septembrie - octombrie 2005

anul XXX
trebui să îmi acordaţi şi mie,
CIUMA
editorial

păstorului Dvs., creditul cuvenit

Pr. Doru Costache
Am fost tentat de mai multă
vreme să abordez acest subiect,
văzând starea de lucruri din
biserica noastră. Am aşteptat până
acum nu pentru că mi-ar fi fost jenă
de gura târgului (cei dintre Dvs.
unuia care a venit aici pentru Dvs.,
nu pentru sine (deşi trebuie să
recunosc că este mai uşor să trăieşti
la Sydney decât în Bucureşti). Să
mă credeţi, aşadar, când vă spun că
am găsit aici, în lumea liberă,
ecourile încă puternice ale acelei
Românii devastate spiritual, urme

Naşterea Maicii Domnului

care s-au ostenit să încerce a mă
cunoaşte ştiu deja că nu mă
interesează bârfele “comunitare”),
ci pentru că am sperat ca
fenomenul să dispară de la sine,
cum spaimele coşmarurilor se
risipesc la primele raze de soare.
Se pare însă că ori nu am aşteptat
destul, ori conştiinţele unora dintre
enoriaşi sunt mai profund rănite
decât am crezut… În primul caz,
evident că ar trebui să mi se acorde
circumstanţe atenuante: îmi este
realmente greu să accept instituirea
anormalităţii ca regulă a vieţii de
zi-cu-zi în Biserica lui Hristos. În
fond, de ce să asistăm cu
indiferenţă la permanentizarea unei
condiţii anti-creştine într-o parohie
creştină? În al doilea caz, evident
că toţi trebuie să devenim
conştienţi de persistenta influenţă
dăunătoare a stării de lucruri
dinainte.
Vă scriu cu amărăciune despre
acestea. Îmi veţi spune că nu am
dreptul, că nu vă cunosc, că nu am
trăit disperarea cu care aţi înfruntat
“lumea nouă”, fugind din pustiul
unei Românii devastată spiritual de
comunism şi de tentaculele
securităţii, sărăcită material de
programele cincinale; mai ales, îmi
veţi spune că nu ştiu prin ce
pericole a trecut biserica. Şi aveţi
dreptate, dragii mei, nu am cum să
mai gust disperarea Dvs. Însă va
care acasă devin tot mai şterse.
Pericolele care au ameninţat
biserica nu mai există, dar mulţi
încă trăiţi ca sub asediu…
Am încercat să vă înţeleg, dragii
mei, am încercat să vă acord
circumstanţe atenuante. Chiar am
crezut că unii dintre Dvs. au
rezistat şi că sunt pe cale de a se
trezi. Unii au confirmat speranţele
mele, ieşind curajos din peşteră şi
întuneric. Alţii doar au dat ceva
semne de viaţă, pentru a muri
curând la loc, lăsându-se în
continuare adăpaţi cu otrava care
încă se mai revarsă în parohia
noastră… Din nefericire, şi aceasta
este amărăciunea mea, a păstorului
Dvs., rănile “politicii” desfăşurate
anterior în biserică sunt mult prea
profunde.
Sunteţi răniţi şi nu (vreţi să) ştiţi.
Sunteţi în suferinţă şi nu vreţi să
recunoaşteţi. Nu am venit să vă
judec, ci să vă aduc pacea lui
Hristos. Pacea aceasta nu poate fi
însă pur şi simplu instituită prin
lege; ea se câştigă prin efortul
reciproc al celor implicaţi. Nu pot
să fac singur nimic, chiar dacă
Domnul este cu mine. În Biserica
lui Hristos, totul este interacţiune.
Fără ca Dvs. să acceptaţi şi să vă
aduceţi aportul, nimeni nu poate
face pentru Dvs. ceva.
)pag. 3
INTRIGĂ ŞI
INTOLERANŢĂ
M. Constanţa
Oare de multe ori ne dăm seama că
înăuntrul nostru se dă lupta între
bine şi rău?
O ilustrare minoră, dar
semnificativă, este toleranţa faţă de
sine. Sunt evidente neajunsurile
pricinuite de cei care tind să-şi
impună interpretările personale în
situaţii pe care nu le cunosc în toate
detaliile, aruncând piatra intrigii cu
intoleranţa celor ce au impresia că
spusele lor sunt de necontestat.
Cei care îşi pleacă urechea la
asemenea vorbe nu sunt mai puţin
vinovaţi decât cei ce stârnesc
furtuna; inconştient, ei sunt deja
pregătiţi să recepţioneze orice este
negativ, fără a pune la îndoială cele
auzite.
Cei mai vinovaţi, cei care aruncă
primii scânteia vrajbei, sunt
vigilenţi la tot ce mişcă în jurul lor,
) pag. 3
 pag. 2

CALEA CEA supravieţuirii. Nu cred că este

suficientă supravieţuirea războiului
debarasăm însă de instinctele
primare de supravieţuire
STRÂMTĂ distructiv provenit din noi înşine şi
de la diavol prin ispite, instincte
individualistă prin egoism şi
asuprirea directă sau indirectă a
Dr. Emil Eracovici
primitive negative, etc. Ferirea de altora. Pe această cale ni se cere
Omul a fost făcut după chipul şi faptele rele este importantă, smerenie, plângerea păcatelor,
asemănarea lui Dumnezeu. reprezentând fundaţia spiritualităţii blândeţe, dreptate, milă, inimă
Nerăbdarea şi neascultarea l-au creştine, dar evitarea pacatelor este curată, dragoste faţă de Dumnezeu
condus la încălcarea poruncii doar începutul drumului. şi faţă de aproapele.
dumnezeieşti, săvârşirea păcatului Chemarea la desăvârşire reprezintă De cealată parte există calea cea
strămoşesc şi implicit pierderea o chemare la luptă. O luptă largă, ce duce la pieire. Largă
asemănării cu Dumnezeu. constructivă, continuă, spre datorită faptului că nu necesită
dragoste universală necondiţionată efort, nu necesită atenţie, nu
Ţelul omului de aici înainte este şi spre asemănarea cu Dumnezeu.
lupta cu el însuşi pentru necesită ghidaj. Nu există legi
Nu ajunge să nu facem rău – restrictive, nici îndrumări spre
recăpătarea asemănării şi a trebuie să facem bine. Nu ajunge
chipului dumnezeiesc, adică osteneli deosebite. Este calea
să nu ne răzbunăm împotriva mândriei, invidiei, desfrânării,
desăvârşirea şi prin urmare vrăjmaşului – trebuie să-l iubim.
mântuirea. materialismului, urii, ignoranţei,
Să ne-amintim parabola talanţilor, dispreţului faţă de aproapele şi faţă
Modelul nostru în această direcţie unde slujitorul care nu a făcut de Dumnezeu. Aceasta este calea
este însuşi Iisus Hristos, iar calea altceva decât să evite degradarea pe care suntem îndemnaţi atunci
desăvârşirii este calea cea strâmtă, sau pierderea talantului primit când ni se spune: “Urmează-ţi
adică a credinţei, nădejdii şi a (putem interpreta aici – evitarea instinctele tinere” sau “Distrează-te
dragostei. Este o cale greu de faptelor rele) a fost alungată, iar cât poţi, că viaţa este scurtă”. Dar
acceptat, întrucât cere credinţă într- cei care şi-au înmulţit talanţii să avem grijă că aceasta este şi
un Dumnezeu pe care ştiinţa nu-L (săvârşirea faptelor bune, lupta calea consecinţelor pentru viaţa
poate dovedi, logica nu-L poate constructivă spre desăvârşire) au prezentă şi viitoare.
explica, iar materialismul din noi fost bine plăcuţi stăpânului.
nu-L poate vedea, auzi sau pipăi. Dumnezeu ne oferă libertatea de a
Cere nădejde în Dumnezeu atunci Acestă cale strâmtă pe care ne-o alege între cele două căi. Una ne
când ne simţim disperaţi, propune Hristos nu cred că este cere efort în vederea desăvârşirii.
prăpăstioşi şi părăsiţi. Această cale totdeauna şi grea. Este strâmtă Cealaltă ne oferă pieirea pe gratis.
ne cere dragoste faţă de Dumnezeu datorită faptului că necesită o
şi faţă de aproapele atunci când decizie conştientă de-a o alege şi
egoismul şi mândria din noi ne ghidaj continuu pentru a rămâne pe
îndrumă la individualism, invidie ea. Este incomfortabilă datorită
şi neutralitate. dificultăţii cu care ne dezlipim de
noi inşine pentru a ne alătura lui
Să nu confundăm această cale Dumnezeu şi aproapelui. Odată cu
strâmtă cu o simplă formulă a aceată alegere trebuie să ne

de la lume adunate intrăm înăuntru, să ne de la masă): “Hai să domnule”.

ospătăm”. mergem”. Nedreptatea: “Am plătit,
Dreptatea şi Dreptatea: “Eu rămân Dreptatea: “Nu putem chelnere, ba chiar trebuie
Nedreptatea afară, pentru că nu am
bani”.
pleca până nu plătim”. să-mi aduci rest de la ce
ţi-am dat”.
(Redată de Emil Eracovici) Nedreptatea: “Hai să
Nedreptatea: “Haide mergem că am plătit eu Continuând ei aşa timp de
Se spune că într-o zi înăuntru, că rezolv eu”. înainte”. câteva minute, chelnerul,
Dreptatea şi Nedreptatea Dreptatea, crezând că Dau amândoi să plece, frustrat şi sătul de
se plimbau prin lume. La Nedreptatea are cu ce când îi vede ospătarul, se argumentare, şi-a aruncat
un moment dat, au ajuns plăti, a intrat. Nedreptatea apropie de ei şi le întinde braţele către cer, strigând:
într-un orăşel, mic dar a comandat tot felul de nota de plată. “Doamne Dumnezeule,
cochet, oprindu-se în faţa bunătăţi, specialităţi, Nedreptatea: “Ce vrei, unde este dreptatea?”
unui restaurant. vinuri renumite, până s-au chelnere, că am plătit Dreptatea a răspuns pe un
Nedreptatea: “Hai să săturat. deja”. ton resemnat: “Aici sunt,
Nedreptatea (sculându-se Chelnerul: “Nu aţi plătit, dar am mâncat şi eu…”

Viaţa parohială | septembrie - octombrie 2005 |


în biserică
Despre masa
prinosurilor
Pr. Doru Costache
În primele secole creştine, liturghia
Bisericii era miezul mesei comune
la care participau membrii
comunităţii. Scopul acestor mese
era manifestarea apartenenţei la
comunitate, ritualul euharistic (al
aducerii mulţumirii şi apoi al
împărtăşirii) pecetluind această
apartenenţă (cf. 1 Corinteni 10:16-
17).
În timp, sentimentul apartenenţei s-a
subţiat tot mai mult, devenind
mereu mai simbolic. Împărţirea
anafurei şi a prinosurilor aduse de
către credincioşi nu sunt decât
palide ecouri ale semnificaţiei prime
a mesei comune a liturghiei.
Evident, în bisericile care nu au sală
de mese, chiar şi aceste simboluri
sunt importante, dacă cele aduse
sunt împărţite cu dragoste între
credincioşii participanţi la liturghie
(trecând peste categoriile necreştine
numite aproapele şi departele meu,
Ciuma ( pag. 1
Până când nu veţi accepta
adevărul că aţi fost dramatic afectaţi
de o “politică” stricătoare de suflet,
veţi rămâne în continuare aşa cum
vă simt şi vă ştiu. Veţi fi cu ochii în
lacrimi la liturghie şi la predicile
mele, dar veţi gândi în continuare ca
nişte necreştini, pregătind cinic
capcane pentru cei care au alte opinii
decât Dvs. Veţi poza în buni
credincioşi, aprinzând ipocrit
lumânări pentru vii şi morţi, dar veţi
avea în inimă doar veninul uciderii
spirituale a fraţilor… Mă veţi săruta
frăţeşte, dar veţi răsuci mai departe
cuţitul în rănile pe care tot Dvs. mi
le-aţi produs…
Cât încă este lumină, umblaţi ca fii
ai luminii!
"de ce să fie bine,
când poate fi mai prost?"
(înţelepciune românească,
sintetizată de D. Costache)
Viaţa parohială | septembrie - octombrie 2005 |
pag. 3
categorii oricum anulate în Pentru slava lui
liturghie). Însă pentru bisericile care
au sală, existenţa unei mese Dumnezeu
“simbolice” nu se mai justifică. De
ce să rămânem la simboluri, când Familia Adrian şi Rodica Gherla a
putem avea realitatea? donat bisericii o maşină de tuns
Aducerea acestor prinosuri nu are iarbă
legătură cu evlavia personală şi nici, Dl. Laurenţiu Fulga, preşedintele
cu atât mai puţin, cu lauda de sine Societăţii Spirit Românesc, a donat
(“eu am adus, tu nu ai adus”; “eu bibliotecii parohiale un set de
am adus prăjituri, tu nu ai adus reviste româneşti, printre care
decât pâine” etc.), ci cu Dilema Veche şi 22
manifestarea sentimentului de La tipărirea acestui număr al
apartenenţă la comunitatea revistei Viaţa parohială au
parohială (“indiferent ce am adus, contribuit Consulatul General al
este din dragoste pentru voi”…). României la Sydney şi Dl. George
Ideal este ca fiecare liturghie să fie Strungaru
urmată de o gustare, de o agapă,
cum o numeau primii creştini, adică
de o masă a dragostei (cf. Faptele
apostolilor 2:46), care să confirme
şi să întrupeze comuniunea noastră.
Supărarea unor membri ai parohiei
noastre pentru scoaterea celebrei
mese din biserică şi mutarea ei
acolo unde-i este locul (în sala de
mese), nu are justificare. Dacă cei
supăraţi doresc să fie creştini, atunci
să aducă, acolo unde trebuie adus,
cu inimă bună.
Intrigă...( pag. 1 spunem păcatele noastre făcute cu
gândul, vorba sau fapta.
însă gândurile lor bat pasul pe loc, Puţini sunt cei ce nu pleacă urechea
ostenind în situaţii trăite într-un la primul zvon, ci aşteaptă şi alte
moment mai îndepărtat sau mai variante, gândind că-i ceva necurat
apropiat din viaţa lor, luptându-se la mijloc; aceştia sunt cei ce
cu fantome precum Don Qujote cu încearcă să vindece rana, aducând
morile de vânt. încrederea şi argumentul că lumea
Din păcate, regăsim aceste este în continuă evoluţie, deci nu
categorii peste tot în lume. Unii au putem rămâne la idei şi fapte
interese ascunse, alţii o fac vehiculate cu timp în urmă.
inconştient, doar din spirit de Este greu, dar nu imposibil, a urma
evidenţiere. Între cele două pilda Mântuitorului nostru Iisus
categorii, scepticii caută şi alte Hristos, Cel care a adus iubirea şi
surse de documentare, pentru a îngăduinţa, care, pe cruce fiind, a
putea judeca în detaliu. Adevărul rostit “Iartă-i, Părinte, că nu ştiu ce
iese la suprafaţă. Dezinformatorii şi fac”.
intriganţii sunt izolaţi, însă rana
Dacă stăm strâmb şi judecăm drept,
deschisă de ei rămâne multă vreme
în realitate nu exista temeiuri de
între membrii comunităţii,
duşmănie între oameni.
refăcându-se mai târziu, printr-o
fragilă încredere unul în celălalt. Există numai prejudecăţi,
intoleranţă şi, mai ales, lipsa
Toţi suntem supuşi greşelilor
dialogului conciliant.
minţii, de aceea când ne
mărturisim, preotul ne cere să
pag. 4

CREZUL – INTERPRETATRE
- partea a 4-a -
preot dr. Doru Costache

Crezul continuă cu învăţătura gândului, şi că Duhul purcede Sfânt, şi energiile cosmice create.
despre cea de a treia persoană a (porneşte/iese din) Tatăl asemenea Care din Tatăl purcede. Originea
Sfintei Treimi: Duhul Sfânt. respiraţiei din plămânii cuiva. Însă Duhului Sfânt este tot Tatăl, ca şi
Mărturisirea credinţei în Duhul este evident că aceste analogii cu în cazul Fiului, numai că în vreme
Sfânt, cum apare în Simbol/Crez, realităţile omeneşti nu fac decât să ce Fiul provine din Tatăl prin
avea în vedere la origine învăţătura indice spre taina de nepătruns a “naştere”, indiferent ce înseamnă
eronată a macedonienilor, o sectă vieţii dumnezeieşti, nicidecum să o aceasta, Duhul provine prin
din secolul al patrulea, care definească. Nu există vreo “purcedere” (ieşire), indiferent ce
considera că Duhul nu este o posibilitate ca aceste nume/ înseamnă aceasta. Spre deosebire
persoană dumnezeiască. analogii să exprime până la capăt de credinţa Bisericii noastre,
Articolele Crezului care încep cu taina dumnezeirii. întemeiată pe cuvântul
cel despre Duhul Sfânt au fost Oricum, datorită acestei analogii Mântuitorului (cf. Ioan 15:26),
formulate în cadrul celui de al cu vântul/respiraţia, a fost foarte Bisericile de tradiţie occidentală
doilea sinod ecumenic, ce a avut uşor pentru teologie să recunoască (catolicismul, protestantismul)
loc la Constantinopol, în anul 381. în Duhul Sfânt puterea lui învaţă că Duhul Sfânt purcede de
Textul articolului: [Cred] şi în Dumnezeu atotprezentă în creaţie. la Tatăl şi de la Fiul. Textul din
Duhul Sfânt, Domnul făcător de Această putere nu este însă o Ioan 15:26 spune însă limpede că
viaţă, care din Tatăl purcede, cel simplă energie a Tatălui: este o Duhul provine (veşnic) din Tatăl,
care împreună cu Tatăl şi cu Fiul persoană reală, ca şi Tatăl şi Fiul, în timp ce Fiul doar îl trimite
este închinat şi slăvit, cel care a însă o persoană prin care oceanul (istoric) în lume, spre continuarea
vorbit prin profeţi. energiilor divine se revarsă în operei mântuirii şi sfinţirii creaţiei.
lume. Cel care împreună cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt. Numele celei de-a
treia persoane divine reprezintă o Domnul făcător de viaţă. Fiind Fiul este închinat şi slăvit. Duhul
aproximare la fel de analogică Dumnezeu adevărat, ca şi Tatăl şi Sfânt este Dumnezeu adevărat.
precum numele celorlalte două Fiul, cea de a treia persoană Chiar dacă nu se mai spune acum
persoane, în încercarea de a reda dumnezeiască participă la toate că este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl,
ceva din misterul vieţii divine. Aşa acţiunile Sfintei Treimi. Despre aşa cum s-a spus despre Fiul, acest
cum în cele din urmă nu ştim în ce Tatăl a fost afirmat la începutul lucru este subînţeles. Dacă nu ar fi
constau calităţile de Tată şi Fiu Crezului că este Atotţiitor şi de aceeaşi fiinţă cu celelalte două
care denumesc celelalte două Creator, iar despre Fiul că este cel persoane, nu ar primi aceeaşi
persoane divine – deşi diverse “prin care toate au fost făcute/ închinare şi slăvire.
calificative derivate din aceste create”. Acum se afirmă despre Dacă Duhul nu ar fi Dumnezeu
nume sunt cunoscute de teologie –, Duhul Sfânt că este creatorul adevărat, noi, cei care am primit
tot astfel nu ştim în ce constă vieţii. Întreaga lume este de la darul/posibilitatea renaşterii
calitatea Duhului Sfânt. început patronată de suflarea spirituale prin harul/lucrarea
Duhului (cf. Facerea 1:2); el este Duhului Sfânt, nu am mai avea
Termenul duh, provenind din cel ce operează în interiorul
limba slavonă, înseamnă vânt sau misterului vieţii, făcând posibilă acces la Dumnezeu. Doar dacă
respiraţie, suflare, traducând Duhul este Dumnezeu, harul său
existenţa şi dezvoltarea noastră. ne face participanţi la viaţa divină.
foarte bine ebraicul ruah,
grecescul pneuma ori latinescul Faţă de teoriile moderne, care Cel care a vorbit prin profeţi.
spiritus. Este adevărat că termenul consideră că universul şi viaţa au Duhul Sfânt nu este numai cel prin
ebraic are şi un alt sens etimologic numai cauze “naturale”, credinţa care creaţia este susţinută în fiinţă;
(cloşca aşezată peste cuib), dar în noastră dezvăluie acţiunea el este şi cel prin care Dumnezeu a
esenţă cuvântul duh redă ideea de permanentă a Duhului Sfânt, fără vorbit profeţilor, descoperindu-le
bază. Părinţii Bisericii au căutat să de care nimic din ceea ce este nu planul divin privind mântuirea
distingă maniera în care Fiul şi ar putea fi. Pentru Biserică, noastră. Acţiunea Duhului a
Duhul provin din Tatăl, afirmând existenţa şi viaţa sunt rezultatul constat în trecut în luminarea
că Fiul se naşte precum un gând în unei complexe şi continui interacţii profeţilor şi a apostolilor cu
minte, sau un cuvânt, ca expresie a între energiile dumnezeieşti
necreate, revărsate prin Duhul ) pag. 5
Viaţa parohială | septembrie - octombrie 2005 |

Crezul… ( pag. 4
adevărul de sus, şi în călăuzirea
lor spre consemnarea corectă a
acestui adevăr în Sfânta Scriptură
(cf. 2 Petru 1:20-21; 2 Timotei
3:16).
Astăzi, rămânând cel ce umple cu
prezenţa sa creaţia întreagă (aşa
cum mărturisim în rugăciunea
“Împărate ceresc”), Duhul Sfânt
este şi cel care conduce Biserica
spre înţelegerea întregului adevăr
descoperit nouă de Hristos (cf.
Ioan 16:12-13).
El este de asemenea cel pe care
Tatăl îl trimite, în urma rugăciunii
noastre, asupra comunităţii
adunate în liturghie. Rugându-se
în numele credincioşilor, preotul
se adresează Tatălui cu aceste
cuvinte: “trimite Duhul tău cel
Sfânt peste noi şi peste aceste
daruri [de pâine şi vin] ce sunt
puse înainte/oferite”. Potrivit
credinţei noastre, Duhul Sfânt
transformă pâinea şi vinul în
trupul şi sângele lui Hristos,
dăruite apoi nouă în sfânta
împărtăşire. Tot el este cel care îi
transformă pe cei care se
împărtăşesc în potire ale harului;
este ceea ce spune sfântul Pavel
atunci când afirmă că noi suntem
temple ale Duhului Sfânt (cf. 1
Corinteni 3:16).
Relaţii interumane
Carmen Manoliu, Bucureşti
Educaţia persoanei umane rămâne
un proces dificil, deoarece suntem
confruntaţi cu voinţe independente,
lumi cu totul străine de noi, cărora
nu le putem propune alternative
valorice decât în măsura în care
propria noastră existenţă reprezintă o
garanţie de reuşită.
Care este reuşita totuşi? În
paradigmă creştină, la începutul
mileniului III nimeni nu mai crede în
fuga de lume. Soluţia eremiţilor este
oarecum epuizată, cel puţin dacă
avem curajul să privim în jur,
constatând că există atâtea probleme
Viaţa parohială | septembrie - octombrie 2005 |
DUMINICA A 10-A DUPĂ RUSALII
1 Corinteni 4,9-16; Matei 17,14-23
Semeţie şi lepădare de sine
Alina Victoria Paraschiv
Primirea Botezului ne înscrie pe
traiectoria mântuirii, dar drumul
devenirii poate fi presărat cu
multe capcane.
Pericopele biblice de azi ne
ghidează spre o înţelegere a
slăbiciunilor de fond pe care le
manifestăm în grade diferite în
relaţiile cu semenii noştri şi cu
Domnul. Ca întotdeauna, primim
şi indiciul unui panaceu.
În Apostol, sfântul Pavel îşi
dojeneşte copiii în credinţă pentru
că au căzut în capcana semeţiei:
fălindu-se unii faţă de alţii ca
înţelepţi întru Hristos (1 Cor. 4,10)
sau considerându-se înainte de
vreme învăţători în Hristos (1 Cor.
4,15), ei îl uită pe părintele/
Părintele lor, uită că învăţătura
este relaţia – viaţa cu tatăl/Tatăl.
Nu îşi mai pun problema lui a fi
cu, ci se cred puternici pentru că
au ceva…
Apostolul îi recheamă la percepţia
unor născuţi în Hristos, făcând o
schiţă a ceea ce preupune viaţa
celor ce-L urmează pe Hristos (1
Cor. 4,11-13).
Din perspectiva pericopei
apostolice, ceea ce apare analog
în pericopa evanghelică este
starea de imaturitate în credinţă a
ucenicilor – viitorii apostoli –,
sociale care cer implicare activă.
Păstrând proporţiile, raportându-ne
discret la caracteristicile definitorii
ale personalităţii umane, am putea
constata că se profilează cu
repeziciune o cerinţă acută, aceea de
a fi persoană perfect adaptată
fenomenului urban, rezistentă la
condiţii de stres, bun comunicator,
cu simţul umorului, excelent
negociator şi manager al situaţiilor
conflictuale. Evanghelia ne învaţă:
“Fiţi blânzi ca porumbeii şi înţelepţi
ca şerpii!” Această învăţătură are
înţelesuri adânci, care privesc
întreaga profunzime a firii umane.
Pentru a relaţiona adecvat cu
persoana umană, ai nevoie să-ţi
înţelegi în primul rând propriile
pag. 5
credinţă înţeleasă nu doar ca o
încredere nestrămutată, ci ca o
formă de conştiinţă născută în
urma experienţei directe.
Colaborarea la dezrobirea de
duhurile răutăţii, la învierea din
moarte şi naşterea prin
Evanghelie în Hristos presupune
o anumită condiţie
duhovnicească: fără dialogul/
sfatul cu Domnul (rugăciunea),
fără păstrarea propriei curăţenii
(postul), fără o viaţă puternic
ancorată în Dumnezeu, nu poţi
înfrunta neamul demonilor.
În acelaşi registru al condiţiei
dureroase de ‘gunoi al lumii’,
amintită de Apostol corintenilor,
Evanghelia aşează Patimile
Domnului ca unic drum de urmat
pentru cei ce-L iubesc. Omului
semeţ i se cere să ia aminte la
acest parcurs al smereniei şi
durerii ca soluţie a vindecării sale
de singurătate, neputinţă şi
moarte.
La vestea patimilor Domnului lor,
ucenicii se întristează (Matei
17,22). Este în parte o tristeţe a
celor ce au început să-l iubească,
dar poate fi în parte şi reversul
semeţiei: neputinţa omului vechi
de a se preda deplin fără ajutorul
Domnului, în mâinile Lui.
resorturi; la ce reacţionăm mai rapid,
ce ne frustrează, care sunt lucrurile şi
principiile pe care le respectă un om?
Omul deţine în experienţa sa
existenţială un nucleu de principii şi
credinţe convertite în atitudini de
viaţă pe care le exteriorizează în
comportamentul său zilnic. Pentru a
înţelege o persoană şi a relaţiona
adecvat cu ea, trebuie să-i respectăm
acel set de credinţe şi principii care
reprezintă nucleul de bază al
personalităţii sale. Înţelegerea şi
respectul adresat acestui nucleu face
ca oamenii cu care interacţionăm să
se simtă în siguranţă în raport cu
atitudinile şi comportamentele
noastre.
pag. 6
HORA DE FOC MAMA
Motto: oamenii sunt cuvinte Unde cânţi frumoasă mamă
sărutate de Dumnezeu Lăcrimând la porţi de seară
Cine-ţi încălzeşte vatra
Oamenii miros a pământ... Să te miri în taină iar,
aşa începe moartea Ca făclii se-nvârt prin colţuri
Mângâind plecarea noastră?
Sufletului îi cresc aripi Tu doar singură cu luna
sfâşiind haina de sânge Te arăţi pe la fereastră
Şi asculţi imaginarul
Trupul naşte în dureri Chiar iluzia şi clipa
cei din urmă ochi Când în streaşină-şi adună
Seara puii rândunica.
În pântecul cerului Bate clopotul şi greul
“Osana” se cântă Te invită la odihnă
Prea te-ai obosit, o mamă
Aşa începe hora de foc Tristă, sfântă în lumină.
a cuvintelor-trupuri Abia poţi, în rugăciune
Să respiri de dor şi drag
Sorina Sandu Şi reverşi spre Preacurata
Lacrime ce curg şi curg
Craiova
Primeneşti şi vărui tinda
Pui şi busuioc în grindă
CREDINŢĂ Şi dai Tatii de pomană
Colăcuţu’ din oglindă
Tu creditezi existenţa Eu anume pot la poartă
cu simfonia suferinţei, Să te simt şi să te strig
Călăuzindu-mi fiinţa Parcă mă îneacă mila
în timp incert... Şi un ultim cucurig
Postulând incendierea clipelor Şi văd lumile departe
în poarta fericirii, Şi obrazul tău îl ştiu
Apropiem Geneza de Revelaţie Ne-mplinit şi ca al mamei
cu inocenţa copiilor. Tare singur şi pustiu.
O, ascunsu-te-ai de lume
28 10 2000 Pătimind ca un bărbat
Carmen Simionov-Manoliu Prăvălind pe mine gânduri,
Nostalgie şi păcat.
MUGURI
G. Costea
Sub tălpi fragede de prunci 19 Florar 2005
Tărâmul copilăriei Sydney
rotea-ntrupări măiestre,
Croind din praf şi ierburi
mirosul de poveste.
Rupeam din pârgul zilei
Secetă şi credinţă
fructul crud Mira Lefter
Muşcând fericirea Bucureşti
de pe obrajii rotunzi,
Râset păgân înălţam După patru ani de secetă într-un sat,
pe aripi de înger firav. exasperaţi, sătenii au cerut preotului
Nelinişti de rouă băteau să-i strângă pe toţi pentru a face un
în geam, pelerinaj în munţi: vor face acolo o
Palide le alungam rugăciune colectivă, rugându-l pe
cu larmă nebună Dumnezeu să aducă ploaie.
Iar fluturi în leagăn de cântec În grup, preotul a observat un copil
Ne înălţau spre lună. cu pelerină de ploaie. Mirat, preotul
l-a întrebat daca nu cumva a
26 06 2001 înnebunit. Cum să ia cu el pelerina
Carmen Simionov-Manoliu de ploaie, când acolo n-a plouat de
MAREA PIERDERE
Îmi proiectez în lacrimă
Tot relieful incomensurabil
al amintirilor, întrebându-mă:
unde-i clipa nemiloasă
ce năruie cerul
peste vârsta mormintelor
peste neputinţele oamenilor
de a rămâne nemarcaţi
precum zorii
unde-i poteca pe care umblam
împreună cu luna şi caii
în nopţile de vară
ascultând fericit
cântecul greierilor
unde-i apa, ce-mi colinda
izvoarele-n vis
şi-mi fulgerau păstrăvii
în luminoase cascade
Unde-am dormit mai bine
şi-am visat mai senin
şi mai paşnic
ca-n această iarbă
pe jumătate moartă
plină de rouă şi stele
unde n-am rătăcit niciodată
şi n-am cunoscut singurătăţi inutile
unde clopotele
nu erau interzise
şi fiecare (după belşugul inimii)
se ducea la ai săi
între părinţi şi copii
între viaţă şi moarte
între cer şi pământ
într-un hohot de lacrimi şi suspine
într-o necosmică şi călătoare
foşnire
G. Costea
24 prier 1996
Sydney
patru ani, iar suişul te omora de
căldură şi oboseală?
Copilul i-a răspuns că este răcit şi că,
dacă tot cer ploaie lui Dumnezeu şi
aşa va fi, când se vor întoarce de pe
munte potopul o să-i ude rău, iar el
nu vrea sa răcească şi mai tare.
În momentul acela s-a auzit un tunet
teribil şi picăturile au început să
cadă. A fost de ajuns credinţa unui
singur copil spre a se petrece o
minune în care până şi cei mai
pregătiţi nu credeau cu adevărat.
[rămâne de văzut ce ar trebui să
creadă românii pentru a nu mai trăi
drama potopului; D.C.]
Viaţa parohială | septembrie - octombrie 2005 |

Oraşe mişcătoare
sau Oare ce vede
ochiul?
Adriana Pavlinca
Sydney
Am afirmat odată că am aversiune
pentru oraşul în care trăiesc. Ulterior
am simţit nevoia să corectez ceea ce
am spus.
Erata. Simţirea este un flux. Ce s-
a întâmplat oare? Dimineaţa m-am
trezit ca după un vis urât, cu toate că
nu mai ţineam minte ce am visat.
Legea gravitaţiei parcă se opunea
tuturor eforturilor mele de a-mi face
sufletul să leviteze... Faţa mi s-a
alungit, diverse obiecte îmi cădeau
din mâini, intram în uşi închise,
conuri din pinul de pe potecă de
asemenea ascultau legea
pământească şi cădeau, cu ţintă,
chiar pe capul meu. A trebuit, cu
chiu şi vai, să merg la cumpărături,
fiindcă frigiderul si stomacul meu
sunau a gol. Mai bine stăteam sub
plapumă, în linişte şi întuneric. Dar
am făcut un efort, spre a nu mă lăsa
totuşi pradă impresiilor date de un
interior atât de ... gravitaţional
compromis.
Dar cum s-a desfăşurat oare
ciocnirea mea cu exteriorul? În loc
să văd cerul, vedeam pământul.
Oceanul se deschidea la orizont ca o
baltă imensă şi zbuciumată. Extrem
de nedumerită, mă întrebam oare de
ce ridică-n slavi atâta lume apa asta
întunecată şi plină de rechini
înfometaţi... Totul în jurul meu
conspira să mă enerveze, să mă
calce metaforic pe bătături, să mă
irite. În plus, mişcându-mă prin
peisaj, nu găseam nimic interesant,
nimic demn să mă inspire în vreun
fel. Păsările croncăneau neîncetat,
parcă spre a-mi deranja pacea
timpanelor. Până şi soarele devenise
agasant. Cum putea el arde atât de…
insensibil la ceea ce simţeam în acel
moment? Afară ar fi trebuit să tune
şi să fulgere; furtuna mi s-ar fi
potrivit mult mai bine.
Dar, brusc, ca un făcut, starea
vremii s-a schimbat. Vorbesc de
climatul meu interior, mai
schimbător decât rapida succesiune
Viaţa parohială | septembrie - octombrie 2005 |
de ploi, soare, nori şi crivăţ la
munte. Pentru o fracţiune de
secundă, am prins un zâmbet
frumos, menit mie, din partea unei
persoane total necunoscute, şi –
abracadabra! – m-am şi trezit într-alt
oraş, cu totul altfel decât cel în care
mă plimbam cu puţin timp înainte.
Şi totuşi am parcurs numai câţiva
paşi între punctul A şi punctul nou,
B. Vederea era fizic aproape
aceeaşi; doar eu nu mai eram la fel.
Dar ce diferenţă… Acum oceanul
era promisiunea depărtărilor,
vedeam o lume infinită, departe
dincolo de ea. Era bogăţie şi mister,
iar sunetul talazurilor îl intuiam ca
pe o legănare. Sufletul îmi zbura
departe, şi mă plimbam spre casă ca
şi cum aş fi avut arcuri în tălpi. Ar fi
putut să-mi cadă o cărămidă în cap
şi cred că mi-ar fi părut o simplă
pană.
Da, acelaşi oraş. Reflectând
asupra trecutului, mi-am dat seama
că ceea ce mi s-a întâmplat acum
este de fapt ceva cu totul obişnuit…
Altă dată ieşisem de la un film
ştiinţifico-fantastic. În stradă, m-au
copleşit zgârie-norii cu imensitatea
lor luminoasă pe fundalul întunecat
al nopţii. Astfel am perceput
înălţimea lor mai bine, şi aş fi găsit
foarte plauzibilă şi deloc
surprinzătoare în acel moment
apariţia unui vehicul zburător care
ar fi făcut slalom printre clădiri de
sus în jos, în stânga şi în dreapta.
Ieşind într-o alta zi de la o
conferinţa cu diapozitive despre
Italia, m-am aflat instantaneu într-o
Toscana inundată în culorile
pag. 7
amurgului, cu toate ca autobuzul în
care eram se grăbea să treacă un
Harbour Bridge chiar foarte depărtat
de ţara lui Da Vinci… Am căzut
prada şi halucinaţiilor despre patria
mumă, în timp ce un român îmi
povestea despre Bucureştiul
interbelic. Mi se părea că tot ceea ce
mă înconjura avea alura oraşului în
care m-am născut, dar aşa cum arăta
cu mulţi ani înainte ca mama să fi
fost măcar un gând in mintea bunicii
mele.
Deci, cum oare să am încredere în
proprii mei ochi?
Îmi dau seama că, într-un fel,
viaţa pe pământ este un vis, cum
afirmă de veacuri orientalii. Nu
numai prin calitatea ei efemeră, dar
şi prin ceea ce ni se înfăţişează prin
prisma ochilor. Ce reprezintă acelaşi
moment pentru două persoane
diferite, aflate mai mult sau mai
puţin în aceleaşi condiţii? Ce
reprezintă pentru aceeaşi persoană
două momente diferite? O infinitate
de stări şi impresii...
Ochiul, in mod selectiv, nu
degeaba numit fereastra sufletului,
caută urâţenie în nefericire şi
frumuseţe în bucurie. Cu toate că
străzile, clădirile, copacii, marea şi
podurile sunt la locul lor,
impasibile, neutre (aceasta în afara
caracterului estetic obiectiv, care de
fapt contează cel mai puţin). Nimic
nu pare la fel. Colorăm totul în viaţă
cu ceea ce există în noi; suntem
pictorii propriei noastre realităţi.
Important este să ne dăm seama de
acest lucru şi să nu ne răzbunăm pe
un ocean, pe un om, pe un oraş...
pag. 8
Mirele şi Mireasa, păstorul şi turma
Cele de mai jos reprezintă esenţa
mesajelor duminicale de la sfârşitul
lunii august, aşa cum le-am perceput
şi exprimat în predicile mele din
perioada respectivă. La prima
vedere, aceste mesaje se referă mai
mult la locul preotului în comunitate.
Evident însă că fiecare dintre noi are
de meditat asupra locului său în
comunitate şi în această complexă
ecuaţie, în care sunt prezenţi nu
numai factori umani, dar în care
factorii umani sunt în cele din urmă
hotărâtori: Dumnezeu nu va lucra
niciodată în locul nostru, deşi
lucrează pentru noi…
Duminica a 8-a după Rusalii
(1 Co 1:10-17; Mat 14:14-22)
Textul apostolic vorbeşte despre
dezbinările din Corint. Sfântul Pavel
fusese primul apostol ajuns în oraş,
însă după el mai sosiseră şi alţi
predicatori ai cuvântului lui
Dumnezeu. Acum corintenii erau
dezbinaţi, fiecare pretinzând a
aparţine fie unui apostol considerat
mai presus de ceilalţi, fie lui Hristos.
Sfântul Pavel le aminteşte că ceea ce
reprezintă fundamentul comun al
noii vieţi a corintenilor nu este
predica unui apostol ori a altuia, ci
Hristos, cel ce s-a răstignit pentru
oameni şi în numele căruia corintenii
au primit botezul. Mai mult, Pavel
însuşi le aminteşte că el nu i-a
convertit prin cuvinte frumoase, ci
dând mărturie despre crucea lui
Hristos.
Fragmentul rezumat mai sus
exprimă, evident, grija părintelui
spiritual pentru bună-starea
duhovnicească a fiilor săi. Se
descoperă aici ceva din natura
relaţiei dintre păstor şi turmă.
Ignorându-şi păstorul, turma poate
îmbrăţişa obiceiuri aberante,
contrare propriei meniri. Este de
competenţa păstorului să readucă
turma pe calea cea bună, la păşunea
bogată a înţelepciunii evanghelice.
Însă, potrivit textului evanghelic al
acestei duminici, relaţia păstor-turmă
nu epuizează taina vieţii creştine.
pr. Doru Costache
Ecuaţia este mai complexă. În
realitate şi în cele din urmă, relaţia
este între Hristos şi Biserică/
comunitate. Binomul păstor-turmă
este numai o manifestare în concret a
relaţiei mistice dintre Hristos şi
comunitate, şi, dacă vreţi,
experimentul menit să pregătească
turma pentru întâlnirea cu Hristos.
Păstorii, în textul nostru ucenicii
Domnului, sunt cei prin care Hristos
însuşi îşi dăruieşte cu generozitate
mila. Păstorii aduc pâinile şi peştii,
prezentându-le lui Hristos; tot ei sunt
cei care apoi distribuie mulţimii
darurile Domnului. Dar aceasta nu
înseamnă că darurile sunt ale lor.
Darurile sunt ale Domnului, şi sunt
pentru poporul său.
Duminica a 9-a după Rusalii
(1 Co 3:9-17; Mat 14:22-34)
Locul păstorilor nu este pentru
totdeauna între Hristos şi
comunitate; ei doar mijlocesc o
relaţie, trebuind să se retragă discret
atunci când comuniunea este
realizată. Acesta e motivul pentru
care Domnul i-a trimis pe mare,
rămânând el singur cu turma, spre
celebrarea nunţii tainice dintre Mire
(Hristos) şi Mireasă (Biserica).
Concedierea ucenicilor este dublu
motivată: pe de o parte, cei care îl
ascultaseră pe Iisus erau acum deplin
edificaţi în cuvântul lui Dumnezeu,
astfel că de acum fiecare trebuia să-
şi urmeze urcuşul personal pe scara
Fericirilor (cf. Mat 5:3-12); pe de
altă parte, ucenicii înşişi (păstorii)
trebuia să-şi vadă de propriul lor
suflet. Ei, ucenicii, îşi împliniseră
menirea, mediind între Hristos şi
comunitate; de acum erau invitaţi în
propria lor aventură spirituală, la
propriul lor urcuş personal pe scara
Fericirilor… Trebuia ca ei să
înfrunte marea înfuriată a propriilor
lor conştiinţe neliniştite ori eventual
rănite în timpul slujirii; trebuia ca ei
să înveţe să umble pe mare, să-şi
depăşească propriile neputinţe şi
temeri…
Într-un ton asemănător, acelaşi
Pavel le vorbeşte corintenilor despre
mulţii păstori veniţi la ei, dintre care
unii cu gânduri de dezbinare. Sfântul
apostol le atrage atenţia tuturor că
singura temelie a comunităţii este
Hristos, nu păstorii care vin şi se
duc, cu mai multă ori mai puţină
iscusinţă pastorală… Ţine de fiecare
păstor să lucreze cu bună-credinţă şi
nu toţi au roade în comunitate. Dacă
însă ei lucrează fiecare asupra sa,
chiar dacă rodul lor în turmă nu este
pe măsura aşteptărilor, ei îşi pot
salva sufletele dacă sunt cu bună-
credinţă şi dacă prin viaţa lor s-au
făcut temple ale Duhului Sfânt.
Duminica a 10-a după Rusalii
(1 Co 4:9-16; Mat 17:14-23)
Păstorii sunt mereu expuşi. Turma
aşteaptă de la ei uneori ceea ce ei nu
pot da. Apostolii Domnului nu au
fost în stare să vindece copilul
lunatic. Dispreţuiţi de toţi, ei gustă
neîncetat – potrivit mărturiei
sfântului Pavel – amărăciunea
dezamăgirilor şi paharul suferinţei.
Expuşi în faţa tuturor, ei sunt
principalele ţinte ale răutăţii. Totuşi,
deşi au ales să fie precum gunoiul
înaintea oamenilor, ei rămân cei care
moşesc renaşterea spirituală a celor
ce cred în Hristos. Multe le sunt
cerute păstorilor de către turmă, însă
adevărata nemulţumire a păstorilor
nu vine din faptul că sunt aşteptate
de la ei lucruri pe care nu le pot face
sau oferi; adevărata durere este că
turma nu cere de la ei tocmai ceea ce
ei au de oferit: povăţuire pe calea
progresului spiritual…
Şi de această dată se dovedeşte
însă că acolo unde păstorii nu pot
face nimic pentru turmă, Hristos,
Mirele Bisericii, poate orice…
Probabil că bucurie mai mare
pentru un păstor nu este decât a auzi
glasul Mirelui eliberându-l de jug…
Oare câţi vor auzi acest cuvânt?
Puţin contează însă: Mireasa are în
cele din urmă un singur Mire, chiar
dacă mulţi sunt cei angajaţi în
pregătirea nunţii.
Viaţa parohială | septembrie - octombrie 2005 |

LECŢIA DE ROMGLEZĂ
Romgleza ori
romglish, este un
nou jargon care
invadează din ce
în ce mai mult spaţiul mioritic!
Conţinând un amalgam de cuvinte
din engleza americană combinat cu
“dulcea limbă românească”, noul
mijloc de comunicare poceşte de
fapt ambele limbi. Meniurile
cârciumilor sunt pline de exemple
elocvente: Mămăligă ala Arizona,
Stec ca la Nuiorc, Adidaşi cu
fasole. Sau firmele stradale care
grăiesc cam aşa: McDobre’s Fast
food, Shopul Marghioalei,
Baburică’s Ningea-skul, Pandele’s
bookshop, Frosa’s parlour de
ghicit în bobi şi‘n books sau
Second-handul lui Taica Lazăr. Ce,
credeţi că diasporienii sunt mai
breji? Păi cum stăm cu: Să facem
un shopping sau cu Mă duc la job
cu carul? Cei mai simpatici mi se
par românii new-yorkezi! Ei merg
in Manhathan cu saboiul (subway -
metrou).
Merită să vă povestesc o
întâmplare veselă, cu speranţa de a cuvinte în limba română care să
vă distra puţin! Nu de mult, am fost substituie invazia cuvintelor din
invitat la o petrecere românească.
Destinul a făcut să fiu aşezat lângă ne treacă repede! Dacă nu, vom
o simpatică matroană, originară din ajunge să vorbim ca madam
Dudeşti. Domnia sa mi-a facut cea Feefee!
mai ilară demonstraţie de romgleză
pe care am auzit-o vreodată în Ţara
Cangurului. De cum a sosit la
masă, a început să scoată porumbei
şi perle pe gură. S-a prezentat:
„Madam Fifi”, după care a început
să facă ilustre comentarii despre
bucate: „Vai dom-le, ce mult sifa
(seafood) e pe masă! Cel mai mult
îmi place lobsta (lobster), fişfinga
(fish finger) şi oistra (oysters)!
Suzuchi (zucchini) nu e aşa de buni
ca castraveţii muraţi! Alo, domnu’
din colţ! Puteţi să îmi daţi strachina
cu acnee (iahnie) până nu se
termină? Vai ce mult seamănă
doamna de lângă cel sărbătorit cu
Mona Laiza Anaconda (Minelli sau
Gioconda!?). Vă uitaţi la olimpice?
Mie îmi place călăritul şi ‘notul!
Viaţa parohială | septembrie - octombrie 2005 |
George Roca
Petrica Tomas la 200 metri
breacfăst (breast-stroke)! Ce fată,
parcă e băiat! Alo, şefu’! Puteţi să
daţi drumu’ la hita (heater), că se
răcesc doamnili”. Cel mai mult m-
am amuzat când a dat peste cap
bolul destinat spălatului pe mâini
după lipicioasele sifa. A făcut o
grimasă şi un comentariu: „Ăştia
servesc supă fără să pună linguri la
masă. Să ştii nenică că în ciainaton
supa e mult mai gustoasă!” Pe la
ora şepte ne-a spus la toţi ceau
deoarece la ait (eight) avea job de
baibisita (babysitter) la sista
(sister) lu’ bosu’ lu’ sor’-sa. Păcat!
Îmi produsese atât de mult good
time! The Benny Hill Show luase
sfârşit!
Unii aduc argumente că romgleza e
foarte firească şi că a adus-o
computerul!!! Oare? Am mai avut
noi cutremure lingvistice de genul
acesta! Vă mai aduceţi aminte de
fripturision şi furculision? Bine
zicea bunica: „româneşte a
uitat, altă limbă n-a învăţat, dar e
dăştept...!” Nu avem destule
import? Oare o fi snobism? Sper să
Sydney, Australia
Septembrie 2005
pag. 9
PARODIE ÎN ROMGLEZĂ
PENTRU JONU MAICHII
George ROCA
Jonu, when erai copil
Duceai caprele la hill
Dar amu când eşti playboy
Don’t remember plai cu boi.
Te îmbraci cam indecent
Cu haine de second hand
Iar „noroc” când e să dai
Nu ştii only „ceau” şi „hi”.
How do you do, te-ntreab-o cow
Tu răspunzi: “Duiu hau-hau”
Ţi-ai schimbat numele-n John,
Dar ţăranii-ţi spun tot Ion!
Într-o nară porţi belciug
Ca şi taurul la plug,
În sprânceană-ai trei cercei
Cumpărati pe dolărei
De la Chivu de la colţ,
Sută la sută gablonţ!
Heavy metal, ce să zic?
Ţi-ai pus rings şi-n buric.
Macho-man Johnica-maichii
Ţi-ai făcut frizură spiky
Semănând cu un arici
Dai din bici şi face plici!
Piele groasă pe obraz
De opt zile eşti neras
Ca Silvestru lu’ Stalone
În filmul cu Sharon Stone.
Porţi blue jeans c-aşa e moda
Şi bei numa’ whisky-an-soda
Pe pensia lu’ bătrâna...
La muncă, nu la-ntins mâna!
 pag. 10

Romgleză/Romglish English Română

aer condíşân air conditioning aer condiţionat
ăpóintmănt appointment întâlnire
barbechíu barbecue grătar
a cancelá to cancel a contramanda
ceainéz Chinese chinez
cicăníe chicken factory abatorul de pui
cocoráci cockroach gândac; goangă
Dicţionar Romglez conecţie
confident
connection
confident
conexiune, legătură
sigur pe sine
(Romglish), a cucuí to cook a găti (mâncarea)
eşti bízi? are you busy? eşti ocupat?
Englez, Român eşti hépi? are you happy? eşti mulţumit?
alcătuit de pr. Doru Costache şi factoríe factory fabrică
un grup de ostenitori, întru fármă farm fermă
fen fan ventilator
ajutorul celor nou-veniţi în NSW hauái highway autostradă
şi al vorbitorilor de engleză ieieieieie of course, indeed aşa este, ai dreptate
dintre noi inşurénţă insurance asigurare
a inşurá to insure a asigura
Ideea, în cele din urmă, este de a macrauáiv microwave (cuptor cu) microunde
învăţa să vorbim limba română mă doare şólda my shoulder hurts mă doare umărul
româneşte şi limba engleză mobáil mobile / cell phone (telefon) mobil
oráit all right perfect; e în regulă
englezeşte… Cât despre Romgleză/ prezervatívi preservatives conservanţi (alimentari)
Romglish, să sperăm că reprezintă a speluí to spell a spune cuvintele pe litere
numai un experiment nefericit, a suportá to support a susţine; a sprijini
cauzat de tensiunile (ne)adaptării… tecauái take away, fast food fast food

■ 30.09: după rugăciunea de seară şi discuţiile pe

CRONICA EVENIMENTELOR teme biblice, şedinţa lunară a Comitetului parohial. A
■ 19.08: pr. Doru Costache şi dr. Emil Eracovici au fost acceptată una dintre cele patru oferte prezentate,
participat la susţinerea conferinţei Priorities in True pentru achiziţionarea şi instalarea aparatelor de aer
Culture, de către Eminenţa Sa Arhiepiscopul condiţionat în biserică
Stylianos al Australiei. Conferinţa a avut loc în cadrul
seriei Appreciating Culture Lecture, găzduită de
Colegiul Sf. Spiridon (Maroubra)
■ 26.08: după rugăciunea de seară şi discuţiile
biblice, a avut loc şedinţa lunară a Comitetului
parohial
■ 28.08: după sfânta liturghie, oficiată de pr. paroh şi
de pr. Gabriel Popescu, a avut loc un nou picnic în
Henley Park
■ 29.08: sfânta liturghie dedicată sfântului Ioan
Botezătorul. La slujbă a asistat şi părintele Petru Ilie
Petre, de la parohia românească Buna-Vestire
■ 02.10: sfânta liturghie a fost oficiată de pr. paroh în
■ 04.09: după sfânta liturghie a avut loc şcoala de
compania pr. Gabriel Popescu. După slujbă a avut loc
duminică, cu aportul Dnei. Cristina Tănase şi a pr.
şcoala de duminică, cu aportul Dnei. Cristina Tănase
paroh. Gustarea a fost organizată de familiile Doru
şi a pr. Doru Costache. Deschiderea cursului s-a făcut
Costache, Carol Cruceanu şi Mihai Zetea
cu participarea Dlui. Ovidiu Grecea, Consulul general
■ 08.09: sfânta liturghie dedicată naşterii Maicii al României la Sydney, care a ţinut un cuvânt de
Domnului, la care a asistat şi pr. Petru Ilie Petre. îndemn la adresa cursanţilor, oferindu-le acestora
Slujba a fost urmată de o masă comună cadouri (tricouri inscripţionate cu steagurile României
■ 14.09: sfânta liturghie dedicată Înălţării Sfintei Cruci, şi Australiei, cărţi, manuale, instrumente multimedia).
la care a asistat şi pr. Petru Ilie Petre Dl. Grecea a susţinut ideea unui concurs de
■ 17.09: pr. Doru Costache a oficiat, împreună cu pr. cunoştinţe, anunţând mari premii pentru participanţi şi
Viorel Stoica (parohia românească din Adelaide), prezentând medalia ce va fi oferita celui mai bun elev
botezul celui de-al doilea fiu al familiei pr. Ioan Vasile al şcolii. Gustarea a fost organizată de familiile Marin
Prunduş (parohia românească Sfântul Ioan şi Elena Cruceanu, Liviu şi Mihaela Cruceanu
Botezătorul, Sydney) ■ 09.10: după sfânta liturghie, a avut loc Ceaiul
■ 25.09: după sfânta liturghie a avut loc obişnuitul doamnelor
picnic în Henley Park
Viaţa parohială | septembrie - octombrie 2005 |
 pag. 11

Despre cancerul lumii
în care trăim
Dr. Maria-Vavila Diamandi
(Bucureşti)
Ioan (15,4): “Rămâneţi în Mine şi
Eu voi rămâne în voi. După cum
mlădiţa nu poate aduce roadă de la
sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa
nici voi nu puteţi aduce roadă dacă
nu rămâneţi în Mine”.
Textul lui Ioan mi-a trezit în minte o
analogie cu una din bolile oame-
nilor, cancerul, mai precis cu celula
canceroasă şi “comportamentul” ei.
Fiecare celulă normală respectă
anumite reguli, una din aceste reguli
fiind aceea că celulele unui loc
rămân împreună, sunt aderente
unele cu altele. O altă regulă este că,
atunci când, înmulţindu-se, o celulă
îşi atinge vecinele, încetează să se
mai dividă, ceea ce apare ca o formă
de bun simţ, de a respecta existenţa
celorlalte . Ei bine, celula
canceroasă este o celulă iniţial
normală, dar care la un moment
dat... se sminteşte şi începe să
creadă ca poate trăi pe cont propriu:
nu doar că nu mai respectă regulile
locului din care face parte,
multiplicându-se la nesfârşit,
nemaiţinând deci seamă de restul
celulelor, dar o şi “ia razna” la
propriu, desprinzându-se de surorile
ei şi ajungând – prin vasele de sânge
sau prin cele cu limfă – în alte
locuri, unde naşte ceea ce se cheamă
metastaze. Celulele normale sunt
înţelepte şi îşi înţeleg, cu smerenie,
rostul. Celula canceroasă îşi pierde
smerenia de a trăi rostul pentru care
e menită să existe, fără să-şi dea
seama că drumul pe care a apucat o
duce direct la moarte. În plus, ea
provoacă moartea întregului sistem
din care iniţial făcea parte. Celula
canceroasă pare să aibă un orizont
limitat, atât în ceea ce priveşte
scurtul viitorul pe care-l mai are de
“trăit”, cât şi în ceea ce este
capabilă sa “vadă”, având, practic,
ca scop existenţial doar o
multiplicare fără sfârşit, pe care o
confundă cu viaţa.
Destinul acestor celule ne-norocite
seamănă, pe de o parte, cu
“abundenţa” (poate canceroasă) a
lucrurilor pe care le produce
societatea de consum, în credinţa că
acestea reprezintă unica hrană. Pe
de altă parte, mentalitatea oamenilor
care nu se sprijină pe credinţă şi se
bazează doar pe propriile lor puteri,
pare a nu fi străină de iniţiativele
fatale ale acestor celule.
Astfel, cancerul se arată ca o
oglindire a lucrurilor ce se petrec cu
lumea şi cu noi.

PICNICUL PRIETENIEI ORGANIZAT DE

BISERICA „SFÂNTA MARIA”
Raluca Bogdan
Duminica, 28 august 2005,
comitetul Bisericii Sfânta Maria din
Sydney a organizat la Henley Park,
un picnic al prieteniei. Au fost
prezente peste 60 de persoane,
români care au dorit să se cunoască,
să se înţeleagă şi să comunice mai
bine. Printre participanţi au fost
preoţii Petru Ilie Petre, de la
Biserica Buna-Vastire, Ioan Vasile
Prunduş, de la Biserica Sfântul Ioan
Botezătorul, Gabriel Calţanide,
preşedintele Consiliului Româno-
Australian, Laurenţiu Fulga,
preşedintele societăţii „Spirit
Românesc”, Viorel Predoşanu,
consulul economic al României în
Australia, şi alţii. Vremea a fost
superbă! Picnicul s-a desfaşurat
într-o ambianţă plăcută, micii au opincă, de culoarea maşinilor sau de
fost gustoşi, iar excesul de calorii s- vestimentaţie. Ce mai! Prietenie,
a consumat la un zburdalnic meci de veselie, voie bună şi antren! Totul a
fotbal, în care nu s-a ţinut cont de fost de bun augur, într-un adevărat
vârsta jucătorilor, de vlădică sau de spirit românesc!

publicului larg. Începând având mai multe criterii

Raftul cu anul 1994, de când
cu ebook acest proiect are şi un site
Ion Nedelcu, Bucureşti (creat de un italian),
biblioteca lui se extinde
www.gutenberg.org pe zi ce trece; în acest
moment atingând un
numar de peste 16000 de
Purtând numele celui care
lucrări. Proiectul doreşte
a inventat tiparul,
să facă liber accesul la o
Proiectul Gutenberg se
mulţime de opere ale
vrea a fi cea mai mare
literaturii clasice şi nu
bibliotecă virtuală
numai. Catalogul este
existentă astăzi în lume,
foarte uşor de accesat,
deschisă gratuit
pentru căutarea unei cărţi: redacţia:
după numele autorului, pr. dr. Doru Costache
titlul cărţii sau limba în
concepţie grafică &
care este scrisă. Aşadar,
cărţile se pot descărca tehnoredactare:
gratis pentru uz personal, Ion Nedelcu (Bucureşti)
dar înainte de a trece la
copierea acestor
„comori”, vă rog să citiţi
64 Linthorn Ave,
pagina dedicată
Croydon Park, NSW 2133.
copyright-ului (http://
phone: (02) 9642 02 60
www.gutenberg.org/
www.geocities.com/
license).
sfmaria_sydney

Viaţa parohială | septembrie - octombrie 2005 |