Astazi, relatiile internationale constituie o problematica vasta, deoarece nu se

limiteaza doar la sfera actiunilor statului, ci privesc toate felurile de activitati umane:
fluxurile migratoare, intre care turismul, raporturile culturale, activitatile economice.
Curentele transnationale, in particular cele religioase, joaca aici rolul lor. Dupa 1945,
relatiile internationale au cunoscut o dezvoltare exceptionala, ca efect al
mondializarii schimburilor si comunicatiilor.
Datorita posibilitatilor de a calatori si a afla imediat ce se petrece pe intreaga planeta,
se poate afirma ca traim intr-un "sat planetar". Asadar, subiectul este de prea mari
dimensiuni pentru a putea fi surprins in integralitatea sa, motiv pentru care aspectele
politice vor fi abordate cu prioritate in acest curs, actorii principali fiind statele si
organizatiile guvernamentale.

Egiptul antic ocupa in istoria universala un loc de o importanta exceptionala.

Evolutia sa istorica, atat din punct de vedere al cristalizarii si consolidarii unei
societati tot mai diferentiate pe plan social, economic si politic, cat si din acela al
splendidei sale civilizatii, poate fi urmarita pe baza numeroaselor documente
arheologice, epigrafice si literare antice. Ramses II a urcat pe tronul Egiptului in anul
1279 i.Hr., imediat dupa moartea tatalui sau, Seti I. Era deja un barbat de 29 de ani,
indeajuns de intelept ca sa stie ca "pentru a ajunge un mare faraon, trebuie sa fii un
razboinic curajos, un constructor maret, un scrib educat si un preot pios", cum nota
el insusi pe un papirus. Pana sa devina un astfel de conducator, Ramses avea insa de
rezolvat o grava problema de legitimitate: mama sa, Tuya, nu avea sange regal, fiind
o simpla concubina din harem. (Mai tarziu, Ramses o va descrie, denaturand
adevarul, drept sotie a lui Seti si regina). Pentru a compensa acest neajuns, tanarul
si-a construit reputatia unei fiinte extraordinare, care urma sa aiba un destin divin.
Acest deziderat existential si dragostea obsedanta pentru sotia sa, Nefertari, au fost
cele doua coordonate majore care i-au marcat lunga viata. Imediat dupa accederea
la tron, Ramses II a intemeiat o noua capitala - langa Avaris, palatul de vara al tatalui
sau -, pe care a numit-o Pi Ramesse Aa-nakhtu (Casa lui Ramses, cel prea iubit de
Amun si coplesit de victorii). Dincolo de alimentarea cultului personalitatii, aceasta
alegere a fost facuta in primul rand din ratiuni politice si militare: la Avaris se afla
un oras-garnizona in care, pe timp de pace, stationa cea mai mare parte a armatei.
Spre deosebire de alti faraoni, pe campul de lupta Ramses si-a asumat calitatea de
conducator suprem, astfel ca, de fiecare data cand asirienii, nubienii, libienii sau
hititii amenintau granitele imperiului, pleca la razboi in fruntea supusilor sai. Asa s-
a intamplat si in celebra (si controversata) batalie de la Kadesh, impotriva ostilor lui
Muwattalish, capetenia hititilor. Potrivit iconografiei oficiale, Ramses ar fi repurtat
o victorie zdrobitoare asupra dusmanilor sai traditionali. Razboiul a fost evocat pe
peretii a peste zece temple - printre care Karnak, Abu Simbel si Ramesseum -, unde
faraonul este descris sau infatisat ucigand mii de hititi si omorandu-l pe regele
acestora. Ceea ce este, evident, propaganda oficiala, din moment ce Ramses insusi a
fost, cativa ani mai tarziu, primul conducator din istorie care a conceput si semnat
un tratat de pace, primul tratat de pace din istoria cunoscuta. Celalalt semnatar era
insusi regele hititilor.

Astfel in perioada lui Ramses al II Egiptul antic cunoaste ce-a mai mare perioada de
devoltare dezvoltinduse reletile international si toate ramurile statului.

In concluzie ne dam seama ca este nevoie de un conducator bun pentru a avea un

popor bine dezvoltat in toate domenile. Doar impreuna cu poporul si conducatorul
sau poate prospera tara.