Bazinul Amazonului

Doua dintre cele mai remarcabile resurse naturale ale lumii, fluviul Amazon
si padurile inconjuratoare, formeaza o regiune cunoscuta ca bazinul Amazonului,
sau Amazonia.
Amazonia este un mediu unic: debitul fluviului atinge o cincime din totalul
proviziilor de apa dulce iar padurea, supranumita "plamanii planetei",
reimprospateaza constant necesarul de oxigen al planetei, prin transformarea
dioxidului de carbon provenit din aer in oxigen pur, folosind carbonul pentru
dezvoltare.In plus, bazinul Amazonului adaposteste numeroase triburi de indieni
indigeni si de bastinasi amazonieni,numiti in Brazilia "caboclos" , iar in tarile
vorbitoare de spaniola "mestizos". Bazinul Amazonului este situat, in proportie de
60%,in cea mai mare tara din America de Sud, Brazilia, dar se extinde si in Peru,
suprafete mari din Columbia, Ecuador si o mica portiune din Bolivia. In mod
similar, aproximativ doua treimi din fluviul Amazon sunt localizate in Brazilia, cu
toate ca fluviul izvoraste practic, ca un torent montan, din Anzii peruvieni, la
aproximativ 160 km de Oceanul Pacific inainte de a-si incepe lunga calatorie, de
6.400 km, traversand Brazilia, pana la varsarea in Oceanul Atlantic.
Amazon nu este cel mai lung fluviu din lume - acesta este fluviul NIL din
Africa - dar este cel mai mare, ca volum de apa transportat. In fiecare secunda se
revarsa in Oceanul Atlantic 175.000 metri cubi de apa, un debit de patru ori mai
mare decat cel al fluviului Congo si de zece ori decat cel al fluviului Mississippi.
Volumul de apa ce se varsa in Oceanul Atlantic ar puitea alimenta cu apa toate
gospodariile din SUA pentru o perioada mai mare de cinci luni.

Gura larga a fluviului

La gura Amazonului se afla insula Marajo, cea mai mare insula riverana din
lume. La gura fluviului, latimea Amazonului este mai mare decat distanta dintre
Londra si Paris; chiar si in cel mai ingust loc, numit stramtoarea Obidos, cam la
1.000 km in interior, latimea fluviului este de peste doi kilometri. Volumul de apa
care se revarsa in ocean in jurul insulei Marajo este atat de mare incat apa dulce
dilueaza salinitatea oceanului pe o distanta de peste 160 km de tarmul brazilian, si
apele noroioase ale fluviului schimba culoarea Oceanului Atlantic pe o distanta de
peste 200 km departare de coasta.
Sistemul Amazonului contine 80.000 km patrati de apa navigabile iar fluviul
este suficient de adanc pentru a putea prelua si vase oceanice mari, pe patru
cincimi din calea ce traverseaza America de Sud - de la tarmul Atlanticului, pana
la Iquitos, cel mai mare oras din estul statului Peru.
Fluviul nu este denumit Amazon pe intreaga lungime, din Anzi pana la
Oceanul Atlantic. In Peru este numit Rio Amazonas, dar in Brazilia Rio Amazonas
doar intre orasul-port Manaus, la 1.600 km in interior, si portul maritim Belem.
Fluviul are peste 1.000 de afluenti, multi fiind mai mari decat principalele rauri
din Europa, si purtand sufixul "negru" sau "alb". Unde cele doua culori se
intalnesc, exista diferente mari de culoare si compozitie a apei. In Manaus, raurile
Negro si Solimoes se scurg paralel pe o distanta de 6 km, inainte de a se revarsa in
Amazon. Apa "neagra" din Rio Negro are culoarea cafelei, din cauza acizilor
produsi prin descompunerea materiilor organice din solul padurilor tropicale.
Raul pare negru deoarece nu contine sedimente si astfel mai mult absoarbe decat
reflecta lumina. Rio Negro parcurge zone cu sol sarac in nutrienti, astfel apa
acestuia contine nutrienti putini si este lipsit de viata. In schimb, raurile "albe" au
o bogata compozitie chimica si sunt pline de viata animala si vegetala. Inundatia
unui rau "alb" lasa in urma un strat gros de mal, plin de nutrienti care hranesc
padurea. Spre deosebire de acestea, raurile "negre" seaca terenul de nutrienti.
Populatia locala locuieste in jurul apelor "negre", lipsite de insecte, iar
agricultura o fac pe apele "albe", bogate in nutrienti. In ciuda sedimentelor si a
grohotisului depozitat in rauri in sezonul ploios, apele sistemului Amazon sunt
printre cele mai curate rauri din lume.

Flora si fauna in pericol

Ecosistemul fluviului Amazon cuprinde mii de specii de pesti, multe

tipice acestui fluviu, cum ar fi pirarucul brazilian. Pestele pirarucu, unul dintre cei
mai mari pesti de apa dulce din lume, este un peste care respira aer prin plamani
si trebuie sa iasa frecvent la suprafata apei, ceea ce face din el o prada usoara
pentru pescarii din Caboclo. Pescuitul excesiv combinat cu utilizarea pe scara tot
mai larga a pesticidelor si despaduririle masive au facut ca specia pirarucu, si alte
specii de animale acvatice si terestre, sa fie in pericol de disparitie. Relatia
interdependenta dintre fluviu si padurea tropicala inseamna ca o activitate in
detrimentul unuia il afecteaza si pe celalalt.
Amazonul intretine cea mai mare jungla din lume. Bazinul Amazonului
acopera 6.000.000 km patrati si este de aproape doua ori mai mare decat celalalt
mare sistem de drenare mondial ecuatorial, cel al fluviului Congo. Amazonia se
intinde pe aproximativ 2.770 km, de la nord spre sud, si pe aproape toata latimea
continentului sud-american, de la est spre vest, si aproximativ 150 milioane de ani.
Inundatiile pe Amazon sunt frecvente si sunt vitale pentru mentinerea bazinului. In
sezonul ploios, care dureaza din noiembrie pana in iunie, cantitatea ploilor
variaza intre 200 si 300 cm. Cand nivelul fluviului creste suficient, bazinul din jur
este inundat. Suprafata inundabila se imparte in trei zone distincte, fiecare jucand
un rol important in ecosistemul complex al bazinului Amazonului.
Prima zona inundabila este campia larga situata in imediata vecinatate a
fluviului si a afluentilor acestuia. Numita "varzea", aceasta regiune este inundata
anual si are cel mai bogat sol din orice parte a bazinului. Varzea cuprinde mai
putin de doua procente din uscatul padurilor amazoniene dar bogatia solului este
atat de mare incat plantele salbatice pot creste zilnic cu 15 cm. In spatele zonei
"varzea" se afla "igapos", mai rar inundata iar in spatele acesteia se afla "terra
firme" sau regiunea de podis, unde traiesc majoritatea amazonienilor si fiind mult
mai rar inundata, are solul cel mai sarac. La aceasta campie inundabila se adauga
restul bazinului, jungla care cuprinde peste doua treimi din suprafata bazinului.
Jungla se subdivide in jungla umeda si in savanele situate pe culmile mai inalte, in
perimetrele nordice si sudice si in padurile montane din Anzi, pe partea vestica.
Coronamentul junglei cuprinde arbori care cresc pana la 45 m inaltime.
Privit de deasupra, coronamentul formeaza o fasie aproape in permanenta verde.
Acesti arbori capteaza peste 90% din lumina solara si au cel mai mare rol in
fotosinteza ce are loc in padure. Ei absorb dioxidul de carbon, emanand in schimb
in atmosfera o cantitate mare din oxigenul vital. Aici traiesc cel putin 15.000 de
specii de animale, dintre care unele, printre care si cateva mamifere, cum ar fi
maimuta sud-americana, traiesc pe ramurile superioare, alaturi de lenesul cu trei
degete care coboara pe pamant doar o data pe saptamana pentru a elimina
excrementele. Sub coronament se afla un nivel inferior, la care ajunge foarte
putina lumina solara si care este folosit de animale ca un punct de oprire
intermediar in drumul lor de sus in jos prin arborii junglei. Mai jos de acestia se
afla jungla de la sol care primeste doar aproximativ 1% din lumina solara a
regiunii.

Resursele vaste

Jungla amazoniana reprezinta peste jumatate din totalul junglelor de peste

Glob si este si cel mai mare rezervor de resurse biologice, multe dintre ele
asteptand inca sa fie descoperite de oamenii de stiinta. Unele estimari sugereaza
ca 80% din totalul speciilor de animale si plante din lume ar trai in jungla.
In jungla din campie, pe un lot de un hectar se pot intalni pana la 283 de specii de
arbori. Predomina mahonul, cedrul si nucii brazilieni. Exista plante tropicale care
s-au dovedit valoroase in medicina naturista, ameliorand durerile de cap, ajutand
in tratarea glaucomului si actionand ca relaxant muscular in timpul operatiilor
madicale. Oamenii de stiinta sunt ingrijorati deoarece rata mare de despaduriri
face ca si alte mijloace potentiale benefice sanatatii sa nu apuce sa fie descoperite.
 In istoria Amazoniei, problema defrisarilor este relativ recenta. Vreme de
secole, jungla a adapostit triburile de indieni; europenii au descoperit regiunea
abia in secolul al XVI- lea. Conchistadorul spaniolul Francisco de Orellano a fost
primul european care in 1541-1542 a calatorit pe tot cursul Amazonului. El si
oamenii lui au intalnit pe drum triburi de indieni si au fost luati prin surprindere
de o ceata de femei razboinice. Amintindu-si de legenda greaca a femeilor
razboinice, Orellano a numit regiunea "Amazonas". Vreme se secole, bazinul
Amazonului nu a fost locuit decat de triburile indiene si de Caboclos. Regiunea era
considerata periculoasa si a fost integrata complet in Brazilia abia in 1822.
Descoperirea imenselor sale resurse de cauciu natural a dus, la mijlocul secolului
al XIX-lea, la transformarea anumitor parti ale bazinului.

Invazia americana

Expansiunea rapida a industriei automobilelor in SUA necesita o sursa

sigura de cauciuc natural pentru anvelopele inventate de Charres Good Year.
Cerere mare de cauciuc natural coincidea cu introducerea vaselor cu aburi pe
cursul Amazonului in 1858, cea ce a micsorat transportul cauciucului. Peste
noapte, regiunea a inceput sa infloreasca si in 1900 orasele portuare Manaus si
Belem erau printre cele mai bogate orase din lume. Cladirea somptuasa a operei
din Manaus- existenta si astazi - spatiul este mostenirea marii bogatii care a
cuprins odinioara regiunea. Marea dezvoltare datorata cauciucului a luat sfarsit
la fel de repede cum incepuse cand in Estul Indepartat au fost create plantatii
rivale de caucic si regiunea Amazonului a fost abandonata de hoardele de
speculatii. Lasa in grija triburilor indigene indiene si caclos, bazinul Amazonului
ar fi ramas in acelasi stadiu daca nu ar fi existat dictatura militara din anii 1960
in Brazilia.
Dupa sfarsitul dupa cel de-al doilea razboi mondial , s-a incercat
stramutarea taranilor lipsiti de pamanturi din sudul Braziliei in regiunea
Amazonului. Avceste eforturi s-au intensificat in 1964, cat militarii au preluat
puterea. Distributia inegala a terenurilor din interiorul Braziliei facea ca multi
tariani saraci sa ramana fara terenuri si guvernul a incercat sa-i ajute fara o
reforma a pamantului. Fermieri saraci erau platiti sa se aseze in regiunea
Amazonului, pe care o numeau "un pamant fara oameni, pentru o popolatie fara
pamanturi".
Guvernul Brazilian a ignorat populatia indigena de indieni caboclos, care
era in jur de 2 milioane la acea vreme. In acea regiunea s-au mutat in jur de 3
milioane de oameni si guvernul militar a construit soseaua Transamazonica , din
bazinul Amazonului pentru a usura procesul de stramutare. Insa noii sositi au
descoperit ca terenul primit era mult prea sarac pentru agricultura, si astfel a
inceput un proces continuu de taiere si ardere. Fermierii curatau cate un lot de
teren rapid din jungla si apoi, dupa ce solul sarac era complet secat, taranii se
mutau si-si incercau norocul in apta parte. acest procedeu a distrus o portiune din
jungla dar principala stricaciune a fost provocata de companiile multinationale si
de marile ferme de vite.

Noul Val

Intre 1970 si 1989 crescatorii de vite si companiile multinationale au

distrus 10% din padurile tropicale. Crescatorii de vite au preluat o buna parte din
terenurile indienilor si populatiei caboclo. Triburile indiene, izolate anterior, nu
au rezistat la bolile occidentale si muti au murit. Astazi, doar 200 de mii de indieni
mai traiesc in regiunea Amazonului. Populatia caboclos care a practicat din
totdeauna agricultura de subzistenta sub forma recolatarii cauciucului,
pescuitului, cresterea si recoltarea nucilor braziliene, si-au vazut terenurile
devenite tinta crescatorilor de vite si, incercand sa-si protejeze terenurile au fost
atacati de crescatori. In cel mai celebru incident din 1988 Chico Mendes,
conducatorul sindicatului culegatorilor de latex a fost impuscat mortal de
crescatorii de vite.
Valul international de proteste si teama crescuta a lumii internatrionale
fata de rata mare a defrisarilor a obligat guvernul brazilian sa treaca la actiune.
In 1989 acesta a introdus legi foarte stricte pentru a stopa derisarile si furtul de
lemne. Dimensiunea bazinului Amazonului face ca aceste legi face ca aceste legi
sa fie foarte greu de implementat. Astazi se estimeaza ca doar in Vestul
Amazonului exista peste 180 de mii de focare de incendiu. Fumul acestora este
vizibil chiar si din spatiu. Descoperiurea unor minerale valoroase a atras un nou
val de exploratori, si a crescut pericolul defrisarilor. In plus, pe torentere de pe
afluentilor sudici ai Amazonului, Tapajos si Xingu s-au construit centrale
hidroenergetice, alterand astfel cursurile naturale ale raurilor dar si viata
indigenilor.
Defrisarea nu se limiteaza la regiunea brazilana a Amazonului; aceasta s-
a produs de-a lungul intregului fluviu. De exemplu in ecuador, inca din anii 1950,
populatia mestizos - provenita din amestecul indienilor cu cei de origine
europeana - a migrat dinspre podisurile inalte alea Anzilor si tarmului spre
regiunea amazoniana. Astfel, populatia amazonienilor ecuadorieni a crescut de la
60 de mii in anii 1950, la 350 de mii in zilele noastre. Ei au rarit padurea pentru a-
si construi adaposturi pentru a planta culturi si pentru a extrage, petrolul,
agravand situatia defrisarilor.
Ecologistii se tem ca daunele provocate junglei amazoniene ar putea
deveni ireversibile si ca, in secolele ce vor urma, fluviul - care a devenit tot mai
poluat din cauza utilizarii pesticidelor si a substantelor chimice provenite din
minerit - dar si oamenii vor avea de suferit de pe urma consecintelor acestora.