TEMA 1

SISTEME DE TRANSPORT

1.1 Sisteme de transport: sistemul de transport rutier, sistemul de transport pe calea ferată,
sistemul de transport maritim, sistemul de transport aerian

Transporturile au apărut ca activitate de sine-stătătoare şi s-au dezvoltat, diversificat şi

modernizat pe măsura amplificării schimbului de mărfuri, a vehiculării unor cantităţi mari de
bunuri materiale şi a unui număr sporit de pasageri. Evoluţia transporturilor în decursul istoriei e
spectaculoasă dacă se urmăreşte saltul realizat din momentul în care omul reprezenta atât
mijlocul, cât şi forţa de transport, până în momentul actual caracterizat prin folosirea celor mai
complexe echipamente şi tehnologii de transport.
Capitolul evidenţiază particularităţile, cerinţele şi caracteristicile activităţii de transport,
sistemele de transport, caracteristicile acestora, precum şi clasificarea transporturilor .

1.1. Particularităţi, cerinţe şi caracteristici ale activităţii de transport

Transportul reprezintă o latură importantă a activităţii economice, prin care se realizează

deplasarea bunurilor materiale şi oamenilor cu ajutorul unui vehicul sau instalaţii speciale în
vederea satisfacerii necesităţilor materiale şi spirituale ale societăţii.
Ca activitate economico-socială transporturile au apărut şi dezvoltat odată cu societatea şi
civilizaţia umană. De-a lungul timpului un impuls puternic dezvoltării transporturilor a fost dat
de marile descoperiri geografice, secolul XV - XVI, care au accelerat apariţia pieţei mondiale şi
a transportului internaţional.
O influenţă deosebită asupra dezvoltării transporturilor a avut-o inventarea maşinii cu
abur (sec. XVII), care a facilitat apariţia căilor ferate şi a navigaţiei maritime.
Un alt punct de reper în dezvoltarea transporturilor a fost construcţia primului automobil
acţionat de un motor cu ardere internă (1805) şi apoi motorul cu ardere internă cu aprindere prin
scânteie (1889); primele căi ferate în 1830; construcţia primului avion în anul 1905.
Transporturile reprezintă acea ramură a economiei care prin deplasarea în spaţiu a
bunurilor materiale asigură legăturile între fazele procesului de reproducţie, între diferitele stadii
ale aceleiaşi faze, precum şi legăturile între punctele de pe traseele utilizate în traficul de mărfuri
sau persoane.
Ca ramură distinctă a sferei producţiei materiale, transporturile prezintă unele
particularităţi :
1. Procesul de producţie al transporturilor îl constituie deplasarea în spaţiu a bunurilor
materiale sau al oamenilor. În transport nu se produc bunuri materiale, ci prin transport se
efectuează deplasarea acestora. Rezultatul muncii în transport, deşi nu capătă formă materială
independentă de însuşi procesul muncii, se concretizează în valori de întrebuinţare. Transportul,
4
continuând procesul de producţie prin serviciile pe care le efectuează, adaugă valoare produselor
transportate, rezultă că transportul este o activitate productivă.
Ceea ce este particular valorii de întrebuinţare produsă în transportul de mărfuri constă în
faptul că ea se consumă chiar în timpul procesului de transport, deci momentul creării valorii de
întrebuinţare coincide cu momentul consumării ei.
Procesul de producţie în transport implică existenţa următoarelor elemente constitutive:
mijlocul de transport pus în mişcare de o forţă motrice; forţa de muncă pentru a acţiona asupra
mijloacelor de transport sau pentru a servi procesul de transport; drumurile sau calea de
transport; instalaţiile şi mijloacele fixe care intră în dotarea punctelor de încărcare-descărcare,
transbordare a mărfurilor, precum şi a punctelor de urcare şi coborâre a oamenilor.
2. În activitatea de transport nu se creează bunuri materiale, ci efecte utile. Proprietăţile şi
utilitatea bunurilor deplasate rămân aceleaşi, numai ca ele au fost transportate pentru a fi
consumate în alt loc decât cel unde au fost produse. Întrucât transporturile nu produc bunuri
materiale concrete, efectul util rezultat din activitatea de transport se măsoară cu ajutorul unor
unităţi de măsură specifice mijlocului de transport: tone-km în transportul auto şi feroviar, tone-
mile pentru transportul maritim, etc. Transportul, neproducând bunuri materiale, nu utilizează
materii prime.
3. Procesul de muncă în cadrul transportului îl formează tocmai procesul de producţie al
transportului, adică procesul de producţie se poate confunda cu perioada de muncă, efectuându-
se în acelaşi timp.
4. Transportul de mărfuri este o activitate economică ce se desfăşoară atât în sfera
producţiei, cât şi în cea a circulaţiei produsului social. Pornind de la acest fapt distingem două
categorii de transporturi:
 transporturi interioare – reprezintă transporturile din cadrul unităţilor productive, prin care se
efectuează deplasarea materiilor prime, materialelor, mijloacelor de muncă, a forţei de muncă,
etc., de la o secţie de producţie la altă secţie, de la un atelier la altul, etc.
 transporturi comerciale – se desfăşoară în sfera circulaţiei şi pentru procesul de circulaţie, în
vederea consumului productiv şi neproductiv.

Pentru a răspunde scopului urmărit, transporturile, respectiv mijlocul de transport, trebuie să

îndeplinească o serie de cerinţe de ordin tehnico-economic:
 siguranţă în circulaţie ;
 regularitate în circulaţie – respectarea graficelor de circulaţie;
 ritmicitate în transporturi – repetarea regulată, pe o perioadă de timp dată, a aceleiaşi activităţi
de transport;
 rapiditate – reducerea timpului de circulaţie a mărfurilor şi oamenilor;
 asigurarea integrităţii cantitative şi calitative a mărfurilor;
 cost cât mai redus în efectuarea transporturilor;
 poluare minimă a mediului înconjurător.
5
Analizând tendinţele actuale ale organizării activităţii de transporturi în ţările cu economie
dezvoltată, precum şi în ţara noastră putem desprinde următoarele caracteristici fundamentale
ale activităţii de transport:
1. tratarea unitară a întregului proces: ambalare, depozitare, încărcare, transport,
descărcare, depozitare, în care continuitatea procesului, reducerea operaţiilor de manipulare şi
mecanizarea celorlalte care rămân precum şi păstrarea integrităţii calitative şi cantitative a
mărfurilor sunt factori esenţiali.
2. strânsa cooperare tehnico-organizatorică a diferitelor sisteme şi mijloace de transport
în funcţie de sfera economică a acestora;
3. intensificarea eforturilor tehnico-organizatorice în vederea măririi vitezei de circulaţie
a mărfurilor între producător şi consumator de către toţi factorii care participa la producţie ,
depozitare, transport si manipulare;
4. în procesul de transport mijlocul de producţie şi forţa de muncă au un caracter mobil
foarte pronunţat, executându-se pe spaţii mult mai mari decât alte procese;
5. concomitenţa proceselor de producţie, de muncă şi de consum, perfecta lor
simultaneitate;
6. rezultatul procesului de transport nu poate fi stocat. Caracterul nestocabil al serviciilor
de transport are repercusiuni directe atât asupra gradului de utilizare a capacităţii de transport cât
şi asupra cererii de prestaţii de transport.

1.2. Sisteme de transport. Caracteristici ale acestora. Clasificarea sistemelor de transport

În alcătuirea şi organizarea transporturilor intră trei elemente de ordin tehnic: drumul

(calea), mijlocul de transport şi forţa motrice a mijlocului de transport. Pornind de la
caracteristicile elementelor tehnice ale activităţii de transport, precum şi ale încărcăturii care
urmează a fi deplasată, transporturile pot fi clasificate în diferite moduri:

a) După calea de transport:

a1. transport pe căi naturale (ape fluviale, mari, oceane, aer);
a2. transport pe căi amenajate create special de om (auto, cale ferată, conducte, etc.).

b) După mijloacele de transport întrebuinţate:

b1. Transport feroviar - efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor materiale şi oamenilor cu

ajutorul mijloacelor de tracţiune (locomotivele) si a mijloacelor tractate (vagoanele) care circula
pe trasee fixe (caile ferate). Se caracterizează prin:
regularitatea efectuării circulaţiei indiferent de anotimp, atât ziua cat si noaptea;
capacitate mare de transport pe distante medii si lungi;
este adaptat pentru transportul mărfurilor de masa în trenuri complete sau grupe de
vagoane;
6
 viteza relativ mare rezultând o durata relativ mica a transporturilor de mărfuri şi calatori;
costul transporturilor pe calea ferata pe unitate de marfa sau pe calator, este mai ridicat
decât în cazul mijloacelor fluviale, maritime sau prin conducte, dar mai mic decât în cazul
transporturilor auto şi aerian;
costul întreţinerii mijloacelor de transport pe calea ferata a liniilor şi a staţiilor de cale
ferată este mai ridicat comparativ cu costurile corespunzătoare la celelalte feluri de
transport.

Figura 1.1.

b2. Transport rutier – efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor materiale şi oamenilor cu

ajutorul autovehiculelor care sunt mijloace de transport autopropulsate.
Se caracterizează prin :
mijloacele de transport auto dispun de mobilitate mare putând fi întrebuinţate în
funcţie de vreme pe orice drum.
mijloacele de transport auto nu sunt legate de trasee fixe; sunt adecvate pentru
transportul de mărfuri la care este importanta viteza de livrare sau eliminarea transbordărilor;
mijloacele de transport auto se deplasează cu rapiditate, ca urmare a vitezei comerciale
mari, a simplităţii operaţiilor tehnologice la punctele de încărcare şi descărcare, a inexistentei
staţionarilor obligatorii;
se impun pe distante scurte;
investiţiile necesare organizării transportului auto sunt în general reduse;
exploatarea mijloacelor de transport auto ocazionează însă cheltuieli mari.

b3. Transportul aerian – efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor materiale şi a oamenilor cu

ajutorul aeronavelor care sunt mijloace de transport aerian cu sistem propriu de propulsare. Se
caracterizează prin:
rapiditate de deplasare pe trasee foarte lungi;
regularitate, dată de posibilitatea efectuării transportului după un program precis, atât
ziua cât şi noaptea;
oportunitatea folosirii aeronavelor la transportul mărfurilor cu valoare mare şi în

7
 cantităţi mici, a mărfurilor perisabile sau de sezon pe distante lungi la care este mai
importanta viteza de livrare decât costul transportului;
costul de transport este cel mai ridicat.

Figura 1.2.

b4. Transportul naval (fluvial şi maritim) – efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor materiale
şi oamenilor cu ajutorul navelor care pot fi mijloace de transport autopropulsate sau fără sistem
propriu de propulsare. Se caracterizează prin :
capacitate mare de încărcare si transport a navelor;
asigura legaturi economice cu porturi din diverse puncte de pe glob, în condiţii de
eficienţă ridicată;
navele sunt adecvate pentru transportul mărfurilor de masa, cu valoare redusă;
are cel mai redus cost comparativ cu celelalte mijloace de transport, dar în majoritatea
cazurilor intervin transbordări şi transporturi auxiliare care măresc costul de transport.

Figura 1.3.
b5. Transportul prin conducte – este utilizat pentru deplasarea mărfurilor lichide sau gazoase, pe
distanţe scurte determinate de relaţia directă dintre producător si consumator. Se caracterizează
prin: cost scăzut şi pierderi minime la manipulare; independenţa faţă de condiţiile atmosferice;

8
nu afectează mediul înconjurător; regularitate, fără cursă în gol; personal de deservire foarte
redus.

b6. Transportul cu mijloace speciale (funicular, teleferic, etc.).

c) După obiectul activităţii de transport

c1. Transport de mărfuri - are ca obiect de transport bunuri materiale, fiind format în întregime
din operaţii executate pe baza planurilor operative de transport. Transportul de mărfuri se
clasifică în funcţie de tehnologia de transport aleasă în :
❖ transporturi directe: se caracterizează prin faptul ca în cadrul aceluiaşi proces de
transport între expeditor (E) şi destinatar (D) se foloseşte un singur mijloc de transport.
Transportul direct poate fi :
- transport auto:
E D
- transport feroviar: când cei doi parteneri, expeditorul E şi destinatarul D dispun de
linie de cale ferata industrială:

E S1 S2
L.I. – L.I.
D
unde: CF ind CF normală CF ind
S1 - staţia de cale ferata care serveşte expeditorul, legătura între E şi S 1 se face prin cale
ferată industrială;
S2 - staţia de cale ferată care serveşte destinatarul, legătura între S 2 şi D se face prin cale
ferată industrială;
Porţiunea dintre S1 şi S2 este parcursă pe cale ferată normală, vagoanele fiind constituite
în trenuri de diferite categorii.
Aceasta schema de transport se mai numeşte transport în vagoane complexe în varianta
L.I. - L.I. (linie industrială - linie industrială). În acest caz, vagonul aflat la E este încărcat cu
marfă; cu ajutorul unei locomotive de manevră, vagonul este dus în staţia S1, unde este inclus
într-un tren de marfă cu destinaţia staţia S2. În staţia S2 vagonul este preluat de altă locomotivă
de manevră, dus în D, unde are loc descărcarea.

- transport naval - presupune ca E şi D să fie racordaţi la un terminal portuar.

- transport prin conducte:

E D

❖ transporturi combinate sunt acele transporturi la care în cadrul aceluiaşi proces

tehnologic, în mod facultativ sau obligatoriu, se folosesc cel puţin două mijloace de transport.
Putem avea transport auto-CF (cel mai des utilizat), auto-naval, auto-aerian, CF-naval,

9
CF-aerian, auto-CF-naval, auto-CF-aerian.

În cazul transportului auto-CF:

Din punct de vedere al modalităţilor de combinare a transporturilor, în cazul transportului
în vagoane complete avem următoarele scheme de transport:

E S1 S2
L.P. - L.I.
D

Aceasta schema se numeşte transport în varianta L.P.-L.I. (linie publică - linie

industrială). Linie publică se consideră atunci când încărcarea şi descărcarea mărfurilor care
provin de la diferiţi parteneri se face în staţia de cale ferată, respectiv la fronturile de încărcare-
descărcare. În acest caz, transportul mărfurilor de la E la staţia de CF şi invers se face cu
ajutorul mijloacelor de transport auto.

E S1 S2
L.P - L.P.
D

Expeditorul şi destinatarul nu dispun de linie industrială, trecerea mărfurilor din mijloace

auto în vagon se face în staţiile S1 şi S2.
Tot în transportul de mărfuri distingem transportul de coletărie. Spre deosebire de
transportul în vagoane complete expediţiile de coletărie raportate la expeditor sau destinatar nu
asigură utilizarea capacităţii unui vagon.Expediţiile de coletărie sunt formate din cantităţi mici
12-5000Kg. Peste 3000 kg se aplică transportului în vagoane complete.
Datorită volumului redus al expediţiilor de coletărie pe distanţe scurte se poate aplica un
transport auto direct, dar în majoritatea cazurilor dispersia mare (geografică) a expeditorilor şi
beneficiarilor, necesită aplicarea unor scheme de transport combinat auto-CF care impun
concentrarea traficului de mărfuri într-un număr redus de staţii, în vederea asigurării unei
utilizări judicioase a capacităţii mijloacelor de transport.
La noi în ţară peste 90% din traficul de coletărie se derulează în varianta de transport
combinat LP-LP.
Din cele 1210 staţii, doar 176 staţii concentrează traficul de coletărie prin intermediul
aşa-ziselor magazii de coletărie. Între aceste staţii, transportul coletelor este asigurată cu vagoane
pe CF, iar între staţii şi beneficiarii de transport (secţiunile E - S1 şi S2 - D) transportul se
realizează cu mijloace auto.

c2. Transport de călători - foloseşte diferite variante de transport: transport direct - se realizează
cu mijloace de transport auto şi cel mai adesea cu autoturismul; transport combinat - în care
întotdeauna călătorii după utilizarea unui mijloc de transport (feroviar, aerian, naval) îşi continuă
călătoria cu un alt mijloc de transport. Ca variante de transport se pot evidenţia: CF-auto, aerian-
auto, aerian-CF-auto, etc.
10
c3. Transport de bagaje se referă la diferite obiecte personale limitate dispuse pe bază de
chitanţă sau document în staţiile de CF. Ele sunt transportate tot în trenuri de călători, dar în
vagoane speciale.

c4. Transportul de mesagerie se referă la transportul pachetelor, mărfurilor în cantităţi mici, de

regulă cu caracter urgent şi în cantităţi mici 12-3000 Kg. Transportul se face cu trenurile de
călători sau trenuri speciale de mesagerii la care apelează în general serviciile poştale.

d) După teritoriul pe care se desfăşoară se disting:

➢ transporturi interioare - se desfăşoară pe teritoriul unei ţări, adică atât punctul de
expediţie cât şi cel de destinaţie se găsesc în acelaşi perimetru naţional;
➢ transporturi internaţionale - punctele de expediţie şi cele de destinaţie se află pe
teritorii naţionale diferite.

1.3. Ruta de transport

Motivele care-i determină pe oameni să se deplaseze sunt din cele mai diverse: unii se
deplasează pentru a se destinde, alţii în scopuri profesionale, alţii pentru a se instrui sau trata alţii
pentru a găsi oportunitati în cea ce priveşie locuri de muncă mai bine plătite etc. in mod similar,
transportul mărfurilor oferă posibilitatea măririi eficienţei economice şi permite o specializare
extensivă pe criterii geografice, care are consecinţe benefice prin adâncirea diviziunii muncii.
În mod sintetic, putem afirma că transportul favorizează reducerea dezavantajelor
separării spaţiale
Elementele deterministe ale rutei de transport sunt:
1. Distribuţia neuniformă a resurselor naturale şi a zonelor de producţie a bunurilor
materiale
2. Dezvoltarea societatii moderne, care se bazează pe înalte grade de specializare în
producţie.
3. Asigurarea unitatii politice a statului
4. Apărarea teritoriului
5. Adâncirea şi diversificarea relaţiilor sociale
6. Schimburile culturale şi sportive
7. Separarea spaţială a zonelor rezidenţiale de locul de muncă
Influenţa reciprocă între transport şi nivelul activităţilor specifice unei zone, se manifestă
astfel:
- Un nivel ridicat al activitatilor acţionează ca un magnet, atrăgând oameni şi atunci
transportul se va dezvolta şi diversifica;
- Apariţia unui nou mijloc de transport sau mod de transport va determina o
modificare în distribuţia fluxurilor de călători, iar pe termen lung va face ca zone iniţial
11
neinteresante să capete căutare.
Analizele făcute asupra intercondiţionării transport-zone geografice, arată că se creează o
spirală cauză-efect: dezvoltare locală →îmbunătatire şi diversificare transport → creştere interes
pentru zonă → dezvoltare locală etc. În această relaţie, studiile efectuate au arătat că rolul
determinant îl joacă transportul.
Corelaţia care există între posibilităţile de transport şi alegerea locului de domiciliu
determină anumite tipare comportamentale scoase în evidenta de studii efectuate în SUA, cum ar
fi zonele rezidenţiale suburbane din jurul oraşului Detroit.
Alegerea zonei de locuit de către subiecţii care lucrează în oraş comportă următoarele etape:
1. Ei stabilesc un număr de opţiuni funcţie de venitul familiei şi de preţul terenurilor şi al
construcţiilor.
2. Urmează decizia de a cumpăra o maşină, funcţie de venit, de existenţa transportului,
de structura familiei.
3. Decizia de a folosi transportul public pentru a merge la servici este influenţată de
calitatea acestuia şi de nevoia celorlalţi membri ai familiei de a utiliza automobilul.
4. Lungimea drumului pe care subiectul este dispus să-1 parcurgă până la locul de muncă
va fi în final decisă de opţiunile de la punctele precedente şi de preţul terenurilor din
vecinătatea locului de muncă.

1.4. Structurile sistemului național de transport din România

Conform normelor naționale privind transporturile, sistemul naţional de transport are
caracter strategic, constituie parte integrantă a sistemului economic şi social şi are următoarele
componente:
✓ infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval şi aerian;
✓ mijloacele de transport;
✓ operatorii de transport şi ai activităţilor conexe transporturilor;
✓ sisteme de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie.
Infrastructurile de transport sunt destinate desfăşurării activităţilor de transport,
activităţilor conexe transporturilor şi activităţilor privind administrarea infrastructurilor
respective. Infrastructurile destinate activităţilor de transport sunt reţelele de căi rutiere,
feroviare, navale şi aeriene.
Mijloacele de transport sunt mijloacele mobile, cu sau fără propulsie; amenajate pentru
transportul de persoane sau de bunuri, special destinate să se deplaseze pe o cale de comunicaţie
rutieră, feroviară, navală sau aeriană.
Operatorii de transport sunt transportatori, români sau străini, care au acces egal şi
nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public. Prin transportatori se înţelege,
persoane fizice sau juridice, autorizate să efectueze transporturi, interne sau internaţionale, de
persoane sau de bunuri, în interes public sau în interes propriu, cu mijloace de transport deţinute
în proprietate sau închiriate.
12
 Transporturile executate de persoane juridice sau fizice, în condiţii nediscriminatorii de
acces pentru terţi, pe baza unui contract de transport, contra plată, se clasifică astfel:
· transporturi de interes public – denumite şi transporturi publice. Contractul de transport
se încheie între transportator şi beneficiarul de transport şi se probează, pentru transportul de
persoane, printr-un titlu de transport înmânat pasagerului, iar pentru transportul de mărfuri,
printr-un document specific de transport. Contractul de transport poate fi încheiat direct cu
transportatorul sau prin intermediar de transport, autorizaţi de Ministerul Lucrărilor Publice,
Transporturilor şi Locuinţei;
· transport în interes propriu – trebuie să constituie accesoriul unei alte activităţi
economice executate de persoana care îl organizează, iar bunurile transportate trebuie să fie
proprietatea acesteia ori să fie rezultatul activităţii sale. Transporturile în interes propriu de
persoane sau de bunuri se execută fără perceperea unui tarif sau a echivalentului acestuia în
bunuri sau servicii;
· transport în interes personal – executat de persoane fizice în vederea asigurării
deplasării unor persoane sau bunuri, precum şi transportul în folos propriu, organizat de persoane
fizice sau juridice pentru activităţile proprii, cu mijloacele de transport pe care le deţin în
proprietate
sau le folosesc în baza unui contract de închiriere, este transport în interes propriu şi trebuie să
constituie accesoriul unei alte activităţi economice executate de persoana care îl organizează, iar
bunurile transportate trebuie să fie proprietatea acesteia ori să fie rezultatul activităţii sale.

Operatorii activităţilor conexe transporturilor sunt persoane fizice sau juridice care
efectuează activităţile ce se desfăşoară în legătură cu sau în timpul transportului. Persoanele
fizice sau juridice care efectuează transporturi de bunuri şi de persoane, altele decât cele în
interes personal, se autorizează de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilorşi
Locuinţei.
Autoritatea naţională în domeniul transporturilor, Ministerul Lucrărilor Publice,
Transporturilor şi Locuinţei elaborează proiectele de acte normative şi aprobă norme tehnice
destinate asigurării compatibilităţii sistemului naţional de transport cu sistemele de transport
internaţionale, precum şi aplicării reglementărilor specifice adoptate de autorităţile aeronautice
ale statelor membre ale Comunităţii Europene, elaborează politici pentru dezvoltarea
transporturilor multimodale şi transportului combinat, coordonează modurile de transport printr-
o abordare multimodală, ţinând seama de capacităţile existente sau de cele prevăzute pentru
fiecare mod de transport şi de promovarea unei dezvoltări raţionale a transportului combinat, cu
respectarea reglementărilor specifice fiecărui mod de transport.
Următoarele moduri de transport fac parte integrantă din sistemul naţional de transport: ·
transportul rutier; · transportul feroviar; · transportul naval; · transportul aerian; · transportul
multimodal şi combinat.

13
1.5. Structurile de transport terestru și aerian în România
Transportul rutier
Prin aplicarea Ordonanţei de Guvern nr. 44/1997 se constituie cadrul general pentru
organizarea şi efectuarea în siguranţă a transporturilor rutiere pe teritoriul României, pentru
asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a transporturilor rutiere de persoane şi mărfuri cu
respectarea principiilor liberei concurenţe şi a măsurilor de protecţie a mediului înconjurător, a
drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei fizice şi juridice şi pentru satisfacerea
necesităţilor de apărare a ţării.
Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, are atribuţii de elaborare a strategiile de dezvoltare a activităţilor de transport rutier și a
reglementărilor specifice în domeniul. În sarcina aceluiași minister revine sarcina asigurării
condiţiilor unui mediu concurenţial normal în activitatea de transport rutier, în corelaţie cu
celelalte moduri de transport și stabilirea normelor obligatorii pentru operatorii de
transport;
Transportul rutier prezintă avantajul că se realizează direct din poartă în poartă şi cu o
mare rapiditate. Efectuarea transportului direct permite o mai bună conservare a mărfii şi
reducerea cheltuielilor cu ambalarea şi manipularea intermediară. Ministerul Transporturilor, în
calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor rutiere, are următoarele obligaţii:
a) exercită autoritatea de registru şi inspecţie în transporturile rutiere;
b) certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei
rutiere, protecţia mediului şi folosinţa conform destinaţiei;
c) certifică încadrarea în normele de poluare şi siguranţă a circulaţiei a vehiculelor rutiere
destinate transportului internaţional de mărfuri sau cu alte caractere speciale;
d) autorizează activităţile de transport rutier internaţional, direct sau în tranzit, în
conformitate cu prevederile legale şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care
România este parte.
Transportul feroviar
Organizarea şi efectuarea transporturilor pe căile ferate române sunt reglementate prin
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 12/1998. Conform legislaţiei, transportul
feroviar public constituie, prin natura sa, un sector strategic de interes naţional, reprezintă un
serviciu esenţial pentru societate, contribuie la libera circulaţie, la promovarea unor interese
majore ale economiei, la deplasarea persoanelor, a mărfurilor şi a altor bunuri, în interiorul ţării
şi în traficul internaţional, cu un grad înalt de siguranţă, în condiţii ecologice, eficiente şi
îndeplineşte sarcini specifice pentru nevoile de apărare a ţării.
Transporturile feroviare publice se efectuează numai pe bază de contract. Contractul se
încheie şi se execută în conformitate cu prevederile Codului Comercial, ale Regulamentului de
Transport pe căile ferate din România şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care
România este parte.
14
 Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă S.A.”, denumită în
continuare CFR Marfă desfăşoară activităţii de transport feroviar de mărfuri, precum şi
satisfacerea nevoilor de apărare a ţării. Aceasta are ca obiect de activitate:
· efectuarea de transporturi de mărfuri în trafic intern şi internaţional;
· transportul mărfurilor în trafic combinat;
· expediţii de mesagerie, coletărie, containere şi vagoane, precum şi alte bunuri;
· camionarea unităţilor de transport intermodal la domiciliul clientului;
· lucrări de întreţinere şi reparaţii la locomotive, mijloace de transport şi utilaje
mecanizate;
· comerţ intern şi import-export, schimb valutar, în condiţiile legii;
· transportul cu ferry-boat-ul de mărfuri şi pasageri;
· declarant şi comisionar vamal, fără plata garanţiei pentru taxele vamale;
· producţie, turism, prestări de servicii precum şi transport bazat pe alte tehnologii decât
cea feroviară.
Transportul aerian
În baza Hotărârii de Guvern nr. 3/2001 a luat fiinţă, în cadrul Ministerului
Transporturilor, Inspectoratul Aviaţiei Civile, care se organizează la nivel de direcţii generale.
În cadrul Ministerului Transporturilor funcţionează Departamentul Aviaţiei Civile în
subordinea căruia se află următoarele servicii: Inspectoratul Aviaţiei Civile; Direcţia Serviciilor
de Transport Aerian; Direcţia Aeroporturi, Trafic Aerian şi Facilităţi.
Autoritatea Aeronautică Civilă Română, ce are ca obiect de activitate asigurarea aplicării
reglementărilor aeronautice naţionale şi supravegherea respectării lor de către persoanele juridice
şi fizice, române sau străine, care desfăşoară activităţi aeronautice civile, ori proiectează sau
execută produse şi servicii pentru aviaţia civilă pe teritoriul României, precum şi executarea
prevederilor, înţelegerilor şi acordurilor aeronautice internaţionale la care statul român este parte.

1.6. Structurile de transport naval în România

Transportul fluvial
În România acest tip de transport se poate efectua numai de către navele care arborează
pavilionul român sau pavilionul altui stat, cu care România are acorduri încheiate.
Prin transportul fluvial în trafic direct între România şi un alt stat se înţelege transportul
pasagerilor şi/sau al mărfurilor care se încarcă şi se descarcă în porturile aparţinând unuia dintre
cele două state, indiferent de locul de origine şi de destinaţia finală a pasagerilor şi/sau a
mărfurilor.
Mărfurile şi/sau pasagerii care se transportă în trafic direct între România şi un alt stat pot
fi îmbarcate/îmbarcaţi pe nave care arborează pavilionul unui stat terţ, în următoarele situaţii:

15
· dacă între România şi statul respectiv există un acord bilateral prin care se prevede în mod
expres că navele sub pavilionul statului respectiv pot participa la traficul direct dintre România şi
alte state;
· dacă această situaţie este în mod expres admisă prin convenţiile şi acordurile internaţionale la
care România este parte;
· dacă expeditorii mărfurilor şi/sau pasagerilor, sau armatorii navelor sub pavilion terţ obţin o
autorizaţie de la Ministerul Transporturilor din România.
Transportul maritim
Autoritatea Navală Română este organismul tehnic specializat al Ministerului
Transporturilor, care printre altele este desemnat să asigure, în principal, inspecţia şi
supravegherea desfăşurării în siguranţă a navigaţiei în apele naţionale navigabile și controlul
respectării reglementărilor interne în domeniul transporturilor navale.
Prin această ordonanţă se stabilesc normele specifice aplicabile transportului naval,
modul de organizare a sistemului instituţional din acest domeniu şi organismele care fac parte
din acest sistem, normele specifice privind desfăşurarea în siguranţă a navigaţiei, precum şi
normele specifice aplicabile mijloacelor de transport naval sau care efectuează activităţi auxiliare
acestora.
În sensul acestei ordonanţe, sunt considerate activităţi de transport naval următoarele:
a) activităţi de transport mărfuri şi/sau persoane cu nave, care cuprind:
· transporturile publice maritime/ fluviale de persoane/mărfuri, efectuate de persoane juridice;
· transporturile publice maritime sau fluviale de persoane şi/sau de mărfuri în folos propriu;
· transporturile publice maritime sau fluviale de persoane şi/sau de mărfuri în interes personal.
b) activităţi conexe activităţilor de transport naval, care cuprind:
· serviciile de siguranţă în porturi şi pe căi navigabile, denumite în continuare servicii de
siguranţă, precum şi pilotajul navelor maritime la intrarea şi ieşirea din porturi;
· activităţile în legătură cu operarea navelor, cum ar fi încărcare-descărcarea navelor,
depozitarea, stivuirea, amararea, sortarea, marcarea, paletizarea, pachetizarea şi alte activităţi
privind mărfurile, expediţiile interne şi internaţionale.
c) activităţi auxiliare activităţilor de transport naval, care cuprind:
· activităţile privind întreţinerea infrastructurii de transport naval, cum ar fi semnalizarea terestră
şi plutitoare pentru navigaţie, dragajul de întreţinere pentru asigurarea adâncimilor în porturi şi
pe căile navigabile;
· alte activităţi, cum ar fi: executarea de construcţii hidrotehnice specifice transportului naval,
lucrări de scafandrerie, supravegherea navelor fără echipaj, serviciile pentru nave de agrement şi
turism, reparaţii la nave, aprovizionarea navelor.
Funcţia de autoritate de stat în domeniul siguranţei navigaţiei este îndeplinită de
Autoritatea Navală Română, organ tehnic de specialitate din subordinea Ministerului
Transportului, conform art. 4 din Hotărârea de Guvern 1133/2002 şi are următoarele atribuţii:

16
 · aduce la îndeplinire obligaţiile ce revin statului din acordurile şi convenţiile
internaţionale la care România este parte privind domeniul de activitate al ANR;
· controlul statului pavilionului şi controlul statului portului;
· elaborarea, avizarea şi după caz, supunerea spre aprobare Ministerului Lucrărilor
Publice, Transporturilor şi Locuinţei a proiectelor de acte normative şi normele obligatorii
privind construcţia, întreţinerea şi repararea navelor,navigaţia în apele naţionale, siguranţa
navigaţiei în porturi, acordă brevete, certificate de capacitate, atestate şi certificate de
conformitate personalului navigant român;
· coordonarea activităţilor de asistenţă, căutare şi salvare în apele naţionale navigabile şi a
acţiunilor în caz de calamităţi naturale şi sinistru naval;
· protecţia apelor navigabile împotriva poluării de către nave;
· efectuează inspecţia şi controlul navelor, indiferent de pavilionul acestora, în apele
naţionale navigabile şi în porturile româneşti privind respectarea prevederilor legale naţionale în
domeniu şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte;
· sancţionarea contravenţiilor, cercetarea evenimentelor şi accidentelor de navigaţie;
· înmatricularea şi evidenţa navelor sub pavilion român;
· evidenţa, atestarea şi brevetarea personalului navigant;
· supravegherea tehnică, clasificarea şi certificarea navelor.
1.7. Transportul Multimodal și Combinat
În sensul Ordonanţei de Guvern nr. 88 din 30 august 1999 privind stabilirea unor reguli
pentru transportul combinat de mărfuri, prin transportul combinat se înţelege transportul de
mărfuri pentru care autocamionul, remorca, semiremorca cu sau fără autotractor, cutie mobilă
sau containerul de 20 picioare sau mai mare, se deplasează sau sunt deplasate, după caz, pe căile
rutiere, pe parcursul iniţial şi/sau final, iar restul transportului se efectuează pe calea ferată sau pe
o cale navigabilă interioară ori pe un parcurs maritim ce depăşeşte 100 de km în linie dreaptă.
Parcursul rutier iniţial şi/sau final poate fi:
· între punctul de încărcare a mărfii şi cea mai apropiată staţie de cale ferată de expediţie
adecvată acestui mod de transport, pentru parcursul iniţial şi între cea mai apropiată staţie de cale
ferată de destinaţie adecvată şi punctul de descărcare a mărfii, pentru parcursul final;
· pe o rază care să nu depăşească 150 km în linie dreaptă de la portul fluvial sau maritim
de îmbarcare sau debarcare.
De asemenea Ordonanţa de Guvern nr. 88/1999 instituie obligativitatea efectuării de
transporturi combinate, altele decât cele în interes propriu numai pe bază de contract, iar
documentul de transport trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele menţiuni:
1) numele şi adresa expeditorului şi destinatarului;
2) natura şi greutatea mărfii;
3) indicarea staţiei feroviare de expediţie şi de destinaţie sau după caz a porturilor
fluviale/maritime de îmbarcare şi de debarcare;
4) locul şi data primirii mărfurilor de transportat;
17
 5) locul unde urmează să fie livrată marfa.
Menţiunile prevăzute mai sus vor fi înscrise înaintea executării transporturilor şi vor fi
confirmate prin aplicarea ştampilelor de către staţiile de cale ferată sau de către operatorul
portuar din porturile fluviale sau maritime respective, atunci când pe parcursul efectuat pe calea
ferată sau pe căi navigabile interioare ori maritime a fost finalizat.
Transportul combinat de mărfuri pe teritoriul României va fi efectuat de către operatorii
de transport care deţin licenţă, autorizaţie de transport în condiţiile legii.
În ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurilor de transport multimodal şi integrarea
acestora în sistemul european de transport, România a ratificat prin Ordonanţa de Guvern nr. 20
din 27 ianuarie 2000 Acordul Multilateral de Bază privind transportul internaţional pentru
dezvoltarea Coridorului Europa- Caucaz-Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998.
În urma semnării de către România a Acordului Multilateral de Bază privind transportul
internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa- Caucaz-Asia (Baku, 1998).în Portul
Constanţa Sud, funcționează terminalul de containere CSCT. Rolul acestui terminal este:
· cel mai important terminal de containere în zona Mării Negre; prin dezvoltarea acestui
terminal 70% din traficul total ar putea fi preluat de acest terminal;
· terminal potenţial pentru traficul de tranzit pe Dunăre şi o legătură cu importantele
terminale de containere de pe Dunăre;
· cea mai importantă dezvoltare a sectorului sudic al Portului Constanţa.
Acest terminal de containere este cel mai important din zona Mării Negre pe lângă alte
terminale existente: Bourgas, Varna, Batumi, Poti, Odessa, Illychevsk.
Programul de reabilitare a reţelei feroviare, aflat încă în derulare, va integra şi terminalele
actuale de containere din portul Constanţa cu reţeaua de autostrăzi care va include aceste
terminale. Un exemplu ar fi Coridorul IV: Berlin-Nădlac-Deva-Bucureşti-Constanţa-Istanbul.
Odată cu dezvoltarea Coridorului IV acesta va avea legături şi cu coridorul estic în cadrul
terminalului de la Bucureşti. Acest coridor estic cuprinde terminalele intermodale de la Buzău
Sud, Bacău, Galaţi, Socola, Suceava, Botoşani. Tot din acest coridor estic fac parte şi terminalele
de la Cristeşti Jijia şi Dorneşti, folosite pentru transferul containerelor între vagoane cu osii de
1,435 m şi 1,524 m ecartament cale ferată.
Cu toate aceste terminale, portul Constanţa este integrat în sistemul de transport european
prin Coridorul 4, 7 şi 9, prin creşterea transportului multimodal.
Un pas important ar putea fi urmat în sensul valorificării terminalelor de tip ferry-boat,
care ar putea facilita transportul cu nave specializate de mărfuri aflate în vagoane complete,
transcontainere şi autovehicule gen TIR, pe relaţiile: Constanţa – Izmir/Mersin (Turcia);
Constanţa –Samsun (Turcia); Constanţa – Poti/Batumi (Georgia).
Principalele avantaje generate de realizarea acestei linii de ferry-boat sunt:
continuitatea transportului;
reducerea timpului de staţionare a navelor ferry-boat în portul Derince (Turcia);
reducerea duratei medii a unui voiaj (tur-retur) de la 8 la 4 zile;
18
 diminuarea preţului de transport cu 4-5 USD/tonă;
eliminarea operaţiunilor de transbordare a mărfurilor cerute în această zonă.

Prin dezvoltarea transportului multimodal de mărfuri, Societatea Naţională de Transport

Marfă SA se aliniază standardelor europene prin modernizarea parcului de vagoane şi a
infrastructurii.Conform directivelor Uniunii Europene, transportul gen ROLA va deveni
obligatoriu în ceea ce priveşte tranzitul transportului rutier de mare capacitate. Acest sistem de
transport combinat însoţit asigură o maximă protecţie mediului ambiant şi infrastructurii rutiere,
ceea ce îl face atractiv atât pentru beneficiarii de transport cât şi pentru transportatori.
Urmare a acestei politici, transportul gen RO-LA cunoaşte o dezvoltare deosebită în ţări
ca Austria, Ungaria, Elveţia şi Slovenia, ţări care au introdus o politică restrictivă în ceea ce
priveşte circulaţia autovehiculelor grele pe drumurile publice şi care favorizează prin subvenţii
dezvoltarea sistemului RO-LA.

1.1.8. TESTE DE AUTOEVALUARE

…..

1.1.9. LUCRARE DE VERIFICARE

....

1.1.10. RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE

.......

1.1.11. BIBLIOGRAFIE

……
19