Sunteți pe pagina 1din 7

Unitatea de învăţare nr.

BĂNCI ŞI SISTEME BANCARE

1.1. Abordarea conceptuală a activităţii bancare


1.2. Funcţiile băncilor şi rolul lor în economie
1.3. Tipologia băncilor. Structura şi criterii de clasificare
1.4. Tendinţe în activitatea bancară
1.5. Indicatori de exprimare a performanţelor sistemelor bancare
1.6. Evoluţii ale activităţii bancare în contextul crizei financiare globale

Obiective propuse

În cadrul acestei unităţi de învăţare studentul trebuie să:


 îşi însuşească următoarele noţiuni cheie: sistem bancar, structura sistemului bancar,
intermediere financiară, tipologia bancilor, indicatori de apreciere a sistemelor
bancare, concentrarea activităţii bancare, dezintermediere financiară;
 cunoască funcţiile îndeplinite de sistemul bancar în cadrul economiei;
 îşi însuşească cunoştinţe cu privire la caracteristicile sistemelor bancare din ţările
dezvoltate şi îşi formeze deprinderea de a realiza comparaţii între acestea;
 cunoască şi să înţeleagă principalele etape în evoluţia sistemului bancar românesc.
1.1. Abordarea conceptuală a activităţii bancare
Constituirea de depozite şi acordarea de credite reprezintă operaţiunile principale prin
care băncile se diferenţiază de alte tipuri de intermediari financiari. Depozitele reprezintă
elemente de pasiv pentru bancă şi antrenează cheltuieli cu plata dobânzilor, motiv pentru
care este necesar un bun management al acestora, în scopul asigurării maximizării
profitului. În acelaşi timp, acordarea de credite reprezintă element de activ pentru bancă,
acestea fiind generatoare de venituri.
Funcţia de intermediere exercitată de bănci se concretizează în „transformarea”
elementelor caracteristice ale activelor şi pasivelor bancare
Instituţiile bancare pot asigura şi transformarea ratelor de dobândă pentru diferitele
produse pe care le oferă. Pentru a se proteja de riscul de variaţie a ratei de dobândă, băncile
pot acorda credite la o rată variabilă a dobânzii, corelată cu un indicator de referinţă al pieţei
monetare (EURIBOR, LIBOR etc.).
De asemenea, băncile asigură transformarea riscurilor întrucât ele se angajează în
operaţiuni cu grade diferite de risc, în sensul că acordă împrumuturi riscante pe termen lung,
pe seama unor surse neriscante.Băncile reprezintă, deci, inte fin care vând servicii financiare.

1.2. Funcţiile băncilor şi rolul în economie


Deşi, percepţia asupra a ceea ce fac băncile, se rezumă la acceptarea de depozite şi
acordarea de credite, totuşi acestea au adoptat o mulţime de alte roluri, cu scopul de a deveni
mai competitive şi de a răspunde nevoilor de servicii financiare, în creştere şi din ce în ce mai
diversificate. Aceste pot fi:
 intermediere: constă în transformarea economiilor atrase în credite pentru
finanţarea companiilor, administraţiei publice şi populaţiei;
 realizarea plăţilor în numele clienţilor, prin utilizarea mijloacelor şi
instrumentelor de plată (transfer de fonduri, cecuri, plăţi electronice etc.);
 managementul riscului: constă în acordarea de asistenţă pentru clienţi, atât în
procesul creditării, cât şi în situaţia de incapacitate de plată;
 economisire/investiţii: constă în sprijinirea clienţilor în atingerea
obiectivelor pe T.L printr-un management adecvat
 certificare a valorii: se manifestă prin implicarea băncilor în procesul de
evaluare a clienţilor şi de certificare a valorii reale de piaţă a acestora;
 garantarea datoriilor: preluarea şi plata de către bancă a datoriilor clienţilor
atunci când aceştia sunt în incapacitate de plată;
 mijlocitor: se manifestă prin acţionarea în interesul clienţilor în vederea
administrării şi protejării proprietăţii sau prin emisiunea şi răscump. titlurilor;

Produsele şi serviciile oferite de bănci clienţilor lor pot fi grupate în două categorii:
a) În prima categorie se includ: produse şi servicii tradiţionale (clasice);
 operaţiuni de schimb valutar;
 scontarea efectelor comerciale şi acordarea de împrumuturi pentru afaceri;
 constituirea de depozite de economii şi păstrarea în siguranţă a valorilor;
 susţinerea activităţii guvernelor prin cumpărarea titlurilor de stat;
 deschiderea de conturi pentru efect plăţilor în scopul cum. de bunuri şi servicii;
b) În a doua categorie se includ: produse şi servicii create , ca urmare a inovaţiilor financiare
 acordarea de credite de consum si consultanţă financiară
 servicii de management al disponibilităţilor clienţilor şi cash managementul,
 oferirea de servicii de leasing, prin cum de echipamente şi închirierea acestora
 finanţ de noi domenii de acti, precum înalta tehnologie şi constituirea de firme

2
1.3.Tipologia băncilor. Structura şi criterii de clasificare
În literatura de specialitate, clasif. băncilor se realizează după mai multe criterii, astfel:
1. după structura şi forma de organizare;
2. după natura afacerilor derulate;
3. după dimensiunea şi importanţa în cadrul pieţei.
1. DUPA STRUCTURA DE ORGANIZARE:
a) banca universală;banca de tip „holding company”
b) banca de tip „financial holding company”;conglomerate financiare;banca specializată
a) Banca universală oferă întreaga gamă de produse şi servicii bancare, la care se
adaugă şi servicii financiare nebancare. La modul general, activităţile financiare ale unei
bănci universale constau în:
b) Banca de tip „Holding company”care definea acest tip de instituţie ca fiind acea
firmă care deţine cel puţin 25% din drepturile de vot a două sau mai multe bănci subsidiare.
c) Banca de tip „Financial holding company”s.a transformat în companii financiare
de tip holding,care pot deţine ca subsidiare: bănci comerciale, bănci de investiţii şi
societăţi de asigurării. Astfel, FCH devin bănci universale restricţionate, care se implică
în activităţi bancare, de asigurări şi cu titluri.
d) Conglomeratele financiareÎn literatura de specialitate există, în principal, două
abordări privind definirea conglomeratelor financiare, şi anume cea european-continentală şi
cea anglosaxonă.
Potrivi primei abordări, un conglomerat financiar este definit ca fiind un grup de
instituţii financiare format dintr-o bancă, o societate de asigurări şi una de investiţii financiare
Potrivit celei de-a doua abordări, un conglomerat financiar este definit ca un grup
format dintr-o instituţie care desfăşoară activităţi bancare şi o societate de investiţii financiare.
În opinia noastră, un conglomerat financiar poate fi definit ca fiind acea organizaţie,
care desfăşoară între două şi cinci dintre următoarele tipuri de activităţi şi
anume:intermedierea şi gestiunea mijloacelor de plată;asigurări;operaţiuni cu titluri/ finanţe
corporative;managementul fondurilor;consultanţa şi vânzare produselor către clienţi retail.
Constituirea conglomeratelor financiare şi consolidarea relaţiilor dintre entităţile
componente ale acestora reprezintă subiect de dezbateri în mediul de afaceri şi la nivelul
autorităţilor de reglementare, fiind analizate avantajele, cât şi dezavantajele acestora.
Avantajele conglomeratelor financiare constau în următoarele:
1. îmbunătăţirea eficienţei activităţii prin realizarea economiilor de „scală” şi „scope”.
 Economia de scală este un concept care desemnează situaţia în care la nivelul unei
bănci creşterea factorilor de producţie antrenează o creştere suplime a rezultatelor.
 Economia de scope este un concept care descrie situaţia în care: reunirea
producerii şi furnizării a 2 sau mai multe servicii generează costuri mai reduse.
2. dezvoltarea pieţelor financiare în ţările emergente, prin expertiza şi asistenţa oferită.
3. reducerea vulnerabilităţii la şocurile economice, din diferite economii sau regiuni,
prin diversificarea activităţii financiare şi subsidiare din ţări diferite.
Dezavantajele conglomeratelor financiare constau în:
1. dificultăţi de reglementare şi supraveghere generate de diversitatea şi complexitatea
activităţilor financiare pe care le desfăşoară pe pieţe şi zone geografice diferite;
2. sporirea riscului sistemic, ca urmare a problemelor care se manifesta la nivelul unei
entităţi a conglomeratului financiar şi a propagării acestora la nivelul întregului grup.
e) Băncile specializate, spre deosebire de cele universale, asigură finanţarea unor
domenii de activitate precum industria, agricultura sau a unor segmente ale pieţei financiare,
precum băncile ipotecare şi băncile de investiţii.

3
2. DUPA NATURA OPERATIUNILOR DERULATE:
În funcţie de acest criteriu, distingem:a) wholesale b;b) retail b;c) private b;d) shadow b.
a) Wholesale banking (bănci globale) sau de corporate. Acestea oferă servicii
bancare investitorilor corporate în vederea susţinerii activităţii financiare a companiilor şi a
investitorilor instituţionali, precum fondurile de pensii şi autorităţile guvernamentale. Aceste
servicii includ: împrumuturi; managementul lichidităţii; credite ipotecare; operaţiuni de
leasing şi de restructurare a capitalului.
b) Retail banking reprezintă acea instituţie care oferă servicii către investitori
individuali (persoane fizice) sau pentru finanţarea afacerilor de mică dimensiune. În
structura acestei oferte de produse şi servicii bancare se includ: conturi de economii şi
depozite; credite de consum şi ipotecare; servicii de plată; carduri de credit şi de
debitActivitatea de retail se desfăşoară de către o multitudine de tipuri de bănci, diferite de la
o ţară la alta şi anume: b. comerciale;bănci locale;b. de economii ale Poştei;b. de
economii;societăţile de construcţii şi băncile „landesbanks”;b. de dezvoltare rurală.
c) Private banking este instituţia care oferă servicii de private banking acelor
clienţi care deţin conturi considerabile (valoarea minimă a acestora variază) şi doresc un
management corespunzător al fondurilor lor pe termen lung.
d) Shadow banking (banca ascunsă), reprezintă acea entitate (instituţie) financiară,
care exercită funcţiile unei bănci, dar care nu este subiect al reglementării bancare.
În categoria instituţiilor „shadow” putem include fondurile de pensii, fondurile pieţei
monetare, băncile de investiţii. Prin definiţie, aceste instituţii nu acceptă depozite (nu sunt
instituţii depozitare), dar îndeplinesc un rol important în intermedierea financiare

3. ÎN FUCTIE DE DIMENSIUNE SI IMPORTANTA IN CADRUL PIETEI :


 bănci locale;bănci regionale;bănci supraregionale;bănci multinaţionale.
Băncile locale (community bank), reprezintă bănci comerciale deţinute de o
colectivitate locală, ale căror surse sunt de provenienţă locală şi pe baza cărora finanţează
afacerile comunităţii respective. Acestea nu sunt afiliate la companiile de tip holding
Băncile regionale sunt specializate în colectarea de depozite şi acordarea de credite
într-o anumită regiune a unei ţări; ele au o dimensiune mai mare decât a unei bănci locale.
Bănci supraregionale reprezintă companii holding care operează în majoritatea
regiunilor geografice ale unei ţări, sau care deţin subsidiare în două sau mai multe state.
Băncile multinaţionale reprezintă acele instituţii a căror activitate se derulează şi în
alte ţări decât cea de origine.
Fiecare bancă multinaţională poate opta pentru o anumită formă de organizare
structurală, în vederea executării autorităţii şi a comunicării. Astfel, se pot utiliza:
 reprezentanţe ale rezidenţilor;bănci de corespondent;agenţii bancare;
 branşe străine;subsidiare străine şi afiliate;consorţii bancare.
Reprezentanţele rezidenţilor sunt oficii care oferă clienţilor ajutor şi sprijin în ţ.str
Băncile de corespondent sunt bănci prin care se menţine o legătură informală între b.
din diferite ţări, prin utilizarea conturilor de coresp, care facilitează plăţiinterna pt clienţi.
Agenţiile bancare sunt unităţi bancare, care operează precum băncile cu experienţă,
pe piaţa valutară, monetară, acordă împrum, investesc pe piaţa de capital
Branşele străine operează precum băncile locale, cu excepţia faptului că directorul şi
acţionarii provin din altă ţară. Acestea sunt supuse reglementărilor pieţei bancare locale, dar
situaţiile financiare se află în evidenţele băncii mamă.
Subsidiarele străine şi afiliate reprezintă bănci locale care sunt încorporate parţial
sau complet în banca mamă. Acestea pot efectua întreaga gamă de operaţiuni bancare.
Consorţiile bancare constituie reuniuni de mai multe bănci comerciale, în vederea
efectuării de subscrieri de titluri, acordări de credite şi alte tipuri de activităţi
4
1.4.Tendinţe în activitatea bancară

Abordarea globală a produselor şi serviciilor bancare ne sugerează faptul că aceste


instituţii finan sunt supuse unor modificări perman, atât la nivelul funcţiilor, cât şi al formelor.
Principalele tendinţe care se manifestă în activitatea bancară prezentă sunt următ:
 proliferarea serviciilor: această tendinţă s-a accentuat în ultimul deceniu, ca urmare a
creşterii presiunii datorate competiţiei băncilor cu alte instituţii financiare,
modificărilor tehnologice şi unei mai bune informări a clienţilor.
 creşterea competiţiei: nivelul şi intensitatea competiţiei în acest domeniu au antrenat
băncile în oferirea de servicii financiare extrem de diversificate.
 dereglementarea: creşterea competiţiei şi proliferarea serviciilor bancare au fost
susţinute şi de dereglementare, respectiv reducerea controlului guvernamental în
domeniul serviciilor financiare.
 creşterea costului resurselor: dereglementarea în combinaţie cu creşterea competiţiei
au condus la creşterea dramatică a costului depozitelor
 creşterea senzitivităţii clienţilor deponenţi la rata de dobândă (sau creşterea
senzitivităţii depozitelor la rata dobânzii): odată cu dereglementarea serviciilor
financiare, deponenţii au putut obţine rentabilităţi sporite ale plasamentelor lor în
depozite bancare, ceea ce le-a sporit gradul de informare şi de senzitivitate la variaţiile
ratei de dobândă.
 revoluţia tehnologică: în industria financiară schimbarea şi inovarea au fost motivate
de costurile ridicate ale activităţii tradiţionale.În literatura de specialitate sunt
prezentaţi şase factori ca fiind responsabili de inovaţia financiară:volatilitatea ratei
dobânzii şi a ratei inflaţiei;modificarea reglementărilor şi circumstanţele
acestora;modificări în nivelul depozitelor;evoluţia tehnologică;nivelul activităţii
economice;lucrările de cercetare ştiinţifică, factor cu impact deosebit asupra efi pieţei.
 Consolidarea şi expansiunea geografică
Utilizarea eficientă a automatizării şi a altor inovaţii tehnologice reclamă un volum
sporit al activităţii bancare. Astfel, băncile sunt tentate să acapareze noi pieţe aflate la distanţă,
sporind, astfel, volumul activităţii.
Creşterea riscului de faliment
Expansiunea geografică şi consolidarea bancară au antrenat riscuri sporite pentru
băncile care devin vulnerabile la condiţiile locale şi la creşterea competiţiei cu instituţiile
nonbancare.
Schimbarea caracteristicilor clientelei bancare
Clientela bancară este afectată de toate tendinţele enunţate: dereglementare, schimbări
de reglementare, inovaţie financiară, competiţie, internaţionalizare etc. În faţa acestor
presiuni, o parte din clientelă şi-a schimbat comportamentul:
 marile corporaţii, de exemplu, au părăsit sistemul bancar, orientându-se pentru
procurarea fondurilor către alţi intermediari financiari sau, direct, de pe piaţa de
capital. Aceste schimbări au redus veniturile băncilor, dar s-au produs modificări şi în
portofoliul de credite, care şi-a diminuat calitatea;
 de asemenea, la nivelul clienţilor persoane fizice se manifestă îmbătrânirea acestora,
tendinţă care afectează activitatea viitoare a băncilor. Confruntate cu această
problemă, băncile se implică tot mai mult în planurile financiare şi de pensie ale
clienţilor în vârstă. Totodată, diversitatea etnică antrenează, la nivelul băncilor,
preocupări pentru finanţarea afacerilor derulate de diferite grupuri etnice, în cadrul
cărora un rol îl deţine populaţia feminină.

5
1.5.Indicatori de exprimare a performanţelor sistemelor bancare

Pentru caracterizarea şi evaluarea unui sistem bancar, literatura de specialitate prezintă


o multitudine de indicatori care au rolul de a exprima: mărimea, structura, eficienţa,
competitivitatea, gradul de deschidere, stabilitatea, reglementarea şi supravegherea care se
manifestă în acest domeniu al sistemului financiar.
I. Indicatori care exprimă gradul de pătrundere geografică şi demografică a
produselor şi serviciilor bancare
În această categorie includem indicatori precum:
- numărul de bănci/pe suprafaţă de 1000 km2;
- numărul de sucursale (branşe) la 100000 locuitori;
- numărul de ATM-uri la 1000 km2;
- numărul de ATM-uri la 100000/locuitori;
- numărul de credite şi depozite/1000 persoane;
- mărimea medie a creditelor şi depozitelor/PIB pe cap de locuitor.
Aceşti indicatori care arată expansiunea activităţii bancare în rândul clienţilor şi în
spaţiu (a-d) înregistrează valori sporite, pe măsură ce nivelul de dezvoltare economică a ţării
sporeşte.
II. O a doua categorie de indicatori, corelată cu prima, desemnează accesul pe
piaţa bancară, atât a instituţiilor bancare precum şi a clienţilor
În acest sens, se pot utiliza indicatori care exprimă:
- numărul de credite şi depozite/pe cap de locuitor;
- distribuţia creditelor (depozitelor) versus distribuţia veniturilor;
- numărul persoanelor care deţin conturi bancare/total populaţie;
- costul operaţiunilor cu administrarea conturilor bancare/total număr de
conturi;
- cerinţele companiilor pentru obţinerea finanţării (creditori bancari);
- valoarea colateralului necesar pentru a obţine împrumuturile.
III. Indicatori care exprimă mărimea sistemului bancar şi gradul de intermediere
bancară
În vederea cuantificării mărimii unui sistem bancar se utilizează:
- raportul Active bancare/PIB desemnat grad de intermediere financiară;
- raportul Credite neguvernamentale/PIB desemnat grad de intermediere
bancară;
- raportul Depozite bancare/PIB, care ilustrează gradul de economisire şi de
plasare a economiilor în sistemul bancar;
- raportul Active ale Băncii Centrale/PIB;
- raportul M2/PIB, desemnat şi grad de monetizare al economiei, sau grad
de alimentare al economiei cu masa monetară;
- raportul credite neguvernamentale (privat) total credite;
IV. Indicatori de exprimare ai structurii financiare, care au menirea de a
desemna ponderea elementelor bilanţiere în total active, respectiv, pasive
bancare
- numerar şi active cu lichiditate imediată/total active;
- credite acordate/total active bancare;
- plasamente în titluri/total active bancare;
- capital/total pasive bancare;
- credite acordate/total pasive bancare;
- depozite atrase/total pasive bancare.
V. Gradul de deschidere al sectorului bancar, poate fi cuantificat prin:

6
- ponderea acţiunilor străine (capital străin) din sistemul bancar în total
disponibilităţi ale instituţiilor de credit;
- ponderea activelor externe, în total active;
- număr de bănci străine şi naţionale în cadrul unui sistem bancar;
- ponderea fuziunilor şi achiziţiilor transfrontaliere în care au fost implicate
băncile naţionale.
VI. Indicatori de exprimare a competiţiei şi competitivităţii în sistemul bancar
În acest scop se pot utiliza:
- gradul de concentrare al activităţii bancare (ponderea primelor cinci bănci
în total active ale sistemului bancar);
- indicele Herfindahl al concentrării activelor bancare;
- indicele puterii de piaţă (Lerner Index);
- ponderea acţiunilor deţinute de stat în sistemul bancar;
- ponderea capitalului străin şi autohton în total capital bancar.

Indicele Lerner se utilizează pentru aprecierea puterii de piaţă, arătând măsura în care o
banca este capabilă să practice preţuri peste nivelul costului marginal. În condiţii de
concurenţă perfectă, preţul este egal cu costul marginal, deci, indicele Lerner este = 0. Când
preţul depăşeşte costul marginal, atunci indicele devine pozitiv şi are valoarea cuprinsă între 0
şi 1. O valoare mai apropiată de 1 arată gradul puterii de monopol al băncii.
VII. Indicatori de exprimare a eficienţei şi productivităţii care oferă informaţii cu
privire la:
- rentabilitatea activităţii bancare calculate în funcţie de active (ROA) sau
de capital (ROE);
- raportul cost/venit
- ponderea costurilor operaţionale în total venituri;
- cheltuieli nondobânzi/total venituri;
- productivitatea muncii (valoarea adăugată/ore lucrate sau valoare
adăugată/angajat).
VIII. Indicatori pentru caracterizarea sistemului de plăţi şi decontări
- numărul de sisteme de plăţi şi distribuţia fluxurilor în cadrul acestora;
- numărul de mijloace de plată de retail (transferuri bancare, cecuri, carduri
de credit);
- numărul tranzacţiilor/ATM şi POS;
- numărul de carduri la 1000 locuitori.
IX. Indicatori de exprimare ai stabilităţii financiare a sistemului bancar
- gradul de adecvare a capitalului în funcţie de riscul activelor;
- ponderea activelor lichide/total pasive;
- ponderea depozitelor clienţilor/total pasive;
- ponderea creditelor acordate clienţilor/depozite atrase de la clienţi.
X. Indicatori de exprimare a gradului de reglementare şi supraveghere a
sistemelor bancare
În acest sens, se utilizează indicatori care cuantifică:
- puterea de supraveghere a băncii centrale;
- intervenţia autorităţii de supraveghere (indicele discreţiei);
- independenţa băncilor centrale;
- indicele restricţionării activităţii bancare;
- indicele hazardului moral al asigurării şi garantării depozitelor.