NOTE DE CURS CRIMINALISTICA

CAPITOLUL I INTRODUCERE 1. Rolul criminalisticii n activitatea judiciara

In domeniul penal aplicarea legii presupune :

descoperirea faptei, respectiv a oricarui element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexitentei unei infractiuni (omor, talharii, viol, etc.); stabilirea mprejurarilor sau circumstantelor n care a fost comisa fapta; identificarea infractorului si/sau a altor persoane (coautor, complice, victima); dovedirea vinovatiei persoanei suspecte .

Principiul schimbului sau al transferului (Edmond Locard) a fost enuntat astfel:

"Criminalistica se ntemeiaza pe faptul ca un infractor, cel mai adesea fara stirea sa, lasa ntodeauna urme la locul faptei; reciproc, el preleva pe corpul sau, pe hainele sale si pe obiectele purtate alte urme, indicii de obicei imperceptibile dar caracteristice pentru prezenta sau actiunea sa (P.F.Ceccaldi).

2. Definirea criminalisticii

"Stiinta contra crimei" cum a mai fost denumita, criminalistica ne apare ca o stiinta complexa, care utilizeaza si adapteaza datele si metodele de analiza proprii altor discipline, cum ar fi fizica, chimia si biologia pentru cercetarea probelor materiale, psihologia si psihiatria pentru audieri si verificarea credibilitatii declaratiilor, matematica si statistica pentru calculele de probabilitate etc.

Criminalistica este mpartita n trei ramuri : 1) Tehnica criminalistica 2) Tactica criminalistica 3) Metodologia criminalistica

Terminologie: In tarile francofone "Politie tehnica" sau "Politie stiintifica", justificata prin dorinta de a departaja probele materiale stabilite prin mijloace tehnico-stiintifice de celelalte. In tarile germanice s-a introdus si folosit termenul de "Kriminalistik", iar n tarile anglosaxone se vorbeste de "Forensic Sciences" care s-ar traduce prin "Stiintele legale". In prezent expresia de "Stiinte forensic" sau pur si simplu "forensic" (laborator forensic, expert forensic) tinde sa se extinda ca un neologism n toate limbile, precum alti termeni unanimi adoptati, cum ar fi: "soft", "hardware" sau "feedback". Forensic vine de la cuvntul latin "Forum" care nseamna n antichitate piata publica, loc de judecata. Stiintele forensic ar fi deci cele care au legatura cu justitia si se definesc ca ansamblul principiilor stiintifice si al metodelor tehnice aplicabile investigarii infractiunilor comise, pentru a proba existenta faptei ilicite, identitatea autorului si modul sau de a opera.

"Criminalistica este o stiinta judiciara, cu caracter autonom si unitar, care nsumeaza un ansamblu de cunostinte despre metodele, mijloacele tehnice si procedeele tactice destinate descoperirii, cercetarii infractiunilor, identificarii persoanelor implicate n savrsirea infractiunilor si prevenirii faptelor antisociale" (Emilian Stancu - Criminalistica, Ed-Actami, 1995, p. 10).

CAPITOLUL II IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA 1. Notiunea identificarii criminalistice

Se apreciaza ca identificarea reprezinta problema centrala a investigatiilor criminalistice, fiind n acelasi timp piatra unghiulara a acestei stiinte. Raportndu-se la necesitatile practice, n literatura de specialitate se nvedereaza ca acest gen de activitate este indisolubil legat de actul de justitie.

Identificarea criminalistica presupune recunoasterea unui obiect concret, ce poate avea elemente sau nsusiri de natura sa-l apropie de alte obiecte asemanatoare, de acelasi gen sau specie, dar care se deosebeste de toate acestea prin trasaturi care l fac sa fie identic numai cu sine nsusi.

Prin identitate se ntelege nsusirea unei persoane, obiect sau fenomen de a-si manifesta individualitatea n timp si spatiu, prin caracteristicile fundamentale, neschimbatoare, ce le deosebesc de toate celelalte si le determina sa ramna ele nsele pe ntreaga durata a existentei lor.

Identificarea serveste n ultima instanta, scopului procesului penal de aflare a adevarului.

3. Legatura criminalisticii cu alte stiinte

Legatura criminalisticii cu: dreptul penal dreptul civil si dreptul comercial dreptul procesual penal

medicina legala criminologia psihologia si psihiatria logica. fizica chimia

2. Obiectul identificarii criminalistice

Identificarea criminalistica are un rol determinant n cercetarea datelor faptice, contribuind la descoperirea, fixarea, ridicarea, conservarea si verificarea elementelor materiale care pot explica si proba o anumita stare de fapt.

Nu intra n sfera identificari criminalistice probleme cum ar fi vinovatia sau nevinovatia unei persoane banuite de savrsirea unei infractiuni, n schimb este posibil ca ea sa contribuie la examinarea si clarificarea mprejurarilor n care s-a comis fapta.

Pe calea identificarii criminalistice nu se rezolva probleme de natura juridica ci probleme de natura faptica

Obiectul identificarii criminalistice este un obiect material prin natura sa, concret, fie el fiinta sau lucru, precum si fenomenul care a generat o anumita stare de fapt

Identificarea criminalistica presupune existenta obligatorie a doua categorii de obiecte obiectele de identificat sau obiecte scop sau obiecte cautate obiectele identificatoare sau obiecte mijloc sau obiecte verificate

3. Clasificarea obiectelor identificarii

4. Etapele si genurile identificarii criminalistice A. Etapele identificarii criminalistice

Procesul de identificare parcurge doua mari etape: a) determinarea apartenentei de gen b) identificarea individuala.

Determinarea apartenentei de gen consta n stabilirea a ceea ce reprezinta n sine obiectul sau urma data, natura sa, ce loc ocupa n sistemul lucrurilor, carui gen, specie, grup i apartine. Sistemul se materializeaza n clasificari ale lucrurilor, deci n operatii logice de includere a unui obiect ntr-o anumita clasa Identificarea individuala presupune finalizeazarea procesului de identificare prin individualizarea sau determinarea obiectului concret aflat n legatura directa cu fapta cercetata.

La aceasta se ajunge prin restrangerea treptata a sferei cercetarilor, eliminnd succesiv, dintre obiectele care fac parte din acelasi gen sau grup, pe acelea care au trasaturi particulare ce nu se regasesc la obiectul identificator .

B. Genurile identificarii criminalistice

Diversitatea urmelor de reflectare a obiectelor si fiintelor contureaza doua genuri de identificare distincte: identificarea dupa imaginile fixate material

identificarea dupa imaginile fixate n memorie.

Domeniile de identificare criminalistica mai frecvent ntlnite n practica: identificarea traseologica, identificarea dactiloscopica, identificarea balistica judiciara, identificarea grafica, identificarea persoanelor dupa scris, identificarea masinilor de scris, identificarea persoanelor dupa semnalmentele, identificarea cadavrelor, identificarea prin intermediul unor cartoteci criminalistice.

CAPITOLUL III FOTOGRAFIA JUDICIARA

Fotografia serveste la: documentare, prin fixarea locului faptei si a urmelor; demonstrare, prin prezentarea vizuala a rezultatelor examinarilor optice; identificare, prin compararea, juxtapunerea sau suprapunerea imaginilor; semnalare, prin reproducerea trasaturilor persoanei (recunoastere sau cautare n fisierul de nregistrare a recidivistilor); masurare, prin introducerea n fotografia judiciara a unui reper etalonat (centimetru);

observarea si fixarea rezultatelor observatiilor facute prin intermediul unor tehnici particulare de iluminare (reflexie, transmisie, incidenta, filtrare, polarizare, luminiscenta); de asemenea n zonele spectrale invizibile (infrarosu, ultraviolet, raze X si gama).

Fotografia judiciara este o ramura a tehnicii criminalisticii care adapteaza si elaboreaza metodele de fixare prin fotografiere a rezultatelor si modului de desfasurare a unei activitati de urmarire, precum si metodele corespunzatoare cercetarii de laborator a probelor materiale.

Fotografia judiciara de teren 1.Fotografia judiciara la locul faptei

Prin aceste fotografii se fixeaza locul faptei si imprejurimile acestuia precum si modificarile produse in campul infractiunii si probele materiale existente in perimetrul sau.

fotografia de orientare cuprinde intregul tablou al locului faptei cu toate imprejurimile sale si ajuta la orientarea in teren. In functie de natura si intinderea locului ea poate fi: unitara, cand se realizeazadintr-o singura pozitie, panoramica in cazul fotografierii pe segmente a locului respectiv. La randul sau fotografia panoramica poate fi: circulara cand locul faptei este foarte intins si nu poate fi cuprins intr-o singura imagine (exemplu: o zona impadurita)

liniara cand obiectul de fotografiat are dimensiuni mari si de asemenea nu poate fi cuprins intr-o singura imagine (exemplu: un imobil de dimensiuni mari situat pe o strada).

fotografia schita oglindeste locul savarsirii faptei, cu toate particularitatile sale, fara imprejurimi si are in prim plan obiectul principal, central al cercetarii criminalistice, adica obiectul asupra caruia s-a indreptat nemijlocit actiunea infractorului. In functie de forma locului faptei, de gradul in care este acoperit cu diverse obiecte, fotografia schita poate fi : panoramica, pe sectoare, contrara incrucisata.

fotografia obiectelor principale cuprinde numai o parte din locul faptei in care se afla obiectele care au legatura directa cu fapta, ca de exemplu : obiectele corp delict, obiecte care au suferit modificari de pozitie ori deteriorari si toate categoriile de urme.

fotografia de detaliu se realizeaza astfel incat sa redea detaliile obiectelor si urmelor fotografiate.

2.Fotografia de reconstituire

Realizarea acestei fotografii parcurge doua etape : fotografierea locului reconstituirii care oglindeste intregul loc in care se desfasoara procesul reproducerii savarsirii faptei. fotografierea momentelor reconstituite care are ca scop redarea fidela a celor mai importante secvente din procesul savarsiri faptei, reproduse artificial in vederea verificarii unor probe sau pentru descoperirea de probe noi.

3.Fotografia de perchezitie

Se efectueaza in conditiile de loc si timp in care organul de urmarire penala desfasoara aceasta activitate tactica. Si aceasta fotografie se realizeaza in trei etape : fotografia locului perchezitionat care oglindeste ansamblul locului cu imprejurimile sale intrunind astfel elementele fotografiei de orientare. fotografia ascunzatorii obiectelor cautate si descoperite care reda locul in care au fost gasite acestea fara imprejurimi. fotografia obiectelor descoperite care cuprinde fiecare obiect fixat izolat, astfel incat sa redea particularitatile de identificare a acestora.

4.Fotografia prezentarii pentru recunoastere

Aceasta activitate parcurge doua momente:

fotografierea grupului de personae sau obiecte in cadrul caruia se afla persoana sau obiectul ce urmeaza a fi recunoscut;

fotografierea momentului in care persoana care face recunoasterea indica persoana sau obiectul identificate ca au legatura cu fapta cercetata.

Grupul de pistoale in care se afla pistolul ce urmeaza a fi recunoscut

Recunoasterea pistolului care a avut legatura cu fapta

5.Fotografia semnalmentelor

Fotografia de identificare a persoanelor se realizeaza prin redarea imaginii bust (fata si profil) a persoanei

Fotografia de identificare a cadavrelor se realizeaza ca si ftografia de identificare a persoanelor

6.Fotografia de urmarire

Fotografia de urmarire se efectueaza in cadrul activitatilor operative a persoanelor suspecte care pregatesc savarsirea unei infractiuni ori intreprind actiuni de inlaturare ori de ascundere a urmelor infractiunii.

II. Fotografia de examinare

Fotografia de examinare elaboreaza metodele si mijloacele de studiere a probelor materiale precum si de fixare a rezultatelor obtinute, in conditii de laborator. In functie de scopul urmarit, de metodele si mijloacele aplicate, fotografia de examinare se realizeaza in radiatii vizibile si radiatii invizibile. 1.Fotografia n radiatii vizibile.

Fotografia de ilustrare consta n redarea urmei sau a obiectului asa cum se prezinta la examinarea vizuala. Fotografia color reda cromatica obiectului (pata de snge, trasaturi de cerneala, bancnote, pelicule de vopsea, straturile vopselei). Fotografia de comparatie serveste la demonstrarea identitatii sau neidentitatii a doua obiecte (de ex. impresiune digitala relevata la locul faptei si cea a persoanei suspecte). Fotografia de umbre se foloseste la evidentierea profilurilor slab vizibile.

Fotografia de reflexie se bazeaza pe capacitatea suprafetei unui obiect de a reflecta lumina n mod diferit, fie datorita profilurilor, fie datorita substantelor de natura diferita din care este compus

Fotografia de contrast se bazeaza pe deosebirile de culoare sau de stralucire / opacitate ale diferitelor elemente de pe suportul fotografiat. Fotografia separatoare de culori se efectueaza cu ajutorul filtrelor colorate urmnd regula culorilor complementare.

2.Fotografia in radiatii invizibile

Fotografia n radiatii ultraviolete (U.V.).

Fotografia n radiatii infrarosii (IR). Fotografiile n radiatii Roentgen. Gamma si Beta

3.1.Spectrometria de absorbtie. Spectrometria UV si vizibila da informatii asupra intensitatilor luminoase a radiatiilor monocromatice. In cea mai simpla expresie aceasta metoda consta n observarea culorilor, culoarea fiind o reflectare a absorbtiei selective din anumite zone ale spectrului vizibil. Ea permite o rapida clasificare n grupe mari moleculare (droguri, fibre, coloranti etc.). Spectrometria IR este expresia modificarilor vibratorii si elastice ale fiecarui tip de legatura chimica din interiorul unei molecule. Spectrometria IR transformata Fourier

(FTIR), permite analize ultrasensibile. n prezent este una dintre metodele de vrf pentru analiza produselor organice (fibre, vopsele, polimeri, cleiuri, droguri etc.).

3.2.Spectrometria de emisie. Anumite molecule au capacitatea de a absorbi energia luminoasa cu o lungime de unda data si n acelasi timp sa emita o parte din acesta energie dar ntr-o alta lungime de unda. Acest fenomen denumit luminiscenta este cunoscut sub denumirea de fluorescenta, iar cnd emisia se prelungeste de fosforescenta.

3.3.Metode de masurare a modificarii iradierii. Raportul dintre viteza de propagare a radiatiei n mediul din care provine si viteza de propagare n mediul n care patrunde se numeste indice de refractie. Aceasta permite definirea unei specii chimice. Putine substante au indicii de refractie identici la o temperatura si lungime de unda data. Acest element este util mai ales la compararea fragmentelor de sticla.

3.Spectrometria

Metodele spectrometrice sunt metode de analiza care utilizeaza proprietatile materiei de a interactiona cu lumina sau alte energii electromagnetice (raze gamma, roentgen, UV, IR, lumina vizibila, micro unde).

CAPITOLUL IV TRASEOLOGIE JUDICIARA

1.Definitie, obiect, sarcini.

Traseologia poate fi definit astfel: este o ramur a tehnicii criminalistice care studiaz urmele ca impresiuni ale structurii exterioare a obiectelor, ca resturi detasate din obiect, ori ca modificri produse de fenomene, n vederea identificrii persoanei sau a obiectului creator, a lmuririi mprejurrilor legate de formularea acestor urme si aflarea adevrului.

Traseologia se bazeaz pe urmtoarele principii generale: toate obiectele materiale au o structur exterioar caracterizat printr-o anumit form si printr-un anumit macrorelief si microrelief strict individual. Nu exist obiecte absolut netede, plane. Cnd microrelieful nu poate fi pus n evident ori stabilit precis, identificarea prin examinarea traseologic nu este posibil;

structura exterioar a obiectelor este individual datorit unicittii caracteristicilor luate n totalitate. Drept urmare, structura exterioar a unui obiect nu se poate reda la alt obiect, chiar dac ea se modific prin uzare;

identificarea n traseologie este posibil numai la obiectele care si pstreaz structura exterioar din momentul formrii urmei pn la efectuarea expertizei;

reproducerea fidel n urm a structurii exterioare a obiectului depinde de mecanismul formrii urmei si de propriettile n care se formeaz. n toate cazurile, aceast reproducere apare invers, ca n oglind.

Obiectul pe care se formeaz urma poart denumirea de obiect primitor, iar cel care creeaz urma se numeste obiect creator.

Sarcina fundamental a traseologiei este identificarea obiectului care a creat urma.

O alt sarcin a traseologiei const n lmurirea mprejurrilor n care s-a format o urm, n explicarea mecanismului de formare a urmei.

2.Urmele criminalistice

2.1.Definitia urmei

Asadar, sub aspect criminalistic, se poate considera c prin urm se ntelege orice modificare produs la locul faptei, ca rezultat material al activittii persoanelor implicate n comiterea acesteia si este util cercetrii criminalistice.

2.2.Clasificarea urmelor

Urme de contact

In functie de modul de formare se disting:

Urmele de suprafata care pot fi:

urme de stratificare atunci cand substanta de pe suprafata obiectului creator adera pe suprafata obiectului primitor urme de destratificare cand procesul este invers.

Urmele de adncime

Urmele statice

Urmele dinamice

Urmele vizibile

Urmele latente

Intre "originar (obiectul creator) si "copie" (urma), n realitate apar diferente, respectiv modificari ale configuratiei suprafetei obiectului redat n urma, datorita unor factori, cum ar fi1: imprimare defectuoasa sau / si incompleta (presiunea redusa, alunecare pe suport); deformari (proiectile ricosate, tamponari n accidentele de circulatie); plasticitate si aderenta insuficienta a suportului urmei (pamnt zgrumturos, suprafata ruguroasa sau cu denivelari); mbcsirea urmei cu substante de stratificare (snge, noroi); caracteristici "false" ( pietricele ncastrate ntre profilul talpii de cauciuc sau ale anvelopei).

In functie de natura obiectului creator urmele de contact (forma) se mpart n : urmele lasate de persoana (urme de maini,(digitale, palmare), de picioare, de dinti, de buze, de urechi, de unghii, de alte elemente anatomice, proieminente ale corpului uman (nas, barbie, genunchi,etc);

urme lasate de obiecte (instrumente de lovire: contondente (ciocan, bata, ranga, muchia toporului, box, etc.), taietoare intepatoare (cutit, briceag, foarfece, bisturiu, etc.), taietoare despicatoare (topor, tarnacop, satar), intepatoare (sula, furca, ac, andrea, etc); instrumente de spargere (cleste, patent, levier, surubelnita, etc.); instrumente de deschidere a incuietorilor (speraclu, cheie falsa, cheie potrivita, dispozitive artizanale : pontoarca, ruptor, etc.);

urme lasate de imbracaminte (haine, ncaltaminte, ciorapi, manusi).

urme lasate de mijloacele de transport ( auto (anvelope, faruri, bara de protectie, etc.), cu tractiune animala (rotile, lada si oistea carutei), propulsate de forta omului (rotile, ghidonul, pedalele bicicletei, etc.);

urme lasate de armele de foc (interiorul tevii, mecanismul de dare a focului, incarcatorul);

urme lasate de instrumente de scriere (caracterele masinii de scris, matrite, fax, imprimanta de computer, penita, creion, pix, stampila, sigiliu, parafa, sablon, poansoane, imprimator de timbru sec).

Urme de substanta

Vopselele Sticla Solul Fibrele Rezidurile de tragere Urmele gazoase Urmele biologice

In prezent, folosirea tehnologiei ADN a revolutionat stiintele forensic, oferind posibilitatea exploatarii eficiente a urmelor biologice si identificarii infractorilor pe baza acestora.

Urme deprinderi

scrierea identificarea persoanei dupa voce

Alte genuri de urme

urme negative sau periferice urme pozitionale urmele de animale urmele de picioare urmele de dinti

CAPITOLUL V MICROURMELE

1.Definitie

- Cuvntul microurma" este o expresie din doua componente cuprinznd continutul ambelor notiuni, adica a notiunilor de micro si urma. - Cuvntul micro" provine de la cuvntul din limba greaca MIKROS" si are doua semnificatii: micro" poate nsemna mic, foarte mic sau marunt, iar n a doua acceptiune micro" nseamn a milioana parte a unei unitti de baza.

Microurmele pot fi definite ca fiind acele particule de materie sau caracteristici mecanice invizibile sau slab vizibile cu ochiul liber, putnd fi cercetate numai prin folosirea metodelor microanalitice.

Caracteristicile microurmelor

posibilitatea observarii lor numai sub microscop;

o stare determinata de aglomerare (coeziune) a materiei;

necesitatea folosirii unor metode specifice n cursul cercetarilor.

urme care, cu toate ca sunt invizibile, nu necesita nsa dupa detectarea lor mijloacele speciale de amplificare a organului vazului pentru observarea lor (de exemplu reproduceri ale liniilor papilare pe hrtie sau pe tesaturi, un scris efectuat cu un mijloc care l face invizibil, etc.); cantitati de substante sau de anumiti agenti care mpreuna constituie o problema de materie si care pot fi stabilite numai prin cercetari microanalitice, ca de exemplu grupa, subgrupa si anumiti agenti n sngele uman, elemente chimice care apar n moleculele materiei, etc.; corpuri volatile si mirosurile; acestea nu pot fi observate cu ajutorul unor instrumente care amplifica vazul, putnd fi cercetate si comparate numai cu ajutorul aparatelor.

Nu sunt microurme:

Clasificarea microurmelor

Dupa mecanismului producerii:

particule secundare ale unor macrourme; particule mici ale unui obiect care initial a fost mare; microobiecte naturale.

Dupa modalitatea de transmitere:

microurme de contact care i-au nastere n toate situatiile n care doua obiecte intra n contact, indiferent daca acestea au un caracter stabil sau dinamic.

microurme transmise unilateral, din categoria carora fac parte cele transmise catre obiecte sau persoane, provenind din atmosfera impurificata, precum si ca rezultat al activitatilor desfasurate de infractori la locul faptei.

Clasificarea microurmelor (continuare)

n functie de clasificarea criminalistica a urmelor:

microurme ale omului: particule de fire de par, pete de snge, de sputa, sperma; fragmente de piele; cantitati mici de secretie organica, particule de grasime, etc.

microurme animale: n categoria acestora intra att cele enumerate mai sus (nsa de provenient animala), ct si particule de pene, solzi de peste si de reptile, microorganisme animale facnd parte din microfauna, etc. microurme vegetale: particule de alge, licheni, ciuperci, muschi, ferigi, flori, fructe, seminte, microorganisme vegetale facnd parte din microfauna, etc. microurme ale obiectelor: particule de sticla, vopsea, lac sau coloranti; particule de pamnt, tencuiala, resturi de lubrifianti, particule de materiale plastice si sintetice, pulbere arsa si nearsa provenind de la o tragere cu o arma de foc, etc.

Metode de cautare si descoperire a microurmelor

Atentie:

pe care drum a ajuns infractorul la locul infractiunii; ce obstacole a trebuit sa nvinga, ce ar trebui sa atinga si unde trebuie cautate urme, respectiv ce fel de urme; ce unelte a folosit probabil; cum s-a miscat/deplasat faptuitorul n perimetrul locului faptei; daca a participat un singur infractor sau mai multi; ct timp a trecut informativ de la eveniment/fapta si cum s-a putut modifica locul faptei si implicit urmele.

Metode de cautare si descoperire a microurmelor (continuare)

Conceptia investigarii criminalistice la locul faptei depinde de urmatorii factori:

natura faptei;

locul comiterii;

c) urmarile produse si amplasarea acestora;

Metode de cautare si descoperire a microurmelor (continuare)

Respectarea obligatorie a anumitor principii de maxima importanta:

prioritatea care trebuie acordat microurmelor, adic cautarii, descoperirii si ridicarii microurmelor;

b) trebuie cercetat n primul rnd suprafata orizontala, tinnd seama de locurile n care n mod probabil si ipotetic s-a gasit sau a trecut faptasul;

c) nceperea cercetarii din locul sosirii faptasului si terminarea acesteia pe drumul lui de plecare (iter criminis).

Metode de cautare si descoperire a microurmelor (continuare)

Descoperirea microurmelor necesita folosirea diferitelor instrumente si materiale auxiliare ca:

dispozitive de marire;

- lupa, dispozitivul tip binoclu cu putere de marire de circa zece ori si microscopul stereoscopic portabil;

diferite surse de lumin

- surse reglabile de iluminare, lampi cu halogen transportabile cu o putere de 30-50 W, surse de radiatii ultraviolete, infrarosii;

luminofore

- lusinol, lucigenina sau siloxen

Metode de cautare si descoperire a microurmelor (continuare)

n unele cazuri, poate fi de utilitate mare folosirea radiatiilor infrarosii n combinatie cu un set de televiziune industriala, la care camera de luat vederi este echipata cu o optica corespunzatoare si cu un tub vidicon sensibil la radiatii infrarosii. Rezultatele cercetarilor pot fi nregistrate n acest caz pe o band magnetica video.

Descoperirea microurmei nseamna deja foarte mult, nsa constituie abia o parte din succes. Mai trebuie documentata existenta ei la locul evenimetului/faptei, iar urma/microurma trebuie ridicata/conservata pentru cercetari.

Procedee si mijloace de ridicare a microurmelor

Ridicarea microurmelor descoperite se face cu ajutorul:

aspiratorului de praf, prevazut cu un sistem de recolectare a microurmelor pe hrtia de filtru; benzi adezive incolore; recipientelor de sticla;

magnetilor pentru pulberile metalice.

La ridicarea microurmelor, trebuie tinut seama si de necesitatea culegerii de material comparativ care este absolut necesar pentru eliminarea elementelor componente ale suportului.

Conservarea microurmelor

Conservarea microurmelor se face n coli de hrtie curate sau, atunci cnd la ridicare se foloseste banda adeziva aceasta se va aplica peste o alta banda adeziva, folie de plastic ori lamela de sticla curata.

cu desavrsire, pentru o ct mai buna conservare a microurmelor, ca obiectele sau celelalte categorii de urme sa fie ambalate n vata.

Este interzis

Probleme ce pot fi rezolvate prin examinarea microurmelor

Probleme de ordin tehnic ce pot fi rezolvate de expertiza:

- care este natura microurmei; - caracteristicile microurmei; - daca este sau nu asemanatoare cu probele care se pun la dispozitie pentru examinare.

Probleme de interes operativ care pot fi solutionate n baza rezolvarilor tehnice:

- stabilirea aproximativa a locului unde s-a comis fapta n raport de microorganisme specifice microflorei si microfaunei terenului;

Probleme de interes operativ care pot fi solutionate n baza rezolvarilor tehnice (continuare):

stabilirea legaturii dintre faptuitori si locul faptei, de exemplu pe baza urmelor de sol, de pe talpile faptuitorului sau a noxelor determinate pe mbracamintea acestuia;

stabilirea legaturii ntre instrumentele folosite de faptuitor si locul faptei (particule de vopsea descoperite pe falca clestelui folosit la taierea unui grilaj metalic);

stabilirea aproximativa a timpului cnd s-a comis fapta (de exemplu, pe baza evolutiei unor microorganisme de sub cadavru);

- stabilirea modului de operare a infractiunii (de exemplu dereglarea contoarelor care masoar cantitatea de benzina introdusa n rezervor cu croseta);

Probleme de interes operativ care pot fi solutionate n baza rezolvarilor tehnice (continuare):

stabilirea faptului daca este vorba de o infractiune sau o nscenare (de exemplu pe baza piliturii de fier descoperita n manseta de la pantalonii gestionarului care a nscenat furtul);

determinarea profesiunii faptuitorului (pe baza prafului profesional lasat la locul faptei de catre acesta);

tipul si culoarea mbracamintii faptuitorului (pe baza fibrelor textile gasite la fata locului);

- stabilirea faptului dac este vorba de omor sau de nec (pe baza determinarii prezentei planctonului n rinichi).

INVESTIGAREA TEHNICO-STIINTIFICA A LOCULUI FAPTEI

CONSIDERATII PRIVIND INVESTIGAREA STIINTIFICA A LOCULUI FAPTEI

DEFINITIE - un fenomen prin care o forta produce un efect, deci o operatie efectuata de o fiinta si care poate fi atribuita acelei fiinte, putem afirma, lasnd la o parte sensul juridic, ca infractiunea este actiunea unei persoane, prohibita de lege si care poate fi atribuita acelei persoane.

FAPTA

FAPTUITOR

Actiunea infractionala se realizeaza printr-un sistem de elemente-acte si microelemente-praxame subordonate unei strategii sau directii

principale

Sustragerea de bunuri

Fortarea sistemului de asigurare a usii

Patrunderea n locuinta

Cautarea bunurilor si lucrurilor ce urmeaza a fi sustrase

Parasirea locului faptei

Fortarea sistemului de asigurare a usii

Confectionarea elementului de fortare

nvatarea folosirii instrumentului

Folosirea instrumentului

INTENTIA (3 etape)

Etapa preinfractionala

Etapa conturarii intentiei

Etapa materializarii prin consumarea actului infractional

COMPORTAMENTUL SPECIALISTULUI CRIMINALIST

transparent deschis o serie de trasaturi de personalitate: calm meticulozitate spirit de echipa

spirit de observatie capacitate de analiza si sinteza

COMPORTAMENTUL INFRACTORULUI

POSTDICTIE

PREDICTIE

Avnd n vedere cele prezentate, putem afirma ca investigarea tehnico-stiintifica a locului faptei este o activitate de cunoastere a comportamentului infractorului si de descoperire a urmelor/microurmelor infractiunii cu ajutorul postdictiei si predictiei efectuate pe baza modificarilor survenite ca urmare a interactiunii dintre faptuitor, obiecte-instrumentele folosite si mediul n care s-a savrsit fapta, n vederea stabilirii existentei sau inexistentei faptei, a identificarii faptuitorului ti a probarii vinovatiei acestuia

PRECIZARI DE ORDIN GENERAL PRIVIND LOCUL FAPTEI

Definitie

Locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala,n total sau n parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia

n sens larg, "fata locului" nseamna

Locul unde s-a savrsit fapta

Zonele apropiate sau alte zone unde s-a pregatit, comis sau produs rezultatele

Caile de acces si de retragere

ECHIPA DE CERCETARE

procurorul criminalist

ofiterii si specialistii criminalisti din politie

medicul legist

Echipa poate fi completata cu specialisti din alte domenii, atunci cnd se impun cunostinte specifice : ingineri, pirotehnisti, biologi etc

Evacuarea locului faptei si primele actiuni

La sosirea echipei de cercetare la locul faptei se pot afla diferite persoane: victima, parti vatamate, martori, membrii familiei sau simpli curiosi (englezii i numesc chiar "hoarde" - "hordes of people ")

Persoanele straine trebuie sa paraseasca locul faptei dupa ce au fost identificate

Printre ele s-ar putea sa se afle chiar faptuitorul!!!

Prioritate pentru persoanele ranite

Cadavrele nu trebuie sa fie mutate pna la venirea medicului legist, deoarece exista pericolul de a se muta lividitatile cadaverice,

de a se produce scurgeri de snge. De asemenea se pot schimba pozitia membrelor, a capului, a obiectelor tinute n mna,

Protejarea si conservarea urmelor

situatia de la locul faptei este dinamica masuri de protejare a urmelor existente si mpiedicarea creari de noi urme urmele sunt fragile, cea mai mica frecare putnd sa le altereze protejarea urmelor vulnerabile prin nconjurarea cu benzi de plastic sau hrtie cadavrul nu se va acoperi cu patura (se pot crea noi urme prin transfer)

Protejarea si conservarea urmelor

Ce nu trebuie facut la locul faptei

calcarea pe covoare si mochete, care pot fi purtatoare de urme

evitata orice actiune care nu este utila cercetarii mncatul folosirea apei de la robinet a toaletei

NOTAREA PRIMELOR OBSERVATII

timpul (ora exacta); iluminatul si vizibilitatea; mirosul particular: tigara, gaz, parfum, pulberi, produse petroliere; semne de activitate: prepararea sau consumarea de alimente, starea de curatenie etc; daca luminile sunt aprinse; daca luminile sunt aprinse;

Fazele investigarii locului faptei

Faza statica

Faza dinamica

Primul contact cu locul faptei Cercetarea se rezuma doar la observare ntr-o ncapere observarea se ncepe dintr-un loc fix si se continua de-a lungul peretilor , de regula n sensul miscarii acelor de ceasornic n loc deschis (curte, cmp, livada, padure) cercetarea se realizeaza prin deplasare n spirala de la centru spre margini (excentric) sau invers (concentric) Prin centru se ntelege zona de interes

Implica deplasarea obiectelor, privirea si examinarea lor pe toate partile, cu precautiile de rigoare Urmele latente (impresiuni digitale) se cauta si se pun n evidenta prin iluminari cu surse speciale echipate cu filtre avnd diverse lungimi de unda, n spectrul vizibil si invizibil ("polilight") Urmele latente se releva cu substante pulverulente si reactivi. Amprentele papilare se ridica cu pelicule (folio) adezive. Pentru urmele de adncime se executa mulaje Faza dinamica se ncheie cu ambalarea urmelor si obiectelor

URME CREATE DE PARTI ALE CORPULUI UMAN

Urmele de mna

DACTILOSCOPIE

identificarea persoanei care a lasat o urma papilara la locul faptei; identificarea cadavrelor necunoscute identificarea persoanei care si ascunde adevarata identitate

atribuirea mai multor infractiuni cu autor necunoscuti n care s-au descoperit urme digitale provenind de la aceeasi persoana

ELABORAREA DE METODE SI REGULI procedee tehnice de descoperire, relevare, fixare si ridicare interpretarea urmelor de mna la locul faptei n vederea obtinerii de informatii privind mecanismul de producere, actiunile faptuitorului , persoana sa, legatura dintre urme si fapta vechimea urmelor de mna nregistrarea dactiloscopica n fisiere sau cartoteci

Desenele papilare (epistemologie)

degetul este compus din trei zone despartite prin santuri de flexiune: falangeta (sus), falangina ( mijloc) si falanga (jos)

palma este compusa din: regiunea digito-palmara(zona de sub degete), regiunea tenara (din dreptuldegetului mare) si regiunea hipotenara (din partea opusa)

Pielea care acopera mna este formata din trei straturi: epidermul dermul hipodermul

Structura desenelor papilare digitale

zona centrala zona bazala zona marginala Delta alba alba centrul deltei reprezinta punctul deltic

Unicitatea

Unicitatea

Fixitatea si inalterabilitatea

Proprietatile desenelor papilare

Clasificarea desenelor papilare

Tipul adeltic

Tipul monodeltic

Tipul bideltic

Tipul polideltic

Subtipul danteliform

Detaliile desenului papilar

inceput de creasta

sfarsit de creasta

intrerupere

bifurcatia si trifurcatia

crosetul (crligul)

butoniera

intersectie

inelul

anastamoza (podet)

rentoarcerea

fragmentul

punctul (insula)

Elemente particulare

cicatricile; liniile albe produse de cutele pielii; liniile santurilor de flexiune; negii sau alte malformatii

Formarea urmelor de mini

Urme de mini statice sau dinamice

Urme de suprafata sau de adncime

Urme de mini vizibile sau latente

Descoperirea si stabilirea vechimii urmelor de mini

absenta urmelor papilare poate duce la concluzia ca infractorul s-a folosit de manusi; posibilitatea aparitiei unor amprente digitale catre sfrsitul drumului parcurs de infractor; se recomanda folosirea unei lanterne cu care se va ilumina oblic obiectul presupus a fi purtator de urme sau pulverizarea cu o solutie de pe baza de luminol; stabilirea vechimii urmelor se face n functie de factori variati si este uneori relativa; este o activitate deosebit de importanta pentru alegerea mijloacelor adecvate de revelare; determinarea vechimii presupune folosirea selectiva a unor procedee de relevare, pe mici portiuni; limitarea numarului persoanelor care efectueaza cercetarea pentru evitarea crearii de urme suplimentare sau chiar a distrugerii unor urme

Procedee de revelare a urmelor de mini latente

Revelarea prin metode fizice

Caracteristici substante

fie n contrast de culoare cusuportul pe care s-a format urma; sa prezinte o aderenta selectiva, dar nu la ntregul suport, ci numai la materia din urma, pentru a se evita estomparea detaliilor caracteristice sau mbcsirea urmei.

carbonatul de plumb sau ceruza

rosu Sudan III argentoratul (pulbere de aluminiu) negrul de fum oxidul de cupru praful de xerox miniul de plumb

n ceea ce priveste suprafetele multicolore, revelarea urmelor papilare se realizeaza cu substante fluorescente, de genul pudrei galbene fluorescente, activata sub actiunea radiatiilor ultraviolete.

Un procedeu modern de revelare a urmelor latente, destul de laborios si relativ costisitor, consta n metalizarea ntr-o camera de vid, procedeu care a dat rezultate foarte bune inclusiv pe suprafete cu asperitati.

Revelarea prin metode chimice

se bazeaza pe reactia dintre anumite substante chimice si componentele transpiratiei

Revelarea cu vapori de iod

Revelarea cu reactivi chimici propriu-zisi

urmele aflate pe hrtie si pe pereti, care se realizeazaprin intermediul unui dispozitiv simplu de vaporizare, iodul metalic fiind foarte volatil.

ninhidrina nitratul de argint rodamina B vaporizari de osmic sau fluorhidric DEMAC leucoverdemalachit

Revelarea urmelor de mini pe pielea umana

Revelarea prin metode optice

laser

dispersia luminoasa a unei raze de lumina incidenta, proiectata spre suprafetele purtatoare de urma

Fixarea si ridicarea urmelor de mini

sub raport procedural procesul-verbal; sub raport tehnic criminalistic-fotografierea -transferul pe pelicula adeziva -ridicarea cu ajutorul mulajelor -transportarea obiectelor purtatoare de de urme

CRETOSCOPIA

Imprimarea urmelor se realizeaza cu o presiune variabila, la care se adauga mbcsirea microrelietului de catre substantele de contaminare, si apoi cele de relevare, n practica posibilitatile de aplicare ale cretoscopiei sunt reduse (accidentale)

Expertiza criminalistica a urmelor de mini

examinarea comparativa a dactilogramei impresiunii luate experimental cu cea de la locul faptei; stabilirea a cel putin 12 puncte coincidente; pe lnga numarul detaliilor coincidente trebuie sa se tina cont de frecventa lor, distanta dintre ele, complexitatea de configuratie, zona topografica n care se gasesc

Metoda noua de relevare a urmelor create pe suporturi vegetale

Daca infractiunea a fost savrsita n parcuri de agrement,terenuri agricole, zone mpadurite, cu ocazia investigariicriminalistice a locului faptei o atentie deosebita trebuie acordatavegetatiei aeriene si terestre care poate fi purtatoare de urme criminalistice

Majoritatea frunzelor sunt alcatuite din trei parti:

limbul sau lamina singurul suport primitor de urme

petiolul

teaca

Structura anatomica a limbului foliar

epiderma superioara

parenchimul palisadic

parenchimul lacunar

epiderma inferioara

un singur strat de celule strns unite ntre ele, n marea majoritate fara clorofila

- format din celule parenchimatice neregulate

se gaseste sub epiderma superioara si contine n celulele sale o cantitate mare

de cloroplaste care poseda pigmenti clorofilieni ce dau frunzei culoarea verde

Epiderma

Parenchim palisadic

Parenchim lacunar

Epiderma

urme papilare

pentru evidentierea urmei create frunza este supusa unui proces de stopare a procesului de fotosinteza si a respiratiei , prin privarea de lumina si umiditate

dupa aproximativ 6-8 ore de la nceperea stoparii procesului de fotosinteza va apare o diferenta de contrast cromatic ntre zona lezata si restul suprafetei limbului foliar dupa 48 de ore procesul de fotosinteza este complet stopat, iar contrastul cromatic obtinut este maxim dupa relevare urma se fotografiaza direct daca este bine conturata sau cu iluminare prin transparenta , cnd este mai slab evidentiata este indicat sa se foloseasca un film color pentru a obtine un contrast mai bun

URMELE DE PICIOARE

Clasificare

urme de picior gol (urma plantara)

urme de picior acoperit cu ciorap

urme de picior ncaltat

Urmele de picioare se descopera cu usurinta deoarece, n majoritatea cazurilor, sunt vizibile cu ochiul liber. Ele se gasesc la locul faptei izolate sau n grup compact. Grupul de urme, pe lnga valoarea din procesul identificarii, mai ajuta si la stabilirea unor date n legatura cu numarul de persoane participante, actiunile desfasurate, locurile de patrundere n perimetrul locului faptei si de iesire din limitele acestuia. Daca

grupul de urme se prezinta sub forma de carare, el furnizeaza date n legatura cu persoana care a creat urmele respective.

Fixarea urmelor de picioare

Descrierea urmelor n procesul-verbal de cercetare la fata locului

Fotografierea urmelor de picioare

Primul procedeu de fixare a orice fel de urma. La nceput se arata zona n care se afla, natura obiectelor primitoare, culoarea acestor obiecte, aspectele sub care se prezinta ele, numarul si pozitia pe care o au fata de diferite obiecte, distanta dintre ele. Apoi se trece la descrierea lor n mod amanuntit, cu toate detaliile, masurndu-se dimensiunile necesare la aprecierea caracteristicilor de grup.

Pentru nceput urmele de picioare se fotografiaza n ansamblu, indiferent de faptul ca sunt create de ncaltaminte sau de piciorul descult, ca se prezinta ca urme de suprafata ori de adncime. Dupa fotografierea ca obiecte principale a urmelor de picioare, se procedeaza imediat la fotografierea n detaliu a fiecarei urme luate separat.

Urma de adancime creata in zapada

Fixarea prin mulare a urmelor de adncime

n vederea evidentierii detaliilor create pe toata suprafata urmei, dupa curatirea ei de felurite corpuri straine si absorbirea apei, pentru realizarea mulajului se mai fac unele pregatiri impuse mai ales de starea urmei n situatia concreta. n unele situatii urma trebuie ngradita n jur, altele necesita a fi tratate cu anumite substante chimice pentru a o face corespunzatoare acestui procedeu de fixare.

Cnd urmele de adncime sunt imprimate ntr-un sol nisipos, cu granulatie mare, cu goluri de structura care ar deforma mulajul, se recurge la acoperirea acestor goluri. Una din metodele ce se aplica n acest scop consta n pulverizarea n interiorul urmei a unui strat subtire de parafina, ceara rosie sau rasina, care apoi se topeste cu ajutorul unui izvor de caldura, cum sunt, de exemplu, radiatoarele electrice portative. Dupa ce pojghita astfel creata s-a racit, se poate proceda la mularea urmei.

O alta metoda mai simpla de pregatire a urmei cu goluri de structura consta n pulverizarea pe suprafata ei a unui strat subtire de ghips, peste care, daca urma nu este umeda, se pulverizeaza usor putina apa, spre a-l transforma ntr-o crusta. Cnd crusta este ntarita, se poate turna pasta de mulaj.

La o temperatura a aerului de 20 - 30 de grade C, mulajul de ghips face priza n timp de 30 - 40 minute. Ridicarea mulajului deja ntarit se face prin saparea, n prealabil, a pamntului din jurul sau, dupa care se prinde cu amndoua minile din partile laterale. Spalarea lui nu se face imediat dupa ridicare, deoarece detaliile urmei sunt nca sensibile. Nu se recomanda utilizarea periei pentru nlaturarea corpurilor straine. Mulajul de ghips, mai ales din ghips dentar, si pastreaza detaliile un timp ndelungat, chiar mai multi ani de zile.

Tot prin mulaje de ghips sau de sulf se pot fixa si urmele de adncime create n zapada sau n gheata. n cazul utilizarii ghipsului, pasta se prepara cu apa rece si tot timpul pregatirii ei vasul se tine n zapada, pentru a primi temperatura acesteia, dupa care se toarna n urma. Prin folosirea sulfului topit se obtin rezultate foarte bune. Caldura pastei de sulf topit poate sa modifice detaliile urmei. Spre a evita alterarea urmei, sulful se topeste la o temperatura nu prea ridicata.

Copierea cu pelicula adeziva a urmelor de suprafata

Procedeu la care se recurge, de obicei, n situatiile cnd urmele de picioare au anumite detalii importante, de mare utilitate pentru cercetarea criminalistica, cum ar fi, de exemplu, detaliile reliefului papilar sau anumite cicatrice n urmele plantare, unele detalii de uzura n urmele de ncaltaminte. Procedeul de aplicare pe aceste urme a peliculei adezive este asemanator cu cel de la urmele de mini. Aici se are, nsa, n vedere ca suprafata peliculei fiind mai mare sunt mai mari posibilitati de creare a bulelor de aer ntre pelicula si urma. Din aceasta cauza, n momentul aplicarii pelicula se apasa bine cu degetele ambelor mini, din centru spre periferii, pentru eliminarea bulelor de aer. Trebuie avut de grija ca n aceasta operatie si n momentul aplicarii peste urma ridicata a peliculei protectoare sa nu se produca alunecari, fapt ce-ar conduce la alterarea detaliilor. Se va tine seama ca pozitia acesteia este inversata fata de cum s-a gasit pe obiectul purtator de la fata locului. Deci, negativul obtinut prin fotografierea urmei de pe pelicula adeziva va fi sezatn aparatul de marit, n vederea obtinerii imaginii pozitive, cu emulsia spre izvorul de lumina.

Ridicarea urmelor de picioare

decuparea suportului purtator de urme (de ex. la calcarea pe hrtie)

transferarea pe pelicule adezive, daca substantele de stratificare se preteaza la aceasta operatie

folosirea reactivilor chimici (ninhidirine, coloranti, cianoacrilat)

transferul electrostatic

mulare cu ghips sau alta substanta

Pentru mularea urmelor n zapada s-au experimentat diverse tehnici (de ex. sulf topit) Urmele friabile (de ex.de nisip) se pulverizeaza n prealabil cu un spray (serlacj, colodiors, fixativ de par etc). Daca urma este umeda mai nti se presara talc, praf de ghips, care absoarbe excesul de apa.

Cararea de urme

Cararea de urme consta dintr-un sir de cteva urme consecutiv create de ambele picioare pe traseul de circulatie. Ea poate fi creata la locul faptei att de piciorul descult al omului, ct si de ncaltamintea sa. Prin ea se poate cunoaste directia de miscare a persoanei, se stabilesc locurile n care s-a oprit pe traseu, se apreciaza viteza deplasarii sale, masura n care cel n cauza cunoaste locul faptei, precum si faptul daca n acel loc s-a aflat o singura persoana sau mai multe. Ceea ce este si mai important, n aceasta privinta, consta n posibilitatea creata de a studia miscarile de ansamblu ale mersului persoanei n cauza. Aceste miscari, fiind formate de-a lungul mai multor ani de viata, devin proprii fiecarei persoane.

Urme de incaltaminte

URMELE DE DINTI

Urmele de dinti folositoare cercetarii criminalistice sunt lasate de om pe o gama variata de produse alimentare, pe corpul uman, precum si pe unele obiecte asupra carora actioneaza pentru ruperea sau desprinderea din anumite sisteme n care se afla aceste obiecte. Urmele de acest fel sunt in majoritatea cazurilor de adncime, prezentndu-se sub forma de rasucituri pe corpul uman, uneori cu perforarea pielii. Ele se ntlnesc n special la infractiunile de viol si de omor cu mobil sexual si sunt provocate de agresor asupra victimei sau, invers ,de catre victima care se apara. De asemenea se ntmpla ca n locul unde a savrsit fapta, infractorul sa mannce si sa abandoneze resturi alimentare (unt, brnza, ciocolata, fructe). Nu este exclusa nici producerea de striatiuni in diverse obiecte de catre marginile taioase ale dintilor ndiffer. De exemplu, ntr-un caz de furt hotul a fost identificat dupa urmele de muscatura de pe capacul din metal moale al unei sticle cu bautura. Fundamental procesului de identificare rezida n unicitatea caracteristicilor aparatului dentar al fiecarui individ , data de forma generala a arcadei dentare,

dimensiunea dintilor, spatierea si inclinarea lor si de elemente strict individuale: malformatii congenitale, profilul suprafetei de masticatie, dezalinieri ale unuia sau mai multor dinti, carii si fracturi dentare, interventii medicale (plombe, obturatii, proteze). Dupa depasirea fazei de schimbare si crestere a dintilor se instaureaza o stabilitate relativa. Modificarile datorate mbolnavirilor si traumatismelor nu numai ca nu schimba cscntial imaginea de ansamblu a aparatului dentar, dar i amplifica particularitatilc.

Urma de dinti (amprenta dentara) se releva dupa ce a fost fixata fotografic. Se va proceda la mularea urmei n functie de compozitia obiectului se poate folosi ghipsul dar mai indicate sunt pastele dentare de amprentare.

Cea mai simpla metoda de luare a urmelor de comparatie este aceea de a pune persoana suspecta sa muste cteva foi de hartie ntre care s-a intercalat o foaie de plombagina. Imaginea astfel obtinuta va fi comparata ca urma n litigiu fotografiata sau copiata pe calc.

Identificarea cadavrelor prin intermediul danturii constituie obiectul de cercetare al odontologiei, care este o stiinta forensic autonoma. In momentul de fata ea a luat o amploare deosebita n investigarea catastrofelor aviatice, naufragiilor, exploziilor si incendiilor, calamitatilor naturale.

Fixarea urmelor de dinti

Descrierea urmelor de dinti n procesul-verbal

n prima faza, se arata pe ce obiecte purtatoare au fost descoperite, n ce loc se afla obiectele respective, aspectul sub care se prezinta ele, numarul si forma lor. Cnd se afla pe acelasi obiect mai multe muscaturi, se mentioneaza si distanta dintre ele.

A doua faza cuprinde descrierea amanuntita a urmelor, pozitia unora fata de altele, distantele dintre ele, marimea lor.

Fotografierea

nti, ele se fotografiaza n grup, de la o distanta de 30 - 50 cm, cu obiectivul aparatului de fotografiat n pozitie perpendiculara pe suprafata obiectului purtator de urma. Iluminarea poate proveni de la soare sau de la o sursa electrica de lumina, cum sunt, de exemplu, becurile mate. Pentru realizarea fotografiei de detaliu la scara, alaturi de urme se asaza o panglica gradata n centimetri si milimetri, ca sa se poata aprecia marimea reala a urmei date dupa imaginea obtinuta.

Fixarea prin mulare

Pentru turnarea pastei de mulaj n urma sunt necesare anumite pregatiri. Pentru nceput, urma n cauza se curata de eventuale corpuri straine, apoi se improvizeaza n jurul urmei, daca-i necesar, un gard" de plastilina, n vederea obtinerii unui mulaj mai gros, cu o rezistenta mai mare la manipulat. Urmele n ciocolata, margarina, unt sau brnza topita, nainte de mulare, sunt tratate prin pulverizare cu serlac de la o naltime de 25 - 30 cm si indirect, pentru formarea la suprafata a unei cruste mai rezistente. Pasta de mulaj, pentru a reda cele mai mici detalii, trebuie sa fie destul de fluida, cam de consistenta smntnii. Dupa 20 - 30 minute mulajul este destul de ntarit pentru a fi ridicat si transportat. Studierea acestor mulaje se face comparativ cu mulajele luate de la persoanele suspecte, expertii folosind, n acest scop, tot ghipsul dentar, ceara dentara, plastilina. Mai rar se recurge chiar la muscarea n obiecte de aceeasi natura cu cel purtator de urma, dupa care se face mulajul.

URMELE DE BUZE

Utilizarea amprentelor labiale este inca redusa si apare mai ales n crimele pasionale si sexuale. Astfel de urme se pot gasi pe pahare, tigari, pipa, tacmuri, batiste, stilou, etc.

Abia n ultimele doua decenii buzele au nceput sa prezinte interes pentru cercetarea criminalistica, ca mijloc de identificare a persoanelor dupa urmele lasate pe diferite obiecte. Deja este stabilit cu certitudine ca liniile coriale ale buzelor au variate caracteristici individuale, cu apreciabila durata de existenta n privinta formelor si pozitiilor pe care le au n ansamblul reliefului labial. Aceste linii, prin contactul nemijlocit cu anumite obiecte din lumea nconjuratoare, lasa pe obiectele respective urme, dupa care se poate ajunge chiar pna la identificarea reliefului labial.

Cele doua obiecte, creator si primitor, trebuie sa aiba anumite proprietati si procesul de formare a urmelor respective sa se realizeze astfel nct ele sa reproduca detaliile reliefului labial pentru crearea unor urme de buze utile cercetarii criminalistice. Obiectele primitoare trebuie sa fie cu suprafetele netede, fara substanta straina n zonele de contact. Pe obiectele cu suprafete rugoase sau mbcsite cu substante straine, ca obiectele de mbracaminte tesute ori tricotate, unele alimente, ca, de pilda, pinea, fructele, urmele de buze nu sunt utile identificarii criminalistice.

Urmele de buze pot fi statice si dinamice, de adncime si de suprafata, iar acestea din urma vizibile si invizibile sau latente. Urme de adncime ale buzelor, cu detalii individuale, se creeaza foarte rar, doar pe obiecte cu accentuate proprietati plastice, ca, de pilda, untul, margarina, marmelada. Cnd urmele de buze sunt dinamice, nu avem posibilitati de identificare dupa caracteristicile reliefului labial. Ele, nsa, pot fi utile cercetarii criminalistice sub alte aspecte.

Descoperirea si evidentierea urmelor de buze

Evidentierea urmelor de buze, descoperite n starea latenta, se face prin unul din procedeele aplicate la evidentierea urmelor invizibile de mini. Alegerea procedeului si a substantei potrivite se face n functie de natura obiectului primitor, de cantitatea substantei sedimentate si de vechimea urmelor. Trebuie nsa cercetat daca urmele de buze sunt umede sau uscate, nainte de a proceda la evidentierea lor, fiindca numai daca sunt relativ zbicite se evidentiaza cu sanse de succes.

Pentru evidentierea urmelor de buze, prafurile potrivite sunt cele de granulatie fina si usor uleioase, de culoare contrastanta cu fondul obiectului purtator. Daca obiectul purtator de urma este multicolor, urmele se evidentiaza cu prafuri fluorescente utilizate la evidentierea urmelor de mini care, sub actiunea razelor ultraviolete, redau urma n totalitatea sa. Afara de prafuire se mai poate aplica procedeul afirmarii sau una din variantele vaporilor de iod.

Fixarea si ridicarea urmelor de buze

Att la fixare, ct si la ridicarea urmelor de buze deja evidentiate se aplica procedeele folosite la urmele de mini, adica descrierea lor n procesul-verbal de cercetare la fata locului, fotografierea si, unde este cazul, luarea de mulaje, folosindu-se pelicula adeziva pentru ridicare.

Expertiza criminalistica a urmelor de buze

n procesul identificarii trebuie sa fie luate impresiunile labiale de la persoanele suspecte. Ca material suport se utilizeaza lamele de sticla, coli de hrtie alba, precum si obiecte de natura celor purtatoare de urme - toate sterilizate.

Trasaturile generale ale buzelor sunt lungimea si latimea lor, aspectele tuberculului buzei superioare si ale gropitei mediane de la buza inferioara, precum si unghiurile comisurale. Printre caracteristicile individuale ale liniilor labiale pot fi amintite: pozitia fiecarei linii n ansamblul reliefului respectiv; bifurcatia sau confluenta,

orientndu-se dinspre mucoasa spre fata cutanata; fragment de linie; punct corial; forma concava - asemanatoare semnului grafic pentru deschiderea parantezei; forma convexa - cnd aminteste semnul de nchidere a parantezei; linii ntretaiate - care au aspectul literei X".

URMELE DE URECHI

Urechea este semnalmentul anatomic cel mai caracteristic al fetei umane. Ea prezinta un dublu caracter :

a) este imuabil ca proportii si forma de la nastere pna la moarte;

b) este unica, n asa fel nct nu exista doua urechi cu o morfologie identica Numai accidentele mutilante sau operatiile chirurgicale pot provoca modificari (de exemplu taierea sau penetrarea lobului).

Trebuie tinut cont de faptul ca n cursul imprimarii si al prelevarii amprentelor (chiar si a celor de comparatie) se pot produce modificari dimensionale (lungime, grosime), astfel ca acestea nu trebuie considerate ca parametrii siguri de identificare. Se recomanda ca urmele sa fie comparate n marime naturala prin juxtapunere si suprapunere, stabilindu-se astfel asemanari sau deosebiri.

URMELE BIOLOGICE

Printre produsele biologice frecvent recoltate cu ocazia cercetarii omorurilor, vatamarilor corporale, violurilor, etc se numara sngele, sperma, saliva, firele de par, sudoarea, grasimile si urina. Prima problema pentru identificare este aceea a determinarii naturii petelor si secretiilor, iar a doua cea a stabilirii caracteristicilor grupale. In ce priveste petele de snge fiecare individ este caracterizat printr-un mozaic de grupe eritrocitare leucocite-plachetare, serice si enzimatice, determinate genetic si

posibil de evidentiat cu ajutorul unor seruri continnd anticorpi specifici sau prin tchnici speciale. La sngele proaspat se poate determina un numar mai mare de grupe dect la petele de snge, unde proprietatile de evidentiere ale elementelor de grup sunt mai mici.

Urmele de snge

Forma si aspectul lor sunt influentate de o serie de factori ca : modul de creere, cantitatea lichidului sanguin, natura obiectului primitor, precum si a unghiului de incidenta. Dupa modul de creare, se prezinta sub forma de dre, daca n timpul scurgerii persoana se afla n miscare, de picaturi n grup sau izolate, cnd era n stare de repaus relativ si ca mnjituri, rezultate din stergerea minilor, a picioarelor ori a obiectelor acoperite cu snge.

Urma sub forma de manjitura

Urme sub forma de picaturi

Urme sub forma de dare

Culoarea urmelor de snge nu este aceeasi pe toata perioada existentei lor. Imediat dupa scurgerea din vasele sanguine, ele au culoarea de rosu-deschis, iar, pe masura nvechirii, devin de un rosu-nchis, cafenii, brune-nchis, negre, cenusii, verzi. Asupra culorii urmelor de snge, afara de timp, care este hotartor, datorita oxidarii treptate, mai actioneaza starea atmosferica, natura si culoarea obiectului pe care se afla, impuritatile din aer si chiar din continutul sngelui respectiv.

Cautarea si descoperirea urmelor de sange

Pe corpul omului participant

n calitate de victima, martor sau faptuitor, la savrsirea faptei cercetate, se pot creea urme de snge, daca prin infractiunea savrsita s-au creat leziuni deschise. Urmele de snge vor fi cautate ncepnd cu zonele lezate ale corpului, continund apoi cu restul corpului, n orificiile naturale ale corpului, n zonele paroase, mai ales pe cap, n urechi si dupa urechi, n nas, gura, subsuori, pe mini, n special sub unghii.

Locul n care s-a comis infractiunea

Mai ales, zona pe care a fost gasit corpul victimei se cerceteaza cu deosebita atentie. n ncaperi, se examineaza covoarele, lenjeria de pat, mobila tapitata, suprafetele lustruite ale mobilei de culoare nchisa, dusumelele, spatiile dintre scndurile dusumelei, mozaicurile din antreuri si holuri, de pe paliere si scari, mobila din bucatarii, chiuvetele, baile, robinetele acestora, prosoapele etc.

Cnd locul faptei este n locuri deschise, cum ar fi padurile, cmpiile, gradinile, se examineaza cu atentie solul, iarba, frunzele arbustilor, florile etc.

O problema deosebita n cautarea urmelor de snge la locul faptei apare cnd acestea au fost distruse prin spalare, la care se mai adauga si o perioada lunga de timp de la savrsirea infractiunii pna n momentul cercetarii locului respectiv

Procedee de fixare a urmelor de sange

Descrierea urmelor de snge

n prima faza se arata aspectul lor general, formele sub care se prezinta, locul sau obiectul pe care se afla, la ce distanta fata de alte urme ori obiecte importante.

n faza a doua, se descrie fiecare urma n parte, ncepnd cu aspectul ei, adica daca este balta, dra ori mnjitura, forma sa, culoarea, starea fluiditatii, distanta la care se afla fata de alte urme sau de anumite obiecte fixe, dimensiunile, eventualele corpuri straine descoperite n ea.

Fotografierea urmelor de snge

Mai intai se fixeaza aspectul general al urmelor n cauza, n raport cu obiectele sau cu alte urme din imediata lor apropiere.

Fotografierea n detaliu a acestor urme se realizeaza astfel ca, n imaginea obtinuta, sa fie evidentiate formele petei de snge, marginile si dimensiunile sale, folosindu-se n acest scop rigla gradata pentru fotografia la scara. Pentru fotografierea urmelor de dimensiuni mici, cum sunt picaturile de snge, trebuie n prealabil astfel marita distanta focala nct sa se poata fotografia de la distante ntre 5 si 10 cm, ca n cazul urmelor de mini.

Ridicarea urmelor de sange

Ridicarea urmelor de snge are loc dupa descriere si fotografiere. Aceasta operatie se refera att la obiectele purtatoare de atare urme, care, prin dimensiunile lor, sunt usor de manipulat, ct si la substanta propriu-zisa a acestor urme. Obiectele purtatoare ale urmelor de snge, care sunt usor de ridicat si transportat, se ambaleaza de asa maniera ca urmele de pe ele sa nu sufere nici un fel de degradare. Urmele de snge aflate pe obiecte netransportabile, cum ar fi dulapurile, mesele, dusumelele, asfaltul, se ridica, n functie de starea n care se afla, prin procedee diferite.

Urme sub forma firelor de par

Prin cantitatea, starea si locul n care sunt descoperite, raportul lor cu urmele de alta natura furnizeaza date utile n legatura cu modul savrsirii infractiunii. Dar valoarea lor pentru cercetarea criminalistica nu se reduce la aceasta.

Prin examinarea lor de laborator, folosindu-se substante si mijloace tehnice tot mai perfectionate, se ajunge pna aproape de identificarea persoanei de la care provin, fara concursul si a unor probe de alta natura. La ora actuala, firele de par, fiind supuse mai multor examene de laborator, se constata daca firele respective sunt de par sau de alta natura, provin de la om ori de la animal, de la femeie sau barbat, vrsta aproximativa a

persoanei n cauza, grupa sanguinareusindu-se n ultima vreme sa se reduca mult sfera persoanelor suspecte, pna aproape de identitate.

Cautarea, fixarea si ridicarea firelor de par de la locul faptei

Firele de par, odata descoperite, se fixeaza prin descriere n procesul-verbal de cercetare a locului faptei, fotografiere a locului n care au fost descoperite si n detaliu. Ridicarea firelor de par se face cu penseta si se introduc n borcane sau eprubete curate, astfel ca fiecare urma formata din fire de par va fi pusa n ambalaj separat, cu mentiunile de rigoare. Nu se recomanda folosirea ca ambalaj a plicurilor de hrtie, deoarece peretii acestora s-ar putea sa distruga unele microurme de pe firele respective de par.

Examinarea de laborator a firelor de par

Studiul firelor de par parcurge trei etape distincte, care reprezinta momente ale aceluiasi proces unic, ce ncepe cu studiul aspectului general, exterior al firului de par, continua cu examenul exterior la microscop, dupa care se trece la analiza compozitiei sale chimice.

Se studiaza modul n care firul de par ar fost detasat de pe corp, adica daca a fost rupt, taiat, smuls n mod fortat sau a cazut datorita procesului fiziologic.

Consta din examinari microscopice ale structurii exterioare a parului, pentru a cunoaste forma radacinii, a tijei, pentru stabilirea apartenentei sale de grup, a regiunii corpului din care ar putea sa provina, precum si n vederea descoperirii unor leziuni ori sechele patologice mai ales la radacina sa.

Se studiaza: cuticula, cortexul, canalul medular, pigmentatia, compozitia chimica.

Urmele de saliva

Aceste urme se creeaza la locul faptei prin depunerea lichidului secretat de glandele salivare pe cele mai variate obiecte. Depunerea se produce fie prin contact nemijlocit al buzelor sau limbii cu obiectele respective, fie prin eliminarea salivei sub forma de sputa. Cea mai mare parte din compozitia sputei este apa, n proportie de 99 la suta, substante organice n proportie de 0,3 la suta, iar restul de 0,7 la suta este format din elemente celulare degenerate provenite din glande, mucoasa bucala si limfonoduli, flora microbiana si substante anorganice.

Cautarea urmelor de saliva se face pe obiectele care ar fi putut veni n contact nemijlocit cu gura omului, cum sunt resturile de alimente, paharele si sticlele din care sa baut, mucurile de tigarete, batistele descoperite la locul faptei, instrumentele muzicale de suflat, corpul omului n unele situatii etc.

Fixarea si ridicarea urmelor de saliva, odata descoperite, nu prezinta o greutate deosebita. Fixarea se realizeaza prin descrierea obiectelor pe care se afla, forma n care se prezinta, daca sunt nca umede ori deja sub forma de pelicula, nepierzndu-se din vedere precizarea naturii obiectului purtator, aspectul si culoarea sa, locul n care a fost descoperit. Cnd aceste urme s-au descoperit pe corpul victimelor, mpreuna cu muscaturile, binenteles, se vor descrie si acestea.

Urmele de sperma

Urmele de sperma constau din lichidul seminal rezultat din secretia glandelor sexuale masculine n timpul raporturilor sexuale firesti sau de perversiune sexuala, al masturbarii, polutiei nocturne ori al ejacularii datorita unor stari patologice.

Formele si aspectele de prezentare a urmelor de sperma depind de natura si forma suportului, modul n care lichidul seminal a venit n contact cu suportul respectiv, durata de timp scrisa de la formare si pna n momentul descoperirii lor, bolile de care sufera persoana n cauza, iar, n cazul cnd sunt lasate de mai multi barbati, influenteaza si acest factor.

Cautarea urmelor de sperma, de regula, nu ntmpina greutati. Ele se descopera prin cercetarea obiectelor chiar cu ochiul liber la lumina naturala a zilei. n lipsa acesteia, obiectele suspecte se lumineaza cu o lanterna de buzunar sub diferite unghiuri de incidenta a razelor de lumina. Se poate recurge, la nevoie, la utilizarea lampii portative de ultraviolete, dupa ce s-a creat n prealabil o vizibilitate redusa n zona cercetata.

Fixarea si ridicarea urmelor de sperma ncepe cu descrierea n procesul-verbal de cercetare la fata locului.

Urmele de sperma (continuare)

Examinarea de laborator a urmelor de sperma cunoaste diferite procedee. Trebuie stiut ca, prin examinarile ntreprinse, expertul stabileste natura urmelor, specia careia ele apartin, caracterul secretor sau nesecretor al organismului individului, grupa lui sanguina, numarul de persoane de la care provin urmele respective, prezenta unor eventuale boli, vechimea lor aproximativa.

Pentru diferentierea urmelor de sperma de urmele de alta natura este necesar sa se constate n continutul lor existenta spermatozoizilor, fiindca alt element de certitudine nu exista. n aceasta privinta, trebuie retinut ca prezenta spermatozoizilor confirma ca

urmele de la fata locului sunt de sperma, n timp ce lipsa lor nu conduce la concluzia opusa, ntruct este posibil ca unele pete de sperma sa nu aiba spermatozoizi din multiple cauze, cum ar fi vrsta, anumite boli de care sufera barbatul, urma din care a fost recoltata sperma supusa examinarii sa se situeze printre ultimele dintre cele eliminate n momentul respectiv.

n privinta posibilitatilor de valorificare a urmelor de aceasta natura, mentionam ca, din 1988, n Marea Britanie, a devenit oficiala o noua metoda de identificare a persoanelor, pe baza particularitatilor genetice din lichidele biologice ale organismului uman, cum ar fi sngele, sperma, saliva, transpiratia.

IDENTIFICAREA GENETICA

Identificarea genetica consta n determinarea codului genetic al fiecarui individ, descoperire de data relativ recenta, care prefigureaza o adevarata revolutie n domeniul identificarii criminalistice: amprenta genetica.

Cu privire la notiunile de baza se poate spune ca elementul esential luat n studiu este ADN-ul format din 4 nucleotide (A,C,G,T) care prin dispunerea lor permit stocarea tuturor informatiilor referitoare la constructia organismului cu toate caracterele sale. Cele doua lanturi din structura ADN sunt legate pe baza complementaritatii ntre A-T si G-C.

Dupa particularitatile functionale, genomul eucaritelor este format din doua regiuni:

regiuni codificatoare

regiuni necodificatoare

Principii generale de lucru

ADN-ul supus acestui examen este sectionat n zone specifice cu ajutorul enzimelor de restrictie, acestea fiind de origine bacteriana si fixndu-se pe ADN numai n locurile n care se gaseste o secventa de baze care le este specifica. O astfel de zona se numeste situs de restrictie. Cu ajutorul acestor enzime lantul de ADN este fragmentat n milioane de fragmente.

-G-G-C-C?? C-C-G-G

-G-G -C-C si

C-C-

G-G-

Enzima Hae III folosita de FBI ca enzima standard, va sectiona moleculele de ADN numai la nivelul lanturilor cu secvente.

Polimorfismului ADN

doua tipuri de sonde (sisteme)

Principii generale de lucru (continuare)

sisteme monoculus (SLS single locus systems)

sisteme multilocus (MLS multilocus system)

Etapele tehnice ale analizei amprentei genetice prin enzime de restrictie

Izolarea ADN - ADN n cantitate suficienta

Materialele

snge prelevat de la persoane sau cadavre

secretie vaginala

petele de snge si de sperma

firele de par

unghii, saliva, sputa, urina

fragmente de organe

pulpa dentara

Digestia ADN

Electroforeza

Transferul

Denaturarea ADN

Hibridarea ADN

Autoradiografia

Importanta calitatii expertizei

Executia tehnica amprentei si concluziile formate trebuie sa fie ireprosabile.

CONDITII

respectarea unui protocol de lucru bine testat prealabil;

personal de laborator cu calificare corespunzatoare;

respectarea cu rigurozitate a tehnicilor de lucru.

Conditiile pe care trebuie sa le ndeplineasca o proba de populatie pentru a fi reprezentativa sunt:

sa utilizeze pentru cercetarile ntregului lot metode standard;

sa contina date care reflecta distributia n populatie a fragmentelor alelice cu joasa frecventa;

dimensiunile fragmentelor RFLP trebuie sa aibe o rezolutie de cel putin 10 bp.;

sa contina si esantioane de la diverse specii de animale;

datele obtinute sa fie publicate nainte de aplicarea metodei.

Tipuri de raspuns la expertizele prin metoda amprentei genetice

identitatea este stabilita (alelele au lungimi identice);

excludere (alelele au lungimi diferite);

imposibilitatea de concluzie (daca alelele par identice).

Problemele medico-legale privind amprenta genetica

mare aplicabilitate n medicina legala

identificarea persoanelor pe baza urmelor biologice (n crime violuri, incest);

identificarea cadavrelor;

paternitate, ncepnd din saptamna a 8-10 a de sarcina; controlul imigratiei n tari;

identificarea sexului (pe pete de snge pastrate 1-8 ani n laborator s-a identificat pe cromozomul Y o banda specifica lui).

Metoda reactiei n lant a polimerozei (PCR polymerose chain reaction)

Aceasta metoda vizeaza amplificarea n vitro a fragmentelor de oligonucleotide AND cu ajutorul enzimelor tip Taq polimeraza (extrasa din Termophilus aquaticus) si repliaza (extrasa din Thermus flavis). Simplitatea metodei reiese din faptul ca dupa izolarea AND care urmeaza a fi studiat, se trece la executarea unor cicluri succesive de amplificare. Principiul metodei consta n replicarea unui segment AND ale carui extremitati sunt ncadrate de primeri oligonucleotidici specifici.

Controverse si critici actuale

principii de baza

tehnici de laborator

analiza bazei de date

aplicarea metodelor de calcul

n ceea ce priveste interpretarea profilului ADN, aceasta ridica doua ntrebari:

Care este probabilitatea ca la un individ nevinovat sa aibe loc potrivirea secventelor sale cu cele ale probei ? probabilitatea de potrivire. Care este probabilitatea ca un individ sa fie nevinovat, desi secventele sale se potrivesc cu cele ale probei ? probabilitatea de nevinovatie.

CONCLUZII

Comparatie ntre metodele imnuologice clasice si amprenta genetica

(1,1): Metodele clasice (1,2): Amprenta genetica (2,1): Necesita cantitati mari de produs pentru a examina toti markerii. (2,2): Necesita cantitati mici de produs. (3,1): Necesita material proaspat pe ct posibil neafectat de factorii de mediu, stabilitatea markerilor fiind scazuta. (3,2):

Rezultatele nu sunt influentate de vechimea probei, ADN fiind foarte stabil n functie de tesut (cel mai usor degradabil este ADN hepatic). (4,1): Posibilitatea contaminarii cu enzime ale bacteriilor de putrefactie. (4,2): Posibilitatea diferentierii ADN uman de ADN bacterian. (5,1): Concluzia nu este ntotdeauna certa. (5,2): Concluzia este certa (Da / Nu). (6,1): Se lucreaza numai pe anumite probe biologice (sperma, snge, saliva, par). (6,2): ADN este prezent n toate celulele diploide, fiind stabil si identic.

Comparatie ntre metoda stabilirii genetice prin enzime de digestie si metoda PCR.

(1,1): Metoda cu enzime de digestie (1,2): Metoda PCR (2,1): Consuma mai mult ADN (2,2):

Necesita putin ADN (1-10mg.) chiar partial degradat; aceasta permite degradarea polimorfizmului fragmentelor AND dintr-un fir de par, o singura celula somatica, o spermie (3,1): Nu permite o reanalizare a probei (3,2): Permite reanalizari multiple (4,1): Permite analiza mai multor regiuni VNTR (4,2): Permite analiza simultana a mai putine regiuni VNTR (5,1): Poate necesita marcaj radioactiv (5,2): Permite analiza fara marcaj radioactiv (6,1): Necesita experienta, este costisitoare si complicata (6,2): Este simpla (7,1): ntreaga tehnica necesita doua saptamni (7,2): Rapida (n 2 ore se realizeaza 20 de cicluri), ntreaga tehnica dureaza n total 48 de ore (8,1): Numai anumite variante pot fi folosite pentru obtinerea sexului (8,2):

Se poate folosi n mod curent pentru stabilirea sexului (Ex. la Jocurile Olimpice) (9,1): Uneori ADN este prea degradat pentru a permite o analiza convenabila (9,2): Prin folosirea unui sistem marker se amplifica un segment scurt de ADN

URME ALE MIJLOACELOR DE TRANSPORT

Expertiza anvelopelor

Cauza deteriorarii anvelopei.

Genul de autovehicul la care a fost montata anvclopa.

Identificarea anvelopei dupa urmele de la locui faptei.

Cauza deteriorarii anvelopei.

Anvelopa se poate deteriora n decursul rularii, ca urmare a unui defect tehnic (viciu de fabricatie) sau datorita uzurii avansate (de pilda explozia camerei de aer, taiere cu un corp ascutit, etc)

Deteriorarea poate fi efectul accidentului atunci cnd anvelopa a lovit un obstacol (de pilda, o borna sau un copac), ca urmare a unei manevre gresite sau de evitarc, frnare brusca sau derapaj pe o suprafata alunecoasa.

Tipul autovehiculului.

Desenul antiderapant si latimea urmei pot furniza informatii privind tipul si marca anvelopelor si, pe cale de consecinta, permit alcatuirea sau restrngerea cercului de autovehicule echipate cu astfel de anvelope. Un element de apreciere l reprezinta lungimea circumferintei, care se stabileste prin masurarea urmei ntre doua repere (nceput si sfrsit) alegndu-se o paricularitate sau o neregularitate a desenului ce se repeta dupa o rotire completa.

Ecartamentul autovehiculului (distanta dintre rotile aflate pe aceeasi osie) se detcrmina prin masurarea distantei dintre umele paralele. Valoarea acesteia va indica ecartarnentul rotilor din spate. Cel al rotilor din fata nu poate fi stabilit cnd urmele sunt drepte adica formeaza doua linii continui, ntruct rotile din spate calca peste urmele celor din fata.

Identificarea anvelopei.

Caractcristici generale:

Caractcristici individuale:

Banda de rulare (sapa)

Umerii anvelopei

Flancurile

Defecte sau uzuri ale profilurilor sub forma de rupturi, taieturi, pierderi de substanta etc. Pentru identificarea individuala se urmareste forma (aspectul) si pozitia lor reciprocal al caror ansamblu particularizeaza anvelopa ( exemplarul concret). In cazul uzurii avansate unele indicii pot fi furnizate si de profunzimea canalelor, care la urmele de adncime se masoara pe mulaj.

IDENTIFICAREA INSTRUMENTELOR DE SPARGERE PE BAZA URMELOR/MICROURMELOR DESCOPERITE LA LOCUL FAPTEI

1. Definitia instrumentelor de spargere

Prin instrument de spargere putem ntelege o varietate foarte mare de obiecte, aparate adaptate sau special construite, precum si orice corp dur, folosite pentru a nfrnge rezistenta ncuietorilor si a oricaror mijloace utilizate pentru protectia si paza bunurilor. n aceasta categorie de instrumente sunt incluse nu numai cele care folosesc la spargere, n acceptia proprie a cuvntului, ci si cele care folosesc la taiere, apasare, topire etc

n functie de natura constructiei si utilitatile lor, instrumentele de spargere pot fi clasificate astfel:

instrumente de taiere instrumente de presare instrumente de topire scule dispozitive adaptate ori confectionate special

2. Clasificarea instrumentelor de spargere

3. Dispozitive special concepute de spargere

3.1. Buldozerul este un instrument conceput special pentru dizlocarea prin presare a ncuietorilor aplicate si a ntregii usi, din toc. Actiunea acestui instrument imita, n principiu, modul de rupere a usilor prin mpingere cu forta fizica, din exterior spre interior. El este compus din mai multe piese care se monteaza la fata locului permitnd astfel, extinderea telescopica dupa latimea usii ce urmeaza a fi fortata.

Instrumente de spargere

3. Dispozitive special concepute de spargere (continuare)

3.2. Ruptorul este un instrument conceput si confectionat special pentru ruperea ct mai rapida si usoara a butucilor de siguranta din interiorul ncuietorilor ngropate, cunoscute sub denumirea generica de ncuietori tip yalle. Datorita decuparii sale interioare de forma si dimensiunile butucilor de siguranta, acesta permite mbracarea lor si, prin executarea unor miscari laterale (stnga-dreapta), ruperea partii exterioare de la nivelul surubului median de prindere.

3. Dispozitive special concepute de spargere (continuare)

3.3. Extractorul este un instrument conceput special pentru extragerea prin depresare a ncuietorilor aplicate. Actiunea acestui instrument imita, n principiu, modul de rupere a usilor prin tragere cu forta fizica, din interior spre exterior. El este compus din mai multe piese care se monteaza la fata locului.

3. Dispozitive special concepute de spargere (continuare)

3.4. Pontoarca este un speraclu special sub forma de pieptene care are cinci dinti flexibili din otel si care se introduce n interiorul butucului de siguranta a broastelor ngropate de tip yalle.

Dupa introducerea pieptenului se adauga o jumatate de cheie care a fost sectionata longitudinal pentru a se realiza presarea stifturilor de contact din interiorul cilindrilor de siguranta. Pe capatul acestor stifturi ramn urme care pot fi observate doar cu microscopul portabil sau de laborator.

3. Dispozitive special concepute de spargere (continuare)

3.5. Cipometrul este un aparat compus dintr-o tija prevazuta cu un palpator conectat la un dinamometru cu cadran indicator circular. Pe masura ce tija nainteaza n interiorul ncuietorii, palpatorul citeste numarul si dispunerea stifturilor de contact ale ncuietorii, care apar pe cadran. n functie de aceste date, inventatorul si fabrica n cteva minute cheia potrivita cu ajutorul celei de-a doua componente a inventiei, un minibanc de lucru mobil, prevazut cu menghina, freza si alte componente.

4. Notiunea si clasificarea urmelor instrumentelor de spargere

Pornind de la principiul conform caruia, este imposibil ca un rau facator sa actioneze si mai ales sa actioneze cu intensitatea pe care o presupune o actiune criminala, fara sa lase urme ale trecerii sale, putem ncerca sa definim urmele lasate de instrumentele de spargere ca fiind: absolut tot ceea ce a ramas material, vizibil sau invizibil, la locul infractiunii, ca urmare a interactiunii dintre infractor, mijloacele folosite de acesta, n speta instrumentele de spargere si elementele componente ale mediului unde s-a realizat infractiunea.

Forma urmelor create de instrumente depinde de urmatorii factori: felul instrumentului folosit;

procedeul utilizat; natura suportului asupra caruia s-a actionat sau a materialelor n care au fost ambalate.

4.1. Urme formate prin lovire

Urmele instrumentelor de spargere formate prin lovire, sunt ntlnite mai rar datorita evitarii lor de catre infractori, din cauza zgomotului inerent, iar n cazurile n care totusi s-au format si sunt descoperite, sunt un indiciu pretios asupra mprejurarilor n care a avut loc spargerea. Urmele formate prin lovirea obiectelor indica trei posibilitati:

1. la locul si n timpul spargerii nu erau de fata alte persoane dect spargatorii; 2. persoanele existente la locul faptei au fost imobilizate sau lichidate; 3. persoanele de la locul spargerii au lucrat n complicitate cu spargatorii.

Urmele formate prin lovire se realizeaza cu instrumente cum ar fi:

ciocan ranga topor trnacop cleste etc.

Urme formate prin lovire (continuare)

Aceste urme sunt ntlnite la vitrinele magazinelor, geamurile locuintelor, parbrizele sau geamurile portierelor de la autoturisme. Obiectele creatoare nu lasa urme utile identificarii.

Ca aspect, urma de lovire reda ansamblul general al instrumentului folosit. De obicei, ea pastreaza doar proeminente ale suprafetelor de contact.

Obiectul primitor trebuie sa aibe proprietati plastice pentru a retine si pastra caracteristicile instrumentului creator.

Urma formata prin lovire permite stabilirea apartenentei la gen pe baza caracteristicilor generale privind: forma; dimensiunile; adncimea.

Adncimea ofera date si cu privire la forta de aplicare a loviturii.

Urme formate prin lovire (continuare)

n ceea ce priveste caracteristicile individuale, n momentul lovirii se produce o comprimare si o usoara alunecare a obiectului creator pe suprafata de contact, este posibila si crearea de striatii care pot oferi urmatoarele caracteristici individuale:

forma profilurilor semirotunde;

forma santuletelor;

formele specifice create de unele defectiuni ale obiectului, de exemplu, o stirbitura a unei laturi a muchiei ciocanului, a gurii surubelnitei etc.

4.2. Urmele de taiere

Urmele formate prin taiere, se prezinta tot ca urme dinamice. Acestea, daca se formeaza ntr-un material ce poate reda caracteristicile reliefului lamei taietoare (cutit, topor, patent) sub forma de striatii, pot conduce la identificarea instrumentului folosit.

Urme striatii create prin taiere

Urmele de taiere por fi grupate dupa natura instrumentelor folosite la taiere.

Urmele de taiere (continuare)

A. Prima subgrupa a acestor instrumente, cuprinde: dalta toporul cutitul care produc urme dinamice, n timp ce obiectul creator patrunde n masa obiectului primitor si detaseaza o portiune din aceasta.

B. Din a doua subgrupa fac parte urmele produse de diferite categorii de clesti sau foarfece.

Aceste instrumente pot fi folosite la taiat materiale textile sau tabla si formeaza urme de dimensiuni mici, mai greu de observat cu ochiul liber, nsa ofera suficiente elemente pentru stabilirea apartenentei de grup, avnd forme caracteristice si inconfundabile.

Urmele de taiere (continuare)

C. O a treia subgrupa, contine burghiele si sfrederele pentru strapuns materialul din lemn si metal. Urmele produse de acestea n masa obiectului primitor sunt caracteristice, dar au o valoare de identificare mai redusa. Actiunea sfrederelor, de naintare n obiectul primitor produc detasari de material din acesta.

Folosirea burghielor pentru fortarea diverselor obiecte este ntlnita mai ales la desfacerea sistemelor de ncuiere-descuiere de la usi, ferestre, dulapuri metalice sau din lemn, ori la detasarea unor parti din anumite obiecte.

4.3. Urme de apasare

Urmele de apasare mai sunt denumite si urme de fortare, si sunt cele mai frecvent ntlnite la fata locului. n general acestea sunt urme statice si de adncime, care reproduc profilul exterior al instrumentului folosit. Sunt ntlnite la fortarea usilor, ferestrelor, sertarelor , a caselor de bani etc.

Dintre instrumentele folosite n mod obisnuit, la crearea acestor urme, mentionam:

rangile levierele surubelnita

penele de metal sau lemn alte corpuri dure

Urme de apasare (continuare)

De obicei aceste urme ramn n locurile de mbinare (ncheiere) si n crapaturile unor obiecte, n locurile de asamblare a anumitor piese (broaste, foraibare, crlige), precum si n locurile de presare cu diferite matrite.

n cazul cnd suportul este mi rezistent dect instrumentul folosit sau sfarmicios (sticla, varul, lemnul uscat etc) nu se pot crea urme de adncime care sa redea forma obiectului creator. Este vorba de efectul asa-zisei plasticitati relative a obiectului primitor, care nu retine complet detaliile partii exterioare instrumentului creator.

Urmele de apasare prezinta o valoare de identificare mai redusa, pentru ca detaliile obiectului creator sunt mai putin semnificative.

4.4. Urme de ntepare

Urmele de ntepare sunt urme de adncime ce nu redau prea multe detalii ale instrumentului care sa ajute la identificarea lui. Aceste urme pot fi gasite pe diferite suporturi cum ar fi: metal, lemn, hrtie, pamnt, zid, obiecte textile, piele etc.

Urmele de ntepare pot fi create cu orice corp ascutit, atunci cnd se actioneaza pe axa longitudinala.

Examinarea urmei n speta si de comparatie poate evidentia urmatoarele caracteristici individuale:

forma profilurilor semirotunde din striatii forma santuletelor din striatii dispunerea profilurilor fata de santulete dimensiunile profilurilor si santuletelor si formele create de defectiuni ale instrumentelor ntepatoare.

De precizat faptul ca succesiunea urmelor are o importanta majora ntru-ct ultima dintre ele pastreaza cele mai valoroase caracteristici de identificare.

4.5. Urme de frecare alunecare

Aceste urme sunt specifice burghielor si ferastraielor, bomfaierelor s.a., fiind prin excelenta dinamice, servind mai mult la determinari de grup, o identificare a instrumentului fiind greu de realizat n conditiile stergerii detaliilor, prin nsasi actiunea de frecare a dintilor ferastraului, pilei sau pnzei de bomfaier.

n cazul acestor urme, forma exterioara a instrumentului folosit, nu poate fi imprimata, nsa caracterul dinamic al urmei din care rezulta striatiile constituie un element important n identificarea traseologica individuala.

Astfel de urme se gasesc n cazul fortarii sistemelor de ncuiere-descuiere cu chei potrivite ori speracle. Introducndu-se n sistemul de ncuiere o cheie potrivita ori un speraclu, prin rotirea acestora se actioneaza altfel dect cu cheia originala pe verturi sau pe celelalte mecanisme, formndu-se unele urme specifice, sub forma de zgrieturi. n astfel de situatii, cu ocazia cercetarii la fata locului nu se fac ncercari cu cheia originala n sistemele de ncuietori, ntruct se pot distruge sau deteriora urmele create de cheia potrivita

n ceea ce priveste forma generala a urmei:

n cazul burghiului sau sfredelului urma este circulara, iar n fundul sau, cnd orificiul nu este patruns, se vor gasi striatii circulare caracteristice celor doua cutite ale burghiului; securea ori cutitul, lasa o urma-orificiu sub forma de pana. dalta ori clestele creeaza striatii rectilinii; foarfeca lasa urme rectilinii ntrerupte din loc n loc si rencepute cu o oarecare deviere fata de punctul de oprire; freza ori pnza circulara de ferastrau creeaza urme circulare cu diametrul obiectului retezat; pila sau bomfaierul creeaza urme de frecare pe un drum du-te-vino.

Urme de frecare alunecare (continuare)

Urme de frecare alunecare (continuare)

Dimensiunile urmei redau uneori pe cele ale lamei de taiere sau ale obiectului utilizat, de exemplu, latimea surubelnitei, a lamei ori levierului.

Din categoria caracteristicilor individuale fac parte:

profilul striatiilor, redat prin diagrama profilului; naltimea asperitatilor si adncimilor; eventualele urme ale stirbiturii lamei, muchiei sau suprafetei;

continuitatea liniara a striatiilor, care trebuie sa aiba n vedere acelasi plasament al liniilor din urma n litigiu comparativ cu urma creata n mod experimental; urmele materie care s-au depus n urmele-striatii ca detasari din substanta obiectului creator.

4.6. Urmele de ardere si de topire

Urmele formate prin ardere si prin topire servesc mai putin la identificarea instrumentului, n schimb sunt apte sa indice pe autorul spargerii. De exemplu, dupa urmele de metal topit de pe hainele autorului unui furt dintr-o casa de bani.

Urmele de ardere prezinta urmatoarele caracteristici generale:

plasamentul urmei fata de focarul arderii gradul arderii n exteriorul sau n interiorul obiectului supus examinarii modificarile de forma, culoare si dimensiune ale partii din obiect care nu a fost supus arderii forma si culoarea funinginii si cenusei rezultate din ardere aparitia unor microincendii; elementele arderii complete sau incomplete (carbonizare, elemente de sfarmitare, cenusa uniforma sau diversa, blocuri de sudura si zgura) topirea (garniturilor, vopselei, anumitor metale), scrumizarea, polimerizarea, emisiunea de gaze si fum si influenta acestora asupra altor obiecte

Urmele de ardere si de topire (continuare)

n ceea ce priveste caracteristicile individuale ale arderii, acestea sunt specifice fiecarui obiect si se interpreteaza n strnsa legatura cu caracteristicile generale.

n cazul caracteristicilor generale ale urmelor de topire, din punct de vedere al formei, de regula, se interpreteaza mpreuna cu cele de ardere, deoarece n majoritatea cazurilor, aceste fenomene coexista.

Aceste urme apar n urma folosirii unor instrumente de spargere mprumutate din alte domenii de activitate. Astfel de instrumente pot fi: aparatul de sudura, lampa de gaz, aparate care folosesc flacara oxiacetilenica etc.

4.7. Urme specifice cheilor potrivite

n literatura de specialitate sunt evidentiate si alte tipuri de urme dintre care distingem urmele specifice cheilor potrivite sau ncuietorilor simple si a ncuietorilor tip yale

n cadrul cercetarii de laborator a ncuietorilor simple si a ncuietorilor tip yale pot fi puse n evidenta urmatoarele caracteristici generale:

fragmente microscopice desprinse din cheile false sau din instrumentele folosite, care, printr-o cercetare fizico-chimica, pot oferi date despre tipul cheii sau al instrumentului folosit; urme de plastilina sau de ceara descoperite pe zimtii si santurile cheilor originale, care indica modul folosit pentru copierea modelului lor; fragmente de metal rezultate din pilirea zimtilor cheilor false sau a suprafetei lor de lucru, care indica modalitatea folosita de faptuitor, furniznd si date despre structura acestora;

urme de funingine ramase pe suprafetele de lucru ale mecanismului, care demonstreaza ca modalitatea de copiere a cheii originale s-a facut cu ajutorul uneia brute, afumate n prealabil

Urme specifice cheilor potrivite (continuare)

n timpul examinarii acestor urme, se pot evidentia, nsa, si caracteristici individuale, cum ar fi:

scrijelituri si striatii pe muchia si suprafetele laterale ale zavorului si n jurul orificiului cheii, la broastele simple. Acestea fiind create de chei false mai mari, n timpul rasucirii lor n broasca; striatii dezordonate pe suprafetele laterale si muchia zavorului, cnd se ncearca deblocarea lui cu un speraclu simplu din fier sau otel; scrijelituri si striatii pe muchia si suprafetele laterale ale zavorului, verturilor si n jurul orificiilor cheii, pe interiorul capacelor, ca urmare a introducerii unor chei false; striatii si scrijelituri pe capacele laterale ale cutiilor mecanismelor, ca urmare a dilatarii firungului cheii n vederea introducerii alteia cu un profil diferit; striatii pe capetele stifturilor la ncuietorile cu cilindru, n urma introducerii unor chei false, a fortarii si rasucirii butucului. De regula, acestea sunt perpendiculare pe directia canalului, fiind create n momentul rasucirii de zimtii cheii;

striatii fine pe capetele stifturilor n urma ncercarii de blocare a lor cu ace de otel; striatii fine pe mecanismele broastelor cu opritori si lacatelor, n urma ncercarii de degajare a verturilor cu srme de otel sau blocarea acestora cu mai multe ace; striatii pe capetele cheilor cu barbie, ca urmare a rasucirii acestora din exterior cu diferite instrumente ori a mpingerii lor afara, atunci cnd sunt neasigurate

Urme specifice cheilor potrivite (continuare)

n urma examinarii acestor urme create de instrumente de spargere cum ar fi: speracle, ace de otel, pontoarce, chei potrivite etc., criminalistul poate sa-si dea seama dupa modul de operare si instrumentul folosit, daca are de-a face cu un infractor novice sau cu un altul experimentat.

5. Fixarea urmelor

Principalele metode de fixare a urmelor create de instrumentele de spargere sunt:

- procesul verbal de cercetare la fata locului, n cuprinsul caruia se vor consemna: locul unde au fost gasite urmele, dimensiunea, culoarea, forma, asezarea lor, pozitia fata de celelalte urme, mijloace materiale de proba, starea n care se afla si daca pot face obiectul unei expertize sau constatari tehnico-stiintifice, daca s-au fotografiat sau nu, prin ce metode s-au ridicat, conservat, cum s-au ambalat si sigilat; - fotografia, ca metoda de fixare a urmelor, se executa potrivit regulilor de fotografiere judiciara la fata locului (fotografie schita, a obiectelor principale, de detaliu).

n practica se folosesc frecvent pentru fixare, pe lnga cele aratate mai sus, filmul judiciar si videograma judiciara, care, de asemenea, se anexeaza la procesul-verbal. - mulajele se pot ridica cu una dintre urmatoarele substante: ghipsul, plastilina, masele plastice Kerr si Momax, latexul, cleiul de valturi, negocolul, aliaje metalice usor fuzibile, pelicula de copiat urme, materiale termoplastice etc., care vor fi alese n functie de natura obiectului purtator si de formatul urmei.

6. Ridicarea urmelor

Ridicarea urmelor se poate face prin mai multe moduri:

- ridicarea obiectului purtator de urma, daca acesta nu este voluminos sau greu; - decuparea din obiect a portiunii purtatoare de urma, daca prin aceasta nu este alterata valoarea, utilizarea ori estetica obiectului; - ridicarea prin fotografierea la scara a urmei; - prin mulaj, care, de regula, se aplica la urmele de adncime

n aplicarea acestor metode se au n vedere urmatoarele reguli: indiferent de metodele care se aplica, n prealabil este obligatorie sa se execute o fotografie la scara sau se aplica una sau alta din metode n functie de natura urmei care trebuie ridicata.

BALISTICA JUDICIARA

balistica interioara studiaza transformarea energiei chimice a pulberii n energia mecanica (cinetica) servind la propulsarea proiectilului, precum si urmele create pe proiectil si tubul de cartus de catre diversele piese ale armei;

balistica exterioara studiaza comportamentul si traiectoria proiectilului. Ea vizeaza masurarea vitezei proiectilului de la iesirea din teava pna la lovirea tintei, precum si studiul traiectoriei descrisa de proiectil, n practica (omor, suicid) distantele sunt scurte, de la ctiva centimetri la ctiva zeci de metri, astfel ca de fapt traiectoria se reduce la o linie dreapta;

balistica terminala studiaza comportamentul proiectilului care a atins tinta, precum si reactiile fiziologice si biologice pe care le provoaca n corpul victimei (probleme de medicina legala si criminalistica);

Notiuni tehnice despre armele de foc, munitii si materii explozive

Regimul armelor de foc si al munitiei este reglementat n Romnia prin Legea nr. 17/1996 care n art. 3 alin. 1 prevede ca: "prin arme de foc se nteleg acele arme a caror functionare determina aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substante aprinse sau luminoase, ori mprastierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare. Principiul de functionare are la baza forta de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei ncarcaturi.

PARTI COMPONENTE

teava

tragaciul cu garda sa

arc recuperator

amortizor

ncarcator

nchizator

Teava este confectionata din tub de otel si serveste pentru a dirija deplasarea glontului si a imprima acestuia o miscare de rotatie n jurul axului.

La armele cu teava lisa se disting urmatoarele tipuri - foraj cilindric pur - diametrul interior al tevii este de la un capat la altul de aceeasi marime; - forare slaba (1/4 - 1/2 chake); - forare mijlocie (1/2 - 3/4 chake); - forare tare (chake plin). Dupa modelul de montare - demontare tevile pot fi: - tevi fixe caracterizate prin aceea ca fac corp comun cu corpul armei; - tevi partial fixe, sunt fixate pe cutia mecanismelor, dupa care sunt prinse n suruburi de patul armei si uluc; - tevi mobile, specifice armamentului modern si pot fi demontate usor ca si celelalte piese componente ale armei.

Mecanismul de darea focului

Este compus din mai multe piese interdependente (tragaci, prghia de legatura a tragaciului cu cocosul, cocos, cui percutor, arcul percutorului, sistemul de asigurare) care contribuie la aprinderea explozivului de initiere si implicit a pulberii de azvrlire.

Acesta difera de la o arma la alta si se caracterizeaza prin:

- locul de amplasare; - sistemul de constructie si forma arcului declansator; - componentele transmisiei dintre tragaci si percutor; - sistemul de montare si lacasul percutorului; - forma si dimensiunile percutorului; - stiftul arcului.

nchizatorul

Are rolul de a nchide cutia mecanismelor n partea superioara si de a asigura introducerea cartusului pe teava.

Sistemul de montare a nchizatorului poate fi mpartit n doua grupuri de mecanisme:

- mecanismul de blocare - deblocare a ntregului ansamblu, montat pe corpul armei; - sistemul de ghidare si fixare a nchizatorului n timpul folosirii si demontarii armei.

Aceste sisteme permit identificarea generala sau individuala a armei.

Mecanismul de alimentare

Are rolul de a asigura alimentarea armei cu munitie si se compune din:

- mpingatorul cartusului; - ridicator de cartuse; - baza ncarcatorului; - placuta de fixare.

Mecanismele de alimentare sunt foarte variate n functie de forma, capacitate si modul de fixare pe arma.

Piesele mecanismului de alimentare, datorita particularitatilor tehnice construnctive permit identificarea generica si individuala a armei, pe baza urmelor create pe tubul cartusului.

Patul armei

Este confectionat din lemn si are menirea de a ajuta la sustinerea tevilor, la asamblarea mecanismului de darea focului, si de a fixa arma n umar pentru ochire si tragere.

Patul armei este format din: gtul patului (cu sau fara obrazar si pistolet) si talpa patului la care distingem: un calci si un vrf al acestuia.

Principalele caracteristici ale unui pat de arma sunt: panta sau nclinarea, deviatia sau abaterea laterala, denumita si avantaj si lungimea acestuia.

Daca patul nu este potrivit ochirea este extrem de dificila si tirul ngreunat, chiar si n cazul unui tragator experimentat.

Lungimea patului trebuie sa fie egala cu lungimea antebratului pna la jumatatea degetului aratator

Accesoriile

Sunt piese, ustensile care se utilizeaza la montarea, demontarea, curatirea si ntretinerea armei n perfecta stare de functionare. Acestea sunt: vergeaua, cap clti, peria, surubelnita, dornul, bulonul, penarul si bidonasul.

Munitia

Potrivit dispozitiilor Legii nr. 17/1996 art. 4 privind regimul armelor si munitiilor prin munitie se ntelege cartusele, proiectilele si ncarcaturile de orice fel care pot fi ntrebuintate la armele de foc.

n procesul tragerii cu armele de foc se utilizeaza cartuse corespunzatoare calibrului si tipului armei.

Elementele componente ale cartusului sunt: tubul, proiectilul, ncarcatura de azvrlire, capsa.

Tubul

serveste pentru asamblarea tuturor partilor cartusului, fereste ncarcatura de actiunile agentilor exteriori, iar pe timpul tragerii opreste dirijarea gazelor spre nchizator.

Tubul de cartus se compune din: corp, gt si rozeta. Gtul foloseste la sertizarea glontului, corpul pentru nmagazinarea ncarcaturii, iar rozeta serveste la fixarea capsei printr-o adncitura speciala.

Proiectilele pot fi: gloante, alice,mitralii sau pose.

Gloantele sunt folosite la armele cu teava ghintuita, iar alicele, mitraliile, posele la armele cu teava lisa.

n functie de destinatia pe care o au gloantele pot fi obisnuite sau speciale

Glontul obisnuit se compune dintr-o camasa de otel placata cu tambac si din miezul de otel. ntre camasa de otel si miez se gaseste o camasa de plumb.

Glontul trasor se compune dintr-o camasa, miezul de plumb si paharul n care este presata substanta trasoare. Glontul perforant - incendiar se compune din: camasa cu coafa de tambac, miez de otel cu camasa de plumb, subfund de plumb si substanta incendiara. Este destinat pentru aprinderea carburantilor lichizi si nimicirea fortei vii. Glontul exploziv contine o ncarcatura ce explodeaza la impact. Acesta poate exploda la impact cu tinta sau dupa ce glontul a patruns n interiorul tintei. Glontul exploziv intern este special proiectat astfel nct la impactul cu tinta se multiplica si se mprastie explodnd n interior. Vrful glontului exploziv este n general concav. Alicele sunt sfere metalice (plumb) de diametre diferite si se folosesc la cartusele pentru armele de vnatoare. Mitraliile sunt alice mai mari care depasesc 5,5 mm n diametru. Posele sunt alice confectionate propriu din diferite materiale. ncarcatura de azvrlire serveste pentru a imprima glontului miscarea propulsiva. Ea se compune din pulbere de piroxilina. Capsa are scopul de a aprinde ncarcatura de azvrlire.

CLASIFICAREA ARMELOR DE FOC

Prin arme de foc n sensul Legii se nteleg acele arme a caror functionare determina aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substante aprinse sau luminoase ori imprastierea de gaze nocive iritante sau de neutralizare, pe baza fortei de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei ncarcaturi.

Arme militare automate si semiautomate moderne din dotarea trupelor speciale de interventie

- arme de tir, cu glont sau cu alice, special fabricate sau confectionate pentru practicarea tirului sportiv, omologate sau recunoscute ca atare de catre Federatia Romna de Tir

- arme de vnatoare, cu glont, cu alice sau mixte, destinate practicarii vnatorii

arme confectionate special pentru a mprastia gaze nocive, iritante sau de neutralizare

- arme ascunse, astfel fabricate sau confectionate nct existenta lor sa nu fie vizibila ori banuita

- arme de panoplie, facute inofensive, daca, prin valoarea lor istorica, stiintifica sau care constituie daruri, recompense ori amintiri sunt destinate a fi pastrate n institutii de cultura si arta, asociatii cultural-artistice si sportive sau n panoplii personale.

- arme de recuzita, facute inofensive, destinate a fi folosite n activitatea artistica sau de productie cinematografica a teatrelor, circurilor, studiourilor de filme ori a altor asemenea institutii cultural artistice;

- ansamblurile, subansamblurile si dispozitivele care se pot constitui si functiona ca arme de foc.

arme artizanale

Alte criterii de clasificare

- Dupa destinatie armele pot fi: -militare (pistoale, revolvere, pistoale mitraliera, mitreliere, etc.); -de vnatoare (cu o teava, cu doua tevi, mixte); -sportive (de tir, de agrement); -speciale (arme de semnalizare, de start, de alarma, de mprastiere a unor gaze, de fabricatie proprie) -deghizate sau ascunse (pistol stilou, baston, etc.)

- Dupa constructia canalului tevii armele se mpart n: -arme cu teava lisa, care au peretii interiori ai tevii netezi (armele de vnatoare cu alice, pistoalele de semnalizare, etc.); -arme cu teava ghintuita care au pe canalul tevii goluri si plinuri dispuse longitudinal. Ghinturile au rolul de a imprima glontului o miscare helicoidala, asigurnd totodata stabilitatea glontului pe traiectorie n scopul atingerii cu precizie a tintei;

-arme cu tevi combinate, avnd una sau doua tevi lise si una ghintuita.

- Dupa lungimea tevii exista urmatoarele tipuri: -arme cu teava lunga, 50 80 cm (pustile, pustile mitraliera, pustile de vnatoare etc); -arme cu teava mijlocie, 20 50 cm (pistoale mitraliera);

-arme cu teava scurta, 3 20 cm (pistoale, revolvere).

- Dupa modul de functionare armele pot fi: -arme simple; -arme cu repetitie, la care operatiunile initiale de ncarcare se repeta cu mna la fiecare foc (armele militare cu mai multe cartuse); -arme semiautomate a caror nc-arcare si descarcare - dupa primul foc se face cu ajutorul presiunii gazelor; -arme automate, functioneaza pe acelasi principiu ca si cele semiautomate, fiind propice nsa pentru trageri n serii scurte sau lungi.

Pusca semiautomata moderna - model PSG, calibrul 7,62 mm, din dotarea trupelor NATO, care asigura efectuarea unei trageri precise la distanta de 2 Km ,cu ajutorul calculatorului

- Dupa calibru armele pot fi clasificate: - arme cu calibru mic pna la 6.35 mm; - arme cu calibru mijlociu 6.35 9 mm; - arme cu calibru mare peste 9 mm. La armele de vnatoare calibrele sunt si ele diferite (12, 16, 18, 20, 24 etc). Acestea sunt egale cu numarul sferelor de otel, avnd diametrul egal cu cel al tevii armei ce intra ntr-o unitate de masura a greutatii egala cu un pfund (0.5 kg).

- Dupa munitia folosita armele sunt:

- arme cu glont militare; - arme cu alice de vnatoare; - arme mixte (arme de vnatoare cu glont si alice).

- Dupa numarul cartuselor ce se pot nmagazina se disting: - arme cu un cartus; - arme cu mai multe cartuse.

CLASIFICAREA MUNITIILOR

Cartuse pentru arme militare care la rndul lor pot fi:

cartuse cu glont greu;

cartuse cu glont usor;

cartuse cu gloante trasoare;

cartuse perforant - incendiare;

cartuse explozive;

cartuse teleghidate.

cartuse de diferite calibre pentru arme militare

Cartuse pentru pistoale:

cartuse cu glont;

cartuse cu glont de diferite calibre

cartuse speciale cu efect sonor, cu gaze iritant lacrimogene.

cartuse pentru armele speciale (racheta);

cartuse pentru armele de panoplie;

cartuse pentru arme ascunse, deghizate;

Cartuse pentru armele de vnatoare care pot fi:

cartuse cu alice;

cartuse cu alice de diferite calibre

cartuse cu mitralii (alice ce depasesc 5.5 mm n diametru);

cartuse cu pose (alice confectionate propriu din diferite materiale);

cartuse tip breneke.

breneke de diferite tipuri

Urmele impuscaturii

Urmele principale si secundare

Urmele principale sunt urmele aparute ca rezultat al folosirii armelor de foc si al actiunii fenomenelor dinamice : arma, cartusul, glontul, tubul, orificiul de intrare, orificiul de iesire, canalul orb si urmele de ricoseu.

Urmele secundare ale impuscaturii apar ca rezultat al actiunii fenomenelor termice si chimice care au loc in canalul tevii armei si la o oarecare distanta de aceasta.

Din categoria urmelor secundare cele mai importante sunt : urme rezultate din actiunea flacarii, a gazelor, urme de funingine, particule de pulbere arsa si nearsa, inelul de metalizare si particule de unsoare.

Urmele rezultate din actiunea flacarii se manifesta sub forma unei arsuri limitrofe orificiului de intrare, indeosebi in cazul in care teava este suficient de aproape de tinta.

Urmele rezultate din actiunea gazelor se datoreaza presiunii gazelor provenite din arderea pulberii in interiorul tevii si pot fi descoperite atunci cand tragerea s-a efectuat de la o distanta nula sau foarte mica. In acest caz canalul format de glont se prezinta ca o prelungire a canalului tevii si primeste pe pereti presiunea unei cantitati mari de gaze care il dilata, iar orificiul de intrare capata o forma neregulata.

Urmele de funingine apar ca urmare a arderii incarcaturii de pulbere din cartus care formeaza microparticule de funingine ce se gasesc in stare de suspensie in gaze. Purtata de gaze, funinginea se depune pe tinta formand un strat fin, iar in functie de intensitatea acesteia se pot face aprecieri cu privire la distanta de la care s-a tras.

Particulele de pulbere arse si nearse constituie o alta urma suplimentara a impuscaturii deoarece in afara gazelor si funinginii de pe teava armei, mai ies in urma glontului si particule de pulbere nearsa ce actioneaza ca niste proiectile, avand o viteza initiala mare.

Inelul de metalizare mai este cunoscut si sub denumirea de guleras sau inelul de stergere si se regaseste in jurul orificiului de intrare. In cazul in care glontul a patruns prin mai multe medii diferite ca densitate, urmele de metalizare si de stergere se gasesc separat. Inelul de metalizare poate fi evidentiat cu ajutorul radiatiilor x.

Particulele de unsoare se datoreaza faptului ca glontul preia din canalul tevii o parte din unsoarea si vaselina folosita la intretinerea acesteia si o depune pe tinta, in jurul orificiului de intrare. La tragerile de la distante foarte mici aceste urme apar sub forma de picaturi, iar pentru evidentierea lor pot fi folosite radiatii ultraviolete care dau o fluorescenta bleu-albastruie, sau o coala de hartie alba ce se aplica pe orificiul de intrare, absobind astfel urmele de unsoare.

Urme create pe elementele cartusului (tub, glont)

In cursul "trecerii" prin arma proiectilele si tuburile vin n contact cu diverse piese din metal, a caror structura exterioara se imprima pe corpul munitiei. Aspectul general al acestor urme variaza n functie de marca si modelul armei , iar neregularitatile provenind din prelucrarea armei n fabrica sau survenite ulterior datorita folosirii sunt specifice pentru o arma data si permit diferentierea ei de toate celelalte arme de aceiasi tip de fabricatie .

Urme create pe glont

Ghinturile (golurile), ca si spatiile dintre acestea (plinurile) denumite "cmpuri", lasa urme caracteristice pe proiectilul care se freaca fortat de peretii interiori ai tevii datorita presiunii gazelor.

Urme de ghinturi create pe glont

Urme create pe tuburile de cartus

Cum armele sunt confectionate dintr-un metal cu o nalta rezistenta la presiunea gazelor si la vibratii, n consecinta , toate cartusele trase cu aceeasi arma vor avea imprimate aceleasi caracteristici de unde posibilitatea identificarii armei dupa tub.

Probleme ce pot fi lamurite prin expertiza balistica judiciara

a) -daca dispozitivul prezentat pentru examinare constituie sau nu arma de foc, n sensul legii; b) c) d) e) -modelul, seria si calibrul armei; -starea de functionare a armei; -posibilitatile de tragere cu o arma defecta; -posibilitatea de autodeclansare a armei, fara a se actiona asupra tragaciului;

f) -starea de functionare, calibrul si eficacitatea unei arme de constructie artizanala, ascunse; g) h) i) j) k) -existenta pe teava armei a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii; -datele care atesta o tragere recenta; -distanta si directia din care s-a tras, eventual pozitia victimei si a tragatorului; -daca tinta a fost lovita printr-un foc tras direct sau prin ricoseu; -relevarea seriei armei de foc, n cazul cnd aceasta a fost nlaturata;

l) -tipul, modelul si marca armei cu care s-a tras, dupa urmele de pe gloantele si tuburile supuse examinarii; m) -daca tuburile si gloantele ridicate de la fata locului au fost trase sau nu cu arma n litigiu pusa la dispozitie, s.a.

a) Examinarea tehnica propriu-zisa a armei

Cu acest prilej specialistul sau expertul, mpreuna cu tehnicianul armurier vor proceda la o examinare generala exterioara a armei pentru a stabili daca aceasta prezinta componentele principale (pat-mner, mecanism de darea focului, teava) care este gradul de uzura si daca arma a fost bine ntretinuta sau nu.

Tot cu aceasta ocazie specialistul sau expertul va urmari sa stabileasca particularitatile de constructie ale armei (constructia tevii, sistemul de functionare, modul de montare-demontare a tevii, modul de montare-demontare a nchizatorului, felul si modul de functionare a piedicii de siguranta, directia de aruncare a tuburilor) si n final, daca arma este sau nu ncarcata, daca are munitie n canalul tevii ori n ncarcator.

b) Determinarea tipului, modelului si calibrului

Determinarea tipului, modelului si calibrului armei este posibila n multe dintre situatiile ntlnite n practica prin simpla studiere a inscriptiilor existente pe piesele armei.

c) Stabilirea starii de functionare a armei

Stabilirea starii de functionare a unei arme este necesara de multe ori n practica, mai ales n cazurile n care trebuie sa se clarifice doua aspecte esentiale:

-daca o arma se putea declansa accidental, fara apasarea tragaciului;

-daca o arma deteriorata, cu piese lipsa, putea fi totusi folosita pentru tragere.

Verificarea armei montata se face cu scopul de a stabili starea de pastrare a pieselor si modul lor de functionare.

La arma demontata se va examina fiecare piesa n parte pentru a stabili daca toate piesele poarta aceeasi serie ori daca prezinta defecte.

Dupa verificarea armei, montata si demontata, pentru stabilirea cu certitudine a starii de functionare, se vor efectua trageri experimentale, n poligoane special amenajate si folosind munitie adecvata calibrului armei examinate.

Arma va fi fotografiata att montata ct si demontata.

Cu ocazia constatarii tehnico - stiintifice sau expertizarii munitiei, specialistul sau expertul va trebui sa lamureasca urmatoarele probleme:

- starea munitiei;

- anul de fabricatie;

- daca munitia poate fi utilizata pentru tragere;

- modelul, tipul si calibrul munitiei;

- daca cartusele prezentate fac parte din acelasi lot sau serie de fabricatie;

- daca munitia este fabricata sau artizanala;

- daca anumite cartuse sau alice se aseamana cu cartusele sau alicele prezentate pentru comparatie;

- modul de sertizare a cartuselor;

- la ce tip de arma se poate folosi munitia supusa examinarii, etc.

n cazul n care specialistul sau expertul nu are la ndemna o arma de calibrul munitiei, acesta va proceda pentru stabilirea starii de functionare, astfel:

-va desertiza munitia si va scoate din tuburi pulberea; -va percuta cu un dorn ascutit capsa; -va incendia pulberea.

Atunci cnd capsa, n urma percutiei, a provocat zgomot sub forma de pocnitura, iar pulberea a ars degajnd flacara si fum, nseamna ca munitia a fost n stare de functionare.

Examinarea este obligatorie atunci cnd autorul faptei a nlaturat prin diverse metode seria si numarul armei. n aceasta situatie se folosesc urmatoarele metode:

- chimica (bazata pe reactia partilor metalice cu densitate mare, sub actiunea unui reactiv - acid azotic sau clorhidric).Se impune o fotografiere imediata a efervescentei pronuntate n zonele stantate, deoarece dispar rapid si nu se poate repeta;

- feromagnetica ( aderarea selectiva a particulelor metalice la suprafata armei, magnetizate anterior).

Constatarile facute de specialist sau expert, n urma examinarii materialelor puse la dispozitie (arma, munitie, materii explozive, persoane, etc.) vor fi materializate ntr-un raport care trebuie sa cuprinda:

a) Partea introductiva n care se arata organul de urmarire penala sau instanta de judecata care a dispus constatarea tehnico-stiintifica sau expertiza, data cnd s-a dispus efectuarea acesteia, numele si prenumele specialistului sau expertului, data si locul unde a fost efectuata, data ntocmirii raportului, obiectul acesteia si ntrebarile la care expertul urma sa raspunda, materialul pe baza caruia constatarea tehnicostiintifica ori expertiza a fost efectuata si daca partile care au participat la aceasta au dat explicatii;

b) Descrierea n amanunt a operatiilor de efectuare a constatarii tehnico-stiintifice sau expertizei, obiectiile sau explicatiile partilor, precum si analiza acestor obiectii ori explicatii n lumina celor constatate de expert;

c) Concluziile care cuprind raspunsurile la ntrebarile puse si parerea expertului asupra obiectului constatarii ori expertizei.

IDENTIFICAREA ARMEI

Se realizeaza prin compararea traseologica a urmelor de pe proiectilul sau tubul ncriminat cu cele trase experimental cu arma suspecta, n primul rnd se va stabili daca exista corespondente ale conturului, n prezenta unor asemanari (cu tolerante admisibile, mai ales la proiectilele ricosate) se va trece la examinarea microreliefului. Similitudinea configuratiei urmelor de pe proiectile, respectiv de pe tuburile comparate, evidentiate de continuitatea liniara a striatiunilor, va face dovada categorica a identitatii.

Continuitatea liniara a urmelor create de ghinturi pe glont

Litigiu

Comparatie

Avantajele microscopului comparator ne apar si mai evidente daca amintim cteva dintre metodele folosite anterior, si anume:

Metoda Balthazar (1922) consta n rularea rectilinie a proiectilului pe o lamela de plumb, cositor sau staniol. Imaginile ghinturilor si ale striatiilor astfel imprimate se fotografieaza si se compara. O varianta este rularea pe un support acoperit cu tus subtire (cu ajutorul ruloului de cauciuc, ca la luarea amprentelor digitale).

Metoda Beroud-Giraud (1928) consta n sectionarea proiectilului si desfasurarea camasii sale pe o suprafata plana. Metoda este distructiva si se aplica numai proiectilelor din plumb. Pentru evitarea acestor inconveniente s-a conceput o varianta: acoperirea proiectilului cu un depozit electrolitic de cupru, care apoi se desprinde prin sectionare.

Pna la generalizarea utilizarii microscopului comparator s-a recurs la fotografierea succesiva, pe sectiuni, a cilindrului proiectilului (1951). Proiectilul se nvrteste lent n jurul axei sale n fata unui obiectiv fix al aparatului de fotografiat, n timp ce filmul se deruleaza cu o viteza adaptata celei de rotire a proiectilului.

GRAFOSCOPIA JUDICIARA

DEFINITIE

Domeniu al stiintei criminalisticie care studiaza legitatile scrisului si elaboreaza metodele examinarii acestuia in vederea identificarii persoanei, pe cale de expertiza. Ea se ocupa totodata cu cercetarea limbajului scris in scopul folosirii particularitatilor acestuia la stabilirea autorului unui text.

Grafoscopia judiciara nu trebuie confundata cu grafologia, intrucat aceasta din urma reprezinta un domeniu de studiu ce are ca preocupare determinarea caracterului unei personae dupa scris.

Incercarile de a introduce grafologia in sfera probatiunii judiciare au fost categoric respinse de doctrina si jurisprudenta, care recunosc in schimb rolul important al grafoscopiei judiciare in identificarea persoanei dupa scris.

Mecanismul si proprietatile scrisului natural

Bazele fiziologice ale scrisului

Scrisul reprezinta un mijloc de comunicare interumana, superior limbajului vorbit prin atributul perenitatii, situatie ilustrata de dictonul latin Verba volant scripta manent.

SCRISUL

reproducerea pe un suport oarecare cu ajutorul unor semne simbolice (caractere literale) a limbii vorbite si a gandirii.

o actiune automatizata.

legaturile nervoase ce formeaza esenta stereotipului dinamic sunt asociate si cu o permanenta analiza si sinteza de ordin optic, acustic, chinestezetic.

o reglare adecvata a circulatiei si respiratiei, guvernata de centri nervosi superiori localizati in cortex.

Bazele fiziologice ale scrisului (continuare)

Scrisul va oglindi specificul activitatii nervoase de la nivel scoartei cerebrale, exprimate prin proprietatile de forta, echilibru si mobilitate.

FORTA se intelege cuantumul de substanta excitabila detinuta de celulele nervoase.

ECHILIBRUL se refera la raportul dintre ponderea excitatiei si inhibitiei, ce determina precizia legaturilor nervoase.

MOBILITATEA vizeaza posibilitatile de modificare ale acestora, factor de care depinde adaptabilitatea organismului la schimbarile mediului exterior.

FACTORII CARE INFLUENTEAZA SCRISUL DE MANA

factori fiziologici: varsta, vederea, mana, oboseala, emotiile, graba, indispozitia, surmenajul, starea de ebrietate (pasagera), frigul;

factori mecanici: suportul actului, instrumentul scriptural, materialul pe care se scrie, pozitia de scriere;

- factori patologici: tulburari cardiovasculare, boli neurologice: scleroza, tromboza cerebrala, sechele, boala lui Parkinson, epilepsii etc., boli psihice: psihoze cronice maniaco-depresive, paranoia cu formele ei de deliruri, schizofrenie, psihoze depresive, demente, psihopatii.

VARSTA

Evolutia scrisului are loc paralel cu inaintarea in varsta, cand are loc o diminuare a inaltimii literelor, scrisul devine uniform, e simplifica, in sensul ca literele tind sa pastreze numai ceea ce este esential pentru intelegerea lor.Pentru a obtine o mai mare eficienta in scris, scriptorul recurge la tot felul de prescurtari, de legaturi personale si spontane etc.

PIERDEREA VEDERII

Orbirea nu duce si la pierderea deprinderilor grafice ale unei persoane care stie sa scrie. De scrierea orbilor s-au ocupat in special doi experti romni: Henri Stahl si Aurel Boia, care au intreprins cercetari pe cazuri reale si experimentale

Ca aspecte generale, scrisul unui orb va prezenta aceleasi caracteristici ca si scrisul sau din perioada in care era vazator, dar va fi evident marcat de fenomenul de dezorganizare cauzat de nesiguranta datorata conditiilor in care este executat.

MANA

Mana poate influenta scrisul in mai multe situatii. Uneori, persoanele bolnave sau foarte in varsta solicita ajutorul unei alte persoane pentru a intocmi un act, mai ales testamente. Stiind ca valabilitatea lor este conditionata de executarea scrisului cu mana proprie, testatorul isi lasa mana ghidata de catre o persoana straina, ceea ce este reflectata in grafismul astfel obtinut.

PIERDEREA MAINII DREPTE

Mana stanga trebuie antrenata indelung pentru a crea o noua deprindere, asa ca la inceput noul scris va prezenta diferente fata de scrisul anterior, executat cu mana dreapta.

MANA INMANUSATA

Scrisul va fi diferit totdeauna de cel cu mana libera prin coeziunea care scade in prima situatie, prin schimbarea liniei de baza a randurilor, prin marirea literelor si forma lor ascutita, repartizarea scrisului este foarte stransa, ritmul se micsoreaza, se schimba pozitia punctului de atac sau dispare la unele litere, trasatura incipienta la unele litere devine mai concava.

DISGRAFIILE

Procesul scrierii este un proces lent si aproape insensibil, de aceea si evolutia scrierii nu este riguroasa in dezvoltarea sa. Se intampla, insa ca uneori se poate descoperi la unele persoane un decalaj intre scrierea ei si stadiul psihomator corespunzator varstei reale, un avans al dezvoltarii psihologice, intelectuale asupra matricitatii, decalaj cunoscut sub numele de disgrafie. Disgrafiile sunt intalnite mai ales la copii, in procesul formarii scrisului si chiar dupa aceea. La copilul normal, scrierea este regulata, ordonata, urmarind modelul caligrafic.

CRAMPA FUNCTIONALA

(o contractura tonica a unui anumit grup de muschi care apare totdeauna in executarea aceluiasi act) poate fi la unele persoane un factor care imprima scrisului anumite modificari. La copii, ea se manifesta sub forma unor dureri permanente, in timpul scrisului, la nivelul umarului, antebratului sau al degetelor.

STAREA DE EBRIETATE

Starea de ebrietate poate modifica scrisul unei persoane in functie de cantitatea de alcool continuta in sange. Sunt situatii cand persoana in cauza se afla doar intr-o stare de hiperexcitabilitate; atunci insa cand cantitatea de alcool in sange este foarte mare, scrisul prezinta caracteristici cu cel detinut in conditiile accentuate. In aceasta forma, scrisul este foarte neregulat, literele sunt de marimi diferite, predomina forma ascutita, deposantele sunt mai mari ca de obicei, coeziunea este mai mica, linia de baza a randurilor este dreapta descendenta (ca la oboseala accentuata).

FACTORI CARE INFLUENTEAZA CARACTERISTICILE SCRISULUI

Suportul actului. Obiectul pe care este asezata foaia de hartie in momentulscrierii contribuie uneori la deformarea scrisului.

Natura suportului. Practica demonstreaza ca suporturile pot fi moi si nestabile (tesaturi), cu asperitati, neregulate, zgrunturoase (lemn, metal, metal cu o prelucrare primara), dure si lucioase (lemn, metal prelucrate superior), cu duritate scazuta si in pozitie verticala (ziduri). Aceste elemente au influenta asupra continuitatii trasaturilor, precum si asupra marimii dimensiunii relative a scrisului. Instrumentul scriptural. Influenteaza mai putin caracteristicile scrisului, cel mult grosimea si calitatea literelor este afectata, dar nu si aspectul general sau constructia literelor. Desi, de regula, este posibil sa se compare doua scrisuri realizate cu instrumente diferite, identificandu-se autorul, totusi este preferabil sa se recurga la scrisuri executate cu instrumente similare. Pozitia de scriere. Pozitia incomoda in scris este un factor care intervine foarte des in scrisul unei persoane. Marimea textului. Pe astfel de suporturi, textele sunt relativ scurte. In genere, acestea se compun din doua/trei randuri, uneori din doua/trei cuvinte care imbraca forma unor mesaje sau constructii grafice simple.

FACTORII PATOLOGICI

TULBURARI CARDIOVASCULARE. La bolile cronice, deci de lunga durata si insotite de leziuni permanente, scrisul se mentine in limite normale, fiind marcat insa de mici semne care dupa dr. Rene Restin, ar corespunde organelor lezate si pe care le-a denumit gesturi de suferinta ale scrierii (gesturi esentiale privind, in principal, oranduirea scrisului si gesturi referitoarea la litere).

Modificarile generate de bolile cronice privesc siguranta trasaturilor, directia randurilor, dimensiunea semnelor grafice, neglijenta punctuatiei etc.. Bolnavii imobilizati la pat intampina dificultati mult mai mari, in special la inceperea randurilor si a cuvintelor, unde pot fi necesare doua, trei incercari ce apar pe hartie sub forma unor trasaturi de atac repetate; la fel desprinderea, adica ridicarea instrumentului de scris, este anevoioasa, dand nastere unor trasaturi tarate.

BOLILE MINTALE. Acestea, indiferent ca sunt cu sau fara lezarea centrilor nervosi, afecteaza profund scrisul. Modificarile din aceasta categorie cunosc o mare varietate. Pentru ilustrare, mentionam cateva dintre schimbarile mai caracteristice pentru starile agitate: aspect haotic, numeroase neregularitati ale trasaturilor, tremuraturi accentuate, dezalinieri, randuri orientate in toate sensurile; in cazurile de comportare violenta se merge pana la inteparea si ruperea hartiei cu varful creionului sau al penitei.

CARACTERISTICILE GENERALE, TOPOGRAFICE SI PARTICULARE ALE SCRISULUI

Caracteristici generale

Gradul de evolutie a scrisului

Continutul spiritual

scrisuri superioare

scrisuri de evolutie medie

scrisuri inferioare

Forma scrisului

simple

simplificate

complicate

Dimensiunea sau marimea scrisului

Presiunea scrisului

cilindrice

maciucate

ascutite

fusiforme

Continuitatea scrisului

mare

medie

mica

Caracteristici generale

Inclinatia scrisului

spre dreapta

vertical

spre stanga

nedeterminat

Repartizarea scrisului

extins

potrivit

strans

foarte strans

Directia randurilor

scrisuri drepte

concave

convexe

serpuitoare sau etajate

Viteza scrisului

mare

mijlocie

redusa

Forma liniei de baza a randurilor

drepta

concava

convexa

serpuita sau frnta

CARACTERISTICILE TOPOGRAFICE ALE SCRISULUI

Dupa cum sugereaza insasi denumirea lor, caracteristicile topografice privesc modul de dispunere, de amplasare a unui text pe o coala de hartie sau pe un alt suport.

Prin caracteristicile de ordin topografic ale scrisului se intelege modul in care un scriptor isi aranjeaza (dispune) grafismul pe suprafata de scriere, de obicei, o coala de hartie.

DEFINITIE

MARGINEA TEXTULUI - In primul rand se va stabili daca ea exista sau nu, inregistrandu-se scriauri lipsite de un astfel de element. Marginile pot fi lasate pe amandoua laturile textului sau numai pe una din ele. Ele pot fi egale sau diferite ca marime. Marimea marginilor se imparte in trei categorii: redusa (pana la 1 cm), mijlocie (pana la 3 cm) si mai mare (peste 3 cm). In ceea ce priveste forma marginilor acestea pot fi: drepte, inclinate spre stanga sau spre dreapta (regresiv sau progresiv), frante, sinuoase, concave, convexe, etc.

O alta examinare ce tine tot de aspectele topografice ale scrisului are ca obiect alineatele ce reprezinta retrageri ale unui rand care marcheaza inceputul unei noi idei. Se remarca faptul ca foarte putine persoane folosesc corect alineatul. Anumite uzante in aceasta privinta pot fi uneori retinute ca avand valori identificatoare. Mai importanta se poate dovedi marimea alineatului, prin care se intelege distanta dintre marimea marginii si capatul de rand respectiv.

Printre caracteristicile topografice ale unui scris se numara si cele privind distantele ce se inregistreaza intre literele ce alcatuiesc cuvintele, intre cuvinte si intre randuri. Ca etalon de apreciere in primele doua situatii poate fi luata latimea literei, iar pentru ultimul caz, inaltimea acesteia.

CARACTERISTICILE TOPOGRAFICE ALE SCRISULUI (continuare)

Amplasarea diverselor mentiuni - cum ar fi semnatura, data, indicarea persoanei careia i se adreseaza inscrisul, mentiuni ca Vanzatorul, Cumparatorul, Martorii, etc. Nu numai pozitia lor intereseaza, dar si plasamentul lor reciproc si cel fata de text. In aceasta privinta de la caz la caz, situatiile inregistrate pot fi extrem de diversificate.

De multe ori insa, in acest domeniu pot aparea raporturi constante, bine particularizate, care sa constituie o caracteristica valoroasa, explorabila in cursul examinarilor.

CARACTERISTICI PARTICULARE ALE SCRISULUI

Caracteristicile particulare de constituire a literelor reprezinta elementul de baza al identificarii persoanei dupa scris. Ele constau in forme specifice ale acestora, tinandu-se seama de felul de executare a fiecarui element grafic, de incadrarea lui in litera din care face parte si din cuvantul in unitatea grafica in care a intrat.

In limbajul de specialitate, trasaturile de baza din constructia unei litere dispuse in plan vertical sunt denumite grame, iar cele dispuse orizontal, ce unesc doua grame, sunt denumite ducte.

Alte elemente ce contribuie la individualizarea semnelor grafice le reprezinta trasaturile de debut si cele prin care se finalizeaza o litera. Acestea pot fi analizate din punct de vedere morfologic, din punct de vedere al plasamentului fata de linia de baza a scrisului sau al pozitiei fata de elemente ale respectivei litere.

Potrivit directiei miscarilor grafice aceste elemente ale literelor pot fi construite drept sau sinuos, in forma de bucla, arc, linie sinuoasa etc. Miscarile prin care se executa elementele grafice ale literelor sunt numeroase si complicate, dar din ele putem desprinde miscarile principale care stau la baza constructiei lor. Aceste miscari sunt: cercul, ovalul, semicercul, bucla, nodozitatea si ochiul care pot fi executate destrogi sau sinistrogi. Elementele grafice formand linii grafice drepte se executa prin miscari longitudinale care sunt paralele cu linia randului si se subdivid in: longitudinala dreapte (cand miscarea este de la stanga la dreapta) si longitudinala stanga (cand miscarea este de la dreapta la stanga); transversala cand miscarea este perpendiculara pa linia randului sau sub un anumit unghi.

Alte miscari prin care se executa elemente grafice

Punctul de atac si trasatura incipienta a unei litere Aceasta caracteristica se va aprecia in raport de linia randului si de zona mediana a literei. Astfel punctul de atac poate fi situat pe linia randului, sub aceastalinie sau deasupra. Fata de corpul literei, punctul de atac se poate situa in zona centrala, deasupra corpului central al literei sau in zona depasantei superioare sau inferioare. Trasatura terminata sau de finalizare a literei Finalizarea literei se apreciaza ca pozitie, forma si marime. Clasificarea finalizarii poate fi: scurta, normala sau prelungita, orizontala in sus sau in jos, situata pe linia randului, sub randul scris sau in zona medie sau superioara a literei. Directia miscarilor de executie a elementelor constructive ale unui semn grafic reprezinta, de asemenea, un factor neglijabil. Astfel pentru realizarea elementelor structurale ale unei litere pot fi realizate miscari circulare, miscari pe verticala fata de linia de baza sau miscari pe orizontala. De pilda o trasatura circulara ( de tipul cercului, ovalului, buclei, semicercului) se efectueaza de la dreapta la stanga sau de la stanga la dreapta, respectiv dextrogi sau sinistrogi. Aceeasi directie se intalneste si in cadrul trasaturilor orizontale.

CONSTRUCTIA UNOR MINUSCULE

Variatiuni in executarea minusculei minuscula se compune din doua elemente grafice: ovalul literei si piciorul. Constructia ovalului prezinta variatiunile analizate mai sus, in ceea ce priveste piciorul literei, aceasta se apreciaza din punct de vedere al formei si al pozitiei. Piciorul poate fi construit din continuitatea trasaturii ovalului, poate fi construit independent de aceasta, cu finalizarea dreapta, in unghi, rotunjita etc. Ca pozitie, piciorul poate fi situat in tangenta superioara, mijlocie sau inferioara fata de oval, distantat sau traversand ovalul.

Variatiuni in construirea minusculelor si minusculele si pot fi construite cu arcadele rotunjite, ascutite sau inghirlandate. In unele variante ultima grama a minusculei este atrofiata, pentru a asigura trasatura de unire cu litera urmatoare.

CONSTRUCTIA UNOR MINUSCULE (continuare)

Construirea minusculei se poate executa cu trasatura incipienta sau fara, cu arcuirea rotunjita sau aplatizata si cu crosetul simplu sau inmelcuit.

Construirea minusculei se executa cu depasanta in bucla sau in bastonada si cu finalizarea arcuita sau dreapta, terminata in nodozitatea caracteristica sau fara aceasta nodozitate.

Construirea minusculei cu depasantele buclate sau in forma de bastonada, cu trasatura incipienta situata in zona mediana sau superioara, cu trasatura orizontala trasa separat sau in continuarea depasantei inferioare, etc.

Construirea minusculei dupa modul caligrafic sau dupa modelul tipar. Dupa modelul caligrafic se poate prezenta, cu sau fara nodozitate, in zona superioara si cu plafonul drept, concav sau convex.

Construirea minusculei cu plafonul ascutit sau rotunjit si in unele variante cu finalizarea in bucla.

Construirea minusculei cu depasanta in bucla sau in bastonada, cu trasatura orizontala situata in partea de sus sau medie a depasantei, cu trasatura orizontala asezata simetric sau cu dominarea unei laturi, cu finalizarea dreapta, arcuita sau revenind asupra corpului literei pe forma trasatura orizontala etc.

Construirea minusculei prin continuarea traseului si buclarea celor doua arcuri, sau de arcuri separate care se intretaie.

Construirea minusculei cu talpa literei orizontala, sau cu transformarea acesteia intr-o bucla situata in zona depasantelor inferioare.

Lista elementelor grafice ce intra in constructia literelor, prezentata mai sus, are caracter exemplificativ, ea neprinzand nici toate literele si nici toate variantele de constructie a acestora ci tine seama doar de dificultatea de constructie a literelor vizate. Un scris este individualizat si prin modul in care se prezinta, din punct de vedere constructiv, semnele diacritice. Desi aparent banale, acestea pot retine caracteristici importante. Astfel, un exemplu de semn diacritic poate rezida intr-un scurt segment,

drept, arcuit, unghiular, oval, semioval sau punctiform, poate fi plasat la o distanta mai mare sau mai mica fata de litera, poate fi construit se parat fata de aceasta sau in continuarea ei.

Studierea aprofundata a caracteristicilor de ordin particular ale unui scris este extrem de importanta, deoarece ansamblul acestora determina in buna parte individualizarea unui scris. Dupa cum exprima A. Osborn: Mii din aceste caractere sunt creatii si dezvoltari individuale; curioasa si incalculabila lui varietate este desigur ceea ce da scrisului de mana inalta sa valoare distinctiva .

Cercetarea grafica a cifrelor

Expertiza grafica a cifrelor constituie una din problemele dificile ale identificarii persoanelor dupa scris. Desi in practica de cercetare identificarea persoanei dupa scrierea cifrelor survine relativ destul de frecvent in literatura de specialitate aceasta problema este destul de putin tratata.

gradul de evolutie al scrisurilor cifrelor, care se observa dupa precizia si siguranta miscarilor inclinarea cifrelor prezinta aceeasi variatie ca in scrisul literelor, putand fi: dreapta, inclinata spre stanga sau spre dreapta legarea cifrelor este o caracteristica ce apare mai rar in scrierea acestora si se deosebeste dupa: forma si pozitie dimensionarea cifrelor este o caracteristica fara stabilitate, fiind executata in raport de spatiu disponibil

adaugarea unor elemente suplimentare, ca punctul pe cifra 1, sau linia situata la extremitatea de jos, formand talpa cifrei simplificarea construirii unor cifre (ca 4,5,7) prin reducerea unor trasaturi

arcuirea, curbarea sau ondularea unor trasaturi care trebuiau executate in linie dreapta plasarea trasaturilor incipiente si a finalizarii cifrei 8 semnul dextrogir sau sinistrogir al executarii cifrei 8 formarea trasaturilor incipiente si a finalizarii in croset (1,6,7) sau in bucla (2,3,6)

GENERALE

INDIVIDUALE

SCRISUL EXECUTAT PRIN IMITAREA CARACTERELOR TIPOGRAFICE

Imitarea caracterelor tipografice este unul dintre procedeele de denaturare a scrisului cursiv, care consta in modificarea constienta a semnelor grafice, din caracter cursiv in cel de tipar. Expertiza scrisului tipizat se caracterizeaza prin elemente specifice datorate, pe de o parte, existentei unor factori care ingreuneaza identificarea scriptorului, iar pe de alta parte, prezentei unui intreg complex de particularitati ale scrisului ce se manifesta numai la asemenea texte.

In mod normal, literele de tipar sunt utilizate mai des de catre persoanele care exercita profesii cu un anumit specific cum ar fi: proiectantii, desenatorii tehnici si decoratorii. In cauzele juridice, literele de tipar sunt intalnite cu predilectie in redactarea pieselor in litigiu, deaorece faptuitorul este incredintat ca, intrucat literele de tipar sunt morfologic sablonizate, prin imitarea lor se obtine o depersonalizare a scrisului si in felul acesta ar putea fi mai greu de identificat lucru care este adevarat, dar numai in parte. Exista parerea ca oricine poate imita caracterele tipografice ale literelor. In realitate, nu toate literele alfabetului pot fi deghizate cu usurinta prin folosirea modelelor tipografice. Practica de expertiza evidentiaza existenta unor dificultati in executarea minusculelor tipografice, ceea ce constituie totodata o explicatie a faptului ca

numeroase scrisuri sunt deghizate cu usurinta prin folosirea modelelor tipografice. Chiar in privinta majusculelor, scriptorii intampina dificultati in imitarea fidela a modelelor tipografice ale literelor (G), (J), (Y) ceea ce-i determina sa recurga fie la forme derivate din modelul de tipar, fie la formele caligrafice.

Lipsa legarii conduce si ea la pierderea unui intreg complexe de particularitati speciale ale scrisului. In acest fel, complexitatea identificarii este conditionata, pe de o parte, de un numar insufucient de caracteristici ale semnelor de grafice de tipar, datorita simplitatii constructiei acestora prin miscari drepte, iar, pe de alta parte de pierderea elementelor specifice stabile ale scrisului, ca urmare a ritmului lent si a inexistentei legaturilor interliterale.

Prima grupa de elemente caracteristice o reprezinta cele care apar datorata modificarii constructiei generale a semnului grafic in scrierea cu caractere tipografice, respectiv caracteristicile scrisului tiparit, introduse in mod constient si devenite automatisme prin exercitiu. Fiecarei persoane ii este specific un complex deosebit de elemente caracteristice ale scrisului, care se manifesta numai in asa-numitul scris de tipar al persoanei respective.

Exista o serie de factori care au unfluentat formarea scrisului tipizat. Astfel, gradul general de evolutie a scrisului obisnuit al unei persoane constituie baza formarii scrisului tipizat, intrucat deprinderea capatata anterior da scriptorului posibilitatea de a scrie cu miscari bine coordonate si intr-un ritm suficient de rapid, chiar in cazul modificarii intentionate a constructiei generale a scrisului grafic. Un grad inalt de evolutie a scrisului cursiv al unei persoane favorizeaza formarea scrisului cu imitarea caracterelor tipografice.

A doua grupa o reprezinta caracteristicile scrisului obisnuit (cursiv) al unei persoane care, in virtutea stabilitatii lor, apar in textul tipizat. Aceste elemente, care se mentin in scrisul cu imitarea caracterelor tipografice in pofida vointei scriptorului de a le exclude, se numesc elemente ale scrierii cursive. Dupa cum arata practica de expertiza, elementele scrierii cursive se modifica indeosebi in acele parti ale literelor de tipar executate cu miscari rotunjite, caracteristici intalnite mai frecvent la literele de tipar care prin constructia lor se aseamana cu cele cursive sau cu majuscule, cum ar fi

O,P,U,C,Y,X etc. In modelul tipografic al literelor N,M,G,F,B si altele aceste elemente apar mai rar.

Aparitia elementelor scrierii cursive in scrierea cu imitarea caracterelor tipografice este mult influentat de ritmul scrierii. In cazul depasirii (accelerarii) ritmului obisnuit, in manuscris apar o serie de modificari, cum ar fi: elemente ale literelor formate prin miscari rotunjite, specifice scrierii cursive, legaturi intre litere, pierderea unor amanunte ale semnelor grafice tipizate, inlocuirea literelor cu o constructie complicata prin altele cu o constructie simpla etc.

CARACTERISTICI GENERALE

dispunerea generala a textului scris, in raport cu suportul, caracterizata printr-o serie de elemente ca: amplasarea datei, a titlului, inaltimea si distanta fata de margini ale alineatelor, latimea si directia marginii, inaltimea ultimei linii etc spatierea (distantarea) intre linii, cuvinte sau chiar litere inclinarea literelor, care de regula se pastreaza, desi modelele de tipar sunt drepte dimensiunea literelor intensitatea apasarilor si repartizarea acestora pe elementele componente ale semnului grafic, care, de regula, raman neschimbate comparativ cu scrisul cursiv legarea literelor caracteristicile limbajului folosit de scriptor (vocabular, semne de punctuatie, constructiile gresite in propozitii si fraze)

forma literelor, care are o importanta deosebita scrisul tipografic numarul trasaturilor componente ale literelor dimensiunea literelor (inaltimea si latimea)

directia de executare a trasaturilor care compun toate elementele literale

forma si marimea suprafetelor cuprinse intre trasaturile componente ale semnelor grafice modul de combinare a trasaturilor literale si forma acestora (ascutite, maciucate, fusiforme, etc) inclinarea diferitelor trasaturi care compun semnul grafic prezenta, forma si pozitia semnelor de punctuatie (punct, virgula, etc.) trasaturile ornamentale ale semnelor grafice (inflorituir) modul de legare a literelor modul de executare a unor semne grafice neliterale alte caracteristici (orientarea barelor, existenta crosetelor incipiente si finale, forma ovalelor, etc.)

CARACTERISTICI INDIVIDUALE

Tendinte intalnite in scris

Tendinte criminale in scris

In abordarea acestui domeniu ne vom referi la aspecte care se regasesc la cei cu devieri caracteriale si care au fost denumite vicii morale, dizarmonii ale personalitatii de tip psihotic.

Aceste dizarmonii ale personalitatii pot fi decelate si prin examenul grafolgic. In acest sens unul dintre primele studii a fost facut inca din 1923 de catre Crepieux Jamin. El analizeaza scrierea canaliilor, termen sub care ii reuneste pe toti acei subiecti a caror structura psihologica prezenta stare, vicii morale precum nesinceritate, orgoliul etc. si care pot ajunge la crima. Considera ca intra in aceasta categorie : grosolania, confuzia, complicatia, dizarmonia, orgoliul, debilitatea, minciuna, etc.

Astfel incat devierile morale sunt numeroase consideram, conform tendintelor actuale si in raport cu subiectul pe care il studiem, semnificative: agresivitatea, egoismul la care am adaugat si imaturitatea afectiva, desi acesta nu este o simpla deviere morala, ci un deficit in dezvoltarea armonioasa a persoanei.

Aceste aspecte au fost subliniate de multi autori, ca eminetul caracterolog Ludovig Klages, care, spunea, intre altele: Progresele substantiale se inregistreaza in campul cercetarilor, asupra manuscriselor delicventilor si criminalilor, oferindu-ne date notabile care demonstreaza considerabilul aport al grafiologiei.

Tendinte criminale in scris (continuare)

Specialistii, analizand scrierea unor delicventi, deserva o zona medie blocata la un nivel scolar, rea luare in posesie a spatiului grafic, margini din stanga rigide, ritm grafic absent sau perturbat, miscare lipsita de suplete (rigiditate) sau instabilitate. E.C. remarca monotonie a traseului, adesea lipsa de spontaneitate, scriere nestructurata, de tip infantil, in arcade, arcuita. Aceste anomalii grafice traduc devieri caracteriale pe care le-am specificat anterior si care se remarca pregnant si la criminali. Aceste cateva date, ca si multe altele ale literaturii ne arata importanta investigarii unor anomalii grafice in vederea cunoasterii unor motive ale actiunii umane. Toti aceia care au studiat aceste probleme au fost izbiti de abundenta si diversitatea materiei de tratat, de varietatea punctelor de vedere si de dificultatea fara incetare reinnoita de raspunde acestora.

Desi sunt lucrari mai intinse prin care s-au adus contributii notabile in perioada respectiva, abordarea in acest domeniu a fost facuta in mod partial, vadind adesea aspecte discutabile in stabilirea unor repere ca si lipsa unei metodici mai precise de evaluare.

Agresivitatea , o definim ca o trasatura caracteriala care se vadeste prin disponibilitatea permanenta la actiuni si reactii violente, intense si disproportionate in raport cu un stimul (si chiar fara un stimul aparent) cu efecte perturbatoare sau (si) vatamatoare asupra relatiilor interindividuale sau sociale.

Impulsivitatea agresiva cand este bine stapanita si directionata prin educatie si cultura, se poate manifesta prin ironie, simt critic, spirit acut patrunzator.

Ca si alte devieri caracteriale, agresivitatea este o trasatura psihologica complexa ale carei cauze sunt multiple (reprezentand din multipli factori).

Egoismul este cultul nemasurat al eului, preocuparea constanta fata de propria-i persoana, dorinta manifestata ca toata lumea sa se ocupe numai de problemele sale, convingerea ca numai ceea ce se refera la fiinta lui are importanta.

Din punct de vedere grafologic: scriere regresiva, mica, ingesuita condensata, colturoasa, inelara, marginile importante, majuscule izolate cu finale centripete sau in harpon, depasantele interioare reduse si cu baza anguloasa.

Orgoliul. Este o hipertrofiere a sentimentului propriei valori, care apare in comportarea insului in viata si in raporturile pe care le stabileste cu semenii. Se poate urmari in aceasta privinta seria nesfarsita a nuantelor si trecerilor de la infatuare si vanitate pana la exagerarea megalomaniaca. Orgoliul se manifesta in grafologie prin : scriere suprainaltata, mare, verticala sau rasturnata, bare ale lui t sus situate, semnatura mai mare decit textul, dispozitii in inaltime in zonele initiale ale literelor in special majuscule.

Indiferenta afectiva. Termenul semnifica o alternare pana la dispozitie a rezonantei afectiva la diferiti stimuli, o stare de neutralitate afectiva, o detasare de trairile emotionale ale celor din jur. Se manifesta prin: scriere verticala , directie orizontala, lenta, legaturi unghiulare sau filiforme, forme ingustate, simplificate , bare ale lui t si finale scurte ascutite. Labilitate (instabilitate emotionala). Termenul se refera la modificarile si dinamica afectivitatii (mai ales a emotiilor) constand intr-o variatie exceptioanal de rapida si frecventa a dispozitiilor mentale si afectiva, cel mai adesea nemotivate. Aceasta labilitate se traduce prin reactii dezordonate, oscilatii bruste in sfera sentimentelor, hiperexcitabilitate emotiva, impulsivitate, intoleranta extrema la frustari, absenta de control in ceea cepriveste efectele. Toti autorii subliniaza lipsa de stablitate,schimbari contiune de orientare vadind un caracter haotic, permeabilitate crescuta a eului. Se manifesta in primul rand prin faptul ca traseul are o miscare vadit neelastica, nesigura, neglijenta.

Nesinceritatea, miciuna, inselatoria. In viata cotidiana se cere adesea grafologului de a se pronunta asupra delicatei probleme a autenticitatii unor persoane, daca anumite scrieri ne atrag atentia imediat intrucat ele contin numeroase semne de nesinceritate. Astfel, pe de o parte, semnele de nesinceritatela care avem obiceiul sa ne referim nu sunt totdeauna prezente in anumite scrieri ale inselatoriilor recunoscuti, pe de alta parte, desi unii indici grafici ne pot da o orientare in acest sens , doar un fascicol de elemente, o asociere de trasaturi ne poate duce la o recunoastere si o intelegere a modalitatii de comportament a mincinosilor si inselatorilor .

Imaturitatea afectiva. Deficienta de dezvoltare psihologica a persoanei care se traduce printr-o perturbare a vietii afective antrenand dezordine relationale. Aceasta imaturitate comporta o constelatie de trasaturi considerate caracteristice : dependenta, lipsa de autonomie, incertitudine comportamentala, sugestibilitate, instabilitate, imposibilitatea de a-si controla emotiile, imposibilitatea de inserare in real si in comunitate.

Se caracterizeaza prin: ingustarea literelor, ceea ce sugereaza teama, iar inhibitia miscarii ar proveni din teama sau neincredere; relevarea miscarilor care pierd alternanta sa ritmica de tensiune sau redare a miscarii care tinde la unghi; predominarea miscarii pe o forma inabila; lipsa de elasticitate prin disolutie sau ridicitate, intreruperi ale traseului prin litere facute din segmente.

Tendinte suicidara in scris

Sinuciderea este un act semnificativ cu implicatii sociale deosebite.

Exista dezechilibre caracteriale care favorizeaza tentativa impulsul surprinzand prin bruschetea scutului. Grafologul este rar consultat asupra riscului eventual de sinucidere la un scriptor dat. Mai adesea aratau documente scrise de catre o persoana care s-a sinucis sau care a facut o tentativa, cerandu-i-se, daca este posibil sa regaseasca indicii care ar putea atrage atentia. Desigur nu se pot trage concluzii categorice din punct de vedere grafologic intr-o problema atat de vasta intrucat se sinucide, repetam, la orice varsta si dintr-o infinitate de motive.

Studiul scrierii permite de a se vedea unde dinamismul psihic a fost perturbat in cazul tulburarilor psihologice dar nu se poate prevedea trecerea la act. Scrierea sinucigasilor nu este obligatoriu patologica (doar in anumite cazuri), dar este expresia unui dezechilibru , a unei lupte inegale intre energia vitala si dezastrele sau agresiunile lumii inconjuratoare , existand o relatie intre dezadaptare si riscul de autodistrugere.

Ca proportii: ingustarea exagerata sau largime exagerata a cuvintelor, depasante inferioara exagerat de lungi sau scurte, depasante superioare exagerat de inalte sau joase, bucle foarte mari sau de forma anormala,sau bucla extrem de restransa, exagerarea sau atrofia semnelor libere (inceputul si finalul cuvintelor, bare ale lui t, accente), majuscule prea mari sau prea mici, litere deformate (o parte a literei

este disproportionata fata de rest) semnatura prea mare, prea mica sau prea diferita de text, descendenta.

Ca structura : literele sunt labile sau prea rigide, relaxare exagerata, lipsa de fermitate prin aracade, telescopie, tremuraturi exagerate, intreruperi ale traseului, prin litere facute din segmente, suduri, rupturi , pete litere umplute, linii prea ascendente, alburi neregulate (spatii importante si neregulate intre cuvinte sau marigini neregulate) deschideri sau inchideri exagerate sau anormale.

Ca dimensiuni: scrierea prea mica sau prea mare, izolare sau compactivitate exagerata.

Ca orientare: scrierea rasturnata, dreapta rigida sau exagerat de inclinata (directie) sinistrogiritate exagerata.

Ca dinamism: prea mare lentoare, neregularitate sau regularitate forte accentuate (in dimensiune, directie, continuitate), miscare flotanta, barata, cabrate sau excesiv de dinamice.

Ca presiune, se are in vedere o presiune foarte slaba, neregulata. Ordonarea este in general perturbata ca si configuratia interliniilor, a spatiului dintre cuvinte, precum si un aspect de scriere descendenta, adica situata in partea stanga sus a paginii, sugerand un refuz , o indepartare spre trecut si imaginar.

Alte aspecte grafice. Mod de legatura frecvent utilizat este arcada, care in contextul respectiv ar exprima repliere narcisista, intrerupere a comunicari cu ceilalti , absenta de curbe care ar exprima lipsa de suplete, rigiditate sau din contra exces de curbe care ar corespunde lipsei de fermitate, de stabilitate, adesea absenta de unghiuri drepte, indicand o lipsa de rigoare, de constanta, de posibilitati de ancorare in realitate sau invers, exces de unghiuri drepte, indicand incapatanare, rezistenta obstinanta, folosirea de trasaturi subtiri sau pline fara a face diferenta dintre ele; mai apar trasaturi finale oblice la dreapta si in jos, accente si virgule imprastiate sau ascutite.

Abordarea grafologica se va referi la trasatura care este net modificata , la miscare care este uneori lipsiota de suplete , ceea ce impreuna cu alte semne grafice ar indica o lipsa de comunicare. Se mai remarca a ingustare a literelor, ceea ce sugereaza teama, inhibitia miscarii provenind din frica sau neincredere; daca survin in text si aspecte de etalare, ar semnifica impulsuri contradictorii care pierd alternanta sa ritmica de tensiune / destindere sau o redactare a miscarii care tine la unghi cu exces de tensiune pe fond de inhibitie. In ceea ce priveste forma pot aparea neregulariatti ale zonei mediane in dimensiune , inaltime sau largime, ceea ce ar traduce un sentiment de sine fluctuant, uneori o tendinta depresiva: de asemenea , finale alcatuite care opresc la sfarsitul cuvintelor , ca si cum s-ar bloca contractul trasaturi acoperite, retusuri care diminueaza lizibitatea. Ritmul spatial este perturbat : folosirea conventioanla a spatiului, inegalitati , stangacii, dezordonat, invadat, repartitia maselor grafice aritmica. Ritmul de structurare a formei este modificat : forme scolare, impersonale, nesigure, nediversificate sau forme exagerate, umflate, torsionate, ornamente discordante. Avem asadar la aspectul grafic de imaturitate afectiva modificari ale miscarii, formei, spatiului ale ritmului cu o predominare a formelor infantile descrise de mai multi autori francezi. Din tot ceea ce am aratat este usor de inteles ca nu exista semne grafice specifice ale suicidului. Iar acela care au putut fi descrise sunt semne de depresiune, anxietate, agresivitate, labilitate (instabilitate emotiv - actionala), inhibitie accentuata (repliere narcisista)etc.

Fundamentul stiintific al evidentierii stresului psihologic in scris

Influenta sistemului nervos central si neurovegetativ sub diferite firme, asa cum au constatat specialistii de grafoscopie, duce in mod inevitabil la modificari si chiar alterare ale scrisului. Astfel , stari maladive, boli mintale, stari psihice deosebite, emotii puternice isi pun amprenta asupra scrisului.

Trebuie avut in vedere faptul ca, intrucit fiecare persoana are o structura psihologica proprie, viteza de executie si presupunerile exercitate in timpul scrierii in conditii normale variaza, neputandu-se stabili aprioric cu etalon al modului de scriere in conditiile lipsei de efect emotiv. In aceasta situatie,este necesar sa se stabileasca pentru fiecare persoana in parte parametrii normali ai scrierii, spre a putea depista prezenta emotiei in timpul actiunii respective.

Ca urmare a cercetarilor experimentale in cadrul Institutului general al politiei, din examinarea atenta a testelor facute in paralel cu poligraful asupra unor persoane care au comis fapte penale, s-au putut formula primele concluzii in elaborarea metodei de testare a sinceritatii ci ajutorul emotiei manifestate in scris. Metoda de testare a disimularii adevarului cu ajutorul scrisului se impune sa fie folosita paralel cu testarea clasica la poliograf. In aceste conditii se vor realiza o completare si o verificare reciproca a rezultatelor obtinute prein cele doua metode, reducandu-se simtitor posibilitatea de eroare existenta in cazul folosirii lor regulate.

Cercetarea semnaturilor

In identificarea persoanelor dupa scris o problema speciala o constituie identificarea semnaturilor contestate. Semnatura la inceput urmeaza acelasi proces de formare ca si scrisul obisnuit, dar curand se detaseaza pentru a evalua singura, luand-o, in numeroase cazuri, inaintea scrisului. Formarea semnaturii intr-un proces oarecum separat de restul scrisului unei persoane se datoreaza urmatorilor factori. In primul rand trebuie tinut cont ca semnatura

este formata dintr-un grup restrans de litere care se repeta in aceeasi grupare. Semnatura se executa cu o rapiditate mai mare decat scrisul obisnuit si pentru unele persoane, chiar mai frecvent decat scrisul. Rapiditatea executarii semnaturii va duce la simplificarea literelor, facandu-le necitete. In al doilea rand trebuie tinut cont de faptul ca adeseori semnaturile sunt complicate in mod intentionat, fiind presarate cu forme artificiale fanteziste pentru a le face de neimitat.

Cu tot caracterul ei strict individual si stabil, semnatura se poate executa in mai multe variante, ca: ingrijit, mai putin ingrijit si prescurtat. Examinarea grafica a unor semnaturi in vederea stabilirii autenticitatii lor se face tinand seama de: si speciale ale scrisului. Din punct de vedere topografic se stabileste pozitia semnaturii in raport de marginile laterale si de jos a hartiei, de ultimul rand scris, de locul unde se gaseste data actului

Mijloace tehnice de examinare a semnaturilor

Pentru examinarea criminalistica a semnaturilor, expertul se foloseste de microscop si de stereomicroscop intrucat acestea permit observarea pe traseul semnaturii a eventualelor intreruperi, retusari etc. de lampa cu radiatii ultraviolete si de un traductor din infrarosu. De asemenea sunt necesare aparate sau alte ustensile pentru realizarea fotografiilor de umbre, cum sunt: o lampa cu fascicul ingust, un aparat de fotografiat, un dispozitiv de reprodus documente, aparate de copiat si marit precum si filtre pentru realizarea fotografiilor separatoare de culori. In cazul in care traseul semnaturii a fost marcat mai intai cu creionul si apoi cu cerneala, se foloseste un microscop cu lumina polarizata, pentru a pune in evidenta particulele de grafit tangente traseului.

In procesul examinarii semnaturilor prin suprapunere sunt necesare dispozitive si aparate pentru realizarea imaginilor la scara, un aparat de copiat prin contact si un epidiascop (aparat care serveste la proiectarea pe ecran a unei figuri iluminate).

Expertul trebuie sa dispuna si de un minimum de instrumente de masurat si trasat, cum sunt: lupa microscopica, raportor, rigla, compas, echer, grile trasate pe folii transparente si tragatoare pentru tus. Din Noiembrie 1975, Institutul de criminalistica al politiei germane populare are la dispozitie pentru a fi folosit si perfectionat prin utilizare practica sistemul de mijloace Densitron.

asezarea semnaturii pe document amplasarea semnaturii in raport cu marginile documentului asezare a semnaturii in raport cu data documentului structura semnaturii compozitia semnaturii gradul de evolutie intensitatea apasarii sau felul repartizarii viteza de executie dimensiunea grafismelor inclinatia literelor gradul de coeziune

Caracteristici generale

Semnaturi avand o structura simpla

Semnatura neliterara

Caracteristici individuale

Pentru punerea in vedere a caracteristicilor individuale se procedeaza ca si in cazul scrisului cursiv sub forma de text, adica se studiaza amplasarea punctelor de atac si de sfarsit ale miscarii, particularitatile executarii literelor, felul legaturii dintre litere, caracteristicile trasaturilor suplimentare, particularitatile executarii si amplasarii semnelor diacritice.

Atunci cand se incearca identificarea semnatarului dupa un scris de mana sub forma de text, trebuie sa se tina seama de faptul ca, dat fiind specificul semnaturilor executate de aceeasi persoana, elemente individuale de la aceleasi litere sunt de multe ori diferite la cele din scrisul sub forma de text fata de cele din semnatura.

In trasaturile neliterale se urmaresc unghiurile formate intre diferite trasee, curburile, lanturile, sinuozitatile si alte semne fanteziste, toate acestea analizandu-se din punct de vedere al formei, dimensiunilor, plasamentului, gradul de complicatie cu care sunt executate, constantei si frecventei.

Examinarea semnaturilor

La inceput, expertul studiaza semnatura in litigiu pentru a stabili daca poate sau nu sa faca obiectul unei cercetari grafice criminalistice. In continuare, examineaza

documentul ce o contine, stabileste instrumentul si substanta cu care s-a scris, data executarii semnaturii. In aceasta faza se impune a fi puse in evidenta eventualele urme care atesta ca semnatura in litigiu nu este autentica. In acest scop, cu ajutorul unui stereomicroscop sau cu un convertizor electrooptic se studiaza traseul semnaturii si portiunile invecinate, in vederea depistarii unor urme, cum ar fi: opriri nejustificate pe traseu, retusari, intepaturi, urme de apasare tangente traseului ori de radiere, urme de transferare a semnaturii de pe un alt document, urme ale substantei cu care s-a copiat initial semnatura, devieri de traseu si altele.

Faza urmatoare a examinarii consta in determinarea compozitiei semnaturii, respectiv a proportiei si repartizarii traseurilor literale si neliterale din alcatuirea ei. Pentru aceasta este foarte important ca expertul ca cunoasca numele si prenumele titularului semnaturii in litigiu.

In continuare se studiaza gradul de evolutie a semnaturii, se determina caracteristicile generale si cele individuale care pot conduce la identificarea scriptorului. Examinarea separata a semnaturii are rol de a-l familiariza pe expert cu toate detaliile pe care aceasta le poate oferi. Concomitent este apreciata de catre expert si valoarea de identificare a caracteristicilor relevate, indeosebi a celor individuale.

In cazul cand la semnatura in litigiu se observa trasaturi nesigure, expertul trebuie sa stabileasca daca titularul semnaturii a suferit sau nu in perioada respectiva de o maladie care ar fi putut influenta scrierea, ori daca se gasea intr-o alta stare de natura sa-i provoace anumite schimbari temporare ale scrisului (o emotie puternica, o slabire in urma unei boli, starea de ebrietate, etc.)

Intrucat semnatura reprezinta adeseori un material grafic saracacios in privinta caracteristicilor de identificare, este absolut necesar ca materialul de comparatie sa indeplineasca anumite conditii indispensabile, dupa cum urmeaza: sa fie suficient sub aspect cantitativ pentru a da posibilitatea expertului sa observe constanta caracteristicilor generale si individuale, in vederea aprecierii valorii lor; sa fie executat din pozitia sezand si din picioare ori dintr-o alta pozitie in care expertul presupune ca

a fost executata semnatura in litigiu; sa cuprinda semnaturi din perioada in care a fost executata cea in litigiu, precum si anterioare si ulterioare; sa contina diverse variante de executie folosite de persoana de la care se preleva modele de comparatie; sa existe certitudinea ca toate modelele de comparatie provin de la persoana in cauza.

In cazul in care materialul pus la dispozitia expertului nu intruneste conditiile care sa-l faca apt pentru studiu, expertul este dator si totodata interesat sa solicite completarea ori refacerea lui. Cu cat semnatura in litigiu este mai saraca in ceea ce priveste caracteristicile de identificare, cu atat mai numeroase trebuie sa fie modelele de comparatie pentru ca expertul sa poata aprecia just constanta si valoarea caracteristicilor de identificare.

In etapa examinarii comparative se pun deci in evidenta fie asemanari de constructie grafica, fie deosebiri, in functie de materialul supus examinarii. Tot in aceasta etapa sunt evidentiate, daca este cazul, caracteristicile care atesta procedeul de falsificare a semnaturii in litigiu.

Studiul comparativ trebuie facut in ordinea in care sunt reflectate caracteristicile individuale in piesa in litigiu si in cele de comparatie. Este necesar sa se explice orice deosebire ce apare intre semnaturi, sa nu se neglijeze nici un detaliu si sa se clarifice situatia lor, fie ca sunt deosebiri care indica un alt autor decat titularul, fie ca reprezinta variante normale ale unei semnaturi originale.

In cursul examenului comparativ se pot executa proiectii ale semnaturilor, masurarea unor grafisme sau inclinatii. De asemenea, pe fotografiile executate la aceeasi scara pentru completarea examenului comparativ, pot fi trase, in sus si in jos, linii drepte in prelungirea grafismelor semnaturilor; ele formeaza prin intersectare, diferite figuri geografice, care la randul lor se examineaza comparativ.

In Institutul de Drept penal de pe langa Universitatea din Varsovia s-a folosit cu eficienta metoda cercetarilor geometrice structurale, care de fapt reprezinta o imbinare a grafometriei lui Locard cu desenarea unor figuri geometrice plane ce se creeaza prin circumscrierea acestora in jurul unor ansambluri mai mici sau mai mari de grafisme, ori

chiar in jurul anumitor litere. Conditia de baza este aceea ca in ambele ansambluri comparate figurile sa fie trasate la fel. In acest mod se pot examina si pozitiile reciproce ale caracteristicilor structurale, ale trasaturilor sau ale diferitelor ansambluri de grafisme, metoda fiind de un real folos in ilustrarea elementelor unui grafism.

Diagnosticarea ca fals a scrierii sau a semnaturii examinate nu este intotdeauna o sarcina usoara. Conditiile neobisnuite de scriere ori de executare a semnaturii, accidentele de scriere si chiar unele dereglari intentionate ale propriului grafic dau nastere la elementele care se aseamana cu cele rezultate dintr-un proces de contrafacere. De aceea simptomele prezentate de anumite forme de contrafacere nu trebuie privite unilateral, ci corelativ, in interdependenta cu toate imprejurarile care au concurat la aparitia grafismului supus examinarii: numai in felul acesta se vor delimita elementele de fals de cele autentice ale grafismului adevarat.

Modalitati de falsificare a nscrisurilor . Consideratii generale. Indicii doveditoare ale falsului.

Falsul prin inlaturare de text

Falsificarea prin inlaturare a actelor poate fi efectuata prin urmatoarele metode : mecanica si chimica.

nlaturarea unei parti din textul unui document se face prin stergere sau acoperire , pentru a-i da documentului un alt continut

nlaturarea mecanica consta n stergerea partiala sau totala a scrisului prin radiere sau razuire. Radierea nlaturarea scrisului pe cale mecanica cu folosirea gumei , miezului de pine s.a. Acesta este procedeul optim de nlaturare a scrisului executat cu creionul . Razuirea inlaturarea scrisului cu lama , cutitul si alte obiecte de felul acesta ; este procedeul ntrebuintat pentru a nlatura scrisul executat cu cerneala.

Metoda chimica poate fi efectuata prin corodare sau spalare. Corodarea consta n decolarea scrisului prin atacare cu substante chimice. Ca substante de corodare se folosesc acizii diluati si substantele alcaline care au n solutie o substanta bazica. La spalare scrisul se decoloreaza si n acelasi timp se dizolva , total sau partial. Spalarea isi produce efectul folosind indeosebi solventii organici.

La stabilirea alterarilor de natura mecanica se aplica diferite metode ncepnd de la cele mai simple si terminind cu diferite metode stiintifice.

Metodele de cercetare cel mai frecvent folosite sunt:

examinarea cu ochiul liber si la stereomicroscop;

depistarea elementelor caracteristice stergerii pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori , precum si de itensificarea contrastului imaginii;

metoda difuzo-copiativa;

alte metode.

Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului nlaturat , care este n functie , n primul rnd , de natura materialului cu care s-a scris (tus, creion, cerneala s.a), si apoi de cea a suportului pe care s-a scris. Refacerea textului nlaturat este posibila fie prin metode fizice , fie prin metode chimice. Aplicarea metodelor se face numai dupa fotografierea prealabila a nscrisului n litigiu si dupa ce s-a constatat ca procedeele nedistructive nu au condus la nici un rezultat

Falsul prin adaugire de text

Adaugirile n acte pot fi de cele mai diferite feluri, ncepnd de la un semn de punctuatie si terminnd cu un fragment din text. Aceste adaugiri pot fi stabilite dupa mai multe criterii. n primul rnd dupa criteriile grafice si fizico-chimice. De asemenea este cunoscuta si metoda ordinii cronologice a trasaturilor.

Semnificativ n ce priveste adaugirea este si asa numitul element de tatonare. Acesta se refera la ncercarile de aliniere ce se fac pe semnul grafic imediat premargator mentiunii ce urmeaza a fi adaugata. Acestea constau n apasari usoare pe tasta semnului respectiv si imprimarea slaba a acestuia.

n primul rnd atunci cnd banuim ca documentul a fost falsificat prin adaugire ne uitam daca textul este scris ntr-o continuitate logica. Un alt element evident de adaugire l constituie scrierea unor mentiuni pe act de catre alta persoana decat aceea care a scris restul textului. Stabilirea adaugirii este posibila si n cazurile cnd ea se face de catre aceeasi persoana care a scris textul initial. Scrisul adaugat poate prezenta deosebiri fata de cel anterior, datorita executarii sale n alt moment si n alte conditii. La fel se stabilesc adaugirile si datorita pozitiei semnelor grafice fata de axa verticala, valorilor dimensionale, spatiilor dintre ele, gradului de presiune, calibrului trasaturilor etc.

La determinarea prin adaugire de text se iau n considerare trei categorii de elemente caracteristice:

indicii ordonarii scrisului, a deplasarii lui spatiale;

caracteristicele grafice;

- elementele caracteristice determinate de nsusirile substantelor de scris folosite la realizarea adaugirilor. De regula, textul adaugat se deosebeste prin culoarea si compozitia materialelor de scris.

Falsul prin acoperire de text

Falsificarea actelor se face deseori prin acoperirea semnelor de pe act, fie a unei cifre, litere cu diferite materiale (tus, cerneala) sau prin hasurare cu tocul,creionul etc.

Stabilirea scrisului acoperit depinde de asa factori ca : volumul scrisului alterat si nealterat, marimea intervalului de timp care a trecut de la executarea scrisului si pna la acoperire, gradul de presiune exercitat la scriere, calitatea hrtiei si calitatea acesteia, prezenta altui text sau a altei pete pe versul hrtiei, natura si culoarea materialului de scriere si de acoperire. n aceste cazuri se cauta sa se ridice substanta suprapusa fara a altera textul camuflat. Mai usor se releva scrisul care a fost acoperit cu un material de alta natura si culoare decat acela cu care s-a scris. Contribuie la usurarea lucrului si scurgerea unei perioade de timp mai mare ntre aplicarea pe hrtie a celor doua materiale, presiunea mare cu care s-a actionat n momentul scrierii, absenta altui scris pe versul actului, volumul mare a actului, care permite studierea particularitatilor scrisului, reconstituirea sa dupa fragmentele care n-au fost acoperite si dupa sensul textului.

O problema nrudita cu falsul prin acoperire de text este si scrisul cu cerneluri invizibile. Scrisul invizibil este realizat cu diverse substante incolore , cunoscute sub denumirea generala de cerneluri simpatice .

Falsul rechizitelor actului si a textelor dactilografiate

Problema examinarii amprentelor de sigiliu (stampile) apare atunci cind dorim sa stabilim daca imprimarea a fost executata cu stampila originala sau cu ? alta stampila, ori a fost obtinuta n alt mod. Raspunsul la aceasta problema are ? mare importanta pentru determinarea faptului daca actul este fals sau adevarat si este posibil de acordat datorita formei caracteristice a suprafetei imprimabile a stampilei, precum si datorita particularitatilor sale ivite n procesul de fabricatie si exploatare. Exista doua forme de stampile: de cauciuc si metalice (numite si sigilii).

Stampilele metalice se aplica pe hrtie fie cu tus, fie n ceara sau alte materiale plastice, formnd impresiuni reliefate. Din considerentul ca la ntocmirea actelor se folosesc mai mult stampilele de cauciuc, vom acorda ? atentie mai mare anume acestora.

Confectionarea stampilelor se efectueaza n ateliere specializate, cu respectarea anumitor reguli. Suprafata de imprimare a stampilei este confectionata, la fel dupa niste reguli strict stabilite datorita carora stampila are ? forma geometrica regulata , axele longitudinale ale literelor au ? pozitie comuna,dimensiunile semnelor grafice si spatiile dintre ele snt egale.

n pofida tuturor regulilor, fiecare stampila poate sa aiba unele elemente care sa individualizeze suprafata de imprimare obtinuta. Aceste elemente pot sa apara att n urma confectionarii, ct si n urma exploatarii stampilei. Semnele de individualizare obtinute prin confectionare sunt: litere ori semne din cadrul compozitiei poligrafice sa prezinte anumite caracteristici particulare, deformarea matritei n timpul presarii si uscarii, existenta neregularitatilor pe suprafata datorita bulelor de aer sau corpurilor straine aflate ntre matrita si masa de cauciuc.

Materialele din care este format cauciucul:

materiale de umplutura

sulf

antiuzanti

stimulenti de vulcanizare

Elementele de individualizare a stampilei si a impresiunii acesteia se mpart n doua grupe: -cu caracter general; -cu caracter individual.

forma generala forma impresiunii (care poate fi: dreptunghiulara, circulara, triunghiulara, ovala) orientarea rndurilor (drepte, oblice, curbe) valorile dimensionale continutul textului

distanta dintre cuvinte distanta dintre litere caracteristicile literelor aspectul stemei sau a emblemei diametrul impresiunii circulare

reflecta particularitatile dispunerii textului fata de centrul impresiunii si de marginile desenului, nclinarea semnelor grafice unul fata de altul, pozitia reciproca a detaliilor diferitor elemente ale impresiunii. Snt cunoscute elemente de individualizare care provoaca macrodeformari. Ele au ? mare importanta si se pronunta prin absenta unor fragmente ale desenului, intreruperi ale literelor, liniilor sau a altor elemente ale impresiunii. Enumerarea tuturor acestor elemente n dependenta de situatia concreta

CARACTERISITICI GENERALE

CARACTERISTICI INDIVIDUALE

Felurile de contrafacere a impresiunilor de stampila sunt diferite, trei din ele fiind destul de raspndite: desenarea impresiunii fie direct pe actul cercetat, fie pe un obiect intermediar;

copierea impresiunii originare de pe un act veridic pe actul fals;

contrafacerea suprafetei imprimabile a stampilei.

Desenarea impresiunii de stampila ofera urmatoarele elemente dupa care se poate stabili acest lucru: -urme de apasare pe hrtie si urme de stergere cu guma -perforarea hrtiei n centrul impresiunii circulare, care denota folosirea compasului -configuratia diferita a acelor litere ce apar de mai multe ori -formele geometrice neregulate -neconcordanta cu tipul de tipar standart -spatii de marimi diferite ntre semnele grafice -liniile neuniforme -dezalinierea lor pe verticala -erori n desenul stemei sau emblemei -dispunerea neuniforma dintr-un punct n diferite parti -existenta unor trasaturi care nu figureaza n stampila originala -aspectul mbcsit al unei parti a stampilei fata de cealalta parte a stampilei

Stabilirea falsului se face mai ntai prin cercetarea aspectului grafic al impresiunii, folosindu-se microscopul, aparate de masurat, lupa si alte mijloace de laborator. Eventualele particule ramase pe hrtie se pot releva si cu ajutorul unor reactii chimice.

La constatarea ca exista mai multe stampile confectionate dupa aceeasi matrita, este necesar a se efectua modele cu fiecare din ele. Pentru stabilirea adevarului trebuie sa cunoastem att ca exista aceste stampile ct si faptul cum s-au confectionat, exploatat, pastrat.

La determinarea elementelor individuale se va tine seama de posibilitatea aparitiei ntamplatoare a acestora, datorita conditiilor variabile de imprimare, ceea ce impune verificarea caracterului lor stabil. Cnd stampila este noua sau n cazul unei imprimari

defectuoase, numarul caracteristicilor individuale va fi mai redus, scaznd si posibilitatile de identificare. Rezultatul cercetarilor cu privire la identificarea stampilei se vor stabili numai daca caracteristicile generale si cele individuale vor coincide.

Cel mai des ntalnita este falsificarea semnaturilor. Aceasta se datoreaza att faptului ca textul ntreg al documentului e mult mai greu de falsificat ct si faptul ca cu semnatura se da nsemnatate juridica la tot continutul documentului semnat.

Cel mai des semnaturile snt contrafacute prin imitare si copiere.

Stabilirea semnaturii imitate ? putem face deoarece deprinderile de scriere snt relativ stabile si nu pot fi schimbate la simpla vointa a celui ce doreste sa falsifice ? semnatura. La stabilirea semnaturii imitate trebuie sa tinem cont ca semnaturile imitate snt de doua feluri: servila - care se efectueaza prin urmarire vizuala lenta a traseului semnaturii autentice, ceea ce putem asemana cu ? desenare dupa model si libera - prin executarea semnaturii ntr-un ritm mai mult sau mai putin normal, dupa ce n prealabil falsificatorul a studiat modelul original al semnaturii sau a facut chiar exercitii de imitare.

Simptomele unei semnaturi imitate servil

-continuitatea trasaturilor si conturul lor net

executarea semnaturilor grafice simplificate

-amplitudinea trasaturilor.

Datorita urmaririi vizuale a semnaturii model, a concentrarii atentiei si controlului asupra fiecarei miscari, trasaturile snt lente, lipsite de siguranta si spontaneitate.

Cind se falsifica semnaturile prin imitare libera sunt observate alte elemente ca : ritmul de executie absenta tremuraturilor, ntreruperilor alterarea gradului de presiune neconcordanta unor particularitati de constructie grafica.

Operatia de copiere consta n reproducerea grafismului persoanei prin folosirea unor mijloace ajutatoare, fapt pentru care specialistii ? denumesc fals tehnic al semnaturii. Cind semnatura este copiata ea isi pastreaza forma generala, proportiile dimensionale, plasamentul reciproc al elementelor ce alcatuiesc semnatura.

Principalul criteriu dupa care putem afla ca semnatura este falsificata prin copiere este coincidenta la suprapunere, atunci cel putin una din ele este falsificata. Cea mai simpla metoda de stabilire a coincidentei semnaturilor este metoda de masurare. ? alta metoda este prin folosirea hrtiei de calc. La nceput se efectueaza reproducerea unei semnaturi pe hrtia mentionata apoi se suprapune cu cealalta semnatura. Suprapunerea fotocopiilor semnaturilor este ? alta metoda.

Copierea prin transparenta cu creionul si apoi apasata cu un alt material de scriere ? stabilim dupa urmatoarele: lipsa de fermitate si dinamism, nregistrarea liniilor de creion sub liniile efectuate deasupra. Copierea semnaturilor prin punctare sau ntepare se observa dupa punctele si ntepaturile efectuate, ngrosarea nceputului si sfrsitului trasaturii, calibrul diferit al trasaturilor, vibrarea unor linii, ritmul scazut de executie s.a.

Copierea prin apasare se stabileste prin observarea presarii accentuate a hrtiei de-a lungul liniei semnaturii. Daca vom depista: reducerea cursivitatii si fermitatii de executie, retusari, dereglarea coordonarii miscarilor, atunci vom putea mentiona ca semnatura a fost copiata prin apasare. Copierea prin intermediul hrtiei indigo este un procedeu asemanator celui precedent, cu exceptia faptului ca ntre actele suprapuse se intercaleaza ? hrtie indigo. Stabilirea existentei liniilor formate de hrtia indigo se face prin cercetarea semnaturii la microscop, prin folosirea flltrelor de lumina alese n dependenta de materialele folosite la copiere, analiza n radiatii infrarosii. Falsificarea semnaturilor se poate face, dupa cum am mentionat si prin alte metode mai rar ntlnite asa ca: transferul cu material adeziv, proiectarea cu mijloace optice, decuparea si trucarea fotografica, copierea cu grafit, folosirea tehnicii de copiat s.a. Transferul semnaturii cu material adeziv, daca semnatura nu e apasata, l putem constata prin stabilirea ca materialul de scriere a fost depus prin contact static, lipsind orice relief, orice urme de apasare

METODE DE COPIERE

Examinarea scrisului dactilografiat

Indoielile fata de actele dactilografiate pot fi epuizate prin determinarea genului masinii de scris si stabilirea persoanei care a dactilografiat la aceasta masina . Acestea sunt principalele lucruri ce urmeaza a fi clarificare, dar pot exista si altele ca: daca a fost tiparit documentul n ntregime la aceeasi masina, vechimea textului dactilografiat s.a.

Apartenenta genului masinii de tapat se face prin determinarea pasului mecanismului principal, particularitatile claviaturii, intervalul dintre rnduri, lungimea acestora, tipul caracterelor.

Pasul mecanismului principal reprezinta distanta dintre doua semne grafice dactilografiate. Aceasta distanta difera. Unii autori mentioneaza ca pasul mecanismului principal poate fi intre 2 si 2,6 mm, altii ne prezinta cifrele 2,6 si 3 mm. Calcularea acestuia poate fi facut diferit, dar metoda cea mai posibila si mai exacta este dupa formula P=25,4 mpartit la numarul de semne de pe distanta de 25,4 mm.

Particularitatea claviaturii este determinata de numarul de taste si numarul semnelor pe care le are masina . Numarul tastelor poate varia de la 84 la 92 de semne, ntlnindu-se masini cu trei rnduri de taste a cte trei semne fiecare, nsa cel mai des se intlnesc patru randuri de taste cu cte doua semne pe fiecare. La numarul si natura semnelor se urmareste existenta unor caractere specifice. Aici trebuie sa nu uitam de faptul ca unele semne pot sa nu fie aplicate pe documentul dactilografiat intentionat desi ele pe tastele masinii de tapat snt.

Marimea intervalului dintre rnduri este ? alta particularitate a masinilor de tapat. La masinile vechi se poate scrie numai la un rnd, doua sau trei, iar la cele moderne se scrie si la intervale de un rnd si jumatate, doua rnduri si jumatate, trei rinduri si jumatate. Distantele la acelasi rand nu snt egale la toate marcile si modelele de masini, existnd mici diferente ntre ele. Intervalele la un rnd pot fi de 4 mm, 4,2 mm, 4,4 mm.

Un alt element de deosebire a masinilor de tapat este lungimea rndului, care este n dependenta de lungimea carului. Daca masinile la care se presupune ca s-a dactilografiat acel document au posibilitatea tehnica de a tapa rnduri mai scurte dect lungimea rndului de pe documentul n litigiu, se poate considera important acel criteriu.

Criteriu important de stabilire a genului masinii este dupa tipul semnelor grafice, respective forma si dimensiunea literelor, cifrelor si a celorlalte semne grafice. naltimea si latimea semnelor la fel este diferita si variaza ntre 2,1 - 2,64 mm. Aceste cifre sunt aproximative.

Deosebirile ntre masinile de scris de aceeasi marca, model se fac dupa particularitatile individuale. Aceste particularitati depind de timpul n care masina s-a exploatat. Exploatarea mai ndelungata a masinii va duce la aparitia mai multor semne individuale care vor facilita identificarea acesteia.

Particularitati individuale

dupa criteriul provenientei

cele care apar datorita particularitatilor bratelor ce sustin semnele grafice si particularitatilor pieselor ce alcatuiesc mecanismul masinii ;

cele specifice suprafetelor de impact ale semnelor grafice.

Pentru exprimarea unei concluzii referitor la actul dactilografiat expertul trebuie sa analizeze elementele individuale si de grup si nu poate forma ? concluzie doar numai n baza unui astfel de semn. Daca documentul a fost tiparit la ? masina de tapat care a fost exploatata putin sau documentul este de mici proportii atunci expertul trebuie sa fie atent la determinarea stabilitatii elementelor de identificare. Nu este corect ca n astfel de situatii identificarea masinii de scris e posibila, dar este adevarat ca-i mai complicata.

IDENTIFICAREA COPIATOARELOR ALB NEGRU FOLOSITE LA FALSIFICAREA DOCUMENTELOR

Considerente teoretice asupra procesului xerografic

Izolator Fir Izolator

Un fir metalic conectat la borna cu polaritate pozitiva a unei surse de nalta tensiune situat ntr-un cadru metalic polarizat negativ (conectat la borna - a sursei de nalta tensiune), va genera n jurul lui un cmp electric.

Schema unui COROTRON

Depunere de material Aluminiu

Pe un suport cilindric din aluminiu foarte pur se va depune prin metode specifice un strat dintr-un material special ce are proprietati electrostatice si este fotosensibil. Acest material are la baza Seleniul.

Schema cilindrului xerografic

+ + + + +

+ + + + + deplasare + + Ai Depunere cu Se. si alte componente

Pentru explicarea materialului vom considera desfasurarea laterala a cilindrului ca in desenul de mai sus.

Daca placa se va deplasa n lungul firului care genereaza cmp electric, ea se va ncarca cu sarcini electrice. n realitate n componenta copiatorului, cilindrul se roteste, iar corotronul de ncarcare este fix.

X X X X X

X + -

Corotron de ncarcare, figurat simplu Cilindru ce se roteste

X X X X X X XX XX document Cilindru ncarcat Figura a Figura b geam Sursa luminoasa (lampa expunere)

n figura (b)cilindrul care initial era ca n figura (a) a fost expusa cu un fascicol luminos. ntre lampa de expunere si cilindru s-a interpus un platan din sticla (geam) pe care era un document ce reprezenta un cerc. Fluxul luminos va sterge sarcinile + de pe cilindru cu exceptia zonei n care fluxul este obturat de cercul tusat de pe document. n aceasta zona va ramne pe cilindru un cerc identic, format din sarcini electrice +. n concluzie zonele scrise ale documentului, vor genera pe cilindru zone identice de sarcini electrice +.

Cum este construit un copiator

Imperfectiuni ale reproducerii documentului ce pot contribui la identificarea copiatorului

Ideal un copiator perfect ar trebui sa reproduca identic un document perfect .

n practica documentele ce trebuie xeroxate nu sunt perfecte si chiar daca au o buna calitate n urma xerografierii pe copie vor aparea mai mult sau mai putin unele modificari care deosebesc copia de original n multe cazuri.

Aceste deosebiri care uneori sunt foarte mici n cazul unui copiator foarte bun sau bine ntretinut, se datoreaza unor imperfectiuni ale componentelor din copiator care au rolul de a genera copia.

Cauze si tipuri de imperfectiuni ale copiei

Puncte negre pe copie ce nu sunt pe original (sau pete)

Benzi nchisepe copie

copie banda

Pot apare datorita: -murdaririi cu toner pe suprafata mai mare a oglinzilor (una din ele), geamurilor sau teleobiectivului. Daca se demonteaza una din componente se poate vedea pata ce provoaca aceste manifestari pe copie. -tocirii cilindrului n pozitia respectiva -murdaririi lampii de expunere n zona respectiva de formare a imaginii pe copie sau nnegririi datorate uzurii -suportul metalic al corotronului de transfer sau de ncarcare este murdar n acea zona.

Banda nchisa formata din puncte

....... ....

......

- Se datoreaza faptului ca firul corotronului de transfer este murdar n acea zona daca l curatam, dunga va dispare. - Uneori firul poate fi deteriorat si atunci defectul se remediaza prin nlocuirea firului cu unul bun.

Linii (dungi) pe copie

-Mici bucati de material ce se depun pe sistemul optic (pe o oglinda, pe lampa de expunere). -Zgrieturi fine pe cilindru. -Lamela de stergere din modulul cilindrului este uzata pe portiuni sau plina de toner (n acest caz dungile sunt mai groase), iar dungile de toner se pot observa pe cilindru. -Rola calda din cuptor este zgriata (n acest caz pe unele portiuni tonerul de pe copie se poate lua cu mna). -Tancul de toner prezinta pe rola magnetica bucati de corpuri straine foarte mici (ata, etc.).

Dunga orizontala neagra pe copie

-Sageata arata sensul de naintare a copiei prin copiator -Corotronul de ncarcare are firul slab ntins sau murdar. Daca ntindem firul la tensiunea normala va dispare simptomul. -Platanul de sticla pe care se pune originalul prezinta dunga de toner pe partea interioara sau exterioara. -Cilindrul a fost expus mult timp luminii ceea ce l poate defecta ireversibil. Acest defect al cilindrului nu se poate observa cu ochiul liber ci se poate constata numai cnd se efectueaza copii.

Lipsuri din scrisul de pe copie

-Prezentei unui corp strain pe corotronul de transfer; -Lipsei tonerului n tancul de developare (nu este toner suficient). n acest caz lipsurile de pe copii se modifica uneori de la o copie la alta. Aceste lipsuri pot fi zone mai mari. Lipsa se manifesta de-a lungul unei linii. Aceste defecte sunt cele mai frecvente, iar ele pot apare mai accentuat sau foarte discret (referitor la caracterele a, b, c, h).

Daca rolele de alimentare de la tava automata, sau manuala, prezinta uzura atunci la prelucrarea hrtiei ele pot patina pe foaie si pot lasa mici amprente de toner (daca sunt murdare). Acestea pot apare pe multe din copiile efectuate. Defectul este nsa mai rar.

Dungi sau pete pe copie

n cazul lipsei de toner sau developer, de obicei apar lipsuri din scris iar aceste lipsuri se manifesta variabil. Daca calitatea tonerului sau developerului este slaba, atunci pot apare si pete pe copie, sau dungi, precum si portiuni mai mari n care copia este nnegrita.

IDENTIFICAREA PERSOANEI DUPA SEMNALMENTE

Imaginea faptuitorului, fotografia unei persoane, vocea, pot constitui, prin ele nsele, urme ale infractiunii, dupa cum sunt urmele de mini, de picioare, de dinti s.a. Perceperea de catre un martor ocular a imaginii persoanei infractorului, n momentul n care acesta savrseste fapta penala, poate fi asimilata, ntr-o acceptiune foarte larga, cu o urma de memorie, respectiv cu ceea ce s-ar putea denumi urma ideala, aceasta avnd un evident caracter material, specific proceselor psiho-fiziologice de la nivelul scoartei cerebrale. Devine astfel posibila identificarea infractorului pe baza portretului vorbit facut de martor, ori recunoasterea sa dupa fotografie sau dintr-un grup de persoane. Binenteles ca cele percepute de martor sau victima sunt redate, sub aspect procedural, n forma declaratiilor, pe baza carora se va recurge la o metodologie adecvata, de identificare sau de recunoastere, potrivit regulilor tacticii criminalistice.

Metoda "Portretului vorbit"

Portretul vorbit este o metoda aplicata frecvent si perfectionata pe parcursul timpului, care serveste la identificarea persoanelor, pe baza descrierii semnalmentelor exterioare ale acestora, de catre o alta persoana. n descrierea facuta de cel care a perceput caracteristicile somatice ale individului cautat sunt vizate, pe de o parte, trasaturi statice, iar pe de alta parte, trasaturi dinamice.

Trasaturile statice (anatomice) se refera la particularitatile stabile, indiferent daca corpul este n miscare sau n repaus. Ele privesc n principal talia, constitutia fizica, forma fetei si a componentelor sale. Pentru o mai mare precizie persoana se descrie din fata si din profil; la fel se realizeaza si fotografia de identificare.

Semnele particulare cuprind elemente cum ar fi: a) marul lui Adam pronuntat, o gropita n lobul urechii; b) anomalii anatomice (de ex. deformarea coloanei vertebrale); c) defecte functionale. Aprecierile dimensionale se realizeaza de preferinta dupa o gradatie tripla: mare, mijlocie si mica, Talia: mica (pna la 1,60 m) mijlocie (1,60 - 1,75 m), mare (peste 1,75 m). Pentru femei aceste limite se reduc cu 5 cm. Constitutia fizica (corpolenta): robusta (grasa), mijlocie si slaba. Forma generala a fetei se determina prin proportiile latimii fetei n trei segmente orizontale: zona frontala (a oaselor parietale); zona nazala; (a oaselor zigomatice); zona bucala (dintre extremitatile mandibulei).

Elementele figurii in ordinea numerotarii:insertia parului, arcadele sprancenoase, radacina nasului, conturul nasului, varful nasului, santul naso-labial, buza superioara, buza inferioara, barbia, baza barbiei, spranceana, aripa nasului, extremitatea sprancenei, nara.

Forma fetei poate fi: ovala, rotunda, patrata, triunghiulara etc.

Din profil capul poate avea un contur normal, alungit etc.

Diferite forme ale conturului capului vazut din fata Fruntea 1. Inaltime: scunda, mijlocie , nalta, Latimea: ngusta, medie, lata . Pozitie sau nclinare: tesita, verticala, proeminenta. Contur: bombata, plana. Sprncene Lungimea: scurte, medii, lungi Latimea: nguste, medii, late Desimea: rare, medii, stufoase Directie: orizontale, convexe, concave Contur : arcuite, drepte, trnte, serpuite, mpreunate.

Ochii Culoarea: caprui nchis, caprui deschis, verzi, albastrii. Particularitati: ochi de culori diferite, prezenta unor pete de alta culoare pe iris. Pozitia orbitei: orizontala, oblica spre interior sau exterior. Particularitati: strabism (convergent sau divergent, la un ochi sau la ambii), albeata, proteza oculara.

Ochiul si componentele sale, in ordinea numerotarii : spranceana, sclerotica, pleoapa inferioara, irisul, pupila, pleoapa superioara

Nasul : 1. Inaltimea: scurt, mijlociu, nalt 2. Latimea (distanta dintre fosele nazale): ngust, mijlociu, lat. 3. Proeminenta vrfului nasului:mica,mijlocie,mare 4. Conturul: drept, convex, concav, serpuit. 5. Pozitie: orizontal, ridicat, cobort. 6. Particularitati: foarte mic sau foarte mare, tesit, rotund, crn, bilobarea vrfului

Elementele componente ale nasului, in ordinea numerotarii: radacina, conturul, varful, baza, santul naso-labial, inaltimea, aripa, nara

Buzele: 1. Grosimea: subtiri, groase 2. Proeminenta (din profil): la ambele buze sau numai la una . 3. Particularitati: retractia buzelor datorita lipsei dintilor din fata, buza de iepure.

Gura : 1. Marimea: mica, mijlocie, mare 2. Unghiurile: orizontale, ridicate, coborte

Barbia : 1. Inaltimea: joasa, mijlocie, nalta 2. Latimea: ngusta, mijlocie, lata 3. Pozitie (nclinare): retrasa napoi, verticala, proeminenta. 4. Contur : plana, mijlocie, bombata 5. Particularitati: santul transversal, gropita, barbie bilobata ("dubla")

Urechea : Marimea: mica, medie, mare Forma: ovala, triunghiulara, dreptunghiulara, rotunda Pozitie: lipit, ndepartat. Antetragusul: scobit; drept, bombat, nclinat orizontal Lobul: dupa contur: rotund, triunghiular, liniar-orizontal si liniarnclinat; dupa fixare: detasat, semidetasat, lipit; dupa grosime: subtire, mijlociu, plin

Pielea: Culoarea (tenul); alba, roza, rosie, galbuie, smeada Dilatatia porilor: mare, mijlocie, mica Particularitati: eczeme negi, alunite, tatuaje, (piept, spate, brate), cicatrici, ncretiturile (ridurile): pe fata, n special pe frunte si ntre sprncene.

Parul capilar :

Forma: drept, ondulat, buclat, cret. Culoarea: negru, castaniu, blond, roscat, alb (se are n vedere si posibilitatea colorarii cosmetice). Incaruntirea si situarea (tmple, partea parietala, occipitala, totala ). Desimea: des , rar, gradul de chelire (calvitie) si forma cheliei.

Mustati, barba, favoriti: Lungimea Forma Diferenta de culoare fata de parul capului.

Dintii : Important pentru identificarea cadavrelor necunoscute sunt : lipsa sau defecte, particularitati privind marimea si forma, anomalii de aliniere, plombe si proteze dentare.

In afara de cap, respectiv fata, se pot face aprecieri cu privire la gt, bust si membre (brat, mna, gamba, laba piciorului). Ca anomalii se noteaza lipsurile (amputari) si deformarile (malformatii).

Trasaturile dinamice sau functionale sunt cele care se evidentiaza cu ocazia efectuarii miscarilor sau cu prilejul adoptarii diferitelor pozitii. Tinuta : l. Bust: ncordat, retinut, liber 2. Mini: lipite de corp, tinnd reverul, n buzunare etc. 3. Cap: drept, ntins nainte, aplecat spre spate, nclinat ntr-o parte. Mersul: ncet, iute, usor, greoi, apasat, mpleticit, pasit, saltat; pasi mari, mici; unghi de deschidere: mic, mare . Particularitati: schiopatat, folosirea bastonului. Gesticulatia si mimica: ncruntarea sprncenelor, nchiderea unui ochi, strmbarea gurii, strngerea buzelor, scarpinatul etc ("ticuri") etc.

Obiceiuri : (modul de manifestare): aprinderea si stingerea tigarii, tinerea instrumentului de scriere,mna n buzunar sau la reverul hainei etc. Vocea si vorbirea : Timbrul: jos, mijlociu, nalt Intensitate: slaba, mijlocie, puternica, stridenta, guturala Claritate: clara (dictie), neclara, linistita, repezita. 4. Particularitati: defecte de vorbire, de pronuntare (anumite cuvinte), blbiala. De observat ca unele deprinderi pot fi deghizate ntr-o masura mai mare sau mai mica: vocea, simularea schiopatarii etc.

Metoda portretului vorbit este folosita in practica judiciara pentru :

Stabilirea semnalmentelor

Recunoasterea

Expertiza fotografiei de portret

Identificarea persoanei (n viata sau decedata) se poate face n doua feluri: prin compararea mai multor fotografii ntre ele; prin compararea persoanei cu fotografia Studiul, analiza si compararea trasaturilor exterioare reproduse n fotografii permit specialistului sa stabileasca daca doua sau mai multe fotografii reprezinta imaginea uneia si aceleiasi persoane ori a doua persoane diferite sau daca o fotografie (de ex. din cartoteca sau albumul cu recidivisti) se refera la o anumita persoana (suspecta, care si ascunde identitatea sau amnezica).

Procedeele de identificare dupa fotografii constau in: -examinarea trasaturilor pe fiecare fotografie si compararea lor. -folosirea caroiajului (grila). -suprapunerea fotografiilor, una fiind copiata pe o hrtie transparenta. -juxtapunerea si mbinarea unor portiuni din fotografii. -masurarea distantelor si a valorilor unghiulare dintre reperele identice.

Metode tehnice de identificare a persoanei dupa semnalmente

Schita de portret ( crochiu)

Fotorobotul

Identi-kitul

Minicompozitorul

Portretul robot computerizat

Utilizarea acestor sisteme ofera urmatoarele avantaje: posibilitatea realizarii si actualizarii bazelor de date ce cuprind elemente morfofizionomice specifice tipurilor antropologice existente n tara noastra; rezolutia sporita a portretului vorbit; elementele faciale si portretul robot sunt obtinute color. Ca orice sistem si acesta prezinta unele limite cum ar fi : trasportabilitatea greoaie datorita numarului mare si dimensiunilor mari ale elementelor hard; timpul de realizare a portretului robot este mare n raport cu cel al sistemului "Macintosh Plus", aspect care influenteaza negativ capacitatea de concetrare a persoanei chestionate.

Identificarea antropologica

Se bazeaza pe caracterele de grup individuale de ordin antropologic constnd n particularitati morfologice, normale si patologice, de pilda ale sinusului cranian, ale maxilarelor sau ale sistemului dentar.

Rezultate interesante s-au obtinut prin reconstituirea fetei (fizionomiei) dupa craniu, ntemeiata pe corespondenta dintre suportul osos al craniului si tesuturile moi ale fetei (metoda Gherasimov, perfectionata la noi de Dr. C. Riseutia). Reconstituirea se efectueaza pe baza unui studiu craniologic prealabil al cazului, n cadrul caruia se stabilesc sexul, vrsta, caracterele craniometrice, tipologice si patologice ale cazului.

Apoi pe baza observatiilor facute se procedeaza la fixarea grafica a datelor (prin desenare). Fixarea grafica urmareste proiectarea contururilor tesuturilor moi pe diferite sectiuni ale capului cu ajutorul standardelor de grosime ale acestor tesuturi. Desenul manual sau cu ajutorul computerului are un rol de "plan" pentru reconstituirea plastica (prin modelaj, ca n sculptura).

O alta cale pentru identificare este compararea morfologica a craniului cu fotografia persoanei disparute pentru a se putea deduce un numar suficient de corespondente de forme. Un procedeu simplu este suprapunerea fotografiei persoanei disparute peste cliseul craniului obtinut prin fotografierea la aceeasi scara si din aceiasi incidenta. Data fiind Variabilitatea craniana din rndul unei populatii, exista o probabilitate destul de mare ca suprapunerea celor doua fotografii sa nu apara dect n caz de identitate.

Identificarea persoanelor dupa voce si vorbire

Notiuni generale

Identificarea persoanei dupa voce se nscrie, n prezent, printre metodele tehnico-stiintifice moderne, pe care Criminalistica le pune n slujba stabilirii adevarului, a descoperirii autorului infractiunii. Referitor la aceasta noua metoda, se impune precizarea ca ea nu se restrnge numai la cazurile penale, putnd fi folosita cu succes si n cele civile, cum ar fi, de exemplu, procesele avnd ca obiect pretentiile ntre persoane fizice, tagada paternitatii, divortul s.a.

Fundamentul stiintific al identificarii sau stabilirii autenticitatii unei nregistrari este dat de individualitatea vocii si vorbirii, determinata de diverse particularitati anatomice si fiziologice, permite individualizarea neta a unei persoane de o alta persoana, pe baza unor caracteristici de natura diferita, fata de cele mentionate n sectiunile anterioare. Pentru a putea initia un astfel de proces de identificare este necesara descoperirea de urme specifice, respectiv cele ce sunt denumite urme sonore ale vocii si vorbirii, a caror existenta este determinata de raspndirea pe scara din ce n ce mai larga mijloacelor electronice de nregistrare fonica. Este de la sine nteles ca formarea

acestor urme presupune functionarea unui mijloc de nregistrare n momentul savrsirii faptei, ori a unuia dintre episoadele sale.

Potrivit opiniilor exprimate n literatura de specialitate, fundamentul stiintific al metodei enuntate consta n specificitatea elementelor proprii fiecarei voci, n esenta, particularitatile care determina individualitatea vocii fiecarei persoane fiind urmatoarele:

Particularitatile de constructie ale aparatului fonorespirator ale fiecaruia dintre componentele sale (plamni, trahee, laringe, coarde vocale, cavitatea bucala s.a.) servesc la diferentierea neta a unei persoane de alta. Cu alte cuvinte, configuratia gtului, a cavitatii bucale, inclusiv a foselor nazale, face astfel ca sunetele : emise sa se situeze ntr-o anumita banda de frecventa.

Particularitatile determinate de modificari ale aparatului fonorespirator determinate de fiziologia specifica actului respirator si, ndeosebi, de modul de comportare a coardelor vocale. Aceste particularitati se reflecta n cele 3 caracteristici principale ale unei voci: timbru, frecventa si intensitate, n care primele doua sunt deosebit de valoroase pentru identificarea persoanei, ntruct scapa controlului constient al acesteia.

Particulariatatile determinate de modificari ale aparatului fonorespirator, aparute ca urmare a unor maladii. De exemplu, laringitele, paraliziile, diafoniile de natura psihica, ce includ o gama de modificari, de la simpla raguseala, pna la afonie.

Caracteristicile de identificare a vocii si vorbirii

Caracteristicile vocii. Vocea are drept caracteristici acustice generale: - configuratia de ansamblu a formantilor transcrisi pe vocograma;

- durata de pronuntare a unui cuvnt sau a unui grup de cuvinte; - intensitatea vocii, toate aceste servind la restrngerea grupului de persoane suspecte. Caracteristicile acustice individuale sunt formate dintr-un complex de frecvente, alcatuit din: - frecventa de rezonanta a cavitatii aparatului vocal (formantii); - frecventa specifica sunetelor nazale si frecventa vocii.

Caracteristicile vorbirii. Vorbirea se caracterizeaza, n general, prin particularitati de expresie si stil, specifice unui anumit grup de persoane. Elementele de natura sa permita individualizarea vorbitorului se grupeaza n: - particularitatii fonetice (accent, intonatie, prescurtari de cuvinte, pronuntarea cuvintelor straine); - particularitati fonetice straine , ntlnite la persoanele care au o alta limba materna dect cea vorbita n momentul auditiei; - defectiunile de pronuntie si particularitatile lexicale, cum sunt, de pilda, cele specifice regiunii din care provine vorbitorul sau cele caracteristice anumitor profesii.

Expertiza criminalistica a vocii si vorbirii

Stabilirea autenticitatii fonogramei n litigiu, n scopul determinarii falsurilor, prin nlocuirea unor cuvinte cu altele, apartinnd aceleiasi persoane, dar rostite n alte mprejurari, ori n alt context, a stergerilor de cuvinte sau fraze, a ntreruperilor facute n timpul nregistrarii. Identificarea persoanei vorbitorului cu respectarea anumitor conditii de calitate privind nregistrarea n litigiu si, fireste, avnd la dispozitie modele de comparatie. Frecvent, nsa, pot fi desprinse o serie de date privind sexul, vrsta profesia, zona din care provine vorbitorul, eventuale boli ale aparatului fonorespirator, daca a citit sau a vorbit liber, daca a fost constrns sa vorbeasca, daca se afla n stare de stres s.a.

Stabilirea eventualei deghizari a vocii si vorbirii, deghizare sau modificare ncercata prin acoperirea microfonului cu o batista, vorbirea n soapta, modificarea tonalitatii, astuparea nasului s.a. La aceasta se poate adauga si o eventuala ntarire a vocii si vorbirii, situatie care trebuie analizata cu atentie de cei n drept. Metodele servesc cu succes la depistarea ncercarilor de falsificare a benzii. Facem aceasta remarca ntruct ea constituie motivul principal pe care l invoca uneori organele judiciare atunci cnd ezita sa accepte, printre mijloacele de proba, banda de magnetofon. Examinarea propriu-zisa parcurge aceleasi etape, comune oricarei expertize criminalistice destinate identificarii persoanei: examinarea comparativa, demonstratia si formularea concluziilor certe pozitive sau negative, probabile ori de imposibilitate a rezolvarii problemei.

TACTICA CRIMINALISTICA

Planificarea urmaririi penale este guvernata de urmatoarele principii: - individualitatea urmaririi penale - generata de faptul ca fiecare cauza n parte are individualitatea sa, impunnd tratarea n functie de particularitatile sale concrete. - principiul dinamismului - care se prezinta sub doua aspecte: - necesitatea operativitatii n cercetare si descoperire; - capacitatea de adaptare permanenta a planului de urmarire penala la situatiile care apar n cursul anchetei (versiunile de ancheta se pot modifica pe masura administrarii probatoriului).

Structura planului de urmarire penala este unitara, avnd un caracter eficient, organizat (metodic) si trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente : - versiunile care urmeaza a fi verificate. - problemele pe baza carora vor fi verificate versiunile. - activitatile care urmeaza a fi desfasurate.

Desi exista cauze mai simple care nu necesita un plan de urmarire este indicat sa se precizeze toate activitatile ce urmeaza a fi desfasurate, conform Codului de procedura penala. Continutul planului de urmarire penala este determinat n principal de sarcinile ce se ridica n cadrul anchetei, de datele la dispozitia anchetatorului, fiind guvernat de principiul legalitatii si al aflarii adevarului. El presupune descoperirea, verificarea si clarificarea tuturor problemelor legate de solutionarea cauzei.

Pot fi utilizate diferite metode : - metoda celor sapte ntrebari, practic o enumerare a sarcinilor ce se cer a fi rezolvate de ancheta: ce (fapta s-a comis)? unde ? cine? cum? cu ajutorul cui? n ce scop? - formula celor patru ntrebari - care se bazeaza pe elementele constitutive ale infractiunii si privesc: - obiectul infractiunii, valoarea sociala lezata; latura obiectiva a faptei care a fost comisa, respectiv actiunea / inactiunea, locul, timpul, nexul cauzal dintre actiunile si valoarea sociala lezata. - subiectul infractiunii - att activ ct si pasiv; - latura subiectiva-vinovatie, forma vinovatiei, scopul, mobilul.

Versiunile apar ca supozitii logice ale organului judiciar, care orienteaza ntreaga activitate de stabilire a mprejurarilor n care a fost comisa o anumita fapta.

Acestea pot fi clasificate astfel : - versiuni principale (generale) privind fapta n ansamblu, daca este sau nu de natura penala. - versiuni secundare care vizeaza numai anumite aspecte izolate, mprejurari de plan secund, cum ar fi anumite actiuni ale victimei anterioare faptei, care nsa pot servi mai apoi la stabilirea mobilului faptei.

Tactica elaborarii versiunilor impune ca acestea sa fie formulate numai dupa ce s-au obtinut date suficiente cu privire la fapta. Elaborarea versiunilor de urmarire penala este guvernata de trei conditii esentiale:

Detinerea de date si informatii corespunzatoare cantitativ si calitativ, conditionate de calitatea actelor de natura procedurala din care provin;

Pregatirea profesionala multilaterala si experienta n ancheta a celui ce efectueaza urmarirea penala, n functie de complexitatea cauzei, de gravitatea faptei (omor, tlharie, accident de munca etc) anchetatorul va avea nevoie de cunostinte din diferite domenii, cunostinte de drept penal, procedura penala, criminalistica si medicina legala;

3.Folosirea unor forme logice de rationament-deductiv, inductiv, analitic, sintetic. Rationamentele de tip analogic pot nsa conduce la situatia putin recomandata de a face comparatii artificiale, prin gasirea unor similitudini cu alte cauze solutionate anterior.

Elaborarea versiunilor se supune urmatoarelor principii: -versiunile se elaboreaza numai pentru ceea ce poate avea mai multe explicatii; -versiunile se elaboreaza numai pe baza unor date concrete, de natura procesuala, putnd fi completate si cu date de natura extrajudiciara; -versiunile trebuie sa fi elaborate n legatura cu toate explicatiile posibile sau plauzibile; -versiunile trebuie sa fie clare, precise, cu o temeinica fundamentare logica;

Ascultarea nvinuitului sau inculpatului este o activitate procesuala si de tactica criminalistica efectuata de catre organul de urmarire penala, n scopul stabilirii unor date cu valoare probanta necesare aflarii adevarului n cauza. Cu aceasta ocazie nvinuitul

sau inculpatul poate face marturisiri complete sau doar partiale, cu privire la infractiunea savrsita si la circumstantele legate de comiterea ei.

Ascultarea nvinuitului sau inculpatului

Etapele ascultarii

1. Pregatirea ascultarii.

2.Studierea materialului cauzei.

3.Cunoasterea nvinuitului sau inculpatului

4. Intocmirea planului de ascultare.

5.Asigurarea prezentei aparatorului.

Conform prevederilor art. 70 din C.P.Pen., ascultarea nvinuitului sau inculpatului parcurge trei etape: 1.verificarea identitatii, urmata de punerea n vedere a nvinuirii si garantarea dreptului la aparare; 2.relatarea libera; 3.ascultarea dirijata.

Verificarea identitatii este de natura sa duca la evitarea greselilor si nentelegerilor privind datele de identitate ale persoanei ce va fi ascultata. Dupa luarea datelor de identitate nvinuitului i se vor aduce la cunostina nvinuirea explicndu-i-se,

daca este necesar esenta acesteia, n aceasta etapa se vor purta discutii prealabile (n cazul ascultarii primare), care sa permita o tatonare" a nvinuitului ca persoana, preocupari, mentalitati, pregatire profesionala etc. Astfel se realizeaza o apropiere psihica, de natura sa determine o atitudine sincera a audiatului.

Relatarea libera - n aceasta faza se va cere celui ascultat sa descrie fapta comisa ct mai pe larg, fara a omite nimic, si sa formuleze probele pe care le considera necesare n apararea sa n timpul relatarii libere vor fi respectate cu strictete urmatoarele reguli tactice: - nu se va ncerca obtinerea recunoasterii cu orice pret a savrsirii faptei. Recunoasterea nu este regina probelor" si are aceeasi valoare probatorie cu celelalte probe administrate n cauza; - nu se va ntrerupe firul relatarilor prin formularea de noi ntrebari sau prin replici.

Ascultarea dirijata prin adresarea de intrebari. Reprezinta un moment deosebit de important al ascultarii, succesul depinznd de calitatile anchetatorului (modul n care a pregatit ascultarea, spiritul de observatie, initiativa si perspicacitate). Intrebarile vor viza explicatii complete asupra tuturor faptelor care au fost retinute, verificarea argumentelor invocate n aparare, precum si obtinerea de noi date, necunoscute anterior, esentiale pentru cauza.

Procedee tactice utilizate n ascultarea nvinuitului sau inculpatului

Audierea progresiva este o modalitate care se bazeaza pe prezentarea gradata a probatoriului. Mai nti vor fi prezentate probele de mai mica importanta(aspecte secundare ale faptei), apoi cele mai importante (care privesc faptul principal), Aceasta gradare poate determina pe cel ascultat sa renunte la eventualele declaratii mincinoase facute anterior.

Audierea frontala se realizeaza prin prezentarea neasteptata a celor mai puternice probe. Aceasta abordare directa, frontala, este menita sa sparga verigile fragile ale apararii nvinuitului, obligndu-l la declaratii sincere. Din punctul de vedere al relatiei psihologice anchetator-anchetat, aceasta trebuie sa evidentieze contactul cu o autoritate. Se va adopta o atitudine sobra, politicoasa, dar rezervata, profesionista prin tinuta si vocabularul anchetatorului. Acesta va solicita lamuriri si va pune ntrebari crendu-se astfel un climat de natura sa atraga ncrederea si respectul celui audiat.

Ascultarea martorilor

Generalitati

Conform art.78 C.P.Pen martor este persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau vreo mprejurare de natura a servi la aflarea adevarului n procesul penal.

La ascultarea martorilor vor trebui avute n vedere cteva elemente ce pot influenta att obiectivitatea relatarilor ct si acuratetea lor. Pentru a putea aprecia obiectivitatea declaratiilor martorilor, pe lnga respectarea regulilor tactice de ascultare, este necesar ca anchetatorul sa cunoasca si sa nteleaga si postulatele psihice pe care se fundamenteaza procesele de cunoastere ale realitatii obiective: perceptia si memorizarea.

Factorii obiectivi sunt : -conditiile meteorologice (ex. ploaie, ninsoare, ceata etc); intervalul redus de timp al receptarii fenomenului, obiectului ori persoanei -zgomotul de fond; -obiectele interpuse ntre martor si fenomenul, obiectul sau persoana perceputa.

Perceptia este definita ca fiind complexul senzatiilor referitoare la calitatile obiectelor, proceselor si fenomenelor lumii exterioare, reflectate sub forma unor imagini concrete. Important pentru acuitatea perceptiilor l au reprezentarile bazate pe experienta acumulata n cursul existentei anterioare.

Factorii subiectivi sunt : - deficiente ale analizorilor, la nivelul receptorilor abateri sau fluctuatii ale atentiei; -stari afective puternice (frica, oroare, rusine, furie etc); -stari de oboseala sau stres; -nivelul de dezvoltare al simtului de observatie; -reprezentari despre lucruri, percepute n trecut (explicatii anterioare). sau n zona corticala;

Memorizarea se bazeaza pe plasticitatea sistemului nervos, pe capacitatea unei persoane de a retine obiectele si fenomenele percepute si de a le reproduce . Datorita stimulilor externi au loc procese nervoase de excitatie. Aceste procese dau nastere unor conexiuni corticale temporare care produc n tesuturile nervoase schimbari functionale si care permit reproducerea factorului generator de excitatie/ inhibitie (evocarea acestora) chiar n lipsa stimulilor externi (deci ulterior perceptiei).

Memoria unei persoane se caracterizeaza prin : - capacitatea motrica; - componenta vizuala; - componenta auditiva; - capacitatea logico-verbala; componenta emotiva.

Procesul de memorizare poate fi att voluntar ct si involuntar. De aceea nca din faza de relatare libera anchetatorul va trebui sa surprinda tipul de memorie proprie martorului si sa exploateze aceasta trasatura n favoarea investigatiei.

Reguli tactice de ascultare a martorilor

Ascultarea martorului parcurge trei etape:

Identificarea persoanei martorului, dupa care va fi ntrebat daca este ruda cu vreuna din parti si n ce relatii se afla cu acestea. Se va stabili daca a suferit vreo paguba n urma infractiunii. Este indicat sa se poarte unele discutii prealabile, de natura sa cstige ncrederea martorului. Tot n aceasta prima etapa se va cere martorului sa depuna juramntul.

2. Relatarea libera a mprejurarilor cunoscute cu privire la cauza. Ca si n cazul inculpatului este recomandabil ca martorul sa nu fie ntrerupt dect atunci cnd se observa o ndepartare de la subiect. Prin relatarea libera exista posibilitatea ca martorul sa releve aspecte noi, necunoscute de anchetator, si care poate au scapat martorului ntr-c prima faza. Rememornd evenimentele pe parcursul discutiei, acesta si le reaminteste, de unde aparitia unor noi aspecte. Datele noi vor trebui considerate cu prudenta si verificate cu ajutorul celor deja existente .

3. Etapa adresarii ntrebarilor, care vor fi clare, precise, ntr-o succesiune graduala. Ele nu trebuie puse cu intentia de a intimida martorul si, cu att mai mult, sa sugereze anumite raspunsuri. Odata cu ntrebarile se pot prezenta martorilor anumite obiecte, probe n scopul unei corecte rememorari sau a demascarii declaratiilor, nesincere.

Ascultarea partii vatamate

Partea vatamata este purtatorul unui bagaj de informatii deosebit de pretioase cu privire la autorul si mprejurarile faptei, ntinderea pagubelor, traumele fizice si psihice etc. Victimele infractiunilor datorita componentei subiective, pot sa denatureze

intentionat relatarile despre starea de fapt, fie pentru a ascunde contributia lor la geneza conflictului, fie pentru a obtine despagubiri mai mari. Aceasta posibilitate nu trebuie nsa sa dea nastere la o atitudine de nencredere cu privire la declaratiile victimei. Partea vatamata este n masura sa identifice autorul faptei, bunurile sustrase, instrumentele vulnerante folosite, eventualii martori.

Relatarile libere vor fi urmate de ntrebari privind: - raporturile anterioare cu infractorul, daca era sau nu cunoscut, conduita nainte de comiterea faptei. - momentele efective ale desfasurarii evenimentelor. Aceste ntrebari vin sa completeze datele din relatarea libera privind locul, timpul si modul comiterii, numarul de participanti, loviturile aplicate, ordinea acestora, discutiile surprinse si n general orice alte elemente semnificative care ar fi putut fi scapate n prima relatare. Se vor cere detalii de identificare a bunurilor furate. - elementele ulterioare comiterii faptei: atitudinea infractorului fata de consecintele faptei, alte persoane aparute la locul faptei, ce s-a ntreprins dupa transportarea victimei la spital, urmarirea autorului ncercarea limitarii pagubelor.

Ascultarea minorilor

Data fiind situatia particulara a dezvoltarii psihice si fizice a minorilor, cu o personalitate n curs de formare, ascultarea comporta unele elemente specifice. Audierea minorilor presupune o si mai atenta pregatire, adecvata sau n concordanta cu particularitatile psihologice specifice fiecarei vrste . Se vor obtine date privind mediul familial, scolar, locul de munca daca este cazul, precum si cu privire la preocuparile, cercul de prieteni, preferinte etc. Prin discutii cu rudele, parintii, profesorii si anturajul minorului se va contura portretul psiho-afectiv si intelectual al acestuia, de natura sa permita planificarea strategiei de ascultare, stabilirea persoanelor care comunica mai usor, care l pot influenta, n care are mai multa ncredere, din rndul carora se pot alege cei ce vor asista la audiere.

Confruntarea

Confruntarea reprezinta un procedeu la care se poate recurge n situatiile n care ntre declaratiile diferitelor persoane exista contradictii, cerndu-li-se clarificarea si completarea anumitor probe sau depozitii. Confruntarea, ca o solutie de exceptie, trebuie sa fi bine pregatita, mai ales sub aspectul stapnirii perfecte a datelor ce urmeaza a fi clarificate.

Reconstituirea

Reconstituirea poate fi definita ca o activitate tactica prin care sunt reproduse integral sau partial mprejurari ale cauzei, fapte sau secvente ale acestora, care s-au produs nainte, n timpul ori dupa comiterea infractiunii, verificndu-se pe aceasta cale probatoriul existent, n conditiile concrete si cu mijloacele ce rezulta din continutul sau, putnd fi obtinute probe noi sau lamurite aspecte controversate, inclusiv asa-zisele mprejurari negative''. Reconstituirea nu trebuie confundata cu experimentul judiciar. Aceasta din urma este menit sa reproduca modul n care s-a desfasurat un anumit proces, cum ar fi stabilirea distantei de la care martorul a putut observa trasaturile autorului faptei, stabilirea modului de producere ale unor urrne etc.

Rezultatele reconstituirii se consemneaza ntr-un proces verbal, fiind fixate prin schite, fotografiere si nregistrari video. Se recomanda retinerea ct mai amanuntita a tuturor aspectelor, cum ar fi metodele aplicate, mijloacele tehnice utilizate, modul desfasurarii, persoanele participante, actiunile executate si de catre cine, daca s-a repetat secventa si de cte ori. De asemenea vor fi notate relatarile si observatiile participantilor. Plansele fotografice se anexeaza la procesul verbal. Se vor mentiona data si ora nceperii si ncheierii reconstituirii, actul fiind semnat pe fiecare pagina de catre toate persoanele care au luat parte.

Perchezitia

Precizari de ordin general

Perchezitia consta n activitatea tactica de cautare de noi dovezi, prin descoperirea si ridicarea de obiecte si /sau de nscrisuri care au legatura cu comiterea faptei ilicite.

Din practica judiciara rezulta ca obiectele cautate n locurile unde exista banuieli ca ar fi ascunse sau depozitate sunt urmatoarele : -obiectele produs al infractiunii (bunurile sustrase, bancnote falsificate);

-obiectele utilizate la comiterea faptei (instrumente de spargere, arme albe sau de foc, aparatura si materiale de contrafacere, dischete n cazul infractiunilor cibernetice);

-obiectele detinute ilegal (arme, explozive, substante toxice, stupefiante);

-obiectele care au creat urme la locul faptei (ncaltaminte, dispozitive de violare a ncuietorilor, instrumente de fortare si efractie, obiecte vulnerante, contondente taietoare sau despicatoare, autoturismul care a parasit locul accidentului).

Pentru o deplina reusita perchezitia trebuie bine organizata, stabilindu-se n prealabil o serie de obiective cum ar fi : precizarea scopului n functie de natura infractiunii

delimitarea si cunoasterea locului unde se va efectuat perchezitia.

date cu privire la persoanele supuse perchezitiei, trasaturi de personalitate si relatiile cu anturajul.

alegerea momentului optim, n care elementul surpriza" joaca un rol esential

stabilirea persoanelor participante: organele de urmarire penala, personalul de paza si de cautare, specialistii n. anumite domenii tehnice (daca este cazul), martorii asistenti si, nu n ultimul rnd, persoana sau persoanele perchezitionate, n lipsa acestora se va asigura prezenta unui reprezentant (aparator, membru al familiei, vecin sau persoana apropiata).

-mijloacele tehnico materiale: truse criminalistice, detectoare si sonde, chei si instrumente de taiere, fortare si sapare, surse de iluminare, aparatura foto si de nregistrare video, materiale pentru ambalare si sigilare.

Metodologia efectuarii perchezitiei

Perchezitia persoanei Cazul tipic l reprezinta surprinderea n flagrant delict sau executarea unui mandat de arestare, nainte de perchezitia propriu zisa persoana va fi imobilizata prin ntoarcerea cu spatele, minile deasupra capului si picioarele desfacute. Cu prioritate se va verifica daca are asupra sa armament sau obiecte periculoase ce ar putea servi la un atac.

Perchezitia corporala ( anatomica) se efectueaza numai de catre o persoana de acelasi sex, eventual asistata de catre un medic. Se au n vedere zonele corpului care ar fi putut servi drept ascunzatoare pentru obiectele mici: orificiile naturale (rect, vagin, gura, urechii, narii) si organele interne prin examinari radiologice (esofag, stomac, intestine). Cercetarea se poate extinde si la proteze, cum ar fi aparat dentar, auditiv sau gipsat.

Perchezitia mbracamintei. De obicei cautarea se efectueaza de sus n jos, adica de la cap spre picioare. Fiecare obiect de mbracaminte va fi examinat minutios cu deosebire locurile ascunse

privirii: buzunare, captuseli, cusaturi, mneci, mansete, revere, gulere, tocul si talpa ncaltamintei. La fel si pentru obiectele accesorii: portmoneu, pachet tigari, tocul ochelarilor, ceasul de mna, umbrela, geanta, bagaje. Daca exista suspiciuni ca obiectele cautate au fost disimulate prin nfasurare sau fixate direct pe corp se va cere persoanei perchezitionate sa se dezbrace.

Perchezitia locurilor nchise. Prin locuri nchise se nteleg spatiile construite, respectiv locuintele, sediile institutiilor sau ntreprinderilor, localurile publice etc. Un prim deziderat l constituie caracterul inopinat al perchezitiei, de unde necesitatea luarii unor masuri preventive, cum ar fi parcarea mijloacelor de transport a echipei la o oarecare distanta. Se vor lua masuri de paza si de blocare a cailor de acces pentru a se mpiedica disparitia persoanei si evacuarea obiectelor cautate. Patrunderea n locuinta se va face n asa fel nct sa se evite pe ct posibil incidentele violente. Se va recurge la intrarea fortata numai n extremis, cu respectarea dispozitiilor procesuale.

Perchezitionarea mijloacelor de transport n general si a autovehiculelor n special prezinta anumite particularitati impuse de locurile ce pot servi drept ascunzatori: portiere, bord, banchete, tapiserie, motor, rezervor de benzina, acumulator, roata de rezerva, faruri, masca etc.

Perchezitia locurilor deschise. Locurile deschise sunt extrem de diverse, fie n jurul casei(curte, gradina, teren cultivat), fie extravilan ( cmp, padure, spatii de agrement). Indicii importante vor putea fi furnizate de elemente frapante ale suprafetei, cum ar fi cele datorate ngroparii obiectelor sau cadavrelor( afanarea pamntului, pietre suprapuse, taierea si ofilirea vegetatiei). Atentia va fi dirijata spre posibilele mijloacele de camuflare (stoguri, stive de lemne, gramezi de deseuri sau gunoi) si spre potentialele locuri de ascundere (fntni, toalete, cotete, custi).

Dupa efectuarea perchezitiei se ncheie un proces verbal n care se consemneaza: - data si locul perchezitiei; - numele si calitatea celui care l ncheie; - datele de identificare ale martorilor asistenti si ale altor persoane prezente - constatarile efectuate; - obiectele si nscrisurile gasite, cu descrierea exacta a caracteristicilor individualizatoare, si conditiile n care au fost descoperite; masurile luate: ridicare, lasare n custodie etc;

Procesul verbal va fi semnat de catre toate partile participante si se vor anexa fotografiile, nregistrarile video si schitele ntocmite cu aceasta ocazie.