Sunteți pe pagina 1din 17

II. ORGANELE SPECIFICE ALE MASINILOR DE RIDICAT

Introducere In fig. 1 şi 2 1 sunt reprezentate organele principale care intră în componenţa instalaţiilor de ridicat. Acestea sunt:

în componenţa instalaţiilor de ridicat. Acestea sunt: Fig. 1. Reprezentare schematizată a unei instalaţii de

Fig. 1. Reprezentare schematizată a unei instalaţii de ridicat şi transportat: 1-cârlig; 2-muflă mobilă; 3-rolă de cablu; 4- cablu; 5-tambur de cablu; 6-reductor; 7-motor electric; -8-cuplaj elastic; 9-cuplaj cu roată de frână; 10- frână cu saboţi; 11-motor electric; 12-cuplaj cu roată de frână; 13-frână; 14- reductor vertical;15-platforma căruciorului; 16-roţile de rulare ale căruciorului; 17-calea de rulare a căruciorului; 18-muflă fixă.

organe flexibile pentru ridicare şi tracţiune (4): frânghii; cabluri, lanţuri;

organe pentru ghidarea şi acţionare organelor flexibile: role, roţi profilate, tobe

(5);

organe pentru suspendarea şi apucarea sarcinilor: cârlige, ochiuri, cleşti, mufle, graifere (1);

organe de frânare şi blocare: opritoare, frâne (10, 13);

organe pentru deplasare: roţi de rulare, şine(16, 17);

organe pentru acţionare: electromotoare (11), manivele, roţi de manevră;

structura metalică de susţinere.

1 Căzilă Aurica, Echipamente de transport uzinal, Ed. “Transilvania Press” Cluj-Napoca, 1994.

5 4 2 7 1 6
5
4
2
7
1
6

3

Fig. 2. Reprezentarea schematizată a unei macarale rotitoare staţionară: 1-coloană; 2-braţul macaralei; 3-echipamentul de ridicare al sarcinii (palanul); 4-tamburul de cablu; 5, 6-lagăre; 7- transmisia pentru acţionarea macaralei.

III. ORGANE FLEXIBILE PENTRU RIDICARE ŞI TRACŢIUNE

3.1 Frânghiile Sunt confecţionate din: in sau cânepă; bumbac, iută, sizal, manila; Fibrele sunt răsucite în fire; firele sunt răsucite în toroane (sensul de rire în toroane este invers celui de răsucire în fire, pentru a nu se de-răsuci structura); toroanele sunt răsucite în frânghii (acelaşi mod de răsucire, pentru a se împiedica desfacerea structurii). Impregnarea frânghiilor are ca scop împiedicarea putrezirii, dar impregnarea produce şi o scădere a rezistenţei mecanice lla tracţiune cu circa 10%. Calităţi de frânghii, conform STAS 2203-82:

o

calitatea I, cu σ a =100daN/cm 2 ;

o

calitatea a II-a, cu σ a =90daN/cm 2 .

Frânghiile se utilizează numai la instalaţiile de ridicat manuale. 3.1.1. Calculul frânghiilor Diametrul frânghiei se calculează din condiţia de rezistenţă la tracţiune: σ max ≤σ a şi pe baza criteriului coeficientului de siguranţă:

c

F

r

F

1

(1)

unde F r este forţa de rupere; F=forţa de tracţiune la sarcina nominală. In ipoteza unei distribuţii uniforme a efortului normal pe întreaga secţiune a frânghiei (un cerc) rezultă tensiunea normală la tracţiune, σ t :

 

t

F

4F



d

2

4

 d

2



a

(2)

unde φ este coeficientul "de umplere" a secţiunii circulare.

Se recomandă ca frânghia să fie petrecută peste role sau tobe având diametrul

D>(7

neglijabile în raport cu cele rezultate din tracţiune.

10)d,

pentru ca tensiunile maxime din solicitarea la încovoiere să fie

3.2. Cablurile din oţel

3.2.1. Structura:

inima: care poate fi: sârmă, cablu sau frânghie etc;

sârme înfăşurate elicoidal în jurul inimii; toroane înfăşurate în jurul inimii.

Se foloseşte sârma de oţel, trefilată, de înaltă rezistenţă

R =120

0,5mm şi 6mm.

200daN/cm

2 ), având carbon mult în compoziţie (~0,6% C) şi diametre între

3.2.2. Tipuri de cabluri:

a) cabluri simple, la care fiecare sârmă este înfăşurată o singură în jurul axului cablului. De exemplu:

-cablu 1+6=7 sârme (1 fir-inima şi altele 6, de acelaşi diametru, înfăşurate

elicoidal în jurul inimii); -cablu 1+6+12=19 sârme (două straturi înfăşurate în sensuri opuse); - cablu 1+6+12+18=37 sârme (trei straturi înfăşurate în sensuri opuse), etc.

b) cabluri duble, care sunt alcătuite prin înfăşurarea a câteva (de obicei 6)

cabluri simple (toroane), în jurul unei inimi;

c) cabluri triple, alcătuite din câteva (de obicei 6) cabluri duble.

La maşinile de ridicat se folosesc aproape exclusiv cabluri duble.

de ridicat se folosesc aproape exclusiv cabluri duble . Fig. 1 Construcţia cablului simplu deschis Fig.

Fig. 1 Construcţia cablului simplu deschis

cabluri duble . Fig. 1 Construcţia cablului simplu deschis Fig. 3 Cablu triplu: 6x6x7 sau H+6[H1+6(1+6)]

Fig. 3 Cablu triplu: 6x6x7 sau H+6[H1+6(1+6)]

3.2.3. Clasificarea cablurilor duble

sau H+6[H1+6(1+6)] 3.2.3. Clasificarea cablurilor duble b Fig. 2 Cablu dublu de construcţie normală: a -
sau H+6[H1+6(1+6)] 3.2.3. Clasificarea cablurilor duble b Fig. 2 Cablu dublu de construcţie normală: a -

b Fig. 2 Cablu dublu de construcţie normală: a-cu inimă vegetală H+6 (1+6); b-cu inimă metalică M+6 (1+6+12)

a

1. După forma secţiunii transversale a cablului:

-rotunde;

-plate.

2) După forma secţiunii transversale a toronului:

-toron rotund -toron triunghiular;

-toron oval.

3) După materialul inimii:

-cu inimă:

-vegetală:

-tare: sizal, manila; -moale: cânepă, bumbac, iută;

-metalică; -sintetică: nylon, capron, poliamidă etc; -minerală: azbest. 4) După numărul straturilor de toroane:

-cabluri normale (cu un singur strat de toroane); -cabluri concentrice, cu două sau mai multe straturi de toroane. 5) După tipul contactului dintre sârmele unui toron:

-cabluri obişnuite, la care, folosirea sârmelor de acelaşi diametru conduce la

creşterea pasului de înfăşurare la straturile exterioare faţă de cele interioare şi la un contact punctiform între ele; -cabluri compound, la care, folosirea sârmelor de diametre diferite şi realizarea aceluiaşi pas al înfăşurărilor din straturi diferite, conduce la un contact liniar între sârme. Aceste din urmă cabluri pot fi:

-de construcţie Seale, la care fiecare toron are inima dintr-o sârmă groasă, 1 sau 2 straturi din sârmă subţire şi încă un strat din sârmă groasă; - de construcţie umplută (Warrington-Seale), la care inima şi primul strat sunt din sârmă groasă, urmează un strat de umplutură din sârmă mai subţire şi apoi încă un strat din sârmă groasă (de diametrul celei de la interior); -de construcţie Warrington, la care jumătate din sârmele stratului exterior ale toronului au diametrul ce puţin egal cu cu cel al sârmelor din stratul interior, restul sârmelor fiind subţiri (şi intercalate cu cele groase). 6) După felul acoperirii sârmelor:

-sârmă mată (fără acoperiri de protecţie); -sârmă zincată; -sârmă cositorită. 7) După sensul de înfăşurare:

-cabluri (toroane) înfăşurate pe dreapta (înfăşurare tip Z); -cabluri (toroane) înfăşurate pe stânga (înfăşurare tip S). 8) După modul reciproc de înfăşurare a cablului şi toronului:

-cabluri cu înfăşurare paralelă, la care sensul de infăşurare a sârmelor din toron este acelaşi (Z sau S) cu sensul de cablare a toroanelor; -cabluri cu înfăşurare în cruce (Z sau S), la care sensul de înfăşurare a sârmelor este opus sensului de înfăşurare al toroanelor; -cabluri cu înfăşurare mixtă; 9) După rezistenţa la rupere a sârmei:

-calitatea I:

σ r =120daN/cm

2 ;

-calitatea a II-a:

σ r =140daN/cm

2 ;

-calitatea a III-a:

σ r =180daN/cm

2 .

Lungimea de fabricaţie a cablurilor este multiplu de 250m. Inădirea sârmelor cablului se face prin sudură dacă diametrul sârmei este d>0,7mm, sau prin petrecerea cap peste cap în timpul înfăşurării pentru sârmele mai subţiri de 0,7mm. Cablurile din oţel se utilizează la majoritatea instalaţiilor de ridicat, preferându-se cablurile normale cu secţiunea rotundă, de tip compound, cu sârmă mată (în medii corozive, cu sârmă zincată), de calitatea a III-a, cu înfăşurarea în cruce.

a b Fig. 4. Cablu dublu, construcţie flexibilă: a -toroane cu un singur strat (h+12),

a

a b Fig. 4. Cablu dublu, construcţie flexibilă: a -toroane cu un singur strat (h+12), cablu

b

Fig. 4. Cablu dublu, construcţie flexibilă: a-toroane cu un singur strat (h+12), cablu 6x12 – H+6(h+12); b- toroane cu două straturi (h+9+15), cablu 6x24 –

H+6(h+9+15).

3.2.4. Calculul cablurilor Sârmele din cabluri sunt supuse unei solicitări compuse de tracţiune cu încovoiere şi răsucire, la care se adaugă şi strivirea (compresiunea) de contact, într-un regim dinamic care conduce la oboseala materialului. Simplificarea calculului cablurilor se poate face pe baza considerării doar a solicitării la întindere, în regim static, sub acţiunea forţei de întindere (STAS 7526 - 91), iar verificarea se poate efectua la solicitarea compusă de încovoiere cu tracţiune, precum şi la durabilitate. Dimensionarea din ipoteza de rezistenţă la rupere (la tracţiune) se poate face considerând forţa de rupere (întindere)

F

r

c

F

(3)

unde c=coeficientul de siguranţă; F=forţa de întindere din ramura de cablu. Considerând forţa de rupere efectivă mai mică decât forţa de rupere teoretică:

F

r,ef .

0,88 F

r,teor

(4)

calculul de dimensionare se va face cu forţa teoretică:

F

0,88 0,88

Deci

F r,teor

r,ef .

c

F

(5)

d

2

c

c

F

4 0,88 

r

`

(6)

de unde se calculează diametrul cablului:

d

c

2

c  F 0,88  r
c
 F
0,88 
r

(7)

Valoarea obţinutădin (7) reprezintă limita minimă a diametrului cablului. Diametrul efectiv se adoptă din seria de valori puse la dispozţie de producători. In conformitate cu prevederile STAS 7596/91, diametrul cablului se determină cu relaţia:

(8)

unde S=F este forţa din cablu; C este o constantă calculată în funcţie de rezistenţa la rupere şi coeficientul de siguranţă (vezi anexa I, de la sfârşitul capitolului):

(9)

d C

S
S

2

c  0,88  r
c
0,88 
r

C

N

mm

2

,

De exemplu, pentru grupa M3 de funcţionare şi o rezistenţă de rupere σ r =1570

se poate deduce un coeficient de siguranţă, c=8,78. Forţa F (numita în STAS sarcina S) se compune din: sarcina maximă+greutatea dispozitivului de prindere+greutatea cablului. 3.2.5. Verificarea cablurilor la solicitarea compusă Tensiunea normală rezultantă din solicitările de întindere şi încovoiere trebuie limitată de tensiunea normală admisibilă:

rez

 

tract

 

inc

  

a

r

c

(10)

unde: σ tract =tensiunea normală a solicitării de tracţiune sub acţiunea încărcării maxime

(sarcina maximă+greutatea dispozitivului de prindere+greutatea cablului); σ inc =tensiunea normală maximă (de întindere) din solicitarea la încovoiere, sub acţiunea aceleeaşi încărcări; c=coeficientul de siguranţă, cu valori recomandate între 3,5 şi 4,5. La solicitarea de întindere tensiunea normală se calculează cu relaţia:

tract

F

A

(11)

în care A este aria secţiunii cablului. Tensiunea normală maximă la solicitarea la încovoiere se determină pe baza consideraţiilor geometrice de deformare a cablului de diametru d petrecut peste un cilindru rigid, de diametru D (fig. 5):

Legea lui Hooke exprimă tensiunea normală, σ, ca o funcţie liniară a deformaţiei specifice, ε:

i

E

  

E

l

l

0

(12)

unde E= modulul de elasticitate longitudinal (Young) al materialului sârmei; Δl=alungirea firului situat la exteriorul cablului, în ipoteza că acesta nu este înfăşurat în jurul inimii şi că secţiunea cablului nu suferă nici o deformaţie (rămâne circulară); l 0 =lungimea iniţială a cablului, practic egală cu lungimea fibrei neutre, care poate fi considerată axa cablului. Alungirea cablului Δl se exprimă:

l

l

'

l

0

 

D

2

d



D

2

d

2



d

2

(13)

iar deformaţia specifică a sârmei din exteriorul curburii cablului, se calculează:

B  C d F D F Fig. 5. Incovoierea unui cablu pe un cilindru
B
C
d
F
D
F
Fig. 5. Incovoierea unui cablu pe un cilindru rigid.

 

l

d (14)

l

0

D

d

In general D>>d (diametrul

cilindrului-rolă, tobă- este mult mai

mare decât diametrul cablului),

ceea ce permite scrierea

deformaţiei specifice:

 

d

D

(15)

deci tensiunea normală din

încovoiere (în ipotezele

simplificatoare pe care le-am formulat) este:

i

E

d

D

(16)

Cablul real, petrecut peste cilindrul rigid, se turteşte pentru că sârmele alunecă în lateral unele în faţă de altele. Turtirea este atenuată de înfăşurarea sârmelor în jurul înimii (în toron) şi a înfăşurării toroanelor în jurul inimii cablului. Cu cât pasul înfăşurării este mai mic cu atât cablul este mai rigid şi se turteşte mai puţin. Rigiditatea cablului este însă un factor care înrăutăţeşte manevrabilitatea şi contribuie la uzura prematură. Prin urmare, cablurile pentru instalaţiile de ridicat se confecţionează adoptând un compromis în ceea ce priveşte răsucirea sârmelor şi a toroanelor, pentru a le conferi o anumită flexibilitate, dar şi o rigiditate. Relaţia (16) se corectează (Bach):

i

   E

d

D

unde factorul de corecţie este:

3

8

(17)

(18)

Tensiunea normală rezultantă este (din (10)):

rez

 

tract

 

inc

F

A

  

E

d

D

r

c

(19)

unde E=2,1·10 5 N/mm 2 (modulul de elasticitate, Young, al materialului sârmelor) Prin urmare, aria secţiunii transversale a cablului trebuie să îndeplineacă condiţia:

A

F

d

r  

E

c D

(20)

3.2.6. Verificarea cablurilor la durabilitate Distrugerea sârmelor cablului este un fenomen cauzat de oboseala materialului şi de tensiunile mari care se dezvoltă mai ales la contactul cu organele de acţionare şi de ghidare. Relaţia de calcul a durabilităţii este:

D u

Z

r

N

[ani]

(21)

unde:

Zr=numărul de îndoiri până la rupere (care se poate determina experimental):

Z

r

C

0

8,5

C

1

C

2

t

D

d

8

1

(22)

dat în funcţie de calitatea sârmei (C 0 ), construcţia cablului (C 1 ), diametrul cablului (C 2 ), raportul dintre diametrul primitiv al organului de ghidare (acţionare) şi diametrul

cablului

D

d

, tensiunea normală la întindere σ t ,

N=numărul de îndoiri pe an, în funcţie de schema de montaj şi de durata de funcţionare. Diametrul primitiv al organelor de ghidare/acţionare se recomandă să respecte condiţia

D≥k 1 ·k 2 ·d

(23)

unde k 1 este un coeficient care se adoptă în funcţie de tipul maşinii de ridicat;

k 2 =coeficient –în funcţie de structura constructivă a cablului. Durabilitatea cablului depinde în mare măsură de gradul său de uzură, de aceea este necesară verificarea zilnică a stării sale. Ruperea unei sârme nu influenţeaza capacitatea de lucru al unui cablu, dar creşterea numărului de sârme rupte conduce la creşterea pericolului de ruperii bruşte. Pentru a preîntâmpina accidentele, cablurile se înlocuiesc atunci când numărul de fire rupte pe distanţă de un pas de înfăşurare a toroanelor depăşeşte o anumită valoare 2 . Numărul de fire de sârmă rupte care indică necesitatea înlocuirii cablurilor

Destinaţia

Coeficientul de siguranţă cu care a fost calculat cablul

 

Construcţia cablului

 

cablului

6 x 19

6 x 37

Cablare în

Cablare

Cablare în

Cablare

cruce

paralelă

cruce

paralelă

Numărul de fire rupte, pe lungimea unui pas, la care cablul trebuie să fie înlocuit

Macarale şi

Până la 6

12

6

22

11

mecanisme

6-7

14

7

26

13

de ridicat

Peste 7

16

8

30

15

Ascensoare

Până la 9

14

7

23

12

9-10

16

8

26

13

10-12

18

9

29

14

12-14

20

10

32

16

14-16

22

11

35

17

Peste 16

24

12

38

19

3.3. Legarea cablurilor Aplicaţiile concrete impun anumite montaje pentru a lega cablurile de organele de acţionare. Elementele de legare sunt (fig. 6 3 ):

de acţionare. Elementele de legare sunt (fig. 6 3 ): Ocheţi Manşon turnat Manşon cu o

Ocheţi Manşon turnat Manşon cu o pană Manşon cu două pene

Fig. 6. Metode de fixare a cablurilor: a-cu ochet matisat (l=40mm la cabluri cu d<12mm, l=700mm la d>12mm): 1-ochet; 2-porţiune matisată; b-fixare prin manşon cu plumb; c-fixare prin manşon cu pană; d-fixare cu clemă.

2 Segall, H., Maşini de ridicat şi de transportat pentru construcţii, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1966 3 Căzilă, A., Echipamente de transport uzinal, Transilvania press, Cluj-Napoca, 1994.

3.4.

Rolele de cablu

Diametrul rolelor de cablu şi profilul lor este standardizat (STAS 3208-72). Din punct de vedere funcţional dintr-o schemă cinematică, se pot deosebi role:

-fixe;

-mobile;

-multiplicatoare de forţă; -multiplicatoare de spaţiu.

- multiplicatoare de forţă; - multiplicatoare de spaţiu. Fig. 7. Profilul canalului la rola de cablu

Fig. 7. Profilul canalului la rola de cablu

de spaţiu. Fig. 7. Profilul canalului la rola de cablu Fig. 8. Elementele goemetrice principale ale

Fig. 8. Elementele goemetrice principale ale unui tambur de cablu

3.5. Calculul şi verificarea tamburilor de cablu

Tamburii pe care se înfăşoară calurile pot fi de formă cilindrică sau conică, cu suprafaţa netedă sau canelată. Pe tamburii netezi strivirea cablurilor înfăşurate în mai multe straturi reduce durabilitatea cablului. La tamburii canelaţi uzarea cablului este mai redusă decât la cei netezi. Tamburii se execută din fontă (Fc200) sau din oţel (OT400), prin turnare. Tamburii instalaţiilor mari se execută prin sudare.

Tamburii instalaţiilor mari se execută prin sudare. Fig 9. Schematizarea solicitării tamburelui pentru

Fig 9. Schematizarea solicitării tamburelui pentru calculul grosimii peretelui.

Solicitările peretelui tamburului de cablu sunt: răsucire, încovoiere şi compresiune transversală (radială). Aceasta din urmă dezvoltă tensiunile cele mai importante, din cauză care calculele se fac numai la compresiune transversală. Tamburul poate fi considerat un tub cu pereţi groşi supus unei presiuni exterioare provenită din cablul înfăşurat. Se consideră o jumătate de inel, de lăţime egală cu pasul înfăşurării, s 1 , (fig. 9 4 ), asupra căruia acţionează cablul întins de forţa F 1 . Se detaşează o zonă elementară situată între planele unui unghi diedru dφ, de arie dA, pe care acţionează forţa dP:

dP=pdA unde p este presiunea de contact datorată înfăşurării cablului. Condiţia de echilibru se scrie:

(24)

2F

1

pD

2

0

e

dP cos

s

1

sin

2

pdA cos



2

 

0

|

0

pD s

e

1



2

0

pD

e

s

1

cos

d

 

(25)

unde: D e = dimetrul exterior al tamburului; s 1 = pasul înfăşurării. Rezultă presiunea de contact:

p

D

2F

e

1

s

1

(26)

şi tensiunea normală maximă (de compresiune), care se obţine pe suprafaţa interioară în direcţie circumferenţială 5 , pentru p e =p:

2

D

2

e

,max

D

2

e

2e

D

i

D

2

i

 1

Considerând D e -D i =2e şi

,max

2e

D

i

2

D

e

D

i

2e

2D

i

2

p

p

rezultă:

D

2

i

  2e

D

i

1

2

2e

D

i

e

D

i

1

p

D

i

2e

 

p

(27)

a,c

(28)

Inlocuind presiunea exterioară determinată anterior (26), se obţine:

,max

D

i

2F

1

 

D

i

2F

1

1

F 1 F

1

2e

 

D

e

s

1

2e

 

(D

i

2e)

s

1

e

1

2e  

i

D

 

e

s

1

 

s

1



a,c

unde σ a,c = tensiunea normală admisibilă la compresiune a materialului tamburului. Se poate deduce grosimea minimă a peretelui tamburului:

e

min

F

1

s

1



a,c

Se recomandă ca valorile tensiunii normale admisibile la compresiune, σ a,c , se adopte:

4 Căzilă, A., Echipamente de transport uzinal, Transilvania press, Cluj-Napoca, 1994. 5 Deutsch, I., Rezistenţa materialelor, Ed. didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1979, p.525-526.

- tensiunea normală de rupere la compresiune raportată la un coeficient de

siguranţă, c=5-pentru fonte;

- tensiunea normală de curgere raportată la un coeficient de siguranţă, c=2 -

pentru oţel turnat. 3.5.1. Verificarea tamburilor la solicitarea compusă de încovoiere cu răsucire Tamburii cu diametre şi lungimi mari trebuie verificaţi la solicitrea compusă de încovoiere cu răsucire. Tensiunea normală echivalentă este:

2 M    2 M t  i    e a
2
M
 
2
M
t 
i
 

e
a
W

unde: M i este momentul încovoietor maxim;

M t =momentul de torsiune maxim;

W=modulul de rezistenţă axial al tamburului considerat ca o grindă:

W

D

4

e

D

4

i

32D

e

;

α=coeficient care ţine seama de diferenţa dintre tensiunile periculoase la încovoiere şi torsiune: α=0,75.

3.5.2. Verificarea stabilităţii locale a peretelui tamburului cilindric Tamburii de dimensiuni mari (D e >100e) trebuie verificaţi la stabilitatea formei cilindrice sub sarcina de compresiune. Pentru aceasta se determină presiunea critică (la care este posibil să se producă flambajul local al peretelui) cu relaţia 6 :

p

c

5,38 10

6

2e   

   

3

D

i

1

24

D

i

4

4

16 l

, în [N/cm 2 ],

dacă:

D i =diametrul interior, în [cm]; l=lungimea tamburului (tobei) între pereţii laterali sau între nervurile de rigidizare, în [cm]; e=grosimea peretelui tamburului, în [mm]. Se recomandă, pentru menţinerea stabilităţii pereţilor cilidrici, ca valoarea presiunii critice să fie cu cel puţin 50% mai mare decât presiunea rezultată din înfăşurarea cablului întins de sarcina nominală:

p c (1,5 2)·p

La tobele netede, pe care cablul se înfăşoară în mai multe straturi, tensiunile normale maxime cresc odată cu adăugarea fiecărui strat. Grosimea peretelui e se recomandă să se adopte cu relaţia:

e=0,02·D e +(6

10)

[mm]

unde D e =diametrul exterior al tamburului, în [mm]. Tensiunea normală maximă care se dezvoltă în peretele tamburului se verifică cu relaţia:

max

F 1 K

e

s

1

unde factorul K are valorile 7 :

6 Segall, H., Maşini de ridicat şi de transportat pentru construcţii, Ed. didacticşi pedagogică, Bucureşti,

1966.

7 Ib idem.

K

K

K

K

1

1

1

1

1

1 

2

 

3

(1



)(1

 

2

3

12



)

11

2

(1



)(1

2

4 30

 



)(1

70

 

3

2

 

)

50

3

(1



)(1

 

2

)(1

 

3

)(1

 

4

)

pentru două straturi;

pentru trei straturi;

pentru patru straturi;

pentru cinci straturi.

Coeficientul λ se determină cu relaţia:



E

c

A

c

E

t

A

t

unde:

E c =8000

10000

[kN/cm 2 ]=0,08

0,1

MPa este modulul de elasticitte al cablului;

A c = suprafaţa secţiunii transversle a cablului; E t = modulul de elasticitate al materialului tamburului; A t =e·s 1 = suprafaţa secţiunii peretelui tamburului pe lungimea unui pas.

Anexa 1 13

Anexa 1

Anexa 1 13

13

14
14

14

15
16
17

17