Sunteți pe pagina 1din 271

Intrând în

odihna de
Sabat
a lui Dumnezeu
Această ediţie limitată precede o ediţie cu totul nouă a acestei
u câţiva ani în urmă a avut loc o competiţie
C internaţională de artă, în care s-a oferit un
mare premiu artistului ce avea să ilustreze, după
cărţi. Lumina pe care ne-o dă Dumnezeu creşte mereu. Când
cartea a fost revizuită (2001 – 2004), aceasta s-a făcut în acord
cu cunoaşterea luminii din acel timp. Vă invităm să ne ajutaţi
opinia judecătorilor, cel mai bine cuvântul „pace”.
să o îmbunătăţim trimiţându-ne contribuţiile voastre, analiza şi
Un mare număr de picturi minunat executate au evaluarea voastră constructivă pe adresa
fost supuse examinării. Erau scene liniştite din dtp@sabbath-rest-advent-church.org
natură, cum ar fi lacuri frumoase care se întindeau
în depărtare, prunci care dormeau în grădini de
trandafiri, copii ce se jucau fără grijă în păduri şi
oameni de la sat în activităţile lor paşnice pe o stra-
dă liniştită. Dar juriul nu a acordat premiul nici
uneia dintre acestea.
A fost o pictură diferită de toate celelalte. Ilustra o
furtună grozavă care izbea stâncile de pe coasta
unei mări. Norii erau întunecoşi şi deşi, marea
mugea, ploaia lovea iar fulgerele străbăteau cerul.
Cu puţină imaginaţie, puteai auzi cum se rostogo-
leau tunetele şi cum valurile se spărgeau de stânci. Publicat de:
Nu era o scenă liniştită. Însă, într-un cuib pe o stân- BISERICA ADVENTĂ ODIHNA DE SABAT
www.sabbath-rest-advent.org
că, se putea vedea un pescăruş cu puiul său ce sco-
tea capul de sub aripile mamei, stând liniştiţi şi
netulburaţi de răgetul furtunii. Premiul a fost oferit Contact:
acestei picturi, deoarece arăta în mod impresionant baos1960@yahoo.com
că adevărata pace este o experienţă care nu depin- Tel: 004/0722706115
de de împrejurările exterioare.
Imaginea de pe copertă este o ilustrare a aceleaşi idei Tipărit în Germania
de către un artist contemporan. Este o descriere potri- Ediţia a doua: septembrie 2009
vită pentru un creştin care se odihneşte în grija lui Revizuită de Ralf Euerl

Dumnezeu, într-o lume plină de frământare şi luptă.


După cum aceste păsări se odihnesc în linişte cu toate
că valurile ameninţă să înghită cuibul, tot aşa se odih-
nesc adevăraţii copii ai lui Dumnezeu în asigurarea
că nimic nu li se poate întâmpla, în afară de lucrurile
pentru care Cel Atotputernic a luat toate măsurile
necesare, dacă ei şi-au predat pe deplin viaţa în grija
Sa. Oricare ar fi împrejurările exterioare pe care le
pot întâmpina, ei vor intra într-o experienţă de odih-
nă interioară, în puterea Celui Atotputernic, care este Toate citatele din Biblie sunt din traducerea Cornilescu, în
cel mai bine descrisă ca fiind odihna Sa de Sabat. afară de cazul când au fost redate în mod diferit.
Conţinut

Temelia

CAPITOLUL 01 SURSA FUNDAMENTALĂ 19


Principiile fundamentale ale odihnei de Sabat
Preexistenţa lui Dumnezeu
Capacitate infinită
Susţinere continuă
Dumnezeu – Făcătorul de planuri
Demonstraţia dată de Hristos
Legătura noastră cu Sursa
Reînnoirea vieţii
Definiţia păcatului
Nevoia de a avea Sabatul
CAPITOLUL 02 HRISTOS – MAREA PIESĂ DE LEGĂTURĂ 38
Hristos – Transformatorul
Hristos – Scara
Piesă de legătură pentru fiinţele necăzute
Hristos – Îngerul
Piesă de legătură pentru fiinţele căzute
O zală în lanţ

CAPITOLUL 03 PRIMITORI DEPENDENŢI 50


Slabi, înguşti şi mărginiţi
Fără a fi luat prin surprindere
Conducere zilnică
Plănuire omenească
Dovada planurilor lui Dumnezeu
Descoperiri progresive de lumină
Supunerea lui Hristos

(5)
6 7

Lecţii din viaţa lui Israel Reveniri vrednice de apreciat


Înfrângeri repetate
CAPITOLUL 04 STRĂDUINDU-NE SĂ INTRĂM ÎN Lecţii din istorie
ODIHNA LUI DUMNEZEU 69 Înclinaţia omenească
Înţelegerea lui Pavel despre Evrei Dedicarea noastră
Hristos – Dumnezeu şi om
Principiile odihnei de Sabat
Eşecul de a intra în odihna de Sabat
Rămâne încă o odihnă a lui Dumnezeu Lecţii din vieţile patriarhilor
CAPITOLUL 05 CADEŞ-BARNEA 78
Eşecul lui Israel CAPITOLUL 09 - CUM AU DEVENIT AVRAM ŞI SARAI
Îndrumări generale şi speciale AVRAAM ŞI SARA 157
Ce a fost greşit la Cadeş-Barnea? Zel îndrumat greşit
Îndrumări speciale de la cine? Credinţa de a părăsi ţara natală
De ce nu a protestat Dumnezeu? Un test de supunere
De ce să nu existe un comitet? Greşeala lui Avram
Sumar Calea lui Dumnezeu sigură
Două simboluri a două procedee
CAPITOLUL 06 CREDINŢA FĂRĂ FAPTE ESTE MOARTĂ 93 Poate fi acceptată lucrarea noastră?
Ale cui fapte?
Singura alternativă posibilă CAPITOLUL 10 – CIRCUMCIZIUNEA 173
Mai multe fapte omeneşti Introducerea ritualului
Un contrast fericit Şovăirea lui Avraam
O ocazie pierdută Supunerea lui Avraam
O lecţie pentru noi Simbolul nu este un contract
De ce nu mai devreme?
CAPITOLUL 07 - O EDUCARE ÎN CĂILE LUI DUMNEZEU 114 Schimbarea ce a avut loc în
Dovezi ample credinţa lui Avraam
Educaţia lui Moise Lecţia pentru noi azi
O altă lecţie pentru noi Nu un sfârşit ca atare

CAPITOLUL 08 - SUCCESE ŞI ÎNFRÂNGERI 127 CAPITOLUL 11 - LUPTA PENTRU DREPTUL DE ÎNTÂI NĂSCUT 183
Generaţia următoare Greşeala lui Isaac
Rezultatele credinţei Greşeala Rebecăi
Biruinţa de la Ierihon Biruinţa lui Iacov
Cauză şi efect O gândire eronată
Succes intermitent
8 9

Lecţii din viaţa lui David Alte exemple

CAPITOLUL 12 - PIERDEREA CREDINŢEI LUI DAVID 195 CAPITOLUL 17 - CUM A ÎNCEPUT TOTUL 255
Dilema în care s-a aflat David la Gat Ispitirea Evei
Biruinţa lui David avută înainte la Gat Soluţia Evei
Greşeala lui David la Nob Ispitirea lui Adam
Următoarea greşeală a lui David Să nu fii propriul tău rezolvator de probleme!
Calea succesului Suntem dispuşi să plătim preţul?

CAPITOLUL 13 - DAVID ALEGE CALEA SUCCESULUI 210 CAPITOLUL 18 - CONSECINŢELE PLANURILOR LUI DUMNEZEU 263
Un amestec de procedee Ilie profetizează seceta
Biruinţa lui David la Cheila Ilie aşteaptă ca Dumnezeu să lucreze
Succesul lui David la peştera din En-Ghedi Confruntarea de pe muntele Carmel
Succesul lui David din pustia Zif Ilie fuge
Consecinţe cumplite
CAPITOLUL 14 –ÎNCURCĂTURA LUI DAVID 221 Cei trei prieteni ai lui Daniel
O întoarcere nejustificată
O altă fugă la vrăjmaşi CAPITOLUL 19 - HRISTOS, EXEMPLUL NOSTRU 273
Refugiul la filisteni Imitându-L pe Hristos
Greşeala de judecată a lui David Hristos confirmat
David îl înşeală pe Achiş Impresia se stinge
Dilema lui David Starea lui Hristos se înrăutăţeşte
Răspunsul lui Dumnezeu Ispitele lui Satana
O lecţie pentru noi
CAPITOLUL 15 - ELIBERAREA LUI DAVID 234 Învăţând din greşelile lui Israel
Predarea problemei lui Dumnezeu Supunere continuă
Pocăinţa lui David
Ceasul al unsprezecelea CAPITOLUL 20 - HRISTOS NE ARATĂ CALEA 286
Eliberarea noastră Ghetsemani şi Golgota
Ascultător pentru veşnicie
CAPITOLUL 16 - O LECŢIE MAI PROFUNDĂ 240 Testul este repetat
Întoarcerea lui David la Ţiclag În aparenţă părăsiţi
Cheia succesului
O soartă de care poţi scăpa?
Îndrumările specifice date lui David
Greşeala lui David cu Batşeba
O lecţie pentru noi
10 11

Martorii lui Dumnezeu O ilustraţie


Strategia Satanei
Reacţia neaşteptată a lui Hristos
CAPITOLUL 21 - MARTORII LUI DUMNEZEU 295 Un nivel mai înalt de credinţă
De ce este permisă suferinţa? Lipsa credinţei
Originea răzvrătirii Conducerea lui Dumnezeu
Ispitirea Evei
Arătând cerinţele lui Dumnezeu CAPITOLUL 25 - PRINCIPII DE OPERARE OPUSE 339
Legea slujirii jertfitoare de sine Tulburarea ucenicilor
O suferinţă de neevitat Plănuirea omenească este dată pe faţă
O vedere extremă Dilema ucenicilor
Sacrificiul lui Dumnezeu Nici o scuză
Cine poate da mărturie? Suntem şi noi asemenea ucenicilor?
Cum putem da mărturie? Planurile ucenicilor
Organizarea bisericii primare
CAPITOLUL 22 - VIAŢA LUI IOV 307 Umblăm noi în lumină?
Adevărata acuzaţie Biruind eul
Se putea încrede Dumnezeu în Iov?
A scuzat scopul mijloacele?
„Mângâietorii” lui Iov
Înţelegerea lui Iov
În zilele lui Hristos În termeni practici
CAPITOLUL 23 - IOAN BOTEZĂTORUL 316
Ispitele Satanei CAPITOLUL 26 – LEGĂTURA CEA VIE 357
Problema rezolvată Două ilustraţii
Reînnoirea consacrării Comuniunea cu Tatăl
Un adevărat angajament Rolul Duhului Sfânt
O încurajare pentru alţii Hristos – Mijlocitorul nostru
O distincţie vitală Lucrarea îngerilor
Suficientă credinţă
CAPITOLUL 24 - ÎNVIEREA LUI LAZĂR 324 Sunt perplexităţile normale?
Chestiunile implicate Deznodământul final
Două învieri care au avut loc înainte
Specificările necesare CAPITOLUL 27 - CĂLĂUZIREA DIVINĂ 367
A plănuit Dumnezeu moartea lui Lazăr? Cum primim îndrumări personale?
De ce Satana l-a ales pe Lazăr? 1. Învaţă procedeele
O familie deosebită 2. Dezvoltă credinţă în făgăduinţe
12 13

3. Fă un legământ decisiv Folosindu-ne la maximum de ocazie


4. Consacră-te zilnic Învăţând cum să ţinem Sabatul
Un Învăţător competent
CAPITOLUL 28 - PUNÂND TEORIA ÎN PRACTICĂ 377 Comuniunea cu natura
Cum să întâmpinăm ispitele zilnice O răsplată veşnică
Răbdarea sfinţilor
Partea noastră CAPITOLUL 32 - CALEA LUI DUMNEZEU ÎN
Care este voia lui Dumnezeu pentru mine? LUCRAREA MISIONARĂ 434
O serie de biruinţe neîntrerupte Ploaia târzie făgăduită
Metoda obişnuită de a face lucrare misionară
CAPITOLUL 29 - LOCUL PENTRU PLANURILE NOASTRE 391 Experienţa misionară a lui Filip
Nu nişte roboţi În pragul Împărăţiei
Conlucrare plină de succes Metoda greşită
Unele exemple biblice Metoda lui Hristos
De la principii la practică Mărturia personală
Scrierea Bibliei Instrumente în mâna Stăpânului
Planurile noastre personale Aşteptând ca Domnul să lucreze
Părăsind planurile noastre Determinând care este scopul lui Dumnezeu
Când Hristos este înălţat
CAPITOLUL 30 - NEVOIA NOASTRĂ DE A AVEA SABATUL 404 Adevărata lucrare misionară
De ce ziua a şaptea?
Făcut pentru om, nu pentru Dumnezeu
Potenţial nelimitat
Protecţia Legii Lecţii din viaţa lui Pavel
Umilinţa lui Dumnezeu
O asociere rodnică
Dumnezeu este uitat CAPITOLUL 33 - SOLUŢIONAREA DISPUTEI 455
O apărare sigură Gândirea tradiţională
O plăcere Disputa
Marele consiliu
CAPITOLUL 31 - BINECUVÂNTAREA SABATULUI 418 Descoperirea Duhului Sfânt
Un simţământ de nevoie Două strategii diferite
Scopul Sabatului O ocazie de aur
Intrând în prezenţa Sa Unirea
Credinţa lui Ilie
Credinţa noastră CAPITOLUL 34 - REAPARIŢIA PROBLEMEI 464
Nu este un timp de inactivitate Întoarcerea lui Pavel la Ierusalim
Procesul de învăţare Smulgerea rădăcinilor
14 15

Întoarcerea Răzbunarea
Taina nelegiuirii şi taina lui Dumnezeu Unirea forţelor împotriva ameninţării comune
Scopul nu poate să scuze mijloacele Căderea iudeilor
Forţa este de neacceptat Preţul final pentru ce?
Cele două taine se luptă Ocazia noastră
Dorinţa după armonie
Un ultim apel CAPITOLUL 37 - O ULTIMĂ OCAZIE 524
Impunerea soluţiilor omeneşti O ilustraţie
O problemă care se repetă Aplicaţia
Suferinţa lui Dumnezeu
CAPITOLUL 35 - GREŞEALA LUI PAVEL 481 Ocazii repetate
O altă ocazie de aur Conflictul care se apropie
O analiză greşită Câştigarea biruinţei în cele din urmă
Urmările împlinirii datoriei Suntem noi acel popor?
Decizia lui Pavel
Compromisul lui Pavel
Urmările greşelii
Spiritul lui Anticrist
Cum a fost zidită papalitatea
Feriţi-vă de aceste principii greşite

În concluzie

CAPITOLUL 36 - TRAGEDIA EVREILOR 499


Lepădare – de ce?
Un ajutor?
Aşteptări greşite
Concepţii greşite
Predica de pe Munte
Hrănirea celor 5000
Forţând lucrurile
O atitudine lipsită de logică?
Separarea de Hristos
De la credinţă la necredinţă
O hotărâre oarbă
Temelia
CAPITOLUL 01

Sursa fundamentală

umnezeu este Sursa izvoarelor nesecate de lumină şi viaţă


D care susţin universul şi orice fiinţă vie pe care El a creat-o.
Acceptarea din partea noastră a unei astfel de relaţii cu Creatorul
nostru este baza adevăratei odihne în El. Biblia ne învaţă că
oamenii şi toate celelalte fiinţe create sunt dependente în mod per-
manent de acea legătură vie cu Dumnezeu, prin care pot fi susţi-
nute cu lumina şi viaţa Sa. Când noi apreciem valoarea acestor
principii din Cuvântul lui Dumnezeu, putem vedea pe de o parte
dependenţa noastră de Dumnezeu, şi pe de altă parte capacitatea
Sa de a ne satisface fiecare nevoie. Cunoaşterea şi experimentarea
de către noi a acestor adevăruri este baza credinţei noastre, care
ne conduce să ne odihnim în Dumnezeu.

Principiile fundamentale ale odihnei de Sabat

Dumnezeul etern din ceruri este Autorul şi Susţinătorul a tot


ce există. El este Sursa a toată lumina şi a întregii vieţi. Toată
materia vie, precum şi cea lipsită de viaţă îşi are originea în El.
David se referă la aceasta atunci când cânta: „Căci la Tine sunt
izvoarele vieţii; în lumina ta vedem lumina.” Psalmii 36,9.
Ştim că Dumnezeu a săvârşit lucrarea creaţiei prin Fiul Său
(vezi Evrei 1,2), dar aceasta nu diminuează cu nimic faptul că El
Însuşi este sursa întregii creaţii.
20 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SURSA FUNDAMENTALĂ 21

„Căci prin El au fost create toate lucrurile din cer şi de pe lucru, deoarece a fi infinit înseamnă a fi nelimitat. Înseamnă că
pământ, vizibile şi invizibile, fie tronuri, fie puteri, fie conducă- nu există nici măcar un singur lucru pe care puterea lui
tori sau autorităţi; toate au fost create prin El şi pentru El.” Dumnezeu să nu-l poată îndeplini, nici un plan complex pe care
Coloseni 1,16. inteligenţa Sa să nu-l poată concepe. O asemenea capacitate
nelimitată este de neînţeles pentru noi. Pentru a ne face o idee
cât de mică despre capacitatea infinită a lui Dumnezeu, să
Preexistenţa lui Dumnezeu vedem câteva din realizările Sale în univers.
Corpul ceresc cu care suntem cel mai bine obişnuiţi este
Dumnezeu, această Fiinţă infinită, care este în mod literar planeta noastră, pământul. Planeta noastră pare să fie una
Sursa tuturor lucrurilor, a existat mai înainte ca vreun lucru să uriaşă, dar ea este un corp foarte mic din spaţiu. Soarele –
fi fost creat. Mintea omenească este obişnuită ca orice lucru să centrul sistemului nostru solar – este cu mult mai mare decât
aibă un început, şi de aceea este greu să înţelegem cum a putut planeta pământ, având un diametru de 1.391.986 kilometri
Dumnezeu să existe dintotdeauna. Dar faptul că avem probleme (864.964 mile). Cântăreşte 2,19 x 1027, ceea ce este echivalent
să înţelegem acest lucru nu este o dovadă împotriva temeiniciei cu 2.190.000.000.000.000.000.000.000.000 tone, fiind de
acestui adevăr. Atunci când Moise a stat faţă în faţă cu Prezenţa 333.400 ori mai mare decât masa pământului! Dar mai sunt şi
divină şi L-a întrebat pe Dumnezeu care Îi era numele, răspun- alte stele în univers, care sunt chiar mai mari. De exemplu,
sul a fost: „Eu Sunt.” (Vezi Exodul 3,14.) Aceste cuvinte exprimă atât Betelgeuse cât şi Antares sunt cu mult mai mari decât
gândul prezenţei eterne a lui Dumnezeu în toate timpurile veş- soarele nostru. Antares are un diametru de 560 de ori mai
niciei, atât în trecut, cât şi în viitor. mare ca al soarelui, în timp ce Betelgeuse este şi mai mare,
În timp ce Dumnezeu Însuşi nu are început, toţi sorii, planete- având un diametru de 600 până la 900 ori mai mare ca al soa-
le şi aştrii au un început. Universul, care acum este plin de cor- relui. Aceasta înseamnă că diametrul acestei stele uriaşe este
puri cereşti, a fost odată un spaţiu gol, nelimitat. Cu alte cuvinte, de maximum 1.252.787.900 kilometri (778.467.600 mile).
atunci când Dumnezeu a început lucrarea Sa creatoare, a întâm-
pinat un vid total, deoarece nu exista nimic altceva în afara Lui
Însuşi şi a celorlalţi doi membri ai Dumnezeirii. În acest cadru, El
a rostit cuvântul, şi lumi şi sisteme solare au luat existenţă.
Soarele
„Pentru că El a vorbit şi aşa s-a făcut; a poruncit şi a luat fiin- Betelgeuse
ţă.” Psalmii 33,9.
„Să laude numele Domnului, căci El a poruncit şi au fost făcu-
te.” Psalmii 148,5.
Lucrarea lui Dumnezeu de creaţie a continuat până ce univer-
sul a fost umplut cu nenumărate lumi, sori şi aştri.
Pământul

Capacitate infinită

Adevărul conform căruia Dumnezeu este Sursa tuturor lucru-


rilor presupune faptul că El posedă capacităţi infinite. Mintea
omenească limitată întâmpină mari probleme în a înţelege acest
22 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SURSA FUNDAMENTALĂ 23

Raza ei este de 626.393.950 kilometri (389.233.800 mile). Andromeda sunt cele mai mari din acest grup, fiecare cu un
Pentru a putea aprecia mai bine mărimea acestei stele, să ne miliard de stele. Norii lui Magellan (Large, Small şi Mini
imaginăm că Betelgeuse ar fi în poziţia în care se găseşte soare- Magellanic Clouds) sunt galaxii satelite apropiate, dar fiecare
le nostru acum. Dacă ar fi aşa, atunci pământul nostru ar fi este mică şi se vede neclar, având în jur de 100 milioane de stele.
înghiţit înăuntrul ei la o distanţă de 476.729.050 kilometri Cea mai apropiată constelaţie este Virgo; „grupul local” este
(296.233.800 mile) de suprafaţa ei. Iar Dumnezeul nostru este un membru îndepărtat al acestei constelaţii, care conţine mii de
atât de puternic că a rostit la existenţă această planetă. Atât de galaxii diferite. . .
infinită este capacitatea Sursei tuturor lucrurilor.
Şi totuşi, Betelgeuse şi Antares sunt stele care se găsesc rela-
tiv aproape. Mai sunt şi alte sisteme solare, a căror mărime este
atât de vastă, încât scoate şi mai mult în evidenţă, prin compa-
raţie, cât de mic este sistemul nostru solar. „O idee cu privire la
mărimea distanţelor dintre stele a fost dată în secolul al XIX-lea
de către astronomul german Friederich Wilhelm Bessel. El a des-
coperit că apropiata stea 61 Cygni, se găsea la o distanţă de 3
parseci [unitate de lungime folosită în astronomie, egală cu dis-
tanţa parcursă de lumină în 3,26 ani] sau aproximativ de
600.000 de ori distanţa de la pământ la soare. În 1917 astrono-
mul american Harlow Shapley a estimat că galaxia pământului,
Calea Lactee, avea un diametru de aproximativ 100.000 parseci,
oferindu-ne astfel primul indiciu cu privire la mărimea Căii
Lactee . . . Valoarea modernă pentru mărimea galaxiei vizibile a
pământului este în jur de 30.000 parseci (100.000 de ani-lumină)
în diametru. Astronomul olandez Jan Hendrik Oort a calculat că
soarele are nevoie de aproximativ 250 milioane de ani pentru a
ocoli o dată centrul galaxiei noastre, şi în felul acesta a putut cal-
cula că masa Căii Lactee este de aproximativ 100 miliarde de ori
mai mare decât masa soarelui.” Funk and Wagnalls Encyclopedia,
Infopedia 2.0, Article "Cosmology."
Astfel de cifre sunt dincolo de ceea ce ne putem imagina noi,
şi totuşi sistemul nostru solar este doar o fărâmă minusculă
dintr-un univers plin cu alte galaxii, dintre care multe sunt mai
mari decât Calea Lactee. Aceşti factori sunt suficienţi ca să ne Distribuţia acestor constelaţii şi grupuri galactice nu este pre-
arate cât de nesemnificativă este planeta noastră pământ. tutindeni uniformă în univers. În schimb, grupurile galactice
„Galaxiile nu sunt în general izolate în spaţiu, ci deseori fac formate din zeci de mii de galaxii sunt aranjate în filamente
parte din grupuri mici sau medii, care la rândul lor formează lungi, asemenea unei broderii, în jurul unor mari spaţii goale.
mari grupuri galactice. Galaxia pământului este una dintr-un Marele Val (The Great Wall), un filament galactic descoperit în
mic grup de circa 20 de galaxii pe care astronomii îl numesc „gru- 1989, se întinde de-a lungul a peste jumătate de miliard ani-
pul local” (Local Group). Galaxia pământului şi galaxia lumină în spaţiu. . .
24 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SURSA FUNDAMENTALĂ 25

Cea mai îndepărtată galaxie cunoscută, care se află aproape făcând fiecare celulă, şi adăugând-o pe fiecare la celelalte, până
de marginea universului vizibil, este formată din nişte obiecte ce s-a format primul corp omenesc. Mai degrabă, El a avut în
de un albastru estompat numite ‚blue fuzzies’, din cauza înfăţi- mintea Sa întregul design, cunoscând locul fiecărei celule.
şării lor pe plăcile fotografice. Imaginile au fost obţinute prin Atunci când a rostit cuvântul, acel design s-a transformat într-o
îndreptarea telescopului spre aparentele regiuni negre ale ceru- existenţă vizibilă, completă şi desăvârşită. Nu s-a făcut nici o
lui şi folosind un detector cu tranzistori ce funcţionează fără greşeală. Nici o diformitate de nici un fel nu a stricat perfecţiu-
încălzire sau piese mobile având un circuit cu cuplaj de sarcină, nea lucrării creatoare a mâinilor lui Dumnezeu. A fost o realiza-
pentru a capta şi cea mai slabă lumină, iar apoi, s-au prelucrat re inegalabilă, depăşind cu mult puterea oricărei alte fiinţe.
imaginile prin intermediul unui computer.” Funk and Wagnalls
Encyclopedia, Infopedia 2.0, Article "Galaxy."
Dincolo de aceste distanţe imense, universul se întinde la infi- Susţinere continuă
nit, ceea ce înseamnă că tot ce au descoperit astronomii până
acum este doar o mică parte din tot ce există. În ciuda viziunii Dumnezeu nu este doar Creatorul, ci şi Susţinătorul tuturor
noastre limitate, cunoştinţele din prezent despre univers, sunt lucrurilor. Puterea Sa ţine în mod continuu toate lucrurile în
suficient de vaste pentru a ne oferi o concepţie cu privire la capa- ordine. Fără continua exercitare a acestei puteri susţinătoare,
cităţile infinite ale lui Dumnezeu. Ce Dumnezeu avem! Un universul s-ar dezorganiza şi dezintegra. Dumnezeu aduce la
Dumnezeu care a rostit la existenţă toate aceste galaxii doar îndeplinire importanta Sa lucrare de susţinere a universului
prin puterea Sa, deoarece nu există nici o altă sursă de energie prin Hristos, după cum este scris:
în afară de El. Şi totuşi, după ce a folosit atât de multă putere, „Fiul este strălucirea slavei lui Dumnezeu şi reprezentarea
capacitatea lui Dumnezeu nu s-a diminuat deloc. exactă a Fiinţei Sale, susţinând toate lucrurile prin cuvântul
Contemplarea minunilor universului deschide în faţa înţele- Său puternic.” Evrei 1,3.
gerii noastre limitate o mică parte din capacitatea extraordina- „El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.”
ră a Creatorului nostru. Cu cât studiem mai mult astfel de Coloseni 1,17.
minuni, cu atât mai mare va deveni concepţia noastră despre Şi Vechiul Testament Îl descoperă pe Dumnezeu lucrând con-
capacitatea lui Dumnezeu. tinuu pentru a susţine şi întreţine viaţa:
Un alt exemplu al capacităţii creatoare a lui Dumnezeu „Ochii tuturor privesc la Tine, şi Tu le dai hrana la vreme.
poate fi văzut în faptul că El a chemat la existenţă diferite Îţi deschizi mâna şi satisfaci dorinţele fiecărei fiinţe vii.”
forme de viaţă. Lumea noastră este plină de numeroase specii Psalmii 145,15.16.
animale şi vegetale, şi cu cât este mai mare un organism, cu Împreună cu Duhul Sfânt şi cu Fiul Său, Dumnezeu este inega-
atât mai complexă este structura şi designul său. Corpul ome- labil. El este unic, existând din veşnicie prin Sine Însuşi, fiind infi-
nesc, de exemplu, se estimează că are un număr de aproxima- nit în iubire, milă şi dreptate. Cele trei persoane ale Dumnezeirii
tiv 75.000.000.000.000.000.000 de celule, ce pot fi categorisite în sunt esenţa şi izvorul a toată neprihănirea, virtutea şi nemurirea.
mai mult de 200 tipuri diferite. Fiecare celulă este un microuni- Din Ei se revarsă continuu şi din belşug lumina strălucitoare,
vers, conţinând diferite elemente care pe lângă faptul că menţin viaţa şi iubirea într-un torent ce se răspândeşte în toate direcţiile,
homeostaza în interiorul celulei, au rolul şi de a răspunde la pentru a ajunge la fiecare creatură vie care există. Acest curent de
mesajele de la celulele vecine şi de la cele mai îndepărtate. În viaţă este descris în mod minunat în cartea lui Daniel:
afară de cazul unor boli, aceste celule nu acţionează indepen- „Un râu de foc curgea, ieşind dinaintea Lui. Mii de mii de sluji-
dent, ci întreţin o relaţie vie în conlucrarea lor. Pentru a crea un tori îl însoţeau; şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui.”
organism atât de complex, Dumnezeu nu a lucrat sistematic, Daniel 7,10.
26 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SURSA FUNDAMENTALĂ 27

Dumnezeu susţine universul din centrul Său de control din La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la mar-
ceruri, care se întinde peste miliarde de ani-lumină, controlând, ginile pământului, dă naştere fulgerelor şi ploii şi scoate vântul
energizând, susţinând şi călăuzind în mod simultan pe fiecare din cămările Lui. (Ieremia 10,13)
dintre acei nenumăraţi sori, planete, aştri şi alte corpuri cereşti, Prin puterea Sa se dezvoltă vegetaţia, apare fiecare frunză, se
precum şi orice vieţuitoare de pe ele. Contemplarea cerului deschide fiecare floare, creşte fiecare fruct.
înstelat ne va descoperi ceva din mărimea colţului nostru din Mecanismul corpului omenesc nu poate fi înţeles pe deplin; el
univers. Întinderea şi complexitatea lui este de nepătruns pen- prezintă mistere care îi depăşesc şi pe cei mai inteligenţi. Pulsul
tru noi, însă Dumnezeu nu Şi-a impus o sarcină grea, prin fap- nu încetează şi fiecare respiraţie este urmată de o alta, nu ca în
tul că îl susţine. Atât de infinite şi fantastice sunt puterile Sale, cazul unui mecanism care, odată pus în mişcare, îşi continuă
încât pentru El susţinerea universului este o sarcină uşoară. lucrarea. În Dumnezeu trăim, ne mişcăm şi ne continuăm exis-
A rezervat Dumnezeu în mod intenţionat această poziţie tenţa. Inima care bate, pulsul viu, fiecare nerv şi muşchi din
unică pentru Sine? Mai este vreo altă fiinţă care să poată aduce organismul viu, toate sunt păstrate în bună rânduială şi active
la îndeplinire această sarcină enormă? Este evident că rolul lui de către puterea unui Dumnezeu veşnic prezent.
Dumnezeu ca Sursă nu poate fi schimbat, deoarece El este sin- Biblia ni-L arată pe Dumnezeu în locul Său înalt şi sfânt, nu
gura fiinţă calificată pentru această poziţie. Şi nici nu poate da într-o stare de inactivitate, nu în tăcere şi singurătate, ci înconju-
altuia poziţia şi responsabilitatea Sa de Susţinător al universu- rat de zeci de mii de ori zece mii şi mii de mii de făpturi sfinte, toate
lui, deoarece nu există nici o creatură care să aibă capacitatea aşteptând să împlinească voia Sa. Prin intermediul acestor mesa-
de a susţine întregul univers. Dacă Cel Atotputernic Şi-ar fi geri, El este în legătură neîntreruptă cu fiecare colţ al împărăţiei
întrerupt sau oprit vreodată lucrarea, orice fiinţă vie ar fi înce- Sale. Prin Duhul Său, El este prezent pretutindeni. Prin mijlocirea
tat imediat să existe, deoarece natura nu se susţine singură. Duhului Său şi a îngerilor Săi, El lucrează pentru copiii oameni-
Avem nevoie să apreciem mai mult decât o facem, continua lor.” Divina vindecare, cap. O adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu,
exercitare a puterii susţinătoare a lui Dumnezeu, pentru a putea subcap. Crearea pământului, par. 8-11.
să ne dăm seama de dependenţa noastră totală de El. Putem stu- Chiar şi necredincioşii se încred în predicţia legilor naturii pe
dia despre această putere atât în Cuvântul lui Dumnezeu, cât şi care le-a rânduit Dumnezeu. Corpurile cereşti nu plutesc la
în lumea naturii pe care El a creat-o. întâmplare prin spaţiu, ci urmează unui plan stabilit dinainte,
„Dumnezeu este ocupat fără încetare cu susţinerea şi folosi- cu o exactitate ce nu dă greş. Când sunt lansate navete spaţiale
rea ca slujitori ai Săi a lucrurilor pe care le-a făcut. El lucrează în spaţiu, sunt calculate cu precizie traiectoriile planetelor. Ele
prin legile naturii, folosindu-le ca unelte ale Sale. Acestea nu urmează traseul lor cu o asemenea exactitate, încât orice greşea-
funcţionează prin ele însele. În lucrarea ei, natura mărturiseşte lă întreprinsă este din cauza factorului uman şi niciodată din
despre prezenţa şi influenţa activă a unei Fiinţe care pune în cauza vreunei abateri de la cursul stabilit lor.
mişcare toate lucrurile după voia Sa. . . Când ne gândim la nenumăratele stele, care aleargă cu mare
Nu prin propria sa putere îşi dă pământul bogăţiile an după an viteză prin univers, suntem uimiţi de performanţa lor fără greş.
şi îşi continuă drumul în jurul soarelui. Mâna Celui Nesfârşit este Dumnezeul nostru este un Făcător de planuri desăvârşit, astfel
neîncetat la lucru, călăuzind această planetă. Exercitarea conti- încât nu a existat niciodată vreo coliziune pe traseul lor, excep-
nuă a puterii lui Dumnezeu face ca pământul să-şi păstreze pozi- ţie făcând acele locuri unde a fost introdus păcatul.
ţia în timpul rotaţiei. Dumnezeu face ca soarele să răsară pe cer. „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi cerurile: Cine a creat toate aceste
El deschide ferestrele cerului şi dă ploaie. lucruri? El, care scoate la iveală mulţimea stelelor, una câte una
El dă zăpada ca lâna, El presară bruma albă ca cenuşa. şi le cheamă pe fiecare pe nume. Datorită acestei mari puteri şi
(Psalmii 147,16) tării, nu lipseşte nici una din ele.” Isaia 40,26.
28 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SURSA FUNDAMENTALĂ 29

„El hotărăşte numărul stelelor şi le cheamă pe fiecare pe „Fie o vei lua la dreapta sau la stânga, urechile tale vor auzi
nume.” Psalmii 147,4. o voce în spatele tău spunând: ‚Aceasta este calea; mergi pe ea.’”
„În mâna Sa dreaptă ţinea şapte stele.” Apocalipsa 1,16. Isaia 30,21.
Exactitatea poziţiilor stelelor este atât de temeinică, încât „Eu te călăuzesc pe calea înţelepciunii şi te conduc pe cărări
timp de mai multe secole navele au navigat pe traseul lor orien- drepte.” Proverbe 4,11.
tându-se după stele. Ceasurile noastre sunt fixate după mişca- „Încrede-te în Domnul cu toată inima ta . . . recunoaşte-L în
rea precisă a stelelor iar timpul mediu de la Greenwich este cal- toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” Proverbe 3,5.6.
culat după corpurile cereşti, Greenwich fiind vechiul loc al „El îmi reface sufletul. El mă călăuzeşte pe căile neprihănirii,
observatorului regal. din pricina numelui Său.” Psalmii 23,3.
În felul acesta şi nu numai, poziţia lui Dumnezeu ca Cât de mult Îl subestimăm şi dezonorăm pe Dumnezeu, în
Susţinător al universului pe care l-a creat este indispensabilă timp ce ne înălţăm pe noi înşine, atunci când ne închipuim că
tuturor, fie că aleg sau nu să creadă aceasta. suntem nişte făcători de planuri, purtători de poveri şi rezolva-
tori de probleme mai buni decât El. Minunile acestei lumi şi cele
ale universului înconjurător, ne descoperă cât de neînsemnaţi
Dumnezeu – Făcătorul de planuri suntem în comparaţie cu Sursa infinită de lumină şi viaţă. Pe
măsură ce începem să realizăm acest lucru, nu vom mai fi atât
Aceeaşi Minte infinită în înţelepciune, care a făcut planuri de dispuşi să ne încredem în planurile noastre, pentru că vom
desăvârşite pentru toate galaxiile, are un plan pentru fiecare recunoaşte că nu stă în puterea noastră să alegem căile pe care
dintre noi. În Cuvântul Său, această inestimabilă Sursă şi să mergem sau să plănuim pentru viaţa noastră. Există doar o
Susţinător se oferă să fie Făcătorul nostru de planuri, singură Persoană care poate face cu succes acest lucru pentru
Purtătorul nostru de poveri şi Rezolvatorul nostru de probleme. noi. Când vom ajunge să nu mai facem nici un plan pentru noi,
Dacă ne vom încrede în înţelepciunea şi iubirea Sa, vom dori să ci vom lăsa această lucrare în mâinile capabile ale lui
urmăm planurilor Sale şi să culegem binecuvântările ce rezul- Dumnezeu, unde şi trebuie să fie de drept, viaţa noastră va
tă de aici. Dar în general, noi insistăm să urmăm cu mândrie urma calea pe care a trasat-o Dumnezeu pentru noi. Atunci vom
planurile făcute de noi, spre dezavantajul şi eventual spre dis- cunoaşte biruinţa şi succesul pe care le-a plănuit Dumnezeu
trugerea noastră. Astfel de gânduri l-au condus pe profetul pentru fiecare dintre noi. Vom experimenta acea pace a odihnei
Ieremia să scrie: de Sabat care provine din faptul că ne încredem pe deplin în El
„Ştiu Doamne că viaţa omului nu îi aparţine şi nu poate să-şi ca Făcător de planuri, Rezolvator de probleme şi Purtător de
îndrepte singur paşii.” Ieremia 10,23. poveri pentru noi.
Sunt multe alte versete care ne îndeamnă să-L lăsăm pe
atotştiutorul Făcător de planuri să ne îndrepte paşii, deoare-
ce El are capacitatea de a face nişte planuri perfecte pentru Demonstraţia dată de Hristos
noi.
„Încredinţează-ţi calea în mâna Domnului, încrede-te în El şi Dumnezeu, Sursa a toată lumina şi viaţa, a fost de asemenea
El va lucra.” Psalmii 37,5. Făcătorul de planuri, Rezolvatorul de probleme şi Purtătorul de
„Cine este omul care se teme de Domnul? El îl va învăţa să poveri pentru Isus, care a demonstrat adevărata odihnă de
meargă pe calea aleasă pentru el.” Psalmii 25,12. Sabat. În viaţa Sa pământească nu a fost nici o plănuire ome-
„Te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care să mergi. Te voi sfă- nească, deoarece a lăsat în seama lui Dumnezeu, Tatăl Său, ca
tui şi voi veghea asupra ta.” Psalmii 32,8. să fie singurul Său Făcător de planuri. Dar a fost Hristos doar o
30 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SURSA FUNDAMENTALĂ 31

marionetă în mâinile Tatălui Său? Sau a avut şi El o parte de du-se către planurile lor. Această tendinţă regretabilă a întinat
jucat? Studiind viaţa lui Hristos, putem vedea că în ea s-a dat pe multe vieţi şi a adus ruină asupra mişcărilor şi bisericilor, care
faţă o cooperare inteligentă între om şi Dumnezeu. Deşi era liber începuseră atât de promiţător. Dacă învăţăm din greşelile istoriei
să facă după cum voia El, dacă alegea astfel, El a acceptat pla- şi, în loc de a le repeta, vom urma exemplul lui Isus, ne vom
nurile făcute pentru El de către Tatăl Său. Atât de mult era supune şi noi voinţei lui Dumnezeu după cum a făcut El, şi ne
viaţa lui Hristos în armonie cu voinţa Tatălui Său, încât a fost vom bucura ca şi El de succes. Nu putem experimenta odihna de
numit Cuvântul lui Dumnezeu. Isus Însuşi a declarat în mod Sabat dacă nu suntem voitori să ne supunem planurilor lui
clar că nu se va depărta în nici un fel de voinţa Tatălui Său: Dumnezeu. Dar pentru a putea face aceasta, trebuie să învăţăm
„Adevărat vă spun, Fiul nu poate face nimic de la Sine Însuşi; cum să ne legăm de Sursa vitală de lumină şi viaţă.
El face doar ce vede pe Tatăl Său făcând, pentru că orice face
Tatăl, face şi Fiul.” Ioan 5,19.
„Nu pot face nimic de la Mine; judec după cum aud, şi judeca- Legătura noastră cu Sursa
ta Mea este dreaptă, pentru că nu caut să-Mi pe plac Mie
Însumi, ci Celui care M-a trimis.” Ioan 5,30. Factorul cel mai important din viaţa noastră zilnică este legă-
„Aşa de mult Se golise Isus de Sine, încât nu făcea planuri pen- tura cu Sursa a tot ce există. Dacă vom încerca să înlocuim
tru Sine. Accepta planurile pe care Dumnezeu Tatăl le făcea pen- această Sursă cu omul, rezultatul final este moartea, deoarece o
tru El şi I le dezvăluia în fiecare zi. Tot aşa ar trebui să fim şi noi astfel de substituire presupune respingerea adevăratei Surse.
dependenţi de Dumnezeu, astfel încât viaţa noastră să fie o Atunci când acceptăm de bunăvoie planurile lui Dumnezeu pen-
împlinire a voinţei Sale.” Hristos, Lumina lumii, cap. 21, par. 26. tru viaţa noastră, arătăm prin aceasta că suntem legaţi de
Pe măsură ce studiem viaţa lui Hristos, putem vedea că El ne Sursa a toată lumina şi viaţa. Dar când alegem să făurim şi să
oferă un exemplu desăvârşit de supunere faţă de planurile lui urmăm propriile planuri, ne separăm de această Sursă. În felul
Dumnezeu. Minunile universului creat demonstrează de aseme- acesta omenirea devine propriul ei distrugător. Învăţătura că
nea că Dumnezeu, Sursa, este un Făcător de planuri desăvârşit Dumnezeu distruge pe om din cauza fărădelegilor lui este cu
în contrast cu nedesăvârşirea omului. Pretutindeni în Scripturi totul opusă acestor adevăruri.
putem vedea că ori de câte ori poporul lui Dumnezeu L-a lăsat Dacă am fi conştienţi de nevoia noastră continuă de a stabili şi
pe El să plănuiască, viaţa lor a fost un succes total, dar ori de menţine o relaţie corectă cu Sursa infinită, am rămâne legaţi de
câte ori au preluat ei acest rol, viaţa lor a fost un eşec lamenta- El şi problemele noastre vor fi rezolvate. Dar Dumnezeu nu-Şi
bil. Însă, în ciuda acestor lucruri, cu greu putem găsi pe cineva impune niciodată prezenţa nimănui. Chiar dacă El ştie mai bine
de-a lungul istoriei, în afară de Hristos, care să-I permită pe decât am putea şti noi vreodată, că este imposibil ca omul să
deplin lui Dumnezeu să-l conducă în toate căile sale. Profetul supravieţuiască odată ce legătura cu El este complet distrusă, El
Daniel este următorul exemplu al unui om care s-a încrezut con- nu va forţa pe nimeni să primească viaţă de la El. El permite fie-
tinuu în Dumnezeu ca Făcător de planuri al său şi care a expe- cărui individ să aibă libertatea de a aplica principiile Sale în
rimentat odihna de Sabat. viaţa sa, dacă alege astfel. Deoarece Dumnezeu vrea să ne dea
Au existat timpuri când poporul lui Dumnezeu I-au îngăduit lumina şi viaţa Sa, El ia orice măsură posibilă pentru a ne învă-
să plănuiască pentru ei, dar prea adesea, în ciuda succesului pe ţa să cunoaştem bine căile Sale. De aceea, dacă nu învăţăm şi nu
care l-au avut, s-au întors la planurile lor, cu urmările deza- practicăm principiile Sale, greşeala ne aparţine numai nouă şi
struoase ce au avut loc. Până şi vieţile celor mai mari oameni nicidecum lui Dumnezeu.
sunt în general un amestec de plănuire divină şi omenească, exis- Când întrerupem legătura noastră cu Dumnezeu, noi ne dis-
tând tendinţa continuă de a se depărta de Dumnezeu, îndreptân- trugem singuri. Deci, atunci când călcăm legea Sa, acest lucru
32 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SURSA FUNDAMENTALĂ 33

ne distruge? Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că „păcatul este Noi, cunoscând binele şi răul. Nu trebuie să i se permită ca să-şi
călcarea Legii” (1Ioan 3,4 KJV) şi „plata păcatului este moartea” întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să
(Romani 6,23). De fiecare dată când călcăm legea divină ne pri- trăiască în veci.’ De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din gră-
văm pe noi înşine de viaţă. Cu cât continuăm mai mult să facem dina Edenului, ca să lucreze pământul, din care fusese luat.”
aceasta, cu atât mai repede îmbătrânim şi murim. Acest lucru Geneza 3,22.23.
poate conduce la concluzia eronată că din moment ce călcarea „Dacă omul, după cădere, ar fi avut intrare liberă la pomul
Legii ia viaţa, atunci ţinerea ei va restabili viaţa. Drept urmare, vieţii, ar fi trăit veşnic şi, în felul acesta, păcatul ar fi fost nemu-
unii oameni îşi devotează viaţa ţinerii Legii şi învaţă şi pe alţii ritor. Dar un heruvim cu o sabie de foc a păzit ‚drumul care duce
că soluţia la orice problemă se găseşte în ţinerea ei cu stricteţe. la pomul vieţii’ (Geneza 3,24) şi nimănui din familia lui Adam nu
Ceea ce nu înţeleg ei este faptul că Legea nu poate niciodată să i-a mai fost îngăduit să treacă această barieră şi să se împărtă-
dea viaţă. Apostolul Pavel a declarat foarte clar acest adevăr: şească din rodul dătător de viaţă. De aceea nu există păcătos
„Dacă s-ar fi dat o lege care să poată da viaţa, atunci cu siguran- nemuritor.” Tragedia veacurilor, cap. 33, par. 8.
ţă, neprihănirea ar veni din Lege.” Galateni 3,21. Dar nu există
nici o lege „care să poată da viaţa”.
A privi la Lege ca fiind sursa vieţii este o poziţie extremă, care Reînnoirea vieţii
nu poate fi susţinută. Dar trebuie să fim atenţi să nu respingem
această extremă pentru a accepta o alta – darea la o parte a Cum au putut Adam şi Eva să calce Legea şi totuşi să poată
Legii. Nici această poziţie extremă nu poate fi justificată, deoa- trăi veşnic, din moment ce plata păcatului este moartea (vezi
rece în timp ce Legea nu poate da viaţa, ea are un rol vital în Romani 6,23)? Este adevărat că această călcare a legii lui
susţinerea ei, iar neascultarea distruge viaţa. Dumnezeu distruge pe păcătos, dar dacă primii noştri părinţi ar
În cele din urmă, cauza esenţială pentru moarte este separa- fi continuat să mănânce din pomul vieţii, vieţile lor păcătoase ar
rea de Sursă. Acest lucru este dovedit prin faptul că, dacă Adam fi devenit nemuritoare.
şi Eva ar fi continuat să mănânce din pomul vieţii după ce au Indiferent de cât de strâns a fost Adam legat de Dătătorul vie-
păcătuit, ar fi trăit veşnic ca păcătoşi nemuritori. De aceea ţii, fiecare păcat pe care l-a comis avea să-şi pretindă plata asu-
Dumnezeu le-a interzis accesul la pom după ce au păcătuit. pra forţelor sale vitale. Dar dacă ar mai fi avut încă acces la
„Domnul Dumnezeu a zis: ‚Iată că omul a ajuns ca unul din pomul vieţii, acele pierderi ar fi putut fi înlocuite. Atâta timp cât
Adam avea să ajungă la pomul vieţii în timpul potrivit, forţele
vieţii sale ar fi fost reaprovizionate mai înainte ca păcatele sale
Legătura cu Neascultarea să-l distrugă pe deplin. În felul acesta ar fi fost posibil ca el să
Ascultarea de
Sursa de legile trăiască veşnic ca păcătos nemuritor.
legile divine
infinită dvine Tot astfel şi azi există pastile şi băuturi care permit să ai
libertatea de a mânca şi bea cât de mult doreşti fără a avea apoi
efecte adverse. Dar Dumnezeu nu a luat niciodată măsuri pen-
tru un sistem în care să putem păcătui fără nici o primejdie.
În schimb, Dumnezeu a luat măsuri pentru restaurarea vieţii
dacă suntem gata să încetăm cu practicile păcătoase şi să ne
dă viaţa întreţine viaţa distruge viaţa
întoarcem la El. Deşi plata păcatului este moartea şi nu putem
să ascundem păcatul, o parte din viaţa pierdută prin păcat poate
fi recâştigată printr-o legătură cu Sursa întregii vieţi şi sănătăţi.
34 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SURSA FUNDAMENTALĂ 35

Un exemplu excelent al reînnoirii vieţii prin legătura cu vele pentru păcate cum ar fi minciuna, uciderea, furtul, adulte-
Sursa, este dat în Marcu 2,1-12 în istoria omului care a fost rul, călcarea Sabatului şi închinarea la idoli.
lăsat în jos prin acoperiş la picioarele lui Isus. Încălcarea legii De exemplu, de ce ucide cineva pe altcineva? În cele mai
lui Dumnezeu a fost motivul pentru care acest om a ajuns în multe cazuri victima devine o problemă pentru ucigaş (excepţie
pragul morţii. Atunci când a venit la Isus „nu era timp de pier- fiind cazul psihopaţilor). Într-un fel, victima este văzută ca ame-
dut; carnea lui prăpădită începea să dea semne de descompune- ninţând, privând sau frustrând pe ucigaş, până acolo că acesta
re.” Hristos, Lumina lumii, cap. 27, par. 21. alege să urmeze un curs de acţiune pentru a rezolva problema,
Boala acestui om a fost rezultatul mai multor ani de păcat, înlăturând cu totul cauza. În mod asemănător, oamenii încearcă
iar suferinţele sale au fost accentuate apoi prin remuşcările să rezolve problemele lor spunând minciuni, furând şi urmând
care au urmat. Călcarea Legii a pretins plata ei teribilă până nenumărate alte căi păcătoase. Nu se pot gândi la nici o cale mai
când, ca o consecinţă directă, el a ajuns literal aproape de moar- bună pentru a-şi rezolva problemele.
te. Apoi el a ajuns în legătură cu Dătătorul vieţii prin Isus Problema constă în faptul că fiecare soluţie omenească Îl res-
Hristos – Piesa de legătură. Un torent de viaţă de la Dumnezeu pinge pe Dumnezeu ca Rezolvator de probleme. Aceasta ne pune
s-a revărsat în el, refăcând tot ceea ce ruinase păcatul. El s-a efectiv în locul lui Dumnezeu şi în acelaşi timp întrerupe legătu-
ridicat imediat din patul său şi a ieşit din încăpere într-o stare ra noastră cu El. De aceea,
de sănătate cu mult mai bună decât a celor care îl înconjurau. este nevoie să folosim fieca- DEFINIŢIA PĂCATULUI:
(Vezi Marcu 2,12.) re ocazie pentru rugăciune o soluţie omenească
Acesta este un exemplu clar cu privire la modul în care viaţa şi studiu ca să căpătăm cea născocită pentru a
lui Dumnezeu poate contracara efectele păcatului în cei care se mai puternică convingere rezolva o problemă.
pocăiesc şi sunt gata să-l părăsească şi să-L urmeze pe El. Acest cu privire la poziţia lui
exemplu ilustrează de asemenea ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi Dumnezeu ca Sursă a noastră, ca Făcător de planuri, Purtător
îngăduit vreunui păcătos să mănânce din pomul vieţii. de poveri şi Rezolvator de probleme. Pe măsură ce învăţăm să ne
încredem şi să ne odihnim tot mai mult în El, vom fi feriţi de
pierderi îngrozitoare, mizerie şi în cele din urmă de moarte, care
Definiţia păcatului sunt rezultatul încrederii în sine a omului.

Deci, care este legătura dintre păcat şi moarte? În timp ce


neascultarea de legea lui Dumnezeu este văzută de obicei ca Nevoia de a avea Sabatul
fiind principala cauză pentru boală şi moarte, cauza mai adâncă
este separarea de Sursa vieţii. Ori de câte ori călcăm legea lui Adevăratul nostru vrăjmaş, încrederea în sine, risipeşte mai
Dumnezeu ne separăm de Sursă. Şi aceasta nu pentru că viaţa mult decât realizăm noi capacitatea infinită şi iubirea Tatălui
lui Dumnezeu este chiar antiteza păcatului, ci din cauza naturii nostru atotputernic şi veşnic. El cunoaşte mai bine ca oricine
păcatului ca atare. urmările dezastruoase ce vor veni asupra noastră, dacă uităm că
Deci, mai exact ce este păcatul? El este Creatorul nostru şi singura Sursă de susţinere a existen-
Biblia spune că „păcatul este călcarea Legii”. (1Ioan 3,4 con- ţei, şi dacă încercăm să uzurpăm poziţia Sa. Pentru a ne salva
form cu KJV) Aceasta este desigur adevărat, dar o altă definiţie de la o asemenea teribilă greşeală, El a luat toate măsurile nece-
care conţine cauza mai adâncă a păcatului este: păcatul este sare pentru a ne oferi o înţelegere adevărată despre poziţia
soluţia născocită de om pentru a rezolva o problemă. La început noastră, comparativ cu poziţia Sa, şi pentru a face această dis-
aceasta pare să fie o definiţie neobişnuită, dar să privim la moti- tincţie clară în mintea şi inima noastră.
36 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SURSA FUNDAMENTALĂ 37

Zi de zi, Tatăl nostru ceresc ne satisface toate nevoile, deseori În următorul Sabat vom putea veni la El din nou, pentru a ne
mai înainte de a fi conştienţi de ele. El ne învaţă să ne încredem reînnoi viziunea şi a ne reîmprospăta încrederea şi odihna în El.
în El, în loc de a ne încrede în noi înşine, şi să ne punem încre- În felul acesta ni se va aminti să nu ne încredem niciodată în
derea în capacitatea Sa de a ne purta în continuare de grijă. În propria înţelepciune, ci să depindem în schimb de Dumnezeu în
plus, El a rânduit o binecuvântare specială pentru noi în fiecare ce priveşte facerea planurilor, rezolvarea problemelor şi purta-
a şaptea zi. În fiecare săptămână, în această zi de Sabat, rea poverilor. Vom experimenta acea pace dăinuitoare care
Dumnezeu ne oferă ocazia de a ne opri din goana noastră năval- întrece orice pricepere.
nică a activităţilor zilnice, cu pericolul ei de a exercita încredere
în sine, şi să ne amintim că El este singura noastră Sursă.
Sabatul ne permite să ne tragem respiraţia, să luăm cunoştinţă
de situaţia noastră şi să renunţăm la înclinaţia spre încredere în
sine, concentrându-ne la Sursa infinită şi la Furnizorul care
satisface toate nevoile noastre. Fiecare a şaptea zi ne-a fost dată
pentru a ne aminti că Dumnezeu este Creatorul cerului şi al
pământului, şi că El este Susţinătorul tuturor lucrurilor create.
În Exodul 20, unde Sabatul este porunca a patra, învăţându-
ne cum să-L iubim pe Dumnezeu, ţinerea lui este veşnic legată
de lucrarea Sa creatoare.
„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi
şase zile şi să-ţi faci lucrul tău, dar ziua a şaptea este ziua de
odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău. Să nu faci nici o
lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici
roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în
şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce
este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecu-
vântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” Exodul 20,8-11.
Când ţinem Sabatul în ziua pe care ne-a dat-o Domnul, vom
primi binecuvântarea specială pe care Dumnezeu a avut-o în
vedere pentru noi. Pe măsură ce aceasta va reînnoi de la o săp-
tămână la alta viziunea noastră cu privire la puterea, iubirea şi
înţelepciunea lui Dumnezeu, noi vom învăţa să ne încredem tot
mai mult în El şi să avem mai puţină încredere în capacităţile
noastre de a ne plănui viaţa, de a ne satisface nevoile şi de a ne
rezolva problemele. Acceptând darul lui Dumnezeu care este
Sabatul şi sfinţind această zi, vom avea acces la Sursa cea puter-
nică. În timp ce inimile noastre sunt umplute cu încredere în
capacitatea Sa perfectă de Făcător de planuri şi Rezolvator de
probleme, vom învăţa să lăsăm tot mai mult planurile şi proble-
mele noastre în mâinile Sale pentru săptămâna care urmează.
HRISTOS – MAREA PIESĂ DE LEGĂTURĂ 39

dar o scurtă privire asupra lucrărilor creaţiunii Sale, ne va ajuta


să înţelegem de ce fiinţele fără de păcat au şi ele nevoie de o
Piesă de legătură.

Hristos – Transformatorul
CAPITOLUL 02
Dumnezeu este Centrala electrică care oferă energie întregu-
lui univers. Prin Hristos, El încă „susţine toate lucrurile prin
cuvântul Său puternic.” Evrei 1,3. Acele „lucruri” includ cel
puţin un miliard de miliarde de sori, pe lângă toate celelalte pla-
Hristos – Marea piesă de legătură nete şi creaturi. Cine poate evalua cantitatea de energie necesa-
ră pentru a menţine nişte sisteme atât de vaste? În contrast cu
această capacitate infinită,
cât de mici sunt chiar şi capa-
u toate că rolurile Lor sunt diferite, poziţia şi lucrarea lui cităţile celei mai măreţe crea-
C Hristos în ordinea divină sunt la fel de hotărâtoare pen-
tru existenţa continuă a întregii creaţii, după cum este poziţia şi
turi a lui Dumnezeu! Nici
chiar cel mai puternic înger
lucrarea Tatălui. Hristos este Canalul prin care se revarsă nu poate veni direct în pre-
întreaga viaţă de la Sursa atotputernică către fiecare creatură zenţa lui Dumnezeu fără a fi
din univers. consumat.
Dar de ce avem nevoie de un astfel de Canal? De ce nu se O ilustraţie practică a aces-
poate ca lumina şi iubirea lui Dumnezeu să fie revărsate direct tui lucru poate fi văzută în
în noi? centralele electrice care asigu-
Este evident că, din moment ce intrarea păcatului a impus ră necesarul de energie pen-
teribila separare dintre Dumnezeu şi omenire, a devenit necesar tru oraşe ca San Francisco
să existe o Piesă de legătură pentru a astupa prăpastia existen- sau Londra. Debitul energiei
tă. Păcătuirea noastră ne împiedică să ne apropiem de care porneşte din aceste
Dumnezeu altfel decât prin Hristos. Biblia foloseşte termenul de instalaţii este enorm de
„Mijlocitor” pentru a accentua acest adevăr: „Pentru că există un mare. Dacă curentul ce se
singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi revarsă din asemenea insta-
oameni, omul Isus Hristos.” 1 Timotei 2,5. laţii ar fi conectat direct la un
Însă Adam şi Eva au avut nevoie de o Piesă de legătură şi aparat de uz casnic, cum ar fi
înainte de căderea lor, deoarece chiar şi fiinţele fără păcat au frigiderul, ar fi distrus ime-
nevoie de o Piesă de legătură între ele şi Cel Infinit. Acest lucru diat. Oricum, nu se poate reduce nici cantitatea de energie pe
se datorează puterii extraordinare care se află în Creator, în con- care aceşti generatori o degajă, ca problema să fie rezolvată,
trast cu slăbiciunea creaturilor pe care El le-a adus la viaţă (vezi deoarece aceasta ar însemna să nu mai fie energie suficientă
Psalmii 103,14). Desigur, este imposibil pentru noi să înţelegem pentru întregul oraş. Problema se rezolvă prin instalarea unui
pe deplin capacităţile infinite şi atotputernice ale lui Dumnezeu, transformator între generator şi instalaţia electrică. Acest
40 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU HRISTOS – MAREA PIESĂ DE LEGĂTURĂ 41

dispozitiv poate primi întregul debit de energie de la centrala Hristos a aplicat această imagine la Sine când i-a spus lui
electrică şi apoi să elibereze un debit mai mic, potrivit capaci- Natanael: „Adevărat îţi spun, vei vedea cerul deschis şi pe îngerii
tăţii aparatelor folosite. lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul omului.” Ioan 1,51.
În acelaşi fel, Hristos este „Transformatorul” care canalizează „Hristos este scara pe care
puterea lui Dumnezeu către creaturile fără păcat, precum şi a văzut-o Iacov sprijinindu-se
către cele păcătoase, la o intensitate atât de redusă, încât ele să pe pământ, cu capătul de sus
o poată primi fără nici un risc, în scopul continuării vieţii. ajungând la poarta cerului,
Pentru ca Hristos să poată ocupa această poziţie unică în tocmai la hotarul slavei.
ordinea divină, este necesar ca El să fie în acelaşi timp atât Dacă scara aceasta n-ar fi
Dumnezeu cât şi creatură. Asemenea scării pe care Iacov a ajuns la pământ cu o singură
văzut-o în visul său, Hristos trebuie să ajungă până la Sursa treaptă, am fi fost pierduţi.
divină ca să poată avea acces deplin la resursele nelimitate ale Dar Hristos vine la noi acolo
lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, trebuie să ajungă şi la creaţie, unde suntem. El a luat natu-
pentru a canaliza aceste resurse către primitori. Dacă nu ar fi ra noastră şi a biruit, pentru
fost egal cu Tatăl sau cu creaţia, nu ar fi putut să fie o Piesă de ca şi noi, luând natura Lui,
legătură eficientă. Şi dacă universul nu ar fi avut o Piesă de să putem birui. Făcut ‚într-o
legătură eficientă, nu ar fi putut exista. fire asemănătoare cu a păca-
Pentru a ilustra mai bine, să ne gândim la liniile electrice din- tului’ (Romani 8,3), El a trăit
tre centrala electrică şi consumator; dacă ele nu ar ajunge până o viaţă fără păcat. Acum,
la capăt, curentul nu ar putea să circule şi nu ar mai funcţiona prin dumnezeirea Sa, stăpâ-
nimic în casă. Existenţa unui conector corespunzător, care să fie neşte pe tronul cerului, în
perfect, este vitală pentru ca transferul de energie de la sursă la timp ce prin natura Sa ome-
primitor să aibă loc aşa cum trebuie. nească vine la noi.” Hristos,
Tot aşa stau lucrurile şi în domeniul spiritual. Hristos este o Lumina lumii, cap. 31, par. 14 de la urmă.
Piesă de legătură perfectă, care poate acoperi pe deplin distanţa Lucrarea lui Hristos ca Piesă de legătură între Infinit şi finit,
dintre Sursa infinită, la cel mai înalt nivel, şi primitor, la cel mai este frumos zugrăvită în această ilustraţie simplă. El este Piesa
de jos nivel. Nici una din binecuvântările lui Dumnezeu nu de legătură care acoperă întreaga cale de la cer la pământ, fără
poate ajunge la noi dacă nu vine prin Isus Hristos, Piesa de legă- să lipsească nimic.
tură cea mare şi vie dintre divinitate şi omenire. Un exemplu bun cu privire la acest principiu este dat în
Vechiul Testament. Atunci când Dumnezeu, în înţelepciunea şi
iubirea Sa, a dorit să comunice poporului Său adevărurile conţi-
Hristos – Scara nute în cartea Apocalipsei, nu le-a dat direct credincioşilor şi
nici apostolului Ioan. El le-a dat mai întâi lui Isus Hristos, care
Acest aspect al lucrării lui Hristos a fost descoperit lui Iacov le-a dat mai departe printr-un înger slujitorului Său Ioan, după
atunci când Dumnezeu i-a dat visul cu scara cea tainică, care cum este scris:
ajungea de la pământ la cer. „Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca
„El a avut un vis în care a văzut o scară rezemată de pământ, să arate slujitorilor Săi ce are să se întâmple în curând. El le-a
al cărei vârf ajungea până la cer, iar îngerii lui Dumnezeu urcau făcut cunoscut acest lucru, trimiţând pe îngerul Său la robul
şi coborau pe ea.” Geneza 28,12. Său Ioan.” Apocalipsa 1,1.
42 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU HRISTOS – MAREA PIESĂ DE LEGĂTURĂ 43

Piesă de legătură pentru fiinţele necăzute Dumnezeu nu ne-a descoperit niciodată cu cât timp în urmă
în străfundurile eternităţii Hristos a devenit singurul Său Fiu
Imediat ce a fost creată o fiinţă, s-a ridicat nevoia pentru o născut. De aceea, putem fi siguri că nu avem nevoie să cunoaş-
Piesă de legătură. Cu alte cuvinte, imediat ce au fost creaţi înge- tem data. Ne putem odihni în voinţa Sa şi să nu încercăm zadar-
rii, trebuia să existe o Legătură între Sursa atotputernică de nic să facem speculaţii, ci să ne concentrăm mai degrabă atenţia
viaţă şi aceste fiinţe cereşti. la a învăţa acele lucruri pe care, în înţelepciunea Sa infinită, El
Acest plan a fost conceput de mintea Celui care întruchipea- a găsit potrivit să ni le descopere.
ză toată iubirea, perfecţiunea şi înţelepciunea felurită, pentru a În Vechiul Testament, Mica mărturiseşte despre faptul că
stabili cea mai strânsă comuniune şi o părtăşie desăvârşită între Hristos a existat înainte de naşterea Sa în Betleem: „Dar tu,
El şi creaturile Sale. Acest plan este o măsură divină, care Betleeme Efrata, deşi eşti mic printre miile lui Iuda, totuşi, din
garantează din belşug viaţa tuturor celor care aleg să-l primeas- tine va ieşi Cel care va stăpâni peste Israel, a cărui origine exis-
că. Deoarece în acest plan se manifestă toată frumuseţea, slava, tă din vremurile străvechi, din zilele veşniciei.” Mica 5,2
puterea şi iubirea caracterului sfânt şi drept al lui Dumnezeu, (Conform cu NKJV).
cu cât mai bine este înţeles, cu atât mai profund Îl va iubi cre- În Noul Testament Isus Însuşi mărturiseşte despre începutul
dinciosul pe Autorul său divin. La început, acest plan a fost con- Său: „Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu.” Ioan 8,42
ceput pentru a uni toate fiinţele inteligente fără păcat într-o Deci, chiar înainte de crearea omului, Isus Hristos a fost deja
părtăşie profundă, ce avea să crească mereu şi peste care se singurul Fiu născut al lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că
revărsa lumina şi viaţa de la Sursa cerească. El a început să existe în acest timp, deoarece El, ca şi Tatăl Său,
Deci, Dumnezeu a trebuit să aleagă pe Cineva pentru a prelua este Cel veşnic, a cărui preexistenţă nu are început şi a cărui
acest rol de Piesă de legătură. Cine era calificat pentru o astfel viaţă nu se va sfârşi niciodată.
de poziţie unică? Doar o Fiinţă care era Dumnezeu şi creatură, în „Isus Hristos este acelaşi ieri, astăzi şi întotdeauna.” Evrei 13,8.
acelaşi timp, putea să le unească pe cele două. Noi ştim despre Pentru oameni, a fi născut înseamnă să începi de la nimic, dar
Hristos că a fost atât Dumnezeu cât şi om atunci când S-a născut lucrurile nu stau la fel în ce-L priveşte pe Hristos. Înseamnă pur
în Betleem (vezi Mica 5,2; Luca 1,35), dar ce s-a întâmplat înain- şi simplu că El a intrat într-o sferă nouă. Până la o anumită dată
te de a se naşte ca fiinţă omenească? Cum a putut El împlini din eternitatea trecutului, Hristos a fost Dumnezeu, după cum
rolul de Piesă de legătură în acel timp? este şi Tatăl. Apoi a venit timpul când El a fost născut sub forma
Hristos nu a devenit singurul Fiu născut al lui Dumnezeu unui înger, făcând astfel legătura dintre îngerii creaţi şi Sursa
atunci când S-a născut în Betleem. El deja deţinea acea poziţie vieţii. Mai târziu, El a repetat această întrupare, când a devenit o
mai înainte de a veni pe pământ. Hristos a mărturisit despre fiinţă omenească ca şi noi şi s-a născut ca un copilaş în Betleem.*
aceasta atunci când i-a spus lui Nicodim că Dumnezeu a dat pe
Singurul Său Fiu născut pentru a salva omenirea de la pieire. *„Scripturile declară că Hristos este „singurul Fiu născut al lui Dumnezeu’.
El este născut, nu creat. În ce priveşte timpul în care a fost născut, nu este nece-
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe sin-
sar să cercetăm, şi mintea noastră nici nu ar putea înţelege dacă ni s-ar spune.
gurul Lui Fiu născut, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, Profetul Mica ne spune tot ce putem cunoaşte despre aceasta în următoarele
ci să aibă viaţa veşnică.” Ioan 3,16 (Conform cu NKJV). cuvinte: ‚Şi tu, Betleeme Efrata, cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpe-
Dumnezeu nu a dat pe Hristos fiinţelor căzute pentru a tenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a
deveni născut, ci El „a dat pe singurul Lui Fiu (deja) născut.” cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.’ Mica
5,2. A fost un timp când Hristos a ieşit şi a venit de la Dumnezeu, din sânul
Dacă aceasta a dat Dumnezeu, atunci aceasta este ceea ce era Tatălui (Ioan 8,42; 1,18), dar acel timp este atât de îndepărtat în zilele veşniciei
Mântuitorul când a fost dat – singurul Fiu născut al lui încât, pentru înţelegerea noastră mărginită este fără început.” Hristos şi nepri-
Dumnezeu. hănirea Sa, pag. 21, 22 în lb. engleză, de E.J. Waggoner.
44 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU HRISTOS – MAREA PIESĂ DE LEGĂTURĂ 45

Hristos – Îngerul Vizitatorul ceresc nu numai că a primit jertfa, dar a şi dovedit pute-
rea Sa divină aducând foc asupra stâncii (vezi versetul 21). Ghedeon
Hristos este prezentat atât ca Dumnezeu cât şi ca Înger peste s-a temut de faptul că văzându-L pe Îngerul Domnului, aceasta îl va
tot în Vechiul Testament. El este Îngerul care a apărut lui Avraam, costa viaţa, dar temerile lui au fost liniştite.
Iosua, Ghedeon, părinţilor lui Samson şi multor altora. El este „Când Ghedeon şi-a dat seama că fusese Îngerul Domnului, a
Arhanghelul Mihail şi Îngerul legământului. Referinţele Vechiului exclamat: ‚Ah, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului
Testament sunt foarte clare în faţă-n faţă.’ Dar Domnul i-a zis: ‚Fii pe pace! Nu te teme. Nu vei
această privinţă. Hristos în cele două domenii muri.’ Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului, şi i-a pus nume-
Iacov ale Sale le ‚Domnul păcii’. Altarul acesta este şi astăzi în Ofra, care apar-
Iacov s-a luptat cu Înge- ţinea familiei lui Abiezer.”Judecători 6,22-24.
Hristos ca Dumnezeu
rul Mihail, sau Hristos, „Ghedeon dorea un semn, ca să fie sigur că Acela care vorbea
până s-au ivit zorile, după cu el este Îngerul legământului, care lucrase pe timpuri pentru
cum confirmă Osea: „În pân- Israel. . . i s-a dat semnul cerut: cu toiagul pe care-l avea în
Hr. ca Înger
tecele mamei, a apucat căl- mână, Îngerul a atins carnea şi azimile şi un foc care a ieşit din
câiul fratelui său; ca bărbat stâncă a mistuit jertfa. Apoi, Îngerul a pierit din faţa lui.”
el s-a luptat cu Dumnezeu. Patriarhi şi profeţi, cap. 53, par. 15.
S-a luptat cu Îngerul, şi l-a biruit; a plâns şi I-a cerut favoarea.
L-a întâlnit la Betel, şi a vorbit cu El acolo.” Osea 12,3.4. Manoah şi soţia lui
Aici profetul pune un semn de egalitate între lupta cu Îngerul Acelaşi Înger, Isus Hristos, este Cel care s-a arătat părinţilor
şi lupta cu Dumnezeu, recunoscând că Îngerul care s-a luptat cu lui Samson.
Iacov a fost în acelaşi timp Dumnezeu. De aceea, Îngerul nu „Îngerul Domnului i S-a arătat şi i-a zis: ‚Tu eşti stearpă, şi
putea fi nimeni altul decât Hristos, Îngerul legământului, pen- n-ai copii, dar vei rămâne însărcinată, şi vei avea un fiu.’”
tru că nici un alt înger nu poate fi Dumnezeu şi înger în acelaşi Judecători 13,3.
timp. Ca şi în cazul lui Ghedeon, a avut loc o discuţie între
„Era Hristos, ‚Îngerul legământului’, care Se descoperise pe Vizitatorul ceresc şi părinţi (vezi versetele 9-14). Încă o dată s-a
Sine lui Iacov.” Patriarhi şi profeţi, cap. 18, par. 7. aplicat acelaşi test, care a fost acceptat. Când Îngerul a dispărut
în foc, Manoah şi soţia sa au ştiut cu siguranţă că fusese Înge-
Ghedeon rul legământului.
Acelaşi Înger puternic, Mihail sau Hristos, este Cel care i-a „Îngerul Domnului a răspuns: ‚Chiar dacă M-ai opri, n-aş
dat însărcinarea lui Ghedeon. Raportul despre conversaţia lor se mânca nimic din bucatele tale. Dar dacă vrei să aduci o ardere
găseşte în Judecători, unde este relatată istoria respectivă. de tot, s-o aduci Domnului.’Manoah nu şi-a dat seama că era
„A venit Îngerul Domnului, şi S-a aşezat sub stejarul din Îngerul Domnului. Apoi Manoah a întrebat pe Îngerul
Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer, în timp ce fiul Domnului: ‚Care-Ţi este numele, ca să-Ţi aducem slavă, când se
său Ghedeon bătea grâul în teasc, ca să-l ascundă de Madianiţi. va împlini cuvântul Tău?’ El i-a răspuns: ‚Pentru ce Îmi ceri
Îngerul Domnului i S-a arătat, şi i-a zis: ‚Domnul este cu tine, Numele? El este dincolo de înţelegerea omenească.’ Atunci
viteazule!’ Ghedeon I-a zis: ‚O Domnul meu. . .’ Domnul S-a uitat Manoah a luat iedul şi darul de mâncare, şi le-a adus jertfă
la el şi a zis. . .” Judecători 6,11-14 (Conform cu NKJV). Domnului pe stâncă. Şi Domnul a făcut un lucru minunat, în
Apoi Ghedeon, dorind să ştie sigur dacă a fost Îngerul legământu- timp ce Manoah şi nevasta sa priveau. Pe când flacăra se ridi-
lui, I-a adus o jertfă, pe care nici un înger obişnuit nu ar fi primit-o. ca de pe altar către cer, Îngerul Domnului S-a urcat în flacăra
46 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU HRISTOS – MAREA PIESĂ DE LEGĂTURĂ 47

altarului. Văzând lucrul acesta, Manoah şi nevastă-sa au căzut bărbat şi femeie, trebuie să se unească pentru a produce o a
cu faţa la pământ. Îngerul Domnului nu S-a mai arătat lui treia viaţă, copilul, care posedă viaţa ambilor părinţi. Când
Manoah şi nevestei lui. Atunci Manoah a înţeles că a fost Înge- Hristos s-a născut în familia omenească, cele două vieţi, a lui
rul Domnului.” Judecători 13,16-21. Dumnezeu şi a omului, au fost unite. Hristos a fost în acelaşi
„Manoah şi soţia sa nu au ştiut că Cel care le vorbise era Isus timp atât Dumnezeu cât şi om. El a venit „ca să facă pe cei doi
Hristos. . .” până ce nu li s-a dat şi lor acelaşi semn de foc, care să fie în El Însuşi un singur om nou, făcând astfel pace.”
fusese dat şi lui Ghedeon. Atunci „Ei au ştiut că L-au văzut pe Efeseni 2,15.
Cel sfânt, care, ascunzându-şi slava în stâlpul de nor, a fost Această contopire a divinităţii cu omenescul este într-adevăr o
Călăuza şi Ajutorul lui Israel în pustie.” Comentarii biblice AZŞ, taină. Când comparăm capacităţile de necrezut ale Creatorului
vol 2, pag. 1006, în lb. engleză, par. 1 şi 3. cu natura extrem de limitată şi finită a fiinţei omeneşti, îndeo-
Sunt multe alte exemple în care Hristos s-a arătat fiinţelor sebi după intrarea păcatu-
omeneşti ca Înger. Aceasta nu înseamnă că El S-a transformat Hristos ca Dumnezeu lui în lume, este de neînţe-
în înger, pentru că deja era atât Dumnezeu cât şi Înger, într-o les cum divinitatea a
singură persoană. Cele două naturi erau împletite tainic într-o putut sălăşlui în corp
singură Fiinţă. Când se vorbeşte despre Hristos ca fiind „Înge- Hristos ca Înger omenesc. Dar Domnul a
rul”, El a fost în realitate înger, după cum a fost în realitate om. dovedit realitatea acestui
El nu a apărut doar sub forma unui înger. fapt nu doar prin minunea
În felul acesta, Scripturile ne demonstrează în mod clar că Hr. ca Om zămislirii şi naşterii lui
naşterea originală a lui Hristos nu a avut loc atunci când s-a Hristos, ci şi prin prezenţa
născut în Betleem. A avut loc fie înainte, fie în acelaşi timp cu Sa în tufişul arzător şi în
crearea primelor fiinţe. Trioul Cel Atotputernic cunoştea proble- cortul din pustie. Şi totuşi, acest adevăr nu poate fi înţeles pe
ma pe care avea să o aducă diferenţa imensă de putere dintre deplin de gândirea omenească; este cunoscut doar de cei cărora
Creator şi creaturi. Ei au ştiut că singura soluţie era ca unul Tatăl le-a descoperit acest lucru. De exemplu, fariseii din zilele
dintre Cei Trei Atotputernici, să ia natura şi forma unei creaturi lui Hristos nu posedau această înţelegere. Ei au recunoscut că
prin procesul naşterii. În felul acesta ar fi existat o Piesă de Hristos era un om excepţional, dar nu L-au văzut pe Dumnezeu
legătură care putea să menţină legătura cu Infinitul, ceea ce ar în trup omenesc.
fi permis creaturilor să supravieţuiască. Hristos a fost Singurul Problema păcatului de pe pământ a creat o prăpastie între
care a luat asupra Sa de bunăvoie această poziţie modestă. omenirea decăzută şi Dumnezeu, iar Hristos a venit pentru a
construi un pod peste această prăpastie. Dar existenţa Sa nu a
început atunci când El S-a născut în Betleem. El Şi-a arătat şi
Piesă de legătură pentru fiinţele căzute mai mult îndurarea Sa prin faptul că a venit să locuiască în car-
nea omenească păcătoasă. Nu a fost nevoie să fie introdusă o
A doua ocazie când Hristos a fost născut, a fost atunci când măsură nouă, temporară pentru a rezolva problema pe care a
a fost zămislit prin Duhul Sfânt în pântecele Mariei. Acest eve- creat-o păcatul. Aceeaşi soluţie care a existat pentru îngerii din
niment este cel mai bine cunoscut şi înţeles de către copiii lui cer, a fost mijlocul de a reuni pe păcătoşi cu Dumnezeu. A fost
Dumnezeu de pretutindeni de pe pământ. Când studiem acest aceeaşi taină în ambele cazuri.
eveniment minunat, avem avantajul că şi noi suntem născuţi, Folosind această taină pentru a rezolva problema păcatului,
şi de aceea cunoaştem din proprie experienţă principiile impli- Hristos Şi-a îmbrăcat divinitatea Sa cu omenescul, devenind
cate într-un asemenea proces. Înţelegem că două vieţi diferite, unul din familia omenească. El, care a fost Dumnezeul original
48 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU HRISTOS – MAREA PIESĂ DE LEGĂTURĂ 49

şi etern, a luat asupra Sa forma creaturilor care aveau nevoie de oamenilor prin profeţi, însă în dispensaţiunea Noului Testament
slujirea Sa, pentru a le uni cu Dumnezeu şi unele cu altele. El a comunicat cu omenirea direct prin Fiul Său, Isus Hristos.
Satana lucrează cu o stăruinţă de neabătut să întunece „În trecut, Dumnezeu a vorbit în repetate rânduri şi în diferi-
această lumină preţioasă, ştiind că toţi cei care vor înţelege, te moduri părinţilor noştri prin prooroci, dar în ultimele zile, El
vor primi şi trăi acest adevăr, nu numai că vor fi eliberaţi de ne-a vorbit prin Fiul Său.” Evrei 1,1.2.
sub puterea sa, dar vor deveni şi o ameninţare pentru cauza Pretutindeni în era Vechiului Testament, Hristos a fost
sa. El ştie că Hristos a luat natura omului căzut pentru a fi o rareori singura zală în lanţul de comunicare dintre Dumnezeu şi
Piesă de legătură şi, de aceea, el încearcă să ascundă această fiinţele omeneşti. Unele din aceste ocazii cuprinse în raportul
cunoştinţă de la noi. El învaţă că Hristos a venit într-o natură biblic, includ apariţia Sa în faţa lui Avraam şi comunicarea Sa
diferită, fără păcat, nu în carnea şi sângele celor pe care a cu el chiar înainte de distrugerea Sodomei, întâlnirea cu Iosua
venit să-i elibereze, dar Ioan identifică în mod clar acest spirit pentru a-i da instrucţiunile speciale în vederea cuceririi
ca fiind al lui anticrist (vezi 1 Ioan 4,2.3). Nu trebuie să ni se Ierihonului, precum şi exemplele pe care le-am menţionat deja
răpească acest adevăr, deoarece în Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la Iacov, părinţii lui Samson şi Ghedeon.
scrie foarte clar că Hristos a venit în familia omenească având În cele mai multe ocazii din Vechiul Testament, Dumnezeu L-a
aceeaşi carne şi sânge ca fiinţele căzute şi păcătoase pe care a folosit pe Hristos ca fiind prima zală în lanţul comunicării şi, de
venit să le salveze. regulă, a fost folosit un profet ca ultimă zală a acestui lanţ. Dar
„Căci ceea ce Legea nu putea să facă, deoarece natura păcă- atunci când Hristos a umblat ca Om pe acest pământ, El a fost
toasă o făcea fără putere, a făcut Dumnezeu trimiţând pe însuşi în contact direct cu oamenii. Deşi mulţi L-au ascultat cu plăce-
Fiul Său în natura omului păcătos, pentru a fi o jertfă pentru re, ei pricepeau cu greu cine era El în realitate – Dumnezeu şi
păcat. Astfel a condamnat păcatul în omul păcătos.” Romani 8,3. om într-o persoană.
„Deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El
Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca prin moarte să
nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul. . .
Căci negreşit, El nu a luat asupra Sa natura îngerilor, ci a luat
asupra Sa sămânţa lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se
asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce pri-
veşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic
de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele poporului.”
Evrei 2,14.16.17 (Conform cu KJV).
Biblia descoperă pe Hristos ca fiind Legătura perfectă dintre
Sursa eternă şi fiecare primitor dependent, fie că este sfânt şi
fără de păcat, sau căzut şi păcătos.

O zală în lanţ

Dumnezeu nu este doar Conducătorul suprem şi Sursa de ener-


gie pentru fiecare fiinţă creată, dar şi Sursa întregii lumini care se
varsă asupra omenirii. În timpul Vechiului Testament El a vorbit
PRIMITORI DEPENDENŢI 51

Slabi, înguşti şi mărginiţi

Suntem atât de slabi şi înguşti, încât nu posedăm destulă


înţelepciune ca să ne planificăm cum trebuie viaţa. Aceasta pen-
tru că noi nu avem capacitatea de a fi nişte făcători de planuri
siguri şi eficienţi. Noi nu ne putem modela viitorul.
CAPITOLUL 03 „Ştiu Doamne că viaţa omului nu-i aparţine; omul nu poate
să-şi îndrepte singur paşii.” Ieremia 10,23.
„Încrede-te în Domnul cu toată inima ta şi nu te bizui pe pri-
ceperea ta.” Proverbe 3,5.
„Nu te strădui să devii bogat; încetează să te mai încrezi în
Primitori dependenţi propria înţelepciune.” Proverbe 23,4 (KJV).
Din fericire pentru noi, Creatorul minunilor universului, care
călăuzeşte continuu planetele pe orbitele lor în spaţiu, este de
asemenea Sursa întregii înţelepciuni. Nu este nici o problemă
iblia nu numai că Îl defineşte pe Dumnezeu ca fiind Sursa prea mare, ca Dumnezeu să nu o poată rezolva şi nici o povară
B atotputernică iar Hristos Legătura esenţială, dar ea ne
arată şi fragilitatea, slăbiciunea şi neajutorarea omenirii în pos-
prea grea, ca El să nu o poată purta.
„Prin înţelepciune a pus Domnul temeliile pământului şi prin
tura ei de primitor. La început omul a fost creat din ţărâna pricepere a aşezat cerurile.” Proverbe 3,19.
pământului şi el se întoarce în acelaşi loc. „[Lăudaţi pe] Cel care a făcut cerurile prin priceperea Sa,
„Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a iubirea Sa durează veşnic.” Psalmii 136,5.
suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit astfel un suflet „Sfatul şi judecata Îmi aparţin; Eu am pricepere şi putere.”
viu.” Geneza 2,7. Proverbe 8,14.
„Soarta omului este aceeaşi cu a animalului; aceeaşi soartă au Creatorul nostru este de asemenea un Făcător de planuri
amândoi: cum moare unul, aşa moare şi celălalt. Toţi au aceeaşi desăvârşit, totdeauna gata să descopere copiilor Săi planurile
suflare, şi omul nu are vreun avantaj faţă de animal. Totul este Sale. De aceea suntem sfătuiţi să primim înţelepciune de la
deşertăciune. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărâ- această Sursă veşnică.
nă, şi toate se întorc în ţărână.” Eclesiastul 3,19.20. „Tu mi-ai făcut cunoscută calea vieţii; Tu mă vei umple cu
Dacă vom păstra acest gând în minte, vom fi mai puţin încli- bucurie în prezenţa Ta şi cu plăceri la dreapta Ta.” Psalmii 16,11.
naţi să ne mândrim. Realizarea acestui lucru a inspirat rugăciu- „Cine este omul care se teme de Domnul? El îl va învăţa să
nea lui David: meargă pe calea pe care a ales-o pentru el.” Psalmii 25,12.
„Arată-mi Doamne sfârşitul vieţii mele şi numărul zilelor „Te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi;
mele, ca să ştiu cât de trecătoare este viaţa mea.” Psalmii 39,4. te voi sfătui şi voi veghea asupra ta.” Psalmii 32,8.
„Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem Aceste principii sunt rezumate în următoarele paragrafe:
ţărână. Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de „Mulţi sunt incapabili să facă planuri hotărâte pentru viitor.
pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe Viaţa lor nu este aşezată. Ei nu pot vedea rezultatul afacerilor, şi
care-l cuprindea, n-o mai cunoaşte.” Psalmii 103,14-16. aceasta îi umple adesea de nelinişte şi îi face agitaţi. Să ne amin-
tim că viaţa copiilor lui Dumnezeu în această lume este o viaţă
de peregrin. Nu avem înţelepciune să ne planificăm propriile
52 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU PRIMITORI DEPENDENŢI 53

vieţi. Nu este treaba noastră să ne potrivim viitorul. ‚Prin credin- nul Făcător de planuri, vom vedea că El nu face niciodată vreo
ţă Avraam când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea greşeală. Când noi întâmpinăm probleme, suntem deseori încur-
să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se caţi sau luaţi prin surprindere. Dar lucrurile nu stau aşa cu
duce.’ (Evrei 11,8). Dumnezeu. El nu aşteaptă până ce apare o situaţie de urgenţă
În viaţa Sa pe pământ, Hristos nu a făcut nici un plan pentru sau o problemă, şi abia apoi începe să se gândească la o soluţie.
Sine. A acceptat planurile lui Dumnezeu pentru El, iar Tatăl Îşi Chiar mai înainte ca situaţia problematică să înceapă a se con-
desfăşura planurile zi după zi. Tot aşa ar trebui să depindem şi tura, El deja a prevăzut fiecare detaliu şi a conceput planuri per-
noi de Dumnezeu, pentru ca vieţile noastre să poată fi lucrarea fecte pentru rezolvarea problemei. În preştiinţa Sa, El aşteaptă
simplă a voinţei Sale. Dacă încredinţăm căile noastre în seama să ne ofere soluţia ideală.
Lui, El ne va călăuzi paşii. Experienţa lui Daniel este o demonstraţie excelentă a acestui
Prea mulţi, făcând planuri pentru un viitor strălucit, ajung la fapt. De îndată ce el a început să se roage, a şi venit răspunsul
un eşec total. Lăsaţi-L pe Dumnezeu să facă planuri pentru voi. la cererea sa. Pe când se ruga încă, un înger a venit la el cu răs-
Asemenea unui copilaş, aveţi încredere în călăuzirea Lui, care punsul.
‚va păzi paşii prea iubiţilor Lui’ (1 Samuel 2,9). Dumnezeu nu-Şi „Pe când încă vorbeam şi mă rugam, mărturisind păcatul meu
conduce niciodată copiii altfel decât ar alege ei înşişi să fie con- şi păcatul poporului meu Israel şi aducându-mi cererile înaintea
duşi, dacă ar putea vedea sfârşitul de la început şi dacă ar zări Domnului, Dumnezeului meu, pentru muntele Său cel Sfânt – în
slava scopului pe care îl împlinesc ca împreună lucrători cu El.” timp ce încă mă rugam, Gabriel, omul pe care-l văzusem mai
Divina vindecare, cap. Ajutor în vieţuirea zilnică, subcap. înainte într-o viziune, a venit repede în zbor, în clipa când se adu-
Planuri pentru viitor. cea jertfa de seară. El m-a învăţat şi mi-a zis: ‚Daniele, am venit
O ilustraţie a relaţiei noastre cu acum să-ţi dau discernământ şi înţelegere.’” Daniel 9,20-22.
Sursa este oferită în pilda viei şi a Această capacitate infinită a marelui nostru Rezolvator de
mlădiţelor. Isus a folosit viţa pentru probleme este arătată în următoarele declaraţii:
a se reprezenta pe Sine. Despărţit de „Aceia care îşi predau vieţile sub călăuzirea Sa şi în serviciul
viţă, este imposibil ca ciorchinele să Său nu vor fi aduşi niciodată într-o situaţie pentru care El să nu
se coacă sau chiar să supravieţuias- fi prevăzut ieşire.” Divina vindecare, cap. Vindecarea minţii,
că. „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădi- subcap. Principii biblice de vindecare, par. 7.
ţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine „În orice greutate, El are o cale pregătită pentru a aduce
rămân Eu, aduce mult rod; căci des- uşurare. Tatăl nostru ceresc are o mie de căi pe care ne poate
părţiţi de Mine, nu puteţi face veni în ajutor şi despre care nu ştim nimic. Aceia care se călău-
nimic.” Ioan 15,5. Această relaţie de zesc după principiul că slujirea şi cinstirea lui Dumnezeu tre-
dependenţă este foarte potrivită buie să fie ţinta supremă vor constata că necazurile pier şi că
pentru dependenţa noastră de Dumnezeu. înaintea lor se deschide o cărare netedă.” Hristos, Lumina
lumii, cap. 34, par. 8.
Ne putem odihni în asigurarea că ori de câte ori va apărea o
Fără a fi luat prin surprindere problemă, Dumnezeu are deja o soluţie pentru ea. Nu trebuie să
fim neliniştiţi, căci putem să aruncăm toate grijile asupra
Dacă am renunţa la planurile noastre mândre şi independen- Domnului şi să aşteptăm cu răbdare eliberarea. De fapt, cu cât
te, şi am fi dispuşi să primim acele planuri pentru viaţa noastră, mai complicată este problema, cu atât mai bucuroşi putem fi în
care au fost deja făcute cu înţelepciune desăvârşită de către divi- aşteptarea unei remarcabile desfăşurări a competenţei lui
54 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU PRIMITORI DEPENDENŢI 55

Dumnezeu ca Rezolvator de probleme. Din păcate, o astfel de torul îndepărtat, cât şi în cel apropiat. De fapt, aceasta produce
atitudine nu este naturală pentru noi şi, de aceea, trebuie să ne un efect opus – ne umple sufletul cu nelinişte şi teamă cu privi-
străduim să ne formăm acest obicei, dacă vrem să avem „pacea re la ceea ce vine. Mai mult decât atât, pune asupra credinţei
lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere.” Filipeni 4,7. noastre slabe şi tremurătoare o povară pe care nu o putem
purta. (Vezi istoria vizitei regelui Saul la vrăjitoare, relatată în
1 Samuel 28.)
Conducere zilnică Isus era conştient de tendinţa aceasta omenească, de aceea
ne-a dat următorul sfat:
Este o diferenţă fundamentală între o persoană încrezătoare „De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândin-
în sine, care îşi modelează viaţa cu mândrie, şi copilul umil al lui du-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gân-
Dumnezeu care, încrezător, predă totul Tatălui ceresc. Dacă dindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult
dorim să deţinem controlul asupra treburilor noastre, trebuie să decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă
fim foarte bine informaţi, ca să putem face planuri potrivite. la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu
Însă acest lucru nu este necesar, dacă ne încredem în Dumnezeu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hră-
ca El să facă planuri pentru noi. Făcătorul nostru divin de pla- neşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi,
nuri ne va descoperi doar atât cât avem nevoie să ştim în fieca- cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un
re zi. Aceasta este regula pe care ne-a dat-o Mântuitorul în fru- cot la înălţimea lui?
moasa sa predică de pe munte: Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de
„Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.” Matei 6,34. totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a
În epistola lui Iacov găsim unele învăţături practice despre îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu
modul cum putem aplica această regulă în viaţa zilnică. iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în
„Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: ‚Astăzi sau mâine ne vom cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin cre-
duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie, dincioşilor? Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: ‚Ce vom mânca?’ Sau:
şi vom câştiga bani!’ Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ‚Ce vom bea?’ Sau: ‚Cu ce ne vom îmbrăca?’ Fiindcă toate aceste
ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi
puţin, şi apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: ‚Dacă va trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi
vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.’ Pe neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va
acesta este rea.” Iacov 4,13-16. îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.” Matei 6,25-34.
Dumnezeu lucrează după cum este cel mai bine pentru copiii O explicaţie clară a acestui principiu este dată în următoare-
Săi. El ştie că slaba lor credinţă se poate stinge sub presiunea le paragrafe:
încercărilor zilnice, fără a mai adăuga şi poverile zilei de mâine, „Dacă te-ai predat lui Dumnezeu, ca să faci lucrarea Lui, nu
de săptămâna viitoare, luna viitoare sau anul viitor. De aceea, trebuie să te îngrijorezi de ziua de mâine. Acela, al cărui slujitor
prin faptul că ne arată doar datoriile unei singure zile, El a ales eşti, cunoaşte sfârşitul de la început. Întâmplările zilei de
ceea ce este cel mai bine pentru copiii Săi. mâine, care sunt ascunse de ochii tăi, sunt descoperite ochilor
Dar noi nu suntem în mod natural înclinaţi spre acest plan Aceluia care este Atotputernic.
divin. Înţelepciunea noastră îngustă declară că singura cale Dacă luăm noi conducerea lucrurilor pe care trebuie să le
pentru a avea pace este aceea de a şti ce ne aşteaptă, atât în vii- facem şi ne bizuim pe priceperea noastră ca să izbutim, ne luăm
56 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU PRIMITORI DEPENDENŢI 57

o sarcină pe care Domnul nu ne-a dat-o şi încercăm s-o purtăm vom încerca să ne abatem de la acest principiu, vom pierde
fără ajutorul Său. Noi luăm asupra noastră o responsabilitate aceste binecuvântări, deoarece nu există nici o altă cale pen-
care Îi aparţine lui Dumnezeu, aşezându-ne în felul acesta în locul tru a obţine astfel de rezultate.
Său. Se poate să ne îngrijorăm şi să bănuim primejdia şi pierde-
rea care vor veni asupra noastră. Dar, dacă credem într-adevăr că
Domnul ne iubeşte şi vrea să ne facă bine, vom înceta să ne mai Plănuire omenească
frământăm în ce priveşte viitorul. Ne vom încrede în Dumnezeu,
aşa cum se încrede un copil într-un părinte iubitor. Atunci fră- Un exemplu bun în ce priveşte consecinţele încălcării princi-
mântările şi chinurile noastre vor pieri, pentru că voinţa noastră piului de a-L lăsa pe Dumnezeu să fie Făcătorul nostru de pla-
este cuprinsă în voinţa lui Dumnezeu. nuri în fiecare zi, se găseşte în istoria celor douăsprezece iscoa-
Domnul Hristos nu ne-a făgăduit ajutor ca să purtăm azi poveri- de, care au fost trimise în Canaan pentru a întocmi un plan de
le de mâine. El a zis: ‚Harul Meu îţi este de ajuns’ (2 Corinteni 12,9). atac. (Vezi Numeri 13 şi 14.) La Cadeş, Israel nu a fost gata să
Dar, ca şi mana dată în pustie, harul Său este dăruit zilnic, ca să urmeze principiului „ajunge zilei necazul ei.” Ei au arătat că nu
facem faţă nevoilor acelei zile. Ca şi oştile lui Israel în peregrina- erau gata să accepte calea lui Dumnezeu de descoperire progre-
jul vieţii lor, şi noi putem să găsim, dimineaţă de dimineaţă pâi- sivă. Dorinţa lor de a spiona ţinutul izvora din dispoziţia perver-
nea din ceruri, atât cât trebuie pentru fiecare zi. să a omului, care doreşte să aibă în faţa sa o imagine completă
Numai o zi este a noastră, şi în timpul acestei zile trebuie să a ceea ce urmează, mai înainte de a binevoi să asculte. Deoarece
trăim pentru Domnul. Pentru această singură zi, trebuie să ei au vrut să fie proprii lor făcători de planuri, aveau nevoie de
punem în mâinile lui Isus, într-o servire solemnă, toate intenţii- cât de multă informaţie cu privire la ţinut şi la locuitorii lui. Dar
le şi planurile noastre, aruncând toate îngrijorările noastre asu- ce preţ înfricoşător au trebuit să plătească pentru faptul că au
pra Lui, pentru că El ne poartă de grijă. ‚Căci ştiu gândurile pe abandonat planul lui Dumnezeu, în favoarea planului lor. Acest
care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu preţ nu a fost cerut de Dumnezeu. A fost ceea ce întotdeauna
de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde’ (Ieremia 29.11). survine în urma efortului omenesc de a uzurpa rolul lui
‚În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi Dumnezeu ca Făcător de planuri.
încredere va fi tăria voastră’ (Isaia 30,15). Iscoadele au fost instruite să investigheze mai mult decât
Dacă vei căuta pe Domnul şi te vei întoarce spre El în fie- le-ar fi luat o zi de călătorie sau de luptă. Au fost îndrumate
care zi, dacă prin propria ta alegere spirituală, vei fi slobod şi să facă o cercetare amănunţită a întregii ţări. Ei trebuia să
plin de bucurie în Domnul, dacă vei veni, cu bucuroasă con- vină cu informaţii detaliate şi exacte cu privire la densitatea
simţire a inimii, la chemarea sa plină de iubire, ca să porţi populaţiei şi modul cum era distribuită, cât de mare era pute-
jugul lui Hristos – jugul ascultării şi servirii – toate murmu- rea armatei şi cât de bine erau pregătiţi pentru război, nive-
rările tale vor fi potolite, toate greutăţile tale vor fi îndepăr- lul moral, numărul cetăţilor şi al fortificaţiilor şi cât de grea
tate, toate problemele grele cu care te confrunţi vor fi dezle- va fi sarcina de a supune întreaga ţară. Toate acestea încălcau
gate.” Cugetări de pe Muntele Fericirilor, cap. 5, ultimele în mod direct principiul de a lăsa ziua de mâine şi grijile ei în
cinci paragrafe. mâinile capabile ale lui Dumnezeu. A fost o formulă garanta-
Calea lui Dumnezeu este aceea de a ne da de fiecare dată o tă să le distrugă credinţa, să-i întoarcă de la Dumnezeu către
singură zi. Dacă vom accepta cu mulţumire porţia noastră zil- încrederea în sine şi să-i conducă la dezastru. Şi aşa a fost.
nică din partea marelui Făcător de planuri, vom primi adevă- Când cele douăsprezece iscoade s-au întors, la început au dat
rate binecuvântări, ne vom dezvolta în acord cu planul lui un raport exact despre ceea ce au văzut în călătoria lor pericu-
Dumnezeu şi în final vom moşteni viaţa veşnică. Dar dacă loasă. Dar apoi, zece dintre ele au relatat cu exasperare şi în
58 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU PRIMITORI DEPENDENŢI 59

detaliu tot ce-i aştepta. Făcând astfel, ei au pus asupra lor o următorul pas logic a fost acela de a acumula cât mai multe
povară pe care Domnul nu le-a dat-o şi pe care nu o puteau cunoştinţe despre ceea ce se găsea în faţa lor.
purta. Dacă ar fi cunoscut şi ar fi rămas la căile desăvârşite ale
lui Dumnezeu, El le-ar fi descoperit în fiecare zi ce se află în faţa
lor. Ei ar fi putut suporta aceasta. Dovada planurilor lui Dumnezeu
Este o mare diferenţă între a face faţă puterii unei singure
cetăţi şi a face faţă resurselor unite ale unei confederaţii de Mai înainte de sosirea lor la Cadeş, lui Israel i-au fost date
cetăţi. Credinţa lor ar fi putut suporta confruntarea pe rând cu ample dovezi cu privire la căile lui Dumnezeu ca Făcător al lor
o singură cetate, dar nu cu întreg Canaanul deodată. Tocmai de de planuri. Când ei au plecat din Egipt, Dumnezeu nu le-a ofe-
aceea, patruzeci de ani mai târziu, când au intrat în această ţară rit o descriere detaliată a rutei pe care aveau să o urmeze sau a
urmând căile lui Dumnezeu, ei au fost aduşi faţă în faţă cu pericolelor pe care aveau să le întâmpine în drumul lor. Când ei
inamicul în mod progresiv. În felul acesta, atunci când au văzut se trezeau în fiecare dimineaţă, nu ştiau încotro aveau să se
zidurile fortificate ale Ierihonului şi soldaţii, ei nu au fost cople- îndrepte, cât de departe aveau să călătorească sau când aveau
şiţi de spaimă, cum ar fi fost dacă ar fi văzut toate celelalte să-şi aşeze tabăra. Tot ce trebuia să facă, era ca în fiecare zi să
puteri din ţară. Ei urmau să întâlnească pe rând toate aceste privească la nor pentru a primi instrucţiuni. Dacă norul se ridi-
puteri. Era de ajuns pentru acea zi necazul ei. Pentru că I-au ca, se pregăteau şi ei să meargă mai departe. Dacă nu se ridica,
îngăduit lui Dumnezeu să le arate în fiecare zi lucrarea pe care rămâneau unde erau.
o aveau de făcut, credinţa lor nu a fost distrusă pentru a doua „Ori de câte ori se ridica norul de pe cort, porneau şi izraeliţii;
oară, şi lucrarea a înaintat cu succes. Cât de diferită ar fi fost oriunde se oprea norul, acolo izraeliţii îşi aşezau tabăra.
istoria dacă ei ar fi urmat acestei metode a descoperirii divine şi Izraeliţii porneau la porunca Domnului şi îşi aşezau tabăra la
atunci când au venit pentru prima dată în Cadeş! porunca Sa. Atâta vreme cât norul rămânea deasupra cortului,
Pentru Dumnezeu nu este nici o primejdie să posede o preşti- rămâneau şi ei în tabără. Când norul rămânea mai multă vreme
inţă totală, pentru că El nu are problema noastră, aceea a unei deasupra cortului, izraeliţii ascultau de porunca Domnului, şi
credinţe slabe. Iehova are capacitatea de a cunoaşte tot ce va nu porneau. Uneori norul rămânea doar câteva zile deasupra
avea loc, fie bine sau rău, fără nici un risc pentru Sine. Dar noi cortului; ei îşi aşezau tabăra la porunca Domnului, şi porneau la
nu deţinem această poziţie. Noi nu putem suporta o descoperire porunca Sa. Alteori norul se oprea de seara până dimineaţa, şi
completă a viitorului nostru. De aceea, Dumnezeu, în înţelepciu- când se ridica dimineaţa, atunci porneau şi ei. Fie ziua, fie noap-
nea, iubirea şi mila Sa, a aranjat căile noastre în acord cu limi- tea, ori de câte ori se ridica norul, porneau şi ei. Dacă norul se
tele pe care le avem. Dacă ne abatem de la această ordine divi- oprea deasupra cortului două zile sau o lună sau un an, izraeli-
nă, vom aduce în mod inevitabil dezastrul asupra noastră. ţii rămâneau în tabără şi nu porneau; dar când se ridica, por-
Credinţa izraeliţilor la Cadeş nu a fost distrusă doar pentru neau şi ei. Îşi aşezau tabăra la porunca Domnului, şi porneau la
că ei s-au făcut pe sine făcători de planuri în locul lui porunca Domnului. Ei ascultau de porunca Domnului, de porun-
Dumnezeu. Ei au vrut să facă o cercetare cuprinzătoare asupra ca Lui dată prin Moise.” Numeri 9,17-23.
ţării mai înainte de a merge mai departe. Aceste două păcate Era o chestiune de ascultare supusă şi încrezătoare faţă de El,
sunt legate unul de altul. Când ne hotărâm să preluăm rolul de care nu face nici o greşeală. Nu aveau de ce să se îngrijoreze cu
făcător de planuri, trebuie să obţinem cât mai multe informaţii privire la viitor. Se găseau în siguranţă, în mâinile Celui care
pentru a formula ceea ce sperăm că va fi planul sau soluţia suc- cunoaşte totul, de la început până la sfârşit, şi care îşi iubeşte
cesului. De aceea, odată ce izraeliţii au comis primul lor păcat copiii mult prea mult ca să-i conducă altfel decât ar alege ei
de a se face pe sine făcători de planuri în locul lui Dumnezeu, înşişi să fie conduşi, dacă ar vedea de la început sfârşitul.
60 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU PRIMITORI DEPENDENŢI 61

Niciodată nu a fost învăţată mai bine această lecţie ca atunci drumul nostru’; dar credinţa plină de curaj îndeamnă la înain-
când au traversat Marea Roşie. Aducându-i pe izraeliţi jos la tare, nădăjduind şi crezând totul.” Patriarhi şi profeţi, cap. 25,
ţărmul apei, Dumnezeu nu le-a adus la cunoştinţă schimbarea penultimul paragraf.
ce a avut loc în inima egiptenilor şi urmărirea ce-i ameninţa. Avem nevoie să ne amintim că nu este calea lui Dumnezeu
Aveau să afle destul de curând despre aceasta. Nu avea nici un aceea de a descoperi copiilor Săi întregul viitor, la orice punct
rost să afle aceasta mai înainte de a fi nevoie, pentru că ar fi din timp. Aceia care, asemenea izraeliţilor la Cadeş, insistă să
creat doar o îngrijorare care nu era necesară. De asemenea, cunoască ce le aduce viitorul şi abia după aceea sunt gata să
Dumnezeu nu le-a explicat cum avea să rezolve problema lor în meargă înainte, dau pe faţă o lipsă de credinţă în căile lui
aparenţă de nerezolvat. El le-a spus doar: „Mergeţi înainte.” Dumnezeu. Singurul rezultat posibil este o mai mare neîncrede-
Exodul 14,15. (Conform cu NKJV). re în Dumnezeu şi despărţirea de El. Aceasta, la rândul ei duce
Când Dumnezeu le-a dat această poruncă, nu se vedea nici o la eşec şi nelinişte care, mai departe, îi lipseşte de pacea lui
cale prin mare şi nici o dovadă vizibilă că va exista o astfel de Dumnezeu – acea pace care întrece orice pricepere.
cale. Dar nu era nevoie de această cale până ce ei nu ajungeau Nu este ceva natural pentru fiinţele omeneşti să lase ceea ce
la ţărmul apei. Partea izraeliţilor era aceea de a coborî la mare nu cunosc în grija lui Dumnezeu. Este nevoie de o credinţă ilu-
şi a lăsa ce avea să urmeze în seama lui Dumnezeu. Când aveau minatoare pentru a ajunge la această performanţă. Dar cei care
să ajungă la ţărmul apei, avea să li se aducă la cunoştinţă se străduiesc să intre în odihna Sa, vor învăţa aceste principii de
următorul pas. Ei au făcut după cum li s-a spus, fără să mai la Maestrul Învăţător şi le vor practica zilnic cu credincioşie.
ceară descoperiri ample cu privire la viitor. Drept urmare,
Dumnezeu a putut să le ofere cu mult mai mult decât salvarea
de vrăjmaşii lor. El a putut să-i înveţe, printr-o demonstraţie Descoperiri progresive de lumină
puternică, principiile conlucrării cu El. Chiar dacă au uitat
repede lecţia, ei au făcut ceea ce trebuia în acea zi, rezultatele De câte ori Dumnezeu desfăşoară noi adevăruri care vor pune
fiind minunate. la probă pe poporul Său, se ridică din nou aceeaşi problemă. Nu
Modul de comportare al lui Israel la Marea Roşie este un este calea lui Dumnezeu aceea de a dezvălui într-o singură des-
model valoros pentru noi, dacă învăţăm din aceasta. coperire orice detaliu al noii lumini. Cum procedează un profe-
„Marea lecţie dată aici este pentru toate timpurile. Adesea, sor? În prima zi când elevul vine la şcoală, profesorii nu încear-
viaţa creştină este înconjurată de primejdii, iar împlinirea dato- că să-i explice toate chestiunile legate de subiectul materiei res-
riei pare greu de adus la îndeplinire. Imaginaţia întrezăreşte o pective. Ei îi fac cunoscute principiile de bază, iar elevul trebuie
iminentă ruină în faţă şi sclavie sau moarte în urmă. Şi totuşi, să le înţeleagă mai întâi pe acestea şi după aceea se va trece la
vocea lui Dumnezeu rosteşte în mod clar: ‚Mergeţi înainte’. Noi studii mai avansate. Se aşteaptă din partea elevului ca să aibă
trebuie să ascultăm de porunca aceasta, chiar dacă ochii noştri încredere în judecata profesorului, studiind lecţiile care se pre-
nu pot pătrunde prin întuneric şi chiar dacă simţim la picioare- dau zilnic şi lăsând întrebările pentru care nu are răspuns şi
le noastre valurile reci ale mării. Obstacolele care stau în calea domeniile noi ale subiectului de studiu în seama profesorului.
înaintării noastre nu vor dispărea niciodată înaintea unui spirit Dumnezeu ne învaţă în mod asemănător. Drept urmare, copiii
zăbavnic şi îndoielnic. Cel care amână ascultarea, până când fie- Săi au nevoie de credinţă în El ca Învăţător al lor. Atunci ei se vor
care umbră de nesiguranţă va dispărea şi până când nu va mai încrede în El ca să decidă pentru ei ce au de învăţat şi când tre-
fi nici un risc de a da greş sau de a fi înfrânt, nu va asculta nicio- buie să înveţe aceasta. Planul lor de studii nu va fi decizia lor, ci
dată. Necredinţa şopteşte: ‚Să aşteptăm până când sunt date la a Domnului. Maestrul Învăţător doreşte să-i înveţe pe membrii
o parte toate piedicile şi până când vom putea vedea în mod clar trupului Său ca pe un întreg, nu ca pe nişte indivizi împrăştiaţi.
62 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU PRIMITORI DEPENDENŢI 63

El nu vrea ca ei să se mişte în mod independent în diferite direc- aleagă pe ei înşişi ca predicatori sau soli. În schimb, ei au cer-
ţii. Din acest motiv, atunci când vine timpul de a le comunica cetat Scripturile sub călăuzirea lui Dumnezeu şi în cooperare
unele adevăruri, El cheamă un sol pentru a transmite aceste activă cu El. Ei au fost învăţăcei la picioarele Maestrului Învă-
comori. Apoi aşteaptă ca poporul Său să înveţe aceste lecţii pe ţător. Au dat mai departe altora ceea ce El i-a învăţat. Însărci-
care i le-a trimis. narea dată de Dumnezeu profetului Ieremia defineşte clar acest
În acelaşi timp, Domnul oferă destule dovezi pentru a arăta principiu de operare:
că solia este de la El, astfel încât elevul să se poată încrede în „Dar Domnul mi-a zis: ‚Nu spune: Sunt doar un copil. Trebuie
Atotcunoscătorul Educator şi în canalele pe care El a ales să le să mergi la toţi cei la care te voi trimite şi să le spui tot ce-ţi voi
folosească. Aceasta nu înseamnă că noi trebuie să acceptăm tot porunci.’” Ieremia 1,7.
ce auzim de la sol, fără ca să comparăm cu grijă toate acestea cu La fel ca şi în cazul celorlalţi soli ai lui Dumnezeu, atunci
Scripturile. Dimpotrivă, noi trebuie să cercetăm în profunzime când Ieremia a stat în faţa poporului, el nu a avut de la început
pentru a găsi comorile ascunse, până ce ne însuşim solia. Dacă toate răspunsurile cu privire la subiectul respectiv şi nici nu a
facem astfel, lumina va avansa de la un nivel de strălucire la vorbit despre multe alte lucruri, care urmau să fie descoperite
altul, după cum stă scris: „Dar cărarea celor drepţi este ca lumi- mai târziu. Dar Dumnezeu dăduse suficiente dovezi pentru a
na strălucitoare, care străluceşte tot mai mult până la miezul arăta că solia prezentată era adevăr. Domnul aştepta ca cei ce
zilei.” Proverbe 4,18 (Conform cu KJV). auzeau solia să meargă la Scripturi şi să studieze cu atenţie sub
Nu va sosi niciodată timpul când fiinţele create vor avea o tutela Sa, lumina ce fusese descoperită, fără să-şi facă griji cu
cunoştinţă infinită. Veşnicia nu va epuiza comorile adevărului, privire la ceea ce nu fusese descoperit încă.
care se vor desfăşura mereu în faţa minţilor întrebătoare şi dori- Acest principiu este dat în Deuteronomul 29,29 unde scrie:
toare de cunoaştere. Va mai fi nevoie de exercitarea credinţei, „Lucrurile ascunse aparţin Domnului, Dumnezeului nostru;
pentru că întotdeauna vor fi mai multe lucruri necunoscute dar lucrurile descoperite ne aparţin nouă şi copiilor noştri pe
decât cunoscute despre Dumnezeu. Va fi nevoie în continuare să vecie, ca să împlinim toate cuvintele acestei legi.”
avansăm sub călăuzirea Maestrului Învăţător, în timp ce vom Descoperitorul adevărului ştie ce face. De aceea, atunci când
lăsa încrezători lucrurile nedescoperite până la timpul pe care în înţelepciunea Sa infinită, El alege să descopere unele adevă-
Hristos îl consideră cel mai potrivit ca să ni le descopere. ruri într-un timp anume, nu este nevoie şi nu este nici spre sigu-
Dar atâta timp cât va exista păcatul, vor exista întotdeauna ranţa poporului Său ca să-şi facă griji cu privire la ceea ce El nu
minţi care nu vor înţelege şi accepta aceste principii. Ei nu-şi a găsit cu cale să descopere. „Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de
dau seama că adevărurile lui Dumnezeu vin doar prin descope- mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge
rire şi nu prin cercetare. De fapt, este imposibil ca noi să-l des- zilei necazul ei.” Matei 6,34.
coperim pe Dumnezeu prin cercetare. „Nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.” Psalmii 37,8
„Poţi tu să pătrunzi tainele lui Dumnezeu? Poţi tu cunoaşte (Conform cu NKJV).
pe deplin pe Cel Atotputernic?” Iov 11,7. Cei care refuză să creadă până ce orice întrebare îşi găseşte
Atunci când vine timpul hotărât de Dumnezeu, El trimite un răspuns, până ce orice obiecţiune este înlăturată şi nu mai
soli cu lumina Sa prezentă. Exemple excelente în acest sens rămâne nici o dificultate, nu vor ajunge niciodată să vadă ade-
sunt profeţii Vechiului Testament, Ioan Botezătorul, Hristos vărul şi să asculte de el. În loc de a proceda astfel, mai bine să
Însuşi şi reformatorii. Apoi în anii 1800 avem pe William ne amintim lecţia lui Israel de la Marea Roşie, şi să ascultăm, în
Miller, Ellen White, E.J. Waggoner şi A.T. Jones. Nici unul din ciuda valurilor reci din jurul picioarelor noastre, când „vocea lui
aceşti oameni nu au dat solii pe care le-au descoperit ei înşişi. Dumnezeu rosteşte clar: ‚Mergeţi înainte.’” Patriarhi şi profeţi,
Ei nu au lucrat pentru a găsi o solie din Scripturi ca apoi să se cap. 25, penultimul paragraf.
64 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU PRIMITORI DEPENDENŢI 65

De aceea, să ne hotărâm a fi nişte elevi care se lasă învăţaţi de de triumf şi nici nu-I spunea că Tatăl Său a primit sacrificiul
Dumnezeu. Străduinţa de a intra în odihna lui Dumnezeu presu- Său. Tot ce putea realiza în timpul acesta de întuneric înspăi-
pune mai mult decât ţinerea zilei Sale de Sabat. Presupune să mântător era cruzimea păcatului care a fost pus asupra Lui şi
înţelegem şi să acceptăm faptul că Dumnezeu descoperă la tim- groaza de pedeapsa lui, moartea. El se temea că păcatul era atât
pul potrivit doar ceea ce este spre binele nostru suprem. De ase- de neplăcut în ochii Tatălui Său, încât despărţirea Lor avea să
menea, trebuie să recunoaştem şi să primim canalele prin care fie veşnică. Ispita că Tatăl Său L-a părăsit pentru totdeauna, a
Dumnezeu revarsă lumina Sa şi să învăţăm de la aceşti soli aleşi fost cauza pentru acel strigăt înfricoşător de pe cruce:
de Domnul. Atenţia trebuie concentrată asupra lecţiilor, în ordi- ‚Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?’”
nea desfăşurării lor, indiferent de câte întrebări s-ar ridica, la Bible Echo and Signs of the Times, 15 septembrie, 1892, par. 2.
care nu s-a găsit încă răspuns. Trebuie să lăsăm aceste dificultăţi Este adevărat că mai înainte de a părăsi cerul, Hristos a
în seama Maestrului Educator. El este pe deplin conştient de ele văzut fiecare pas pe care avea să-l facă pe pământ şi acţiunile
şi a planificat deja timpul când trebuie tratate. Aceasta este sin- fiecărei forţe care avea să se ridice împotriva Lui. Dar atunci
gura cale sigură de urmat. Istoria ne arată că cei care se concen- când a pus deoparte dumnezeirea Sa şi a venit pe pământ ca om,
trează să înţeleagă ceea ce Dumnezeu a descoperit deja, vor fi El a acceptat limitele celor pe care a venit să-i salveze şi nu a
gata pentru lecţia următoare atunci când El o va da. mai posedat acea cunoştinţă temeinică despre viitorul Său. El a
devenit tot atât de dependent de Tatăl Său, după cum este fieca-
re copil al lui Adam.
Supunerea lui Hristos Legat de aceasta, este necesar să vedem diferenţa dintre des-
coperirile generale ale viitorului ce ne sunt date în profeţie, şi o
În timpul misiunii Sale pe pământ, Hristos a fost un Urmaş vedere amănunţită a viitorului apropiat al unui individ. De
model al căilor lui Dumnezeu. El a fost foarte mulţumit ca Tatăl exemplu, Hristos a ştiut din scrierile profetice ale Vechiului
Său să-I descopere responsabilităţile fiecărei zile, atunci când Testament că El va fi trădat şi răstignit, după cum poporul lui
sosea ziua respectivă. El nu era tulburat pentru că viitorul Său Dumnezeu de azi ştie despre evenimentele ce urmează să vină în
nu era deschis imediat vederii Sale. Drept urmare, El nu a fost lume. Este important să fim informaţi despre aceste evenimente
împovărat cu un spirit neliniştit, pe care l-ar fi adus cunoaşte- ce urmează să vină, dar din cele mai bune motive, Dumnezeu ştie
rea viitorului. El a mers în siguranţă pe căile lui Dumnezeu, pas mai bine de ce nu ne face cunoscut unde vom fi şi ce ni se va
cu pas, fără ca să ceară să-I fie mai întâi descoperit viitorul, şi întâmpla atunci când soseşte acel timp. În timp ce este calea lui
abia după aceea să meargă înainte. Dumnezeu aceea de a ne oferi o vedere generală asupra viitoru-
În timp ce a fost om, Hristos a fost supus aceloraşi restricţii lui, El nu ne oferă informaţii precise cu privire la responsabilită-
ca şi noi. În ultimele zile dinaintea răstignirii Sale, Hristos ştia ţile sau poverile noastre, până ce nu soseşte acel timp.
din Scripturi că va învia şi a spus aceasta în repetate rânduri Deoarece Hristos este exemplul nostru, ne putem aştepta să
ucenicilor Săi. (Vezi Marcu 8,31; Luca 18,33.) Dar în lupta Sa fim conduşi în fiecare zi, în acelaşi mod în care a fost condus şi
disperată din Ghetsemani şi de la Calvar, când toate aparenţele El de către Tatăl ceresc. Dacă avem credinţa lui Isus (vezi
mărturiseau contrariul, El nu a mai putut privi prin porţile mor- Apocalipsa 14,12) vom fi inspiraţi să ne încredem cu totul în
mântului. În acel timp rugăciunea Sa era: „Tată, dacă este cu Dumnezeu. O astfel de încredere ne va feri să părăsim locul nos-
putinţă, îndepărtează paharul acesta de la Mine. Totuşi, nu cum tru plini de încredere în sine, şi în schimb, ne va ajuta să avem
voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” Matei 26,39. o părere umilă despre poziţia noastră de primitori dependenţi.
„Hristos nu putea vedea prin porţile mormântului. Speranţa Aceasta va înlesni calea pentru Făcătorul nostru divin de pla-
strălucitoare nu-I înfăţişa ieşirea din mormânt ca biruitor plin nuri ca să ne conducă în acord cu planurile Sale perfecte.
Lecţii din viaţa lui
Israel
CAPITOLUL 04

Străduinţa de a intra în odihna lui


Dumnezeu

Înţelegerea lui Pavel despre Evrei

avel a fost un apostol cu o înţelegere extraordinar de largă


P şi profundă a lucrurilor cereşti. În consecinţă, el a fost cel
mai efectiv învăţător al adevărului şi un câştigător de suflete
plin de succes. Influenţa sa nu a luat sfârşit la moartea sa, deoa-
rece scrierile sale continuă să trăiască, fiind iluminatoare şi
pline de slavă, pentru a inspira, înălţa şi salva pe bărbaţi, femei
şi copii până la sfârşitul timpului. Asupra oricărui subiect des-
pre care a scris şi a gândit Pavel, a fost aruncată lumină, care a
descoperit slava şi puterea ce se găsea în acel adevăr. Aceasta ne
oferă o pregustare a experienţei cereşti unde, neîmpiedicaţi de
limitele omenescului păcătos, răscumpăraţii vor explora cele
mai adânci taine ale universului.
Cunoştinţele lui Pavel despre intrarea în odihna lui Dumnezeu
sunt descoperite în primele capitole ale epistolei către Evrei. Prin
cuvintele lui Pavel, adevărata semnificaţie a odihnei divine de
Sabat este descoperită gândirii spirituale receptive. Solia despre
adevărata natură a Sabatului este dezvoltată în aşa măsură, încât
nu numai că ne este arătată semnificaţia adevărată a ţinerii
70 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU STRĂDUINDU-NE SĂ INTRĂM ÎN ODIHNA LUI DUMNEZEU 71

Sabatului, ci şi rolul său critic în încheierea marii lupte, precum şi ce există, Hristos este Piesa de legătură sau Solul prin care pri-
motivul care stă la baza întârzierii atât de lungi în aducerea la mim orice binecuvântare şi orice rază de lumină, în timp ce înge-
îndeplinire a acestei lucrări. Aceste vederi cu privire la Sabat vor rii şi fiinţele omeneşti sunt primitori dependenţi. Acestea sunt
conduce pe cei cu adevărat consacraţi să abandoneze cu totul fap- adevăruri fundamentale, vitale şi de neschimbat, astfel încât nu
tele personale, alegând căile şi procedeele lui Dumnezeu. Când pot fi ignorate fără nici o consecinţă. Binele fiecăruia depinde de
Dumnezeu va avea un popor care este dedicat în întregime acestor recunoaşterea, înţelegerea şi acceptarea lor. Ele garantează
principii, El va putea aduce cu repeziciune lucrarea la încheiere. prosperitatea şi succesul, precum şi triumful final al cauzei lui
Până atunci, lupta cea tristă va fi prelungită, astfel încât să poată Dumnezeu în lupta împotriva păcatului. Nu putem fi adevăraţi
oferi şi alte ocazii pentru lecţiile esenţiale ce trebuie învăţate şi ţinători ai Sabatului dacă nu cunoaştem aceste mari adevăruri
puse în practică. şi dacă nu lucrăm în armonie cu ele.
Învăţăturile şi apelurile cuprinse în primele capitole din Evrei
au fost scrise de Pavel cu cea mai adâncă îngrijorare pentru vii-
torul bisericii. El era pe deplin conştient de pericolul ce amenin- Hristos – Dumnezeu şi om
ţa poporul lui Dumnezeu, dar ştia cum poate fi ferit de el. Ei
puteau fi în siguranţă, numai dacă aveau să renunţe la procedee- În primele trei versete ale primului capitol din Evrei, Hristos
le care au ruinat biserica în atâtea rânduri mai înainte şi aveau este arătat ca fiind Cel prin care Sursa cea atotputernică a creat
să primească în schimb căile lui Dumnezeu. Pavel a înţeles că nu lumile şi continuă să le susţină până în prezent. El este de ase-
era ceva natural pentru credincioşi să facă acest lucru, aşa că a menea identificat ca fiind puternica Piesă de legătură, prin care
culminat apelul său cu aceste cuvinte: „De aceea să depunem lumina este condusă la toate creaturile dependente.
orice efort ca să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu „În trecut Dumnezeu a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în
cadă, urmând exemplul lor de neascultare.” Evrei 4,11. multe rânduri şi în multe feluri, dar în aceste zile de pe urmă, El
Deplina însemnătate a acestui îndemn nu poate fi apreciată ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucru-
îndeajuns dacă nu înţelegem pe deplin învăţătura şi argumentul rilor, şi prin care a făcut universul. Fiul este oglindirea slavei lui
lui Pavel, începând cu primul capitol şi până la al patrulea. Dumnezeu şi reprezentarea exactă a Fiinţei Lui, susţinând toate
Pavel are un stil distinct, trasând principiile de bază şi apoi tră- lucrurile prin puterea cuvântului Său. După ce a făcut curăţirea
gând de aici concluziile, care încep cu cuvântul „de aceea” sau păcatelor, El a şezut la dreapta Măririi în ceruri.” Evrei 1,1-3.
„prin urmare”. Atunci când este folosit unul din aceste cuvinte, Începând cu versetul 4, ni se oferă diferite motive pentru a
acest lucru indică faptul că noi trebuie să ne referim la cuvinte- explica de ce poziţia lui Hristos este mai înaltă decât cea a înge-
le care îl preced, pentru a putea să le înţelegem pe cele care îi rilor. Încă de la început, marea luptă s-a concentrat asupra rolu-
urmează. Capitolele 2, 3 şi 4 încep toate cu unul din aceste lui lui Hristos ca Piesă de legătură între Sursă şi primitori. De
cuvinte, ceea ce înseamnă că nu putem înţelege cu adevărat con- aceea, Pavel a găsit necesar să descrie în detaliu poziţia şi lucra-
ţinutul capitolelor ce urmează dacă nu studiem capitolul ante- rea unică a lui Hristos în organizarea desăvârşită şi eternă a lui
rior. În consecinţă, raţionamentul începe în capitolul 1 şi conti- Dumnezeu. Există un motiv foarte bun pentru a face aceasta.
nuă progresând în mod ordonat şi cu putere până la capitolul Mulţi dintre cei cărora li se adresau direct scrierile lui Pavel, Îl
patru, inclusiv. văzuseră pe Hristos ca om, Îl auziseră învăţând poporul şi fuse-
Care este atunci solia acestor capitole succesive? seră martori la uimitoarele Sale minuni. Dar, în timp ce nu
La început ni se fac cunoscute poziţiile lui Dumnezeu Tatăl, aveau probleme să-L recunoască pe Hristos ca fiind un om extra-
Hristos – Piesa de legătură şi creaturile – îngerii şi oamenii. ordinar, ei nu au putut pricepe că în acelaşi timp El era şi
Pavel face clar faptul că Dumnezeu este sursa nemărginită a tot Creatorul. Este o greşeală obişnuită pe care o fac oamenii. Drept
72 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU STRĂDUINDU-NE SĂ INTRĂM ÎN ODIHNA LUI DUMNEZEU 73

urmare, Pavel a văzut că era necesar să explice unitatea şi ega- taşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi
litatea dintre Hristos şi atotputernicul Tată, atât pentru oame- a fost deopotrivă părtaş la ele.” Evrei 2,14.
Hristos are două
nii din timpul său, cât şi pentru generaţiile următoare.* El accentuează faptul că Hristos nu a avut vieţi
Prin moştenire Hristos a obţinut un nume mai presus decât o carne diferită faţă de urmaşii lui Adam
cel al îngerilor. Chiar şi atunci când nu era decât un copilaş în şi ai Evei, după cădere. Doar în felul aces-
Betleem, îngerilor li s-a spus să I se închine. Un principiu care ta se putea identifica Hristos pe deplin cu Dumnezeu
stă la baza împărăţiei lui Dumnezeu este acela că fiinţele crea- noi şi putea fi încercat ca fiecare din noi.
te nu se închină niciodată în faţa altor creaturi, acest drept fiind Ca urmare a biruinţei Sale depline obţi-
Hristos
rezervat doar Dumnezeirii. De exemplu, atunci când Ioan era nută în carnea păcătoasă, El poate să ne
gata să se închine acelui înger minunat şi înălţat care i-a adus întărească să rezistăm şi noi în acelaşi fel
solia pe care el a scris-o în Apocalipsa, îngerul l-a oprit imediat ispitelor şi să biruim păcatul. Om
să facă aceasta, prin următoarele cuvinte: De aceea Hristos este o fiinţă unică,
„Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slu- datorită faptului că posedă două vieţi în
jitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui acelaşi timp. Aceasta Îi oferă capacitatea,
Dumnezeu închină-te! Căci mărturia lui Isus este duhul prooro- pe care nu o posedă nici o altă fiinţă, de a fi marea Piesă de legă-
ciei.” Apocalipsa 19,10. tură între Creator şi creaturile Sale, atât îngerii cât şi oamenii.
La scurt timp după aceasta a avut loc o situaţie asemănătoa-
re şi din nou îngerul l-a atenţionat.
„Dar el mi-a zis: ‚Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un Principiile odihnei de Sabat
împreună slujitor cu tine, cu fraţii tăi, proorocii, şi cu toţi cei ce
păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.’” Odată ce Pavel a stabilit aceste adevăruri cu privire la relaţia
Apocalipsa 22,9. dintre Sursa Atotputernică, Piesa de legătură cea unică şi pri-
De aceea, faptul că Dumnezeu a spus despre Hristos, „. . .toţi mitorii dependenţi, s-a pus baza pentru a dezvolta principiile
îngerii lui Dumnezeu să I se închine” (Evrei 1,6), este o dovadă odihnei de Sabat. Această bază este necesară, deoarece adevăra-
clară pentru faptul că El L-a recunoscut pe Hristos ca fiind mai ta înţelegere şi practicare a acestor principii depinde de o
mult decât o creatură, fie înger sau om. Hristos este Dumnezeu cunoaştere clară a relaţiei dintre Creator şi creaturi. Cu cât
în fiinţa creată. Este corect să I se aducă închinare Celui a înţelegem mai bine primele două capitole din Evrei, cu atât mai
cărui domnie este veşnică, care iubeşte neprihănirea şi urăşte bine vom putea aprecia argumentele ce vor urma.
nelegiuirea. Adevărurile conţinute în aceste două capitole sunt atât de
Studiul capitolului 2 din Evrei ne descoperă relaţia lui Hristos cuprinzătoare, minunate şi puternice, încât vor atrage atenţia
faţă de noi. În timp ce primul capitol descrie unitatea Sa depli- celor răscumpăraţi de-a lungul eternităţii, fără a epuiza adânci-
nă cu Dumnezeu, capitolul 2 ne arată identificarea Sa deplină cu mile lor. În mod evident, noi am atins doar partea de suprafaţă
omenirea păcătoasă căzută. Pavel explică şi accentuează faptul aici, dar aceasta va fi suficient pentru a stabili baza necesară
că Hristos nu a venit într-o natură omenească lipsită de păcat, pentru o înţelegere corectă a principiilor odihnei de Sabat.
ci în aceeaşi carne căzută şi păcătoasă în care ne-am născut atât Fiecare dintre noi îşi va determina în mod direct viitorul prin
voi cât şi eu. El spune, „Deci, în măsura în care copiii sunt păr- felul în care privim relaţia noastră ca şi creaturi cu Creatorul
nostru. Deoarece există o asemenea profunzime a relaţiei Sale
*Notă: Pentru un studiu mai aprofundat citiţi Calea consacrată către desăvâr- cu noi, ea mai este numită şi taina lui Dumnezeu. Este o taină
şirea creştină, de A.T. Jones. minunată care salvează sufletul şi susţine viaţa, iar acceptarea
74 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU STRĂDUINDU-NE SĂ INTRĂM ÎN ODIHNA LUI DUMNEZEU 75

ei în inimă şi minte ne va garanta succesul în viaţa aceasta şi în biruitori” Romani 8,37. Echilibrul acesta dintre adevărata cre-
cea viitoare. Pe de altă parte, înţelegerea greşită, indiferenţa dinţă şi procedeele corecte este descoperit în principiile odihnei
faţă de ea sau respingerea ei ne va aduce numai eşec. de Sabat.
Dacă aceste principii ale odihnei de Sabat sunt asimilate
până ce ele iradiază în întreaga noastră viaţă, ele vor produce în
noi nişte caractere de o neasemuită frumuseţe şi o putere nespu- Eşecul de a intra în odihna de Sabat
să, până ce „. . .vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor
învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, Capitolele 3 şi 4 din Evrei vorbesc mai mult despre contras-
în veci de veci.” Daniel 12,3. tul dintre cei care au experimentat odihna de Sabat şi cei
Pe de altă parte, respingerea acestor principii, va produce în care nu au experimentat-o. După ce Pavel i-a ales pe Hristos
cele din urmă un rezultat opus. Aceştia vor fi bărbaţi şi femei de şi Moise ca exemple de slujire credincioasă şi plină de succes
care să te miri, dar nu din cauza frumuseţii neprihănirii lor, ci (vezi Evrei 3,1-6), el a examinat înlocuirea nejustificată şi tragi-
din cauza măsurii în care răutatea va domni în ei. că pe care vechiul Israel a făcut-o, punând născocirile omeneşti
Din nefericire, este mult prea greu să găsim exemple în în locul îndrumărilor divine. De la început, făgăduinţa făcută lui
Scripturi despre cei care au exemplificat printr-o consecvenţă Israel a fost că Domnul le va da odihnă:
statornică principiile divine ale odihnei de Sabat. Cazurile celor „Domnul a răspuns: ‚Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da
care nu au urmat căile lui Dumnezeu sunt mult mai numeroase. odihnă.’” Exodul 33,14.
Dar indiferent de numărul lor, noi trebuie să studiem ambele Dorinţa lui Dumnezeu a fost aceea de a le da odihnă spiritua-
clase pentru a înţelege ce trebuie să imităm şi ce trebuie să evi- lă precum şi odihna fizică necesară pentru lucrarea vieţii lor.
tăm. Ni se dă astfel ocazia de a face o alegere responsabilă, cu o Dar această făgăduinţă nu a putut fi îndeplinită pentru prima
minte iluminată, în ce priveşte calea pe care să mergem. generaţie, care a murit în pustie.
Este un lucru tragic că oamenii aduc o slujire doar cu buzele Imaginaţi-vă acea mulţime tristă târându-şi picioarele de-a lun-
acestor principii călăuzitoare, în timp ce le tăgăduiesc prin fap- gul întinderilor fierbinţi, prin norii de praf fin şi înăbuşitor. Priviţi-i
tele lor. Ei pot susţine că slujesc Domnului, când de fapt ei sunt aşezându-şi tabăra în fiecare seară, doar pentru a o ridica din nou în
ajutoarele diavolului. Din acest motiv, de-a lungul veacurilor dimineaţa următoare şi a porni în drumul lor lung şi obositor de-a
marile organizaţii religioase au crezut că-I slujesc lui Dumnezeu, lungul unei alte zile. Nu era nici o odihnă în aceasta. Ei nu mergeau
deşi El încetase de mult să le mai conducă. Nu poate exista o tra- nicăieri, nu îndeplineau nimic; doar aşteptau să treacă timpul până
gedie mai mare. Închipuiţi-vă consternarea şi dezamăgirea zdro- ce aveau să moară. Ce contrast tragic între aceasta şi ceea ce ar fi
bitoare a celor care la sfârşit, după ce au sacrificat posesiunile şi putut să facă – locuind în ţinuturi pline de verdeaţă, bune pentru
ocaziile de o viaţă, vor afla că în realitate nu I-au slujit deloc agricultură şi bogate în recolte, în case confortabile, aşezaţi acolo
Domnului şi El nu are loc în cer pentru ei. liniştiţi. Aceasta ar fi însemnat ca ei să aibă odihnă fizică, şi
Pentru a sta de partea dreptăţii este nevoie să avem mai mult Dumnezeu a intenţionat ca ei să aibă aceasta.
decât o credinţă puternică, cu toate că aceasta este vitală. O cre- Generaţia următoare a obţinut odihna fizică într-o anume
dinţă mare în Cel Atotputernic a fost prea adesea urmată de un măsură. După ce Iosua i-a condus în ţara făgăduită, stă scris:
eşec total, o descurajare adâncă şi în cele din urmă despărţirea „Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur, cum jurase părinţi-
de Dumnezeu. Credinţa neînsoţită de faptele sau procedeele lui lor lor; nici unul din vrăjmaşii lor nu putuse să le stea împotri-
Dumnezeu este moartă (vezi Iacov 2,20-26). Deci, credinţa şi vă, şi Domnul i-a dat pe toţi în mâinile lor.” Iosua 21,44.
faptele trebuie combinate în relaţia lor corectă, dacă cei ce pre- „De multă vreme Domnul dăduse odihnă lui Israel, izbăvin-
tind a fi copiii lui Dumnezeu vor să devină „mai mult decât du-l de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau. . .” Iosua 23,1.
76 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU STRĂDUINDU-NE SĂ INTRĂM ÎN ODIHNA LUI DUMNEZEU 77

„Căci David a zis: ‚Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat odihnă • Oferta de a intra în odihna de Sabat rămâne încă la dispo-
poporului Său, şi va locui pe vecie la Ierusalim. . .” 1 Cronici 23,25. ziţia noastră (Evrei 4,6.9).
Dar Domnul voia să le dea mai mult decât odihna fizică. • Ocazia pentru a accepta această ofertă este „Astăzi”
Scopul Său era ca ei să experimenteze o pace lăuntrică, care (Evrei 4,7).
avea să-i deosebească de oricare alte religii şi avea să scoată în • Ar trebui să ne temem să repetăm greşeala lui Israel
evidenţă faptul că ei erau copiii atotînţeleptului Făcător de pla- (Evrei 4,1).
nuri. O astfel de odihnă spirituală nu a obţinut-o nici această • Atunci când îndeplinim condiţiile – credinţa şi ascultarea –
generaţie de pe urmă. Pavel declară în mod clar acest lucru în putem intra în odihna de Sabat (Evrei 4,3.11).
epistola către Evrei: Deoarece Pavel se foloseşte de vechiul Israel pentru a ilustra
„Rămâne ca unii să intre în odihna aceasta, iar cei cărora li s-a concluziile sale cu privire la principiile odihnei de Sabat, vom
vestit întâi Evanghelia n-au intrat în ea, din pricina neascultării lua în considerare acum câteva exemple din istoria lui, începând
lor. De aceea Dumnezeu hotărăşte din nou o zi . . . Căci, dacă le-ar cu experienţa pe care a avut-o la Cadeş-Barnea.
fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o
altă zi.” Evrei 4,6-8.
„Vedem, deci, că n-au putut să intre din pricina necredinţei
lor.” Evrei 3,19.
În mod trist, scopul lui Dumnezeu pentru Israel nu s-a înde-
plinit. Ei nu au intrat în odihna spirituală pe care El le-o pregă-
tise.

Rămâne încă o odihnă a lui Dumnezeu

Pavel continuă aducând argumentul că această ocazie pre-


ţioasă ne stă încă la dispoziţie. Putem intra încă în experienţa
odihnei de Sabat, în care izraeliţii din vechime au eşuat să intre.
Pe măsură ce studiem capitolele 3 şi 4 din Evrei, aceste gânduri
devin tot mai clare. Pavel trage următoarele concluzii:
• Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea, Sabatul (Evrei 4,4).
• El l-a invitat pe Israel să intre în odihna Sa de Sabat:
• dar cei care au plecat din Egipt nu au intrat (Evrei 3,16.17)
• nici generaţia următoare, care mai târziu a intrat în Canaan
sub conducerea lui Iosua (Evrei 4,8).
• Motivele pentru care Israelul din vechime nu a intrat în
odihna lui Dumnezeu:
· necredinţa (Evrei 3,19;4,2)
· neascultarea (Evrei 3,18;4,6.11)
· împietrirea inimii prin înşelăciunea păcatului
(Evrei 3,13).
CADEŞ-BARNEA 79

Îndrumări generale şi speciale

La acest punct ne-ar fi de folos să facem deosebirea dintre cele


două categorii diferite de îndrumări care vin de la Dumnezeu, şi
anume îndrumările Sale generale şi cele speciale. Această
deosebire este o cheie vitală pentru a înţelege şi urma căile lui
CAPITOLUL 05 Dumnezeu. Îndrumările sale generale se găsesc în Biblie. Le
numim îndrumări „generale” deoarece ele nu conţin îndrumări
specifice către o anume persoană.
Un bun exemplu în ce priveşte o îndrumare generală este
marea însărcinare dată de către Hristos poporului Său chiar
Cadeş-Barnea înainte de înălţarea Sa la cer. Această poruncă are aceeaşi auto-
ritate pentru orice copil al lui Dumnezeu din orice vreme, până
la sfârşitul timpului. Hristos a spus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici
din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi
Eşecul lui Israel al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.
Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacu-
n exemplu bine cunoscut din istoria lui Israel, care ne lui.” Matei 28,19.20.
U arată foarte clar de ce ei nu au intrat niciodată ca
popor în odihna lui Dumnezeu, este eşecul lor de la Cadeş- Marea însărcinare
Barnea. Aceasta este o ilustraţie valoroasă, care demons-
trează clar cum o biserică se poate depărta de căile lui „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din păzească tot ce v-am poruncit.
Dumnezeu, în timp ce încă mai crede că ea îndeplineşte sco- toate neamurile, botezându-i în Şi iată că Eu sunt cu voi în toate
purile Sale. Deşi vieţile lui Moise şi Hristos ne arată relaţia Numele Tatălui, al Fiului şi al zilele, până la sfârşitul veacu-
corectă dintre Sursă şi primitor, viaţa izraeliţilor ne arată Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să lui.” Matei 28,19.20.
cât de uşor aceasta poate fi îndepărtată în favoarea căilor
care aduc doar înfrângere şi pierdere.
Când izraeliţii au ajuns la Cadeş-Barnea, ţara făgăduită se
afla în faţa lor, spre nord. Dumnezeu le-a dat prin Moise îndru-
marea generală de a merge şi a lua în stăpânire teritoriul
canaaniţilor. În ce
Unde? Când? etc.
„Am plecat din Horeb, şi am străbătut toată pustia aceea măsură?
mare şi grozavă pe care aţi văzut-o; am luat drumul care duce în
muntele amoriţilor, cum ne poruncise Domnul, Dumnezeul nos- Această poruncă este de natură generală, deoarece nu se refe-
tru, şi am ajuns la Cadeş-Barnea. Şi eu v-am zis: ‚Aţi ajuns la ră la nici un detaliu specific cu privire la locul, timpul şi măsura
muntele amoriţilor pe care ni-l dă Domnul, Dumnezeul nostru. în care fiecare dintre noi trebuie să-şi îndeplinească partea sa în
Iată că Domnul Dumnezeul tău îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o aducerea la îndeplinire a marii însărcinări. Odată ce am acceptat
în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; îndrumarea generală a lui Dumnezeu, avem nevoie de îndrumări
nu te teme, şi nu te înspăimânta.’” Deuteronomul 1,19-21. speciale, care să ne îndrume spre locul specificat pentru noi. Vom
80 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CADEŞ-BARNEA 81

sluji în India, Statele Unite, Africa, Australia sau în altă parte a Odihniţi-vă o zi pe săptămână
lumii? Vom lucra ca predicatori, învăţători, misionari medicali,
ajutoare sau administratori? Vom merge acolo acum, sau la anul?
Şi cât timp vom sta?
Evident că cineva trebuie să ia aceste decizii şi să dea indica-
ţiile potrivite dacă vrem ca biserica să funcţioneze armonios şi
efectiv. Îndrumările generale sunt insuficiente fără îndrumările
speciale din partea lui Dumnezeu, care să vină în sprijinul lor.
Un alt exemplu este întrebarea cu privire la ziua corespunză-
toare pentru odihna fizică a copiilor lui Dumnezeu. Importanţa
specială a acestei zile a fost anunţată iniţial în capitolul al doi- Luni Miercuri Vineri
lea din Biblie. „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfin- Duminică Marţi Joi Sabat
ţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui
pe care o zidise şi o făcuse.” Geneza 2,3. ei presupun că sunt loiali lui Dumnezeu, în timp ce Satana ia
Biserica Romano-Catolică declară bunăvoinţa ei de a accepta măsuri ca să nu fie loiali, prin faptul că îi conduce să formuleze
şi urma îndrumarea generală a lui Dumnezeu de a ne închina ei înşişi detaliile.
într-o zi din cele şapte, dar apoi uzurpă dreptul Său de a desem- Sunt multe alte îndrumări care nu au fost date pentru toţi
na care anume zi. Atât de îndrăzneaţă a devenit ea în încrede- copiii lui Dumnezeu din toate timpurile, dar în ciuda acestui
rea că Dumnezeu găseşte plăcere în acţiunile ei, încât scriitorii lucru pot fi definite ca fiind „generale”, deoarece nu conţin
ei reprezentativi au declarat că, deşi biserica acceptă îndrumă- îndrumări speciale pentru o anume persoană sau grupare.
rile generale ale lui Dumnezeu, ea a schimbat detaliile. Astfel de îndrumări generale includ, de exemplu, îndrumarea ce
„Trebuie să ţinem seama de faptul că biserica nu a schimbat a fost dată lui Israel de a intra în Canaan. Această îndrumare a
legea divină care cere oamenilor să se închine, ci a schimbat doar fost dată tuturor din Israel, după cum explică Moise atunci când
ziua în care trebuie oferită această închinare publică.” The Faith citează cuvintele Domnului: „Vedeţi, v-am pus ţara înainte;
of Millions, 543, by John A. O'Brien, London, W. H. Allen, 1962. intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţi-
În timp ce Dumnezeu a ales ziua a şaptea ca zi de închinare, lor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor
Biserica Romano-Catolică a ales duminica, prima zi a săptămâ- după ei.” Deuteronomul 1,8. Moise se referea la făgăduinţa gene-
nii. Ea pretinde că urmează îndrumările generale ale lui rală ce a fost dată lui Avraam când a părăsit la început ţara Ur
Dumnezeu, dar de fapt Îi uzurpă autoritatea şi răspunderea. (vezi Geneza 12,1.5.7). Însă îndrumările speciale urmau să fie
Lui Satana îi place foarte mult acest lucru şi preferă aceasta în date unei generaţii care încă nu era născută în timpul vieţii lui
locul respingerii pe faţă din partea oamenilor atât a îndrumări- Avraam.
lor generale ale lui Dumnezeu, cât şi a celor speciale. Sunt După cum am văzut, Dumnezeu ne oferă planuri generale cu
milioane care fac parte din această categorie a respingătorilor, privire la viitor, asemenea poruncii de a intra în Canaanul
dar nu ei sunt cei pe care vrăjmaşul îi foloseşte cel mai eficient, ceresc, aşa cum a oferit lui Israel planul Său ca ei să intre în
deoarece intenţia sa este aceea de a zidi o contrafacere a împă- Canaanul pământesc în zilele lui Moise. În acel timp El nu le-a
răţiei lui Dumnezeu, în care el să fie făcătorul de planuri în locul dat îndrumările speciale despre modul în care trebuia să intre
adevăratului Conducător. Pentru a face aceasta, el trebuie să-i în Canaan. În înţelepciunea Sa, El nu i-a împovărat cu grijile
convingă pe cei care îi slujesc, că în realitate ei slujesc lui zilei de mâine. Ei aveau suficiente îndrumări speciale pe care
Dumnezeu. Prin pretinsa lor acceptare a îndrumărilor generale, să le urmeze, urmând norului ce îi conducea, adunând mană,
82 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CADEŞ-BARNEA 83

şamd. Apoi, când a sosit momentul potrivit, atunci când au Pentru a putea face o lucrare corespunzătoare cu a Sa, ei ar trebui
ajuns la Cadeş-Barnea, El a plănuit să le descopere cea mai să posede înţelepciunea Sa, întreaga Sa cunoştinţă despre poziţii-
bună cale pentru a intra în ţara făgăduită, dar ei nu L-au între- le, tăria, strategiile şi gândirea inamicului, precum şi desăvârşita
bat. În raportul scris cu privire la modul în care izraeliţii s-au Sa preştiinţă cu privire la ce se va întâmpla în viitor. Acest lucru
purtat la Cadeş-Barnea, avem un exemplu despre bunăvoinţa era imposibil pentru ei ca fiinţe omeneşti.
cu care au acceptat îndrumările generale ale lui Dumnezeu, dar 3. În al treilea rând, cea mai gravă greşeală a fost aceea că ei
după aceea au încercat să le îndeplinească făcând ei înşişi au transferat încrederea lor de la Cel Atotputernic la ei înşişi.
îndrumările speciale. Procedând astfel, ei s-au sortit singuri Drept urmare, ei au preluat responsabilităţile care aparţineau
dezastrului. doar lui Dumnezeu. Acesta a fost răul cel mai mare. Rezultatul
a fost acela că ei au făcut îndrumările speciale, în loc de a-L
întreba pe Dumnezeu cu privire la aceasta. Făcând astfel, ei nu
Ce a fost greşit la Cadeş-Barnea? s-au folosit de singurul Conducător care ar fi putut să-i condu-
că cu succes, şi astfel au adus asupra lor o pierdere incalculabi-
Poporul lui Dumnezeu a acceptat pe deplin făgăduinţa Sa şi lă. Dacă nu ar fi făcut această greşeală, ar fi putut beneficia de
se aşteptau să intre imediat în posesia moştenirii lor. Nu s-a serviciile Făcătorului de planuri şi Rezolvatorului de probleme
manifestat nici un spirit de răzvrătire în mijlocul lor şi au trecut care nu greşeşte niciodată şi care nu este luat niciodată prin
cu promptitudine la îndeplinirea îndrumărilor generale ale lui surprindere.
Dumnezeu. Dacă înţelegem căile divine în lumina tainei lui Dumnezeu,
Orice observator care nu cunoaşte bine căile lui Dumnezeu, vom recunoaşte că această întreprindere nu putea decât să fie
nu ar detecta nimic până aici care să sugereze că lucrurile mer- sortită eşecului. Dumnezeu, care fusese până atunci Făcătorul
geau într-o direcţie cu totul greşită. Dumnezeu poruncise prin de planuri şi Rezolvatorul de probleme pentru Israel, a fost dat
Moise ca izraeliţii să ia în stăpânire ţara; ei au acceptat cu entu- la o parte, iar poporul şi-a însuşit pentru el acest rol. Ei au ales
ziasm această îndrumare şi au pornit imediat să o aducă la înde- douăsprezece iscoade ca să meargă în acel ţinut şi să conceapă
plinire. Au fost alese douăsprezece iscoade şi apoi au fost trimi- un plan de acţiune pe care poporul să-l urmeze.
se în misiune. În timpul celor patruzeci de zile în care ele au lip- Procedând astfel, ei credeau că lucrau pentru Dumnezeu şi
sit, spiritul existent în tabără a fost unul foarte bun. Exista o meritau aprobarea Sa divină. Această concepţie greşită i-a încu-
bună tovărăşie şi o pregătire activă pentru intrarea în ţara făgă- rajat să urmeze cu înflăcărare calea lor spre ruină, în timp ce,
duită. Părea ca şi cum Israel se afla în armonie cu Dumnezeu. dacă ei ar fi putut evalua corect adevărata natură a cursului lor
Atunci, ce putea fi greşit în acest procedeu? şi ar fi prevăzut consecinţele ei rele, ar fi fugit repede înapoi la
1. În primul rând, această întreprindere a fost doar o pierdere Dumnezeu şi la căile Sale.
de timp. Şase săptămâni au fost petrecute încercând a aduce la Problema nu a constat atât de mult în cercetarea ţării. Acest
îndeplinire un plan pe care Dumnezeu îl concepuse deja. Din veş- lucru a fost făcut şi mai târziu, înainte de atacul asupra
nicie El prevăzuse această situaţie şi pregătise procedee desăvâr- Ierihonului (vezi Iosua 2,1), şi nu a fost un lucru păcătos în sine.
şite pe care izraeliţii trebuia să le urmeze. Dacă ei s-ar fi încre- Noi trebuie să ne facem partea chiar şi atunci când Dumnezeu
zut în El ca să le descopere acest plan, nu ar fi eşuat. Ei ar fi este Făcătorul nostru de planuri Cel desăvârşit, după cum va fi
intrat în Canaan într-un marş triumfal. demonstrat mai târziu în această carte. Ceea ce a fost greşit a
2. În al doilea rând, oricât de înţelepţi, bine pregătiţi sau expe- fost faptul că ei şi-au mutat încrederea de la planurile divine la
rimentaţi ar putea fi oamenii, ei nu ar putea concepe un plan cele omeneşti. Această rădăcină a răului a adus o scădere a cre-
care să se compare cu planurile minunate ale lui Dumnezeu. dinţei împreună cu consecinţele rele ce vin de aici.
84 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CADEŞ-BARNEA 85

De câte ori de atunci încolo nu a urmat poporul lui Dumnezeu Şi totuşi, exact aceasta a făcut Israel. Încrezându-se în ei înşişi,
încrezător cursul plănuirii personale, crezând că împlineau voia au decis ca făcătorii de planuri omeneşti să ia locul Făcătorului de
lui Dumnezeu, când de fapt ei împlineau voia lor! În mod trist, planuri divin. Fără să-şi dea seama ce făceau sau ce urmări va
se pare că învăţăm prea puţin din Cuvântul lui Dumnezeu, din avea aceasta, au decis să înlocuiască taina lui Dumnezeu cu taina
greşelile personale sau din eşecurile demonstrate de istorie. fărădelegii. Ei au cerut desemnarea unui comitet reprezentativ,
Este cât se poate de descurajator felul în care se repetă din gene- care trebuia să cerceteze ţara şi să întocmească din informaţia
raţie în generaţie aceleaşi modele de purtare greşită cu o regu- acumulată un plan de atac, folosindu-şi înţelepciunea proprie. A
laritate ce poate fi anticipată. Până ce nu vom învăţa să ne fost un caz clar când oamenii L-au înlocuit pe Dumnezeu cu ei
întoarcem încrezători la Dumnezeu, pentru a primi atât îndru- înşişi, concepând ei îndrumările speciale.
mările generale, cât şi cele speciale, Dumnezeu nu poate avea „Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine, şi aţi zis: ‚Să trimitem
un popor iluminat, care să urmeze în cele din urmă căile Sale. nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara, şi să ne
aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi
asupra cetăţilor în care vom ajunge.’” Deuteronomul 1,22.
Îndrumări speciale de la cine? Această idee a venit din partea poporului, care i-a înfăţişat-o
lui Moise. El a mers în numele lor cu acest plan înaintea
Să luăm în considerare cursul precis pe care izraeliţii trebuia Domnului. Domnul le-a permis să facă ce voiau, deoarece El nu
să-l adopte atunci când Dumnezeu i-a îndrumat să ia în stăpâ- va forţa niciodată voinţa nici unuia din copiii Săi.
nire ţara. „La unsprezece zile după ce a plecat de la Horeb, oastea evrei-
Dacă ei ar fi cunoscut căile lui Dumnezeu, ca popor al Său, ar lor a tăbărât la Cadeş, în pustia Paran, care nu era prea depar-
fi venit cu umilinţă înaintea Lui pentru a cere îndrumările spe- te de hotarele ţării făgăduite. În locul acesta, poporul a propus
ciale cu privire la atac şi ar fi aşteptat ca ele să le fie date, mai să se trimită iscoade care să cerceteze ţara. Lucrul acesta a fost
înainte de a face vreo mişcare. Dumnezeu pregătise deja în deta- adus de Moise înaintea Domnului şi s-a dat îngăduinţa, cu sfa-
liu planuri desăvârşite pentru această campanie, cum ar fi locul tul să fie ales, pentru scopul acesta, câte unul dintre fruntaşii
de unde să înceapă, modul în care să atace, etc. El era gata să le fiecărei seminţii. Oamenii au fost aleşi după instrucţiunile date
comunice aceste lucruri, dar răspunderea lor imediată era aceea şi Moise le-a spus să meargă şi să vadă cum era ţara, aşezarea
de a cere şi a primi cu încredere această îndrumare şi apoi să o şi avantajele ei naturale, oamenii care locuiau acolo – dacă erau
asculte până la literă. Dacă ar fi făcut aceasta, probabil că ar fi puternici sau slabi, puţini sau mulţi; să ia de asemenea seama
trebuit să cerceteze unele detalii după cum au făcut la Ierihon, la natura pământului şi la productivitatea lui şi să aducă din
dar intrarea lor în moştenirea făgăduită nu ar mai fi fost un roadele ţării.” Patriarhi şi profeţi, cap. 34, par. 1.
eşec, ci ar fi avut loc imediat, iar cucerirea canaaniţilor ar fi fost Observaţi că Moise nu a căutat să afle care era voia Domnului,
un succes total. ci a căutat doar aprobarea Sa pentru planul poporului. Însă, pen-
După toate experienţele minunate cu care au fost binecuvân- tru că erau dispuşi să primească unele sfaturi de la El, Dumnezeu
taţi de la plecarea lor din Egipt, izraeliţii trebuia să nu aibă nici i-a sfătuit, arătându-le cea mai bună cale pentru a îndeplini ceea
un gând în vederea urmării unui alt curs. Dumnezeu a demons- ce au ales. El i-a sfătuit cum să aleagă pe cei mai buni oameni din
trat capacitatea Sa de a-i conduce cu o siguranţă fără greşeală popor, astfel încât frustrarea ce avea să rezulte să poată fi redusă
de la o biruinţă la alta. Ei trebuia să-şi pună încrederea în El şi cât de mult. Avem aici răspunsul lui Dumnezeu faţă de dorinţa
nu în ei. Nu aveau nici o scuză pentru faptul că s-au întors de la poporului pe care Moise I-a prezentat-o:
conducerea perfectă a lui Dumnezeu către orice alt făcător de „Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: ‚Trimite nişte oameni să
planuri şi rezolvator de probleme. iscodească ţara Canaanului pe care o dau copiilor lui Israel. Să
86 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CADEŞ-BARNEA 87

trimiţi câte un om pentru fiecare din seminţiile părinţilor lor, De ce nu a protestat Dumnezeu?
toţi să fie dintre fruntaşii lor.’ Moise i-a trimis din pustia Paran,
după porunca Domnului; toţi oamenii aceştia erau căpetenii ale Când Moise a adus planul poporului la Dumnezeu, Cel
copiilor lui Israel.” Numeri 13,1-3. Atotputernic nu a dat glas dezaprobării Sale şi nici nu a încer-
Cel mai trist lucru a fost acela că izraeliţii nu au înţeles pe cat să le arate greşeala. El a făcut acest lucru mai înainte, când
deplin ce făceau. Ei erau convinşi că făceau lucrarea lui ei au cerut carne (vezi Numeri 11) şi mai târziu când au cerut să
Dumnezeu, când de fapt aduceau la îndeplinire obiectivele lui fie instituită monarhia (vezi 1 Samuel 8). Unii argumentează
Satana. Cadeş-Barnea a fost un loc în care Satana şi-a îndepli- spunând că absenţa dezaprobării Sale indică faptul că Iehova a
nit obiectivele. Poporul era dispus să accepte îndrumarea gene- fost de acord cu acest plan, mai ales atunci când Moise a decla-
rală de a merge şi a ocupa ţara, dar ei nu s-au încrezut în rat că i-a plăcut ceea ce a spus poporul (vezi Deuteronomul 1,23).
Dumnezeu pentru a le da îndrumările speciale despre cum avea O astfel de gândire indică spre o înţelegere greşită a căilor lui
să aibă loc aceasta. În schimb, au trecut încrezători la lucru, Dumnezeu. Există un motiv bun pentru care Dumnezeu nu a
însărcinând douăsprezece iscoade să cerceteze ţara, să conceapă spus nimic la Cadeş. Poporul se întorcea de la căile Sale pentru
un plan de atac şi să-l înfăţişeze lor pentru a-l urma. a merge pe căile lor, deoarece se încredeau mai mult în ei înşişi
Poporul lui Dumnezeu nu a văzut nici un motiv de a suspec- decât în El.
ta că ei ar fi căzut într-o mare greşeală. Nu a fost însărcinarea Mai înainte de toate, Dumnezeu a educat pe poporul Său în
dată iscoadelor o mărturie pentru credinţa lor? Nu a fost o privinţa principiilor divine dându-le dovezi repetate cu privire la
lucrare ce s-a adăugat credinţei lor sigure în cuvântul lui modul Său de lucru. În cele din urmă, ei urmau să ajungă într-o
Dumnezeu care spunea că ţara va fi a lor? Ce altceva puteau situaţie în care să fie testaţi, pentru a se vedea ce au învăţat.
face pentru a asculta de Domnul mai mult decât atât? Cum Dacă ei alegeau atunci să urmeze pe o cale greşită, El nu protes-
putea fi greşit un astfel de procedeu? Ei şi-au închipuit că ta imediat. Un exemplu cu privire la aceasta este atunci când
Dumnezeu va fi sigur încântat de credinţa, entuziasmul şi Avram şi Sarai au plănuit ca naşterea copilului făgăduit să se
lucrările lor bune. facă prin Agar (vezi Geneza 16), şi atunci când izraeliţii au jefuit
Cât de greşiţi erau! Ei nu au înţeles că atât îndrumările gene- pe egipteni de armele lor pe ţărmul Mării Roşii. În nici unul din
rale cât şi cele speciale, trebuia să vină de la Dumnezeu. Dacă aceste cazuri Dumnezeu nu Şi-a arătat imediat dezaprobarea cu
nu procedau astfel, El nu putea să le ofere nişte rezultate bune. privire la ceea ce au făcut, însă aceasta nu înseamnă că El a apro-
Duhul Sfânt a declarat cu tristeţe despre acest popor în situaţia bat cursul lor de acţiune.
în care se găsea: „N-au cunoscut căile Mele! Deci, . . . ei nu vor Uneori Dumnezeu vorbeşte, iar alteori nu. Înseamnă aceasta
intra în odihna Mea!” Evrei 3,10.11. Şi nu au intrat. că El are o purtare inconsecventă?
Aici Domnul ne spune clar că atunci când acceptăm îndrumă- Dumnezeu însuşi declară că El nu este inconsecvent.
rile Sale generale, dar concepem noi pe cele speciale, nu cunoaş- Dimpotrivă, purtarea Sa are la bază nişte principii consecvente
tem căile Sale şi nu vom intra în odihna Sa. Aceasta înseamnă şi neschimbătoare. „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb.”
că nu suntem adevăraţi conlucrători cu Dumnezeu şi nu putem Maleahi 3,6. „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
participa la biruinţa finală asupra puterilor întunericului şi nici Evrei 13,8. De aceea, trebuie să existe o diferenţă între aceste
nu vom umbla pe străzile de aur. situaţii aparent lipsite de consecvenţă. Când vom înţelege această
„De aceea să depunem orice efort ca să intrăm în odihna diferenţă, vom vedea că purtarea lui Dumnezeu este consecventă.
aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă, urmând exemplul lor de Avem nevoie să înţelegem următoarea diferenţă. În unele
neascultare.” Evrei 4,11. situaţii, poporul a format un plan definit de acţiune, pe care au
vrut să-l aducă ei înşişi la îndeplinire, deşi au fost educaţi să
88 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CADEŞ-BARNEA 89

facă exact invers. În alte cazuri, poporul a venit la Dumnezeu intenţia lor de a aduce la îndeplinire un plan deja format. În
cerându-I să le dea ceea ce voiau. aceste împrejurări, calea lui Dumnezeu este aceea de a accepta
alegerea lor, rămânând tăcut şi lăsând poporul să aducă la
îndeplinire propriile lor planuri în care şi-au pus încrederea.
Două moduri de a ne apropia de Dumnezeu

Dumnezeu nu Dumnezeu a De ce să nu existe un comitet?


a protestat protestat
Unii s-ar putea să argumenteze că planul de la Cadeş-
Barnea era doar o continuare a ceea ce avusese loc mai înain-
te. Atunci când Ietro l-a sfătuit pe Moise cu privire la organi-
zarea taberei (vezi Exodul 18,13-27), a fost format un comitet
Ei aveau deja un administrativ. Având în vedere faptul că un astfel de comitet a
plan pe care fost ceea ce era necesar în acea situaţie, nu era corect să se
I-au cerut lui aleagă un comitet format din doisprezece oameni pentru a cer-
intenţionau să-l
Dumnezeu ceea ceta ţara Canaanului?
aducă la
ce voiau. Nu este calea lui Dumnezeu aceea de a da îndrumări genera-
îndeplinire fără
să întrebe. le şi de a lăsa apoi ca îndrumările speciale să fie formulate de
comitetele bisericii, consiliile administrative sau de către unele
persoane. Dacă vom studia cu grijă sfatul lui Ietro, vom vedea că
nu a fost nimic mai mult decât un sfat pentru Moise ca el să dis-
educaţie temeinică tribuie povara lucrării, delegând responsabilităţile şi asupra
altora. Nici unul din cei aleşi nu aveau autoritatea sau răspun-
derea de a formula planuri.
Mai târziu, un alt comitet de oameni a fost dat lui Israel.
Observaţi diferenţa dintre aceste două moduri de a ne apro- Dumnezeu a dat îndrumări ca să fie aleşi şaptezeci de bătrâni
pia de Dumnezeu. pentru a împărtăşi împreună cu Moise răspunderea conducerii.
La Cadeş izraeliţii au venit înaintea lui Dumnezeu cu planul „Domnul i-a zis lui Moise: ‚Adună la Mine şaptezeci de băr-
deja formulat, şi nu erau dispuşi să vadă care era planul Său. Ei baţi, dintre bătrânii lui Israel, din cei pe care-i cunoşti ca
au spus: „Să trimitem nişte oameni înaintea noastră.” Deute- bătrâni ai poporului şi cu putere asupra lor; adu-i la Cortul
ronom 1,22. Întâlnirii, şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine. Eu Mă voi
În timpul lui Samuel ei au cerut lui Dumnezeu ca să le înde- coborî, şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din Duhul care este peste
plinească dorinţa: „Dă-ne un împărat ca să ne conducă.” tine, şi-l voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina
1 Samuel 8,6. poporului, şi să n-o porţi tu singur.’” Numeri 11,16.17.
De aceea, lipsa protestului împotriva deciziei poporului de a Dumnezeu a trebuit să facă aceasta, datorită necredinţei de
trimite iscoade în Canaan, nu indică nicidecum că El a fost de nescuzat şi murmurării din partea lui Moise.
acord cu planul lor. Dacă ei ar fi venit ca să-I ceară ca El să tri- „Moise a auzit pe popor plângând, fiecare în familia lui şi la
mită iscoadele, atunci Dumnezeu ar fi obiectat, dar El nu a uşa cortului lui. Mânia Domnului s-a aprins cu tărie. Moise s-a
făcut aceasta când ei au venit doar ca să-L anunţe cu privire la întristat, şi a zis Domnului: ‚Pentru ce mâhneşti Tu pe robul
90 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CADEŞ-BARNEA 91

Tău? Cu ce Ţi-am greşit, de ai pus peste mine sarcina acestui În felul acesta, putem vedea că iscoadele au devenit făcătorii
popor întreg? Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu de planuri aleşi de popor pentru a concepe planul pentru cuce-
l-am născut, ca să-mi zici: Poartă-l la sânul tău, cum poartă rirea ţării, plan pe care doar Dumnezeu îl putea face ca să aibă
doica pe copil, până în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i-o succes.
vei da? De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Trebuie să înţelegem că greşeala nu a constat în facerea pla-
Căci ei plâng la mine, zicând: Dă-ne carne ca să mâncăm! Eu nului ca atare, deoarece deseori trebuie să facem planuri când
singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu conlucrăm cu Dumnezeu. Adevărata problemă a fost aceea că ei
pentru mine. Decât să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară- şi-au pierdut încrederea în puterea şi capacitatea lui Dumnezeu,
mă, Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi şi au încercat să ocupe ei rolul Său, dând îndrumări speciale, în
mai văd nenorocirea.’” Numeri 11,10-15. înţelepciunea lor omenească.
„Domnul îi îngădui lui Moise să-i aleagă pe cei mai credin-
cioşi şi mai capabili bărbaţi ca să împartă răspunderea cu el.
Influenţa lor urma să dea ajutor ca să ţină în frâu violenţa În sumar
poporului şi să stingă răscoala; şi totuşi, din promovarea lor în
loc de frunte aveau să rezulte, în cele din urmă, serioase rele. Lecţia pe care ne-o oferă istoria aceasta este clară şi impre-
Ei n-ar fi fost niciodată aleşi dacă Moise ar fi dovedit o credin- sionantă. Până la Cadeş-Barnea, Israel a lăsat planificarea
ţă corespunzătoare în semnele primite cu privire la puterea şi călătoriei lor în seama atotînţeleptului lor Făcător de planuri.
bunătatea lui Dumnezeu. Dar el a amplificat prea mult poveri- Dar, odată ce au ajuns la Cadeş, a fost introdusă o nouă ordi-
le şi lucrarea, aproape pierzând din vedere faptul că nu era ne a lucrurilor. Cu toate că au acceptat îndrumarea generală
decât instrumentul prin care Dumnezeu lucrase. El nu era a lui Dumnezeu de a intra în ţara făgăduită, ei nu s-au încre-
îndreptăţit nici în cea mai mică măsură să-şi îngăduie un spirit zut în El pentru a le da îndrumările speciale. În schimb, s-au
de cârtire, care era blestemul lui Israel. Dacă s-ar fi sprijinit în încrezut în ei înşişi şi au ales un comitet ca făcător de planuri
totul pe Dumnezeu, Domnul l-ar fi călăuzit fără încetare şi i-ar în locul lui Dumnezeu. Când iscoadele s-au întors, zece dintre
fi dat putere pentru orice situaţie.” Patriarhi şi profeţi, cap. 33, ele au fost atât de speriate de ceea ce au văzut, încât unicul
par. 24. plan pe care l-au putut sugera a fost acela de a abandona
Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca să fie aleşi cei şapte- întregul proiect. Poporul a răspuns repede la această atitudi-
zeci de bătrâni. Fiind în dezacord cu planul Său, acest lucru a ne negativă. Marile lor aşteptări s-au schimbat în necredinţă,
condus la multe rele. Aşa va fi de fiecare dată când oamenii fac făcându-i incapabili de a mai lua în stăpânire cu succes moş-
ei înşişi îndrumările speciale. Din acest comitet a luat fiinţă tenirea făgăduită.
sinedriul, care L-a dat morţii pe Domnul nostru. Dumnezeu nu i-a dat la o parte în mod arbitrar de la această
Ceea ce s-a întâmplat la Cadeş-Barnea a fost diferit faţă de moştenire. Judecata Sa a fost doar recunoaşterea faptului că
numirea judecătorilor şi alegerea celor şaptezeci de bătrâni, acum era imposibil să-i mai conducă în Canaan, pentru că nu se
demonstrând că este imposibil ca omul să ia locul lui Dumnezeu mai încredeau în El ca şi Conducător al lor. Uzurpând poziţia lui
ca Făcător de planuri şi Rezolvator de probleme. Cele douăspre- Dumnezeu, şi-au distrus toată speranţa de a intra în această
zece iscoade care au fost alese trebuia să facă planuri bine defi- ţară şi au adus asupra lor soarta teribilă a unui marş al morţii
nite, în funcţie de ceea ce aveau să observe în cercetarea lor, ce avea să dureze patruzeci de ani. Nici unul dintre ei, cu excep-
depinzând de propria înţelepciune. Ei trebuia să „iscodească ţia lui Iosua şi Caleb, care au fost credincioşi, nu au văzut vreo-
ţara, şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom dată ţara cea bună în care ar fi putut să-şi găsească adevărata
sui în ea şi asupra cetăţilor în care vom ajunge.” Deuteronom 1,22. odihnă.
92 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU

În timp ce răzvrătirile anterioare au avut loc doar într-o parte


a congregaţiei, de data aceasta întreg poporul a fost contaminat.
În acest timp situaţia lui Israel s-a schimbat complet. Ei au
schimbat succesul şi biruinţa cu eşecul şi înfrângerea. Această
istorie ne învaţă cu putere despre relaţia existentă între calea
lui Dumnezeu şi succes, în comparaţie cu relaţia care există
între calea noastră şi înfrângere. Înfrângerea suferită de Israel CAPITOLUL 06
la Cadeş-Barnea demonstrează în mod clar preţul pe care-l plă-
tim când uzurpăm poziţia lui Dumnezeu ca Făcător de planuri.
Nu merită să plătim un astfel de preţ.

Credinţa fără fapte este moartă

cripturile ne învaţă că „credinţa fără fapte este moartă”.


S Iacov 2,20. De aceea, vom trage concluzia că credinţa înso-
ţită de fapte este vie. Însă experienţa lui Israel la Cadeş-Barnea
pare să contrazică acest raţionament. Ei au venit acolo cu o cre-
dinţă atât de puternică, încât nu se îndoiau că vor lua în stăpâ-
nire ţara făgăduită. Erau cu totul încrezători că în curând vor fi
în Canaan. Ca o mărturie pentru credinţa lor, poporul a adăugat
entuziast fapte mari şi pline de zel, fiind siguri că această com-
binaţie va obţine pentru ei moştenirea făgăduită.
Ne-am putea închipui că credinţa lor va trăi şi nu va muri,
dar nu aşa au stat lucrurile. Când iscoadele s-au întors cu
raportul lor negativ, credinţa lui Israel s-a transformat într-o
necredinţă rea (vezi Numeri 14,1-4). Încrederea drumeţilor
pustiei că aveau să schimbe în curând deşertul cu un ţinut unde
curge lapte şi miere, a fost înlocuită cu certitudinea descuraja-
toare că aceasta nu va avea loc. În cazul lor, credinţa însoţită de
fapte s-a dovedit moartă.
Un alt exemplu îl găsim în istoria hrănirii celor cinci mii de
oameni. Ucenicii lui Hristos şi mulţimea care a văzut minu-
nea au avut destulă credinţă în acel moment pentru a-L face
pe Hristos împărat (vezi Ioan 6,15), şi astfel au adăugat la cre-
dinţa lor fapte. Dar numai peste câteva ore credinţa lor a
murit, şi cei mai mulţi dintre acei oameni L-au părăsit pe
Hristos pentru totdeauna (vezi Ioan 6,66). Această experienţă
94 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CREDINŢA FĂRĂ FAPTE ESTE MOARTĂ 95

a ucenicilor şi a mulţimii demonstrează încă o dată că credin-


ţa însoţită de fapte poate fi moartă.
Desigur, există nenumărate exemple din Scripturi în care cre-
dinţa însoţită de fapte a fost vie, după cum a fost plecarea lui
Israel din Egipt în toiul nopţii şi trecerea lor prin Marea Roşie.
Dar, în timp ce avem pe de o parte declaraţia care spune că cre- credinţa credinţa
dinţa fără fapte este moartă, pe de altă parte avem exemple
clare în care credinţa însoţită de fapte este moartă. Aceasta pare
să fie o contradicţie aparentă, fără rezolvare. Dumnezeu este
autorul textului din Iacov 2,20, de aceea ce scrie acolo este ade- cu anume cu alt fel de
vărul. Care este atunci soluţia la această contradicţie aparentă?

fapte fapte
Ale cui fapte?

Problema este repede rezolvată când realizăm că credinţa


însoţită de un anume fel de fapte nu este moartă, pe când cre- este
dinţa însoţită de un alt fel de fapte este moartă. Deci, dacă îmbi- este vie
moartă
năm credinţa cu faptele greşite, singurul rezultat va fi moartea
credinţei noastre. Aceasta explică de ce copiii lui Dumnezeu au
venit deseori la El cu o credinţă puternică, dar rezultatul a fost
unul plin de frustrare, înfrângere şi dezamăgire, iar credinţa lor planuri, atunci credinţa noastră va trăi, dar dacă vom concepe
a fost puternic afectată. Este adevărat că ei au venit la propriile planuri în încercarea de a împlini scopurile Sale, atunci
Dumnezeu cu o credinţă vie, dar ei au adăugat la această credin- credinţa noastră va muri. Vorbind în termenii lui Dumnezeu,
ţă faptele greşite. Când poporul lui Dumnezeu va înţelege ade- prezenţa plănuirii omeneşti înseamnă absenţa plănuirii divine.
vărata însemnătate a cuvintelor „credinţa fără fapte este moar- De aceea, chiar dacă va exista foarte multă plănuire omenească
tă”, ei vor avea o experienţă cu totul diferită. Viaţa lor va deveni pentru a îndeplini ce a făgăduit Dumnezeu, în ochii Săi aceste
o viaţă de biruinţă neîntreruptă şi vor înţelege de ce. fapte nu vor fi deloc socotite ca fiind demne de acceptat.
Credinţa singură nu este de ajuns. Trebuie să fie însoţită de Pentru a înţelege mai clar acest principiu, să privim iar asu-
faptele corespunzătoare, altminteri va muri. Capacitatea noas- pra evenimentelor când Israel a încercat pentru prima dată să
tră de a menţine şi dezvolta o credinţă vie şi lucrătoare depinde intre în ţara făgăduită.
de modul în care noi îndeplinim faptele la care Dumnezeu face Poporul a ajuns la graniţa Canaanului, având o credinţă
referire în Iacov 2,20. De aceea, noi trebuie să înţelegem deose- puternică în făgăduinţa lui Dumnezeu că le va da această ţară
birile dintre faptele care zidesc credinţa şi cele care o distrug. bună. Entuziasmul lor a crescut pe măsură ce aşteptau să pri-
Aceasta presupune un studiu atent şi sârguincios, dar rezultate- mească ce le-a fost făgăduit.
le vor fi pe măsură. După cum am văzut, ei şi-au demonstrat încrederea în făgă-
Declaraţia „credinţa fără fapte este moartă” este adevărată în duinţele lui Dumnezeu prin aceea că au format imediat un comi-
toate împrejurările în care faptele vin de la Dumnezeu şi nu de tet care trebuia să cerceteze ţara şi să vină înapoi cu un plan în
la noi. Dacă privim la Dumnezeu ca fiind Făcătorul nostru de vederea cuceririi ei. Israel a aşteptat cu mari speranţe. Când
96 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CREDINŢA FĂRĂ FAPTE ESTE MOARTĂ 97

iscoadele s-au întors după o absenţă de patruzeci de zile, popo- moment erau plini de aşteptări sigure, iar în următorul moment
rul, care nutrea mari speranţe, a alergat să asculte raportul şi ei au dat expresie groazei şi dezamăgirii, care reprezintă rezul-
planurile formulate. Vestea despre întoarcerea iscoadelor a fost tatul şi evidenţa unei necredinţe întunecoase. Ei erau atât de
dusă de la o seminţie la alta şi a fost întâmpinată cu strigăte de disperaţi în dezamăgirea lor, încât au dat glas unui bocet de ago-
bucurie. Toate acestea arătau că exista credinţă, nu necredinţă. nie amestecat cu murmurul confuz al vocilor. În agitaţia lor, ei
Iscoadele au adus exemplare din roadele de acolo, arătând au ajuns până acolo încât să sugereze desemnarea unui condu-
astfel fertilitatea solului. Era timpul strugurilor copţi, şi ei au cător, care să-i ducă înapoi în ţara robiei lor.
adus un ciorchine atât de mare, încât trebuia să fie dus de doi „Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi popo-
oameni. De asemenea, au adus smochine şi rodii, care creşteau rul a plâns în noaptea aceea. Toţi copiii lui Israel au cârtit împo-
acolo din abundenţă (vezi Numeri 13,23). triva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le-a zis: ‚De ce n-om
Pe măsură ce iscoadele rosteau raportul lor în faţa poporului, fi murit noi în ţara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia
descriind fertilitatea şi frumuseţea ţării, credinţa şi fericirea lor aceasta? Pentru ce ne duce Domnul în ţara aceasta, în care vom
erau fără margini. „Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor
adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere, şi iată-i roade- fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?’ Şi au
le.” Numeri 13,27. zis unul altuia: ‚Să ne alegem o căpetenie, şi să ne întoarcem în
„Poporul se bucura că avea să intre în stăpânirea unei ţări Egipt.’” Numeri 14,1-4.
atât de bune şi a ascultat cu multă luare aminte raportul ce i se O descriere corespunzătoare a reacţiei lor ne este dată în
aducea lui Moise, ca să nu scape nici un cuvânt. . . . Poporul era următoarele paragrafe:
plin de înflăcărare; ar fi fost gata să asculte de glasul Domnului „Nădejdea şi curajul au făcut loc unei deznădejdi laşe, în
şi să pornească imediat să ia ţara în stăpânire.” Patriarhi şi pro- timp ce iscoadele dădeau pe faţă simţămintele inimilor lor
feţi, cap. 34, par. 3. necredincioase, care erau pline de descurajarea insuflată de
Până aici, putem vedea că credinţa însoţită de faptele lor era Satana. Necredinţa lor a aruncat o umbră tristă asupra adu-
încă vie. Dar, începând cu acest timp, ceea ce a fost adevărat în nării şi puterea cea mare a lui Dumnezeu, manifestată de atâ-
dreptul poporului a încetat să mai fie astfel pentru zece dintre tea ori în sprijinul naţiunii alese, a fost uitată. Copiii lui
iscoade şi, în curând, avea să înceteze să mai fie şi pentru popor. Israel n-au mai stat să cugete; nu s-au gândit la faptul că
Necredinţa a pus stăpânire pe inimile a zece dintre iscoade şi, pe Acela care-i adusese până aici le va da în mod sigur ţara. Ei
măsură ce acestea spuneau ceea ce au văzut, aceeaşi necredinţă nu şi-au mai amintit cât de minunat îi eliberase Dumnezeu de
rea a pus stăpânire şi pe popor. După ce au descris frumuseţea asupritorii lor, croindu-le un drum prin mare şi nimicind oşti-
şi fertilitatea ţării, toate iscoadele, cu excepţia a două dintre ele, le lui Faraon care îi urmăreau. Ei L-au lăsat pe Dumnezeu în
au exagerat dificultăţile şi pericolele ce le stăteau în faţă. afara preocupărilor lor şi s-au purtat ca şi când ar fi trebuit să
„Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetă- depindă numai de puterea braţelor lor.
ţile sunt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii În necredinţa lor, au limitat puterea lui Dumnezeu şi au dove-
lui Anac. Amaleciţii locuiesc ţinutul de la miazăzi; iebusiţii şi dit neîncredere în braţul care i-a călăuzit în siguranţă până aici.
amoriţii locuiesc muntele; şi canaaniţii şi hetiţii locuiesc lângă Ei au repetat vechea lor greşeală, de a cârti împotriva lui Moise şi
mare şi de-a lungul Iordanului. . . . Dar bărbaţii care fuseseră a lui Aaron. ‚Prin urmare, acesta este sfârşitul marilor noastre
împreună cu el au zis: ‚Nu putem să ne suim împotriva poporu- speranţe’, au spus ei. ‚Aceasta este ţara pentru care am făcut tot
lui acestuia, căci este mai tare decât noi.’” Numeri 13,28-31. drumul din Egipt până aici, ca s-o luăm în stăpânire.’ Ei i-au învi-
Schimbarea care a avut loc în popor de la credinţă la necre- nuit pe conducătorii lor că înşeală poporul şi vor să aducă nenoro-
dinţă a fost atât de incredibilă, pe cât a fost de rapidă. Într-un ciri asupra lui Israel.” Patriarhi şi profeţi, cap. 34, par. 4 şi 5.
98 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CREDINŢA FĂRĂ FAPTE ESTE MOARTĂ 99

Acestea au fost reacţiile poporului Israel când credinţa lor a


murit ca urmare a faptului că a fost însoţită de faptele lor. Două concluzii
Alegându-se pe ei înşişi ca făcători de planuri, ei şi-au mutat
credinţa de la Dumnezeu la ei înşişi. Nu s-au mai încrezut în Concluzia greşită: Concluzia corectă:
Dumnezeu ca fiind Făcătorul lor de planuri, ci s-au încrezut în
planurile lor. Multa plănuire ome-
Multa plănuire ome-
Din momentul în care ei au numit pe cele douăsprezece iscoa- nească a generat în
nească nu a rezolvat
de, respingând astfel pe Dumnezeu ca Făcător al lor de planuri, aceeaşi măsură
problema
până la ultimul act al dramei, izraeliţii au fost orbi faţă de ade- probleme
vărata cauză a tuturor necazurilor lor. Nu aveau nici o idee des-
pre relaţia decisivă ce există între îndrumările generale şi cele
speciale ale lui Dumnezeu. Nu au cunoscut care este diferenţa
dintre faptele lui Dumnezeu şi cele personale, şi nici nu au înţe-
les că credinţa fără faptele lui Dumnezeu este moartă şi de
aceea este cu totul zadarnică. Mai multă plănuire de
Dacă plănuim mai mult
acest fel va înrăutăţi
se va rezolva
lucrurile
Singura alternativă posibilă

Dumnezeu nu a deposedat nicidecum pe Israel de moştenirea


lor, deoarece judecata ce a venit asupra lor nu a fost decretată de În necredinţa lor oarbă, izraeliţii au decis că nu mai puteau
El. A fost tot ce putea face pentru ei în acele împrejurări. Prin intra în Canaan şi se vedea clar că nu puteau supravieţui întot-
lipsa lor de credinţă în El ca Făcător al lor de planuri şi prin deauna în locul pustiu în care îşi aveau tabăra. Deoarece acum
refuzul lor de a învăţa căile Sale, ei au devenit incapabili să se încredeau în ei în loc să se încreadă în Dumnezeu ca Făcător
intre în ţara făgăduită. Cu totul neştiutori în ce priveşte căile lui al lor de planuri, au simţit că trebuia să rezolve problema pe
Dumnezeu şi hotărâţi să urmeze căile lor, ei nu au putut să calea lor. Nu ar fi încredinţat această problemă lui Moise sau
lucreze în cooperare cu El. De aceea, Dumnezeu ştia că a-i con- Aaron, pentru că ajunsese să-i privească ca pe nişte demoni
duce în Canaan odată ce credinţa lor a murit, însemna a-i sorti sadici, care i-a condus intenţionat într-o cursă.
pieirii. Dumnezeu îi iubea prea mult ca să permită aşa ceva. Singurul loc cu care erau obişnuiţi era Egiptul, unde puteau
Răspunsul lipsit de credinţă al lui Israel la auzul raportului măcar fi siguri că vor avea hrană şi un adăpost. Libertatea care
iscoadelor, nu a făcut altceva decât să se adauge la o situaţie care fusese câştigată prin puterea măreaţă a lui Dumnezeu nu li se
era deja dificilă. Problemele lor creşteau asemenea cancerului, mai părea atât de importantă şi, în opoziţie directă cu planul lui
care, dacă nu este vindecat imediat, va duce la pieire. Numai Dumnezeu, s-au hotărât să se întoarcă în ţara robiei unde ştiau
Dumnezeu putea să ofere soluţia dorită, dar ei au urmat cursu- că aveau să fie bineveniţi ca sclavi.
lui obişnuit al lucrurilor, gândind că dacă atâta plănuire ome- Dar poporul ştia de asemenea că această soluţie era sortită
nească nu a putut rezolva problema, atunci este nevoie de mai eşecului atâta timp cât Moise şi Aaron aveau să fie la conduce-
multă plănuire. Adevărul era că din moment ce această plănuire re, beneficiind de sprijinul iscoadelor credincioase Caleb şi
omenească a generat probleme pe măsură, atunci mai multă plă- Iosua. Pentru a da la o parte această piedică din calea planului
nuire omenească nu avea decât să înrăutăţească lucrurile. lor, poporul s-a hotărât să-l omoare pe Iosua şi Caleb cu pietre,
100 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CREDINŢA FĂRĂ FAPTE ESTE MOARTĂ 101

după care, fără îndoială aveau să scape şi de Moise şi Aaron. Ei rioare pe care le-au născocit. Aceasta nu avea să îmbunătăţeas-
deja porniseră împotriva slujitorilor credincioşi ai lui că cu nimic situaţia lor. În schimb, avea să înrăutăţească lucru-
Dumnezeu, când Domnul a intervenit manifestându-Şi prezen- rile. Atitudinea lor L-a obligat pe Dumnezeu să-i înconjoare pe
ţa în sanctuar. slujitorii Săi credincioşi cu un zid protector. Iscoadele necredin-
„Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre, când slava cioase au fost lipsite de protecţia personală a lui Dumnezeu şi au
Domnului s-a arătat peste cortul întâlnirii, înaintea tuturor căzut repede pradă forţelor distrugătoare din jurul lor (vezi
copiilor lui Israel.” Numeri 14,10. Numeri 14,36.37). Printre iscoadele care au murit acolo se afla
„Iscoadele necredincioase îi învinuiau în gura mare pe Caleb probabil şi noul conducător ales, care trebuia să-i ducă înapoi în
şi Iosua şi cineva a strigat că trebuie să fie omorâţi cu pietre. Egipt. Poporul a văzut în acest eveniment sfârşitul unui alt plan
Gloata nebună a pus mâna pe pietre cu care să-i omoare pe băr- al lor. Aceasta i-a adus în poziţia de a nu mai putea intra în ţara
baţii aceştia credincioşi. S-au aruncat asupra lor cu ţipete de făgăduită sau să se întoarcă în Egipt şi nici să rămână unde se
nebunie, când deodată pietrele le-au căzut din mâini. Au amuţit găseau. Problema lor gravă s-a transformat într-o criză.
şi au început să tremure de spaimă. Dumnezeu intervenise pen- Israel a degenerat de la situaţia gravă de a avea credinţă fără
tru a opri planurile lor ucigaşe. Slava prezenţei Sale, asemenea faptele lui Dumnezeu, la o situaţie mai gravă în care nu aveau
unei flăcări arzătoare, lumină cortul întâlnirii. Tot poporul a nici credinţă, nici faptele lui Dumnezeu. Deoarece Dumnezeu a
văzut semnul acesta de la Domnul. Cineva mai puternic decât ei evaluat corect starea lor de necredinţă şi refuzul lor încăpăţânat
Se descoperea şi nimeni n-a îndrăznit să se mai împotrivească. de a se căi de ceea ce constituia problema lor fundamentală, a
Iscoadele care aduseseră raportul rău se încovoiară lovite de ştiut că nu aveau nici o speranţă de a intra în ţara făgăduită.
groază şi, abia suflând, îşi căutară drumul spre corturile lor.” După cum am văzut, Dumnezeu i-a iubit prea mult ca să încer-
Patriarhi şi profeţi, cap. 34, par. 12. ce să-i conducă în astfel de împrejurări, pentru că nu voia să
Izraeliţii au ajuns acum într-o situaţie disperată. Starea lor aducă asupra lor o distrugere inevitabilă.
jalnică a fost urmarea directă a cursului urmat de ei. Această Cu tristeţe, Domnul le-a comunicat prin Moise singura soluţie
istorie ne oferă o dovadă convingătoare că atunci când oamenii care le-a mai rămas. Trebuia să se întoarcă în pustie pentru
îşi asumă rolul de făcători de planuri în locul lui Dumnezeu, se patruzeci de ani, timpul necesar ca moartea să cureţe tabăra de
va întâmpla ce poate fi mai rău. Cât de diferită ar fi fost istoria toţi răzvrătiţii ce nu mai puteau fi vindecaţi. Aceasta avea să
lor dacă ei s-ar fi încrezut în Dumnezeu în poziţia ce I se cuve- ofere generaţiei următoare ocazia de a exercita credinţa însoţită
nea ca şi Conducător şi Făcător de planuri al lor! de procedeele corecte, acolo unde părinţii lor au eşuat. Când ne
La acest punct, poporul se găsea în faţa unei distrugeri bineme- gândim la preţul îngrozitor plătit de aceşti oameni pentru că s-au
ritate, dar Moise, manifestând un spirit de iubire nemeritată de încrezut în ei înşişi ca făcători de planuri în locul lui Dumnezeu,
popor, a intrat în cortul întâlnirii şi s-a rugat pentru ei. A fost una putem vedea că nu merita plătit sub nici o împrejurare. Poporul a
din cele mai măreţe rugăciuni de mijlocire din istorie şi efectul ei pierdut totul şi nu a câştigat nimic, în afară de prestigiul îndoiel-
s-a văzut (vezi Numeri 14,13-20). Ea nu a schimbat caracterul sau nic de a conduce lucrarea lui Dumnezeu.
dispoziţia lui Dumnezeu, dar a exercitat o forţă care I-a permis lui Cel mai bun lucru pe care izraeliţii puteau să-l facă era acela
Dumnezeu să continue să-i protejeze în loc să-i abandoneze rău- de a recunoaşte că ceea ce a adus asupra lor doar durere şi pier-
tăţii Satanei şi distrugerii sigure ce ar fi urmat. dere a fost calea pe care au urmat-o, şi apoi, cu adevărată
Planul poporului de a alege un conducător care să-i conducă pocăinţă şi mărturisire umilă, să accepte judecata tristă ce a fost
înapoi în Egipt, după ce aveau să dea la o parte toate piedicile pronunţată asupra lor. Ei trebuia să fie recunoscători pentru
omorând pe conducătorii desemnaţi de Dumnezeu, a fost conce- faptul că, după toate greşelile lor datorate răzvrătirii, Domnul
put de ei pentru a rezolva problemele cauzate de planurile ante- încă mai voia să facă pentru ei tot ce putea mai bine.
102 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CREDINŢA FĂRĂ FAPTE ESTE MOARTĂ 103

La început, părea că avea să accepte îndrumările speciale concepute de ei. În contra-


ei se pocăiseră într-ade- dicţie directă cu soluţia Sa plină de milă, ei s-au hotărât să atace
… a meritat? văr de cursul lor greşit Canaanul (vezi Deuteronom 1,41-43). Planul lor nu conţinea nimic
de acţiune (vezi Numeri care să vină de la Dumnezeu – Sursa. De aceea, nu avea nici o per-
14,39). Pentru observa- spectivă de succes. Totuşi, în ciuda lecţiilor puternice pe care tre-
torul neatent, pare că buia să le înveţe din experienţele trecutului apropiat, ei s-au
spiritul lor supus şi încrezut cu totul că planul lor va funcţiona de data aceasta.
întristarea lor adâncă Următorul paragraf ne oferă o imagine a acestor lucruri:
indică către o manifesta- „Când au înţeles că Domnul nu-Şi schimbă hotărârea, din nou
re de adevărată pocăin- li s-a trezit încăpăţânarea lor şi au spus că nu vor să se întoar-
ţă. Dar poporul nu a per- că în pustie. Poruncindu-le să se retragă din ţara vrăjmaşilor
mis Duhului Sfânt să le lor, Dumnezeu a pus la probă aparenta lor supunere şi s-a dove-
deschidă ochii, astfel dit că nu era reală. Erau conştienţi că au păcătuit mult prin fap-
încât să poată vedea tul că îngăduiseră furiei să-i stăpânească şi că încercaseră să
rădăcina problemei. Ei ucidă iscoadele care îi îndemnau să asculte de Dumnezeu; dar
nu au mărturisit că au au fost cuprinşi de groază când şi-au dat seama că făcuseră o
adus toate nenorocirile greşeală teribilă, ale cărei consecinţe aveau să se dovedească a
asupra lor, prin faptul că au conceput îndrumările speciale ca să fi dezastruoase pentru ei. Inima lor era neschimbată şi n-aveau
aducă la îndeplinire îndrumările generale ale lui Dumnezeu. Până nevoie decât de un motiv care să le prilejuiască o izbucnire ase-
ce nu aveau să vadă şi să mărturisească această problemă, privind mănătoare. Acesta se prezentă când Moise, cu autoritatea dată
la Dumnezeu ca fiind Făcătorul lor de planuri şi Rezolvatorul lor de Dumnezeu, le porunci să se întoarcă în pustie.” Patriarhi şi
de probleme, ei nu puteau merge mai departe. Credinţa fără fap- profeţi, cap. 34, par. 17.
tele lui Dumnezeu este moartă. De aceea pocăinţa lor era insufi- Deoarece planurile lor alternative au eşuat şi au auzit sentin-
cientă ca să-i pregătească pentru ţara făgăduită. ţa divină condamnându-i la moarte în pustie, ei au regretat
Există o pocăinţă care este acceptată de Dumnezeu şi una urmările refuzului lor de a asculta de Dumnezeu, fără a se căi
care nu este acceptată. De exemplu, pocăinţa manifestată de de păcatul care a adus aceste urmări. Refuzul lor îndârjit de a
Balaam şi Iuda a fost reală, dar nu putea să-i elibereze de pro- învăţa căile lui Dumnezeu se reflecta în gândirea lor greşită cum
blema lor. Tot astfel, superficiala părere de rău pe care au sim- că aveau să-şi răscumpere greşeala prin faptul că porneau o cru-
ţit-o izraeliţii nu a oferit lui Dumnezeu posibilitatea de a schim- ciadă împotriva duşmanului.
ba sentinţa care-i osândea la moarte în pustie. „,Am păcătuit împotriva Domnului’ au strigat ei. ‚Ne vom sui
şi ne vom bate, cum ne-a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru.’”
Deuteronom 1,41.
Mai multe fapte omeneşti Probabil că ei s-au gândit că porunca de a se întoarce în pustie
a fost o ameninţare menită să-i forţeze să asculte, după cum
Când aşa-numita lor pocăinţă nu a schimbat sentinţa lui părinţii îi ameninţă pe copii cu lucruri pe care nu intenţionează
Dumnezeu, poporul a refuzat să accepte soluţia divină şi încă o nicidecum să le aplice. Dar în felul acesta Îl judecau greşit pe
dată a început să conceapă soluţii alternative. Aceasta a dovedit Dumnezeu, deoarece El nu a vorbit astfel. Întoarcerea lor în
că nu a existat o schimbare reală a inimii. Ei au arătat că aveau pustie era singura soluţie disponibilă. Necredinţa şi procedeele
să urmeze îndrumările generale ale lui Dumnezeu doar dacă El lor greşite au făcut imposibil ca El să-i mai conducă în Canaan
104 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CREDINŢA FĂRĂ FAPTE ESTE MOARTĂ 105

şi nu avea nici un rost să se întoarcă în Egipt. Pustia care se afla strâns acum o oaste mare ca să-i alunge pe invadatori. Oastea
între acestea două era singura alternativă. Porunca de a intra în atacatoare nu avea nici un conducător. Nu s-a înălţat nici o
ţara făgăduită a fost înlocuită cu o altă poruncă, ca urmare a rugăciune ca Dumnezeu să le dea izbândă. Ei au pornit cu gân-
neascultării lor. dul disperat fie să-şi schimbe soarta, fie să moară în luptă. Deşi
Însă atât de mult se amăgiseră, încât credeau că ascultau de nedeprinşi la luptă, erau mulţi şi înarmaţi şi sperau ca, printr-un
Iehova când voiau să atace ţara, pe când El le poruncise clar să atac puternic prin surprindere, să înfrângă orice rezistenţă. Plini
facă altceva. Plănuind cucerirea canaaniţilor, ei urmau acelaşi de îndrăzneală, ei l-au provocat pe inamic, care nu îndrăznea
procedeu care le-a pricinuit eşecul de a intra în posesia ţării. să-i atace.
Căutau să împlinească poruncile lui Dumnezeu prin planurile Canaaniţii au tăbărât pe un platou stâncos, la care se putea
lor. De aceea, întreprinderea lor nu putea avea succes. ajunge numai pe poteci greu accesibile, un urcuş drept şi primej-
Ei au pornit în această întreprindere fără prezenţa divină pe dios. Numărul nespus de mare al evreilor nu putea face decât ca
care o simboliza chivotul şi fără conducătorul lor vizibil, care era înfrângerea lor să fie şi mai teribilă. Se târau încet pe potecile
Moise (vezi Numeri 14,42-44). Vrăjmaşii lor îi aşteptau, poziţii- de munte, expunându-se loviturilor de moarte ale vrăjmaşilor de
le lor fiind întărite într-o fortăreaţă naturală din munţi, de unde sus. Stânci masive erau prăvălite şi veneau la vale, provocând
au pricinuit pierderi grele izraeliţilor nenorociţi. „Atunci amori- un zgomot asurzitor, însemnându-şi calea cu sângele celor ucişi.
ţii, care locuiesc pe muntele acesta, v-au ieşit înainte, şi v-au Cei care au ajuns în vârf, istoviţi de urcuş, au fost respinşi cu
urmărit ca albinele; v-au bătut din Seir, până la Horma.” sălbăticie şi daţi înapoi cu pierderi mari. Câmpul măcelului era
Deuteronom 1,44. plin de trupurile celor morţi. Oastea lui Israel a fost cu desăvâr-
O descriere exactă a situaţiei lor este dată în următorul citat: şire înfrântă. Nimicirea şi moartea au fost rezultatul acestei
„Fără a ţine seama de hotărârea divină, izraeliţii s-au pregă- încercări răzvrătite.
tit să pornească la cucerirea Canaanului. Echipaţi cu armură şi Constrânşi în cele din urmă să se recunoască înfrânţi, supra-
cu arme de luptă, erau, după aprecierea lor, cu totul pregătiţi vieţuitorii ‚s-au întors şi au plâns înaintea Domnului; dar
pentru luptă; dar înaintea lui Dumnezeu şi a îndureraţilor Săi Domnul nu le-a ascultat glasul’ (Deuteronom 1,45). Prin biruin-
slujitori, ei erau întristător de nepregătiţi. Când, după aproape ţa lor răsunătoare, vrăjmaşii lui Israel, care aşteptaseră cu frică
patruzeci de ani, le-a spus izraeliţilor să se suie şi să ia apropierea acelei mari oştiri, au prins curaj să li se împotriveas-
Ierihonul, Domnul le-a făgăduit că va merge cu ei. Chivotul că. Acum considerau ca fiind neadevărate toate veştile pe care le
cuprinzând Legea Sa era purtat în fruntea oştirii. Conducătorii auziseră cu privire la lucrările minunate pe care Dumnezeu le
rânduiţi pentru aceasta trebuia să îndrume mişcările lor, sub săvârşise pentru poporul Său şi credeau că n-au de ce să se
supravegherea divină. Cu o astfel de călăuzire, nu li se putea teamă. Această primă înfrângere a lui Israel, care le-a dat
întâmpla nici un rău. Dar acum, împotriva poruncii lui canaaniţilor curaj şi hotărâre, a sporit foarte mult greutăţile
Dumnezeu şi a interzicerii solemne a conducătorilor lor fără chi- cuceririi. Izraeliţilor nu le mai rămânea altceva de făcut decât să
vot, şi fără Moise, ei au plecat să dea piept cu oştile vrăjmaşe. dea înapoi din faţa vrăjmaşilor lor victorioşi şi să meargă în
Trâmbiţa a sunat şi Moise a alergat după ei, avertizându-i: pustie, ştiind că aici trebuie să fie mormântul unei generaţii
‚Pentru ce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti! Nu vă întregi.” Patriarhi şi profeţi, cap. 34, ultimele cinci paragrafe.
suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru. Căci amaleciţii şi Aceasta este istoria tragică a unui popor care nu a intrat în
canaaniţii sunt înaintea voastră şi veţi cădea ucişi de sabie’ odihna lui Dumnezeu pentru că nu a cunoscut căile Sale, chiar
(Numeri 14,41-42). dacă exista destulă evidenţă pentru a conduce pe un observator
Canaaniţii auziseră de puterea aceea tainică, ce părea că să creadă că ei erau familiari cu Iehova şi procedeele Sale. El i-a
ocroteşte acest popor, şi de minunile săvârşite pentru ei şi au chemat să fie o lumină pentru lume, i-a condus din Egipt la
106 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CREDINŢA FĂRĂ FAPTE ESTE MOARTĂ 107

Cadeş-Barnea, le-a oferit protecţie faţă de vrăjmaşii lor, le-a ofe- ci cu puterea de neînvins a lui Dumnezeu. Ei cunoşteau şi cre-
rit minunatele simboluri ale Evangheliei ce se găseau în sanc- deau adevărul, dar mărturia lor a fost respinsă de către cei care
tuar şi sistemul jertfelor şi le-a făgăduit o moştenire minunată. nu credeau.
Părea că ei iubesc cauza lui Dumnezeu şi au manifestat dorinţa Cum a fost posibil ca aceşti doi oameni, Caleb şi Iosua, să
de a o vedea prosperând. De multe ori L-au ascultat pe Iehova în menţină o credinţă puternică şi dăinuitoare în această criză? Se
mod implicit de-a lungul călătoriei lor spre Cadeş-Barnea. pare că şi ei au fost la fel de mult implicaţi în programul de fapte
Dar era nevoie de mai mult decât atât ca ei să poată fi consi- ca şi celelalte zece iscoade şi poporul în general, totuşi „faptele”
deraţi un popor care cunoştea căile lui Dumnezeu suficient de care au distrus credinţa celorlalţi nu au distrus-o şi pe a lor. A
mult pentru a intra în odihna Sa. În ei se afla dispoziţia persis- făcut cazul lor excepţie de la principiul din Iacov 2,20, care
tentă de a-şi asuma poziţia de făcători de planuri – o poziţie pe spune că credinţa fără fapte este moartă? Acest lucru nu este
care Domnul nu le-a oferit-o niciodată. Aceasta a condus de la posibil, deoarece principiul este corect şi nu permite excepţii.
un eşec la altul şi le-a distrus credinţa. Trebuia să înceteze a mai Mai este o altă posibilitate, şi anume ca cei doi, Caleb şi Iosua,
plănui lucrarea lui Dumnezeu în locul Său, şi în schimb să înve- să nu fi fost implicaţi în programul de fapte omeneşti. Chiar
ţe să se încreadă în planurile Sale şi să le aducă la îndeplinire dacă au făcut şi ei parte din gruparea trimisă ca să cerceteze
pe calea Sa. Nu este de mirare că Martorul adevărat şi credin- ţara, părând că erau angajaţi în îndeplinirea propriilor lucrări,
cios a declarat cu tristeţe despre acea generaţie: „N-au cunoscut totuşi sunt multe situaţii similare când lucrurile nu sunt ceea ce
căile Mele! Deci . . . nu vor intra în odihna Mea!” Evrei 3,10.11. par să fie.
Un exemplu excelent în această privinţă este atunci când
David a pornit împreună cu filistenii împotriva lui Saul şi a
Un contrast fericit armatei sale (vezi 1 Samuel 29,2). Toate aparenţele indicau că
David avea să lupte alături de filisteni împotriva poporului său.
Un contrast fericit faţă de această imagine întunecată a Regele filistean credea cu siguranţă acest lucru şi nu putea fi
necredinţei, o găsim în celelalte două iscoade. În ciuda influen- convins de contrariu. Dar, cu toate că David a pornit împreună
ţei celor zece iscoade necredincioase, Iosua şi Caleb şi-au ridicat cu filistenii, nu avea nici o intenţie să-i sprijine.
vocile cu curaj şi au vorbit în favoarea capacităţii lui Dumnezeu Tot astfel, ar fi o greşeală să presupunem că deoarece Caleb şi
de a-Şi ţine făgăduinţa. Iosua făceau parte din gruparea aleasă să cerceteze ţara, erau în
„Caleb a potolit poporul, care cârtea împotriva lui Moise. El a mod necesar implicaţi asemenea celorlalţi în programul de
zis: ‚Haide să ne suim, şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi fapte. Aceasta nu înseamnă nici că ei încercau să-şi ascundă
biruitori!’” Numeri 13,30. gândurile şi motivaţiile, după cum a făcut David.
În mâhnirea lor Iosua şi Caleb şi-au rupt hainele „şi au vorbit O metodă mult mai sigură de evaluare a situaţiei este pe baza
astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: ‚Ţara pe care am stră- principiilor implicate. Indiferent de aparenţele contrare, moar-
bătut-o noi ca s-o iscodim, este o ţară foarte bună, minunată. tea credinţei în cazul celor zece iscoade şi a restului poporului ne
Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta, arată că credinţa lor a fost amestecată cu fapte omeneşti în loc
şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere. Numai, nu de faptele lui Dumnezeu. În contrast cu aceasta avem credinţa
vă răzvrătiţi împotriva Domnului, şi nu vă temeţi de oamenii vie manifestată de cei doi bărbaţi loiali în timpul de criză.
din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au nici un sprijin: Aceasta dovedeşte că ei nu erau implicaţi în fapte personale.
Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!’” Numeri 14,7-9. Dumnezeu nu a găsit de cuviinţă să ne descopere exact modul în
Deşi aceşti doi oameni nu au contrazis ce s-a spus mai înain- care ei au evitat să cadă în această capcană în care au căzut cei-
te, ei nu au măsurat puterea canaaniţilor cu puterea lui Israel, lalţi, dar se vede clar că au evitat aceasta. Ascultători, ei au
108 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CREDINŢA FĂRĂ FAPTE ESTE MOARTĂ 109

îndeplinit sarcina ce li s-a dat, fără să fie părtaşi spiritului care „Pentru Moise, Aaron, Caleb şi Iosua, hotărârea că Israel nu
a dat naştere acestui plan. Caleb şi Iosua au continuat să se trebuia să intre în Canaan decât peste patruzeci de ani a fost o
încreadă în Dumnezeu şi nu şi-au pus încrederea în ei înşişi ase- dezamăgire amară; şi totuşi, ei au primit decizia divină fără să
menea celorlalte zece iscoade. murmure.” Patriarhi şi profeţi, cap. 34, par. 18.
Doar atunci când a venit ceasul încercării s-a descoperit dife-
renţa dintre cele două grupe. Atunci când oamenii se întorc la
fapte personale, credinţa lor piere imediat, în timp ce în alte O ocazie pierdută
cazuri necredinţa se manifestă mai târziu. Un exemplu de cre-
dinţă care s-a stins imediat este atunci când Ilie a dormit la por- Izraeliţii ar fi putut intra în odihnă la Cadeş-Barnea dacă ar
ţile cetăţii Izreel şi apoi i s-a comunicat ameninţarea Izabelei. El fi recunoscut în necredinţa şi spiritul lor turbulent o descoperi-
nu şi-a îndreptat privirea către puterea nemărginită a lui re cu privire la procedeele greşite care au existat şi la măsurile
Dumnezeu, ci a privit la situaţia sa primejdioasă. Făcând astfel, corectoare ce erau necesare. La început ei nu ştiau exact care
el s-a întors la faptele personale şi credinţa lui a murit imediat era problema, şi nici nu o puteau descoperi prin resurse perso-
(vezi 1 Împăraţi 19,2-4). nale, pentru că doar Dumnezeu putea să le arate în ce consta
La Cadeş, Izraeliţii nu au experimentat pierderea credinţei dificultatea. Între timp ei puteau să-şi dea seama că au creat o
decât mai târziu. Necredinţa lor nu s-a manifestat decât după problemă serioasă care necesita o soluţie imediată.
aproape şase săptămâni de la timpul când ei s-au întors la fap- Era răspunderea lor aceea de a recunoaşte neajutorarea lor şi,
tele personale trimiţând iscoadele. Dar fie că rezultatul apare predând problema lui Dumnezeu, să-I încredinţeze lucrarea de a
imediat sau mai târziu, urmarea este aceeaşi şi demonstrează le arăta unde au greşit. Dacă ar fi făcut aceasta, Domnul le-ar fi
adevărul că credinţa fără faptele lui Dumnezeu este moartă. explicat în mod clar natura nelegiuirii lor. Dacă realizarea păca-
Vocea lui Caleb, sprijinit de Iosua, Moise şi Aaron, era o mino- tului lor ar fi fost urmată de o mărturisire sinceră, ar fi respins
ră exprimare a credinţei în această situaţie, şi cuvântarea sa nu acele procedee greşite care i-au oprit să intre în Canaan, şi ar fi
a reuşit să îndrepte minţile majorităţii la rădăcina problemei. adoptat procedeele corecte. Apoi ar fi putut să intre în odihna lui
Caleb nu a înfăţişat înaintea lor schimbarea de procedură pe Dumnezeu chiar dacă ar fi trebuit să suporte consecinţele căii lor
care ei au iniţiat-o atunci când au ales iscoadele. Dar până ce nu greşite şi să accepte un alt plan de la Dumnezeu. Dacă ar fi
avea să fie îndreptată problema de bază, nu exista nici o şansă aşteptat ca Dumnezeu să le dea îndrumările speciale, El le-ar fi
de succes. Trebuia să treacă patruzeci de ani şi să piară o gene- comunicat aceste îndrumări la timpul potrivit prin Moise.
raţie întreagă până ce lucrurile aveau să se îndrepte. Dar, atunci Aceasta trebuia să facă ei. În schimb, atenţia lor era atât de
când răul a fost îndreptat, au putut să intre în stăpânirea ţării. mult fixată în a învinovăţi un Dumnezeu nevinovat pentru
Un alt contrast minunat faţă de imaginea întunecată a necre- problemele pe care şi le-au făcut singuri, că nici nu s-au gândit
dinţei, ne este oferit de spiritul şi atitudinea lui Moise, Aaron, să-şi cerceteze cursul lor de acţiune. Drept urmare, au mers de
Caleb şi Iosua atunci când ei au fost chemaţi să sufere pedeap- la o stare rea la una şi mai rea.
sa împreună cu restul poporului. În ciuda dezamăgirii lor, aceşti Dacă ar fi avut cât de puţină umilinţă, ar fi putut să-şi dea
patru bărbaţi au suportat judecata divină fără să murmure, seama cel puţin că ceva nu era în regulă şi s-ar fi întrebat de ce
chiar dacă erau nevinovaţi de necredinţa şi răzvrătirea care au se aflau în această stare de răzvrătire şi unde era credinţa înflă-
adus sentinţa asupra lor. În timp ce ceilalţi au refuzat să accep- cărată pe care au experimentat-o cu puţin timp înainte. Aşa a
te judecata pronunţată asupra lor până ce au văzut că nu au nici făcut Iosua, patruzeci de ani mai târziu, când copiii acestei gene-
o altă alternativă, cei patru bărbaţi umili şi credincioşi au accep- raţii au suferit înfrângerea surprinzătoare de la Ai. El a recu-
tat de la început soluţia divină. noscut că înfrângerea lor umilitoare indica către unele greşeli ce
110 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CREDINŢA FĂRĂ FAPTE ESTE MOARTĂ 111

au fost făcute. Nu a petrecut nici un moment în a acuza pe eşuează, îşi intensifică eforturile, în presupunerea lipsită de
Dumnezeu, ci a privit cu umilinţă către Domnul pentru a primi logică că, dacă au eşuat în ciuda atâtor planuri să ajungă la
un răspuns la problemă. Dumnezeu i-a descoperit bucuros acest rezultatul dorit, atunci vor putea să-l obţină dacă vor plănui mai
lucru şi i-a oferit un plan care, dacă avea să fie urmat cu credin- mult. Acest curs de acţiune a fost adoptat foarte des în trecut,
cioşie, avea să lucreze perfect. Ceea ce El a făcut pentru Israel chiar dacă lecţia clară a istoriei ne arată că nu merge aşa. În
patruzeci de ani mai târziu, ar fi putut face la fel de repede şi efi- schimb, aceasta zideşte împărăţia Satanei. Căzând în această
cient şi la Cadeş-Barnea. Dar poporul, în încrederea lor în sine cursă, copiii lui Dumnezeu devin cei mai buni aliaţi ai Satanei.
încăpăţânată şi în mândria lor, nici nu se gândeau să-i ofere Dacă cei ce alcătuiesc poporul Său dau expresie credinţei lor
această ocazie. prin faptul că formulează ei înşişi îndrumările speciale, vor
experimenta în mod inevitabil un eşec ce le va distruge credin-
ţa. Vor ajunge în încurcătură pentru că nu vor putea înţelege de
O lecţie pentru noi ce rezultatul a fost opus aşteptărilor lor. După concepţia lor totul
a fost lucrat aşa cum trebuie. În felul acesta sunt conduşi să
Motivul pentru care Israel nu a putut intra în odihna lui pună la îndoială caracterul lui Dumnezeu şi să se îndoiască de
Dumnezeu a fost pentru că nu a urmat căile Sale. În felul aces- cuvântul Său, iar rezultatul va fi acela că devin şi mai înclinaţi
ta Scriptura accentuează marele adevăr după care credinţa tre- să se întoarcă pe viitor la fapte personale.
buie combinată cu procedeele corecte pentru a aduce succesul. Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie bine întemeiaţi în cunoaş-
Aceasta este solia pe care Pavel o evidenţiază atât de puternic şi terea faptului că nimic nu poate fi greşit în privinţa caracteru-
care este conţinută în Sabatul lui Dumnezeu. Doar atunci când lui Său. Dumnezeu nu este capricios, crud sau nedemn de încre-
credinţa este legată de căile lui Dumnezeu va putea poporul lui dere. Conducându-ne să ne îndoim de El, Satana urmăreşte să
Dumnezeu, individual sau colectiv, să experimenteze adevărata ne îndepărteze atenţia de la singurul lucru de care ar trebui să
odihnă spirituală. Ei Îl vor lăsa pe Dumnezeu să facă planuri ne îndoim – procedeele omeneşti. Dacă aceia care pretind a fi
pentru ei şi, drept urmare, nu vor cunoaşte insuccesul, pierde- copiii lui Dumnezeu s-ar cerceta în lumina căilor Sale, ar afla
rea, imposibilitatea sau înfrângerea. curând care este cauza nereuşitelor lor şi a marii întârzieri în
„Puterea nemărginită a Duhului Sfânt este apărarea oricărui încheierea lucrării lui Dumnezeu.
suflet copleşit de greutăţi. Hristos nu va îngădui ca vreunul din- Pe măsură ce învăţăm mai mult despre procedeele lui
tre cei care, prin pocăinţă şi credinţă, au cerut protecţia Sa să Dumnezeu, ar trebui să ne revizuim experienţele trecutului pen-
treacă sub puterea vrăjmaşului. Mântuitorul este alături de cei tru a înţelege de ce marea noastră credinţă nu a produs rezulta-
ispitiţi şi încercaţi. La El nu poate fi insucces, pierdere, imposi- te pe măsura făgăduinţelor în care ne-am pus încrederea. Am
bilitate sau înfrângere; noi putem totul prin Acela care ne întă- studiat făgăduinţele, le-am crezut şi am mers înainte aşteptând
reşte. Când vin ispitele şi încercările, nu aştepta ca mai întâi să ca Cel Atotputernic să facă lucruri mari pentru noi şi prin noi.
birui toate greutăţile, ci priveşte la Isus, ajutorul tău.” Hristos, Dar în loc de binecuvântări minunate, am obţinut doar nişte
Lumina lumii, cap. 53, par. 12 de la urmă. rezultate mizerabile. Aceasta a condus pe mulţi să tragă conclu-
Din păcate, lucrurile nu stau de obicei astfel, după cum a fost zia că Domnul nu face întocmai ceea ce spune. Un scriitor a dat
şi în cazul lui Israel. Deoarece poporul lui Dumnezeu este plin expresie acestui lucru în următoarele cuvinte:
de zel, spirit de sacrificiu şi credinţă pentru a face lucrarea Sa, „Există o întrebare care obsedează continuu minţile multora
ei sunt siguri că El este mulţumit cu eforturile pe care ei le fac dintre cei ce caută să slujească lui Hristos în biserica Sa de azi.
în numele Său. Încep să facă propriile planuri şi, pe nesimţite, Este o întrebare pe care deseori căutăm să o aducem la tăcere,
se înalţă pe ei înşişi în locul lui Dumnezeu. Când planurile lor pentru că ne tulbură; dar este o întrebare prea importantă ca să
112 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CREDINŢA FĂRĂ FAPTE ESTE MOARTĂ 113

o ignorăm. Dacă tot ce spune Biblia este adevărat, de ce nu rea- îndrumări, dar prea curând a venit timpul când au înlocuit
lizează mai mult religia noastră? De ce nu efectuează o transfor- aceasta cu propriile planuri. Au pierdut din vedere adevărul pe
mare radicală a scenei umane? De ce nu au fost eliberate vieţile care l-a exprimat Ieremia în aceste cuvinte:
noastre în mai mare măsură de compromis şi înfrângere? De ce „Ştiu, Doamne, că viaţa omului nu îi aparţine; nici nu stă în
nu a fost creată o biserică înflăcărată de credinţă, lipsită de puterea omului să-şi îndrepte paşii spre ţintă.” Ieremia 10,23.
scandalul neînţelegerilor şi ai cărei membri să fie inspiraţi cu un Copiii lui Dumnezeu nu au intrat încă în ţara făgăduită şi nici
zel mistuitor de a da mărturie pentru Hristos? nu vor intra până ce nu se va ridica un popor care a învăţat lec-
. . . De ce există o asemenea diferenţă între făgăduinţă şi rea- ţia aceasta vitală şi care a devenit neclintit în ce priveşte prin-
litate, aşa cum o cunoaştem în vieţile noastre şi o vedem în bise- cipiul că Dumnezeu este singurul lor Făcător de planuri şi
rică şi în lumea din jurul nostru?” A Faith to Proclaim, 137, by Rezolvator de probleme. Fiecare generaţie a încercat să facă
James S. Stewart. lucrarea pe calea ei. Nu a sosit timpul ca să ne încredem în
Acest om face să răsune strigătul care s-a ridicat din nenumă- Dumnezeu şi să-L lăsăm să facă lucrarea pe calea Sa? După cum
rate suflete disperate. Tragedia constă în faptul că foarte puţini spune Pavel, „Rămâne încă o odihnă de Sabat pentru poporul lui
au aflat răspunsul. Odihna pe care o aduce eliberarea de înfrân- Dumnezeu. Pentru că, cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi
gere constă în înţelegerea căilor lui Dumnezeu şi, în locul înfrân- el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
gerii, vom experimenta o viaţă nouă asemenea vieţii Modelului De aceea, să depunem orice efort ca să intrăm în odihna aceas-
nostru divin, „un şir neîntrerupt de biruinţe, nevăzute aici ca ta, pentru ca nimeni să nu cadă, urmând exemplul lor de neas-
atare, dar socotite în felul acesta în marele viitor.” Hristos, cultare.” Evrei 4,9-11.
Lumina lumii, cap. 73, par. 6 de la urmă.
Intenţia lui Dumnezeu nu este nicidecum ca cei ce sunt copiii
Săi să se poticnească şi să cadă de-a lungul vieţii lor. El a plă-
nuit pentru urmaşii Săi un triumf glorios continuu. Dar această
moştenire este disponibilă doar pentru cei care cunosc şi urmea-
ză căile Sale.
Au trecut secole de la evenimentele ce au avut loc la Cadeş-
Barnea. Poporul lui Dumnezeu se găseşte încă o dată aproape de
ţara făgăduită – de data aceasta Canaanul ceresc. De multe ori
în timpul acestor ani ei ar fi putut să ajungă aici, dar cu toate că
au avut o mare credinţă şi un mare zel pentru cauza lui
Dumnezeu, nu au putut intra în odihnă, pentru că nu au învă-
ţat căile Sale. El nu a fost recunoscut ca fiind marele şi singurul
Făcător de planuri, Purtător de poveri şi Rezolvator de proble-
me. În schimb, o generaţie după alta a repetat greşeala de a face
propriile planuri încercând să îndeplinească astfel scopurile lui
Dumnezeu. Lecţia pe care poporul lui Dumnezeu trebuie să o
înveţe înainte de a putea încheia lucrarea şi a se odihni în cămi-
nul ceresc este aceea de a nu mai face această greşeală.
Au fost făcute multe începuturi promiţătoare în timpul căro-
ra poporul lui Dumnezeu a privit doar la El pentru a primi
O EDUCAŢIE ÎN CĂILE LUI DUMNEZEU 115

re pentru a-i învăţa să se încreadă în căile Sale şi să-i apere de


încredere în sine, ca să nu se întoarcă la planurile lor, găsind
soluţii personale la problemele lor.

Eliberarea din Egipt


În plus, Israel a beneficiat de dovezi ample cu privire la dezas-
CAPITOLUL 07 trele ce au venit asupra lor atunci când nu s-au încrezut în
călăuzirea lui Dumnezeu, ci s-au încrezut în ei înşişi.
Ca robi în Egipt, izraeliţii au fost apăsaţi de problema înfrico-
şătoare pe care şi-o creaseră singuri. Dacă ar fi privit doar la
Dumnezeu ca Îndrumător al lor, nu ar fi ajuns niciodată într-o
O educare în căile lui Dumnezeu astfel de stare. Egiptenii erau atât de puternici în contrast cu ei,
încât au recunoscut că nu aveau nici o şansă să se elibereze sin-
guri. Singura cale era aceea de a lăsa problema lor cu totul în
mâinile lui Dumnezeu. Aceasta a oferit Domnului o ocazie extra-
Dovezi ample ordinară de a demonstra căile Sale.
După ce Dumnezeu l-a învăţat pe Moise căile Sale timp de
zraeliţii nu aveau nici o scuză pentru faptul că nu cunoşteau patruzeci de ani în Madian, El l-a trimis înapoi în Egipt la
I căile lui Dumnezeu, nu se încredeau în ele şi nu le urmau,
deoarece aceste căi le-au fost demonstrate la fiecare pas în drumul
porunca Sa. Dumnezeu avea un control deplin asupra operaţii-
lor de acolo, din moment ce izraeliţii nu puteau să-şi asume
lor din Egipt spre Cadeş-Barnea. Este nevoie doar să relatăm această răspundere, iar Moise nu primise nici o dispoziţie să
aceste diferite episoade pentru a vedea cât de amănunţit le-a des- facă astfel. Moise era atât de mult supus voinţei lui Dumnezeu,
coperit Dumnezeu infailibilitatea căilor Sale. De aceea, ei nu au încât nu mai era gata să ia iniţiativa în vreo acţiune.
avut nici un motiv să recurgă la planuri personale. De aceea, evenimentele care au avut loc în Egipt sunt un
Dumnezeu ştia că în mod firesc numai El putea să ocupe cu exemplu excelent cu privire la procedeele lui Dumnezeu. Având
succes poziţia de Făcător de planuri şi Rezolvator de probleme în vedere că poporul nu putea interveni în nici un fel, Iehova a
pentru poporul Său. Succesul călătoriei lor şi ocuparea ulterioa- putut demonstra procedeele Sale şi modul în care aşteaptă ca
ră a Canaanului depindea de recunoaşterea acestui fapt. poporul Său să coopereze cu El. El a arătat că nu era calea Sa
Dacă, în loc de aceasta, ei aveau să aleagă să modifice rându- aceea de a încredinţa facerea planurilor şi rezolvarea probleme-
ielile divine, atunci, în aceeaşi măsură, aveau să aibă parte de lor unui comitet format din conducători, care erau doar în apa-
întârziere şi dezastru de-a lungul drumului lor. Singura sigu- renţă înţelepţi. Aceasta nu este niciodată calea lui Dumnezeu.
ranţă era ca ei să-şi pună încrederea în procedeele lui Ori de câte ori sunt introduse astfel de procedee, putem fi siguri
Dumnezeu, astfel încât mintea lor să fie adânc pătrunsă de aces- că nu vin de la Domnul.
te principii. Aceasta le-ar fi oferit protecţie împotriva ispitei de Nu a existat nici o idee omenească în planul eliberării din
a se întoarce la fapte personale. Chiar înainte ca izraeliţii să Egipt conceput de mintea lui Iehova, care a prevăzut din veş-
pornească în călătoria lor spre Canaan, Dumnezeu a folosit fie- nicie problema şi soluţia. Fără a cere sfat oamenilor, El l-a
care ocazie pentru a le arăta căile Sale pline de milă. Nici nu se informat pe Israel prin Moise ce trebuia să facă şi ce aştepta
putea primi o dovadă mai clară şi convingătoare cu privire la El de la ei. Plecarea lor cu succes depindea de ascultarea lor
iubirea şi grija Sa pentru ei. Aceasta trebuia să fie îndestulătoa- exactă de sfaturile divine. Dumnezeu trebuia doar să comunice
116 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU O EDUCAŢIE ÎN CĂILE LUI DUMNEZEU 117

poporului prin Moise detaliile specifice, cerându-le ca să ascul- Dacă Domnul ar fi lăsat această răspundere pe seama unui
te de ele cu toată încrederea. comitet de bătrâni ca ei să planifice exodul, fără îndoială că ei
În dorinţa Sa de a salva pe puternicul Faraon al Egiptului şi, s-ar fi gândit la o întreprindere militară, după cum a făcut şi
prin el, întreaga naţiune, Dumnezeu a trimis pe Moise şi Aaron Moise la început. Dar un astfel de plan nu ar fi funcţionat.
cu o solie la el. Dacă Faraon avea să asculte şi să-şi deschidă Egiptenii s-au asigurat ca izraeliţii să nu aibă acces la metale
inima faţă de lumina divină, Dumnezeu putea să-i salveze pe din care să-şi facă arme. Singurul timp în care puteau să se pre-
egipteni din groapa întunecată a ruinei către care se îndreptau gătească pentru aşa ceva era în toiul nopţii, când erau prea obo-
grăbit. Dar mândrul monarh a refuzat singura lumină care ar fi siţi de la munca din timpul zilei ca să mai aibă energie pentru
putut schimba soarta acestei naţiuni prinsă în mrejele închină- aşa ceva. Cu acest handicap, ei nu ar fi putut niciodată să-şi for-
rii idolatre. Fiecare refuz a separat şi mai mult Egiptul de pro- meze o armată deopotrivă cu cea a egiptenilor, care în acel timp
tecţia lui Dumnezeu. El nu a putut să-i salveze de rezultatele erau indiscutabil liderii militari ai lumii. Chiar dacă printr-o
propriei lor alegeri, şi o plagă a urmat după alta. (Vezi Exodul, minune Israel ar fi putut să-i înfrângă pe vrăjmaşii lor, aceasta
capitolele 7 şi 12.) s-ar fi făcut cu un preţ înfricoşător de vieţi omeneşti. Doar o
În contrast, prin credinţă şi ascultare, Israel a rămas sub pro- rămăşiţă a oştirii decimate ar fi supravieţuit ca să părăsească
tecţia lui Dumnezeu şi nu a suferit efectele devastatoare ale plă- ţinutul robiei lor pentru a merge în ţara făgăduită.
gilor ce au căzut asupra Egiptului. Orice egiptean care a ales să
se alăture lui Israel a fost de asemenea protejat. Călăuzire zilnică
Pentru a evita lovitura finală a morţii din ultima plagă, izrae- S-ar putea ca unii să argumenteze că din moment ce situaţia
liţii au fost chemaţi să-şi arate credinţa în Creatorul lor pentru izraeliţilor în Egipt era aşa de disperată, Domnul era obligat să
a-i proteja. Planul conceput de cerescul Rezolvator de probleme facă totul pentru ei în acel timp, dar odată ce au fost eliberaţi,
a fost explicat pas cu pas. Mai întâi fiecare bărbat trebuia să fie putea fi introdusă o nouă ordine a lucrurilor. Însă eliberarea de
circumcis. Apoi trebuia ales un miel, care era omorât, iar sânge- sub stăpânirea supraveghetorilor lor nu a adus nici o schimbare
le trebuia stropit pe cei doi stâlpi ai uşii şi pe pragul de sus. În în procedeele lui Dumnezeu. El nu i-a spus lui Moise să numeas-
noaptea specificată, întregul miel fript trebuia mâncat cu ier- că un comitet ca să determine ruta zilnică pe care aveau să o
buri amare şi pâine nedospită, în timp ce izraeliţii stăteau cu urmeze şi distanţa pe care o aveau de parcurs. În schimb, El a
mijlocul încins, gata de plecare. În acest timp plaga lua vieţile pus stâlpul de nor înaintea lor ca să-i călăuzească în timpul zilei
primilor născuţi ai egiptenilor. şi stâlpul de foc ca să-i călăuzească noaptea, arătând astfel că El
Nu există nici un raport din care să reiasă că vreun izraelit singur, fără nici o contribuţie din partea lor, avea să decidă în ce
nu a urmat cu exactitate planul pe care l-a dat Dumnezeu. direcţie şi cât de departe aveau să călătorească. Tot ce avea de
Acest lucru a fost binevenit, pentru că introducerea alegerilor făcut poporul era să privească la nor şi să-l urmeze. În orele tim-
omeneşti ar fi împiedicat efortul divin şi ar fi provocat un mare purii ale dimineţii, când norul se ridica, ei ştiau că era timpul să
eşec. În schimb, rezultatul a fost o capodoperă a eliberării. Nici se pregătească pentru marş. Dacă norul rămânea jos, ştiau că
un izraelit nu a fost rănit sau ucis. Egiptenii nu s-au opus deloc aveau să mai stea acolo. (Vezi Numeri 9,17-23.)
plecării lor, ci dimpotrivă, au îngrămădit în mâinile lor daruri Dacă răspunderea călătoriei zilnice ar fi fost încredinţată
de mare valoare (vezi Exodul 11 şi 12). Ce contrast este între unui comitet, cu siguranţă că nu ar fi mers în direcţia în care a
această eliberare şi alte mari eliberări din istorie în care oame- mers Domnul. El i-a condus spre sud, în loc să o ia spre est sau
nii au fost făcătorii de planuri. De regulă, cei implicaţi s-au nord. Când călătorim dintr-un loc într-altul, de regulă alegem o
luptat timp de mai mulţi ani, cu mari pierderi de vieţi ome- rută mai scurtă ca să ajungem la destinaţie. Dar Iehova a
neşti şi proprietăţi de ambele părţi. călăuzit paşii lor într-o direcţie diferită faţă de cea aleasă de ei,
118 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU O EDUCAŢIE ÎN CĂILE LUI DUMNEZEU 119

îndreptându-i povara lucrării sale cu alţi oameni aleşi cu grijă. Accentuăm din
Răspunderea lui Dumnezeu spre partea de nou faptul că aceasta nu a fost o propunere de a forma un comi-
vest a Mării tet, ci a fost o delegare a lucrării lui Dumnezeu, ea fiind îndepli-
şi răspunderea lui Israel Roşii şi plasând nită în echipă.
• să plănuiască astfel o barieră „Domnul l-a onorat mult pe Moise şi prin mâna sa a săvârşit
Răspunderea pentru călătoria în aparenţă de multe minuni; dar faptul că el fusese ales ca să-i înveţe pe alţii
lui Dumnezeu lor netrecut între ei nu l-a făcut să tragă concluzia că el personal nu mai are nevoie
• călăuzire zilnică şi obiectivul lor. să fie învăţat. Conducătorul ales al lui Israel a ascultat cu bucu-
Pentru izraeliţii rie sugestiile pe care i le dăduse preotul din Madian, temător de
care mărşăluiau, Dumnezeu, şi a adoptat planul său ca fiind un aranjament înţe-
• să accepte pla-
acţiunile lui lept.” Patriarhi şi profeţi, cap. 26, par. 3 de la urmă.
Răspunderea nurile
lui Israel • să urmeze Dumnezeu tre- Moise nu credea că nu are nevoie de sfat. Prin bunăvoinţa sa
călăuzirii Sale buie să fi părut de a accepta sfatul el a demonstrat înţelepciunea de care vorbea
lipsite de logică, Solomon: „Când nu este chibzuinţă, poporul cade; dar siguranţa
ispitindu-i pe mulţi să creadă că El i-a înşelat. Dar Dumnezeu vine prin marele număr de sfetnici. . . . Calea nebunului este fără
nu le-a oferit nici o explicaţie ci le-a cerut doar să-L urmeze cu prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile. . . . Planurile
o încredere necondiţionată. nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar
Ceea ce Israel nu putea şti era faptul că egiptenii, pe care ulti- izbutesc când sunt mulţi sfetnici.” Proverbe 11,14; 12,15; 15,22.
ma dată i-a văzut speriaţi şi învinşi, aveau să-şi revină şi apoi
să-i urmărească. Dacă izraeliţii ar fi mers pe calea aleasă de ei, Construirea sanctuarului
vrăjmaşii lor înfuriaţi s-ar fi aruncat asupra lor într-un ţinut Odată ce puterea lui Faraon a fost cu totul distrusă, călătoria
deschis, fără posibilităţi de apărare naturală. Rezultatul ar fi izraeliţilor spre Canaan a fost reluată, ameninţarea egiptenilor
fost teribil. fiind înlăturată pentru totdeauna. Chiar dacă acum se părea că
Dar, pe ţărmul de est al mării se afla o fortăreaţă naturală sunt în siguranţă, Dumnezeu nu a renunţat la răspunderea de a
formată între Marea Roşie şi munţii pietroşi din sud. Pentru face planuri pentru Israel. A continuat să păstreze acest rol pentru
Domnul era un lucru simplu să interpună norul protector astfel Sine. Contrar aşteptărilor lor şi planurilor pe care ei le-ar fi făcut,
încât egiptenii să nu poată ajunge la poporul Său. Prin puterea Dumnezeu nu i-a condus spre nord într-un marş direct către ţara
Sa nemărginită, Dumnezeu a deschis apele mării ca ei să trea- făgăduită. El i-a condus spre sud-est, către Muntele Sinai. Deşi nu
că, iar atunci când egiptenii necugetaţi au încercat să-i urmeze erau conştienţi de aceasta, era nevoie de o mare lucrare de pregă-
fără protecţia lui Dumnezeu, au fost înghiţiţi de ape. tire mai înainte ca ei să fie gata să cucerească Canaanul. Ei au
Încă o dată izraeliţilor li s-a oferit o demonstraţie convingă- subestimat condiţia prealabilă pentru o astfel de cucerire şi, dacă
toare cu privire la modul în care lucrează Dumnezeu, modul în ar fi fost ei făcătorii de planuri, ar fi întreprins un asalt asupra
care trebuia să coopereze cu El şi succesul inevitabil care urmea- canaaniţilor, deşi nu erau deloc pregătiţi pentru luptă.
ză unei astfel de asocieri. Nu a existat insucces, pierdere, impo- Mai mult decât orice, izraeliţii aveau nevoie de trei lucruri:
sibilitate sau înfrângere. • cunoaşterea caracterului lui Dumnezeu după cum este
Deşi Moise era purtătorul de cuvânt ales de Dumnezeu pen- exprimat în legea Sa,
tru a descoperi lui Israel planurile Sale, Dumnezeu nu a cerut • Evanghelia ce era descoperită în sanctuarul din pustie şi în
lui Moise să poarte singur povara lucrării. După cum am văzut serviciile sale,
în capitolul 6, Moise a fost instruit prin socrul său să împartă • şi credinţă în Marele lor Făcător de planuri.
120 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU O EDUCAŢIE ÎN CĂILE LUI DUMNEZEU 121

În loc de a-i da lui Moise sarcina de a construi sanctuarul,


Dumnezeu a înzestrat pe alţi oameni cu multă iscusinţă în artă În loc de a încredinţa unui comitet
şi meşteşug, ca să îndeplinească această sarcină. El nu le-a sarcina de a face schiţa pentru cort,
încredinţat lor rolul de făcători de planuri, ci a continuat să El l-a chemat pe Moise pe munte şi
organizeze lucrurile exact după cum făcuse şi până atunci. În loc i-a arătat planurile de construcţie
de a încredinţa unui comitet sarcina de a face schiţa pentru
sanctuar, El l-a chemat pe Moise pe munte şi acolo i-a arătat
planurile pentru construcţie. Apoi i-a spus lui Moise: „Vezi să le
faci după modelul care ţi s-a arătat pe munte.” Exodul 25,40.
În planul acestei construcţii minunate nu a existat nici un fir
de născocire omenească. Acest plan, care a fost primit doar de la
Dumnezeu, a fost urmat de o lucrare plină de succes. Sanctuarul
ilustra în termeni simpli şi adecvaţi detaliile planului de mân-
tuire pentru izraeliţii de atunci şi pentru poporul lui Dumnezeu
din orice timp. Orice eşec de a vedea solia ilustrată atât de clar
în sanctuar, nu a fost din vina serviciului preînchipuitor, ci era
rezultatul orbirii spirituale pe care poporul a îngăduit-o să vină
asupra lor. În timpul în care Isus a venit pe pământ, Israel pier-
duse înţelegerea Evangheliei şi, drept urmare, pierduseră şi rea, imposibilitatea sau înfrângerea. Acesta este un raport
înţelegerea cu privire la intrarea în odihna lui Dumnezeu. Nu inspirator.
mai puteau vedea însemnătatea spirituală care se afla dincolo Izraeliţii au avut multe ocazii de a medita la modul în care ei
de sanctuar şi serviciile sale, pentru că lucrurile spirituale tre- au abordat problemele şi la rezultatul cu totul diferit ce a urmat.
buie judecate spiritual (1 Corinteni 2,2). Sistemul care funcţionase până atunci a dat rezultate perfecte,
Dacă Dumnezeu ar fi numit un comitet de bărbaţi pentru a aşa că nu aveau nici o scuză să schimbe acest mod de procedare
plănui construirea sanctuarului, ei nu ar fi putut niciodată să şi să nu se mai încreadă doar în Dumnezeu pentru facerea pla-
facă acest lucru, deoarece posedau cea mai redusă înţelegere a nurilor şi rezolvarea problemelor. De fiecare dată când au urmat
Evangheliei din acel timp. Nu puteau să plănuiască acea con- cu exactitate îndrumările lui Dumnezeu, aceasta le-a adus suc-
strucţie, după cum nici noi nu ne putem plănui viaţa şi nu putem ces şi binecuvântare. Dacă s-ar fi dovedit că Dumnezeu este un
concepe o cale de eliberare din robia păcatului şi a morţii. Făcător de planuri şi Rezolvator de probleme greşit, ar fi avut
Când Dumnezeu a poruncit să se ridice tabăra de la Sinai şi un motiv ca să caute o altă cale, dar ei nu au avut nici cel mai
să se reia călătoria, era nevoie doar de două zile pentru a călă- mic motiv ca să se întoarcă la fapte personale.
tori de la Sinai la Cadeş-Barnea. În ciuda apariţiei unor răz- Este un lucru să vezi demonstrarea principiilor odihnei de
vrătiri, care au adus asupra lor consecinţe dezastruoase, călă- Sabat, şi un alt lucru să le primeşti ca pe un mod de viaţă. Cu
toria izraeliţilor din ţara robiei către marginea de sud a ţării toate că au fost demonstrate în repetate rânduri, din păcate,
făgăduite s-a desfăşurat cu un succes minunat. Iarăşi şi iarăşi aceste lecţii din istorie nu au fost învăţate de către copiii lui
le-au fost oferite demonstraţii clare cu privire la modul speci- Israel. Dumnezeu a putut să spună doar: „De aceea M-am dez-
fic în care lucra Dumnezeu şi la succesul inevitabil care rezul- gustat de neamul acesta, şi am zis: ‚Ei totdeauna se rătăcesc în
ta de aici. Atâta timp cât ei urmau planurile făcute de Cel infi- inima lor. N-au cunoscut căile Mele! Am jurat, deci, în mânia
nit în înţelepciune, ei nu aveau să cunoască insuccesul, pierde- Mea că nu vor intra în odihna Mea!’” Evrei 3,10.11.
122 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU O EDUCAŢIE ÎN CĂILE LUI DUMNEZEU 123

În ciuda tuturor dovezilor cu privire la faptul că Dumnezeu calea. Astfel că, atunci când a văzut pe egiptean lovind pe unul
era demn de încredere, Israel a preferat să se încreadă în ei dintre fraţii săi evrei, a interpretat greşit aceasta ca fiind provi-
înşişi. „În necredinţa lor, au limitat puterea lui Dumnezeu şi au denţa lui Dumnezeu, care îi spunea că trebuie să iniţieze o cam-
dovedit neîncredere în braţul care i-a călăuzit în siguranţă până panie militară. În acord cu aceasta, el a omorât pe opresor,
aici.” Patriarhi şi profeţi, cap. 34, par. 5. aşteptând ca acest incident să-i inspire pe fraţii săi şi, sub călău-
zirea personală a lui Dumnezeu, să se ridice şi să rupă lanţuri-
le robiei. Dar, deoarece acest plan nu era de la Dumnezeu,
Educaţia lui Moise aşteptările lui Moise au fost dezamăgite.
„A văzut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apărarea,
Moise, conducătorul poporului Israel ales de Dumnezeu, s-a a răzbunat pe cel asuprit, şi a omorât pe egiptean. Credea că fra-
aflat şi el într-o nevoie disperată de a obţine cea mai bună edu- ţii lui vor pricepe că Dumnezeu prin mâna lui le va da izbăvirea;
caţie ca să poată conduce cu succes pe poporul lui Dumnezeu şi dar n-au priceput.” Fapte 7,24.25.
să devină un bun model pentru ei. Acest lucru era posibil doar „Omorându-l pe egiptean, Moise a căzut şi el în aceeaşi greşea-
dacă el înţelegea căile lui Dumnezeu şi era vindecat de orice dis- lă pe care au săvârşit-o adesea şi părinţii neamului său, şi anume
poziţie de a lua lucrurile în mâna sa. Când privim asupra isto- de a lua în propriile mâini lucrarea pe care Dumnezeu făgăduise
riei lui Moise, vedem că exact aceasta a fost educaţia pe care că o va îndeplini. Nu era voia lui Dumnezeu să-l elibereze pe
divinul Învăţător i-a oferit-o. poporul Său prin război, aşa cum gândea Moise, ci prin tăria cea
Viaţa lui Moise a fost păstrată printr-o minune atunci când mare a puterii Sale. . .” Patriarhi şi profeţi, cap. 22, par. 22.
era doar un copilaş, iar când a devenit puţin mai mare a fost Cu toate că Moise nu a şi-a dat seama de aceasta, atunci când
adoptat în familia regală. (Vezi Exodul 2,1-10 şi Fapte 7,20-22.) el l-a ucis pe egiptean nu era încă pregătit să conducă pe izrae-
Acolo el a fost învăţat toată înţelepciunea egiptenilor, care inclu- liţi afară din ţara robiei. El a făcut greşeala tipic babiloniană de
dea şi educarea sa în folosirea armelor. a îndeplini lucrarea pe care Dumnezeu a făgăduit să o facă,
„Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor, şi era puter- având prea multă încredere în sine şi prea puţină în Iehova.
nic în cuvinte şi în fapte.” Fapte 7,22. Dacă poporul s-ar fi alăturat lui Moise fără a dispune de o pre-
Dar pregătirea lui Moise la curtea egipteană nu cuprindea gătire militară, arme şi suficientă credinţă, măcelul ar fi fost
învăţarea procedeelor divine. Era o educaţie în cunoaşterea pro- atât de mare, încât Israel ar fi fost decimat. Nimic altceva nu ar
cedeelor omeneşti. Aşa că nu este de mirare că Moise a dezvol- fi fost mai mult pe placul Satanei.
tat propriile idei cu privire la exod. În mod greşit, el a văzut în Când Moise a fugit din Egipt, el nu era supus influenţelor
pregătirea sa militară un lucru rânduit de Dumnezeu în vederea divine în aceeaşi măsură în care era înconjurat de gloria rea-
apropiatei plecări a lui Israel către ţara făgăduinţei. lizărilor omeneşti. De aceea, el nu era pregătit deloc atunci
„Închipuindu-şi că ei aveau să-şi obţină libertatea prin forţa pentru misiunea lui dată de Dumnezeu de a conduce pe Israel
armelor, el se aştepta să conducă armata poporului Israel împo- din robie la libertate. În schimb, el trebuia să fie reeducat
triva armatelor Egiptului. Având lucrul acesta în vedere, Moise pentru a învăţa căile lui Dumnezeu şi a dezvăţa căile sale.
şi-a păzit inima, ca nu cumva ataşamentul său faţă de mama Dumnezeu a întors în bine greşeala lui Moise, permiţând ca el
adoptivă sau de faraon să-l împiedice să facă voia lui să fie alungat din Egipt. După ce a fugit în Madian, el a fost
Dumnezeu.” Patriarhi şi profeţi, cap. 22, par. 15. supus unei reeducări timp de patruzeci de ani, pentru a-l
Chiar dacă Moise se aştepta ca problema să fie rezolvată scăpa de mândria şi încrederea în sine care au fost cultivate
printr-o acţiune militară, totuşi el nu s-a aşezat să conceapă cu în Egipt, şi a-l umple în schimb cu un simţământ real al insu-
grijă o strategie. A aşteptat cu răbdare ca Domnul să deschidă ficienţei şi nevredniciei omeneşti, făcându-l să se încreadă
124 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU O EDUCAŢIE ÎN CĂILE LUI DUMNEZEU 125

mai degrabă în Dumnezeu decât în el însuşi (vezi Exodul 2,11-22 O altă lecţie pentru noi
şi Fapte 7,29.30).
Acolo, în timp ce conducea turmele lui Ietro printre dealurile Cei mai mulţi dintre noi au o vedere superficială cu privire la
Madianului, mulţi ani au fost devotaţi pentru a dezvolta în ceea ce implică ascultarea de Dumnezeu. Mulţi care cred cu
Moise o astfel de umilinţă şi încredere în divinul Făcător de pla- tărie că păzesc poruncile lui Dumnezeu, fac în mod continuu pla-
nuri, încât orice înclinaţie de a se încrede în faptele proprii a fost nuri personale pentru înaintarea lucrării Sale. Ei nu-şi dau
eliminată. Viaţa luxoasă de la curtea Egiptului unde nu puteai seama că în felul acesta se fac pe ei înşişi dumnezei în locul lui
vedea decât lucrări omeneşti, a fost schimbată cu viaţa aspră Iehova şi astfel, călcând prima poruncă, le-au călcat de fapt pe
din pustie unde era înconjurat continuu de lucrările atotputer- toate.
nice ale lui Dumnezeu şi de prezenţa Sa personală. Pe măsură Acest păcat este urmarea încrederii în sine. Ori de câte ori îl
ce ochii săi erau deschişi, încrederea sa în capacităţile omeneşti comitem, facem aceasta din cauza vederilor noastre limitate cu
scădea, în timp ce conştienţa dependenţei sale de puterea lui privire la puterea şi maiestatea lui Dumnezeu şi a ideilor înalte
Dumnezeu creştea neîncetat. cu privire la capacităţile noastre. Un remediu sigur este acela de
„Moise nu era pregătit pentru marea sa lucrare. El mai a inversa sensul acestor valori, fiind aduşi într-o strânsă legătu-
avea de învăţat aceeaşi lecţie a credinţei, pe care Avraam şi ră cu Cel Infinit. Din acest motiv Dumnezeu l-a îndrumat pe
Iacov o învăţaseră, şi anume să nu se sprijine pe tăria şi înţe- Moise să petreacă acei patruzeci de ani în munţii Madianului.
lepciunea omenească, ci pe puterea lui Dumnezeu pentru „Ascuns în fortăreaţa munţilor, Moise era singur cu
împlinirea făgăduinţelor Sale. Şi mai erau şi alte lecţii pe Dumnezeu. Templele măreţe ale Egiptului nu-i mai impresionau
care, în mijlocul singurătăţii munţilor, Moise trebuia să le mintea cu superstiţiile şi falsitatea lor. În măreţia solemnă a
înveţe. În şcoala lepădării de sine şi a greutăţilor, el trebuia dealurilor veşnice, el contempla maiestatea Celui Preaînalt şi,
să înveţe răbdarea şi stăpânirea pasiunilor. Înainte ca să prin contrast, îşi dădea seama cât de lipsiţi de putere şi însem-
poată cârmui cu înţelepciune, el trebuia să înveţe să asculte.” nătate erau zeii Egiptului. Numele Creatorului era scris pretu-
Patriarhi şi profeţi, cap. 22, par. 22. tindeni. Moise avea simţământul că se află în prezenţa Sa şi că
Învăţarea ascultării de către Moise trebuia să fie profundă şi este copleşit de puterea Lui. Aici, mândria şi mulţumirea de sine
deplină ca să-l pregătească pentru o lucrare în care Dumnezeu, s-au spulberat.” Patriarhi şi profeţi, cap. 22, par. 26.
cunoscând cerinţele succesului, intenţiona să nu fie introdus nici Cel mai eficient remediu pentru mulţumirea de sine este o
un fir de plănuire omenească. Dacă Moise nu ar fi învăţat că viziune tot mai largă cu privire la capacităţile infinite ale lui
atât îndrumările generale, cât şi cele speciale vin de la Dumnezeu. Cu cât mai mult privim la Dumnezeu, cu atât mai
Dumnezeu şi trebuie ascultate fără a le pune la îndoială sau a le mult se diminuează încrederea noastră în sine, şi cu atât mai
modifica, cu siguranţă că nu ar fi putut conduce poporul în căile sigur vom întări fortificaţiile sufletului nostru împotriva răului.
lui Dumnezeu. Astfel de vederi cu privire la maiestatea şi puterea lui
Domnul a considerat că Moise era gata pentru lucrarea vie- Dumnezeu pot fi obţinute doar printr-o constantă comuniune cu
ţii sale abia după patruzeci de ani petrecuţi în Madian. Ce om natura şi cu Creatorul naturii. Cu cât mai mult vedem iubirea,
diferit a devenit el acum! Nu mai poseda nici o încredere în puterea şi înţelepciunea Sa, cu atât mai mult ne vom pune încre-
sine. Îşi da seama cât de slab şi fragil este agentul uman şi se derea în El în loc de a o pune în noi înşine.
da înapoi de la sarcina ce-i sta în faţă. Atât de neînsemnat În Egipt Moise a fost înconjurat de influenţe care au lăsat
părea în ochii săi, încât la început nu a putut accepta că impresii asupra minţii şi caracterului său, care pentru ochiul
Dumnezeu îl chema pe el dintre toţi oamenii, la o răspundere omenesc par de neşters. Dar Dumnezeu ştia că acestea puteau fi
atât de mare. înlocuite prin influenţele Sale divine. Doar „Timpul, schimbarea
126 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU

condiţiilor şi a locului şi comuniunea cu Dumnezeu puteau să


îndepărteze aceste influenţe.” Patriarhi şi profeţi, cap. 22, par.
24. Şi noi putem fi vindecaţi de încrederea în sine dacă suntem
dispuşi să aplicăm aceste soluţii divine.
În sumar, am văzut că intrarea în odihna lui Dumnezeu pre-
supune mai mult decât să alegem calea Sa. Trebuie efectuate în
individ schimbări mari şi permanente. Mândria şi încrederea în CAPITOLUL 08
sine trebuie înlocuite printr-o încredere puternică în Dumnezeu
şi o profundă neîncredere în sine. Aceasta poate avea loc doar
printr-o viaţă de comuniune cu atotputernicul Creator. Orice
persoană care lucrează în mod eficient sub îndrumarea lui
Dumnezeu, a stat mai întâi la picioarele lui Isus şi a învăţat Succese şi înfrângeri
aceste lecţii.

ând răspunderea pentru facerea planurilor este lăsată


C doar asupra lui Dumnezeu, lucrarea Sa va avea un succes
deplin. Studiul experienţei lui Israel confirmă acest adevăr, şi
anume că doar atunci când El este Cel care face atât îndrumări-
Mândria în contrast cu le generale, cât şi pe cele speciale, lucrarea Sa va fi realizată cu
umilinţa succes. Când poporul Său preia acest rol de a plănui într-o oare-
care măsură fie îndrumările generale, fie pe cele speciale, atunci
Dumnezeu plă- în aceeaşi măsură lucrarea lui Dumnezeu încetează să mai
Mândrie,
nuieşte pen- înainteze şi este experimentată pierderea, adesea foarte severă.
încredere în
sine tru viaţa mea De aceea, aceste adevăruri ne avertizează să avem cea mai mare
şi îmi rezolvă grijă să nu uzurpăm poziţia Sa. Dacă ne abţinem să plănuim
problemele vieţile noastre sau cauza lui Dumnezeu şi, în schimb, lăsăm
aceasta pe seama Marelui Învăţător, putem experimenta o pace
Eu fac planuri a minţii, despre care nu am fi crezut mai înainte că e posibilă.
pentru viaţa În plus, succesul ne va însoţi pe toate căile.
mea şi îmi În ciuda clarităţii convingătoare a multor dovezi, unii tind să
rezolv pro- Umilinţă privească cu îngrijorare această declaraţie. Ei argumentează că
blemele. Dumnezeu le-a dat capacitatea de a plănui, organiza, conduce şi
a rezolva probleme. Ei susţin că dacă nu ar exercita aceste talen-
te, ar înceta să mai fie cu adevărat nişte fiinţe omeneşti şi ar
deveni doar nişte automate în mâinile Celui Atotputernic. Ei se
tem că li se va interzice să-şi exercite aşa cum trebuie abilităţi-
le lor de a organiza, plănui şi executa – ceea ce cu siguranţă, nu
numai că va încălca drepturile lor ci, de asemenea, îi va reduce
128 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SUCCESE ŞI ÎNFRÂNGERI 129

la nişte fiinţe-marionetă. Ei văd în aceasta sfârşitul a tot ce Experienţele celor aproape patruzeci de ani de călătorie,
înseamnă adevărata dezvoltare, împiedicând creşterea mintală ocupă doar o mică parte în Sfânta Scriptură. De aceea, găsim
şi spirituală. raportul celei de-a doua încercări de a ocupa Canaanul, de data
Astfel de griji tind să conducă pe oameni să respingă solia mai aceasta de către generaţia următoare, doar peste câteva capito-
înainte de a o investiga cum trebuie. Ei îşi închipuie că este ceva le, unde se vorbeşte despre revenirea la Cadeş.
periculos în aceste principii ale odihnei de Sabat şi, în orbirea „Toată adunarea copiilor lui Israel a ajuns în pustia Ţin în
lor, ei îşi adună toate puterile ca să-i reziste. Asemenea temeri luna întâi. Şi poporul s-a oprit la Cadeş. Acolo a murit şi a fost
sunt cu totul lipsite de temei. În realitate, va fi experimentat un îngropată Maria.” Numeri 20,1.
rezultat cu totul opus, deoarece căile lui Dumnezeu, departe de Când călătorii s-au apropiat încă odată de Canaan, situaţia
a limita capacităţile şi realizările omeneşti, oferă ocazii pentru o nu arăta deloc promiţătoare. Mai înainte de a trece la cucerire,
dezvoltare nelimitată şi o bucurie deplină. Dumnezeu le-a oferit un test, pentru a determina în ce măsu-
Alţii pretind că cooperează cu planurile lui Dumnezeu, când ră era prezentă credinţa vie. Dar ei au eşuat în mod jalnic să
de fapt ei aduc la îndeplinire propriile planuri şi îşi zidesc pro- treacă acest test, ceea ce l-a condus pe Moise să tragă conclu-
priile împărăţii. Numai dacă ne sfătuim în mod sincer cu alţii şi zia că nici copiii nu sunt cu nimic mai buni decât părinţii lor.
ne încredem în Dumnezeu şi în alţii mai mult decât în noi înşi- Când s-a dat pe faţă acelaşi spirit nerecunoscător, Moise a
ne, putem recunoaşte aceste concepţii greşite şi le putem birui dedus că nici această generaţie nu a învăţat din greşeala
(vezi Filipeni 2,3). părinţilor lor.
Într-adevăr, există un loc pentru organizarea omenească în „Adunarea n-avea apă. Şi s-au răsculat împotriva lui Moise şi
lucrarea lui Dumnezeu, dar aceasta nu constă în a face pro- împotriva lui Aaron. Poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis:
priile îndrumări generale sau speciale ca să aducem la înde- ‚Ce bine ar fi fost să fi murit noi, când au murit fraţii noştri
plinire voia lui Dumnezeu. Creatorul nostru a avut un scop înaintea Domnului! Pentru ce aţi adus adunarea Domnului în
când ne-a înzestrat cu capacitatea de a ordona, organiza şi pustia aceasta, ca să murim în ea, noi şi vitele noastre? Pentru
conduce, dar mai înainte de a studia mai în detaliu despre ce ne-aţi scos din Egipt, şi ne-aţi adus în acest loc rău, unde nu
rolul agentului uman, este necesar să studiem şi alte exem- este nici loc de semănat, nici smochin, nici viţă, nici rodiu, nici
ple despre modul cum operează Dumnezeu ca Făcător de pla- apă de băut?’” Numeri 20,2-5.
nuri. De aceea, vom studia despre cucerirea cu succes în cele „Înainte ca Dumnezeu să le îngăduie să intre în Canaan, ei
din urmă a vrăjmaşilor care ocupau moştenirea făgăduită lui trebuia să arate că se încred în făgăduinţa Lui. Alimentarea cu
Israel. apă a încetat înainte ca ei să ajungă în Edom. Acum era pentru
ei ocazia, şi aceasta pentru un scurt timp, să umble prin credin-
ţă şi nu prin vedere. Dar cea dintâi încercare a dat loc la acelaşi
Generaţia următoare spirit răzvrătit şi nerecunoscător care fusese dat pe faţă de
părinţii lor. De îndată ce strigătul după apă s-a auzit în tabără,
Israel a pierdut la Cadeş-Barnea dintr-un singur motiv – ei ei au uitat mâna care de atâţia ani se îngrijise de nevoile lor şi,
nu au practicat căile lui Dumnezeu. A rămas ca generaţia urmă- în loc să se îndrepte spre Dumnezeu după ajutor, au murmurat
toare să se bucure de succesul pe care părinţii lor sperau să-l împotriva Lui şi, în disperarea lor, au spus: ‚Ce bine ar fi fost să
obţină. Cei care în cele din urmă au intrat în Canaan, au putut fi murit noi când au murit fraţii noştri înaintea Domnului’
intra pentru că au cunoscut procedeele lui Dumnezeu, s-au (Numeri 20,1-13); cu alte cuvinte, ei ar fi dorit să se fi numărat
încrezut în ele şi le-au urmat. Iehova şi legea Sa nu s-au schim- printre cei ce au fost nimiciţi cu prilejul răscoalei lui Core.”
bat între timp, şi nici condiţiile pentru a intra. Patriarhi şi profeţi,, cap. 37, par. 10.
130 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SUCCESE ŞI ÎNFRÂNGERI 131

Moise, Aaron, Iosua şi Caleb au privit această dezvoltare a lui Dumnezeu şi, în timp ce ei se lamentau şi murmurau, ocazia
lucrurilor cu cea mai mare îngrijorare, pentru că le oferea per- de aur a trecut. Când, în cele din urmă, au fost dispuşi să-i pre-
spectiva ameninţătoare a unei alte întârzieri în ce priveşte zinte regelui cererea, le-a fost refuzată. Chiar de la părăsirea
intrarea în ţara făgăduinţei. Ei au îndurat cu răbdare pedeapsa Egiptului, Satana se străduise fără încetare să le pună piedici şi
pe care poporul le-au impus-o pe nedrept, fiind mereu încurajaţi ispite în cale, ca să nu poată moşteni Canaanul. Iar prin necre-
de speranţa că atunci când cei patruzeci de ani aveau să se sfâr- dinţa lor, ei, în mod repetat, i-au deschis uşa, ca astfel să se
şească, puteau să intre. Dar, spre disperarea lor, au văzut cum împotrivească planurilor lui Dumnezeu.” Patriarhi şi profeţi,
copiii au dat pe faţă aceeaşi necredinţă, acelaşi spirit răzvrătit cap. 38, par. 6.
şi acuzator, care i-a ţinut pe părinţii lor în afara Canaanului. La scurt timp după ce au început acest ocol, vechiul spirit al
Orice evidenţă vizibilă arăta că această generaţie nu avea mai murmurării, născut din rea necredinţă, a apărut din nou, expu-
multe şanse să intre decât cea dinainte. Mâniat şi nerăbdător nându-i atacurilor vicioase ale şerpilor. (Vezi Numeri 21,4-9.)
faţă de popor, Moise a lovit stânca, în loc să-i vorbească, după Această experienţă a avut loc atunci când drumeţia lor prin
cum dăduse îndrumări specifice Domnul. (Vezi Numeri 20,7-12.) pustie cu toate încercările şi peripeţiile ei era în urmă şi acum
Temerile lui Moise nu s-au îndeplinit. Dumnezeu vede lucru- trebuia să dea dovadă că au învăţat din cele prin care trecuseră
rile diferit de cum le vede omul. Dacă situaţia era atât de serioa- deja. În schimb, reacţia lor a fost cu totul descurajatoare pentru
să pe cât părea, Dumnezeu i-ar fi întors în pustie să moară ca şi conducătorul lor. Nu este de mirare că Moise a fost descurajat de
prima generaţie. Domnul a prevăzut că, în ciuda lipsei de încre- ceea ce a văzut.
dere în El, totuşi ei aveau să ajungă la standardul de credinţă şi În timp ce acest eveniment arăta că ei încă nu erau gata să
să urmeze procedeele necesare pentru a-i califica să pornească biruiască pe vrăjmaşii lor, Domnul a putut să realizeze două
împotriva canaaniţilor. obiective importante prin greşeala lor. În primul rând, cei care
Oricum, starea de necredinţă manifestată când apa s-a ter- erau împietriţi în necredinţă au fost nimiciţi, deoarece au refu-
minat, a cauzat o întârziere şi le-a impus izraeliţilor un alt ocol. zat să privească la simbolul de aramă al Mântuitorului lor. În al
În timp ce îşi exprimau simţămintele pline de furie pentru pier- doilea rând, supravieţuitorii au învăţat o lecţie importantă a
derea sursei de apă, Satana agita inimile edomiţilor. Când credinţei.
Israel a cerut în cele din urmă voie să traverseze ţinutul
Edomului, cererea lor a fost respinsă. Dacă Israel ar fi acţionat
prompt atunci când Dumnezeu le-a spus să înainteze, în loc să Rezultatele credinţei
murmure când s-a terminat apa, ar fi fost primiţi să treacă prin
Edom şi astfel ar fi fost scutiţi de călătoria obositoare prin Ca rezultat al întăririi credinţei, a început să se contureze o
pustie. (Vezi Numeri 20,14-21.) Neputând să treacă prin ţară, schimbare. Au fost purtate două mari bătălii, prima împotriva
cele douăsprezece seminţii au fost îndrumate acum spre sud, lui Sihon, împăratul amoriţilor cei puternici şi iubitori de război,
ocolind Edomul, apoi spre nord, către partea de est a Mării iar a doua împotriva lui Og, marele împărat al Basanului. (Vezi
Moarte. În cele din urmă au intrat în Canaan traversând râul Numeri 21,21-35; Deuteronom 3,1-11.) A fost trimisă o solie
Iordan în altă parte. amoriţilor, cerându-le permisiunea de a traversa paşnic ţara
„Dacă la data când au fost puşi la încercare ar fi avut încrede- lor, dar cererea a fost refuzată, ca şi în cazul edomiţilor. (Vezi
re în Dumnezeu, Căpetenia oştirii Domnului i-ar fi condus prin Numeri 21,21-23; Deuteronom 2,26-30.) Acest refuz a fost întă-
Edom şi teama de ei ar fi venit asupra locuitorilor ţării, aşa rit prin desfăşurarea forţelor armatei amoriţilor, a cărui număr
încât, în loc să dea pe faţă vrăjmăşie faţă de ei, ar fi dat dovezi şi putere „i-a umplut de spaimă pe izraeliţi, care erau slab înar-
de bunăvoinţă. Dar izraeliţii nu au lucrat repede după Cuvântul maţi ca să dea piept cu o oaste bine înarmată şi bine disciplinată.
132 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SUCCESE ŞI ÎNFRÂNGERI 133

În ce priveşte iscusinţa în cele ale războiului, vrăjmaşii lor erau izraeliţii nepregătiţi. Dar, din partea Stăpânului a tot pământul,
în avantaj. Omeneşte vorbind, izraeliţilor avea să li se pregă- Moise a primit următoarea poruncă: ‚Sculaţi-vă, plecaţi şi tre-
tească un sfârşit grabnic.” Patriarhi şi profeţi, cap. 39, par. 2. ceţi pârâul Arnon. . .
Dar inegalitatea în ce priveşte puterea militară şi pregătirea Izraeliţii au trecut pârâul Arnon şi au înaintat împotriva vrăj-
de luptă nu trebuia să-i îngrijoreze pe izraeliţi. Chiar dacă au maşilor lor. A avut loc o ciocnire din care oştile lui Israel au ieşit
trebuit să facă un ocol din cauza necredinţei lor, ei se aflau sub biruitoare şi, folosind câştigul de la început, au ajuns curând
conducerea divină când au fost confruntaţi cu această amenin- stăpâne pe ţinutul amoriţilor. Căpetenia oştirii Domnului era
ţare. Era privilegiul lor acela de a se odihni în asigurarea că Cel care i-a înfrânt pe vrăjmaşii poporului Său şi ar fi făcut
Domnul nu era luat prin surprindere când au întâmpinat aceas- lucrul acesta cu treizeci şi opt de ani mai înainte, dacă Israel ar
tă împrejurare critică. El deţinea o evaluare corectă a forţelor fi avut încredere în El.” Patriarhi şi profeţi, cap. 39, par. 3 şi 6.
inamicului şi a incapacităţii lui Israel de a-i face faţă şi concepu- Din fericire, această experienţă încurajatoare a slujit la creş-
se o soluţie perfectă mai înainte ca problema să apară. Ei trebu- terea credinţei izraeliţilor în Făcătorul de planuri divin, în loc să
ia doar să-şi pună toată încrederea în El, să aştepte îndrumări- se încreadă în ei înşişi. În ciuda faptului că inimile multora din
le Lui speciale şi să le urmeze cu exactitate. Israel tremurau de teamă la vederea acelui uriaş, mai mare
Totul depindea de faptul ca ei să urmeze cu grijă acest pro- decât toţi uriaşii, care se înălţa deasupra soldaţilor armatei sale,
cedeu. În nici o împrejurare ei nu trebuia să facă planuri per- ei au putut să înainteze împotriva lui Og, împăratul Basanului,
sonale ca soluţie pentru criză. Oricât de surprinzător ar părea sub călăuzirea lui Dumnezeu în acelaşi fel în care au obţinut
după ce s-au abătut mereu de la calea cea bună, de data aceas- biruinţa asupra amaleciţilor. (Vezi Deuteronom 3,1-11.) Pe
ta ei au urmat cu precizie instrucţiunile Domnului în credin- măsură ce încrederea lor în călăuzirea lui Dumnezeu a crescut,
ţă simplă. Ceea ce i-a statornicit în căile lui Dumnezeu a fost au urmat cu credincioşie stâlpul de nor în luptă. Astfel, ei au
conducerea pozitivă a lui Moise. El şi-a păstrat privirea către înaintat doar în acord cu planurile lui Dumnezeu.
stâlpul de nor şi l-a încurajat pe Israel prin dovezile prezenţei „Credinţa liniştită a conducătorului a însufleţit poporul,
şi conducerii continue a lui Dumnezeu. Aceasta a întărit cre- dându-i încredere în Dumnezeu. Şi-au pus încrederea în braţul
dinţa lor şi i-a ferit de mulţumire de sine, îngăduind astfel lui Lui atotputernic şi El nu i-a părăsit. În faţa Prinţului oştirii
Dumnezeu să le comunice îndrumările Sale speciale. Domnului nu puteau sta nici uriaşii cei tari, nici cetăţile întări-
Dumnezeu i-a îndrumat: te cu ziduri, nici cetele înarmate, nici întăriturile munţilor.
„Sculaţi-vă, plecaţi, şi treceţi pârâul Arnon. Iată, îţi dau în Domnul conducea oştirea; Domnul l-a lovit pe vrăjmaş; Domnul
mâini pe Sihon, împăratul Hesbonului, amoritul, şi ţara lui. a biruit pentru Israel. Împăratul uriaş şi oştirea lui au fost nimi-
Începe cucerirea, fă război cu el!” Deuteronom 2,24. ciţi, şi izraeliţii au pus stăpânire curând pe toată ţara. În felul
Îndrumarea Sa de a înainta dincolo de râul Arnon a fost acesta, Domnul a şters de pe suprafaţa pământului poporul
ascultată cu deplină încredere de către tot poporul, fără a încer- acesta ciudat care se dăduse cu totul nelegiuirii şi urâciunilor
ca să facă vreun plan personal. Rezultatul a fost o biruinţă tota- idolatriei.” Patriarhi şi profeţi, cap. 39, par. 9.
lă a izraeliţilor. (Vezi Deuteronom 2,31-36.) Având în urma lor aceste minunate experienţe, izraeliţii au
„Dar Moise îşi ţinea privirea îndreptată către stâlpul de nor şi pornit înainte cu curaj şi încredere, pe deplin încrezători că în
îi încuraja pe oameni cu realitatea faptului că semnul prezenţei curând vor primi moştenirea făgăduită. Totuşi, Satana a putut să-i
lui Dumnezeu încă era cu ei. În acelaşi timp, le-a dat ordin să seducă iar, conducându-i într-o apostazie teribilă la malul râului
facă tot ce stătea în puterea omului să facă, pentru a se pregăti Iordan, pe ale cărui ţărmuri îndepărtate se zărea ţara nădăjdui-
de război. Vrăjmaşii lor erau nerăbdători să înceapă bătălia şi tă. Alte judecăţi au curăţit tabăra de necredincioşi, lăsând în
aşteptau plini de încredere să-i şteargă de pe faţa pământului pe urmă restul poporului aspru pedepsit. (Vezi Numeri 25,9.)
134 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SUCCESE ŞI ÎNFRÂNGERI 135

Biruinţa de la Ierihon voastră apele mării Roşii, şi am auzit ce aţi făcut celor doi împă-
raţi ai Amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og pe care i-aţi
Următoarea încercare a credinţei a avut loc atunci când au tre- nimicit cu desăvârşire. De când am auzit lucrul acesta, ni s-a
buit să treacă râul Iordan. „În acel timp al anului, primăvara, tăiat inima, şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră; căci
zăpada care se topea umflase aşa de mult apele Iordanului, încât Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri şi jos
se revărsaseră peste maluri. Era cu neputinţă să se treacă dinco- pe pământ.” Iosua 2,10-11.
lo prin vadurile obişnuite.” Patriarhi şi profeţi, cap. 44, par. 10. Aşa că, în loc să distrugă credinţa lui Israel prin rapoarte cu
Izraeliţii au rezistat ispitei de a face planuri personale cu pri- privire la fortificaţiile imense şi numărul mare al vrăjmaşilor,
vire la modul în care puteau trece de această barieră, îngăduin- misiunea a întărit credinţa lor. Astfel ei au fost încurajaţi să tra-
du-I lui Dumnezeu să le dea îndrumările speciale sau să le verseze râul care ieşise din matcă, încrezându-se în Dumnezeul
spună cum să le aducă la îndeplinire. Aceste directive concepu- părinţilor lor şi apoi au înaintat spre cetate cu o credinţă cres-
te de Făcătorul divin de planuri au fost îndeplinite până la lite- cândă în Conducătorul lor ceresc.
ră cu rezultatul că obiectivul a fost îndeplinit exact după cum a Forţele care s-au aşezat în faţa lui Israel erau cele mai puter-
fost plănuit (vezi Iosua 3 şi 4). Traversarea cu succes a râului a nice din lumea de atunci, iar vrăjmaşii s-au instalat în spatele
fost o altă demonstraţie a capacităţii lui Dumnezeu ca fortăreţelor din stâncă masivă. Din punct de vedere omenesc,
Rezolvator de probleme, soluţia fiind transmisă invadatorilor. izraeliţii erau în faţa unei sarcini imposibil de îndeplinit. Dar,
La rândul ei, această biruinţă i-a pregătit pentru următorul în loc de a privi la împrejurările exterioare, Iosua a privit doar
obstacol – cucerirea Ierihonului. la Dumnezeu ca să-i ofere planul după care trebuia să înceapă
„La oarecare depărtare dincolo de fluviu, în dreptul locului cucerirea. S-a retras într-un loc unde putea fi singur, ca să
unde era tabăra izraeliţilor, se afla cetatea Ierihonului, puternic poată primi îndrumările speciale pentru luptă. În primul rând,
întărită. De fapt, cetatea aceasta era cheia întregului ţinut şi el a căutat să se asigure de călăuzirea divină, lucru ce i-a fost
trebuia să stea ca o piedică grozavă în calea izbânzii lui Israel.” oferit. Următorul verset descrie atitudinea rugăciunii sale: „Pe
Patriarhi şi profeţi, cap. 44, par. 7. când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii, şi s-a uitat. . .”
Conducătorul lor temător de Dumnezeu a trimis doi tineri să Iosua 5,13.
cerceteze cetatea. „Iosua, fiul lui Nun, a trimis în ascuns din În felul acesta Iosua a lăsat asupra lui Dumnezeu întreaga
Sitim doi oameni, ca iscoade, zicându-le: ‚Duceţi-vă de cercetaţi răspundere cu privire la planul pentru cucerirea ţării. Nici el,
ţara, şi mai ales Ierihonul.’” Iosua 2,1. nici oamenii săi nu au făcut vreo încercare de a plănui o soluţie
De data aceasta nu a fost trimis nici un comitet de bărbaţi ca pentru problemă. Deoarece I s-a dat ocazia de a demonstra
să cerceteze ţara şi să născocească planuri de atac, după cum au metodele Sale de lucru, Domnul a arătat că nu S-a schimbat
făcut mai înainte. Diferenţa nu consta în numărul bărbaţilor tri- deloc faţă de timpul când poporul fusese eliberat din Egipt.
mişi, ci în intenţia misiunii lor. Cu această ocazie, deoarece băr- După cum nu a poruncit lui Moise să adune pe bătrâni şi să le
baţii implicaţi nu au făcut propriile planuri, Domnul a putut să spună să conceapă ei planul de eliberare, tot astfel nu a spus
pună în aplicare planul Său. acum lui Iosua: „Întoarce-te în tabără şi adună comitetul bătrâ-
În ciuda extraordinarei opoziţii pe care urmau să o întâmpi- nilor. După ce se vor ruga stăruitor pentru călăuzire divină, să
ne, cele două iscoade s-au întors cu bine aducând vestea: „Cu conceapă un plan de atac. Apoi prezentaţi-Mi acest plan pentru
adevărat, Domnul a dat toată ţara în mâinile noastre, şi toţi a-l binecuvânta.”
locuitorii ţării tremură înaintea noastră.” Iosua 2,24. Nici măcar singură o dată de la călătoria lor din Egipt şi până
Unii dintre locuitorii Ierihonului au spus iscoadelor: „Am acum Dumnezeu nu lucrase în felul acesta, pentru că aceasta nu
auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea este niciodată calea Sa. Rolul Său nu este acela al unui ajutor
136 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SUCCESE ŞI ÎNFRÂNGERI 137

pentru oamenii făcători de planuri şi rezolvatori de probleme. El re, ci au ascultat în tăcere. Acesta este un exemplu bun cu pri-
singur trebuie să fie Făcător de planuri şi Rezolvator de proble- vire la faptul că adevărata credinţă şi faptele lui Dumnezeu
me, pentru ca misiunea să aibă succes. sunt necesare împreună, pentru a întări şi menţine credinţa şi
Dumnezeu a adus la îndeplinire căderea Ierihonului, exact în a garanta un succes absolut.
acelaşi mod în care a îndeplinit eliberarea lor din Egipt. Fără a Ceea ce a făcut ca testul credinţei să fie şi mai sever pentru
consulta pe agenţii umani. El le-a dat izraeliţilor un plan, cerân- Israel a fost faptul că Dumnezeu nu a comunicat planul direct
du-le să-l urmeze cu exactitate. Trebuia să se adune în fiecare zi la poporului, iar ei nu au văzut şi nici nu au auzit când Iosua l-a
un anumit timp şi să mărşăluiască în tăcere absolută în jurul cetă- primit. De aceea, credinţa necesară pentru a dărâma zidurile
ţii o dată pe zi timp de şase zile. În ziua a şaptea, trebuia să încon- trebuia să includă o încredere deplină în faptul că Iosua era
joare cetatea de şapte ori, iar la sfârşit preoţii trebuia să sune în omul ales de Dumnezeu şi că el le spunea exact ceea ce Domnul
trâmbiţe şi întreaga oştire să strige puternic (vezi Iosua 6).* îi dăduse. Zidurile Ierihonului au căzut prin credinţă în ordinea
Pentru mintea omenească, aceste îndrumări speciale par ridi- evanghelică.
cole şi lipsite de logică. De atunci, de-a lungul istoriei, nici un „Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului. . .” Evrei 11,30.
general nu a acceptat sau a dus la îndeplinire un astfel de plan, „Comandantul oastei Domnului a vorbit numai cu Iosua; nu
în ciuda succesului operaţiei întreprinse la Ierihon. Desigur, S-a descoperit întregii adunări, rămânând ca ea să creadă cuvin-
dacă bătrânii lui Israel s-ar fi strâns în comitet şi ar fi conceput tele lui Iosua sau să le pună la îndoială, să asculte de poruncile
o astfel de strategie, nu s-ar fi gândit niciodată la un astfel de date de el în Numele Domnului sau să le tăgăduiască autorita-
plan. Dacă unul dintre ei ar fi propus un asemenea plan, ceilalţi tea. Poporul nu putea să zărească priveliştea oastei îngereşti
ar fi râs de el, după cum antediluvienii l-au ridiculizat pe Noe în care îl însoţea sub conducerea Fiului lui Dumnezeu. Ar fi putut
timp ce construia arca lui Dumnezeu. spune: ‚Ce fapte fără rost mai sunt şi acestea şi cât de vrednic de
Totuşi, ceea ce nici o minte omenească nu ar fi conceput, a râs este să înconjurăm zilnic zidurile Ierihonului, să sunăm din
fost conceput de Cel Atotputernic ca fiind cel mai eficient mijloc trâmbiţe de corn de berbec! Lucrul acesta nu va putea nici să
pentru a prăbuşi fortificaţiile Ierihonului. Nu a existat nici clintească fortificaţiile puternice ale cetăţii.’ Dar însăşi conti-
măcar un singur fir de plănuire omenească în acest plan. Se nuarea ceremoniei acesteia timp atât de îndelungat înainte de
cerea din partea lui Iosua şi la tot Israelul să exerseze o credin- prăbuşirea zidurilor le-a oferit izraeliţilor prilejul de a-şi dezvol-
ţă necondiţionată în înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu, ta credinţa. Trebuia să li se imprime în suflet faptul că tăria lor
pentru a accepta şi executa astfel de directive. Dacă ne gândim nu stătea în înţelepciunea omenească, nici în puterea omeneas-
la natura neobişnuită şi aparent lipsită de sens a acestor direc- că, ci numai în Dumnezeul mântuirii lor. Trebuia să se deprindă
tive, putem aprecia mai bine nivelul de credinţă necesar pentru să se încreadă cu totul numai în puterea Conducătorului lor
a le aduce la îndeplinire. Exista de asemenea puternica înclina- divin.” Patriarhi şi profeţi, cap. 45, par. 13.
ţie ca izraeliţii să se simtă a fi nesăbuiţi, când ştiau cum canaa- În acest moment critic din istoria lor, chiar la începutul cuce-
niţii priveau de sus de pe metereze la marşul lor tăcut. Dar în ririi Canaanului, Israel avea nevoie de această lecţie a ordinii
ciuda la toate aceste lucruri, ei L-au crezut pe Dumnezeu pe evanghelice ca să-şi întărească credinţa în Dumnezeu ca şi
cuvânt şi au adus la îndeplinire cu precizie poruncile Sale, pe Conducător al lor. Planul pentru înfrângerea Ierihonului a fost
care li le-a dat prin conducătorul lor. Nu au pus nici o întreba- o ocazie de aur din partea lui Dumnezeu ca să descopere planu-
rile Sale astfel încât să dezvolte credinţă în El şi în conducăto-
Notă: Când le-a poruncit să înconjoare cetatea timp de şapte zile, Dumnezeu rul omenesc pe care îl alesese. Principala nevoie a lui Israel în
nu a avut în vedere călcarea legii Sabatului. Şase zile erau zile lucrătoare, iar a acest timp nu era aceea de a învăţa să se sfătuiască unii cu
şaptea zi era următoarea zi lucrătoare, adică a opta zi de la începerea marşului. alţii, ci să asculte fără rezerve de un „aşa zice Domnul”. Ca şi la
138 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SUCCESE ŞI ÎNFRÂNGERI 139

trecerea Iordanului, Dumnezeu a oferit lui Israel o demonstra- cauze naturale. Credinţa şi ascultarea manifestate de izraeliţi
ţie izbitoare cu privire la capacitatea Sa de a fi Făcătorul lor de cu această ocazie a dat lui Dumnezeu ocazia de a lucra minunat
planuri şi Rezolvatorul lor de probleme, amintindu-le de modul pentru ei.
în care El i-a eliberat din Egipt şi de trecerea Mării Roşii. „Trebuie să existe o credinţă şi o încredere deplină în Căpitanul
mântuirii noastre. Trebuie să ascultăm de îndrumările Sale.”
Comentarii biblice AZŞ, vol. 2, pag. 996 în lb. engleză, par. 1.
Cauză şi efect

Comparând eşecul total de la Cadeş cu succesul deplin de la Succes intermitent


Ierihon, putem învăţa unele lecţii preţioase. La Cadeş făcătorul
de planuri a fost omul supus greşelii, dar la Ierihon acest rol a De-a lungul secolelor care au trecut, urmaşii lui Dumnezeu au
fost lăsat cu totul pe seama lui Dumnezeu. Solia este extrem de experimentat biruinţa şi succesul doar în mod intermitent. De
clară şi s-a dovedit adevărată în orice timp. Când cercetăm aceea, am ajuns să considerăm ca fiind ceva normal o viaţă cu
Scripturile, vedem că ori de câte ori oamenii au fost făcătorii de multe eşecuri, pierderi, imposibilităţi şi înfrângeri. Dar aceasta
planuri şi rezolvatorii de probleme, lucrarea lui Dumnezeu a nu este o vieţuire creştină după cum a intenţionat Dumnezeu să
suferit o continuă pierdere şi înfrângere. Dar când aceste răs- fie şi cu siguranţă nu este ceea ce va fi atunci când fiii şi fiicele
punderi au fost lăsate pe seama lui Dumnezeu, poporul Său a lui Dumnezeu vor învăţa să-L recunoască ca fiind singura lor
văzut că „la El nu poate fi insucces, pierdere, imposibilitate sau Sursă, fiind astfel Rezolvatorul lor de probleme, Făcătorul lor de
înfrângere.” Hristos, Lumina lumii, cap. 53, par. 12 de la urmă. planuri şi Purtătorul lor de poveri.
Nu există nici un raport scris cu privire la faptul că vreunul Frumosul imn intitulat „El este totul pentru mine”, trebuie
din izraeliţi şi-a pierdut viaţa în cucerirea Ierihonului. Pe de cântat ca o expresie a realităţii vii a experienţei creştine.
altă parte, toată populaţia Canaanului, cu excepţia lui Rahav şi „Am fost odată în deşert, obosit, trist şi singur,
a familiei ei, a fost exterminată (vezi Iosua 6,21-25). Izraeliţii nu Până ce Mântuitorul meu mi-a spus că-I aparţin.
puteau câştiga o biruinţă mai convingătoare. Ei nu şi-au pierdut Mi-a poruncit să las nebunia şi să fug de primejdie.
nici viaţa nici proprietăţile, ci în schimb au intrat în posesia De când L-am aflat pe Mântuitorul meu, El este totul pentru
deplină a cetăţii şi a averilor ei. Succesul lor a fost rezultatul mine.
credinţei la care s-au adăugat faptele lui Dumnezeu. Credinţa şi
ascultarea sunt cheia pentru succesul din această viaţă şi pen- Refren:
tru succesul cauzei lui Dumnezeu. Numai cu amândouă lucrarea El este totul, da, este totul pentru mine.
va putea fi încheiată. Motivul pentru lunga întârziere a întoar- El este totul, da, este totul pentru mine.
cerii lui Hristos este acela că poporul lui Dumnezeu nu a înţeles Zi şi noapte, ori unde aş fi
niciodată până acum care sunt faptele lui Dumnezeu, de unde El este totul pentru mine.
vin ele şi că trebuie urmate fără rezervă, în credinţă simplă,
supusă şi neîndoielnică. A sosit timpul când condiţiile prealabi- Am părăsit deşertul sterp şi am căutat faţa Sa iubitoare,
le pentru odihna de Sabat trebuie înţelese şi practicate, astfel Depinzând de mila Sa şi harul Său salvator;
încât lucrarea Sa să poată fi încheiată în cele din urmă. El mi-a zâmbit cu blândeţe şi m-a eliberat de păcat.
Nu este exagerat să spunem că zidurile Ierihonului au căzut De când L-am aflat pe Mântuitorul, El este totul pentru mine.
ca urmare a ascultării de îndrumările lui Dumnezeu.
Distrugerea acestor ziduri masive nu a fost rezultatul unei El mă face să cânt vesel şi dă strălucire soarelui,
140 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SUCCESE ŞI ÎNFRÂNGERI 141

Iar deseori îmi zâmbeşte şi atunci ştiu că-I al meu. care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea cora-
El îmi poartă toate poverile şi mă poartă pe marea vieţii. bia.” Marcu 4,37.
De când L-am aflat pe Mântuitorul, El este totul pentru mine. Ucenicii şi-au epuizat mai întâi toate resursele, până ce erau
pe punctul de a fi distruşi. Doar atunci, ca o ultimă măsură dis-
În ceasul tăcut de veghere de la miezul nopţii, perată, s-au întors către Mântuitorul. În momentul în care I-a
El vine să-mi salveze sufletul şi îmi arată marea Sa putere. fost încredinţată problema, El a pus lucrurile în ordine în mod
Iar când lumina slavei va străbate strălucind peste marea liniştit şi efectiv. (Vezi Marcu 4,39.)
morţii, Dumnezeu Se pune la dispoziţia noastră ca Rezolvator de pro-
Voi cânta triumfător: ‚El este totul pentru mine.’” bleme, şi nu doar pentru problemele mari şi disperate, ci pentru
(„El este totul pentru mine” C. Austin Miles, copyright 1900.) orice problemă. De aceea, El nu trebuie să fie ultima, ci prima
resursă la care creştinul să facă apel. Dumnezeu nu-i lasă pe
Următorul paragraf ne oferă o înţelegere profundă cu privire copiii Săi să-şi rezolve singuri situaţiile aparent mai uşoare, în
la legătura existentă între cauză şi efect. timp ce El Se îngrijeşte doar de cazurile ce par mai dificile.
„Dumnezeu vrea să facă lucruri mari pentru aceia care se În mod inevitabil, în procesul de învăţare, facem uneori gre-
încred în El. Cauza pentru care poporul Lui nu are o putere mai şeala de a ne baza pe noi înşine, în loc să facem din Dumnezeu
mare este faptul că se încrede prea mult în propria înţelepciune Sursa noastră. Când învăţăm din greşelile noastre, atunci nu e
şi nu-I dă prilej Domnului să-Şi desfăşoare puterea în favoarea nevoie ca aceasta să devină o problemă cronică. Ceea ce este
lui. Dumnezeu îi va ajuta în orice nevoie pe copiii Săi credincioşi, regretabil, este faptul că există tendinţa persistentă de a conti-
dacă aceştia îşi vor pune deplina încredere în El şi-L vor ascul- nua să ne bazăm pe căile omeneşti. Dorinţa lui Dumnezeu este
ta cu credincioşie.” Patriarhi şi profeţi, cap. 45, par. 14. ca noi să ne dedicăm cu totul şi pentru totdeauna căilor Sale,
Tragedia omenească ce se repetă frecvent este aceea că în timp după ce am văzut cât de minunat şi desăvârşit rezolvă El difi-
ce există ocazii sporadice când planurile sunt urmate iar proble- cultăţile noastre. Putem învăţa acest lucru fie din Scripturi, fie
mele rezolvate pe calea lui Dumnezeu, de cele mai multe ori, sin- atunci când suntem forţaţi de împrejurări să predăm probleme-
gurul motiv pentru care Îi acordăm încredere lui Dumnezeu este le lui Dumnezeu. Din păcate, de obicei noi nu I le predăm. Odată
acela că ne găsim într-o situaţie extremă şi nu ne mai încredem ce am experimentat eliberarea urmând cu exactitate procedeul
în nici o soluţie. În disperarea noastră ne întoarcem către corect, data viitoare când avem iar probleme, ne întoarcem de
Dumnezeu, care, în marea Sa iubire şi milă, rezolvă problema obicei la formula eşecului. Este lipsit de logică şi incredibil, dar
într-un mod minunat şi adecvat. Dar, când apar alte dificultăţi, este un fapt istoric. Succesul tinde să ne inspire încredere în
tendinţa este aceea de a ne întoarce la planurile omeneşti, lăsân- sine, astfel încât, atunci când apare următoarea problemă, pre-
du-L pe Dumnezeu în rolul de Ajutor, ca o ultimă soluţie. În ciuda supunem în mod încrezător că avem puterea de a o rezolva, în
acestui lucru, Tatăl nostru ceresc ne scoate întotdeauna din loc să ne amintim că succesul anterior s-a datorat doar cerescu-
încurcătură, odată ce I-am încredinţat problema. Dar cât de bine lui Făcător de planuri şi Rezolvator de probleme.
ar fi dacă am face din Dumnezeu primul şi singurul refugiu. Însă într-o zi, Dumnezeu va vindeca o rămăşiţă evlavioasă de
Experienţa ucenicilor în timpul înspăimântătoarei furtuni această tendinţă persistentă. Când va face aceasta, El va putea
de pe lac este un exemplu excelent cu privire la practica ome- în cele din urmă să aducă la îndeplinire prin ei, planul Său
nească. Când furtuna s-a dezlănţuit asupra lor, chiar dacă demult formulat, dar niciodată îndeplinit, pentru a încheia
Hristos era prezent acolo în mod fizic, nici nu s-au gândit să lucrarea. Ce bucurie va fi pentru Mintea Infinită când biserica
lase totul în grija Lui. În schimb, au aşteptat până ce corabia Sa se va statornici în sfârşit într-o relaţie adevărată de conlucra-
era gata să se scufunde. „S-a stârnit o mare furtună de vânt, re cu El, intrând în odihna de Sabat.
142 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SUCCESE ŞI ÎNFRÂNGERI 143

Reveniri vrednice de apreciat diferit. Succesul avut l-a încurajat la încredere în sine, până ce
a început să-L uite pe Dumnezeu, bazându-se pe sine.
Deşi a fost un om mare, experimentat şi evlavios, Iosua a „Marea biruinţă pe care Dumnezeu o câştigase pentru ei îi
cedat de mai multe ori unui astfel de curs după ce a intrat în făcuse pe izraeliţi să fie plini de încredere în ei înşişi. Pentru că
Canaan. Aceasta pare imposibil pentru un om care a dovedit o li se făgăduise ţara Canaanului, se simţeau siguri şi nu recunoş-
atât de mare maturitate intelectuală şi spirituală, care a fost teau că numai ajutorul divin putea să le dea izbândă. Însuşi
binecuvântat cu mari descoperiri despre Dumnezeu şi căile Sale, Iosua a făcut planurile de cucerire a cetăţii Ai, fără să caute sfat
dar totuşi s-a întâmplat. După marele succes de la Ierihon, de la Dumnezeu.” Patriarhi şi profeţi, cap. 45, par. 16.
Iosua a îngăduit încrederii în sine să-l conducă să se încreadă în De data aceasta Iosua nu s-a întors către Rezolvatorul de pro-
sine şi nu în Dumnezeu pentru următoarea cucerire. Raportul bleme ceresc. Nu L-a întrebat pe Comandantul său divin cu pri-
despre acest lucru este o avertizare potrivită pentru noi ca să nu vire la îndrumările Sale. În schimb, a conceput el însuşi un plan
devenim mulţumiţi sau încrezători în sine. ce presupunea trimiterea a două iscoade ca să examineze cetatea
Iosua a fost martor în repetate rânduri la rezultatele infai- Ai şi să se întoarcă cu o strategie pentru viitorul atac asupra ei.
libile obţinute atunci când Dumnezeu a fost Conducătorul. El „Iosua a trimis din Ierihon nişte bărbaţi la Ai, care este lângă
a văzut cum a lucrat Dumnezeu cu ocazia plecării din Egipt, Bet-Aven, la răsărit de Betel. Şi le-a zis: ‚Mergeţi şi iscodiţi ţara.’
traversării Mării Roşii, cu ocazia dării Legii şi apoi a planului Şi oamenii aceia au mers şi au iscodit cetatea Ai. S-au întors la
urmat de construirea sanctuarului. El a experimentat perfec- Iosua, şi i-au spus: ‚Nu trebuie să meargă tot poporul; două sau
ţiunea care s-a manifestat în conducerea lui Hristos ziua prin trei mii de oameni vor ajunge ca să baţi cetatea Ai; nu osteni tot
stâlpul de nor, iar noaptea prin cel de foc. El a fost prezent în poporul; căci oamenii aceia sunt puţini la număr.’” Iosua 7,2.3.
timpul marşului final care i-a condus cu succes la Cadeş, unde Nu a fost nici o diferenţă între cursul adoptat de Iosua înain-
a putut vedea apoi cât de repede succesul a fost schimbat în te de atacul asupra cetăţii Ai şi ceea ce a făcut poporul Israel
eşec atunci când poporul L-a îndepărtat pe Dumnezeu din când se afla la Cadeş-Barnea şi a trimis zece iscoade. În amân-
rolul Său de Făcător de planuri, punându-se pe ei înşişi în două cazurile au fost aleşi oameni şi trimişi să investigheze
acest rol. situaţia şi să conceapă un plan bazat pe acele observaţii. La Ai,
În timpul celor patruzeci de ani lungi din pustie, Iosua a avut ca şi la Cadeş, a fost introdusă o nouă ordine în care omul a
ocazia să reflecteze la motivul pentru care ei au trebuit să stea uzurpat iarăşi poziţia lui Dumnezeu ca Făcător de planuri. În
în tot acest timp în acest loc. Cu siguranţă că el a putut vedea mod natural, aceasta a condus la un rezultat asemănător. Să
rezultatul credinţei neînsoţită de faptele lui Dumnezeu. Apoi, a comparăm aceste două situaţii cu cea de la Ierihon, când Iosua
fost martor al căilor lui Dumnezeu când au cucerit pe amoriţi, a întrebat pe Dumnezeu ce plan are.
pe Og iar apoi Ierihonul, după ce au traversat în mod miracu- În contrast cu acele iscoade care s-au întors la Cadeş cu un
los Iordanul. Toate aceste lupte cu rezultatele lor pline de suc- raport descurajator, cei care s-au întors de la Ai erau foarte încre-
ces s-au datorat faptului că Dumnezeu a fost singurul Făcător zători în sine. Acceptând planul lor, poporul a înaintat împotriva
de planuri. fortăreţei, urmând unei strategii lipsite de conducerea divină.
După ce Iosua a putut observa în aşa măsură minunatele căi Crezând că ei împlineau îndrumările lui Dumnezeu, izraeliţii
ale lui Dumnezeu, ne-am putea închipui că acest om nu avea să erau mulţumiţi că aduceau la îndeplinire lucrarea Sa şi că El
mai urmeze niciodată altceva decât formula care avea să aducă găsea plăcere în aceasta. Simţeau că vor cuceri curând cetatea,
succesul. Dar, din nefericire, nu aşa au stat lucrurile. În timp ce când de fapt, ar fi trebuit să ştie că nu puteau avea succes. Atât
amintirea biruinţei de la Ierihon era încă proaspătă în mintea pentru Iosua, cât şi pentru popor, aceasta a fost o întoarcere
Sa, Iosua a tratat problema cuceririi cetăţii Ai într-un mod total nejustificată la calea greşită – o formulă ce garanta înfrângerea.
144 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SUCCESE ŞI ÎNFRÂNGERI 145

Rezultatul nu a fost surprinzător. Misiunea lor a fost un Poate părea că Iosua Îl acuza pe Dumnezeu de necredincioşie,
dezastru, izraeliţii cei entuziaşti fiind obligaţi să fugă, pierzând dar nu a fost aşa. Exista o cauză pentru înfrângerea lor şi aceas-
treizeci şi şase de războinici viteji. Cei care au ieşit ca să salu- tă rădăcină trebuia să fie văzută şi distrusă dacă izraeliţii voiau
te viteaza oştire au întâlnit batalioane de oameni şocaţi şi des- să-şi croiască cărări drepte pentru paşii lor. Iosua a urmat sin-
curajaţi. „. . . şi au luat-o la fugă dinaintea oamenilor din Ai.” gura cale înţeleaptă într-o astfel de situaţie. Ar fi fost bine dacă
Iosua 7,4. Ei au experimentat singurul rezultat posibil – insuc- mulţimea care a pierit în pustie ar fi urmat acelaşi procedeu cu
ces, pierdere, imposibilitate şi înfrângere. patruzeci de ani înainte.
Pentru că nu au văzut adevăratul motiv pentru această urma- S-ar putea argumenta că motivul pentru înfrângerea de la Ai a
re tragică, izraeliţii erau ispitiţi să simtă că Dumnezeu se juca fost prezenţa în tabără a păcătosului Acan, şi nu faptul că au
cu ei în mod capricios, dar aceasta însemna că ei Îl judecau în făcut ei planurile pentru asaltul asupra cetăţii. (Vezi Iosua 7.) Dar
mod greşit. Greşeala era în întregime a lor, nu a Lui. curăţirea taberei avea să facă oricum parte din planul lui
De aici istoria putea să se dezvolte exact ca şi la Cadeş, dar Dumnezeu în vederea acestei campanii. Dacă Iosua ar fi mers la
Iosua a învăţat din această înfrângere cauzată de plănuirea Dumnezeu pentru a fi instruit cu privire la atacul asupra cetăţii
omenească şi nu s-a întors şi mai mult către faptele personale. Ai, după cum a făcut înainte de împresurarea cetăţii Ierihon,
Nu s-a încrezut în presupunerea greşită că, din moment ce efor- prima îndrumare specială pe care ar fi primit-o ar fi fost aceea de
tul depus nu a adus succesul, trebuie să intensifice acest efort a căuta şi elimina păcatul lui Acan. Acest lucru ar fi fost urmat de
pentru a-l obţine. El nu a căzut pradă acestui raţionament fals, îndrumările speciale din partea lui Dumnezeu despre modul cum
dar aparent logic. Ar fi fost un lucru natural şi omenesc pentru să înainteze asupra taberei vrăjmaşului. De fapt, aceasta este
Iosua să spună: „Este evident că noi am făcut o greşeală trimi- exact ceea ce Domnul i-a instruit să facă după ce Iosua, care se
ţând doar trei mii de oameni. Am subestimat puterea, starea de simţea mustrat, a lăsat în cele din urmă problema în mâinile Sale.
pregătire şi hotărârea vrăjmaşilor noştri. Aşa că de data aceas- Trebuie să ne amintim întotdeauna că Dumnezeu nu poate nici
ta vom concepe un alt plan, implicând întreaga armată în luptă. măcar începe să soluţioneze problema, până ce nu I-o predăm pe
Cu siguranţă că acest plan va aduce succes, acolo unde celălalt deplin, chiar dacă El este gata şi aşteaptă să facă aceasta.
a adus înfrângere.” Planul care a venit de la Dumnezeu nu coincidea cu cel făcut de
Din fericire, Iosua nu a făcut aceasta. El a recunoscut că către cele două iscoade pe care Iosua şi poporul l-au acceptat.
rezultatul nu a fost cel care trebuie şi că, în mod evident, ceva a Planul lui Dumnezeu nu presupunea trimiterea unei trupe de trei
fost greşit. El nu putea vedea atunci în ce a constat greşeala, dar mii de oameni, ci a întregii oştiri. Trebuia să aibă loc un atac prin
Domnul ştia, şi El avea să-i descopere aceasta lui Iosua, dacă el surprindere în spatele cetăţii, în timp ce marea parte a oştirii urma
avea să-I ceară acest lucru cu pocăinţă şi credinţă. să atragă locuitorii afară, lăsând astfel fortăreaţa vulnerabilă ata-
„Iosua şi-a sfâşiat hainele, şi s-a aruncat cu faţa la pământ cului. De data aceasta, încrezându-se în puterea lui Dumnezeu şi
până seara înaintea chivotului Domnului, el şi bătrânii lui urmând unui plan în care nu exista nici o urmă de plănuire ome-
Israel, şi şi-au presărat capul cu ţărână. Iosua a zis: ‚Ah! nească, Israel a avut un succes total. (Vezi Iosua 8,1-29.)
Doamne Dumnezeule, pentru ce ai trecut pe poporul acesta
Iordanul, ca să ne dai în mâinile amoriţilor şi să ne distrugi? De
am fi ştiut să rămânem de cealaltă parte a Iordanului! Dar Înfrângeri repetate
Doamne, ce voi zice, după ce Israel a dat dosul înaintea vrăjma-
şilor lui? Canaaniţii şi toţi locuitorii ţării vor afla; ne vor încon- Încă o dată, lui Iosua i s-a dat o lecţie grăitoare cu privire la
jura, şi ne vor şterge numele de pe pământ. Şi ce vei face Tu formula succesului sau înfrângerii. De aceea, ne-am aştepta ca
Numelui Tău cel mare?’” Iosua 7,6-9. de la acest timp el să nu se mai întoarcă iarăşi la vechile căi.
146 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SUCCESE ŞI ÎNFRÂNGERI 147

Spre uimirea noastră lucrurile nu au stat aşa. A trecut doar un Iosua a fost un mare bărbat spiritual, care L-a întâlnit perso-
scurt timp până la următorul incident în care Israel a depins nal pe Hristos sub forma unui războinic (vezi Iosua 5,13), a
încă o dată de înţelepciunea proprie, lăsându-se călăuziţi de ea, văzut minunatele lucrări ale puterii divine pentru o lungă
şi drept urmare au suferit din nou o înfrângere amarnică. perioadă de timp, a fost martor la efectele rele ale plănuirii ome-
Curând după cucerirea cetăţii Ai, au venit gabaoniţii cu acel neşti şi a văzut rezultatele opuse, când Dumnezeu a fost lăsat să
raport fals referitor la originea lor. Ei au arătat către hainele vechi fie Făcătorul de planuri, Rezolvatorul de probleme şi Purtătorul
şi pâinea mucegăită ca o dovadă a faptului că veneau de la o mare de poveri. Dacă un bărbat de un aşa calibru spiritual cum a fost
depărtare pentru a intra în alianţă cu Israel. (Vezi Iosua 9.) Iosua a putut să se întoarcă la căile sale, nu suntem noi într-o şi
La această cerere, Iosua şi bătrânii s-au văzut confruntaţi cu mai mare primejdie de a face acelaşi lucru? Avem toate motive-
o altă problemă ce trebuia rezolvată: Erau spusele gabaoniţilor le să ne temem că făgăduinţa nu va fi îndeplinită în dreptul nos-
adevărate sau era totul o minciună? tru. Avem nevoie să studiem în mod serios şi în repetate rânduri
Procedeul corect era acela de a încredinţa problema în mâini- astfel de istorii, până ce aceste lecţii vor fi imprimate adânc în
le marelui Rezolvator de probleme şi să aştepte răspunsul Său. conştiinţa noastră spirituală de către Duhul Sfânt, ajungând să
După toate experienţele prin care a trecut Israel şi a lecţiilor pe cunoaştem şi să urmăm cu adevărat căile lui Dumnezeu.
care trebuia să le înveţe, ne-am aştepta ca să evite cu grijă înlo- Fiecare experienţă pe care am studiat-o până acum confirmă
cuirea lui Dumnezeu ca Rezolvator al lor de probleme. Dar faptul că atunci când poporul lui Dumnezeu acceptă îndrumări-
părea că nu au învăţat nimic din trecut. S-au întors repede la le Sale generale şi apoi trece la conceperea de planuri persona-
căile omeneşti, după cum ne spun Scripturile: „Bărbaţii lui le, rezultatul va fi insucces, pierdere, imposibilitate şi înfrânge-
Israel au luat din merindele lor, şi n-au întrebat pe Domnul.” re. În loc ca lucrarea să înainteze cu putere pentru a distruge
Iosua 9,14. împărăţia întunericului şi răului, forţele fărădelegii triumfă iar
Alianţa cu gabaoniţii nu a fost un dezastru total, dar nu a fost cauza lui Dumnezeu este dată înapoi de la un deceniu la altul.
nici planul lui Dumnezeu. Drept urmare, Israel a suferit din De-a lungul istoriei triumful ei final a fost întârziat timp de
cauza problemelor şi dificultăţilor ce s-au ivit în urma acestui milenii. Dimpotrivă, ori de câte ori au fost acceptate şi urmate
contract şi au durat lung timp după aceea. îndrumările generale şi speciale ale lui Dumnezeu, aceasta a
condus doar la un succes categoric.
În plus, aceste lecţii ale istoriei ne arată că de câte ori eşuăm
Lecţii din istorie să urmăm căilor lui Dumnezeu, nu numai că întârziem lucrarea
Sa, dar facem să ne fie mai greu data viitoare. Dumnezeu ne
Istoria vieţii lui Iosua conţine lecţii de mare importanţă pen- aduce întotdeauna înapoi la punctul în care suntem testaţi,
tru cei care trăiesc în timpul prezent. Nu intenţionăm să-l jude- după cum a procedat şi cu Israel de atâtea ori. Când în cele din
căm sau criticăm pe marele şi evlaviosul bărbat, ci să evaluăm urmă ei au avut succes în lupta lor contra războinicului Sihon şi
corect rezultatul acţiunilor sale. Dumnezeu a păstrat raportul a uriaşului Og, încrezându-se în Dumnezeu, în loc să se încrea-
despre faptele sale pentru edificarea şi călăuzirea poporului Său dă în ei înşişi, încercările lor au fost mult mai grele decât cele la
din toate veacurile. Însuşi Iosua ar fi făcut la fel. care au eşuat mai înainte.
Pe măsură ce studiem viaţa lui Iosua, lecţiile cuprinse în ea „În luptele ce le-au avut de dus cu Og şi cu Sihon, poporul a fost
ar trebui să măture orice simţământ de mulţumire de sine şi supus aceloraşi încercări la care au fost supuşi atât de vădit şi părin-
încredere în sine, cum că ne aflăm în siguranţă, fiind în odihna ţii lor. Încercarea era cu mult mai severă acum decât atunci când
lui Dumnezeu şi, în schimb, să ne inspire teama ca nici unul din Dumnezeu îi poruncise lui Israel să meargă înainte. Greutăţile s-au
noi „să nu se pomenească venit prea târziu.” Evrei 4,1. înmulţit foarte mult în calea lor deoarece refuzaseră să înainteze
148 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SUCCESE ŞI ÎNFRÂNGERI 149

atunci când li se poruncise să facă deplin. Porunca lui Dumnezeu faţă de popor a fost aceea că ei nu
aceasta în Numele Domnului. Aşa îl Test trebuia să se odihnească până ce nu aveau să curăţe în întregi-
încearcă totdeauna Dumnezeu pe me ţara. Dar izraeliţii nu au văzut înţelepciunea căii lui
poporul Său. Dacă nu este gata să Dumnezeu. Nu au acceptat faptul că, deşi planurile date de
facă faţă unei încercări, El îl aduce Dumnezeu erau după părerea lor lipsite de logică şi nu păreau
din nou în acelaşi loc şi a doua oară 40 ani urgente, totuşi ele trebuiau ascultate fără nici o rezervă, în cre-
încercarea va fi şi mai simţită, şi mai dinţa conştientă şi inteligentă că ele erau singurele planuri care
severă decât precedenta. Aceasta aveau să aducă rezultatele dorite. Nu exista nici o siguranţă în
continuă până când va face faţă faptul de a se încrede în orice alt procedeu.
încercării sau, dacă este încă răzvră- După 40 de ani izraeliţii Cei care au trăit după Iosua, nu au avut această credinţă pen-
tit, Dumnezeu Îşi retrage lumina de trebuia să facă faţă iar tru a împlini planurile lui Dumnezeu. După toate prin câte au
la el şi-l lasă în întuneric.” Patriarhi aceluiaşi test trecut, ei încă nu învăţaseră aceste lecţii. Îndrumările lui
şi profeţi, cap. 39, par. 11. Dumnezeu, care presupuneau ca ei să se implice în lupte lungi
Ceea ce a fost adevărat pentru trecut este adevărat şi pentru şi grele cu vrăjmaşii, în timp ce fermele, livezile, viile, animale-
prezent, deoarece căile lui Dumnezeu nu s-au schimbat nicioda- le şi familiile erau neglijate, au fost neplăcute şi nu au fost bine
tă. Nu avem nici o scuză că nu am cunoscut aceste căi, pentru că primite. Au privit la puterea lor în comparaţie cu slăbiciunea
ele sunt descrise în repetate rânduri în Scripturi. Aici Dumnezeu vrăjmaşilor şi s-au hotărât încrezători că nu era nici o grabă să
este descoperit ca Sursă, Hristos ca Legătură iar noi ca primitori stârpească aceste triburi.
dependenţi. Înclinaţia omenească a dictat un curs contrar îndrumărilor
Noi nu avem înţelepciunea să plănuim pentru viaţa noastră, lui Dumnezeu. Ei au gândit că era mult mai înţelept şi mai pro-
căci nu ştim încotro să ne îndreptăm paşii pentru a avea succes fitabil să rămână acasă, să-şi sporească proprietăţile, să se
(vezi Ieremia 10,23). De aceea, nu trebuie să avem noi rolul de bucure de iubirea şi tovărăşia soţiilor şi copiilor lor, şi şi-au
făcători de planuri, rezolvatori de probleme şi purtători de închipuit că astfel vor intra în odihna lui Dumnezeu. Cei care au
poveri. Acestea sunt prerogativele lui Dumnezeu şi numai El este câştigat ţara prin ascultarea credincioasă de îndrumările gene-
calificat să ocupe cu succes aceste poziţii. Când noi luăm încreză- rale şi speciale ale lui Dumnezeu, s-au gândit că o puteau păs-
tori această lucrare asupra noastră, uzurpăm locul lui tra alegând planurile lor, în locul celor ale lui Dumnezeu.
Dumnezeu. Aceasta este o violare directă a primei porunci şi Aceasta a fost o altă întoarcere la vechile căi. Ei, nu Dumnezeu,
rupe legătura noastră vitală cu Cel Atotputernic, expunându-ne au devenit făcătorii de planuri!
primejdiei şi chiar distrugerii. (Vezi Exodul 20,3.) Nici nu putem La început planurile lor se părea că lucrează foarte bine. Au
adopta o cale mai nebunească decât aceasta, deoarece în ea nu se fost eliberaţi de greutăţile războiului, s-au bucurat să-şi con-
găseşte deloc pace şi odihnă. De aceea, cei care urmează acestei struiască proprietăţi, puteau să aibă părtăşie cu familiile lor, iar
căi nu pot experimenta binecuvântata odihnă de Sabat a lui triburile vecine nu le făceau nici o problemă. Aceasta era odihna
Dumnezeu. pe care o aşteptau, o înţelegeau şi o iubeau.
Dar implacabila lege a cerului, pe care nimeni nu poate să o
ignore sau să o sfideze, declară că toţi cei care nu cunosc căile lui
Înclinaţia omenească Dumnezeu nu vor intra în odihna Sa dăinuitoare. Singura cale
prin care oamenii care au trăit după Iosua ar fi putut rămâne în
Când Iosua a ajuns la capătul vieţii sale, lucrarea de a stârpi odihna care era rodul binecuvântat al ascultării lor anterioare,
toate popoarele rele din acel ţinut nu fusese îndeplinită pe era aceea de a continua să trăiască principiile odihnei de Sabat.
150 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SUCCESE ŞI ÎNFRÂNGERI 151

Când ei au încetat să mai facă aceasta, rezultatul a fost pierde- Dedicarea noastră
rea imediată a acelei odihne.
Nu a fost nevoie de mult timp pentru ca triburile ce înconjurau Cu această înţelegere, putem privi asupra istoriei lui Israel ca
pe Israel să se întărească şi să invadeze ţara. Poporul lui la o istorie incredibilă în ce priveşte lipsa percepţiei spirituale.
Dumnezeu a fost alungat din ţinuturile lor, recolta lor a fost adu- Dar este această dispoziţie specifică izraeliţilor? Dacă suntem
nată de străini, casele lor au fost ocupate de închinătorii lui Baal, sinceri, putem vedea în istoria lor o oglindă a istoriei noastre. În
slujbele de la sanctuar au încetat, iar ei au fost forţaţi să-şi măsura în care urmăm acelaşi model, nu
găsească un refugiu sărăcăcios în peşterile munţilor şi în alte suntem noi mai vinovaţi decât ei? Există
locuri retrase. lecţii în istorie care au fost scrise în timpul
Era aceasta odihnă? A experimentat acest popor, care ţinea lor, care sunt sfaturi ce ne vor binecuvânta
cu credincioşie ziua a şaptea ca Sabat, adevărata odihnă de dacă le dăm atenţie şi ne vor condamna
Sabat? dacă nu facem aceasta.
Cu siguranţă că nu, pentru că numai aceia care cunosc şi În ciuda repetatelor întoarceri la căile
urmează căile lui Dumnezeu sunt adevăraţi ţinători ai lor, Tatăl lor ceresc a avut multă răbdare
Sabatului. Odihna de Sabat a lui Dumnezeu presupune mai cu ei. Erau lipsiţi de logică, lipsiţi de sens
mult decât ţinerea zilei a şaptea ca o perioadă când încetează şi nerecunoscători, totuşi, fără să se descu-
truda pământească. rajeze le-a redat în mod constant pacea de fiecare dată când au
Forţaţi să trăiască într-o stare de disperare totală, fără nici o predat în mâinile Sale lucrarea de eliberare.
putere de a se salva singuri, izraeliţii au predat problema lor Înţelese corect, aceste istorii sunt o indicaţie puternică cu pri-
Sursei infinite a vieţii şi mântuirii. Aceasta I-a permis lui vire la cursul corect ce trebuie urmat de către cei care speră să
Dumnezeu să lucreze pentru ei, deoarece nu putea face nimic fie instrumentele lui Dumnezeu pentru a pune capăt domniei
până ce problema nu era predată în mâinile Sale. Când acest păcatului. Aceste rapoarte descoperă relaţia logică ce există
lucru a avut loc, El a pus în mişcare forţe care aveau să condu- între calea lui Dumnezeu şi succes pe de o parte, şi între căile
că la restaurarea libertăţii lor. omeneşti şi eşec pe de altă parte. Aceste rezultate sunt atât de
Dumnezeu a ridicat o serie de campioni, dintre care primul a sigure, încât atunci când cunoaştem procedeele folosite într-un
fost Otniel. Ceilalţi, care au urmat după moartea lui Iosua şi anume timp, putem prezice cu o precizie ce nu dă greş dacă vor
înainte de chemarea lui Samuel, au fost Ehud, Debora şi Barac, rezulta într-un succes sau eşec.
Ghedeon, Iefta, Samson şi alţi profeţi mai mici. Astfel de rezultate nu sunt întâmplătoare şi nici nu sunt
Oricât de rău a devenit poporul ales al lui Dumnezeu şi ori de manipulate de Dumnezeu pentru a-Şi stabili autoritatea şi con-
câte ori s-au întors la căile lor, Domnul i-a iertat şi le-a rezolvat ducerea. Ele sunt pur şi simplu efectele unei legi. Doar El are
problemele imediat ce s-au întors către El. Dar după fiecare eli- capacitatea de a plănui şi oferi soluţii. De aceea, doar El poate
berare, nu dura mult timp şi izraeliţii, devenind încrezători în ei avea succes ca Făcător suprem de planuri. Când uzurpăm pozi-
înşişi, se întorceau iar la căile lor, treceau sub puterea vrăjma- ţia Sa şi luăm asupra noastră această lucrare, dovedim prin eşe-
şilor, îşi pierdeau pacea şi odihna, şi aveau nevoie să fie din nou curile noastre consecvente adevărul simplu că nu posedăm capa-
eliberaţi. Prin toate aceste vicisitudini, Dumnezeu ne apare ca citatea de a prelua această răspundere.
fiind un minunat Restaurator, plin de iertare, în timp ce poporul La acest stadiu există multe întrebări fără răspuns. S-ar
Său a dat pe faţă o incapacitate persistentă de a învăţa şi urma putea să ne întrebăm cum putem cunoaşte în mod pozitiv care
căilor lui Dumnezeu. sunt planurile lui Dumnezeu pentru noi şi ce efect va avea acest
sistem asupra caracterului şi a personalităţii noastre. Avem
152 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU SUCCESE ŞI ÎNFRÂNGERI 153

nevoie de asemenea să ştim cum putem colabora cu El şi care lucrători cu El trebuie să aibă încredere şi să urmeze această
este partea noastră în îndeplinirea planurilor lui Dumnezeu. cale. Însuşi faptul că cineva s-a alăturat trupului lui Hristos
Acestea sunt întrebări extrem de importante, dar nu este este în realitate o dedicare de a învăţa şi de a urma căilor lui
nevoie să aşteptăm până ce vom primi răspuns la toate, ca să ne Dumnezeu, indiferent cât ne va costa aceasta.
angajăm să lucrăm pentru a intra în această odihnă, pe care o Lucrul care mai mult decât oricare altul a întunecat istoria
vom afla doar atunci când vom înceta să încercăm a face lucra- bisericii lui Dumnezeu este insistenţa membrilor ei de a-şi sta-
rea Domnului în propria înţelepciune. Dumnezeu ne-a dat deja bili propriile căi în locul celor ale lui Iehova, în timp ce încă pre-
mai multe dovezi decât erau necesare ca să putem lua o decizie tind că fac parte din biserica Sa vizibilă. În felul acesta este zidit
hotărâtă. Cei care amână ascultarea până ce va dispărea orice Babilonul. În felul acesta se stabileşte papalitatea. Astfel lucra-
urmă de nesiguranţă şi nu va mai fi nici un risc în ce priveşte rea lui Dumnezeu este întârziată şi se împiedică aducerea ei la
eşecul, nu vor asculta niciodată. o desăvârşire plină de slavă. Acesta este motivul pentru care
„Adesea, viaţa creştină este înconjurată de primejdii, iar biserica nu a putut să încheie lucrarea lui Dumnezeu pe
împlinirea datoriei pare greu de adus la îndeplinire. Imaginaţia pământ.
întrezăreşte o iminentă ruină în faţă şi sclavie sau moarte în De aproape şase mii de ani continuă această tristă situaţie.
urmă. Şi totuşi, vocea lui Dumnezeu rosteşte în mod clar: Cine va răspunde apelurilor arzătoare din partea lui Dumnezeu,
‚Mergeţi înainte’. Noi trebuie să ascultăm de porunca aceasta, scuturându-se de această înclinaţie oarbă şi încăpăţânată de a
chiar dacă ochii noştri nu pot pătrunde prin întuneric şi chiar amesteca în trupul Domnului concepţiile vrednice de dispreţ ale
dacă simţim la picioarele noastre valurile reci ale mării. plănuirii omeneşti? Când Dumnezeu va putea să formeze un
Obstacolele care stau în calea înaintării noastre nu vor dispărea popor, care în cele din urmă va recunoaşte faptul că a fi membri
niciodată înaintea unui spirit zăbavnic şi îndoielnic. Cel care ai trupului Său presupune să trăiască doar prin procedeele şi
amână ascultarea, până când fiecare umbră de nesiguranţă va principiile Sale, „Domnul va îndeplini lucrarea şi o va scurta în
dispărea şi până când nu va mai fi nici un risc de a da greş sau neprihănire.” Romani 9,28 (Conform cu NKJV).
de a fi înfrânt, nu va asculta niciodată. Necredinţa şopteşte: ‚Să Atunci, să fim acel popor!
aşteptăm până când sunt date la o parte toate piedicile şi până
când vom putea vedea în mod clar drumul nostru;’ dar credinţa
plină de curaj îndeamnă la înaintare, nădăjduind şi crezând
totul.” Patriarhi şi profeţi, cap. 25, penultimul paragraf.
Asemenea izraeliţilor din vechime la Marea Roşie, trebuie să
păşim în credinţă, încrezându-ne cu totul în Călăuzitorul nostru
ceresc. Dacă dorim să-L urmăm pe Hristos, avem nevoie să învă-
ţăm că avem răspunderea de a ne dedica cu totul şi a ne supune
în întregime căilor lui Dumnezeu. Altminteri nu ne rămâne altă
alternativă decât să părăsim definitiv slujba Domnului şi să ne
alăturăm lumii. Nu există cale de mijloc. Nu putem mărşălui
împreună cu armata lui Hristos urmând părerilor noastre. Nu
este posibil. Totdeauna vom fi în afara cadenţei, nu ne vom sin-
croniza. Dacă nu vrem să cunoaştem şi să urmăm căilor lui
Dumnezeu, nu ne vom simţi confortabil în biserica Sa. El a defi-
nit singura formulă pentru succes, iar cei care doresc să fie con-
Lecţii din viaţa
patriarhilor
CAPITOLUL 09

Cum au devenit Avram şi Sarai


Avraam şi Sara

(O citire atentă şi cu rugăciune a textului biblic cuprins între


Geneza 12,1 şi 18,15 şi Geneza 21,1-7 împreună cu Patriarhi şi
profeţi, capitolele 11,12 şi primele 6 paragrafe din capitolul 13,
ne va ajuta să adâncim înţelegerea acestui capitol.)

Zel îndrumat greşit

n timp ce Satanei îi face plăcere când reuşeşte prin


Î înşelătoriile sale să adoarmă biserica în simţământul
satisfacţiei şi mulţumirii de sine, el ştie de asemenea cum să
folosească în avantajul său zelul, iubirea şi dedicarea faţă de
cauza lui Dumnezeu. Drept urmare, unii dintre cei care i-au
slujit cel mai bine, fără să-şi dea seama, au fost oameni care
s-au consacrat pe ei înşişi să apere şi să promoveze interese-
le lui Dumnezeu şi ale bisericii Sale, aşa cum le-au înţeles
ei. Hristos a prezis că atunci când oamenii aveau să perse-
cute şi să ucidă pe urmaşii Săi credincioşi, mulţi dintre per-
secutori vor crede că prin aceasta îi slujesc lui Dumnezeu. În
zelul său, Saul a făcut chiar acest lucru înainte de converti-
rea sa pe drumul către Damasc.
158 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CUM AU DEVENIT AVRAM ŞI SARAI AVRAAM ŞI SARA 159

„Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când, Dacă vom examina unele din personajele Bibliei şi cursul pe
oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.” care l-au urmat, acest lucru va confirma adevărul acestor decla-
Ioan 16,2. raţii şi ar trebui să ne trezească să ne dăm seama cât de vital
În mod evident, cei care urmează un astfel de curs îi slu- este să cunoaştem şi să ne încredem în căile lui Dumnezeu şi să
jesc de fapt lui Satana şi nu cunosc căile lui Dumnezeu, de urmăm procedeele Sale divine ce ne-au fost arătate.
aceea ei nu pot intra în odihna Sa. În acelaşi timp, ei îşi
închipuie că slujesc cu multă încredere şi zel Dumnezeului
Celui Preaînalt. Credinţa de a părăsi ţara natală
Isus a spus: „Şi se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au
cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.” Ioan 16,3. Vom începe să studiem despre Avraam şi Sara, când numele
Când citim aceste versete, înţelegem că ele se aplică acelor lor erau încă Avram şi Sarai. Exercitarea credinţei lor, dedicarea
sisteme bisericeşti persecutoare, care pretind că lucrează pentru faţă de cauza lui Dumnezeu, dorinţa pentru nimic altceva decât
Hristos, dar care sunt de fapt antihristul. Nu este greşit să gân- apărarea celor mai bune interese ale împărăţiei lui Dumnezeu şi
dim astfel, însă trebuie să avem grijă să nu le aplicăm doar la dispoziţia lor de a aduce orice jertfă pentru a vedea înaintând
aceste biserici, căci până şi cei mai buni copii ai lui Dumnezeu lucrarea lui Dumnezeu erau toate vrednice de laudă. Orice cre-
pot face greşeala de a-i sluji lui Satana, în timp ce cred că-I slu- dincios poate fi bogat în astfel de lucruri, dar trebuie să înţele-
jesc Domnului. În măsura în care are loc acest lucru, sufletul gem că acestea nu sfinţesc procedeele greşite şi nici nu anulea-
este lipsit de odihna de Sabat a lui Dumnezeu. ză influenţele şi efectele lor rele. Doar atunci când suntem moti-
Nici un copil sincer al lui Dumnezeu nu va aduce în mod con- vaţi de aceste forţe puternice şi, în acelaşi timp, cunoaştem şi
ştient vreo slujire care să întârzie cauza lui Dumnezeu, în timp practicăm căile lui Dumnezeu, încrezându-ne în El mai mult
ce cauza vrăjmaşului este înaintată. De aceea Satana lucrează decât în noi înşine, doar atunci putem intra în odihna Sa.
din greu ca să-i facă pe aceşti credincioşi să nu realizeze ceea ce Asemenea celor mai mulţi creştini bine intenţionaţi, perechea
fac. Dimpotrivă, Dumnezeu foloseşte mult timp şi energie pen- patriarhală era neştiutoare în ce priveşte căile lui Dumnezeu şi
tru educa pe poporul Său în principiile Sale corecte. legea poziţiei. Drept urmare, au făcut unii paşi care nu au fost
O concepţie pe care Satana o întreţine cu stăruinţă, este ideea niciodată plănuiţi de Dumnezeu şi care, în schimb, au slujit în
că atunci când facem tot ce ştim mai bine, când iubim cauza lui mare măsură cauzei Satanei. Intensitatea zelului lor, curăţia
Dumnezeu cu toată inima şi cu tot sufletul, când suntem gata să motivelor lor şi dorinţa lor arzătoare de a nu face nimic care să
jertfim totul pentru înaintarea împărăţiei lui Dumnezeu, având întârzie cauza lui Dumnezeu, nu au diminuat cu nimic efectele
cele mai bune motive, atunci, orice am face este pentru binele rele a ceea ce au făcut. Urmările cursului acţiunii lor sunt văzu-
suprem al tuturor şi de aceea este acceptat în întregime de te până în zilele noastre în lupta nesfârşită dintre iudei şi arabi,
Dumnezeu. care a ameninţat pacea lumii în repetate rânduri.
Rapoartele Scripturii ne arată că această idee este falsă; că Avram a fost un om de o mare credinţă, după cum se vede din
oricât de excelente ar fi motivele, oricât de jertfitor de sine ar fi ascultarea sa fără rezerve faţă de porunca lui Dumnezeu de a
zelul, dacă lucrarea nu este făcută după procedeele corecte, în părăsi ţara natală Ur din Haldea, şi de a porni fără să ştie înco-
cele din urmă va face rău tuturor celor implicaţi. Până ce biseri- tro mergea. Nu a fost o jertfă lipsită de însemnătate să părăseas-
ca nu va fi cu totul eliberată de astfel de concepţii eronate, mem- că acea cetate legendară, care era capitala acelui ţinut, împreu-
brii ei nu vor putea intra în odihna de Sabat, nu vor putea înche- nă cu bunăstarea şi prestigiul ei nemaipomenit.
ia lucrarea, iar împărăţia lui Dumnezeu nu va putea fi statorni- „Săpăturile făcute într-un vast cimitir din perioada premergă-
cită în slava eternă şi neprihănirea veşnică. toare acelei dinastii, a descoperit morminte regale care conţineau
160 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CUM AU DEVENIT AVRAM ŞI SARAI AVRAAM ŞI SARA 161

incredibile comori din aur, argint, bronz şi pietre semipreţioase, N-a fost deloc uşoară încercarea prin care a trecut Avraam şi
care arătau nu numai bunăstarea oamenilor din Ur, ci şi înalta sacrificiul ce se cerea din partea lui nu era nicidecum dintre cele
lor dezvoltare în ce priveşte civilizaţia şi arta.” Encyclopedia mai mici. Erau legături puternice care îl legau de ţara sa, de
Britannica, Macropaedia, Volumul 18, pag. 1021, ediţia din 1975. rudeniile şi familia sa. Dar el n-a ezitat să asculte chemarea. El
Cetatea Ur era situată strategic pe valea râului Eufrat, fiind nu avea nici o întrebare de pus în legătură cu ţara făgăduinţei,
capitala împărăţiei mai mici a Mesopotamiei şi centrul unor dacă solul era fertil şi clima sănătoasă, dacă ţara avea locuri
ferme fertile şi a multor păşuni. Ea oferea lui Avram şi familiei plăcute şi dacă îi oferea posibilitatea să strângă avere.
sale un viitor strălucit, plin de prosperitate şi promitea cea mai Dumnezeu a vorbit, şi slujitorul Său trebuia să asculte; locul cel
bună siguranţă pe care lumea o putea oferi. mai fericit de pe pământ pentru el era locul în care Dumnezeu
Însă mai greu a fost să rupă legăturile strânse formate cu cei voia ca el să fie.” Patriarhi şi profeţi, cap. 11, par. 4 şi 5.
din familie şi cu partenerii de afaceri, cărora Avram nu putea să În plus, patriarhul era un om al rugăciunii. Oriunde îşi ridi-
le explice motivul pentru plecarea sa aparent nechibzuită şi lip- ca cortul, ridica în apropiere şi un altar (vezi Geneza 12,8;
sită de logică. În aparenţă, el pur şi simplu renunţa la tot pen- 13,4.18), chemând pe toţi din tabăra sa la jertfa de dimineaţă şi
tru nimic. Avea doar cuvântul nedovedit al lui Dumnezeu, care de seară.
îl asigura că adevărata măreţie şi răsplătirile veşnice se aflau Nu putem reproşa nimic credinţei lui Avram, care l-a condus
departe de Ur. să asculte de Dumnezeu fără nici o rezervă, indiferent de sacri-
Deoarece lucrurile spirituale pot fi înţelese doar de cei spiri- ficiul cerut. Prezenţa unei astfel de credinţe în acest om al lui
tuali (vezi 1 Corinteni 2,14), rudele idolatre ale lui Avram nu au Dumnezeu ne-ar conduce să ne aşteptăm ca el să se încreadă
putut să înţeleagă motivele şi faptele sale. Astfel, prin credinţă mereu în Dumnezeu mai mult decât în sine şi să facă doar ce
vie, Avram şi Sarai au părăsit prosperul Ur în favoarea unei ţări este bine şi plăcut în ochii lui Dumnezeu.
necunoscute ce le-a fost făgăduită.
„Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc
pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să Un test de supunere
ştie unde se duce. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara
făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în cor- Recunoscându-l pe Avram ca adevăratul succesor spiritual
turi. . .” Evrei 11,8.9. din şirul de patriarhi, Dumnezeu a făgăduit solemn că prin el
O astfel de întreprindere presupunea un mare pas al credin- avea să vină Mesia, şi că, drept urmare, sămânţa sa avea să fie
ţei, după cum ne descoperă următoarele paragrafe: nenumărată, asemenea stelelor.
„Ascultarea necondiţionată a lui Avraam este una dintre cele „Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: ‚Uită-te spre cer şi numără
mai izbitoare dovezi ale credinţei ce poate fi aflată în întreaga stelele, dacă poţi să le numeri.’ Şi i-a zis: ‚Aşa va fi sămânţa ta.’
Scriptură. Pentru el, credinţa era ‚o încredere neclintită în lucruri- Avram a crezut pe Domnul şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca
le nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se neprihănire.” Geneza 15,5.6.
văd’ (Evrei 11,1). Sprijinindu-se pe făgăduinţa divină, fără cea mai Avram a crezut pe deplin această făgăduinţă şi nimic nu era
slabă asigurare exterioară a împlinirii ei, el şi-a părăsit casa şi mai important pentru el şi Sarai decât împlinirea ei. Pentru ei
rudeniile, cum şi ţara lui de naştere, şi a plecat fără să ştie încotro, slava şi onoarea lui Dumnezeu erau lucruri de cea mai mare
pentru a merge acolo unde îl conducea Dumnezeu. ‚Prin credinţă, importanţă. De aceea, ei s-au rugat şi au aşteptat cu o dorinţă
a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu intensă împlinirea făgăduinţei. Totuşi, au trecut zece ani, fără
era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreu- nici o dovadă că Dumnezeu avea să-Şi ţină cuvântul. Cu cât mai
nă moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe’ (Evrei 11,9). lungă era aşteptarea, cu atât mai mare era presiunea pe care
162 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CUM AU DEVENIT AVRAM ŞI SARAI AVRAAM ŞI SARA 163

Satana o exercita asupra lor ca să aducă la îndeplinire lucrarea bute minunate şi vrednice de laudă pe care Avram şi Sarai le
lui Dumnezeu pe calea lor (vezi Geneza 12,4; 16,1-3.16). posedau şi pe care le-au manifestat, dar acestea nu i-au împie-
Ceea ce trebuie să înţelegem aici este că în ciuda devotamen- dicat să zidească lucrarea lui Dumnezeu pe calea lor şi nici nu
tului profund al acestei perechi sfinte (care făcea să crească au anulat urmările rele ale alegerii pe care au făcut-o şi ale cur-
dorinţa lor de a vedea împlinirea făgăduinţei şi înaintarea lucră- sului pe care au ales să-l urmeze.
rii lui Dumnezeu), cu cât mai mare era spiritul lor de sacrificiu,
cu atât mai mult se aflau în pericolul de a încerca să aducă la
îndeplinire lucrarea lui Dumnezeu pe calea lor. Avem nevoie să Greşeala lui Avram
vedem că acelaşi pericol îl paşte pe orice creştin adevărat de azi,
pentru că Satana ştie cum să folosească într-o direcţie greşită După naşterea lui Ismael, Avram a privit pe întâiul său fiu
puterile măreţe pe care Dumnezeu le zideşte în noi. născut cu o afecţiune nemărginită, fără să se îndoiască câtuşi de
În cele din urmă, în disperare, Sarai a propus soţului ei ca el puţin că Dumnezeu l-a acceptat ca fiind adevărata împlinire a
să o ia pe Agar de soţie ca să fie mama fiului său, iar Avram a făgăduinţei Sale. Timp de treisprezece ani Dumnezeu nu a spus
acceptat această propunere. Sarai a spus lui Avram: nimic lui Avram cu privire la ceea ce făcuse (vezi Geneza 16,16;
„,Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; 17,1). Se pare că Avram a înţeles absenţa condamnării divine ca
poate că voi avea copii de la ea.’ Avram a ascultat cele spuse de însemnând că Dumnezeu aprobase faptele sale.
Sarai.” Geneza 16,2. Când în cele din urmă Dumnezeu a repetat asigurarea că
Ei nu erau nicidecum răzvrătiţi împotriva Celui Atotputernic Avraam avea să fie tatăl multor naţiuni (vezi Geneza 17,1-6), el
atunci când au făcut acest pas. Credeau în Dumnezeu şi din a înţeles imediat că aceasta va avea loc prin fiul său, Ismael.
iubire pentru cauza Sa erau gata să facă acest mare sacrificiu Putem vedea aceasta din reacţia lui Avraam, când Dumnezeu a
pentru El. Nu doreau nimic mai mult decât să zidească împără- declarat că făgăduinţa Sa va fi îndeplinită prin fiul Sarei. În
ţia lui Dumnezeu în neprihănire. Toate acestea erau nişte atri- uimirea sa Avraam a descoperit faptul că gândurile lui fuseseră
îndreptate către întâiul său născut:
„Şi Avraam i-a zis lui Dumnezeu: ‚Să trăiască Ismael înaintea
Presiunea
Ta!’” Geneza 17,18.
împrejurărilor
În rugămintea lui Avraam se afla mai mult decât pare la
prima vedere. Este adevărat că Avraam iubea pe acest tânăr
foarte mult şi că, drept urmare, dorea ca el să primească locul de
cinste pe care Dumnezeu îl făgăduise. Însă era în joc o problemă
Avram mult mai adâncă decât iubirea lui Avraam pentru fiul său. În
Făgăduinţa
şi mod inconştient, patriarhul apăra sistemul sau procedeul prin
unui fiu
Sarai 10 ani care Ismael a fost născut. El cerea ca să fie acceptată calea ome-
nească de zidire a împărăţiei lui Dumnezeu, în locul celei divi-
Ismael ne.
Aceste lucruri nu erau clare în mintea lui Avraam.
Presiunea de a face ceva şi dorinţa lor intensă de a înainta Respingerea divină a lui Ismael ca fiu al făgăduinţei a stârnit
lucrarea lui Dumnezeu au condus perechea evlavioasă să nu emoţii controversate în Avraam, care l-au împiedicat în mod
împlinească făgăduinţa Lui. efectiv să discearnă implicaţiile declaraţiei lui Dumnezeu şi răs-
punsul său faţă de această declaraţie.
164 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CUM AU DEVENIT AVRAM ŞI SARAI AVRAAM ŞI SARA 165

Avraam gândea că Iehova îi propunea imposibilul. El nu mai rece tot ce făcuse a fost făcut pentru Dumnezeu, Cel
credea că Sara putea avea un copil. Soţia sa a fost întotdeauna Atotputernic trebuia să accepte produsul lucrării sale – Ismael!
stearpă iar el îmbătrânise atât de mult, încât devenise impotent. Gândind în felul acesta, Avraam a manifestat acel mod de
Se întreba de ce Dumnezeu aşteptase atât de mult ca să facă gândire fals, atât de obişnuit pentru oameni. Până în acest timp,
ceea ce putea fi făcut cu uşurinţă cu ani înainte. Când Avraam el nu a putut înţelege că orice religie anticreştină este un sistem
a auzit vestea lui Dumnezeu că el va avea să aibă un fiu din care caută să zidească împărăţia lui Dumnezeu pe calea omului,
soţia sa, Sara, el „s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a iar cei care sunt implicaţi în efortul acesta sunt oameni foarte
zis în inima lui: ‚Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o dedicaţi, sârguincioşi, tăgăduitori de sine şi zeloşi. El nu a văzut
sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?’” că în măsura în care a aplicat planurile sale personale pentru
Geneza 17,17. înaintarea cauzei lui Dumnezeu, el stabilise şi susţinuse o reli-
Imediat ce Avraam a adoptat această atitudine de necredinţă, gie falsă. Nu a putut să realizeze faptul că, dacă Dumnezeu avea
a venit şi strigătul de pe buzele lui: „Să trăiască Ismael înaintea să-l accepte pe Ismael, ar fi recunoscut astfel o formă de religie
Ta!” Geneza 17,18. care este o slujbă a morţii şi prin care nu ar fi putut să fie reali-
Avraam a văzut că se afla într-o situaţie înfricoşătoare. Cu zată niciodată salvarea neamului omenesc.
toată încrederea pe care o manifestase faţă de cuvântul lui
Dumnezeu în unele situaţii, cum a fost plecarea din Ur, în alte
situaţii el s-a încrezut în propria înţelepciune mai mult decât în Calea lui Dumnezeu sigură
cea a lui Dumnezeu. Nefiind încă în stare să primească prin cre-
dinţă întregul adevăr că Dumnezeu este în stare să îndeplineas- Nu este îndeajuns să exercităm o credinţă adâncă în
că ceea ce a făgăduit, Avraam nu putea să aibă nici o speranţă Dumnezeu. Această credinţă trebuie însoţită de procedee corec-
că Isaac avea să se nască. Dacă împlinirea făgăduinţei nu fuse- te, care să fie puse în practică în mod inteligent şi într-un spirit
se realizată prin naşterea lui Ismael, atunci, gândea el, nu mai de neîncredere sănătoasă în sine. Acesta este singurul mod în
era nici o speranţă – avea să moară fără moştenitorul făgăduit. care putem zidi împărăţia lui Dumnezeu pe calea Sa. El nu a
Toate speranţele sale aveau să sfârşească odată cu eşecul planu- hotărât în mod arbitrar să fie aşa, ci pur şi simplu nu există altă
lui de mântuire. cale care să ducă la succes.
El putea să se încreadă în Ismael. Mai înainte, Dumnezeu îl În răspunsul său la cererea lui Avraam în favoarea lui Ismael
asigurase pe Avram că fiul făgăduit va fi din carnea şi sângele şi a sistemului care l-a produs, Dumnezeu a refuzat în mod hotă-
lui, dar nu specificase niciodată că Sarai avea să fie mama. A rât să acorde moştenirea făgăduită primului fiu al patriarhului.
fost un sacrificiu extraordinar din partea sa şi a lui Sarai ca să „,Nu,’ a răspuns Dumnezeu, ‚Nu aceasta am spus. Sara, îţi va
lase pe Agar să poarte copilul. El a făcut aceasta doar dintr-un naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac (Râset), şi Eu voi înche-
singur motiv, acela de a înainta cauza adevărului şi în felul ia legământul Meu cu el şi cu urmaşii lui pentru totdeauna.’”
acesta să alunge răul din univers. Atât el cât şi Sarai au crezut Geneza 17,19. Conform cu Living Bible.
în Dumnezeu şi în lucrarea Sa, amândoi s-au separat de păgâ- Refuzând să-l accepte pe Ismael, Dumnezeu a declarat că El
nism şi au fost acceptaţi de Iehova ca fiind adevărata biserică nu Se va implica în nici un program care urmăreşte să zidească
din acel timp. împărăţia Sa prin planuri şi procedee omeneşti. Deoarece numai
Cu toate acestea şi multe alte lucruri care erau în favoarea sa, El are puterea de a împlini făgăduinţele Sale, orice efort ome-
cum a putut Avram să greşească? Dacă el a adoptat nişte proce- nesc în această direcţie va rezulta într-un eşec deprimant.
dee greşite, nu aveau să slujească motivele sale bune şi caracte- Deoarece avem nevoie să fim cu totul eliberaţi de gândirea
rul său neprihănit la sfinţirea cursului adoptat? Şi sigur, deoa- care l-a condus pe Avraam să pledeze pentru Ismael, Dumnezeu
166 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CUM AU DEVENIT AVRAM ŞI SARAI AVRAAM ŞI SARA 167

a păstrat pentru noi raportul care conţine răspunsul Său hotă- Geneza 15,6 şi Romani 4,3), aceasta nu a sfinţit metoda greşită
rât în această privinţă, ca să-l studiem cu grijă. Din păcate, noi pe care el a folosit-o. Când aceste principii sunt înţelese şi accep-
tindem să preferăm o solie care ne lasă o portiţă de scăpare ca tate, vom fi mult mai puţin înclinaţi să ne bazăm pe ideea gre-
să ne încredem în născocirile minţii noastre păcătoase, decât să şită că nu contează atât de mult cursul pe care-l urmăm, cât con-
alegem calea cea dreaptă şi strâmtă pe care ne-o dă Dumnezeu tează intenţiile bune pe care le avem. Vom fi mai atenţi, căutând
(compară cu Fapte 4,12). Dar exact aceasta este calea pe care să ne asigurăm că adăugăm procedeele corecte la credinţa cea
Dumnezeu a prezentat-o lui Avraam. vie, ştiind că lucrarea lui Dumnezeu nu poate niciodată să înain-
Când Avraam a pledat pe lângă Dumnezeu să-l accepte pe teze prin folosirea metodelor omeneşti. Ne vom pune încrederea
Ismael, Dumnezeu nu a făcut nici cea mai mică concesie în aceas- în căile lui Dumnezeu, şi nu în ale noastre.
tă privinţă. În schimb, El a spus că Sara avea să nască un copil şi Lui Avram i-a fost schimbat numele, ca o pecete a aprobării
că legământul avea să fie încheiat cu fiul ei, nu cu cel al lui Agar. divine, confirmând acceptarea din partea patriarhului a căilor
„Dumnezeu a zis: ‚. . .Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca lui Dumnezeu de zidire a împărăţiei Sale. El nu avea să mai
un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el.’” Geneza 17,19. urmeze propriile căi în încercarea de a împlini făgăduinţele lui
Nicăieri în această întreagă conversaţie Dumnezeu nu a spus Dumnezeu. De acum încolo urma să aibă o încredere absolută în
că avea să încheie legământul Său cu Ismael. căile lui Dumnezeu. Drept urmare, perechii patriarhale avea să
Aceasta nu înseamnă că Ismael nu putea fi mântuit, ci că nu i se nască adevăratul moştenitor. Acest lucru s-a reflectat în
putea fi niciodată copilul făgăduit prin care Domnul avea să schimbarea numelui din Avram, care însemna „tată înălţat”, în
aducă în cele din urmă pe Mesia. Totuşi, în mila Sa, Dumnezeu Avraam, care însemna „tatăl multor neamuri” şi în numele nou
l-a binecuvântat pe Ismael – urmaşii săi aveau să formeze un al soţiei sale, Sara, care însemna „prinţesă”, deoarece ea urma
popor mare. să fie „mama multor neamuri”.
„Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecu- „Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam., căci
vânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult; doi- te fac tatăl multor neamuri. . . Dumnezeu i-a zis lui Avraam: ‚Să
sprezece voievozi va naşte şi voi face din el un neam mare.” nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai; ci numele ei să fie Sara.
Geneza 17,20. Eu o voi binecuvânta şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecu-
Istoria a dovedit ca fiind adevărată această prezicere, ea fiind vânta şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de
îndeplinită din punct de vedere literal, căci milioanele de arabi noroade vor ieşi din ea.’” Geneza 17,5.15.16.
care trăiesc astăzi sunt urmaşii lui Ismael.
În profunda sa afecţiune pentru întâiul său născut, Avraam
se afla în pericolul de a înţelege mai mult decât a intenţionat Două simboluri a două procedee
Dumnezeu din această făgăduinţă. Pentru a împiedica acest
lucru, Dumnezeu a repetat că, chiar dacă Ismael va deveni un Nu este îndeajuns să vedem că există o împlinire fizică a pre-
neam mare, totuşi, legământul va fi încheiat doar cu Isaac. zicerii lui Dumnezeu că Ismael avea să devină un neam mare.
„,Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac pe care ţi-l va Amândoi fiii lui Avraam reprezintă două tipuri diferite. Isaac
naşte Sara la anul pe vremea aceasta.’ Când a isprăvit de vorbit reprezintă pe cei care zidesc împărăţia lui Dumnezeu pe calea
cu el, Dumnezeu S-a înălţat de la Avraam.’” Geneza 17,21.22. lui Dumnezeu, iar Ismael simbolizează pe cei care încearcă să
De aceea, oricât de dedicaţi, jertfitori de sine şi zeloşi erau zidească împărăţia lui Dumnezeu pe calea lor. Deşi amândouă
Avram şi Sarai, încercarea lor de a înainta cauza lui Dumnezeu categoriile manifestă aceeaşi dedicare, zel, hărnicie, jertfire de
prin planuri personale nu a putut fi acceptată de Domnul. Chiar sine şi dorinţă arzătoare de a înainta cauza lui Dumnezeu, legă-
dacă El a socotit credinţa lui Avraam ca fiind neprihănire (vezi mântul Său este încheiat doar cu cei simbolizaţi prin Isaac.
168 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CUM AU DEVENIT AVRAM ŞI SARAI AVRAAM ŞI SARA 169

Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naş-


Adevărata Sistemul bise-
terii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât
biserică a lui ricesc aposta-
copiii celei cu bărbat.’
Dumnezeu ziat Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, sunteţi copii ai făgăduinţei. Şi cum
”Ismael” şi Isaac Ismael s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea
„Isaac” sunt pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum. Dar
simboluri pen- ce zice Scriptura? ‚Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roa-
tru cele două bei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.’ De aceea,
procedee opuse fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode.
Zideşte Încearcă să
prin care operea- Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. Rămâneţi, deci, tari, şi nu
împărăţia lui zidească
ză sistemul unei vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” Galateni 4,21-5,1.
biserici aposta- Dumnezeu pe împărăţia lui Ismael a fost născut în chip firesc, dar Isaac a fost născut prin
ziate şi biserica calea lui Dumnezeu pe Duhul. De aceea, Ismael nu avea nici un loc în legământ, nu făcea
adevărată. Dumnezeu calea omului parte din lucrarea adevărată a lui Dumnezeu şi nu era acceptat
de El ca fiu al făgăduinţei. Mesia nu se putea naşte prin el.
A fi născut în chip firesc înseamnă a fi produsul plănuirii
Marele apostol Pavel a fost adânc preocupat de diferenţele omeneşti şi al încrederii în sine. Orice proiect pe care l-am între-
dintre religia în care lucrarea lui Dumnezeu se face pe calea Sa prins fără a primi mai întâi instrucţiuni de la Dumnezeu, face
şi religia în care oamenii încearcă să facă lucrarea lui Dumnezeu parte din categoria plănuirii omeneşti, care poate fi împărţită în
pe calea lor. El a putut vedea în naşterea acestor tineri o ilustra- alte două categorii. Sunt oameni care plănuiesc să avanseze pro-
ţie puternică a acestor procedee opuse şi rezultatul inevitabil şi priile imperii şi sunt alţii care sunt devotaţi să zidească împără-
diferit al fiecăruia. L-a văzut pe Isaac ca reprezentând prima ţia lui Dumnezeu. Zămislirea lui Ismael de către Avraam face
religie, iar Ismael pe cea de-a doua. parte din cea de-a doua categorie.
Când credincioşii galateni s-au abătut de la adevărata religie,
Pavel a ilustrat experienţa lor îndreptându-le atenţia la cursul
adoptat de Avram şi Sarai, care a avut ca urmare naşterea lui
Împărăţia lui Încercarea de
Ismael. Apoi, el le-a arătat că felul în care a fost zămislit Isaac
Dumnezeu se a zidi o
oferea o lecţie cu privire la procedeele prin care lucrează adevă-
zideşte pe împărăţie pe
rata biserică.
calea lui
„Spuneţi-mi voi, care voiţi să fiţi sub Lege, n-ascultaţi voi calea omului
Dumnezeu
Legea? Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă,
şi unul din femeia slobodă. Dar cel din roabă s-a născut în chip
firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă.
Lucrurile acestea trebuie înţelese simbolic. Acestea sunt două
legăminte. Unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este
Agar, căci Agar este muntele Sinai din Arabia, şi răspunde în biserică în lume
Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi.
Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră.
Fiindcă este scris: ‚Bucură-te, stearpo, care nu naşti de loc!
170 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CUM AU DEVENIT AVRAM ŞI SARAI AVRAAM ŞI SARA 171

Poate fi acceptată lucrarea noastră? sacrificiile lor, la cunoştinţele lor din Scripturi, la contribuţiile
financiare generoase, la eforturile mari şi pline de succes aduse în
Pretinşii creştini şi oamenii bisericoşi sunt dedicaţi faţă de lucrarea misionară, şi la devotamentul lor faţă de cauza lui
ceea ce ei cred că este slujirea lui Dumnezeu. Ei tind să stea Dumnezeu, ca la o garanţie absolută că Domnul trebuie să accep-
deoparte de cei „lumeşti”, pe care îi văd ca fiind devotaţi în mod te ceea ce au făcut pentru El. Ei simt că ar trebui ca El să fie foar-
egoist plăcerilor vieţii. Ei ştiu că ar trebui să fie o diferenţă deci- te nerecunoscător ca să nu accepte şi să nu binecuvânteze efortu-
sivă între un membru al bisericii şi un „păgân”, şi cred că aceas- rile lor pline de dedicare. Dacă, asemenea lui Avraam, ei descope-
tă diferenţă constă în scopurile opuse pentru care fiecare îşi ră că El nu acceptă lucrările lor, concepţia lor despre caracterul
cheltuieşte energiile şi resursele. Cei mai mulţi nu văd că nu Său tinde să se schimbe. Îşi închipuie că El este aspru, exigent,
este de ajuns ca cei ce sunt creştini să aibă obiective diferite faţă nerecunoscător şi capricios, când de fapt, El este exact invers.
de ceilalţi. Ei trebuie de asemenea să urmeze şi procedee diferi- Pentru a ne împiedica să ajungem la astfel de concluzii erona-
te. Ceea ce trebuie să fie diferit sunt căile urmate de poporul lui te, Dumnezeu ne-a oferit raportul despre modul cum S-a rapor-
Dumnezeu în comparaţie cu căile celorlalţi. tat la Avraam, despre ceea ce a putut accepta şi despre ceea ce
„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voas- nu a putut accepta, şi cum a lucrat El şi de ce. El a confirmat
tre nu sunt căile Mele, zice Domnul.” Isaia 55,8. pentru totdeauna că singura cale prin care poate fi zidită împă-
Fiind creştini, noi trebuie să învăţăm că, până ce căile noas- răţia Sa este aceea de a ne încrede în procedeele fixate de lege.
tre nu vor fi în armonie cu procedeele lui Dumnezeu, oricât de Nimic în afară de aceasta nu poate fi primit, căci „. . .ce zice
frumoase, pline de zel şi jertfire de sine şi oricât de dedicate ar Scriptura? ‚Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va
fi faptele noastre, ele nu pot fi acceptate de Dumnezeu aşa cum moşteni împreună cu fiul femeii slobode.’” Galateni 4,30.
Ismael nu a putut fi recunoscut ca fiu al făgăduinţei. Chiar dacă Dumnezeu a putut profetiza că Ismael avea să
Desigur, cei mai mulţi dintre pretinşii copii ai lui Dumnezeu devină un neam mare, El a accentuat că „. . .legământul Meu îl
cred despre căile lor că sunt diferite de cele lumeşti. Ei sunt con- voi încheia cu Isaac. . .” Geneza 17,21.
ştienţi de faptul că se poartă diferit faţă de cei necredincioşi, că nu Totuşi, în ciuda clarităţii acestor lecţii, creştinii continuă efor-
iau parte la distracţiile lumeşti şi că se îngrijesc să nu pângăreas- turile lor comune de a zidi împărăţia lui Dumnezeu pe calea lor,
că orele sfinte de Sabat. Toate acestea erau adevărate şi în drep- în timp ce se întreabă de ce El nu lucrează cu putere prin ei şi
tul lui Avraam, totuşi, în efortul său de a întemeia împărăţia lui de ce nu este adusă la îndeplinire misiunea Evangheliei. Cei
Dumnezeu, el s-a încrezut şi a urmat procedee pe care Domnul nu care sunt devotaţi astăzi lucrărilor cărnii, asemenea lui Avraam
a putut să le accepte. În timp ce este bine şi necesar ca creştinii să care l-a zămislit pe Ismael prin metoda sa, sunt mult mai nume-
părăsească toate plăcerile păcătoase ale lumii, ei nu trebuie să roşi decât cei care sunt copii ai credinţei, asemenea lui Isaac.
stea liniştiţi, crezând că este suficient să existe aceste diferenţe. Când Dumnezeu a declarat că va face din Ismael un neam
Avraam a acceptat cu greu respingerea lui Ismael de către mare, El nu a făcut nici o concesie faţă de patriarhul şocat şi
Dumnezeu. Se gândea la credinţa sa, jertfirea sa de sine, la mâhnit, şi nici nu consimţit la cererea sa ca Ismael să trăiască
devotamentul său pentru cauza lui Dumnezeu şi la faptul că a înaintea Lui. Mai degrabă, El a profetizat care va fi urmarea
făcut totul pentru împărăţia Sa, pentru care era gata să aducă continuei înclinaţii a fiinţelor omeneşti de a încerca să zidească
orice sacrificiu. Cum era posibil ca Dumnezeu să nu recunoască împărăţia lui Dumnezeu pe o cale personală. De-a lungul isto-
produsul unor astfel de motive ireproşabile şi demne de lăudat? riei, au fost întotdeauna mai mulţi pretinşi creştini, care au folo-
Însă, pur şi simplu, Dumnezeu nu l-a acceptat pe Ismael. sit procedeele lor încercând să zidească împărăţia lui Dumnezeu
Aşa este şi azi. Mulţi pretinşi creştini nu pot înţelege de ce Cel sau o împărăţie personală, decât cei care au înaintat încrezân-
Atotputernic nu acceptă lucrările lor. Ei privesc la zelul lor, la du-se cu totul în căile lui Dumnezeu.
172 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU

Greşeala lui Avraam de a crede că din moment ce motivele


sale erau atât de înalte şi lipsite de egoism, atunci procedeele
sale nu puteau fi decât drepte şi neprihănite, este încă repetată
astăzi de mii de alţi creştini serioşi. Este o idee greşită de care
trebuie să ne păzim cu toţii. Trebuie să avem grijă ca niciodată
să nu argumentăm, spunând că scopul scuză mijloacele.
Metodele folosite de noi nu pot fi corecte doar pentru că zelul CAPITOLUL 10
nostru, devotamentul faţă de cauza lui Dumnezeu, spiritul de
jertfire de sine şi motivele noastre sunt fără reproş. Primele
întrebări pe care trebuie să ni le punem sunt: „Fac eu acest lucru
în armonie cu căile lui Dumnezeu? Mi-am pus eu încrederea în
mine sau în căile lui Dumnezeu? Circumciziunea
Doar dacă examinând cu grijă procedeele noastre vedem că
sunt în armonie cu căile Sale şi că avem, în primul rând şi înain-
te de toate, o încredere totală în El, doar atunci ne putem ruga
să fim acceptaţi şi să intrăm în odihna lui Dumnezeu. (O citire atentă şi cu rugăciune a textului din Geneza 17,1-27
împreună cu Patriarhi şi profeţi, cap. 13, ne va ajuta să adâncim
înţelegerea acestui capitol.)

Introducerea ritualului

ircumciziunea a fost introdusă pentru prima dată în poporul


C lui Dumnezeu atunci când Domnul a venit la Avraam ca să-l
informeze că legământul Său nu va fi cu Ismael, ci cu Isaac. Timpul
în care a avut loc introducerea acestui ritual este deosebit de semni-
ficativ şi conţine lecţii spirituale de mare valoare, care trebuie înţe-
lese foarte bine şi practicate de către toţi creştinii.
Aceasta nu înseamnă că trebuie să practicăm ritualul fizic al
circumciziunii, pentru că el a fost ţintuit pe cruce împreună cu
celelalte ceremonii ale Vechiului Testament (vezi Efeseni 2,15 şi
2 Corinteni 3,13). Ceea ce trebuie să înţelegem şi să respectăm
astăzi sunt lecţiile spirituale pe care acest ritual le învaţă.
Când Domnul l-a îndrumat pe Avraam să circumcidă pe fieca-
re om de parte bărbătească din casa lui, şi de asemenea el însuşi
trebuia să se supună acestui ritual, Ismael era deja în vârstă de
treisprezece ani. Acest copil a venit pe lume ca urmare a proce-
deelor omeneşti, ceea ce nu l-a putut califica niciodată să fie
copilul făgăduinţei. Până în acest timp Avraam a crezut că a
174 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CIRCUMCIZIUNEA 175

făcut o mare lucrare pentru Dumnezeu şi că Cel Atotputernic a rii lui Dumnezeu în detronarea păcatului şi a păcătoşilor.
acceptat pe deplin planul său. Dar adevăratul copil al făgăduin- Dumnezeu îl chema pe Avraam să accepte legământul prin care
ţei putea fi născut doar dacă Avraam avea să înţeleagă adevăra- putea fi născut Isaac. Îi cerea lui Avraam să renunţe la încrede-
ta natură a procedeelor urmate de el, dacă avea să fie pe deplin rea sa în sine şi să-şi pună toată încrederea în Făcătorul său.
convins de rătăcirea acelor căi, dacă avea să se pocăiască din Dumnezeu spunea de fapt, „Până acum ai încercat să obţii
toată inima şi avea să intre în legământ cu Dumnezeu să urme- împlinirea făgăduinţei prin faptele tale, dar îţi spun că acest
ze numai căile Sale. lucru este imposibil. Niciodată nu o vei putea împlini astfel.
Până ce nu au fost efectuate aceste schimbări, adevăratul Trebuie să îţi spun că făgăduinţa mea nu poate fi niciodată înde-
copil nu a putut veni pe lume. Nici unul din aceste procedee ca plinită prin Ismael, indiferent cât de orb ai fi din punct de vede-
atare nu putea să aducă la îndeplinire făgăduinţa lui re spiritual faţă de posibilitatea îndeplinirii ei pe calea Mea.
Dumnezeu, dar Avraam trebuia să le urmeze pentru a deschide În plus, adevăratul copil al făgăduinţei nu poate veni pe lume
calea ca Dumnezeu să poată face ceea ce a spus că va face. până ce nu vei fi pe deplin convins de rătăcirea căilor tale, până
ce nu te vei pocăi de acest rău şi nu vei intra într-un legământ
solemn cu Mine că te vei încrede şi vei urma îndrumările pe
Şovăirea lui Avraam care, în înţelepciunea Mea infinită, ţi le-am dat. Este important
să înţelegi că aceste planuri nu au fost concepute pentru că
Mai înainte ca Dumnezeu să introducă ritualul circumciziu- vreau să deţin conducerea. Nu am hotărât la întâmplare ca
nii, Avraam trebuia să accepte lecţiile spirituale cuprinse în el. lucrurile să fie astfel. Acestea sunt singurele procedee care pot
Ritualul în sine a fost intenţionat să fie doar o ilustrare pentru salva omenirea din păcat şi moarte. Legea neschimbătoare şi
circumciziunea spirituală a inimii care trebuia să-l preceadă. La desăvârşită arată că nu există altă cale.”
început Avraam s-a împotrivit îndrumărilor Domnului. El nu Până ce nu avea să fie făcut acest legământ între Avraam şi
putea să vadă dincolo de limitele fizice impuse de vârsta lui şi a Dumnezeu, nu se putea face nimic în vederea îndeplinirii făgă-
Sarei. În schimb, el a pledat în faţa lui Dumnezeu pentru Ismael duinţei. Patriarhul a ajuns în faţa celui mai critic punct din
(vezi Geneza 17,18), cerându-I de fapt să recunoască şi să accep- viaţa sa, când trebuia să ia o decizie hotărâtoare. Atât viitorul
te sistemul în care oamenii caută să zidească împărăţia lui său, cât şi al împărăţiei, atârna în balanţă.
Dumnezeu bazându-se pe căile lor. Era imperativ ca Avraam să
renunţe cu totul la aceste procedee mai înainte de a vedea împli-
nită această făgăduinţă. Nu exista nici un loc pentru născociri Supunerea lui Avraam
omeneşti iar Dumnezeu nu putea face nici o concesie şi nici un
compromis, deoarece numai în căile Sale poate fi găsită adevă- În cele din urmă Avraam a acceptat îndrumările Domnului şi
rata odihnă. s-a supus lor. Odată ce a avut loc această mare schimbare în el,
În această confruntare, Dumnezeu căuta să efectueze în a fost pregătită calea pentru naşterea lui Isaac. În acest timp,
Avraam o schimbare profundă în ce priveşte convingerile sale, Dumnezeu a introdus ritualul circumciziunii. Ca toate celelalte
astfel încât să-l facă să renunţe cu totul la procedeele prin care a ceremonii din Vechiul Testament, acest ritual nu poseda în sine
primit viaţă Ismael. Apoi urma să încheie un legământ cu patriar- nici o putere deosebită, fiind doar o lecţie şi un act pozitiv, care
hul, care avea să-i cuprindă atât pe Avraam cât şi pe toţi urmaşii confirma că participantul omenesc a renunţat la căile sale.
săi care aveau să rămână credincioşi acestui legământ, urmând „Apoi [Avraam] a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a
doar căile lui Dumnezeu. Dacă putea fi efectuată în mod perma- acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era
nent o astfel de schimbare, aceasta avea să asigure succesul lucră- netăiat împrejur. . .” Romani 4,11. Cei care au primit acest ritual
176 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CIRCUMCIZIUNEA 177

în spiritul în care a fost intenţionat, au pecetluit prin aceasta cut pe care i-l născuse Sara, numele Isaac. Avraam a tăiat
prezenţa lăuntrică a unui spirit de deplină supunere şi coopera- împrejur pe fiul său Isaac la vârsta de opt zile, cum îi poruncise
re în ce priveşte căile şi scopurile lui Dumnezeu. El arăta către Dumnezeu. Avraam era în vârstă de o sută de ani, la naşterea
consacrarea instrumentului cărnii lor în slujirea lui Dumnezeu, fiului său Isaac.” Geneza 21,1-5.
îndepărtând tot ce nu slujea scopurilor ei. Cei circumcişi se dedi- Circumciderea copilului Isaac a fost şi ea o mărturie în ce pri-
cau pe ei înşişi să se încreadă şi să urmeze căile lui Dumnezeu de veşte două lucruri. În primul rând, a fost o recunoaştere a pro-
zidire a împărăţiei Sale, în timp ce, în neîncrederea lor în sine, cedeului prin care a fost născut copilul, şi în al doilea rând, a fost
erau hotărâţi să evite orice întoarcere la căile lor. un angajament că el avea să fie educat în căile lui Dumnezeu.
Doar cei care au intrat în legământ cu Dumnezeu ca să pără-
sească pe deplin căile lor de zidire a împărăţiei, urmând căilor
lui Dumnezeu, puteau primi într-adevăr ritualul. Fără îndoială, Simbolul nu este un contract
femeile erau privite şi ele ca circumcise dacă soţii şi fiii lor pri-
meau ritualul. Când copiii erau supuşi ritualului, aceasta arăta Circumciziunea nu a fost legământul – a fost simbolul legă-
către dedicarea părinţilor ca fiii lor să fie crescuţi în căile lui mântului, după cum reiese din cuvintele spuse de Dumnezeu lui
Dumnezeu şi ei să poată intra în odihna Sa. Avraam: „. . .acesta să fie semnul legământului dintre Mine şi
Isaac putea fi născut doar cu condiţia ca Avraam să renunţe voi.” Geneza 17,11.
la faptele personale. Pentru a confirma că a părăsit în realitate Sub nici o împrejurare nu trebuie confundat legământul sim-
căile sale, Avraam trebuia să îndeplinească el însuşi ritualul cir- bolizat prin circumciziune cu simbolul ca atare. Simbolul este cir-
cumciziunii împreună cu toţi bărbaţii din casa sa. Pe lângă cumciziunea. Legământul simbolizat este un contract sau o înţe-
schimbarea numelui său şi al soţiei sale, acceptarea acestei con- legere între Dumnezeu şi păcătosul nevoiaş, prin care Tatăl se
diţii s-a confirmat pe două căi. angajează să dăruiască credinciosului toate binecuvântările ispă-
Prima consta în îndeplinirea ritualului ca o mărturie că înţe- şirii, dacă acesta este de acord să nu introducă nici un fir de plă-
legerea sa cu privire la căile lui Dumnezeu s-a schimbat, că era nuire omenească în planul Său. (Vezi Romani 4,5; Coloseni 2,11;
convins de corectitudinea acestor căi şi că le accepta pe deplin Romani 15,8.) Până ce nu va avea loc aceasta, Dumnezeu nu
după cum le-a dat Dumnezeu. poate îndeplini lucrarea harului în suflet.
„Avraam a luat pe fiul său Ismael, pe toţi cei ce se născuseră Această distincţie poate fi clar ilustrată prin contractul din-
în casa lui şi pe toţi robii cumpăraţi cu bani, adică pe toţi cei de tre proprietarul casei şi cel care o construieşte. Mai întâi se
parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam şi le-a face proiectul casei cu toate detaliile specifice. Apoi constructo-
tăiat împrejur carnea prepuţului chiar în ziua aceea, după rul şi viitorul proprietar întocmesc un contract. Constructorul
porunca pe care i-o dăduse Dumnezeu.” Geneza 17,23. garantează că va ridica acea
Cea de-a doua confirmare a constat în faptul că Avraam şi casă la un anume preţ, cu
Sara au fost eliberaţi din robia care îi făcea să fie sterpi, şi Isaac care proprietarul trebuie să
s-a născut, eveniment care nu ar fi avut loc niciodată dacă cadă de acord. Până ce nu
Avraam nu ar fi intrat în legământul care avea ca semn circum- au loc toate acestea, nu se
ciziunea. începe construcţia. După ce
„Domnul Şi-a adus aminte de cele ce spusese Sarei şi Domnul s-au stabilit aceste lucruri,
a împlinit faţă de Sara ce făgăduise. Sara a rămas însărcinată şi constructorul începe să con-
a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea hotărâtă des- struiască în acord cu înţele-
pre care-i vorbise Dumnezeu. Avraam a pus fiului său nou năs- gerea făcută.
178 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CIRCUMCIZIUNEA 179

La fel stau lucrurile şi în domeniul spiritual. Doar după ce Dumnezeu. El şi-a dat seama că Domnul avea puterea de a
păcătosul a acceptat planul exact după cum l-a dat Dumnezeu, pune viaţă acolo unde a fost moarte, iar credinţa sa a prins rea-
şi s-a hotărât să renunţe la orice dispoziţie de a introduce planu- litatea acestui lucru. Frumuseţea şi tăria acestei credinţe, care
rile sale, Dumnezeu poate să treacă la îndeplinirea lucrării l-a făcut în stare să încheie acest legământ, este descrisă de
înlăuntrul lui. Pavel în aceste cuvinte:
„De aceea, făgăduinţa vine prin credinţă, ca să fie prin har, şi
pentru ca să fie garantată pentru toată sămânţa lui Avraam: nu
De ce nu mai devreme? numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru
sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al
Până la acest punct al timpului Dumnezeu nu a cerut poporu- tuturor, după cum este scris: ‚Te-am rânduit să fii tatăl multor
lui Său să se circumcidă, dar înseamnă aceasta că mai înainte neamuri.’ El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a
de acest timp condiţiile pentru primirea beneficiilor ispăşirii au crezut, care înviază morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt
fost diferite? Din contră, fiecare persoană, care a trăit mai ca şi cum ar fi.
devreme de Avraam, precum şi cei care au trăit după el, au tre- Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a
buit să intre în aceeaşi legătură de legământ solemn cu ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: ‚Aşa va fi
Dumnezeu, mai înainte ca binecuvântările spirituale să poată fi sămânţa ta.’ Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la
primite. Întotdeauna a existat un singur plan de mântuire, iar trupul său, care era îmbătrânit, avea aproape o sută de ani, nici
condiţiile sale nu s-au schimbat niciodată. la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de
Motivul pentru care Dumnezeu a introdus circumciziunea făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credin-
pentru prima dată în zilele lui Avraam, s-a datorat faptului că ţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El poate
secolele lungi de apostazie şi răzvrătire i-au orbit atât de mult să împlinească ce a făgăduit. De aceea credinţa aceasta ‚i-a fost
pe oameni, încât aveau nevoie de o pildă vizibilă pentru a le trezi socotită ca neprihănire.’” Romani 4,16-22.
înţelegerea spirituală. Dacă ei ar fi acceptat cu credincioşie prin- Poate părea că Pavel aduce o mărturie contradic torie faţă
cipiile lui Dumnezeu, ar fi putut vedea adevărul ilustrat de de cea descoperită în Vechiul Testament. Acolo ni se spune că
această rânduială, fără a mai fi nevoie de ea. Avraam a râs când a auzit afirmaţia lui Dumnezeu (vezi
„Dacă omul ar fi păzit Legea lui Dumnezeu, aşa cum i-a fost Geneza 17,17), în timp ce Pavel ne asigură că el nu s-a clătinat
dată lui Adam după căderea sa, păstrată apoi de Noe şi păzită în faţa făgăduinţei, ci a avut o credinţă puternică, dând slavă lui
de Avraam, n-ar mai fi fost nevoie de rânduiala circumciziunii.” Dumnezeu.
Patriarhi şi profeţi, cap. 32, par. 4. Dar în realitate nu există nici o contradicţie. În Geneza ni se
spune despre starea în care l-a găsit Dumnezeu pe Avraam
atunci când a venit prima dată la el – despre necredinţa sa în
Schimbarea ce a avut loc în credinţa lui Avraam capacitatea lui Dumnezeu de a pune viaţă acolo unde este moar-
te. În timp ce Pavel descrie minunata transformare care a avut
Schimbările au trebuit să aibă loc în gândirea lui Avraam, loc în patriarh atunci când a obţinut o viziune cu privire la capa-
nu a lui Dumnezeu. Este evident faptul că ochii patriarhului citatea lui Dumnezeu de a face ce a promis. Când această credin-
au fost deschişi şi a luat naştere o credinţă puternică în viaţa ţă l-a luat în stăpânire, Avraam a putut să creadă că Dumnezeu
sa. Prin modul minunat în care lucrează Duhul Sfânt, Avraam va împlini cuvântul Său. Apoi a fost ceva simplu pentru Avraam
a fost condus să vadă pe de o parte natura cea rea a necredin- să încheie legământul prin care nu avea să mai încerce nicioda-
ţei sale, iar pe de altă parte puterea supranaturală a lui tă să împlinească făgăduinţa prin faptele sale.
180 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CIRCUMCIZIUNEA 181

Lecţia pentru noi azi de probleme, mărturisim că am îndepărtat cu adevărat lucrări-


le cărnii şi trăim prin credinţă în Dumnezeul nostru etern.
Istoria lui Avraam şi Sara ne arată clar că este absolut nece- Această condiţie nu este îndeplinită de circumciziunea fizică
sar să facem lucrarea lui Dumnezeu în modul stabilit de El, ca şi nici nu a fost vreodată. Din nefericire, pe măsură ce iudeii au
să putem avea succes. Oricât de multe intenţii bune am avea, ele degenerat în spiritualitate, semnul exterior a fost privit ca fiind
nu ne pot îndreptăţi dacă ne întoarcem la faptele personale, tot ce se cere. Ei nu au putut să vadă că circumciziunea era
încrezându-ne în noi înşine ca făcători de planuri şi rezolvatori goală şi lipsită de valoare dacă nu era o evidenţă fizică pentru
de probleme, în locul lui Dumnezeu. faptul că au intrat într-o relaţie de legământ cu Iehova, părăsind
Mai înainte ca Cel Atotputernic să-Şi poată împlini partea Sa faptele personale şi acceptând calea Sa de mântuire.
de legământ binecuvântându-ne, avem nevoie de o credinţă pozi- Nimeni nu a înţeles mai bine acest lucru decât apostolul
tivă şi vie în El. După cum ne arată cuvântul lui Dumnezeu, cei Pavel. El a trăit în timpul când iudeii pierduseră de mult timp
care nu pot intra în odihna binecuvântată de Sabat sunt cei care legătura lor spirituală cu Dumnezeu, însă erau foarte minuţioşi
au o inimă rea şi necredincioasă (vezi Evrei 3,12-19). Pentru a în menţinerea semnului exterior, presupunând în mod greşit că
putea cunoaşte odihna lui Dumnezeu trebuie să credem că Cel aceasta era tot ce aveau nevoie pentru a se asigura că sunt fiii
Atotputernic are puterea de a împlini făgăduinţele Sale, că El lui Dumnezeu. Pavel i-a avertizat că atunci când nu îndeplinesc
poate să pună viaţă acolo unde este doar moarte. Putem obţine termenii pe baza cărora a fost făcut legământul cu Dumnezeu,
circumciziunea inimii doar dacă Îi îngăduim lui Dumnezeu să atunci circumciziunea lor fizică nu avea nici o valoare. Până ce
devină Făcătorul nostru de planuri, în locul nostru. nu erau făcuţi în stare să vadă acest lucru, nu putea fi făcut
Când suntem gata să ne întoarcem de la faptele personale şi nimic pentru a-i salva de la distrugere şi pentru a restaura uni-
să-I îngăduim lui Dumnezeu să plănuiască pentru noi, împli- tatea lor cu Tatăl.
nind în felul acesta condiţiile, El va lucra pentru noi într-un mod „Tăierea împrejur, negreşit, este de folos, dacă împlineşti
extraordinar. Vom fi martori la modul cum El ne rezolvă proble- Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netă-
mele şi cum ne poartă poverile, ca şi cum ar fi uşoare ca un fulg. iere împrejur. Dacă deci, cel netăiat împrejur păzeşte poruncile
Însă ne putem aştepta ca El să facă acest lucru doar după ce ne Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere
abţinem să mai planificăm noi înşine, să rezolvăm problemele şi împrejur? Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte
să purtăm poverile. Făcând astfel, ascultăm de poruncile Sale şi Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, cu toate că ai slova
vom experimenta o pace corespunzătoare sau o odihnă de Sabat. Legii şi tăierea împrejur? Iudeu nu este acela care se arată pe
„O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar dinafară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este
fi fost ca un râu, şi fericirea ta ca valurile mării.” Isaia 48,18. pe dinafară, în carne. Ci iudeu este acela care este iudeu înăun-
tru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un
astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la
Nu un sfârşit ca atare Dumnezeu.” Romani 2,25-29.
Acelaşi principiu este adevărat şi în privinţa botezului,
Adevărata circumciziune a fost întotdeauna un simbol sau o Cinei Domnului, păzirea Sabatului şi orice altă slujbă pe care
expresie a schimbării inimii, care este necesară şi care conduce creştinii trebuie să o îndeplinească. Ţinerea exterioară este o
la o schimbare a procedeelor. Astăzi nu se mai cere ritualul fizic, formă lipsită de însemnătate şi poate fi chiar periculoasă, dacă
dar încă este necesară îndepărtarea faptelor personale în dome- nu exprimă experienţa pe care o reprezintă. Din acest motiv,
niul spiritual. Ori de câte ori ne confruntăm cu o problemă şi Pavel a fost condus să spună cu privire la Cina Domnului că
alegem să-I îngăduim lui Dumnezeu să fie Rezolvatorul nostru „. . .cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi,
182 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU

dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt


între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.”
1 Corinteni 11,29.30.
Pe cât este de important ca nimeni să nu treacă cu vederea
acest principiu, pe atât de trist este că de-a lungul istoriei,
milioane de creştini bine intenţionaţi au greşit în această privin-
ţă, făcând din ceremonie totul. Procedând astfel, ei au pierdut CAPITOLUL 11
extraordinara binecuvântare pe care Dumnezeu a intenţionat ca
ei să o primească. Este răspunderea noastră aceea de a desfiin-
ţa acest şablon care a persistat atât de mult timp şi să renunţăm
la faptele personale, devenind circumcişi din punct de vedere
spiritual. Făcând astfel ne pregătim să facem parte din acea Lupta pentru dreptul de
companie care, fiind curăţită de orice doctrină falsă, „urmează
pe Miel oriunde merge El.” Apocalipsa 14,4.
întâi născut

(O citire atentă şi cu rugăciune a textului din Geneza 25,19-


34 şi 27,1 – 28,22 împreună cu Patriarhi şi profeţi, capitolele 16
şi 17 ne va ajuta să adâncim înţelegerea acestui capitol.)

area lecţie pe care a învăţat-o Avraam din naşterea lui


M Isaac a fost aceea că împărăţia lui Dumnezeu poate fi
zidită doar prin credinţă şi prin procedee corecte. Ne-am aştep-
ta ca această lecţie să fie atât de bine învăţată de către Isaac,
încât să devină un principiu activ în viaţa sa. Însă, cu toate că
acest principiu s-a văzut în supunerea faţă de tatăl său (vezi
Geneza 22) şi în pregătirea căsătoriei sale (vezi Geneza 24),
lucrurile au stat altfel în ce priveşte creşterea copiilor săi.

Zidirea împără-
Credinţă Procedee
ţiei lui
corecte Dumnezeu
Marea lecţie pe care a învăţat-o Avraam din naşterea lui
Isaac a fost aceea că împărăţia lui Dumnezeu poate fi zidită
doar prin credinţă şi prin procedee corecte.
184 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU LUPTA PENTRU DREPTUL DE ÎNTÂI NĂSCUT 185

După ce a avut loc căsătoria rânduită de Dumnezeu dintre Isaac neţul său fiu mai mare, care fără teamă străbătea munţii şi
şi Rebeca, ei nu au avut copii. Însă, ca răspuns la rugăciunea lui pustiul, întorcându-se acasă cu vânat pentru tatăl său şi cu
Isaac, li s-au născut doi gemeni, Esau şi Iacov. Esau s-a născut pri- povestiri uimitoare din viaţa sa aventuroasă. . .
mul, ceea ce îi oferea privilegiile materiale şi spirituale ale dreptu- Hotărât să-şi împlinească poftele, nimic nu dorea el [Esau] aşa
lui de întâi născut, dar Rebeca a fost informată prin răspunsul lui de mult ca libertatea de a face ce-i place. Pentru el, puterea şi
Dumnezeu la rugăciunea ei că cel mai mic avea să-l întreacă pe cel bogăţia, petrecerile şi dezmăţul constituiau fericirea. El se fălea
mai mare. Această declaraţie a lui Iehova arăta că dreptul de întâi cu libertatea neîngrădită a vieţii sale sălbatice şi hoinare. Rebeca
născut avea să fie al lui Iacov. îşi amintea cuvintele îngerului şi citea cu o mai clară înţelegere
„Isaac era în vârstă de patruzeci de ani, când a luat de nevas- caracterul fiilor săi decât o făcea soţul ei. Ea era convinsă că moş-
tă pe Rebeca, fata lui Betuel, Arameul din Padan-Aram şi sora tenirea făgăduinţei divine era rânduită lui Iacov. Ea îi repetă lui
lui Laban, Arameul. Isaac s-a rugat Domnului pentru nevasta Isaac cuvintele îngerului, dar sentimentele tatălui erau îndrep-
sa, căci era stearpă. Domnul i-a ascultat rugăciunea, şi nevasta tate asupra fiului său mai mare şi el rămase neclintit în planuri-
sa Rebeca a rămas însărcinată. Copiii se băteau în pântecele ei; le lui.” Patriarhi şi profeţi, cap. 16, par. 2 şi 4.
şi ea a zis: ,De ce mi se întâmplă aceasta?’ S-a dus să întrebe pe Cel mai important lucru pentru Avraam a fost înaintarea
Domnul. Şi Domnul i-a zis: ‚Două neamuri sunt în pântecele tău împărăţiei lui Dumnezeu
şi două popoare se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul în acord cu făgăduinţele
Simţăminte Raţiune
din popoarele acestea va fi mai tare decât celălalt, şi cel mai pe care Iehova le-a făcut
mare va sluji celui mai mic.’” Geneza 25,20-23. lui personal. La fel stă-
Pe măsură ce băieţii au crescut, ei au dat pe faţă interese cu teau lucrurile şi cu Isaac
totul diferite şi au dezvoltat caractere opuse. „Băieţii aceştia s-au şi Rebeca. Drept urmare,
făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care îşi ei au învăţat în mod stă- Raţiune Simţăminte
petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniştit, ruitor pe fiii lor principii-
care stătea acasă în corturi.” Geneza 25,27. le şi scopurile pe care
Manifestând o preferinţă neînţeleaptă, Isaac a iubit pe primul Dumnezeu le-a avut în Păcat Neprihănire
său născut Esau mai mult decât pe fratele lui. Pe de altă parte, vedere în legământul Său
Rebeca îl iubea pe Iacov mai mult din pricina dedicării sale pen- veşnic, şi au imprimat în Dacă simţămintele stăpânesc
tru lucrurile de valoare veşnică. „Isaac îl iubea pe Esau pentru mintea lor responsabili- raţiunea în cele din urmă aceasta
că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.” tăţile sfinte ce reveneau va conduce la păcat.
Geneza 25,28. din dreptul de întâi născut.
Motivul care ni se dă aici pentru preferinţa lui Isaac faţă de Dar Esau, împlinind profeţia făcută Rebecăi înainte de naşte-
Esau este acela că el „mânca din vânatul lui”. Aceasta ne arată rea gemenilor, nu a manifestat nici un interes pentru binecuvân-
că Isaac a permis simţămintelor sale să-i domine raţiunea în tările spirituale ale dreptului de întâi născut. El a dezvoltat un
această privinţă. Acest sentimentalism este confirmat în des- caracter care l-a descalificat în ce priveşte preluarea răspunde-
crierea următoare a situaţiei. rilor sale. El a descoperit că nu era potrivit pentru acest drept
„Esau a crescut iubind satisfacerea eului, concentrându-şi tot de întâi născut atunci când l-a vândut pentru o farfurie plină cu
interesul în prezent. Impulsiv în faţa restricţiilor, se complăcea mâncare, şi a confirmat din nou acest lucru când s-a căsătorit cu
în libertatea sălbatică a vânătorii şi, de timpuriu, a ales viaţa de două femei păgâne. După cum tatăl său l-a preferat fratelui său,
vânător. Şi, cu toate acestea, el era slăbiciunea tatălui. Păstorul Esau a învăţat şi el să fie sentimental, îngăduind simţămintelor
liniştit şi iubitor de pace a fost atras de către vigurosul şi îndrăz- sale să domine raţiunea.
186 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU LUPTA PENTRU DREPTUL DE ÎNTÂI NĂSCUT 187

„Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la ,Iată-mă’ i-a răspuns el. Isaac a zis: ,Iată că am îmbătrânit şi nu
câmp rupt de oboseală. Şi Esau i-a zis lui Iacov: ‚Dă-mi, te rog, ştiu ziua morţii mele. Acum, deci, te rog, ia-ţi armele, tolba şi
să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de obo- arcul, du-te la câmp şi adu-mi vânat. Fă-mi o mâncare cum îmi
seală.’ De aceea s-a dat lui Esau numele Edom. Iacov a zis: place mie şi adu-mi-o s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufle-
‚Vinde-mi azi dreptul tău de întâi-născut!’ Esau a răspuns: ‚Iată- tul meu înainte de a muri.’” Geneza 27,1-4.
mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi-năs- Acest lucru a avut loc în cea mai mare taină, dar Rebeca, care
cut?’ Şi Iacov a zis: ‚Jură-mi întâi.’ Esau i-a jurat şi astfel şi-a se temea tocmai de o astfel de conspiraţie, era totdeauna în
vândut dreptul de întâi-născut lui Iacov. Atunci Iacov a dat lui gardă. Pereţii corturilor nu împiedică auzirea vocii omeneşti,
Esau pâine şi ciorbă de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a scu- oricât de încet ar fi şoptite cuvintele, aşa că Rebeca a putut auzi
lat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi-năs- ce i-a spus Isaac lui Esau: „Acum, deci, te rog, ia-ţi armele, tolba
cut.” Geneza 25,29-34. şi arcul, du-te la câmp şi adu-mi vânat. Fă-mi o mâncare cum
„La vârsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe îmi place mie şi adu-mi-o s-o mănânc, ca să te binecuvânteze
Iudita, fata Hetitului Beeri, şi pe Basmat, fata Hetitului Elon. sufletul meu înainte de a muri.” Geneza 27,3-4.
Ele au fost o pricină de mare amărăciune pentru Isaac şi Desigur, Isaac a greşit procedând astfel. Deşi Esau era mai în
Rebeca.” Geneza 26,34-35. vârstă, şi din acest punct de vedere lui îi revenea dreptul de
întâi născut, totuşi el s-a descalificat cu totul de a mai avea acest
drept prin modul său de viaţă. Căsătoria sa cu două femei păgâ-
Greşeala lui Isaac ne oferea o dovadă concludentă cu privire la atitudinea sa faţă
de lucrarea lui Dumnezeu. Dar patriarhul a permis emoţiilor
Din păcate, tatăl se pare că era orbit de iubirea pentru fiul sale să-i stăpânească raţiunea, întărind astfel hotărârea sa de a
său mai mare, pe care-l îndrăgea. Isaac nu a putut fi convins da dreptul de întâi născut fiului său neevlavios. Isaac s-a încre-
să-şi schimbe intenţia de a da lui Esau dreptul de întâi născut, zut în simţămintele sale, în loc să-I permită lui Dumnezeu să
în ciuda faptului că el se descalificase de a-l mai poseda şi că lucreze după calea Sa.
Dumnezeu descoperise că l-a ales pe Iacov pentru a deţine
această onoare.
Această hotărâre a lui Isaac a fost o pricină de necaz pentru Greşeala Rebecăi
familie. Problema referitoare la care dintre fii va primi binecu-
vântarea făgăduită a produs un cămin dezbinat, lucru care la Din cauza iubirii ei aprinse pentru Iacov, Rebeca a dorit ca el
rândul lui a întârziat acordarea dreptului de întâi născut. să aibă dreptul de întâi născut, dar se pare că era un motiv mai
Ocazia când avea loc această ceremonie era fără îndoială foarte puternic care o îndemna în această direcţie. Asemenea Sarei, lui
semnificativă, la ea participând şi rudele. Tonul solemn şi totuşi Avraam şi iubitului ei soţ Isaac, ea iubea cauza lui Dumnezeu şi
plin de bucurie al acestei ceremonii avea drept scop să lase o nu dorea nimic mai mult decât prosperitatea ei. În plus, ea se
impresie pentru toată viaţa atât în mintea celui care avea să-l temea pentru soţul ei, care se afla în primejdia de a-şi atrage
primească, cât şi a celor care erau martori. asupra sa neplăcerea divină. Acestea sunt calităţi bune pe care
Dar din cauza dezbinării din cămin, Isaac a amânat pronun- Rebeca le-a avut şi care au condus-o să reacţioneze aşa cum a
ţarea binecuvântării asupra lui Esau până ce slăbirea sănătăţii făcut. Dar, deşi motivaţia ei era fără reproş, acţiunile care au
sale fizice l-a avertizat că nu mai trebuie să amâne. rezultat de aici au fost cu totul greşite.
„Isaac îmbătrânise şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Când îngrijorata mamă l-a auzit pe Isaac dând instrucţiuni
Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: ‚Fiule!’ fiului lor cel mare, ea a ştiut că momentul critic a sosit şi că
188 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU LUPTA PENTRU DREPTUL DE ÎNTÂI NĂSCUT 189

trebuie să facă ceva. În faţa ei se găseau două posibilităţi. Avraam, motivele şi intenţiile ei erau demne de laudă, având
Prima consta în a ceda ispitei de a prelua ea însăşi rolul de drept rezultat un aparent succes care, pe moment, i-a adus
rezolvator de probleme, ceea ce a şi făcut. satisfacţie, făcând-o să creadă că a făcut ce trebuie. Însă nu a
A doua posibilitate era aceea de a recunoaşte pe Dumnezeu ca trecut mult până ce atât mama, cât şi fiul au văzut cât de greşi-
fiind singurul Rezolvator de probleme către care trebuia să se tă a fost calea pe care au urmat-o şi s-au pocăit adânc pentru
îndrepte, şi astfel să încredinţeze întreaga problemă în mâinile păcatul lor. Amândoi au putut vedea că în încercarea de a zidi
Sale, având grijă să se ferească ca nu cumva să formuleze vreo împărăţia lui Dumnezeu pe calea lor, ei şi-au pus încrederea în
soluţie sau să facă ea însăşi un plan. Ea avea făgăduinţa lui ei înşişi, în loc să o pună în Tatăl lor ceresc, şi I-au legat mâini-
Dumnezeu că Iacov avea să fie moştenitorul şi era privilegiul ei le ca să nu poată aduce la îndeplinire planul Său de a da lui
acela de a avea odihnă, încrezându-se în acel cuvânt. Iacov dreptul de întâi născut pe calea Sa.
Răspunderea ei era aceea de a cere împlinirea făgăduinţei, de a
pune problema în mâinile lui Dumnezeu, şi apoi, în mod calm,
să aştepte ca El să împlinească ceea ce a asigurat-o că va face. Biruinţa lui Iacov
Dacă mai era şi o altă parte de îndeplinit pentru ea sau Iacov,
Cel Atotputernic avea să le dea îndrumări speciale. Abia în acea noapte groaznică prin care a trecut mulţi ani mai
Este un fapt trist că mama cea bine intenţionată a ales calea târziu, când Iacov s-a luptat cu Îngerul, el a experimentat în cele
cea greşită de rezolvare a problemei. Planul propus de Rebeca din urmă binecuvântata uşurare de povara păcatului său. Când
cea hotărâtă şi pus în practică de Iacov cel nehotărât, presupu- Iacov se întorcea în ţara sa, Esau, temându-se că vine ca să pre-
nea călcarea directă a legii sfinte a lui Dumnezeu, pentru că tindă binecuvântările materiale ale dreptului de întâi născut, i-a
cerea ca Iacov să-şi înşele tatăl în mod intenţionat. „Isaac a zis: ieşit în întâmpinare având intenţii criminale (vezi Geneza 32,6-7).
‚Tu eşti, deci, fiul meu Esau?’ Şi Iacov a răspuns: ‚Eu sunt.’” Învăţând între timp lecţia odihnei de Sabat, Iacov şi-a făcut
Geneza 27,24. În planul Rebecăi nu era nici o urmă de plănuire partea, dar nu a încercat deloc să-şi apere tabăra, încredinţând
divină. Era un efort special făcut pentru a proteja şi zidi împă- acest lucru lui Dumnezeu (vezi Geneza 32,10-13). Apoi el s-a
răţia lui Dumnezeu pe calea omului. (Vezi Geneza 27,8-29 pen- retras în pustie lângă pârâul Iaboc pentru a încredinţa cazul său
tru o descriere mai amplă a întregii istorii.) credinciosului său Tată ceresc, în care acum se încredea, ştiind că
Când Dumnezeu a prezis că Iacov avea să aibă dreptul de îi poartă mereu de grijă. În acest loc Îngerul legământului, Isus
întâi născut, El a făcut această declaraţie cunoscând bine tot ce Hristos, a coborât ca să se lupte cu el (vezi Geneza 32,23-32).
avea să stea în calea acestui lucru. Atitudinea lui Isaac nu a fost Ceas după ceas trecea, în timp ce Iacov era chinuit de gândul
ceva surprinzător pentru El. De aceea, El a făcut făgăduinţa că păcatul său împotriva lui Esau a pus în primejdie viaţa sa şi
cunoscând exact ce trebuia făcut ca ea să fie adusă la îndeplini- a familiei sale. El a experimentat o pocăinţă adâncă, nu din
re. El nu s-a aflat în situaţia de a nu avea problema aceasta sub cauza urmărilor înşelăciunii sale, ci din cauza păcatului care
control, astfel încât să aibă nevoie de fiinţele omeneşti ca să constituia rădăcina întregii probleme. Experienţa l-a învăţat că
preia conducerea şi să îndeplinească făgăduinţa în locul Lui, procedeul folosit de el faţă de tatăl său a fost greşit şi nu mai
deoarece El era mai mult decât capabil de a trata problema. De voia să repete această greşeală. De data aceasta, el a încredin-
fapt, doar El avea capacitatea de a face aceasta, în timp ce aceia ţat fără nici o rezervă cazul în mâna Celui care putea rezolva în
care au preluat rolul Său nu au avut această capacitate. mod desăvârşit problema sa, refuzând să o rezolve sau să plănu-
Uzurpând rolul de rezolvator de probleme, Rebeca a violat iască el însuşi pentru ea.
prima poruncă. Ea s-a pus în locul lui Dumnezeu şi a încercat să „Greşeala care îl făcuse pe Iacov să păcătuiască, obţinând prin
salveze lucrarea lui Dumnezeu pe calea ei. Ca şi în cazul lui înşelăciune dreptul de întâi născut, sta acum în mod clar înaintea
190 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU LUPTA PENTRU DREPTUL DE ÎNTÂI NĂSCUT 191

sa. El nu avusese încredere în făgăduinţele lui Dumnezeu, ci cău- lui Dumnezeu, călcând astfel prima şi, odată cu ea, toate celelal-
tase ca prin eforturile sale proprii să realizeze ceea ce Dumnezeu te porunci (vezi Iacov 2,10). Cum de a fost posibil ca un astfel de
ar fi împlinit la timpul său şi pe căile Sale. Ca o dovadă că fusese păcat să apară în viaţa lor? Cum poate un pom bun să aducă
iertat, numele său a fost schimbat din unul care îi reamintea de nişte roade atât de rele?
păcatul său, în altul care comemora biruinţa sa. ‚Numele tău nu Este adevărat că un pom bun poate produce doar roade bune,
va mai fi Iacov (înşelătorul), ci te vei chema Israel (cel ce luptă cu care sunt simbolizate prin calităţile excelente de dedicare în slu-
Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii, şi ai fost jirea lui Dumnezeu, iubire pentru cauza Sa, spirit de jertfire de
biruitor’ (Geneza 32,28). sine, şamd. Aceste calităţi admirabile izvorăsc din locuirea lăun-
Iacov a primit binecuvântarea după care tânjea sufletul său. trică a lui Hristos. Astfel de atribute sunt nişte puteri măreţe
Păcatul său, ca intrigant şi înşelător, fusese iertat. Criza vieţii sale care exercită o influenţă puternică asupra purtării noastre, dar
trecuse. Îndoiala, deznădejdea şi remuşcarea îi amărâseră existen- ele nu pot lucra în siguranţă dacă nu sunt controlate de o minte
ţa, dar acum totul era schimbat; şi ce dulce era pacea împăcării cu educată, iluminată de Duhul Sfânt. În cazul lui Avraam, Sara,
Dumnezeu. Iacov nu se mai temea nicidecum să se întâlnească cu Rebeca şi Iacov, a lipsit această educaţie, cu rezultatul că aceşti
fratele său. Dumnezeu, care îi iertase păcatul, putea de asemenea creştini minunaţi, atât de dedicaţi şi bine intenţionaţi, au urmat
să mişte inima fratelui său Esau şi să primească umilinţa şi un curs de acţiune care era păcătos în orice privinţă, şi la care
pocăinţa sa.” Patriarhi şi profeţi, cap. 18, par. 9 şi 10. Tatăl nostru ceresc nu putea lua parte. Pomii cei buni au făcut
Rezultatul faptului că el a urmat de data aceasta procedeul roade bune, dar ele nu au fost folosite cum trebuie. Ei trebuia de
corect a fost acela că cerescul Rezolvator de probleme a lucrat în asemenea să cunoască şi să se încreadă în căile Tatălui lor
mod minunat pentru Iacov şi, drept urmare, fratele său şi-a ceresc, lăsându-L pe El să le rezolve problemele, la timpul ales
schimbat dintr-o dată atitudinea. „Esau a alergat înaintea lui; l-a de El şi pe calea Sa.
îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz şi l-a sărutat. Şi au plâns.” Mulţi oameni nu sunt pregătiţi astăzi să reziste ispitei subti-
Geneza 33,4. (Vezi Geneza 33,1-16 pentru o descriere mai amplă a le de a împlini lucrarea lui Dumnezeu pe calea lor. Ei cred că o
întregii istorii.) viaţă dedicată slujirii lui Dumnezeu poate produce doar fapte
bune, şi nu s-au îndoit niciodată de ideea că motivele curate pot
sfinţi orice faptă făcută din bună credinţă. Avem nevoie să învă-
O gândire eronată ţăm din istoria părinţilor noştri biblici, ca să fim vindecaţi de a
face aceeaşi greşeală. Trebuie să ne educăm mintea şi să învă-
Deoarece Rebeca şi Iacov au luat lucrarea lui Dumnezeu în ţăm să exercităm voinţa mai presus de simţăminte, alegând să
mâinile lor, nu ştim exact cum ar fi împlinit Iehova făgăduin- urmăm căile lui Dumnezeu, şi nu ale noastre. De asemenea,
ţa Sa. Însă putem vedea cum încă o dată, oameni bine inten- avem nevoie să ne încredem doar în Dumnezeu ca Făcător al
ţionaţi şi dedicaţi, datorită lipsei unei educaţii adecvate şi a nostru de planuri, Rezolvator de probleme şi Purtător de poveri,
încrederii în principiile odihnei de Sabat, au fost conduşi să şi astfel vom fi convinşi în privinţa căilor Sale că sunt cu mult
păşească într-o direcţie în care Dumnezeu nu putea merge, şi superioare căilor noastre. Doar atunci când avem această expe-
pentru care aveau să experimenteze o lucrare de pocăinţă rienţă a odihnei de Sabat, putem să ne aşteptăm să fim acei
foarte adâncă şi dureroasă. Ei au suferit mult şi datorită oameni pe care Domnul să-i poată folosi pentru a pune capăt
urmărilor păcatului lor, unul din rezultatele triste fiind acela domniei îngrozitoare a păcatului.
că nu s-au mai văzut niciodată.
În acest moment se ridică întrebarea: Atât Rebeca, cât şi
Iacov au fost creştini născuţi din nou, şi totuşi s-au pus în locul
Lecţii din viaţa lui
David
CAPITOLUL 12

Pierderea credinţei lui David

(O citire atentă şi cu rugăciune a capitolelor 16-22 din 1 Samuel


împreună cu capitolele 63 şi 64 din Patriarhi şi profeţi, ne va
ajuta să adâncim înţelegerea acestui capitol.)

atana este un maestru plin de tactică. El ştie cum să ne


S ademenească ca să plănuim lucrarea lui Dumnezeu şi vie-
ţile noastre, iar apoi, când apar probleme serioase ca o consecin-
ţă inevitabilă, el lucrează să ne convingă că nu putem să ne
aşteptăm ca Dumnezeu să ne scoată din încurcătura în care am
intrat. El susţine că mai înainte de a merge la Dumnezeu trebu-
ie mai întâi să rezolvăm problemele pe care le-am creat, şi apoi
să mergem la El cu socotelile încheiate. El încearcă să ascundă
faptul că Dumnezeu vrea ca să mergem la El exact aşa cum sun-
tem. „Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: ‚Nu cei sănătoşi au
trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la
pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.’” Marcu 2,17.
„Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcă-
toşi. . .” 1 Timotei 1,15.
„Este ţinta deosebită a lui Satana, de a duce pe oameni în
păcat şi apoi să-i părăsească fără nici un sprijin şi tremurând,
temându-se să mai ceară iertare.” Parabolele Domnului Hristos,
cap. 13, par. 18.
Acest sfat apelează la mintea omului. Atunci când greşim,
simţim despărţirea dintre noi şi Dumnezeu pe care păcatele
196 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU PIERDEREA CREDINŢEI LUI DAVID 197

noastre au provocat-o, după cum a simţit şi Isus atunci când S-a gă adesea. Ne putem teme să venim în faţa lui Dumnezeu din
rugat pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce cauza vederilor noastre greşite despre caracterul Său. Oamenii
M-ai părăsit?” Matei 27,46. Însă Satana ne conduce să credem tind să-L vadă pe Dumnezeu ca fiind o Fiinţă de o neprihănire
că nu există nici o speranţă să căpătăm din nou favoarea divi- extraordinară şi o dreptate înfricoşătoare, care va pedepsi pe
nă, până ce nu rezolvăm mai întâi problemele pe care le-am deplin orice rău comis. Încurajând această concepţie greşită,
creat. Este adevărat că păcătosul trebuie să facă ceva ca o con- Satana îi conduce să creadă că Dumnezeu nu le va rezolva pro-
diţie pentru primirea iertării – trebuie să meargă la Dumnezeu, blemele până ce nu vor suferi tot ce merită. În mod natural, cei
să mărturisească păcatul său şi să ceară iertare şi curăţire. care sunt înşelaţi de aceste sofistării, nu au nici credinţa, nici
„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să curajul să arunce problemele lor asupra marelui Rezolvator de
ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” 1Ioan 1,9. probleme.
Dar Satana exagerează acest punct, făcându-ne să credem că Dacă Dumnezeu ar fi un Rezolvator de probleme doar pentru
trebuie să încercăm să reparăm răul pe care l-am făcut şi dato- cei care merită acest lucru, atunci am primi foarte rar sau deloc
rită căruia am ajuns în încurcătură. Aceasta presupune să această binecuvântare. Însă îndurările lui Dumnezeu nu ne
facem mai mult decât aşteaptă Dumnezeu din partea noastră, sunt date pentru că le merităm, ci din cauza marii Sale iubiri şi
lucru care este dincolo de capacităţile omeneşti. a marii noastre nevoi. Dacă împlinesc condiţiile simple, nimic
Aceste înşelăciuni ale Satanei sunt acceptate cu repeziciune nu poate opri revărsarea harului divin asupra celor în nevoie.
de către foarte mulţi, dar ele sunt menite să ţină sufletul despăr- Dumnezeu doreşte foarte mult ca fiecare dintre noi să intrăm în
ţit de Dumnezeu. Ele doar sporesc problema existentă. Din odihna Sa de Sabat, dar El ştie că nu vom face niciodată aceas-
moment ce planurile omeneşti au fost cauza problemei, atunci ta, dacă nu învăţăm să ne ridicăm deasupra ispitelor Satanei şi
mai multe planuri omeneşti în efortul de a înlătura problema, o să venim la El aşa cum suntem, cu toate problemele noastre.
vor înrăutăţi de fapt. Singura soluţie este să lăsăm cu totul
deoparte procedeele care au cauzat problema, şi în schimb, să ne
sprijinim doar pe Dumnezeu ca Rezolvator de probleme. Am Dilema în care s-a aflat David la Gat
văzut cum Iacov a făcut acest lucru şi a avut succes în întâlni-
rea sa cu Esau. În repetate rânduri, Dumnezeu ne este descoperit în Scripturi
Însă, atunci când ne găsim într-o mare încurcătură şi ştim cu capacitatea Sa mare şi eficace şi cu bunăvoinţa Sa de a veni
bine că noi am provocat-o prin cursul nostru greşit de acţiune, în ajutorul victimelor Satanei. O istorie care ilustrează clar
nu este uşor să venim înaintea lui Dumnezeu şi să-L lăsăm pe acest lucru este cea a lui David. În ciuda biruinţei sale de mai
El să ne descurce din încurcătura în care am intrat. Asemenea înainte asupra lui Goliat, la Gat, David s-a întors în repetate
fariseului din parabolă, preferăm să venim înaintea Celui rânduri la planurile personale, până ce a fost adus faţă în faţă
Atotputernic cu o neprihănire vrednică de laudă, decât să apă- cu o ameninţare extraordinară şi o dilemă în aparenţă fără solu-
rem în ruşinea nelegiuirii noastre, după cum a făcut vameşul cel ţie. Când David a încredinţat în cele din urmă lui Dumnezeu
sărman şi Iacov. Dar trebuie să nu uităm niciodată că vameşul, situaţia aceasta fără ieşire, El a rezolvat-o cu o uşurinţă, simpli-
şi nu fariseul, s-a întors acasă eliberat de poverile sale (vezi tate şi desăvârşire care descoperă capacitatea Sa de a rezolva
Luca 18,10-14). Iar Iacov a putut să-l întâlnească în pace pe chiar şi cele mai grele probleme.
Esau, doar pentru că experimentase odihna de Sabat, fiind eli- Ceea ce El a făcut pentru David, va face pentru fiecare dintre
berat de vina sa. copiii Săi, dacă ei vor arunca problemele lor asupra Lui şi le vor
Doar mândria noastră ne face nedoritori să apărem în faţa lui lăsa acolo. „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El
Dumnezeu aşa cum suntem, iar frica este un factor care se adau- Însuşi îngrijeşte de voi.” 1 Petru 5,7. Merită să ne folosim timpul
198 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU PIERDEREA CREDINŢEI LUI DAVID 199

în studiu ca să cunoaştem răspunsurile Celui Atotputernic faţă de încât să se aştepte ca Dumnezeu să facă să lucreze soluţia, iar
nevrednicul David, pentru a dezvolta credinţa şi curajul de a veni apoi a trecut la îndeplinirea lui.
la El atunci când am făcut o greşeală. Dar ştim din ceea ce am învăţat până acum cu privire la proce-
deele divine, că în cazul în care David ar fi adoptat un astfel de
curs, nu l-ar fi putut înfrânge pe eroul filistean. Cel mai probabil,
Biruinţa lui David avută mai înainte la Gat el şi-ar fi pierdut viaţa în luptă sau ar fi fost rănit grav şi forţat
să fugă. În urma acestor dovezi putem trage concluzia că David
Ca băiat, fiind păstor pe dealurile Betleemului, David a dez- nu a conceput îndrumările speciale pentru luptă, ci a primit şi
voltat o experienţă spirituală bogată. Nu numai că a studiat din adus la îndeplinire un plan pe care cerul l-a făurit pentru el.
Cuvântul scris, dar el a văzut în cartea minunată a naturii pute- La o examinare mai atentă a Scripturii, vedem că felul în care
rea şi iubirea desăvârşită a lui Dumnezeu. Credinţa lui David a s-a exprimat David confirmă faptul că nu el a conceput soluţia,
devenit atât de puternică, încât atunci când un leu şi mai apoi ci a privit la Dumnezeu şi a primit de la El răspunsul. Când
un urs a ameninţat turma, el a putut să meargă sub călăuzirea uriaşul a observat cu batjocură apropierea lui David, fiul lui Isai
lui Dumnezeu şi să distrugă aceste fiare puternice (vezi a mărturisit despre modul în care a fost însărcinat să se lupte cu
1 Samuel 17,34-36). lăudărosul vrăjmaş al lui Israel.
Mai târziu, el a fost trimis de tatăl său pe câmpul de luptă, „David a zis filisteanului: ‚Tu vii împotriva mea cu sabie, cu
unde a văzut problema care exista datorită ameninţărilor lui suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului
Goliat. Împăratul Saul, spre disperarea şi ruşinea sa, nu a putut cel Atotputernic, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel pe
găsi nici o soluţie pentru situaţia existentă, dar atunci când care ai ocărât-o. Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi
tânărul David a văzut atitudinea lăudăroasă şi provocatoare a doborî, şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filis-
vrăjmaşilor, s-a oferit să meargă şi să lupte cu uriaşul. tenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul
„David i-a zis lui Saul: ‚Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din va şti că Israel are un Dumnezeu. Şi toată mulţimea aceasta va
pricina filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu şti că Domnul nu mântuieşte nici prin sabie nici prin suliţă.
el.’ Saul i-a zis lui David: ‚Nu poţi să te duci să te baţi cu filis- Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.’”
teanul acesta, căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din 1 Samuel 17,45-47.
tinereţea lui.’ David i-a zis lui Saul: ‚Robul tău păştea oile tată- David nu a declarat că bătălia era a sa şi că avea să o câşti-
lui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă, ge cu ajutorul lui Dumnezeu. El a afirmat în mod clar că bătă-
alergam după el, îl loveam, şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se lia era a Domnului, că El a venit la uriaş „în numele Domnului
ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam, şi-l omoram. cel Atotputernic”, care avea să-i dea biruinţa. Armele sunt
Aşa a doborât robul tău leul şi ursul; şi cu filisteanul acesta, cu instrumente folosite de făcătorii de planuri omeneşti şi sunt
acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărât simbolice pentru procedeele lor. Când David a declarat că
oştirea Dumnezeului celui viu.’ David a mai zis: ‚Domnul, care „Domnul nu mântuieşte nici prin sabie nici prin suliţă”, el a
m-a izbăvit din gheara leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi mărturisit despre convingerea sa că Domnul nu lucrează prin
şi din mâna acestui filistean.’ Şi Saul i-a zis lui David: ‚Du-te, şi planuri omeneşti, ci prin planurile Sale. David a recunoscut că
Domnul să fie cu tine!’” 1 Samuel 17,32-37. el era slujitorul Domnului şi că biruinţa putea fi câştigată doar
În aceste cuvinte există foarte puţine indicii cum că David a dacă Cel Atotputernic era Conducătorul şi Făcătorul de pla-
încredinţat problema lui Dumnezeu. Mulţi dintre studenţii nuri. El trăia în acord cu principiile odihnei de Sabat a lui
Bibliei au ajuns la concluzia că David a recunoscut problema, a Dumnezeu, ceea ce explică de ce i-a fost oferit un astfel de rezul-
conceput un plan bazat pe o credinţă îndeajuns de puternică, tat plin de succes.
200 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU PIERDEREA CREDINŢEI LUI DAVID 201

În timp ce nu găsim un raport detaliat care să ne călăuzeas- „David s-a dus la Nob, la preotul Ahimelec, care a alergat spe-
că, dovezile ne arată că atunci când David a realizat cu ce pro- riat înaintea lui, şi i-a zis: ‚Pentru ce eşti singur şi nu este
blemă se confrunta poporul său, trebuie că el a pus imediat nimeni cu tine?’” 1 Samuel 21,1.
această problemă în mâinile Domnului, cerându-I îndrumări David se afla acum în faţa unei probleme serioase. Ştia că
speciale. Acestea i-au fost date şi el a lucrat în ascultare strictă puterea împăratului avea să-i conducă pe supuşii săi să-l trăde-
faţă de ele. Deoarece planurile lui Dumnezeu oferă un succes ze, nu pentru că ar avea ceva împotriva lui, ci pentru că se
garantat atunci când sunt îndeplinite la literă, misiunea lui temeau de mânia monarhului în cazul că nu era ascultat. De
David s-a încheiat cu succes, provocând moartea vrăjmaşului şi aceea David a simţit că nu se putea încrede în nimeni, nici chiar
înălţarea lui Dumnezeu ca Făcător de planuri şi Rezolvator de în marele preot. Se temea că avea să cadă în mâinile criminale
probleme (vezi 1 Samuel 17,48-51). ale monarhului gelos şi înfuriat, şi s-a străduit să facă tot ce
În tinereţea sa, David a dat în felul acesta pe faţă o cunoaşte- putea ca să nu se întâmple aşa ceva.
re îndeaproape şi practică a căilor lui Dumnezeu, şi atâta timp David a întâmpinat o problemă care cerea o soluţie urgentă.
cât le-a urmat, nu a putut fi înfrânt. Ca şi în cazul luptei cu Avea de ales între a concepe el însuşi o soluţie sau a-I cere lui
ursul şi leul, uriaşul a căzut în faţa lui. După aşteptările ome- Dumnezeu să facă aceasta. Dacă ar fi ales pe cea din urmă, nu
neşti, acestea au fost nişte biruinţe incredibile pentru un tânăr s-ar fi întâmplat nimic rău, dar privind doar la sine, în mod
de vârsta şi experienţa lui, dar la Dumnezeu ele sunt ceva nor- sigur avea să urmeze dezastrul. În presiunea momentului, David
mal. Intenţia lui Dumnezeu pentru copiii Săi este ca ei să expe- a uitat procedeele pe care le-a urmat cu atâta credincioşie şi curaj
rimenteze în mod continuu un astfel de succes. atunci când a ucis leul, ursul şi pe uriaşul filistean. Întorcându-se
la metodele omeneşti, el s-a bazat pe propriile resurse, în loc să
arunce întreaga povară asupra Domnului. El nu şi-a dat seama de
Greşeala lui David la Nob slăbiciunea sa când s-a hotărât să se bazeze pe sine.
Existau doar două mijloace la îndemâna lui David către care
Ar fi de aşteptat ca odată ce David a învăţat formula succesu- putea să se întoarcă în încercarea sa de a se salva. Unul era
lui, el va fi extrem de grijuliu să nu se depărteze niciodată de ea, forţa, iar celălalt înşelăciunea. David nu s-a gândit să foloseas-
dar, din păcate şi în mod inexplicabil, asemenea lui Iosua, el s-a că forţa, pentru că puterea sa era foarte mică în comparaţie cu
întors la căile omeneşti şi a experimentat înfrângerea care urmea- a lui Saul, care avea la dispoziţia sa zeci de mii de războinici
ză în mod inevitabil unei astfel de întoarceri. După câţiva ani în deprinşi cu lupta, şi David nu şi-a făcut iluzii cu privire la rezul-
care s-a înstrăinat tot mai mult de Saul, David a început să se tatul unei lupte cu el. Dar putea să se folosească de înşelăciune,
depărteze de căile lui Dumnezeu în timp ce fugea de regele înfu- şi aceasta a şi făcut.
riat. Asemenea lui Ilie, care a fugit şi el de înfuriata regină Satana nu are nevoie să mascheze prea mult înşelăciunile
Izabela, credinţa lui David a scăzut. „Atâta timp cât Ilie nu învă- sale atunci când vede că persoana hărţuită de necaz şi-a pierdut
ţa să se încreadă pe deplin în Dumnezeu, el nu putea să-şi ducă credinţa vie şi este gata să accepte orice soluţie i s-ar oferi.
la bun sfârşit lucrarea. . . Omul lui Dumnezeu trebuia să fie făcut David trebuia să recunoască imediat că această soluţie era de
să înţeleagă slăbiciunea stării lui actuale în comparaţie cu poziţia origine satanică, pentru că numai Satana este autorul tuturor
avantajoasă pe care Dumnezeu dorea ca el să o ocupe.” Profeţi şi minciunilor şi înşelăciunilor, dar el a fost prea preocupat să se
regi, cap. 13, par. 2. salveze pe sine şi nu a mai testat propunerea. Simţind că nu se
David trebuia să înveţe şi el această lecţie. El se încredea mai putea încrede nici în marele preot ca să nu-l spună împăratului,
degrabă în el însuşi decât în Dumnezeu. Părăsindu-l pe tovară- fiul lui Isai a dat un răspuns înşelător la întrebarea stânjenitoa-
şul lui de suflet, Ionatan, el a fugit la marele preot din Nob. re pe care acest om al lui Dumnezeu i-a pus-o.
202 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU PIERDEREA CREDINŢEI LUI DAVID 203

„David a răspuns preotului Ahimelec: ‚Împăratul mi-a dat o şi nu mi-au dat de veste.’ Dar slujitorii împăratului n-au voit să
poruncă şi mi-a zis: Nimeni să nu ştie nimic de pricina pentru întindă mâna ca să lovească pe preoţii Domnului. Atunci împăra-
care te trimit şi de porunca pe care ţi-am dat-o. În ce-i priveşte pe tul i-a zis lui Doeg: ‚Întoarce-te, şi loveşte pe preoţi.’ Şi Doeg,
oamenii mei, am hotărât un loc de întâlnire cu ei.’” 1 Samuel 21,2. Edomitul, s-a întors, şi a lovit pe preoţi; a omorât în ziua aceea
Nu era nici un cuvânt adevărat din toate acestea, dar odată ce optzeci şi cinci de oameni, care purtau efodul de in. Saul a mai
David nu a încredinţat problema Domnului şi nu a lăsat-o acolo, trecut prin ascuţişul săbiei cetatea preoţească Nob; bărbaţi şi
nu a putut face nimic altceva decât să mintă. Trebuie să fim con- femei, copii şi prunci, boi, măgari şi oi: toţi au căzut sub ascuţi-
ştienţi de acest lucru. Problemele cer soluţii care trebuie să vină şul săbiei.” 1 Samuel 22,12-19.
de undeva, şi dacă nu Îi încredinţăm cu totul lui Dumnezeu Dacă David ar fi permis ca Dumnezeu să fie Rezolvatorul Său
această răspundere, singurele puteri ce ne mai stau la dispozi- de probleme, această tragedie nu s-ar fi întâmplat niciodată.
ţie sunt acelea ale forţei şi înşelăciunii. Odată ce am recurs la Adevărul ar fi salvat vieţile marelui preot şi ale celor din fami-
una din ele, ne pierdem orice imunitate faţă de păcat. Indiferent lia sa.
cât de credincioşi am stat de partea adevărului şi am practicat „David i-a povestit preotului că fusese trimis de împărat cu o
principiile odihnei de Sabat în trecut, vom cădea în păcat ime- însărcinare tainică ce trebuia să fie îndeplinită foarte grabnic.
diat ce nu am aruncat poverile noastre asupra Purtătorului de Aici el a dovedit lipsă de credinţă în Dumnezeu, iar păcatul său a
poveri divin, şi în schimb, ne-am încrezut în planurile noastre. adus moartea marelui preot.” Patriarhi şi profeţi, cap. 64, par. 23.
Pe moment, pare că David şi-a câştigat astfel siguranţa, dar Acest incident ne demonstrează încă o dată în mod clar conse-
consecinţele au fost într-adevăr teribile. Aveau să moară optzeci cinţele rele pentru cauza lui Dumnezeu când oamenii recurg la
şi cinci de preoţi, pe lângă distrugerea tuturor vieţilor şi proprie- soluţii personale pentru rezolvarea problemelor lor.
tăţilor din Nob. A sosit timpul când Doeg, edomitul, a raportat Numeroasele mărturii din Scripturi ar trebui să ne încurajeze
lui Saul că David a venit la marele preot, care i-a dat sabia lui să evităm astfel de procedee, considerându-le ca fiind o adevăra-
Goliat şi pâine pentru călătoria sa. Împăratul mânios a interpre- tă năpastă. Cu siguranţă, dacă David ar fi prevăzut rezultatul a
tat aceasta ca însemnând că Ahimelec a conspirat împreună cu ceea ce a făcut, nu s-ar fi întors niciodată la faptele personale.
David împotriva lui şi l-a chemat pe preot. Dar în timp de criză, când trebuie luate astfel de decizii, conse-
„Saul a zis: ‚Ascultă, fiul lui Ahitub!’ El a răspuns: ‚Iată-mă, cinţele nu pot fi văzute, aşa că singura siguranţă constă în a-L
domnul meu!’ Saul i-a zis: ‚Pentru ce v-aţi unit împotriva mea, tu lăsa pe Dumnezeu să hotărască cum trebuie rezolvată problema.
şi fiul lui Isai? Pentru ce i-ai dat pâine şi o sabie, şi ai întrebat pe
Dumnezeu pentru el, ca să se ridice împotriva mea şi să-mi întin-
dă curse, cum face astăzi?’ Ahimelec a răspuns împăratului: David
‚Care dintre slujitorii tăi poate fi pus alături cu credinciosul
David, ginerele împăratului, gata la poruncile lui, şi înconjurat
cu cinste în casa ta? Oare de astăzi am început eu să întreb pe
Dumnezeu pentru el? Departe de mine aşa ceva! Să nu arunce Dumnezeu Eu îmi Pare că Mulţi
rezolvă rezolv totul este oameni au
împăratul nici o vină asupra robului său, nici asupra nimănui problema problema murit
bine
din casa tatălui meu, căci robul tău nu ştie nimic din toate aces-
tea, nici lucru mic nici lucru mare.’ Împăratul a zis: ‚Trebuie să
mori, Ahimelec, tu şi toată casa tatălui tău.’ Şi împăratul a zis Când David s-a întors spre el însuşi ca să rezolve problema, aceasta
alergătorilor care stăteau lângă el: ‚Întoarceţi-vă, şi omorâţi pe a avut drept rezultat faptul că mulţi oameni şi-au pierdut viaţa.
preoţii Domnului; căci s-au învoit cu David: au ştiut bine că fuge,
204 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU PIERDEREA CREDINŢEI LUI DAVID 205

Următoarea greşeală a lui David mească îndurările lui Dumnezeu. Prin încrederea lui David în
deciziile sale nesăbuite, planurile lui Dumnezeu au fost zădărni-
O greşeală conduce deseori la alta, după cum a fost în cazul lui cite şi lucrarea Sa împiedicată.
David. Decizia lui greşită de la Nob i-a întunecat priceperea. De Experienţa lui David este foarte bine redată în următoarele
la Nob, David a fugit către singurul loc care, după părerea sa, îi paragrafe:
oferea siguranţă – ţinutul filistenilor. Cu siguranţă că nu era „Cea dintâi greşeală a lui David a fost necredinţa faţă de
călăuzit de Dumnezeu în toate aceste lucruri, pentru că El nu l-ar Dumnezeu, la Nob, iar a doua lui eroare a fost prefăcătoria
fi trimis niciodată pe David la vrăjmaşii săi. Gândirea lui David înaintea lui Achiş. David a dat pe faţă trăsături nobile de carac-
devenise confuză, dacă el a putut să-şi închipuie că putea să mear- ter şi capacitatea lui intelectuală câştigase de partea lui favoa-
gă în siguranţă în mijlocul poporului, pe al cărui campion îl umi- rea poporului; dar, când a fost pus la probă, credinţa lui s-a clă-
lise şi distrusese cu câţiva ani mai înainte. Nu stătea în caracte- tinat şi s-au dovedit slăbiciuni omeneşti. În oricine vedea un
rul şi spiritul filistenilor ca ei să uite acest rău sau să rateze oca- spion şi un trădător. Aflat într-o mare strâmtorare, David a pri-
zia de a se răzbuna, oricât de mult au trebuit să aştepte. vit cu ochiul neclintit al credinţei la Dumnezeu şi l-a biruit pe
Astfel David şi-a creat o altă problemă, căci atunci când a uriaşul filistenilor. A crezut în Dumnezeu şi a înaintat în
sosit la Gat, împăratul Achiş a fost informat că David era chiar Numele Său. Dar, fiind persecutat şi urmărit, descumpănirea şi
omul care a ucis cu ani mai înainte pe campionul filistean (vezi necazul L-au ascuns dinaintea ochilor lui pe Tatăl ceresc.
1 Samuel 21,11). Acest lucru a pus viaţa lui David într-un mare Totuşi, această întâmplare a slujit ca să-l înveţe pe David
pericol. El s-a întors din nou la înşelăciune pentru a rezolva înţelepciunea, deoarece l-a determinat să-şi recunoască slăbiciu-
această problemă, făcând pe nebunul ca să se creadă că era nea şi nevoia unei dependenţe continue de Dumnezeu. O, cât de
inofensiv (vezi 1 Samuel 21,14). plăcută este blânda mângâiere a Duhului lui Dumnezeu, când
Pare ca şi cum David şi-a rezolvat problema în mod satisfă- vine la cei apăsaţi şi deznădăjduiţi, când îl încurajează pe cel cu
cător, deoarece Achiş nu a făcut nimic împotriva lui (vezi inima zdrobită, îl întăreşte pe cel slab şi dă curaj şi sprijin ser-
1 Samuel 21,14-15) şi a putut să scape din această situaţie care vilor lui Dumnezeu puşi la încercare! O, ce Dumnezeu avem noi,
îi ameninţa viaţa (vezi 1 Samuel 22,1). Dar ceea ce pare a fi o care se poartă iubitor cu cei căzuţi în greşeală, iar în vremuri
soluţie bună din punct de vedere omenesc, nu este deloc satis- potrivnice, când suntem copleşiţi de multe şi grele necazuri, El
făcătoare când este privită din perspectiva Rezolvatorului de Îşi arată răbdarea şi bunătatea!
probleme ceresc. Orice greşeală săvârşită de copiii lui Dumnezeu trebuie
Intenţia lui Dumnezeu este de a salva pe toţi oamenii, indife- pusă pe seama lipsei lor de credinţă. Când umbre înconjoară
rent de rasă sau religie. De exemplu, când a permis ca plăgile să sufletul, când avem nevoie de lumină şi călăuzire divină, tre-
cadă asupra Egiptului, El i-a oferit lui Faraon ocazia de a se buie să privim în sus; acolo e lumină dincolo de întuneric.
salva pe sine şi tot poporul egiptean. În mod asemănător, David n-ar fi trebuit să-şi piardă nici o clipă încrederea în
Dumnezeu dorea să-l salveze pe Achiş şi poporul filistean. Dar Dumnezeu. Avea toate motivele să-şi pună încrederea în El.
acţiunile lui David au împiedicat acest plan. Filistenilor trebuia Era unsul Domnului şi, în toate timpurile de primejdie, fusese
să li se ofere o descoperire a caracterului lui Dumnezeu, care să-i ocrotit de îngerii lui Dumnezeu; fusese înzestrat cu curaj pen-
ajute să-şi deschidă inima în faţa Lui. În schimb, au putut să-şi tru a săvârşi lucruri minunate şi, dacă şi-ar fi mutat gânduri-
închipuie, după cum arăta David, că Dumnezeul său l-a părăsit le de la situaţiile grele în care fusese adus, la puterea şi maies-
şi de aceea avea să-i părăsească pe toţi cei care îşi pun încre- tatea lui Dumnezeu, ar fi avut pace chiar şi sub umbrele mor-
derea în El. Nu li s-a dat nici un exemplu inspirator, nici un apel ţii; cu încredere ar fi putut să repete făgăduinţa: ‚Pot să se
serios ca să se întoarcă de la păcatele lor, nici o invitaţie să pri- munte munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea
206 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU PIERDEREA CREDINŢEI LUI DAVID 207

nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice
clătina’ (Isaia 54,10).” Patriarhi şi profeţi, cap. 64, par. 26-28. faptă bună, şi orice laudă – la aceste lucruri să vă gândiţi.”
Este extrem de mângâietor să ştim că, chiar dacă David a Filipeni 4,8.
adus tot acest necaz asupra lui însuşi, Dumnezeu nu l-a con- Greşeala de a nu îţi lua privirea de la mărturia de moment a
damnat, ci l-a educat. Iubitorul său Tată ceresc a folosit ocazia lucrurilor vizibile şi a împrejurărilor, şi a o îndrepta în schimb
aceasta pentru a-i arăta slăbiciunea şi a-l învăţa acele lecţii care asupra minunatelor făgăduinţe şi a împlinirii lor cu credincioşie
aveau să prevină repetarea acestor greşeli costisitoare. Ca de către Dumnezeu în trecut, este o greşeală comună pentru
urmare a lucrării de educaţie a lui Dumnezeu, asemenea nouă, toate înfrângerile experimentate de copiii lui Dumnezeu în tim-
David a învăţat încet, iar în cele din urmă a stăpânit cu bine lec- puri de încercare. Fiecare dintre noi are astfel de experienţe de
ţiile lui Dumnezeu, oferindu-ne o ilustraţie clară, care să ne care să îşi amintească, însă avem şi marile descoperiri ale lucră-
ajute să le învăţăm şi noi. rilor lui Dumnezeu raportate în Scripturi. Ele servesc creşterii
credinţei noastre şi ne amintesc că ceea ce Domnul a făcut pen-
tru aceşti bărbaţi şi femei loiali din trecut, aşteaptă cu nerăbda-
re să facă şi pentru noi azi.
David
Dar trebuie să ne facem partea. În loc să inventăm planuri
Filistenii au pentru noi înşine, slujba noastră este de a ne întoarce cu încre-
primit o dere spre Dumnezeu. Ceea ce trebuie să facem pentru noi înşi-
Dumnezeu Eu îmi Pare că impresie ne, este să nu ne mai gândim la situaţia grea în care ne găsim,
rezolvă rezolv totul este falsă despre ci să ne gândim în schimb la puterea şi maiestatea lui
problema problema bine caracterul
lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate face acest lucru pentru noi, căci
Dumnezeu aceasta ar însemna să devenim nişte marionete. Însă, El lucrea-
ză din greu ca să ne influenţeze şi să ne încurajeze să facem
Când David s-a întors spre el însuşi pentru rezolvarea proble- acest pas, trimiţând îngerii Săi şi Duhul Sfânt în ajutorul nos-
melor, filistenii au primit o impresie falsă despre caracterul lui tru. Fără nici o excepţie, biruinţa asupra păcatului şi a Satanei
Dumnezeu. depinde de faptul că facem acest pas. Nu trebuie să permitem
atenţiei noastre să fie fixată asupra împrejurărilor descuraja-
toare, căci dacă facem astfel, vom fi înfrânţi cu siguranţă. Cu cât
studiem mai mult din Biblie despre viaţa urmaşilor credincioşi
Calea succesului ai lui Dumnezeu, cu atât mai mult vom vedea că experienţa lor
dovedeşte acest punct şi cu atât mai mult vom învăţa să ne
Istoria lui David ar fi fost cu totul alta dacă el ar fi refuzat să încredem în Protectorul nostru ceresc.
privească la imaginea întunecată din jurul său şi, în schimb, şi-ar De fiecare dată când aceşti credincioşi şi-au luat privirea de la
fi îndreptat mintea spre Domnul. Dacă ar fi făcut astfel, stăruind situaţiile descurajatoare şi primejdioase şi şi-au fixat atenţia
asupra multelor binecuvântări, ar fi putut să-şi hrănească credin- asupra puterii şi maiestăţii lui Dumnezeu pe care au cunoscut-o
ţa până acolo încât, ar fi încredinţat rezolvarea problemei lui în experienţele din trecut, Dumnezeu a putut să realizeze minu-
Dumnezeu, căruia Îi aparţinea de drept. nate victorii pentru şi prin ei. Experienţele pe care ei le-au revi-
Acest principiu a fost întruchipat mai târziu în sfatul dat de zuit cu grijă şi rugăciune, includeau ceea ce a făcut Dumnezeu
Pavel atunci când a spus: „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, pentru ei personal şi ceea ce ştiau că a făcut El în viaţa persona-
tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, jelor din Biblie şi de asemenea în viaţa prietenilor lor. Printr-un
208 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU PIERDEREA CREDINŢEI LUI DAVID 209

studiu atent şi consecvent al Scripturii şi prin revizuirea biruin- a istoriilor din Vechiul şi Noul Testament, care înfăţişează biruin-
ţelor lor din trecut, ei au păstrat aceste experienţe proaspete, ţele şi înfrângerile poporului lui Dumnezeu din trecut. Apoi, când
pline de viaţă şi la îndemână, aşa încât, atunci când a venit cea- ispita vine la noi, amintirea acestor evenimente va sluji să ne
sul încercării şi ispitei, ei erau înarmaţi cu credinţă pentru con- călăuzească şi să ne întărească credinţa în Eliberatorul nostru
flict. puternic.
Dar în aceeaşi măsură, de fiecare dată când au stăruit asupra
situaţiilor dificile imaginându-şi ce era mai rău, ei s-au pus sub
Ne amintim cum
controlul Satanei, urmând îndrumările sale. Exact acest lucru i
Dumnezeu ne-a con-
s-a întâmplat lui Israel la Cadeş Barnea. Atunci când le-a fost
prezentată perspectiva ameninţătoare de a smulge ţara de la
Necaz dus cu bine în trecut
şi-I încredinţăm Lui
canaaniţi, ei nu şi-au luat privirea de la imaginea întunecată şi
problema
nu s-au gândit la protecţia şi conducerea credincioasă a lui
Dumnezeu de până atunci. În schimb, ei au ales să stăruiască
asupra imaginii întunecoase din faţa lor, şi astfel, Dumnezeu,
Uităm că Dumnezeu
făgăduinţele Sale glorioase, puterea Sa măreaţă şi lucrarea Sa
ne-a condus cu bine în
credincioasă pentru ei din trecut, au fost cu toate uitate.
trecut şi ne întoarcem
Credinţa lor a scăzut şi singurul rezultat posibil pentru ei a fost
la faptele personale
înfrângerea şi amânarea. pentru a găsi soluţia
Când sunt înţelese cum trebuie, aceste istorii ne vor impresio-
na adânc mintea cu importanţa vitală de a face pasul corect în
ceasul încercării. Acest lucru poate fi realizat doar dacă mintea Când necazurile vin asupra noastră trebuie să ne oprim şi
este pregătită cum trebuie mai înainte de acel timp, învăţând să să ne gândim bine ce curs să urmăm.
ne încredem în marele nostru Rezolvator de probleme pentru
soluţiile la dificultăţile inevitabile pe care le întâmpinăm de la o
zi la alta.
„Trebuie să ne obişnuim să căutăm călăuzirea divină prin
rugăciune; trebuie să învăţăm să ne încredem în El, de la care
ne vine ajutorul. Dorinţele noastre trebuie să se îndrepte spre
Dumnezeu; sufletele noastre trebuie să Îl urmeze, atitudinea
noastră fiind întotdeauna aceea de rugă.” Semnele timpului, 15
mai, 1884, par. 2.
„Să învăţăm a ne încrede în iubirea Lui, aşezând asupra Sa
grijile noastre.” Parabolele Domnului Hristos, cap. 2, subcap.
Pregătirea ogorului, ultimul paragraf.
Fiecare creştin trebuie să conlucreze cu Hristos cu o stăruinţă
continuă, pentru a-şi pregăti mintea să reacţioneze corect atunci
când vin necazurile. Aceasta este străduinţa de a intra în odihna
de Sabat. De asemenea, trebuie să ne amintim de felul în care
Dumnezeu ne-a eliberat în trecut, incluzând o cunoaştere deplină
DAVID ALEGE CALEA SUCCESULUI 211

Lecţiile experimentate de David în viaţa sa de până aici, ar


fi trebuit să-l înveţe diferenţa dintre siguranţa pe care o avea
atunci când urma planurile lui Dumnezeu şi primejdia înfrân-
gerii care era de aşteptat atunci când s-a încrezut în sine ca
făcător de planuri. Totuşi, în timpul petrecut ca fugar pe dealu-
rile Iudeii, David a continuat să amestece aceste două proce-
CAPITOLUL 13 dee. Uneori el a fost neclintit în loialitatea sa faţă de
Dumnezeu, în timp ce altă dată s-a întors la planurile persona-
le ca să se elibereze.
Când fiecare din noi ne gândim la viaţa noastră trecută, vom
vedea că am experimentat acelaşi amestec. Când şi când am
David alege calea succesului acordat lui Dumnezeu locul Său legitim de Conducător al nos-
tru, dar cel mai adesea El a fost pus în postura de Ajutor al
nostru. O examinare minuţioasă ne va convinge că ori de câte
ori problemele noastre au fost predate cu totul lui Dumnezeu,
(O citire atentă şi cu rugăciune a capitolelor 22-24 din oricât de complexe sau ameninţătoare au fost ele, El a putut să
1 Samuel împreună cu capitolele 64 şi 65 din Patriarhi şi profeţi, le rezolve cu o uşurinţă şi eficienţă impresionantă. În timp ce,
ne va ajuta să adâncim înţelegerea acestui capitol.) de cele mai multe ori, când noi ne-am asumat răspunderea de
a fi rezolvatorii problemelor noastre, problema doar a crescut
şi s-a extins.
Un amestec de procedee O astfel de cercetare ar trebui să-l convingă pe poporul lui
Dumnezeu că este necesar să aibă loc o schimbare. În loc de a ne
impul în care David a experimentat o serioasă cădere a cre- întoarce la Dumnezeu din când în când, trebuie să învăţăm să
T dinţei şi drept urmare a trebuit să fugă de Saul la Nob iar
apoi în ţara filistenilor, a fost un timp de necaz. El nu a mai expe-
ne încredem cu totul în El şi să aruncăm orice grijă asupra Lui,
acesta fiind primul lucru pe care să-l facem. Apoi, în loc să expe-
rimentat adevărata odihnă de Sabat. Nu s-a mai bucurat de pace rimentăm eliberarea doar ocazional, ea ar putea fi o stare per-
şi linişte în timpul acestor experienţe, pentru simplul motiv că nu manentă, care ne-ar face fericiţi. Atunci ne vom bucura de privi-
a privit la Dumnezeu ca fiind Rezolvatorul său de probleme. legiul de a fi în mod continuu în adevărata odihnă de Sabat.
Dumnezeu nu s-a opus planurilor lui David. În timp ce el a Când ne amintim de procedeele lui Dumnezeu faţă de noi în
ales să fie propriul său rezolvator de probleme, Domnul a aştep- trecut, vom fi adânc impresionaţi de caracterul Său iubitor, deoa-
tat până ce slujitorul Său i-a dat înapoi poziţia Sa de drept, învă- rece El este condus de o dorinţă puternică să ne salveze. Mulţi
ţând să se încreadă cu totul în El. Între timp, David trecea de la oameni au impresia că Dumnezeu aşteaptă şi veghează ca să ne
un necaz la altul şi mai mare, fiind ocupat să adauge confuzie condamne, dar o astfel de vedere se bazează pe o înţelegere gre-
după confuzie. şită a caracterului Său. În timp ce suntem ocupaţi să ne facem
După ce a scăpat cu greu de la filisteni, care erau nerăbdători singuri probleme luând lucrurile în mâna noastră şi aşteptând ca
să se răzbune pentru executarea lui Goliat, el a găsit refugiu în Dumnezeu să ne ajute în această lucrare pe care noi am ales-o,
dealurile Iudeii. A fost însoţit de alţi oameni din Israel, socotiţi El aşteaptă cu răbdare ziua când noi vom discerne nebunia căi-
ca şi el în afara legii, trăind ca nişte fugari rătăcitori ce se ascun- lor noastre, dându-I lui sarcina de a ne rezolva problemele.
deau de mânia lui Saul (vezi 1 Samuel 22,1.2). Atunci când vedem caracterul real al lui Dumnezeu, vom fi
212 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU DAVID ALEGE CALEA SUCCESULUI 213

uimiţi şi umiliţi să vedem că Tatăl nostru ceresc nu are deloc răspuns: ‚Scoală-te şi coboară la Cheila, căci dau pe filisteni în
spiritul răzbunării, ci are doar o dorinţă puternică de a binecu- mâinile tale.’” Vers. 3 şi 4.
vânta şi reface. Această descoperire nu poate să nu aducă din Cu astfel de îndrumări clare şi directe, care nu conţineau nici
partea sufletului un răspuns de adorare şi iubire. Acesta este o plănuire omenească, David a fost asigurat că acţiunea nu avea
efectul pe care l-a avut asupra lui David, care a dat expresie să eşueze. Ştia exact ce trebuia să facă, aşa că a relatat cu o
simţămintelor sale în minunaţii Psalmi care au fost scrişi spre încredere calmă oamenilor săi îndrumările date de Dumnezeu,
binele nostru. Din păcate, David a trebuit să înveţe aceste minu- iar aceştia au mers cu el şi au câştigat o victorie deplină asupra
nate caracteristici ale Tatălui său ceresc pe o cale grea, urmând filistenilor.
unor procedee greşite. Vom fi binecuvântaţi atunci când vom „David s-a dus, deci, cu oamenii lui la Cheila, şi s-a bătut
învăţa din greşelile lui David, nu din ale noastre, căci atunci ne împotriva filistenilor; le-a luat vitele, şi le-a pricinuit o mare
vom încrede cu totul în Domnul, în loc de a ne încrede când în înfrângere. Astfel a izbăvit David pe locuitorii din Cheila.”
El, când în noi. Vers. 5.
Dacă David ar fi urmat aceste procedee în întâlnirea cu mare-
le preot şi în alegerea locului unde să fugă, el s-ar fi bucurat de
Biruinţa lui David la Cheila acelaşi succes pe care l-a câştigat aici împotriva filistenilor.
Nu vedem nici o greşeală în felul în care David a urmat
Luând în considerare perioada de timp când David a oscilat îndrumările lui Dumnezeu atunci când a eliberat Cheila. A ară-
între căile sale şi căile lui Dumnezeu, vom privi mai întâi asu- tat o îndreptare faţă de timpul când alunecase în conceperea
pra experienţei sale la Cheila. propriilor planuri, experimentând rezultate rele. Imediat ce
La scurt timp după ce s-a refugiat în peştera Adulam, la ure- David s-a întors către Dumnezeu în credinţă, El i-a descoperit
chile lui David a ajuns vestea că filistenii cercetau cetatea binevoitor planurile Sale, încredinţându-i-le spre îndeplinire.
Cheila. Recunoscând în aceasta o problemă serioasă, de data Când David a adus la îndeplinire aceste planuri divine,
aceasta David nu s-a întors spre el însuşi ca rezolvator de pro- Dumnezeu l-a umplut cu putere ca să-i înfrângă pe filisteni.
bleme, ci a încredinţat această criză Domnului. L-a întrebat pe Unii oameni găsesc această atitudine a lui Dumnezeu ca fiind
Dumnezeu ce trebuia să facă şi apoi a ascultat de îndrumările surprinzătoare, punându-i oarecum în încurcătură. Ei cred că
Sale speciale. mai înainte ca Dumnezeu să Se poată încrede pe deplin în
„Au venit şi au spus lui David: ‚Iată că filistenii au început David şi să manifeste puterea Sa pentru el, David trebuia să
lupta împotriva Cheilei, şi au jefuit ariile.’ David a întrebat pe demonstreze într-un timp de probă, că este vrednic de astfel de
Domnul şi a zis: ‚Să mă duc, şi să bat pe filistenii aceştia?’ Şi binecuvântări.
Domnul i-a răspuns: ‚Du-te, bate pe filisteni, şi izbăveşte În felul acesta se tratează de obicei oamenii unii pe alţii şi pe
Cheila.’” 1 Samuel 23,1.2 copiii lor, dar nu aşa procedează Dumnezeu cu copiii Săi. Tot ce
Ascultând de îndrumările Domnului, iată că s-a ridicat imediat avea David de făcut era să-şi recunoască păcatul, să facă o măr-
o altă problemă. Oamenii lui David nu erau pregătiţi să meargă turisire de adevărată pocăinţă, să repare pe cât posibil ce a gre-
la această luptă, deoarece ei vedeau doar necazuri şi pierdere. şit, şi apoi să se încreadă în procedeele lui Dumnezeu şi să ascul-
David a mers la Dumnezeu pentru a doua oară, ca să ceară alte te de ele atunci când avea nevoie de soluţii pentru problemele
îndrumări speciale de la marele Rezolvator de probleme. sale. Imediat ce a făcut aceşti paşi, Dumnezeu a putut lucra pen-
„Dar oamenii lui David i-au zis: ‚Iată că noi ne temem chiar tru el. Aceasta este iubirea plină de îndurare şi milă a Tatălui
aici în Iuda; ce va fi când vom merge la Cheila, împotriva oştilor nostru ceresc.
filistenilor?’ David a întrebat iarăşi pe Domnul. Şi Domnul i-a
214 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU DAVID ALEGE CALEA SUCCESULUI 215

Succesul lui David la peştera din En-Ghedi David a înţeles că era răspunderea sa să detecteze adevărata
natură a acestei propuneri, şi, dacă nu corespundea principiilor
Nu peste mult timp, o încercare şi mai mare a venit peste de operare ale lui Dumnezeu, să nu aibă nimic de-a face cu ea.
David. Primind vestea că David se ascunde în pustia En-Ghedi, El a acţionat cu multă credincioşie de data aceasta. Sfaturile şi
împăratul Saul a pornit să-l caute pe vrăjmaşul său declarat. avertizările ce ne sunt descoperite în această istorie sunt de o
„Saul a luat trei mii de oameni aleşi din tot Israelul, şi s-a dus deosebită importanţă pentru copiii lui Dumnezeu din aceste zile
să caute pe David şi pe oamenii lui până pe stâncile ţapilor săl- de pe urmă. Satana ştie cât de dedicaţi sunt ei cauzei şi intere-
batici. A ajuns la nişte stâne de oi, care erau lângă drum; şi acolo selor Domnului, şi el concepe ispitele sale, astfel încât creştinii
era o peşteră, în care a intrat să doarmă. David şi oamenii lui să nu le recunoască. El deghizează ispitele sale, făcându-le să
erau. . . în fundul peşterii.” 1 Samuel 24,2.3. pară ca fiind ocazii potrivite pentru a înainta cauza pe care o
Fără să se gândească la vreo primejdie, Saul a intrat chiar în iubesc. Satana intenţionează să-i facă să creadă că ascultă de
peştera unde se ascundea David de el, în timp ce trupele împă- Cel Atotputernic când, de fapt, ei aduc la îndeplinire planurile
ratului aşteptau afară. Oamenii lui David au interpretat aceas- lui rele. De aceea, trebuie ca să cercetăm cu grijă orice îndruma-
tă întâmplare ca fiind o lucrare clară a providenţei, ce indica că re pe care o primim, pentru a vedea care este adevărata ei natu-
el trebuia să-l omoare pe adversarul său. ră şi sursă. Dumnezeu a oferit destule avertizări şi exemple în
„Oamenii lui David i-au zis: ,Iată ziua în care Domnul îţi zice: Scriptură ca să-i educe pe copiii Săi, astfel încât să nu fie înşe-
Dau pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; fă-i ce-ţi va place.’ David laţi. Dacă David l-ar fi ucis pe Saul în acea zi, nici o rugăminte
s-a sculat, şi a tăiat încet colţul hainei lui Saul.” 1 Samuel 24,4. din partea sa nu ar fi fost primită de Dumnezeu ca să justifice o
David a fost ispitit să vadă şi el lucrurile în felul acesta, dar astfel de faptă.
imediat a recunoscut că aceasta era o rezolvare omenească. Aşa Sursa planului de a-l ucide pe Saul în acea peşteră ne este
că, el „s-a sculat şi a tăiat încet colţul hainei lui Saul”. descoperită prin însăşi natura acestui plan, deoarece presupu-
Împăratul Saul constituia o mare problemă nu doar pentru nea ca David să-şi asume rolul lui Dumnezeu pentru a împlini
David, ci pentru întregul Israel. El asuprea poporul, îndepărtân- făgăduinţele pe care El le-a făcut. Iehova l-a uns pe David ca
du-l de Domnul şi punând astfel în primejdie cauza lui împărat ales al lui Israel şi era răspunderea Sa, nu a lui David,
Dumnezeu. Părea că oricine avea să-l ucidă, avea să aducă ast- de a îndepărta pe conducătorul cel apostaziat, ce stătea în
fel un serviciu atât pentru Dumnezeu cât şi pentru Israel. calea împlinirii acestei făgăduinţe. Singurul curs corect pe
Pentru David personal, moartea lui Saul ar fi adus o mare uşu- care David îl putea urma, era de a aştepta cu răbdare, încre-
rare, scăpându-l de viaţa neplăcută de fugar şi oferindu-i coroa- zându-se în Domnul că El Îşi va face partea pentru a împlini
na făgăduită. În plus, împăratul cel rău îşi atrăsese asupra lui făgăduinţa.
sentinţa de moarte prin uciderea nedreaptă a marelui preot şi a De această dată, David a avut vederi foarte clare despre ceea
casei sale. ce trebuia să facă şi ceea ce nu trebuia să facă, şi a ştiut că nu
Mărturia împrejurărilor părea să declare că Dumnezeu îl trebuia să ia viaţa împăratului. Nu s-a supus ispitei de a rezol-
invita în mod clar pe David, ca instrument al Său ales, să-l ucidă va problemele în locul lui Dumnezeu. A lăsat această lucrare în
imediat pe Saul. De aceea, cei ce l-au urmat pe David i-au cerut seama lui Dumnezeu, făcând doar ceea ce l-a îndrumat
să acţioneze neîntârziat. Dumnezeu să facă. Singura concesie făcută de David a fost aceea
A fost o ispită plănuită cu multă măiestrie, dar David nu a de a rupe o bucată din veşmântul lui Saul, ca dovadă pentru
căzut în ea. Chiar dacă a greşit în alte situaţii, de data aceasta împărat că a fost cu totul în puterea lui. Imediat după ce a făcut
a putut face deosebire între principiul călăuzitor al lui aceasta, conştiinţa sa i-a spus că până şi acest lucru a fost un
Dumnezeu şi propunerea atractivă pe care i-o făcea Satana. pas prea departe (1 Samuel 24,6).
216 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU DAVID ALEGE CALEA SUCCESULUI 217

Soldaţii lui David au interpretat cu totul greşit scopul lui fost dacă David ar fi luat asupra lui acest rol şi ar fi ucis pe împă-
Dumnezeu în acest eveniment. Ei au privit lucrurile din punctul rat mai înainte ca timpul de probă al lui Saul să se încheie.
lor de vedere şi nu din perspectiva marii iubiri a lui Dumnezeu, Este trist desigur, că pocăinţa lui Saul a fost superficială şi nu
prin care El a căutat să-i dea lui Saul o altă ocazie de a vedea a durat mult, pentru că se baza pe simţuri. El a urmat modelul
natura reală a inimii lui rele şi de a se pocăi de păcatele sale. descoperit de atâţia alţii, care au venit sub influenţa Duhului
Pentru ca Dumnezeu să-i poată da lui Saul o altă şansă, Sfânt. Când s-au aflat în prezenţa acestei puteri divine, ei au
David, în loc să ia viaţa regelui, trebuia să joace rolul lui fost sensibilizaţi, supuşi, zdrobiţi şi, în aparenţă, erau pocăiţi,
Dumnezeu, demonstrând acea atitudine creştină care nu se răz- dar când au ieşit din acea atmosferă sfântă, ei s-au întors iarăşi,
bună. Acest lucru avea să-l conducă pe Saul să vadă că David nu manifestând o stare chiar mai rea decât înainte de a avea aceas-
era dedicat distrugerii sale, după cum credea el în mod fals, că tă convingere. Aşa a fost pocăinţa superficială a primului condu-
spiritul lui nu era în armonie cu Dumnezeu şi, drept urmare, nu cător încoronat al lui Israel.
era potrivit să conducă. Prin lucrarea lui David plină de iubire
şi neprihănire, Dumnezeu a apelat cu putere la conducătorul cel
rău ca să se pocăiască şi să se convertească. Chiar dacă împăra- Succesul lui David din pustia Zif
tul merita să fie distrus, timpul lui de probă nu se încheiase
încă, iar Dumnezeu, hotărât fiind să-l salveze dacă era posibil, David, pe deplin conştient de faptul că pocăinţa lui Saul avea
lucra neobosit în această direcţie. Tatăl cel veşnic s-a bucurat să fie doar temporară, a ales să fie în siguranţă rămânând în for-
când David, prin înţelegerea principiilor dreptăţii şi supunerea tăreaţa naturală oferită de pustia Zif, decât să se întoarcă în
sa faţă de conducerea divină, i-a permis lui Dumnezeu să vor- regiunile populate. Ştia că atunci când împăratul avea să se
bească cu putere şi convingere suveranului lui Israel. întoarcă la o stare mai rea ca înainte, ar fi mult mai periculos să
Când David i-a făcut cunoscut împăratului, ce asculta sur- fie în mijlocul poporului decât dacă ar sta în munţi. Pentru un
prins, că a fost cu totul în puterea sa (vezi 1 Samuel 24,8-16), timp scurt, David s-a bucurat de o oarecare uşurare în ce priveş-
Saul a fost mişcat până în străfundul fiinţei sale. te ura şi urmărirea lui Saul, dar imediat după ce a murit
„Când a sfârşit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: Samuel, profetul lui Israel, Saul şi-a reînnoit eforturile de a-l
,Glasul tău este, fiule David?’ Şi Saul a ridicat glasul şi a plâns. găsi şi distruge pe presupusul său vrăjmaş.
Şi i-a zis lui David: ‚Tu eşti mai bun decât mine; căci tu mi-ai Când David a aflat despre faptul că Saul şi-a reînnoit campa-
făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău. Tu îţi arăţi azi bunătatea cu nia împotriva lui, a pornit să descopere locul şi mărimea forţelor
care te porţi faţă de mine, căci Domnul mă dăduse în mâinile ce i se opuneau. Apropiindu-se de tabără în timpul nopţii
tale, şi nu m-ai omorât. Dacă întâlneşte cineva pe vrăjmaşul lui, împreună cu Abişai, însoţitorul său, şi găsindu-i pe toţi cufun-
îl lasă oare să-şi urmeze drumul în linişte? Domnul să-ţi răsplă- daţi într-un somn adânc, David a pătruns până în prezenţa
tească pentru ce mi-ai făcut în ziua aceasta! Acum iată, ştiu că împăratului adormit. Încă o dată monarhul a fost în puterea sa,
tu vei domni, şi că împărăţia lui Israel va rămâne în mâinile după cum a fost şi în peşteră. Din nou părea că Dumnezeu a
tale. Jură-mi, deci, pe Domnul că nu-mi vei nimici sămânţa mea aranjat în mod special executarea conducătorului cel rău, iar
după mine, şi că nu-mi vei şterge numele din casa tatălui meu.’” însoţitorul lui David l-a îndemnat să-l distrugă pe vrăjmaşul lor,
1 Samuel 24,16-21. argumentând că aceasta era ceea ce Dumnezeu voia şi aştepta
Mărturisirea lui Saul confirmă faptul că Dumnezeu a realizat de la ei.
o mare lucrare în el în acea zi; o lucrare ce presupunea ca David „David şi Abişai s-au dus noaptea la popor. Şi iată că Saul era
să Îl recunoască şi să Îl accepte pe Domnul său ca fiind singurul culcat şi dormea în cort în mijlocul taberei, şi suliţa lui era înfip-
Rezolvator de probleme şi Făcător de planuri. Cât de tragic ar fi tă în pământ la capul lui. Abner şi poporul lui erau culcaţi în jurul
218 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU DAVID ALEGE CALEA SUCCESULUI 219

lui. Abişai i-a zis lui David: ‚Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău „Saul a zis: ,Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, căci
în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea, şi să-l nu-ţi voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viaţa mea a fost
pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun, şi am făcut o mare
dau alta.’ Dar David i-a zis lui Abişai: ‚Nu-l omorî! Căci cine ar greşeală.’” 1 Samuel 26,21.
putea pune mâna pe unsul Domnului şi să rămână nepedepsit?’ Dar din nou pocăinţa lui Saul s-a dovedit a fi superficială.
Şi David a zis: ‚Viu este Domnul, că numai Domnul îl poate lovi; În toate aceste experienţe David a demonstrat cunoştinţele
fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va coborî într-un câmp de sale despre căile lui Dumnezeu şi adevărata odihnă de Sabat.
bătaie şi va pieri. Să mă ferească Domnul, să pun mâna pe unsul Chiar dacă a fost îndemnat de cei apropiaţi lui să ia lucrurile în
Domnului! Ia numai suliţa de la căpătâiul lui, cu ulciorul cu apă, mâinile sale, el a fost ferm în refuzul său de a uzurpa locul lui
şi să plecăm.’ David a luat, deci, suliţa şi ulciorul cu apă de la Dumnezeu ca Rezolvator de probleme. Drept urmare,
căpătîiul lui Saul, şi au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a băgat Dumnezeu a putut lucra minunat pentru el, şi chiar dacă Saul,
de seamă nimic, şi nimeni nu s-a deşteptat, căci Domnul îi cufun- cu forţele sale puternice şi întinsa lui reţea de spioni, a conti-
dase pe toţi într-un somn adânc.” 1 Samuel 26,7-12. nuat să caute a-i lua viaţa, David s-a bucurat de o protecţie
Încă o dată David a fost testat pentru a se vedea dacă cunoş- deplină şi a putut să-l aducă la umilire şi ruşine pe violentul
tea şi urma căile lui Dumnezeu, sau dacă avea să cedeze ispitei Saul. În timp ce David umbla încrezându-se în căile lui
de a împlini el făgăduinţele lui Dumnezeu. Dar el nu a ezitat de Dumnezeu, monarhul nu putea să-i ia viaţa.
a împlini voinţa lui Dumnezeu. Ca şi cum ar fi văzut mult mai Pacea minţii lui David ar fi fost asigurată pe deplin dacă el ar
clar calea lui Dumnezeu decât prima dată, el a explicat priete- şi-ar fi amintit mereu că atunci când Iehova l-a desemnat şi uns
nului său mai în detaliu nu numai despre convingerea sa că nu ca să fie împărat al lui Israel, El a făcut aceasta în deplină pre-
trebuie să se atingă de unsul Domnului, ci şi că Cel Atotputernic ştiinţă cu privire la toate primejdiile pe care David avea să le
avea să-l distrugă pe Saul atunci când timpul său de probă avea întâmpine în drumul său către tron. Atunci ar fi putut să-şi dea
să ia sfârşit. Între timp, puteau doar să aştepte şi să creadă. Din seama că Dumnezeu, care nu este niciodată luat prin surprinde-
nou mărturia dată de David prin faptul că l-a cruţat, l-a adus pe re, a luat toate măsurile pentru toate aceste nevoi, şi nimic nu-L
împărat la pocăinţă şi mărturisire. Dumnezeu i-a dat lui Saul o putea împiedica să-Şi îndeplinească scopul de a-l încorona ca
altă şansă pentru a primi darul adevăratei pocăinţe. rege. David nu trebuia să se îngrijoreze, nici să facă ceva pentru
a se asigura că făgăduinţele lui Dumnezeu vor fi împlinite.
Eliberat de orice grijă prin această cunoştinţă, era privilegiul
lui David ca în tot acest timp să se bucure de şcoala pe care o
David ofereau vicisitudinile vieţii. În orice nou atac asupra lui, el tre-
buia să vadă făgăduinţa că Dumnezeu era gata să ofere o altă
minunată manifestare a puterii Sale ocrotitoare, că Saul avea
să sufere o altă înfrângere şi că se apropia timpul când făgă-
Eu îmi Dumnezeu duinţa avea să fie împlinită. În felul acesta, în loc ca evenimen-
rezolv prob- îmi rezolvă succes tele vieţii să-l umple cu frică, ele aveau să-i adâncească şi lăr-
lema problema gească odihna sa de Sabat.
În felul acesta intenţionează Dumnezeu ca fiecare din noi să
Pentru că David i-a permis lui Dumnezeu să fie Rezolvatorul ne raportăm la ameninţările şi luptele vieţii. Nu trebuie să
său de probleme, Saul a primit o imagine clară despre caracte- vedem în ele drumul spre ruină, ci o ocazie ca Dumnezeu să-Şi
rul lui Dumnezeu. manifeste capacitatea Sa incredibilă de a rezolva orice problemă
220 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU

şi de a înfrânge orice plan pe care l-ar putea inventa Satana, ori-


cât de complex şi bine conceput ar fi. Fiecare încercare şi necaz,
fiecare primejdie pe care o întâmpinăm trebuie să ne umple de
bucurie la gândul că, dacă rămânem credincioşi şi încrezători,
vom fi subiectul unor măreţe demonstraţii ale lucrărilor lui
Dumnezeu. Atâta timp cât ne ţinem strâns de principiile odih-
nei de Sabat, nimic nu ne va distruge pacea, pentru că stăm „sub CAPITOLUL 14
ocrotirea Celui Preaînalt” şi ne odihnim „la umbra Celui
Atoputernic”. Psalmii 91,1.

Încurcătura lui David

(O citire atentă şi cu rugăciune a textului din 1 Samuel 27-28,


împreună cu ultimele 9 paragrafe ale capitolului 65 din Patriarhi
şi profeţi, ne va ajuta să adâncim înţelegerea acestui capitol.)

ând Satana vede pe copiii lui Dumnezeu adăpostiţi în cer-


C cul impenetrabil al protecţiei Sale, el nu încetează să lupte,
căutând să-i distrugă. În schimb, continuă să lucreze cu o hotărâ-
re neobosită în efortul de a-i ademeni să iasă afară din această
siguranţă în arena mortală a faptelor personale, unde poate să-i
înfrângă, sperând să-i distrugă. Prea adesea are succes. Ori de
câte ori creştinii găsesc cea mai mică scuză pentru a se întoarce la
căile lor, Satana încearcă să-i seducă să facă astfel.
David a căzut victimă chiar acestei ispite. Ne-am aştepta ca
după ce Dumnezeu l-a eliberat în repetate rânduri din mâinile
lui Saul, care căuta să-i ia viaţa, David avea să fie întărit ca să
urmeze căilor lui Dumnezeu. El nu trebuia să asculte deloc de
sugestia Satanei de a părăsi sfatul Celui Preaînalt, ca să asculte
în schimb de sfatul lui. Şi totuşi, el s-a supus acestei ispite. Chiar
în timpul în care Saul a fost obligat să se întoarcă la palatul său
umilit şi ruşinat, David, îngrijorându-se de ameninţarea conti-
nuă a existenţei sale, a început să conceapă propriile soluţii pen-
tru această problemă.
În curând David s-a încurcat fără ieşire în plasa pe care el
însuşi a ţesut-o. Ar fi pierit dacă nu ar fi fost iubirea uimitoare
222 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU ÎNCURCĂTURA LUI DAVID 223

şi spiritul salvator al îndurătorului nostru Tată ceresc. Vom stu- tură, nu s-a vărsat nici un strop de sânge. Cine ar fi putut să
dia despre această întoarcere care a avut loc în viaţa lui David, prevadă că Dumnezeu avea să lucreze pentru David într-un mod
despre consecinţele rele pe care le-a avut şi despre răspunsul atât de minunat?
incredibil din partea lui Dumnezeu ca să-l salveze. Dacă oamenii lui David s-ar fi gândit la felul în care
Dumnezeu i-a eliberat pe copiii Săi în trecut, ar fi putut să
prevadă că El va lucra la fel de minunat şi pentru David. Ei
O întoarcere nejustificată trebuia doar să-şi amintească de îmblânzirea lui Esau, care
era la fel de pornit să-l distrugă pe Iacov, după cum era Saul
Pentru a vedea cât de nejustificată a fost întoarcerea lui să-l ucidă pe David. Era de ajuns să-şi amintească de marele
David la filisteni pentru protecţie, avem nevoie să evaluăm în exod din Egipt, de traversarea Mării Roşii şi de minunata pro-
mod corect în ce măsură l-a scăpat Dumnezeu de comploturile tecţie ce li s-a oferit izraeliţilor în toate peregrinările lor. Mai
lui Saul. era şi exemplul lui Ghedeon, Debora, Barac şi nenumăraţi alţi
Din momentul în care David a fugit din prezenţa lui Saul, el eroi victorioşi din istoria lui Israel la care se puteau gândi.
s-a aflat într-o continuă primejdie, deoarece monarhul nu avea (Compară cu Evrei 11,32.)
de gând să se joace. El a permis simţămintelor sale să îi stăpâ-
nească mintea şi era hotărât să-l distrugă pe fiul lui Isai cu orice
preţ. În inima lui nu se mai găsea nici milă, nici bunătate, deoa-
rece ea era bântuită de flăcările aprinse ale răutăţii, urii şi Pe cine vei
intenţiilor criminale. La comanda sa se aflau forţe militare cu crede?
mult superioare celor care-l sprijineau pe David şi numeroşi
informatori care îi spuneau unde se ascundeau fugarii. Mărturia
lucrurilor vizibile şi a împrejurărilor declara cu convingere, deşi
în mod greşit, că David avea un viitor scurt. martorul îndoielii martorul credinţei
Dar Saul nu a luat în considerare rolul lui Dumnezeu de
Rezolvator de probleme pentru David. Saul se lăsa condus de
bazat pe lucrurile bazat pe Cuvântul
planurile sale şi îşi închipuia că şi David făcea la fel. De aceea,
vizibile şi pe lui Dumnezeu
s-a gândit că era vorba doar de un om şi puterea care o avea sub
împrejurări
comanda sa, contra altui om şi a forţelor sale. În mod logic, el a
tras concluzia că va fi un lucru simplu să îl găsească şi să îl dis-
trugă pe fugarul disperat. Ceea ce nu înţelegea el era faptul că Acestea sunt lucrările măreţe pe care Dumnezeu se bucură să
Cel Atotputernic luase cazul vrăjmaşului său în mâinile Sale. le facă pentru poporul Său, şi El este dezamăgit şi răpit de slava
De aceea, Saul nu avea nici o şansă să-şi aducă la îndeplinire Sa atunci când, în necredinţa lor, urmaşii Săi caută să se salve-
planurile lui criminale. ze singuri.
Priviţi la scena uimitoare în care împăratul mărturiseşte în Când monarhul a căutat pentru a doua oară să-i ia viaţa lui
faţa lui David în prezenţa războinicilor uimiţi din faţa peşterii! David, Dumnezeu a întors din nou planurile împăratului şi nici
Ceea ce împăratul a plănuit să fie un măcel sângeros al presu- de data aceasta nu s-a dat nici o lovitură şi nici nu s-a vărsat
pusului său vrăjmaş, s-a transformat într-o mărturisire plină de vreo picătură de sânge. Încă o dată împăratul a mărturisit rău-
căinţă în care el a recunoscut răutatea faptelor sale şi neprihă- tatea căilor sale, în loc de a da frâu liber simţămintelor într-un
nirea omului pe care căuta să-l distrugă. Nu s-a dat nici o lovi- măcel sângeros.
224 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU ÎNCURCĂTURA LUI DAVID 225

O altă fugă la vrăjmaşi „David şi-a zis în sine: ‚Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui
Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decât să fug în ţara
Dumnezeu ne-a oferit ca şi lui David o educaţie în căile Sale, filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot
pe care o putem câştiga meditând cu rugăciune la minunatele ţinutul lui Israel; aşa voi scăpa de mâna lui.’” 1 Samuel 27,1.
Sale lucrări. În felul acesta putem fi întăriţi împotriva pericolu- Atunci când David a spus: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui
lui de a ne întoarce la rezolvarea problemelor pe calea omeneas- Saul”, el a făcut o greşeală teribilă – a pierdut credinţa sa în
că şi la planurile omeneşti. Dumnezeu. Nu avea nici un motiv să ajungă la concluzia aceas-
Deşi Dumnezeu i-a oferit lui David astfel de ocazii, curând ta, pentru că avea destule dovezi care să-i arate că nu era voia
după ce împăratul s-a întors la palatul său, fugarul, uitând în lui Dumnezeu ca el să moară ucis de mâna împăratului. Atunci
aparenţă tot ce a făcut Domnul pentru el, a început să conceapă când l-a uns ca să fie următorul împărat, Dumnezeu, care
planuri personale pentru siguranţa lui şi a suporterilor săi. El a cunoaşte sfârşitul de la început cu o exactitate ce nu dă greş, a
fost corect în presupunerea că nu putea avea încredere în împă- prezis deja că David avea să urmeze lui Saul. Deci, convingerea
rat că va renunţa la hotărârea sa de a-l distruge – nu peste mult lui David că Saul avea să-l ucidă, era o speculaţie lipsită de logi-
timp Saul avea să-l vâneze din nou – şi că nu avea să aibă parte că ce luase locul descoperirilor demne de încredere ale lui
de nimic altceva decât un repaus temporar. Dar nimic din toate Dumnezeu cu privire la viitorul său.
acestea nu trebuia să-l îngrijoreze. Nu îi demonstrase Dumnezeu Cu toate acestea, David a pierdut din vedere planul divin pen-
din plin cât de capabil este El să-i ocrotească viaţa în ciuda tru acest viitor şi, în schimb, şi-a închipuit că Dumnezeu avea
mâniei împăratului? Ce dovadă avea că Dumnezeu urma să se să-l lase să piară. Nu era înclinat să se supună unei morţi de
schimbe şi să-l abandoneze? sacrificiu chiar atunci, aşa că în mod natural s-a întors către el
Dumnezeu nu avea nici o intenţie să-l părăsească pe slujito- însuşi ca rezolvator de probleme. După ce a făcut prima greşea-
rul Său şi ceea ce a făcut îndeosebi ca fuga lui David să nu aibă lă, a urmat în mod inevitabil cea de-a doua.
nici o scuză este faptul că el experimentase de curând eliberarea Pierzându-şi orice nădejde într-o împăcare cu Saul, David s-a
dată de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu l-ar fi părăsit, ar fi putut hotărât din nou să caute refugiu în ţinutul filistenilor. „Şi David
avea vreo scuză, dar David nu putea să arate nimic de felul aces- s-a sculat, el şi cei şase sute de oameni care erau împreună cu
ta, căci Dumnezeu nu a părăsit niciodată pe nimeni. Asemenea el, şi au trecut la Achiş, fiul lui Maoc, împăratul Gatului.”
lui Ilie după biruinţa sa de pe Muntele Carmel care a avut loc cu 1 Samuel 27,2.
ani mai târziu (vezi 1 Împăraţi 18,19-40), David nu a putut să Următorul paragraf ne vorbeşte despre aceste evenimente.
arate nici o greşeală din partea lui Dumnezeu, ci numai eliberări „David, fără sfat de la Domnul, a tras concluzia că Saul îşi
minunate. Şi totuşi, David a suferit – după cum şi poporul lui va îndeplini cu siguranţă planurile ucigaşe. Chiar şi atunci
Dumnezeu de azi este în pericolul de a face aceasta – o scădere când Saul îl urmărea şi căuta să-l nimicească, Domnul inter-
a credinţei, care tinde să urmeze unei biruinţe. venise pentru a-i asigura lui David împărăţia. Se poate ca
Dezastrele vin doar atunci când uităm modul în care Dumnezeu oamenii să nu înţeleagă căile lui Dumnezeu şi, privind numai
a lucrat pentru noi, când nu Îi îngăduim locul Său de drept, ci în la înfăţişare, ei consideră necazurile şi încercările pe care
schimb, privim la noi înşine pentru a scăpa din încurcăturile noas- Dumnezeu le îngăduie drept lucruri care sunt împotriva lor şi
tre. După cum Ilie a fugit din faţa mânioasei regine Izabela (vezi urmăresc nimicirea lor. La fel şi David privea la cele văzute,
1 Împăraţi 19,1-4), tot aşa David a fugit de mânia împăratului şi nu la făgăduinţele lui Dumnezeu. Se îndoia că va mai ajun-
Saul. Asemenea lui Ilie, David nu învăţase încă să se încreadă cu ge vreodată la tron. Încercările îndelungate îi obosiseră cre-
totul în Domnul. Chiar şi după nişte demonstraţii atât de măreţe dinţa şi-i istoviseră răbdarea.” Patriarhi şi profeţi, cap. 65,
ale puterii lui Dumnezeu, David s-a întors la înţelepciunea sa. par. 8 de la urmă.
226 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU ÎNCURCĂTURA LUI DAVID 227

Refugiul la filisteni liniştea în care Satana prinde sufletul în plasă înainte de dez-
lănţuirea îngrozitoarei furtuni. În curând urma să vină timpul
În felul acesta rolul de făcător de planuri a fost transferat de când David avea să vadă unde a greşit şi avea să regrete din tot
la Dumnezeu la David şi în ciuda aparentului succes de la înce- sufletul decizia pe care o luase. Avea să vadă că rezultatele pe
put al planurilor sale, în mod inevitabil un mare necaz s-a abă- care el le socotise bune, erau văzute de Dumnezeu ca fiind din-
tut asupra fiului lui Isai şi a celor şase sute de oameni ai săi. A tre cele mai rele. Unele din consecinţele înfricoşătoare sunt des-
fost nevoie de ceva timp ca problemele să apară, şi înainte de crise în următoarele paragrafe.
aceasta, avantajele câştigate păreau să confirme înţelepciunea „Domnul nu-l trimitea pe David la filisteni pentru a căuta
aparentă a deciziei luate. adăpost la cei mai înverşunaţi duşmani ai lui Israel. Tocmai
„David a fost primit cordial de împăratul filistenilor. Căldura naţiunea aceasta trebuia, în cele din urmă, să fie considerată ca
cu care a fost salutat se datora în parte faptului că împăratul îl cel mai rău vrăjmaş al lui şi totuşi el alergase acolo pentru a afla
admira şi în parte faptului că vanitatea lui era flatată, văzând ajutor la vreme de nevoie. După ce îşi pierduse încrederea în
un evreu care îi căuta protecţia. Pe moşiile lui Achiş, David era Saul şi în cei care îi slujeau, s-a încrezut în mila vrăjmaşilor
la adăpost de trădare. El îşi adusese familia, gospodăria şi bunu- poporului său. David era un comandant viteaz şi se dovedise un
rile şi tot aşa făcuseră şi oamenii săi [vezi 1 Samuel 27,3]; după războinic înţelept şi biruitor; dar, când a trecut la filisteni, el a
toate aparenţele, el venise să se stabilească definitiv în ţara lucrat direct împotriva propriilor interese. Domnul îi poruncise
filistenilor. Toate acestea îl linguşeau pe Achiş şi el făgădui să-i să-şi aşeze stindardul în ţara lui Iuda; dar lipsa de credinţă l-a
apere pe izraeliţii fugari.” Patriarhi şi profeţi, cap. 65, par. 5 de determinat să părăsească locul unde îl aşezase datoria.
la urmă. Dumnezeu a fost dezonorat de lipsa de credinţă a lui David.
Rezultatul imediat a fost acela că Saul a abandonat planurile Filistenii se temuseră de David mai mult decât se temeau de
sale de a-l persecuta pe refugiat, ceea ce a fost o uşurare bineve- Saul şi oştirea lui; şi, prin faptul că s-a aşezat sub protecţia filis-
nită pentru natura omenească a lui David şi a cetei sale. „Saul, tenilor, David le-a trădat acestora slăbiciunea propriului său
când a aflat că David fugise la Gat, a încetat să-l mai caute.” popor. În felul acesta, el îi încuraja pe aceşti duşmani neobosiţi
1 Samuel 27,4. să apese asupra lui Israel. David fusese uns ca să-l apere pe
Nu este greu să ne imaginăm satisfacţia cu care David a pri- poporul lui Dumnezeu şi Dumnezeu nu dorea ca servii Săi să-i
vit la rezultatul planului său. Era imposibil ca Saul să mai ajun- încurajeze pe nelegiuiţi, trădând slăbiciunile poporului Său, sau
gă la el, cu excepţia faptului că avea să obţină o mare biruinţă să le dea impresia că nu L-ar interesa bunul mers al acestuia. În
asupra filistenilor, iar aceştia erau prea puternici ca să fie sub- afară de aceasta, David a trezit în fraţii săi impresia că trecuse
jugaţi astfel. Acum David se putea relaxa şi bucura de viaţă fără la păgâni pentru a sluji dumnezeilor lor. Prin acest procedeu, a
să mai suspecteze fiecare om din jur ca fiind un posibil spion. dat ocazia ca motivele lui să fie greşit interpretate şi mulţi au
Încă o dată s-a bucurat de plăcerea de a fi împreună cu soţiile şi fost determinaţi să aibă prejudecăţi în privinţa lui. El a fost
copiii săi, iar ameninţarea unei morţi premature a fost dată la o călăuzit să facă exact ce dorea Satana, deoarece, atunci când a
parte. Se părea că are orice motiv să creadă că a făcut o mane- căutat adăpost la filisteni, a adus o mare bucurie în rândurile
vră foarte înţeleaptă. vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi ai poporului Său. David nu a
Dar nu exista nici un fir de plănuire divină în planul său – era renunţat să I se închine lui Dumnezeu şi nici nu a încetat să fie
cu totul de origine omenească. De aceea, nimic nu putea merge devotat cauzei Lui; dar şi-a sacrificat încrederea în El în ceea ce
bine, chiar dacă părea aşa la început. Pacea şi odihna de care priveşte siguranţa personală şi, în felul acesta a întinat caracte-
David şi oamenii săi s-au bucurat nu au fost de la Dumnezeu şi rul sincer şi credincios pe care Dumnezeu îl cere de la servii săi.”
nu i-a făcut să fie adevăraţi ţinători ai Sabatului; a fost de fapt Patriarhi şi profeţi, cap. 65, par. 6 şi 7 de la urmă.
228 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU ÎNCURCĂTURA LUI DAVID 229

Greşeala de judecată a lui David deri aparente şi vom fi puternic ispitiţi să urmăm un curs alter-
nativ. Deşi după judecata noastră acest lucru are menirea să
Cât de diferită a fost evaluarea făcută de Dumnezeu cursului înlăture orice piedică împotriva bunului mers al lucrurilor şi
urmat de David faţă de evaluarea făcută de el însuşi! În timp ce orice pierderi care par să ne ameninţe, nu trebuie să cedăm sub
David era plin de satisfacţie pentru rezultatele plănuirii sale, nici o împrejurare unei astfel de ispite. Având ochii pironiţi asu-
Cel Atotputernic a fost întristat iar planul Său de a oferi tronul pra capacităţilor infinite ale lui Dumnezeu şi a credincioşiei Lui
celui pe care-l alesese a fost împiedicat. Mai mult decât atât, pe care ne putem baza, trebuie să ne încredem în El şi să ascul-
deşi David nu putea vedea încă aceasta, cursul urmat de el a tăm fără nici o rezervă de îndrumările Sale. Dacă David ar fi
generat o furtună de necazuri care, dacă nu ar fi fost harul sal- făcut astfel, ar fi fost salvat de la multe suferinţe şi necazuri.
vator al lui Dumnezeu, l-ar fi distrus definitiv.
Scripturile ne descoperă în repetate rânduri această diferen-
ţă între gândirea omenească şi cea divină. Cursul pe care copiii David îl înşeală pe Achiş
Săi l-au considerat deseori ca fiind cel mai bun, era socotit de
Dumnezeu ca fiind cel mai rău. Timpul a confirmat totdeauna că O caracteristică a celor care iau asupra lor sarcina de a lua
atunci când noi ne asumăm răspunderea de a plănui lucrarea lui decizii în locul lui Dumnezeu este aceea că ei sunt hotărâţi să-I
Dumnezeu, rezultatul final va fi dezastrul. Cu cât beneficiem rămână loiali, şi cu toate că lucrează împotriva Lui, nu urmează
mai mult în urma studiului despre numeroasele întâmplări de cu totul căile celor necredincioşi. Astfel, când David a ajuns în
genul acesta, cu atât mai mult vom fi eliberaţi de înclinaţia de a ţara filistenilor, el nu s-a aşezat în capitala ţării blestemată de
lua decizii în locul lui Dumnezeu. păcat, unde el şi urmaşii săi s-ar fi aflat sub o continuă ispită de
Avem nevoie să înţelegem că răspunderea pentru conducerea a renunţa la credincioşia lor faţă de Dumnezeu pentru a trăi o
lucrării lui Dumnezeu nu ne revine nouă. Această poziţie Îi viaţă de închinare la idoli. În schimb, David a cerut un loc retras
aparţine Domnului. Noi ne îndeplinim pe deplin partea ce ne în afara capitalei, unde el şi ceata lui puteau să-şi păstreze închi-
revine atunci când primim de la El îndrumările speciale şi le narea faţă de adevăratul Dumnezeu. Aşa că împăratul i-a dat
împlinim cu exactitate. Dacă ne angajăm să avem încredere şi Ţiclagul, un loc situat la est de Gat (vezi 1 Samuel 27,5.6).
să ascultăm în felul acesta, ne vom găsi deseori în faţa unei pier- Plasându-se sub protecţia filistenilor, David s-a hotărât să se
asigure că nimic nu avea să-i ameninţe. El a făcut să pară că el
s-a despărţit în realitate cu totul de poporul său. De aceea,
Decizia atunci când a atacat pe aliaţii din partea de sud a filistenilor, a
spus împăratului că a devastat teritoriul izraeliţilor. Aceasta a
fost o minciună pe faţă al cărei autor cu siguranţă nu era
Dumnezeu.
Rezultate pe termen scurt „David şi oamenii lui se suiau şi năvăleau asupra gheşuriţilor,
ghirziţilor şi amaleciţilor; căci neamurile acestea locuiau din
Rezultate pe termen lung vremuri vechi în ţinutul acela până la Şur şi până în ţara
Egiptului. David pustia ţinutul acesta; nu lăsa cu viaţă nici băr-
Deoarece noi privim doar la rezultatele imediate ne simţim bat nici femeie, le lua oile, boii, măgarii, cămilele, hainele, şi
uneori îndreptăţiţi să alegem un curs greşit. Dacă am putea apoi se întorcea şi se ducea la Achiş. Achiş zicea: ‚Unde aţi năvă-
vedea mai dinainte rezultatele pe termen lung, am fi şocaţi. lit azi?’ Şi David răspundea: ‚Spre miazăzi de Iuda, spre miazăzi
de Ierahmeeliţi şi spre miazăzi de Cheniţi.’ David nu lăsa cu
230 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU ÎNCURCĂTURA LUI DAVID 231

viaţă nici bărbat, nici femeie ca să vină la Gat ‚căci’ se gândea el, izraeliţii. În felul acesta, fiecare mişcare plănuită de David, îl
ei ‚ar putea să vorbească împotriva noastră şi să zică: Aşa a ajuta pe Satana să-l prindă şi mai mult într-o încurcătură teri-
făcut David.’ Şi acesta a fost felul lui de purtare în tot timpul cât bilă menită să-l distrugă.
a locuit în ţara filistenilor. Achiş se încredea în David, şi zicea: Când regele înşelat a venit la David cu rugămintea de a i se
‚S-a făcut urât poporului său Israel, şi va rămâne în slujba mea alătura în atacul plănuit împotriva lui Israel, dintr-o dată fuga-
pe vecie.’” 1 Samuel 27,8-12. rul şi-a dat seama de rezultatul modului în care a rezolvat el
Când David a văzut că Achiş accepta ce-i spunea el, avea problemele.
motiv să se simtă satisfăcut cu mijloacele pe care le folosea ca „Pe vremea aceea, filistenii şi-au strâns taberele şi au făcut o
să-l convingă pe împăratul palestinian că poate avea încredere oştire ca să pornească la război împotriva lui Israel. Achiş i-a zis
în el. Nu ştim de câte ori au fost repetate aceste minciuni, dar se lui David: ‚Să ştii că vei veni cu mine la oştire, tu şi oamenii tăi.’”
poate să fi fost de fiecare dată când David s-a aventurat să dis- 1 Samuel 28,1.
trugă pe vrăjmaşii izraeliţilor într-o perioadă de „un an şi patru Dacă războiul ar fi fost împotriva amaleciţilor sau a oricăror
luni” (vezi 1 Samuel 27, 7). Conştiinţa lui David trebuie să-l fi alte naţiuni blestemate din acel timp, David nu s-ar fi găsit în
mustrat de fiecare dată când îl înşela pe protectorul său, împă- nici o dificultate, pentru că aceştia erau vrăjmaşii lui Israel. Dar
ratul, dar el îşi liniştea vocea lăuntrică cu argumentul că scopul filistenii nu aveau nici un interes să întreprindă astfel de cam-
scuză mijloacele. panii împotriva aliaţilor lor. În schimb, erau hotărâţi să distru-
Este de înţeles, cu toate că nu poate fi scuzat, faptul că o per- gă pe vechiul lor vrăjmaş, Israel. În felul acesta David şi oame-
soană spune o minciună sub presiunea unei ispite neaşteptate, nii săi au fost dintr-o dată chemaţi să se alăture lui Achiş în răz-
dar este mai greu de acceptat când ştim că David cunoştea boi împotriva poporului lui Dumnezeu, care era şi poporul lor.
dinainte că avea să spună aceleaşi neadevăruri împăratului de Aceasta era ceva ce ei nu puteau face nicidecum. Cu câtă
câte ori se întorcea de la luptă. De fapt, David nu avea altceva uimire trebuie să fi ascultat David cuvintele lui Achiş faţă de
de ales odată ce a preluat răspunderea de a lua el deciziile. care nu îndrăznea să-şi trădeze adevăratele simţăminte sau
Trebuia să rezolve problemele pe care şi le-a creat prin orice mij- limite. Dintr-o dată a văzut situaţia încurcată în care a intrat.
loc avea la dispoziţie. Folosirea forţei, era în mod evident Lăsând să se înţeleagă că a părăsit pentru totdeauna pe Israel,
neadecvată şi nedorită, iar lui David nu-i mai rămânea alt mij- fiind acum unit cu filistenii, David a condus în mod natural pe
loc decât înşelăciunea. După toate aparenţele aceste procedee au monarh să aştepte că-l va sprijini în lupta împotriva lui Israel.
avut succes, pentru că împăratul a crezut ceea ce a spus şi avea De fapt, împăratul credea că David avea să se bucure să aibă
încredere în el. ocazia de a riposta împotriva lui Saul.
Însă, în ciuda faptului că îşi mutase încrederea de la
Dumnezeu la sine în anumite domenii, David era încă un copil al
Dilema lui David lui Dumnezeu şi în inima sa el rămăsese loial cauzei şi interese-
lor Sale. Deşi nu ar fi putut niciodată să meargă să lupte împo-
Satana a privit la aceste procedee cu mare satisfacţie. El l-a triva poporului său, el nu putea spune aceasta regelui, căruia îi
îndemnat pe fiul lui Isai să părăsească răspunderile pe care le făcuse o impresie cu totul diferită. David s-a prins în plasa pe
avea în Iuda, pe care le primise de la Dumnezeu, ca să caute pro- care el însuşi a ţesut-o. Tot ce a putut face a fost să încerce să câş-
tecţie în ţara celor mai înverşunaţi vrăjmaşi, filistenii. Acolo, el tige timp, sperând că avea să fie eliberat într-un fel sau altul. Aşa
l-a ispitit pe David să-l convingă pe Achiş că era un aliat loial al că i-a răspuns lui Achiş în mod evaziv, dar într-un fel care dădea
său şi putea avea încredere în el că va lupta pentru cauza rege- regelui impresia că era de acord să meargă la război împreună cu
lui în timp de război, îndeosebi împotriva propriului său popor, el împotriva izraeliţilor.
232 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU ÎNCURCĂTURA LUI DAVID 233

„David a răspuns lui Achiş: ‚Ei bine, vei vedea ce va face robul nu este nici o siguranţă în astfel de procedee şi că Dumnezeu este
tău.’ Şi Achiş i-a zis lui David: ‚De aceea te voi pune păzitorul singurul care poate plănui pentru noi şi lucrarea Sa.
capului meu în tot timpul.’” 1 Samuel 28,2. David s-a băgat singur în situaţia în care se găsea, iar după
„Achiş a înţeles cuvintele acestea ca pe o asigurare de sprijin dreptatea omenească părea că trebuie să fie aspru pedepsit ca să
în războiul ce se apropia şi a făgăduit să-i dea multă cinste lui înveţe bine lecţia. Cu toate că noi suferim din pricina diferitelor
David şi chiar un loc de frunte la curtea filistenilor.” Patriarhi şi urmări ale păcatului, Dumnezeu nu ne pedepseşte. Dacă aceas-
profeţi, cap. 65, penultimul paragraf. ta ar fi fost calea Sa, ar fi avut atunci ocazia să spună: „David,
În ce dilemă se găsea acum David! Dacă refuza să meargă la dacă M-ai fi ascultat şi ai fi urmat îndrumările Mele, nu te-ai fi
război, monarhul ar fi înţeles imediat înşelătoria sa de până aflat niciodată în situaţia în care eşti acum. Este timpul să
atunci. Un înşelător dovedit este un om periculos. Achiş, care înveţi această lecţie. Te voi lăsa să-ţi înduri soarta ca să ştii pe
asemenea potentaţilor de mai înainte îşi menţinuse puterea viitor cine trebuie să plănuiască pentru tine.” Acesta este carac-
prin eliminarea fără milă a oricărui om care prezenta o amenin- terul pe care Satana caută mereu să-l atribuie lui Dumnezeu.
ţare pentru el, l-ar fi executat probabil imediat pe David şi ar fi După ce ne-a condus să ne încredem în căile noastre şi să cădem
poruncit să fie omorâţi toţi urmaşii lui şi familia de asemenea. astfel în păcat, el argumentează că nu ne putem aştepta ca
Pe de altă parte, dacă ar fi mers la război şi Saul ar fi fost Dumnezeu să ne elibereze din încurcătura în care ne-am prins
ucis în luptă, moartea lui s-ar fi datorat lui David, care ar fi fost singuri. Ne încurajează să ne încredem mai mult în noi înşine şi
privit ca un trădător faţă de Dumnezeu şi faţă de ţara sa. Drept mai puţin în Rezolvatorul nostru ceresc de probleme. Mai întâi,
urmare, el ar fi fost exclus pentru totdeauna de la tronul pro- Satana ne sfătuieşte că trebuie să ieşim singuri din dificultate,
mis şi stigmatizat ca fiind vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al popo- arătând astfel intenţiile noastre bune, şi doar apoi putem veni la
rului său. Aceasta l-ar fi costat preţul cel mai scump – viaţa Dumnezeu cu speranţa că ne va ierta şi binecuvânta. Aceasta
veşnică. Fără îndoială, viitorul împărat al lui Israel, arhitectul este o înşelătorie în care au căzut mii de oameni, cu rezultatul
propriilor necazuri, se găsea acum în faţa celei mai mari crize trist că, cu cât mai mult au încercat să rezolve problema, cu atât
din viaţa sa. mai complicată a devenit ea.
Dacă a existat vreun timp în care trebuie să cunoaştem cum
vede Dumnezeu situaţia în care ne găsim, acesta este atunci
Răspunsul lui Dumnezeu când planurile noastre ne-au băgat în încurcături serioase.
Cunoştinţa obţinută din studiul acestor exemple date de
Dacă David ar fi rămas în Iuda unde l-a pus Dumnezeu, nici Dumnezeu prin modul cum a procedat El cu David cel greşit, va
Saul, nici Achiş nu i-ar fi cerut să plece la război. Ar fi fost un face să crească încrederea noastră în divinul nostru Purtător de
spectator fascinat de pe margine, privind cum Dumnezeu lucra poveri şi ne va înarma cu curajul de care avem nevoie ca să adu-
pentru a împlini planul Său de a-l pune pe tron. Nu ar fi fost cem toate necazurile noastre la El. Chiar dacă este adevărat că
niciodată obligat să-l înşele pe Achiş, şi acesta nu ar fi fost con- vom suferi consecinţele naturale ale păcatului nostru, dacă ne
dus să aibă false aşteptări din partea lui. întoarcem la Rezolvatorul nostru de probleme infailibil vom fi
Datorită faptului că a ales să fie el însuşi făcătorul de planuri călăuziţi cum să procedăm ca să mergem pe căile lui Dumnezeu.
se găsea acum în această dilemă în care, indiferent ce curs ar fi Cu adevărat înţelept este copilul lui Dumnezeu, care studiază cu
urmat, ar fi pierdut totul. Aceasta este o altă mărturie a Bibliei stăruinţă procedeele Lui faţă de David şi alţi eroi ai Bibliei în
care se adaugă celor pe care le-am luat deja în considerare, măr- lumina aceasta.
turisind despre rezultatele rele ale plănuirii omeneşti. Pe măsură
ce studiem aceste exemple biblice, Duhul Sfânt ne va convinge că
ELIBERAREA LUI DAVID 235

făgăduinţele lui Dumnezeu, suntem pe cale de a ieşi biruitori


din acea problemă. După ce David a făcut aceasta şi şi-a luat
timp pentru a medita la credincioşia lui Dumnezeu din expe-
rienţa trecutului său, credinţa sa nu a putut decât să crească.
Când a început să se încreadă în puterea lui Dumnezeu, care
putea rezolva problema şi-l putea elibera, el a adăugat la credin-
CAPITOLUL 15 ţa sa şi hotărârea de a nu trăda pe Tatăl său ceresc. Odată ce
David a îndeplinit partea sa şi a lăsat soluţia în seama lui
Dumnezeu, nimic nu putea eşua şi nici nu a eşuat.

Eliberarea lui David Pocăinţa lui David

Dumnezeu nu avea nevoie să arunce săgeţi de condamnare


împotriva fiului Său greşit, pentru că David a văzut foarte clar
(O citire atentă şi cu rugăciune a capitolelor 27 şi 28 din unde a întors lui Dumnezeu rău pentru bine. Pe măsură ce şi-a
1 Samuel împreună cu ultimele 9 paragrafe ale capitolului 65 şi revizuit experienţele trecutului şi şi-a amintit cum Dumnezeu
primele 7 paragrafe ale capitolului 68 din Patriarhi şi profeţi, ne l-a condus şi l-a protejat cu atâta credincioşie atunci când I-a
va ajuta să adâncim înţelegerea acestui capitol.) dat ocazia, el şi-a dat seama ce greşeli grave a făcut şi cât rău
a pricinuit lucrării lui Dumnezeu. El ştia că merita cea mai
severă pedeapsă. În adâncă pocăinţă şi-a dorit cu ardoare să
Predarea problemei lui Dumnezeu nu-şi fi îngăduit niciodată să se întoarcă de la căile Domnului,
şi s-a hotărât în mod solemn să-şi păzească sufletul cu mai
u siguranţă că Dumnezeu nu ar fi putut lucra pentru mare grijă pe viitor.
C David, dacă în strâmtorarea sa el ar fi căutat să se descur-
ce singur, în timp ce Îi cerea lui Dumnezeu doar ca să-l ajute. Din
„David a fost nevoit să recunoască faptul că greşise. Mult mai
bine ar fi fost să-şi caute adăpost în puternica fortăreaţă a lui
fericire, David nu a făcut această greşeală. Fiind pe deplin con- Dumnezeu din munţi decât la vrăjmaşii declaraţi ai Domnului şi
ştient de gravitatea situaţiei şi că planurile sale au fost cauza ai poporului Său. Dar Domnul, în marea Lui îndurare, n-a
acestei dileme, şi-a dat seama că dacă va menţine modul său ante- pedepsit greşeala servului Său, lăsându-l singur pradă necazu-
rior de rezolvare a problemei avea să se supună cu totul puterii lui lui şi încurcăturilor; căci, cu toate că David, pierzându-şi încre-
Satana. Singura lui speranţă era aceea de a arunca întreaga pova- derea în puterea divină, se clătinase şi se depărtase de calea
ră asupra Domnului şi să o lase acolo ca El să ofere soluţia. Şi strictei sincerităţi, totuşi ţinta inimii sale era să fie credincios
exact aceasta a făcut. Apoi David a căutat să zidească o credinţă faţă de Dumnezeu.” Patriarhi şi profeţi, cap. 68, par. 2.
puternică şi activă în divinul său Rezolvator de probleme, care Căderea lui David în păcat a avut loc atunci când el a ales să
să-l susţină în hotărârea sa solemnă de a nu se alătura forţelor se încreadă în planurile sale, în loc să privească la Dumnezeu
lui Achiş împotriva poporului său, oricât l-ar costa aceasta. pentru călăuzire. Faptul că l-a minţit pe Achiş nu a fost prima
Am văzut deja că ori de câte ori suntem înconjuraţi de primej- sa greşeală, pentru că David părăsise deja calea adevărului mai
dii, dacă refuzăm să stăruim asupra împrejurărilor dureroase şi înainte de a-l înşela pe rege. Acesta a fost doar rezultatul înlo-
în schimb ne îndreptăm gândurile spre caracterul, lucrările şi cuirii căilor lui Dumnezeu cu căile sale.
236 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU ELIBERAREA LUI DAVID 237

În ciuda depărtării de căile lui Dumnezeu, totuşi, în inima sa Cu toate că David nu a putut vedea acest lucru, Dumnezeu
David era credincios Creatorului Său. Atâta timp cât această lucra cu stăruinţă pentru el şi el trebuia doar să continue să
loialitate constituia dispoziţia sa dominantă, Dumnezeu a putut aştepte cu răbdare ca lucrarea aceasta să se dezvolte. După cum
lucra cu putere pentru el, odată ce problema a fost încredinţată se întâmplă deseori Mântuitorul divin nu a putut să întoarcă
în mâinile Sale. Viitorul rege al Israelului nu avea nici o idee lucrurile în favoarea lui David până în preajma bătăliei. În acest
cum avea să-l elibereze cerescul său Rezolvator de probleme din timp, unsul Domnului trebuia să menţină o credinţă desăvârşi-
dilema în care se găsea, dar ştia că Dumnezeu nu este niciodată tă, în timp ce orice dovadă vizibilă arăta către cazul său ca fiind
luat prin surprindere şi are deja pregătită o soluţie perfectă. fără speranţă.
David trebuia doar să aştepte cu răbdare să fie salvat. Când David a lăsat problema complet în mâinile capabile ale
lui Dumnezeu şi nu a mai făcut nici un plan pentru a se elibera,
îngerii au putut să lucreze la inimile domnitorilor filisteni, care-l
Ceasul al unsprezecelea însoţeau pe Achiş în războiul său contra lui Israel. Prinţii filis-
teni erau atât de tulburaţi de nelinişte, încât au mers la împă-
Pe măsură ce zilele treceau şi ei se apropiau tot mai mult de rat ca să protesteze împotriva prezenţei lui David şi a forţelor
câmpul de luptă, David vedea că timpul trece fără să aibă vreo sale în oştirea lor, ce se îndrepta către conflictul apropiat.
dovadă vizibilă că Dumnezeu făcea ceva ca să-l salveze. În ast- „Domnii filistenilor au înaintat cu sutele şi miile lor; şi David
fel de momente simţim din plin presiunea de a ne întoarce la şi oamenii lui mergeau mai la coadă cu Achiş. Domnii filisteni-
faptele noastre. În ceasul al unsprezecelea, când nu se întreve- lor au zis: ‚Ce caută evreii aceştia aici?’ Şi Achiş a răspuns dom-
de nici o soluţie la orizont, asemenea lui Ilie pe Muntele Carmel, nitorilor filistenilor: ‚Acesta este David, slujitorul lui Saul, împă-
trebuie să evităm a stărui asupra primejdiilor în care ne găsim, ratul lui Israel. De mult este cu mine, şi n-am găsit nici cel mai
şi în schimb să continuăm să revizuim trecutul, să ne amintim mic lucru de care să-l învinuiesc, de la venirea lui şi până în ziua
de capacităţile şi căile minunate ale lui Dumnezeu, şi de credin- de azi.’ Dar domnitorii filistenilor s-au mâniat pe Achiş, şi i-au
cioşia Sa pe care ne putem baza. Când David a făcut aceasta, zis: ‚Trimite înapoi pe omul acesta, ca să se întoarcă în locul
încrederea sa în Dumnezeu a fost întărită şi el a refuzat în mod unde l-ai aşezat; să nu coboare cu noi pe câmpul de bătaie, ca să
hotărât să ia lucrurile din nou în mâna sa. nu ne fie vrăjmaş în timpul luptei. Şi cum ar putea să se facă
omul acesta plăcut stăpânului său, decât cu capetele oamenilor
Pe măsură ce timpul trece iar problema devine aparent tot noştri? Nu este acesta David pentru care cântau jucând: ‚Saul şi-a
mai ameninţătoare, există o presiune crescândă de a ne bătut miile lui, Iar David zecile lui de mii?’” 1 Samuel 29,2-5.
întoarce la faptele personale. „Omorârea vestitului lor apărător şi biruinţa lui Israel cu acel
prilej erau încă proaspete în memoria domnitorilor filistenilor.
a ne întoarce la faptele
presiune crescândă de

Ei nu credeau că David va lupta împotriva propriului său popor;


ţi iar dacă, în focul bătăliei, ar fi fost alături de ei, ar fi putut să le
ultă facă un rău mai mare filistenilor decât toată oştirea lui Saul.”
ic
dif Patriarhi şi profeţi, cap. 68, par. 4.
Dumnezeu a înţeles temerile care i-au tulburat adânc pe dom-
personale

nitorii filisteni. El ştia că ei aveau să treacă la acţiune dacă


temerile lor aveau să fie întărite gândindu-se la primejdia pe
timp care o aducea prezenţa lui David în mijlocul lor. Dumnezeu a
prevăzut că argumentele lor aveau să-l convingă pe împărat, dar
238 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU ELIBERAREA LUI DAVID 239

nu i-a forţat să meargă la el. Prin lucrarea îngerilor sfinţi, El i-a Eliberarea noastră
inspirat ca să-şi dea mai bine seama de natura ameninţării ce-i
însoţea. Când au mers la împărat ei erau pe deplin motivaţi de În procedeele Sale faţă de David, Tatăl nostru ceresc descope-
interesele personale şi nu ştiau de serviciul minunat pe care îl ră desăvârşirea căilor Sale. Studiind aceste lucruri, vedem o
aduceau în mod simultan cauzei lui Dumnezeu. demonstraţie cu privire la modul în care El va descurca până şi
„În timp ce Satana şi oastea lui erau preocupaţi să-l ajute pe cele mai grele dificultăţi, cu condiţia ca problema să fie predată
vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al lui Israel să plănuiască împotriva pe deplin în mâinile Sale. Eliberarea lui David părea să fie ceva
unui împărat care Îl părăsise pe Dumnezeu, îngeri ai Domnului prea frumos ca să fie adevărat, dar a fost într-adevăr reală. În ce
lucrau la eliberarea lui David din primejdia în care căzuse. Soli priveşte problema sa de a lupta împotriva lui Israel, el a fost eli-
cereşti i-au influenţat pe domnitorii filistenilor făcându-i să pro- berat pe deplin. Cu ce adorare şi laudă pentru minunatul său
testeze împotriva prezenţei lui David şi a oştirii lui în mijlocul Eliberator trebuie să se fi întors David înapoi la Ţiclag!
armatei, în lupta care le stătea înainte.” Patriarhi şi profeţi, cap. Această istorie ne oferă un contrast între rezultatul plănuirii
68, par. 2. omeneşti sau a rezolvării problemelor pe cale omenească şi
Drept urmare „Achiş a chemat pe David, şi i-a zis: ‚Viu este alternativa divină. Atunci când sunt văzute diferenţele, aceasta
Domnul că eşti un om curat la suflet, şi-mi place să te văd mer- ne va ajuta să fim vindecaţi de tendinţa persistentă de a ne pune
gând şi venind cu mine în tabără, căci n-am găsit nimic rău în în rolul lui Dumnezeu. Atunci când învăţăm cum să lăsăm pro-
tine, de la venirea ta la mine până în ziua de azi; dar nu eşti pe blemele şi planurile noastre în mâinile Sale, cât de repede se va
placul domnitorilor. Întoarce-te, deci, şi mergi în pace, ca să nu încheia lucrarea iar Isus se va întoarce!
faci nimic neplăcut înaintea domnitorilor filistenilor . . . Achiş a Intenţia lui Dumnezeu este ca experienţele lui David, rapor-
răspuns lui David: ,Ştiu că eşti plăcut înaintea mea ca un înger al tate în Biblie, să ne înveţe că este o nebunie să urmăm căile
lui Dumnezeu; dar domnitorii filistenilor au zis: Să nu se meargă noastre, când comparăm aceasta cu perfecţiunea infailibilă a
cu noi la luptă.’ Astfel, scoală-te dis-de-dimineaţă, tu şi slujitorii procedeelor Sale. Domnul vrea să ştim că atunci când ajungem
stăpânului tău, care au venit cu tine; sculaţi-vă dis-de-dimineaţă, în apele adânci ale necazurilor datorită nebuniei noastre, singu-
şi plecaţi de îndată ce se va lumina.’ David şi oamenii lui s-au scu- ra cale de scăpare este aceea de a pune problema în mâinile
lat de noapte de tot, ca să plece dimineaţa, şi să se întoarcă în ţara Sale. Odată ce I-am predat-o în întregime, poate să o rezolve
filistenilor. Şi filistenii s-au suit la Izreel.” 1 Samuel 29,6-7, 9-10. foarte repede. Făcând astfel, El va da în vileag minciuna Satanei
Cu toate că răspunsul lui Achiş i-a adus o mare uşurare lui cum că Iehova întoarce spatele celor care caută la El eliberare de
David, trebuie să fi fost în acelaşi timp şi un reproş amar pentru necazurile pe care le-au adus asupră-şi prin planurile lor.
el, fiind pătruns de ruşine şi remuşcare în inima sa. Cât de Dumnezeu poate rezolva până şi problemele ce au rezultat în
nevrednic trebuie să se fi simţit în faţa unei astfel de aprecieri urma planurilor noastre, cu toate că nu ne poate scăpa pe deplin
din partea împăratului care era atât de neştiutor de modul în de urmările căilor noastre păcătoase, după cum ne arată expe-
care a fost înşelat. rienţa următoare şi viaţa viitoare a lui David.
Ce Rezolvator de probleme desăvârşit este Dumnezeul nostru!
Dintr-un moment într-altul David, care era în aparenţă prins în
capcana unor munţi de greutăţi de netrecut, a fost eliberat din
încurcătura sa. Cuvintele Mântuitorului nostru s-au dovedit şi de
astă dată adevărate: „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă
cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‚Mută-te de
aici colo’ şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.” Matei 17,20.
O LECŢIE MAI PROFUNDĂ 241

Într-un efort hotărât de a ne despărţi de marele nostru


Rezolvator de probleme şi de a ne afunda în dificultăţi şi mai
mari, Satana ne îndeamnă să luăm lucrurile în mâna noastră.
El susţine că Dumnezeu nu ne va ajuta până ce nu ne ajutăm
singuri, dar el ştie că este chiar invers. În felul acesta l-a ispitit
pe David după ce s-a întors la căminul său din Ţiclag, în ţara
CAPITOLUL 16 filistenilor.
Asemenea lui David, şi noi avem încă de învăţat lecţia de a
depinde cu totul de Divinul nostru Făcător de planuri şi
Rezolvator de probleme, şi de aceea trebuie să fim testaţi mai
mult, ca să fim eliberaţi de orice tendinţă ce a mai rămas de a
O lecţie mai profundă ne întoarce la lucrările noastre.
„Aşa îl încearcă totdeauna Dumnezeu pe poporul Său. Dacă
nu este gata să facă faţă unei încercări, El îl aduce din nou în
acelaşi loc şi a doua oară încercarea va fi şi mai simţită, şi mai
(O citire atentă şi cu rugăciune a capitolelor 29-31 din severă decât precedenta. Aceasta continuă până când va face
1 Samuel şi a capitolelor 1, 2, 11 şi 15 din 2 Samuel, împreună faţă încercării sau, dacă este încă răzvrătit, Dumnezeu Îşi retra-
cu capitolele 66, 68, 69 şi 71 din Patriarhi şi profeţi ne va ajuta ge lumina de la el şi-l lasă în întuneric.” Patriarhi şi profeţi, cap.
să adâncim înţelegerea acestui capitol.) 39, penultimul paragraf.

avid a primit o educaţie remarcabilă în experienţa prin


D care a trecut atunci când se îndrepta împreună cu filiste-
nii spre câmpul de bătaie. Fiind pus în situaţia de a nu avea de
Întoarcerea lui David la Ţiclag

ales, ci doar să lase cazul său în mâna Domnului, i s-a dat o Când David şi oamenii lui au ajuns la Ţiclag, au fost întâm-
demonstraţie minunată a căilor lui Dumnezeu. Situaţia încurca- pinaţi de o privelişte şocantă. Au găsit cetatea lor transforma-
tă în care se găsea David a fost asemănătoare cu cea a lui Israel tă într-o ruină fumegândă, averile prădate şi familiile luate
când fugise din Egipt iar „Moise a răspuns poporului: ‚Nu vă captive.
temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va „Când a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Ţiclag, ama-
da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceştia, pe care-i leciţii năvăliseră în partea de miazăzi şi în Ţiclag. Ei nimiciseră
vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. . .’” Exodul 14,13. şi arseseră Ţiclagul, după ce luaseră prinşi pe femei şi pe toţi cei
Domnul oferă şi astăzi experienţe asemănătoare copiilor Săi ce se aflau acolo, mici şi mari. Nu omorâseră pe nimeni, dar lua-
preaiubiţi şi, pentru ca lecţia să fie învăţată mai bine şi pocăin- seră totul şi plecaseră. David şi oamenii lui au ajuns în cetate,
ţa căpătată să fie mai sigură, El deseori permite credinciosului şi iată că era arsă; şi nevestele, fiii şi fiicele lor, fuseseră luate
să treacă iarăşi prin aceeaşi încercare. Dintr-o dată şi în mod prinse. Atunci David şi poporul care era cu el au ridicat glasul,
neaşteptat, ne vedem aruncaţi în necazuri chiar mai rele decât şi au plâns până n-au mai putut plânge.” 1 Samuel 30,1-4.
cele din care doar ce am fost scăpaţi. Satana argumentează ime- Acestea sunt urmările cursului greşit de acţiune al lui David
diat că această nouă încurcătură este o dovadă că Domnul ne-a şi el a văzut în pierderea celor apropiaţi şi în ruinele fumegân-
părăsit şi acum trebuie să ne descurcăm singuri, plănuind pen- de, rezultatul păcatului său. David şi oamenii lui se aflau atunci
tru noi înşine. într-un mare pericol de a se întoarce la planurile lor, cum se
242 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU O LECŢIE MAI PROFUNDĂ 243

întâmplă atât de des în timpul unei crize. Încrederea lor în aibă o astfel de atitudine sinceră, şi-ar fi întărit credinţa amin-
Dumnezeu a fost foarte mult atacată, deoarece mărturia vizibi- tindu-şi că Dumnezeu nu i-a părăsit niciodată în trecut. Ar fi
lă a împrejurărilor era un argument puternic că nu te puteai putut să-şi aducă aminte că ori de câte ori şi-au adus necazuri
încrede în El ca Sursă de protecţie şi călăuzire. asupra lor, cum era în cazul de faţă, atâta timp cât au încredin-
Oamenii lui David au fost eliberaţi în mod miraculos, aşa că, ţat problema lui Dumnezeu, El Şi-a împlinit cu credincioşie rolul
probabil ei s-au aşteptat ca de acum înainte totul să fie bine cu Său de Rezolvator de probleme.
ei. Poate că şi-au închipuit chiar că Dumnezeu era dator să le În felul acesta oamenii lui David ar fi putut să-şi întărească
ofere o cale uşoară deoarece ei se pocăiseră, când au fost con- credinţa, în primul rând prin a-şi lua gândul de la împrejurări-
fruntaţi dintr-o dată cu această schimbare neaşteptată a eveni- le critice în care se găseau, şi în al doilea rând amintindu-şi de
mentelor. Din păcate, în ceasul încercării lor, oamenii lui David lucrările minunate ale lui Dumnezeu din trecut şi meditând
şi-au pierdut încrederea în conducerea lui Dumnezeu. Singura asupra lor. Apoi, nu numai că ar fi fost asiguraţi de faptul că El
cale ce le-a mai rămas a fost să se întoarcă din nou la faptele avea să-i elibereze, ci ar fi văzut că distrugerea cetăţii lor, care
personale. a fost îngăduită de Dumnezeu, era o binecuvântare în şcoala vie-
A reacţiona aşa cum au reacţionat oamenii lui David, înseam- ţii, nu un blestem. Nu era natural şi nici uşor ca ei să vadă lucru
nă să dai pe faţă o tristă necunoaştere a lucrării unei legi natu- acesta, dacă viziunea lor nu avea să fie curăţită printr-o mărire
rale. Atacurile nemiloase asupra amaleciţilor au stârnit un spi- a credinţei.
rit amar de răzbunare în acei războinici, care au aşteptat ocazia Dacă oamenii lui David ar fi procedat astfel, ar fi avut o pace
de a da frâu liber furiei lor asupra atacatorilor. Când în încrede- desăvârşită în mijlocul acestor necazuri teribile dar, din neferici-
rea lor de sine, David şi oamenii săi au lăsat cetatea nepăzită, ei re, ei nu au adoptat o astfel de procedare sigură. În schimb, L-au
au invitat pe faţă necazul care a venit foarte repede. Dând vina învinuit pe Dumnezeu şi pe David pentru necazurile lor şi au fost
pentru aceste urmări pe un Dumnezeu ce părea imprevizibil, în atât de înfuriaţi, încât au plănuit să-l omoare cu pietre pe David.
loc să-şi asume ei răspunderea, aveau să-şi înrăutăţească situa- „David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l
ţia şi ar fi fost lăsaţi curând pe mâna Satanei, dacă David nu ar ucidă cu pietre, pentru că toţi erau amărâţi în suflet, fiecare din
fi manifestat o atitudine cu totul diferită. În orbirea lor spiritua- pricina fiilor şi fetelor lui.” 1 Samuel 30,6.
lă ei nu au recunoscut lucrul acesta, şi au făcut din David un ţap Ei aveau un motiv, deoarece căderea Ţiclagului a fost un alt
ispăşitor. rezultat al propunerii lui David de a găsi un adăpost între filis-
„Şi, cu prilejul acesta, David a primit mustrarea pentru lipsa teni. Dumnezeu nu era în nici un fel răspunzător de această
de credinţă care-l îndemnase să se stabilească în mijlocul filiste- calamitate. Când David a văzut acest rezultat, a avut o viziune
nilor. Acum avea prilejul să-şi dea seama câtă siguranţă se mai clară cu privire la lipsa de credinţă pe care a manifestat-o
poate găsi printre vrăjmaşii lui Dumnezeu şi ai poporului Său. atunci când a căutat refugiu în mijlocul vrăjmaşilor lui
Tovarăşii lui David s-au întors împotriva lui, socotindu-l cauza Dumnezeu şi ai poporului Său, şi drept urmare a înţeles că nu
nenorocirii. El provocase răzbunarea amaleciţilor, pentru că-i putea să se aştepte la prea multă siguranţă. Poziţia sa nu era
atacase; totuşi, simţindu-se în prea mare siguranţă în mijlocul deloc de invidiat.
vrăjmaşilor, lăsase cetatea nepăzită. Înnebuniţi de durere şi „David părea lipsit de orice ajutor pământesc. Tot ce-i era mai
furie, soldaţii săi erau acum gata să ia măsuri disperate şi chiar scump pe pământ îi fusese luat. Saul îl alungase din ţară; filis-
l-au ameninţat pe comandantul lor că-l omoară cu pietre.” tenii îl alungaseră din tabără; amaleciţii îi jefuiseră cetatea;
Patriarhi şi profeţi, cap. 68, par. 10. soţiile şi copiii lui fuseseră făcuţi prizonieri şi propriii săi prie-
Singura cale sigură era aceea de a recunoaşte că ameninţarea teni de încredere se uniseră împotriva lui şi-l ameninţau cu
cu care erau confruntaţi era rodul umblării lor. Dacă ar fi ales să moartea. . .” Patriarhi şi profeţi, cap. 68, par. 11.
244 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU O LECŢIE MAI PROFUNDĂ 245

Necredinţa cea rea pe care o posedau aceşti oameni a făcut Cheia succesului
să crească povara ispitei asupra lui David, iar presiunea de a
se întoarce la planurile omeneşti pentru scăpare, apăsa greu Care erau paşii corecţi pe care i-a făcut David în acest timp de
asupra lui. Dacă a fost vreodată un timp când avea nevoie să încercare?
abandoneze căile sale pentru a urma căilor lui Dumnezeu, • În primul rând, el a refuzat să permită minţii sale să
acel timp era atunci. Ar fi fost ceva natural ca David să-şi stăruie asupra împrejurărilor descurajatoare.
impună autoritatea pe care o avea asupra oamenilor săi şi • În al doilea rând, a căutat cu stăruinţă ajutor la Dumnezeu.
împreună cu ei să facă planuri pentru a-şi recupera soţiile, • În al treilea rând, revizuindu-şi trecutul şi văzând cum
copiii şi posesiunile. Dar ar fi fost dezastruos pentru toţi dacă Domnul nu l-a părăsit niciodată, el „s-a îmbărbătat,
el ar fi făcut aceasta. sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.” 1 Samuel 30,6.
Reacţia lui David a fost diferită de cea a oamenilor săi. El a
acceptat lecţia pe care Dumnezeu încerca să i-o descopere şi, cre-
dinţa lui în Dumnezeu, nu în sine însuşi, a crescut. Curajul său Paşi spre succes:
nu a fost o urmare simţămintelor sale agitate, ci rezultatul fap- 1.David a refuzat să permită minţii sale să stăruie asupra
tului că a revizuit modul în care i-a tratat Dumnezeu în trecut. împrejurărilor descurajatoare.
„În ceasul acesta de mare strâmtorare, David, în loc să stăru-
2.El a căutat cu stăruinţă ajutor la Dumnezeu.
iască în gândurile sale asupra acestor situaţii dureroase, a pri-
vit cu toată dragostea la Dumnezeu, căutând ajutor. El ‚s-a 3.Revizuindu-şi trecutul şi văzând cum Domnul nu l-a
îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul.’ El şi-a reamintit viaţa sa părăsit niciodată, el „s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe
Domnul, Dumnezeul lui.”
din trecut. Când îl părăsise Domnul? Sufletul lui a fost înviorat,
amintindu-şi multele dovezi ale milei lui Dumnezeu. Tovarăşii
lui, prin nemulţumirea şi nerăbdarea lor, au făcut ca necazurile Făcând aceasta, cu toate că nu putea vedea o cale ca să iasă
să fie de două ori mai dureroase; dar omul lui Dumnezeu, având afară din dificultate, încrederea lui David în bunăvoinţa lui
motive de întristare mai mari, s-a purtat bărbăteşte. ‚Ori de câte Dumnezeu de a-l învăţa, a crescut tot mai mult. Limbajul ini-
ori mă tem, eu mă încred în Tine’, glăsuia inima lui (Psalmii mii lui era: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.”
56,3). Cu toate că nici el nu putea să vadă vreo cale de a ieşi din Psalmii 56,3.
necaz, Dumnezeu putea să vadă o astfel de cale şi urma să-i David nu a făcut nici un efort de a elabora o soluţie pentru el,
spună ce are de făcut.” Ibid. ci a mers la Dumnezeu prin preotul Abiatar cu întrebarea: „Să
Drept urmare, el, care s-a bazat atât de des înainte pe resur- urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?”
sele proprii ca să plănuiască în vederea scăpării, a rămas de Răspunsul lui Dumnezeu a fost prompt şi pozitiv: „Urmăreşte-
data aceasta hotărât în loialitatea sa faţă de Dumnezeu ca o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.” 1 Samuel 30,8.
Făcător al său de planuri şi Rezolvator de probleme. A făcut Imediat a încetat agitaţia dintre oamenii lui David şi au
totul exact aşa cum trebuia şi a fost răsplătit cu o biruinţă minu- pornit în urmărirea vrăjmaşului. Au mers atât de repede,
nată asupra vrăjmaşului şi cu recuperarea tuturor celor iubiţi ai încât o treime din numărul lor au cedat după primii cincizeci
săi şi ai oamenilor săi. de kilometri. Cei patru sute de mii care au mai rămas au con-
„David a scăpat astfel tot ce luaseră amaleciţii, şi a scăpat şi tinuat să înainteze (vezi 1 Samuel 30,10). Dumnezeu i-a bine-
pe cele două neveste ale lui. Nu le-a lipsit nimeni, de la mic până cuvântat cu descoperirea făcută de un sclav egiptean ce a fost
la mare, nici fiu, nici fiică, nici un lucru din pradă, nimic din ce abandonat de stăpânul său amalecit. Când acest om a primit
li se luase: David a adus înapoi totul.” 1 Samuel 30,18-19. asigurarea că nu avea să fie dat în mâinile crudului său stăpân,
246 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU O LECŢIE MAI PROFUNDĂ 247

el i-a îndrumat pe David şi pe oamenii lui chiar la locul în care O soartă de care poţi scăpa?
atacatorii erau absorbiţi de beţia sărbătoririi victoriei (vezi
1 Samuel 30,11-16). Lucrul de care s-a temut David mai mult decât orice altceva a
Când au ajuns la tabăra amaleciţilor, li s-a înfăţişat înaintea fost maltratarea soţiilor şi copiilor săi. Ei au fost cu totul în
ochilor o scenă de chef şi beţie. puterea amaleciţilor timp de câteva zile, ceea ce a oferit vrăjma-
„El i-a slujit astfel de călăuză. Şi amaleciţii erau risipiţi pe şilor orice ocazie de a-i trata pe izraeliţi după cum au dorit.
tot ţinutul, mâncând, bând şi jucând, de bucuria prăzii celei Când David a invadat teritoriul lor, el a omorât pe toţi locuitorii
mari pe care o luaseră din ţara filistenilor şi din ţara lui Iuda.” cetăţilor pe care le-a atacat. Nu a rămas nici unul care să ducă
1 Samuel 30,16. vestea lui Achiş. Chiar dacă nu puteau dovedi nimic împăratu-
David a ordonat un atac imediat şi oamenii săi au tăbărât cu lui filistean, amaleciţii ştiau că David era vinovatul şi au jurat
furie asupra prăzii lor plină de confuzie şi surprindere. să se răzbune. Cu siguranţă că şi-au făgăduit unii altora, că
„David i-a bătut din zorii zilei până a doua zi seara, şi n-a atunci când oamenii lui David aveau să ajungă în puterea lor,
scăpat nici unul din ei, în afară de patru sute de tineri, care au aveau să-i execute pe toţi. Totuşi, lucrul uimitor este acela că
încălecat pe cămile şi au fugit. David a scăpat astfel tot ce lua- atunci când s-a ivit ocazia, aceste intenţii nu au fost aduse la
seră amaleciţii, şi a scăpat şi pe cele două neveste ale lui.” îndeplinire. De ce nu?
1 Samuel 30,17.18. Femeile şi copiii au scăpat de soarta ce li se pregătise deoare-
Manifestând neîncredere în sine, David s-a întors de la el ce David I-a acordat lui Dumnezeu poziţia Sa de drept ca
însuşi ca rezolvator de probleme şi a pus cu încredere această Rezolvator de probleme. În felul acesta Dumnezeu a putut să le
răspundere în mâinile lui Dumnezeu. Având lucrurile în mâna păstreze viaţa, chiar dacă se aflau în mâinile celor mai răi vrăj-
Sa pe deplin, Dumnezeu a putut să descopere planul pentru maşi ai lor. Aceasta este o mărturie a puterii lui Dumnezeu de a
eliberarea slujitorului Său, neîmpiedicat de intervenţia ome- ţine în frâu pe păgâni, care trebuie să ne încurajeze în timpul de
nească. Cunoscând toţi factorii implicaţi – încotro s-au îndrep- necaz ce a fost profetizat că va avea loc în ultimele zile, când
tat amaleciţii, marea lor încredere în sine, simţământul lor rămăşiţa care ţine Sabatul lui Dumnezeu va suferi o persecuţie
fals de siguranţă, precum şi unde şi când aveau să devină ame- teribilă. Ce a făcut Dumnezeu în zilele lui David, poate să facă
ţiţi şi neveghetori, dedându-se cu totul chefului destrăbălat şi şi în aceste vremuri de pe urmă.
beţiei – Dumnezeu a putut să aranjeze o recuperare plină de „Când năvălise pe teritoriul amaleciţilor, David ucisese cu
succes, astfel încât David şi oamenii lui au câştigat înapoi tot ce sabia pe toţi locuitorii pe care-i întâlnise. Fără intervenţia lui
au pierdut. Dumnezeu, amaleciţii s-ar fi răzbunat, ucigându-i pe toţi cei luaţi
Dacă învăţăm asemenea lui David, să ne întoarcem de la noi din Ţiclag. Ei s-au hotărât însă să cruţe viaţa prizonierilor, în
înşine ca rezolvatori de probleme şi să încredinţăm această dorinţa de a-şi spori onoarea triumfului, aducând acasă un mare
răspundere pe deplin lui Dumnezeu, vom fi binecuvântaţi după număr de prizonieri, şi pentru a-i vinde ca sclavi. În felul acesta,
cum a fost el cu o eliberare totală de problemele cu care ne con- ei împliniseră involuntar şi inconştient planul lui Dumnezeu,
fruntăm. Oricât de întunecată şi lipsită de speranţă pare situa- păstrându-i pe prizonieri nevătămaţi, pentru a fi înapoiaţi soţi-
ţia în care ne găsim, Dumnezeu are încă o mie de căi să ne lor şi părinţilor lor.” Patriarhi şi profeţi, cap. 68, par. 16.
rezolve problemele, de care noi nu ştim nimic. Tot ce avem de Avem nevoie să ne amintim că Dumnezeu nu i-a ţinut în mod
făcut este să încredinţăm Lui problema noastră, să ne încre- forţat pe amaleciţi în frâu. El cunoştea gândurile lor şi a putut
dem cu totul în El şi să facem exact ceea ce ne îndrumă. să aleagă pe acelea pe care le putea întări prin influenţele sale
Rezultatul nu poate să fie lipsit de succes dacă se urmează divine. În felul acesta ei au fost conduşi să ia decizii, care au aju-
această cale. tat la păstrarea familiilor lui David şi ale oamenilor săi.
248 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU O LECŢIE MAI PROFUNDĂ 249

Îndrumările specifice date lui David de îndrumarea specială ce i s-a dat, şi s-a aşezat în Hebron, unde
a domnit peste Iuda în primii şapte ani după moartea lui Saul.
Experienţele lui David din ţara filistenilor par să marcheze Nu s-a angajat într-o campanie pentru a-şi supune împărăţia, ci
un punct de cotitură în viaţa sa. După recuperarea triumfătoa- a aşteptat cu răbdare ca Dumnezeu să i-o dea. Iehova a realizat
re a celor pe care amaleciţii i-au luat prizonieri din Ţiclag, el şi acest lucru la timpul potrivit, în acord cu făgăduinţa Sa.
oamenii săi au pornit să lucreze pentru a repara locuinţele stri-
cate, în timp ce aşteptau veşti despre rezultatul bătăliei dintre
izraeliţi şi filisteni. Când în cele din urmă a primit vestea că Greşeala lui David cu Batşeba
Saul era mort, David a ştiut că acum calea către tron era deschi-
să şi se putea întoarce în siguranţă în ţara lui. În raportul cu privire la înşelarea lui Achiş de către David, nu
David nu a petrecut nici un timp făcând planuri de întoarcere. găsim nici o informaţie referitoare la existenţa vreunei consecin-
El a văzut acum clar că aceasta era răspunderea lui Dumnezeu, ţe negative pentru David, în afara atacului vrăjmaşilor săi asu-
nu a sa. Drept urmare, el a adus această chestiune în faţa Celui pra Ţiclagului. Dar aceasta nu trebuie să ne conducă să tragem
Atotputernic şi a aşteptat cu încredere îndrumările Sale. concluzia că vom putea scăpa de rezultatele cursului nostru gre-
„După aceea David a întrebat pe Domnul: ‚Să mă sui în vreuna şit de acţiune.
din cetăţile lui Iuda?’ Domnul i-a răspuns: Suie-te.’ David a zis: Din păcate, David nu a fost eliberat pe deplin de înclinaţia de
‚Unde să mă sui?’ Şi Domnul a răspuns: ,La Hebron.’” 2 Samuel 2,1. a face planuri personale. Mai târziu, când a devenit împărat al
Când a întrebat dacă trebuia să se întoarcă în ţara sa, întreba- lui Israel s-a întors la planurile sale în ce priveşte întâmplarea
rea lui David a fost de natură generală şi Dumnezeu i-a dat un răs- cu Batşeba. Când a fost biruit de ispită nu s-a pocăit imediat de
puns simplu. Aceasta nu l-a satisfăcut pe David, care a întrebat păcat. Prima sa reacţie a fost aceea de a rezolva singur proble-
apoi specific: „Unde să merg?” În răspunsul Său, Dumnezeu i-a dat ma şi primul său plan a fost acela de a-l chema pe Urie de pe
îndrumări speciale, spunându-i exact unde să se ducă: „La Hebron.” câmpul de luptă cu speranţa că el se va culca cu soţia sa, făcân-
Aceasta este calea lui Dumnezeu pe care trebuie să o învă- du-l astfel să creadă că ea a făcut copilul cu el. Când acest plan
ţăm dacă vrem să avem succes. Răspunzând celor care caută a eşuat, disperarea l-a condus pe David să plănuiască omorârea
îndrumările Sale, deseori Dumnezeu le oferă mai întâi îndru- soldatului său credincios (vezi 2 Samuel 11).
mări generale. Cei mai mulţi sunt mulţumiţi cu aceasta şi ime- Încercarea greşită a lui David de a rezolva problema a rezul-
diat îşi propun să facă ceea ce, în naivitatea lor, îşi imaginează tat în complicaţii şi tragedii. Aceasta a inclus următoarele
că este o mare lucrare pentru Domnul, concepând ei înşişi lucruri:
îndrumările speciale. • Urie cel nobil şi nevinovat şi-a pierdut viaţa;
Dar, atunci când învăţăm să ne încredem în căile Celui • Patru din fiii lui David au murit ca urmare a acestui lucru;
Atotputernic, vom şti că trebuie să primim de la El şi îndrumă- • David a avut de suportat o ruşine teribilă când întreaga
rile speciale mai înainte de a întreprinde vreun proiect. Însă, naţiune a aflat de păcatul lui;
trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu va oferi niciodată îndru- • A pierdut o mare parte din autoritatea părintească şi regală,
mări speciale celor ce nu le cer. De aceea, este răspunderea noas- odată cu pierderea respectului familiei şi al naţiunii;
tră să ne asigurăm că am primit nu doar îndrumările generale, • Stresul ce a rezultat de aici şi pe care David a trebuit să-l
ci şi pe cele speciale. suporte i-a distrus sănătatea şi puterea până ce a murit în cele
Domnul l-a îndrumat pe David să se întoarcă la Hebron, nu la din urmă, fiind doar o umbră a ceea ce a fost înainte;
Ierusalim, pentru că El ştia că naţiunea avea nevoie de timp ca • Pretutindeni în ţară, păcătoşii au fost încurajaţi să-şi urmeze
să renunţe la loialitatea pentru casa lui Saul. David a ascultat îndemnurile inimilor lor rele;
250 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU O LECŢIE MAI PROFUNDĂ 251

• Lucrarea lui Dumnezeu a fost întârziată şi au fost deschise cate, raportul despre felul în care l-a tratat Dumnezeu pe David
uşile pentru înaintarea unei teribile apostazii, care a întunecat este o demonstraţie şi o asigurare cu privire la modul asemănă-
istoria lui Israel în anii de mai târziu. tor în care El ne va scăpa şi pe noi, atâta timp cât împlinim con-
David a scăpat de sentinţa imediată a morţii – pedeapsă ceru- diţiile, manifestând o pocăinţă adevărată. Familiarizându-ne
tă de lege – pentru că poporul a cerut un monarh asemenea celor bine cu aceste istorii, putem să dezvoltăm curajul şi credinţa de
care stăpâneau asupra naţiunilor înconjurătoare şi, asemenea a încredinţa problemele noastre cu totul lui Dumnezeu, astfel
lor, aceasta l-a plasat într-o poziţie în care legea lui Israel nu încât să ştim cu exactitate la ce să ne aşteptăm de la El în timp
putea să-l atingă. În plus, adânca sa pocăinţă I-a permis lui de criză.
Dumnezeu să-l protejeze. Istoria lui David ne oferă şi o avertizare puternică cu privire
Mai târziu, când David a fugit ca să-şi scape viaţa din cauza la urmările teribile ale faptului că ne încredem în eforturile
fiului său Absalom, a aflat că bunicul Batşebei, Ahitofel, s-a ală- noastre de a rezolva problemele, fie că ele apar din cauza greşe-
turat conspiratorilor, luptând împotriva lui. lilor noastre sau ale altora. Aceste lecţii trebuie bine învăţate,
„David a suit dealul măslinilor. Suia plângând şi cu capul aco- dacă vrem să intrăm în odihna de Sabat a lui Dumnezeu.
perit, şi mergea cu picioarele goale; şi toţi cei ce erau cu el şi-au
acoperit şi ei capul, şi suiau plângând. Au venit şi au spus lui
David: ‚Ahitofel este împreună cu Absalom printre uneltitori.’”
2 Samuel 15,30.31.
David a recunoscut în aceasta un alt rezultat al păcatului său,
pentru că Ahitofel, care era un conducător politic capabil, lucra
din răzbunare datorită dezonoarei ce fusese adusă asupra fami-
liei sale.
Astfel de consecinţe au slujit ca o avertizare şi o şcoală pentru
sufletul umil şi pocăit al lui David, care le-a acceptat într-un spi-
rit bun. Dumnezeu îngăduie deseori să vină asupra noastră con-
secinţele purtării noastre rele, ca să ne înveţe lecţii vitale în
şcoala vieţii. Dacă le acceptăm aşa cum sunt, ele vor fi o binecu-
vântare pentru noi şi pentru cauza lui Dumnezeu. Vor fi aseme-
nea focului curăţitor despre care stă scris:
„El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui
Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor
aduce Domnului daruri neprihănite.” Maleahi 3,3.

O lecţie pentru noi

Viaţa lui David este o carte ce conţine lecţii valoroase pentru


noi. În primul rând, ea accentuează importanţa menţinerii unei
stricte integrităţi. Dacă se întâmplă să cedăm în faţa înşelătorii-
lor măiestre ale Satanei şi ne trezim în nişte încurcături compli-
Alte exemple
CAPITOLUL 17

Cum a început totul

(O citire atentă şi cu rugăciune a capitolului trei din Geneza


împreună cu capitolul trei din Patriarhi şi profeţi, ne va ajuta să
adâncim înţelegerea acestui capitol.)

ână acum am prezentat dovezi şi argumente care arată


P efectele rele ale faptului că preluăm noi rolul lui Dumnezeu
de Rezolvator de probleme. Pentru a confirma această concluzie
vom studia pe scurt cum a început problema păcatului.
Pentru a-şi realiza scopul ispititorul a ales procedeul de a
convinge pe prima pereche să transfere rolul de rezolvator de
probleme de la Dumnezeu la ei. În raportul cu privire la veni-
rea sa la Adam şi Eva în Paradis găsim un exemplu elocvent al
acestei ispite.

Ispitirea Evei

Când Satana a venit la Eva sub forma unui medium, el a


încercat să introducă îndoieli în mintea ei punând o întrebare
subtilă.
„Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le
făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: ,Oare a zis Dum-
nezeu cu adevărat: Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?’”
Geneza 3,1.
256 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CUM A ÎNCEPUT TOTUL 257

După această întrebare Satana a continuat să o flateze pe recurs la înşelătorie pentru a se proteja pe Sine, deoarece nu
Eva, aducându-i laude pentru neîntrecuta ei drăgălăşenie, în putea avea încredere că ei nu vor merge la pom dacă aveau să
scopul de a obţine efectul dorit. El voia ca ea să-şi închipuie că cunoască dorinţa Sa plină de gelozie.
nu era nimic prea bun pentru o fiinţă de o frumuseţe atât de Satana a spus: „Hotărât, că nu veţi muri! dar Dumnezeu ştie
excepţională ca a ei. Evei i-au plăcut aceste declaraţii, şi a făcut că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi
greşeala de a rămâne pentru a auzi mai mult. fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” Geneza 3,4.5.
În timp ce asculta, Eva
nu şi-a dat seama ce era în
joc. Satana sugera de fapt Soluţia Evei
că exista o problemă în
viaţa ei. El argumenta că ea Otrava linguşirii trebuie că i-a tocit serios percepţiile mentale
era cea mai frumoasă crea- ale Evei, deoarece argumentul Satanei era nerezonabil şi lipsit
tură care exista, posedând o de logică. Dar ea a îngăduit simţămintelor ei să-i conducă mintea
inteligenţă şi o putere de şi a ales calea sentimentalismului. Pretutindeni în jur putea
judecată necunoscute în vedea lucrurile create de Dumnezeu, ce mărturiseau despre un
împărăţia animalelor, şi Dumnezeu desăvârşit, care putea face orice dorea. Era absurd să
tocmai ei i s-a interzis să se sugereze că El a făcut o greşeală atât de mare în lucrarea Sa
Atunci când nu există nici o
mănânce din acest pom creatoare, încât a apărut în grădină un pom care era un impedi-
problemă reală, vrăjmaşul
încearcă să ne facă să credem deosebit şi tainic. Ar fi fost ment şi o ameninţare pentru El. Dumnezeu a planificat întreaga
că există una, chiar dacă ea rezonabil să se interzică grădină până la ultimul atom, şi totul era exact aşa cum a fost
există doar în mintea noastră. unei vaci sau unui cal să intenţionat să fie. Departe de a fi o ameninţare pentru El, pomul
mănânce din el, dar să i se cunoştinţei binelui şi răului a fost pus în mod special în mijlocul
interzică ei era cu totul altceva. grădinii Eden ca un test pentru perechea sfântă. Cu siguranţă
Când Eva a fost de acord că Domnul i-a interzis orice drept la Dumnezeu nu avea nevoie să mintă ca să se protejeze.
acest pom (vezi Geneza 3,3), Satana a fost gata să susţină că Însă Satana i-a spus Evei în mod ostentativ, că Dumnezeu a
Dumnezeu avea o problemă serioasă. Prin intermediul şarpelui făcut o greşeală, iar ca să iasă din această problemă pe care Şi-a
Satana a declarat că pentru a rezolva problema aceasta, Dum- adus-o singur, El a recurs la înşelăciune. După ce în mod neîn-
nezeu a recurs la înşelăciune, spunându-i Evei şi lui Adam că ţelept a ascultat linguşirea Satanei, încrederea Evei în şarpe a
vor muri dacă vor atinge pomul. crescut şi a fost gata să accepte afirmaţiile lui false despre
Desigur, aceasta era o minciună, dar ispititorul a reuşit să o Creator.
facă pe Eva să creadă că era adevărat. În directă contradicţie cu Odată ce ea a crezut minciunile sale, a fost uşor pentru Satana
avertizarea lui Dumnezeu că ei îşi vor pierde viaţa, el a declarat să o convingă pe Eva că ea avea o problemă, când de fapt, nu avea
„Hotărât că nu veţi muri.” Geneza 3,4. nici una. El a înşelat-o, făcând-o să-şi închipuie că un Dumnezeu
Satana a pretins că pomul era investit cu proprietăţi magice egocentric şi despotic a căutat în mod intenţionat să o împiedice
şi atunci când vor mânca din el acestea aveau să-i înalţe la nive- să-şi împlinească adevăratul ei destin şi că era răspunderea ei ca
lul lui Dumnezeu. Motivul dat de el pentru interdicţia făcută de să rezolve problema. Ultimul lucru pe care îl dorea Satana acum
Dumnezeu a fost acela că El nu voia ca Adam şi Eva să ştie că era ca Eva să se îndrepte spre soţul ei cu această problemă sau
există această posibilitate. Satana a insinuat că Dumnezeu era spre Dumnezeu. Dacă ea ar fi mers la oricare dintre ei, Satana ar
atât de doritor să-i împiedice să afle despre aceasta, încât a fi fost cu totul înfrânt, deoarece pentru a-şi atinge obiectivul său
258 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CUM A ÎNCEPUT TOTUL 259

premeditat, trebuia să o ademenească pe Eva să ia lucrurile în „Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut
mâinile ei şi să devină propriul ei rezolvator de probleme. vinovată de călcarea poruncii.” 1 Timotei 2,14.
În acest scop, Satana a insinuat că nu avea nici un rost să Întrebarea era cum trebuia să se raporteze la problema cu care
meargă la Dumnezeu, căci nu era El Cel care a creat problema? se confrunta? Putea să admită că iubitul său Tată ceresc era singu-
Nu era Dumnezeu Cel care a încercat să o împiedice pe ea şi pe rul Rezolvator de probleme, sau să preia el însuşi această lucrare.
soţul ei să mănânce din pomul care îi făcea să fie pe deplin egali Viitorul omenirii depindea de decizia pe care avea să o ia. Dacă ar
cu El? Cu siguranţă, Dumnezeu nu avea să clarifice problema pe fi spus cu încredere şi supunere, „Dumnezeu este Rezolvatorul nos-
care a creat-o în mod intenţionat ca să-şi menţină poziţia. tru de probleme. Nu voi face nici o mişcare ca să rezolv eu această
Cu totul captivată de aceste argumente amăgitoare, Eva a problemă, ci am s-o pun în mâinile Creatorului meu şi voi accepta
ajuns să dorească mai mult decât orice această înălţare promisă, orice soluţie îmi oferă”, Tatăl avea să-i ofere o soluţie perfectă.
şi era convinsă că singura persoană căreia îi putea încredinţa Adam ar fi rămas prinţul acestei lumi şi Satana ar fi fost înfrânt.
problema era ea însăşi. Soluţia aparentă era la îndemână, căci Păcatul nu ar fi fost niciodată întemeiat pe acest pământ şi nu ar fi
tot ce avea de făcut era să întindă mâna, să ia fructul şi să-l existat boală, moarte, distrugere, războaie sau vreo altă nenorocire.
mănânce, ceea ce a şi făcut în cele din urmă. Nu ştim care ar fi fost soluţia lui Dumnezeu şi nici ce s-ar fi
„Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de pri- întâmplat Evei. Alegând să fie propriul său rezolvator de proble-
vit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat, me, Adam L-a lipsit pe Dumnezeu de ocazia de a descoperi solu-
deci, din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era ţia Sa divină.
lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.” Geneza 3,6. Adam nu a luat decizia sa cu multă chibzuinţă. Ştia foarte bine
Satana s-a bucurat când a văzut obiectivul său realizat. El a ce se întâmplase. Îngerul despre care fuseseră avertizaţi o înşe-
convins-o pe Eva să transfere rolul de rezolvator de probleme de lase pe soţia sa şi el ştia că aceasta avea să ducă la despărţirea
la Dumnezeu la ea însăşi, şi exact aceasta a şi făcut. El ştia des- de cea a cărei societate a fost bucuria sa. Următorul paragraf ne
tul de bine că Dumnezeu nu a făcut nici o greşeală în lucrarea oferă o înţelegere profundă cu privire la decizia lui Adam:
Sa creatoare. El a înţeles că perechea sfântă avea să moară dacă „În mintea sa avut loc o luptă teribilă. . . . Acum, toate aceste
ei aveau să mănânce din fructul oprit şi era pe deplin conştient binecuvântări erau pierdute din vedere de teama de a nu pierde
că el, şi nu Dumnezeu era mincinos. acel singur dar, care în ochii săi le întrecea pe toate celelalte.
Cât de diferită ar fi fost istoria lumii dacă Eva şi, de aseme- Iubirea, recunoştinţa şi credincioşia faţă de Creator, toate erau
nea, Adam ar fi cunoscut căile lui Dumnezeu, s-ar fi încrezut în subordonate iubirii lui pentru Eva. Ea era o parte din el şi nu
ele şi le-ar fi urmat, în loc să urmeze căile lor. putea suporta gândul despărţirii. Nu putea pricepe că aceeaşi
Putere Infinită, care din pulberea pământului i-a creat o fiinţă vie,
frumoasă, şi, din iubire pentru el, i-a dat un tovarăş, putea să-i dea
Ispitirea lui Adam altul în loc. De aceea, el s-a hotărât să împărtăşească soarta ei;
dacă ea trebuia să moară, şi el avea să moară împreună cu ea. În
Desigur, Eva nu avea problemele pe care Satana a condus-o să definitiv, gândea el, nu cumva erau adevărate cuvintele şarpelui
creadă că le are, însă atunci când a mers la soţul ei cu minciuni- cel înţelept? Eva era în ochii lui tot aşa de frumoasă şi nevinova-
le Satanei pe limbă şi cu fructul oprit în mână, Adam s-a aflat tă ca şi înainte de acest act de neascultare. Ea manifesta o mai
într-o gravă dilemă. El ştia că tovarăşa sa a încălcat porunca mare iubire pentru el decât până atunci. Nici un semn al morţii
expresă a Făcătorului lor şi era sortită unei morţi sigure. Dar nu a apărut în fiinţa ei şi el se hotărî repede să înfrunte conse-
cum putea să suporte el să fie despărţit de ea? Trebuia să ascul- cinţele. A luat fructul şi l-a mâncat repede.” Patriarhi şi profeţi,
te de Dumnezeu sau să răspundă dorinţelor soţiei sale? cap. 3, par. 16.
260 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CUM A ÎNCEPUT TOTUL 261

În felul acesta Adam a luat o hotărâre, alegând să uzurpe va dificultatea este aceea de a-l ucide pe cel care le stă în cale.
poziţia lui Dumnezeu de Rezolvator de probleme. Cu toate că a Unele ucideri par să aibă scopuri diferite, cum ar fi răzbunarea
făcut aceasta din iubire pentru Eva, ar fi fost mult mai înţelept, sau uciderea în serie a unor oameni. Dar dacă analizăm cu grijă
oferind o expresie desăvârşită a acestei iubiri, dacă alegea să aceste lucruri, se poate vedea că şi acestea sunt încercări ome-
lase pe Creatorul său să rezolve problema pentru el. neşti de a rezolva probleme ce par de nerezolvat. Răzbunarea
este o metodă de a intimida pe ceilalţi care ar putea ataca pe răz-
bunător sau familia sa. Are rolul de a rezolva problema amenin-
Să nu fii propriul tău rezolvator de probleme! ţării unor atacuri viitoare. Uciderile unor oameni la întâmplare
pot părea absurde şi lipsite de sens, dar sunt încercări ale crimi-
În felul acesta păcatul, cu tot vaiul şi nenorocirea care i-au nalilor de a rezolva problema chinului lor lăuntric.
urmat, a fost stabilit în lume. A venit ca o urmare directă a fap- De ce oamenii mint, comit adulter, fură, şamd.?
tului că copiii lui Dumnezeu şi-au asumat ei rolul de rezolvator Fac toate aceste lucruri pentru că nu cunosc altă cale de a-şi
de probleme şi făcător de planuri în locul Său. A fost încercarea rezolva problemele.
creaturii de a se înălţa la nivelul de Creator. Acesta a fost ade- În concluzie, solia conţinută de fiecare din Cele Zece Porunci
văratul păcat comis în Eden. Luarea rodului oprit a fost doar este: Să nu fii propriul tău rezolvator de probleme.
expresia deciziei creaturilor Sale de a înlocui pe Dumnezeu. Pe de altă parte, aceasta este chiar poziţia pe care Satana
Unii pot să conteste că păcatele comise în Eden au fost o vio- doreşte ca noi să o adoptăm. El Sumarul celor Zece
lare directă a fiecărei porunci. Atunci când Eva a crezut minciu- nu cunoaşte nici o altă metodă
Porunci:
nile Satanei despre Dumnezeu şi a adus aceste lucruri în faţa mai bună de a ne despărţi de
soţului ei, ea a dat cu siguranţă o mărturie falsă. În plus, a pof- Dumnezeu, decât aceea de a ne
tit fructul mai înainte de a-l fura, aducând astfel moartea asu- convinge să încercăm a ne înălţa
pra ei, a soţului ei, a Fiului lui Dumnezeu şi a tuturor copiilor deasupra Făcătorului nostru.
Să nu fii rezolvator
ei, călcând în felul acesta porunca ce interzice uciderea. Suc-cesul de care el se bucură
propriul de
Adam s-a alăturat ei în păcat şi, intrând într-o relaţie cu este incredibil. Chiar şi după ce
tău probleme.
Satana în loc de a căuta relaţia cu adevăratul lor soţ, Isus au văzut că tot necazul şi neno-
Hristos, ei au comis adulter. În felul acesta ei au dezonorat pe rocirea este rezultatul direct al
Părinţii lor cereşti, au avut un alt dumnezeu în locul celui real, faptului că Eva şi apoi Adam au
s-au închinat unui obiect ca simbol al ambiţiilor lor şi au luat în ales în Eden să ia asupra lor
deşert numele lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, lipsindu-L pe rolul de rezolvator de probleme, urmaşii lor continuă să se agaţe
Dumnezeu de poziţia Sa de drept ca Rezolvator de probleme ei de această poziţie, încrezându-se în ei înşişi mai mult decât în
au călcat principiul Sabatului, pierzând odihna de Sabat. Dumnezeu şi suferind consecinţele inevitabile.
De aceea este adevărat că ei au încălcat toate poruncile, dar
avem nevoie să privim mai în profunzime însemnătatea încălcă-
rii Legii. Dacă evaluăm aceste legi din perspectiva rolului lui Suntem dispuşi să plătim preţul?
Dumnezeu, putem vedea că fiecare dintre ele este o interzicere
de a ne rezolva singuri problemele. Satana continuă să domnească şi păcatul continuă să pretin-
De ce oamenii îndepărtează alţi oameni prin faptul că îi ucid? dă plata sa teribilă, deoarece el poate să îi înşele pe oameni
De obicei este din cauza faptului că victima a devenit o proble- făcându-i să se încreadă în ei înşişi ca rezolvatori de probleme în
mă pentru ei, şi singura cale pe care ei o pot vedea pentru a rezol- locul lui Dumnezeu.
262 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU

Când suntem în cumpănă dacă să-L lăsăm pe Dumnezeu să


ocupe rolul de Făcător de planuri sau să ocupăm noi această
poziţie, avem destule dovezi pe baza cărora să luăm o decizie.
Putem studia ce s-a dezvoltat ca urmare a alegerii greşite făcu-
te de Adam şi Eva şi să comparăm acele urmări cu ceea ce ar fi
fost dacă ei ar fi predat problemele lor lui Dumnezeu.
Când ne gândim la preţul pe care primii noştri părinţi l-au CAPITOLUL 18
plătit pentru privilegiul îndoielnic de a deveni proprii lor făcă-
tori de planuri, vom fi mai puţin doritori să călcăm pe urmele
lor. Alegerea lor i-a costat totul. În ciuda deplinei şi profundei lor
pocăinţe, tot au trebuit să sufere urmările păcatului lor. Ei şi-au
pierdut căminul din Eden, şi-au pierdut primii doi copii şi au Consecinţele planurilor lui
adus o nenorocire de nedescris asupra acestei lumi. Au trebuit
să sufere greutăţi şi dureri pe care nu le-ar fi cunoscut nicioda-
tă dacă ar fi urmat planul lui Dumnezeu pentru ei. În cele din Dumnezeu
urmă, alegerea lor necugetată i-a costat viaţa, cu toate că dato-
rită pocăinţei lor reale nu şi-au pierdut viaţa veşnică.
Consecinţa decisivă a alegerii lor greşite a fost aceea că singurul
Fiu născut al lui Dumnezeu a trebuit să moară. (O citire atentă şi cu rugăciune a capitolelor 17 şi 18 din
Toţi cei care resping principiile odihnei de Sabat, încrezându- 1 Împăraţi şi a capitolului 3 din Daniel, împreună cu capitolele
se în capacităţile proprii de a rezolva problemele şi preferându- 9 şi 12 din Profeţi şi regi, ne va ajuta să adâncim înţelegerea
le căilor lui Dumnezeu, vor suferi urmările în mod asemănător. acestui capitol.)
Opţiunile sunt clare. Dacă Îi îngăduim lui Dumnezeu să fie
Rezolvatorul nostru de probleme în orice privinţă, va fi imposi- n zilele lui Ilie, urmând căile personale, Israel a decăzut
bil să fim pierduţi. Viaţa veşnică este asigurată celor care conti-
nuă să se încreadă şi să se supună lui Dumnezeu. Dacă facem o
Î într-o adâncă apostazie şi o teribilă degradare. Dumnezeu
prevăzuse din veşnicie această nefericită stare de lucruri şi avea
greşeală şi ne dăm seama că ne-am încrezut în planurile noas- pregătit un plan ce urma să efectueze o reformă deplină şi de
tre în loc să ne încredem în cele ale lui Dumnezeu, iar apoi ne durată. Ilie trebuia să joace un rol important în acest plan, după
întoarcem la Dumnezeu cu deplină pocăinţă, vom căpăta din cum este descris în următorul paragraf:
nou odihna de Sabat. „În munţii Galaadului, la răsărit de Iordan, trăia în zilele lui
Dacă insistăm în deplină cunoştinţă de cauză să facem pla- Ahab un om al credinţei şi rugăciunii a cărui lucrare neînfrica-
nuri personale şi să rezolvăm singuri problemele ce rezultă de tă era destinată să oprească răspândirea rapidă a apostaziei în
aici, vom plăti pe deplin preţul. Nu ne putem aştepta decât la o Israel. Departe de orice oraş renumit şi neavând o poziţie înaltă
despărţire veşnică de Dumnezeu şi la uitare veşnică. În loc să ne în societate, Ilie Tişbitul a intrat totuşi în misiunea lui încreză-
bucurăm de fericirea veşnică, vom trece în schimb prin moartea tor în planul lui Dumnezeu de a pregăti calea înaintea lui şi de
a doua şi vom fi puşi faţă în faţă cu nimicirea veşnică. (Vezi a-i da succes deplin. Cuvântul credinţei şi al puterii era pe buze-
Apocalipsa 2,11; 20,6.14; 21,8). le lui şi întreaga lui viaţă era consacrată lucrării de reformă.
Să ne întrebăm fiecare dintre noi: Merită să plătim preţul de Glasul lui era al unuia care striga în pustie pentru a mustra
a juca rolul lui Dumnezeu? Răspunsul este de la sine înţeles. păcatul şi pentru a respinge valul răului. Dar, deşi a venit la
264 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CONSECINŢELE PLANURILOR LUI DUMNEZEU 265

oameni ca mustrător al păcatului, solia lui oferea balsamul de ridicându-şi mâinile spre cer, a declarat solemn din partea viu-
Galaad sufletelor bolnave de păcat ale acelora care doreau să fie lui Dumnezeu că judecăţile Celui Preaînalt erau gata să cadă
vindecaţi.” Profeţi şi regi, cap. 9, par. 1. peste Israel. ‚Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui
De la început, Ilie s-a încrezut în Dumnezeu ca fiind slujitor sunt’, a declarat el, ‚că în anii aceştia nu va fi nici rouă,
Planificatorul său ceresc. Ilie era un lucrător dedicat, care nu nici ploaie, decât după cuvântul meu.’
făcea planuri pentru sine, ci urma îndrumările speciale pe care Numai prin exercitarea unei credinţe puternice în puterea fără
le dădea Iehova. Nu se alesese singur în această poziţie de pro- greş a Cuvântului lui Dumnezeu şi-a rostit Ilie solia. Dacă nu ar
fet, deoarece Tatăl său ceresc îl chemase să ocupe această pozi- fi avut încredere deplină în Acela pe care Îl slujea, el nu s-ar fi
ţie. Pentru a se achita cu succes de această mare răspundere, arătat niciodată înaintea lui Ahab. Pe calea către Samaria, Ilie
trebuia să menţină o relaţie corectă cu Conducătorul său divin, trecuse pe lângă râuri care curgeau cu ape bogate, peste dealuri
încrezându-se în El şi nu în sine. acoperite cu verdeaţă şi prin păduri maiestuoase, care păreau
peste putinţă să fie atinse de secetă. Tot ce vedea ochiul era
îmbrăcat în frumuseţe. Profetul se putea întreba cum aceste
Ilie profetizează seceta râuri, care niciodată nu încetaseră să curgă puteau seca, sau cum
aceste coline şi văi puteau fi arse de secetă. Dar n-a dat loc la îndo-
Profetului Ilie i s-a încredinţat misiunea de a duce împăratu- ială. El a crezut pe deplin că Dumnezeu va umili Israelul aposta-
lui nelegiuit solia judecăţii. Planul lui Dumnezeu presupunea ca ziat şi că prin judecăţile acestea, ei vor fi aduşi la pocăinţă.
această lucrare să înceapă prin călătoria lui Ilie la Samaria, Hotărârea Cerului ieşise; Cuvântul lui Dumnezeu nu putea greşi;
unde avea să meargă neanunţat în prezenţa lui Ahab ca să-i pro- şi cu primejdia vieţii, Ilie şi-a îndeplinit fără teamă însărcinarea.
fetizeze: Ca un tunet din cerul senin, solia despre judecăţile care erau gata
„. . .în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după să vină a căzut în urechile împăratului nelegiuit; dar înainte ca
cuvântul meu.” 1 Împăraţi 17,1. Ahab să-şi revină din uimire sau să schiţeze un răspuns, Ilie s-a
Ilie ştia că Ahab era un despot cu caracter josnic, care avea să făcut nevăzut tot atât de neaşteptat cum venise, fără să aştepte
execute pe oricine nu îi făcea pe plac, aşa că a avut nevoie de o să vadă efectul soliei lui.” Profeţi şi regi, cap. 9, par. 4-6.
mare credinţă ca să urmeze îndrumările speciale date de
Dumnezeu. Ilie nu a ezitat, ci a ascultat întocmai de porunca
divină. Deoarece credinţa era o trăsătură importantă a vieţii lui Ilie aşteaptă ca Dumnezeu să lucreze
Ilie, Maestrul Arhitect l-a putut folosi ca pe un lucrător preţios
în aducerea la îndeplinire a planurilor Sale. Prima parte a planului, care presupunea ca profetul să apară
O descriere a acestei credinţe şi a împrejurărilor în care el a înaintea împăratului, necesita credinţă şi curaj. Următoarea
apărut în faţa lui Ahab ne este oferită în următoarele paragrafe: fază necesita din nou credinţă, precum şi răbdare. Dumnezeu l-a
„Proorocul a pornit de îndată şi a călătorit zi şi noapte, până înştiinţat pe Ilie să se ascundă lângă un pârâu îndepărtat.
când a ajuns în Samaria. La palat n-a solicitat o primire, nici „Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit, şi ascunde-te lângă
n-a aşteptat ca venirea să-i fie anunţată oficial. Îmbrăcat în pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.” 1 Împăraţi 17,3.
hainele aspre purtate de obicei de proorocii din vremea aceea, Pe măsură ce lunile de singurătate şi inactivitate treceau, tre-
a trecut neobservat pe lângă paznici şi s-a oprit pentru o clipă buie să fi fost greu pentru un om atât de activ ca Ilie, să aştepte
înaintea împăratului uimit. cu răbdare ca planul lui Dumnezeu să fie adus la îndeplinire.
Ilie nu şi-a cerut scuze pentru apariţia lui bruscă. Unul mai Ceea ce l-a pus mai mult la încercare a fost faptul că nu i s-a spus
mare decât conducătorul lui Israel îl însărcinase să vorbească şi, cât timp trebuia să stea singur acolo. Ilie a demonstrat virtuţile
266 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CONSECINŢELE PLANURILOR LUI DUMNEZEU 267

sale de lucrător credincios şi demn de încredere prin faptul că a În felul acesta s-au pus bazele pentru o confruntare între
refuzat să plece până ce nu a sosit timpul pentru aceasta, în Dumnezeul neînfricatului profet şi toţi slujitorii lui Baal, în faţa
acord cu planul divin. El nu a permis ca vreo urmă de plănuire întregului Israel.
omenească să strice planul lui Dumnezeu, oricât de mare era pre-
siunea de a face astfel. În timp ce el a menţinut această poziţie
având o încredere totală în Planificatorul său ceresc, planul Una din metodele Satanei este aceea de a suci lucru-
înainta cu o precizie desăvârşită către împlinirea sa totală. rile. Când Ahab l-a întâlnit pe Ilie, împăratul l-a acu-
În cele din urmă pârâul s-a uscat. Dumnezeu prevăzuse acest zat pe profet că din vina lui a venit seceta (vezi
lucru şi avea deja o soluţie. Profetul a fost îndrumat spre văduva 1 Împăraţi 18,17).
din Sarepta, unde trebuia să rămână până ce avea să vină timpul
să se arate în faţa lui Ahab şi a preoţilor cei răi (1 Împăraţi 17,9).
Văduva era un alt lucrător credincios al lui Dumnezeu. Ea
avea de jucat un rol special în planul Său, pe care l-a îndeplinit Tu eşti răspunzător
cu aceeaşi exactitate, supunere, dedicare, credinţă şi curaj ca şi pentru problemă
Ilie. Ei doi constituiau o echipă demnă de încredere. (Istoria lor
este descrisă în 1 Împăraţi 17,8-16.) De-a lungul acelei zile lungi, Ilie a urmat până la literă îndru-
Este încurajator să observăm că în timp ce ei făceau cu pre- mările speciale ale lui Dumnezeu, dându-le preoţilor lui Baal
cizie lucrarea pe care Domnul le-a dat-o să o facă, El a putut să deplina ocazie de a-şi manifesta puterea. Atunci când nu au pri-
ia măsuri pentru a satisface pe deplin nevoile lor. Domnul mit nici un răspuns la rugăciunile lor pentru foc, profetul lui
lucrează întotdeauna în felul acesta atunci când aceste condiţii Dumnezeu a ridicat din nou şi cu solemnitate altarul, pe care a
sunt îndeplinite. Singurele lucruri care trebuie să-l preocupe pe coborât imediat focul, ca răspuns la rugăciunea sa plină de cre-
creştinul încrezător sunt: Ce mi-a dat Dumnezeu să fac în acest dinţă. Vrăjmaşul a fost total învins iar poporul trezit scanda
moment? şi Cum doreşte El să împlinesc ce mi-a dat de făcut? recunoaşterea adevăratului şi singurului Dumnezeu (vezi
Dacă ne angajăm să împlinim îndrumările speciale ale lui 1 Împăraţi 18,21-39).
Dumnezeu exact la timpul şi în modul în care a poruncit El, ne Nu a fost nimic care să împiedice realizarea planului lui
vor fi asigurate toate lucrurile de care avem nevoie. Dumnezeu, şi aceasta din două motive. În primul rând planul
era desăvârşit, deoarece venea de la El. În al doilea rând, Ilie nu
s-a abătut câtuşi de puţin de la îndrumările lui Dumnezeu. Ceea
Confruntarea de pe muntele Carmel ce i-a spus Dumnezeu să facă, el a făcut. Acesta a fost secretul
succesului lui. El s-a încrezut în faptul că Dumnezeu ştia cel mai
În timp ce Ilie aştepta cu răbdare în căminul văduvei, bine ce era de făcut, şi a avut deplină încredere în capacitatea
Planificatorul ceresc supraveghea cu grijă dezvoltarea lucrurilor. lui Dumnezeu de a împlini partea Sa, atâta timp cât el – ca şi
Când a sosit timpul prevăzut, au fost date noi instrucţiuni sluji- conlucrător omenesc – făcea ceea ce i-a spus Dumnezeu să facă.
torului Său Ilie, care, ascultând de ele, s-a prezentat înaintea Rugăciunea ulterioară a lui Ilie pentru ploaie a fost de aseme-
împăratului cu porunca de a aduna pe Israel pe Muntele Carmel. nea sub îndrumarea lui Dumnezeu, după cum a fost şi călăuzi-
„Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe rea regelui prin ploaie înapoi la Izreel (vezi 1 Împăraţi 18,41-46).
cei patru sute cincizeci de prooroci ai lui Baal, şi pe cei patru Odată ce Ahab a trecut de porţi, Ilie, după ce şi-a îndeplinit
sute de prooroci ai Astarteei, care mănâncă la masa Izabelei.” datoria faţă de monarh, a adormit în timp ce ploaia cădea în
1 Împăraţi 18,19. torente.
268 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CONSECINŢELE PLANURILOR LUI DUMNEZEU 269

Ilie fuge „Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi
scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat
La acest punct, planul desăvârşit al lui Dumnezeu era aproa- slujitorul acolo.” 1 Împăraţi 19,3.
pe de împlinirea sa. Ilie avea să vadă rodul aşteptării şi sacrifi- În loc să facă aceasta, Ilie trebuia să meargă la Domnul pen-
ciilor din timpul ultimilor trei ani. Dumnezeu Şi-a propus să tru a căpăta putere în ceas de nevoie. Dacă el s-ar fi încrezut în
sfărâme puterea Izabelei şi a lui Ahab, şi să săvârşească o Protectorul său divin, care nu l-a dezamăgit niciodată, şi dacă
reformă profundă în toată ţara. Deoarece aceşti conducători răi s-ar fi rugat, atunci Dumnezeu ar fi fost scutul său împotriva
nu aveau să se pocăiască, trebuia să fie daţi afară din slujba lor. ameninţărilor Izabelei.
Asupra reginei nedrepte trebuia să cadă judecăţile lui „Dar o reacţie care adesea urmează după o credinţă tare şi un
Dumnezeu, dacă Ilie avea să continue să urmeze îndrumările succes strălucit s-a declanşat în fiinţa lui Ilie. El se temea că refor-
speciale ce i s-au dat. Aceste evenimente aveau să adâncească ma începută pe Carmel nu va dura mult şi l-a cuprins descuraja-
efectul făcut deja asupra poporului prin căderea focului din cer rea. Atunci fusese înălţat pe vârful Pisga; acum se afla în vale.
care a mistuit jertfa lui Ilie, şi ar fi existat o mare întoarcere la Când fusese sub inspiraţia Celui Atotputernic făcuse faţă celei
Dumnezeu. mai aspre încercări a credinţei, dar în acest timp de descurajare,
„Dacă ar fi rămas acolo unde se găsea şi dacă ar fi făcut din cu ameninţarea Izabelei sunându-i în urechi, văzând că Satana
Dumnezeu locul lui de scăpare şi tăria lui, stând neabătut pen- luptă încă pentru biruinţă prin complotul acestei femei nelegiui-
tru adevăr, el ar fi fost ferit de orice rău. Domnul i-ar fi dat o altă te, el şi-a pierdut încrederea în Dumnezeu. El fusese înălţat peste
mare biruinţă, trimiţând judecăţile sale asupra Izabelei, iar măsură de mult şi reacţia a fost înspăimântătoare. Uitând pe
impresia făcută asupra împăratului şi asupra poporului ar fi Dumnezeu, Ilie fugea tot mai departe, până când s-a găsit singur,
dus la o mare reformă.” Profeţi şi regi, cap. 12, par. 13. într-o pustie întristătoare.” Profeţi şi regi, cap. 12, par. 15.
Satana era disperat. El ştia că nu are nici o şansă să zădărni-
cească planurile lui Dumnezeu dacă nu-l putea determina pe
Ilie să renunţe la ele în favoarea planurilor sale. Cu toate că Consecinţe cumplite
avea înfrângerea în faţă, atât Satana cât şi agentul lui, Izabela,
au acţionat ca şi cum lucrurile se desfăşurau după voia lor. A Cu ce mare uşurare trebuie să fi privit Satana fuga profetului
fost trimis un sol la Ilie cu ameninţarea: cuprins de panică! După încordarea cu care a privit derularea
„Tu mi-ai ucis profeţii, iar acum jur pe zei că te voi ucide şi eu nestingherită a planurilor lui Dumnezeu în primii trei ani, care
pe tine mâine seară în timpul acesta.” 1 Împăraţi 19,2 (în acord ameninţa cauza sa, diavolul trebuie să fi fost tare satisfăcut
cu The Living Bible). când în cele din urmă a avut succes.
Prin această înşelăciune, Satana urmărea să convingă pe Ilie Planurile lui Iehova nu au putut să înainteze fără lucrătorul
că nu s-a câştigat nimic, că planurile lui Dumnezeu nu erau Său credincios. Drept urmare, Izabela nu a murit, ocazia de aur
demne de încredere şi că el avea să-şi sacrifice viaţa degeaba. ce trebuia să facă o impresie asupra împăratului şi a poporului
Aceasta s-a dovedit a fi o înşelăciune care a avut efect. a trecut, iar reforma a eşuat în cea mai mare parte. Regina cea
Ilie trebuia să reacţioneze aşa cum a reacţionat Izabela, încre- rea a trăit încă mulţi ani, în care a continuat să controleze pe
zător, ca şi cum totul se desfăşura conform voinţei lui împărat şi să adâncească întunericul ce plutea asupra ţării.
Dumnezeu. De fapt chiar aşa şi era. Dar în loc să facă aceasta, Calea pe care trebuia să o urmeze Ilie este arătată clar în
el a permis lui Satana să-l convingă că lucrarea şi cauza lui următorul paragraf:
Dumnezeu erau pierdute şi că el trebuia să ia măsuri imediate „Ilie n-ar fi trebuit să fugă de la postul lui. Ar fi trebuit să facă
ca să fie în siguranţă. faţă ameninţării Izabelei, înălţând o rugăciune de ocrotire către
270 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU CONSECINŢELE PLANURILOR LUI DUMNEZEU 271

Acela care-l însărcinase să îndreptăţească onoarea lui Iehova. Cei trei prieteni ai lui Daniel
Ar fi trebuit să spună solului că Dumnezeul în care s-a încrezut
îl va ocroti de mânia împărătesei. Trecuseră doar câteva ceasuri Lucrătorii lui Dumnezeu nu trebuie să aibă nimic de-a face cu
de când fusese martorul manifestării minunate a puterii divine, conceperea planurilor sau cu urmările ce rezultă din planurile
şi aceasta ar fi trebuit să-i dea asigurarea că nici acum nu va fi divine, pe care El le-a făcut pentru vieţile lor. Dacă dorim să-I
uitat.” Profeţi şi regi, cap. 12, par. 13. slujim lui Dumnezeu, avem nevoie să învăţăm şi să practicăm
Planul făcut în ceruri l-a condus pe Ilie la porţile Izreelului. această lecţie vitală. Trebuie să ne facem partea noastră în
El nu trebuia să plece din acel loc până ce Dumnezeu nu avea lucrare cu credinţă şi să lăsăm restul în seama Domnului, chiar
să-i dea noi îndrumări. Datoria sa era să rămână acolo oricât de şi atunci când primejdii aparente ne ameninţă. Acest principiu
teribile erau ameninţările contra lui şi oricât de mare era costul, poate fi declarat astfel:
„Trimişii lui Hristos n-au nimic de a face cu urmările. Ei tre-
buie să-şi îndeplinească datoria, iar urmările să le lase în seama
lui Dumnezeu.” Tragedia veacurilor, cap. 38, par. 15.
Ilie
Deseori, când Dumnezeu ne dă îndrumările speciale şi ne
îndeamnă să facem anumiţi paşi, imaginaţia noastră zugrăveşte
imediat consecinţe nedorite şi, evaluând totul cu vederile noastre
Dumnezeu Pare că Marea refor- înguste, ne închipuim că vor urma mari calamităţi. Dar gânduri-
Eu rezolv totul este mă nu a
rezolvă le noastre sunt rareori gândurile lui Dumnezeu. Ceea ce noi
problema bine putut avea
problema numim a fi o „mare calamitate” poate fi în ochii lui Dumnezeu cel
loc
mai bun lucru ce ni se poate întâmpla. Totuşi, de cele mai multe
ori avem nevoie de ceva timp pentru a vedea lucrurile în aceeaşi
Odată ce Ilie s-a întors spre sine pentru rezolvarea problemei, lumină ca şi Dumnezeu.
marea reformă nu a mai putut avea loc.
„Trebuie să alegem dreptatea, pentru că este drept, şi să
lăsăm urmările pe seama lui Dumnezeu.” Tragedia veacurilor,
pentru că lucrătorul nu este răspunzător de rezultatele care pro- cap. 26, penultimul paragraf.
vin din urmarea planurilor lui Dumnezeu. Dacă fiecare credincios ar cere Duhului Sfânt să scrie aceste
Dumnezeu ştia ce făcea Ilie şi nu a fost luat prin surprindere cuvinte pentru totdeauna în mintea lui şi s-ar hotărî să le trans-
când Izabela, în faţa înfrângerii iminente, l-a ameninţat pe Ilie pună în viaţă fără să se abată de la ele, cât de repede s-ar înche-
ca şi cum ea încă deţinea controlul deplin. Domnul luase măsuri ia lucrarea! Avem nevoie să ne încredem mai mult în Dumnezeu
pentru a face faţă acestei situaţii iar sacrificarea vieţii lui Ilie nu şi mai puţin în propria înţelepciune. Dacă avem în faţa noastră
făcea parte din acest plan. Lui i se acordase o protecţie desăvâr- un mandat clar şi un „aşa zice Domnul”, atunci trebuie să păşim
şită, cu toate că aceasta nu trebuia să-l preocupe pe Ilie. Dacă în credinţă, fără să ne temem de consecinţele pe care le vom
era nevoie de jertfirea vieţii sale, profetul trebuia să fie dispus întâmpina urmând planurile lui Dumnezeu.
să accepte şi aceasta. Un exemplu renumit cu privire la a alege ce este drept şi a lăsa
Ce tragedie a fost că Ilie, după ce a urmat atâta timp cu cre- consecinţele pe seama lui Dumnezeu ne este oferit prin alegerea
dincioşie îndrumările lui Dumnezeu, s-a întors spre sine, încre- făcută de Daniel şi cei trei tovarăşi ai săi, Hanania, Mişael şi
zându-se în faptele sale, când planul divin era aproape realizat Azaria (care sunt cunoscuţi mai bine după numele lor babiloniene
şi biruinţa totală aproape obţinută. Şadrac, Meşac şi Abed-Nego). Nebucadneţar, împăratul
Babilonului, le-a cerut să se închine chipului de aur, altminteri
272 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU

aveau să fie aruncaţi în cuptorul aprins (vezi Daniel 3). Aceşti trei
oameni ştiau că era planul lui Dumnezeu ca ei să nu se plece în
faţa chipului, pentru că ei înţelegeau porunca a doua „Să nu-ţi faci
chip cioplit. . . Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti. . .”
Exodul 20,4.5. De aceea, ei au ales să urmeze această îndrumare
generală a Domnului, oricare ar fi fost consecinţele pentru ei.
Umpluţi cu credinţă în capacitatea lui Dumnezeu de Planificator CAPITOLUL 19
desăvârşit, ei au răspuns împăratului care a rămas uimit:
„Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată
din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi
chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dum-
nezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului din aur pe care Hristos, Exemplul nostru
l-ai înălţat!” Daniel 3,17.18.
Cu astfel de lucrători credincioşi, Dumnezeu a putut să înain-
teze planul Său până la împlinirea lui totală. Satana a fost cu
totul învins iar lucrarea lui Dumnezeu a înaintat fără ca să fie (O citire atentă şi cu rugăciune a textului din Matei 4,1-11
sacrificate vieţile slujitorilor Săi (vezi Daniel 3,24-30). A fost o împreună cu capitolul 12 din Hristos, Lumina lumii, ne va ajuta
biruinţă însemnată pentru cauza adevărului, care a pus o bază să adâncim înţelegerea acestui capitol.)
pentru ca ea să înainteze în continuare.
Puţine din lucrurile pe care trebuie să le întâmpinăm ne par
mai grele decât a continua să ascultăm de Dumnezeu când aceas- Imitându-L pe Hristos
ta ne-a adus deja în faţa dezastrului şi a morţii. Judecata noastră
ne spune că, dacă atâta ascultare ne-a adus doar necaz, atunci a n Hristos, credinciosul are o Călăuză desăvârşită pentru fie-
continua să ascultăm ar însemna ca problema noastră să crească.
În mod natural, este ceva uşor, cu care suntem obişnuiţi, să nu
Î care pas din viaţă şi pentru fiecare principiu de operare. În
rolul Său permanent de instrument al lui Dumnezeu prin care se
ascultăm de instrucţiunile lui Dumnezeu şi să formăm noi planuri manifestă neprihănirea şi adevărul, Hristos este un punct de
alternative care, după părerea noastră, vor duce la prosperitatea reper infailibil pentru toate deciziile pe care trebuie să le ia creş-
lucrării în mai mare măsură decât ar face-o planurile cereşti. Dar tinul. Cuvintele rostite de El în timpul ultimei cine cu ucenicii Săi
nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi. Singura cale sigură de urmat este sunt tot atât de adevărate ca şi tot ceea ce a făcut El:
aceea de a împlini planurile lui Dumnezeu exact aşa cum El le-a „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am
făcut, manifestând o credinţă vie în iubirea şi înţelepciunea Sa. făcut Eu.” Ioan 13,15.
Când în cele din urmă Dumnezeu va avea un popor care va Ca nişte adevăraţi ucenici, noi trebuie să imităm pe Învăţăto-
împlini cu încredere planurile Sale desăvârşite, având o odihnă de rul nostru, după cum şi El L-a imitat pe Tatăl Său ceresc.
Sabat totală, ştiind că ei nu au nimic de-a face cu consecinţele, „Urmaţi exemplul lui Dumnezeu în tot ce faceţi, după cum un
lucrarea se va încheia cu repeziciune. copil iubit imită pe tatăl său.” Efeseni 5,1 (În acord cu The
Living Bible).
„Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit
pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.”
1 Petru 2,21.
274 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU HRISTOS, EXEMPLUL NOSTRU 275

Pentru a urma exemplul Lui, trebuie să avem o înţelegere pentru a Se salva pe Sine sau lucrarea. Era imperativ ca Isus să
clară a ceea ce a făcut El. Şi avem nevoie de o cunoaştere foarte rămână pe poziţia Sa, îndeplinind rolul unui slujitor cu totul
clară, corectă şi mereu crescândă a modului în care Hristos Se devotat, instrumentul supus al Celui Preaînalt.
raportează la Tatăl Său. A fost un lucru uşor pentru Hristos ca să accepte aceste con-
diţii la Iordan. El a îngenuncheat în lumina şi puterea străluci-
toare ce se revărsa din cer, vocea Tatălui Său Îi răsuna clar în
Hristos confirmat urechi, ispititorul nu-L mai tulbura şi nici o ameninţare nu era
îndreptată asupra Sa sau asupra lucrării. Inspiraţia acelui
Succesul absolut al lui Hristos în îndeplinirea misiunii Sale moment glorios nu putea decât să-L inspire cu o încredere depli-
pe acest pământ s-a datorat faptului că a privit la Tatăl într-un nă cum că Se afla în siguranţă în mâinile capabile ale Tatălui,
mod anume, şi nu S-a abătut niciodată de la aceasta. La sfârşi- sub a cărui călăuzire desăvârşită nimic nu putea eşua.
tul lucrării Sale El a fost la fel de credincios aceloraşi principii Credincioşii se bucură deseori de o experienţă asemănătoare.
prin care a început această lucrare. De aceea a putut spune în Când sunt împreună în timpul conferinţei sau a serviciului din
adevăr: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe Sabat, ei ascultă la predicatorul plin de credinţă care le citeşte
care Mi-ai dat-o s-o fac.” Ioan 17,4. făgăduinţele strălucitoare ale lui Dumnezeu. Cuvintele sunt
Hristos a ştiut exact cum să Se raporteze la Tatăl Său, şi ori- atât de directe, atât de simple, atât de uşor de înţeles, atât de
cât de mare era presiunea ce se făcea asupra Lui, El refuza să puternice, încât ei sunt prinşi de inspiraţia acelui ceas. Este tre-
lucreze pe baza altor principii. Văzând principiile pe baza căro- zită încrederea în Dumnezeu, sunt apucate prin credinţă făgă-
ra Hristos se bucura de un succes continuu, Satana era neîndu- duinţele Sale, iar ascultătorii răspund prin a accepta relaţia ofe-
plecat în eforturile sale de a-L îndepărta de la căile desăvârşite rită. Acum ei se odihnesc în puternica asigurare că Domnul va
ale lui Dumnezeu. Dacă ar fi reuşit să facă aceasta chiar şi în face tot ce a făgăduit.
cea mai mică măsură, planul mântuirii ar fi fost distrus. Nu este greu să intrăm în acest legământ când ne aflăm într-o
Când Isus a fost botezat de către Ioan în râul Iordan, o voce adunare plină de inspiraţie, liberi de presiunile Satanei şi
din cer a declarat care era relaţia Sa cu Tatăl cel veşnic. bucurându-ne de o sănătate bună. Avem destulă încredere în
„De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în capacitatea şi dispoziţia lui Dumnezeu de a-Şi ţine cuvântul, şi
clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui părăsim adunarea având asigurarea că suntem siguri sub pur-
Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. tarea de grijă a Tatălui ceresc.
Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: ‚Acesta este Fiul Meu Dar este cu totul altceva să menţinem această relaţie atunci
preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.’” Matei 3,16.17. când Satana foloseşte orice mijloc şi exercită orice presiune de
Atunci când Dumnezeu a spus acele minunate cuvinte, care este în stare, pentru a ne face să rupem relaţia. În astfel
„Acesta este Fiul Meu preaiubit”, El descoperea o relaţie şi arăta de momente Dumnezeu pare că este foarte departe, aparent
care era responsabilitatea Sa în această relaţie. El era Tatăl; nepăsător, nemanifestând grijă şi interes în îndeplinirea res-
Hristos era Fiul. Fiecare avea o parte de jucat în rolul Său. Tatăl ponsabilităţilor Sale. Atunci ispita teribilă de a face ceva pen-
oferea planurile ce trebuia executate, precum şi călăuzire în tru a ne salva apasă cu o forţă aproape irezistibilă asupra
îndeplinirea lor, protecţie împotriva intenţiilor vrăjmaşului, sufletului. Să avem încredere şi să aşteptăm ajutorul cerescu-
toată puterea fizică, mintală şi spirituală, şi de asemenea mate- lui nostru Rezolvator de probleme, care în aparenţă nu ne răs-
rialele necesare pentru a obţine rezultatele propuse. punde, sau să ne încredem în capacitatea noastră de a rezolva
Oricât de mult părea că Tatăl cel veşnic nu Îşi îndeplinea res- problema urgentă? Este o presiune în faţa căreia orice fiinţă
ponsabilităţile, Fiul nu trebuia să-Şi asume nici una dintre ele, omenească în afară de Hristos a cedat cândva. Totuşi, toţi cei
276 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU HRISTOS, EXEMPLUL NOSTRU 277

care vor fi salvaţi în cele din urmă trebuie să câştige biruinţa Starea lui Hristos se înrăutăţeşte
rezistând acestei ispite.
Aceasta a fost experienţa prin care a trecut Hristos pe mun- Satana, care este un maestru al tehnicii, a privit cu un inte-
tele ispitirii, ce a urmat imediat după botezul Său în Iordan. Aici res diabolic fiecare pas făcut de Hristos. El s-a reţinut să-L necă-
s-au întâlnit, El şi Satana, într-o confruntare directă, care a jească pe Mântuitorul până ce slava lui Dumnezeu L-a părăsit
avut drept ţintă modul în care Hristos se raporta la Tatăl Său. cu totul şi postul cel lung era în curs de desfăşurare. În lupta
înfricoşătoare cu Mântuitorul, Satana a căutat să se folosească
la maxim de împrejurările existente. În timp ce a lăsat deopar-
Impresia se stinge te asaltul final până ce aveau să se termine cele patruzeci de zile
iar Hristos avea să ajungă la nivelul maxim de slăbiciune fizică,
Când, pe ţărmul Iordanului, lumina cerească s-a stins deasu- el a încercat să-L înfrângă încă din momentul în care a intrat în
pra trupului Său îngenuncheat şi vocea lui Dumnezeu nu s-a pustie.
mai auzit, Hristos S-a ridicat. Sub îndrumarea personală a Pe măsură ce zilele se scurgeau fără ca să aibă hrană, Hristos
Duhului Sfânt, El S-a dus în pustie unde, prin post şi rugăciu- se apropia tot mai mult de moarte, fiind mereu conştient de fap-
ne, trebuia să Se întărească pentru conflictul ce-I sta în faţă. tul că era imperativ ca El să continue să trăiască. El trebuia să
„Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de fie în viaţă pentru binele lucrării, pentru binele Tatălui Său şi
diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la pentru mântuirea milioanelor de oameni pieritori. Prin cuvântul
urmă a flămânzit.” Matei 4,1.2. sigur al profeţiei El ştia că nu a sosit încă timpul să moară, dar
Dacă am experimentat şi noi inspiraţia ce vine în urma legă- era clar că, dacă nu se făcea nimic pentru a hrăni trupul Său
turii cu Cel Infinit, care durează în mod normal pentru ceva stors de puteri, nu ar fi supravieţuit ca să-Şi îndeplinească
timp, ştim că simţămintele avute se sting treptat. Dacă nu o misiunea.
împrospătăm iar, experienţa îşi pierde puterea, până ce în cele Chiar şi atunci când nu este nimic altceva decât instinctul de
din urmă simţămintele ne dau impresia că totul este pierdut. conservare, dorinţa de a trăi este una dintre cele mai puternice
Isus nu a făcut excepţie de la aceasta, fiind o fiinţă omenească pe care oamenii le cunosc, dar Hristos era condus de un motiv
cu aceeaşi natură ca a voastră şi a mea. Gloria de la tronul lui mai puternic decât acesta. Noi, care nu am purtat niciodată
Dumnezeu ce s-a reflectat pe faţa Sa L-a părăsit după ce El a povara purtată de Isus, nu putem aprecia cât de mult a experi-
intrat în pustie. Experienţa Lui s-a schimbat, după cum scrie în mentat El dorinţa de a trăi. Mai târziu, pe Calvar, El avea să
următorul fragment: moară de bunăvoie, deoarece sosise timpul pentru sacrificiul
„Când a intrat în pustie, Isus era înconjurat de slava Tatălui. suprem, dar El ştia că acest lucru nu era necesar în pustie.
Absorbit în comuniunea cu Dumnezeu, a fost înălţat mai presus Pe măsură ce starea lui fizică se înrăutăţea zilnic, devenind
de slăbiciunile omeneşti. Dar slava s-a depărtat şi El a fost lăsat disperată, Hristos nu primea nici o indicaţie cum că Tatăl Său
singur să lupte cu ispita. Ea înainta din toate părţile. Natura Sa Se îngrijea de situaţia Sa sau intenţiona să facă ceva legat de
omenească se cutremura în faţa luptei care Îl aştepta. Timp de aceasta. Răspunsul omenesc obişnuit faţă de o asemenea apa-
patruzeci de zile, El postise şi Se rugase. Slab şi sfârşit de puteri rentă indiferenţă este acela de a pierde încrederea în
din cauza foamei, obosit şi hărţuit de gânduri, ‚atât de schimo- Dumnezeu ca Rezolvator de probleme, de a te întoarce către
nosită Îi era faţa şi atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de tine însuţi şi de a prelua tu lucrarea. Deseori există alternative
a fiilor oamenilor’ (Isaia 52,14). Acum era o ocazie pentru mai atractive pe care cineva poate să le aleagă. În cazul lui
Satana. Acum, credea el, va putea să-L biruie pe Hristos.” Hristos, ar fi fost ceva simplu să Se întoarcă acasă la mama Sa
Hristos, Lumina lumii, cap. 12, par. 14. înainte de a deveni prea slab pentru a mai putea face acest
278 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU HRISTOS, EXEMPLUL NOSTRU 279

lucru. Ştia că avea să fie primit cu căldură şi avea să I se ofere vitală care era necesară pentru a garanta că cel rău este în
hrană acolo. Sau ar fi putut să Se folosească de puterile Sale cele din urmă învins.
divine pentru a-Şi satisface nevoile fizice. Pe de altă parte, Satana era hotărât ca Hristos să-i calce pe
În acest timp de teribilă suferinţă şi agonie mintală, Hristos urme. Dacă L-ar fi putut conduce pe Mântuitorul să facă
a căutat refugiu în rugăciune, dar oricât de serios şi persistent aceasta, ar fi obţinut cel mai convingător argument posibil
Îşi îndrepta cererile către Tatăl Său, nu primea nici un răspuns. pentru a-şi îndreptăţi cursul său greşit de acţiune. Pentru a
Orice mărturie a lucrurilor vizibile şi a împrejurărilor declara că avea succes, el trebuia să distrugă relaţia dintre Hristos şi
Tatăl Său L-a uitat şi L-a abandonat puterii celui rău şi morţii Tatăl Său, conducându-L pe Hristos să-Şi piardă credinţa în
inevitabile. divinul Său Părinte şi să preia responsabilităţile ce aparţi-
Aceasta a fost o experienţă teribilă pentru Hristos. Potrivit neau numai lui Dumnezeu.
tuturor aparenţelor, în ciuda făgăduinţei din declaraţia de la De aceea, el a venit în persoană pentru a sugera o soluţie posi-
Iordan, cum că Isus era Fiul Său preaiubit, Dumnezeu nu Se bilă pentru problema lui Hristos. Pentru a rezolva toată această
purta ca un Tată faţă de El. Este atât datoria cât şi dorinţa unui problemă şi să scape de soarta Sa, Isus trebuia să preia rolul
tată de a-şi hrăni copilul şi a-l proteja de vrăjmaşi, dar Tatălui, care Se îngrijeşte de hrană pentru copiii Săi.
Dumnezeu părea că e nepăsător. El L-a îndrumat pe Isus să „Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: ‚Dacă eşti Fiul lui
meargă în pustie unde nu era nimic de mâncare şi unde ştia că Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.’”
va fi atacat de Satana, şi totuşi nu I-a oferit nimic de mâncare şi Matei 4,3.
L-a lăsat pe Hristos să se lupte fără nici o dovadă vizibilă de Cu siguranţă, Hristos avea puterea de a face aceasta, dova-
sprijin din partea Sa. dă fiind faptul că a hrănit de două ori marea mulţime ce
Dacă un tată pământesc l-ar fi tratat pe copilul său în felul cuprindea câteva mii de oameni. Acela a fost planul lui
acesta, ar fi fost privit de societate că era necorespunzător să fie Dumnezeu pentru El în acel timp. Dar dacă ar fi cedat acestei
părinte, iar în cazul în care copilul ar fi fost mic, i-ar fi fost luat ispite în pustie, ar fi uzurpat poziţia Tatălui Său, devenind
prin instanţă. propriul Său Rezolvator de probleme. Ca să-L ispitească pe
Dar în ciuda aparenţelor contrare, Dumnezeu nu acţiona Hristos să facă astfel, Satana a încercat să umple inima Sa cu
într-un mod nepărintesc faţă de Isus. Cerinţele marii lupte, nu îndoieli cu privire la capacitatea Tatălui Său de a Se îngriji de
instinctele Sale paterne, L-au determinat pe Dumnezeu ce să El ca părinte. Paragraful următor ne explică misiunea
facă. Hristos a făcut un legământ solemn cu Cel Atotputernic, că Satanei:
El avea să câştige biruinţa pe care atât de mulţi nu au reuşit să „Cuvintele pornite din ceruri: ‚Acesta este Fiul Meu preaiubit,
o obţină, demonstrând că indiferent de presiunea ce ne îndeam- în care Îmi găsesc plăcerea’ (Matei 3,17) încă mai răsunau în
nă să facem altfel, noi trebuie să trăim doar prin cuvântul lui urechile lui Satana. Dar el era hotărât să-L facă pe Isus să-Şi
Dumnezeu (vezi Deuteronom 8,3). piardă încrederea în această mărturie. Cuvântul lui Dumnezeu
a fost pentru Isus asigurarea că misiunea Sa era dumnezeias-
că. El venise să trăiască în mijlocul oamenilor ca om, şi
Ispitele lui Satana Cuvântul spunea lămurit care era legătura Lui cu Tatăl. Dar
scopul lui Satana era de a-L face să Se îndoiască de acest
Dacă Tatăl ceresc L-ar fi înconjurat pe Hristos cu prezen- cuvânt. Dacă putea să clatine încrederea lui Hristos în
ţa Sa vizibilă şi I-ar satisfăcut nevoile Sale fizice, Satana nu Dumnezeu, Satana ştia că victoria în această luptă va fi a lui.
ar fi putut să aducă asupra Lui presiunea deplină a ispitei. Ar fi putut atunci să-L învingă pe Hristos. El spera că, sub pre-
În felul acesta Isus ar fi fost împiedicat să câştige biruinţa siunea disperării şi a foamei grozave, Isus avea să-Şi piardă
280 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU HRISTOS, EXEMPLUL NOSTRU 281

încrederea în Tatăl Său şi să facă o minune în favoarea Sa. „Isus l-a tratat pe ispititor aşa cum trebuie să-l trateze toţi
Dacă ar fi făcut lucrul acesta, planul mântuirii ar fi fost zădăr- urmaşii Săi de-a lungul timpului.” The Review and Herald, 24
nicit.” Hristos, Lumina lumii, cap. 12, par. 17. aprilie, 1894, par. 1.
Satana ştia exact ce să facă pentru a-L ispiti pe Isus să păcă- Lucrurile nu s-au schimbat. Ceea ce Satana a căutat să-L ispi-
tuiască şi a pornit la lucru cu toată hotărârea şi ingeniozitatea tească pe Hristos să facă, îi va amăgi şi pe urmaşii Săi să facă.
de care dispunea. Cei patru mii de ani de pregătire intensă în După cum Isus era Fiul lui Dumnezeu, tot astfel urmaşii Săi sunt
vederea acestui conflict a făcut din el un vrăjmaş extraordinar. copiii Săi, care trebuie să aibă o relaţie cu Hristos, după cum El a
Succesele sale în cele mai multe cazuri asupra oamenilor cu care avut cu Tatăl Său. Când Satana a auzit declaraţia lui Dumnezeu
s-a luptat, i-au dat încredere că putea să-L biruie şi pe Fiul lui că Hristos era preaiubitul Său Fiu, el s-a hotărât să-L facă pe
Dumnezeu. Hristos să se îndoiască de această mărturie şi să Se salveze sin-
De asemenea, Hristos a ştiut exact ce să facă pentru a se gur făcând o minune.
împotrivi atacului înşelător al Satanei şi să apere cauza lui Când acelaşi vrăjmaş rău ne vede intrând într-o relaţie de
Dumnezeu. El a înţeles că în nici o împrejurare nu trebuia sa legământ cu Dumnezeu, el se hotărăşte de asemenea să ne
facă nimic, decât la porunca Tatălui Său. El trebuia să trăiască răpească credinţa în Mântuitorul Cel Atotputernic, şi să ne con-
şi să Se mişte doar prin acel cuvânt. „Căci în El avem viaţa, miş- ducă astfel să facem paşi în direcţia încrederii în sine şi a salvă-
carea şi fiinţa.” Fapte 17,28. Nimic altceva nu trebuia să-I influ- rii prin efortul propriu. După cum Hristos a refuzat cu totul să
enţeze deciziile. Oricât de mare era presiunea sau costul, El tre- uite că El era un Fiu, şi nu a preluat niciuna din responsabilită-
buia să lase în seama Tatălui Său răspunderea de a-I asigura ţile Tatălui, tot astfel trebuie să ne amintim şi noi cine suntem
hrana şi adăpostul, călăuzirea şi protecţia. Nu trebuia să ia asu- şi să ne păstrăm locul, chiar dacă aceasta ne va costa viaţa.
pra Sa nici în cea mai mică măsură această lucrare. El trebuia Dacă îl vom întâmpina pe Satana după cum l-a întâmpinat
să continue să aibă încredere în Tatăl Său că El Îşi va împlini Isus, suntem asiguraţi că vom avea aceeaşi biruinţă decisivă pe
singur lucrarea. care a câştigat-o Conducătorul şi Exemplul nostru divin.
Dacă Hristos ar fi fost nesigur de problemele disputate, de Dimpotrivă, dacă nu facem aceasta, vom fi cu siguranţă învinşi.
obiectivele speciale ale Satanei şi de cerinţele Tatălui Său, ar fi
fost imposibil ca El să iasă victorios din luptă. Acest lucru este
valabil şi cu privire la noi, dacă neglijăm aceste lucruri. Învăţând din greşelile lui Israel

Isus a câştigat biruinţa acolo unde alţii au fost înfrânţi.


O lecţie pentru noi Responsabilitatea Sa de Fiu supus şi ascultător, consta în a
merge acolo unde Îl trimitea Tatăl şi să aştepte acolo, mulţu-
Trebuie să studiem lupta dintre Hristos şi Satana în pustia mit fiind de ceea ce Îi oferea Cel Atotputernic, până ce Îl
ispitirii, pentru a vedea clar natura exactă a lucrurilor implica- îndruma să meargă în altă parte. Chiar dacă, după cum suge-
te. Doar dacă vom folosi timp şi energie pentru a obţine o cunoş- rau toate aparenţele, Dumnezeu hotărâse să nu-Şi mai înde-
tinţă temeinică a ceea ce a avut loc, vom fi echipaţi să rezistăm plinească obligaţiile, Hristos tot nu avea să depăşească pozi-
vrăjmaşului nostru viclean, atunci când vine la noi după cum a ţia desemnată Lui ca Fiu dependent. Mai degrabă ar fi murit
venit şi la Hristos. Mai mult decât facem, avem nevoie să ne veşnic decât să facă aceasta. Era lucrarea tatălui Său aceea de
dăm seama că „Astăzi Satana ispiteşte fiecare suflet tot aşa a-L hrăni şi de aceea nu avea să rezolve El Însuşi această pro-
cum L-a ispitit pe Hristos.” The Review and Herald, 3 mai, blemă. Pentru El cel mai important lucru era să menţină rela-
1906, par. 7. ţia Tată-Fiu.
282 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU HRISTOS, EXEMPLUL NOSTRU 283

Desigur, dacă Isus ar fi murit în pustie, totul ar fi fost pier- „În pustie, când se isprăviseră toate merindele, Dumnezeu a
dut. Conştienţa cu privire la acest lucru a adus o presiune trimis poporului Său mană din cer; li se dădea în fiecare zi
enormă asupra Sa, făcându-L să dorească să trăiască. Dar hrană îndestulătoare. Lucrul acesta trebuia să-i înveţe că, atâta
dacă S-ar fi supus acestei ispite de a face ceva pentru a-Şi păs- timp cât aveau încredere în Dumnezeu şi urmau căile Lui, El
tra viaţa, planul mântuirii ar fi fost zădărnicit. Singura cale nu-i uita. Mântuitorul practica acum învăţătura pe care o dădu-
pentru a avea succes era aceea ca Hristos să aştepte cu o răb- se lui Israel. Prin Cuvântul lui Dumnezeu se dăduse ajutor
dare infinită până ce Tatăl avea să Se îngrijească de nevoile poporului evreu şi tot prin acelaşi Cuvânt trebuia să primească
Sale. ajutor şi Isus. El aştepta timpul când Dumnezeu avea să-i aducă
Chiar dacă nu fără o luptă teribilă, Mântuitorul a răspuns alinare. El Se afla în locurile acelea pustii pentru că ascultase de
Satanei în acord cu aceste principii divine, spunând: „Este scris: Dumnezeu şi El nu voia să obţină hrană prin ascultarea de sfa-
‚Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese tul lui Satana. În faţa universului, care era martor, El a dovedit
din gura lui Dumnezeu.’” Matei 4,4. că e mai uşor să suferi orice rău ar veni decât să te desparţi de
În felul acesta Hristos a spus că Dumnezeu este Rezolvatorul Dumnezeu cât de puţin.” Hristos, Lumina lumii, cap. 12, par. 22.
nostru de probleme, Făcătorul nostru de planuri şi Purtătorul Când Domnul a permis ca Israel să sufere de foame, ei au sim-
nostru de poveri, care concepe planurile prin care Îşi aduce la ţit că El era necredincios faţă de ei. Dacă ei ar fi fost gata să
îndeplinire lucrarea. Ca primitori dependenţi, noi trebuie să ne înţeleagă că Dumnezeu avea în aceasta un scop special pentru
încredem în căile şi în înţelepciunea lui Dumnezeu fără nici o educarea lor, ar fi suportat acea încercare cu curaj şi chiar cu
rezervă, şi să acţionăm după cum ne îndrumă El. Nu contează recunoştinţă. Pentru ei, ca şi pentru majoritatea oamenilor, cel
ce pierderi şi suferinţe vor avea loc, deoarece trebuie să înţele- mai important lucru era să trăiască în confort, sănătate şi pros-
gem că biruinţa nu poate fi câştigată fără jertfire de sine. Orice peritate. Ei nu au învăţat că era mult mai important să recu-
s-ar întâmpla, trebuie să privim la Hristos, după cum şi El a pri- noască şi să accepte partea ce li s-a desemnat ca fii, nu ca taţi,
vit la Tatăl Său. În nici un alt mod nu va putea fi încheiată cu oricât ar fi avut de suferit şi pierdut.
succes lucrarea lui Dumnezeu. Fără îndoială boala, pierderea şi moartea sunt calamităţi
În mod evident, Hristos a învăţat această lecţie din experien- mari ca atare, dar ele sunt neînsemnate dacă le comparăm cu
ţa lui Israel. Cu mai bine de 400 de ani înainte, Moise le-a dus calamitatea mult mai mare de a ne depărta, în oricât de mică
solia că educaţia câştigată prin suferirea de foame avea să-i măsură, de voinţa lui Dumnezeu, ceea ce va avea drept urmare
înveţe lecţia că ei trebuia să trăiască mai degrabă cu orice moartea veşnică. În faţa universului, care era martor, Isus a dat
cuvânt de la Dumnezeu, decât cu hrana fizică. mărturie în favoarea acestui adevăr prin exemplul unei credin-
„Domnul, Dumnezeul tău, te-a călăuzit tot drumul în timpul ţe ireproşabile. Copiii Săi sunt invitaţi să dea aceeaşi mărturie.
acestor patruzeci de ani în pustie. . . Te-a smerit, a îngăduit să
suferi de foame, şi te-a hrănit cu mană pe care nici tu n-o cunoş-
teai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul Supunere continuă
nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura
Domnului.” Deuteronom 8,2.3 (Conform NKJV). Orice dovadă vizibilă care indica cu atâta putere că Tatăl
După cum aceste prevederi divine au fost oferite izraeliţilor Său L-a părăsit, nu L-a putut mişca pe Hristos, deoarece El Îl
pentru a-i învăţa să se încreadă în cuvântul lui Dumnezeu, tot cunoştea pe Tatăl Său şi avea încredere în El. De aceea nu a
astfel Isus aştepta ajutor prin acelaşi cuvânt. El ştia că asculta- putut fi convins că Cel Atotputernic L-a părăsit în realitate. El
rea de acest cuvânt era mai presus de orice altă consideraţie. S-a odihnit în asigurarea că Dumnezeu aducea la îndeplinire
Experienţa Sa este exprimată după cum urmează: planurile măreţe ale voinţei Sale divine, că exista un obiectiv
284 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU HRISTOS, EXEMPLUL NOSTRU 285

vital ce trebuia atins şi că Domnul nu va îngădui ca El să fie vieţii Sale El a împlinit voinţa Tatălui Său şi nu S-a încrezut
ispitit peste puterile Sale sau mai mult decât era necesar. niciodată în voinţa Sa proprie.
„Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu pute- „Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui
rea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngă- ce M-a trimis.” Ioan 6,38.
dui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, „Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud;
a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea,
1 Corinteni 10,13. ci voia Tatălui, care M-a trimis.” Ioan 5,30.
Revizuindu-Şi viaţa din trecut, Hristos a putut vedea că El nu „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să
S-a pus singur în primejdie. Dificultăţile ce existau nu au fost împlinesc lucrarea Lui.” Ioan 4,34.
create de El, ci erau urmarea ascultării Sale de călăuzirea lui Trebuie să ne supunem voinţa la fel de deplin şi continuu
Dumnezeu. De aceea Tatăl era răspunzător de toate urmările. El Tatălui nostru ceresc, dacă vrem să călcăm pe urmele lui Isus şi
avea o încredere fără rezerve în Tatăl Său ceresc şi ştia că, dacă să încheiem lucrarea.
era nevoie, o armată de îngeri avea să vină în ajutorul Său.
Cuvintele spuse de Isus mai târziu, în grădina Ghetsemani, ne
arată cât de mult era El conştient de prezenţa lumii invizibile,
care era gata să ajute în caz de nevoie.
„Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune
îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de
îngeri?” Matei 26,53.
Aceasta este credinţa lui Isus, şi este de asemenea credinţa pe
care trebuie să o avem şi noi, dacă vrem să triumfăm în cele din
urmă.
„Este necesară răbdarea sfinţilor, cei care păzesc poruncile lui
Dumnezeu şi se ţin strâns de credinţa lui Isus.” Apocalipsa 14,12.
(Conform NRSV).
Cu toate că Satana nu a câştigat nici o biruinţă sau vreun
avantaj în pustie, el L-a urmărit necontenit pe Mântuitorul pe
tot parcursul misiunii Sale pe pământ. Confruntarea finală a
avut loc la cruce, unde diavolul a adunat puterea combinată a
tuturor forţelor sale ca să dărâme zidul ridicat de Hristos pen-
tru a Se împotrivi ispitelor sale. El a încercat orice plan posibil
ca să se interpună între Hristos şi Tatăl Său, să-L ispitească pe
Mântuitorul să ia lucrurile în mâinile Sale, dar nu a avut nici un
succes.
Cu o încredere desăvârşită, Hristos a trăit principiile odihnei
de Sabat în timpul acelor lupte teribile cu maestrul răului, şi
făcând astfel Şi-a asigurat o biruinţă deplină în toate confruntă-
rile. El a rămas un Fiu credincios, păstrând cu tărie până la
moarte supunerea faţă de Părintele Său ceresc. Pe tot parcursul
HRISTOS NE ARATĂ CALEA 287

a creşte. Timpul de criză este momentul în care să umblăm prin


credinţă, nu prin vedere, şi în care se vede cât de mult suntem
credincioşi Domnului sau eului.

Ghetsemani şi Golgota
CAPITOLUL 20
În această înfricoşătoare luptă finală ce s-a dat în grădina
Ghetsemani, obiectivul principal a fost cel care stă la baza marii
controverse. Hristos S-a luptat ca să-Şi menţină supunerea faţă
de Conducătorul Său divin, în timp ce Satana a făcut tot ce-i stă-
Hristos ne arată calea tea în putere ca să-L facă să-Şi piardă încrederea în Dumnezeu
şi să recurgă la planuri personale, pentru a rezolva problema
îngrozitoare ce se apropia şi care avea să-I zdrobească viaţa.
Fie că Hristos avea să se împotrivească Satanei, oricât L-ar
(O citire atentă şi cu rugăciune a textului biblic din Matei costa aceasta, fie că avea să calce pe urmele lui Lucifer, Adam şi
26,36 – 27,50 împreună cu Hristos, Lumina lumii, capitolul 74 Eva, Avraam şi Sara, Isaac, Rebeca şi Iacov, şi atâţia alţii care
ne va ajuta să adâncim înţelegerea acestui capitol.) au făcut greşeala de a încerca să zidească lucrarea lui Dum-
nezeu pe calea lor.
tât de sever cum a fost testul din pustie, nu a fost atât de Deoarece Isus a simţit această presiune până în adâncurile ei,
A teribil ca presiunea exercitată asupra lui Hristos în
Ghetsemani. Acolo, din cauza poverii păcatului ce a fost pus asu-
El Şi-a revărsat simţămintele naturii Sale omeneşti, şi a predat
această problemă Tatălui Său.
pra Lui, a avut un simţământ îngrozitor al despărţirii de Tatăl „Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi
Său. A fost puternic ispitit să creadă că a fost părăsit şi că sin- S-a rugat, zicând: ‚Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la
gurul la care putea privi pentru o soluţie la problema Sa zdrobi- Mine paharul acesta!’” Matei 26,39.
toare era El Însuşi. Pricepând ce mare era ocazia ce i se oferea, Abia au ieşit aceste cuvinte de pe buzele Sale palide, când a
Satana a lucrat cu toată îndemânarea şi viclenia pe care le-a confirmat că avea să fie credincios poziţiei Sale de Fiu, oricare
dezvoltat îndelung, pentru a-L convinge pe Hristos ca să renun- ar fi urmările, adăugând: „Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum
ţe la supunerea de-o viaţă faţă de voinţa Tatălui Său şi să preia voieşti Tu.” Ibid.
El Însuşi plănuirea viitorului Său. Hristos a refuzat să Se salveze pe Sine prin planuri persona-
Tindem să credem că ne-am supune mai uşor faţă de voinţa le, chiar dacă natura Sa omenească se dădea înapoi de la sufe-
lui Dumnezeu dacă am putea vedea rezultatul scopurilor Sale rinţă ca şi natura noastră.
desăvârşite şi sfinte atunci când ni se dau planurile. Dar, în mila De la Ghetsemani şi până la sfârşit, Isus s-a prins cu hotărâ-
Sa Dumnezeu ne dă doar atât cât putem suporta în fiecare zi, şi re de supunerea şi încrederea Sa faţă de Tatăl Său şi a rezistat
avem nevoie să ne încredem în înţelepciunea Sa în această pri- ispitei de a fi propriul rezolvator de probleme. Demonstraţiile
vinţă. Deseori dorim să-L auzim vorbindu-ne cu voce tare şi să minunate de putere supranaturală care au fost văzute în viaţa
vedem sau să simţim îndeaproape prezenţa Sa. În astfel de con- Sa pământească, dovedesc că El ar fi putut să scape de crimina-
diţii, ispitele Satanei ar fi în mare măsură diminuate în putere lii Săi dacă ar fi vrut aceasta. Hristos ar fi putut să Se salveze
şi efectivitate, dar nu s-ar mai oferi credinţei noastre ocazia de cu uşurinţă atunci când ei au spus plini de batjocură: „Dacă este
288 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU HRISTOS NE ARATĂ CALEA 289

El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom Confirmarea acestui fapt o găsim la începutul cărţii Apocalipsa,
crede în El!” Matei 27,42. Dar El a refuzat categoric să apeleze care a fost scrisă după înălţarea Domnului nostru:
la fapte personale. Uitat de oameni şi aparent părăsit de „Descoperirea lui Isus Hristos pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca
Dumnezeu, Hristos a dus lupta şi a biruit, chiar dacă în cele din să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând.
urmă L-a costat viaţa. „Hristos Şi-a plecat capul şi a murit, dar Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând prin îngerul Său la robul Său
Şi-a păstrat cu tărie credinţa şi supunerea faţă de Dumnezeu.” Ioan.” Apocalipsa 1,1.
Hristos, Lumina lumii, cap. 79, par. 14. În virtutea preexistenţei şi omniscienţei Sale veşnice, Hristos
Biruinţa a fost câştigată prin menţinerea hotărâtă a supune- nu are nevoie să primească vreo descoperire despre Sine de la
rii Sale faţă de Dumnezeu. Avem nevoie cu toţii să înţelegem Tatăl Său. El cunoaşte toate lucrurile. Dar, pentru că a acceptat
semnificaţia deplină a acestui exemplu desăvârşit de încredere poziţia de Fiu, El va onora această poziţie pentru veşnicie. Îşi
şi supunere, căci astfel vom cunoaşte natura exactă a ispitelor cunoaşte locul şi ştie cum să Şi-L păstreze. De aceea, chiar şi
împotriva cărora S-a luptat Isus. Vom vedea că Hristos a dove- acum, El primeşte de la Tatăl Său ca să poată da la rândul Său
dit o dată pentru totdeauna că singura cale prin care poate fi altora. Este o însărcinare veşnică, ca şi cea la care este chemat
îndeplinită cu succes lucrarea lui Dumnezeu este supunerea adevăratul credincios.
deplină faţă de voinţa şi conducerea Sa. Natura încercării prin
care a trecut Hristos şi biruinţa pe care a câştigat-o El, ar trebui
să fie studiul permanent al celor care se pregătesc a fi instru- Testul este repetat
mentele Domnului în lupta finală cu puterile întunericului.
Trebuie să ne amintim de principiul acesta al supunerii
atunci când avem în vedere declaraţia lui Dumnezeu cu privire
Ascultător pentru veşnicie la poziţia Sa în relaţia cu noi. Domnul ne spune fiecăruia dintre
noi: „Eu sunt Mântuitorul tău, Protectorul tău, Doctorul tău,
Relaţia cu Tatăl Său pe care Hristos a menţinut-o în mod de- Rezolvatorul tău de probleme, Făcătorul tău de planuri,
săvârşit cât a fost pe pământ a fost „după planul veşnic pe care l-a Purtătorul tău de poveri şi orice altceva este nevoie pentru viaţa
făcut [Dumnezeu] în Hristos Isus, Domnul nostru.” Efeseni 3,11. şi fericirea ta.” Recunoscând adevărata poziţie a lui Dumnezeu,
De aceea, nu a fost ceva îndeplinit doar pe timpul cât a fost El noi acceptăm invitaţia Sa divină şi intrăm într-o relaţie de legă-
pe pământ. A început atunci când s-a stabilit taina lui mânt cu El. Din momentul în care acceptăm să ocupăm această
Dumnezeu în străfundurile eternităţii, fiind de fapt fără înce- poziţie, ne angajăm să o menţinem continuu şi pentru totdeau-
put, şi va continua în veşnicia viitorului. El, care era egal cu na, aşa cum a făcut Isus.
Dumnezeu în orice privinţă a acceptat şi a adoptat poziţia de Din păcate, când suntem greu încercaţi, ceea ce va veni în
Fiu, de Primitor, căruia Tatăl cel veşnic Îi transmite bogăţiile mod inevitabil, uneori uităm că suntem copiii lui Dumnezeu şi
vieţii şi putere, pentru ca El, la rândul Său, să poată da mai călcăm legământul nostru. Pe măsură ce timpul de probă se
departe toate acestea creaturilor şi lumilor ce compun universul. apropie de sfârşit, iar forţele luminii şi întunericului sunt anga-
Fiii pământeşti, după ce au crescut dau la o parte supunerea jate în lupta lor finală pentru supremaţie, natura umană va fi
şi ascultarea de părinţii lor, dar Isus nu a făcut lucrul acesta. supusă unor presiuni asemănătoare cu cele suferite de Isus în
Când El S-a întors în curţile cereşti, a menţinut aceeaşi relaţie Ghetsemani şi la Golgota.
de supunere, ascultare şi încredere faţă de Tatăl Său, după cum Această situaţie se va dezvolta ca urmare a necazurilor înfri-
a manifestat şi pe pământ. Aşa şi trebuie să fie, pentru că stă coşătoare care vor cuprinde lumea şi vor ameninţa existenţa
scris despre El că „. . .este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” Evrei 13,8. noastră. Problemele enorme de pe glob vor cere o soluţie, dar în
290 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU HRISTOS NE ARATĂ CALEA 291

loc de a privi la Dumnezeu şi la căile Sale pentru a primi un răs- În aparenţă părăsiţi
puns, oamenii vor căuta să facă lucrarea Domnului în locul Lui.
Situaţia va deveni atât de disperată, încât naţiunile vor pune Pentru poporul lui Dumnezeu va fi o noapte de teribilă încer-
deoparte orice duşmănie şi se vor uni sub o singură conducere care ce va fi făcută şi mai grea prin faptul că, după toate aparen-
pentru a putea supravieţui. Deoarece duminica este simbolul ţele, Dumnezeu i-a părăsit. Experienţa lor va fi asemănătoare
omului care s-a pus pe sine în locul lui Dumnezeu, tuturor li se cu a lui Hristos în pustia ispitirii, când Satana îi va ataca după
va cere să onoreze acest copil al papalităţii ca un semn al supu- cum L-a atacat şi pe Mântuitorul, iar ei trebuie să câştige
nerii şi al conformării faţă de marele plan de restaurare a pros- biruinţa exact ca şi El.
perităţii vremelnice.
Adevăratul popor al lui Dumnezeu nu va fi înşelat, căci ei vor
discerne natura adevărată a acestei mişcări. Ei vor recunoaşte
că soluţia pe care legiuitorii o vor considera ca fiind singura cale
sigură pentru a ieşi din necazurile lor, îi va prinde de fapt într-o
capcană fără ieşire. De aceea, sub puterea cea mare a Duhului
Sfânt, ei îşi vor ridica vocile pentru a avertiza pe oamenii din
această lume cu privire la dezastrul cel sigur pe care-l vor aduce
asupra capetelor lor. Dar, în loc de a da atenţie acestor averti-
zări, majoritatea vor face tot ce pot pentru a constrânge pe
urmaşii loiali ai lui Isus să primească planurile lor în locul pla-
nurilor Sale.
Ca urmare a creşterii necazurilor şi dezastrelor, autorităţile
civile vor vedea că nu pot opri nenorocirile îngrozitoare ce se
abat asupra pământului. Bisericile unite se vor ridica atunci şi
vor propune că vor rezolva ele problemele, dacă statul le va oferi
puterea sa. Este aceeaşi propunere făcută de Izabela lui Ahab
când acesta din urmă a văzut că nu putea obţine via lui Nabot
(vezi 1 Împăraţi 21).
Când lumea se va uni sub o singură conducere – papalitatea
– oamenii vor saluta această dezvoltare a lucrurilor ca fiind răs-
punsul la necazurile şi divergenţele omeneşti şi nu va fi tolera-
tă nici o împotrivire faţă de această mişcare. Ei vor proclama cu
încredere că mult aşteptatul mileniu de pace este gata să fie
instituit.
Dar, în loc să aducă aşteptata pace, unitate şi prosperitate, Adevăratul popor al lui Dumnezeu va găsi odihnă în cunoaş-
acest grandios plan omenesc va face ca starea lumii să se înrău- terea faptului că Dumnezeul cel Atotputernic Îşi îndeplineşte
tăţească rapid. Vina va fi pusă asupra copiilor lui Dumnezeu, până la limită rolul Său de părinte grijuliu, îndeosebi atunci
care protestează contra acestui sistem şi, drept urmare, ei vor fi când peste tot în jurul lor lumea se întoarce spre rezolvarea per-
supuşi unei persecuţii îngrozitoare, care va include în cele din sonală a problemei pentru a găsi pace.
urmă pedeapsa cu moartea.
292 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU

În acest timp, pe măsură ce suferă de foame, va părea că popo-


rul lui Dumnezeu a fost lăsat să piară şi că nu există nici o dife-
renţă între situaţia lor şi cea a nelegiuiţilor din jurul lor. Cei răi
mor din cauza foamei şi a bolilor şi, fiind de asemenea înfome-
taţi, va părea că cei din poporul lui Dumnezeu vor avea în
curând aceeaşi soartă.
Hristos nu a fost lăsat să piară, dar părea în mod sigur că aşa
era. Deci, în timp ce rămăşiţa poporului lui Dumnezeu nu va fi
lăsată să piară, toate aparenţele vor arăta că vor muri. Pentru
ei va părea că Dumnezeu este foarte departe, lipsit de grijă şi
nepăsător, iar presiunea va apăsa asupra lor ca să încalce legă-
mântul şi să se alăture forţelor vrăjmaşului. Ei se vor ruga după
cum S-a rugat Isus în timpul celor patruzeci de zile când a pos-
tit în pustie, dar după cum El nu a primit nici un răspuns pe
Martorii lui
care să-l poată recunoaşte, tot aşa nu vor primi nici ei. Copiii lui
Dumnezeu se vor simţi complet singuri, uitaţi şi lăsaţi în voia
furiei Satanei. Slava perioadei marii strigări s-a depărtat şi ei
vor fi lăsaţi să se lupte cu ispita care apasă asupra lor în fiecare
Dumnezeu
clipă.
În afară de confruntarea dintre Hristos şi Satana, natura
omenească nu a mai fost niciodată atât de sever încercată.
Capacitatea de a rezista acestei presiuni copleşitoare nu se obţi-
ne într-o clipă. În mod evident, cei care vor avea cunoştinţa, cre-
dinţa şi răbdarea necesare pentru a sta în picioare în acea zi,
trebuie să înveţe aceste lucruri acum. Dumnezeu va îndeplini
printr-un popor calificat acea lucrare prin care va pune capăt cu
succes marii lupte, un popor dedicat principiului care spune că
„e mai uşor să suferi orice rău ar veni decât să te desparţi de
Dumnezeu cât de puţin.” Hristos, Lumina lumii, cap. 12, par. 10
de la urmă.
Fiind dedicat cu totul acestui ideal, Hristos a avut un succes
deplin în misiunea Sa. Când Dumnezeu va avea un popor în care
va putea să Se încreadă în aceeaşi măsură, El va putea în cele
din urmă să încheie lucrarea pe acest pământ. Aceasta va fi o
exemplificare fundamentală a principiilor odihnei de Sabat prin
care cu mult, foarte mult timp în urmă, poporul lui Dumnezeu
ar fi putut intra în odihna Sa.
CAPITOLUL 21

Martorii lui Dumnezeu

De ce este permisă suferinţa?

eoarece Dumnezeu este Sursa tuturor lucrurilor, El are


D toată puterea necesară pentru a proteja pe poporul Său de
vrăjmaşii lor. Deci, de ce permite acest Dumnezeu al iubirii ca
Satana să aducă suferinţă asupra copiilor Săi iubiţi? Această
întrebare este o sursă de nelinişte pentru mulţi. De fapt, lucrări-
le guvernării lui Dumnezeu sunt o taină, care tinde să-i umple cu
îndoială şi perplexitate. Acest lucru poate fi exprimat şi astfel:
„Tainica lucrare a providenţei, care îngăduie ca cel drept să
sufere persecuţia din mâna celor răi, a fost o cauză de mare
nedumerire pentru mulţi care sunt slabi în credinţă. Unii sunt
gata să părăsească chiar încrederea lor în Dumnezeu, deoarece
El îngăduie celor mai josnici oameni să prospere, în timp ce cei
mai buni şi mai curaţi sunt apăsaţi şi chinuiţi de puterea lor
crudă. Cum, întreabă ei, poate Acela care este drept şi milos şi
care este nemărginit în putere să îngăduie o aşa nedreptate şi
apăsare?” Tragedia veacurilor, cap. 2, par. 4 de la urmă.
O înţelegere bună a acestui răspuns poate fi obţinută doar
printr-un studiu amănunţit cu privire la chestiunile care con-
stituie miezul marii controverse dintre Dumnezeu şi Satana.
Este încurajator să ştim că o astfel de investigaţie se va dovedi
a fi un factor semnificativ în vederea stabilirii în suflet a odih-
nei de Sabat a lui Dumnezeu. Atunci încercările vieţii nu vor
296 INTRÂND ÎN ODIHNA DE SABAT A LUI DUMNEZEU MARTORII LUI DUMNEZEU 297

mai constitui o taină, ci vom vedea în ele un scop minunat şi plin sacrificiu de sine pentru îngerii loiali, a încercat să-i trezească,
de semnificaţie. Ceea ce a constituit mai înainte o cauză de des- pentru ca să vadă „adevăratul” caracter al lui Dumnezeu, pe
curajare, îndoială sau confuzie, devine ceva uşor de înţeles şi un care el îl înfăţişa ca fiind înşelător şi nedemn de încredere. El a
motiv pentru pace şi recunoştinţă sfântă. Când citim despre pretins că singurul motiv pentru care îngerii fără păcat din
istoria martirilor observăm că ei şi-au exprimat cea mai adâncă ceruri continuau să rămână loiali lui Dumnezeu, era faptul că
bucurie când şi-au dat seama că au fost socotiţi vrednici să sufe- nu au aflat sau nu au acceptat cum stau lucrurile în realitate.
re cel mai mare sacrificiu pentru Mântuitorul lor. Satana a argumentat că ei se aflau încă într-o stare de prosperi-
Sunt câteva motive bune pentru care Dumnezeu permite tate şi neştiinţă, în care puteau să păstreze Legea, dar dacă
Satanei să aducă încercări asupra copiilor Săi. Un scop ce poate aveau să fie „iluminaţi” după cum a fost el, sau dacă aveau să fie
fi uşor înţeles este acela că Dumnezeu foloseşte încercările ca pe puşi în condiţii asemănătoare cu cele în care se afla el, ei se vor
un mijloc de a modela caracterul după modelul divin, pregătind răzvrăti ca şi el.
astfel sufletul pentru cer. Multe din aceste încercări sunt aduse Nu există nici o altă cale prin care Satana să explice neprihă-
asupra noastră prin comportamentul nostru greşit, şi totuşi ele nirea desăvârşită pe care a avut-o până în timpul când a căzut
ne sunt de folos prin faptul că ne descoperă slăbiciunile şi lipsu- şi credincioşia îngerilor care au rămas loiali lui Dumnezeu,
rile ce trebuie corectate. Astfel de des