Sunteți pe pagina 1din 2

Standardul International de Audit (ISA) nr.

700 stabileste procedurile si principiile fundamentale si


modalitãtile lor de aplicare cu privire la forma si continutul raportului auditorului independent emis
pe baza concluziilor rezultate din auditarea situatiilor financiare ale unei entitãti (misiunea de bazã).
Cele mai multe din prevederile acestui standard pot fi adaptate la rapoarte emise si în cazul unor
misiuni de audit diferite de misiunea de bazã. Raportul de audit are un triplu rol: -instrument de
comunicare cu utilizatorii situatiilor financiare emise de entitatea auditatã, respectiv cu publicul,
precum si cu actionarii pentru deciziieconomice; -instrument de confirmare a încrederii publicului si
actionarilor în situatiile financiare prezentate de o entitate; -instrument de identificare a
responsabilitãtilor pentru auditor si pentru conducereaentitãtiiauditate. Rãspunderea conducerii
entitãtii auditate se referã la întocmirea si prezentareasituatiilor financiare. Responsabilitãtile
auditorului sunt de 3 naturi: - responsabilitatea de bazã; pentru opinia sa în legãturã cu situatiile
financiareauditate; -responsabilitãti secundare care au urmãtoarele caracteristici: rezultã din texte
de legi, reglementãri diverse sau norme ale organismului profesional; nu necesitã tehnici si proceduri
diferite de cele folosite pentru misiunea de audit de bazã; nu presupune exprimarea unei opinii
distincte (opinia este implicitã ca, de exemplu, rãspunsul la obligatia legalã de verificare dacã
registrele contabile au fost tinute corect si la zi). -responsabilitãti aditionale care au urmãtoarele
caracteristici: rezultã din texte de legi si alte reglementãri, pot fi abordate tehnici si proceduri care nu
sunt obligatorii pentru misiunea de bazã; presupun exprimarea în mod explicit a unei opinii sau
concluzii; raportarea se poate face separat sau poate fi integratã în raportul de audit (în cuprins sau
în anexe la acesta).

exemplu, conformitatea cu unele reglementãri specifice (piata de capital, bãnci, asigurãri etc.) sau
raportul asupra controlului intern. 2. Continutul raportului de audit Raportul de audit trebuie sã
continã: -relatia contractualã de executare a misiunii de audit; -observatiilereiesite din diverse
verificãri; -informatiile a cãror mentiune în raport este prevãzutã expres de lege; -oferirea garantiei
pentru actionari si terti cã un personal calificat a obtinut asigurarea cã situatiile financiare oferã o
imagine fidelã, clarã si completã pozitiei financiare, performantelor si situatiei financiare generale a
întreprinderii; -mentiune a cã situatiile financiare auditate sunt anexate la raportul de audit. Din
raportul de audit trebuie sã rezulte în mod clar: -mentionarea responsabilitãtilor pentru auditor si
pentru conducerea întreprinderii; -descrierea obiectivelor si natura misiunii de audit; -situatiile care
fac sã aparã incertitudini; -natura si locul observatiilor în raport. 3. Opinia auditorului Într-o misiune
de audit de bazã existã douã forme de exprimare a opiniei asupra situatiilor financiare care au
aceeasi valoare: "dau o imagine fidelã" sau ".... prezintã în mod sincer în toate aspectele lor
semnificative ...". Existã 4 tipuri de opinie: -opiniafãrãrezerve; -opinia cu rezerve; -opinia
defavorabilã; -imposibilitatea de a exprima o opinie. 4. Situatii care conduc la formularea altei opinii
decât opinia fãrã rezerve De fiecare datã când auditorul emite un raport, altul decât un raport fãrã
rezervã, el trebuie sã includã în raportul sãu o descriere clarã a tuturor motivelor care justificã decizia
sa si, de fiecare datã când poate, sã cifreze (sã estimeze) incidenta posibilã asupra situatiilor
financiare. Aceste informatii trebuie sã fie date, de preferintã într-un paragraf distinct care sã
preceadã pe cel care cuprinde exprimarea opiniei sau imposibilitatea de a exprima o opinie si pot, de
asemenea, sã facã trimitere la o notã anexã mai aprofundatã. 4.1. Dezacorduri cu conducerea
întreprinderii privind principiile si metodele contabile Auditorul, folosind mijloacele pe care le-a
considerat necesare, a constatat o iregularitate contabilã pe care conducerea întreprinderii refuzã sã
o corecteze. Acest dezacord poate fi important si sã influenteze certificarea. Pot fi, de exemplu,
dezacorduri privind: -o insuficienta provizioanelor pentru deprecierile de stocuri si creante; -o stocuri
supraevaluate sau subevaluate datoritã unor erori în calculul costurilor productiei sau în
determinarea mãrimii stocului (cantitãtilor); -o nerespectarea principiului independenteiexercitiului;
-o neluarea în considerare a evenimentelor posterioare care confirrnã sau infirmã o situatie existentã
la data închiderii exercitiului; -o neluarea în considerare a principiului prudentei prin supraevaluarea
activelor;