Obiectul si metoda contabilitatii Curs 1

Conceptul de contabilitate este utilizat cu mai multe sensuri.In primul rand prin contabilitate se intelege forma de evidenta si tehnicile prin care se consemneaza, se culeg si se prelucreaza informatiile referitoare la situatia economico-financiara a unei intreprinderi, a unei firme, sau la nivelul economiei nationale.In acest cadru contabilitatea desemneaza si totalitatea informatiilor referitoare la existenta si miscarea patrimoniului unui agent economic si stocarea lor in documentele si registrele contabile. Prin conceptul de contabilitate se desemneaza stiinta care are drept obiect fundamentarea principiilor, a metodei si tehnicilor de prelucrare si analiza a informatiilor contabile, de organizare si conducere a practicii contabile. Prin contabilitate se desemneaza in practica si compartimentul functional din structura organizatorica a unei intreprinderi care realizeaza activitatea de evidenta contabila. Prin contabilitate se desemneaza ansamblul informatiilor existente in conturile unei entitati economice sau in conturile nationale. Un rol important il are cunoasterea procesului de formare si dezvoltare a contabilitatii.Asa cum se prezinta astazi, contabilitatea constituie rezultatul unui proces istoric indelungat ale carui baze se afla in practica sociala a antichitatii.Astfel lucrarile de istorie a contabilitatii fac referiri la codul lui Hamurabi in care era mentionata obligatia legala pentru negustori de a inregistra anumite tranzactii sub forma unor calcule si consemnari.In Grecia Antica si apoi in Roma, diferite forme de inregistrare si evidenta au folosit conturi si carti contabile.Inceputurile contabilitatii se regasesc in registrele comerciale in care odata cu dezvoltarea schimbului de marfuri si a relatiilor de credit, au putut fi tinute in mod sistematic evidentele afacerilor.Cel mai vechi registru de contabilitate dubla apartine bancherilor din Genova datind din anul 1340. Constituirea contabilitatii a parcurs drumul de la practica la teorie, practica fiind cea care pe de o parte a anticipat teoria si metoda contabilitatii pe de alta parte, contribuind la dezvotarea acesteia.Fondatorul contabilitatii este considerat Luca Paciolo, care la 1494 a publicat la Venetia o lucrare in care pentru prima data a fost fundamentata metoda inregistrarii in partida dubla.Evident acest eveniment a marcat inceputul unei noi etape in procesul de formare a contabilitatii.Ulterior au fost elaborate numeroase lucrari de contabilitate in Germania, Franta, Tarile de Jos, care se bazau pe metoda fundamentata de Luca Paciolo. Si in Romania tinerea registrelor in care se consemnau operatiunile economice ale intreprinderilor comerciale a reprezentat prima etapa de constituire a contabilitatii.Prima lucrare de contabilitate a fost tiparita la Brasov in 1837, intitulata Bravila Comerciala, defapt ea reprezentand o traducere din limba germana.

Administratie Publica anul I

Prima etapa o reprezinta etapa Evului Mediu, perioada in cadrul careia se realizeaza o contabilitate simpla. O a doua etapa se desfasoara in intervalul de la finele Evului Mediu pana catre inceputul secolului al 19-lea.Inceputul acestei etape s-a aflat in stransa legatura cu dezvoltarea si extinderea comertului si a bancilor indeosebi in marile orase ale Italiei de nord.Indeosebi cea de-a doua etapa se caracterizata prin fundamentarea si consolidarea contabilitatii in partida dubla. O a treia etapa, cuprinsa intre sec. al 19-lea si prima jumatate a sec. al 20-lea s-a remarcat indeosebi prin: -consacrarea bilantului si a contului de rezultate (cont de profit si pierdere) -dezvoltarea contabilitatii analitice si conturarea procesului de separare dintre contabilitatea generala si cea analitica. O a patra etapa, se intinde de la jumatatea secolului al 20-lea si se desfasoara si in perioada actuala, etapa caracterizata prin urmatoarele procese definitorii: -normalizarea si reglementarea contabilitatii in cadrul fiecarei tari. (reglementarea juridica a contabilitatii, legea 82/1991) -introducerea pe scara larga a mijloacelor tehnice moderne, de la cele mecanice si electrice , la calculatoarele si programele informatice moderne. -armonizarea si internationalizarea contabilitatii.

Definitia si obiectul contabilitatii

CURS 2

Privita ca tehnica si metoda de inregistrare, contabilitatea reflecta si controleaza, pe baza unui sistem propriu de informatii, patrimoniul unitatilor economice si administrative, autonomizate din punct de vedere gestionar, si deasemenea modificarile care se produc ca urmare a proceselor de aprovizionare, productie si desfacere, precum si rezultatele obtinute in activitatea economica. Privita ca disciplina stiintifica, contabilitatea studiaza principiile, metoda si normele dupa care se desfasoara procesul de reflectare contabila a fenomenelor economice. In legatura cu obiectul de studiu al contabilitatii s-au cristalizat mai multe conceptii.In primul rand, conform conceptiei administrative, contabilitatea se ocupa cu reflectarea si controlul in expresie valorica a faptelor administrative, in vederea conducerii eficiente a activitatii economice. Potrivit conceptiei juridice, obiectul de studiu al contabilitatii, il constituie patrimoniul unui subiect de drept privit prin prisma relatiilor juridice a drepturilor si obligatiilor luate in corelatie cu bunurile la care se refera. Potrivit conceptiei economice, obiectul de cercetare al contabilitatii, il reprezinta circuitul capitalului (fix si circulant) privit sub aspectul destinatiei si structurii lui, precum si al momentului ai al modului de dobandire (capital propriu, capital imprumutat sau strain).Aceste procese si fenomene sunt

studiate in conexiune cu relatiile juridice pe care le genereaza si in cadrul carora se formeaza capitalul. Facand parte din sistemul stiintelor economice si bazandu-se pe conceptele si metodologia acestora, contabilitatea se distinge totodata prin metode si procedee specifice si se bazeaza pe concepte proprii.Intre conceptele de baza utilizate de contabilitate se afla cele de avere sau avutie, capital , conceptul de patrimoniu, conceptul de venituri, profit, pierdere, etc. Patrimoniul ca obiect al contabilitatii Notiunea de avere desemneaza in general bunurile economice acumulate in proprietatea unei persoane fizice sau juridice. Notiunea de capital este utilizata cu sensuri diferite, printre care cel de suma de bani, avansata sau investita intr-o afacere sau o alta acceptiune conform careia capitalul reprezinta o relatie de proprietate. O alta notiune utilizata de contabilitate, este notiunea de active.Activele putand fi constituite din bani, masini, cladiri, pamant, materii prime, hartii de valoare (titluri de valoare sau obligatiui si actiuni).Notiunea de active este echivalenta cu cea de bunuri pe care intreprinderea le utilizeaza in activitatea economica.Aceste bunuri pot sa apartina firmei, sub forma capitalului propriu, sau pot fi procurate prin imprumuturi , de la banci sau terti.Prin urmare se poate stabili urmatoarea relatie intre disponibilitatile material-banesti ale intreprinderii pe de o parte, si sursele de provenienta a acestora pe alta parte. Active(bunuri)=capitalul propriu + datorii => Capitalul propriu=Activedatorii. Cele doua identitati pot fi considerate drept ecuatii de baza ale contabilitatii.Totusi la baza obiectului de studiu al contabilitatii se afla patrimoniul. In ceea ce priveste definirea patrimoniului exista mai multe conceptii. Conceptia juridica defineste patrimoniul ca ansamblul drepturilor si obligatiilor cu continut economic ale unui subiect de drept. Conceptia economica defineste patrimoniul ca totalitatea bunurilor economice exprimate in bani, precum si a rezultatelor utilizarii lor. Conceptia economico-juridica defineste patrimonul ca un concept prin care se desemneaza structura economica si juridica de insusire si gestiune a valorilor materiale si banesti.El reprezinta forma de baza si criteriul principal de autonomizare a oricarei intreprinderi, in virtutea relatiilor de proprietate si a formei de gestiune.In acest cadru, regiile autonome cat si societatile comerciale, indiferent de forma lor, dispun de un patrimoniu propriu si prin urmare au obligatia conform legii sa organizeze un sistem propriu de contabilitate.In general contabilitatea se bazeaza pe un patrimoniu. Patrimoniul implica existenta a doua componente interdependente. Prima componenta o reprezinta subiectul relatiilor de proprietate al drepturilor si obligatiilor, subiect reprezentat de o persoana fizica sau juridica cu drepturi si obligatii.

A doua componenta o constituie obiectele de drepturi si obligatii care sunt reprezentate de bunurile economice.Bunurile materiale detinute de persoanele fizice sau juridice alcatuiesc substanta materiale a patrimoniului.Drepturile si obligatiile ce se constituie in legatura cu aceste bunuri, constituie capitalul ca relatie de proprietate si exprima provenienta, respectiv sursele de constituire a patrimoniului. In consecinta, patrimoniul poate fi definit ca totalitate a drepturilor si obligatiilor apartinand unei persoane fizice sau juridice, precum si a bunurilor economice la care se refera aceste relatii. Prima componenta a patrimoniului este reprezentata prin bunuri sau mijloace economice.Ele se prezinta ca bunuri corporale sau materiale si bunuri nemateriale sau necorporale. Cealalta componenta exprima raporturile economice si juridice, respectiv raporturile de proprietate, de finantare sau creditare.Rezulta prin urmare, egalitatea patrimoniului, respectiv bunuri economice=drepturi + obligatii.

Structura patrimoniului
Cele doua componente ale patrimoniului, pe de o parte bunurile economice, pe de alta parte drepturile si obligatiile, se concretizeaza in contabilitate prin doua concepte fundamentale active (bunuri economice) si pasive (drepturi si obligatii). In cazul bunurilor economice sau al activelor, elementele componente se diferentiaza in raport de doua criterii: 1.rotatia capitalului sau modul in care se consuma si se inlocuiesc componentele respective; 2.gradul de lichiditate. In raport de rotatia capitalului, bunurile economice cuprind: -active fixe (imobilizate), denumite in contabilitate imobilizari; -activele circulante , denumite si capital circulant (mijloace circulante). In raport de gradul de lichiditate, componentele sunt prezentate in ordinea crescanda a lichiditatii. Activele fixe sau imobilizarile sunt formate din acele bunuri a caror perioada de utilizare este mai mare de 1 an si care sunt folosite in mod repetat in activitatea economica, fiind inlocuite o singura data, respectiv la expirarea duratei de functionare.Din punctul de vedere al formei de prezentare, imobilizarile cuprind urmatoarele grupe: a)imobilizari necorporale denumite si imobilizari nemateriale sau active intangibile.In aceasta categorie se includ :cheltuielile de constituire a societatii, cheltuieli de cercetare si dezvoltare, concesiuni, brevete, licente; b)imobilizari corporabile :masini, utilaje, constructii, cladiri; c)imobilizari financiare care se prezinta ca investitii si plasamente de capital in activitatea altor societati comerciale.In aceasta categorie putem include:titlurile de participare, imprumuturile acordate altor societati, prin cumparare de obligatiuni sau alte titluri de credit pe termen mediu si lung.

CURS 3
Activele circulante se prezinta sub forma de stocuri materiale, productie in curs de executie, disponibilitati banesti, creante sau alte valori.Caracteristica principala a acestor bunuri o reprezinta miscarea lor continua si schimbarea formei pe masura trecerii prin diferite faze ale circuitului activitatii economice.Dupa forma concreta pe care o prezinta, precum si dupa rolul lor in cadrul activitatii economice, activele circulante cuprind mai multe categorii: a)stocuri si comenzi in curs de executie formate din acele bunuri economice care fie sunt utilizate in productie ca materii prime, materiale, piese de schimb, fie rezulta din procesul de productie (produsele finite, semifabricatele), fie se afla in diferite stadii de prelucrare sub forma de productie neterminata. b)creantele sau valorile in curs de decontare (de vanzare) reprezentate in principal prin bunurile economice avansate temporar unor persoane fizice sau juridice (avansuri spre decontare) sau prin livrari de marfuri sau prestari de servicii a caror valoare urmeaza sa fie incasata ulterior.In raport de cele doua situatii se disting drepturile de creanta asupra debitorilor si drepturile de creanta asupra clientilor.Creantele asupra clientilor se refera numai la drepturile care decurg din operatiuni comerciale, respectiv livrari de marfuri, executare de lucrari sau prestare de servicii catre clienti. c)investitiile financiare pe termen scurt, respectiv acea parte a activelor patrimoniale care dobandesc forma valorilor mobiliare achizitionate de intreprindere, in vederea fructificarii unor lichiditati.In aceasta categorie se includ printre altele, titlurile de plasament sub forma de actiuni si obligatiuni dobandite pe termen scurt pentru a realiza un castig in momentul vanzarii lor ca urmare a diferentei de pret sau de curs pe piata financiara. d)disponibilitatile banesti ale firmelor care reprezinta forma absoluta de lichiditate, permitand acestora sa-si onoreze obligatiile de plata in orice moment.Ele se prezinta in urmatoarele forme respectiv numerar de casa,depozitele la banci in cont curent, depozitele la termen la banci, carnete de cec-uri cu limita de suma si acreditivele.

PASIVUL SI STRUCTURA ACESTUIA.

Elementele componte ale pasivului (surse de constituire sau de finantare) se pot grupa dupa mai multe criterii.Astfel privite din punctul de vedere al modului de finantare sursele se grupeaza in doua categorii: -finantare proprie (capitital propriu); -finantarea straina a pasivului, respectiv surse atrase sau datorii. In functie de un alt criteriu, respectiv gradul de exigibilitate sau termenul de decontare a surselor de finantare.Din acest punct de vedere pasivul se grupeaza in: -surse de finantare permanenta; -surse de finanatare temporare.

Capitalul propriu cuprinde urmatoarele categorii: a)capitalul individual (social) constituit la infiintarea societatii comerciale ca aport personal al asociatiilor sau al actionarilor in numerar si in natura; b)primele de capital formate din primele de emisiune, primele de fuziune care servesc la cresterea capitalului; c)rezervele legale, statutare si contractuale care se constituie pe seama unei parti din profitul anului respectiv; d)subventiile de investitii obtinute de la buget sau din alte surse; Capitalul strain, sursele imprumutate si atrase (datoriile si obligatiile).Aceste surse fac parte si figureaza ca atare in contabilitatea intreprinderii din momentul nasterii datoriilor fata de persoanele fizice si juridice terte si pana in momentul stingerii obligatiilor respective.Din punct de vedere al intervalului de timp datoriile unei unitati patrimoniale pot fi: - datoriile pe termen scurt denumite si datorii curente, situatie in care sumele trebuie achitate intr-o perioada de pana la un an; -datoriile pe termen lung. In principal datoriile pot dobandi mai multe forme: 1.imprumuturi primite de la banci sau de la alte institutii financiare precum si cele provenind din emisiunea de obligatiuni (credite obligatare), toate acestea reprezentand datoriile financiare; 2.datorii comerciale care apar in cadrul raporturilor de decontare cu furnizorii sau al avansurilor primite de la clienti; 3.datoriile fiscale, salariale si sociale care concretizeaza obligatiile fata de bugetul de stat (impozite si taxe), fata de propriul personal (plata salariilor) si fata de bugetul asigurarilor sociale; 4.datoriile fata de asociati si actionari, decurgand din capitalul varsat si din dividendele cuvenite acestora; 5.creditorii diversi. O componenta importanta a surselor patrimoniale o reprezinta provizioanele.Provizioanele reprezinta fonduri sau rezerve care se constituie pe seama cheltuielilor in vederea acoperirii unor pierderi sau riscuri viitoare posibile dar incerte.Ele imbraca multiple forme si se reflecta la diferitele captiole ale pasivelor patrimoniale. CURS 4

Metoda si principiile metodei contabilitatii

Obiectul de studiu al contabilitatii se sprijina pe o metoda corespunzatoare care particularizeaza aceasta stiinta de celelalte stiinte economice.Din punct de vedere al metodei distingem: -contabilitatea in partida simpla -contabilitatea in partida dubla

In conformitate cu conceptul general de metoda si tinand seama de larga raspandire a celei din, urma metoda contabilitatii poate fi definita ca sistemul logic de studiere a existentei si miscarii elementelor patrimoniale care formeaza obiectul ei de studiu, sistem conncretizat in dubla reprezentare a patrimoniului si dubla inregistrare a operatiunilor care ii aduc transformari si privit in stransa legatura cu procedeele si instrumentele de realizare.In esenta metoda se reflecta in legatura permanenta ce se realizeaza intre mijloacele economice pe de o parte si procesele economice pe de alta parte. Principiile si esenta metodei contabilitatii in partida dubla. Dubla reprezentare si dubla inregistrare care impreuna alcatuiesc ceea ce se denumeste teoria partidei duble, se completeaza cu alte componente, alcatuind in esenta sistemul principiilor si regulilor metodologice pe care se cladeste metoda contabilitatii si care stau la baza logicii inregistrarilor contabile.Acest sistem cuprinde: -principiul entitatii patrimoniale sau contabile; -dubla reprezentare a starii patrimoniului; -principiul inregistrarii cronologice si sistematice; -principiul inregistrarii sintetice si analitice; -fundamentarea documentara a inregistrarilor contabile; -principiul autonomiei exercitiului si inregistrarii complete dar cu delimitarea pe perioade de gestiune a operatiunilor. 1.Contabilitatea este grefata pe un patrimoniu si se organizeaza la un patrimoniu considerat inchis.Potrivit acestui principiu, operatiunile economice care aduc modificari patrimoniului sunt analizate numai din punct de vedere al unui titular, care raspunde de acest patrimoniu.Pentru intelegerea acestui principiu ca si a urmatoarelor, ne vom referi ca exemplu, la aprovizionarea cu marfuri in cazul unui comerciant sau cu materii prime in cazul unei intreprinderi industriale de la un furnizor.Aceasta operatiune, se reflecta atat in contabilitatea clientului, respectiv cumparatorului cat si in cea a furnizorului, respectiv vanzatorului Vanzator aspecte: sub doua Cumparat
or

2.Principiul dublei reprezentari a patrimoniului are o determinare reala data de cele doua laturi ale patrimoniului, care cuprinde: -pe de o parte activele sau mijloacele intreprinderii privite din punct de vedere al existentei lor materiale; -pe de alta parte privite ca surse de provenienta, ca drepturi si obligatii, ca relatii economico-juridice. Realizarea acestui principiu presupune utilizarea a doua randuri de conturi pentru refletarea celor doua laturi ale patrimoniului. In exemplul de mai sus, marfurile sau materiile prime primite de la furnizor dau nastere la doua fenomene distincte si de natura diferita.Intreprinderea dispune de stocuri de marfuri sau materii prime dar pana cand va intocmi formele de plata si se va realiza transferul sumelor

corespunzatoare, in contabilitatea intreprinderii cumparatorul va inregistra si obligatia de plata a acestuia, respectiv fata de furnizor. 3.Pricipiul dublei inregistrari. Asa cum se releva in literatura de specialitate geneza acestui principiu este complexa si are radacini istorice, dar acum la inceputul secolului 21 doua rationamente reprezinta importanta si corespund la doua conceptii cu privire la rolul contabilitatii: -explicatia prin fluxuri; -explicatia patrimoniala, sau pe stocuri. Explicatia prin fluxuri influentata mai alex de formarea contabilitatii generale si dezvoltarea analizei financiare, are la baza mecanismul schimbului reprezentat sub forma de flux si ideea ca obiectul contabilitatii il reprezinta reflectarea fluxurilor.Mai concret se poate spune ca o relatie de schimb in care plata marfii sau materiilor prime se face imediat, da nastere la doua fluxuri de sens contrar, de aceeasi intensitate si valoare: -trasferul marfii de la furnizor la client; -transferul metodei de la client la furnizor. Pentru fiecare participant la schimb, relatia economica respectiva consta in doua operatiuni sau fluxuri economice: -la client are loc cresterea stocului de marfuri sau materii prime si utilizarea unei resurse; -la furnizor se diminueaza stocul de marfuri sau materii prime si sporeste cantitatea de moneda disponibila. De aici rezulta ca orice miscare care afecteaza un element oarecare al patrimoniului si respectiv al bilantului, este in mod necesar insotita de o miscare inversa de aceeasi valoare asupra unuia sau mai multor elemente patrimoniale.Privind procesul din punct de vedere al fiecarei miscari individuale de valori economice, pricipiul dublei inregistrari se caracterizeaza pri faptul ca fiecare operatiune se inregistreaza simultan si cu aceeasi valoare in doua conturi distincte, in partile opuse ale acestora,adica in debitul unui cont si in creditul celuilalt cont.De aici rezulta o a doua egalitate implicita a metodei contabilitatii pentru dubla inregistrare a unei operatiuni, adica debitul=creditul. Pe baza legaturii dintre cele doua principii si a relatiei specifice dublei inregistrari, adica bunuri economice= drepturi + obligatii , se creaza cea dea doua relatie specifica contabilitatii in partida dubla si anume: -cresterea bunurilor economice+ micsorarea drepturilor si obligatiilor (surselor)=cresterea surselor + micsorarea bunurilor economice, care este data de ecuatia dublei inregistrari a opreatiunilor patrimoniale. 4.Principiul justificarii inregistrarilor in contabilitate. Faptele, evenimentele si operatiunile care influenteaza situatia economico-financiara a unitatii patrimoniale se inregistreaza in contabilitate numai pe baza unor documente care atesta si justifica aceste fapte.Putinele exceptii de la acest principiu cum sunt: operatiuni de transfer de la un cont la altul, sunt bine determinate prin reglementarile sau regulile contabile.

5.Inregistrarile in contabilitate se fac atat cronologic, adica in ordinea producerii lor, cat si sistematic, prin sistematizarea lor pe elemente patrimoniale, procese economice, etc. 6.Metoda contabilitatii impune ca pentru aprofundarea reflectarii si analizei activitatii economice a intreprinderii,inregistrarile sa se faca atat analitic prin divizare pe elemente concrete pentru cunoasterea trasaturilor specifice (ex:tranzactiile cu furnizorii si clientii-se incadreaza nominal), cat si sintetic, pentru surprinderea trasaturilor comune ale elementelor patrimoniale sau proceselor economice. 7.Principiul autonomiei exercitiului financiar si al inregistrarii continue, complete si delimitate a operatiunilor economico-financiare. Acest principiu, determinat de cerintele practicii financiar contabile si-a gasit concretizarea si in definitiile elaborate de comitetul pentru standarde internationale de contabilitate potrivit carora efectele tranzactiilor si ale evenimentelor sunt luate in calcul din momentul in care aceste tranzactii sau evenimente se produc si nu atunci cand intervin plata sau incasarea lichiditatii sau echivalentului de lichiditate.Ele sunt inregistrate in registrele contabile si in situatiile financiare ale perioadelor in timpul carora s-au produs.Daca unele din cheltuielile sau veniturile astfel inregistrate se cuvin exercitiului viitor, la sfarsitul exercitiului curent in care s-au produs ele vor fi delimitate si transferate exercitiului urmator sub denumirea de cheltuieli in avans respectiv venituri in avans.In acest fel fiecare exercitiu financiar este independent atat fata de cele trecute cat si fata de cele viitoare evidentiind toate veniturile si cheltuielile dar atribuind exercitiului curent care se incheie numai pe cele care sunt proprii. Procedee utilizate de metoda contabilitatii Metoda si principiile contabilitatii se bazeaza pe un sistem de procedee cu ajutorul carora se realizeaza inregistrarea, evaluarea, gruparea, calculul, sintetizarea, analiza si controlul starii si miscarii patrimoniului. a)procedee comune contabilitatii si altor stiinte si forme de evidenta sunt: -documente primare; -evaluarea in unitati monetare; -calculatia costurilor; -inventarierea patrimoniului; -analiza si sinteza; b)procedee specifice doar contabilitatii: -contul contabil si sitemul de conturi; -balanta conturilor sau balanta de verificare; -bilantul contabil. La peste 500 de ani de istorie a contabilitatii ca stiinta, contabilitatea cunoaste modificari de substanta pe plan national si international, aflandu-se in fata unor provocari importante.

CURS 5 BILANTUL CONTABIL

Definitie.Rolul.Functiile bilantului contabil. Bilantul reprezinta un procedeu al metodei contabilitatii prin care se prezinta in mod sintetic patrimoniul si situatia economico financiara a intreprinderii.El se prezinta ca un tablou care cuprinde in expresie valorica activele existente la un moment dat in intreprindere, sursele din care au fost acestea constituite precum si rezultatele economico-financiare obtinute in perioada pentru care se intocmeste. La baza conceptului de bilant se afla cuvintele din limba latina bi si lanx, ceea ce semnifica o balanta cu doua talere aflate intr-un permanent echilibru.Activul cuprinde in expresie baneasca bunurile sau mijloacele economice privite din punctul de vedere al formelor concrete de existenta si al destinatiei lor.Pasivul evidentiaza deasemenea in expresie baneasca (valorica) sursele de provenienta ale mijloacelor economice , respectiv modul de procurare, de formare a acestor active.Denumirile celor doua componente, activ si pasiv, ale bilantului se sprijina pe caracteristicile elementelor reflectate.Astfel denumirea de activ reflecta trasatura bunurilor sau mijloacelor de a se afla intr-o continua miscare si transformare si de a se identifica cu insasi activitatea intreprinderii respective.Denumirea de pasiv ilustreaza caracterul static si dependenta surselor respectiv faptul ca volumul si structura acestora sunt determinate de mijloacele economice. Prin structura sa, bilantul are o sfera mai larga decat cele doua componente, respectiv activul si pasivul.Intrucat se intocmeste la sfarsitul perioadei de gestiune, bilantul cuprinde in afara activului si pasivului, rezultatele economico-financiare (profitul sau pierderea).Beneficiile sau profiturile se inregistreaza in pasiv, deoarece constituie sursa de provenienta a unor mijloace din activ.La sfarsitul perioadei de gestiune, mijloacele economice ale intreprinderii se vor majora fata de inceputul perioadei, proportional cu suma acestor profituri.Pierderile se vor inregistra in activ, intrucat ele diminueaza mijloacele economice ale intreprinderii. Functiile pe care le realizeaza bilantul: 1.Functia de reflectare si generalizare.Prin aceasta bilantul reprezinta un sistem de indicatori economico-financiari prin care se cuprind informatii referitoare la modul de utilizare, gestionare a patrimoniului; 2.Functia de control si analiza prin care este evidentiat modul de realizare a obiectivelor, precum si de angajare si de utilizare a fondurilor aflate la dispozitia intreprinderii; 3.Functia de decontare a patrimoniului care se realizeaza la sfarsitul perioadei de gestiune.In acest sens bilantul este utilizat ca instrument de justificare pentru recuperarea cheltuielilor din venituri, precum si de stabilire a raspunderii privind gospodarirea patrimoniului.

Tipuri de bilant.
Bilantul contabil se poate clasifica dupa mai multe criterii.In primul rand din punct de vedere al sistemului informational si al locului de intocmire exista :

1.Bilant primar si analitic; care se intocmeste la nivelul fiecarei intreprinderi si institutii cu personalitate juridica, bilant in care se include patrimoniul utilizat in activitatea economica; 2.Bilant sintetic, centralizator sau consolidat; acest tip de bilant se elaboreaza prin centralizarea bilanturilor primare la nivelul grupurilor de societati, la nivelul ministerelor (in cazul instutiilor publice) precum si la scara intregii economii.Pe aceasta baza la nivelul Ministerului Finantelor Publice se intocmeste bilantul sintetic al institutiilor publice. Din punct de vedere al momentului intocmirii se disting urmatoarele tipuri de bilant: 1.Bilant initial care nu contine rezultate economice; 2.Bilant de gestiune sau curent care la randul sau poate fi trimestrial, semestrial, anual; 3.Bilantul final, de lichidare sau de fuziune. Structura, continutul bilantului contabil. Bilantul este astfel conceput incat sa asigure o mare capacitate de sintetizare si generalizare, el concentrand intr-un volum mic de date, intregul sistem de informatii inregistrate in contabilitate.Pentru aceasta activele intreprinderii si sursele lor de formare sunt prezentate in bilant intr-o ordine determinata pe baza anumitor criterii.Ca urmare atat activul cat si pasivul sunt structurate pe grupe, pe capitole si posturi de bilant. Astfel in cadrul activului mijloacele economice sunt prezentate si ordonate pe baza a doua criterii, respectiv: 1.modul de participare la circuitul economic si destinatia elementelor respective; 2.criteriul lichiditatii; Potrivit primului criteriu, activele fixe sunt prezentate distinct de cele circulante, in grupe separate, dupa cum imobilizarile corporale sunt prezentate separat de mijloacele banesti. In functie de cel de-al doilea criteriu, respectiv gradul de lichiditate, in cadrul activului ordinea este cea a lichiditatii crescande a elementelor componente. La pasiv, gruparea componentelor se realizeaza deasemenea pe baza a doua criterii: 1.natura relatiilor de proprietate ce caracterizeaza modul de dobandire; 2.gradul de exigibilitate; Pe baza acestor criterii in cadrul pasivului capitalul propriu si fondurile proprii sunt prezentate distinct de datoriile, obligatiile si imprumuturile intreprinderii.Deasemenea ordinea de pasiv este cea a exigibilitatii crescande a surselor de finantare, ordinea cuprinzand la inceput capitalul propriu si continua cu creditele bancare si alte obligatii. Aceasta ierarhizare a elementelor patrimoniale in activ si pasiv trebuie efectuata astfel incat sa se asigure o corelatie intre lichiditatea activelor si exigibilitatea pasivelor.

CURS 6 Tipuri de modificari din activul si pasivul bilantului.

Bilantul reflecta situatia patrimoniului unei intreprinderi in mod static la un moment dat.Patrimoniul se afla insa intr-o continua miscare ca urmare a proceselor economice si a operatiunilor care aduc transformari in continutul si formele de existenta ale mijloacelor si surselor.Orice operatiune economica sau financiara delimiteaza o anumita miscare.Pentru contabilitate prezinta importanta stabilirea valorii si a sensului respectivei miscari. Dupa natura lor, operatiunile care aduc modificari patrimoniului pot fi de doua feluri: -operatiuni economice: ele sunt economice atunci cand exprima raporturi patrimoniale si se refera la productia si schimbul de valori; -operatiuni financiare: reprezinta miscari de valori fara echivalent: ex: achizitionarea de materii prime sau vanzarea de marfuri, sunt insotite de plata imediata sau viitoare a valorii acestora si in consecinta reprezinta operatiuni economice.In schimb plata taxei pe valoarea adaugata precum si a altor forme de impozite nu sunt insotite de atribuirea unei alte valori in schimbul acestor sume si in consecinta ele reprezinta operatiuni financiare. Marea diversitate a operatiunilor, realizate de o intreprindere, care produc schimbari in activul si respectiv pasivul intreprinderii generaza urmatoarele tipuri de modificari: 1.modificarile de volum: in cadrul acestui tip de modificari pot fi incluse urmatoarele categorii principale: a) in primul rand cresterea volumului patrimoniului gestionat de intreprindere prin marirea consecutiva a unor elemente din activ si pasiv; b) in al doilea rand scaderea volumului patrimoniului prin micsorarea concomitenta a unor elemente atat din activ cat si din pasivul bilantului; 2.modificarile de structura: in cadrula acestui tip exista pe de o parte doua categorii de operatiuni: a)in primul rand cresterea si micsorarea concomitenta a unor elemente din activul bilantului; b)in al doilea rand cresterea si micsorarea simultana a unor elemente din pasivul bilantului. Active (A) = Pasive (P) Mijloace fixe: 100.u.m Capital social 110 u.m Materii prime: 70 u.m Credite pe termen scurt 40 u.m Disponibilitati banesti: 40 u.m Furnizori 50 u.m Casa: 10 Obligatii Plata 20 Total active=220 Total pasive=220

1.A+x=P+x -modificare de volum 2.A-x=P-x -modificare volum 1.A+x-x=P 2.A=P+x-x -modificare de structura -modificare de structura

Formatul bilantului.
In forma sa clasica, modelul bilantului se prezenta ca un table, o balanta in care activul si pasivul sunt prezentate fata in fata.De altfel aceasta reprezinta abordarea statica a bilantului.De la 1 ianuarie 2010 a intrat in vigoare oridinul nr.3052/2009 pentru aprobarea reglementarilor contabile, conforme cu directivele europene.Astfel formatul bilantului este urmatorul: 1. (A) activele imobilizate in care avem: a) imobilizari necorporale; b)imobilizari corporale; c)imobilizari financiare; 2. (B) activele circulante: a) stocuri; b)creante; c)investitii pe termen scurt; d)casa si conturi la banci. 3. (C) cheltuieli in avans; 4. (D) datorii, respectiv sumele care trebuie platite intr-o perioada de pana la un an; 5. (E) active circulante nete sau datorii curente nete; 6. (F) total active-datorii curente (total active minus datorii curente) ; 7. (G) datorii, sumele care trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an; 8. (H) provizioane; 9. (I) venituri in avanj; 10. (J) capital si rezerve in care se inscriu: a) capitalul subscris; b) primele de capital; c) rezerve; d) profitul sau pierderea exercitiului financiar. Aceasta reprezinta in esenta formatul de baza al bilantului.Persoanele juridice care la data bilantului nu depasesc limitele a doua dintre criteriile de marime prevazute de reglementari intocmesc un bilant anual simplificat sau prescurtat. Regimul juridic al bilantului in Romania. Reglementarile privind elaborarea, verificarea, publicarea si pastrarea bilantului sunt cuprinse in acte normative distincte, in principal in legea

contabilitatii, legea 82/1991 republicata, precum si in ordinul 3055/2009.In baza acestor prevederi, bilantul reprezinta un document oficial de gestiune al unitatilor economice si administrative, obligate sa organizeze si sa conduca o contabilitate proprie.Totodata bilantul constituie documentul de baza in cadrul situatiilor financiare anuale care trebuie sa ofere o imagine fidela a pozitiei finaciare si a performantelor unitatilor patrimoniale.In intocmirea si utilizarea bilantului, trebuie sa se tina seama de principiile si normele generale ale contabilitatii, respectiv principiul continuitatii activitatii, principiul independentei exercitiului financiar, principiul necompensarii. Bilantul se intocmeste anual precum si in situatia fuziunii sau incetarii activitatii organizatiei respective.Institutiile publice si alte unitati prevazute de lege intocmesc situatii financiare trimestriale si anuale.Bilantul contabil este insotit de contul de profit si pierdere sau de contul de executie in cazul institutiilor publice, mai este insotit de o serie de anexe, precum si de raportul de gestiune al administratorului.Dupa ce au fost elaborate, bilanturile sunt supuse verificarii care se realizeaza de catre auditori financiari, persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii.Dupa aprobare, bilantul contabil se publica in monitorul oficial impreuna cu contul de profit si pierderi. Bilantul contabil precum si celelalte situatii financiare anuale se pastreaza timp de 50 de ani.Un exemplar din bilantul contabil anual se repune la directia judeteana a finantelor publice,respectiv a municipiului Bucuresti.Institutiile publice si celelalte persoane juridice ai caror conducatori au calitatea de ordonatori de credite, depun un exemplar din bilantul trimestrial si anual la organul ierarhic superior, la termenele stabilite.Ministerele, celelalte organe ale administratiei publice centrale si locale ai caror conducatori au calitatea de ordonatori de credite, depun la ministerul finantelor publice,un exemplar din bilantul trimestrial si anual.Ministerul Finantelor Publice intocmeste anual bilantul institutiilor publice.Obiectul principal ala acestui bilant il constituie patrimoniul statului si al unitatilor administrativ teritoriale cuprinzand patrimoniul public si cel privat.Bilantul anual al institutiilor publice se prezinta Guvernului odata cu contul anual de executie a bugetului de stat.

CURS 7 CONTUL CONTABIL

Pe 8 Decembrie lucrare din tot ce am facut pana in momentul respectiv!!!! Obiectul si metoda contabilitatii; Bilantul; Contul contabil; 1.Notiunea de cont.Continutul si structura contului. Realizarea obiectului contabilitatii nu se rezuma la simpla reflectare la un moment dat a situatiei patrimoniului unei societati comerciale.Contabilitatea trebuie sa asigure inregistrarea continua, permanenta pe baza de

documente a tuturor operatiunilor economico financiare care aduc modificari patrimoniului.In acest scop contabilitatea utilizeaza un procedeu specific denumit cont, conceput in mod special pentru a permite inregistrarea, urmarirea si controlul atat al existentului cat si a modificarilor care se petrec cotidian in elementele patrimoniului. Contul reprezinta un procedeu si un model de inregistrare de reflectare si control valoric iar uneori si cantitativ al existentei si miscarilor unui mijloc economic, al unui proces economic, al unei surse de finantare sau a rezultatului economico-financiar pe parcursul unei perioada de timp bine determinata. Spre deosebire de bilant, care evidentiaza situatia tuturor elementelor patrimoniale ale intreprinderii la un moment dat, contul are o sfera de cuprindere mult mai restransa, el reflectand situatia unui singur element de patrimoniu.Prin urmare contul reprezinta un calcul scris prezentat intr-o forma speciala in care se realizeaza inregistrarea ordonarea si sistematizarea informatiilor privind existenta si miscarea mijloacelor sau a bunurilor economice, precum si a surselor de acoperire a acestora.In contabilitate se utilizeaza o multitudine de conturi, acestea in totalitatea lor alcatuind sistemul conturilor. Fiecare cont are un anumit continut economic, continut determinat de natura elementelorpe care le reflecta, le urmareste si le controleaza.De altfel, continutul economic reprezinta elementul esential al unui cont si care imprima conturilor o anumita functie.Astfel continutul contului poate fi : -un anumit mijloc sau bun economic: mijloace fixe, materii prime, produse finite, numerarul din caseria intreprinderii; -un proces economic sau o anumita faza a acestuia: aprovizionarea cu materii prime, fabricarea productiei de baza, vanzarea si incasarea productiei; -o sursa de provenienta a mijloacelor economice ale intreprinderii, precum si relatiile financiare sau de credit corespunzatoare: capital, furnizori, credite pe termen scurt, decontari cu bugetul statului; -un rezultat final al activitatii economice: profit sau pierdere. Operatiunile economice pot fi inregistrate intr-un cont si pot fi de doua feluri: -operatiuni care se refera la intrari, la cresteri sau plusuri ale obiectului reflectat prin contul respectiv; -operatiuni care se refera la iesiri, micsorari sau diminuari ale bunului economic sau ale unei surse de finantare. Prin urmare si evidenta tinuta cu ajutorul contului este redata intr-o forma speciala care consta in inregistrarea separata a operatiunilor care duc la crestere de cele care duc la micsorarea elementelor patrimoniale.Astfel contul are o infatisare digrafica intrucat fiecare dintre cele doua categorii de modificari se inregistreaza intr-o parte distincta a contului.Intr-o forma simplificata aceasta infatisare se prezinta in forma literei T constituindu-se astfel intr-un tablou bilantier cu doua serii de calcule.

Astfel pentru conturile de activ in partea stanga (in debit) se vor inregistra starea initiala (soldul initial) si cresterile (majorarile), in timp ce in partea dreapta (in credit) se vor inregistra iesirile, micsorarile si starea finala sau soldul final. Pentru conturile de pasiv in partea stanga (in debit) se vor inregistra iesirile sau micsorarile si starea finala, in timp ce in partea dreapta (in credit) se vor inregistra starea initiala (soldul initial) precum si intrarile sau majorarile. Situatia finala a unui element patrimonial se determina astfel: la situatia initiala se adauga cresterile din perioada respectiva si se scad micsorarile din acea perioada. Elementele componente ale contului contabil. Contul contabil se defineste prin existenta urmatoarelor componente: 1.Titlul contului.Acesta trebuie sa explice cu exactitate continutul procesului economic sau al elementului de patrimoniu a carui evidenta o tine.De regula continutul se exprima in denumirea sa.Ex conturile intitulate materiale , contul intitulat marfuri, capital social, furnizori,etc. 2.Debitul si creditul.La inceputurile contabilitatii operatiunile care contribuiau la majorarea sau diminuarea unor elemente patrimoniale se inscriau unele sub altele in ordine cronologica.Ulterior s-a trecut la sistematizarea modificarilor de acelasi fel si anume intrarile de mijloace fiind trecute in stanga iar iesirile in dreapta.Cu timpul ele au capatat denumirea de debit, respectiv credit.Cele doua notiuni sunt de sorginte juridica.Folosirea lor in contabilitate a inceput in perioada de dezvolare a capitalului comercial, perioada in care conturile urmareau cu predilectie, relatiile intreprinderii cu debitorii si creditorii sai.Ca urmare, notiunea de debit provine de la cea de debitor iar cea de credit de la creditor.Ulterior notiunile de debit si credit au capatat un continut mai larg, fiind utilizate pentru sistematizarea tuturor genurilor de modificari care au loc in patrimoniul intreprinderii.Debitul si creditul nu sunt identice la toate conturile.Ele difera in raport de natura continutului contului, continut care poate reflecta fie mijloace economice, fie surse de finantare.De aceea debitul si creditul contului reflecta in unele cazuri informatii valorice cu semn plus iar in altele cu semn minus.Debitul conturilor de activ va desemna informatii cu semn plus, respectiv cresteri iar creditul pentru conturile de activ va desemna minusuri, diminuari.Pentru conturile de pasiv debitul va reflecta informatii cu semn minus, diminuari, iar creditul va reflecta informatii cu semn plus, respectiv cresteri. 3.Explicatia operatiunii economice.Aceasta poate fi data sub forma descriptiva sau codificata. 4.Miscarile sau rulajul contului.Exista doua tipuri de rulaj: -rulaj debitor (care provine din insumarea sumelor inscrise in debit, mai putin soldul initial); -rulajul creditor (care provine din insumarea elementelor din credit, mai putin soldul intitial creditor);

5.Soldul contului.Acesta se determina ca diferenta intre sumele inregistrate in debit si cele inregistrate in credit.Soldul poate fi: -debitor, atunci cand sumele din debit sunt mai mari decat cele din credit; -creditor, atunci cand sumele din credit sunt mai mari decat cele din debit; -balansat sau echilibrat, atunci cand sumele din debit sunt egale cu cele din credit. Deasemenea soldul unui cont poate fi: -initial; -curent; -final. Soldul contului la un moment dat se stabileste cu ajutorul formulei bilantiere: -soldul initial debitor+rulajul debitor- rulajul creditor = soldul final debitor. 24.11.20 10 Pentru lucrare tot (inclusiv contul contabil: obiect si metoda, bilantul contabil si contul contabil) Funciile contului: I.Funciile contabile, acestea decurgnd nemijlocit din obiectul i metoda contabilitii. II.Funciile economice, prin care contul reflect situaia real a fiecrui element de patrimoniu i permite printre altele calculul situaiei tuturor elementelor de patrimoniu n diferite momente ale activitii ale ntreprinderii, precum i controlul integritii patrimoniului. III.Funciile statistice, n sensul c datele cuprinse n conturi pot fi utilizate pentru determinarea unor indicatori statistici ai activitii economice. Forma contului. Aceasta are la origine calculul aritmetic care implic urmrirea modificrilor care au loc.Cu alte cuvinte se realizeaz operaiunile aritmetice corespunztoare n ordinea succesiv a datelor.Aceast form a contului prezint avantajul simplitii operaiunilor de calcul.n schimb inconvenientul acestei forme const in aceea c nu permite cunoaterea cu uurin a tuturor operaiunilor de ncasri i pli derulate ntr-un anumit interval de timp i prin urmare necesitnd un volum suplimentar de activiti pentru extragerea i nregistrarea separat a operaiunilor cu semn + (de majorare) fa de cele cu semn (de diminuare).n consecin s-a ajuns la forma bilateral a contului contabil stabilindu-se n mod convenional ca n partea stng a contului (n debit) pentru conturile de activ s se nregistreze operaiunile cu semn + iar n partea dreapt (n credit) s se nregistreze operaiunile cu semn .Pentru conturile cu funcie de pasiv,n stnga in debit se nregistreaz operaiunile cu semn minus n timp ce n partea dreapt adic n credit se vor nregistra operaiunile cu semn +. Clasificarea conturilor.

Conturile se pot clasifica n funcie de mai multe criterii.ns criteriul fundamental de clasificare a conturilor l reprezint coninutul lor economic.Din acest punct de vedere conturile se mpart n 4 subdiviziuni: I.Conturi de mijloace economice ; II.Conturi de procese economice ; III.Conturi de surse economice; IV.Conturile de rezultate ; Din punctul de vedere al funciei contabile exist -conturi cu funcie de activ (acele conturi care se deschid pentru elementele patrimoniale care provin din activul bilanier) ex:Contul casa, contul produse finite, debitori, clieni, mijloace fixe, materii prime,etc.; -conturi cu funcie de pasiv (deschise pentru conturile ce reflect elemente patrimoniale care provin din pasivul bilanului) ex:contul capital social, credite pe termen scurt, furnizori,etc; -exist ns i o a treia categorie de conturi care preiau atribute de la ambele conturi.Aceste conturi se numesc conturi bifuncionale ex:contul de profit i pierdere.Aceste conturi bifuncionale nu pot avea simultan caracteristicile celor dou categorii de conturi. Din punctul de vedere al sferei de cuprindere exist urmtoarele categorii de conturi: -conturi analitice; -conturi sintetice; -conturi consolidate. Conturile sintetice ofer n form generalizat mijloacele i procesele economice fr ca acestea s fie detaliate, concretizate.Ex:contul furnizor reprezint un cont sintetic ns analiznd proveniena acestora, furnizori interni si furnizori externi, cele dou conturi sunt analitice. Conturile consolidate sunt utilizate pentru reunirea i integrarea datelor care reprezint rezultatul operaiunilor i situaiei financiare pentru un grup de ntreprinderi care fac parte dintr-o entitate (ex:dintr-un holding) aflat sub autoritatea unei conduceri unice, la nivelul societii mam. Regulile de funcionare a conturilor. nregistrarea operaiunilor economice cu ajutorul contului se realizeaz dupa anumite reguli care exprim modul de debitare, respectiv creditare.Pentru nelegerea regulilor de funcionare a contului trebuie pornit de la bilan si de la legtura ce exist ntre acesta i conturi.Astfel, la nceputul fiecrei perioade de gestiune, fiecrui element patrimonial prevzut n bilan i se deschide cte un cont. Elementele patrimoniului care funcioneaz in activul bilanului se preiau n conturile de activ sub forma soldurilor iniiale debitoare. Elementele patrimoniului din pasivul bilanului se preiau n contul de pasiv sub forma soldurilor iniiale creditoare. Putem formula prima regul de funcionare a conturilor: I.Conturile de activ ncep s funcioneze prin a se debita i se debiteaz cu existenele de activ.Conturile de pasiv ncep s funcioneze prin a se debita i se debiteaz cu existenele de pasiv.

A doua regul: II.Conturile de activ se mai debiteaz cu creterile de activ i se crediteaz cu micorrile de activ. A treia regul: III.Conturile de pasiv se mai debiteaz cu micorrile de pasiv i se mai crediteaz cu creterile de pasiv. A patra regul: IV.Conturile de activ pot avea sold final debitor sau pot fi soldate sau echilibrate, n timp ce conturile de pasiv au sold final creditor sau pot fi echilibrate. Dubla nregistrare i formula contabil. O importan deosebit pentru dubla nregistrare n conturi o are analiza contabil a operaiunilor economice.Ea are ca scop determinarea coninutului economic al operaiunii respective, deasemenea stabilirea conturilor n care se nregistreaz a legturii ntre conturi, urmnd ca pe aceast baz s se realizeze dubla nregistrare a fiecrei operaiuni economice.Dubla nregistrare const n nscrierea concomitent i cu aceeai sum a unei operaiuni economice n dou conturi distincte i anume: n debitul unui cont i n creditul altui cont.Legtura ce se stabilete ntre conturi prin dubla nregistrare a fiecrei operaiuni economice se numete corespondena conturilor iar conturile respective reprezint conturi corespondente.Analiza contabil const n cercetarea pe baz de documente a fiecrei operaiuni economice n scopul stabilirii conturilor corespondente i a prii acestora (debit sau credit) n care urmeaz a fi nregistrat operaiunea dat.Rezultatul final al analizei contabile l reprezint formula contabil.Aceasta constituie o egalitate valoric care cuprinde n stnga semnului de egalitate denumirea contului debitor, n dreapta semnului de egalitatea denumirea contului creditor, precum i suma corespunztoare operaiunii economice respective.Dac la acestea se adaug data la care a avut loc operaiunea economic i explicaia acesteia conform documentului justificativ se obine articolul contabil.Formulele contabile se pot clasifica dup mai multe criterii: I.n raport de numrul conturilor crespondente exist: a)formul contabil simpl care cuprinde un singur cont debitor i de asemenea un singur cont creditor; b)formul contabil compus n care fie se debiteaz un singur cont i se crediteaz dou sau mai multe conturi, fie se crediteaz un singur cont i se debiteaz dou sau mai multe conturi. II.din punct de vedere al scopului pentru care se ntocmesc: a)formule de nregistrare curent folosite pentru nregistrarea operaiunilor economice obinuite; b)formule contabile de stornare.Stornarea reprezint opraiunea de corectare a unei nregistrri eronate.Stornarea se poate realiza fie n negru sau n rou.Formulele contabile de stornare prin nregistrare n rou

constituie o modalitate specific pentru contabilitate de corectare a unor erori care s-au produs cu ocazia nregistrrilor. Planul general de conturi. n Romnia principiile generale de organizare i de conducere a contabilitii sunt reglementate prin legea contabilitii, respectiv legea 82/1991, modificat i republicat.Totodat reglementri exist i n ordinul ministrului finanelor publice nr.3055/2009 intrat n vigoare de la 1 ianuarie 2010.Planurile de conturi sunt elaborate de ministerul finanelor publice fiind adaptate periodic n conformitate cu cerinele practicii.Actualmente n Romnia planul general de conturi conine 9 clase de conturi simbolizate cu o cifr: Clasa I:Contul de capitaluri; Clasa II:Conturi de imobilizri; Clasa III:Conturi de stocuri i producie n curs de execuie; Clasa IV:Conturi de teri; Clasa V:Conturi de trezorerie; Clasa VI:Contul de cheltuieli; Clasa VII:Contul de venituri: Clasa VIII:Conturi speciale; Clasa IX:Conturi de gestiune. n cadrul fiecrei clase exist una sau mai multe grupe de conturi simbolizate cu dou cifre care la rndul lor cuprind conturi sintetice de gradul 1 simbolizate cu 3 cifre i conturi sintetice de gradul 2 simbolizate cu 4 cifre.