Oglinzi fermecate

La plecare ţi-ai lăsat oglinda pe scrin.

M-am uitat în ea doar într-o doară:
Nicio imagine interioară!
Sucitu-o-am, scuturatu-o-am:
Sticlă tăcută şi goală!
Atunci am aruncat-o în ogradă
Şi oglinda s-a spart în aşchii,
În zeci şi zeci de oglinzi fermecate.
Am luat un ciob şi m-am uitat:

Mă privea o jumătate de ochi balcaz,

Din care curgea o lacrimă dalbă,
Pe marginea pleoapei o muscă verde.
Am luat un alt ciob şi am privit:
Stârceau urechile lui Midas!
Am pus repede mâna la gură, nu cumva
Să mă vadă colegii mei binevoitori,
Că lui Apolo i l-am preferat pe Pan,
Auzindu-i fluierul din pădure.
De-acum eram curios să ştiu ce bucluc
Mai poate fi şi-n celelalte oglinzi.
Într-una am zărit un picior de cal
Ce zbura, zbura nu era Pegasul?
Într-alta: o bucată de fluture
În gura unei furnici înfometate.
Şi-ntr-alta: cânta o mierlă de se spetea,
Dar nu-i auzeam glasul în oglindă.
Şi-ntr-alta: peisaje multicolore
Ca într-un pai încovrigat,
Dar cu salivă şi picurat
Cu lăptişor de susai, la soare!
Într-o oglindă un băiat ţinea globul
Şi juca fotbal, ca şi politicienii
De pe Hudson, mai mult vedete
Decât oameni cu scaun la cap.
Apoi şi pe tine te-am văzut în oglindă:
În braţele altuia, sărutându-te,
Dar nu m-am supărat câtuşi de puţin,
Pentru că totul se petrecea în imagine
Şi nu în realitatea pură şi crudă.

Ce-i drept, dispoziţia mi-a fost stricată.

Am luat-o la picior spre domiciliu,
Adormind sub două pături de Islanda.
Noaptea, prin geamul deschis, am văzut luna.
Mi s-a năzărit că-i tot fermecată.
Am aruncat cu papucul în ea, departe.
Luna s-a sfărâmat în mii de bucăţele.
Tot cerul era împânzit de oglinzi.
Oare prin hublou ce văd cosmonauţii,
Când navighează spre stele?
Ar trebui să luăm un interviu de la ei.