Anexa 4

MINISTERUL AGRICULTURII
ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE AL REPUBLICII MOLDOVA

INSTRUCŢIUNEA

DE BONITARE CU ELEMENTE DE SELECŢIE

A OVNELOR PENTRU LÎNĂ SEMIFINĂ

CHIŞINAU, 2007
 2

Instrucţiunea a fost perfectată şi completată de:

O. Maşner, P. Liuţcanov, V. Radionov

 3
1. OBIECTIVELE LUCRULUI DE PRASILA

Scopul principal, la etapa actuală, al lucrului de selecţie şi prăsilă cu ovinele de

rasa Ţigaie, metişii ei, constă în majorarea şi menţinerea producţiei de lînă la nivelul
cerinţelor standardului rasei, selectarea şi creşterea ovinelor ce manifestă aptitudini
pronunţate pentru productivitate mixtă (lînă-carne-lapte) şi prolificitate.
Lîna în cojoc trebuie sa fie de culoare albă, elastică, uniformă după fineţe şi
lungime în cojoc şi şuviţă, de calităţile 48 şi 50 (27,1-34,0 mkn) cu lungimea de peste
7,5 cm, fiind cea mai solicitată pentru confecţionarea postavurilor tehnice, iar ovinele
să posede exterior tipic, constituţie robustă.
Realizarea acestora va fi posibilă, doar prin organizarea sistematică a lucrului
de selecţie în condiţii optimale de întreţinere şi alimentaţie a ovinelor.
Lucrările de selecţie şi ameliorare trebuie efectuate în toate gospodăriile
indiferent de destinaţia lor (de prăsilă sau de producţie).

2. PARTICULARITĂŢILE RASEI
Rasa Tigaie, după provenienţă, se consideră una din cele mai străvechi rase de
ovine pe pian mondial, creată şi ameliorată de popoarele Peninsulei Balcanice şi Asiei
Mici.
După conformaţia corporală, structura morfologică şi unele calităţi ale lânii
ovinele din rasa Ţigaie sunt similare celor Merinos, iar după clasificarea zoologică
aparţin grupului de oi cu coada lungă şi subţire.
Ovinele din această rasă posedă un şir de particularităţi avantjoase. Uşor se
aclimatizează în diferse condiţii geoclimaterice, sunt rezistente la boli şi puţin preten-
ţioase la condiţiile de hrană şi întreţinere.
În cadrul rasei Ţigaie, actualmente, există diverse tipuri morfoproductive
formate sub influenţa condiţiilor pedoclimatice şi economice: de şes şi munte în
România, de lînă-carne-lapte în Bulgaria, de lînă-carne şi de carne-lînă în Ucraina,
Federaţia Rusă, de lînă-lapte şi de lînă-carne- lapte în Republica Moldova.
 4
Lîna la ovinele ţigaie, indeferent de condiţiile pedoclimaterice de creştere, este
semifină şi se deosebeşte de lîna altor rase cu lînă semifină prin elasticitate înaltă -
principala însuşire a lînii Ţigaie. Fineţea lînii este cuprinsă între 27,1- 37,0 mkn, ceea
ce corespunde calităţilor 56-46, lungimea şuviţei de peste 8,0 cm, cantitatea de usuc
suficientă pentru a păstra proprietăţile. Lîna în «cojoc» şi şuviţă este uniformă. Ran-
damentul la spălare este de 50% şi mai mult. La unele oi pe membre, cap şi urechi
sunt pete mici de culoare cafenie deschisă. Oile posedă o producţie de lapte
satisfăcătoare (50—70 kg), asigurînd anual creşterea a doi miei de la fătare pînă la
vîrsta de 4 luni. Pe întreagă perioadă de lactaţie (6-7 luni) de la o oaie se obţin 100
-120 kg lapte cu un conţinut de grăsime de 6,5—7,5%. De la 100 de oi fătate se
înţarcă de regulă 100 - 105 miei şi mai mult. Prolificitatea oilor bine alimentate cu
raţii conform normelor fiziologice poate fi de 120 - 130%. Ovinele de tip carne-lînă
(Priazov) posedă capacităţi înalte de îngrăşare. Randamentul de abator a oilor adulte
îngrăşate constituie 50 - 55%, iar mieii la vîrsta de 4 - 4,5 luni au greutatea corporală
de 28-30 kg şi a carcasei de 12 -15 kg.
Constituţia ovinelor este robustă, osatura dezvoltată, cap uscăţiv, pielea fără
cute. La mieii nou-născuţi se observă nişte cute mici pe corp, gît şi la baza cozii, care
cu avansarea în vîrstă dispar.
Ovinele Ţigaie pentru lînă-lapte crescute în Moldova au o dezvoltare corporală
ceva mai redusă comparativ cu cele de lînă-carne (tip de Crimeea), carne-lînă (tip
Priazov), şi lînă-carne-lapte de tip Moldovenesc. Greutatea corporală la oi fiind de 40
- 45 kg şi de 70 - 80 kg la berbeci. Conformaţia corporală este armonioasă, capul
uscăţiv cu profil drept la oi şi convex la berbeci, urechile mijlocii de lungi, mobile.
Berbecii au coarne dezvoltate, sub formă de spirală. Oile, în majoritatea sa, sunt fără
coarne, iar la unele se întîlnesc coarne mici. Ovinele bine dezvoltate au conformaţie
dreptunghiulară, spinare dreaptă şi relativ lată, torace suficient de lat şi deschis,
membrele sunt subţiri şi puternice, de lungime medie şi aplomb corect. În efectivul
ovin de acest tip se întîlnesc unii indivizi cu crupă îngustă şi teşită, greabăn ascuţit,
membrele posterioare apropiate la jaret.
 5
Ovinele Ţigaie de tip Moldovenesc pentru lînă-carne-lapte, posedă indici de
producţie net superiori celor de tipul lînă-lapte. Corpul este mai dezvoltat în lungime,
adîncimi şi lăţimi (indicele formatului corporal – 117,9 -119,7%; toracelui – 67,2-
71,5 %). Masa corporală a oilor 50-55 kg, a berbecilor 80-100 kg.
Ovinele Ţigaie de ambele tipuri crescute în republică, sunt rezistente şi bine
aclimatizate la condiţiile pedoclimaterice ale sudului Moldovei.

3. PRINCIPII DE BAZA ALE LUCRULUI DE SELECŢIE ŞI

AMELIORARE A OVINELOR
Lucrul de ameliorare include următoarele acţiuni obligatorii:
- organizarea întreţinerii şi nutriţiei ovinelor, în special a tineretului conform
normelor zootehnice;
- identificarea ovinelor (numerotarea);
- aprecierea şi selectarea ovinelor, potrivirea perechilor;
- ţinerea evidentei productivităţii, de selecţie şi potrivire a perechilor;
Principala metodă de creştere a ovinelor Tigaie în Republica Moldova este
ameliorarea ovinelor prin creştere în rasă pură şi parţial prin încrucişare de infuzie cu
rasele amelioratoare pentru lapte şi/sau carne-lînă (Friză, Texel, Suffolk şi al),
conform listei raselor amelioratoare recomandate.

Nutriţia şi întreţinerea ovinelor

În perioada de stabulaţie ovinele se hrănesc cu fîn, fanaj şi siloz calitativ, iar
raţiile tineretului şi berbeciilor reproducători este necesar de suplinit cu concentrate.
În această perioadă de întreţinere (cca 150 zile) o importanţă deosebită se acordă
hrănirii oilor şi mioarelor gestante, în special în ultima perioadă de gestaţie şi prima
perioadă de alăptare. Aceasta influenţează direct dezvoltarea intruterină a mieilor,
precum şi contribuie la menţinerea activităţii lactogene a glandei mamare.
În condiţiile climaterice ale Moldovei cea mai mare parte a anului (cca 215
zile) oile sunt întreţinute la păşuni, iar în timpul de iarnă în saivane deschise,
 6
semideschise. În primele zile după fătare oile se întreţin în partea închisă a saivanelor,
care trebuie să fie uscată, cu o ventilaţie bună, fără curenţi de aer.
Întreţinerea ovinelor în padocuri (saivane deschise) contribuie la creşterea unor
animale sănătoase şi bine dezvoltate cu lînă curată şi rezistentă la tracţiune.
O importanţă majoră are îngrijirea corectă şi păşunarea, respectarea graficului
de profilaxie a maladiilor ovinelor, ce contribuie la menţinerea sănătăţii lor, nivelului
indicilor de producţie, obţinerea învelişului pilos curat şi fără impurităţi vegetale.

Selectarea ovinelor
Rasa Ţigaie este prezentată din turme de prăsilă şi de producţie. În funcţie de
aceasta şi lucrul de selecţie este diferit.
În fermele de prăsilă din efectivul de oi se formează:
- grupa de selecţie şi nucleul de selecţie (din grupa de selecţie);
- grupa de producţie.
Selectarea ovinelor, indiferent de apartenenţa lor de grupă se efectuează după
caracterele principale de producţie, luînd totodată, în consideraţie longevitatea şi in-
dicii de reproducţie.
Oile repartizate în grupa de selecţie suplimentar se verifică după provenienţa,
iar berbecii reproducători şi după valoarea lor de prăsilă. În funcţie de caracterele
principale şi destinaţia ovinelor se stabilesc sarcini concrete de selectare. Înlocuirea
oilor în grupele de selecţie (de păsilă) se efectuează cu mioare selectate în baza
bonitării complete a lor, iar în grupele de producţie pe baza datelor bonitării
incomplete şi productivităţii lor (masa corporală, producţia de lînă şi lapte). În
nucleul de selecţie oile şi în primul rînd a reproducătorii se atribuie după clasă (numai
elita) producţia de lînă şi calităţile ei în ansamblu (uniformitatea «cojocului» de lînă,
fineţea, ondulaţia, lungimea, rezistenţa la tracţiune, usucul). Datele cercetărilor de
laborator a lînii berbecilor reproducători, berbecilor de înlocuire şi oilor din nucleul
de selecţie servesc drept informaţie obiectivă la selectarea celor mai valoroase
animale.
 7
Sarcina principală a grupei de selecţie în cadrul fermelor de prăsilă, este
producerea tineretului valoros, necesar înlocuirii berbecilor-reproducători, oilor
reformate din turmele proprii şi creşterea miorilor pentru realizarea altor ferme de
prăsilă şi celor de producţie. Formarea turmelor de oi şi înlocuirea în grupa de
selecţie se face cu animale înalt productive, indicii productivi ai cărora sunt mai mari
cu 10% comparativ cu cerinţele standardului pentru tipul solicitat.
Selectare priventivă a tineretului în grupa de selecţie se efectuează pe baza
datelor bonitării complete, iar finală după determinarea producţiei de lînă.
Cele mai preţioase oi după genotip şi fenotip din această grupă se includ în
nucleul de selecţie. Crearea nucleului de selecţie este mai riguroasă, cu scopu
obţinerii unei descendenţe cu o îmbinare stabilită a caracterilor selecţionaţi. Din
descendenţa oilor nucleului dat, se creşte tineret pentru înlocuirea animalelor
reformate în primul rînd în turmele proprii. Selectarea preventivă a oilor în nucleele
de selecţie se face după provenienţă, clasa de bonitare şi productivitate. Caracteristica
oilor incluse în nucleul de selecţie se completează cu date obţinute în cercetările de
laborator a lînii, iar cea finală se efectuează după producţia de lînă obţinută la a doua
tunsoare şi masa corporală la vîrsta de 2,5 ani.
Grupa (nucleul) de selecţie trebuie să fie relativ «închise». Această presupune
înlocuirea ovinelor reformate în aceste grupe - numai cu mioare, fiicile oilor din
grupele respective, care trebuie să realizeze acelaşi nivel sau chiar să depăşească
productivitatea mamelor. In cazuri excepţionale în grupul de selecţie pot fi incluse şi
mioare obţinute de la oile din grupele de prăsilă, dacă productivitatea lor este mai
înaltă comparativ cu a semenilor.
Importanţă deosebită la ovinele Ţigaie are prolificitatea şi producţia de lapte. În
acest context este de dorit ca completarea turmelor de oi să se efectueze cu mioare
provenite de la părinţi prolifici cu o producţie de lapte înaltă. Selectarea. oilor după
aceşti indici se efectuiază în timpul primei fătări, prioritate dîndu-le oilor ce au fătat
şi alăptat pînă la înţărcare mieii gemeni bine dezvoltaţi.
 8
Selecţia pentru majorarea prolificităţii trebuie să fie însoţită de cerinţe majore
pentru producţia de lapte capacităţile materne a oilor şi susţinută de o alimentaţie
corespunzătoare.

3.3. ORGANIZAREA ŞI EFECTUAREA BONITĂRII OVINELOR

3.3.1. Organizarea bonitării
Sarcina principală a bonitării este evaluarea şi deducerea celor mai productive
animale conform sarcinilor de ameliorare şi cerinţelor standardului, eliminarea de la
reproducţie tineretului subdezvoltat cu posibile defecte a exteriorului, realizarea
potrivirilor şi împerecherilor corespunzătoare, pentru asigurarea obţinerii unei
descendente cît mai productive.
Bonitării sunt supuşi miorii şi mioarele care au atins vîrstă de un an,
ovinele adulte care în anii precedenţi nu au fost bonitate. Ca regulă, se bonitează
numai animalele sănătoase, învelişul pilos ai cărora are o durată de creştere nu
mai puţin de 12 luni.
De organizarea şi efectuarea bonitării răspund zootehnicienii şefi şi selecţionări
ai direcţiilor raioanale agricole, gospodăriilor în care se cresc ovine.
La bonitarea ovinelor de această rasă pot fi admişi, ca regulă, specialiştii bine
pregătiţi (bonitori) care dispun de o experienţă şi practică în domeniu (cercetătorii
ştiinţifici în domeniu, cadrele didactice a catedrelor de profil).
Bonitarea se efectuează înainte de tunsul ovinelor, conform unui plan, în
funcţie de numărul de ovine ce vor fi supuse bonitării.
Anual înainte de a începe bonitarea, specialiştii Inspectoratului Zootehnic de
Stat al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare trebuie să organizeze seminar
special pentru specialiştii – bonitori şi zootehnicii selecţioneri ai fermelor de prăsilă.
Bonitarea este precedată de pregătirea materialelor necesare:
- registre de bonitare completă;
- cîntar pentru cîntărirea îndividuală a oilor bonitate;
 9
- instrumente pentru numerotarea ovinelor (cleşti pentru preducit şi tatuaj, 2-
3 garnituri de cifre, alte în funcţie de metoda aplicată);
- halate etc.
În timpul bonitării, bonitorul trebuie să verifice corectitudinea marcării
ovinelor apreciate. La sfîrşitul bonitării el este obligat să perfecteze un act şi o dare
de seamă privind numărul de animale bonitate şi principalele rezultate, să propună
planul de împerechere a oilor din ferma respectivă pentru viitorul sezon de montă.

3.3.2. Bonitarea ovinelor

În funcţie de scopurile urmărite şi indicii apreciaţi, bonitarea poate fi:
individuală completă;
individuală incompletă.
Completă se efectuează în grupele şi nucleele de prăsilă şi constă în aprecierea
profundă a tuturor caracterelor (masa corporală, exteriorul, desimea, lungimea,
fineţea, ondulaţia, uniformitatea şi elasticitatea lînii, usucul, etc.). Rezultatele
obţinute se înscriu într-un registru de bonitare conform cheii convenţionale, după ce
se trec în fişa individuală a fiecărui animal de prasilă.
Bonitarea individuală incompletă se face pe un număr mai redus de caractere
(desimea, lungimea, calitatea lînii, greutatea corporală). Rezultatele ei, de regulă, nu
se înregistrează, fixînd însă numărul de animale încadrate în fiecare clasă.
Prin urmare, ovinele, care corespund clasei elita şi clasa I, tot tineretul, urmaşi
ai berbecilor care se testează după descendenţă indiferent de apartenenţa lor de clasă
se bonitează individual complet. Celelalte ovine sunt supuse bonitării incomplete. La
bonitarea individuală completă şi incompletă se examinează şi caracterele prezentate
în anexa 1.
Afară de bonitare mai există aprobarea anuală a berbecilor pentru reproducţie
şi reexaminarea oilor-mame în vârstă de doi ani, care la prima bonitare au fost
repartizate în clasa elita şi cele destinate pentru testarea berbecilor-reproducători
după descendenţă.
 10
La bonitarea ovinelor cu lînă semifină (Ţigaie, etc.) este important de ţinut cont
de particularităţile examinării corecte a următoarelor caractere specifice rasei: de-
simea, lungimea, ondulaţia, fineţea, uniformitatea, elasticitatea şi extinderea lînii,
calitatea şi cantitatea usucului, exteriorul şi dezvoltarea generală a animalului.
Desimea lînii. Este un caracter de rasă, fiind variat nu numai în cadrul unei
rase, dar şi a unor populaţii. După desimea lînii ovinele din rasa Ţigaie sunt inter-
mediare celor cu lînă fină şi grosieră (la 1 cm² de piele la ovinele Merinos revin 4-7
mii fibre piloase, iar la cele de rasa Ţigaie 2-4 mii). În condiţii egale
(lungimea şuviţei, fineţea lînii şi conformaţia animalului) o desime mai mare a în-
velişului pilos asigură o producţie de lînă mai înaltă, fiind totodată şi mai puţin
impurificată.
Lungimea lînii. Influenţează producţia de lînă a animalului şi repartizarea ei
pentru prelucrare şi destinaţie (pentru confecţionarea stofelor, postavurilor tehnice
sau pentru tricotaje). Lungimea lînii Tigaie trebuie să fie nu mai mică de 6,5 cm. Cea
mai solicitată este lîna Tigaie care are lungimea peste 8 cm.
Ondufaţia lînii. Ea determină unele însuşiri calitative şi tehnologice ale lânii.
Ondulaţia trebuie să fie normală, bine exprimată şi uniformă pe toată lungimea
şuviţei.
Fineţea lînii. Caracter extrem de important pentru menţinerea caracteristicilor
specifice rasei şi a direcţiilor de utilizare a lînii. Este solicitată respectarea unui raport
optimal de animale în turmă ce produc lîna de calităţi 46 şi 56 (cca 40%) şi de
calităţi 48 şi 50 (60%).
Uniformitatea lînii Ţigaie în «cojoc» şi în special în şuviţă are o însemnătate
majoră pentru prelucrarea ei şi se referă la valoarea diferenţei sub raportul fineţei şi
lungimii fibrelor pe diferite regiuni corporale şi, în special, între spată şi coapsă. Dacă
diferenţa fineţii probelor (fibrelor) colectate de pe aceste regiuni corporale nu
depăşeşte o calitate după sistemul Brodford, atunci lîna se considera uniformă şi,
invers.
 11
Usucul. Produsul rezultat din reacţia sebumului şi suintului ale pielii ovinei.
Usucul poate fi de diferite culori, însă cea preferată este alb şi crem-deschis, uşor
lavabile la spălare. Cantitatea şi calitatea usucului la bonitare se apreciază
tactilovizual.
Extinderea lînii. Exprimă gradul de acoperire a principalelor regiuni corporale
ale ovinelor cu lînă de cojoc, în special, pe abdomen şi membre (anterioare şi
posterioare pînă la jarete).
Exteriorul. Este influenţat de tipul morfoproductiv al ovinelor. Îndică starea de
sănătate a animalului. Ovinele robuste au membre drepte, trunchi adînc, spinare lungă
şi dreaptă, coastele puţin încovoiate, osatură bine dezvoltată, ce favorizează realizarea
unei producţii bune de lîna şi carne, imprimă longevitate. În condiţii egale, animalele
cu constituţia robustă sunt mai rezistente la factori puţin favorabile şi au o
productivitate mai înaltă.
Constituţia. La ovine se determină, spre deosebire de alte specii de animale,
pe baza aprecierii conformaţiei şi dezvoltării corporale, grosimii şi densităţii pielii,
desimii şi fineţii învelişului pilos.
Greutatea corporală. Determina dezvoltarea generală şi productivitatea
ovinelor. Se apreciază prin cîntărirea individuală a oilor (toamna înainte de
însămînţare) şi mieilor (la naştere, la 20 de zile, 3 luni şi la înţărcare). Tineretul se
cîntăreşte la vîrsta de 12—15 luni, în timpul bonitării, iar berbecii primăvara înainte
de tuns.
Producţia de lînă. Se exprimă în lînă brută şi/sau netă. Totodată, ţinînd cont de
o corelaţie pozitivă şi strînsă (r = 0,77) între cantitatea de lînă brută şi cea netă se
admite selecţia ovinelor după stare brută, determinată individual prin cîntărirea
«cojocului» de lînă la tunsul ovinelor. Producţia de lînă netă a berbecilor
reproducători, tineretului de prăsilă şi a oilor din grupa de selecţie se determină pe
baza randamentului la spălare apreciat în condiţii de laborator. În celelalte cazuri -
ferme de prăsilă sau de producţie, cantitatea de lînă spălată pot aprecia după
randamentul la spălare conform datelor întreprinderilor de prelucrare primară a lînii.
 12
În cazul bonitării complete, pe baza caracterelor evaluate, se determină clasa
generală a animalului, toate fiind introduse şi notate cu semne convenţionale în
«Registrul de bonitare» a ovinelor cu lînă semifină, conform tabelui 1.

Tabelul 1

Metoda de apreciere
şi semnele convenţionale ale caracterelor evaluaţi la bonitare

Nr. Denumirea şi gradaţia indicelui Semne conven-

ţionale, puncte

1. 2 3
1. Rasa (Ţigaie) Ţ
2. Desimea lânii se apreciază tactilovizual după mărimea
cusăturii piloase; ea poate fi:
- rara, nu corespunde standardului de rasă Mr
- satisfăcătoare M
- deasă MM
3. Lungimea relativă a lînii se determină cu ajutorul riglei,
măsurînd lungimea şuviţei in regiunea spetei cm
4. Ondulaţia lînii se cercetează tactilovizuat în regiunea spetei
şi se notează:
- joasă, nesatisfacătoare O-
- normală, bine exprimată, în număr de 2-4 pe 1 cm de
lungime a şuviţei (lungimea şi înălţimea ei sunt aproximativ
egale) O

- înaltă (înălţimea comparativ cu lungimea ei este mai

mare). O+

5. Fineţea lînii - se determină tactilovizual în regiunea 44, 46, 48,

spetei şi se exprimă în calităţi după sistemul Bradford 50, 56
 13

1 2 3
6. Uniformitatea lînii în «cojoc» se determină comparînd
fineţea fibrelor pe spată şi coapsă. Poate fi: U-
- nesatisfăcătoare (diferenţa între fineţea fibrelor de pe
spată şi coapsă este mai mult de 2 calităţi a
sistemului Brodford; U
- potrivită (diferenţa între fineţea fibrelor de pe spată şi
coapsă este de o calitate; U+
- foarte uniformă (fineţea fibrelor de pe spată şi coapsă este
aceeaşi)
7. Usucul se apreciază tactilovizual la baza şuviţei.
El poate fi:
- normal de culoare albă, crem-deschs, crem ; Us (a., cr.d., cr.)
- surplus de usuc; Us+
- neajuns de usuc Us-
8. Elasticitatea se apreciază comprimînd cu mîna lîna la
spată. Ea poate fi:
- normală (dacă urma mîinii dispare repede); E
- insuficientă (dacă urma mîinii dispare lent) E-
9. Exteriorul. Se apreciază tactilovizual, numai la unele
regiuni corporale caracteristice rasei. Cele mai remarcabile
sau care derivă de cele normal dezvoltate pentru oile de
rasă se prin metoda dreptunghiului, după cum urmează:
greaban larg membre în formă de X
piept larg membre săbiatc
crupă largă greabăn îngust înalt
crupă lungii piept îngust
spinare lunga crupă îngustă
crupă teşită crupă scurtă
piept scobit spinare scurtă
trunchi larg spinare convexă
talie înalta coapse sărace
talie înalta coapse bine îmbrăcate
 14
1 2 3
10. Constituţia se stabileşte în baza aprecierii în ansamblu,
osatura, conformaţia corporală, exteriorul animalului,
grosimea, densitatea şi elasticitatea pielii, învelişului pilos.
Ea poate fi :
- robusta - conformaţia corporală armonioasă, osatura Cr
rezistentă, pielea subţire şi densa, lîna elastică;
- grosolană - este o exagerare nedorită a celei robuste, se Cg
caracterizată prin osatură supra dezvoltată, piele îngroşată
etc.;
Cf
- fină - reprezintă osatură prea subţire (fină), compacta şi
rezistentă, piele subţire şi densă, lîna, de regulă, mai scurtă
şi mai deasă şi extindere mijlocie; Ca
- afînată – nu este caracteristică rasei şi poate fi la unele
ovine din rase cu lînă semifină de tip morfoporoductiv
pentru carne şi carne-lînă
11. Mărimea animalului se defineşte după gradul de
dezvoltare, conformaţia şi greutatea corporală, notîndu-
se prin sistem de 5 puncte şi anume:
5
- animalele mari şi bine dezvoltate cu o greutate corporală
mai mare (pesfe 10%) comparativ cu cele de tip dorit;
- animale bine dezvoltate care au greutatea corporală 4
pentru cele de tip dorit;
- animale suficient dezvoltate care au greutatea corporală 3
mai mică decît cele de tip dorit
12. Extinderea lînii. Abdomenul şi membrele trebuie să fie
acoperite cu lîna de şuviţă, mai rară şi mai scurtă decît cea de
pe spată. Extinderea poate fi: Se sublinieză
- foarte bună. Abdomenul şi membrele sunt acoperite cu nulele prin care
înveliş pilos în formă de şuviţă însă mai scurt şi suficient de se marchează
nota generală;
des comparativ cu cel de pe spată.
- potrivită. Lîna pe abdomen şi membre este mai Nu se notează
rară şi mai scurtă ca pe spată, cu toate că este în
formă de şuviţă. Se bifează nulele
- insuficientă. învelişul pilos pe abdomen şi membre respective
este scurt şi rar sau supra-ondulat.

1 2 3
 15

13. Nota generala se acordă animalului pe baza aprecierii

dezvoltării corporale, exteriorului, constituţiei şi însuşirilor
principale ale lînii. Se exprimă prin sistemul de cinci puncte
şi se marchează prin nule în felul următor:
- animale excelent dezvoltate cu greutatea corporală şi 00000
producţia de lînă mare (peste 10%) comparativ cu
cerinţele minimale pentru ovine de tip dorit; 0000
- animale bine dezvoltate, productivitatea cărora 000
corespunde cerinţelor tipului dorit:
- animale cu o dezvoltare şi productivitate suficienta;
00
- animale care nu se încadrează în cerinţele sus menţionate

* Exemplu de înscriere a datelor obţinute la bonitarea completă a unui mior din rasa Ţigaie.
Caracteristica miorului de tip dorit:
- lînă - deasă, «cojocul» compact cu cusătura încheiată, lungimea şuviţei 10 cm, ondulaţia
-normală, fineţea lînii - calitatea 56, lînă- uniformă, usucul -alb uniform repartizat pe lungimea
şuviţei, lîna - elastică, animalul - foarte bine dezvoltat, constituţia - robustă. Neajunsuri de exterior
nu se observa. Extinderea lînii pe abdomen şi membri- bună, greutatea corporală 45 kg, nota
generală – 5 puncte: Astfel - T MM L10 O56 UUs(a.) E 5 Cr 00000.

3.4CARACTERISTICA CLASELOR

Ovinele Ţigaie de tip lînă-lapte (clasa I- standard) trebuie să fie bine

dezvoltate cu constituţia robustă şi osatura puternică, pielea densă cu lînă uniformă şi
elastică. «Cojocul» de lînă a oilor de tip dorit este format din şuviţe de lînă cu fineţea
în regiunea spetei de calitatea 56-46. Cantitatea de usuc modertă de culoare alb-
gălbuie. Extinderea lînii pe abdomen, cap şi membre suficientă; capul acoperit cu lînă
în forma de şuviţă pînă la linia care uneşte unghiurile interioare ale ochilor, iar
membrele pînă la jarete. În clasa elita se încadrează indivizii care au o productivitate
mai înaltă cel puţin cu 10% faţă de cele standard indicate în tabelul 2 şi dispun de
unele calităţi remarcabile necesare pentru ameliorarea turmei (desimea, lungimea,
elasticitatea, omogenitatea lînii etc.).
 16

Tabelul 2
Indicii minimali de productivitate ai ovinelor
Ţigaie pentru lînă-lapte

Categoria Greutatea Producţia Fineţea lînii Lungimea

de sex şi corporală, de lînă, kg şuviţei, cm
mm calităţi
vîrstă kg (netă) Brodford

Berbeci 70 4 29,1—34,0 48—50 12,0

Oi 45 2,2 29,1—37,0 46—50 8,0

Miori,
12-14 luni 40 2,2 27,1—37,0 46—56 8,5

Mioare,
12-14luni 35 2,2 29,1—34,0 48—50 8,5

* Prezenţa la unele ovine ţigaie a petelor pe cap şi urechi nu pot fi drept cauză
de a nu le admite în clasa I.

Ovinele Ţigaie de tip lînă-carne-lapte (clasa I- standard) după principalele

însuşiri şi caracteristici ale cojocului de lînă trebuie să îmbine aceleaşi calităţi ca
pentru ovinele ţigaie de tip lînă-lapte, iar cu o şuviţă de lînă mai lungă, potrivit de
deasă şi uniformă. După dezvoltare corporală şi aspectul conformaţiei net superioare.
Corp lung, potrivit de lat şi adînc, spinare dreaptă, constituţia robustă şi osatura bine
dezvoltată, puternică. Extinderea lînii pe abdomen, cap şi membre suficientă, capul
acoperit, sau nu, cu lînă în forma de şuviţă pînă la linia care uneşte unghiurile
interioare ale ochilor, iar membrele pînă la jarete. În clasa elita se încadrează indivizii
care au o productivitate mai înaltă cel puţin cu 10% faţă de cele standard indicate în
tabelul 3 şi dispun de unele calităţi deosebite, necesare menţinerii direcţiei de
producţie şi ameliorării turmei.
 17

Tabelul 3
Cerinţele minimale ale standardului pentru ovine Ţigaie
de tip lînă-carne-lapte

Grupe Masa Producţia Producţia Lungimea Fineţea lînii

corporală, de de lînă, lînii, cm
kg lapte,kg kg
calitatea mm
Berbeci 80 - 6,0 12 48-50 29,1-34,0
Oi 50 95-105 4,0 8,0 46-50 29,1-37,0
Miori de
12-14 luni 45 - 6,0 11,0 46-56 27,1-37,0
Mioare de
12-14 luni 40 - 4,5 9,0 29,1-37,0
48-56
Berbecuţi de - -
6-8 luni 35 7,5 - -
Mieluţe de - -
6-8 luni 30 7,0 - -

În clasa II, indeferent de apartinenţa de tip (lînă-lapte sau lînă-carne-lapte), se

încadrează ovinele care după dezvoltarea corporală cedează celor din clasa I, lînă este
mai scurtă de 8,0 cm, sau mai puţin deasă, uniformitatea şi extinderea ei insuficientă,
cantitatea de lînă tunsă fiind aproximativ aceeaşi sau mai mică, ca oilor din clasa I.
Totodată, posedă constituţie robustă.
Ovinele slab dezvoltate, cu defecte de exterior şi a cojocului de lînă, costituţie
fină, se reformează fără a fi incluse în registru.
Ovinelor de rasă pură sau metişilor, se marchează clasa obţinută la bonitare,
prin preducit: la urechea dreaptă - ovinelor de rasa pură; la urechea stîngă – ovinelor
metise.
3.5 Selectarea şi testarea berbecilor după descendenţă
În fiecare fermă de prăsilă (staţiunile de însărmânţare artificială a animalelor)
se formează grupe de berbeci-reproducători valoroşi de clasa elita. Completarea
cărora se efectuează, ca regulă, cu berbeci obţinuţi de la oi din turmele proprii şi în
primul rînd din nucleele de selecţie.
 18
În fermele de producţie turmele de berbeci-reproducători se completează numai
prin procurarea lor din fermele de prăsilă.
Pentru fermele de prăsilă este obligatoriu testarea berbecilor după descendenţă,
care se efectuiază în conformitate cu cerinţele «Instrucţiunii de testare a berbecilor
reproducători».
Testarea berbecilor după descendenţă se efectuează pe tot parcursul perioadei
de exploatare în turme respective, şi se iau în consideraţie la potrivirea perechilor.

3.6 Potrivirea perechilor

În funcţie de destinaţia turmelor sau grupelor de oi, potrivirea perechilor poate
fi individuală sau de grupă (clasă), omogenă sau heterogenă.
Pentru a primi o descendenţă care ar putea manifesta o productivitate mai înaltă
ca a părinţilor, în fermele (turmele) de prăsiiă se aplică următoarele variante de
potrivire a perechilor:
- individuală (nominalizată) - în turmele (nuclee de de selecţie) prăsilă din
cadrul fermelor de prăsilă, scopul principal fiind obţinerea unor urmaşi cu îmbinări
bine determinate a indicilor productivi caracteristici gruplelor respective. În acest caz
se folosesc berbecii similari oilor sau mai valoroşi după unii indici productivi
caracteristici femelelor.
- de grupă (clasă) - în turmele pentru producţie din cadrul fermelor de prăsilă,
inclusiv oile de clasa II. În aşa caz se folosesc berbeci amelioratori, care vor
asigura obţinerea unei descendenţe cu o productivitate mai mare ca a mamelor;
- omogenă - în fermele (turmele) de oi ce corespund cerinţelor de tip,
folosindu-se reproducători cu o productivitate înaltă, ca şi a oilor, asigurînd
menţinerea sau chiar sporirea celor mai preţioase caractere productive specifice rasei
Ţigaie.
- heterogenă - practicată mai frecvent în turmele de oi pentru corectarea unor
insuficienţe (desimea sau lungimea lînii, uniformitatea sau omogenitatea ei, etc.);
 19

3.7 Creşterea ovinelor pe bază de linii

Creşterea ovinelor Ţigaie în rasă pură constituie în republică, principala
metodă de ameliorare a turmelor indiferent de apartenenţa lor - de prăsilă sau de
producţie. În fermele de prăsilă, ce menţin cele mai valoroase efective cea mai înaltă
formă a lucrului de selecţie este creşterea ovinelor pe bază de linii. Această metodă de
creştere reprezintă cea mai organizată formă de ameliorare a unor însuşiri valoroase a
oilor ca, de exemplu, cantitatea mare de lînă, uniformitatea şi elasticitatea ei, etc.
In linii se includ numai animale înalt productive tipice pentru această rasă şi
asemănătoare întimiitorului după principalele caractere şi particularităţi genetice.
Creşterea pe bază de linii dă posibilitate de a ameliora turma de oi cu îmbinarea de
recombinaţii noi ale genotipurilor, sporind astfel potenţialul ereditar al animalelor de
tip, menţinînd, totodată şi nivelul necesar de heterozigoţie. La atingerea unui platou
genetic, pentru progresul turmelor şi a rasei în întregime pot fi folosite şi încrucişări
intraliniare (crosuri de linii), sau chiar de tipuri morfoproductive, ce fac parte
integrală a rasei.
Creşterea ovinelor pe linii se bazează pe acumularea şi dezvoltarea celor mai
valoroase particularităţi ale rasei în decursul a cîtorva generaţii. Pentru progresul
ameliorării turmelor şi a rasei în întregime în gospodăriile cu efective mai mari de
ovine (4-6 mii cap.) este necesar de a avea 4—6 linii, în cele cu 2-3 mii capete,
respectiv – 2-3 linii.

4.PARTICULARITĂŢILE LUCRULUI DE SELECŢIE IN DIFERITE

CATEGORII DE FERME

Lucrul de prăsilă trebuie efectuat în toate gospodăriile, care se ocupă cu

creşterea oilor, însă metodele şi nivelul lui în turmele de prăsilă şi cele de producţie
au specificul său.
 20
4.1. Organizarea lucrului de selecţie în fermele de prăsilă
Sarcinile principalele lucrului de prăsilă în cele mai performante unităţi (de
elită) de prăsilă sunt:
- perfecţionarea calităţilor de prăsilă şi de producţie ale ovinelor, orientată
la dezvoltarea continuă a caracterelor valoroase şi specifice fermei (turmei) date;
- aprofundarea selecţiei în perfecţionarea liniilor existente şi crearea altor noi
cu cele mai bune îmbinări ale caracterelor utile;
- folosirea la montă în turmele de oi berbecii amelioratori de reproducţie
proprie.
În fermele de prăsilă, în fiecare an se efectuează aprobarea individuală a
berbecilor (reproducători, de rezervă şi încercători), a oilor din grupa de selecţie şi
bonitarea completă a tineretului de prăsilă destinat pentru completarea turmelor
proprii şi pentru realizare altor gospodării, evidenţa individuală: provenienţa şi
folosirea animalelor, productivitatea lor.
Alegerea mioarelor şi miorilor pentru înnoirea turmei proprii şi pentru
realizarea ca animale de prăsilă în alte gospodării se efectuiază prealabil după
rezultatele aprecierii individuale a mieilor la vîrsta de înţărcare, corespunzător
cerinţelor claselor convenţionale (barem de 5 puncte) îndicate în tabelul 4.

Tabelul 4.
Cerinţele de clasare a mieilor la înţărcare (3,5-4 luni)

Punctaj Berbecuţi Mieluţe

Masa Lungimea Masa Lungimea
corporală, kg şuviţei, cm corporală, kg şuviţei, cm
I 20 4 16 3
II 22 5 18 4
III 24 6 20 5
IV 26 7 22 6
V 28 7 24 6
 21
Pentru creştere ulterioară ca material pentru prăsilă se admit berbecuţii şi
mieluţele ce s-au încadrat în clase cu punctaj de III, IV şi V puncte,
Completarea turmelor de oi se efectuează numai cu mioare echivalente
animalelor din turmele respective (clasa, productivitatea), după rezultatele bonitării
complete a lor şi considerenţa nivelului de dezvoltare la vîrsta de înţărcare.
Monta oilor se petrece, ca regulă, artificială şi/sau monta naturală-dirijată. În
turmele de prăsilă monta se efectuează cu berbeci amelioratori pe principalele
caractere de selecţie.
Din miori la vîrsta de 16 -18 luni se aleg după provenienţă şi fenotip cei mai
productivi pentru testare după descendenţa. În acest scop, în principiu, se aleg de 3-4
ori mai mulţi miori decît este necesar pentru înnoirea grupei de reproducători. În
cadrul turmei de miori se aplică intensitatea înaltă sau moderată de selecţie.
Întreţinerea efectivului ovin, indiferent de categorie, vîrstă şi sex, trebuie să fie
corespunzătoare, iar alimentaţia bine echilibrată.
Toate lucrările de selecţie şi ameliorare se efectuiază în baza unui program bine
chibzuit.

4.2 Organizarea lucrului de selecţie în fermele de producţie

Sarcina principală constituie - creşterea animalelor înalt productive cu scopul
obţinerii producţiei marfă de calitate şi cu cheltuieli cît mai reduse.
De regulă se foloseşte creşterea în rasă pură şi/sau şi încrucişări industriale.
Pentru încrucişarea industrială din efectivul de oi se aleg circa 40% oi, cu o
productivitate mai scăzută comparativ cu media pe turmă şi se montează cu berbecii
din rasele de carne, carne-lînă. Toţi metişii se îngraşă şi se realizează la carne pînă la
vîrsta de 9 luni, prealabil fiind tunşi.
În astfel de unităţi, pentru efectuarea lucrului de selecţie, trebuie de organizat
alegerea celor mai bune mieluţe la vîrsta de trei luni, studierea şi evidenţa producţiei
berbecilor-reproducători şi berbecilor-încercători, procurarea berbecilor înalt
 22
productivi din gospodăriile de prăsilă cu scopul de a folosi cei mai buni reproducă-
tori, aplicînd monta artificială şi/sau dirijată.
Din cele mai bune oi-mame din clasa elita, clasa I se formează o grupă
destinată pentru creşterea mioarelor necesare pentru înnoirea turmei proprii. Aici se
admit pentru înlocuirea ulterioară şi mieluţele care la înţărcare au intrat în clasa cu II
puncte.
În astfel de gospodării berbeci pentru reproducţie nu se cresc. Toţo berbecuţii
se comercializează pentru carne. Evidenţa individuală în aceste grupe nu este
obligatorie.
Evidenţa productivităţii (greutatea corporală, producţia de lînă, calitatea ei) şi
calităţii de reproducţie se determină în medie pe turme.
Formarea turmelor pentru producţie se efectuează pe baza bonitării incomplete.
Este de dorit, ca fiecare turmă de oi-mame să fie completată cu animale de aceeaşi
clasă şi provenienţă, folosind cei mai valoroşi reproducători.
Pentru a asigura o productivitate cît mai înaltă şi cu consumuri reduse,
întreţinerea şi hrănirea oilor trebuie să corespundă cerinţelor şi normelor zootehnice.

5. MARCAREA OVINELOR ŞI EVIDENŢA LUCRULUI

DE PRASILA

Ovinele de prăsilă se marchează individual la urechi prin metoda de crotaliere,

tatuaj şi preducit.
Metoda principală de marcare a ovinelor cu lînă albă este tatuarea,
caracteristică şi celor de rasa Ţigaie.
Numărul trebuie imprimat pe partea interioară a pavilionului, între cele două
vene auriculare a urechii. Pentru aceasta la urechea stângă din faţa animalului de la
bază spre vârful ei cu ajutorul unor ace metalice se imprimă numărul individual după
ce se întinde pasta (sau tuş) de o consistenţă potrivită pregătită din funingine, spirt
rectificat (95%) şi glicerina (5%), bine omogenizată.
 23
Marcarea ovinelor în fermele de prăsilă:
- mieilor nou-născuţi obţinuţi de la oile din grupa de selecţie şi urmaşii
berbecilor care se testează după descendenţă li se imprimă pe partea laterală a
corpului (cu vopse lavabilă) numărul mamei sale după cum s-a înscris în registru de
fătare a oilor (nr. de rînd), puînd acelaşi număr şi oii respective (pe lînă). Totodată, în
acelaşi registru se înscrie şi oaia fătată (numărul matricol a ei citit de pe urechea
dreaptă şi cel de pe urechea stîngă, care de fapt este numărul mamei a oaiei
respective);
- pînă la vărsta de 20 zile, mielului, la urechea stîngă se pune prin tatuaj
numărul matricol a mamei sale;
- la vărsta de înţărcare la urechea dreapta a mielului se pune numărul individual
(matricol).
Individualizarea tineretului ovin prin tatuaj în fiecare an se începe cu numărul
1. Înaintea numărului se adaugă ultima cifra ce corespunde anului de naştere a
mielului: de exemplu - mieluţa, fiica oii nr. 2435 , născută în anul 1995 cărei i se
va aplica numărul 275, la urechea dreaptă i se imprimă nr. 5275, iar la cea stîngă
nr. 2435.
În ferme cu efective nu prea mari (pînă la 1599 capete) se poate aplica şi
metoda lui M.F.Ivanov, conform „cheii” din anexa 2.
Clasa animalului obţinută în urma bonitării se marcheză prin preducit la
urechea dreaptă în modul următor:
- elita - o crestare la vîrful urechii;
- mieluţelor din grupa de selecţie li se mai face o tăietură
suplimentară la vîrful urechii stîngi;
- clasa I - o crestură pe partea de jos a urechii;
- clasa II - două creşturi pe partea de jos a urechii.
Marcarea de clasă la animalele metise este ca şi la animalele de rasă pură, însă
se imprimă la urechea stîngă.
 24
Evidenţa de selecţie (provenienţa, însuşirile principale ale lînii, greutatea
corporală, producţia de lînă) este obligatorie în turmele de berbeci-reproducători, oi-
mame şi descendenţa lor în fermele de prăsilă.
Evidenţa individuală include:
- Fişa individuală a berbecilor reproducători şi a oilor din grupa de selecţie;
- Registrul bonitării individuale;
- Registrul de montă şi fătare a oilor;
- Planul de împerecheri.
În fermele (turmele) de producţie se evidenţiază individual numai provenienţa
şi productivitatea berbecilor reproducători, oilor din grupa sau nucleul de prăsilă şi
descendenţa lor. La restul ovinelor se înregistrează numai greutatea corporală şi
producţia de lînă.
Fişele de prăsilă ale berbecilor şi oilor-mame se alcătuiesc după bonitarea lor
individuală la vârsta de un an. Mai departe ele se completează cu indici caracteristici
animalelor pe întreaga perioadă de exploatare ca animal de prăsilă.
Înscrierea oilor de prăsilă în registrul şi fişa de evidenţă iniţială se face în
ordinea crescătoare a numerilor. Nerespectarea acestor reguli agravează starea de
control a evidentei în fermă sau în turmă.
Responsabil pentru completarea corectă a registrelor de evidenţă şi a tuturor
documentelor lucrului de prăsilă este zootehnicianul-selecţioner al gospodăriei.
Specialiştii de la Inspectoratul respectiv de stat pentru sunt obligaţi să
monitorizeze sistematic fermele de prăsilă şi acorde consultări metodice, privind
ţinerea corectă a evidenţei de prăsilă.
Direcţia Zootehnie a Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare,
Inspectoratul Zootehnic de Stat al Republicii Moldova, trebuie să asigure anual
gospodăriile cu formularele corespunzătoare pentru evidenţa lucrului de prăsilă.
 25

CUPRINS

1. OBIECTIVELE LUCRULUI DE PRASILA............................................... 3

2. PARTICULARITĂŢILE RASEI.................................................................... 3
3 PRINCIPII DE BAZA A LUCRULUI DE SELECŢIE Şl
AMELIORARE A OVINELOR....... .............................................................. 5
Nutriţia şi întreţinerea ovinelor..................................................................5
Selectarea ovinelor.........................................................................................6
3.3 ORGANIZAREA ŞI EFECTUAREA BONITÎRII VINELOR.......................8
3.3.1 Organizarea bonitării................................................................................... 8
3.3.2 Bonitarea ovinelor....................................................................................... 9
3.4 CARACTERISTICA CLASELOR..................................... ........................15

3.5SELECTAREA ŞI TESTAREA BERBECILOR DUPĂ DESCENDENŢĂ....17

3.6 PONRIVIREA ERECILOR................................... .................................... 18
3.7CREŞTEREA OVINELOR PE BAZĂ DE LÎNII.............................................19
4. PARTICULARITĂŢILE LUCRULUI DE SELECŢIE IN DIFERITE
CATEGORII DE FERME...................................................................................19
4.1 Organizarea lucrului de selecţie în fermele de prăsilă...........................20
4.2 Organizarea lucrului de selecţie în fermele de producţie.........................21
5. MARCAREA OVINELOR Şl EVIDENŢA LUCRULUI
DE PRASILA ................................................................................................22
 26

Anexa 1
Caracterele examinate la bonitare

Tipul de bonitare Indicii examinaţi la bonitare Specificare

şi la tuns
Individuală completă Gradul de dezvoltare Descendenţa:
definitivă (la vîrsta de corporală, constituţia şi - oilor din grupele şi
1,0 -1,5 ani) exteriorul, desimea, nucleele de selecţie
lungimea, ondulaţia, fineţea, destinaţi pentru
uniformitatea şi elasticitatea, înlocuirea turmelor
extinderea lînii, cantitatea şi proprii sau realizare,
culoarea usucului, greutatea
corporală, producţia de lînă - a reproducătorilor ce
brută şi/sau spălată. se testează

Dezvoltarea, constituţia şi
Individuală incompletă exteriorul tineretului, Tot tineretul apt pentru
definitivă (la vîrsta de desimea, lungimea, fineţea şi reproducţie.
1,0 -1,5 ani) uniformitatea lînii.

Descendenta oilor din

Individuală incompletă Desimea, lungimea, on- grupele şi nucleele de
provizoriu (la vîrsta de dulaţia, fineţea şi uni- selecţie destinaţi pentru
3,5-4,0 luni) formitatea lînii, greutatea creşterea ca animale de
corporală. prăsiiă, urmaşii re-
producătorilor care se
testează.