În secolul al XX-lea, auditul este realizat de profesionişti în audit şi de contabili care, în

baza comenzilor primite de la stat sau acţionari, îşi extind activitatea în rândul băncilor,
patronatului şi instituţiilor financiare, datorită dezvoltării schimburilor economice şi extinderii
pieţelor de capital. Obiectivul auditului este atestarea sincerităţii şi regularităţii situaţiilor
financiare.
Dupa 1970, activitatea de audit se orientează spre realizarea controlului intern,
respectarea postulatelor, principiilor şi regulilor de evaluare contabilă şi a normelor de audit.
Auditorii sunt recunoscuţi ca profesionişti în contabilitate şi consiliere, acţionând ca
independenţi sau în cadrul unor societăţi de expertiză sau audit. Ordonatorii de audit sunt
statele, întreprinderile, băncile, terţii sau acţionarii. Auditorii, având pregătire superioară,
autoritate şi competenţă, sunt numiţi experţi care, în baza contractelor primite, cercetează
situaţiile financiare, formulând opinii responsabile despre corectitudinea înregistrărilor
contabile, calitatea controlului intern, respectarea normelor legale şi protecţia contra fraudelor
naţionale şi internaţionale.
Practic, auditul este o examinare profesională ce se poate aplica în orice domeniu de
activitate, fiind cunoscute: auditul calităţii, auditul managementului, auditul mediului etc.
Utilizatorii informaţiilor financiare trebuie să fie siguri de corectitudinea acestora pentru a lua
cele mai bune decizii economice, a vinde sau a cumpăra titluri de valoare, a face investiţii de
capital, a depista şi corecta deficienţe în managementul activităţii, a evalua capacitatea
întreprinderii de a face plăţi şi restitui credite, a elabora politicile de impozitare sau a elabora
date statistice despre venitul naţional.

1.6.2. Auditul intern

Este realizat de mai multe persoane care aparţin întreprinderii, în interesul managerilor.
Obiectivele şi domeniile de intervenţie ale auditorilor interni sunt mult mai extinse, ceea ce ei
observă, constată, înteleg şi notează serveşte echipei manageriale în luarea deciziilor, în
administrarea şi gestionarea întreprinderii. Auditorii interni nu au putere de decizie, aceasta
aparţinând conducerii.
Auditul intern- reprezintă o verificare sub aspect tehnic, managerial şi financiar-contabil
a unei entităţi patrimoniale, destinată să realizeze un diagnostic general al sistemului. Acest tip
de verificare are un caracter concomitent derulării evenimentelor. Practic, el vizează anumite
obiective pe tot parcursul anului, planificate, precum şi cele care sunt în curs de derulare, fiind
o verificare de tip permanent.
Auditul intern, este aplicabil atât agenţilor economici cât şi instituţiilor publice.
Acest tip de audit a fost legiferat din motive practice, datorită armonizării cadrului normativ
naţional cu standardele europene, odată cu dorinţa şării noastre de a adera la Uniunea
Europeană.1
Auditul intern prezintă anumite avantaje care decurg din cunoaşterea mediului
economic al întreprinderii, analiza în profunzime a proceselor economice, acţiunea permanentă
şi urmărirea posibilă a unor evenimente ce trebuie studiate. Dezavantajele decurg din rutina în
realizarea sarcinilor şi lipsa independenţei, uneori a obiectivităţii în formularea concluziilor.
După tipul de control pe care îl realizează, se disting trei ipostaze ale auditului intern:
1.6.2.1. Auditul contabil sau financiar - numit şi verificaţional, vizează evitarea erorilor de
gestiune produse de calitatea proastă a informaţiei. Datele financiare utilizate pentru gestiunea
curentă sunt: bilanţul, contul de profit şi pierdere, cifra de afaceri, evoluţia cheltuielilor în
funcţie de natura acestora, variaţia imobilizărilor, clienţi şi furnizori, posturile de trezorerie.
Tehnicile utilizate cuprind: controale care să indice erorile posibile în înregistrările
contabile, sondaje statistice, intervenţii punctuale (controlul stocurilor, contabilitatea de casă,
confirmarea directă a soldurilor clienţi şi furnizori, verificări ale relaţiei cu băncile), analiza
contabilităţii analitice, datele bugetare. Deşi calcularea ecartului dintre previziuni şi realizări se
face de către servicii contabile independente, se recomandă controlul acestuia de către auditorii
interni.
1.6.2.2. Auditul operaţional - spre deosebire de cel financiar care verifică respectarea regulilor
contabile, bugetare şi statistice, controlează buna aplicare a procedurilor de gestiune internă
curentă.
Competenţa serviciului de audit intern se întinde la ansamblul întreprinderii, având rolul
de consilier permanent pe lângă direcţiile operaţionale, recomandările acestuia fiind adresate
directorului general, care decide aplicarea acestora.
În orientarea activităţii auditorilor sunt importante două criterii:
a) importanţa operaţiunilor (produsul cel mai vândut, personalul cel mai numeros
sau specializat, tehnologiile cele mai înalte etc);
b) caracterul lor de noutate (lansarea unui nou produs, crearea unei noi capacităţi
de producţie, achiziţionarea unei tehnologii noi, utilizarea unei noi agenţii
publicitare etc).
Eficacitatea activităţii de audit este dependentă de anumiţi factori:
 cunoaşterea întreprinderii;

1
Tătaru V., Auditul financiar, Editura Cavallioti, Bucureşti, 2007, p. 30
  aptitudinile auditorilor de rezolvare a unor probleme;
 capacitatea de persuasiune pe lângă direcţiile operaţionale, bazată pe
cunoaşterea teoretică şi practică a dificultăţilor şi problemelor cu care se
confruntă serviciile operaţionale, precum şi pe realismul recomandărilor
formulate.
1.6.2.3. Auditul conducerii este foarte rar întâlnit în unităţile economice. El îşi aduce
contribuţia la soluţionarea problemelor de politică generală a companiei, garantând directorului
general calitatea concluziilor tehnice pe baza cărora vor fi luate cele mai bune decizii.
Auditul conducerii presupune un studiu specific privind analiza costurilor, oportunitatea unei campanii
publicitare, impactul metodei de remunerare, impactul promovării progresului tehnic etc.