Sunteți pe pagina 1din 9

Acatistul Sfntului Cuvios Ioan Colibaul

Troparul
Din pruncie iubind cu cldur pe Domnul, lumea i cele frumoase ale lumii ai
prsit i ai sihstrit n chip desvrit; i-ai ridicat coliba naintea porilor
prinilor ti; zdrobit-ai cursele demonilor, preafericite; pentru aceasta pe tine,
Ioan, Hristos dup vrednicie te-a preamrit.
Slava Si acum asemenea:
Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi,
nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de
atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine,
Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate
nevoile.
Psalmul 50
Canonul Sf. Ioan Colibaul
Cntarea I
Pe Faraon, cel ce se purta n car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce a fcut
minuni oarecnd, n chipul Crucii lovind i desprind marea i pe Israel
fugritul i mergtorul pedestru l-a izbvit; pe cel ce cnt cntare lui
Dumnezeu.
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ce vom luda mai nti fericite Ioane, iubirea ta de srcie, rbdarea cea mult,
smerenia desvrit ctre toi ? Cci cu adevrat lui Hristos ai urmat pe calea
Crucii i acum te veseleti nespus ntru mpria Sa .
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din fraged vrst ai intrat n mnstire, dar i mai mult te-ai ngrijit s i
pzeti zidurile inimii de furia vrjmaului urtor de bine, pe care alung-l de la
cei ce te cinstesc pe tine .
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cum te vom numi pe tine, Sfinte Ioane, cel ce adncurile Duhului ai ptruns cu
al tu smerit gnd i ai adus la masa duhovniceasc a inimilor hrana
nelepciunii, cu frmiturile crora hrnete-ne i pe noi.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Roag-Te, Preacurat, cu Sfntul Cuvios Ioan s fim i noi prtai mesei
duhovniceti a Sfinilor n mpria lui Hristos.
Cntarea a III-a
,, Tu eti tria mea, Doamne, Tu i puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu
bucuria mea, Cel Ce n-ai lsat snurile printeti i a noastr srcie ai cercetat-
o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig ctre Tine: Slav puterii Tale,
iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Glasul Cuvntului ai auzit n inima ta cea curat i ai urmat vieii ngereti,
fcndu-te clugr spre a urca muntele desvririi, pe care cu multe lacrimi
suindu-l, te-ai nvrednicit de motenirea luminii nevzute.
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din copilrie ai urmat vieii clugreti i n mnstirea Achimiilor ai primit
chipul ngeresc, bucurndu-te de Mirele tu, pe Care l roag acum pentru
mntuirea sufletelor noastre mpovrate cu grele pcate.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Rbdarea ta a minunat pe toi, cci paharul ptimirii ai but fr crtire, i acum
te ndulceti de paharul veseliei cereti, din care revars-ne i nou picturi spre
ndulcirea amrciunii sufletelor noastre.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Caut spre robii Ti cu milostivire ca Una Ce cu ploaia ndurrilor Tale ai
curat pcatul lui Adam, nscnd nou pe nceptorul mntuirii.
Apoi aceste stihiri:
Cuvioase Ioane, tu ca un strin ai petrecut naintea porilor prinilor ti, cci te-
ai socotit mai nti fiu al Tatlui ceresc, naintea Cruia avnd acum ndrzneal,
roag-te, s fim adunai noi, fiii cei rtcitori, de pe cile pcatelor i adui pe
calea mntuirii.
Maica Luminii, cu ploaia rugciunii Tale nmoaie i pmntul cel mpietrit al
inimii mele i sdete ntru mine smna fricii dumnezeieti ca s aduc la
plinirea vremii roadele cele bune ale pocinei curate .
Sedealna

Srcia cea de bun voie i rbdarea ocrilor ai suferit pentru Hristos Cel
rstignit pe Cruce pentru iertarea lumii i cu suflet curat ca un porumbel ai
zburat mai apoi n cmrile cereti.

Cntarea a IV-a
,, Nepzind poruncile Tale Stpne, cu mintea mea intrnd n patimile
desftrilor, am fost golit de har i pentru rni zac gol; ci m rog ie,
Mntuitorule, mntuiete-m !.
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Hristos-Izvorul bogiei- odihnind n inima ta, ai nesocotit srcia cea
material, ci cu bogia rugciunilor tale toat lumea ai mpodobit .
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Srcia de bun voie ai iubit i te-ai mbogiut duhovnicete, socotind ocrile
slugilor prinilor ti ca mrgritarele de laud prin care i agoniseai laud n
cer de la ngeri.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Coliba ta cea sfinit cu lacrimile rugciunii o ai prefcut n Rai i cmara cea
cereasc ai primit de la Hristos, Cel Ce mprea n palatul inimii tale.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cununa slavei Tatlui fiind i Oglinda Fiului, Tu, Cea mpodobit cu
acopermntul Duhului, druiete-ne nou acopermntul milostivirii Tale.
Cntarea a V-a
,, Cutnd cu ochiul Tu cel neadormit , milostivete-Te spre mine, cel cuprins
de dormitarea trndviei, i care slujesc somnului desftrilor n patul patimilor;
Cel Ce i-ai plecat capul pe Cruce i Te-ai trezit de bunvoie, micornd
Hristoase, noaptea pcatului, Cel Ce eti lumina dreptii.
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din viclenia vrjmaului urtor a tot binele, ai plecat din mnstire cu voia
frailor, fiind mboldit de dorul prinilor ti, dar n colib srac ai petrecut,
netiut de nimeni.
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dispreul slugilor i srcia nu le-ai dispreuit, ci ai rbdat toate ca un bun osta
al lui Hristos, lund plat nsutit n cer.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Din pruncie ai iubit nelepciunea cea de sus, care ca o raz te-a cluzit ctre
vieuirea ngereasc cu razele rugciunii tale lumineaz-ne i pe noi dintru
nlime, ca s urmm calea smeritei cugetri.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Nu opri curgerea izvorului milostivirii Tale, ci ne adap din destul pe noi, cei ce
alergm la negrit i necheltuit buntatea Ta, Preacurat Fecioar.
Cntarea a VI-a
Rugciunea mea voi vrsa ctre Domnul i Lui voi spune mhnirile mele; c
sufletul meu s-a umplut de ruti i viaa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona
m rog: Dumnezeule, din stricciune scoate-m.
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Evanghelia druit de tatl tu i-a fost prieten nedesprit i crare care te-a dus
ctre Hristos, pe Care roag-te s-L aflm i noi pe cile inimilor noastre.
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca sracul Lazr stteai naintea porii prinilor ti n smerenie i rugciune i
Hristos te-a nvrednicit de cereasca bogie, pe care roag-te s o dobndeasc i
cei ce te cinstesc pe tine .
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Defimrile slugilor rbdnd, te-ai mbogit n smerenie i acum ne ntreti i
pe noi n rbdarea ocrilor celor trimise pentru pcatele noastre.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
De darul rugciunilor Tale nu ne lipsi pe noi, cei ce cu ndejde cdem naintea
icoanei Tale, cernd acopermntul milostivirii Tale negrite.
Apoi aceste stihiri:
n palatul inimii tale ai adpostit pe Cel de pe scaunul heruvimilor, pe Care
roag-L fericite, s ne ridice pe noi de pe scaunul pcatelor la mpodobirea
lcaului inimilor noastre cu gnduri smerite .
Preacurat, care, prin cuvnt, negrit ai nscut pe Cuvntul n zilele cele mai de
apoi, roag-te Lui, ca Una Ce ai ndrznire de Maic.
Condacul
Rvnind, nelepte, srcia ce nu se fur,
ai urt bogia prinilor ti.
i avnd Evanghelia n minile tale,
ai urmat lui Hristos Dumnezeu, preacuvioase Ioan,
rugndu-te nencetat pentru noi toi.
Prochimenul :
Evanghelia
Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule
Slav glas 2:
Pentru rugciunile Cuviosului Tu, Milostive, curaete mulimea greelilor
noastre.
i acum
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea
gresalelor noastre.
Stihira
Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea
indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.
Cine poate povesti nevoinele tale cele mai presus de fire i srcia cea mult
prin care scar ctre cer i-ai zidit ctre mpratul vieii ?
Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta,
cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si
trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei
noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu
puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor
netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc,
Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot
laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor
si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor
Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Cuviosului
Ioan Colibaul , ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si
pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi
pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.
Doamne, miluieste (de 12 ori).
Cntarea a VII-a
Chipului celui de aur nenchinndu-se tinerii lui Avraam, s-au lmurit ca aurul
n topitoare; c, n cuptorul cel de foc, ca ntr-o cmar luminat, dnuiau,
cntnd: Binecuvntat eti, Dumnezeul prinilor notri ! .
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dup Evanghelia cea ferecat cu aur cunoscut-au prinii ti c tu eti fiul lor i
multe lacrimi au vrsat pentru tine, cel ce te aflai pe patul morii.
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dragostea de Hristos a biruit iubirea cea fireasc fa de prini i ntru srcie ai
rmas, dar Hristos te-a nvrednicit de bogia slavei cereti.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cu gndul cel smerit mprejmuindu-i mintea, ai pzit nevtmat cetatea inimii
de atacurile celui viclean, pe care l izgonete de la cei ce te cinstesc pe tine.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Mireas a Duhului, mpodobete i sufletele noastre ca pe o mireas n
ateptarea Mirelui Hristos, pe care cu voia tatlui L-ai nscut cu trup pe pmnt,
spre mntuirea lui Adam mpreun cu tot neamul cel ales.
Cntarea a VIII-a
,, Vzndu-Te soarele ntins pe Cruce, i-a strnd razele i tot pmntul s-a
cltinat cu cutremur, mprate al tuturor, vzndu-Te de voie ptimind, Cel Ce
eti din fire neptimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tmduiete ca un
doctor patimile sufletului meu !.
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu frumuseea virtuilor mbrcndu-te mai mult dect cu hainele cele vzute, ca
un nger ai zburat la cele cereti i n lca nezidit de mn omeneasc acum
locuieti cu Sfinii, mpreun cu care roag-te i pentru mntuirea sufletelor
noastre.
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru Hristos te-ai nstrinat de toate cele printeti i ai fost primit de Printele
luminilor n cmrile cele minunate ale Sale.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Vieuirea ta cea smerit adnc a minunat pe prinii ti care te-au ngropat lng
poarta pe care ai pzit-o cu rugciunea ta nencetat; roag-te Domnului s ne
deschid i nou porile iertrii Sale.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Deprteaz de la robii Ti toat rutatea i cu florile rugciunilor Tale ne arat
pe noi mai ndreptai n ceasul sfritului nostru.
Cntarea a IX-a
Eva adic, prin pcatul neascultrii, blestem nuntru a adus, iar Tu Fecioar de
Dumnezeu Nsctoare, prin odrasla purtrii n pntece, lumii binecuvntare ai
nflorit; pentru aceasta toi Te slvim.
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rbdat-ai ocrile slujilor tale, cugetnd la Cel Ce pentru mntuirea noastr a fost
batjocorit, pe Care l roag s ntreasc ntru smerenie pe cei ce te cinstesc pe
tine.
Stih: Sfinte Cuvioase Printe Ioane, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.
n coliba inimii tale ca n peter S-a odihnit Hristos i te-a ntrit ntru rbdare,
zidindu-i n cer lca prea frumos.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Biserica zidit de prinii ti fost-a ca o mulumire adus Domnului pentru viaa
ta cea virtuoas pe care ai druit-o lumii spre ndreptare pe calea pocinei.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cu curgerile rugciunii Tale veselete auzul inimilor noastre i ne arat i pe noi
ruri ale cuvntrii de Dumnezeu.
Cuvine-se cu adevrat s Te fericim pe Tine, Nsctoare de Dumnezeu, Cea
pururea fericit i prea nevinovat i Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eti
mai cinstit dect heruvimii i mai mrit fr de asemnare dect serafimii,
Care fr stricciune pe Dumnezeu Cuvntul ai nscut, pe Tine, Cea cu adevrat
Nsctoare de Dumnezeu, Te mrim.
Bucur-te, izvorul sfinit al rugciunii, turnul smereniei desvrite, muntele
rbdrii, pilda urmrii lui Hristos, nu nceta a te ruga pentru cei ce voiesc a
moteni lcaurile cele venice.
Din pruncie te-ai artat iubitor al cuvntului dumnezeiesc i rod nsutit a adus
acesta n inima ta, alegnd vieuirea cea mai bun i plcut lui Hristos.
Prin pizma celui ru ai prsit mnstirea, fiind copleit de dorul prinilor, dar
dragostea de Hristos a fost mai mare, rmnnd lor ca un necunoscut.
nstrinatu-te-ai de toate plcerile dearte ale lumii i ai ales bogia cea
duhovniceasc, luminnd acum pe toi cu strlucirea rugciunilor tale.
Rbdarea ta pleac inimile noastre spre umilin Sfinte, c ai defimat cu totul
bogia deart a lumii i cu haina rugciunii i a smeritei cugetri i-ai mbrcat
sufletul, intrnd mpodobit n cmara Mirelui Hristos.
Duhurile rutii le-ai biruit cu rbdarea ta nezdruncinat, cu adnca smerenie i
srcia cea pentru Hristos; pe acestea ajut-ne s le plinim i noi, dup putere, n
viaa noastr spre ctigarea buntilor mpriei cerurilor .
Cetele puterilor netrupeti, cu Boteztorul, cu Apostolii lui Hristos, cu Sfntul
Ioan Colibaul i cu Nsctoarea de Dumnezeu Maria, facei rugciune ca s ne
mntuim.
Sfinte DumnezeulePreasfanta TreimeTatal nostru
Cetele ngereti te-au primiut cu bucurie pe tine, ngerul pmntesc, care prin
jertfa rbdrii i-ai agonisit n cer plat nemsurat.
Primete neputincioasele noastre gnduri ntinse ctre tine Sfinte, i ne ntrete
i pe noi a rbda fr crtire necazurile ngduite de Domnul pentru curirea
noastr sufleteasc de multele pcate.
Stpn, primete rugciunile robilor Ti i ne izbavete pe noi de toat nevoia
i necazul.
Toata ndejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-m sub sfnt
acopermntul Tu.

S-ar putea să vă placă și