Aztecii au fost un trib de vânători rătăcitori, cunoscuţi sub numele de Mexica, care au trăit în

regiunea de nord de astăzi a Mexicului. În secolul al 12-lea, acești oameni războinici sau mutat spre sud
până la Valea Mexic. Potrivit legendei, zeul lor șef, Huitzilopochtli, le-a spus să caute un semn –un
vulture cocoțat pe un cactus ce va devora un şarpe – și să se stabilească în locul ce l-au găsit. În jurul
1325, tribul a găsit semnul pe o insulă mlăștinoasă în Lacul Texcoco. Acolo ei sau stabilit și au făcut un
nou sat numit Tenochtitlan, care a crescut într-un oraș mare, important. Aztecii au creat un imperiu
mare și puternic, care a durat până în 1519 ... aproape doua secole. Deși aztecii au luat multe din ideile
lor despre religie, agricultură și calendarul , de la triburile de mai devreme Olmecii, Toltecii ,Nonoalca
veniţi în Mezoamerica, aztecii au dezvoltat propria lor cultură unică. În 1519 aztecii sau întâlnit prima
dată cu Hernan Cortez și mica lui armată de spanioli, care în cele din urmă ia învins în 1521. După
primele întâlniri cu azteci, Hernan Cortez a trebuit mult să învețe înainte de a decide cum să
interacţioneze cu ei.

Cele mai multe orașe Aztec și orașe au fost amplasate în apropierea surselor de apă dulce. Alături
sau în apropiere de râuri sau fluxuri. Imperiul cu capitala la Tenochtitlan, se va confrunta cu două
provocări speciale în obținerea apei proaspătă pentru băut și alte utilizări. În primul rând, orasul a fost
construit pe o insulă într-un lac de apă sărată care nu a fost bun pentru consum . În al doilea rând,
Tenochtitlan a crescut în cel mai mare oraș din Lumea Nouă (mai mult de 100.000 de persoane), deci
rezidenții săi aveau nevoie de o mulțime de apă dulce. Mlăştinosul lac a fost transformat de către azteci
în aşa-numitele "chinampas" (grădini foarte productive formate prin extragerea noroiului de pe fundul
lacului pentru a forma insule artificiale). Au fost construite poduri pentru a lega oraşul de zonele din
împrejur, apeducte şi canale au fost de asemenea săpate peste tot prin oraş, pentru a transporta
alimente şi în general bunuri către populaţie. Templele au început să domine peisajul, construite fiind în
scopuri religioase, şi beneficiind de o arhitectura deosebită, încadrate de piramide şi alte structuri
gigantice. Ca rezultat al poziţiei sale geografice, cît şi al gradului ridicat de organizare, oraşul capitală a
înflorit. Aztecii stabileau alianţe militare cu celelalte popoare, creînd un imperiu care se întindea din
centrul Mexicului pana la granita de astazi cu Guatemala. Într-o perioada de 100 de ani, aztecii s-au
definitivat drept un imperiu complet, perfect organizat si foarte dezvoltat.

Societatea aztecă era bazată pe ierarhie, autoritate și forță militaristă, războinică. Împărțirea se
făcea în două mari clase, nobilii și oamenii de rând. Se mai putea vorbi de o categorie intermediară între
aceste clase care nu avea însă un caracter definit, fiind vorba de negustori și meșteșugari.
1
 Clasa nobilă se bucura de prosperitate și lux. Diviziunea socială era consolidată și de legi care nu
permiteau celor care nu erau nobili să poarte haine specifice nobililor. Aceștia se îmbrăcau în haine viu-
colorate cu pene înfrumuseţate și elaborate ca model, în timp ce oamenii de rând purtau haine simple și
aspre. Aztecii erau foarte austeri din punct de vedere moral așa încât erau foarte obedienți față de legi,
disciplinați și plin de respect. Legile erau foarte stricte și pedepsele care le atrăgeau din cele mai severe.
Din acest punct de vedere nobilor li se impuneau standarde mai ridicate de moralitate pentru ofense
sociale și sexuale, pedepsele lor fiind în consecință mai severe. Unul dintre păcatele care erau grav
pedepsite era beția. Cel mai înalt rang al nobilimii îl consituia Tlatoani care era conducătorul unui unități
politice importante. Cel mai important dintre aceștia era Tlatoani al Tenochtitlan. Sub acest rang erau
tetcutin, conducătorii subunităților politice și pipiltin, birocrații și preoțimea .Nobilimea trăia în lux, în
case construite din caramida uscate la soare și piatră . Locuintele lor aveau o acoperire albă pentru a le
face să stralucescă în soare. Casele aeau un loc separat pentru băi de aburi –apa se turna peste pietre
calde pentru a genera abur. Scăldatul era o parte importantă a vieții de zi cu zi ,băile de aburi se luau în
fiecare zi.

Săracii erau majoritatea fermierilor. Oamenilor de rand le erau date bucaţi de pamînt şi erau
numiţi proprietari pe viaţî ai acestora, intrucît aici işi construiau casele . Ei trăiau în bordeie cu
acoperișuri de stuf , aveau mobilier mic-împletit din rogojini pentru a deține bunurile . Ei aveau şi pături
cît şi vase pentru gatit. Lîngă fiecare casă era o grădină în care se creşteau zazarvaturile. Hainele lor erau
simple și NICIODATĂ decorate cu pene- era împotriva legii pentru un om de rând să posede ceva cu
pene. În cazul încălcării ei erau această lege, ei au fost uciși. Oamenii de rînd se ocupau cu agricultura,
pescuitul în râuri și consituiau forța de muncă a imperiului. Toți oamenii de rând aparțineau de o
calpulli, un oraș-stat și fiecare dintre acestea avea propriul templu. Educația copiilor se limita la cântece
învățate în aceste temple. Magistrații din fiecare calpulli aveau obligația să se asigure că populația să-și
îndeplinească obligațiile față de stat. Cei care nu puteau plăti tributul erau transformați în sclavi.
Sclavagismul era pedeapsa care se aplica și celor care săvârșeau acte criminale. Sclavii urmau să lucreze
pe proprietățile nobililor. Oamenii de rind nu puteau sa aibă sclavi. Statutul sclavilor era acelaşi cu cel al
servitorilor de astazi. Deşi copiii provenind din familii sărace ar fi putut fi vînduţi ca sclavi, acest lucru nu
era practicat intotdeauna, şi, cînd era pus în practică, era valabil doar pentru o perioada de timp bine
precizata. Sclavii işi puteau cumpara libertatea ,şi, lucru interesant, celor care ar fi scăpat de la
proprietarii lor şi ar fi ajuns la palatul regal fara să fi fost prinşi le era asigurata libertatea.

Primul lucru pe care Aztecii l-au făcut , a fost înfiinţarea un sistem de educație gratuită. Băieți și
fete și sclavi și adulți mergeau la școală. Aztecii știau, că pentru a stabili succese era nevoie de mulți
ingineri și constructori și comercianți. Toți oamenii, inclusiv copii, trebuiau să urmeze un cod sau set de
comportament. Acestea au fost legi scrise. Populaţia trebuia să se supună legilor sau puteau fi uciși.
Toată lumea trebuie să știe legile și să le urmeze.

În timpul migrării sale , aztecii au fost întotdeauna în mișcare, nimeni nu şi-I dorea în vecinătate.
Suferind de perioade nefaste fără hrană, aztecii si+au adoptat zei ai foamei –ce treabuiau mereu
îmblînziţi. Pentru a alimenta zeii lor de foame, ei capturat oameni și îi sacrificau ritualic .Respectiv asta
sa răsfrînt asupra relaţiilor lor cu cei din jur, convieţuirea cu semeni din alte triburi practice era
imposibilă. Izvoarele relatează despre un caz odios din istoria Aztecilor , cînd fiica unui conducător de
trib vecin , a fost dată soţie conducătorului aztecilor –la care cei din urmă promisese să o trateze „ca pe
o zeiţă". Cînd Achitometl seful tribului paşnic veni să facă o vizită fiicei sale o găseşte sacrificată în
templu: cu pielea sa fiind îmbrăcat un preot iar „cu unul din picioarele ei ,preoţii însîngerau pereţii",
consecinţele nu se aşteptară.

2
 Opozant credinţei sale sîngeroase , era nivelul înalt de intelect,ei se pricepeau la ceramică şi
sculptură, ,aztecii sau remarcat ca iscusiţi şi geniali meşteri. Ei adaptaseră la mediul său tot. Au construit
canoe pentru a putea vâna și pește. Creaseră medicamente din numeroasele plante găsite în zonă. Au
creat grădini plutitoare pentru creşterea zarzavaturilor ,construiseră diguri pentru a reține apa în zonele
mlăștinoase, pentru a elibera terenuri pentru agricultură și construcții. Şi în final au construit capitala lor
frumos pe o mlaștină, datorită abilităților.

Aztecii onorau capacitatea atletica excepțională, deci, nu e de mirare că le-a plăcut, de asemenea,
evenimente sportive periculoase. Dar ei au iubit, de asemenea, poezie .Poezia lor a fost despre dragoste,
copii, despre război, precum și despre fapte bune, cu comportament adecvat. Aztecii aveau multe
preocupări artistice- desenau foarte frumos. Creeau diverse modele artistice pe care războinicii le
foloseau ca tatuaje, onorându-I astfel pe artişti

Viața aztecilor cuprindea–relații,cumpărături,muzică,mese,divertisment,războaie,ceremonii

religioase. O mare parte din distracție pentru azteci a fost jocul cu mingea , aceste ocazii speciale
atrăgeau spectatorii, iar jucătorii deveneau celebrități. ‘Ullamaliztli’ jocul cu minge grea de cauciuc
avea obiectivul de a trece mingea printr-un mic inel de piatră ,într-o arenă numită Tlachtli . Se juca greu,
căci mingea nu avea voie să atingă pământul şi jucătorii o puteau lovi doar cu capul, coatele, genunchii şi
şoldurile.

În cultura azteca războinicul a fost canonizat din motive religioase, luînd prizonieri iar mai apoi
sacrificarea lor la zei, era un ritual ce în ce mai important.

Pe măsură ce oamenii avansau în vîrstă,ştiința medicală și ritualurile religioase mergeau cot la cot.
Cînd aztecii decedau , ei urma să fie incineraţi sau îngropaţi ,în funcție de modul în care au murit și la
alegerea familiei. Aztecii aveau obiceiul să-şi îngroape morţii chiar sub sau pe lângă casă. Dacă era vorba
despre nişte personaje importante, doart atunci se recurgea la incineraţie –prin ardere se considera că
sufletul este purificat şi trimis direct în versiunea lor de rai. Uneori ucideau câte un câine şi îl îngropau
sau ardeau cu mortul, ca să-i servească drept ghid pe lumea cealaltă.

Separarea socială la Azteci se realiza chiar şi prin intermediul veşmintelor ,aztecii clasa superioară
purtau haine frumoase din bumbac, îmbrăcaminte viu colorate și decorate cu broderie și pene.Oamenii
de rînd din imperiul aztec purtau haine simple, de multe ori realizate din fibre de frunze Maguey, filate
în fire și țesături. Stofa obţinută era cusută sau legată împreună. Acest material a fost foarte moale, dar
nu era identic bumbacului, care puţini aveau ocazia să-l poarte. Comercianții puteau să poartă un pic
franjuri la fiecare capăt al unui material ce atîrna pe şolduricu o cantitate mică de broderie, pentru a
desemna statutul lor superior țăranului normal. Armata a fost unica ce a avut culoarea și veşmintele
elaborate doar pentru războinici. Eroi militari purtau broderie suplimentare și pietre prețioase pe
uniformele lor, astfel încât toată lumea știa că sunt eroi. Sclavi de sex masculin a purtat o cîrpă simplă pe
şold. Femeile purtau fuste lungi legate la talie, fără mâneci și o bluză cu mîneci. Femeile ce urcau scara
socială, deţineau îmbrăcămintea mai decorată și vopsită .Copiii purtau haine similare cu părinții lor
purtau. Preoții au avut o haină special purtau mereu o vestă fără mâneci .Conducătorii purtat cele mai
frumos haine decorate. O lungă, mantie din bumbac brodată legată în față, deobicei de culoarea verde

Îmbrăcămintea Aztecă antic a contribuit la economie. Oamenii au adus mii de articole de

îmbrăcăminte ca tribut pentru puternic imperiu. Îmbrăcamintea atît a unit pe azteci cît şi ia separate.

Acelaşi simbolism se reflecta şi în bijuterii, foarte somptuoase şi foarte variate: ornamente pentru
urechi şi nări, coliere, brăţări, etc, toate foarte preţioase, uneori lucrate de meşteri veniţi din regiunea

3
mixtecă .Aztecii nobili purtau multe bijuterii. Una dintre profesiile de specialitate din lume aztecă a fost
cea de bijutier. Meșteșugari azteci făceau bijuterii din metal, piatră, piele, lemn, pene, scoici, și argilă.
Ei purtau brăţări pe picioare, coliere pe brațe, cercei, inele ș.a. Unele bijuterii aveau mici clopoţei
agățate de (Aztecii iubeau sunete de percuție.) Oamenii Aztec purtau, de asemenea,cercei în nas și buza
inferioară –pentru a arăta rang social sau military.Unele bijuterii erau purtat din motive religioase.
Pietrele din Jade erau simbolul apei –purtat în principal de preoți. Aztecii adorau turcoazul ce le aducea
aminte de apă.

Problema apei proaspete şi a alimentaţiei îndestulate permanent îi urmărea pe Azteci, şi dacă în

locaţia găsită erau suficiente resurse de apă dulce păi cu cea din urmă ei au trebuit să inventeze ceva
nou.Cînd oamenii Aztec au găsit în sfîrșit un loc să se așeze, au făcut acest lucru pe un teren mlăștinos,
mai degrabă în jurul unui lac. Unele terenului nu au fost foarte bune pentru grădinărit. Şi pe măsură ce
populația creştea, aztecii aveau necesitatea de a găsi o modalitate spre creşterea mai multor
zarzavaturi. Inginerii azteci inteligenţi –au creat grădini "plutitoare". Grădinile plutitoare au fost de fapt
plute ce erau ancorate la fundul lacului, sau de un copac puternic în mlaștină. Ei îngrămădeau vegetația
și stuful pe partea de sus a plutei pentru bunul drenaj al solului ,iar deasupra chiar puneau pamîntul în
care plantau semințele. Grădinile erau folosite pentru a creste ardei iute, porumb, roșii, fasole,dovlecei,
ştir ș.a.

A fost oarecum dificil de a recolta zarzavaturile de pe grădinile ce pluteau pe apă. Pentru a rezolva
asta, inginerii azteci, de asemenea au construit ziduri din noroi şi piatră în jurul fiecărei grădini. Grădinile
plutitoare rezolvaseră o parte din problemele lor, căci populația lor creştea vertiginos,însă ei totuşi mai
aveau nevoie şi de alt teren. Şi în acest caz inginerii lor rezolvat acest lucru prin proiectarea digurilor ce
frînau apa.

Agricultura lor era foarte avansata ca şi comertul . Comerțul reprezenta baza economiei. Cea mai
mare piață era la Tlateloco, era deschisă în fiecare zi și frecventată de un număr de 60.000 de persoane.
Moneda de schimb o reprezentau boabele de cacao și bumbacul

Prin absorbirea elementelor culturale ale popoarelor cucerite de ei,aztecii au clădit o civilizaţie
care atinsese apogeul la jumatatea mileniului al doilea al erei noastre,o civilizaţie fundamentată pe
mostenirea toltecilor. Aztecii atinsesera un grad foarte inalt de specializare in inginerie,artă,
arhitectură,matematică şi astronomie.Conform calendarului aztec,anul avea 260 de zile şi existau cicluri
de cîte 52 de ani schematizînd puţin, s-ar putea spune că ei nu păreau să vadă în astrologie şi
astronomie altceva decît expresia voinţei zeilor şi înscrierea omului în timpul cosmic. Pentru om,
singurul mijloc de a înţelege intenţiile divine rezidă în aceste calendare în care era consemnat totul.
Sarcina ghicitorilor era foarte dificilă căci naşterea fiecărui copil sau fiecare eveniment în legătură cu
care erau consultaţi se înscria într-o întreagă reţea de apartenenţe, de influenţe benefice sau
malefice,dar exista desigur şi o mică posibilitate de a trişa

Ceremonia botezului consta în rugăciuni, invocaţii, cuvîntări augurale, consultarea horoscopului,

afundarea noului-născut într-un vas cu apă, după care i se da un nume; băiatului i se da de obicei nume
de animal, iar fetelor, nume de flori, de stele sau de păsări. După care alergau pe străzile oraşului
strigînd numele noului-născut. Educaţia copiilor se făcea mai întîi în familie. O instrucţie sumară căpătau
apoi la casa clanului, unde învăţau străvechile ritualuri şi povestiri mitologice, dar mai ales deprindeau
aici folosirea armelor.

Fiii nobililor şi ai războinicilor de seama erau daţi fie la un colegiu sacerdotal, fie la un militar. Prin
urmare aztecii au fost cei dintîi care au creat doua instituţii specializate în pregătirea tinerilor pentru
4
profesiunile cele mai respectate,dar după ce ieşeau din aceste colegii tinerii puteau să-şi aleagă în mod
liber orice altă ocupaţie.

Vîrsta căsătoriei era stabilită la 16 ani pentru fete şi la 20 de ani pentru băieţi. Căsătoria era
permisă numai cu un membru al altui clan. Dupa peţirea fetei de către o bătrînă a clanului şi după
consinţămîntul ambelor familii, mireasa era adusă în carca de petitoare la casa mirelui. Ceremonia
casatoriei la care asistau şi capeteniile clanurilor mirilor, căci o căsătorie însemna şi un act de înrudire
implicita a celor doua clanuri consta în interminabile cuvîntări şi în consumarea din abundenţă a unei
băuturi alcoolice; apoi mirii se aşezau pe o rogojină şi li se înodau împreună poalele vesmintelor actul
simbolic principal al ceremoniei. Urmau apoi, timp de patru zile, diferite alte ceremonii. Este greu de
admis că în actul casatoriei ar fi avut rolul determinant sentimentele de dragoste ale tinerilor,
independent de vointa parintilor. Poligamia era permisă dar numai cei bogaţi şi-o puteau permite.
Concubinele însă n-aveau aceleaşi drepturi ca şi soţia. Adulterul era permis numai la bărbaţi; femeia
adulterina putea fi condamnată la moarte. În cazul cand era sterilă femeia putea fi repudiată de soţ.
Totuşi, femeia aztecă nu era total lipsită de drepturi. Putea să-şi păstreze numele familiei ei, putea să se
adreseze Consiliului de judecată, iar dacă era maltratată putea cere divorţ. Daca soţia ramanea văduvă o
lua în căsătorie fratele sotului dar nu în mod obligatoriu; în orice caz, copii rămîneau în grija fratelui
decedatului. Dacă soţiile mureau în timpul naşterii, statul le asigura onoruri funebre asemenea celor
rezervate razboinicilor căzuţi pe cîmpul de luptă.

Religia aztecilor se baza pe sacrificii umane. Exploatarea imperială nu se limita la bunuri materiale
valoroase ci un scop important al acesteia era furnizarea de victime pentru ritualul sacrificial. Acesta era
central în ideologia aztecă.

Cât despre infamele sacrificii rituale, unii istorici consideră că acestea, alături de canibalism, ar fi şi
rezultatul unei deficienţe în proteine. În timp ce principala teorie pune accent pe semnificaţiile religioase
şi de control a maselor, antropologul Michael Harner sugerează că sacrificiul anual a 20.000 de oameni,
care erau apoi adesea mâncaţi, se poate datora şi unei diete insuficiente în proteine. Adevărat sau nu,
canibalismul la scară largă este dincolo de dubii.

Toate popoarele antice aduceau sacrificii zeilor,încă din cele mai vechi timpuri. Însă la azteci,
aceste ritualuri au luat proporţii extraordinare. Cronicarii spanioli care au scris despre azteci
relatează,bazîndu-se pe spusele conchistadorilor că poporul acesta sacrifica în fiecare an,în medie,20
000 de vieti omenesti. Numai pentru a obţine ajutorul zeilor în lupta impotriva armatei de conchistadori-
care numara doar 600 de soldati –aztecii au sacrificat 15 000 de oameni. Sacrificiile erau practicate
pentru a îmbuna zeii în diferite ocazii :o victorie militară,o sărbătoare religioasă,o înmormîntare,o
încoronare; existau şi sacrificii zilnice,menite să asigure continuarea mersului cosmic al lumii. Cum în
fiecare noapte începea lupta soarelui împotriva lunii şi a stelelor,puterile zeului Huitzilopochtli trebuia să
fie întreţinute oferindu-i-se ca hrană sînge omenesc. Sacrificiile pot fi considerate totodată o
reprezentare simbolică a luptei mitice între Huitzilopochtli şi sora sa, Coyolxauqui. În orice caz
însă,cercetăriile arheologice au dovedit că,sub imperiul credintelor religioase,aztecii au fost poporul care
a practicat sacrificarea vieţilor omeneşti la un nivel rar întîlnit, în comparaţie cu toate culturile lumii,în
toate epocile istoriei. Pentru a obţine favoruri divine,sacrificiile luau diverse forme,fiecare asociat unui
anumit zeu.Cel mai răspîndit era ritualul în care victima era imobilizată şi,vie fiind,i se smulgea inima din
piept.Preoţii sacrificatori,numiti CHACHALMECAS,sfîrtecau în bucăţi inima şi o consumau,iar cu sîngele
victimei stropeau templul şi mînjeau gurile statuilor zeului. Dacă victima acestui sacrificiu era un
prizonier, trupul îi aparţinea razboinicului care îl capturase. Acesta tăia corpul în bucăţi şi apoi,după ce le
pregătea cu fiertură de porumb,le oferea prietenilor. Printrun bizar proces de transfer ritual,întalnit şi la

5
triburile sălbatice din alte părţi ale lumii,se considera că învinsul ajungea să facă parte din fiinţa învingă
torului,şi de aceea razboinicul aztec nu mînca el însuşi din carnea prizonierului său ucis. Zeul Xipe Totec
cerea alt gen de sacrificiu,în care războinicilor prizonieri li se jupuia pielea,aceasta fiind apoi purtata de
învingători,ca o haina,timp de cateva zile. Lui Tlaloc,zeul apei şi a ploii,i se ofereau ca jertfă trupuri tinere
de copii. În fiecare an, un tînăr ales ca reprezentant al zeului Tezcalipoca primea toate onorurile cuvenite
întruchipării unui zeu pe Pămînt. Dar gloria sa se termina într-un fel tragic: tînărul sfîrşea prin a fi
sacrificat dupa un an,şi altul era ales pentru aceleaşi onoruri timp de un an. Victimele aduse ca jertfă lui
Xiuhtecuhtli, zeul focului,erau arse pe rug. Anumite ritualuri de sacrificiu erau urmate de canibalism,care
se desfăşura după reguli foarte precise: numai anumite părţi ale trupului celui ucis erau devorate.
Aceste ritualuri sîngeroase şochează gîndirea lumii modern. Cu toate acestea,nu trebuie să uităm că
acest popor avea un cu totul alt mod de a se raporta la lume decît noi: înfăptuind sacrificiile,ei credeau
că salvează lumea în fiecare zi,aşa cum facuse Zeul la începutul lumii. Ei chiar credeau că vieţile omeneşti
oferite zeilor făceau să revină în fiecare zi soarele pe cer,şi în fiecare noapte aduceau luna şi stelele la
locul lor.Victimile sacrificiilor erau la fel de convinse ca şi sacrificatorii de necesitatea acestor ofrande
sîngeroase. Prizonierii aleşi pentru sacrificii erau numiţi"Oamenii Vulturului"sau "Fiii Soarelui",erau
trataţi cu deosebită cinste,copleşiţi cu atenţii şi îmbrăcaţi în veşminte somptuoase. Erau numeroase
cazurile în care oamenii se ofereau singuri ca ofranda zeilor. Aztecii nu înfăptuiau sacrificiile din cruzime
şi sadism,ci din credinţa ininteligibila pentru noi - că vieţile oferite zeilor constituiau singura modalitate
de a întîrzia sfarşitul lumii,de a scăpa de foamete şi molime,de a avea recolte abundente sau de a obţine
victoria în războaie. Sîngele,în credinţa aztecilor,avea puterea magică de a forţa destinul să se îndrepte
pe calea dorită de ei.

În martie 1519, Cortes a ajuns în orașul Tabasco, unde a învăţat de la nativi cunoştinţe despre
civilizaţia aztecă, apoi a pornit spre Moctezuma II. Cortes a fondat orasul Veracruz, pe coasta mexicană
de sud-est ,unde a antrenat o armată într-o forță de luptă disciplinată. Cortes si aproximativ 400 de
soldați, au intrat în Mexic, ajutat de o femeie nativă cunoscută sub numele de Malinche, care a servit ca
un traducător. Datorită instabilității din cadrul imperiului aztec, Cortes a fost în măsură să formeze
alianțe cu alte popoare indigene, în special cu Tlascalanii, care erau în război cu Montezuma. Deși aztecii
aveau forţe numeric superioare, iar forţele spaniole erau inferioare, Cortes a fost în măsură să-l
păcălească şi să-l ia prizonier pe Montezuma și anturajul său drept ostatici , cîștigînd controlul asupra
Tenochtitlanului şi supunînd poporul aztec. Spaniolii au ucis apoi mii de nobili azteci în timpul unei
ceremonii de dans ritual.

Însă cei mai mulţi azteci au pierit nu în războaie, ci din cauza bolilor. Nici vorba de vreo excelenţă
militară spaniolă. De fapt, atacurile iniţiale ale lui Cortes au fost respinse rapid. Aztecii aveau mari şanse
să-i alunge de tot dacă nu ar fi contractat de la ei variola, care pur şi simplu i-a decimat. Se estimează că
undeva în jur de 20 de milioane de azteci au murit în mai puţin de 5 ani.

Conform unei surse păstrate până astăzi, Aubin codex, șapte triburi Nahua locuiseră în Aztlan sub
conducerea unei elite puternice. Apoi, la un moment dat, cele șapte triburi au început pe rînd să
părăsească Aztlan-ul originar –în căutare de noi pămînturi. Ultimul trib care a părăsit vatra Aztlan a fost
populația sau tribul Mexica, conduși de preotul acestora, "Huitzil". Aubin Codex relatează că după
părăsirea Aztlan-ului, zeul Huitzilopochtli a ordonat poporului său să nu se identifice vreodată ca Azteca,
întrucât acesta era numele foștilor conducători ai acestora. În schimb, ei se vor numi Mexìcâ. După două
secole dispar Aztecii ,şi împreună cu Mayaşii sub dominaţia spaniolă formează naţiunea mexicană. Ca
urmare a cuceririi spaniole a fost apariția unei grupe etnice noi a metișilor care vorbeau ambele limbi.