Evaluarea importanței principiilor de negociere in politica

externa a statului
Negocierea este o discuție între doi sau mai mulți parteneri care încearcă prin acest proces
de comunicare să rezolve conflicte de interese existente între ei. Este o comunicare interpersonală
sau intergrup care are loc pentru că o decizie afectează și alte părți sau pentru că este nevoie de
rezolvarea unei dispute. Este un proces dificil care necesită insușirea unor tactici bine definite și
abilități de comunicare.
In lucrarea "Ghid de Negociere", Zeno-Daniel Șuștac și Claudiu Ignat definesc negocierea ca
fiind o "modalitate alternativă de soluționare a conflictelor bazată pe comunicare bidirecțională
în care părțile implicate își modifică pe parcurs pretențiile și conlucrează pentru a genera o
soluție mutual acceptată, urmând o anumită strategie și folosind anumite tehnici și tactici".
Acestia considera ca negocierea este un proces structurat în care părțile, prin concesii reciproce,
identifică o cale de compromis, în vederea stingerii unei dispute sau a rezolvării unei situații.
Negocierea presupune implicarea a două sau mai multe părți în discutarea unui contract sau
avantaj.
În vederea unei negocieri cât mai eficiente, părțile trebuie să comunice cât mai bine. Printre
aspectele ce trebuie urmărite pentru o comunicare eficientă:

 Fiecare din părți trebuie să știe de ce s-a întâlnit și să aibă pregătite temele discuției.
 Pentru eficientizare se va folosi un limbaj deschis și direct.
 „Negocierile diplomatice – spune A. Rivier – nu sunt în mod executiv şi nupresupun
necesar un diferend, un conflict de interese, o divergenţă de vederi.
 Adesea, statele negociază în scopul realizării, de comun acord, a procesului internaţional”.
 Negocierile diplomatice pe de o parte constituie un mijloc paşnic desoluţionare a
problemelor litigioase şi sunt recunoscute în vremea noastră ca având un caracter
universal, pe de altă parte, negocierile servesc ca mijloc paşnic de dezvoltare şi de
întărire a relaţiilor paşnice între state atunci când nu sunt legate de rezolvarea unor
probleme litigioase. Din acest punct de vedere, tratativele pot fi apreciate ca adevărate
punţi de legătură care realizează schimbări în valori spirituale între popoare şi naţiuni.
 vine o eră a contactelor şi negocierilor.
 Ca unul dintre instrumentele principale ce pun în mişcare mecanismulrelaţiilor dintre
state, negocierile întruchipează voinţa acestora, exprimată cel mai fidel de către şefii
statelor şi guvernelor, de a ajunge la un acord în problemele de interes reciproc, de a stabili,
reguli de conduită care să guverneze raporturile concrete dintre ele, de-a participa la
circuitul produselor creaţiei materiale şi spirituale a oamenilor.
 Contactele stabilite, schimburile de păreri realizate, fie în scopul ajungerii laun acord
pentru stabilirea de relaţii, în cazul în care ele nu au fost încă stabilite, fie pentru
îmbunătăţirea sau extinderea celor existente la noi domenii de activitate, subliniază în final
utilizarea tratativelor diplomatice ca mijloc de dezvoltare a relaţiilor internaţionale. Prin
negocieri diplomatice sporeşte numărul tratatelor în toate materiile interesând popoarele,
se perfectează şi se îmbogăţeşte fără încetare relaţiile prieteneşti dintre state.
  Negocierile constituie, totodată, metoda cea mai raţională şi mai eficace de soluţionare a
problemelor internaţionale litigioase. Datorită multiplelor posibilităţi pe care le oferă
precum şi supleaţii lor, negocierile au devenit un mijloc adecvat de aplanare a diferendelor,
reprezentând în prezent cea mai importantă cale de reglementare a conflictelor iniţiale.
Prin negocierile diplomatice, relaţiile iniţiale reclamă intervenţia aproape permanentă a
negocierilor şi contractelor ori de câte ori apar diferende, neconcordanţă de interese,
probleme controversate sau litigioase.
Totodată tratativele diplomatice, ca mijloc de reglementare a diferendelor,au un
caracter universal, toate litigiile pretându-se la această procedură chiar şidiferendele
nejustificabile. Importanţa procedurii negocierilor este sporită şi de faptul că ea
pune în faţă părţile litigante care, exprimându-şi nemijlocit pretenţiile, exclud
contractul cu elementele străine diferendului, şi implicit, influenţele pe care acestea
le-ar putea exercita.
Prevalenţa dialogului prin contacte şi tratative în epoca noastră ca dovadă a realismului politic, a
faptului că statele au înţeles mai bine necesitatea conlucrării multilaterale în vederea atingerii
obiectivelor de pace şi securitate, este o consecinţă a celor caracteristici ale vieţii internaţionale
contemporane în care respectul integral şi necondiţionat al tuturor devine un imperativ
fundamental, iar participarea tuturor statelor la rezolvarea problemelor majore ale
contemporaneităţii constituie o condiţie sine qua non a evoluţiei paşnice, nestingherite a fiecărui
popor pe calea sa proprie.