Veniţi mai atent lângă om
Veţi creste cu-o bucurie
Veniţi mai atent lângă omul ce plânge,
Va doară izvorul durerii străine,
Luaţi-i povara ce sufletu-i strânge
Si daţi-i nădejdea in loc, sa-l aline.
Din cerul privirilor înrourate
Alungaţi-i spre hăul uitărilor corbii
Si-n loc daţi-i razele voastre curate,
Mângâiaţi-l cu gândul si liniştea vorbei.
Daţi-i pacea din inima voastră adânca,
In ea sa-si poată suspinele stinge.
Si veţi creste atunci cu-o durere încă
Si cu un om care nu va mai plânge.
Veniţi, când omul va cheamă
La bucuria lui,
Cu el să cercaţi de-o sama
Tăria de vin amărui,
Mireasma de tânăr vânt
Si puritatea de rouă,
Si prospeţimea de cant.
Veniţi, când omul v-adună
In jurul sau la un loc,
La o vibrare de strună,
La o scânteie de foc.
Limpede ca un izvor
Si cu un om care ştie
S-o-mpartă egal tuturor.
Veniţi mai atent lângă omul ce trece
Indiferent prin aceasta viata
Cu privire absenta si rece -
Bucata amorfa de gheaţă.
Cineva i-o fi prădat bucuria
Si de-atunci nu-l atinge nici o tristeţe.
Calic cu duhul, îl ninge mândria,
In troienele ei o să-ngheţe.
Întindeţi-i lacrima voastră fierbinte
Si zâmbetul vostru de primăvara,
Sa se-ncălzească la rug de cuvinte,
Sa iasă din gerul propriu afara,
Scăpaţi-l de indiferenta arida,
Salvaţi-l de singurătatea nătânga,
Si veţi creste c-un om care ştie sa rada
Si, mai ales, care ştie sa plângă.
Arhip Cibotaru