ISTORIA

CONSTUCTIEI
SI UTILIZARII
OGLINZILOR
Unde au fost utilizate prima dată oglinzile și în ce scop?

Oglinda este un obiect a cărui suprafață este destul de lucioasă încât

formează o imagine. Cele mai întâlnite tipuri de oglinzi sunt cele plane,
(care prezintă o suprafață plată) şi oglinzile curbate (folosite la
vizualizarea mărită sau scăzută a imaginilor)..
Oglinda îşi are rădăcinile încă de la începutul omenirii. Primii oameni
obişnuiau să îşi privească reflexia în ape stătătoare.
După atestările arheologice, oglinda e un străvechi atribut al civilizației
umane. Se presupune că vestita statuie “Venus din Milo” avea în mâini
atributele frumuseții: un pieptene (sau un voal) și o oglindă.
Primele oglinzi există de aproximativ 5000 de ani, având ca și centru de
expansiune Egiptul și China. Acestea erau din bronz sau argint șlefuit
având o formă ovală. Primele oglinzi de sticlă au fost obținute de către
sticlarii din Murano în cursul secolului al XII-lea.
Oamenii au folosit oglinzi atât de obiect de uz casnic, cât și ca obiect de
decor de-a lungul istoriei. Pe lângă înfrumusețarea casei, pot fi folosite
și pentru a lumina camerele prin reflectarea luminii, dar și pentru a crea
impresia unei camere mai spațioase.
Concepte legate de suflet sunt adesea asociate cu oglinzile, fapt ce
duce la existența unei multitudini de superstiții în ceea ce le privește.
De exemplu, spargerea unei oglinzi ar cauza 7 ani de ghinion deoarece
conform unei vechi legende romane, sufletul se regenerează odată la 7
ani.
Cum a evoluat utilizarea oglinzilor în decursul
istoriei?

În mod obișnuit, se credea că oglinzile

dezvăluie o lume alternativă, în care totul era
înapoi. Multe culturi credeau, de asemenea, că
oglinzile pot fi portaluri în tărâmuri
supranaturale. Din punct de vedere istoric,
atunci când un evreu a murit, familia acestuia ar
acoperi toate oglinzile din gospodărie pentru a
împiedica sufletul persoanei decedate să fie
prins în oglindă. Oglinzile, atunci, erau foarte
utile, dar și obiecte periculoase!

Care au fost modalitățile practice de a realiza o

 oglindă?

Primele oglinzi “fabricate”  dateaza de aproximativ 6000 de ani

i.Hr., au fost descoperite in Anatolia (Asia Mica) si erau facute din
obsidian, o piatra vulcanica brun-cenusie, cu aspect de sticla
topita. Mult mai tarziu, au fost confectionate oglinzi din arama
slefuita (in Mesopotamia, cu 4000 de ani i.Hr., in Egipt, China,
3000-2000 de ani i.Hr.). Oglinzi din sticla, cu suprafata metalica in
partea din spate au aparut in secolul I d.Hr., la sticlarii din Sidon
(in Orientul Mijlociu). Romanii, in Antichitate,  foloseau oglinzi
dintr-un aliaj de cositor si arama, apoi din argint sau din sticla
dublata de foita de aur.
Inventatorul oglinzii fabricata din sticla acoperita cu nitrat de
argint (acesta inlocuind aliajul toxic de cositor si mercur) este
chimistul german Justus von Liebig (in 1835). Metoda sa a permis
fabricarea pe scara larga a oglinzilor si, deci, la un pret mai
accesibil. Astazi, oglinzile se fabrica prin depunere in vid de
vapori  fizici sau chimici – PVD (Physical Vapor Deposition) sau
CVD (Chemical Vapor Deposition), prin depuneri electrolitice de
aluminiu/argint, obtinandu-se oglinzi cu 80% capacitate de
reflectare a luminii.
Unde se utilizează oglinzile la ora actuală?
In prezent oglinzile se folosesc in aproape
toate domeniile bazate pe tehnologiile
ultramoderne, de la antenele parabolice,
care sunt, de fapt, niste uriase oglinzi care
capteaza undele emise de sateliti, pana la
radare, aparate de fotografiat, telescoape,
aparatura medicala etc. In oricare dintre
aceste situatii, un paradox este mereu
valabil: imaginea reflectata intr-o oglinda
este rasturnata de la stanga la dreapta si
invers, niciodata de sus in jos.
00Crezi că utilizarea oglinzilor este importantă?
De ce?

Consider că utilizarea oglinzilor are un rol

foarte important în viața noastră de zi-cu-zi
deoarece oglinda este obiectul care
ne oferă siguranță de sine înainte să fim
văzuți de restul lumii.
Nu doar atât,oglinda este însă utilizată și
în alte scopuri precum oglinzile
retrovizoare ale mașinii care îi
oferă vizibilitate șoferului evitând astfel
accidentele rutiere.
 În concluzie oglinda este un obiect fără de
care ar fi greu astăzi să existăm.
O oglindă este un obiect decorativ folosit cu preponderenta la interior a
cărui suprafață este destul de lucioasă încât poate să formeze o imagine.
Cele mai întâlnite tipuri de oglinzi sunt cele plane, care prezintă o
suprafață plată, folosite la decorarea incaperilor sau inramate in rame de
lemn inca din anul 1665 in perioada lui Ludovic al XIV-lea.
În România interbelică oglinda decorativa era pusă la loc de cinste in
dormitoarele, holurile și saloanele acelor vremuri, în perioada
comunista, oglinda  a fost ascunsă sau chiar i-a fost minimalizată
importanța ei in amenajarea interioară a casei.[1] Oglinzile curbate sunt
de asemenea folosite la vizualizarea mărită sau scăzută a imaginilor.

O oglindă care reflectă o vază

De obicei, oglinzile sunt folosite pentru întreținerea personală, decorare
și arhitectură. De asemenea, acestea sunt folosite în aparaturile științifice
cum ar fi telescoapele și laserele. Sunt concepute pentru lumina vizibilă,
însă în instrumentele optice acestea detectează alte lungimi de undă ale
radiației electromagnetice.

Într-o oglindă plană, un fascicul paralel de lumină își modifică direcția

de propagare, rămănând paralel; imaginile formate de o oglindă plană
formează o imagine virtuală, de aceeași mărime cu a obiectului original.
De asemenea, oglinzile concave transformă un fascicul paralel într-un
fascicul convergent, ale cărui raze se vor intersecta în focarul oglinzii. În
cele din urmă, oglinzile convexe, care transformă un fascicul paralel
într-un fascicul divergent, cu raze care se deplasează de la o intersecție
comună din "spatele" oglinzii. Oglinzile concave și convexe sferice nu
focalizează razele paralele într-un singur punct datorită aberației sferice.
O rază de lumină se reflectă pe oglindă la un unghi de reflexie care e
egal cu unghiul de incidență. Acest lucru are loc când o rază de lumină
cade pe o oglindă pe verticală, formează un unghi de 30° și se reflectă de
la punctul de incidență la 30 ° în direcția opusă pe verticală.
Istoria și obținerea oglinzilor[modificare | modificare sursă]

Venus din Milo la Louvre

După atestările arheologice, oglinda e un străvechi atribut al civilizației
umane. Se presupune că vestita statuie "Venus din Milo" avea în mâini
atributele frumuseții: un pieptene(sau un voal) și o oglindă. Se
presupune de asemenea că Arhimede s-a folosit de niște oglinzi ca să
utilizeze căldura Soarelui pentru a incendia flota romană, însă se
consideră că acest lucru s-ar fi folosit doar ca să ii dezorienteze cu
ajutorul luminii Soarelui.
Diagrama razei lui Arhimede.
Totodată, celebrul far din Alexandria folosea oglinzi uriașe ca să indice
drumul spre port. Se spunea că lumina acestuia se vedea și de la 50 de
km depărtare.
Primele oglinzi datează de aproximativ 5000 de ani, având ca și centru
de expansiune Egiptul și China. Acestea erau din bronz sau argint șlefuit
și aveau o formă ovală. Primele oglinzi de sticlă au fost obținute de către
sticlarii din Murano în cursul secolului al XII-lea. Până în secolul al
XVII-lea, la Veneția, era posibil să fie condamnați la moarte toți cei care
divulgau secretul confecționării oglinzilor. Producția de oglinzi a rămas
monopolul statului venețian, până la mijlocul secolului al XVII-lea.
Procesul chimic de acoperire a sticlei cu argint metalic a fost descoperit
în secolul al XIX-lea. Până în zilele noastre puține tări mai au dispute în
legătură cu inventatorul inițial al acestui proces. Germanul Justus von
Liebig publica în 1835 :"Când aldehida este combinată cu o soluție
de azotat de argint și încălzită, se produce reducerea, iar ca rezultat
argintul se depune pe sticlă, formând o oglindă superbă". Oglinzile
optice sunt alcătuite din galiu. Actualele oglinzi sunt fabricate prin
pulverizarea unui strat subțire de aluminiu sau aplicând un strat de argint
topit pe partea inferioară a unei farfurii de sticlă într-un recipient închis
ermetic. În oglinzile optice folosite în telescoape și alte instrumente
optice, aluminiul se evaporă pe o suprafață frontală a sticlei decât pe cea
anterioară, pentru a elimina reflexiile slabe de la sticlă.
Oglinda și superstițiile[modificare | modificare sursă]

Felicitare de Halloween unde o tânără se uită cu o lumânare într-o

oglindă pentru a-și vedea viitorul soț
Oglinda dă o imagine inversă a obiectului și, ca atare, este o îndepărtare
de Principiu și Esență. Multe popoare cred că în oglindă se reflectă nu
omul, ci o dublură a sa [2],având adesea atribute malefice. În jurul
oglinzilor s-au elaborat numeroase superstiții:
 Spargerea unei oglinzi e un lucru îngrozitor, pentru că șapte ani de
nenorociri se vor abate peste tine de acum încolo. Probabil,
motivul vine din credința strămoșească privind faptul că sufletul
omului sălășluiește în oglindă și, odată spartă oglinda, sufletul
acestuia este distrus, condamnându-l pe om la o moarte timpurie,
fără a avea mai apoi șansa de a intra în Rai. Ca să eviți
consecințele catastrofale ale spargerii unei oglinzi trebuie să culegi
cu grijă toate cioburile și să le arunci într-un râu.
 Cel care privește în oglindă atunci când cadavrul se află încă în
casă va muri următorul și asta pentru că o veche tradiție spune că
sufletul omului sălăsluiește în oglindă.
 Poartă ghinion să primești în dar o oglindă.
 O persoană urâtă care se uită într-o oglindă va cauza spargerea
acesteia.
 Nu e bine să te uiți într-o oglindă la lumina lumânărilor sau să stai
noaptea în fața oglinzii în întuneric[3].
 Se spune că fetele pot îndeplini un ritual în fața oglinzii prin care
își pot chema rudele moarte sau să își vadă viitorii aleși ai inimii.
 Încarnările satanice nu își suportă oglindirea sau nu se văd în
oglindă.[4]
în Gakkō no Kaidan, Satsuki se folosește de o oglindă ca să
înlăture două fantome: pe Utsushumi(punând două oglinzi față în
față) și pe Yamime(aceasta este doar imobilizată de o oglindă
scrisă cu ruj; reflexia lui Yamime pare legată cu ață roșie datorită
scrisului de pe oglindă).
în Prințesa Sissi, Ida Ferencsi îi dă un mesaj prințesei Sissi prin
intermediul unei oglinzi magice.
în InuYasha, Kanna folosește o oglindă care fură suflete și care îi
dezvăluie lui Naraku diverse informații. Totodată, în filmul
"InuYasha:Castelul de dincolo de sticlă", Kaguya folosește o
oglindă ca să înlănțuie latura umană a lui InuYasha, dezvăluindu-i
natura demonică care va fi adormită de sărutul lui Kagome.
în Pokemon, sunt Pokemoni (Spearow, Golduck, Exeggcute,
Starmie, Staryu, Corsola, etc ) care au atacuri asemeni unei oglinzi
ce reflectă forțele asimilate atacurilor altor Pokemoni.
în Naruto ,Hacku foloseste tehnica oglinzi de gheata ,aparand prin
fiecare oglinda ca si o reflexive
oglinda isi are radacinile inca de la inceputul omenirii. Primii
oameni obisnuiau sa isi priveasca reflexia in ape statatoare sau in
apa adusa intr-un fel de vase primitive.
Primele oglinzi facute prin slefuirea unor roci cum ari fi
obsidianul, o forma de sticla vulcanica. Dovezi ale existentei
oglinzilor de obsidian au fost gasite in Anatolya (Turcia moderna),
care datau de prin jurul anilor 6000 i.Hr. Au fost gasite oglinzi din
cupru slefuit din 4000 i.Hr. in Mesopotamia si in Egipt datand din
jurul anilor 3000 i.Hr. S-au gasit oglinzi din bronz din anii 2000
i.Hr.
Se presupune ca Statuia “Venus din Milo” tinea intr-una din maini
o oglinda, de asemenea, ca Ahrimede ar fi folosit oglinzi pentru a
redirectiona razele soarelui si pentru a incendia flota romana, insa
se considera ca le-a folosit doar pentru a-i dezorienta cu ajutorul
soarelui. Totodata, Farul din Alexandria folosea oglinzi pentru a
directiona corabiile catre port. Se spune ca lumina se vedea si de la
50km departare.
Primele oglinzi de sticla au fost inventate de sticlarii din Murano in
cursul secolului al XII-lea. In Venetia, cei care stiau secretele
fabricarii oglinzilor si le divulgau, erau condamnati la moarte.
Astfel, statul venetian a avut monopolul productiei de oglinzi pana
la mijlocul secolului al XVII-lea.
Chimistul german Justus von Liebig este inventatorul oglinzii de
sticla argintata. Fabricarea oglinzii se facea prin turnarea pe sticla a
unui strat subtire de argint metalic pe care il obtinea dintr-un
proces chimic de reductie de nitrat de argint. In zilele noastre,
majoritatea oglinzilor se obtin prin depunere umeda de argint, un
proces, mai eficient insa, deoarece stratul de argint metalic este
mult mai subtire.
Oglinda, in ziua de azi, este peste tot: in casa, la birou, in posete,
chiar si arhitectii folosesc oglinda in proiectele lor. O mare parte
din viata, omul isi petrece timpul privindu-si reflexia in oglinda.
 Acum stiti cine a inventat oglinda si cum a reusit inventatorul
oglinzii sa faca aceasta descoperire. Speram ca acest articol vi-a
satisfacut dorinta de cunoastere si vi-a imbogatit cunostintele.

Concepte psihologice[modificare | modificare sursă]

Efectul Venus este un fenomen în psihologia percepției, numit
după tabloul lui Diego Velázquez "Venus Fermecată". Cei care
observă tabloul pot să o observe pe Venus admirându-și propria
reflexie în oglindă. Totuși, cum observatorul vede fața ei în
oglindă, Venus l-ar vedea pe acesta în loc să se vadă pe ea. Acest
truc psihologic este folosit în cinematografie, când un actor este
arătat uitându-se aparent într-o oglindă, cu camera afară din raza de
observație. De fapt, actorul se va uita la camera și se va preface
doar că se oglindește.
Oglinda în literatură[modificare | modificare sursă]
Numeroase motive ale oglinzii sunt transpuse în operele literare
cum ar fi:
 Oglindele, de Grigore Alexandrescu
 La oglindă, de George Coșbuc
 Frate și soră de frații Grimm[5]"
 Albă-ca-Zăpada, de frații Grimm[6]
 Peripețiile Alisei în țara oglinzilor, de Lewis Carroll
 Legendele Olimpului, de Alexandru Mitru[7]

Simbolurile oglinzii[modificare | modificare sursă]

Oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conținutul inimii și al
conștiinței.Pe o oglindă chinezească dintr-un muzeu de la Hanai se
 poate citi: "Precum soarele, precum luna, precum apa, precum
aurul, fii limpede și strălucitor și oglindește ceea ce se află în
inima ta". Yama, suveranul indo-budist al împărăției morților,
folosește pentru Judecată o oglindă a karmei. Adevărul relevat de
oglindă poate fi, evident, de ordin superior: evocând oglinda
magică a dinastiei Xin, Nichiren o compară cu oglinda Dharmei
budiste, care arată cauza faptelor trecute. Simbol lunar și feminin,
oglinda mai este în China și emblema reginei. Este semnul
armoniei, al uniunii conjugale, pe când oglinda spartă înseamnă
despărțire. Animalul numit poijing sau oglinda spartă este în
legătură cu fazele lunii; unirea regelui cu regina se înfăptuiește
când este lună plină(este oglinda reconstituită în întregul ei).
Oglinda curată e simbol al purității și una din emblemele Fecioarei
Maria. Totodată, oglinda deformată sau murdară e semnul
păcatului, caricaturii, autoamăgirii și a vanității. Modalitatea de
utilizare a oglinzii magice în taoism este destul de aparte, relevând
natura reală a influențelor răufăcătoare. În zilele noastre se pune
deasupra porții caselor o oglindă octogonală, având pe ea cele opt
trigame. În Japonia, Kagami, oglinda, este un simbol al purității
absolute a sufletului, al sufletului neîntinat, al reflectării de sine în
propria oglindă. Datorită analogiei dintre apă și oglindă, aceasta
este deseori folosită în scopuri magice. Oglinda, asemeni suprafeței
de apă, este utilizată la ghicit, pentru a întreba spiritele. Răspunsul
acestora la întrebările puse se înscrie prin răsfrângere pe
suprafețele oglinzilor sau apelor. procedeul de divinație se numește
captromancie. Nu este necesar ca oglinda să fie din sticlă, fiind
utilizate și alte suprafețe care reflectă lumina, apa, sau metalele
lustruite.

Bibliografie[
Hans Biedermann, Dicționar de simboluri, Saeculum, 2007

 Ivan Evseev, Dicționar de simboluri si arhetipuri culturale, Amarcord, 2001

 Baltrusaitis, Jurgis, Oglinda. Eseu privind o legendă științifică. Revelații science-fiction și
înșelăciuni, cuvânt înainte și traducere de Marcel Petrișor, București, Editura Meridiane,
1981
 Gherbrant, Alain, și Chevalier, Jean, Dicționar de simboluri, București, Artemis, 1994