10.10.2013 Curs 1.

IIP

Machiavelli
Paradigme de interpretare- consideratii generale- Diego Quaglioni, a obs ca reflectia politiica a
lui M. Este legata de raportul strans dintre istorie si politica, dintre experienta si normele vietii
civile.Aceste norme ale vietii civie sunt inspirate in perioada renasterii din opera istoricului antic
Titus Livius care devne firul conducator al acestei reflectii.Machiavelli considera ca experienta
anticilor poate fi cel mult un ghid pt umanisti, umanismul florentin, si nu treb privita neaparat ca
o autoritate. Pt M. Istoria este mereu si exclusiv, spune D,Q. istorie politica, istoria a
schimbarilor politice si reflectie a legilor care le guverneaza.Perioada umanista primeste din
experienta anticilor impulsul unei noi viziuni despre politica si istorie, o viziune menita sa
inlocuiasca viziunea augustiniana.Viz augustiniana este treptat inlocuita cu o interpretare in
termeni naturalisti(lege naturala, drept natural) a schimbarilor petrecute in comunitatile
politice.S-a considerat mult timp ca in acest context M. a dat o noua unitate si demnitate
reflectiei istorico-politice, considerandu-se ca el a lasat deoparte traditia umanista abordand o
cale care nu a mai fost parcursa pana atunci.M. scrie istorie nu din perspectiva unui istoric, ci
din cea a politicii, sau mai mult chiar, din perspectiva stiintei politice. De aceea interpretarea
istoriei devine astfel filozofie politica.
Discursurile asupra decadei lui Titus Livius si lucrarea Principele au fost scrise in paralel, in
anul 1513.Operele politice ale lui M. presupun o ereditate politica si o ampla cultura literara si
istorica.Aceasta cultura antica devine un fel de stiinta, spune Diego Q., si se bazeaza pe natura
umana care nu se schimba odata cu trecerea timpului.Comparatia dintre actiunile anticilor si
viata politica din vremea lui Machiavelli presupune nu doar ideea mereu reafirmata a
exemplaritatii romanilor, ci mai mult, presupune o conceptie despre istorie si despre
mecanismele ei bazata pe ideea ca practica politica trebuie sa tina cont si de experientele
anterioare. In cazul lui Machiavelli avem mereu in fata perspectiva trecerii de la istorie la regula
politica. Experienta lucrurilor antice este un mijloc foarte important pt a intelege politica si pt a
actiona asupra ei. Imitarea ordinii antice reprezinta pt Machiavelli baza unei noi stiinte a
statului, stiinta care trb sa se bazeze pe experienta, in aceeasi masura ca si dreptul sau medicina.
Machiaveli este impotriva celor care incearca sa si conformeze actiunile politice in exclusivitate

modelelor antice.Aceste modele antice nu sunt doar dificil de preluat, ci chiar imposibil de
imitat.
Reflectie naturalista- naturalism politic = avand o natura inteligibila, lumea politica permite
deducerea unor legi si reguli universale.Acesta este si motivul pt care Machiavelli refuza sa si
imagineze republici si aplica reflectia la politica din timpul sau.M intelege prin aceasta notiune
istoria altfel decat predecesorii sai.Potrivit lui Diego Quaglioni putem vb despre o evolutie
metodologica si conceptuala care separa teologia politca a Evului Mediu tarziusau traditia
oglinzilor principilor de opera lui Machiavelli.Istoria nu este asadar o repetare inevitabila a
acelorasi evenimente,ci mai degraba manifestrea unor continuturi diferite care isi au originea in
pasiunile umane invariabile. Datorita acestor pasiuni unane, avem posibilitatea de a domina
evenimentele.
Modelul istoric isi mentine intacta forta normativa, pt ca sunt aplicate acelorasi mecanisme ale
comportamentului uman.Ceea ce trb adaugat insa este faptul ca modelul aplicat fara atentie la
detaliile politicii reale nu va putea transforma stiinta despre stat intr-o forta politica.
O alta interpretare, a lui Paul Veyne, care porneste de la califcativele care i s-au acordat lui
Machiavelli. Acest autor pretuieste aplicarea raului in politica sau considera ca trb s afac binele
cand iti ete permis? Este un autor cinic, a demascat realitatea politica?
Machiavelli ar fi inteles care era realitatea efectiva a politicii statelor din timpul lui.Aceasta este
afirmatia la acre f multi comentatori ar subscrie.
Paul Veyne incearca sa demonstreze ca Machiavell a nu intelege realitatea efectiva din timpul
sau. M a considerat aceasta realitate ca fiind chipul etern a politicii.El nu a fost decat un
tehnician limitat, sar a lasat impresia ca este lucid.
Machiavelli isi propune sa vb despre modul in care principatele pot fi conduse si pastrate,
afirmatie facuta in cap 2 din Principele. Tot potrivit lui M, principele care vrea sa0si pastreze
statul trb sa stie sa urmeze adevarul efectiv: el trb sa fie intelept pt a sti sa evite infamia viciilor
care l-ar face sa-si piarda statul.De asemenea, Machiavelli pleaca de la ideea ca specia umana nu
este pe deplin imblanzita,ci semi-imblanzita, de aceea se poate revolta.
Potrivit lui P.V. observam ca principii sunt singurii agenti ai politicii.de altfel trb precizat ca in
vremea lui M a guverna era un termen care se folosea mai ales in domeniul agricol, a stapani un
teritoriu, de catre proprietarul sau. A doua afirmatie facuta de acest autor este ca principii nu
incheie un contract cu supusii lor si nu au drepturi sau datorii fata de ei. De asemenea principii
nu se supun unei reguli morale, de aceea nu exista la M un conflict intre politica si
morala.Morala este ignorata in raport cu politica a carei dimendiuni sunt eterne. Principele nu

are obligatia de a asigura binele supusilor. A guverna si a-si pastra principatul este pt principe un
lucru natural si instinctiv.
Ce inseamna a guverna pt Machiavelli? A guverna inseamna a-i pune pe supusi in conditia de a
nu-i putea dauna principelui, si hiar de a nu se gandi sa-i dauneze.Principele trb sa-si pastreze
ragatul si nu sa-i guverneze in sensu actual al termenului.
Principele va trebui sa-i multumeasca cand pe supusi, cand pe cei care ii oprima pe acestia.
Toata reflectia trebuie sa arate cateva trasaturi ale politicii din vremea lui M. Chiar daca anuleaza
traditia dinaintea lui, politica sa vorbeste despre ce s-a intamplat in trecut.
Trasaturile unei politici de acest gen, potrivit lui Veyne, caracterizeaza politica Europei intre
secolele 15-18. Politica era diferita, pricipile acestei politici, institutiile, functiile, pe care politica
lui M le pune in joc. O alta trasatura, principatele erau atunci disputate intre mai mult suverani,
iar statul din vremea lui M se baza pe violenta si practicarea violentei, pentru a-si mentine
granitele. Statul gestiona interesele unei anumite populatii. Fiecare societate isi are modul sau
specific de a fi fundamentata pe violenta si nedreptate, observa Veyne.
Statutul acestui adevar efectiv al lucrurilor, al politicii. Adevarul efectiv ,pe care M crede ca il
surprinde,nu are un caracter etern, cum credea el, considera Veyne. Este un adevar cu ajutorul
caruia nu putem gandi statul modern si nici macar nu putem gandi o realitate clasica, cum este
cetatea greaca. M nu incheie epoca fictiunilor, cum se lauda ca face, ci isi creeaza propria
fictiune, observa autorul. Este o fictiune rece, ceea ce ii da aerul luciditatii. M nu incearca sa
justifice sau sa rationalizeze puterea funciara, iar principele sau, gandit asemenea unui
fatifundiar, nu are misiunea de a asigura fericirea supusilor, cu care nu a incheiat niciun contract.
Politica lui M nu cunoaste niciun alt actor politic, in afara principelui.
Pentru el statul sau politica sunt fenomene pure, naturale, despre care nu ne intrebam cum au
aparut. M nu este nici cinic, nici lucid. El este un campion al seriozitatii, crede V, care isi
transforma gandirea intr-un mod academism, intr-o gandire fixa, in care nu apar schimbari, este
luata ca eterna. Asa zisa lui luciditate este legata de practica politica din vremea sa, pe care V o
umeste practica politica a suveranilor vechiului regim. El creeaza o fictiune cu aparente
rationaliste care ulterior i-a purtat numele. Numai ca potrivit autorului, acest rationalism nu este
cel al unui ganditor politic, ci al unui tehnician al politicii. M nu se intreaba in privinta limitelor
si scopurilor actiunii sale, ci doar asupra coerentei interne a mijloacelor. El considera ca fiind
imaginar tot ceea ce nu corespunde acestei rationalitati. Potrivit lui, imaginarul este realitatea
celorlalti. Adevarul efectiv al lucrurilor este o fictiune care se considera pe ea insasi mai
adevarata, chiar decat adevarul.

M crede ca descrie si slujeste un model, modelul principelui, pe care in realitate il configureaza

in functie de ceea ce poate face pentru el.
Din politica mai multor principi din vremea lui, M pretinde ca destinde un model rational pe care
il considera adevarul efectiv al oricarei politici. Potrivit autorului, modelul macheavelian este o
abstractiune prin care politica este redusa la efortul puterii de a se autoconserva sau de a-si pastra
domeniul prin care exista. M presupune mai multe lucruri care nu sunt neaparat asa. O prima
presupozitie ne spune ca puterea exista in general, dincolo de determinatiile istorice. Acest
domeniu al puterii indiferent de felul in care se manifesta supusii. Pentru M supunerea fata de
putere este aceeasi in cetatea greaca, intr-un principat sau un stat in secolul 20. Avem la M o
putere fara alte determinari sua calificari. Acestea trebuie sa se conserve pentru a nu se autonega.
Avem o putere dincolo de calificare si o supunere universala, nedeterminata. Daca principele este
singurul actor politic, avem de-a face, asadar, cu un actor politic colectiv, de fapt. Statul va fi
acelasi, fie ca vorbim de o republica precum Atena sau Roma, fie ca vorbim de un imperiu, ca cel
roman. Desi vorbeste mereu despre principe, M este, potrivit autorului, nu un monarhist, ci un
republican convins. Binele public este urmarit doar in republici. Experienta ne doveste ca
niciodata popoarele nu si-au sporit bogatia si puterea, decat sub o guvernare libera. Am putea
privi libertatea, potrivit lui V, ca fiind un concept aplicabil unei colectivitati, care se
autoguverneaza. Si nu este supusa unui stapan. Observam ca M intelege liberatatea in sensul
antic al termenului, in care doar colectivitatea este libera si nu indivizii. In acest sens, chiar si o
oligarhie se va numi republica, daca nu este supusa unui stapan.
Din perspectiva lui M, exprimata, mai ales, in discursuri, puterea principelui este posibila in
principal datorita a politismului supusilor. Prin relatia de supunere, cei condusi ajung in final
chair sa-si iubeasca stapanul. Principele trebuie sa stie sa se faca ascultat, ceea ce inseamna sa se
faca temut. In acest caz, supusii il vor asculta nu datorita violentei exercitate asupra lor sau
datorita persuasiunii, ci din obisnuita. Supunerea va deveni atunci o afectiune naturala. Teama
va fi foarte asemanatoare cu iubirea. Principii sunt respectati pentru virtutile lor aparente, dar
oamenii sunt sensibili in cea mai mare masura fata de forta lor. Daca principele isi mentine statul,
mijloacele prin care a facut acest lucru vor fi considerate onorabile si vor fi laudate de fiecare.
Asadar, maretia statului determina atitudinea supusilor, indiferent de ceea ce ei gandesc. Nu
conteaza ceea ce gandesc. V observa ca realitatea politica ,din timpul lui M, scotea in evidenta
intre principe si supusi.

Principele nu se poarta nici patern, nici ca un egal, ci ca un proprietar, care are ca scop pastrarea
teritoriului. Singurul scop al puterii politice princiare este de a supravietui si singura capacitate a
acestei puteri politice. Este doar etica unui tehnician care se crede teoretician, crede V.
M. remarca V a devenit celebru prin asazisul antimoralism al sau, iar el nu este decat un
tehnician conformist care prezinta o politica fara fundament. La el, existenta statului si puterea
principeluisunt simple fapt din care el face niste drepturi.El nu este nici lucid, nici cinic, el este
pur si simplu un pesonaj caruia statul ii apare ca un obiect atat de sublim incat nu e nevoie sa
argmentam in favoarea lui. M nu incearca sa justifice societatea politica, nici sa o fundamenteze
pe un contract sau pe binele comun. Refuzand aceste doua lucruri, el se situeaza pe acelasi plan
cu creatorii de utopii si cu cei care au scrs asa numitele oglinzi destinate principilor. Singura
diferenta intre M si contemporanii sai umanisti consta in faptul ca pt el adevarul efectiv al
lucrurilor este considerat cel mai importan lucru in politica. In ceelalte scrieri de acest gen
autorii nu faceau altceva decat sa-i idealizeze pe principi, infatisandu-le o oglinda a tuturor
virtutilor.M insa ca partizan neconditionat al puterii politice vb doar in termeni tehnici si isi
slujeste principele fara sa-l idealizeze. Inainte de Machiavelli cititorul acestot oglinzi ale
Principilor era pregatit doar sa auda lucruri nobile pt ca asa cerea legea genurilor. Daca trecem
dincolo de genurile literare vom vedea ca M nu afirma ceva f nou. De exempu atunci cand el
argumenteaza superioritatea republicilor o face intr-o maniera conventionala pornind de la ideea
ca acestea sunt mai drepte decat principatele.Pacea si maretia statului devin la el scopurile
principale ale politicii. Din perspectiva acestui curent, opera va fi continuata de un autor numi
Jean Bodin 1576- De la Republique. Acesta pleaca de la 2 idei fundamentale: 1.Principii nu
trebuie sa se poarte nedrept. Si 2.Dreptatea nu este relevanta pt politica. Suveranitatea absoluta
trb acordata conducatorilor politici pt ca o suveranitate limitata de conditii si de obligatii nu este
suveranitate.In privinta legii supusul nu are drept de jurisdictie. Orice putere si orice autoritate de
a comanda depind de suveran.Mai mult, este contrar notiunii de autoritate civila sa e acorzi
supusilor dreptul de a se opune sau de a rezista. Bodin ofera astfel si un argument juridic in
favoarea supunerii-suveranitatea absoluta este necesara pt mentinerea pacii. Orice supus ar
deveni tiran daca i s-ar ingadui revolta impotriva suveranului si s-ar ajuunge la anarhie.Puterea
suverana se subordoneaza doar puterii lui Dumnezeu pt ca Principele nu incheie niciun contract
care ar prevedea obligatii fata de supusi.Justitia sau dreptatea nu poate fi preferata pacii

civile.Odata cu J.Bodin obs ca traditia absolutista ia llocul traditiei moderate a umanismului

princiar.
Hobbes dezvolta reflectia din sec 16 din jurul notiunii de pace civila. H. poate parea
machiavellian in anumite privinte:autoritate, realism, pace. Ca si M. , H. inlocuieste virtutile
morale din viata civila cu virtutile politice.In alte privinte este un autor anti-machiavellian, in
ceea ce priveste notiunea de drept natural. Aceasta notiune nu era doar refuzata de M, ci era pur
si simplu ignorata.
Pt M statul, puterea si supunerea erau notiuni care se intelegeau de la sine.Succesul lui M s-a
bazat pe faptul ca in cele din urma el sustine ideea de supunere neconditionata, chiar daca nu i
mai idealizeaza pe principi. Gata, aleluia.Amen.