Sunteți pe pagina 1din 98

2

Asist. univ. drd. Laura MUREŞAN Ec. drd. Cristian POŢINCU

ETICA ÎN AFACERI

Editura Universităţii TRANSILVANIA din Braşov

2007

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

3

4

CUPRINS

1.

Noţiuni introductive privind etica în afaceri

4

1.1. Aspecte generale privind etica în afaceri. Perspective filosofice

4

1.2. Etica în marketing

11

1.3. Norma morală, norma juridică

16

2.

Concurenţa comercială

20

2.1. Competiţia. Perspective socio-filosofice

20

2.2. Concurenţa. Perspective juridice

21

3. Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale. Noţiuni

28

generale

3.1. Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale. Perspective

socio-filosofice

3.2. Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale. Perspective

35

economice

28

4. Protecţia consumatorului. Componentă a responsabilităţii sociale a

societăţilor comerciale

 

44

4.1. Consumatorii și consumerismul

 

44

4.2. Protecţia

consumatorului.

Perspective

filosofice

47

4.3. Protecţia consumatorului. Perspective juridice

56

5. Etica ecologică. Protecţia mediului, componentă a responsabilităţii

sociale a societăţilor comerciale

73

5.1. Marketingul ecologic

73

5.2. Mişcarea ecologistă şi rolul său în protecţia mediului

86

5.3. Protecţia mediului. Perspective juridice

87

6.

Protecţia angajaţilor. Codurile etice

135

6.1. Protecţia angajaţilor. Perspective socio-filosofice

135

6.2. Protecţia angajaţilor. Perspective juridice

149

6.3. Codul etic. Aspecte filosofice şi juridice

166

7.

Etica în politică

176

7.1. Comportamentul consumatorului. Comportamentul de vot

176

7.2. Etica în politică. Manipularea electoratului

182

Bibliografie

189

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

1. Noţiuni introductive privind etica în afaceri

1. No ţ iuni introductive privind etica în afaceri 1.1. Aspecte generale privind etica în afaceri.
1. No ţ iuni introductive privind etica în afaceri 1.1. Aspecte generale privind etica în afaceri.

1.1. Aspecte generale privind etica în afaceri. Perspective filosofice

Doctrina de specialitate filosofică 1 defineşte etica în afaceri:

1. domeniul care urmăreşte să clarifice problemele de natură morală ce se ridică în mod curent în activitatea agenţilor economici dintr-o societate capitalistă.

2. perspectiva etică, ori implicită în comportament, enunţată explicit de către o societate comercială sau de un individ ce face afaceri. Comportamentul şi declaraţiile pot, în practică, să se contrazică, astfel încât despre o societate comercială se poate spune uneori că, deşi afişează un credo etic pus chipurile în serviciul comunităţii, daunele teribile provocate mediului înconjurător arată care îi sunt adevăratele convingeri. Etica în afaceri este situată la nivelul unei simple descrieri a ceea ce declară şi face efectiv un agent economic, în raport cu anumite considerente etice.

3. un ansamblu de principii sau argumente care ar trebui să

guverneze conduita în afaceri, fie la nivel individual, fie colectiv. Dacă suntem de acord că există numeroase lucruri pe care oamenii de afaceri nu ar trebui să le facă, etica în afaceri în acest se referă la ceea ce oamenii ar trebui să facă în afaceri. Astfel, etica în afaceri este delimitată ca problematică la nivelul normelor de comportament moral care indică agenţilor economici ce trebuie şi ce nu trebuie să facă în activitatea lor specifică.

4. domeniul de investigaţii filosofice, ce are propriile sale probleme şi teme de discuţie, specialişti, publicaţii. Etica în afaceri urmăreşte să evalueze şi să susţină cu argumente raţionale valorile

1 Crăciun, D., Morar, V., Macoviciuc, V.: Etica afacerilor. Editura Paideia, Bucureşti. 2005, pp.11-36.

5

6

şi normele morale care ar trebui să guverneze jocul economic, cu speranţa că explicaţiile sale pot contribui la ameliorarea practicii morale în mediul de afaceri.

5. studiul modului în care normele morale personale se aplică în activităţile şi scopurile societăţii comerciale. Nu este un standard moral separat, ci studiul modului în care contextul afacerilor pune persoanei morale, ce acţionează ca agent al acestui sistem, propriile sale probleme specifice.

6. studiul situaţiilor, activităţilor şi deciziilor de afaceri în care se ridică probleme în legătură cu ceea ce este moralmente bine şi rău.

7. ansamblul de valori şi norme care definesc, într-o anumită societate, omul de caracter şi regulile de comportare justă, demnă şi vrednică de respect, a căror încălcare este blamabilă şi vrednică de dispreţ (în cadrul societăţii româneşti). În aceast sens spunem că etica promovează anumite valori, cum ar fi: cinstea, dreptatea, curajul, sinceritatea, mărinimia, altruismul etc., cerând a fi respectate norme de genul: „Să nu minţi!”, „Să nu furi!”, „Ajută-ţi aproapele!”, „Respectă-ţi părinţii!”, „Creşte-ţi copiii aşa cum se cuvine!”, „Respectă-ţi întotdeauna promisiunile!” etc. Specific culturii româneşti, ansamblul acestor reguli de „bună purtare” poartă numele de morală, iar condiţia omului care aspiră să trăiască potrivit unor idealuri şi principii cât mai înalte se numeşte moralitate.

Se vor analiza, în continuare, răspunsurile date de comercianţii americani întrebărilor următoare:

Întrebare: Etica are de a face cu ceea ce sentimentele mele îmi spun că este bine sau rău? Răspuns: Majoritatea oamenilor sunt tentaţi să asocieze etica şi sentimentele, gândindu-se probabil la un soi de vibraţie empatică faţă de aproapele nostru. Dar etica nu este legată în mod necesar de anumite stări afective, deoarece acestea sunt schimbătoare, capricioase şi nu pe deplin supuse raţiunii, astfel încât foarte frecvent tocmai sentimentele sunt acelea care ne îndeamnă să ne abatem de la normele etice: să fim invidioşi fată de cei ce ne sunt

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

cumva superiori, să-i detestăm pe unii oameni doar pentru că fac parte dintr-o anumită categorie socială stigmatizată etc.

Întrebare: Etica este legată de credinţa mea religioasă? Răspuns: Etica nu se află într-o relaţie necesară cu religia, deşi majoritatea religiilor susţin standarde etice înalte. Dar dacă etica n-ar fi decât un apanaj al religiei, atunci ea nu ar fi valabilă decât pentru persoanele religioase. Or, etica se adresează în egală măsură ateilor şi celor religioşi, astfel încât nu poate fi în nici un caz confundată cu religia sau pe deplin subordonată ei.

Întrebare: A fi etic înseamnă să respecţi legea? Răspuns: A te comporta etic nu se indentifică cu respectarea legii. Deşi legea încorporează anumite convingeri morale, pe care le împărtăşesc numeroşi cetăţeni ai unui stat, legea, ca şi sentimentele, se poate abate faţă de ceea ce este etic. Sclavia negrilor din America înainte de războiul de secesiune, politica de apartheid din Africa de Sud sau discriminarea femeilor în ţările fundamentalist islamice oferă exemple de relaţii sociale inumane, impuse prin forţa unor „legi” inacceptabile din punct de vedere etic.

Întrebare: Etica reprezintă modelele de comportament acceptate în societate? Răspuns: A fi etic nu se confundă cu a te conforma pe deplin unor modele de conduită acceptate în societate. Majoritatea oamenilor cultivă într-adevăr tipare comportamentale juste sub aspect etic, dar nu în toate cazurile. Uneori, aceste modele sociale de comportament se pot afla în conflict cu principiile etice. Se poate întâmpla ca aproape o întreagă societate să fie moralmente coruptă; Germania nazistă, Rusia bolşevică sau România ceauşistă. Din alt punct de vedere, dacă a te comporta etic ar fi totuna cu a imita modelele social acceptate, atunci, pentru a şti ce este corect din punct de vedere etic, individul ar trebui să afle ce anume se consideră acceptabil în societatea din care face parte.

Etica sau filosofia morală este o interpretare teoretică a ethosului şi a fenomenelor morale. Reflecţia etică îşi propune să

7

8

clarifice cu instrumente teoretice o serie de probleme, precum: Putem fi morali? De ce să fim morali? Cum să fim morali? Ce sunt binele şi răul, plăcerea şi datoria, dreptatea, demnitatea sau mărinimia? În ce constă fericirea şi cum poate fi ea atinsă şi păstrată? Ce fel de argumente raţionale pot susţine în mod consistent o anumită angajare sau decizie morală? Cât de puternică este influenţa factorilor iraţionali în atitudinile noastre morale? etc. Etica nu încearcă să răspundă la aceste întrebări din perspectiva specifică a vreunei categorii particulare de oameni, ci se străduieşte să afle răspunsuri cu valoare universal valabilă. Eticile aplicate pun şi ele exact aceeaşi întrebare, însă o fac din perspectiva unei anumite categorii sociale particulare. Cum ar trebui să se comporte un om al legii, fie el judecător, procuror sau avocat, pentru a se apropia cât mai mult posibil de optimitatea profesiei sale - actul de justiţie? cum trebuie să acţioneze un bun om de faceri spre a-şi împlini vocaţia? care sunt responsabilităţile şi datoriile morale de care omul de afaceri trebuie să se achite pentru a-şi face treaba cât mai bine?

Primii care sunt dezamăgiţi atunci când aud vorbindu-se de „etica” afacerilor sunt oamenii care nu fac afaceri, „spectatorii” (consumatorii). Ei simt câteodată pe pielea şi în buzunarul lor consecinţele unor practici comerciale incorecte, pe care le remarcă pe bună dreptate cu indignare, dar nu acordă mare atenţie situaţiilor „normale”, totuşi mult mai frecvente, în care produsele şi serviciile pe care le plătesc nu ridică vizibile semne de întrebare din punct de vedere etic. Dar cea mai mare parte din tot ceea ce ştiu ei despre lumea afacerilor nu rezultă dintr-o experienţă directă, ci din informaţiile pe care le culeg din mass-media, fie din sursele de informaţii sau cele de divertisment. În acest context, a fost gândit următorul experiment mintal:

încercaţi să vă amintiţi când aţi văzut ultima dată un film artistic, o emisiune de televiziune sau un articol de ziar în care să fi fost prezentat un mare om de afaceri ca un exemplu de virtute: cetăţean responsabil şi activ în lupta pentru cauze nobile, „familist”, membru proeminent al fundaţiilor caritabile etc. În general, omul de afaceri ca personaj mediatic este mai degrabă un manipulator mârşav, cinic, insensibil, ahtiat după bani şi putere, lipsit de orice scrupule.

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

Un documentar american intitulat Hollywood’s Favorite Heavy pretinde că „până la vârsta de 18 ani, un copil [american] a apucat să vadă la televizor, la ore de maximă audienţă, peste 10.000 de crime comise de către nişte oameni de afaceri”. Copiii români sunt bombardaţi de presă şi televiziune nu numai cu personaje fictive din filme şi seriale americane, ci şi cu o mulţime de exemple reale de oameni de afaceri cel puţin dubioşi, dacă nu de-a dreptul nişte hoţi şi escroci de ultima speţă. Repetiţia obsedantă a acestor clişee are un efect puternic asupra opiniei publice. Drept urmare, etica în afaceri „este frecvent asociată de mass-media cu dezastre ecologice şi scandaluri financiare, cu mita şi hărţuirea sexuală sau concurenţa în care abundă tot felul de „trucuri murdare”. Ca rezultat direct, mulţi oameni sunt sceptici când aud de etică în afaceri, o dată ce au ajuns să creadă cu toată convingerea că afacerile ignoră prin natura lor scrupulele morale, urmărind doar profituri maxime cu orice preţ. Aparent, insistenţa mediatică asupra evenimentelor scandaloase ce au loc atât de frecvent în mediul de afaceri ar trebui

să aibă un efect pozitiv asupra eticii în afaceri, sporindu-i importanţa şi capacitatea de a stârni interesul. În realitate, goana după scandaluri răsunătoare joacă un rol ambiguu, negativ, făcând eticii în afaceri serioase deservicii. Există cazuri în care demascarea în mass-media a afacerilor scandaloase este benefică:

riscul de a fi expuşi oprobriului public îi poate face pe unii „infractori” să îşi tempereze apetitul pentru afaceri dubioase.

o dată avertizat asupra mecanismelor şi consecinţelor unor

maşinaţiuni, publicul poate să-şi apere mai bine interesele, nefiind o victimă uşoară pentru escrocii ingenioşi. Oare această „foame” insaţiabilă a presei după scandaluri de răsunet poate duce la o schimbare în bine a climatului moral din întreaga societate românească? Scandalurile cu mare tam-tam, care fac deliciul presei, scot în evidenţă doar marile societăţi comerciale şi tranzacţiile de anvergură, creând multora falsa impresie că etica în afaceri se referă în primul rând, poate chiar exclusiv, la corporaţiile mamut, cu cifre de afaceri astronomice şi cu mii de angajaţi.

9

10

În privinţa riscurilor morale, se constată faptul că unele dintre acestea sunt mai ridicate pentru societăţile comerciale mici. O societate comercială de construcţii cu doar câţiva angajaţi, societate comercială ce supravieţuieşte de la un contract la altul, este mai expusă riscului de a-şi solicita excesiv forţa de muncă şi de a înşela aşteptările clienţilor, decât o mare companie, care îşi poate redistribui personalul în funcţie de priorităţi. Preocupările etice se întâlnesc la toate nivelele activităţii de afaceri, deoarece astfel de preocupări sunt inerente oricărei forme de activitate umană. Principalul deserviciu pe care goana presei după scandaluri îl aduce nu numai eticii în afaceri ca disciplină academică, ci întregii societăţi este înrădăcinarea în adâncul opiniei publice a convingerii că orice luptă împotriva imoralităţii în afaceri este inutilă atâta timp cât „afacerist cinstit” pare tuturor o contradicţie în termeni, iar „afacerist veros” pare un pleonasm.

Specialiştii în „business ethics” care abordează afacerile dintr-o perspectivă lărgită consideră că toţi membrii societăţii au diferite nevoi materiale, pe care trebuie să le satisfacă sistemul economic, prin activităţi de producţie, prestări de servicii, distribuţie, repartiţie etc. Pentru că oamenii au nevoie de hrană, a fost creată agricultura şi industria alimentară; pentru că oamenii au nevoie de îmbrăcăminte a fost creată industria textilă; pentru că oamenii au nevoie de locuinţe a fost creată industria de construcţii etc. Afacerile nu reprezintă singurul mod posibil în care pot fi satisfăcute aceste nevoi materiale. Ele s-au impus, o dată cu ascensiunea capitalismului, ca fiind soluţia cea mai eficientă de a susţine o creştere economică rapidă şi constantă, o sporire a eficienţei economice, a calităţii şi varietăţii produselor şi serviciilor, o scădere relativă sau absolută a preţurilor etc.

Afacerile există pentru a satisface nevoile sociale, nu societatea există pentru ca oamenii de afaceri să profite de pe urma ei.

Societatea comercială consideră că există o piaţă, un capital disponibil, o serie de furnizori şi competitori, din care un individ sau

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

un grup cu iniţiativă poate scoate nişte profituri mai mult sau mai puţin frumuşele; condiţia este ca el să procedeze aşa cum trebuie.

O anumită societate comercială poate considera că există şi

funcţionează datorită iniţiativei deţinătorilor de capital (acţionarii) datorită competenţei managerilor şi datorită hărniciei şi abnegaţiei salariaţilor, că sunt „în business” datorită strădaniei de a oferi produse ori servicii mai bune decât competitorii lor, datorită eficienţei şi corectitudinii lor. Prin urmare, succesul în afaceri al respectivei societăţi comerciale este numai rezultatul muncii, al inteligentei şi corectitudinii acesteia (de la portari şi şoferi până la cei aflaţi în vârfurile Consiliului de administraţie). Dar, fără nevoile de consum ale populaţiei, n-ar exista afaceri, de nici un fel. Managementul şi conjuncturile determină o activitate profitabilă sau nu a societăţilor comerciale. Existenţa societăţilor comerciale în general este cu totul altceva şi, la acest nivel de analiză, raportul dintre afaceri şi societate se modifică radical: scopul unei societăţi comerciale este de a scoate un profit cât mai mare pentru proprietarii ei; dar scopul, funcţia social-economică, a societăţilor comerciale ca sistem de piaţă concurenţială nu mai este profitul întreprinzătorilor, ci satisfacerea în cât mai bune condiţii a nevoilor sociale ale consumatorilor (nu numai nevoile de consum, ci şi nevoia unui loc de muncă şi a unor mijloace de trai, nevoia de a trăi într-un mediu natural nepoluat sau nevoia unor servicii publice vitale, precum educaţia, sănătatea, justiţia etc).

O veche fabulă spune că pasărea îşi închipuie că ar zbura cu

mult mai uşor dacă n-ar întâmpina rezistenţa aerului, fără să ştie că în vid s-ar prăbuşi la pământ. Deşi ar trebui să fie ceva mai inteligenţi decât păsările, unii oameni de afaceri (din fericire nu toţi) gândesc şi se comportă ca şi cum nevoia de a ţine cont de pretenţiile şi de interesele puhoiului de stakeholders reprezintă un inconvenient în afaceri, pe care îl acceptă mârâind cu gândul la faptul că, făcându-le pe plac unora şi altora, în cele din urmă tot ei vor ieşi în câştig. Se consideră 2 că aceste societăţi comerciale ar trebui să reflecteze însă mai profund asupra faptului că, în absenţa acestor

2 Crăciun, D., Morar, V., Macoviciuc, V.: Etica afacerilor. Editura Paideia, Bucureşti. 2005, pp. 294 - 295.

11

12

antipatice grupuri de consumatori, salariaţi, furnizori sau simpli locuitori ai oraşelor în care îşi au sediul firmele lor, aceste societăţi comerciale nu ar mai avea obiect de activitate şi s-ar prăbuşi la fel ca nişte păsări puse să zboare în vid. Adepţii perspectivei lărgite nu încearcă să impună oamenilor de afaceri alte datorii şi obligaţii morale decât acelea pe care le susţine şi egoismul luminat sau interesul raţional. Toată disputa se poartă asupra motivelor pe care se întemeiază şi prin care se legitimează aceste datorii şi răspunderi morale. Pentru mulţi oameni gândul că sunt trataţi corect numai din calcul interesat este pur şi simplu inacceptabil.

Consistenţa - absenţa contradicţiilor - poate fi considerată piesa de rezistenţă a eticii. Se aşteaptă ca etica să ne ofere un ghid al vieţii morale; ca să realizeze acest deziderat, ea trebuie să fie raţională; iar pentru a-şi susţine raţionalitatea, trebuie să nu conţină contradicţii. Dacă ni se spune: „Deschide fereastra, dar las-o închisă”, vom fi cu totul derutaţi şi nu vom şti ce să facem. Ordinul primit este contradictoriu şi, ca atare, iraţional. La fel, dacă principiile noastre etice şi comportamentul nostru moral sunt inconsistente, în calitate de fiinţe raţionale, vom fi derutaţi şi nu vom şti ce trebuie să facem şi cum să ne trăim viaţa în chip armonios. Consistenţa etică presupune ca normele, valorile şi actele noastre morale să nu fie contradictorii. Scrutarea critică a propriei noastre vieţi pentru a-i descoperi contradicţiile şi modificarea standardelor noastre morale şi a modului în care ne comportăm, astfel încât convingerile şi faptele noastre să fie consistente, joacă un rol major în dezvoltarea personalităţii morale. 3

1.2. Etica în marketing

Termenul de etică provine de la grecescul „ethos” tradus ca moravuri, ştiinţă a principiilor moralei. Acest termen este folosit şi ca sinonim al moralei. Sunt considerate morale prescripţiile admise

3 Crăciun, D., Morar, V., Macoviciuc, V.: Etica afacerilor. Editura Paideia, Bucureşti. 2005, pp. 106-107.

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

într-o epocă, într-o anumită societate. Moral este considerat şi efortul de a se conforma acestor prescripţii şi de a le urma neabătut. 4 Etica marketingului cuprinde ansamblul problematicii normelor ce se trebuie îndeplinite şi a valorilor ce trebuie realizate în cadrul prestaţiilor tuturor partenerilor actelor de piaţă, pentru ca acestea să se desfăşoare într-un cadru moral. Etica marketingului cuprinde şi pretenţiile grupelor sociale, pretenţii atinse de consecinţele fluxurilor ofertei de bunuri, servicii şi idei, pe termen scurt, mediu şi lung. Etica marketingului s-a cristalizat în perioada postbelică, pe fondul dezbaterilor privitoare la responsabilitatea socială a societăţii comerciale în raporturile sale cu furnizorii şi clienţii. Dezvoltarea spiritului critic al purtătorului de cerere şi responsabilitatea socială a întreprinzătorului faţă de actele sale reprezintă fundalul provocărilor la care trebuie să facă faţă marketingul în societatea contemporană. Etica marketingului este parte componentă a eticii afacerilor. Modul etic de abordare a marketingului derivă din finalitatea concepţiei de marketing, care constă în satisfacerea superioară a nevoilor clientului. Etica marketingului se concentrează asupra problemelor de conducere ce rezultă din orientarea spre piaţă a unei societăţi comerciale, mergând până la suprapunerea problematică a eticii marketingului cu etica afacerilor. Etica afacerilor este determinată de faptul că viaţa economică este un subsistem social, şi, astfel, în evaluarea ei trebuie folosite şi criterii extraeconomice, unul dintre acestea fiind cel etic. În plus, în contextul actualei civilizaţii, existenţa relaţiilor economice nu poate fi concepută fără ca ele să se bazeze pe corectitudine, respectarea angajamentelor luate, loialitate între parteneri etc. Etica afacerilor nu este etica aplicată afacerilor, ci însuşi fundamentul afacerilor: cu cât o societate comercială are o reuşită mai mare, cu atât ea acordă o atenţie mai mare codului moral. Etica afacerilor nu se reduce la un ansablu de reţete, tehnici, probleme şi prescripţii, ci constă într-o atitudine de a privi dincolo de

4 Druţă, M. E., Pop, N. Al. [Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori)]: Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003. p. 238.

13

14

problemele profesionale, de rezultatele financiare, atitudine bazată pe un set de valori morale. Există autori ce apreciază că societăţile comerciale nu au altă responsabilitate decât aceea de a câştiga bani; iar dacă încearcă şi alte responsabilităţi, fac mai mult rău decât bine.

Spre exemplu: moderarea preţurilor poate aduce pe termen scurt beneficii pentru unii consumatori, dar pe termen lung are efecte nedorite (penurie de produse, apariţia pieţei negre etc.)

Literatura de specialitate economică 5 enumeră, printre altele, următoarele stiluri de etică, nascute din motivaţii specifice:

a) regula „înainte de toate”: nu ia în consideraţie excepţiile,

circumstanţele şi consecinţele;

b) regula „consecinţe pentru toţi”: apreciază că principiile şi normele nu au decât un caracter orientativ, important este cel mai mare bine pentru cel mai mare număr de oameni;

c) regula „societatea comercială mai întâi”: susţine că orice decizie se evaluează în funcţie de avantajele aduse societăţii comerciale sau reputaţiei acesteia;

d) regula „avantajul nostru pe termen lung” sau stilul prudent: cere ca în luarea deciziilor să se revadă consecinţele pentru propriile interese, dar întrevăzând întotdeauna (pe termen lung) reputaţia societăţii comerciale, încrederea publicului, relaţiile cu clienţii şi furnizori, capacitatea de a obţine profit;

e) regula „reputaţia pe primul plan sau stilul virtuos”: orice acţiune se măsoară prin gradul în care reflectă reputaţia societăţii comerciale sau caracterul persoanei (cum ar fi: filantropii);

f) regula „raţionamente (decizii) spontane” sau stilul intuitiv: ia decizii numai după conştiinţa sa, fără deliberare, fără o analiză profundă;

g) regula „a se pune în locul altuia” sau stilul empatic: îşi urmează instinctele, în general, sentimentul de simpatie sau compasiune, în particular;

5 Druţă, M. E., Pop, N. Al. [Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori)]: Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003. pp. 238-240.

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

h) regula „cel care supravieţuieşte are dreptate” sau stilul darwinist:

dacă am câştigat, am avut dreptate; dacă ei câştigă, înseamnă că ne-am păcălit. A doua jumătate a secolului al XX-lea a marcat şi trecerea de la modelul economic (elementul dominant fiind afacerea) la modelul socioeconomic (elementul dominant fiind calitatea generală a vieţii). Acest proces a condus şi la:

dezvoltarea responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale,

o abordare altruistă,

imperative morale în derularea afacerilor.

Preocupările de etică - responsabilităţi pe termeni lung legate de reputaţia societăţii comerciale se înscriu într-o viziune globală şi sistematică a raporturilor dintre societăţi comerciale şi salariaţi, acţionari, clienţi, furnizori, pentru a menţine un stil etic acceptabil din punctul de vedere al eficienţei afacerilor şi al codului moral. Marketingul, circumscris afacerilor economice, reprezintă un domeniu cu profunde implicaţii ale eticului. Deoarece activitatea de marketing se desfăşoară în contact permanent cu publicul, s-a creat falsa impresie că marketingul se caracterizează şi printr-o serie de practici neetice. În acest context, obligaţia specialistului în domeniu (marketerului) este de a infirma prin faptele sale aceste supoziţii. Comportamentul marketerului trebuie să se caracterizeze printr-o conduită etică, indiferent de factorii perturbatori ai mediului ambiant al societăţii comerciale în care aceasta acţionează. Anii 1980 au confruntat specialiştii în economie cu problemele etice ale conducerii strategice a societăţii comerciale. În acest context, s-a dezvoltat în SUA o etică a marketingului, bazată pe ştiinţele experimentale, în timp ce în spaţiul vest-european s-a cristalizat o etică a societăţii comerciale în raporturile sale cu piaţa, ce a încorporat o serie de componente relevante ale marketingului (în special, din domeniul responsabilităţilor faţă de consumator). Orientarea marketingului spre aspectele extraeconomice are rezultatul următor: lărgirea problematicii eticii marketingului în domenii precum macromarketingul, marketingul organizaţiilor non-profit, marketingul ecologic etc. Domeniile eticii marketingului pot fi conturate în raport de criteriul de discriminare folosit.

15

16

Dacă accentul cade pe componentele normative, se poate vorbi despre un domeniu prescriptiv al eticii marketingului, ce priveşte conduita decidenţilor în relaţiile lor de piaţă. Dacă accentul cade pe valorile morale ale diferitelor grupe de purtători ai cererii (valorificarea rezultatelor ştiinţelor experimentale în atenuarea cadrului conflictual privitor la rolul marketerului în relaţiile de piaţă, la conflictele interpersonale dintre compartimentul de marketing şi celalte structuri funcţionale ale societăţii comerciale, la conflictele dintre societate comercială şi mediul său de piaţă) vorbim despre domeniul eticii descriptive sau explicative. Dacă accentul cade pe obiectul activităţii, vorbim despre următoarele domenii: etica cercetărilor de marketing, etica acţiunii strategice de marketing (de la stabilirea obiectivelor la etica relaţională generată de legăturile cu concurenţii şi cu propriii clienţi), etica folosirii instrumentarului de marketing. Dar într-o serie de situaţii se încalcă, totuşi, regulile şi principiile etice în activitatea de marketing:

Un domeniu în care se întâlnesc astfel de situaţii este reprezentat de cercetarea de marketing. Existenţa şi respectarea consecventă a unui cod etic în activitatea de cercetare reprezintă o condiţie esenţială a reuşitei pe termen lung a investigaţiilor de marketing. Semnificaţia valorilor etice în activitatea de cercetare de marketing este, în ultimă instanţă, o problemă de cultură a organizaţiei. Concentrarea exclusivă a cercetării pe o finalitate materializată în productivitate şi profit nu deschide perspectiva cultivării, pe termen lung, a surselor de informaţii. Informaţia nu trebuie captată cu orice preţ, ci numai în corelaţie cu principiile morale ale societăţii în care se desfăşoară investigaţia. Protecţia persoanei şi a drepturilor omului cunoaşte standarde foarte ridicate în ţările dezvoltate economic, în timp ce, în celelalte state, „navigarea” în căutarea informaţiei pertinente se realizează, nu rareori, în ape tulburi. În acest spirit, se impune o activitate educativă consecventă, pornită din familie, continuată în şcoală şi consolidată în facultate, astfel încât cercetătorul, în activitatea practică, să respecte fără abatere cerinţele cultivării şi protejării surselor de informaţii de piaţă. Manevrarea inadecvată a instrumentelor mixului de marketing conduce, deseori, la practici neetice precum:

crearea de produse pentru false nevoi (politica de produs);

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

necorelări în raportul calitate-preţ, ducând la apariţia pe piaţă a unor mărfuri cu preţuri „fără acoperire” (politica de preţ);

pierderea identităţii de origine a mărfii, ca urmare a lanţului complex de intermediari folosiţi în canalele de distribuţie externă (politica de distribuţie);

informaţii false şi/sau fără acoperire difuzate în media,

publicitate mincinoasă,

invocarea neadecvată a unor stimuli cu conotaţie „tabu” pentru un

public aparţinând unei anumite etnii, religii, regiuni geografice etc. (politica de comunicare). Problematica eticii marketingului cunoaşte o potenţare semnificativă în procesul trecerii de la marketingul tranzacţional la marketingul relaţional. Demersul de conducere a relaţiilor cu clientela are drept obiectiv, în această situaţie, permanentizarea legăturilor societăţii comerciale cu purtătorii cererii, în vederea fidelizării acestora în timp. Ţelul suprem al acestui demers este crearea premiselor pentru exclusivitate în selecţia ofertei societăţii comerciale, ce practică astfel de raporturi de piaţă. El cere o schimbare de atitudine, cu o puternică încărcătură etică, din partea factorilor de decizie ai respectivei societăţi comerciale.

1.3. Norma morală, norma juridică

Etimologic cuvântul „drept” este o metaforă, ce provine de la cuvântul latin „directum” (ceea ce este conform regulei legii). Regulile legale ce formează dreptul poartă denumirea de norme juridice. Norma juridică înseamnă o limitare a posibilităţilor de manifestare a voinţei, o obligativitate de comportament. 6 O diferenţiere timpurie (secolul XVIII) a normelor de drept (justum), normelor de morală (honestum) şi de politeţe (decorum) a fost realizată de Christian Thomasius. El considera că deosebirea dintre normele de drept de celelalte categorii de norme sociale o constituia faptul că: aplicarea lor este asigurată prin forţa de

6 Poenaru, E.: Drept civil. Teoria generală. Persoanele. Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 2001, pp. 3-7.

17

18

constrângere a statului. Cu toate acestea nu putem afirma că celelalte tipuri de norme sociale nu sunt sancţionate, spre exemplu: normele de politeţe sunt sancţionate prin opobriul public, conform afirmaţiei lui Durkheim: „socialul implică constrângere” (toate normele care orânduiesc convieţuirea socială, indiferent de natura lor, implică un anumit fel de constrângere). Deci, în raport de alte categorii de norme sociale sancţionate specific, normele juridice au un gen de sancţiune fixată şi aplicată de organe create de societate în acest scop (urmând pentru acesta o procedură prestabilită). Dar, conform concepţiei lui Albert Gallowai Keller:

majoritatea normelor juridice sunt rezultatul unui proces de normare socială, care a fost urmat în mod spontan, ducând la fixarea unor cutume, a unor obiceiuri reglementate de comportamente, care mai târziu au fost legiferate. Diferenţa primordială între normele sociale/morale şi cele juridice (deşi acestea din urmă îşi au, în majoritatea cazurilor, rădăcinile în primele) constă în faptul că normele juridice sunt recunoscute de către o lege, care le protejează. Deci, normele juridice sunt elaborate, conservate şi garantate în aplicarea lor de stat, teama de sancţiuni juridice constituind, în multe cazuri, temeiul aplicării acestui tip de norme. S-a ajuns până la afirmaţia lui Rudolf von Ihering că „o lege fără constrângere este un foc care nu arde, o torţă care nu liminează7 . La fel ca şi alte norme sociale, normele juridice sunt rodul aspiraţiei spre instaurarea în societate a spiritului de dreptate (a spiritului etic).

7 Ungureanu, O.: Drept civil. Introducere. Editura All Beck, Bucureşti. 2000, p. 19.

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

TEST DE EVALUARE

Œ Din perspectiva oamenilor de afaceri americani, cei care aplică

principiile etice în afacerile lor, etica are de a face cu ceea ce sentimentele lor le spun că este bine sau rău.

A) afirmaţia este adevărată,

B) afirmaţia este falsă.

Din perspectiva oamenilor de afaceri americani, cei care aplică principiile etice în afacerile lor, a fi etic nu înseamnă numai să respecţi legea.

A) afirmaţia este adevărată,

B) afirmaţia este falsă.

Ž Prin termenul „etică” în cadrul societăţii româneşti se înţelege:

A) Să nu minti!

B) Ajută-ţi aproapele!

C) Respectă-ţi întotdeauna promisiunile!

D) Răspunde pentru greșelile tale!

Insistenţa mediatică asupra evenimentelor scandaloase ce au

loc frecvent în mediul de afaceri are un efect pozitiv asupra eticii în afaceri.

A) afirmaţia este adevărată,

B) afirmaţia este falsă.

Vechea fabulă ce spune că pasărea îşi închipuie că ar zbura cu mult mai uşor dacă n-ar întâmpina rezistenţa aerului, fără să ştie

are relevanță în raportul

societăților comerciale cu:

A) angajații,

B) consumatorii,

C) producătorii,

D) acționarii.

Sunt considerate morale:

că

în

vid

s-ar

prăbuşi

la

pământ

A) prescripţiile admise într-o epocă, într-o anumită societate,

B) efortul de a se conforma prescripţiilor admise într-o epocă,

într-o anumită societate şi de a le urma neabătut.

19

20

Etica marketingului s-a cristalizat:

A) în perioada interbelică,

B) în perioada postbelică,

C) în perioada anterioară celor două războaie mondiale.

Consistenţa este considerată:

A) un element exterior dar complementar eticii în afaceri,

B) un element component al eticii,

C) piesa de rezistenţă a eticii.

Consistenţa presupune absenţa contradicţiilor.

A) afirmaţia este adevărată,

B) afirmaţia este falsă.

Termenul de etică excede termenul de moravuri.

A) afirmaţia este adevărată,

B) afirmaţia este falsă.

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

2. Concurenţa comercială

version www.pdffactory.com 2. Concuren ţ a comercial ă 2.1. Competi ţ ia. Perspective socio-filosofice În cazul
version www.pdffactory.com 2. Concuren ţ a comercial ă 2.1. Competi ţ ia. Perspective socio-filosofice În cazul

2.1. Competiţia. Perspective socio-filosofice

În cazul în care sunt întâlnite practicile monopoliste consumatorul are nevoie de protecţie legală. Justificarea morală a reglementărilor juridice care încurajează competiţia şi care interzic practicile anticoncurenţiale pare cât se poate de solidă. În condiţiile în care comercianții apar în viziunea consumatorilor ca fiind în competiţie unii cu ceilalți, orice înţelegere secretă între comercianți în ceea ce priveşte preţurile de pe piaţă ale produselor lor reprezintă o manevră necinstită şi o violare a consensului social. Cei care se pretează la astfel de înţelegeri sunt incorecţi atât faţă de ceilalți comercianți de pe piaţă, cât şi faţă de consumatori. Aceştia din urmă sunt dezavantajaţi deoarece societățile comerciale cartelate continuă să opereze ca şi cum prețurile pe care le practică ar fi dictate de legile pieţei, astfel încât consumatorii iau nişte preţuri artificial umflate drept preţurile cele mai mici pe care le poate oferi piaţa. Pe de altă parte, ceilalți comercianți primesc informaţii false despre condiţiile de competiţie de pe piaţă, calculând greşit efectele strategiilor lor de lărgire prin politica de preţuri a segmentului de piaţă ocupat. Ori de câte ori nişte comercianți deţin o poziţie monopolistă şi ori de câte ori un mic număr de furnizori controlează efectiv canalele de distribuţie în anumite sectoare economice, atât micile afaceri, cât şi consumatorii au nevoie să fie protejaţi de abuzurile forţelor monopoliste.

O altă practică anticoncurenţială este politica unei mari societăți comerciale de a invada piaţa cu produse la prețuri sensibil mai mici decât media pieţei, nu de dragul consumatorilor, ci pentru a-şi elimina competitorii. Este un proces cu bătaie ceva mai lungă, pentru că, o dată scoşi competitorii de pe piaţă, firma care practică „preţuri de jaf” (predatory prices) nu urmăreşte altceva decât să-şi scoată paguba temporară instituind apoi prețuri de monopol, mult peste cele normale, impuse unor consumatori „captivi”. De regulă,

21

22

numai companiile mari, cu resurse financiare importante, sau cele care beneficiază de anumite avantaje pe piaţă îşi pot permite preţuri de dumping. Politica antidumping a ţărilor dezvoltate este de înţeles în măsura în care nu urmăreşte altceva decât protecţia consumatorilor (absenţa concurenţei este, pe termen lung, în dezavantajul acestora). Dar sunt situații în care în numele combaterii prețurilor de dumping, S.U.A. şi ţările din U.E. adoptă severe bariere protecţioniste, care împiedică sau limitează accesul pe pieţele lor ai unor produse din ţările în curs de dezvoltare, ale căror preţuri nu sunt mai scăzute decât media pieţei din cauza unor politici „de jaf”, ci pentru că, îndeosebi datorită costului scăzut al forţei de muncă, sunt mult mai competitive. 8

2.2. Concurenţa. Perspective juridice

Faptele de dumping apar, cel mai frecvent ca fapte de

concurenţă neloială, în operaţiunile de comerţ exterior de mărfuri şi servicii. Literatura de specialitate juridică distinge:

1. Dumpingul de mărfuri, care este o formă extremă a luptei de

concurenţă şi constă în vânzarea de mărfuri la preţuri mult mai mici

decât preţurile pieţei, chiar sub nivelul costurilor de producţie (pentru păstrarea şi acapararea pieţei şi înlăturarea concurenţei). Un produs este considerat ca fiind „dumped”, adică „aruncat” (vândut în spaţiul comercial al altei ţări la o valoare inferioară celei normale) dacă preţul de export al produsului exportat, dintr-o ţară în alta, este inferior preţului comparabil, calculat în condiţii comerciale normale, al unui produs identic destinat consumului în ţara de origine.

2. Dumpingul social, care se realizează prin:

a) procedeul ieftinirii preţului produselor pe piaţa de export, b) aplicarea de către ţara exportatoare (agentul economic exportator) a uneia din următoarele măsuri: acordarea de salarii mai scăzute

8 Crăciun, D., Morar, V., Macoviciuc, V.: Etica afacerilor. Editura Paideia, Bucureşti. 2005, pp. 452 – 454, 458 – 460, 475.

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

decât în ţara importatoare, durata mai mare a programului de lucru zilnic şi săptămânal, contribuţii la asigurări sociale mai mici, impozite mai reduse, subvenţii de la buget la produse alimentare, chirii reduse etc. 9

Legea penală română 10 prevede o serie de infracţiuni conexe anumitor activităţi economice. Atfel, specula 11 presupune săvârşirea uneia dintre următoarele fapte: cumpărarea î n scop de revânzare a produselor industrial e sau agricole care potrivit dispoziţiilor legale nu pot face obiectul comerţului particular; cumpărarea de produse industriale sau agricole, în scop de prelucrare în vederea revânzării, dacă ceea ce ar rezulta din prelucrare nu poate face, potrivit dispoziţiilor legale, obiectul comerţului particular. Înşelăciunea la măsurătoare este definită legal ca fiind acțiunea de înşelare prin folosirea unui instrument de măsurat inexact ori prin folosirea frauduloasă a unui instrument de măsurat exact. Acest tip de infracține pedepsește chiar și tentativa de a înșela la măsurătoare. Înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor presupune falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate ori substituite. La fel, tentativa se pedepseşte. Divulgarea secretului economic este acținea de divulgare a unor date sau informaţii care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să producă pagube. Deturnarea de fonduri constă în schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii

9 Mureşan, L.: Structura şi răspunderea pe care le implică dumpingul. Sesiunea Internaţională de comunicări ştiinţifice a Universităţii din Piteşti: Economia contemporană. Prezent şi perspective Editura AGIR, Bucureşti. 2004, pp. 391-392.

10 Legea nr. 15 din 20 iunie 1968.

11 Art. 295 Legea nr. 15 din 20 iunie 1968.

23

24

economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ ori unei instituţii de stat sau unei alte unităţi prevăzute de lege.

Concurenţa neloială presupune fabricarea ori punerea în circulaţie a produselor care poartă denumiri de origine ori indicaţii de provenienţă false, precum şi aplicarea pe produsele puse în circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţii, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizaţiilor de comerţ ori industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari. Concurența neloială este reglementată și prin lege specială:

Legea nr. 11 adoptată în anul 1991. Astfel, comercianţii sunt

obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună-credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale. Acest act normativ definește o serie de termeni astfel:

1. Este considerată ca fiind contrară uzanţelor comerciale cinstite utilizarea în mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul neexecutării unilaterale a contractului sau utilizării unor proceduri neloiale, abuzului de încredere, incitării la delict şi achiziţionării de secrete comerciale de către terţii care cunoşteau că respectiva achiziţie implică astfel de practici, de natură să afecteze poziţia comercianţilor concurenţi pe piaţă;

2. Constituie secret comercial informaţia care, în totalitate sau în conexarea exactă a elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie şi care dobândeşte o valoare comercială prin faptul că este secretă, iar deţinătorul a luat măsuri rezonabile, ţinând seama de circumstanţe, pentru a fi menţinută în regim de secret; protecţia secretului comercial operează atâta timp cât condiţiile enunţate anterior sunt îndeplinite.

3. Constituie fond de comerţ ansamblul bunurilor mobile şi imobile, corporale şi necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de invenţii, vad comercial), utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării activităţii sale.

4. Constituie concurenţă neloială orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor,

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii.

5. Prin menţiuni false asupra originii mărfurilor se înţelege orice indicaţii de natură a face să se creadă că mărfurile au fost produse într-o anumită localitate, într-un anumit teritoriu sau într-un anumit stat. Nu se socoteşte menţiune falsă asupra originii mărfurilor denumirea unui produs al cărui nume a devenit generic şi indică în comerţ numai natura lui, în afară de cazul în care denumirea este însoţită de o menţiune care ar putea face să se creadă că are acea origine. Sunt integrate în categoria contravenţilor (fapte de o gravitate

redusă, comparativ cu infracțiuniile):

1. Oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte;

2. Divulgarea, achiziţionarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sau un salariat al acestuia, fără consimţământul deţinătorului legitim al respectivului secret comercial şi într-un mod contrar uzanţelor comerciale cinstite;

3. Încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau executarea unor prestaţii în mod avantajos, cu condiţia aducerii de către client a altor cumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare;

4. Comunicarea sau răspândirea în public de către un comerciant de afirmaţii asupra întreprinderii sale sau activităţii acesteia, menite să inducă în eroare şi să îi creeze o situaţie de favoare în dauna unor concurenţi;

5. Comunicarea, chiar făcută confidenţial, sau răspândirea de către un comerciant de afirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale, afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente;

6. Oferirea, promiterea sau acordarea (mijlocit sau nemijlocit) de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanţilor acestuia, pentru ca prin purtare neloială să poată afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaşte sau a folosi clientela sa ori pentru a obţine alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna unui concurent;

25

26

7. Deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor

stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant;

8. Concedierea sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant în scopul înfiinţării unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant sau angajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezorganizării activităţii sale. Sancţiunea pentru săvârșirea acestor contravenții poate fi

aplicată atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice responsabile.

Constituie infracţiune următoarele fapte:

1. Folosirea unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;

2. Punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute şi/sau pirat, a căror comercializare aduce atingere titularului mărcii şi induce în eroare consumatorul asupra calităţii produsului/serviciului;

3. Folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obţinere a necesitat un efort considerabil sau a altor informaţii secrete în legătură cu acestea, transmise autorităţilor competente în scopul obţinerii autorizaţiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conţin compuşi chimici noi;

4. Divulgarea unor informaţii prevăzute la lit. c), cu excepţia situaţiilor în care dezvăluirea acestor informaţii este necesară pentru protecţia publicului sau cu excepţia cazului în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informaţiile sunt protejate contra exploatării neloiale în comerţ, dacă aceste informaţii provin de la autorităţile competente;

5. Divulgarea, achiziţionarea sau utilizarea secretului comercial de către terţi, fără consimţământul deţinătorului său legitim, ca rezultat al unei acţiuni de spionaj comercial sau industrial;

6. Divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparţinând autorităţilor publice, precum şi de către persoane împuternicite de deţinătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în faţa autorităţilor publice;

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

7. Producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri/servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, mărcile, indicaţiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare şi altele asemenea, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari.

TEST DE EVALUARE

Œ O înţelegere secretă între comercianți în ceea ce priveşte preţurile de pe piaţă ale produselor lor:

A) reprezintă o încălcare a drepturilor consumatorilor,

B) nu reprezintă o încălcare a drepturilor consumatorilor.

Politica unei mari societăți comerciale de a invada piaţa cu produse la prețuri sensibil mai mici decât media pieţei pentru a-şi elimina competitorii, presupune utilizarea unor:

A) preţuri legale,

B) preţuri de jaf,

C) preţuri concurențiale.

Ž Faptele de dumping sunt:

A) fapte de concurenţă loială,

B) fapte de concurenţă neloială.

Dumpingul de mărfuri se realizează prin procedeul ieftinirii preţului produselor pe piaţa de export.

A) afirmaţia este adevărată,

B) afirmaţia este falsă.

Înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor este definită legal ca fiind acțiunea de înşelare prin folosirea unui instrument de măsurat inexact.

27

28

A) afirmaţia este adevărată,

B) afirmaţia este falsă.

Constituie fond de comerţ ansamblul bunurilor mobile şi imobile, corporale şi necorporale utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării activităţii sale.

A)

afirmaţia este adevărată,

 

B)

afirmaţia este falsă.

 

Oferirea

serviciilor

de

către

salariatul

exclusiv

al

unui

comerciant unui concurent constituie:

A) infracțiune,

B) contravenție,

C) o faptă legală.

Divulgarea secretelor comerciale de către persoane aparţinând autorităţilor publice constituie:

A) infracțiune,

B) contravenție,

C) o faptă legală.

Concurența neloială este reglementată legal prin:

A) Codul penal,

B) Codul Consumului,

C) Legea nr. 11 din 1991.

Deturnarea de fonduri constă în schimbarea destinaţiei

resurselor materiale, cu nerespectarea prevederilor legale.

A) afirmaţia este adevărată,

B) afirmaţia este falsă.

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

3. Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale. Noţiuni generale

ă a societ ăţ ilor comerciale. No ţ iuni generale 3.1. Responsabilitatea social ă a societ
ă a societ ăţ ilor comerciale. No ţ iuni generale 3.1. Responsabilitatea social ă a societ

3.1. Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale. Perspective socio-filosofice

Din perspectivă filosofică se conturează o serie de întrebări.

Prima întrebare ar fi: „Pot societăţile comerciale să aibă responsabilităţi sociale?” În 1970, imediat după prima afirmare viguroasă a eticii afacerilor în Statele Unite, viitorul laureat al Premiului Nobel pentru Economie, Milton Friedman, publică un articol mult dezbătut şi astăzi, întrucât este considerat un text clasic al celor care contestă rolul social al societăţilor comerciale. Sub titlul provocator „Responsabilitatea socială a afacerilor este aceea de a spori profiturile”, Friedman respinge categoric ideea de responsabilitate socială a societăţilor comerciale, în virtutea următoarelor trei argumente 12 :

Numai fiinţele umane sunt moralmente responsabile de acţiunile lor. Societăţile comerciale nu sunt fiinţe umane şi, prin urmare, nu pot să îşi asume cu adevărat răspunderea morală pentru ceea ce fac. Întrucât societăţile comerciale sunt alcătuite din indivizi, numai aceştia sunt fiecare în parte responsabili pentru acţiunile lor în cadrul corporaţiilor.

Unica responsabilitate a managerilor este aceea de a acţiona în interesul acţionarilor. Atâta timp cât o societate comercială se supune cadrului legal pe care societatea l-a instituit pentru afaceri, singura responsabilitate a managerilor unei societăţi comerciale este aceea de a realiza un profit, deoarece acesta este scopul pentru care a fost creată societatea comerciale şi pentru care au fost angajaţi managerii. A acţiona în vederea oricărui alt scop

12 Crăciun, D., Morar, V., Macoviciuc, V.: Etica afacerilor. Editura Paideia, Bucureşti. 2005, pp.300-302.

29

30

înseamnă abandonul răspunderii lor şi un adevărat „furt” din buzunarele acţionarilor.

Problemele sociale sunt de competenţa statului şi nu îi privesc pe

managerii societăţilor comerciale. În concepţia lui Friedman, managerii nu trebuie şi nici nu pot să decidă ce anume serveşte cel mai bine interesele societăţii. Aceasta este treaba guvernului. Managerii societăţilor comerciale nu sunt nici pregătiţi să fixeze şi să urmărească ţeluri sociale şi, spre deosebire de politicieni, nici nu sunt aleşi în mod democratic să se ocupe de aşa ceva (Friedman, 1970). Toate aceste contraargumente ale lui Friedman merită atenţie. Vom expune o analiză critică a celor prezentate anterior, analiză la care ne raliem. Mai întâi ideea că o societate comerciale nu poate fi moralmente responsabilă pentru acţiunile sale, de vreme ce deciziile aparţin indivizilor ce compun acea societate comerciale. Pentru a atribui responsabilitatea morală societăţilor comerciale, este necesar să specificăm faptul că, pe lângă independenţa legală faţă de membrii lor, societăţile comerciale

contează şi ca agenţi independenţi faţă de indivizii care le alcătuiesc. Prezentăm două argumente în acest sens:

Primul argument: pe lângă indivizii care iau decizii în cadrul unei societăţi comerciale, fiecare societate comerciale posedă o structură decizională internă, care orientează deciziile acesteia în direcţia anumitor obiective predeterminate. Această structură decizională internă devine manifestă în diferite elemente care, însumate şi sincronizate, dau naştere unor situaţii în care majoritatea acţiunilor societăţii comerciale nu pot fi puse pe seama unor decizii individuale şi nu angajează doar responsabilităţi individuale. Structura decizională internă a societăţii comerciale se afirmă în statutul acelei societăţi şi în politicile şi strategiile societăţii care determină acţiunile acesteia dincolo de orice contribuţie individuală. Această viziune nu exclude faptul că indivizii păstrează o marjă de acţiune independentă în cadrul societăţii comerciale şi că există un număr apreciabil de decizii care pot fi urmărite până la agenţii individuali ce le-au adoptat. Aspectul crucial este acela că în mod normal societăţile comerciale posedă un cadru decizional organizat, stabilind explicit sau implicit scopul final al deciziilor,

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

scop care transcende în mod evident cadrul responsabilităţilor individuale.

Spre exemplu: dacă scopul strategic al unei societăţi comerciale constructoare de automobile sau de aparatură electronică constă în cucerirea şi consolidarea de noi pieţe prin oferta de produse de calitate medie şi la preţuri mici, indivizii cu atribuţii decizionale în cadrul societăţii comerciale au libertatea de a-şi asuma răspunderi pentru realizarea obiectivului strategic al societăţii comerciale, dar nu şi libertatea de a pune în discuţie şi de a modifica după cum crede fiecare acest obiectiv. Altele vor fi criteriile de decizie managerială în cazul unei societăţi comerciale al cărei obiectiv strategic constă în păstrarea locurilor de muncă, menţinerea poziţiei dominante pe piaţa internă sau creşterea cotaţiei la bursă a acţiunilor sale.

Al doilea argument: toate societăţile comerciale au nu numai o structură decizională internă, ci şi un set de valori care definesc ceea ce se consideră a fi corect sau incorect în cadrul societăţii comerciale - o cultură organizaţională. Aceste convingeri şi valori exercită o puternică influenţă asupra deciziilor şi comportamentelor individuale.

Spre exemplu, mulţi comentatori economici au pus politica firmei Levi Strauss & Co. de combatere a muncii salariate a copiilor şi de promovare a altor drepturi ale omului în ţările în curs de dezvoltare pe seama convingerilor etice şi ale valorilor centrale pe care firma le cultivă de multă vreme cu remarcabilă consecvenţă.

Putem trage concluzia că societăţile comerciale au un anumit nivel de responsabilitate morală ce reprezintă mai mult decât responsabilităţile însumate ale indivizilor din alcătuirea lor. În afară de faptul că, în majoritatea ţărilor dezvoltate, cadrul legal tratează societatea comercială ca pe o persoană „juridică” artificială, răspunzătoare legal pentru acţiunile sale, societăţile comerciale se manifestă totodată şi ca un agent autonom, în măsura în care scopurile şi climatul său axiologic intern modelează şi predetermină deciziile indivizilor ce intră în componenţa lor.

31

32