3.

CONSOLIDĂRI PRIN PRETENSIONARE

SAU CU TIRANŢI EXTERIORI RIGIZI
Aspecte generale

Prin introducerea unor eforturi iniţiale se urmăreşte majorarea capacităţii de

rezistenţă, a rigidităţii, sau a stabilităţii elementului pretensionat în comparaţie cu cel
nepretensionat. Prin pretensionare se introduc în elementele principale de rezistenţă
ale structurii eforturi sau deformaţii, de sens contrar eforturilor sau deformaţiilor
produse de acţiunile la care structura este supusă în exploatare.

Elementele de pretensionare (cabluri, bare) sunt realizate din oţeluri cu

caracteristici mecanice superioare faţă de cele ale oţelului normal, caracteristici care
în mod obişnuit nu pot fi exploatate judicios.
Principalele avantaje ale consolidării prin pretensionare sunt următoarele:
- consum redus de oţel, comparativ cu alte soluţii;
- se măreşte domeniul de lucru al metalului în domeniul elastic;
- poate fi îmbunătăţită stabilitatea structurii;
- se poate modifica schema statică a structurii.

Prin introducerea în structură a unuia sau mai multor tiranţi se modifică

schema statică a structurii, fiecare tirant reprezentând o legătură în plus în structură
şi deci o creştere a gradului de nedeterminare statică. Creşterea gradului de
nedeterminare statică are ca efect o repartizare mai favorabilă a eforturilor în
structură.
Prin legături între tirant şi elementul comprimat prin pretensionare se poate
reduce lungimea de flambaj a barelor comprimate.

Utilizarea pretensionării pentru consolidarea unor structuri metalice presupune

însă efectuarea unor studii tehnico-economice comparative, în vederea obţinerii
soluţiilor optimale şi trebuie avut în vedere faptul că pretensionarea implică o
proiectare şi o execuţie, mult mai pretenţioase, decât în cazurile altor metode.

De asemenea, la executarea consolidărilor prin pretensionare sunt necesare

materiale cu calităţi mecanice superioare, care au un preţ de cost mult mai ridicat
decât cel al mărcilor de oţel folosite în mod curent şi sunt necesare instalaţii speciale
pentru executarea pretensionării.

2. TIRANŢI PENTRU PRETENSIONARE

Tiranţii cu ajutorul cărora se realizează pretensionarea structurilor metalice se
execută din oţeluri cu calităţi mecanice superioare, obţinute prin compoziţia chimică
(elemente de aliere) şi prin tratamentele termice aplicate la fabricaţie.

Tiranţii folosiţi la pretensionare sunt de următoarele tipuri:

- tiranţi din bare de oţel rotund;
- cabluri din sârme împletite;
- cabluri din fascicule de sârme paralele (PWS).
1. Tiranţi din bare de oţel rotund

Tiranţii sunt realizaţi din oţeluri laminate de calitate sau oţeluri aliate, conform
STAS-urilor române: OLC 35, OLC 45, OLC 55, OLC 60, 33MoC10, 33MoC11, 41
MoC11, 36MoC10 etc., tratate termic (normalizare, îmbunătăţire, călire + revenire),
cu rezistenţe mecanice ridicate - r =54...120 daN/mm2.

Tijele (barele) metalice sunt prevăzute la capete cu porţiuni filetate pentru

realizarea ancorajelor. Pentru ca în zona filetată tirantul să aibă aceeaşi arie (aria
netă) cu cea din zona nefiletată se poate adopta una din soluţiile:

- executarea filetului pe o piesă cu diametrul mai mare şi sudarea prin

sudură cap la cap prin rezistenţă de tija tirantului;
- îngroşarea prin refulare la cald a capetelor tijei tirantului;
-

Tije metalice

Tiranţii se fixează (blochează) la capete cu piuliţe care reazemă pe o placă de

capăt, cu grosime mare, sau cu ajutorul unor cleme în care tirantul este înşurubat.

Prinderea tirantului cu piuliţă Clemă de prindere a tirantului

În cazul în care lungimea tirantului depăşeşte lungimea de livrare a barei

rotunde, tirantul poate fi îmbinat cu mufe deschise, figura 7.4, sau cu mufe închise,
figura 7.5.

Mufă închisă
2. Tiranţi din sârme de înaltă rezistenţă

Sârmele de înaltă rezistenţă folosite la executarea tiranţilor sunt obţinute prin

tragerea din bare de oţel rotund laminate la cald (trefilare). Procentul ridicat de
carbon, care intră în compoziţia chimică - 0,6-0,9 %, precum şi tratamentele termice
şi prelucrările mecanice la rece, le asigură acestora caracteristici mecanice foarte
ridicate.

Fenomenul de relaxare, respectiv de scădere a efortului în timp sub

deformaţie constantă este luat în considerare prin majorarea efortului de
preîntindere.

Tiranţii executaţi din sârme de înaltă rezistenţă sunt folosiţi sub următoarele
forme:
- liţe din două sau trei sârme  1,5 - 3,0 mm - SBI, împletite;
- cabluri în construcţie simplă (cablu spiral), alcătuite din sârme  1,0 - 5,0
mm, înfăşurate în jurul unei sârme centrale în 1 - 3 straturi concentrice,
formând un singur toron;
- tiranţi executaţi din fascicule de sârme paralele.
-
În cazul cablurilor în construcţie simplă, modulul de elasticitate este redus E =
(0,9 -1,2)٠105 MPa ((0,9 - 1,2)٠106 daN/cm2), motiv pentru care înainte de a fi montat,
cablul este supus la o forţă de întindere care depăşeşte cu 10 -15 % forţa din
exploatare, astfel încât deformaţia remanentă este consumată, iar modulul de
elasticitate creşte la valori E = (1,7-1,9)٠105 MPa.

Efortul de calcul al cablului se consideră 60 - 65 % din forţa de rupere totală,

obţinută înmulţind forţa de rupere calculată cu un coeficient de scădere a rezistenţei.

Fixarea la capete a cablurilor din sârme înfăşurate se realizează cu ancoraje

de tip pahar sau de tip manşon cu pană. Paharele se execută din oţel OL37 (S235)
sau din oţel slab aliat, iar sârmele se desfac în interiorul tronconic al paharului şi au
capetele îndoite.

Pahar pentru fixarea cablului:

1 - cablu;
2 - sârme desfăcute;
3 - bandaj cu sârmă moale;
4 - porţiune filetată

În pahar se toarnă un aliaj pe bază de zinc sau de plumb, a cărui temperatură

nu trebuie să depăşească 460 - 4800C, pentru a preveni recoacerea sârmelor, iar
temperatura de solidificare să nu fie sub 2400C. În exterior paharul este filetat pentru
a permite montajul presei de pretensionare.
 Între placa frontală de fixare a ancorajului şi faţa paharului se introduc şaibe
de tip furcă, cu grosimi adaptate intervalului care trebuie completat.

Pana centrală are suprafaţa laterală prelucrată, iar cu ajutorul presei hidraulice
manşonul este presat, fiind forţat să treacă printr-un orificiu cu diametrul mai mic
decât diametrul exterior al acestuia. Datorită deformării puternice a manşonului,
sârmele sunt presate puternic pe pană, asigurându-se fixarea cablului în manşon.

Manşon cu pană:
a - manşon; b - pană;
c - sistemul de presare în
matriţă:
1 - tirant; 2 - cutie
superioară;
3 - inel; 4 - piston;
5 - bară de prelungire;
6 - cutie centrală; 7 -
manşon;
8 - reazem fix; 9 - matriţă

În această soluţie sârmele sunt

repartizate pe faţa interioară a inelului
şi după ce au fost întinse sunt fixate cu
pană conică introdusă prin presare cu
o presă hidraulică cu dublu efect.
Inelul este executat din oţel
moale, iar pana conică este executată
dintr-un oţel dur şi are suprafaţa
laterală filetată sau zimţată;

Inel cu pană conică

 sistemul cu teacă şi ancoră

 Teacă şi ancoră:
1 - tirant;
2 - teacă;
3 - ancoră;
4 - inel-matriţă;
5 - ancoră cap filetat;
6 - inel-presare;
7 - şaibe de completare;
8 - guseu de fixare

În acest sistem sârmele sunt introduse într-o teacă (executată din oţel normal),
în jurul unei bare cilindrice executată din oţel superior. În exterior teaca este filetată
pentru a permite montarea presei hidraulice de întindere a tirantului. Întregul
ansamblu este presat într-o matriţă, astfel încât peretele manşonului este deformat
plastic, iar sârmele sunt presate puternic pe bara centrală;
 sistemul pahar cu dornuri metalice.

Pahar cu dornuri
metalice:
1 - pahar; 2 - piuliţă;
3 - dornuri metalice

Între sârmele fasciculului puţin desfăcute în interiorul conic al paharului sunt

bătute puternic dornuri metalice cu diferite lungimi. Exteriorul paharului este filetat
încât se poate monta o piuliţă cu care se fixează capătul fasciculului şi presa de
întindere a tirantului.

3. CONSOLIDAREA GRINZILOR CU TIRANŢI RIGIZI

1. Aspecte generale
Consolidarea prin majorarea secţiunii tălpilor se poate realiza relativ simplu în
cazul grinzilor sudate; la grinzile nituite adăugarea unei platbande suplimentare la
talpă presupune scoaterea niturilor de cap existente şi apoi renituirea pachetului cu
platbandă adăugată, operaţie deosebit de laborioasă.

Consolidarea cu tiranţi constă în adăugarea, pe zonele unde secţiunea iniţială

este insuficientă, a unor elemente formate din bare drepte rigide, aceste elemente
nefiind legate solidar (continuu) cu secţiunea de bază a grinzii.
 Tiranţi din profile
laminate. Fixarea de
talpa întinsă pe zona
dintre ancoraje

Tiranţii introduşi în sistemul tablierului pot fi tiranţi simpli, fără un efort iniţial,
sau tiranţi pretensionaţi, având un efort iniţial de întindere.
Pretensionarea tiranţilor, realizată mecanic sau termic, măreşte eficienţa
acestora prin faptul ca se reduc eforturile unitare din încărcările permanente.

Pretensionarea tiranţilor, în cazul în care aceştia au un traseu poligonal

(sistem macaz) se poate realiza relativ simplu prin introducerea unor prese în dreptul
montanţilor, prin care se îndepărtează tirantul de talpă, urmând ca după tensionare
acesta să se fixeze definitiv, iar presa hidraulică se îndepărtează.

O astfel de schemă de tensionare a tiranţilor poligonali (sistem macaz sau cu

montant central).

Pretensionarea tiranţilor cu
presă în dreptul montantului:
1) tiranţi; 2) montant fixat la un
capăt;
3) presă hidraulică; 4)
rigidizare;
5) rigidizări transversale
scurte;
6) găuri ovale în capătul
nefixat
al montantului

Având în vedere faptul ca la tablierele metalice greutatea permanentă are, în

general, o pondere redusă în valoarea eforturilor unitare totale, nu este justificată în
general pretensionarea, care complică realizarea consolidării.
Consolidarea cu tiranţi rigizi se poate aplica şi pentru grinzile cu zăbrele.
Calculul consolidării cu tirant rectiliniu a grinzilor cu inimă plină

Soluţia cea mai simplă de consolidare este cea cu tirant drept, aşezat sub
talpa întinsă a grinzii, fixat la capete în blocuri de ancoraj, aflate la o anumita distanta
de capetele grinzii.

Grindă cu inimă plină

consolidată cu tirant rigid
(blocul de ancoraj)

Starea de eforturi în
grinda consolidată cu tirant
 Faza I: grinda neconsolidată, încărcată cu sarcinile permanente

Eforturile unitare normale vor fi:

- în talpa superioară:
MEg
 gs   zs
Iy,eff
(7.1.a)
- în talpa inferioară:
MEg
ig   zi
Iy,eff

unde: MEg   G  Mg

Faza II: tirantul se tensionează cu efortul Nt

Faţă de faza I se adaugă eforturile unitare:

N N e
Nst   t  t t z s
A br Iy,eff

Nt Nt  e t
Nit    zi
A br Iy,eff

Faza III: se încarcă grinda cu sarcinile utile (convoi)

În această fază grinda, iniţial simplu rezemată, devine static nedeterminată

(n=1), efortul din tirant creşte de la Nt la Nt+X, unde X este efortul de autotensionare.

Starea de eforturi unitare în grindă şi în tirant, ţinând cont de eforturile unitare

din fazele anterioare şi de efectul dinamic al încărcărilor utile va fi:

- în talpa superioară:
 Nt  X MEg  MEP  Nt  Xet  fy
s    zs 
A br Iy,eff M0

- în talpa inferioară:
N  X MEg  MEP  Nt  Xe t  fy
i   t  zi 
A br Iy,eff M0
- în tirant:
Nt  X fy
t   (întindere)
At  M0
unde:
- Iy,ef f - momentul de inerţie efectiv al secţiunii;

 pentru poduri feroviare:

MEP   Q  3  MP ;
MP  C  MLM71 , C fiind coeficientul creşterii încărcărilor utile.

 pentru poduri rutiere:

MEP   Q  MP ;
MP  C  MLM1

În cazul în care tirantul este nepretensionat, se va lua N t=0 şi relaţiile vor avea
forma simplificată:
X MEg  MEP  Xet  fy
s    zs 
A br Iy,eff M0

X MEg  MEP  Xet  fy

i    zi 
A br Iy,eff M0

X fy
t   (întindere)
A t  M0

Determinarea efortului de autotensionare în tirant

Efortul X de autotensionare din tirant se poate determina aplicând metoda

forţelor pentru rezolvarea ecuaţiei de condiţie a sistemului static nedeterminat.

11X  1P   X
unde:
t
m2
t
n2  e2 1 
11   dx   dx   t  
EI E A  EIy,br E t A t  t
0 y, br 0 t t  
 t
M m et t
1P   EIPy,br dx   EIy,br  ; X  
EA br
X
0

Determinarea efortului de autotensionare din tirant

et

EIy,br
Se obţine: X 
 e 2t 1 1 
   
 EIy,br EA br E t A t  t
 

unde:
MEP - diagrama de moment încovoietor din convoiul de calcul, în
sistemul static determinat;
m, n - diagramele de moment încovoietor şi forţă axială din X=1, pe
sistemul static determinat;
 - aria diagramei de moment încovoietor din încărcările cu convoiul de
calcul, în sistemul static determinat pe porţiunea de grindă aferentă
tirantului.
 Dacă tirantul este realizat ca element rigid Et=E:
et

Iy,br
X
 e 2t 1 1 
   
 Iy,br A br A t  t
 

În cazul grinzilor cu secţiune variabilă, în relaţiile de calcul se pot introduce

pentru momentul de inerţie şi aria grinzii, valorile medii ponderate ale acestora
calculate cu relaţiile:

Im 
 Ii   i ; Am 
 Ai  i
L L

Efectul tirantului asupra săgeţii

Săgeata grinzii se determină în funcţie de momentul încovoietor maxim pe

grindă şi din efectul de reducere datorat tirantului:



5 Mg  3  MP L2  
t
48EIm

 
L
Mt m X total et 2
în care: t   EIm dx 
8
t
EIm
L  4c 2 ; Xtotal
t  Nt  X
0

Săgeata  t produsă de
momentul încovoietor negativ
Mt  X total
t e t se obţine prin
metoda Mohr-Maxwell, figura
7.13.