mai - iulie 2007

anul XXXII
Preot paroh
Dr. Doru Costache PACE SI ARMONIE ! în biserică

La trecerea
Patriarhului
Preot Dr. Doru Costache

În data de 30 iulie 2007, ceasul a

încetat să mai numere clipele
pentru Părintele Patriarh
Teoctist, lăsând sufletul său să-şi
deschidă aripile spre zarea
neînserată a Împărăţiei.

Sigur că multe pot fi spuse despre

activitatea unui ierarh care a
închinat slujirii Bisericii lui
Hristos mai bine de şaptezeci de
ani din viaţa sa; sunt convins că cei care l-au cunoscut îndeaproape pot
da mărturie despre toate acestea. Aş vrea să adaug şi eu acestui nor de
mărturii un detaliu personal, pe care nu l-am împărtăşit până acum
decât câtorva apropiaţi. Era în urmă cu mai bine de patru ani. Nu mai
ţin minte motivele pentru care Părintele Patriarh m-a chemat la birou.
Cert este însă că am sosit dimineaţa şi, spre surprinderea mea, în birou
se afla şi unul dintre duhovnicii catedralei patriarhale. La sfârşitul
întâlnirii, şi fără legătură cu discuţia purtată, Părintele Patriarh a făcut
un comentariu pe care probabil nu îl voi uita niciodată. Pe scurt, a
observat că şi profesorii de la facultatea de teologie au nevoie de
duhovnic şi de sfânta spovedanie, indicând spre protosinghelul care a
rămas tăcut pe tot parcursul întrevederii. Am rămas fără cuvânt. Era ca
şi cum îmi citea în suflet: eram fără duhovnic de aproape un an, lucru
de altfel neobişnuit pentru mine. Oricum, am plecat atins de remarca
Părintelui, deopotrivă uimit de manifestarea a ceea ce mi-a părut a fi
darul clarviziunii... Probabil că mărturii de acest fel sunt la fel de
necesare ca şi detaliile unei biografii publice, spre conturarea unui
profil uman, personal, în stare să lumineze aspecte mai puţin vizibile
ale unei asemenea biografii. Şi chiar dacă Patriarhul va rămâne în
memoria colectivă a credincioşilor pentru diversele laturi ale activităţii
sale, eu voi păstra amintirea acelei întâlniri şi a cuvintelor care mi-au
fost puse, părinteşte, la inimă. Veşnică să-i fie pomenirea!

■ 10 MAI - O PRECIZARE NECESARĂ Duminică, 5 august, a avut loc

din cuprins

eveniment

Mircea Costache ....................................pag. 3 un parastas în memoria

■ CUVINTE PENTRU FORME ŞI CULORI Părintelui Patriarh Teoctist. A
Dorina Bugariu-Petre ............................pag. 5 fost prezent consulul general al
României la Sydney, domnul
■ POVESTEA CIREŞELOR LA URECHI
Cornelia Turlea-Chifu ..........................pag. 11 Marius Dragolea şi soţia.
pag. 2
Cuvânt ascetic
Alina Paraschiv
Cuvânt ascetic al celui între sfinţi
Părintele nostru Maxim
Mărturisitorul1
Fratele şi bătrânul (3)
Motto:
[...] cei care cred în Hristos [...] trebuie să
străbată nu ruşinându-se, ci mai degrabă în
veselia inimii şi bucurie, încercările pentru
virtute. (Sfântul Simeon Noul Teolog,
Discursuri teologice şi etice. Scrieri I, Sibiu:
Editura Deisis, 2001, p. 147)
Din numărul anterior:
Înaintăm în iniţierea oferită de
convorbirea dintre ucenic şi părintele
duhovnicesc. La întrebarea
fundamentală a ucenicului: „Ce
porunci trebuie [...] să împlinesc, [...]
ca să mă mântuiesc prin ele?”
Părintele oferă un răspuns aparent
surprinzător. Botezul în Sfânta Treime
aduce/conduce omul în/spre putinţa de
a împlini poruncile desăvârşit.
Răspunsul se constituie şi ca
avertisment asupra unei duble
confuzii: omul nu se poate mântui doar
prin împlinirea poruncilor, după cum
nu se poate mântui botezându-se dar
neparticipând în mod conştient la viaţa
pentru care a fost consacrat.
Viaţa parohială | mai - iulie 2007 |
Botezul propune omului o traiectorie la viaţă (Ioan 5, 24). Iar vieţuirea în
potenţială la a cărei împlinire este Hristos este exclusiv după duh: Duh
chemat prin puterea de colaborare este Dumnezeu şi cei ce I se închină
dăruită permanent de Dumnezeu. trebuie să i se închine în duh şi în
Condiţia acestei împreună-vieţuiri este adevăr (Ioan 4, 24). Renunţarea la
lepădarea de sine, abandonarea unui predispoziţii şi obiceiuri care închid
mod de gândire şi vieţuire mărginit la sufletul în ignoranţă, sălbăticie şi
cele trupeşti/materiale. neiubire, fac loc suflului revigorant şi
înnoitor al Duhului Sfânt, permiţând
Reamintesc că deşi născut în mediul seminţelor Cuvântului să germineze.
monahal, textul, conturează criteriile Tensiunea dintre lumea dominată de
stilului de viaţă hristic, de asumat în duhurile morţii şi lumea Duhului Sfânt
orice context existenţial. – Biserica – sufletul fiecărui creştin
este o realitate incomodă pentru cel
Dialogul continuă astfel: care nu este dispus să se lepede până
la capăt.
Această putere şi stăpânire primind-o,
Pavel zice: „Faceţi-vă următorii mei, Pentru a fixa ucenicului clarificările
precum şi eu al lui Hristos” (Filipeni n e c e s a r e , B ă t r â n u l / d u h o v n i c u l
3,17); sau iarăşi: „Nu este acum apelează la arsenalul scrierilor
osândă asupra acelor care sunt în Vechiului Testa ment, oglindă
Hristos, care nu umblă după trup, ci anticipativă pentru cele ce se vor
după duh” (Romani 8,1); sau iarăşi: împlini în Noul Testament.
„Iar de sunt ai lui Hristos, au răstignit
trupul împreună cu patimile şi cu Despre această stăpânire şi ajutor
poftele lui” (Galateni 5,24); şi iarăşi: prorocind, David a zis: Cel ce
Mie lumea mi s-a răstignit, ca şi eu locuieşte întru ajutorul Celui Preaînalt
lumii” (Galateni 6,24). se va odihni sub acoperământul
Dumnezeului cerului. Şi va zice
Este adusă în atenţie experienţa Domnului:”Ajutorul meu eşti şi
Bisericii prin exemplul sfântului Pavel, scăparea mea, Dumnezeul meu, şi
ca mărturie şi certitudine a împlinirii întru el voi nădăjdui” (Psalmul 90, 1-
făgăduinţei Domnului de a fi, cu toţi 2). Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi
aceia care-l urmează. vei călca peste leu şi peste balaur, căci
va porunci îngerilor Săi pentru tine ca
Având în vedere şi fragmentele din să te păzească pe tine în toate cărările
numerele anterioare, să observăm tale (Psalmul 90, 13). Cel ce-l urmează
maniera Bătrânului/duhovnicului de a- pe Domnul se bucură de odihnă
şi construi răspunsurile prin împletirea sufletească şi înger păzitor.
mesajului evanghelic cu cel al cărţilor
apostolice (în acest caz epistolele Cuvântul continuă cu aceeaşi stăruinţă
pauline). Cateheza se desfăşoară în asupra relaţiei proporţionale dintre
ambianţa liturghiei Cuvântului. renunţarea la un mod de viaţă păcătos
şi primirea, participarea la / angajarea
Revenind la tâlcul Cuvântului în viaţa cu Dumnezeu – luptă şi
ascetic... Fragmentele din epistole binecuvântare ce stă în faţa oricărui
propun o anumită matrice itinerantă în creştin botezat (cf. Matei 10, 37; Luca
experienţa permanentizării botezului. 14, 27, 33). Aşadar, cel ce vrea să se
Numai primind putere şi stăpânire facă ucenicul Lui şi să se afle vrednic
apostolul l-a putut urma pe Hristos, de El, şi să primească de la El putere
simultan devenind Părinte, participând împotriva duhurilor răutăţii, se
la naşterea spirituală a fiilor săi. desface de toată legătura trupească şi
Putere să nască fii, stăpânire asupra se goleşte după toată împătimirea
omului slab din el şi capacitate de a după cele materiale, şi aşa ia lupta cu
purta de grijă fiilor. Toate acestea sunt vrăjmaşii nevăzuţi pentru poruncile
daruri. Cel care trăieşte conform Lui, precum Însuşi Domnul ni S-a
hainei botezului, nu mai vieţuieşte făcut pe sine pildă, ispitit fiind în
spre osândă/judecată: Adevărat, pustie de către căpetenia lor, iar după
adevărat zic vouă: Cel ce ascultă ce a venit în lume, de către cei
cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a stăpâniţi de acela.
trimis are viaţă veşnică şi la judecată
nu va veni, ci s-a mutat de la moarte Continuare în pagina următoare
 pag. 3

Dialogul evoluează:
George Roca 10 Mai
De la discuţia asupra necesităţii ascezei
se trece la un nou plan, cel al
DE UNDE ÎNCEPE O precizare necesară
exerciţiului existenţial al împlinirii LUMEA Mircea Costache
poruncilor, fără însă a-l părăsi pe
primul. Astăzi,
Lumea începe la tine
Şi zice fratele ucenicul: Dar sunt multe, şi se termină la mine!
Părinte, poruncile Domnului, şi cine Democratic ar fi ca mâine
poate să le ţină minte pe toate, lumea să înceapă la mine
nevoindu-se pentru toate? Şi mai ales şi să se termine la tine.
eu, care sunt puţin la minte… De aceea
aş vrea un cuvânt scurt, ca ţinându-mă Pentru tine,
de el să mă mântuiesc prin el.” Şi a lumea poate începe din
răspuns bătrânul: „Cu toate că sunt America,
multe, frate, ele sunt cuprinse într-un sau din Insula Pitcairn,
singur cuvânt: „Să iubeşti pe Domnul sau din Sikim,
Dumnezeul tău din toată puterea ta şi sau poate din Israel,
din tot cugetul tău; şi pe aproapele tău Bostwana, Nauru, Anul 2007 reprezintă pentru
ca pe tine însuţi” (Marcu 12, 30). Cel ce sau chiar de pe Chomolugma... România aniversarea a 130 de ani de
se străduieşte să ţină acest cuvânt, la proclamarea independenţei, în
împlineşte toate poruncile. Dar cel care Pentru unii, 1877. Personajul principal al
nu s-a desfăcut, precum s-a zis lumea începe de la ei evenimentelor a fost prinţul Carol I
mai’nainte, de împătimirea după cele şi se termină tot acolo! (foto) care domnea din 1866.
materiale, nu poate să iubească cu Ei şi restul lumii! După declanşarea conflictului între
adevărat nici pe Dumnezeu, nici pe Rusia şi Turcia, la 4 aprilie 1877,
aproapele. [...] Căci, în măsura în care Pentru alţii, România semna – la Bucureşti –
mintea noastră se alipeşte de lucrurile fără coloană vertebrală, Convenţia militară şi politică cu
lumii, e robită de ele şi nesocoteşte lumea începe de la 30 de arginţi Rusia, prin care armatele acestui
porunca lui Dumnezeu, călcând-o. şi se temină la trădare. imperiu urmau să treacă prin ţară
spre Bulgaria.
Vocaţia noastră ... să fim iubitori de
Dumnezeu şi de aproapele. Asceza fără Pentru mulţi dintre noi, La 9 mai 1877, în plin război, un
iubire nu este asceză; iubirea fără asceză lumea începe din clipa deputat, Nicolae Fleva, l-a întrebat
nu este iubire. Ce ne împiedică să iubim în care ne cuplăm pe ministrul de externe, Mihail
autentic? Patimile, moartea sufletului... la Internet... Kogălniceanu, aflat la Camera
Unde începe patima? În robia minţii, în deputaţilor, în ce situaţie se afla
mintea alipită de orice altă grijă decât Pentru mine, România faţă de Turcia.
Dumnezeu şi fratele meu de umanitate, lumea începe din România Kogălniceanu a răspuns că suntem,
minte a oamenilor slabi şi trupeşti la şi se termină în Australia. practic, independenţi. Zeci de ani, în
înţelegere. Aceasta este schimbarea Punct! comunism şi după aceea, în România
centrului de greutate al vieţii şi aceasta s-a considerat că 9 mai este data
ne învaţă botezul să facem: Se cuvine Lumea, proclamării independenţei. Nu este
[...] să punem iubirea de orice om mai poate să înceapă pe Pământ adevărat!
presus de cele văzute şi decât însuşi şi să se termine La 9 mai, Camera deputaţilor a
trupul. Este propunerea metanoiei – a la capătul Universului. votat legea în acest sens, a doua zi,
schimbării minţii şi, odată cu ea, a dimineaţa (deci, 10 mai), legea era
inimii. Dar dacă nu vom vrea şi nu vom Lumea începe la naştere votată de Senat şi, în după-amiaza
face nici un efort să ne ridicăm mintea şi se termină la moarte! zilei de 10 mai principele, Carol I
din cele pământeşti conform chemării Logic, nu-i aşa? promulga legea.
botezului, nu vom sta departe de iubirea Aşa a făcut-o Dumnezeu!
Trebuie precizat, dincolo de
lui Dumnezeu? Dacă nu ne vom elibera
Să nu uităm aşadar afinităţi monarhice sau republicane,
mintea de prejudecăţi, cum vom împlini
Că lumea a făcut-o că în orice ţară şeful statului
chemarea liturgică: Sus să avem
inimile!...? Nimeni nu poate sluji la doi Dumnezeu! promulgă legile. 10 mai înseamnă,
Domni!... (Matei 6, 24) [...] lui deci, o triplă sărbătoare pentru
Dumnezeu şi lui Mamona! (Luca 16, Deci Lumea România: în 1866, venirea lui Carol
13). Deci, să alegem... începe şi se termină I la conducerea ţării, în calitate de
1 La Dumnezeu! principe; în 1877, proclamarea
În Filocalia, vol. II, traducere din greceşte,
introduceri şi note Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, independenţei; iar în 1881 –
Bucureşti: Humanitas, 2005, p. 23 - 49 proclamarea regatului.

Viaţa parohială | mai - iulie 2007 |

pag. 4
STRĂINUL DE
După Învierea Sa, Hristos se
dezvăluie omului într-un mod fără
precedent.
Am urmărit, de-a lungul
Evangheliilor, cum o parte a
umanităţii a refuzat să recunoască în
El pe Fiul lui Dumnezeu, piatra pe
care n-au băgat-o în seamă ziditorii
(Psalmul 117, 22). Orice acţiune de
schimbare a bolii/morţii în viaţă -
reintrarea în comuniunea cu
Dumnezeu - a uimit şi entuziasmat,
dar în egală măsură a produs invidie.
Totul s-a petrecut cu transparenţă:
Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am
învăţat întotdeauna în sinagogă şi în
templu, unde se adună toţi iudeii, şi
nimic nu am vorbit în ascuns (Ioan
18, 20).
După Înviere însă, Hristos nu mai
este accesibil oricui şi oricum.
Apropiaţii Lui nu-l recunosc după
prezenţa fizică; Maria Magdalena
crede că este grădinarul: Iar Maria
stătea afară lângă mormânt
plângând. Şi pe când plângea, s-a
aplecat spre mormânt. Şi a văzut doi
îngeri în veşminte albe şezând, unul
către cap şi altul către picioare,
unde zăcuse trupul lui Iisus. Şi aceia
i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe
cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe
Domnul meu şi nu ştiu unde L-au
pus. Zicând acestea, ea s-a întors cu
faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu
ştia că este Iisus. Zis-a ei Iisus:
Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?
Ea, crezând că este grădinarul, I-a
zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat,
spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi
ridica (Ioan 20, 12-15); ucenicii
Luca şi Cleopa în drum spre Emaus
povestesc întristaţi Străinului care-I
însoţeşte: Şi pe când vorbeau şi se
întrebau între ei, şi Iisus Însuşi,
apropiindu-Se, mergea împreună cu
ei. Dar ochii lor erau ţinuţi să nu-L
Viaţa parohială | martie - aprilie 2007 |
Alina PARASCHIV
APROAPE
cunoască. Şi El a zis către ei:
“Ce sunt cuvintele acestea pe care le
schimbaţi unul cu altul în drumul
vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinşi de
întristare. Răspunzând, unul, pe
nume Cleopa, a zis către El: Tu
singur eşti străin în Ierusalim şi nu
ştii cele ce s-au întâmplat în el în
zilele acestea?” (Luca 24, 15-18);
apostolii pe malul Tiberiadei nu-l
recunosc pe Străinul care le cere de
mâncare: Iar făcându-se dimineaţă,
Iisus a stat la ţărm; dar ucenicii n-au
ştiut că este Iisus. Deci le-a zis Iisus:
Fiilor, nu cumva aveţi ceva de
mâncare? Ei I-au răspuns: Nu (Ioan
21, 4-5). Condiţiile ieşirii din orbire
şi a recunoaşterii lui Iisus, se referă
doar la omul interior, omul cel tainic
al inimii (I Petru 3, 4).
Maria Magdalena îl recunoaşte
după chemare: Iisus i-a zis: Maria!
Întorcându-se, ea a zis evreieşte:
Rabuni! (adică, Învăţătorule) (Ioan
20, 16). Este un dialog al inimilor;
întoarsă spre împărăţia cerurilor din
lăuntrul ei, Maria se naşte de sus
(Ioan 3, 3). Chemată pe nume din
mijlocul adâncului ei de sens, îşi
recunoaşte Păstorul. Să observăm
reiterarea întrebării cu valoare de
angajament, fundament al intrării în
relaţie: Pe cine cauţi? întreabă
îngerii, Pe cine cauţi? întreabă Iisus;
ei ştiu… doar Maria trebuie să afle.
În acelaşi registru a dublei
recunoaşteri a persoanei – a
identităţii lor în faţa Lui, dar şi a Lui
deopotrivă – se află şi ucenicii Luca
şi Cleopa. Şi, când a stat împreună
cu ei la masă, luând El pâinea, a
binecuvântat şi, frângând, le-a dat
lor. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au
cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de
ei (Ioan 24, 30-31).
Ucenicii îl recunosc în frângerea
pâinii… gest exterior, pentru ca abia
apoi să conştientizeze mesajul inimii
– căruia nu i-au dat atenţia cuvenită,
pe Cale (Ioan 14, 6): Şi au zis unul
către altul: Oare, nu ardea în noi
inima noastră, când ne vorbea pe
cale şi ne tâlcuia Scripturile? (Ioan
24, 32).
Cel care la masă (Cina cea de
Taină) a stat rezemat la pieptul Lui
(Ioan 13, 23), ascultându-I inima,
apostolul Ioan, este primul care îl
recunoaşte în episodul întâlnirii de la
marea Tiberiadei (Ioan capitolul 21).
Îl regăseşte tot după un semn
exterior, putinţa prinderii peştilor.
Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja în
partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla.
Deci au aruncat-o şi nu mai puteau
s-o tragă de mulţimea peştilor. Şi a
zis lui Petru ucenicul acela pe care-l
iubea Iisus: Domnul este! (Ioan 21,
6-7). Se repeta binecuvântarea
pescuirii de pe lacul Ghenizaret, de
fapt tot marea Tiberiadei: Iar când a
încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon:
Mână la adânc, şi lăsaţi în jos
mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi,
răspunzând, Simon a zis:
Învăţătorule, toată noaptea ne-am
trudit şi nimic nu am prins, dar,
după cuvântul Tău, voi arunca
mrejele. Şi făcând ei aceasta, au
prins mulţime mare de peşte, că li se
rupeau mrejele (Luca 5, 2, 4-6).
Domnul se descoperă oferind,
dăruind; Ghenizaret în limba ebraică
înseamnă Grădina împăratului,
Grădina belşugului. El, Împăratul
cerului şi al pământului, îi chemă din
nou pe oameni la masa sa cea văzută,
exterioară: când au ieşit la ţărm, au
văzut jar pus jos şi peşte pus
deasupra, şi pâine (Ioan 21, 9); în
aceeaşi măsură şi la cealaltă,
nevăzută, după exemplul său:
mâncarea Mea este să fac voia Celui
ce M-a trimis pe Mine şi să
săvârşesc lucrul Lui (Ioan 4, 34).
Ochii care primiseră pace (Luca 24,
36) şi duh să înţeleagă Scripturile
(Luca 24, 45), ştiind că este Domnul
(Ioan 21, 12), intră într-o nouă etapă
de relaţionare şi cunoaştere a Lui.
1 Tiberiada=Oraşul lui Tiberiu, cetate pe malul
Laculi Ghenizaret, de la numele căreia lacul s-a
numit Marea Tiberiadei. Cf. N. Moldoveanu,
Dictionar biblic de nume proprii si cuvinte rare
(Bucureşti: Editura Casa Şcoalelor, 1995) p. 355.
2 Cf. ibidem, p. 143.

Dorina BUGARIU PETRE
CUVINTE
PENTRU
FORME
ŞI
CULORI
Iată încă un eveniment cultural la
Sydney: expoziţia de pictură Păuna
Dumitrescu. La vernisajul care a avut
loc sub auspiciile Consulatului general
al României, au participat români şi
australieni interesaţi de „artele
frumoase”.
Păuna Dumitrescu este o tânără artistă,
din Bucureşti stabilită de curând la
Sydney. În această expoziţie ea se
desfaşoară pe suprafeţe largi,
generoase, viguroase. Personalitate
aparent reţinută, ea se defineşte prin
expresia grafo-picturală ca fiinţă
expansivă dar... şi bine organizată,
bine compusă, mereu în control.
Pictura ei ne aminteşte un amestec
fericit de „hiperrealism” şi
decorativism-figurativ şi abstract
(vezi ingenioasa folosire a foiţei de
aur).
pag. 5
Recunoaştem elemente întâlnite în
icoane sau, mai tarziu, în lucrări de
arta modernă cucerite de lumina
aurului. Aici, în această expoziţie,
„Edenul” (titlu frumos cuprinzator!)
este concentrat în fructe, seminţe,
arcade şi aur - forme rotunde,
planturoase sugerând forţă şi graţie
deopotrivă, senzualitate şi temeinicie.
Forme ondulate şi culori de pământ
cald ne vorbesc despre ceva suculent
şi împlinitor, liniştitor şi senin în
nemişcarea lor. Edenul Păunei este o
colecţie de roade într-o toamnă
australiană, blâdă şi mare, aşezată pe
margini de suflet impăcat.
Pictoriţă talentată, Păuna Dumitrescu
s-a născut la Bucureşti în 1972. A
început să picteze de mică, fiind
probabil influenţată de tatăl său care
este un pictor român renumit. A urmat
liceul de arte plastice „Nicolae
Tonitza” şi apoi Academia de Arte
(Bucureşti). A absolvit în 1999, secţia
pictură la clasa profesorului Florin
Ciubotaru. În 2003 a deschis la
Bucureşti „Motif Studio”, o mică
galerie de artă, specializată pe
mobilier pictat manual. În ceea ce
priveşte tehnica - a încercat cele mai
diverse feluri de exprimare, însă
clasicul ulei pe pânză rămâne tehnica
ei preferată.
În expozitia „Eden” de la Sydney, a
adăugat un element nou şi anume foiţa
de aur, împrumutată din tehnica
icoanelor, element care dă valoare şi
somptuozitate lucrărilor sale încântând
privirea. După cum declară tânăra
plasticiană, aceasta este „fascinată de
stralucirea şi preţiozitatea
suprafeţelor aurite şi de felul în care
aceeaşi lucrare capătă tonuri şi
intensităţi valorice diferite în funcţie
de lumină...”.
Este fiica lui Zamfir Dumitrescu,
profesor la Universitatea Naţională de
Arte (fostul Institut de Arte Plastice
„Nicolae Grigorescu” şi mai apoi
figurând şi sub denimirea de
Academia de Arte), până anul trecut
preşedintele UAP (Uniunea Ariştilor
Plastici din România). Păuna
Dumitrescu plănuieşte o nouă
expoziţie la Sydney spre sfârşitul
anului acesta.
Viaţa parohială | mai - iulie 2007 |
pag. 6
Cerul Sucevei, senin sau
învolburat, se sprijină de veacuri pe
câteva turnuri. Dacă primul turn de
piatră care a împuns cerul aşezării
(turnul-locuinţă al Curţii Domneşti,
construit la sfârşitul secolului al
XIV-lea, în anii domniei lui Petru I
Muşatinul, turn care îndeplinea şi
funcţiile de apărare şi reprezentare
până în cea de-a doua jumătate a
sec. al XV-lea, când a devenit
inutilizabil ca urmare a Renunţarea la această linie ferată
distrugerilor provocate ansamblului
arhitectural al Curţii Domneşti de
incendiul din anul 1476) a dispărut
înaintea celui care astăzi reprezintă
cel mai vechi turn medieval al
Sucevei (turnul-clopotniţă al
bisericii armeneşti Sf. Simion, sau
Turnul Roşu, construit în anul
1513), turnurile medievale înălţate
ulterior (cel al bisericii armeneşti
Sf. Cruce, Turnul Lăpuşneanu de la
Biserica Sf. Dumitru, Turnul lui
Petru Şchiopul prin care se face
intrarea în incinta Mănăstirii Sf.
Ioan cel Nou şi turnul de strajă al
Mănăstirii Zamca), construcţii care
marcau cu siluetele lor profilul
urban la începutul sec. al XVII-lea,
se află şi astăzi în picioare.
Turnul Roşu şi turnul-clopotniţă
de la Biserica Sf. Cruce
Turnul Roşu, turnul Bisericii Sf.
Simion, ctitorie atribuită
Viaţa parohială | mai - iulie 2007 |
armeanului Donig închinată Sf.
Simion Dzerun (Simion cel
Bătrân), care datează din anul 1513,
singurul turn dintre cele pomenite
care a fost construit din cărămidă
(de unde şi scurgerea de culoare
roşie care, străbătând tencuiala, a
pătat suprafaţa zidurilor şi a dat
numele turnului), are o înălţime de
28 de m şi, la începutul veacului al
XVI-lea, marca limita superioară a
cartierului armenesc din vatra
oraşului (cartier care, din anul
Tiberiu COSOVAN
SILUETE URBANE:
TURNURILE
MEDIEVALE
ALE
SUCEVEI
1563, avea uliţa pietruită, podită cu
„calapod”). Datorită procentului
ridicat de argint din compoziţia
bronzului din care au fost turnate
clopotele, care le conferea acestora
o sonoritate deosebită, se spunea
că, atunci „când trage clopotul
Filipos de la Sf. Simeon, să tot
mori”. În prezent experţii
restauratori care au efectuat
lucrările de consolidare la Biserica
Sf. Simion semnalează faptul că
Turnul Roşu este un obiectiv cu
risc în caz de cutremur. Mai mult
decât atât, trepidaţiile produse de
autovehiculele care circulă chiar
pe la baza turnului şi vibraţiile de
rezonanţă produse de sunetul
clopotelor contribuie la
accentuarea riscului de prăbuşire a
acestei construcţii din cărămidă
îmbătrânită, friabilizată. Următorul
turn ca vechime ar putea fi
(întrucât nu există informaţii certe
privind data construirii acestei
clopotniţe) cel al unei alte biserici
armeneşti, Biserica Sf. Cruce,
zidită în anul 1521, în vremea
domniei lui Ştefăniţă Vodă, de
Cârste Hanko Armeanul (Hacih
Hankoian) pe locul unei biserici
mai vechi, din lemn. Turnul,
modest ca înălţime, s-a aflat în
pericol la începutul veacului XX,
atunci când, din pricina căii ferate
urbane, care trecea pe lângă
Biserica Sf. Cruce, s-a prăbuşit
bolta naosului şi turla bisericii
(“care a căzut înlăuntru”, din
pricina trenului “care a sguduit şi
clădirea liceului”, bolta fiind
refăcută abia în anul 1955).
urbană a menţinut turnul în
picioare şi în ziua de astăzi.
Continuare în pagina 10

TROPARELE SĂRBĂTORILOR DOMNEŞTI (3) MAI
Troparul Înălţării Domnului
(sărbătoare cu dată schimbătoare)
Text: Te-ai înălţat întru slavă,
Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie
făcând ucenicilor prin promisiunea
Sfântului Duh; încredinţându-i prin
binecuvântare că tu eşti Fiul lui
Dumnezeu, Izbăvitorul lumii.
Imnul continuă linia tradiţională a
troparelor domneşti, proclamând
simplu identitatea şi misiunea lui
Hristos. Cel pe care-l
experimentaseră până
atunci în chipul
smereniei se manifesta
acum, ca urmare a
biruinţei asupra morţii,
în chipul slăvit al celui
Preaînalt. Este o taină
contemplată de sfântul
Pavel în Filipeni 2:6-11.
Persoana lui Hristos
întrupează un paradox
rezistent faţă de orice
t e n t a t i v ă
simplificatoare:
Dumnezeu întrupat şi
om îndumnezeit, el
deschide calea noastră
spre ceruri, indicând
drumul smerit prin care
– singur – se poate
ajunge la slava
netrecătoare. Este un
adevăr mărturisit de
tradiţia noastră, că
acolo unde este Hristos,
acolo ne vrea el şi pe
noi; misterul vieţii sale
descifrează taina vieţii
celor care-l iubesc şi-l
urmează. Prin această
înţelegere, cercul se
închide armonios.
Evanghelia din noaptea
de Paşti anunţa înfierea
noastră, adoptarea
noastră ca fii ai Tatălui,
prin credinţa în Fiul
Tatălui; acum,
promisiunea se
împlineşte, Hristos
Preot Dr. Doru Costache
înălţându-se odată cu noi de-a
d r e a p t a Pă r i n t e lu i. S e mn u l
binecuvântării pe care-l face, semn
care se regăseşte în toate slujbele
ortodoxe, pe de o parte indică
identitatea celui înălţat, iar pe de
alta confirmă împlinirea
promisiunii. De acum, veseli pentru
această încredinţare, ucenicii
Domnului pot merge pretutindeni,
vestind cu putere ritmurile vieţii
celei noi, care, înfăptuite în
smerenie şi cuminţenie, se
împlinesc întru slavă.
pag. 7
Troparul Coborârii Duhului Sfânt
(sărbătoare cu dată schimbătoare)
Text: Binecuvântat eşti, Hristoase,
Dumnezeul nostru, cel ce prea-înţelepţi
pe pescari i-ai făcut, trimiţându-le
Duhul Sfânt, şi prin ei lumea ai vânat –
iubitorule de oameni, slavă ţie!
Troparul începe ca un ecou al
imnului închinat înălţării Domnului:
cel ce îi încredinţa pe ucenici prin
binecuvântare în privinţa darului ce
avea să vină, este acum binecuvântat
de poporul său pentru
trimiterea darului
Duhului Sfânt. Mântuirea
este înfăptuită până la
capăt: cel deopotrivă
smerit şi preaînălţat,
Hristos, realizând
înnoirea firii noastre în
trupul pe care l-a asumat
prin întrupare,
permanentizează darul
vieţii veşnice prin
trimiterea Duhului Sfânt.
Prin Duhul Sfânt rămâne
Hristos prezent în
Biserica sa şi prin Duhul
Sfânt dăruieşte el tuturor
celor ce cred harul vieţii
înnoite. Acest dar se
manifestă, din ziua
Cincizecimii, a coborârii
Duhului, prin
transformarea celor ce
cred şi a vieţii lor.
Pescarii au devenit
apostoli, tristeţea s-a
prefăcut în bucurie.
Evanghelia este vestită
cu putere sufletelor care i
se deschid şi în toţi cei
cred se înfăptuieşte
mântuirea. Pentru toate
acestea, cel ce ne-a
deschis cale la ceruri,
Hristos, este slăvit.
Viaţa parohială | mai - iulie 2007 |
 pag. 8
De la orbire la vedere, de la moarte la viaţă
Duminica a 6-a după Paşti
(a Orbului din naştere)
(Apo stolul: Fapte 16,16-34;
Evanghelia: Ioan 9,1-38)
Moto: Şi Domnul Dumnezeu, Care
făcuse din pământ toate fiarele
câmpului şi toate păsările cerului,le-a
adus la Adam, ca să vadă cum le va
numi; aşa ca toate fiinţele vii să se
numească precum le va numi Adam
(Facere 2,19)
Dintru început Dumnezeu ne-a
făcut să vedem, să vedem ceea ce
este viu, să vedem Viaţa… şi să
avem atâta conştiinţă încât să şi
numim viul, pentru ca după cum este
văzut şi numit ca viu de către om, să
fie şi de către Dumnezeu. Aceasta
este generozitatea Iubirii.
Dacă urmărim întreaga perioadă a
duminicilor după Paşti, observăm că
mesajul pericopelor ne conduce
invariabil asupra aceluiaşi miez.
Descoperirea identităţii lui Hristos în
faţa oamenilor, a ipostazelor
conlucrării unora dintre ei la
împlinirea voii Tatălui; la polul
opus, relevarea indiferenţei sau
negarea deschisă faţă de prezenţa şi
lucrarea Fiului Lui Dumnezeu
întrupat şi Înviat din morţi, în
mijlocul umanităţii. Foarte simplu
spus, ne sunt propuse două tipuri
umane ale condiţiei omului căzut:
orbii spirituali născuţi din Adam,
care doresc să re-vadă, şi cei care,
deşi orbi, consideră că văd (Ioan
9,41), anulând astfel orice
posibilitate de vindecare. Insistenţa
Tradiţiei asupra orbirii spirituale este
un indiciu sigur că recuperarea
noastră ca fii ai Împărăţiei Tatălui nu
poate debuta fără recăpătarea
vederii, a acelei stări sufleteşti
capabilă să-l recunoască, să-l vadă
pe Dumnezeu, să-l urmeze.
Luminătorul trupului este ochiul.
Când ochiul tău este curat, atunci
tot trupul tău e luminat; dar când
ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău
e întunecat (Luca 11,34).
Am văzut în Evanghelii cum
îngerii căzuţi care stăpâneau oameni,
Viaţa parohială | mai - iulie 2007 |
Alina Paraschiv
erau capabili să-l recunoască pe
Hristos ca Fiu al Lui Dumnezeu
(Matei 8,29; Marcu 1,24; 5,6-7;
Luca 4,41). Am mai subliniat acest
paradox: orbul nici nu se vede
stăpânit, şi nici nu poate să-l
recunoască pe Salvatorul său. Să
înţelegem şi din aceasta necesitatea
permanentei ascultări faţă de
duhovnic, ghidul nostru spiritual.
Aşa şi duhul pitonicesc, vede cine
sunt apostolul Pavel şi însoţitorii lui:
Aceşti oameni sunt robi ai
Dumnezeului celui Preaînalt, care
vă vestesc calea mântuirii (Faptele
Apostolilor 16,17). Sfântul
eliberează slujnica în numele lui
Hristos. Reacţia duhurilor răutăţii
(Efeseni 6,12) nu întârzie să apară.
Apostolul şi sfinţii care îl însoţesc
sunt închişi şi torturaţi. Ostilitatea
maximă vine din parte temnicerului:
i-a băgat în fundul temniţei şi le-a
strâns picioarele în butuci (Faptele
Apostolilor 16,24). Cea mai
amarnică privelişte a omului robit de
patimi, instrument al duhurilor
răutăţii împotriva semenilor săi! Să
luăm aminte, noi cei slabi în virtute
şi în urmarea lui Hristos, la
atitudinea sfinţilor: iar la miezul
nopţii, Pavel şi Sila, rugându-se,
lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar
cei ce erau în temniţă îi ascultau
(Faptele Apostolilor 16,25).
După milostivirea şi pedagogia lui
Dumnezeu, încercarea sfinţilor
devine izvor de convertire pentru
temnicer. Ochii inconştienţei, trecuţi
prin forja evenimentelor, sunt
eliberaţi de întuneric; temnicerul
vede ceea ce înainte nu putea; şi nu
numai minunea ce se petrece cu cei
închişi este cea care-l trezeşte, cât
mai ales observarea unui tip de
umanitate, a unui mod de vieţuire pe
care nu l-a mai cunoscut nicăieri:
sfinţii Bisericii, care-şi slăvesc
Domnul chinuiţi fiind, care nu lasă
ca suferinţa lor să se reverse
distructiv în jur, împovărând sau
influenţând negativ viaţa aproapelui,
oricare ar fi acela, ci mai mult,
făcându-se prieteni ai lui Hristos,
prin participarea la mântuirea lui
(Faptele Apostolilor 16,27-34).
Eliberarea de sus se petrece în
exterior cu cutremur mare pentru
sfinţi, şi cu aceeaşi magnitudine, dar
interioară, în sufletul temnicerului,
care, cerând lumină, s-a repezit
înăuntrul inimii sale şi văzându-şi
ochiul orbit, tremurând de spaimă, a
căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila,
întrebând: Domnilor, ce trebuie să
fac ca să mă mântuiesc? (Faptele
Apostolilor 16,29-30).
Pericopa evangheliei după Ioan, ne
relatează aceleaşi, nouă, orbilor din
naştere. Şi toate pentru ca ochiul
nostru să se limpezească şi să se
obişnuiască cu discernerea lucrărilor
lui Dumnezeu.
Cu toţi cei care au renunţat la
mentalităţile lumii, la gândirea
insuflată de duhurile răutăţii, Hristos
a operat curăţirea ochiului spiritual,
recrearea lui: a scuipat jos şi a făcut
tină din scuipat, şi a uns cu tină
ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te
spală în scăldătoarea Siloamului
(care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a
dus şi s-a spălat şi a venit văzând
(Ioan 9,6-7).
Iar cu toţi cei care renunţă azi,
curăţă şi recreează cu scăldătoarea
iertării şi cu însăşi preascump Trupul
şi Sângele Său. În aceiaşi tonalitate a
conslujirii din pericopa apostolului,
orbul evangheliei stă ca mărturisitor
al Lui în faţa oamenilor – orbii care
consideră că văd. Ca şi slăbănogul
cel tăinuit ca orb din duminica a 4-a,
ca şi femeia samarineancă din
duminica a 5-a, orbul din naştere –
oricare dintre noi, suntem prin botez
şi prin celelalte sfinte taine, în
întâlnirea cu El, vindecaţi de orbire
şi trimişi în faţa celor care încă nu-l
văd, pentru a mărturisi despre El,
despre schimbarea ochilor noştri
sufleteşti. Dacă la interpelarea lumii:
Cum ţi s-au deschis ochii? (Ioan
9,10), răspundem indicând Cine
anume ne-a deschis ochii, la capătul
mărturisirii ne aşteaptă din nou cu
dor Hristos, invitându-ne la o vedere
şi mai intensificată a Lui. Orbule,
mă iubeşti tu pe Mine, mă iubeşti
mai mult decât aceştia?

Loredana TUDOR-TOMESCU
DESPRE
IERNILE
DE-ACASĂ
(POVEŞTI DE VACANŢĂ)
De-ar spune colbul drumului, din
satul meu de sub munte, cum
fugeam cu tălpile goale, de-mi
sfârâiau călcâiele, întâi prin
porumbul bunicii – Cerber cu
gesturi mute, dar cu inimă de
ceară-n soare –, apoi pe uliţa ce
tăia satu-n două, de la gară pân’ la
Valea Albă şi mai încolo, spre
Călimăneşti, n-ar crede nimeni.
Poate doar duzii de pe marginea
drumului, care vara mă adăposteau
în verdele lor plin, ca sânii de lapte
ai lehuzei, pe mine, fruct necopt
încă nici la trup şi nici la minte,
până cădea seara-n foşnetul lor.
Sau poate nucii aliniaţi de-a stânga
şi de-a dreapta caselor, ce străjuiau
satul ca nişte uriaşi înţelepţi,
adormiţi de-a-mpicioarelea, cu
braţele desfăcute.
Când vara răsufla greu, spre
toamnă, le luam rodul picat prin
urzici şi-l dezghiocam cu călcâiul,
apoi netezeam în palmă nuca încă
umedă de haina verde, ruptă cu
pârâituri, până seara schimbându-
mi ca şarpele din rugii mari de
mure, pielea mea, tot timpul nouă
(pe atunci) cu una verde-brun, de la
vârful degetelor nervoase şi subţiri
până la coatele julite exemplar a
„bună purtare”. Oltul mă chema la
taclale de când îi crăpa gheaţa-n
primăvară, ca o coajă de ou din
care iese la lumină un pui gălăgios.
Îmi spălam în apa lui picioarele de
praf, ochii de lumina de peste zi şi
sufletul de păcate – câte să fi avut
eu pe atunci…
În pădurea de sub Coasta Pietrii
mi-am ascuns primele lacrimi de
iubire, boabe mici de jar lichid ce
mă ardeau întâi pe suflet, apoi pe
obraji, până-n bărbia cu gropiţă, în
care, până atunci, îndesase Tata
Popa săruturi paterne, ca să îmi fie
inima „caldă şi bună ca pita coaptă
pe frunze de nuc”. Cuşma Coziei
se ridica înaltă şi tăcută, puternică,
în spatele casei, veghind cu ochiul
ei de lumină electrică, de la releu,
nestins în nopţi de vară sau de
iarnă, „să-i fie fetii bine”.
M-au purtat paşii, destinul şi grija
lui Dumnezeu pe toate
continentele: nicăieri ninsoarea nu
cade mai ameţitor, din tării, ca la
Vâlcea! Nestemate de zăpadă,
dănţuind din ceruri sparte spre
pământ, într-un ritm de vals vienez
auzit doar de ele şi de mine. Dacă
priveşti cu capul mult dat pe spate,
în lumina incertă a înserării de
iarnă, te-nşeală ameţitor simţurile
şi vezi cum cerul vine spre tine de
pretutindeni, gata să te-năbuşe în
pag. 9
puful lui greu, gri, ca o plapumă ce
dă să te acopere cu totul.Uliţa
largă, pieptişă, ce urcă spre Şcoala
Veche, se umplea de copii cu sănii
mai mari decât ei şi cu voci înalte
şi subţiri legate în buchete colorate
de chiote ca la nuntă. Ne încurcam,
cu mari şi mici, în voalurile albe de
zăpadă ale străzii, mireasă nouă la
fiecare ninsoare. Şi avea satul meu
„nunţi” din acestea până spre
primăvară şi uite aşa i-aş fi putut
spune drumului acela Uliţa
Veseliei. Lepădam încălţările de
cum dădea firul ierbii şi până nu se
punea bruma pe frunzele uscate
chip nu era să îmi mai chinui eu
picioarele în curelele încătărămate
ale sandalelor. Doar de Paşte mă
pigulea bunica din creştet până-n
tălpi, mă-mbrăca cu rochiţă nouă
şi-mi punea fundă-n capul ascuns
sub bucle şi pantofi roşii în
picioare şi mă ducea la Slujba de
Înviere, să iau Lumină. Pe atunci,
eram eu toată o lumină! Acolo m-
am amestecat cu toate, de la
pământ la cer, până m-am ridicat,
înaltă şi subţire, spre tâmplele
bunicii, începând să întreb despre
viaţă. Uneori, nu avea răspunsuri.
Eu începeam să am lacrimi… Într-
o iarnă, în Paraclisul Maicii
Domnului, ce stă pe umărul drept
al aşezământului monastic Cozia,
s-au pus inele pe degete la fel de
subţiri şi de nervoase ca-n verile şi
iernile copilăriei. S-a jucat hora lui
Isaia, fetiţa de demult se ascundea
sub voalul miresei de acum…
Gata! Vacanţa s-a terminat!
Începe Viaţa!
Viaţa parohială | mai - iulie 2007 |
pag. 10
TURNURILE MEDIEVALE ALE
SUCEVEI (Continuare din pagina 6)
Turnul Lăpuşneanu, cel mai înalt
turn medieval al Sucevei
Turnul Lăpuşneanu, clopotniţa
Bisericii Sf. Dumitru, este cel mai
înalt turn medieval al Sucevei (40
m). Înălţat cu 25 de ani mai târziu
(1560-61) decât biserica ctitorită de
Petru Rareş (1535), turnul, care a
fost construit, aşa cum indică
inscripţia de pe latura estică, de
„Alexandru voievod, prin mila lui
Dumnezeu domn al Ţării
Moldovei”, marchează şi astăzi,
prin monumentalitatea lui
volumetrică şi altimetrică, inima
oraşului vechi. „Turnul acesta -
scria în <Călăuza istorică a oraşului
Suceava>, la începutul celui de-al
treilea deceniu al secolului trecut,
prof. Victor Morariu - e clădirea
cea mai înaltă şi mai puternică din
Suceava. La 1809, când a ars
biserica, a fost bântuit de foc şi
turnul împreună cu clopotele;
biserica s’a restaurat apoi la 1822,
iar turnul la 1845. Dela 1867 la
1910 aice a fost paza de foc a
oraşului”. În sec. al XIX-lea
(1845), când deasupra construcţiei
iniţiale s-a mai adăugat un etaj, o
turlă cu bază octogonală, peste care
s-a aşezat vârful acoperişului,
primăria Sucevei funcţiona într-un
imobil fără etaj aflat în imediata
Viaţa parohială | mai - iulie 2007 |
apropiere a turnului (în prezent
corpul vechi al Liceului de Artă
„Ciprian Porumbescu”, imobil
transformat şi refăcut în anul 1859,
adaptat pentru a adăposti atât
primăria cât şi gimnaziul grec-
ortodox în care cele două instituţii
au funcţionat o bună bucată de
vreme împreună). La fel ca şi
Turnul Roşu, Turnul Lăpuşneanu,
care este astăzi „înclinat şi rotit” şi
la care s-au executat ample lucrări
de consolidare (care însă au fost
stopate din lipsă de fonduri),
reprezintă un pericol întrucât
expertizele şi simulările pe
calculator subliniază concluzia că,
în cazul unui cutremur de 5 grade
pe scara Richter, construcţia nu are
rezistenţă.
Turnul lui Petru Şchiopul şi
turnul de strajă al mănăstirii
fortificate Zamca
Turnul-clopotniţă de la biserica
mitropolitană Sf. Mare Mucenic
Gheorghe a fost ridicat în anul
1589 (la vremea aceea doar cu un
singur cat) de către Petru Şchiopul,
o dată cu mutarea în această
biserică (a cărei construcţie a fost
începută de Bogdan al III-lea în
anul 1514 şi a fost continuată şi
definitivată de Ştefăniţă Vodă în
anul 1522) a moaştelor Sf. Ioan cel
Nou (pe care le-a adus din Cetatea
Albă la Suceava, în anul 1402,
voievodul Alexandru cel Bun şi le-
a depus în vechea Mitropolie a
Moldovei, biserica Sf. Gheorghe-
Mirăuţi, unde au stat până la anul
1589). Turnul a câştigat în înălţime
şi măreţie (acum măsoară 34 de m)
în urma restaurărilor realizate, între
anii 1898-1910, de către arhitectul
Karl Romstorfer, care i-a mai
adăugat un etaj, turla şi a decorat
partea superioară a zidurilor cu
firide şi cu ocniţe. În fine, turnul
Mănăstirii Zamca (şi ea ctitorie
armenească, zidită de Agopsin
Vartan şi închinată Sf. Auxentie, o
biserică-cetăţuie înconjurată de un
zid masiv de piatră întărit cu
puternice contraforturi şi protejată
de un val de pământ) a fost ridicat,
în colţul zidului din partea dinspre
oraş, în anul 1606 (aşa cum este
indicaţia de pe cheia de boltă a
turnului). Turnul, cu înălţimea de
26 de m, turn de strajă şi clopotniţă,
avea iniţial o intrare boltită care,
ulterior, a fost zidită. În prezent,
turnul se află în restaurare.
Acestea sunt turnurile medievale pe
care se sprijină cerul oraşului,
turnuri cărora li s-au alăturat în
perioada modernă, în care
Bucovina a făcut parte din imperiul
aflat sub cârmuirea Coroanei de
Habsburg, turnul bisericii catolice
Sf. Nepomuk (1832-1836) şi turnul
Primăriei Sucevei (1903-1904).

Demult, demult, că nimeni nu mai
ştie de când, departe, departe,
dincolo de zarea în care totul se
pierde în umbra albastră a
depărtării, se întindea o ţară a
colinelor pe care locuitorii ei cultivau
cu multă dragoste şi pricepere tot
felul de pomi roditori. Livezile erau
întinse şi de cum dădea primăvara şi
se porneau razele calde ale
soarelui, toţi, cu mic cu mare
roboteau în jurul pomilor cu-răţindu-i
de crengile uscate, văruindu-le
trunchiurile spre a-i feri de gângănii,
stropindu-i cu leacuri numai de ei
ştiute pentru ca omizile să
nu-i atace, săpând pământul
în jurul lor pentru ca apa să
pătrundă bine la rădăcină şi
să-i ferească de seceta verii.
Pomii înfloreau şi dădeau
POVESTEA CIREŞELOR
roade bogate spre bucuria
tuturor, dar mai ales a
LA URECHI
copiilor care aşteptau cu
nerăbdare ca ele să se
coacă si să se poată înfrupta
din miezul lor dulce şi
aromat. De dragul lor
oamenii făcuseră o în grabă, spre treburile lor
înţelegere şi nimeni nu-şi
îngrădea livada, astfel încât
copiii puteau mânca oricând
fructe proaspete după pofta
inimii.
Armonia ar fi fost perfectă
dacă printre ei nu ar fi trăit o
femeie ciudată şi ursuză,
căreia toţi îi spuneau
Cireşoaia, fără să ştie însă
de unde vine acest nume
nemaiântâlnit. Ea îşi ducea
traiul singură într-o casă din
vârful unei coline înconjurată
de un zid de piatră dincolo
de care nici o privire nu
putea pătrunde. Aici nu era
nici o livadă. Doar în faţa
casei creştea un pom înalt cu
coroana ramificată ce rodea
nişte fructe fără seamăn pe
lume. Primăvara, după ce
petalele albe şi gingaşe ale
florilor se scuturau, pe ramurile lui
apăreau nişte bobiţe mici şi verzi ce
atârnau perechi, perechi la capătul
unor codiţe lungi şi subţiri. Apoi
creşteau, creşteau, până începeau
să se pârguiască. Pieliţa lor căpăta
o culoare sângerie, miezul devenea
cărnos şi zemos cu un gust dulce şi
aromat de-ţi lăsa gura apă. Oamenii
le spuneau „fructele Cireşoaiei”,
după numele femeii, sau mai simplu
„cireşe”, iar pomului, „cireş”. Nimeni
nu mai văzuse undeva asemenea
fructe şi nimeni nu ştia de unde
apăruse pomul în curtea Cireşoaiei.
Femeia păstra secretul cu străşnicie.
Mulţi au încercat să-l cultive aşa
cum ştiau ei, punând sâmburii
cireşelor în pământ, udându-i şi
aşteptând să răsară ceva, dar fără
folos. Din pământ nu răsărea
niciodată nimic.
Cireşul şi fructele lui aduceau în
casa de pe colină bani frumoşi căci
faima lor se dusese până hăt,
departe. Dar nu oricine se putea
bucura de gustul acestor fructe
nemaivăzute. Preţul lor era mare,
Cornelia TURLEA-CHIFU
astfel încât numai cei bogaţi le
puneau pe masă. Ele se coceau
înaintea tuturor fructelor, iar copiii le
priveau cu jind, roşii şi cărnoase,
printre frunzele crengilor ce se
vedeau de după zidul cel înalt de
piatră. Femeia nu găsea altceva mai
bun de făcut cu banii câştigaţi din
vânzarea cireşelor, decât să-l ridice
tot mai sus, ca nu cumva taina să
treacă dincolo de el şi cireşul să
crească şi în livezile altor oameni.
În vecinătatea zidului se afla o
pag. 11
căsuţă sărăcăciosă plină de copii,
care mai mari, care mai mici, pe
care-i creştea sora lor mai mare,
după ce părinţii lor închiseseră ochii
pentru totdeauna, plecând în lumea
fără de întoarcere. Fata muncea din
casă-n casă, pe la străini, pentru o
bucată de pâine cu care-şi hrănea
frăţiorii. Nu-i vorbă, că poame
mâncau destule cu toţii de prin
livezile fără garduri. Dar tare ar mai
fi gustat şi ei din minunatele fructe
ale Cireşoaiei, care însă îi alunga
din preajma zidului de cum îi zărea
apropiindu-se.
Dar iată că într-o zi
Cireaşoaia căzu bolnavă la
pat. Nu avea pe nimeni, căci
nimeni nu-i trecuse vreodată
pragul casei. Trăise singură
cu cireşul ei, înconjurată de
zidul din ce în ce mai înalt.
Aşa că nu avea cine să-i dea
un pahar cu apă şi să-i
uşureze bătrâneţele. Oamenii
erau obişnuiţi cu poarta
mereu ferecată cu şapte
lacăte şi treceau nepăsători,
fiecare, gândind cu toţii că
bătrâna Cireşoaia îşi merita
soarta. Doar sora cea mare
avea milă de biata bătrână.
Fată cu suflet bun, îşi făcuse
un obicei din a-i lăsa la
poartă în fiecare dimineaţă,
când pleca la muncă, câte o
găleată cu apă, iar seara, la
întoarcere, câte o bucată din
pâinea pe care o câştigase.
După o vreme bătrâna
începu să lase şi ea la poartă
câte un pumn de cireşe.
Mare fu bucuria fetei, dar şi
mai mare a frăţiorilor ei. Îşi
împărţeau în mod egal
râvnitele boabe rubinii şi le
mâncau încet, fără grabă, ca
să nu se termine prea
repede.
Într-o seară, pe când fata
se întorcea de la lucru, o găsi
pe Cireşoaia în poarta casei.
Femeia, fără nici o vorbă îi făcu
semn să intre, îi puse în braţe un
coş mare plin cu cireşe şi-i spuse să
le aleagă pe cele cu codiţele unite
perechi şi să le pună la urechile
frăţiorilor ei ca nişte cercei! Restul
cireşelor să le mănânce... Apoi, fără
să-şi dea jos de la urechi cerceii din
cireşe, să sape o groapă în faţa
casei lor în care să pună toţi
sâmburii fructelor mâncate.
pag. 12
Viaţa parohială | mai - iulie 2007 |
 pag. 12
Povestea cireşelor la urechi
continuare din pag. 11
Cireşoaia nu a vrut, până atunci,
să dezvăluie nimănui secretul
cultivării minunatului pom, de frică
să nu aibă concurenţă şi preţul să
scadă rămânând astfel fără venit.
Acum îi părea rău, şi pentru că îşi
simţea sfârşitul s-a gândit să
dezvăluie şi altora secretul cireşului.
Şi-apoi era prea bătrână să mai
care la piaţă coşuri grele încărcate
cu cireşe. Ştia că fata noastră dragă
n-o s-o lase să moară de foame.
Fata luă coşul mulţumind
bătrânei, se duse acasă şi făcu
întocmai cum o învăţase aceasta.
Nu după multă vreme, în faţa casei
sărăcăcioase se ridica un cireş
Viaţa parohială | mai - iulie 2007 |
mare, frumos şi plin de roade. Copiii
făcuseră roată în jurul lui şi priveau
uimiţi minunea. Au mâncat pe
săturate, neuitând să-şi pună
cireşe-cercei la urechi şi să
mulţumească lui Dumnezeu şi
Cireşoaiei pentru bucuria care le
fusese dată. În fiecare zi, sora cea
mare pleca de acasă cu câte un coş
plin cu cireşe pe care îl lăsa la câte
o casă cu mulţi copii, neuitând să le
spună şi taina creşterii. În scurt timp
colinele s-au umplut cu aceşti pomi
şi de copii cu cireşe la urechi.
Vestea s-a răspândit dincolo de
hotarele ţării colinelor, care de
acum se numea Ţara Cireşelor.
Veneau acolo oameni din toate cele
patru zări şi plecau cu câte un coş
cu cireşe pe care îl primeau fără
bani, odată cu secretul înmulţirii
minunatului pom. Şi astfel cireşul a
devenit faimos şi s-a răspândit în
lumea largă. Ba chiar şi luna iunie,
luna în care se coc cireşele, a fost
numită de cei bătrâni şi de
calendarele bisericeşti: „Cireşar”!
Cu timpul, povestea sădirii
cireşului s-a mai uitat. A rămas însă
bucuria copiilor care şi în zilele
noastre îşi mai pun cireşe la
urechi... şi nostalgia celor mari,
care atunci când nu-i vede nimeni
îşi mai atârnă cerceii copilăriei la
urechi sau în suflet, ca să se poată
întoarce în timp şi să retrăiască
bucuria fără seamăn a acestui
obicei.
Timişoara, Cireşar 2007
POEZIE
Cornelia TURLEA-CHIFU
VARA
Vară, vară, călduroasă,
Coace holda cea mănoasa
Să avem pâine pe masă.
Intră iute prin livezi
Unde merele sunt verzi,
Cu o rază de la soare
Dă caiselor culoare,
Pârguieşte perele,
Pictează cireşele
Să le strângă fetele,
Să-şi pună-n urechi cercei.
Iară cei mai mititei,
La desert să le servească,
Din licoarea lor să crească
Sănătoşi şi mărişori,
Cu bujori în obrăjori.
TEIUL
Teiule înmiresmat,
Pădurea ai parfumat.
Şi vestea s-a răspândit
Că tu iar ai înflorit.
Vin albine gospodine
Să adune de la tine
Polenul mirositor,
Să-l ducă în stupul lor
Şi în fagurii de ceară,
Să îl pună în cămară,
Din el miere să ne facă,
Aromată, să ne placă.
Vin copiii după ele
Să adune floricele,
Să le pună la uscat
Pentru ceaiul fermecat
Ce tusea o potoleşte
Cu miere de se-ndulceşte.
 pag. 13

9
Limba, vorbită sau scrisă, este un instrument de comunicare pentru
care trebuie să avem un respect deosebit. Unii oameni tratează limba
în care se exprimă cu superficialitate, ajungând uneori să o deformeze
fără să îşi dea seama. Mulţi dintre conaţionalii noştri mutilează
cuvintele atât prin pronunţare cât şi prin scris, ajungând de râsul şi
critica celor cu care comunică. Iată câteva exemple: aboriginezi sau
arborigeni (în loc de aborigeni), crastaveţi (În loc de castraveţi),
bimbelou (în loc de bibelou), blaştină (în loc de mlaştină) ş.a.m.d.
Desigur, nimeni nu este perfect! Nici un vorbitor nu stăpâneşte la
perfecţiune limba pe care o vorbeşte. Există diferenţe de vorbire create
de perioade istorice (arhaisme şi neologisme), diferenţe regionale,
geografice, profesionale, stilistice, tehnice etc. Fondul de cuvinte al
limbii române este foarte vast şi nimeni nu poate să îl posede în
totalitate. Trebuie totuşi, să avem grija de limba noastră, făcând
eforturi pentru a ne exprima cât mai corect. De aceea, dacă nu suntem
stăpâni pe unele cuvinte, este recomandabil să apelăm la dicţionare.

LITERE ÎNCURCATE
TAIFAS CU LITERA P
- PĂPUCARUL PĂPUCĂR- CNOFROM UUNI STDUIU - Cum te numeşti, Domnule?
EŞTE PAPUCII PĂPUCĂRE- AL UENI UINVRESTŢIAI - Petru Potopeanu.
SEI, DAR PĂPUCĂREASA ELGENZE, NU CNTOZEAĂ - Şi ce lucrezi?
ÎN CE ODRNIE SE ALFĂ
NU POATE PĂPUCĂRI - Prepar peşti pentru pulverizat.
LIRTEELE ÎTNR-UN - Bine, dar ce anume operaţii faci?
PAPUCII PĂPUCARULUI CÂNVUT. SIGNRUUL - Pun peştele pe plăci, potrivesc plăcile
LRUCU IPMOTARNT E CA pe plite, pregatesc patru putini pentru
- DĂ-MI UN PIC DE „PIC” PIRMA ŞI UTLIMA LIERTA peştele prăjit, pulverizez pasta
SĂ PIC PE PICĂTURA DE SĂ FIE LA LCUOL LOR. produsă, punând-o prin pungi.
RSETUL POTAE FI O - Dar de ce toate cuvintele pe care
PE PLIC VRZAA COLMPETÃ ŞI TOT le foloseşti încep cu litera „P”?
VEI PTUEA CTII FRÃÃ - Poftim?
- PROVERBIALUL PAS- PRBOELME. ATSA E DIN - De ce vorbeşti numai cu „P”?
TRAMAGIU PANAIT PRA- CUZAA CÃ NU CIITM - Pentrucă pot pronunţa pe „P”
FEICRAE LTEIRÃ, CI perfect perceptibil.
VOSLAVNICU PREGĂT-
CVÂNUTUL CA UN ÎRTNEG! - Ei, asta e acum! Pun rămăşag
EŞTE PASTRAMĂ PI-
că la întrebările mele vei greşi.
CANTĂ PENTRU PRÂNZUL - Primesc!
PROGENITURII PRINCIPE- - Pe cât?
LUI - Pun prinsoare pe patru poli!
- S-a făcut! Spune-mi ce-ţi place să
manânci?
- PE SCĂRILE PODULUI
- Peşte: păstravi, păstrugă, plachie.
PESCARII PARIZIENI Prepar papară, piftie piperată, pârjoale,
PRIND PEŞTE PROASPĂT papricaş, pastramă. Poame: portocale,
piersici, pere, prune, pepene, papaya.
Papanaşi, peltea...
- Dar ingheţată obişnueşti?
PIRAMIDA NUMERELOR - Puţin profiterol, parfait...
- Spune-mi cum îţi petreci timpul liber?
1 x 9 + 2 = 11
- Primăvara prefer plimbările pe
12 x 9 + 3 = 111
potecile pădurilor, prin parcuri.
123 x 9 + 4 = 1111
- Dar vara?
1234 x 9 + 5 = 11111
- Pescuiesc.
12345 x 9 + 6 = 111111
- Şi iarna?
123456 x 9 + 7 = 1111111
- Patinez.
1234567 x 9 + 8 = 11111111
- Te pomeneşti că poţi să-mi spui
12345678 x 9 + 9 = 111111111
o poezie cu litera "P"?
123456789 x 9 +10= 1111111111
- Pot.
- Asta nu o mai cred. Spune-o!
PALINDROMUL - Prin pustiuri, peste pietre,
este un cuvânt, sau o frază care citită
Grafica: George Roca

Păsări, pâlcuri pribegesc,

din ambele sensuri îşi pãstrează Părăsindu-şi puii proprii
înţelesul. Pe pămâtul părintesc.
AM ANA PALTONAS SA ’NOT Prima pasăre, pilotul,
Plescăia puternic pliscul,
LA PANAMA ?
Privind precaut pământul,
Pajistea, pădurea, piscul...

Viaţa parohială | mai - iulie 2007 |

pag. 14

Paternitate şi jertfă
Alina Paraschiv

Duminica a 10-a după Rusalii încercaţi în fel şi chip… Dacă vă (Facere 1:28). Să-l privim însă pe
Corinteni 4:9-16; urăşte lumea, să ştiţi că pe Mine mai “tatăl” din pericopa evanghelică.
Matei 17:14-23 înainte de voi M-a urât (Ioan 15:18). Deşi are copil, nu se poate numi
Sfântul Pavel descrie acest periplu părinte… Copilul său nu se bucură
În lumea care nu-l cunoaşte pe prin împărăţia oamenilor nemiloşi, de libertatea omului aflat în creştere
Hristos sau refuză să-l cunoască, ce nu-şi deschid mintea şi inima spirituală, ci se află stăpânit de un
fiecare creştin devine inevitabil un către Dumnezeu: Până în ceasul de demon (înger căzut), asupra căruia
mic apostol, făcându-se privelişte acum flămânzim şi însetăm; suntem nu are nici o putere. Vine şi-l
lumii şi îngerilor şi oamenilor (1 goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, eliberează cel ce are toată puterea în
Corinteni 4:10). Cu cât ne angajăm …ocărâţi …prigoniţi …huliţi…Am cer şi pe pământ, Domnul Vieţii:
ca urmaşi ai lui Hristos (1 Corinteni ajuns ca gunoiul lumii, ca Hristos. Omul nu poate rodi, nu
4:16), cu atât resimţim diferenţa măturătura tuturor, până astăzi (1 poate deveni părinte autentic decât în
dintre duhul păcii sau al Bisericii şi Corinteni 4:11-13). Deşi pare a fi un relaţie cu Acela spre a cărui
duhul lumii. Nimeni nu poate să drum al durerii şi risipirii, de fapt asemănare tinde, Hristos, Dumnezeu
slujească la doi domni, căci sau pe este drumul regăsirii de sine şi al întrupat.
împlinirii slujirii/vocaţiei în trupul
unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi,
sau de unul se va lipi şi pe celălalt îllui Hristos – Biserica: Eu sunt Calea, Situarea pe acest drum, construirea
va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Adevărul şi Viaţa (cf. Ioan 14:6). acestui parcurs presupune rugăciune
Dumnezeu şi lui mamona, şi post. Finalul pericopei evanghelice
avertizează Domnul (Matei 6:24). Abia atunci, străbătând calea, poţi fi confirmă infrastructura jertfelnică a
părinte. Născând prin Evanghelie fii drumului, a vieţii autentice, dar şi a
Plecând din Liturghie binecuvântaţi: întru Domnul, Apostolul a rodit el certitudinii victoriei, dacă acesta va
Cu pace să ieşim, reintrăm în lume însuşi, a săvârşit ceea ce potenţial fi parcurs până la capăt: şi-l vor
Întru numele Domnului, iar ispitele putea împlini. Rodind, a devenit omorî, dar a trei zi va învia (Matei
nu încetează să apară; suntem părinte: creşteţi şi vă înmulţiţi 17:23).

George ROCA
POVESTEA
CELOR
DOI
ÎNGERI
CĂLĂTORI
Doi îngeri călători s-au oprit să-şi pe câmp. Îngerul cel tânăr s-a par a fi. Uneori chiar aşa se
petreacă noaptea în casa unei
familii înstărite. Gazdele au fost
rele şi au refuzat să-i lase pe ingeri asemenea lucru?
să înnopteze în camera de oaspeţi.
După multe rugăminţi, le-au oferit
o cămăruţa în subsolul clădirii. În
timp ce îşi făceau paturile, îngerul
cel bătrân a văzut o gaură în perete
şi a reparat-o imediat. Când îngerul
cel tânăr l-a întrebat de ce, celalalt
înger i-a răspuns: „Lucrurile nu - Lucrurile nu sunt întotdeauna ce (Prelucrare după o idee de pe
sunt întotdeauna ce par a fi”.
-
În noaptea următoare îngerii au bătrân... Când am stat în subsol am
ajuns să se odihnească în casa unui observat că în gaura din perete era
ţăran foarte sărac, dar foarte ascuns mult aur. De vreme ce
ospitalier, ce locuia împreună cu stăpânul era obsedat de lacomie şi
soţia lui. După ce au împărţit cu ei
puţina mâncare ce o aveau, i-au
era incapabil să-şi împartă
bogaţia cu altcineva, am astupat
lăsat pe îngeri să doarmă în patul
lor, unde se puteau odihni în voie.
zidul ca să nu o mai găsească.
Noaptea trecută când am dormit în
patul familiei de ţărani, îngerul
Când s-au trezit a doua zi, îngerii l- morţii a venit după soţia lui. I-am
au găsit pe ţăran şi pe soţia lui dat în schimb vaca!
plângând. Singura lor vacă, al cărei
lapte era singurul lor venit, murise Lucrurile nu sunt întotdeauna ce
înfuriat şi l-a întrebat pe cel bătrân, întâmplă când lucrurile nu se
cum se poate întâmpla un desfăşoară aşa cum ar trebui. Dacă
ai credinţă şi curăţenie sufletească,
vei realiza că multe întâmplări
- Primul om avea tot şi totuşi l-ai ciudate sunt în avantajul tău. S-ar
ajutat, a spus el, a doua familie putea să nu ştii de ce anume te-a
avea atât de puţin, dar era în stare păzit Dumnezeu...
să împartă totul, şi tu i-ai lăsat
vaca să moară!
par a fi, i-a raspuns îngerul cel Internet) .

Viaţa parohială | mai - iulie 2007 |

 pag. 15

University of Western Sydney şi

Cronica 17.05: Înălţarea Domnului. La Metanexus Institute (USA),
sfânta liturghie a asistat şi părintele prezentând un referat cu titlul
evenimentelor Petru-Ilie Petre (parohia Buna- „Geodesics in the Chaos of the
Vestire). După slujbă, a urmat o Non-Traditional Mind: Wisdom
28.04: după vecernie, a avut loc o masă comună from the Christian Orthodox
seară dedicată poeziei româneşti de 26.05: dimineaţa, Dl. Lucian Tita a Tradition”
Paşti. Preotul paroh a prezentat o organizat o acţiune de tăiere a ierbii
suită de icoane praznicare, după care 22.07: după sfânta liturghie, a avut
a dat citire, împreună cu Dna. loc şedinţa Comitetului parohial.
Loredana Tudor-Tomescu, unor Printre altele, s-au luat următoarele
poeme care scrutează misterul pascal decizii mai importante: alegerea
Dlui. George Costea ca epitrop al
29.04: la sfânta liturghie a asistat parohiei; serbarea hramului bisericii
Reverend Dr Jonathan Inkpin, (15 august – utrenie şi liturghie; 19
Secretarul general al Consiliului august – liturghie, masă festivă). La
Bisericilor din NSW (NSW EC). încheierea şedinţei, preotul paroh a
Slujba s-a desfăşurat bilingv. prezentat Comitetului copia scrisorii
Versiunea engleză a lecturilor trimise la Patriarhie în data de 14
apostolică şi evanghelică a fost citită iunie, prin care solicita eliberarea
de Dra. Andreea Hrincu. La din funcţia de preot paroh, şi a
încheierea slujbei, Revd Dr Inkpin a îndemnat Comitetul să se adreseze
făcut o prezentare a activităţii NSW Patriarhiei Române pentru
EC şi a expus câteva din gândurile solicitarea unui nou preot
sale legate de posibilitatea de pe peluzele din jurul bisericii.
intensificării relaţiilor pastorale După sfânta liturghie, a avut loc 29.07: după sfânta liturghie, preotul
dintre Bisericile membre. După cu- slujba parastasului paroh Dr. Doru Costache, a anunţat
vântare, a avut loc o masă comună credincioşilor decizia de a se retrage,
27.05: duminica Coborârii Duhului explicând motivele acestei decizii
06.05: după sfânta liturghie, a avut Sfânt. După sfânta liturghie şi (presiunile dinăuntrul şi dinafara
loc Şcoala de duminică, beneficiind rugăciunile vecerniei speciale de parohiei împotriva sa; lipsa de
de concursul Dnei. Marika R u s a l i i , a u r m a t „ C e a i u l apreciere din partea unor membri
Kalafatis şi al preotului paroh Doamnelor” (organizat sub pentru activitatea depusă şi acuzele
coordonarea Doamnelor Denisa acestora; dorinţa de a permite
10.05: preotul paroh, în calitatea sa Tita şi Ileana Păunescu) întoarcerea celor care au părăsit
de cadru didactic la colegiul teologic parohia din opoziţie faţă de
grec-ortodox Sfântul Andrei, a 03.06: după sfânta liturghie, a avut activitatea sa)
asistat la consultaţia teologică dintre loc, cu concursul Dnei. Marika
delegaţii Arhiepiscopiei Ortodoxe Kalafatis, şcoala de duminică 30.07: trecerea la cele veşnice a
Greceşti a Australiei şi reprezentanţii Părintelui Patriarh Teoctist. Parohia a
Uniting Church 11.06: dimineaţa, a avut loc o cinstit memoria sa printr-un parastas
acţiune de curăţire a curţii şi organizat în data de 5 august, cu
magaziei de lumânări, organizată de participarea credincioşilor şi în
Dl. George Costea prezenţa diplomaţilor români
acreditaţi la Sydney. Preotul paroh
23.06: preotul paroh a participat la Doru Costache a rostit necrologul
şedinţa adunării generale a NSW
Ecumenical Council, fiind invitat
să vorbească în cadrul unui panel
dedicat deopotrivă viitorului
mişcării ecumenice şi dificultăţilor
întâmpinate de Bisericile mici în
contextul australian

20.07: după sfânta liturghie dedicată

sfântului profet Ilie, preotul paroh a
participat la conferinţa Spirituality
in Australia, organizată de

Viaţa parohială | mai - iulie 2007 |

 Icoană pe sticlă - Maria Olteanu (Bistriţa)
O FI ADEVĂRAT ?
1. Sunt cel puţin doi oameni pe lumea asta pentru care ai fi gata sa mori.
2. Cel puţin 15 persoane din lumea asta te iubesc într-un fel sau altul.
3. Singurul motiv pentru care cineva te-ar urî este pentru ca doreşte să
fie exact ca şi tine.
4. Un zâmbet de-al tău poate bucura pe oricine, chiar şi pe cei care nu te
plac.
5. În fiecare seară, cineva se gândeşte la tine înainte de a adormi.
6. Însemni totul pentru cineva.
7. Eşti deosebit şi unic. ŞTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
8. Cineva despre care tu nici macar nu ştii că există, te iubeşte.
Precizări
9. Când faci cea mai mare greşeală, ceva bun iese din asta.
10. Când crezi că lumea asta ţi-a întors spatele, mai uită-te o dată. Contrar ştirilor vehiculate prin
11. Întotdeauna adu-ţi aminte de complimentele primite. parohie şi pe alături, nu mi-am dat
demisia.
12. Uită remarcile neplăcute. Demisia este un act prin care o
parte rupe unilateral relaţia
Prietenii buni sunt asemeni stelelor... Nu-i vezi intotdeauna, dar ştii că contractuală cu cealaltă.
mereu sunt acolo.
În cazul scrisorii pe care am
Îmi doresc mai degraba un trandafir şi o vorbă bună de la un prieten cât
trimis-o la Patriarhie (14 iunie
mai sunt încă aici, decât un camion plin de jerbe atunci când m-am dus.
2007), am solicitat eliberarea din
Fericirea te indulceşte, încercările te întăresc, tristeţea te face mai uman, funcţia de preot paroh, altfel spus
greşelile te smeresc, succesul te menţine în formă, dar numai Dumnezeu încetarea pe cale amiabilă a
te face să mergi mai departe! contractului dintre mine şi
„Oricând Dumnezeu închide o uşa, întotdeauna îţi deschide o altă uşa, Patriarhia Română.
chiar dacă uneori pare că e iadul pe pământ”.
Mai mult, Comitetul parohial nu a
primit de la mine nici o scrisoare
la organizarea mesei comune din 29 de demisie, ci numai copia
Pentru slava lui Dumnezeu aprilie, cu ocazia vizitei Revd Dr scrisorii adresată Părintelui
Jonathan Inkpin, Secretarul Patriarh. Voi adresa Comitetului
* Dna. Maria Busu a donat general al NSW Ecumenical parohial o scrisoare numai în
bibliotecii parohiale două volume Council, şi a „ceaiului doamnelor”, momentul în care se va ajunge la o
semnate de John Dickson: A din 27 mai soluţie în privinţa relaţiei dintre
spectator’s guide to Jesus: an * Familia Mircea şi Elvira Lăutaru mine şi Patriarhia Română.
introduction to the man from a împodobit cu flori biserica, în
Nazareth (Sydney: Blue Bottle diverse împrejurări Preot paroh Dr. Doru Costache
Books, 2005); A spectator’s guide to * Familia George şi Maria Costea a
world religions: an introduction to donat cărbuni şi tămâie pentru
the big five (Sydney: Blue Bottle sfântul altar; de asemenea, prescurile redacţia:
Books, reprinted 2005) necesare pentru sfânta liturghie pr. dr. Doru Costache
* Mulţumiri celor care au contribuit
concepţie grafică &
tehnoredactare:
Donaţii pentru completarea stocului de lumânări George Roca (Sydney)

Fam. D. Bunescu, $50; Fam. D. Costache, $100; Fam. V. Diaconu, $20;

Dl. I. Diţu, $20; Fam. N. Elin, $50; Fam. A. Gherla, $34; Dna. I. Gudaş, 64 Linthorn Ave,
$20; Dna. R. Horun, $10; Fam. L. Hrincu, $20; Fam. A. Kalafatis, $25; Croydon Park,
Fam. M. Lăutaru, $30; Dna. A. Păunescu, $40; Dna. D. Popescu, $50; NSW 2133.
Dna. I. Radu, $40; Dna. C. Stănescu, $20; Fam. V. Theodorescu, $50; phone: (02) 9642 02 60
Fam. B. Tiron, $20; Fam. M. Zetea, $50. www.sfmariasydney.com