Sunteți pe pagina 1din 4

Textul narativ

Textul narativ - posteste intamplari, enimente reale Sau imaginare si se caracterizeaza prin
Iolosirea rbelor la imperIect, la perIect simplu sau la prezentul gnomic (care exprima actiunea
Iara a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-M.w). Principalul mod de expunere il
constituie naratiunea, caracterizata prin relatarea a cel putin doua enimente aIlate in relatie
cauzala, derulate in succesiune cronologica si la care sa participe unul sau mai multe personaje.
Textul epic (narativ) este modalitatea de comunicare scrisa, prin care autorul isi exprima
conceptia despre lume si viata in mod indirect, prin intermediul personajelor, apeland la
naratiune, descriere si dialog.

Structura textului narativ
1. Instantele comunicarii literare sunt: autorul, naratorul, personajul, cititorul/naratarul.
a) autorul este persoana reala care creeaza o opera artistica, stiintiIica sau publicistica si se
detaseaza de narator sau de eul liric. in literatura culta, autorul are o identitate anume si se mai
numeste scriitor (prozator, poet, dramaturg), pe cand in literatura populara autorul este anonim.
In textul narativ, autorul este cel care a creat unirsul epic, iar naratorul este cel care comunica
enimentele postite cititorului Iictiv (naratarUlui).
b) naratorul este o instanta intermediara intre autor si cel ce relateaza intamplarile in opera,
Iolosind rbele "dicendi" (a zice) si "sentiendi" (a simti). Autorul este cel care a creat unirsul epic,
iar naratorul este cel care comunica enimentele postite cititorului Iictiv (naratarulut). Autorul
corespunde unei entitati reale (scriitorul caruia ii apartine opera), in timp ce naratorul este autorul
textual, entitatea Iictiva care relateaza textul.
* Punctul de dere al naratorului in relatie cu autorul si cu discursul epic al operei deIineste mai
multe tipuri de narator.
Naratorul se deIineste prin cateva trasaturi speciIice unui text epic:
- sileste o relatie de comunicare cu lumea creata de aUtor;
- este mediator intre autor si naratiunea literara;
- este o prezenta independenta, care posteste intamplarile unui cititor Iictiv si se deosebeste de
autor prin Iaptul ca acesta este cel care a creat unirsul epic al operei; ,
c) personajul este principalul element al unei opere epice sau dramatice (niciodata lirice), care
determina actiunea, se aIlain centrul enimentelor si intamplarilor ori poate Ii o puternica
personalitate umana in jurul careia se construieste esenta ideatica a creatiei literare. Personajele
pot Ii nu numai Iiinte umane, ci si animale, pasari, te, Iapturi inchipuite sau chiar obiecte si pot Ii
clasiIicate dupa variate criterii: contributia la actiune, curente literare, valoarea etica, apartenenta
sociala, structura spirituala, criteriul estetic etc.
Personajul literar este conturat, de regula, din doua perspecti: una sociala (exterioara) si cealalta
psihologica (interioara), aceste coordonate determinand si conIlictele in care sunt implicate
personajele: conIlictul exterior si conIlictul interior.
d) cititorul este destinatarul/receptorul unui text literar, stiintiIic, publicistic; el este sinonim cu
"lector" (vb. "a lectura").
Relatia lectorului cu textul narativ deIineste mai multe categorii:
- lectorul inocent - se deprinde cu textul prin lecturarea acestuia, adica realizeaza un prim nil de
lectura;
- lectorul eIicient - citeste textul si selecteaza- anumite pasaje, idei, semniIicatii, in Iunctie de
obiectile precise .pe care le urmareste;
- lectorul competent - este cititorul cu experienta, care poate interpreta, explica si aprecia un text,
in derea emiterii de opinii autorizate.
Cititorul poate Ii:
*cititorul concret - care numeste persoana reala, cu o anumita identitate, pregatire intelectuala,
care traieste intr-o epoca istorica determinata, contemporan sau nu cu autorul;
*cititorul abstract este receptorul posibil, inzestrat cu abilitati de lector, care ar putea sesiza in
mod optim valentele operei literare;
*naratarul este cititorul Iictiv al unei opere literare, cititorul imaginar care exista numai in
aparenta, conntional si caruia i se adreseaza naratorul pe parcursul discursului sau narativ.
2. Perspectiva narativa (viziune sau Iocalizare) - punctul de dere al naratorului asupra
enimentelor relatate, incluzand si relatia sa cu personajele si cu intamplarile respecti.In relatia
dintre narator si personaj, exegetii deIinesc trei tipuri de viziune narativa:
*cea numita "din spate", in care naratorul cunoaste mai mult decat personajul, naratiunea este la
persoana alIJ-a, naratorul este omniscient si omniprezent, adica stie tot ceea ce Iac, gandesc sau
intentioneaza sa intreprinda personajele, se aIla mereu la Iata locului si comunica aceste Iapte
cititorului Iictiv; el se identiIica, uneori, cu autorul in cazul romanului realist;
*cea numita "impreuna cu", in care naratorul stie tot atat cat si personajul, naratiunea este la
persoana I, iar personajul' narator posteste o intamplare in care este implicat direct, participand
ca erou literar in succesiunea Iaptelor;
*cea numita "din aIara", in care naratorul stie mult mai putin decat personajul, iar naratorul-
martor relateaza o intamplare la care a asistat, postind numai ce a vazut, a auzit sau a sesizat, Iara
sa poata patrunde pana in gandurile sau suIletul personajelor implicate in actiune.
3. Constructia subiectului si a discursului narativ (aIabulatiai intr-o multitudine de componente
care constituie esenta tematica a operei respecti: actiunea (secnte narati, episoade, conIlict, relatii
temporale si spatiale, uri narati (inlantuire/alternanta), momentele
subiectului etc.
***
ReIeririle lui G.Genette, in studiul "uri", Ed.Unirs, 1978 si conceptele din lucrarea "Dictionar de
stiinte ale limbii", de Angela Bidu-Vranceanu, Cristina Calarasu, Liliana Ionescu-Ruxandoiu,
Mihaela Mancas, Gabriela Pana Dindelegan, Ed. Nemira, 2001, deIinesc principalele
caracteristici si componente ale structurii prozei literare.
+I. Diegeza este conceptul prin care se intelege inlantuirea de Iapte si intamplari relatate intr-o
opera epica, termenul pronind din lb.germana, "diegese", si inseamna "postire, naratiune,
expunere" (cI. "Dictionar" -ed. Litera international).
Diegeza se deIineste prin cativa termeni speciIici:
- istorie - totalitatea enimentelor postite, actiunea operei epice;
- postire - discursul, oral sau scris, care inIatiseaza aceste enimente;
- naratie - actul real ori Iictiv care produce acest discurs, actiuneaInsasi de a posti;
*Diegetic, a denumeste acel element al structurii narati care se reIera la enimentele reale ori Iicti
ale operei epice.
A. in postirea "in rama" sau "naratiunea in naratiune", G.Genette desprinde doua tipuri/ niluri
narati:
a) naratiune extradiegetica - realizata la primul nil, care constituie rama exterioara, naratiunea
ampla in interiorul careia sunt incluse toate postirile volumului;
b) naratiune intradiegetica - suita enimentelor narate in postirea inclusa, situata la un al doilea
nil;
De exemplu, in "Hanu-Ancutei" de M.Sadoanu, naratiunea la primul nil, adica partea
introductiva a volumului (apartinand autorului-narator) se aIla la nil extradiegetic, iar, Iiecare
dintre cele noua postiri incluse (avand naratori diIeriti) se situeaza la nil intradiegetic.
B. in operele de tip memorialistic, autobiograIiile Iicti si conIesiunile romanesti (proprii
romanului) se maniIesta naratiunea autodiegetica, in care vocea narativa este eroul propriei
postiri si nareaza la persoana I sirul enimentelor. Acest tip de naratiune este realizata adesea prin
alternarea relatarii autobiograIice la persoana I cu postirea obiectiva la persoana a IJI-a.
De exemplu, alternantele de persoana in romanul lui Camil Petrescu "Patul lui Procust":
persoana I apare in scrisorile incluse (cu autori diIeriti) in jurnalul lui Fred Vasilescu si in notele
desubsol ale autorului. Dar aceleasi personaje, uneori in legatura cu aceleasi enimente relatate,
sunt desemnate sub Iorma persoanei a IlI-a in postirile celorlalti eroi despre ele. Rezulta o
structura narativa Ioarte complicata,. in partea autodiegetica, care ambiguizeaza perspectiva
asupra Istoriei, ca suita a enimentelor relatate.
NARATIUNE