Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
o
De ce structurile de personalitate de tip obsesiv si isteric? Exista studii care vorbesc despre paradoxul tulburarii obsesiv compulsive, ca fiind o trasatura adaptativa in societatile traditionale Trasaturile isterice si cele obsesive ar putea fi trasaturi adaptative in societatea moderna?
De ce agresivitatea?
Viata de zi cu zi abunda de comportamente violente sau agresive: cand sofezi, la metrou, cand stai la rand, poti fi impins in diverse situatii, ca mergi prea incet sau prea repede. Ideea este ca oamenii manifesta comportament agresiv in mod regulat.In programele de stiri sunt prezentate crime, violuri, furturi, acte teroriste.
In cele mai utilizate scale care masoara sindroame, cum sunt scalele Achenbach pentru copii, in care comportamentul agresiv este evaluat prin intrebari: se cearta des?; este rautacios?; solicita atentie?; isi distruge lucrurile?; distruge lucrurile altora?; este neascultator acasa?; este neascultator la scoala?; se bate?; ataca persoane?; tipa mult?; este incapatanat?; instabil?; bosumflat?; suspicios?; ii supara pe ceilalti?; are accese de furie?; ameninta?; este galagios?, de multe ori, chiar daca nu se incadreaza ca avand o semnificatie clinica sau subclinica, comportamentul agresiv are un scor mai ridicat decat alte sindroame.
Mi-am pus de multe ori intrebarile: Ce este agresivitatea? Cum este definita? Este un sentiment? Este un impuls? Este o reactie care poate fi controlata sau in ce masura si cand? Ce exprima ea? Ce o provoaca, de ce unii au astfel de manifestari iar altii nu?
Fritz Riemann descrie patru structuri de personalitate intr-un mod mai putin strict, definitiv si fatalist si se bazeaza pe cunostinte psihanalitice, experiente din psihoterapie si psihologie abisala. Este influentat de ideea prototipului cosmic privind ordinea vitala si de cea a echilibrului intre contrarii ce par reciproc incompatibile.
Irenus Eibl-Eibesfeldt este intemeietorul etologiei umane, autor al unor lucrari fundamentale in domeniu, cum ar fi Tratat de etologie comparata (1967) si Tratat de etologie umana (1986). Agresiunea nu vine de nicaieri. Ea s-a dezvoltat in regnul animal in serviciul diferitelor functii de importanta vitala pentru supravietuire... Trebuie intr-adevar sa admitem ca avem o anumita slabiciune pentru agresiune, insa ca fiinte culturale de la natura suntem in mod esential capabili sa controlam inclinatiile noastre innascute si sa le reorientam.
Omul, in calitate de particica spirituala a sistemului nostru solar, este supus legitatilor acestui sistem. Riemann a incercat sa traduca in termeni umani acele impulsuri de baza sub forma de impulsuri psihologice si a incercat sa gaseasca corespondentele lor in viata psihica. Rotatia, invartirea in jurul propriei axe, corespunde sensului psihologic al cerintei individuatiei, deci cerintei de a deveni o fiinta singulara, un individ. Revolutia, miscarea in jurul soarelui, corespunde cerintei de a ne plasa in ordinea unui intreg mai mare, de a ne limita propriile legitati si vointa, astfel de a ne inscrie in contexte suprapersonale. Fortei centripete, gravitatiei, ii corespunde impulsul nostru pentru durabilitate si constanta. Fortei portante ii corespunde impulsul care ne impinge mereu inainte spre schimbare si transformare. Acestea le regasim in noi, contrarii si totusi complementare.
Daca sexualitatea a fost principala problema care a preocupat inceputul secolului XX, agresivitatea distructiva preocupa inceputul secolului XXI, in special prin urmarile sale, care ameninta insasi existenta umanitatii. Etologia umana, ca disciplina stiintifica, studiaza dimensiunea bio-psihica a agresivitatii umane si incearca sa explice dintr-o perspectiva noua, in special aspectele distructive ale agresivitatii. Multe forme de manifestare ale agresivitatii pot fi mijloace de rezolvare a unor probleme reale, la care probabil ca se poate renunta prin gasirea unor mijloace non-distructive de a rezolva aceleasi probleme.
Orice intrerupere a unei actiuni dorite, orice obstacol pe drumul catre un scop, orice nesatisfacere a unei dorinte, declanseaza mai intai agresivitate . Irenaus Eibl-Eibesfeldt (1984) Angoasa si agresivitatea sunt strans
dependente una de alta; probabil ca neplacerea si angoasa declanseaza la origine agresiunea,
neplacerea fiind forma primitiva, arhaica a angoasei in preistoria noastra. Fritz Riemann
Angoasa de autodaruire/ traita ca pierdere a Eului si dependenta Angoasa de individualizare/ traita ca pierdere a protectiei si izolare Angoasa de schimbare/ traita ca vremelnicie si nesiguranta
Angoasa de necesitate/ traita ca ceva definitiv si lipsit de libertate Fritz Riemann
Sanatate psihica a trai cele patru tipuri de angoasa intr-un echilibru viu. Cand angoasa este traita prea devreme, la o varsta la care copilul nu poseda mecanismele maturative care sa permita dezvoltarea unei forte care sa i se opuna, depaseste o anumita masura sau dureaza prea mult timp atunci poate deveni patologica. Astfel: angoasa poate deveni un agent stresor sau patologica, avand drept Consecinte inhibitii in dezvoltare, stagnare sau regresie si formarea simptomelor.
Tipul de angoasa si gradul de intensitate depind de: constitutia noastra somatica; constitutia psihic-sufleteasca; istoria devenirii noastre.
Cu cat copilul este mai mic cu atat el este un obiect al angoaselor sale, nu stie cat va dura si ce urmeaza sa se intample. Adultul in schimb se poate apara, poate sa recunoasca stimulul care a declansat angoasa, poate sa ceara ajutor, uneori intelegerea celuilalt prin simpla comunicare despre, poate sa fie suficienta
Doua dintre cele patru angoase fundamentale ale omului: angoasa de schimbare angoasa de necesitate
au la baza impulsuri ale fiintei noastre care se completeaza si se contrazic: pe de o parte, tendinte catre durabilitate si siguranta si pe de alta parte, tendinte catre schimbare si risc. (Fritz Riemann 1963).
Angoasa si agresivitatea sunt strans dependente una de alta; probabil ca neplacerea si angoasa declanseaza la origine agresiunea, neplacerea fiind forma primitiva, arhaica a angoasei in preistoria noastra. Fritz Riemann
Forme de manifestare a agresivitatii la obsesional In copilarie, de frica pedepsei, obsesionalul este nevoit sa-si interzica agresivitatea. El procedeaza foarte precaut cu afectele si agresivitatile sale. La el, renuntarea la afecte este realizata in cea mai mare parte prin ideologizarea stapanirii de sine si autodisciplinei: a exprima afecte este, deci, un semn de autoingaduinta, de pierdere a autocontrolului, un comportament care este sub valoarea sa. Dar exista pericolul ca afectele sa se acumuleze si sa necesite din ce in ce mai mult control pentru a nu izbucni, si atunci apar simptomele sau forme legitime pentru obsesionalitatea lor astfel avand un ventil pentru agresivitatea sa: il poate ataca pe celalat din convingere. O forma mai legitima a agresivitatii este corectitudinea exagerata, cel care stinge intrerupatorul la secunda. Sigur ca trebuie sa fie ordine, dar una vie. Caracteristic obsesionalilor este ca ei se tin de norme, reguli si principii. O alta forma este cea a natangului, lui i se intampla. O alta forma este incetineala, scrupulele si indecizia prin care isi chinuie sau isi streseaza anturajul, este o forma foarte fina de agresivitate: femeile care nu-si termina toaleta la timp, cei care incep de la Adam si Eva intrand in prea multe detalii, amanunte.
Controlul furiei
La intrebarea: Care este cea mai mare dorinta a ta? Un copil a raspuns: As vrea sa se inventeze masina timpului. Pentru ce ai avea nevoie? As vrea sa repar tot ce am stricat. Tot ce ai stricat, ce vrei sa spui? Am lovit-o pe sora mea mai mica cu o jucarie in cap. Ma gandesc ca intentia ta nu a fost sa o ranesti ci poate ca ai fost prea furios sau Da, am fost furios, uneori sunt atat de furios ca imi vine sa ma duc sa rup ceva, sa rup creioane. Ce faci cand esti furios ? Tin in mine. Mama a fost foarte surprinsa sa auda despre furia copilului; pentru ea, el este un copil foarte cuminte si foarte politicos
Fundalul biografic
Posibilele dezvoltari isterice se situeaza intre 4 si 6 ani, in aceasta perioada copilul realizeaza pasi importanti in dezvoltarea sa, apar multe provocari, ca: exersarea rolului de gen, se afla in competitie cu altii, se autoafirma, este nevoit sa abandoneze lumea magica de pana atunci si sa puna in loc realitatea, cu tot ce inseamna, adica si cu limitarea dorintelor si putintelor sale. Adultii asteapta de la el mai multa responsabilitate si ratiune. Ca sa reuseasca el trebuie sa afle realitatea, sa o verifice si sa inceapa sa o accepte. Ca sa reuseasca , are nevoie de modele convingatoare. Personalitatilor isterice le lipseste indrumarea, ajutorul pentru a putea da sens. El nu poate singur sa accepte realitatea vietii ca sa renunte la comportamentul infantil, sa renunte la a fi copil iresponsabil, pentru a deveni responsabil. Daca parintii nu pot fi modele pentru copii, acestia fie totusi se identifica cu ei, fie nu-i mai iau in serios si se simt parasiti. Cand cresc, fie se poarta ca ei, fie sunt fixati in opozitie vor numai sa nu fie ca si parintii lor .
Vraja noului, excitatia produsa de contactul cu necunoscutul, bucuria indraznelii, seductia aventurii, cautarea de oameni noi Istericii au o tendinta pronuntata spre schimbare si libertate, sunt mari amatori de risc, se tem de limitari, de traditiile si legitatile stabile, care pentru obsesionali reprezentau chiar valorile. Pentru ei totul trebuie sa ramana relativ, viu si plin de culoare, numai prezentul, clipa sunt importante. Au tendinta sa se indeparteze de realitate si sa se retraga in lumea dorintelor. Pentru isteric probleme nu exista, pentru el, ce este legat de cauza-efect il restictioneaza si astfel el se sustrage de la cauzalitate prin politica strutului si actioneza dupa motto-ul dupa mine potopul. Pentru el conteaza foarte mult dorinta, iar asteptarea este insuportabila.
Exemplu de caz O fetita de 9 ani a fost adusa de parinti pentru manifesteri descrise ca facand parte din tabloul isteric, cu manifestari de furie din senin, fara logica, cu dat din maini si din picioare, cu multa pasiune, cu tentinta de a se lauda si a inflori de multe ori. Fundalul biografic: copil crescut intre parinti si doua perechi de bunici, considerat special de bunici dar prea mic ca sa faca lucruri. Parintii sunt devalorizati de catre bunici. Atunci cand se infurie, mama iese din casa, de fata cu copiii, tranteste usa si spune ca pleaca. Tatal are de asemenea izbucniri de furie. Astfel de iesiri sunt frecvente. Modelul? Spune-mi ce sa facem in legatura cu scoala? Nu ma mai intreba atata, nu eu trebuie sa fac, voi trebuie sa va hotarati, faceti si gata.
Intrebarea pare ca nu mai este: Agresivitatea este innascuta sau invatata? Ci, exista adaptari filogenetice care determina comportamentul agresiv si daca da, in ce mod? Care este rolul experientei individuale in integrarea evidentelor parti innascute intr-un intreg functional? ( Eibl- Eibesfeldt 1963) Ca sa putem interveni terapeutic cred ca avem nevoie sa intelegem si sa avem in vedere diferite teorii care explica evolutia, felul de a fi si de a se adapta al omului in lume dar si fenomenele sociale.
Alte teorii care explica agresivitatea: Teoria revizuita a lui Leonard Berkowitz (1965) privind legatura frustrare agresivitate Teoria Invatarii Sociale Albert Bandura (1973) Teoria Frustrarii si agresivitatii Smith (1972) Studii despre avantajele simptomelor obsesiv-compulsive privind adaptarea:
Advantage of obsessive-compulsive symptoms from the aspect of individual selection and group selection: an evolutionary psychological approach to obsessivecompulsive disorder. Gonda X, Jekkel E, Varga A, Miklosi M, Forintos DP. Could obsessivecompulsive disorder have originated as a group-selected adaptive trait in traditional societies? Joseph Polimeni , Jeffrey P. Reiss and Jitender Sareen
Va multumesc !