Societatea ca sistem;Grupul social

Din PSIHIATRIA SOCIALA VOL I, de dr.CUCU C.IOAN

Psihiatria socială ca ştiinţă interdisciplinară se foloseşte şi de numeroase concepte ale
sociologiei şi psihologiei sociale,pe care apoi le va utiliza pentru înţelegerea mai profundă a
omului bolnav şi a posibilităţilor sale de a fi ajutat prin metodele specifice acestor ştiinţe.
1.Condiţiile sociale ale fiinţei umane
În înţelegerea pe care psihiatria socială trebuie să o aibă faţă de valorile umane,în cadrul
societăţii,aceasta trebuie să cuprindă aderenţa sa la o serie de valori filozofice şi umaniste ale
epocii.Ruperea omului de societate,degradarea viziunii despre om ca individ (masificarea sa,în
cadrul societăţilor totalitare),viziuni unilaterale sau abstracte despre om,toate acestea nu pot
duce la o practică psihiatrică umanistă,conform scopului psihiatriei sociale.
Problemele omului au preocupat pe filozofi din cele mai vechi timpuri.Pentru Democrit sau
Socrate esenţa omului era fie de natură naturală fie spirituală.Astăzi cunoaşterea omului dispune
de criterii ştiinţifice şi de o ştiinţă cu o largă bază de investigaţii, antropologia.Viziunea actuală
asupra omului este o viziune în care sunt cuprinse toate caracteristicile sale (fizice,psihice şi
sociale),Pavelcu spunând că ştiinţa despre om are ca obiect "proprietăţile generale ale vieţii
sociale",toate aspectele vieţii sociale constituind un ansamblu semnificativ,fiind imposibil a
înţelege un aspect fără a-l aşeza printre celelalte.
Antropologia ne apare astăzi ca o ştiinţă interdisciplinară şi pluridisciplinară care din păcate
este râvnită de toate concepţiile filozofice.De fapt,cu cât mai antiumane au fost diferitele
filozofii,cu atât mai mult şi-au făcut din antropologie câmpl lor de aplicare,chiar dacă ar fi să
discutăm doare despre fascism şi marxism,a căror parctică socială nu numai că a fost antiumană
(mergând până la lagărele de concentrare sau genocid) dar chiar utilizând psihiatria în scopurile
lor criminale.
Omul este creiat de către societate,care la rândul ei este creiată de către om,aşa cum spunea
Levi-Strauss "umanitatea transformă lumea care în cursul aspiraţiilor sale se transformă ea
însăşi".Prin universalizarea formelor de producţie omul a început să aibă o existenţă mondială şi
istorică,aceste fenomene datorându-se progresului tehnic,urbanizării şi industrializării.Dar aceste
fenomene au dus şi la fenomene de claustrare şi alienare a individului.
Originea biologică,naturală a omului nu este suficientă pentru înţelegerea complexităţii vieţii
psihice,omul devenind om,în primul rând pentru că s-a ridicat deasupra condiţiei sale de fiinţă pe
scara zoologică.
Dacă în ceea ce priveşte importanţa condiţiilor biologice pentru fiinţa umană şi în mod special
asupra vieţii psihice,există în rândul cercetătorilor un adevărat consens nu la fel se poate vorbi şi
despre elucidarea infuenţelor sociale asupra psihicului uman,a fiinţei umane în general.
Pentru om,mediul înconjurător depăşeşte semnificaţia unui medu fizic,specifică altor
specii,deoarece acest mediu constă în primul rând din semnificaţia relaţiilor
interpersonale,influenţele mediului cultural,a sistemului de valori,influenţe forţelor sociale în care
trăieşte individul şi familia sa.
Însăşi boala nu mai poate fi astăzi privită doar ca pe o suferinţă legată doar de un singur
individ,ci mai degrabă ca pe o suferinţă a unui organism social în parte sau chiar în totalitate
(problema drogurilor,de exemplu),şi în orice caz,boala devine cauză de suferinţă pentru anumite
grupuri sociale (familia de exemplu).Acest fenomen a făcut ca treptat să se intuiască faptul că
socialul şi mai ales factorii culturali joacă şi ei un rol important în etiologia bolilor,în sănătatea
mintală a indivizilor,că însăşi fenomenologia clinică sau chiar comportamentul normal al
oamenilor se modifică de la o epocă la alta,de la o cultură la alta.
În înţelegerea pe care psihiatria socială trebuie să o aibă asupra influenţelor sociale asupra
valorilor umane în stare de normalitate sau de boală trebuie să se pornească de la date
temeinice filozofice şi experimentale.Marcuse vedea natura socială a omului ca pe ceva
artificial,în raport cu natura naturală,motiv pentru care între natura naturală şi cea socială a
omului ar exista o permanentă stare de tensiune şi luptă,luptă necesară pentru adaptarea
instinctelor la nivelul sistemului social.Omul este individ ca particularitate dar nu în cadrul
colectivităţii sociale.
Schimbarea radicală a viziunii clasice despre om s-a făcut sub influenţa descoperirilor lui
Darwin şi Freud,a noilor concepte sociologice şi umaniste,care fiecare,în domeniul lui a adăugat
câte o dimensiune în cunoaşterea umană.Astfel Darwin a dovedit că omul face parte intregrantă
din lumea animală,reprezentând culmea evoluţiei lumii organice.Freud,pe de altă parte va
sublinia că psihicul,personalitatea sunt produsul forţelor interne,a legilor inconştientului,strâns
legate de natura biologică şi necesităţile vitale ale vieţii,iar viaţa psihică se prefigurează în mare
parte sub influenţa factorilor care au acţionat în perioada copilăriei.Pe de altă parte sociologia
modernă,noile concepţii umaniste şi mai ales acelea care au stat la baza filozofiei drepturilor
omului au destrămat mitul naturii biologice imuabile,impunându-se ideia că ceea ce se conservă
în desvoltarea istorică ereditar şi probabilistic,după legile statistice,sunt doar predispoziţile
fiziologice (Sărmăşan).Dar subliniază Sărmăşan,tacit sau expres s-a acreditat ideia că tot ceea
ce este rău în societate provine din natura fiinţei umane şi că faţă de inconştientul care invadează
raţiunea eşuiază orice acţiune conştient întreprinsă.
Preocuparea pentru importanţa factorilor sociali şi morali în cadrul medicinii,cel puţin în
manieră ştiinţifică şi sistmatică,este de dată recentă,înscriindu-se din acest punct de vedere ca o
revoluţie înoitoare.Acest lucru a fost posibil datorită desvoltării deosebite a ştiinţelor sociale.În
viziunea socială a medicinii,arată Aordreoli boala transcede organicul şi devine o realitate
istorică,fiind în acelaşi timp o suferinţă a unui organism social sau a unui grup ca şi a individului
ca atare.Problemele omului contemporan se deosebesc astăzi radical de acelea a omului din alte
epoci.Lumea contemporană nu mai poate găsi răspunsuri la problemele ei în viziunea vechilor
filozofii empirice sau raţionaliste,iar eşecul istoric al socialismului real a dus la un adevărat
purgatoriu al unor sisteme sociale create artificial şi împotriva naturii umane.Aceste filozofii
dădeau,mai mult sau mai puţin, răspunsuri pentru problemele lumii în care apăruseră,iar
marxismul era o societate asiatică construită pe baza unei filozofii a secolului trecut.Dar aceste
tipuri de lume nu au trăit niciodată situaţii ca cele din prezent,nu au fost nevoite a face faţă
crizelor contemporane,sau aşa cum a fost marxismul,el a eşuat sau este pe cale să eşuieze în
totalitate.Pentru predarwinişti omul de astăzi era la fel cu cel de ieri şi la fel cu cel de mâine iar
lumea şi ideile puteau fi considerate eterne,în timp ce ritmul schimbărilor actuale este ameţitor şi
cu greu se mai poate concepe astăzi o atare filozofie.În acest context,adeseori astăzi apare ca
realitate,filozofia crizei şi a paradoxului,a tensiunii şi a absurdului,filozofie care lucrează cu
categorii ca vină,disperare,frică,mister, acţiune, adevărul momentului trăit.
Cunoaşterea omului are astăzi o largă bază de investigaţii şi o ştiinţă care se ocupă de
aceasta şi care este antropologia.Acest lucru a făcut ca în momentul de faţă să fie posibilă
elaborarea unor modele ştiinţifice ale omului.Ştiinţa despre om,arată Pavelcu,are ca obiect
"proprietăţile generale ale vieţii sociale",toate aspectele vieţii sociale,fiind imposibil a înţelege un
aspect fără a-l integra cu celelalte.Omul este creat de către societate,care la rândul său creiază
societatea.Personalitatea umană apare ca un sistem deschis,atât din punct de vedere "intern" cât
şi în relaţie cu alte sisteme care îl înconjoară.Natura naturii umane,arată Farris este prin
excelenţă socială,corpul fiind una dintre condiţiile necesare,în timp ce cauza decisivă rămâne
cauza socială.
2.Societatea ca sistem
Pentru buna înţelegere a problemelor ridicate de psihiatria socială este necesară o înţelegere
a principiilor de bază ale organizării societăţii şi a grupelor sociale.Noţiunea de sistem sau
subsistem social,noţiuni lute prin analogie din domeniul informaticii,s-au extins în prezent foarte
mult,inclusiv în cadrul societăţii luate ca ansamblu.Deşi modelul este o creaţie
abstractă,mintală,totuşi el ne poate face să înţelegem mai bine unele fenomene concrete,inclusiv
în domeniu social.Modelul se poate descompune în sisteme şi subsisteme,în subansamble
(economice,culturale etc).
Sistemul social este un sistem creat de om şi care are proprietatea de a se autoconduce, are
intrări (pentru concepte,energie,materiale etc),are posibilitatea de control feed-back.
Integrându-se în societate,individul nu are de a face cu sistemul social global,integrarea lui
fiind legată de anumite subsiteme,care pot avea chiar o anumită autonomie în cadrul marelui
sistem social.Individul nu trăieşte sau lucrează în societate (în general) ci într-un subsitem al ei
(fabrică, instituţie, localitate),subsisteme care îşi au propria lor finalitate şi
stabilitate.Axistă,subliniază Drăgănescu,2 căi pentru tratarea societăţii ca sistem:
1.O tratare globală cu ignorarea detaliilor (cum o fac de exemplu multe discipline filozofice);
2.Studierea sistemului prin evidenţierea pe primul plan al subsistemelor şi relaţiilor dintre ele
(mai ales când se pune problema unei intervenţii eficiente);
Acest lucru este necesar,spune autorul,deoarece societatea ca sistem trebuie să cuprindă în
obiectivul său:
1.O forţă internă socială;
2.O rezistenţă socială;
3.O inerţie socială;
Consumului de energie socială îi corespunde rezistenţa socială,iar singura sursă de
alimentare primară a societăţii este constituită din mediul exterior.Inerţia socială,arată tot
Drăgănescu,este legată însă numai de om,care va opune rezistenţă atunci când se pune
problema schimbării (inerţia).Rezistenţa socială diferă de inerţie,căci ea se opune direct forţei
interne,pe când inerţia intervine doar la schimbarea ritmului de mişcare a obiectului.
Prin rolurile,statutele,motivaţiile lor oamenii formează în ultima instanţă grupele sociale.Aceste
grupe depind de activitatea oamenilor care le compun,dar această acţiune este independentă de
voinţa lor,cel puţin a individului luat în parte şi prin aceasta arată Ene est deosebită de
comportamentul intenţional al oamenilor.În sistemul integrator, subliniază autorul,individul
acţionează în rol ca personalitate socială şi nu ca element strict funcţional,sistemul dându-i
posibilitatea să-şi elibereze capacitatea specifică de cunoaştere,conştiinţă,alegerea liberă de
manifestare.
Antrenarea sistematică permite personalităţii sociale să "aleagă" în sensul trecerii prin
conştiinţa lui a tuturor informaţiilor şi căilor posibile de rezolvare a intrării iar degradarea
sistemului duce la micşorarea sau chiar încetarea libertăţiilor de opţiune (Ene).
Existenţa socială ar fi de neconceput fără ca sistemul să-şi autoregleze activitatea. Personalitatea
individului în cadrul subsistemului devine un simplu efector,pentru realizarea unei singure
alternative ordonate din afară,dar spune Ene tocmai libertatea de alegere a personalităţii şi
autonomia sistemului fundamentează responsabilitatea individului pentru acţiunile sale.Fără
alegere nu există nici responsabilitate,nimeni nu poate răspunde pentru un comportament
conform unei direcţii care i-a fost indicată ca singura posibilă şi chiar sistemele sociale
responsabile nu pot apare decât atunci când individul se manifstă ca personalitate creatoare
(Ene).În lipsa manifestărilor creatoare şi a responsabilităţii,susbsistemul social respectiv devine
birocratic,ineficient,iar pe plan individual apara suferinţa umanităţii atât de clar exprimată în
desechilibru sau alienare mintală.Din aceste motiv sistemul social trebuie să favorizeze iniţiativa
şi libera opţiune a individului,pentru ca personalitatea să se manifeste activ,creator şi responsabil
şi de aceia sistemul trebuie să fie un sistem de acţiune.
Teoria generală a sistemelor ne apare ca un mod de sinteză şi mutaţie care poate deveni
prioritară în cadrul ştiinşelor sociale (Pavelcu).Deşi "rotiţă",în cadrul sistemului social,gradul de
frustrare până la care poate fi supus individul este limitat şi să nu uităm,spune Pavelcu,că fără
copaci nu poate exista pădurea iar fără indivizi nu pot exista sisteme şi subsisteme sociale.Acest
lucru este cu atât mai important astăzi când s-a lansat ideia medicinii omului sănătos.Bolile
psihice lovesc persoana umană mai ales în umanitatea sa.De aceia înţelegerea dinamicii
sistemice a societăţii este deosebit de importantă.
3.Grupul social
Preocupările privind structurile şi grupurile sociale au existat practic din cele mai vechi
timpuri,iar forţa pe care o reprezintă diferite grupe sociale a fost luată în consideraţie din cele mai
vechi timpuri.Aristotel deosebea 3 grupe de oameni:
1.Grupe bazate pe rudenie;
2.Grupe bazate pe prietenie;
3.Grupe bazate pe interese;
În epoca noastră studiul grupului s-a extins şi de această problemă se ocupă discipline ca:
1.Sociologia care studiază pe individ în cadrul grupului şi efectul grupului asupra individului;
2.Psihologia socială care studiază pe individ în cadrul grupului,efectul grupului asupra
individului;
 3.Antropologia culturală care studiază influenţa culturilor asupra grupului şi indivizilor;
4.Etnografia care studiază istoria grupurilor ca ramură umană;
a.Studiul gregarismului animal
Gregarismul este un fenomen întâlnit la scara animală,pe diferitele ei etape şi
trepte.Gregarismul apare în lumea animală,de la forme simple (îngrămădiri),fără nici o
dependenţă între indivizi,până la "organizaţii" cu aspect social foarte complicat (la furnici sau
albine),la care are loc o intercondiţionare reciprocă (concurenţă,ostilitate).În alte situaţii
dependenţa devine totală (simbioza).
În viziunea psihologiei animale contemporane comportamentul gregar este acela în care
indivizii se atrag sau stau împreună,în cadrul comportamentului lor spontan.Studiul gregarismului
animal a determinat pe unii cercetători să întrevadă în dinamica acestor grupe,elemente simple
de psihologie socială,elemente care să poată explica unele aspecte ale grupelor sociale umane
(societatea umană fiind în această viziune o continuare a turmei,familiei sau a altor conglomerate
ocazionale).
În procesul istoric,spune Beniuc,în procesul de formare a omului,prăpastia dintre animal şi om
s-a accentuat fără ca baza biologică a omului să fi suferit schimbări esenţiale (de
exemplu,plecând de la omul de Cro-Magnon,nimic biologic important nu s-a mai petrecut cu
genotipul uman ).Efectiv,subliniază autorul,aici a lucrat munca şi viaţa socială şi această
moştenire decisivă pentru soarta omului nu este nici cel puţin transmisibilă biologic.Dacă
ipotetic,arată Beniuc,această experienţă ar dispare din memoria tuturor oamenilor şi din
exterior,am fi readuşi la stadiul de animal şi,ar trebui să luăm iar cu paşi grei drumul istoriei de la
început.
Omul se deosebeşte de animale prin această imensă şi comunicabilă moştenire istorică care
are propriile sale legi de desvoltare şi care se numeşte "cultură" sau "civilizaţie". Această
moştenire îşi are rădăcinile în biologie,de unde a pornit şi de care total nu se va desprinde
niciodată.Ducând o viaţă socială omul nu se poate exclude din sfera vieţii ei ci îi dă numai o nouă
dimensiune,dimensiunea istorico-socială,cu toate noile sale implicaţii psihologice.În aceste fel o
serie de entităţi ale psihologiei animale ne ajută să înţelegem mai bine o serie de aspecte
comportamentale din societatea omenească.
Problema teritorialităţii şi a distanţei critice.Psihologia animală ne arată că fiecare specie
trăieşte într-o lume a sa,cu structura sa morfologică şi funcţională.Individul îşi "construieşte" şi îşi
"organizează" spune Beniuc o vatră a sa.Principiul teritorialităţii arată Carpenter este un principiu
social fundamental (implicând stoluri,turme,perechi etc).De fapt,spune Beniuc,întreaga biosferă
este "parcelată" pe verticală şi orizontală şi acest lucru nu este întrerupt decât de catastrofe
geologice sau cosmice,transformări ireversibile,lupta de exterminare între specii sau mai recent
de către om.În acest cadru terioritalitatea apare ca un principiu vital,derivă din principiile
fundamentale ale materiei care tind prin definiţie spre sistem şi minimă risipă de
energie.Distrugerea teritoriului pune în pericol existenţa animalului.Principiul teritorialităţii se
poate extinde şi la om.Conceptele de “desrădăcinare","alienare" îşi au originea în lezarea
straturilor superioare social-istorice şi conştiente umane ale vechii "teritorialităţi" biologice.
Psihologia animală ne arată că încălcarea teritoriului provoacă la indivizi nelinişte, agresivitate
şi anxietate care duc la declanşarea fugii sau a luptei,a luptei uneori pe viaţă şi pe moarte pentru
păstrarea lui.
În ceea ce priveşte "teritoriul" se ştie din psihologia animală că răspândirea unei anumite
specii se face pe un anumită arie.Încălcarea acestui "teritoriu" provoacă nelinişte,agresivitate şi
anxietate,la animalele care "îl posedă".În cadrul întâlnirii dintre medic şi pacient,cabinetul
medical,spitalul reprezintă "teritoriul medicului",teritoriul pe care pacientul păşeşte cu anxietate şi
oricum se simte în insecuritate.Acest lucru este resimţit şi de către medic atunci când face un
consult la domiciliul pacientului şi când este nevoit să se afle pe "teritoriul" bolnavului.
O altă noţiune,luată tot din cadrul psihologiei animale este aceea de "distanţă critică".J.Weill
aminteşte printre cauzele maladaptărilor psihosociale lipsa distanţei critice,a spaţiului
pericorporal.Îngrămădirea urbană,arată Sârbu,mai ales în mijloacele de transport,declanşează
reacţii vegetative care scad posibilitatea de adaptare a personalităţii la stres şi încarcă inutil
sistemul nervos,blocând disponibilităţile energetice ale personalităţii.
Fenomenul de "distanţă critică" se aplică şi la om şi ea ar reprezenta un cerc cu raza de 80
cm.Violând acest spaţiu,arată Landis şi Hunt se va redeştepta reflexul arhaic de apărare,discret
la adulţi,dar foarte variabil la psihopaţii impulsivi şi copiii needucaţi.
Medicul în cazul examenului fizic trebuie să ţină cont de asemenea fenomene şi în consecinţă
apropierea corporală faţă de bolnav să fie făcută cu tact,fără grabă şi mai ales să se dea
explicaţiile necesare,ceea ce va face ca anxietatea din cadrul procesului examinării fizice să
scadă foarte mult.După Sivadon,această vidare a intimităţii poate avea şi conotaţia sexuală a
contactului fizic şi de redeşteptare a unor reflexe arhaice de apărare. Acest reflex va fi mai mic la
adulţi dar mai mare la copii sau anumite personalităţi disarmonice.
Cooperarea biologică şi psihologică.Cooperarea este un fenomen foarte frecvent întâlnit în
lumea animală,fiind în mod deosebit cercetat.Timbergen arată că orice cooperare dintre indivizi
este un fenomen social.Un stup sau un furnicar arată Beniuc se bazează pe structuri morfologice
individuale menite să asigure roluri funcţionale deosebite în armonie cu interesele colective.Dar
este vorba aici de un sistem închis,fără posibilităţi de progres social,funcţiunile indivizilor fiind aici
determinate biologic şi nu social.Deşi şi la om anumite specializări pot schimba structuri
organice,societatea omenească este un sistem deschis,într-un proces de modificare continuă.
Acest lucru face ca necesitatea unor schimbări biologice să nu fie atât de importantă ca în lumea
animală,omul putând să se folosească de întreaga zestre social-istorică.Modificabilitatea este
legea socialului uman iar mediul nu-i dictează pur şi simplu ci el este transformat şi
schimbat(Beniuc).Învăţarea a ajuns regula vieţii umane iar instinctul,fără a-şi pierde semnificaţia
biologică nu şi-a mai păstrat formele de manifestare filogenetice decât în mică măsură şi în acte
involuntare şi de consum.La om plasticitatea comportamentului mintal nu are limite,arată autorul
iar societatea de tip uman şi "statele" la insecte nu se continuă una pe alta.
Originea grupului trebuie totuşi căutată în familie,care la om a devenit o unitate socială de
bază.La grupul animal,arată Timbergen se produce totdeauna o "facilitare" socială sau o "inducţie
simpatetică",indivizii stimulându-se reciproc.Multe dintre conflictele dintre animale au la bază
conflictele legate de sexualitate şi teritorialitate.
b. Studiul structurilor sociale primitive
În consolidarea grupurilor Durkheim vorbeşte de rolul "reprezentărilor colective" a clanurilor şi
triburilor.În decursul timpului s-a scris enorm despre studiul instituţiilor tribale,organizarea
familiilor în societăţile primitive etc.Levi-Strauss studiază,de exemplu,comportamentul familiei din
cadrul triburilor,subliniind o serie de relaţii neobişnuite între copii şi părinţi,inacceptabile într-o
societate normală.
O importanţă deosebită a avut studiile întreprinse asupra copiilor-lupi,în ceea ce priveşte rolul
grupului social în structurarea psihicului uman.Acest fenomen descris de mai multe ori în
literatură,constă dintr-un experiment natural,în care un copil nu vine la începutul vieţii în contact
cu societatea umană,datorită unor condiţii excepţionale.În toate cazurile nu a mai fost posibilă
umanizarea individului,psihicul nu s-a desvoltat,gândirea a rămas rudimentară,limbajul inexistent
iar mersul şi alimentaţia se făcea după specificul animalelor.Toate încercările făcute pentru a
educa trăsături umane la aceşti indivizi au rămas infructuoase.
Pentru Freud trăsăturile mentalităţii primitive se regăsesc în propriile moravuri şi
obiceiuri,omul preistoric,fiindu-ne în oarecare măsură contemporan.În acest sens Freud vede
unele trăsături comune între psihologia popoarelor primitive şi unele aspecte psihopatologice
(nevrozele).În locul instituţiilor sociale,societăţile primitive dispun de totemuri (totemul fiind un
animal considerat spiritul protector şi strămoşul clanului).În acest caz subordonarea faţă de totem
va avea prioritate faţă de toate obligaţiile sociale ale individului.
Legat de totem,arată Freud se află şi legea exogamiei (interzicerea relaţiilor sexuale între
membrii aceluiaşi trib),rudenia apărând astfel mai mult ca un raport social decât fizic.De aceia
,arată Freud,fobia incestului este veche şi puternică la popoarele primitive şi apare adesea şi în
nevroze (fobicii şi-au creat ei însăşi prohibiţii tabu).
Vorbind de isterie Levi-Strauss arată că voga isteriei ca şi aceea a toitemismului sunt
contemporane,luând naştere în acelaşi mediu de civilizaţie.Între tabu şi nevroză (forma obsesivă)
ar exista după Freud mai multe asemănări:
1.Absenţa motivaţiei prohibiţiei;
2.Fixarea în virtutea unei necesităţi interne;
 3.Uşurinţa de deplaare şi contagiune;
4.Existenţa acţiunilor ceremoniale decurgând din prohibiţie;
Tabuurile apar astfel ca prohibiţii foarte vechi impuse,spune autorul de generaţiile anterioare
(faţă de acţiuni cu o foarte mare tentaţie) şi care s-au transmis prin tradiţie şi autoritate paternă
sau socială devenind o parte organică a vieţii psihice a generaţiilor viitoare.Freud stabilind
comportamentul din cadrul societăţilor primitive,descrie mai multe categorii de tabuuri:
-Tabuul stăpânilor care constă din frica că aceştia (regi,şefi,preoţi) ar avea o putere
misterioasă,magică,motiv pentru care ei trebuiesc apăraţi şi evitaţi în acelaşi timp.În jurul acestor
persoane s-a creat un zid invizibil care îi face inaccesibili(adesea sub forma ceremonialurilor de
curte).Dar subliniază Freud,în nevroze ca şi în istoria primitivă apare o exagerare a importanţei
unei persoane căreia i se atribuie o putere nelimitată pentru ca în caz de insatisfacţie să fie trasă
la răspundere.
-Tabuul morţilor,morţii fiind consideraţi,spune Freud,"stăpâni atotputernici".În acest fel,tabuul
morţilor se manifestă la popoarele primitive violent şi priveşte contactul cu morţii şi cu cei în
doliu,mortul fiind considerat răsbunător (iar moartea numai violentă).
Primitivul,ca şi bolnavul psihic cade pradă ambivalenţei şi reacţionează analog contra ostilităţii
inconştiente faţă de persoana decedată.Totuşi Freud subliniază în mod categoric că tabuurile
primitivilor nu sunt nevroze ci o funcţie socială,deoarece nevrozatul apare ca un altruist iar
primitivul ca un egoist,nevroza fiind în viziunea freudiană o formaţie asocială,care caută să
realizeze prin mijloace individuale ceea ce societatea deţine prin travaliul colectiv (de unde
tendinţa nevroticilor de a fugi într-o lume imaginară).În acest fel nevroticul s-ar exclude din
comunitatea socială.
Freud a intuit în mod genial ideia care avea să rodească ulterior şi anumea că bolnavul mintal
nu se deosebeşte de noi decât,aşa cum spune Levi-Strauss "printr-o investiţie minoră prin natura
ei,contingentă prin forma ei,arbitrară prin definiţie,temporară unei desvoltări istorice care este în
esenţă a oricărei fiinţe individuale".Este mai comod,spune autorul,ca bolnavul psihic să fie
considerat o specie rară,ciudată,produs al unor factori interni sau externi.Prezentând pe isteric
sau pe pictorul novator drept anormali ne putem permite luxul să credem că nu avem nimic
comun cu ei şi că nu este necesar a pune în discuţiue o simplă ordine morală,intelectuală sau
socială acceptată.Pentru Freud doctrina animismului primitiv apare ca prima doctrină psihologică
închegată,o concepţie despre lume care pare adesea şi în contemporanitate (prin intermediul
superstiţiilor de exemplu). Magia arată Freud se datoreşte credinţei omului primitiv în puterea
dorinţelor (în care el avea mare încredere),iar posibilităţile magiei contagioase,ne arată că
valoarea psihică a dorinţei şi voinţei s-a extins asupra tuturor actelor psihice subordonate voinţei.
Nevrozaţii,arată autorul trăiesc într-o lume în care n-au curs decât lucrurile bine gândite şi afectiv
reprezentate,fără a vedea că ceea ce este gândit sau reprezentat se acordă cu realitatea.În acest
sens actele obsesive primare ar fi de natură pur magică,destinate a opri nenorocirile sub imperiul
căreia nevrozatul trăieşte de la începutul bolii.
c.Grupul social mic
Bennister sublimiază că grupul spontan se formează în societatea umană din indivizi care se
aseamănă,dar după ce grupul s-a format asemănarea dintre indivizi devine mai
pregnantă.Tendinţa omului în cadrul grupului este spre conformism,de a se conforma.
Spender a căutat să explice formarea grupului şi a psihologiei sale numai prin premizele
biologice.El arată că familia este elementul fundamental al societăţii,având aceeaşi funcţii ca şi
celula vie a organismului.În timp ce Vierkandt arată că primele grupuri sociale s-au constituit sub
influenţe instinctelor,Tarde consideră că relaţiile dintre indivizi sunt în primul rând de esenţă
psihică.
Psihologia socială a grupurilor a luat o mare desvoltare odată cu spargerea închistării
feudale,cu apariţia concurenţei şi a relaţiilor de schimb în cadrul desvoltătii industrializării.Această
orientare a fost impulsionată mai ales de desvoltarea laturei aplicative a psihologiei
sociale,moment în care începe un studiu analitic al relaţiilor în care este inclus omul.
Definiţiile date grupului social mic sunt foarte variate.Cattel defineşte grupul drept un număr
de indivizi care concurează cu toţii la obţinerea de satisfacţii pentru fiecare membru.Grupul există
psihologic în măsura în care existenţa sa naturală dă posibilitatea obţinerii de satisfacţii care nu
se pot obţine altfel.
 Sheriff arată că grupul este unitatea socială care constă dintr-un număr de indivizi care se
disting de alţii printr-un statut definit şi porintr-o relaţie de rol şi care posedă un bagaj de valori şi
norme proprii care reglează conduita membrilor în conformitate cu grupul.
Newcombe arată că grupul mic constă din doi sau mai mulţi indivizi care împart aceleaşi
norme faţă de anumite situaţii şi a căror roluri sociale sunt strâns legate.Grupul social mic este
deci unitatea socială a unui număr de indivizi a căror statute sociale se află în unitate şi
interacţiune şi este condus după anumite reguli.Există grupuri profesionale, grupuri legate de
anumite funcţii biologice (familia),grupuri legate de poziţia spaţială a membrilor
(vecinătatea),grupe legate de similitudinea unor caracteristici fizice,grupe de interese,de
similitudine de cultură etc.
În cadrul grupului se disting criterii de organizare psihică şi principii de organizare
socială.Astfel,fiecare membru al grupului ca şi grupul în întregime trebuie să existe în câmpul
psihologic al fiecărui membru,să fie perceput şi să reacţioneze la celălalt ca şi grupul în
ansamblu.
În al doilea rând indivizii care alcătuiesc grupul se află într-o interacţiune dinamică unul cu
celălalt.După Delay şi Pichot termenul de grup se aplică la un ansamblu uman cu următoarele
caracteristici:
1.Interacţiunea.Pentru ca un grup să poată exista membrii săi trebuie să se afle în relaţie
reciprocă iar comportamentul indivizilor să se influenţeze reciproc.Acest lucru deosebeşte de
exemplu grupul de ansambluri abstracte,cum ar fi de exemplu categoriile statistice.
2.Structura.Interacţiunea dintre indivizi trebuie să se afle într-o structură definită,un cadu social
stabil şi organizat.Numai în aceste situaţii,arată autorii,se poate vorbi de o situaţie de
grup.Oamenii de pe stradă se află de exemplu în interacţiune dar ei nu alcătuiesc un grup.
În criteriul organizării sociale se are în vedere diferite produse culturale ale grupului,denumiri
sau simboluri colective,fapte de constrângere.Cooley împarte grupele sociale mici în grupe
primare (familie,grupe de amici,de joc) şi în grupe în care predomină relaţiile intime de tipul
relaţiei faţă în faţă şi grupuri secundare în care contactele sunt mai puţin intense şi mai puţin
directe,mai distanţate în timp şi spaţiu.În grupele primare autorul vede următoarele
caracteristici:asociaţia faţă în faţă,caracterul nespecializat al acestor asociaţii,permanenţa
relativă,un număr mic de membri şi oarecare intimitate a participanţilor,realizându-se aproape o
fuziune intimă a indivizilor.Grupurile primare au un rol fundamental în formarea naturii sociale a
indivizilor,precum şi a ideilor lor.
Grupurile mici mai pot fi împărţite în grupuri formale şi informale,aceasta legată de tendinţa
societăţii de a instituţionaliza şi formaliza viaţa de grup.Grupul formal dispune de
reguli,obligaţii,locuri fixe de întâlnire,pe când grupul informal se bazează pe relaţii mai diferite dar
cu o influenţă mai mare asupra indivizilor.
Moreno distinge şi el grupe naturale (familia) şi grupe artificiale.El observă că membrii unei
familii au o manieră foarte intimă de comunicare şi înţelegere chiar neverbală.Aceştia trăiesc într-
o adevărată simbioză deşi nu pot explica ce semnificaţie are aceasta.
Şi Delay şi Pichot împart grupele mici în primare şi secundare.Grupele primare sau "faţă în
faţă" sunt grupele în care comunicarea se face direct,ele fiind suficient de mici ca număr de
indivizi pentru ca acest lucru să fie posibil.
Referindu-se la psihodramă,Moreno arată că totdeauna un soţ şi o soţie,rejucând un episod
intim,fiecare ştie precis ce gândeşte sau simte celălalt.Aceiaşi luciditate o au atât pentru
evenimentele prezente cât şi pentru cele viitoare şi acest lucru se întâmplă ca şi când dealungul
anilor s-ar fi desvoltat un lanţ lung de ochiuri fine care sunt relativ inconştiente.Ambii parteneri par
a forma o persoană şi a avea o viaţă inconştientă comună.
Proprietăţile grupelor mici.Influenţa grupului asupra individului,arată Delay şi Pichot, se poate
studia în mai multe dimensiuni şi anumea:
a.Prin imitaţie,care reprezintă unul dintre procesele fundamentale care stau la baza relaţiilor
din cadrul grupului social.Procesul imitaţiei este cu atât mai eficient cu cât vârsta grupului este
mai mică.Imitaţia ca proces de formare psihologică a fost intuită,spun autorii de către Charcot
pentru ca Tarde să transpună în mediul social (când vorbea despre epidemiile de crime).Totuşi
Tarde a extins această explicaţie la toate comportamentele vieţii sociale,ceea ce i-a atras
numeroase critici.Imitaţia arată Delay şi Pichot este heterogenă şi ar corespunde fie unui proces
de învăţare prin încercări repetate întărite de succes (legate de relaţiile afective cu persoana
imitată),fie prin reacţia identică a mai multor indivizi într-o situaţie identică tensivă.
b.Prin sugestie,ca o acceptare iraţională şi ca urmare a existenţei unui grad anumit de simpatie
(Stern).
c.Prin facilitarea socială,adică prin fenomenul prin care un individ este mai eficient în faţa unei
sarcini dacă este în cadrul unui grup.Acest lucru,arată autorii,este denumit "câştig social" şi ar fi
legat mai mult de competiţie decât de facilitarea creată de situaţia de grup.Facilitatea depinde şi
de tipul de cultură căreia îi aparţine individul.
d.Conformismul este una dintre consecinţele situaţiei de grup,deoarece apartenenţa la un
grup pune subiectul să accepte normele sociale.Aceasta se face după o curbă în J cei mai
mulţi,subliniază autorii,fiind rezultatul a patru,factori care provin din grup şi acţionează asupra
grupului:
1.Sugestia de prestigiu provenind din circumstanţele majorităţii grupului;
2.Faptul că individul nu cunoaşte alte obiceiuri decât cele ale grupului de care aparţine (mai
ales dacă grupul este izolat);
3.Lipsa de conformare duce la respingerea individului de la drepturile şi obligaţiile grupului;
4.Transgresiunea este adesea pedepsită (în grupele mici mai ales prin ridiculizarea);
În afara acestor proprietăţi,grupele sociale mici mai prezintă şi altele,şi anumea:
-Relaţiile spaţiale şi temporare dintre membrii grupului sau cu alte cuvinte calitatea reţelei de
comunicare.Eficienţa grupului depinde de distribuţia membrilor.Astfel modelele circulare duc la
egalitate şi armonie dar pot să nu fie eficiente.Grupul circular,deşi comite numeroase greşeli tinde
a şi le correcta.Modelul în Y este mai eficient datorită centralizării dar produce membrilor săi
numeroase insatisfacţii.Modelul în lanţ este unilateral dar uneori poate da eficienţă
sporită.Modelele în roată întrunesc caracteristicile modelelor circulare şi în Y.
-Mărimea grupului determină structura funcţională a grupului cercetat.Simmel arată că grupul
compus din 3 persoane este instabil,datorită tendinţei de a se uni a 2 membri,triada
transformându-se în diadă.
-Coeziunea grupului este cea mai impoartantă caracteristică a structurii grupului. Consensul
membrilor este elementul principal.Coeziunea este în funcţie de mai mulţi factori,cum ar
fi:cooperarea,asocierea trebuinţelor,facilitarea lor.După Delay şi Pichot coeziunea grupului se
defineşte prin identificarea fiecărui membru cu ansamblul grupului şi colaborarea celor din
grup,pentru atingerea unui scop comun,loialitatea faţă de alţi membri,pentru a preveni atacurile
din exterior.Coeziunea şi sentimentul de partenenţă sunt reciproce.Motivul coeziunii este felul în
care grupul corespunde motivaţiilor individ-grup.
Sursa desbinătii constă într-o tensiune structurală care se naşte din lipsa unui acord.
Egocentrismul,de exemplu,diminuiază coeziunea grupului.
-Conformismul variază în grupele mici de la o conduită complet liberă (grupurile
anarhice),până la cea rigidă (la grupele dictatoriale).Unele modele de prestigiu pot exercita o
mare putere de sugestie care permite grupului să-şi demonstreze puterea şi importanţa
sa,determinând astfel pe membrii grupului să accepte ideile emise de ei.Newcomb arată că în
comunitatea caracterizată prin atitudini aprobate de grup, desvoltarea aptitudinilor indivizilor este
în funcţie de numărul total al membrilor şi numărul de relaţii a acestui grup cu alte grupuri.
-consensul este nevoia grupului de a consimţi la problemele generale,numai aşa putându-şi
forma judecăţi proprii (nu-şi poate forma opinii proprii până nu aderă la opiniile grupului).
-Eficienţa grupului este măsura în care grupul îşi atinge scopul.Eficienţa poate fi definită în
termeni numerici sau după productivitatea obişnuită în grup datorită facilităţii
sociale.Productivitatea grupului creşte când membrii sunt antrenaţi direct la luarea deciziilor.
S-au mai descris şi alte proprietăţi ale grupelor mici cum ar fi:autonomia,flexibilitatea, gradul
de informalitate şi libertate,tonul hedonic,omogenitatea,intimitatea, participarea,
permiabilitatea,forţa grupului,polarizarea,stabilitatea,desvoltarea unei ierarhii.
În grup există aranjamente în maniera în care se iau deciziile.Dispunerea pe ranguri
reprezintă structura de putere.În grup există o specializare a membrilor,ceea ca formează
structura sociometrică.Există de asemenea mijloace de deplasare care formează structura
locomotorie.După K.Lewin grupul nu poate impune indivizilor frustraţii care depăşesc posibilitatea
de toleranţă a acestora.Toleranţa individului la frustrare se situiază la frontiera de viaţă a
grupului.Grupul se defineşte nu atât prin similitudine,cât prin interdependenţă şi de pe o poziţie
dinamică.K.Lewin arată că trebuie să urmărim scopurile şi normele grupului,activitatea de
percepere şi dirijare a rolurilor şi statutelor,ceea ce constituie substratul psihologic al
grupelor.Autorul distinge noţiunea de câmp social,care ar fi reprezentat de totalitatea variabilelor
nepsihologice de natură sociologică.
Delay şi Pichot subliniază importanţa modificărilor imprimate de grupa proceselor
psihologice.Astfel,în ceea ce priveşte acţiunea faţă de motivaţie,două probleme determină
influenţa grupului asupra rolului motivaţiilor individuale în geneza grupului:
1.Sociogeneza motivaţiilor caracterizată prin aceea că există o similitudine a motivaţiilor
membrilor grupului pornind de la faptul că în copilărie,copilul învaţă ce să urască şi ce să
iubească.În măsura în care el se ataşează de un grup normele grupului se interiorizează.Faptul
că se află în faţa aceloraşi probleme,partajează aceleaşi situaţii colective,duce la desvoltarea
unui ansamblu de norme comune,de motivaţii sociale.Există, de asemenea,similitudini între
normele personale şi de grup,în ceea ce privesc motivaţiile.
2.Psihogeneza de grup,datorită faptului că fiecare grup se formează pe o comunitate de
motivaţii.Motivaţiile nu trebuie să fie identice ci convergente.Motivaţiile care ataşează individul
grupului aparţin la 4 categorii:
-atracţia unui scop comun;
-atracţia acţiunii colective,subiectul găsind în grup rolul care-i permite realizarea capacităţilor
sale,sentimentul de a participa la o acţiune care reuşeşte.Aceasta creiază condiţiile moralului
grupului;
-grupul dă individului sentimentul securităţii şi care pentru membru este o sursă de prestigiu şi
putere;
-atracţia altor membri ai grupului condiţionată de o serie de factori legaţi de structura grupului
şi afinitatea personală;
Concepţia lui Moreno.După 1930 numărul de cercetări privind importanţa grupelor sociale
mici ia o mare amploare.În acest sens,rolul de pionerat revine lui Moreno (născut la Bucureşti) şi
care a introdus şi termenul de sociometrie,ceea ce înseamnă posibilitatea de a măsura relaţiile
sociale.Ca şi Lewin şi Moreno arată că grupul nu este doar o simplă juxtapunere de indivizi,între
aceştia existând relaţii speciale.Dispoziţia de ansamblu a acestor relaţii caracterizează structura
sociometrică a grupului.
Ideea de la care a plecat Moreno este că organizarea oficială şi formală a grupului nu
epuizează reţeaua de relaţii dintre unităţile grupului.Există şi o structură afectivă,
neformală,bazată pe relaţii de simpatie,indiferenţă sau repulsie.
Aceste structuri sunt exploarate,cercetarea sociometrică referindu-se la alegerile sau
preferinţele exprimate de membri.Sensul actual al termenului de sociometrie nu ar fi însă,după
Achim identic cu măsurarea fenomenelor socile şi folosirea matematecii în ştiinţele sociale ci ar fi
căpătat cu totul alte semnificaţii,adesea imprecise şi contradictorii.Bjeristedt ar fi găsit 13 definiţii
pentru sociometrie,dintre care cea mai potrivită ar fi aceea că ea ar trata cantitativ relaţiile
interumane prezumţiale.
În 1934,Moreno include în sociometrie studiul matematec al proprietăţilor psihologice a
populaţiilor,tehnica experimentală,folosind în acelaşi sens şi rezultatele obţinute prin aplicarea
metodelor cantitative.Ulterior Moreno include în sociometrie dinamica vieţii de grup restrâns şi în
special creativitatea şi spontaneitatea indivizilor.Vorbind de testul sociometric,Moreno arată că
acesta este un mijloc de a măsura organizarea socială a unui grup.Testul sociometric este o
metodă de cercetare a structurii sociale prin măsurarea atracţiilor şi respingerilor care există între
membrii grupului.După Moreno universul social are 3 dimensiuni strâns legate între ele:
-societatea externă sau oficială,microscopică,reprezentată de grupuri reale şi vizibile
(familie,şcoală etc);
-Matricea socială sau realitatea microscopică,construită din structura socio-afectivă,
preferenţială şi detectabilă doar prin analiza sociometrică;
Aceste două dimensiuni sunt strâns legate între ele şi se condiţionează.În subteranul
socialului există numeroase constelaţii care exercită presiuni asupra societăţii externe,care la
rândul ei opune o rezistenţă cu caracter conservator.Contradicţiile dintre aceste 2 forme dau o
nouă dimensiune numită,realitatea socială.
Realitatea intimă sau matricea socială,constă după Moreno dintr-o varietate de constelaţii
sociale diferite ca structură şi extensiune şi care au ca numitor comun factorul
"tele".Teleelementul este o legătură psihologică preferenţială simpatetică dintre oameni, dintre ei
şi rolurilepe care le îndeplinesc.Tele este o legătură elementară care poate exista între indivizi şi
este fundamentul tuturor relaţiilor interpersonale şi elementul esenţial al tuturor metodelor eficace
de psihoterapie.Coeziunea grupului este definită ca o funcţie a structurilor tele.
Structura grupului,antrenează o diferenţiere de roluri,de funcţii diferite atribuite membrilor
grupului.Cu cât sunt mai mulţi membri diferenţiaţi,cu atât grupul este mai organizat iar cu cât
nivelul de oranizare este mai mare cu atâta grupul este mai eficace.Astfel,arată Coleman şi
Broen,subgrupele din mediul general socio-cultural ca familie,subgrupe de sex,vârstă etc,îşi
alimenteză credinţele şi normele proprii prin intermediul rolurilor sociale pe care membrii lor le
adoptă.Se poate delimita astfel ce comportament se ataşează la un anumit individ cu o anumită
funcţie.
M.Mead observă, studiind rolul femeiei în anumite triburi din Noua Guinee că aici femeile
joacă rolul bărbatului din Europa (câştigă existenţa,are iniţiativa,face afaceri etc), în timp ce
bărbatul este cochet,bârfitor,interesat de căsnicie,teatru,muzică.Deci conchide Coleman şi Broen
din cauză că individul este membru a diferite grupe sociale el este subiect al diferitelor roluri şi
statute şi aceasta se schimbă dacă poziţia lui în grup.Viaţa individului este ca o succesiune de
roluri în cadrul grupului:copil,elev,soţ,tată,muncitor.
Rolul de lider.În fiecare grup există un individ care tinde să coordoneze activitatea celorlanţi.El
este persoana care primeşte şi transmite maximum de informaţii,iar dacă nu este stabilită o
structură de comunicare,aceasta depinde de caracteristicile psihologice ale liderului (Delay şi
Pichot).În fond în grup există doi lideri,unul în domeniul ideilor şi altul în domeniul eficacităţii.Este
vorba de un lider care emite cele mai multe idei şi care sunt cel mai frecvent acceptate de către
grup şi un lider neoficial,numit şi "cel mai iubit" care diminuă tensiunea din grup şi care strânge
adesea atitudinile negative contra "omului de idei".Rar aceste roluri pot coincide.Între cei doi lideri
există relaţii reciproce.În discuţii, arată Delay şi Pichot,"omul de idei" se adresează de fapt
"omului cel mai iubit",care în general aprobă dar ocazional îşi exprimă şi dezacordul.Reacţiile lui
de aprobare şi desaprobare sunt emoţional agreate de întregul grup.Existenţa a 2 ierarhii paralele
(lider şi dizident) arată autorii,a doi şefi cu caractere diferite apare în principalele grupe umane
(mamă-tată,preşedinte-premier etc).Nu există un acord în ceea ce privesc caracteristicile liderului
şi aceasta deoarece există mai multe maniere de exercitare a rolului de şef în grup.
Tot Delay şi Pichot arată că în funcţie de felul cum îşi joacă rolul există mai multe feluri de lider:
-Liderul autoritar,care ia toate deciziile,dirijează toate acţiunile din grup,fixează rolurile
membrilor;
-Liderul democratic,care ia toate deciziile după ce discută;
-Grupe de tipul "laissez faire" în care practic nu există lider sau dacă există el dă numai
sfacturi atunci când i se cer;
Liderul democratic dă mai multă satisfacţie membrilor grupului în timp ce liderul autoritar este
mai eficient.În absenţa liderului autoritar grupul se descompune rapid în grupe ostile unul altuia,în
timp ce în absenţa liderului democratic grupul poate funcţiona.Max Weber distinge trei tipuri de
şefi care ar corespunde dinamicilor din diferite grupe:
-Şeful tradiţional,rolul fiind determinat prin regula succesiunii neîntrerupte (corespunde omului
cel mai iubit);
-Şeful charismatic care reuneşte calităţile liderului iubit şi ale "omului de idei".El apare mai
ales atunci când grupul doreşte putere şi securitate;
-Şeful birocratic corespunde "omului de idei" care impune însă prin competenţă şi eficienţa sa;
Grupul social familial
Unul dintre cele mai importante grupuri sociale,cu rol deosebit în structurarea
personalităţii,în asigurarea securităţii individului este grupul familial.Din acest motiv familia este
studiată de numeroase ştiinţe,psihiatria socială fiind în mod deosebit interesată de studiul acestui
grup.
Familia normală. Se pare că importanţa familiei depăşeşte ca importanţă toate celelalte grupe
sociale,aceasta cel puţin în viziunea psihiatriei sociale.Acest lucru,deoarece,aşa cum spune
Măgureanu,ea este un "laborator" de formare a personlităţii.Pentru o lungă perioadă a
vieţii,familia alcătuieşte aproape întregul univers social,curba învăţării prin imprint (imitaţie) fiind
foarte mare şi desfăşurându-se în perioada dependenţei de familie.
 Modificările sociale şi economice au avut o mare importanţă asupra structurii
familiei,influenţând nu numai mărimea sa dar şi relaţiile din cadrul ei,dependenţa de
societate,stabilitatea sa interioară.În acest context numeroase lucrări vin să clarifice o serie de
probleme ca:mariajul şi influenţa sa asupra personalităţii soţilor,influenţa familiei asupra formării
personaltăţii copiilor,relaţiile mamă-copil,rolul tatălui în familie etc. Stötzel enumeră următoarele
funcţii ale familiei:
-funcţia biologică;
-funcţia de identificare socială a indivizilor;
-funcţia economică;
-funcţia educativă;
-funcţia religioasă;
-funcţia recreativă;
Dacă unele din aceste funcţii par a fi stabile,altele au dispărut sau au progresat.Sthal face şi el
următoarea clasificare privind funcţiile familiei:
1.Funcţii interne:
-funcţii biologice-sanitare (de procreare şi asigurare a condiţiilor sanitare a membrilor săi);
-funcţii de solidaritate familială (ajutor reciproc între soţi,între părinţi şi copii etc);
-funcţii economice ca:strângerea de venituri şi organizarea unei gospodării pe baza unui
buget comun);
-funcţii pedagogice şi educative (asigurarea educaţiei copiilor);
-funcţii morale (crearea unui climat moral şi cultural la nivel înalt);
2.Funcţii externe,cum ar fi funcţia de justă încadrare socială,încadrarea marilor familii în
procesul muncii,în sânul activităţii sociale;
Funcţia biologică este cea mai stabilă şi are rolul de perpetuare a speciei.Funcţia de
identificare socială în societatea modernă are un caracter mai secundar (Stötzel) prin dispariţia
rivalităţilor prin naştere.
Funcţia educativă este considerată esenţială în formarea personalităţii copiilor,deşi familia a
cedat foarte mult din prerogativele ei unor instituţii cu rol educativ.S-a considerat că şcoala ar
asigura instrucţia iar familia educaţia afectivă şi morală,ceea ce nu corespunde realităţii
întrutotul.Nu trebuiesc uitate nici celelalte surse de educaţie (TV, radioul etc).În prezent grupul
familial are o mare mobilitate,în societatea modernă tradiţiile şi obişnuinţele jucând un rol mai
puţin important.S-a trecut în cadrul familiei de la un rol mai autoritar la unul mai democratic,de la
o lume mai închisă la una mai deschisă.
Condiţiile de viaţă de familie influenţează asupra trăsăturilor psihologice ale membrilor săi,dar
spune Stahl şi profilul psihologic influenţează la rândul său condiţiile vieţii materiale.Soţii vin în
cadrul căsătoriei cu o personalitate proprie formată fiecare într-un mdiu de familie deosebit.Dacă
diferenţa culturală între ei este mare,avem de a face cu un "stres cultural",stresul rezultând din
aceste mari deosebiri.
Relaţiile interne din cadrul familiei depind de personalităţile membrilor ei,de mediul cultural în
care aceste personalităţi s-au format.
În afara psihologiei individuale,în cadrul familiei se formează şi o psihologie de grup.Jung
arată că fiecare individ nu este doar purtătorul unui inconştient personal ci şi a unuia
colectiv,constând din cunoştinţe simbolice şi generalităţi culturale.După Stahl psihologia colectivă
din cadrul grupului familial se formează prin sinteza a mai multor factori ca:
1.Reflectarea ideologică a condiţiilor materiale de viaţă ale familiei;
2.Adaptarea reciprocă între membrii de familie cu descoperirile lor psihologice;
3.Seria de "evenimente" care constituie istoricul grupului familial în care rol preponderent îl au
relaţiile acestei familii cu viaţa socială;
Kelle şi Kovalson arată că în privinţa conştiinţei sociale a familiei,aceasta există ca o
conştiinţă comună care cuprinte:
-experienţa empirică a muncii;
-normele morale;
Prin trăirile şi experienţa comună grupul familial devine purtătorul unor valori comune,a unor
norme de comportare faţă de diferitele evenimente exterioare ceea ce se cristalizează sub forma
unor tradiţii familiale.Pe baza acestor tradiţiui comune familia îşi fixează ţeluri şi scopuri
comune,îşi face propria sa imagine de sine,o imagine ideală care dă familiei propriul său profil
psiho-social.
Tradiţia familială,genealogic câştigată şi menţinută,are o înrâurire puternică asupra nivelului
de aspiraţie a fiecărui individ.Succcesele trecute şi prezente măresc autoîncrederea şi dau
energie indivizilor care sunt astfel mai înarmaţi din punct de vedere a voinţei în lupta vieţii.În
familiile în care lipseşte încrederea indivizii sunt din acest punct de vedere influenţaţi negativ iar
familia devine un grup familial deficitar şi suferind.
Forma legală a familiei este reprezentată de căsătoria legală,act liber consimţit şi
solemn.Există şi alte forme de conveţuire între sexe cum ar fi concubinajul.Lipsa familiei după o
anumită vârstă este o situaţie anormală,celibatul având cauze biologice sau psihologice
(egocentrism,lipsă de curaj,tendinţă la o viaţă uşuratică,fără responsabilităţi etc).Celibatarii
favorizează imoralitatea,concubinajele,adulterul, violul,sinuciderile, seducerea.Există de
asemenea situaţii de familie incompletă după abandon familial sau divorţ.Axul principal al relaţiilor
interne din cadrul familiei este constituit de relaţiile dintre soţi.
Relaţiile dintre soţi sunt reglementate atât prin legi juridice cât şi prin legi nescrise,legi etice şi
morale, fiecare societate a considerat necesar să reglementeze aceste relaţii.Soţii au o bază
materială comună şi îşi datoresc unul altuia întrajutorare.Egalitatea dintre soţi obligă la
respectarea poersonalităţii fiecăruia,stabilirea unor idealuri şi scopuri comune. Aceste lucruri sunt
uşor de realizat dacă soţii se respectă şi se iubesc.În cadru relaţiilor dintre soţi există o diviziune
a obligaţiilor,un anumit sistem de luare a deciziilor.Deşi egali,în fapt unul dintre ei are un rol
dominant,existănd şi o serie de obligaţii tradiţionale care revin soţiului sau soţiei.
Sub denumirea de "panarcat",Woodbury descrie o descentralizare a puterii soţului în
favoarea soţiei,în cadrul familiei,într-o societate în care ambii soţi pot avea aceleaşi roluri şi
profesii,de asemenea copiii participă tot mi mult la luarea deciziilor.Această nouă identitate a
valorilor sociale şi familiale a părinţilor se reflectă la nivelul identificării sexuale a
copiilor.Panarcatul afectează relaţiile părinţilor,relaţiile părinţi-copii cu efect specific asupra
identificării,a formării structurii supraeului sau a eului ideal.
În ceea ce privesc relaţiile economice acestea se bazează pe un buget şi pe proprietate
comună asupra tuturor bunurilor dobândite.Dereglarea relaţiilor dintre soţi constituie un stres
pentru întreaga familie (adulterul,lipsa unui comportament etic,gelozia,scăderea sentimentelor de
dragoste şi stimă reciprocă).Lipsa de respect,atitudinea bazată pe nedreptate perturbă relaţiile
dintre soţi,ca şi consumul material exagerat şi nejustifical al unuia dintre soţi.În acest context
apare ura,desbinarea şi care se termină prin destrămarea familiei.Există în acest sens mai multe
grade.La început apare ura şi dispreţul reciproc, putând duce la încetarea vieţii conjugale,deşi
soţii mai locuiesc împreună.Uneori în această situaţie totul poate fi trecător.Dacă relaţiile dintre
soţi se înrăutăţesc unul dintre soţi va părăsi domiciliul conjugal iar prin neîndeplinirea obligaţiilor
materiale apare starea de abandon al familiei.În final,degradarea relaţiilor dintre soţi duce la
desfacerea căsătoriei prin divorţ.
Relaţiile părinţi -copii.Este vorba,în acest caz de o formă specială a relaţiilor
interpersonale.Spitz vorbeşte de desvoltarea relaţiilor sociale în stare născândă la copii.Relaţiile
părinţi-copii sunt relaţii cu statut aparte,deoarece ele au la bază un temeinic substrat biologic şi o
mare putere de coeziune,Dacă părinţii nu reuşesc să satisfacă sentimentele de nesiguranţă ale
copiilor aceştia vor avea sentimentul de neajutorare.Cine satisface acest sentiment devine
"emoţional" tată sau mamă.Părinţii văd în copii o continuare a personalităţii lor,în timp ce copiii îşi
fac din părinţi adevărate "modele vii",acordând acestora o încredere fără margini,părinţii apărând
pentru copii ca atotputernici şi atotştiutori.În acest cadru rolul mamei este mai important,mai ales
în prima parte a copilăriei,apoi creşte al tatălui,pentru ca apoi ambele roluri să scadă.Dacă copilul
este născut în momentul unei crize familiale acesta este afectat datorită modificărilor psihice ale
mamei,prin fixarea unei atitudini faţă de feţele duşmănoase (Alanen).
Familia asigură biogrfia educativă a copilului,continuitatea de factură psihică,conservă numele
precum şi valorile culturale care se oglindesc în mentalitatea lor (Ursula Şchiopu). În cadrul
relaţiilor cu părinţii are loc procesul de umanizare a instinctelor fundamentale umane.În familie
începe deci să se desvolte personalitatea copilului.În acest sens o serie de factori sunt
importanţi:gradul de cultură a mamei şi tatălui,profesia lor,prezenţa afectivă a mamei
(Spitz),numărul de copii,organizarea familiei.
 În cursul copilăriei relaţiile părinţi-copii trec prin mai multe etape,începând de la relaţia
simbiotică din primii ani,până la etapele ulterioare în care cunoaşterea treptată subtilizează
responsabilitatea părinţilor.Tulburarea relaţiei părinţi-copii are efecte dăunătoare asupra
desvoltării copiilor.Părinţii pot avea atitudini greşite ca:interzicerea de a participa la problemele
vieţii de familie,severitate excesivă,pedepse sau din contra multă indulgenţă,tratament diferenţiat
faţă de fraţi.Atitudinea de răceală sau respingere din partea părinţilor duce la reacţii agresive de
rebeliune,ostilitate, furt, minciună, vagabondaj.Pe de altă parte atitudinea de
indulgenţă,răsfăţul,supraprotecţia duce la desvoltarea la copii a lenei sau
egocentrismului.Autoritarismul exagerat duce la copii la atitudine pasivă şi dependenţă,apariţia
unor stări de anxietate.
În cazul copilului unic,posibilitatea greşelilor educative este mult mai mare.Este cunoscut
abandonul moral,atitudine în care părinţii lasă educaţia la voia întâmplării,fiind vorba aici mai ales
de un abandon afectiv.Este cunoscută astăzi tendinţa tinerelor familii de a găsi suplinitori pentru
educaţia copiilor în primii şi cei mai importanţi ani,pentru formarea personalităţii,ceea ce
echivalează cu un abandon afectiv şi lipsă de stimulare în primii ani,cu consecinţe dezastruoase
caracteriale ulterioare.Exploatarea copiilor de către părinţi,educaţia imorală şi antisocială
reprezintă cele mai grave perturbări ale relaţiilor copii-părinţi.
În relaţiile dintre fraţi,sentimentele de ostilitate şi gelozie pot duce la perturbarea desvotării
afective a copiilor,fenomene care pot fi uşor înlăturate printr-o educaţie sănătoasă.
Familia în cadrul diferitelor boli psihice
Nu ne propunem în această scurtă prezentare să tratăm exhaustiv o asemenea problemă,
demnă de o monografie aparte şi oricum vom reveni cu ocazia descrierii diferitelor aspecte
psihopatologice.Importanţa familiei în cadrul bolilor psihice este cunoscută de multă
vreme,făcând parte din cadrul mai larg al influenţei factorilor de mediu şi în primul rând a
factorilor sociali asupra acestor maladii.Părinţii,pe lângă ereditate,transmit copiilor lor şi scheme
culturale,norme de existenţă şi prin felul lor de a fi modelează copilul ca personalitate şi ca fel de
a fi în lume (Ammar).De la studiile privind isteria sau rolul familiei în anorexia mintală,concepţiile
privind importanţa familiei în cadrul bolilor psihice a evoluat de la aceea a unei simple contagiuni
la aceea a unei condiţionări reciproce,în timp ce rolul eredităţii era foarte divers apreciat.
Preocupările privind importanţa familiei în boilile psihice au existat de multă vreme.Legrand
de Seule sublinia,de exemplu,o serie de tulburări de gândire la părinţii bolnavilor cu
schizofrenie,iar în 1859 Moreau de Tour semnala bizareriii psihologice la părinţii
schizofrenicilor,gesturile lor insolite,fizionomia lor aparte,opinia lor bizară privind starea de
sănătate a copiilor.
În 1895 Griessinger arată că părinţii bolnavilor mintali sunt de fapt personalităţi intermediare
între bolnavi şi sănătoşi,iar îngustarea gândirii lor duce uneori până la "seminebunie".
Psihiatria clasică a neglijat în general impotanţa familiei în bolile psihice,pierzând prin aceasta
un element deosebit de important asupra viziunii sale asupra fenomenului psihopatologic.Totuşi şi
în cadrul psihiatrie clasice s-au făcut numeroase referiri care au reeşit din contactul practic cu
bolnavul mintal.Bleuler vorbea şi el de "rigiditatea unor membri ai familiilor schizofrenicilor".Mary
Richman scrie în 1917 "Social Diagnosis",iar Kasanin,Knight şi Page au scris despre relaţia
mamă-fiu în schizofrenie în timp ce Levi descria mecanismele supraprotecţiei şi rejecţiei.
Rudin (1916) arăta importanţa ordinii fratriei iar Pollak,Lindz,Wall şi alţii au vorbit de
"asimetria autorităţii",arătând că puterea în familiile schizofrenicilor se află în mâna mamei.Lindz
studiază importanţa conflictelor familiale.Studiul psihodimamic al familiei la bolnavii psihici pune
în mod fortuit problema cauzalităţii,boala psihică lovind un individ care trăieşte într-o familie
determinată,omul neputând fi detaşat de mediul său.Mediul arată Campanella nu este însă un
câmp topografic ci un "moment" istoric care înglobează individul,familia,societatea şi care
formează un ansamblu în care interacţiunile sunt infinite şi nelimitate deşi,spune autorul,în
aceiaşi cultură ne scăldăm cu toţii.
În cadrul bolilor psihice influenţa mediului social asupra psihicului uman este intensă şi
multilaterală.Importanţa familiei în sănătatea mintală a fost adesea invovată de către
psihologi,pedagogi sau medici.Ursula Şchiopu vorbeşte de o aşa numită "avitaminoză
afectivă".Pe 2195 de copii crescuţi în afara ambianţei de familie,Bergier găseşte la aceştia 62%
cu tulburări de caracter şi de comportament.
 Se pune astăzi întrebarea care este poziţia bolnavului psihic şi în ce măsură are familia un rol
în geneza sau favorizarea bolilor psihice.În fond vorbind de relativismul cultural putem spune că
în toate privinţele familia se află într-o perpetuă evoluţie,iar în ceea ce priveşte structura putem
vorbi de o pluralitate de modele care reproduc în fond ceea ce se observă adesea în
cultură.Studiile lui Linton şi Kardiner asupra societăţilor din insulele Marchize ne arată,de
exemplu,o familie poligamă,grupul familial fiind constituit din soţ principal,soţii şi soţi
secundari.Aici paternitatea fizică nu mai are nici o valoare în sistemul social iar asupra copiilor
are puţină influenţă.Astfel,subliniază Kardiner,aici spre deosebire de cultura europeană,lipseşte
dilatarea enormă a imaginii tatălui.Lipsa copiilor sublniază autorul este identică cu aceia a
adulţilor,independenţa este precoce,ceea ce după Linton determină o mare încredere în sine,în
comparaţie cu copilul europeean.Puterea modelatoare asupra personalităţii arată Petrilovich este
mare în copilărie şi sudează într-un tot unitar influenţele ereditare şi cele de mediu.Psihiatria
clasică acordă însă facorilor ereditari o importanţă foarte mare şi acest lucru s-ar datora studiului
unilateral al influenţei factorilor de mediu numai asupra individului adult,neţinându-se seama de
aspectul evolutiv.
În interacţiunea dintre subiectul bolnav psihic şi anturaj,Hanry Duchéne arată că două
elemente sunt capitale.Pe primul plan se situiază tabloul clinic al suferinţei care apasă asupra
bolnavului psihic iar pe al doilea plan realitatea dramei în care este aruncată existenţa umană,ca
urmare a aspectului dramatic de modificare a personalităţii.Internarea în spital a unui membru de
familie,cu aspectul său coercitiv,cu prejudecăţile care le stârneşte datorită tarelor probabile ale
familiei şi a importanţeri eredităţii,sunt de natură să provoace jenă şi deprimare.Duchéne arată că
atitudinea faţă de boala mintală este foarte largă şi se diferenţiază în funcţie de nivelul cultural şi
contextul social în care se produce. În unele ţări nedesvoltate,de exemplu,familiile nu se despart
de bolnavii mintali,în unele locuri atribuindu-li-se chir caracter divin.
În societăţile moderne asemenea prejudecăţi nu mai există,totuşi Tagliscozzo,Vailaume şi alţii
arată că în urma unor anchete întreprinse,diferite modalităţi de reacţie ale opiniei publice faţă de
bolnavii psihici au fost foarte diferite.Bolnavii psihici prin bizareriile lor caractristice,prin caracterul
dramatic al tulburărilor fac ca întreaga familie să fie în stare de tensiune.Duchéne descrie câteva
forme de reacţie a familiilor în care se află un bolnav psihic:
1.Unele familii,cel puţin la început neagă caracterul psihiatric al bolii,explicând starea
bolnavului prin tulburări endocrine sau de altă natură.Negarea bolii întârzie prezentarea la medic.
2.Tot o formă de negare a boilii este şi explicarea tulburărilor psihice printr-un accident,iar
boala ca având un caracter tranzitoriu,repede curabil.Uneori prin aceasta familia neagă mai ales
caracterul ereditar al bolii.
3.Tot în grupul negării sunt descrise două fenomene,aparent opuse:sechestrarea la domiciliu
sau abandonarea internaţilor (ultima fiind în ultimul timp un fenomen în mare ascensiune).
4.Altă formă de negare a bolii este şi tendinţa unor membri ai familiei psihoticului de a
împărtăşi universul său morbid.
Un rol important în familiile bolnavilor psihici îl joacă paracomunicarea.În familia în
criză,subliniază Woodbury comunicarea verbală a încetat demult iar paradialogul se substituie
dialogului.Autorul dă următorul exemplu:doamna naşte un copil deformat şi din acest motiv are o
reacţie de culpabilitate reprimată pe care o proiectează pe soţ.Domnul începe să absenteze,bea
cu amicii iar doamna face scene de violenţă când acesta revine acasă.Domnul o bate iar doamna
alarmează vecinii şi poliţia.După doi ani situaţia s-a psihiatrizat.
De fapt,aşa cum am văzut anterior relaţia mamă-copil este foarte precoce (chiar din viaţa
intrauterină) iar mama îndeplineşte rol de eu pentru copil.Influenţele asupra formării psihologice a
copilului vor continua apoi în toate etapele.Dacă în familie nu există un dialog real se ajunge,aşa
cum am văzut mai sus,curând,la un paradialog şi de aici la psihopatologie(prin comunicare
energetică,la nivelul afectelor,actelor).
Numeroşi autori atrag atenţia asupra importanţei speciale a mediului afectiv familial în
declanşarea şi agravarea bolilor mintale.Sunt descrise în literatură caracteristicile mamei
schizofrenicului,tipul de femeie martir a alcoolicului etc.
Şi Baruk arată efectul organizării defectuoase a familiei în bolile psihice.Autorul atrage atenţia
asupra importanţei conflictelor sociale şi familiale în geneza bolilor psihice. Divorţul poate agrava
o nevroză,iar prin efectele sale tardive pune în pericol sănătatea mintală a
copiilor.Clausen,Yarrow,Schwrtz într-o anchetă asupra soţiilor din 33 familii cu soţ bolnav psihic
observă că boala modifică raporturile din cadrul familiei,relaţiile cu vecinii,planurile de
viitor.Minkowski subliniază importanţa factorilor afectivi iar Delay, Deniker şi alţii arată că în
desvoltarea psihozelor un rol important au o serie de factori cum ar fi:factorul etnic,evoluţia
familiei în linie socială,profesiunea părinţilor, relaţiile părinţi-bunici,raporturile părinţi-
copii,raporturile dintre părinţi.
În studiul interacţiunilor familiale Lidz distinge 2 tipuri de perturbări desenate cu termenii de
"schism" şi "skews".Familiile schismatice sunt caracterizate printr-un conflict continuu şi
serios,tensiunea dintre soţi care divide familia în două fracţiuni mereu în luptă.Ostilitatea soţilor
se reflectă în relaţiile lor cu copiii care nu reuşesc să se ataşeze de un părinte fără a provoca
reacţiile celuilalt.
Familia "skew" are după Lidz următoarele caracteristici:sunt dominate de un părinte care este
grav perturbat,fără o compensare din partea celuilalt,şi care are o atitudine de pasivitate şi
dependenţă.Armonia este superficial conservată şi e deformată de supremaţia soţului psihotic
care poate atrage sub forma delirului în doi şi pe celălalt soţ.
În familiile severe copii adeseori pot face forme de nevroză obsesională sau fobică,pe când în
cele în care este prezentă supraprotecţia apar mai frecvent isteririi.
În ceea ce privesc relaţiile dintre familiile bolnavilor psihici şi medici Delay şi colab.descriu mai
multe tipuri de familie şi anumea:familii ostile,pasive,impermiabile.
Studiul raportului dintre structura bolii psihice şi familie este în prezent un larg teritoriu de
investigaţie,din care mai pot încă apare numeroase idei şi ipoteze.În acest sens Campanella
subliniază în acest teritoriu următoarele teme de studiu mai importante:
1.Cercetarea tipologiei familiei în diferite boli psihice;
2.Stabilirea elementului care permite a se izola cu certitudine factorii psihodinamici exo sau
endogeni de altă etiologie în patologia bolilor psihice;
3.Studiul alterării dinamice şi structurii familiei atumci când un membru al ei devine nevrotic
sau psihotic;
4.Atitudinea unui anumit mediu cultural sau social faţă de o familie care prezintă unul sau mai
mulţi bolnavi mintali;
5.Atitudinea familiei bolnavului mintal faţă de mediul soial în care trăieşte;
6.Cum este trăită în familie experienţa bolii psihice a unui membru al ei;
7.Ce imagine de familie are un bolnav psihic şi cum îşi mai pote el juca în cadrul familiei
rolurile principale specifice (tată,mamă etc);
8.Cum priveşte familia pacientul ieşit din spital;
9.Cum trăieşte reîntoarcerea în familie fostul bolnav psihic;
10.Dacă psihoticul vindecat are şanse să-şi poată întemeia o familie proprie şi să abandoneze
familia de origine;
Toate aceste probleme au devenit,aşa cum arată autorul,în prezent un larg câmp de cercetare
şi desvoltare a psihiatriei sociale şi,viitorul va dovedi cât de rodnică este această viziune.

Factorii sociali şi importanţa lor patogenetică

Psihiatria socială studiază în mod deosebit importanţa patogenetică a diferiţilor factori
sociali.În ciuda rolului sanogen,pe care societatea îl are,totuşi,ea nu a fost niciodată
perfectă,ceea ce l-a făcut pe J.J.Rouseau să afirme că omul se naşte bun dar societatea este
aceea care îl perverteşte,deoarece,spune autorul,"ea pune peste tot omului lanţuri".
Deşi societatea,în principiu,are un rol sanogen,prin condiţiile de securitate oferite individului şi
prin multiplele supape de siguranţă,totuşi trebuie subliniat că societatea nu a fost niciodată fără
cusur,ideală,ea impunând adesea indivizilor frustraţii,restricţii şi chiar pedepse.În alte situaţii
însăşi bazele societăţii sunt clădite pe nedreptate (totalitarism,lipsă de demodraţie),pe inegalitate
a şanselor,neputinţa stăvilirii unor flageluri ca sărăcia, ignoranţa,răsboiul sau calamnităţile.În
acest context factorii sociali interesează în mod deosebit medicina.

Stresul social
Încă de la începutul incriminării factorilor sociali în etiologia bolilor psihice s-a pus problema
modalităţilor prin care societatea poate să determine tulburări la nivelul individului sau a grupului
social. Principala problemă deci care se pune în cadrul sociogenezei şi în special a bolilor
psihosomatice sau psihice este acela a modalităţii prin care societatea poate determina
dereglările psihice capabile de a determina boala,situaţie care trebuie urmărită atât la nivel
individual cât şi la nivelul grupului social.
Unul dintre modelele actuale care ne pot da o viziune asupra acestei modalităţi este noţiunea
de stres social,noţiune care tinde de a da o explicaţie modalităţii prin care societatea acţionează
asupra psihicului şi somaticului individului.Se pune întrebarea în ce măsură societatea este
capabilă să acţioneze şi să influenţeze de o manieră semnificativă psihicul indivizilor şi prin
intermediul său întregul organism.În acest sens Schaefer se întreabă dacă este vorba de o
modalitate automată prin care "constrângerile sociale" acţionează,scurtcircuitând psihicul în mare
măsură,fie aşa cum subliniază Ferher anumiţi factori sociali scapă oricărei explicaţii fiziologice
sau înte factorul social şi acţiunea sa corporală există o cale "inteligibilă" de prelucrare psihică a
situaţiei existenţiale.
Un pas important este făcut în acest domeniu prin crearea entităţii de stres social,aşa cum îl
denumeşte Levi,de stres psihosocial,entitate care devine astfel un important factor patogenetic.
În acest fel influenţa factorilor şi influenţelor sociale asupra individului se vor putea analiza atât
în termeni psihologici cât şi fiziologici,căci acţionând asupra individului factorii sociali în funcţie de
semnificaţia lor biologică vor fi capabili a determina starea de emoţie.Acest lucru este în strânsă
legătură cu capacitatea acestor factori de a perturba echilibrul intern (acţionând fie pe cale
nervoasă,fie humorală pe axa hipotalamo-hipofizo-suprarenală).Dereglarea produsă este astfel
cantitativă cât şi calitativă.
Necesitatea explicării acţiunii factorilor sociali asupra organismului a dus la crearea unui
model psihologic necesar înţelegerii acţiunii socio-psihice.Acest lucru a devenit necesar şi s-a
materializat prin crearea noiţiunii de stres social.
Prin stres social se înţeleg modalităţile de acţiune foarte variabile prin care mediul social are o
acţiune agresivă şi nefavorabilă asupra psihicului uman şi prin aceasta asupra întregului
organism.Reacţia psihică apare deci în acest context în principal sub forma anxietăţii sau
emoţiei.În privinţa stresului social Dubrenil şi Wittkower subliniază importanţa următoarelor
factori:
1.Conţinutul cultural care constă în modalităţile interdicţiilor sociale (mai ales excesul de
interdicţii),saturaţia de valori,polimorfismul cultural,deprivarea de rol,sistemul cultural al
sentimentelor şi structura de bază a personalităţii).
2.Organizarea socială cu slăbirea sau dispariţia normelor sociale, rigiditatea socială, statutul
de minoritate.
Prin crearea noţiunii de stres social,factorii sociali care acţionează asupra indivizilor pot fi
analizaţi în termeni de fiziologie şi psihologie.
Principala entitate şi cheia de boltă a noţiunii de stres social o constituie anxietate sau
emoţia.Acţionând asupra individului,factorii sociali sunt capabili de a determina,în funcţie de
semnificaţia lor biologică o stare de emoţie.Acest lucru este legat de capacitatea acestor factori
de a determina o tulburare de echilibru intern,având o deosebită semnificaţie pentru
organism.Acţiunea poate avea loc fie pe cale nervoasă,directă,fie prin axa hipotalamo-hipofizo-
suprarenală.
Emoţia este privită ca reacţia organismului în faţa unei situaţii,cu punerea în tensiune a
s.n.vegetativ,a organismului în întregime,în vederea apărării de agresiune.În mod normal această
agresiune se descarcă printr-o acţiune exterioară (fuga sau lupta),dar acest lucru nu este posibil
datorită regulilor sociale,motiv pentru care individul este nevoit să-şi inhibe reacţiile primare.Dar
în acet caz emoţia se va comporta ca o energie distructivă,ca un corp străin,ca un agent
stresant.Ea va declnşa sindromul biochimic şi reacţia vegetativă,fără a oferi şi posibilitatea
descărcării acestor tensiuni prin acţiuni fiziologice.Din acest motiv,aceste fenomene vor agresa
propriul organism.
Emoţia devine un mediator interiorizat care răspunde la situaţia exterioară,la semnificaţia ei
dată de mediul social care va determina mobilizarea forţelor organismului. Circumstanţele vieţii
devin stresante atunci când ating o structură semnificativă a personalităţii.Din acest motiv emoţia
este un mediator foarte sensibil şi sensitiv al unor experienţe semnificative,mediul social fiind
decisiv în formarea personalităţii.
În societatea umană geneza stresurilor este foarte variată.Peste 25-30% din boli sunt boli
existenţiale,psihosociale sau relaţionale,cu o mare atipie clinică (Păunescu-Podeanu). În cadrul
societăţii actuale apar o serie de factori stresanţi ca:zgomotele,aglomeraţia, dificultăţile de
locuit.inactivitatea,la care se mai adaugă alcoolismul,desfrâul etc. Deja,sublinia Bonneton în
1960,în Franţa 80% dintre oameni se plângeau de surmenaj iar suferinţele psihice erau apreciate
la 1/10-1/5 din populaţia generală.Stresul actual se datoreşte unor situaţii complexe,a relaţiilor
competitive,a statutului economic.Stimulii stresanţi au devenit în mare parte simbolici.Funcţia
adaptativă a stresului este compromisă din moment ce declanşarea sa depinde de sistemul de
reprezentări,sensibil la stimularea de natură simbolică (mobilizarea de energie este
disproporţionată faţă de nevoile reale ale organismului şi posibilităţile sale de a le utiliza).Emoţia
apare deci ca un stres denaturat, deteşat de funcţia sa adaptativă socială,imediată.
Importanţa stresului social este astăzi o problemă care preocupă pe numeroşi cercetători şi
chiar opinia publică în general.Vom reda în continuare o scală care evaluiază importanţa stresului
social în viaţa cotidiană (The Stress of Adjusting to Change,alcătuită de Thomas J.Holmes şi
publicată,după etalonarea sa în The New York Times,din 10 iunie 1973):
. .

. Nr.crt. Evenimentele stresante Numărul de puncte

Moartea unuia dintre soţi 100
Divorţul 73
Separarea dintre soţi 65
Închisoarea 63
Moartea unui membru de familie apropiat 63
Accidente personale sau boală 53
Mariaj 50
Concediere 47
Reconceliere după certuri de familie 45
Pensionare 45
Schimb.st.sănătate a unui membr.familie 44
Graviditate 40
Dificultăţi sexuale 39
Naşterea unui nou membru de familie 39
Îmbunătăţirea afacerilor 39
Schimbări ale situaţiei financiare 38
Moartea unui prieten 37
Schimbări în domeniul serviciului 36
Certuri familiale 35
Pierderi de peste 10.000 $ 31
Licidarea unui împrumut sau datorie 30
Schimbarea responsabilităţii profesionale 29
Părăsirea casei de către fiu sau fiică 29
Neplăceri cu socrii 29
Rate neplătite 28
Soţia începe sau încetează lucrul 26
Începere sau sfârşit de şcolarizare 26
Schimbări în condiţii de locuit 25
Revizuirea unor obiceiuri personale 24
Neplăceri cu şeful 23
Schimbarea orarului sau cond.de muncă 20
Schimbare de domiciliu 20
Schimbarea şcolii 20
Schimbarea timpului de recreaţie 19
Schimbarea activităţilor religioase 19
Schimbarea activităţolor sociale 18
Pierderi sub 10.000 $ 17
Schimbarea orarului de somn 16
Schimbarea unor familii cu care se vizita 15
Schimbare în obiceiuri alimentare 15
Vacanţa 13
Sărbătorile de iarnă 12
Violări minore ale legii 11

Autorul subliniază că acumularea a opeste 200 de puncte în decursul a 12 luni duce la o

creştere semnificativă a ponderii bolilor psihosomatice,putând duce la creşterea incidenţei unor
afecţiuni ca:infarctul de miocard,ulcerul peptic,creşterea numărului de infecţii prin scăderea
rezistenţei şi numeroase tulburări psihice.
Principalii factori sociali şi importanţa lor patogenetică
Vom enumera în continuare câţiva dintre factorii sociali mai importamţi,incriminaţi adesea în
etiologia bolilor psihice şi psihosomatice.
Disciplina şi organizarea socială.Organizarea socială şi disciplina socială sunt factori
deosebit de importanţi şi în anumite situaţii pot să se transforme în factori stresanţi.
Ca sistem de norme de reglamentare a activităţii sociale,disciplina a existat din cele mai vechi
timpuri,constând din norme şi reguli prin care indivizii îşi pot desfăşura în mod armonios
activitatea,comunitatea funcţionând totodată armonios.Omul nu este "celulă a societăţii" ci el este
o fiinţă întreagă,capabilă a ocupa,în principiu,orice loc în organizarea socială.Totuşi munca nu a
fost niciodată o problemă individuală,necesitând organizare, stabilirea unor relaţii între
oameni(maiales afective).Inactivitatea este greu suportată,în acest caz (şomajul,de exemplu)
apărând sentimentul de depreciere şi de inferioritate.
Totuşi,arată pe bună dreptate Herseni societatea noastră civilizată este încă marcată de
ieologia sclavagistă care identifică munca cu privarea de libertate,iar procesul muncii cu un act de
frustrare.În aceste condiţii însăşi procesul muncii devine un stres permanent, apare lipsa de
ataşament,repulsia şi desinteresul faţă de muncă iar obligaţia de a munci din motive pur
economice poate declanşa la indivizi reacţii psihice şi psihosomatice specifice oricărei situaţii de
stres.
În multe situaţii individul este stresat deoarece se simte legat de instituţie,iar
ierarhia,disciplina severă inhibă afirmarea de sine,mediul tehnic neţinând totdeauna cont de
aspiraţiile muncitorului iar iniţiativa în muncă fiind inhibată.Cultul banului poate deteriora şi mai
mult relaţiile psihologice dintre oameni.
În instiruţii,conduita salariaţilor este sever reglementată,uneori acest lucru făcându-se prin
reglementări serioase,care pot determina frustrări mari.Există şi o serie de instituţii foarte rigide,în
care constrângerile impuse individului sunt foarte numeroase,individul trebuind să reacţioneze
numai prin supunere şi resemnare,până la a-şi pune în cauză propria persoană.În asemenea
cazuri,spune Chanoit se poate spune că "legea distruge persoana".Este vorba,în special de aşa
zisele instituţii patogene sau totalitare (închisorile,lagărele de concentrare,
armata,azilele,orfelinatele etc).
În realizarea umană,arată Herseni,întreprinderea este instrument sau mijloc,scopul vieţii
individului fiind totuşi dincolo de incinta ei,după ce activitatea încetează şi se trece la consum.Dar
omul munceşte şi pentru afirmare,pentru prestigiu sau alte scopuri neeconomie.În alte situaţii
scopurile întreprinderii şi ale individului nu coincid.O intreprindere redusă numai la a fi instrument
de câştig intră în conflict cu societatea,motiv pentru care scopul socio-psihologic al întreprinderii
este mai complex şi depăşeşte simplul scop economic.De aceea întreprinderea trebuie să-şi
atingă scopurile economice dar şi cele sociale deoarece altfel devine o sursă de stres socialşi de
îmbolnăvire pentru membrii săi.Situaţiile conflictuale subiective din grup au o pondere mai mare
în etiologia bolilor psihosomatice decât solicitările fizice.În condiţiile actuale,în întreprinderi stresul
fizic scade foarte mult dar în schimb creşte cel psihic,apărând tulburări adaptative cu
anxietate,fenomenul însingurării,a suferinţelor psihice diverse.Morbiditatea psihică
nevrotică,psihotică şi toxică atinge după Olaru 1/3 dintre muncitori,la care se mai adaugă
absenteismul,incapacitatea de muncă,pensionările.
Alienarea şi efectele ei psihopatologice.Conceptul alienării a apărut la sfârşitul secolului al
XIX-lea,fiind introdus de studiile de economie politică ale lui Marx.În "Manuscrisele economice"
(1844) el afirma că "obiectul produs de muncă apare în faţa muncii ca o entitate străină,ca o
putere independentă".Realizarea muncii apărea ca o privare a muncitorului,obiectivizarea
apărând ca o pierdere sau sclavaj faţă de obiect,corespunzătoare unei "alienări",ca o
expropiere.Omul se degradează la rangul de instrument al obiectului,fiind redus la rangul de
animal,prin supunerea omului la o putere inumană.
Fenomenul de alienare a fost adus azi tot mai mult în discuţie,el devenind un concept
sociologic,din păcate pentru marxism,aplicabil mai ales în cadrul societăţilor totalitare bazate pe
concepţia materialis-dialectică.Conceptul a căpătat însă şi semnificaţii psihopatologice,atât la
nivel individual cât şi de grup.Omul poate deveni frecvent,în industria modernă un simplu auxiliar
al maşinii,care îl supune şi chiar îl destituie, devenindu-i chiar superioară,ceea ce duce la
devalorizarea şi pierderea autenticităţii omului.
Alienatul social,arată Disertori şi Piazza ,este un conformist orb faţă de sistemul socio-
economic,"sclavul unei raţiuni mistificatoare" care îi arată aspectul pozitiv al sistemului dat pentru
el,în timp ce îi ascunde adevărata realitate a condiţiei de alienat.Presiunea mijloacelor de
reclamă comercială,separarea muncitorului de centrele directoare de putere,cultul banului toate
sunt factori tipici de alienare socială,când acestea se produc fără conştiinţă socială şi
umană.Materialismul vulgar al societăţilor de consum a fost criticat până şi de Sanctitatea Sa
Papa Ioan-Paul,arătând aspectul de alienare a omului actual,chiar în cadrul unui sistem
democratic,în faţa valorilor materiale.
Simpla integrare în sistem,arată C.Tullio-Altan nu este încă alienare şi trebuie distinse:
-integrarea critică,adică acceptarea de norme cu conştiinţă asupra funcţionării;
-integrarea acritică,oarbă şi fideistă care se numeşte identificare şi care duce la alienare
socială dacă sistemul devine disfuncţional;
-identificarea în sistemul cultural este o alienare ideologică,adică o acceptare fanatică a
sistemului,de unde un refuz de dialog critic;
In societatea indistrualizată omul devine tot mai unidimensional,redus doar la producţie şi
consum.Alienarea în societatea modernă şi mai ales în fostele societăţi totalitare este o alienare
totală,cuprinzând relaţiile omului cu munca sa,faţă de lucrurile pe care le consumă,faţă de
stat,semenii săi şi faţă de sine.Pe acest fundal s-a desvoltat în Occident,luând o mare audienţă
orientarea existenţialistă în care se impun câteva teme de meditaţie despre om ca
:libertate,responsabilitate,angajare.Concepţia existenţialistă subliniază că existenţa omului
contemporan este punctată de crize,încât existenţa omului poate fi considerată "alienată",în casă
ca şi în lume.De aceea în societatea modernă individul trebuie să lupte pentru autenticitate,contra
alienării.
Alienarea,subliniază Disertori şi Piazza,este un fenomen patologic al civilizaţiei.Se descriu 2
aspecte interdependente:
-Pierderea propriei personalităţi,adică alienarea "de" ceea ce formează esenţa umană,adică
a angajamentului nostru conştient în situaţia umană;
-Alienarea "în" un sistem disfuncţional;
Schimbările rapide culturale şi sociale au determinat fenomene individuale şi sociale
deosebite,suportul cultural tradiţional şi coleciv dispare tot mai mult şi omul trebuie să-şi asume
tot mai mult o responsabilitate pentru care nu este pregătit.
Desalienarea se poate realiza numai în sensul progresului social şi folosind activitatea socială
pentru înlăturarea factorilor de înstrăinare,aceasta presupunând o concordanţă între progresul
social şi cel uman.Alienarea socială slăbeşte personalitatea umană şi o privează de expresiile
sale cele mai înalte,motiv pentru care devine un factor psihopatologic.Lovind un număr mare de
indivizi alienarea socială va sta şi la baza psihopatologiei marilor grupuri,a psihopatologiei sociale
Anomia este un termen utilizat pentru prima dată de către Dürkheim şi etimologic înseamnă
lipsa de norme,pierdut în mulţime.Dürkheim dă termenului o accepţiune mai largă,cu dimensiuni
psihologice şi sociologice.Omul,spune autorul,nu-şi poate realiza echilibrul psihic decât într-un
sistem de norme sociale coercitiv acceptate,dar dacă aceste norme lipsesc,apar comportamente
morbide,inclusiv suicidul.
Anomia duce,astfel,nu numai la o suferinţă socială ci şi la o suferinţă a individului. După
Merton anomia este "un conflict între scopurile culturale şi posibilităţile utilizării mijloacelor
instituţionale care produc anomia".Aceasta duce la naşterea unui conflict între structurile culturale
care implică un sistem de valori şi structurile sociale.Parson numeşte anomia ca "o stare în care
un număr mare de indivizi nu au posibilitatea integrării în modelele instituţionale stabile,lucru care
este necesar stabilităţii personale şi a sistemului social".Lipsa de integrare duce la instabilitatea
personală şi aceasta este un stres psihic care interesează şi individul şi societatea.Acest lucru
poate duce la desordini psihopatologice,la nivelul colectivităţilor şi acet lucru se evidenţiază prin
disfuncţia sistemului.Acest lucru însă,se datoreşte sistemului social care în transformarea sa
rapidă şi adesea necontrolată pune brusc individul în faţa unor schimbări rapide a normalor
sociale pe care individul nu şi le poate asimila aşa de repede.
Pe plan individual anomia se caracterizează prin anxietate şi insecuritate difuză, insecuritate
la toate straturile sociale în primul rând intelectualii.Creşterea angoasei duce la creşterea
agresivităţii,la revendicativitate la toate nivelurile.
Fromm arată cum consecinţele anomiei sunt sociale şi politice ",de la nevroze individuale
până la naşterea dictaturilor şi evaziunea de la libertate".Momentul cultural este el însăşi în
carenţă de modele instituţionalizate stabile care să poată ajuta procesul de integrare socială.
Deosebit de grave sunt efectele anomiei pentru noii veniţi în mediul urban,pentru adolescenţi
şi alte categorii sociale.Anomia poate sta la baza creşterii viciilor,a violenţei,a numărului mare de
tineri debusolaţi,a bandelor,a delincvenţei de grup etc.
Importanţa progresului tehnic.Unul dintre factorii sociali care poate influenţa viaţa psihică a
individului îl constituie progresul tehnic.Individul în societate este supus procesului de adaptare,în
timp ce aceasta se tehnicizează tot mai mult.Din acest motiv impactul tehnicii asupra psihicului
uman are o deosebită importanţă.
Civilizaţia tehnică este ireversibilă.Graţie automatizării şi tehnicizării oboseala fizică şi noxele
profesionale au scăzut,crescând în schimb suprasolicitarea nervoasă,morbiditatea nevrotică şi
tulburările de adaptare socială,în mediul industrial aceste fenomene ajungând la proporţia
alarmantă de 30-40%.
S-a pus întrebarea dacă progresul tehnic este un factor favorabil sau nu pentru sănătatea
mintală a individului.Dacă observăm creşterea nevrozelor,a bolilor psihosomatice răspunsul ar fi
negativ.Producţia artizanală avea un caracter complex şi dificil.Muncitorul nu era dominat de
sistemul tehnic,el îşi rezolva singur problemele.Contactul cu produsul era direct şi muncitorii se
identificau cu produsul muncii lor.Astăzi produţia este divizată pe secţiuni,muncitorul modern nu
mai are o meserie ci doar un post (numai puţine persoane mai au iniţiativă).Automatizarea
implică o nouă dinamică în relaţiile umane,socio-industrializarea cresând autonomia şi
responsabilitatea muncitorului.
În privinţa atitudinii faţă de tehnică există o concepţie optimistă (tehnica uşurează munca şi
influenţează toate sferele de activitate umană) şi una pesimistă (tehnica anihilează omul,îi
ameninţă sănătatea şi chiar viaţa).Tehnologia în exces ar fi declanşat reacţii
iraţionale,caracterizate prin creşterea interesului pentru magie,misticism,tehnologia nefiind practic
în mâna oamenilor ci doar a câtorva specialişti.Toate aceste fenomene au creat suspiciuni faţă de
progresul tehnic deşi se ştie că tehnica,ca ori ce progres poate fi folosită spre folosul sau în
defavoarea omului.
Medicina este confruntată adeseori cu rezultate ale neadaptării individului sau a grupului la
progresul tehnic.Există serioase reacţii psihice legate de munca din cadrul automatizarii,de
asimilare a tehnicii noi.
Importanţa calităţii vieţii.Înţelegem prin calitatea vieţii un concept mult mai complex care
se referă nu numai la factori materiali dar şi la cei culturali sau de altă natură,factori care
contribuie la realizarea acestei calităţi,influenţând atât biologicul (tineretul actual este mai bune
desvoltat fizic) cât şi psihicul uman şi comportamentul moral. În societatea noastră există adesea
o neconcordanţă între ritmul vieţii biologice şi ritmul vieţii sociale.Programul de lucru nu respectă
anumite bioritmuri iar accelerarea vieţii sociale tulbură de asemenea ritmul biologic (HTA a
devenit boala secolului).
 Calitatea vieţii poate fi privită atât în raport cu individul cât şi cu societatea (depinzând de
starea de sărăcie,personalitatea individului,varietatea vieţii,infuenţa câmpului social,
comportamentul individului.
Medicina nu poate rezolva singură problemele majore ale societăţii şi de aceea ea trebuie să
se integreze măsurilor sociale şi economice.Transformările rapide,greutăţile adaptative pot
determina decompensări psihice serioase.Astfel ţările sărace au o patologie de "tip primar"
(caracterizată prin boli infecţioase,parazitare) în timp ce ţările industrializate au o patolgie de "tip
evoluat" (boli cardiace,metabolice,tulburări psihice etc).
Sărăcia este unul dintre factorii psihogenetici importanţi.După Reissman sărăcia ar duce la
modificarea personalităţii umane.Săracii au o personalitate orientată spre fizic şi vizual şi mai
puţin spre psihic.Ei ar fi personalităţi mai degrabă extrovertiţi decât introvertiţi,orientaţi mai mult
spre concret,sunt mai înceţi,cu grijă,răbdători,perseverenţi, neortodoxi.Săracii,arată Freedman şi
colab.sunt impulsivi,orientaţi mai mult spre prezent sau trecutul imediat,cu o toleranţă foarte mare
faţă de tulburările somatice şi psihice.
Ecologia şi psihologia umană.Contextul etiologic al bolilor nu poate fi despărţit de factorii de
mediu.Punctul de vedere ecologic se găseşte deja în operele lui Platon şi Aristotel,iar Hipocrate
vorbea de mai buna utilizare a "apei,aerului şi locurilor".
Ecologia ca ştiinţă se consideră a fi apărut în 1920 odată cu apariţia şcolii de sociologie
urbană de la Chicago (Park).Relaţia om-mediu ecologic este o relaţie între un sistem biologic şi
un substrat variabil de viaţă.Totul se petrece ca şi când personalitatea desvoltându-se şi-ar creia
în jurul său o zonă de protecţie analoagă teritoriului unui stat,zonă în care se diferenţiază un
spaţiu pericorporal necesar mişcărilor corpului şi un spaţiu comportamental în care se desfăşoară
principalele comportamente (Leroy).
În societatea modernă apar numeroase surse de agresiune psihologică,între om şi natură,în
prezent interpunându-se "un ecran de maşini",o reţea de informaţii,magia posesiunii fiind
schimbată cu magia calculatorului (Leroy).Ecologia ca ştiinţă a relaţiilor fiinţelor vii cu mediul lor
devine tot mai mult un sistem holistic al fenomenelor vieţii şi se apropie de asemenea tot mai mult
de aria medicinii.
În ultimul timp inportanţa ecologiei s-a extins foarte mult,numeroase contribuţii au fost aduse
din cadrul diferitelor specialităţi şi din diferite unghiri de vedere.Astfel Alvin Tofler într-o serie de
lucrări (Şocul viitorului,Oraşe în mişcare) descrie efectele sociale şi psihologice ale revoluţiei
tehnico-ştiinţifice.Schimbările extraordinar de rapide au determinat un efect disturbator asupra
gândirii raţionale,numit de autor "şoc al viitorului". Acest fenomen ar produce o stare de confuzie
socială,cu apariţia unor mişcări culturale deviante (toxicomanii,retragere,nihilism).Acesta ar fi un
stres decizional,senzorial şi cognitiv care ar duce la dezadaptări individuale de grup sau sociale.
În cadrul studiului factorilor ecologici,în cadrul stresului social s-au studiat diferite situaţii.S-a
studiat,astfel,importanţa carenţelor alimentare cronice,dealungul generaţiilor,care pot modifica
personalitatea,importanţa mobilităţii sociale,a desorganizării şi izolării sociale.
Urbanizarea în cadrul societăţii contemporane este un element foarte important,o populaţie
mai urbanizată suferă de mai multe boli psihice sau psihosomatice.În aglomeraţia urbană apar
factori care acţionează asupra emotivităţii,aglomeraţia,mijloacele de transport).În acest context se
tulbură echilibrul psihic,apar caractere competitive şi agresive.Exodul de populaţie generează
probleme pe care societatea nu le poate încă soluţiona (problema moravurilor,violenţa etc) motiv
pentru care acest mediu devine alienant.Navetismul,distanţele mari,criza de spaţiu de locuit
creşte numărul dezadaptărilor.
În mediul urban omul este hipersensibil,luptă pentru prestigiu social şi succes iar influenţa
relaţiilor umane este mult mai mare.
Kolb denumeşte efectele psihopatologice ale urbanizării cu termenul de urbanită şi s-ar
caracteriza prin consumul exagerat de alcool,droguri,fenomene paranoiace,nevroze.În condiţiile
mediului urban apar zone de desorganizare (bidonvilles,slums-uri),zone marginale populate cu
emigranţi,bande de delincvenţi,neparticipare la viaţa socială.Aceste zone au rol patogen
(criminalitate,boli psihice,psihosomatice,venerice SIDA etc).
La muncitorii agricoli transplantaţi în mediul urban apar mai frecvent 2 sindroame psihice:criza
nevrotică acută şi accesul brutal de confuzie nevrotică.
Izolarea este un alte element al vieţii urbane.Jaco dă următoarele criterii privind izolarea:
-cunoaşte puţini vecini,are puţini prieteni;
 -este chiriaş şi nu proprietar;
-participă puţin la viaţa sindicală,politică,sportivă;
-nivelul scăzut de participare electorală;
-mobilitte profesională crescută;
-număr mic de vizite în centru sau în afara localităţii;
Izolarea este mai frecventă la anumite categorii de persoane (femei casnice,bătrâni,
adolescenţi).Izolarea creşte pe măsura aglomerării cartierului şi duce la inhibarea relaţiilor
interpersonale.Migrarea fără încetare frânează stabilirea unor relaţii umane durabile.Orarul de
muncă impus de industrie,munca de noapte,în echipă modifică ritmurile biologice,perturbă
relaţiile familiale,duce la apariţia depresiilor.
În literatură se face adesea referire la celebra lucrare a lui Hollingshead şi Redllich asupra
oraşului New Haven.Autorii clasifică populaţia oraşului în 5 categorii:
1.Familii bogate,instrucţie superioară,prestigiu social mare (3,1%),deţine doar 1% din
îmbolnăvirile psihice;
2.Familii bogate,instrucţie medie (8,1%) şi dau 6,5% din bolile psihice;
3.Familii de mici proprietari,funcţionari.muncitori calificaţi,cu condiţii bune de viaţă dar cu
prestigiu social mic (46,5%) şi dau 13,2% din bolile psihice;
4.Muncitori semicalificaţi,instrucţie elementară,viaţă socială restrânsă la vecini, sindicat (22%)
dau 38,6% din bolnavii psihici;
5.Muncitorii necalificaţi,desrădăcinaţi,viaţa centrată pe vecini şi stradă (17,8%) şi dau 36,8%
din bolnavii psihici;
Habitatul este un element foarte important,necesitatea omului de a se sustrage temporar
influenţelor suprastimulante create de ambianţa urbană fiind necesară.Spaţiul verde are un rol
evocator,simpla lui vedere ducând la creşterea metabolismului.Carenţele arhitecturale şi urbane
diminuă adaptarea.Lipsa locuinţei,a confortului,locuitul în comun sunt factori care influenţează
sănătatea mentală.În mediul urban confortul locuinţei nu poate fi înlocuit cu nimic,iar lipsa lui
duce aproape totdeauna la tulburări psihice.
Oraşul este de asemenea mediul propice pentru proliferarea viciilor.Prostituţia,
criminalitatea,alcoolismul,abuzul de drog au fost denumite "flori ale betonului" marilor oraşe.După
Burner 3 tipuri de reacţii psihice apar în mediul urban:
1.reacţii agresive,mai ales la adolescenţi;
2.reacţii anxioase datorită monotoniei împrejurărilor şi uniformităţii mediului urban;
3.reacţii de oboseală însoţite de stări depresive cu frecvenţă crescută a suicidului, nefericire,
oboseală,exces de somnifere sau alte droguri;
Existenţa de familii incomplete,certurile din familii,gereşeli educative,demisia de la educaţia
copiilor sau imposibilitatea de a-i educa agravează şi mai mult tulburările psihice şi
psihosomatice.
Dintre factorii fizici vom aminti doar de efectul etiopatogenetic al zgomotului.Izolarea
sensorială totală duce la modificări ca:tulburări de schemă corporală,iluziui,halucinaţii, pierderea
reperelor spaţio-temporale.Creşterea intensităţii zgomotului în marile oraşe a devenit o adevărată
problemă de sănătate mintală.
Sistemul nervos vegetativ reacţionează deja la 70 de decibeli (echivalentul unei străzi
liniştite).În acest caz vasele se contractă,creşte TA,se reduce irigaţia miocardului.Dacă sgomotele
se intensifică apare dilatarea pupilei,uscarea gurii,paloare,contracţia musculaturii picioarelor şi
abdomenului,căderea secreţiei gastrice,creşterea secreţiei de adrenalină,tahicardie.
Organismul se adaptează greu la zgomote,motiv pentru care acesta este frecvent evocat de
bolnavii nevrotici şi psihosomatici.Din punct de vedere psihic zgomotul duce la apariţia
fenomenului de oboseală,iritabilitate,labilitate emoţională,tulburări vegetative,
cenestopatii,fenomene obsesivo-fobice,stare de anxietate şi mai rar fenomene interpretative.La
psihopaţi poate apare o caricaturizare a tulburărilor de personalitate.