Asimilare şi etnicitate în “The Fixer”, de Bernard Malamud

Publicat în 1966, romanul “The Fixer” trateazã cazul real al evreului Mendel Beilis
acuzat în 1911, în Rusia ţaristã de a fi omorât un copil rus în scopuri rituale. În roman, personajul
principal poartã numele de Yakov Shepsovitch Bok şi este un meseriaş (cârpaci) in jurul vârstei
de treizeci de ani, dintr-un ştetl din apropierea Kievului, din regiunea locuitã de aproximativ trei
milioane de evrei (“the Pale”) în cadrul Imperiului Ţarist.
Intriga romanului o reprezintã fuga soţiei lui Yakov, Raisl, cu un muzician evreu, în
toamna lui 1910, ceea ce îl determinã pe Yakov sã îşi schimbe modul de viaţã: pleacã la Kiev,
este angajat printr-o întâmplare norocoasã de cãtre un patron rus ca supraveghetor la o fabricã de
cãrãmidã, lucreazã cinci luni, dar este arestat pentru presupusa ucidere a lui Zhenia Golov, un
bãiat rus de doisprezece ani, şi petrece în închisoare urmãtorii trei ani, în aşteptarea procesului.
Confruntat cu aceastã situaţie absurdã – închisoare pentru un omor pe care nu l-a sãvârşit - ,
precum în romanele lui Camus, Yakov are ocazia sã se analizeze, sã înţeleagã cine este cu
adevãrat şi în ce fel de lume trãieşte. Este o lecţie dureroasã, dar plinã de învãţãminte pentru un
om aflat în cãutarea sinelui. E trecerea de la inocenţã la maturitate.
Cine era Yakov Shepsovitch Bok? Un orfan a cãrui mamã a murit la naştere, şi al cãrui
tatã a fost împuşcat de nişte soldaţi ruşi beţi, crescut într-un orfelinat, învãţat o meserie (cârpaci)
pe care începe sã o practice de la vârsta de zece ani, cãsãtorit din dragoste cu Raisl, fiica lui
Shmuel, un vânzãtor cu de-amãnuntul sãrac, şi pãrãsit de aceasta dupã şase ani de cãsnicie în
care nu au putut avea copii. Era evreu?! Printr-o întâmplare, da: prin întâmplarea naşterii sale
(“by birth and nationality”(1) va declara el anchetatorului), dar nu prin formaţie culturalã: “Torah
I had little of and Talmud less, though I learned Hebrew because I’ve got an ear for language”(2)
sau prin religie: “Nature invented itself and also man. When it comes down to basic facts, either
God is our invention and can’t do anything about it, or he’s a force in Nature but not in
history”(3). Ar fi putut sã trãiascã liniştit în sãtucul lui, îmbrãcat ca orice ţãran rus: “embroidered
shirt belted outside his trousers, whose legs were stuffed into wrinkled high boots, and a
peasant’s worn and patched brown sheepskin coat, wich could, on occasion, smell of sheep”(4),
reparând lucrurile stricate ale vecinilor şi primind în schimb o farfurie de mâncare şi uneori nişte
copeici, cãci ruble nu avea nimeni sã-i dea, citind cele câteva cãrţi gãsite sau cumpãrate pe
nimic: “Smirnovsky’s Russian Grammar, an elementary biology book, Selections from Spinoza,
and a battered atlas at least twenty-five years old”(5), acceptându-şi existenţa fãrã prea multe
întrebãri: “Some men are by nature explorers; my nature is to stay under the same moon and
stars, and if the weather is wet, under the same roof. It’s a strange world, why make it
stranger?”(6). Ruseşte vorbea destul de bine: “I taught myself a decent Russian, much better than
we pick up from the peasants”(7), fusese în armatã, gata sã lupte împotriva Japoniei pentru statul
rus: “I’m a loyal subject of the Tsar”(8), dacã nu ar fi fost trimis acasã fiind gãsit bolnav de astm,
iar dupã raderea bãrbii, chiar şi fizic arãta ca un rus: “he looked like a goy but it had caused him
neither to mourn, nor rejoice”(9). Exista însã o permanentã raportare la legile nescrise ale
comunitãţii în care trãia: “She bore me no children so who could I look in the eye? And now she
runs off with some stranger she met at the inn - a goy I’m positive. So that’s enough – who
needs more? I don’t want people pitying me or wondering what I did to be so cursed”(10),
precum şi la marea comunitate umanã a Imperiului Ţarist: “The shtetl is a prison, no change
from the days of Khmelnitsky. It moulders and the Jews moulder in it”(11). Dar, probabil viaţa

1
lui s-ar fi desfãşurat fãrã prea mari convulsii dacã nu ar fi acţionat doi factori puternici: fuga lui
Raisl şi antisemitismul Rusiei ţariste.
Fuga soţiei îl determinã sã-şi schimbe viaţa de bunã voie, antisemitismul i-o schimbã
radical, cu brutalitate. De ce era Imperiul Ţarist antisemit? Pentru cã se confrunta cu mari
probleme interne: “the poorest and most reactionary state in Europe”(12) şi prefera o rezolvare
facilã precum antisemitismul pentru potolirea nemulţumirii generale, în locul unor reforme
profunde: “The government, as usual, blamed us for their troubles and not more than one day
after the Tsar’s concessions pogroms started simultaneously in three hundred towns”(13);
“Popular discontent they divert into anti-Semitic outbreaks. It’s a simple solution to their
problems.”(14). Antisemitismul oficial presupune şi existenţa unui tipar în care sunt încadraţi
evreii: evreul e omul religios care citeşte Tora şi Talmudul, se roagã înfãşurat într-un şal de
rugãciune (talit), şi purtând filacterii pe frunte şi pe mânã, şi, mai ales, care mânâncã pâine
nedospitã (maţot) fãcutã din fãinã şi sângele victimelor creştine. Yakov nu se încadreazã deloc în
tipar, dar este omul (ne)potrivit la locul (ne)potrivit pentru oficialitãţile ruse: un evreu aflat în
Districtul Lukianovsky (în care evreilor le era interzisã şederea) pe data de 20 martie 1911, când
fusese comis omorul. Cât despre celelalte caracteristici “specific” evreieşti, ele îi sunt aproape
impuse în închisoare: se înfãşoarã în talitul pe care gardienii i-l dau pentru cã îngheaţã de frig în
celulã, citeşte sulurile din filacterii pentru cã nu are nimic cu care sã-şi treacã vremea în
singurãtatea detenţiei, la fel cum va citi şi foile din Vechiul Testament, ba chiar şi Noul
Testament pe catre i-l dau, recitã Psalmi încercând sã nu uite şi puţinul pe care l-a învãţat pe când
era în libertate. Când suferinţa devine de nesuportat hotãrãşte sã se sinucidã. Şi atunci se produce
miracolul devenirii, înţelegerea sinelui: de unde înainte se întreba disperat de ce tocmai lui,
dintre toţi evreii, a trebuit sã i se întâmple aşa ceva, acum înţelege cã suferinţa lui deja nu îi mai
aparţine, e suferinţa tuturor evreilor şi responsabilitatea lui în faţa lor, a tuturor: “What have I
earned if a single Jew dies because I did? If I must suffer let it be for something, let it be for
Shmuel. To the goyim what one Jew is is what they all are. If the fixer stands accused of
murdering one of their children, so does the rest of the tribe. Since the crucifixion the crime of
the Christ-killer is the crime of all Jews”(15). Oficialitãţile au dorit sã vadã în el un evreu tipic,
Yakov a devenit evreu, şi în viziunea lui Malamud, a devenit om prin suferinţã şi prin acceptarea
responsabilitãţii: “he knows the people; and he believes in their right to be Jews and live in the
world like men. He is against those that are against them. He will protect them to the extent that
he can.”(16)
În virtutea etnicitãţii sale redescoperite, Yakov se hotãrãşte sã acţioneze pentu binele
tuturor celor care suferã, indiferent de etnia lor: “Are you Jews or Russians? The fixer asked
them. / We are Ruussian prisoners./ You look like Jews, he said.”(17), producându-se astfel şi
adevãrata asimilare, în marea familie umanã: “one thing I’ve learned, he thought, there’s no such
thing as an unpolitical man, especially a Jew. You can’t sit still and see yourself destroyed.[..]
Long live revolution! Long live liberty!”(18)

Bibliografie:
Bernard Malamud, The Fixer, Mladinska Knjiga, Ljubljiana, 1969: (1) pag. 296, (2) pag. 6, (3)
pag. 257, (4) pag. 8, (5) pag. 8, (6) pag. 211, (7) pag. 6, (8) pag. 75, (9) pag. 9, (10) pag. 7, (11)
pag. 11, (12) pag. 333, (13) pag. 307, (14) pag. 308, (15) pag. 273, (16) pag. 274, (17) pag. 319,
(18) pag. 335.