Concepte ale relatiilor internationale

*Actorii relatiilor internationale si agregarea acestora:

- statele sunt principalii actori ai relatiilor internationale, acestea detinand suveranitatea asupra
componentelor lor, populatia si teritoriul. Se manifesta prin puterea executiva, guvernul;
- organizatiile internationale precum O.N.U, N.A.T.O., U.E., ca si cele neguvernamentale (O.N.G) sunt
deasemenea actori pe scenta relatiilor internationale, insa de apartitie mai recenta;
- firmele multinationale, deasemenea de aparitie mai recenta, odata cu secolul XX;
- indivizi cu putere mare de decizie (Berlusconi).
Din punct de vedere istoric, germenii statelor au fost colectivitatile umene (triburile), orasele stat ale lumii
grecesti, imperiile antice, formatiunile atomizate ale feudalismului; concomitent cu dezvoltarea economico-
sociala, s-a produs atat consolidarea statului ca principal actor, dar si modificarea numarului de actori, astfel
incat se poate remarca o deplasare de accent de la stat la celelalte tipuri de actori ai relatiilor internationale
invocati in precedent; reglementarea dintre actori exista prin raporturi legislative si acorduri intre state.
Actor in relatiile internationale subiect politic al sistemului international si al relatiilor internationale;
Abordarea vietii internationale prin intermediul sistemelor implica doua paliere: actorii si raporturile dintre
ei; modificarea naturii, respectiv a tipului de actor influenteaza raporturile dintre acestia si intregul
sistem;
Rolul actorilor non-statali: introducerea unei probleme pe agenta diplomatica internationala, constientizarea
in randul cetatenilor a unor probleme regionale sau globale, lobby pe langa guverne sau
organizatii internationale pentru satisfacerea intereselor proprii, actiune directa uneori chiar prin amenintarea
folosirii fortei. Mai nou, in randul actorilor non-statali pot fi incluse si gruparile teroriste internationale,
respectiv organizatiile mafiote care actioneaza pe scara globala.
*Liberalism, realism, neorealism, neoliberalism in relatiile internationale:
Realismul acest curent considera statul drept cel mai important actor iar puterea cel mai important scop al
politicii. Statele, din punctul de vedere al relatiilor dintre ele, se afla intr-o stare de natura, spre deosebire de
starea de drept care exista pe plan intern.Preocuparile externe sunt considerate mai importante decat
preocuparile interne, curentul avand un caracter descriptiv, explicativ si prescriptiv.
- Morghentau enunta 8 baze diferite ale puterii: georgrafia statului, resursele materiale, capacitatea
industriala, pregatirea militara, populatia, caracterul si moralul national, calitatea diplomatiei, calitatea
guvernarii. In conceptia acestuia lupta pentru putere esteinerenta naturii umane, iar anarhia caracterizeaza
sfera internationala, unde statele se afla intr-o continua lupta pentru supravietuire, neexistand nici un arbitru
care sa reglementeze aceste reguli. Ordinea mondiala are doua trasaturi: balanta de putere si mecanisemele
normative (etica, opinia publica mondiala si dreptul international). Puterea militara este cea mai mare
masura a puterii. Neincrederea in reformarea fiintelor umane si imbunatatirea situatiei generale (interesele
divergente sunt sursa conflictelor). Metafora mesei de biliard o lovitura produce o reatie in lant a tuturor
partilor. Neincredrea ca o constructie etica poate avea relevanta in relatiile dintre oamenirelatii politice;
- scoala birtanica de relatii internationale avand ca reprezentanti de marca pe Carr, Wight, Bull, Buzan
stabileste conceptul principal pe societatea internatioanla. Deasemenea invoca metafora panzei de paianen:
relatiile sunt stranse si fragile. Solutiile propuse sunt sistemul securitatii colective si imperiul
universal. Dilema securitatii: cresterea securitatii lui A = cresterea insecuritatii lui B de aici rezultand spirala
competitiva care per ansamblu duce la insecuritate.
- Kissinger considera ca ordinea legitima: razboaie duse doar in numele structurii existente, iar ordinea
revolutionara: securitatea absoluta este echivalenta cu distrugerea celuilalt;
- Bull in a sa Societatea anarhica considera ca scaderea analogiei sistemului international cu starea de
natura a lui Hobbes. Domeniul international: interdependenta economica statele sunt mai putin vulnerabile
ca oamenii vulnerabilitatea ar face anarhia insuportabila. Statele sunt mai independente din punct de
vedere material ca oamenii;
Realismul de divide in behavoristii(avand ca baza teoria economica utilitarista), traditionalistii (scoala
engleza: relatiile internationale istorie a societatii internationale) si orientarea de mijloc a sociologiei
istoriei.
*Neorealismul
K. Waltz considera ca 3 perspective stau la baza intelegerii razboiului:
natura umana, ca radacina a tuturor relelor, tipul regimului in interiorul statului (tari democratice si
nedemocratice) si caracteristicile sistemului international de state. Principala cauza a razboiului rezida in
sistemul de state, nu in natura umana sau tipul regimului;
K. Waltz: neorealismul structural este compus din 3 elemente:
a.principiul de ordonare a unitatilor: anarhic sau ierarhic (starea naturala si dilema societatii ori principiul
societal);
b. distributia capacitatilor in sistem (capacitati demografice, economice, manageriale, ideologice);
c. tipul unitatilor (doar cele mari sunt semnificative);
Acelasi autor considera ca se urmareste cresterea puterii pentru a determina cresterea securitatii si se
bazeaza pe teoria economica clasica cu conceptele de echilibru al pietei, actor rational. Actiunea actorilor
inveitabil restabileste balanta puterii. Sistemul e mai important decat ansamblul actorilor si a interactiunilor
lor. Principiul balansarii: alianta a puterilor amenintate din punctul de vedere al status-quoului.
*Institutionalismul
Mai temepreaza din posibilitatea conflictului. Sugereaza ca statele sa renunte la utilizarea fortei pentru
schimbarea status-quoului si ca acestea sa nu fie ghidate de un interes ingust, ci de o viziune de ansamblu, sa
se bucure de incredere reciproca.
Institutiile faciliteaza cooperarea, in ceea ce priveste informatiile si resursele, sunt utile mentinerii pacii,
implicand ideea de reciprocitate. Americanii nu agreeaza realismul, fiindca le discrediteaza viziunea.
*Idealismul
De acest curent sunt legate inceputurile Relatiilor Internationale, a fost influentat de universalismul iluminist
si de teoria politica a democratiei. Bazele au fost puse de catre Wilson si Bryce. Vizeaza modelarea
oamenilor si statelor dupa anumite principii etice.Identifica cauzele conflictelor in scaderea rationalitatii
potentialei comunitati mondiale a natiunilor, nu inclinatia catre razboi. Natura umana nu este reductibila la
motive egoiste si nevoi materiale. Exista o armonie potentiala de interese. Rationalitatea si comunicarea
rationala sunt principii universale, in baza carora rezulta norme, legi, comportamente.
Cauzele razboiului obiective sunt eseculintreruperea comunicarii rationale promovate de politica, iar
subiective sunt deciziile luate de capi fara vointa poporului suveran. Inceputul celui de-al doilea razboi
mondial a insemnat falimentul pozitiei idealiste.
*Puterea, elemente ale puterii, balanta de putere in realatiile internationale:
Conceptul de putere:
Puterea reprezinta esenta activitatiiluptei politice. Reprezinta capacitatea de a controla minte si actiunea
altora, a-i determina pe acestia sa faca ceea ce nu ar face:
-putereinfluenta;
-putereforta;
-putere care poate fi utilizatacare nu poate fi utilizata;
-putere legitimanelegitima;
-puterea politica o relatie reciproca de control intre detinatorii de functii publice;
Putere influentarea lui A de catre B, controlul exercitat intr-un sistem de catre un factor asupra altuia.
Exista anumite zone ce exercita putere- organizatiile regionale;
Puterea este un concept- da nu conceptul- cheie al politicii. Aceasta permite in plan extern punerea in
practica a propriilor programe politice, precum si satisfacerea propriilor interese. Pe plan
international este in acelasi timp un scop in sine, cat si un mijloc de atingere a altor obiective. Puterea
politica este o relatie reciproca de control intre detinatorii de functii publice si intre acestia si restul societatii
in ansamblul ei.
Weight Politica de putere:
-puteri dominante (S.U.A);
-mari puteri stabilite in urma Congresului de la Viena, apoi in cadrul Ligii Natiunilor, inainte de cel de-al
doilea razboi modnial si post-belic.
-puteri mondiale si puteri minore
-puteri maritime si puteri continentale
Pana in 1945, istoria politica internationala statua ascendenta puterii maritime, in Mackinder sustinea
puterea continentala: forta umana de pe mare trebuie hranita; e mai usor pentru o putere
continentala sa infrunte una maritima si invers. In timpul primului razboi mondial se naste puterea
eriana. Odata cu globalizarea disputa devine depasita, cele trei puteri devenind interdependente.
*Elementele puterii:
Resurse burte, care nu implica existenta omului:
-georgrafia (relief, pizcitionare) este importanta din perspectiva securitatii- avantaje si dezavantaje;
-resursele materiale: determina coeziunea interna hrana,materii prime;
-capacitatea industriala (care mult timp a constituit baza puterii); convertirea resurselor in produse si arme;
Resurse care implica existenta omului:
-populatia;
-caracterul national;
-moralul national:atitudinea opiniei publice;
-calitatea diplomatiei si a guvernarii;
*Echilibrul puterii(balanta de putere)
Balanta de putere reprezinta o modalitate de mentinere a stabilitatii, porneste de la premisa ca toate unitatile
sunt necesare si deasemenea este necesara coordonarea si colaborarea lor, si ca daca nu se intervine una
dintre unitati-entitati va cauta sa le inghita pe celelalte). Politca este lupta pe plan intern cat si extern pentru
putere, in timp ce pe plan intern echilibrul este tinut prin intermediul separatiei puterilor, pe plan
international de regula autoritatea a fost fie o mare putere, fie un grup de mari puteri care, la momentul
respectiv, asigurau conducerea sistemului ori prin deciziile pe care le impuneau altora, ori prin propria lor
actiune.In ceea ce priveste tipurile de actiune, in linii generale acestea sunt:
-opizitia directa in care 2 puteri se confrunta reciproc;
-competitia care presupune un obiect al acesteia, de regula o parte terta;
In decursul istoriei s-au conturat o serie de metode practice de mentinere a echilibrului si asigurare, pe
aceasta cale, a stabilitatii in cadrul sistemului:
-divide et impera;
-metoda comepensatiilor (teritoriale, in bani etc)
-cursa inarmarilor;
-metoda aliantelor de doua tipuri : impotriva dominatiei mondiale si impotriva altei aliante;
-balansorul puterii o mare putere care vecheaza asupra mentinerii echilibrului;
Unul dintre marii teoreticieni ai echilibruluu puterii a fost Morton Kaplan, scoala dehavitorista care a stabilit
existenta a 6 tipuri de sisteme internationale ipotetice bazate pe echilibrul puterii:
-actorii isi sporesc capacitatile, dar mai degraba negociaza decat lupta;
-actorii mai degraba lupta decat sa scape ocazia de a-si creste capacitatile;
-actorii mai degraba opresc lupta decat sa elimine un actor esential;
-actorii refuza preponderenta unui actor sau a unei aliante de actori;
-actorii cauta sa-i constranga pe cei ce cauta sa subscrie la principii supranationale;
-actorii permit invinsului reintrearea in sistem (trebuie sa existe minim 5 actori, altfel producandu-se
instabilitate);
In cadrul fiecarui tip, el a indificat 5 seturi de variabile:
-reguli esentiale;
-regului de transformare;
-variabile de clasificare a actorilor;
-variabile de capabilitate;
-variabile informationale;
Balanta de putere reprezinta un comportament de tip defensiv (determinat de instinctul de aparare si teama
de schimbare), totul reducandu-se insa la bipolarism: un echilibru de 3 actori sau mai multi se transforma
prin conflict intr-un echilibru simplu prin tensiuni, inarmari, crize. Reprezinta deasemenea o distributie
uniforma si echitabila a puterii; puterea care mentine echilibru poate fi ori mediator ori arbitru, oricum
interesul mediatorului sau arbitrului este importanta propriei pozitii in mentinerea echilibrului, nu
mentinerea propriu-zisa a acestuia. De mai multe ori acest sistem a prevenit decat a determinat un razboi;
alternative la balanta de putere sunt anarhia universala sau dominarea universala. Exemple de balante de
putere regionale: in Peninsul Coreea si la Marea Chinei de Sud. Balanta este propusa mereu de statele care
urmaresc mentinerea status-quoului, dupa 1815 ideea de balanta de putere se concretizeaza in Concertul
European propus de P. Schroeder. Concertul este practic un precursor al Ligii Natiunilor. Asa cum am mai
expus, structura tripolara determina instabilitate mare si se transforma in structura bipolara. Exista sisteme
hegemonice si balansate, care determina comportamente a statelor de alinire la un hegemon, respectiv
banasare fata de un hegemon. Ulterior apare dezvoltat de Schweller conceptul de balanta de interese.
*Dinamica relatiilor internationale:
Scurte consideratii despre Sistemul International:
-tipuri de relatii: intersuverani, interstate, internatiuni, oficiale, legale, diplomatice
Relatiile internationale ca domeniu de studiu disciplina a secolului XX (manualul lui Paul Reinsch despre
politica mondiala 1900) dezvoltare dupa primul razboi mondial, evolutie spectaculoasa dupa al doilea
razboi mondial; azi perceptie si preocupare cotidianacomuna. R.D. Wendzel considera ca relatiile
internationale trateaza adevarul ca realitate a faptelor de viata, adica a mediuluicontextului international, in
timp ce Stanley Hoffman sustinea ca relatiile internationale sunt un domeniu care trateaza factorii si
activitatile care sustin politicile externe si puterea unitatilor de baza in care lumea este strcuturata.
Relatiile internationale se refera la:
politici externe si internationale, sistem international, conditiile interne ale actorilor, analiza proceselor
decizionare la nivel de actor, previzionarea evolutiei sistemului;
Holsti vorbeste despre procese politice la nivel international, in diferite contexte istorice, care necesita
analizastudierea sistemica si profesionala pentru a circumscrie sistemului international multitudinea de date
disparate.
Abordarea sistemica fiind, deci vorba de o modalitate de abordare aplicabila si in acesto domeniu si nu
proprie in exclusivitate acestuia pleaca de la doua premise:
-ca intre componentele intregului exista anumite legaturi, respectiv cu apartenenta lor la acelasi intreg nu
decurge in exclusivitate din faptul ca se afla in acelasi spatiu geografic;
-aceste componente nu pot fi intelese corespunzator decat daca sunt privite in totalitatea, in ansamblul pe
care il formeaza; este vorba de un anumit tip de abordare care este valabil si in domeniul relatiilor
internationale, pe care ne ajuta sa-l intelegem mai bine. Alcatuirea sistemului international actual incepe cu
existenta unor sisteme locale incipiente, care evolueaza mai intai pana ajung la stadiul de sisteme cat de cat
conturate.Urmeaza apoi faza expansiunii lor, ceea ce le pune in legatura cu sisteme similiare fie pe cale
pasnica fie prin razboi. Rezultatul in timp este constituit de transformarea sistemelor locale respective in
subsisteme ale sistemului mai larg creat prin includerea lor intr-un ansamblu mai amplu, compus din
toatalitatea interactiunilor dintre componentele(subsistemele) sale. Principala regula de functionare a acestui
tip de sistem o reprezinta autoreglarea, caracterizata prin lupta pentru putere intre componentele sale. Odata
atinse limitele geografice ale sistemului, evolutia sa se realizeaza prin intermediul adancirii
interdependentelor din cadrul sau, precum si prin aparitia unor noi actori, avand loc un proces concomitent
de multiplicare si anancire a legaturilor dintre elementele componente ale sistemului.
Consideratii despre sistemul international actual:
-geografic inchis, care se autoregleaza prin procesul de redistribuire continua a puterii in cadrul sau;
-lipsit de autoritate ceontrala, fiind al doilea motiv pentru care se autoregleaza, termenul folosit in
relatiile internationale fiind cel de sistem anarhic;
-un sistem competitiv;
-care evolueaza prin structurare, urmata de de-structurare, urmata la randul ei de un nou proces de
structurare; in felul acesta sistemul se regenereaza, avand exemplul de dupa 1989 in
Europa;Evolutia propriu-zisa a sistemului international:
-sistemul international s-a modificat in timp, fiind determinat pe rand de lumea greceasca, lumea
romana(comunicarea dintre aceste lumi a existat indeosebi pe calea comertului si a razboiului, fara sa se
ajunga insa la gradul de integrare al unei singure lumi), apoi de catre organizarea feudala si statele feudale.
Ulterior se trece de la expansiunea interna la expasiunea externa, se descopera deasemenea alte sisteme:
crestinatatea latina, sistemul arabo-islamic, sistemul indiat, chinezesc s.a.m.d.
-expansiunile purate de iberi, olandezi si englezi au dus la promovarea valorilor europene.Sistemul
international a fost creat prin expansiunea Europei care a devenit centrul sau termenul de
Europocentrism.
Desi antichitate putem observa destule elemente interesante, cum ar fi integrarea unei singure lumi odata cu
castigarea suprematiei de catre Roma(Machiavelli), cand s-a creat imperiula(bia acesta a fost un sistem
relativ integrat, care a cuprin in interiorul sau organizarile social-statale din spatiul mediteranean, si
exemplele pot continua), la fel si in evul mediu cruciadele fiind un moment important, ne vom concentra
atentia totusi pe perioada de dupa mometul de inceput practic al Relatiilor Internationale moderne, respectiv
dupa Pacea de la Westfalia de la 1648.
Inainte de acest reper, existau doua tipuri de autoritate: Papa, care reprezenta autoritatea spirituala si
imparatul care reprezenta autoritatea temporala, iar dreptul international era reglementat de Bulele
Pontificale si Decretele Imperiale. Pacea de la Westfalia a consfintit sfarsitul razboiului de 30 de ani. Acesta
a fost in esenta o infruntare a celor doua lumi, catolica si protestanta de pe batranul continent. Pacea de la
Westfalia, din 1648, dintre Franta si Sfantul Imperiu German acorda libertate religioasa protestantilor si ii
punea pe picior de egalitate cu practicantii religiei catolice. Colapsul acestor doua tipuri de autoritati si
aparitia statelor natiune precum Franta si Marea Britanie au impus anumite modificari in sistemul
international, concomitent cu concentrarea puterii la nivel national. In urma Pacii westfalice, singurul actor
admis pe scenta juridica internationala a devenit statul statele erau egale juridic pe scena
internationala. Imparatul si Papa semneaza pe picior de egalitate cu celelalte state (reprezentantii papalitatii
nu incheiasera totusi pace cu puterile protestante). Ideea imperiala nu mai era acceptata, aceasta fiind
considerata distrugatoare pentru nationalitati. Incepand cu 1648 vor exista cicluri de putere olandeze,
engleze, franceze etc. Granitele sistemului international in perioada 1648-1815 se modifica prin luarea in
seama a oceanelor si zonelor de coasta de catre puterile maritime si a posesiunilor turcesti din Balcani
astfel imperiul Otoman si Rusia vor face parte alaturi de lumea occidentala din sistemul internatinal. In
1683, Sobieski regele polonez impreuna cu trupe franceze pun capat la Callenberg aspiratiilor imperiului
otoman de a deveni un hegemon mondial. Vor urma tendintele de hegemonie continentala a Frantei, ca si
cele doua tendinte de a deveni principala putere navala (Hogue si Trafalgar). Va urma razboiul de 7 ani
(1756-1763): Anglia si Prusia inving Franta si Austria. La 1812 napoleon ataca Rusia, dar este stopat de
coalitia Rusia, Prusia, Anglia si Suedia. Dupa infrangerea lui Napoleon in celebra batalie de la Waterloo din
1815, necesitatea instituirii unui nou cadru in relatiile internationale era iminenta si astfel se intruneste
Congresul de la Viena. Pe continent insa odata cu infrangerea Frantei (care a marcat trecerea de la extensiv
la intensiv), conducerea treburilor a fost preluata de un grup de puteri cunoscut sub numele de Concertul
Europei (Austria, Marea Britanie, Franta invinsa, Prusia si Rusia, carora, in spatiul este si sud-este
european li se asocia si Turcia), popular Sfanta Alianta. Pastratoare a valorilor ce au general infrangerea
spiritului revolutionar francez ele vegheau la respectarea lor, intervenind atunci cand erau incalcate, asa
cum s-a intamplat si in 1948.
Desi se considera ca a fost cea mai lunga perioada de pace din istoria continentului aproape 100 de ani in
realitate avem de-a face cu o pace cu intreruperi totusi mai ales in a doua parte a perioadei in cauza, acestea
fiind tocmai conflictele directe intre Marile Puteri: 1866- razboiul prusaco-austria, 1853-1855 Razboiul
Crimeii, 1870-1871 razboiul franco prusac. Aceasta epoca a coincis cu o perioada de avant tehnologic si
industrial nemaiintalnit favorizata de explozia demografica deasemenea fara precendent.
Factori ce au contribuit la existenta unei perioade de pace atat de lungi:
-dezvoltarea tehnologica si industriala;
-solidaritatea puterilor europene;
-echilbrul de putere
-canalizarea conflictelor in afara Europei, in special colonii;
Obiectivele Concertului European:
-principiul egalitatii formale a statelor;
-se stabilesc rangurile in Relatiile Internationale(ambasador de ex.)
-se opereaza distinctia dintre puterile majore si cele minore, distinctie care se va perpetua sub egida Ligii
Natiunilor, intre puterile cu interese generale si puterile cu interese speciale;Granitele sistemului
international se confunda cu cele planetare, avand ca tendinte colonizarea planetara si ridicarea
nationalismelor europene. Granitele planetare s-au modificat prin expansiunea coloniala si prin intrarea pe
scena mondiala a puterilor europene a Japonia si S.U.A., afirmate prin raboaie imputriva unor actuale sau
foste puteri majore(Japania inveinge Rusia iar S.U.A.) Spania.
Cheile rezolvarii conflicetelor au fost detinute de 2 puteri: Marea Britanie pe apa si Rusia pe uscat, existand
asfel o prima forma de bipolarism inca dinaintea primului razboi mondial. Insa acest echilibru de putere
se va rupe treptat, fiind inlocuit de politica de aliante a cancelarului german Otto von Bismark, in conditiile
in care competia pentru coloni devenea tot mai acerba iar conflictele se apropiau de continent. Prin agresarea
Frantei, Bismark duce la ameliorarea relatiilor fanco-britanice si la o apropiere intre Franta si Rusia, iar ca
raspuns constituindu-se o alianta intre Germania si Austria. Astfel va dispare Concertul European, si va
aparea polarizarea Antanta & Puterile Centrale. Ca urmare, asistam, pe de-o parte, la prevalenta Planului de
Razboi asupra Diplomatiei, iar, pe de alta, la crearea dominoului securitatii: declaratii de razboi intre
Austria si Serbia, Rusia si Austria, Germania si Rusia, Franta si Germania, Marea Britanie si Germania care
vor duce la primul razboi mondial. Acesta a avut o importanta aparte. Acesta a fost din punct de vedere
militar:
-primul razboi european care devine mondial(global);
-primul razboi industrial (pentru prima data nu mai era un razboi intre armate, ci practic intre societati,
dimensiunile campului de batalie find extinse foarte mult);
-un razboi cu dublu caracter : static in Vest si dinamic in Est;
-primul razboi in care cuceririle stiintei aplicare la domeniul militar devin mijloace de lupta utilizate efectiv;
Consecintele politice :
-afirmarea principiului national reglementarile de pace devin baza unui nou status-quo;
-disparitia mariilor imperii in Europa (inceputul lichidarii lor in general);
Consecinte asupra sistemului international:
-Germania nu mai putea fi controlata decat cu ajutorul puterilor extra-europene (S.U.A. si Rusia, desi
aceasta nu poate fi considerata in totalitate extra-europeana).
-alte centre ale puterii pe plan mondial(S.U.A.,Japonia) nu reusesc sa detroneze Europa din locul central pe
care il ocupa in ansamblul sistemului international;
-S.U.A si Rusia se retrag din sistemul european dupa terminarea Razboiului, iar sarcina de a controla si
impiedica Germania este preluata de Franta si Marea Britanie;
-institutionalizarea sistemului prin crearea Ligii Natiunilor concept care este ulterior preluat de O.N.U si de
Conferinte Nationale (dupa ce in precedent au mai fost asa cum am aratat alte incercari de reglementare a
situatiei dupa crize majore: Congresele.)
Alte modificari la nivel global in urma primul razboi mondial:
-Imperiul otoman a fost alungat din zona de sud a Dunarii;
-S-a realizat unitatea statala in zona de nord a Dunarii, prin destramarea imperiilor expansioniste taris,
otoman si habsburgic;
-S-a creat totusi un mediu foarte dezechilibrat care va favoriza declansarea unei noi conflagratii mondiale;
-Tranzitia centrului puterii mondiale peste Atlantic;
In ceea ce priveste Romania de dupa razboi, aceasta a fost initiatoarea Micii Antante si a Antantei Balcanice,
ca si sprijinul pentru Liga Natiunilor (asa numita politica Titulescina) prin care a incercat sa isi mentina
status-quoul precum si granitele Romaniei Mari consfintite in 1918. In perioada interbelica, cateva conflicte
au prefigurat sangeroasa conflagratie mondiala:
-1931 atacul Japoniei asupra Chinei;
-1936 Italia si razboiul abisian;
Ulterior urmeaza o disipare a puterii si raporturi de putere nucleara, intre 1936 si 1938 existand 3 mari poli
de putere: S.U.A., Germania si Rusia. Franta, Japonia, Italia si Marea Britanie cad in subsidiar. Se ramrca
puteri interesante de status-quo: Marea Britanie, Franta si puteri revizioniste interesate de redistriburiea
resurselor: Germania, Ungaria. U.R.S.S. si-a marit semnificativ capacitatile si puterea pe continent. Astfel,
in 1939 balanta se va inclina serios spre puterile revizioniste, in grupul carora se vor adauga Japonia si Italia.
Polarizarea puterilor se va realiza astfel: Axa Roma-Berlin-Tokio contra Franta, Marea Britanie si Statele
Unite ale Americii.
In acest context, apropierea germano-rusa din 1939 a avut efecte catastrofale pentru Europa, blocand Vestul
prin mana libera castigata astfel de Germania, si a permis inghitirea spatiului din Este dintre cele doua
puteri, spatiu in care se afla si Romania ( aceasta pierzand astfel teritorii in favoarea Bulgariei si Ungariei).
Ce de-al doilea razboi mondial a determinat:
-integrarea si mai mare a sistemului international;
-aparitia unei noi ierarhii politico-militare;
-militarizarea pacii;
Alte consecinte:
-reasezari majore in echilibrul mondial de putere:puterile invise au iesit de pe scena, iar altele
invingatoare practic ruinate de razboi nu au mai contat: Franta, U.K.
-disparitia imperiilor coloniale;
-instituirea sitemului biploar: S.U.A. vs U.R.S.S., lupta clasica pentru putere si razboi ideologic
democratie impotriva comunismului;
-aparitia armei nucleare care a dus la cursa inarmarilor si echilibrul terorii;
-dominatia din punct de vedere economic a Americii (peste 50% din economia mondiala);
Perioada de dupa razboi va aduce noi institutii ale ordinii mondiale postbelice:
1944- Conferinta de la Bretton-Woods;
1945- Creearea O.N.U;
1947- Tratatul de la Dunquerque (Franta si Marea Britanie impotriva Germaniei);
1948 Tratatul de la Bruxelles (U.E.O);
1949 Creearea N.A.T.O si infiintarea CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc);
1955 Tratatul de Varsovia, ca reatie a U.R.S.S. la includerea Germaniei in N.A.T.O;
1957- Tratatul de la Roma de infiintare a Pietei Comune prefatata de o serie de acorduri si institutii
anterioare;
1973- CSCE (care va deveni )SCE) cu scopul de a uni cele doua jumatati estul si vestul;
Liniile de fota ale sistemului international post-belic:
-politico-militar confruntarile este ves si colaborarea dintre cele doua blocuri (vest-vest) si (est-est);
-pe plan economic competitiile vest-vest si realtia est-vest;
Principalele amenintari in cadrul sistemului erau preonderent VIZIBILE si EXTERNE(perciolul unei
agresiuni din partea blocului opus) si proveneau din:
-posibilitatea unei erori pe fondul mecanismului descurajarii reciproce;
-posibilitatea unei escaladari necontrolate a unui conflict local;A urmat Razboiul Rece, in timpul caruia s-a
exercitat un control strict asupra zonelor de interes si influenta:
-au existat doi defectori la dominatia U.R.S.S.: Iugoslavia lui Tito si Albania sprijinita de China;
-deasemenea, avem doua tentative de a scapa de tirania sistemului: Ungaria in 1956 si Cehoslovacia 1968,
soldate cu interventii violente ale Rusiei;
-China a fost prima ca a scapat logicii sistemului comunist prin Mao Tze Tung, urmata apoi de Iugoslavia;
-In jurul anilor 1980, capacitatile U.R.S.S> nu au mai facut fata costurile enorme ale cursei inarmarilor;
-Primul moment al sfarsitului Razboiului Rece s-a produs in 1979 cand U.R.S.S. a invadat Afganistanul cu
scopul de a ajunge la Oceanul Indiat (redistribuirea resurselor);
-Al doilea moment al sfarsitului Razboiului Rece: 1991 Razboiul din Golf, castigat de americani;
-Al treilea moment il constituie primul razboi din Cecenia care limiteaza Rusia la o putere hegemonica
regionala;
Actualmente, se remarca resurgenta Germaniei, Juponiei si aparitia Chinei in paralel
cu scaderea puterii Rusiei la un sistem tripolar, cu S.U.A., Europa de Vest si Japonia.
Mecanismele de regelementare a competitiei in plan politic dupa al Doilea Razboi Mondial:
-1963 - Nuclear Test Ban Treaty
-19711972 SALT
-1987 Intermediate Nuclear Forces
-1991- Conventional Forces in Europe
-1992: START
In plan economic, formarea G7 (care a devenit G8 odata cu includerea Rusiei) urmareste scaderea
posibilitatilor translatarii competitiei economice in plan politic, pentru evitarea consecintelor negative ale
unilateralismului;
*Echilibrul terorii epoca nucleara
-arme nucleare compuse din incarcatura propriu-zisa si vectorul care o transporta spre tinta. Acesti doi
factori pe langa evolutia situatiei internationale sunt raspunzatori de dezvoltarea acestui tip de armament si a
gandirii militare in privinta utilizarii sale; Cu privire la vector, teoria bombardamentului strategic era
considerata una din cele doua posibilitati de evitare a impasului creat in primul Razboi Mondial alaturi de
Blitzkrieg, ca mijloc major de a scoate din joc un inamic lovindu-i anumite puncte strategice. Incarcatura
atomica a aparut mai tarziu, ca urmare a materializarii proiectului Manhattan in vara anului 1945, fiind
utilizata in cel de-al doilea Razboi Mondial prin cele doua lansari efectuate asupra oraselor japoneze la
Hiroima si Nagasaki (6-9 august 1945), in timp ce Uniunea Sovietica a testat pentru prima data o astfel de
bomba in 1949. Ratiunile care au stat la baza utilizarii ei efective, desi se considera ca nu era absolut
necesara, sunt dorinta de a testa pe viu efectele armei respective, dorinta S.U.A. de a evita pierderile umane
presupuse inevitabil de o debarcare pe insusele japoneze, precum si deasemenea dorinta de a demonstra
intregii lumi puterea uriasa a armelor in posesia carora intrase, ca baza a suprematiei lor politico-militare
postbelice. Intre 1945-1949 au fost monopolizati de catre america iar in plan teoretic de cautari privind
intelegerea intregii potentialitati a noi descoperiri. Insa americanii nu s-au oprit aici, descoperind bomba cu
hidrogen, o varianta mult mai avansata a bombei atomice, cu efecte mult mai distrugatoare. A rezultat astfel
baza pentru curtea postbelica a inarmarilor nucleare dintre cele doua superputeri S.U.A si U.R.S.S.
confirmate in opinia autorilor de catre razboiul din Coreea. Cu privire la noua super arma conceputa pentru a
domina Germania dar si de a poseda o super-arma, Kissinger spunea ca zeii l-au pedepsit pe om dandu-i
bomba atomica indeplinindu-i prea deplin al unui efort conventional deosebit de costisitor. Prin descurajare
nucleara se intelege tentativa de a determina adversarul sa nu lanseze un atac impotriva ta, de teama reatiei
tale devastatoare ca raspuns. Acelasi Kissinger spunea ca, pentru ca descurajarea sa functioneze este nevoie
de o relatie de tip produs intre capacitatea nucleara, hotararea de a o utiliza si comunicarea existentei acestor
dua elemente adversarului potential. Abordari ale perspectivei unui conflict atomic:
-doctrina planificarii militarel
-doctrina represaliilor masive(ripostei masive), conform careia unui actac conventional sovietic i se va
raspunde cu un atac nuclear masiv, doctrina la care a aderat si Marea Britanie, a fost formulata in
documentul NSC Basic National Security policy. Elementele care au stat la baza acestei doctrine
au fost : multiplicarea optiunilor nucleare, posibilitatea efectuarii de economii masive in zona armamentelor
si fortelor conventionale. Dupa intrarea acesteia in viguare, s-a declansat odezbatere viguroasa asupra ei, cu
acuzatia fundamentala a lipsei de credibilitate, iar adevaratele ratiuni care au dus la initierea dezbaterii au
fost:
-lupta bugetara iscata intre serviciile fortelor armate americane;
-constientizarea efectelor distrucatoare ale caderilor de cenusa radioactiva dupa efectuarea unui atac;
-perceptia impasului nuclear rezultat din echilibrul pe cale de a fi realizat de U.R.S.S.
-deplasarea de accent pe utilizare pe descurajare in general;
In urma acestora doctrina a fost abandonata, facand loc doctrinei razboiului limitat (Kissinger,
Osgood,Haufmann), avand ca scop recuperarea razboiului ca instrumet al politicii, pornind de la premisa ca
din cauza armelor nucleare , razboiul a fost scos din arsenalul instrumental al politicii, si sustineau
necesitatea limitarii atat a obiectivlor urmarite intr-un razboi, cat si a mijloacelor implicare.
Cu timpul insa peisajul nuclear s-a complicat foarte mult, facand necesara distinctia intre descurajare prin
negare si cea prin pedeapsa. Arsenalul nuclear tactic s-a diversificat, fara ca acest lucru sa se fi concretizat si
in punerea la punct a unei doctrine privind utilizarea acestei categorii de armament, avand ca efect
deplasarea accentului de pe strategia contra orase pe strategia forte (principalul scop fiind nu eliminarea
adversarului ci imobilizarea lui).
In 1957 apare Sputnicul capacitatea de a purta la distante mari incarcaturi nucleare.
-doctrina raspunsului flexibil: strategie de descurajare a utilizarii armelor nucleare:
triada nucleara B.S. bombardamentul strategic, I.C.B.M. inter-continental balistic missle S.L.B.M. seal-
launched balistic missle. Este o teorie a escaladarii: unui atac conventional i se va raspunde cu un atac
conventional, in timp ce un atac nuclear i se va raspunde cu un raspuns tactic nuclear. Odata cu obtinerea
capacitatii celei de-a doua lovituri renuntarea la doctrina castigurilor teorie a descurajarii. M.A.D.
(distrugerea mutuala asigurata) exista posibilitatea unei riposte devastatoare. In anii 1950 Marea Birtanie
si Franta devin puteri nucleare, urmate de China in 1960 (1963 Nuclear Test Ban Treaty). Pe moment
relatiile americano-ruse se explica doctrina M.A.D., pe cand in celalate relatii se aplica doctrina raspunsului
flexibil. Apar deasemenea MIRV (rachetele cu foloase nucleare multiple) iar in 1983 apare SDI(Strategic
Defense Initiative), dezvoltata de presedintele Regan. Este un sistem defensiv anti-racheta in
spatiu ( razboiul stelelor), care promitea desprinderea din distrugerea reciproc asigurata, pas care a jucat un
rol hotarator in intensificarea la maximul a cursei inarmarilor concretizate in final prin infrangerea U.R.S.S.
in Razboiul Rece. Are loc in paralel un proces de inlocuire a armelor nucleare cu arme conventionale, iar pe
de alta cu un proces de eliminare treptata a armelor nucleare cu raza scurta de actiune, cat si cresterea razei
de actiune a celor tactice.
Tratate de neproliferare nucleara:
1963 Nuclear Test ban Treaty
19711972 SALT
1987 - Intermediate Nuclear Foreces
1991 Conventional Forces in Europe
1992 START
- se remarca o eliminare treptata a armelor nucleare cu raza scurta, concomitent cu cresterea razei de actiune
a celor tactice.
- se poate vorbi de o revenire spectaculoasa a armelor conventionale recupere a razboiului ca instrument al
politicii; exista, deasemenea, pericolul dezintegrarii regimului de neproliferare;
-emergenta importantei geopoliticii: autarhia, spatiul vital, pan-regiunile ( substituit al frontierelor inguste),
importanta Euroasiei si Africii, dreptul statelor la frontiere naturale Asistam astfel daca nu la o
denuclearizare totala, la o restrangere masiva a armelor nucleare ( care raman ultimii gardieni ai securitatii
fizice a statelor posesoare) in favoarea unei reveniri spectaculoase a armelor conventionale, concretizata, pe
de-o parte, in recuperea razboiului ca instrument al politicii, iar, pe de alta in pericolul dezintegrarii
regimului de neproliferare, acestuia adaugandu-i-se si cel al unui conflict civil in mediul nuclear suprasaturat
al fostului spatiu sovietic, indeosebi rusesc.
*Situatia post-razboi rece:
zonele de influenta:
S.U.A. Europa Occidentala si America Latina;
U.R.S.S. Europa Rasariteana;
zone de interes:
S.U.A. Orientul Mijlociu si Africa de Sud;
U.R.S.S. Sudul islamic;
Lupta dintre cele doua mari puteri S.U.A. si U.R.S.S. a fost in esenta un razboi pentru putere, cu puternice
tente ideologice. Practic ele imparteau lumea in sfere de influenta, iar conflictele aveau loc acolo unde
sferele de influenta se suprapuneau ( insa niciodata deschise). Aceasta competitie a intrat in faza ei finala
incepand cu anii 70, iar principalele ei momente in aceste ultime doua decenii au fost:
-inceputul anilor 70, cand ambele superputeri vor regulariza cursa inarmarilor in mod direct prin
acorduri SALT, iar in plan geostrategic confruntarea continua inregistrand spre mijlocul anilor 70 o acutizare
prin avansurile sovietice spre sudul Africii;
-1973 razboiul Yom Kippur si criza petroliera;
-1979, razboiul din Afganistan, interesle S.U.A. din Orientul Mijlociu sunt amenintate, S.U.A. intra
in Polonia mutand competitia in sfera U.R.S.S. iar U.R.S.S. intra in Nicaragua ceea ce va duce la criza
eurorachetelor si razboiul stelelor;
-momentul Gorbaciov proces de dezarmare, deblocarea O.N.U., perestroika si galsnost
( restructurarea din temelii a sistemului), negocieri pentru reglementarea conflictelor
-1989 U.R.S.S. trece la reformarea Estului, inlocundu-i rand pe rand pe vechii lideri, in conditiile
in care Vestul si S.U.A. isi mentin presiunea, producand transformarea restructurarii sistemului comunist si
inlocuirea sa cu sistemul capitalist.
1991- U.R.S.S. se dezintegreaza, iar Rusia este foarte slabita
Pe acest fundal apar trasaturile noii ordini mondiale. In plan politico-militar dispare echilibrul central dintre
cele doua puteri, si asistam la redobandirea suprematiei armelor conventionale asupra celor nucleare,
precum si la independenta conflictelor si echilibrelor regionale, dominate din ce in ce mai mult de actori
locali puterile regionale. Sistemul biploar devine dupa unii autori tripolar (U.S.A. Europa de Vest
Japonia).
Translatarea pivotului interesului strategic american din Europa in Orientul Mijlociu zona Golfului- ceea
ce semifica pozitionarea SUA pentru noua competitie in care viitorii adeversari vor fi actuali aliati. La fel si
efortul de incheiere a pacii intre Israel si tarile arabe, ceea ce va canaliza islamismului spre alte tinte(cum
deja au fost in Europa si Africa de Nord).
In domeniul economic, inregistram ciocnirea dintre carcatrul mondialist al sistemului impus de S.U.A. dupa
razboi si tendinta de fragmentare comerciala a lumii in blocuri (U.E., NAFTA, APEC, etc). Data fiind
separarea fluxurilor comerciale de cele financiare, este de asteptat ca, daca o atare fragmentare va avea totusi
loc, ea sa nu afecteze domeniul financiar, care va continua, cu toata probabilitatea, sa ramana global.
O altamotivatei consta in modificarea modelului de putere: de la cea care actioneaza individual si
preponderent militar, spre cea care utlizeaza o pozitie centrala in cadrul sistemului mondial in special in plan
economic si financiar.
Analiza de politica externa se ocupa cu cresterea interdependentelor, sporirea relevantei chestiunilor
economice pentru politica, erodarea separatiei dintre politica interna si politica externa. La mijlocul
secolului XX, are loc ingemanarea productiei industriale cu cea militara acum, se remarca o deplasare de
pe capacitatea distructiva pe precizie, de pe consumul mare de resurse pe inteligenta umana- armate de
profesionisti dotate cu arme mai puternice, mai manevrabile si mai precise. Se pune accent pe dominarea
cunoasterii spatiului de lupta cu ajutorul informatiilor procesarea informatiilor comanda & control
precizia utilizarii fortei razboi informational, electornic si psihologic. Distinctia dintre domeniul civil si cel
combatant se estompeaza sistemele care fluidizeaza informatiile (banci, burse, noduri energetice, retele de
comunicare) au devenit pantecele morale ale natiunii cu implicatii serioase asupra domeniului
securitatii internationale. S.U.A. prin strategia viziunea comuna 2010), doreste sa mentina echilibrul intre
marile puteri, intocmai cum facea Marea Britanie un secol mai devreme.
Amenintari actuale:
-transnationale;
-din partea unor state care se supun mai putin regulilor internationale(Irak,Libia);
Exista insa o superioritate evidenta militara de circa 15 ani a U.S.A. in fata oricarui stat.
Enumerarea conflictelor contemporane :
1991 prima interventie in Golf (S.U.A. vs Irak)
1994 razboaiele din Cecenia si Fosta Iugoslavie (Bosnia)
1999 razboiul din Kosovo si aplanarea conflictului din Cecenia
2001.09.11 atacul terorist asupra S.U.A.
2003 a doua interventie in Irak motivata oficial de presupusa relatie Irak-Al Quaida si de fabricarea de
catre Saddam de arme de distrugere in masa;
2004 atentatul terorist asupra trenurilor din Madrid;
2005 atentatul terorist asupra Londrei;
*Forma sistemului international:
Waltz: sistemul bipolar este cel mai stabil S.U.A. U.R.S.S. infirmat de Atena si Sparta;
pericolul unui sistem multipolar este calcului gresit (a determinat 1RM);
pericolul unui sistem bipolar este reactia exagerata a unei puteri la un eveniment;
nu exista structura care sa garanteze stabilitatea, insa calcului gresit este mai rau ca reatia exagerata;
Se remarca insa structurarea atat a sistemului bipolar, cat si a celui multipolar, in doua blocuri opuse.
Trei argumente ale lui Waltz care sustin biploarismul:
-actorii din sistemul bipolar sunt interesati in mentinerea echilibrului duopolist;
-o cauza cat de mica poate avea consecinte foarte mari o a 3-a putere inclina balanta prea mult;
-in bipolarism partile ajung sa se cunoasca respecta regulile jocului;
-intr-un sistem multipolar, tendinta de a insela este mai mare;
Morton Kaplan exista mai multe modele de siteme internationale:
Balanta de putere:
-exista exclusiv actori statali (min. 5);
-nu contine subsisteme;
- 6 regului pentru functionare sistemului de echilibru al puterii:
-actorii isi sporesc capacitatile, dar mai degraba negociaza decat lupta;
-actorii mai degraba lupta decat sa scape ocazia de a-si creste capacitatile;
-actorii mai degraba opresc lupta decat sa elimine un actor esential;
-actorii refuza preponderenta unui actor sau a unei aliante de actori;
-actorii cauta sa-i constranga pe cei ce cauta sa subscrie la principii supranationale;
 -actorii permit invinsului reinstrarea in sistem ( trebuie sa existe min 5 actori);
-intr-un sistem tripolar, exista o probabilitate mai mare ca doua puteri sa se alieze;
*Sistemul Bipolar Lejer:
-exista si actori supranationali ( N.A.T.O., Varsovia) sau acotri internationali universali (O.N.U.)
-majoritatea statelor apartin unui bloc din cele doua blocuri rivale;
-orice modificare rapida a capacitatilor produce instabilitate (armele nucleare)
Reguli:
-scopul principal este eliminarea blocului rival;
-prefera negocierea confruntarii, confruntarile minore confruntarilor majore, lupa esuarii de a elimina
blocul advers;
-capcitatile se cresc in functie de cele ale blocului rival;
-prefera conflictele majore decat sa permita blocului advres sa-si consolideze pozitia;
-fiecare bloc doreste extinderea, dar prefera sa tolereze un non-membru decat sa-l forteze sa se alature
blocului advers;
-non-membrii actioaneaza in favoarea reducerii riscului de razboi si-isi coordoneaza obiectivele in functie de
actorii universali;
*Sistemul Bipolar Rigid:
-non-membrii si actorii universali nu mai joaca roluri semnificative sau dispar;
-pentru stabilitate, este necesara o organizarea ierarhica a blocurilor;
*Sistemul International Universal: apare ca o consecinta a actiunii unui actor universal in cadrul sistemului
bipolar lejer;
Sistemul Ierarhic;
Sistemul Unit Veto: in care fiecare stat poseda capacitati foarte mari, oricarei agresiuni i se poate raspunde
cu o contralovitura. Fiecare stat se bazeaza mai mult pe sine decat pe aliante(instabilitate);
*Securitatea internationala:
-securitatea se defineste prin asigurarea integritatii teritoriale si a bunastarii materiale capacitatea actorului
de a supravietui in sistemul international. Desi este un concept des uzitat, specialistii il apreciaza ca fiind
inca in curs de definire; este considerat, daca se poate spune asa, drept un concept 'in curs de dezvoltare'!
Acest lucru se datoreaza si utilizarii lui intr-o multitudine de contexte, determinate de mare varietate
de interese, care, fie justificat, fie nu, sunt prezentate ca interese de securitate, sau legate de conceptul in
discutie. De aici si o anumita stare de confuzie. Nu este insa, mai putin adevarat ca si conceptul in sine, pe
fundalul multiplicarii si adancirii interdependentelor mondiale, si-a multiplicat intelesurile, devenind ceea ce
se numeste un 'concept stratificat'. Excluzand cazurile de confuzie voita, aceasta este ratiunea pentru care
intalnim formulari ca, de pilda, 'securitate alimentara', 'securitate ecologica' sau 'securitate culturala' s.a.m.d.
In esenta, insa, in randul specialistilor exista un anumit consens, potrivit caruia 'securitatea' se circumscrie
asigurarii integritatii teritoriale si bunastarii materiale. Astfel, primul termen ne conduce la aspectul fizic al
securitatii, iar aldoilea la supravietuirea pe termen mediu si lung a actorului in cauza. Caci, in fond si la
urma urmei, 'securitatea' unui actor reprezinta capacitatea sa de a supravietui ca atare in sistemul
international.
6.SECURITATE NATIONALA/INTERES NATIONAL
GENERALITATI
Unii autori considera ca termenul securitate nationala este supus uzului si abuzului. Conceptul securitatii
nationale este folosit si pentru a justifica agresiuni externe. Uneori, inabusirea opozitiei in propriul
stat este justificata si prin conceptul de securitate nationala. In legatura cu securitatea nationala apar
conceptele de: risc, amenintare, pericol. Exista distinctii clare intre aceste trei concepte. Mai apare si un al
patrulea concept, cel de vulnerabilitate (aceasta poate aparea chiar si din asezarea
geografica). Amenintarile = capabilitatile cele mai imediat detinute de adversari, care pot fi folosite
pentru a exploata vulnerabilitati. Amenintarile pot surveni si de la miscari sustinute intern (razboaie de
secesiune, rebeliune). Extern, mai exista amenintari directionate contra ideilor sau amenintari ca tentativa
(reusita) de deprivare a unor state de resurse naturale vitale pentru economie sau ca tentative de cenzurare a
resurselor energetice si dereglarile de preturi care pot produce mari pierderi unui stat; pot lua forma unor
pretentii teritoriale,
incursiuni armate sau controlul asupra unor zone strategice; pot sa se prezinte nu neaparat ca evidente,
explicit. Pentru a intari securitatea nationala guvernele trebuie sase ocupe de diminuarea vulnerabilitatilor,
amenintarilor interne si dinspre adversari externi. Pana la cel de-al doilea razboi mondial, termenul de
securitate era asociat celui de aparare (din punct de vedere militar). Etimologia actuala provine din SUA,
dupa 1945, cu amendamente importante in etapele ulterioare.
DIMENSIUNEA INTERNATIONALA A SECURITATII:
depinde de distributia centrilor de putere la scara globala;
securitatea colectiva experienta Ligii Natiunilor si ONU;
NATO = securitate prin cooperare se bazeaza pe regula interdependentei;
aliante si coalitii pe baza de negocieri; fiecare stat are disponibilitate pentru: asistenta, aparare, cooperare
cu un alt actor pentru securitate;
recursul la reglementarile dreptului international.
In general, se folosesc mai multe abordari si nu doar una singura,
in functie si de obiectivele pragmatice ale interesului securitatii nationale.
II. CONCEPTUL DE SECURITATE
1. Termenul de securitate
Pana recent, in disciplina academica a relatiilor internationale termenul de securitate a fost utilizat intr-un
sens restrans, aproape sinonim cu cel de putere militara, gradul de securitate fiind direct proportional cu
echilibrul balantei militare. Nu a fost conturata o definitie propriu-zisa a acestui termen, autorii
preferand sa utilizeze notiuni sinonime, precum interes national, putere. Hans Morgenthau a furnizat o
definitie aproximativa: Securitatea nationala trebuie definita drept integritatea teritoriului national
si a institutiilor sale (Politics among nations. The Struggle for Power and Peace), Arnold Wolfers a aratat:
Securitatea, in sens obiectiv, reprezinta absenta amenintarilor la adresa valorilor dobandite, in sens
subiectiv, absenta temerii ca aceste valori ar putea fi atacate.
Recent, in relatiile internationale, a inceput sa fie acceptata provocarea de a dezvolta concepte mai largi
despre securitate (Barry Buzan, unul dintre initiatorii acestei tendinte, in cadrul Copenhagen Peace
Research Institute) in contextul avangardei teoretice a analizei securitatii nationale si societale. Acest
demers este insa contestat de catre partizanii teoriei clasice a studiilor strategice (studii de securitate)
traditionale, care considera un astfel de demers drept o extindere inadecvata a conceptului de securitate.
Dincolo de divergenta asupra domeniului de cuprindere a conceptului de securitate, scopul demersului de
definire a conceptului este acela de a analiza modul in care sunt folosite conceptele si modul in care
evolueaza discursul politic asupra securitatii.
2. Conceptul restrans de securitate si extinderea sa
Conceptul de securitate in sens restrans
Abordarea traditionala de catre disciplina relatiilor internationale a conceptului de securitate s-a concentrat
pe stat ca obiect de referinta pentru securitate (in special in cadrul realismului). Chiar daca era folosita
sintagma securitate nationala, acest termen era inexact atunci cand era folosit in sens general, fiind
adecvat doar in acele cazuri exceptionale in care natiunea si statul erau aproape sinonime. In teoria realista,
se are in vedere nu atat securitatea statului natiune, cat securitatea statului ca entitate teritoriala, ca
actor principal in ordinea mondiala westfaliana. Aceasta viziune asupra securitatii statelor individuale,
abordata in termeni de intensificare a puterii militare, a stat la originea unei strategii de securitate care,
aplicata in mod sustinut de catre state, ameninta sa devina contraproductiva (cursa inarmarilor). In anii 80 s-
au constatat lipsa de beneficii pentru securitate si tulburarile produse in sistem de dinamica armamentelor
circumscrisa logicii inarmarilor (ineficacitatea in inlaturarea pericolului razboiului nuclear, care
continua sa fie permanent, efectele resimtite de cetateni ca platitori de taxe etc.).
Extinderea intelesului conceptului de securitate
a) In mod previzibil, in anii 80 a fost adusa o inovatie sistemului, prin introducerea conceptului
de securitate comuna. Mesajul principal, la nivel conceptual (pe langa recomandarile concretizate in luarea
de masuri de control al armamentelor), arata ca, in conditiile anarhiei internationale si cantitatilor importante
de armament acumulate, securitatea necesita o retinere reciproca si o apreciere corespunzatoare a realitatilor
epocii
nucleare. In lipsa unei astfel de reconsiderari, nevoia de securitate ameninta sa duca la intensificarea
competitiei si, in cele din urma, la scaderea nivelului general de securitate.
Conceptul de securitate comuna fusese conceput ca o modalitate de solutionare a dilemei de
securitate a epocii razboiului rece, legata de cursa inarmarilor si de amenintarea nucleara. Conceptul a
fost descris ca imperativul abtinerii reciproce, fara sa presupuna abandonarea competitiei in favoarea
cooperarii si fara sa presupuna un demers de institutionalizare sau codificare. Astfel conceputa, securitatea
comuna aducea in plus numai un set de mijloace mai putin confruntationale. Paradigma securitatii ramanea
neschimbata statul este obiectul de referinta principal al securitatii, iar accentul continua sa fie plasat pe
amenintarile din partea altor state, inclusiv, si mai ales,
amenintarile militare.
b) Securitatea colectiva, o alta extindere a conceptului de securitate, presupune contracararea amenintarilor
traditionale interstatale prin transferul de putere de la stat la autoritatile internationale (echivalent cu o
renuntare partiala la suveranitate). Conceptul nu a fost folosit corespunzator in timpul razboiului rece
datorita disfunctionalitatilor sistemului Cartei ONU (Carta ONU pune in aplicare sistemul securitatii
colective, in ciuda controlului exercitat de cei 5 membri permanenti). In perioada posterioara razboiului
rece, principiul a fost invocat cu sperante renascute, ramanand, insa, de stabilit daca el a servit eficient
scopurilor propuse. Conceptul securitatii colective este de extractie liberala si este, in anumite privinte,
derogatoriu de la abordarea realista a ordinii internationale. Astfel, securitatea nationala si aliantele
traditionale sunt o aplicare a realismului in doctrina securitatii in relatiile internationale, in sensul ca ele
reprezinta o asociere punctuala de state care isi reunesc fortele pentru atingerea unui scop determinat comun.
Securitatea colectiva presupune formarea unei largi aliante a actorilor, cu scopul de a raspunde in comun la
orice pericol la adresa securitatii lor care ar putea aparea. Ratiunea care sta la baza conceptului se regaseste
in lucrarile lui I. Kant, prin ideea sa de creare a unei federatii a statelor lumii. In cadrul acestei federatii,
statele s-ar putea uni pentru a sanctiona oricare stat care ar comite o agresiune. Traditia kantiana se regaseste
si in teoriile pacii democratice (spre exemplu, teza probabilitatii reduse ca statele democratice sa intre in
razboi unul impotriva celuilalt). c) Tot astfel, se remarca faptul ca fortele ONU (sau ale altor
organizatii internationale - OSCE) sunt folosite nu numai pentru restaurarea pacii intre state, ci si in
interiorul statelor, pentru apararea drepturilor
omului. Acest aspect poate marca trecerea la o noua ordine mondiala, care nu mai estealcatuita de state
suverane cu frontiere impermeabile, ci reprezinta o noua ordine mondiala globala, in care politica
internationala este depasita de politici interne la scala globala (teza sustinuta de Bjorn Moller,
reprezentant al scolii de la Copenhaga, alaturi de Barry Buzan). In masura in care interventia
umanitara poate fi legitimata ca unpromotor al securitatii, este evident ca nu mai poate fi vorba de
securitatea statului, ci a altei entitati. Admiterea legitimitatii teoretice a conceptului de interventie umanitara
atrage, prin urmare, indepartarea de la teoriile realiste asupra securitatii, in masura in care ideea securitatii
statului ca atare este afectata de desuetudine.
3. Obiectul de referinta al securitatii
a. Realismul a neglijat dimensiunea securitatii individuale, statul fiind singurul obiect de referinta al
securitatii. Mai exact, securitatea de stat e identificabila, in ultima instanta, in termeni de suveranitate si
integritate teritoriala.
b. In cazul urmaririi necircumstantiate a securitatii de stat, securitatea individuala poate fi afectata. Teoriile
utilitariste pun accent pe principiul celei mai mari fericiri, care se poate dovedi compatibil cu apararea
suveranitatii. Centrarea exclusiva a notiunii de securitate pe dimensiunea entitatii politice poate atrage,
ceea ce s-a si intamplat, de altfel, formularea de obiectii din partea scolilor de gandire adepte ale ideologiei
despre stat ca produs al contractului social, a carui autoritate deriva din vointa generala, din actul originar al
delegarii puterii de catre cetateni. In termenii teoriei despre securitate, se poate afirma ca securitatea statului
isi pierde prevalenta in fata securitatii individuale, iar atunci cand statul pune in pericol securitatea
individuala pentru asigurarea propriei securitati, se poate sustine ca acesta nu isi indeplineste obligatia
contractuala, pierzandu-si autoritatea politica.
c. Exista si o categorie intermediara care poate intra in discutia despre obiectul de referinta al
securitatii: colectivitatile, grupurile etnice sau natiunile. Acceptarea acestei posibilitati da nastere notiunii
de securitate societala.
4. Dimensiunile securitatii si tipurile de riscuri la adresa
securitatii
a) Dimensiunea politica a securitatii are in vedere relatia dintre stat si cetatenii sai. Chiar in cazul in care se
admite premisa ca statul a fost creat pentru imbunatatirea starii de securitate a cetatenilor sai, este posibil ca
acesta sa devina o sursa de amenintare la adresa securitatii acestora. Un Leviatan excesiv de autoritar,
opresiv poate ameninta securitatea drepturilor fundamentale ale individului (Germania hitlerista, regimurile
totalitare etc.). In acelasi timp, un deficit de autoritate poate constitui, la randul sau, o amenintare la adresa
securitatii individuale (statele slabe, lipsa legitimitatii regimului la putere, lupta pentru autonomie sau
segregare), care poate duce la conflicte armate civile (bellum omnium contra omnes - Hobbes), dar si la
conflicte armate clasice interstatale (de factura clausewitziana). Aspecte politice ale
relatiilor internationale. Teoria pacii democratice sustine ca forma de organizare interna
democratica este un inhibitor puternic impotriva razboiului declansat de catre statul care promoveaza
principiile democratice in relatia cu cetatenii sai. Se poate obiecta ca aceasta afirmatie are o valoare relativa,
ea urmand a fi testata in fiecare caz in parte. Fara a absolutiza valoarea acestei notiuni, chiar in mediul de
gandire occidental in care a aparut, se incearca circumstantierea ideii generale, prin afirmatia ca
democratiile nu poarta razboaie de agresiune impotriva altor democratii.
b) Dimensiunea economica. Securitatea economica are, in teoria relatiilor internationale, doua intelesuri
distincte; ea este privita fie din perspectiva fundamentului economic al puterii militare, fie ca aspect distinct
al dimensiunii de securitate. Securitatea economica din perspectiva fundamentului economic al puterii
militare se bazeaza pe constatarea ca puterea economica este fungibila, se poate transforma, practic, in
orice fel de valoare economica. In ultima instanta, prosperitatea este, practic, sinonima cu potentialul de
mobilizare militara, daca nu pe termen scurt, cel putin pe termen mediu si lung. In consecinta, puterea
economica a unei natiuni este o amenintare latenta la adresa adversarilor sai, de unde preferinta de a nu
contribui la
dezvoltarea economica a adversarilor. Embargoul asupra comertului este o metoda de a impiedica acest
lucru. Aceasta abordare era foarte raspandita in America anilor destinderii (inceputul anilor 70). In mod
paradoxal, aceasta pozitie este in contradictie cu vederile liberale asupra comertului international (Smith,
Ricardo), care credeau in efectele benefice ale comertului asupra climatului international de securitate. Pe
de alta parte, militarizarea (chiar si mentinerea trupelor gata pregatite) presupune un efort financiar,
afectand inevitabil economia civila. Tot paradoxal, militarizarea excesiva poate afecta potentialul de
mobilizare intr-o etapa ulterioara, mai ales in cazul puterilor intrate intr-o faza de declin.
Dimensiunea economica, aspect distinct al dimensiunii de securitate, este deosebit de sugestiva. In
primul rand, razboiul economic poate fi un substitut functional pentru folosirea puterii militare, la fel cum
puterea militara poate folosi pentru afectarea economiei adversarului in cazul blocadelor. In consecinta,
unele state au ales autosuficienta economica, ca optiune de securitate nationala. In al doilea rand, notiunea
de securitate economica presupune invulnerabilitate la hazardul economic, cauzat de disfunctionalitatea
sistemului. Exista cateva maniere de abordare a unei astfel de situatii:
Autarhia poate imbunatati securitatea economica (metoda folosita de fosta URSS) si constituie o modalitate
defensiva de obtinere a invulnerabilitatii. Diversificarea, in sensul de diseminare a resurselor nationale intre
mai multi actori si in cat mai multe domenii, pentru prevenirea pericolului ramanerii fara provizii din cauza
intreruperii furnizarii dintr-o sursa unica. Este strategia folosita in prezent de multe state, printre care UE si
SUA, in domeniul aprovizionarii cu materii prime strategice (petrol, gaze naturale, energie electrica) pentru
acoperirea deficitului energetic. Intensificarea interdependentei, chiar pana la integrare, este unul dintre cele
mai moderne moduri de a asigura securitatea economica. Aceasta a fost abordarea tarilor europene la
fondarea Comunitatii Carbunelui si a Otelului (1947). Ideea generala a fost ca o retea de
interdependente va functiona ca un inhibitor puternic impotriva razboiului.
c) Dimensiunea societala
Curentul idealist (inclusiv miscarea scolii studiilor pacifiste) a sustinut ca oamenii sunt, in ultima instanta,
subiectul central al oricarui demers de analiza asupra situatiei de securitate. Statul este un mijloc pentru
asigurarea securitatii individului, si nu un scop in sine. Preocuparile de asigurare a securitatii trebuie sa aiba
ca obiect de referinta pe individ sau umanitatea ca atare, de unde conceptul de securitate umana. O
abordare moderata a chestiunii securitatea societala, care are ca obiect de referinta o colectivitate (desi nu
statala), este definita drept abilitatea unei societati de a persista in caracterul sau esential in conditii
schimbatoare si amenintari posibile sau efective. Mai precis, este vorba de mentinerea, in conditii care sa
permita evolutia, a modalitatilor traditionale de limbaj, cultura, asociere, religie, identitate nationala si
obiceiuri (Ole Waever, Societal Security: the Concept, in The European Security order recast. Scenarios
for the Post Cold War Era, London, Pinter 1990). Barry Buzan analizeaza statul drept o entitate alcatuita
din baza fizica - institutiile, avand rolul de a asigura functionarea organismului, si ideea de stat-scop. In
demersul de identificare a subiectului securitatii nationale, autorul apreciaza ca referirea la functiile de baza
ale statului (asigurarea ordinii publice, proprietatii, apararea externa) nu este satisfacatoare. El
prefera sa puna accentul pe legatura existenta intre persoane si entitatea statala careia ii apartin.
Buzan este de parere ca aceasta legatura se intemeiaza pe un motiv mai profund decat tendinta de a evita
starea naturala, cu toate riscurile de securitate pe care le presupune aceasta. Astfel, conceptul de securitate
nationala presupune ca obiectul securitatii este natiunea, spre deosebire de teoriile clasice si traditionale
(in care politica de securitate graviteaza in jurul raporturilor de putere). Daca admitem ca natiunea este un
grup de persoane cu acelasi patrimoniu cultural sau rasial si care locuiesc in aceeasi zona, unul dintre
scopurile securitatii nationale ar putea fi protectia si exprimarea acelui grup cultural. In cadrul analizei pe
care o face diferitelor tipuri de state, Buzan identifica riscuri de securitate la adresa statului care vin din
interiorul entitatii politice respective (dorinta de afirmare a propriei identitati a persoanelor care alcatuiesc
natiunea). Aceeasi dorinta genereaza o serie de riscuri la adresa securitatii unor alte state invecinate, de
aceasta data, tensiunea creata in relatiile interstatale nefiind cauzata de mutatiile in raporturile de
putere. Concluzia autorului, dupa ce examineaza diferite tipuri de state in functie de raporturile lor cu
natiunea care le compune, este ca acestea se confrunta cu diverse tipuri de riscuri la adresa
securitatii, derivate din specificul relatiei cu nationalitatea respectiva. Printre formele pe care le mai poate
imbraca ideea de stat se numara ideologiile (politice, economice, religioase sau sociale). Specificitatea
implicatilor ideologiilor asupra securitatii izvoraste din aceea ca vizeaza bazele relatiei dintre stat si
societate. Ideea de stat poate fi circumscrisa si existentei unui simt al scopului national (prezervare rasiala,
apartenenta la o anumita civilizatie), sau al puterii (conform teoriilor clasice si traditionale). In demersul sau
de analiza aplicata, autorul arata ca largirea domeniului de analiza a conceptului de securitate ridica
problema imaginarii strategiilor pentru contracararea diverselor tipuri de
riscuri corespunzatoare. Problema pe care o identifica Buzan este aceea ca ideile, conceptele abstracte sunt
vulnerabile la suprapunerea peste alte idei (exemplu: democratia si dreptul la libera exprimare: cum sa fie
promovata o politica de securitate pentru democratie daca problema propagandei antidemocratice ramane
nesolutionata?), imprejurare cu un potential insemnat de amenintare la adresa securitatii. Riscurile la adresa
securitatii sunt legate de fenomenul migratiei, sau de forta nationalismului. Acesta poate deveni si o
problema de securitate politica, afectand statele slabe (in caz de secesiune).
d) Dimensiunea ecologica
Deceniul 9 al secolului XX (1987) a marcat momentul in care s-a recunoscut existenta unei probleme
ecologice, ca urmare a constatarii degradarii mediului. Recunoasterea declinului ecologic nu a coincis, insa,
cu acceptarea existentei unei probleme de securitate. Exista trei moduri in care problemele de mediu pot fi
subsumate notiunii de securitate: probleme de mediu cauzate de razboi (iarna nucleara, dezbatere purtata la
inceputul anilor 80, cand se considera ca si un razboi nuclear pe scara redusa ar fi putut crea un dezastru
climatic si ecologic); problemele de mediu pot fi cauza unui razboi al resurselor (in zone cu resurse putine
de pilda, apa in Orientul Mijlociu); problemele de mediu pot constitui ele insele amenintari directe la
adresa securitatii, afectand baza fizica a statelor (vulnerabilitatea Olandei sau a Bangladeshului la ridicarea
nivelului apei). In majoritatea cazurilor, insa, conceptul de securitate ecologica presupune considerarea
individului, nu a statului, ca obiect de referinta al securitatii. Ca o limita operationala la tendinta de extindere
a domeniului notiunii de securitate, literatura de specialitate semnaleaza fenomenul securitizarii
problematicii discursului oficial. Ridicarea prea multor probleme la statutul de probleme de securitate
poate avea ca efect transformarea temei respective in tabu si, prin urmare, marginalizarea oponentilor
ideologici, delegitimizarea sa ca subiect al discursului politic sau academic.
Probele teoretice ale scuritatii in literatura de specialitate:
Dilema securitatii: necesitatea cresterii propriei securitati fara sa genereze insecuritate pentru ceilalti;
Raporturile dintre securitatea nationala si cea internationala(diferita de ansamblul securitatii
nationale), stiindu-se ca cel de-al doilea nu inseamna pur si simplu insumarea 'securitatilor nationale' ale
tuturor actorilor sistemului, ci este un concept in sine, care se refera la asigurarea 'securitatii' sistemului ca
atare, in ansamblul sau.
Securitatea colectiva: un atac asupra unuia un atac asupra tuturor;
Securitatea comuna: reprezinta securitatea asigurata, astfel incat sa nu o diminueze pe a altora;
Securitatea cooperativa: reprezinta un efort comun de prevenire a conditiilor razboiului;
Largirea pe orizontala a conceptului: dimensiuni non-militare: riscurile ecologice, traficul de droguri,
teorismul, migrarea internationala, epidemia, saracia, scaderea drepturilor omului. Adancirea
verticala propune o reconsiderare si mai radicala a conceptului traditional, realist. Exponentii acestei viziuni
incearca sa formuleze un raspuns coerent la intrebarea Care este sensul securitatii fara stat?. Argumentele
lor principale sunt: cresterea rolului actorilor non-guvernamentali; amenintarile globale si transnationale;
incapacitatea statelor de a face fata acestor amenintari; si, in mod special, dificultatea aplicarii modelului
clasic al securitatii pentru statele mici. Din aceasta perspectiva, o definitie centrata pe stat ar subestima
principalele obiective ale securitatii: indivizii sau/si umanitatea. Folosirea argumentului crizei umanitare
in Kosovo sau Timorul de Estaduce insa un puternic contra-argument acestei viziuni care poate fi
interpretata ca o expresie a unor interese bine definite. Reconsiderarea epistemologica, ultima propunere de
redefinire a conceptului, analizeaza din perspectiva postmoderna modul in care sunt construite diferitele
modele de securitate. Aceasta abordare analizeaza preponderent elaborarea discursului de securitate,
inteleasa ca fenomen intersubiectiv. Regasim in aceasta perspectiva dificultatea teoretica majora a aplicarii
deconstructivismului in relatiile internationale: golirea de sens a notiunilor fara a se propune solutii
alternative. In ce priveste modalitatile concrete de asigurare a 'securitatii', practica istorica inregistreaza, in
linii mari, doua tipuri: primul il reprezinta metoda crearii
'imperiului universal' - prin intermediul careia, prin inglobarea unui actor de un altul, acesta din urma preia
si sarcina asigurarii securitatii primului actor, ea fiind, de acum o problema interna a sa (si NATO
functioneaza, practic, dupa aceleasi principii) -, iar al doilea il constituie metoda asigurarii 'echilibrului de
putere'. La nivel micro, de regula, mijloacele concrete prin care un actor isi asigura
'securitatea' depind, in mare masura, atat de domeniul in care aceasta este amenintata, cat si de tipul de
amenintare utilizat de atentator/agresor. Mutatiile de substanta petrecute in ultimii ani pe plan international
au determinat, la randul lor, mutatii in spectrul amenintarilor generale existente in interiorul sistemului.
Astfel, daca pana in 1989, amenintarile erau preponderent externe si vizibile, dupa acest moment ele devin
tot mai mult interne si mai putin vizibile (vezi cazul Iugoslaviei, care s-a dezmembrat nu pentru ca a fost
agresata din afara, amenintare careia, dupa cum s-a putut vedea, i-ar fi putut face fata cu brio, ci pentru
ca partile ei componente - este drept, incitate din afara - au hotarat sa se desparta prin forta). Concret, in anii
razboiului rece, pericolul izbucnirii unui Razboi mondial nuclear era dat fie de o eroare de calcul in
administrarea delicatului 'echilibru al terorii', fie de escaladarea necontrolata a unui conflict regional, data
fiind implicarea superputerilor, sub o forma sau alta, in toate aceste conflicte. Astazi, daca primul pericol se
estompeaza vizibil, ca urmare a incetarii rivalitatii nucleare dintre marile puteri (fara ca aceasta sa
diminueze, insa, pericolul proliferarii nucleare, care creste), cel de-al doilea se transforma, in sensul ca, desi
nu mai exista pericolul ca un asemenea conflict sa duca la izbucnirea unui razboi mondial, apare totusi
pericolul cronicizarii sale, ceea ce implica riscul inglobarii in viitoarele confruntari dintre principalii actori
ai noului echilibru de putere
mondial, aflat in curs de cristalizare (vezi cresterea gradului de implicare directa a marilor puteri in
conflictul iugoslav, proportional cu acutizarea si prelungirea acestuia). In ultima perioada se inregistreaza o
crestere exponentiala a riscurilor si amenintarilor non-militare si asimetrice. Prin amenintari asimetrice
intelegem folosirea de catre actori statali sau non-statali organizatii si retele teroriste internationale de
mijloace violente pentru a provoca teroare si a genera pagube morale, materiale si simbolice extrem de mari
unor actori mult mai puternici. Raspunsul la amenintarile asimetrice si modul de desfasurare al razboiului
impotriva terorismului international evidentiaza conturarea unor noi strategii de securitate.
* 8. In ce priveste Romania, situatia ei de securitate putea fi caracterizata, imediat dupa revolutie, in
urmatorii termeni: singura; slabita; amenintata;
Acestei situatii, Romania a cautat sa-i faca fata vizand:
-acordarea prioritatii in relatiile sale cu Vestul (din ratiuni subiective - latinitate si
obiective - 'produsele' stabilitatea si securitatea, dar si baza prosperitatii cautate se afla numai acolo);
-mentinerea echilibrului in relatiile cu Estul (pentru a diminua gradul de insecuritate);
-promovarea unei politici de bunavecintate cu toti vecinii nostri;
-sprijinirea eforturilor internationale de solutionare a conflictelor din mediul nostru geografic
(Bosnia, Albania, Kosovo)
-revolutia- o amenintare la adresa securitatii statului;
-conceputl de securitate internationala formulat de catre Bruyce in 1915, care alaturi de Wilson a pus bazele
idealismului:
-conform acestuia, securitatea internationala nu cuprinde doar amenintari standard, ci si probleme precum
masacrul armenilor din Turcia;
-vizeaza pacea absoluta: razboiul, agresiunile economice si culturale si amenintarea cu forta sunt interzise.
-agresiunea nu mai poate fi localizata o agresiune impotriva cuiva are pe termen mediu si lung consecinte
sistemice(afectand securitatea tuturor);
-agresiunea ce perturba securtiatea sitemului e maligna;
*Securitatea cooperativa:
-proneste de la conceptul de securitate olectiva(perspectiva europeana);
-rezulta din fuziunea conceptului de securitate colectiva cu conceptul de societate de state;
-valori:apararea comuna, securitatea individuala si securitatea colectiva;
*Dilema securitatii (Hetrz 1950)
-cresterea securitatii lui A, prin inarmare si cresterea fortelor armate, face ca B sa perceapa acest lucru ca o
agresiune cursa a inarmarilor cu costuri ridicate securitatea interna scade scuritatea internationala este
afectata;
-se aplica si statelor pasnice, care initial nu doresc conflicte, ci doar o crestere a securitatii;
-devine inaplicabila logicii nucleare odata cu dobandirea posibilitatii celei de-a doua lovituri; in 1983,
Reagan cu SDI sparge logica, iesind din dilema prin anularea capacitatii celei de-a doua lovituri;
-problema pasagerului clandestin free-rider la alianta de securitate;
-metode pentru asigurarea securitatii externe:
-integrarea intr-un alt statimperiu prin delegarea totala a suveranitatii;
-aderarea la sistemul de relatii politice din jurul unui hegemon regional;
-aderarea la o politica de balanta de putere;
-alcatuirea unor aliante de securitate politco-militare;
-aderarea la sistemul international de scuritate colectiva, conform principiului muschetarilor si principiului
indivizibilitatii pacii;
-idealistii considerau ca principiile etice pot modela politca externa, determinand disparitia razboiului ca
mijloc de afrimare (N.A.T.O., U.E., O.N.U. organizatii intemeiate pe o logica institutioanlista);
-crearea institutiilor de securitate colectiva reprezinta o codificare legala a ethosului idealist;
-1928- se semneaza pactul Briand-Kellog de neagresiune, care impunea diminuarea fortei si amenintarii cu
forta;
Prima organizatie de securitate colectiva: Liga Natiunilor formata dupa primul razboi mondial:
-nu este o alianta politico-militara, fiindca nu se implica;
-nu este un pact de neagresiune,fiindca permite initierea conflicetelor;
-este abilitata sa decida care evenimente reprezinta amenintari si care nu;
-poate constrange prin mijloace juridice(nu economice sau militare);
-poate legitima actiunea impotriva unui agresor (da dreptul la interventie, nu si actioneaza, cum ar fi O.N.U.
in Irak 1191);
-este diferita de aliantele politico-miliare care si actioneaza(N.A.T.O.);
-principala slabiciune: in afara legitimarii si identificarii, nu are alt rol nu poate constrange(esecurile in
fata Italiei, Germaniei si U.R.S.S.)
-desi pretinde egalitatea de drept intre actorii sitemului, perpetueaza diferentele intre puterile major si
puterile minore(prima codificare la Versailles in 1919 in Carta Ligii Natiunilor:puteri cu interese generale si
cu interese speciale);
-in 1945, la San Francisco, crearea O.N.U.: perpetuarea diferentelor (exista memebrii permanentia ai
Consiliului de Securitate cu drept de veto orice act al acestora nu esteconsiderat o agresiune la nivel
international logica etica este diferita de realitate);
-constituie un cadru organizate de manifestare a intereselor statelor;
-critica realista: actiunea organizatiilor nu este benefica decat in cazul conflictelor minore;
Amenintarile traditionale vizau forta si amenintarea cu forta efectivele miliatare mobilizate, trecerea
economiei la una de razboi, diplomatia devenea agresiva, schimburile erau intrerupte;
individul unitatea ireductibila careia ii poate fi aplicat conceptul de securitate;
statul sursa majora atat de amenintari, cat si de scuritate;
Siguranta nu poate fi totala pentru nici un individ. Este de doua feluri:
-obiectiva (protejarea de pericol);
-subiectiva(senzatia de siguranta); poate degenera in paranoia(punctul final al obsesiei securitatii);
Amenintarile sociale:
-fizice(durere,ranire);
-economice(rapiredistrugere a proprietatii, inpiedicarea accesului la muncaresurse);
-ale drepturilor(negare a libertatilor civile normale);
-ale pozitiei statului(desfiintarea,umilirea publica);
-libertatea sportia duce la insecuritate;
-statul mecanism prin care oamenii cauta securitatea impotrvia amenintarilor sociale. Insa, pe
masura ce puterea statului creste, statul devine insusi o sursa de amenintare la adresa individului. Orice
amenintare ce ar veni insa de la stat este inferioara ca ordin celor ce ar aparea in absenta sa.
Exista dupa unii autori(J. Locke):
-stat minimal egal cu suma partilor sale, valorile individuale reprezinta baza, iar structurile colective se
subordoneaza drepturilor individuale;
-stat maximal, unde statul este mai important decat suma partilor sale, entitatea colectiva este mai
importanta decat ansamblul indivizilor, este prezent unde exista tulburari civile de amploare sisau un aparat
intern de securtiate disproportionat de mare;
-statul ca sursa de amenintare amenintari:
-derivate din obligatiile si legislatia interna(justitia aplicata nedrept, expunerea la poluare);
-derivate din actiunea directa,administrativa,politica;
-derivate din luptele pentru controlul masinariei politice de stat;
-derivate din politica externa de securitate a statului;
-preocuparea pentru securitatea individuala poate influenta securitatea nationala- indiviziigrupurile pot
deveni o problema de securitate nationala;
-securitatea individuala este subordonata structurilor politice superioare, dar poate influenta securitatea
nationala unde statul si cetatenii sunt in opozitie accentuata, tulburarile interne ameninta coerenta statului;
-statele nu recunosc ca duc o politica bazata pe forta si amenintari;
-amenintarile simetrice - confruntari intre advresari de acelasi tip vs amenintarile asimetrice confruntari
intre adversari cu capacitati diferite;
-datorita transformarilor politice, economice si sociale, apar noi amenintari la adresa
securitatii internationale:
-ideologice;
-economice;
-de mediu;
Amenintarile clasice:
-amenintari militare: presiuni asupra populatiei si teritoriului prejudiciere, dezmembrare
denaturaredezmembrare a institutiilor, subminand ideea de stat;
-amenintari politice: impotriva stabilitatii organizationale a statului; amenintarile politice structurale rezulta
din natura situatiei, nu din intentiile statelor: cand principiile organizatoare a doua state se contrazic intr-un
context in care nu se pot ignora reciporc;
-amenintarile sociale: in interiorul statului depind de capacitatea statului de a sustine structurile
traditionale in limbaj, cultura, identitate si obiceiurile etnice si religioase;
Amenintarile noi(Buzan):
-ideologice:
-simetrice(Kissinger) : schimbarea Relatiilor Internationale acceptata de un stat revolutionar(se afla
insusi intr-un proces inter de schimbare (Franta napoleoniana)
-amenintarea ideologica + conflictul clasic = amenintare foarte puternica (Razboiul Rece);
-S.U.A. nu este putere revolutionara, fiindca nu exista o continuitate a incercarii de a exporta
democratia;
-asimetrice: grupurile interne, care nu sunt actori statali:ecologism,crestinims(au avut un impact puternic
asupra economiei, politicii etc.
-economice: invocarea prea freventa poate duce la cresterea interventiei guvernelor in economie pana la
disfunctionalitate de evolutia economica depinde sfera politica, militara, etc.
-simetrice: intre tari (O.M.C. reglementeaza relatiile economice dintre state prin impunerea unor
standarde stricte legate de aspecte vamale);
-asimetrice (criza Tigrilor Asiatici care a dus la caderea pietelor);
 -de mediu: cutremure, furtuni, epidemii, inundatii, seceta, poluare;
-provoaca pierderi mai mari ca un razboi;
-exista poluare transfrontaliera amenintari intentionate;
-amenintarile militare ocupa un primat teoretic in gandirea despre securitate si vor ocupa in continuare, atat
timp cat politica internationala va fi structurata in mod ierarhic;
-statele au nevoie sa fie amenintate; astfel le este sustinuta functia hobbesiana;
-trebuie stabilite si atent monitorizate punctele limita sub care amenintarile sunt lipsite de consecinte;
-pana in 1989, amenintarile erau in principiu externe si vizibile, pe cand dupa 1989 ele au devenit interne si
mai putine vizibile;
-in timpul razboiului rece, pericolul era determinat ori de o eroare de calcul, ori de escaladarea necontrolata
a unui conflict regional;
-raspunsul statelor la amenintarile clasice, militare de securitate pot fi:
-cedarea totala : Cehoslovacia in timpul crize muncheneze care evitand conflictul a disparut ca stat;
-cedarea partiala: poate avea loc in sfera diplomatica, economica sau militara(Germaniaataca U.R.S.S. care
nu riposteaza cedand intentionat teritoriu in momentul agresiunii evidente, politca concilitoare a luat sfarsit,
U.R.S.S. plecand insa de pe o pozitie inferioara)
-confruntarea: mobilizarea economica, politica, militara si culturala + modificarea diplomatiei: cautarea de
aliati si incercarea de a schimba raportul de forte zonal;
-cele trei tipuri de raspunsuri ale statelor la amenintarile clasivce se pot suprapune, neexistand o politca
exclusiva de un singur tip(nu sunt alegeri alternative, putand fi combinate);
Exista:
- strategii de scuritate nationala care vizeaza eliminarea vulnerabilitatilor statului fata de amenintarile de
securitate;
-strategii de scuritate internationala, care vizeaza eliminarea surselor amenintarilor internationale; pot fi
urmarite cu ajutorul institutiilor de securitate colectiva, institutiile economice internationale, organizatiilor,
acordurilor pentru atenuarea problemelor de mediu.
-puterile minore nu urmaresc decat strategii nationale, in timp ce puterile majore urmaresc de obicei ambele
tipuri de strategii;
-strategia nationala a S.U.A. este si o strategie internationala;
-amenintarile nontraditionale vor egala ca ponedere amenintarile traditionale;
Buzan consideratiuni suplimentare cu privire la conceptul dezbatut:
-securitatea nationala semnifica abilitatea statelor de a-si mentine independenta identitatii si integritatea
functionala;
-securitatea sistemul international anarhic depinde de structura sistemului, interatiunile dintre state si
caracteristicile interne ale statelor;
-statele federative sunt vulnerabile la dezmembrare, sparatism si ingerinte politce;
-daca ideile sunt slab sustinute sau daca sunt puternic sustinute, dar in competitie cu societatea statul are
un fundament politic fragil;
-daca ideea puterii statului este sustinuta solid institutiile slabe sunt suportabile insa daca statul are o
sustinere slaba sau daca puterea este contestata, un gol institutional poate determina emergenta unei
revolutii, unui razboi civil sau chiar a dezintegrarii;
-cand istitutiile sunt amenintate de idei opuse, exista pericolul erodarii legitimitatii lor;
-principala amenintare la securitate vine din interiorul statului, nu din exterior;
-amenintarea teritorialitatii implica amenintarea populatiei;
-amenintarile la adresa populatiei provin din migrarile umane, atunci cand exista o provenienta culturala si
etnica diferita a migratorilor;
-cand statul este puternic, securitatea nationala presupune protejarea de amenintarile si ingerintelor din
exterior.;
-cand statul este slab, securitatea nationala se axeaza pe contestarile din interior;
-cu cat un stat este mai slab, cu atat mai ambiguu este conceptul de securitate;
-in statul puternic, referinta securitatii este preprezentata de amenintarile externe, in timp ce in statul slab,
referinta securitatii este reprezentata de amenintarile interne;
-constituirea de state puternice reprezinta o conditie necesara, dar nu si suficienta a imbunatatirii
securitatii internationale;
-alegerea intre anarhie si ierarhie in sistemul international presupune alegerea intre diferite tipuri ale
problemei securitatii, nu intre insecuritate si securitate;
-in anarhie, problemele securitatii sunt reprezentate de amenintarea cu violenta si interventia altor state;
-structura anarhiei nu presupune haosul eliminarea anarhiei nu e nici o parte necesara, nici un dezirabila a
solutiei problemi insecuritatii;
-statele slabe reprezinta un procent mai mare din comunitatea internationala decat statele puternice
insecuritatea lor interna se reavra asupra relatiilor regionale un nivel crescut al insecuritatii este inevitabil;
-securitatea internationala ar trebui sa fie deservita de o distributie mai echilibrata a puterii;
-un numar relativ mic de unitati relativ mari ar putea asigura mai bine resurse si economii pentru aparare si
dezvoltare si ar putea agrega interesele internationale mai eficient;
-cu exceptia Chinei, se poate spune ca dimensiunile mari pot obtinute doar cu riscul de a crea un stat slab la
o scara gigantica;
*Rosencrance sustine ca:
-sistemele bipolare implica violenta internationala mai putin frecventa, dar mai intensa;
-sistemele difuze implica vilenta internationala mai frecventa, dar mai putin intesa;
-sistemele mai omogene sunt mai putin dispuse la conflicte internationale decat sistemele unde diviziunile
ideologice sunt mai mari;
-in bipolarism, tabarele sunt conturate intr-un mod mai evident decat in sistemele mai difuze conflictul
mijeste din cauza taberelor evident antagonice;
-instrumentul prim al ordinii, armata, este totodata prima amenintare la adresa securitatii;
-exista doua moduri in care apararea poate opera impotriva securitatii:
-costurile apararii compromit alte obiective ale securitatii;
-riscurile determinate de aparare sunt mai mari decat amenintarile descurajate de aparare;
-tinand cont de dilema apararii, ar trebui dezvoltate si alte cai decat cea a razboiului pentru rezolvarea
rivalitatilor transformarea dezirabila a naturii sistemului international o anarhie mai matura;
-daca forta nu poate fi folosita in mod rational si daca necesita niveluri ale cheltuielilor care impovareaza
alte obiective importante ale scuritatii ar trebui sa joace un rol mai mic in relatiile de securitate;