Moara fără noroc • Confesiunile unui poliţist – psiholog criminalist

Capitolul 1
„... am găsit cadavrul unei femei până’n cincizeci de ani, păr negru,
ici colo grizonat, lucrare stomatologică în aur, molar şi premolar stânga mandibulă
jos... pe antebraţul stâng o inimă însângerată de săgeată şi dedesubt în completarea
tatuajului inscripţionat cu majuscule MIŢA...”

... Nu fusesem numit de mult la comanda Cabinetului de investigaĠii

asupra comportamentelor simulate la Criminalistica PoliĠiei Capitalei când
din nou Simionescu de la dispăruĠi...
– Salut, Tudorele!
– Salut Simi! Zice...
– Bă, am una nasoală, mi-a dispărut o lăutărească de’o ardea ea cu gura
pe la Vaporu, pe la Mărul de Aur, la Calul Bălan úi altele, fără să mai pun la
socoteală nunĠi, botezuri, rupt la turte úi tăiat de moĠ... Nu dau de ea sub
niciun chip, tarafu-i mic, patru cinci persoane ca’n familiile de lăutari, ... era
ea cu gura cum Ġi-am mai zis, bărbat’su, Auraú care cam dădea cu arcuúu’,
cumnat’su Niculae, Nicu, cu basu, la acordeon Jean al lui Topală úi’n ultima
vreme se cam lipise de ei Gherghina (Gina Malagambista) guristă de viitor,
neam cu Pitpalac de la Calafat dar care cu mâncărici în cur, lăsase Ġăranii
pentru parangheliile din Bucureúti...
Pe ăútia i-am tot sucit..., acelaúi cliúeu, MiĠa nebună, certuri, măscării,
gelozie, Ġepe la bani, fugit de’acasă, venit acasă..., o să vină úi de data
asta?!... se fac iată exact nouă luni de când nu mai apare.
– Dă-mi, Simi, dosarul să-l răsfoiesc...
Mi-l aruncă pe birou úi pleacă pe la casierii să-úi facă niúte deconturi,...
rămân aplecat peste hârtii úi încet, încet speĠa mi se relevă inteligibil,
coerent úi logic... liniúte..., când úi când pe holuri se aud tocurile colegelor
de la laborator... la capitală îmi începusem ucenicia... pân’ să vină detectoa-
rele de la japonezi prinsesem hoĠii cu mâna pe străzi..., plecasem la specia-
lizări, revenisem, înfiinĠasem primele laboratoare interjudeĠene úi linia de
muncă pe care’o coordonam de la Institutul de Criminalistică... pentru
prima dată aveam în România detector, la capitală testam sporadic după
cum se mai rupea sacul..., acum fusesem numit definitiv,... Generalul
Diamandescu îúi impusese punctul de vedere – Vreau linie de muncă
 Tudorel Butoi-Severin
8
independentă la Criminalistic la Capitală – era úi visul meu – acum trebuia
însă să confirm.
SpeĠa era pe cât de complexă pe atât de provocatoare úi frumoasă
pentru că din dosar n’aveai ce mare lucru să desprinzi, interesant era să
gândeúti, să construieúti, să intuieúti..., altfel scenariul tipic: declaraĠiile
celor din anturaj care „fireúte” niciunul nu útie, nu cunoaúte, nu-úi mai aduce
aminte, n-are de ce să mintă úi ce să ascundă..., fiúa dispărutei era însă
întocmită profesionist: persoană de sex feminin, vârstă aproximativ 50 de
ani, talie medie, 1,65 înălĠime, ten închis la culoare, păr negru uúor grizonat,
formula ordontostomatologică identifica lucrare premolar úi molar stânga
jos a maxilarului inferior, ochii negri, la data dispariĠiei îmbrăcată în deux
pieces de culoare închisă negru velur, ciorap de nylon plasă culoare neagră,
pantof negru cu toc mediu, bijuterii (colier úi inele plus verighetă), Ġinută
îngrijită, coafură, pedichiură, la salon la tanti Nina – semne particulare
tatuaj pe antebraĠul stâng – inimă străpunsă de săgeată, lacrimă de sânge...
inscripĠionat cu majuscule MIğA... încep să sper... intuiesc... úi cam atât...
Alte declaraĠii?!... zvonistica specifică oricăror dispariĠii de persoane,...
Ġinând de faptul c’a fost văzută de unul úi de altul pe la Târgul de Moúi...,
c’ar cânta cu unii pe la Roúiorii de Vede, dar (úi asta contura mobilul
geloziei conflictului úi răzbunării – eventual omorului în speĠă) úi că’n
ultima vreme se’nteĠiseră scandalurile MiĠei cu Auraú úi cu cumnată’su
Nicu care’o cam pupau în cur pe Gina Malagambista „privighetoarea”
tolerându-i excesele de eleganĠă úi lux, vis-avis de MiĠa „cenuúăreasa” cam
expirată, tabagioaică, curvă úi beĠivă după caz...
După câteva note disparate sesizez că pe acest fond conflictual generic,
cu ocazia unei nunĠi de prin Chitila, MiĠa se dăduse’n stambă măscărind-o
de faĠă cu mesenii úi aranjând-o la coc pe malagambistă căreia’i spărsese în
cap contrabasul lui Nicu... se rupsese nunta..., lăutarii huiduiĠi..., abia
scăpaĠi cu fuga,... MiĠa dispărută..., apoi, firesc o dată cu timpul încet, încet
„privighetoarea” repusă în drepturi úi se pare rânduită frăĠeúte între Niculae
úi Auraú... Peste toate astea Simi, împovărat cu dosar de persoană
dispărută..., reclamaĠii de la surorile úi cumnaĠii MiĠei iar de la comandantul
PoliĠiei avertismente úi mustrări...
Identific evenimentul conflictual ca suprapunându-se cu perioada
dispariĠiei femeii úi-i invit la taină pe lăutari ca să mai vedem cum devine
treaba...
 Moara fără noroc • Confesiunile unui poliţist – psiholog criminalist
9
Mi-l aduc primul pe virtuosul viorii, úeful tarafului úi soĠul dispărutei,
pe Auraú... îl scanez, Ġap bătrân cam pe la úaizeci de coĠi,... Ġigan spălat,
bărbierit proaspăt, împerciunat a la Elvis, mustaĠă subĠire a la Luigi
Ionescu,... aluniĠă albăstrui-verzuie bătută pe obraz spre colĠul gurii,
manierat úi preĠios... îl iau din prima:
– Ce útii de MiĠa?!... repede úi fără vrăjeală. Simt că n-ai mai trecut pe
la prăvălie, văd că te caci pe tine de frică úi cam ai úi de ce..., te-am mirosit,
te pun în sârme úi aflu ce’ai în cap, ce-ai pe suflet..., dă-o din prima, pe
urmă mai vedem...!
– Domnule doctor,..., sunt om de onoare, sunt lăutar de mă útie lumea
subĠire, úefii úi d’aci mă útie, barosanii toĠi, pă ce’am mai scump, nimic nu
útiu, a plecat nebuna de’acasă, mă gelozea cu aia mică, cu Gherghina,
spărgea vesela de porĠelan, golea sticle de cognac, umbla prin vrăjitorii, fura
de prin casă...
Mă uit la el, povestea filme, nimic natural, nimic încărcat de emoĠie,
patimă, iubire sau ură,... mă privea ca dintr-o mască zbârcită, ridată, cu ochii
mici, iscoditori, speriat, încolĠit,... transpira pe frunte úi pe nas, scotea
onomatopee scâncite úi fără sens..., nu le-avea cu ancheta, cu zbârna, cu
draga neni,... fire de artist, curăĠel, comisioane, ghiúefturi mici, afaceri
mărunte, adăpostit de Ġambal, frapiere cu gheaúă úi mici..., începea să
miroasă din el colonia ieftină dată după brici..., mărul lui Adam i se tot
miúca în sus úi’n jos, buzele îi erau albite úi crăpate, înghiĠea în sec..., hai
să-l testez dracului mai repede că-l epuizez adrenalinic úi nu îmi mai dă
reacĠii de niciun fel...
Acceptă testul..., se conformează cuminte instrucĠiunilor de exami-
nare..., răspunde fără viaĠă abia úoptit..., mă lămuresc repede... útie totul,
ascunde totul, este implicat direct... într-un final, rătăcit, abia reuúeúte să-úi
iscălească diagramele..., în mai puĠin de’o oră am în faĠă o epavă umană, un
nenorocit înspăimântat, împovărat de crimă..., din diagrame desprind cert
un vârf de tensiune privind întrebările care vizau eventuale aruncare în apă a
cadavrului... insist...
– Auraú, greieraúule... îĠi spun un secret..., ai cam dat-o pe gârlă,... vezi
că útii?... Credeai că n-o să flu cea ascunzi în căpăĠână?!... Zi-ne unde?...
Când? ... Cum?... ùi de ce?... Cum de-ai putut face asta tocmai tu, baladist,
lăutar, fire de artist...? ... se foieúte’n fotoliu, cabinetul cam micuĠ, gratii pe
la ferestre,... eu la birou în halat alb cu ochelarii pe nas úi marcându-i
reacĠiile diagramelor c’o cariocă tocită roúu aprins... loc nu prea mai este...,
 Tudorel Butoi-Severin
10
plânge, scoate încet, cu gesturi mecanice, absent parcă o batistă mare cât o
basma, albă imaculată, apretată, miroase ieftin... îúi suflă nasul de muci,
plânge úi-l las să se descarce deplin úi dintr-o dată mi-e milă de el..., departe
de panacotarii de pe tramvaie care se úmenuiau la flagrante, ... de psihopaĠii
sexuali duplicitari úi perverúi, departe de criminalii în serie insensibil moral,
fără milă, remuúcare sau simĠ al onoarei..., un artist..., un om sensibil
incapabil să-úi gestioneze panica úi de pe care, iată, începea să cadă vaxul úi
să se dea’n fapt...
– Stai, mă, liniútit. Ia de bea niúte apă, aprinde’o Ġigară... Ies úi-l sun pe
Simi...
– Doctore, sunt pe la Dăiciulescu la omoruri, completăm un úase din
patrujnouă pentru extragerea de duminică... Ce-ai făcut? Mă scoĠi cu
nenorocirea? L-ai testat? Se leagă ceva?...
– Simi, stai pe’acolo, te sun eu, treaba-i ca úi lămurită... Zi-mi úi mie
ăútia stau pe’aproape de vreo apă, de vreo fântână, vreun lac ceva...?
DâmboviĠa-i departe de casa lor?!...
– Bă, Tudore, să nu-mi spui că din teste ne trimite ăsta undeva la
dracu’n cărĠi prin vreo gârlă să căutăm cadavrul MiĠei úi p’ormă să râdă de
noi..., ce dracu’, mă útii băiat deútept, tatonasem úi eu o variantă în acest
sens dar singura sursă de apă din cartierul ăstora este o sifonărie, pe colĠ la
Nerva Traian...
– Bine, mă, stai pe’acolo că’n mai puĠin de’o oră te sun, mă lămuresc úi
te sun...
Mă’ntorc la cabinet..., Auraú cu capul în palme, cu umerii căzuĠi, mă
priveúte întrebător...
– Zii, mă, zic...
– Se spărsese nunta din Chitila, abia scăpasem cu fuga... paguba era
mare... rămăsesem doar cu arvuna, cu contrabasul spart în capul „privighe-
torii” úi Ġambalul lui Gore Nas sechestrat de români..., ploua mărunt,
burniĠa..., era o ceaĠă deasă de ne mai úi pierdeam unii de alĠii pe drum... Ne
certam cu nebuna, cu MiĠa, ne măscăream... ne blestema să se’aleagă
prafu’..., ne punea să ne jurăm... i se păruse nebunei c’o înúelam cu banii úi
că eu trăiesc cu aia mică... Când să trecem podu’ la Mihai Vodă, nebuna s-a
oprit să-úi bată tocul la un pantof că-i căzuse úi mergea ca o capră beată...,
nu útiu cum de’a intrat dracu’n mine úi cum mi’a venit la’ndemână, am
umflat-o de păr dând s-o arunc peste parapet... din spate, frate’miu Nicu...
pac, pac, două cuĠite úi i-am făcut vânt..., am auzit-o plescăind în apă úi
 Moara fără noroc • Confesiunile unui poliţist – psiholog criminalist
11
ne-am cărat... Acasă tremuram amândoi de frig úi de spaimă, nopĠi de’a
rândul am tot visat-o... am tot vrut să mă predau la poliĠie dar încet, încet
am refăcut tarafu’, aia mică mi-a intrat la suflet, cântă de belea, e
producătoare, cad banii din ea ca frunza din pom, îi bagă muúterii la ĠâĠe, la
chiloĠi îi bagă... mi-a luat dracu’ minĠile, asta e...
– Cum stai cu scrisul?!
– Biniúor!...
– Hai, ia de scrie încet úi fără grabă..., scrie cum a fost...
Mă uit la el peste ochelari, scrie, úi-a aúezat o foaie de reper sub mână
ca să scrie citeĠ, drept, ordonat úi văd că úi reuúeúte s-o scoată la capăt... Îmi
scrie úaptesprezece pagini, artist,... viaĠa cu bucuriile úi necazurile ei alături
de MiĠa, trecut de mahala romanĠată,... prezent de realitate dostoievskiană...
úi despre viitor... nimic...
Intră Simi. Îi dau foile, citeúte, reciteúte, mi le dă înapoi...
– Doctore, eúti tatăl lor, psihanaliză curată, să faci cu studenĠii analiză
de caz. Auraú, tată, mie să mi-o decartezi p’aia bună, la secĠie, acolo să-mi
spui unde’s bijuteriile MiĠei? Ce-ai făcut cu ele? Că n-aĠi dat-o pe gârlă cu
aurul pe ea... Cine mai útie de manevră?!... Poate Gore Nas, Ġambalagiul!...
Ce zici? Da’ să vezi, doctore, ce geampara o să-mi joace la secĠie
malagambista că de luni de zile o îndop cu Ġigări úi cafele, poate, poate úi-o
aminti de ceva... ùi, mai ales, să-mi explici tu, mie, Auraú, de ce’ai Ġinut-o’n
guúă până acum úi n’ai dat-o la secĠie... Nu m’am purtat eu omeneúte cu
voi...?! Ce vă face, mă, doctoru’ eu vă spargeĠi numai la el?
Cătuúele se’nchid sec, Auraú a devenit parcă dintr-o dată mai mic, un
bătrânel cocoúat, speriat úi trist... Gabor úi hoĠ pleacă împreună, unul poartă
crucea unui destin incert úi speranĠa împăcării cu Dumnezeu, celălalt poartă
bilete la úase din patrujnouă schematizate meúteúugit... Nici unul nici altul
nu útiu ce va fi..., iar eu macin, macin la moara fără noroc...
Cobor la Negulescu... fumează împovărat de griji, au cam intrat
omoruri în ultima vreme, oameni cam puĠini, cauzele complexe, probele
cam subĠiri, îúi pune în mine speranĠe mari... testez non-stop cercurile de
bănuiĠi... din păcate, până acum doar excluderi... Hai să-i fac o bucurie. Îi
raportez c’am scos lăutăreasa dispărută de’aproape un an,... îi spun că am
mărturisirile complete ale făptuitorului úi-i dau să citească... Se afundă’n
lectură, face adnotări pe marginile unor pasaje, subliniază, úi’ntr’un final mă
întreabă provocator:
 Tudorel Butoi-Severin
12
– Doctore, tu crezi ce scrie ăsta aici?!... Mă, băiatule, dac-o arunca’n
DâmboviĠa, în trei zile, o săptămână hai, o aveam apărută... Până la Vitan
avem poduri, grilaje, sunt bulboane, rădăcini, rămânea agăĠată ca atâtea alte
cadavre pe care le scoatem săptămânal, plus hoiturile de animale la greu...
Rămân năuc... NeluĠu are perfectă dreptate dar acel ceva pe care nu’l
pot descrie nimănui úi pe care simt că numai Bunul Dumnezeu l-a încolĠit în
sufletul meu, mă face să-i replic cu seninătatea celui care are adevărul la
degetul mic...
– Domnule colonel, l-am simĠit..., a fost sincer, azi, poate, pentru prima
dată úi-a deschis sufletul, inima... a mărturisit... nu mă pot înúela, doar aĠi
simĠit asta de mii de ori în anchetele pe care le-aĠi condus... de la
dumneavoastră am învăĠat să ne’ascultăm intuiĠia...
– ùtiu, doctore, útiu... deasupra noastră, în inima úi rărunchii noútri,
poliĠiúti úi hoĠi de’o potrivă útie ce este doar Dumnezeu. S-ar putea ca azi
să-Ġi fi fost îngăduit să afli úi tu... Cu probaĠiunea, însă, sunteĠi abia la
început de drum, insistaĠi să vedem ce’o mai fi...
– Ce să mai fie!... l-a luat Simi... într-o săptămână, două, omorul va fi
probat, or să apară corpuri delicte, vor fi reaudiaĠi martori, pun pariu că la
poligraf o să-l sparg pe frac’su, pe Nicolae,... pe parcurs să vedeĠi ce chef de
spovedanie o să capete Gina, poate scoatem ceva úi de la Gore Nas
Ġambalagiul, începem interogatoriile încruciúate, confruntări, reconstituiri
etc. scenariu criminalistic, úcoala de la capitală, probaĠiune beton, eu vă
spun sincer că n-am nici cea mai mică emoĠie.
– Bine, doctore, aúa să fie..., mai smântânim situaĠia operativă, a fost un
an mai greu, dacă iese lăutăreasa în capul mesei te pun... ÎĠi fac o
destăinuire, pe Auraú îl útiu de când eram locotenent, MiĠa a fost o
frumuseĠe de femeie, cum a trecut timpul úi cum ne împovărează păcatele
anii ce vin... Hai la treabă că devin nostalgic úi nici n-am mâncat nimic pe
ziua de azi... Când termini treci pe la mine să ieúim pe la Majestic.
– Am înĠeles domnule colonel...
Urc la mine la patru..., revăd diagramele, reacĠiile... reevaluez, interpre-
tez, concluzionez – speĠă de succes, soluĠionată exclusiv prin tehnica
poligraf – doar lui Dumnezeu uit să-i mulĠumesc...
Mă precipit spre secretariat să-i cer doamnei Dorina o legătură cu
Institutul NaĠional de Hidrologie úi Meteorologie. Nu peste mult timp sunt
în legătură cu úefa de tură, din voce uúor plictisită úi acră... Mă prezint
respectuos úi-i solicit să-mi comunice starea vremii în intervalul critic...
 Moara fără noroc • Confesiunile unui poliţist – psiholog criminalist
13
– Tovule, să útii dumneata, cât oi fi de miliĠian, că prognozele trecute,
prezente úi viitoare în instituĠia noastră sunt secrete de serviciu... preferam
să vă fi adresat în scris dar după cum útiu că úi dumneavoastră lucraĠi, ca úi
noi, cu realităĠi relative úi schimbătoare nu vreau să vă Ġin în loc, aúteptaĠi
puĠin în telefon...
Dă probabil câteva dispoziĠii úi’n mai puĠin de câteva minute aflu că
aproape c’un an în urmă în intervalul critic peste care se suprapunea nunta
din Chitila úi dispariĠia MiĠei, toată săptămâna plouase’n toată Muntenia úi
că fusese o vreme ceĠoasă persistentă dar mai ales aflu că DâmboviĠa
dăduse peste maluri în aval de Bucureúti... Nu mă las úi-l sun pe ùchiopu de
la I.M.L. Iar plecăciuni, c’o fi, c’o plesni úi-l întreb cu speranĠa de’al găsi
apt de dialog...
– Domnule doctor, poate scoate DâmboviĠa dacă-i în putere
pluviometrică un cadavru uman dincolo de Bucureúti spre Dunăre?!...
– Tudorele, dacă n’apucă să i se gazeifice cavităĠile úi să-l scoată apa la
suprafaĠă úi dacă n’are ghinionul să se’agaĠe pe undeva, apa’l cară, băiatule,
cară DâmboviĠa úi’o vacă, cadavrele proaspete sunt tâtâte’n imersie úi’s tot
duse la vale...
Răsuflu uúurat..., dar n’am încheiat încă... Dunăre, Dunăre apă
tulbure..., ia să sun eu Criminalistica de la Călăraúi... Îmi răspunde căpitanul
Măgurescu uúor surprins... Îi cer să-mi descrie succint cadavrele scoase de
Dunăre în intervalul critic..., mă lasă’n telefon, îi ascult respiraĠia úi
zgomotele specifice cotrobăitului prin fiúiere úi sertare de cartoteci... Aútept
úi sper, sper în ceea ce cred, începe inventarul, bărbat în vârstă de aproxi-
mativ 28 de ani etc., etc., minoră de aproximativ 12 ani etc., etc., úi dintr-o
dată aud ceea ce aúteptam: cadavru femeiesc aparĠinând unei persoane de
aproximativ cincizeci de ani, păr negru uúor grizonat, dantură lucrată cu aur,
premolar úi molar stâng mandibulă jos, pe antebraĠul stâng o inimă
însângerată de săgeată úi în completarea tatuajului – inscripĠionat cu
majuscule Miúa – menĠiune specială: la gât colier de aur bridat cu trei perle
mici de culoare albă, pe inelarul úi arătătorul mâinii stângi verighetă de aur
inscripĠionată „Auraú” úi respectiv inel de aur trei pietre roúii, una lipsă...
Realizez brusc, omor spontan, clipă de nebunie temporară fără
premeditare de jaf. Abia acum indicii orientativi oferiĠi de poligraf aveau
tăria probei, abia acum erau demonstraĠi, validaĠi úi confirmaĠi public iar în
declaraĠiile lui Auraú puteau fi considerate sincere integral.
Îi mulĠumesc lui Măgurescu úi închid...
 Tudorel Butoi-Severin
14
Cobor la Negulescu la doi,... de câte ori la începuturile carierei mele nu
coborâsem melcul scărilor tocite cu viteza luminii să-i raportez, să-l
informez, să-i cer sfaturi, să ne consultăm, să punem la cale, să mă felicite
sau să mă certe... Dau să sparg uúa... încuiat... din secretariat iese Roxana.
Plânge. Întreb unde-i NeluĠu... I-a fost rău, spunea că-l doare ceva prin
umărul drept... l-a luat salvarea, a venit úi l-a luat, doctoriĠa era speriată rău,
úi-a uitat ochelarii pe’aici...
Mă’ntreb mai mult... Îl sun pe Simi...
– Du-te, bă, la Călăraúi, te-aúteaptă Mărgulescu de la dispăruĠi să-Ġi dea
bijuteriile MiĠei...
Îi percep uluiala la capătul firului, dă să’ngăime ceva dar închid... sună
turbat... nu răspund... Încui biroul úi plec... Afară burniĠă de toamnă, e rece
úi e trist...
…
...din vacanĠă s-au întors guvernanĠii..., graúi, bronzaĠi, suficienĠi... dau
gaze pe nas, vorbesc de’o altă lume, lumea lor... masteranzii mei n’au locuri
de muncă, prin multinaĠionale sunt umiliĠi, spaĠiul public scoate la concurs
doar firimituri, se’adună anxiozitatea, nemulĠumirea, úi mai ales injustiĠia,
nedreptatea..., se’acumulează ca gazul de mină, să fi uitat guvernanĠii că
gazul de mină, grizul cum i se mai spune face câteodată buf, buf...
...au prins două judecătoare cu úpagă, niúte coĠofene panacotare de
mahala, sunt deja jos... la D.N.A. prestează o grămadă de foúti studenĠi au
cam prins ceva carte’n venă...
A trecut pe la mine Anca, acelaúi zâmbet provocator, aceeaúi privire
carismatică úi inteligentă, nici nu útiu cum a trecut timpul.
 Moara fără noroc • Confesiunile unui poliţist – psiholog criminalist
15

Capitolul 2
„... libertatea de-a juca barbut, de-a trăi norocul câştigătorului,
drama perdantului, riscurile trişorului, schimbul de pumni şi de picioare,
gustul sângelui din buzele sparte... ”

Trei cartiere mi-au marcat începuturile: „Târgul de vite”, împrejmuit cu

gard de Ġeavă úi stâlpi de beton, câmp tras la drept cu iarba măruntă, aĠoasă,
trifoi sălbatic úi pir, pe care-úi întindeau Ġăranii cergile, etalându-úi grăme-
zile de grăunĠe, boabe de grâu úi de porumb, roúii ca arama, galbene ca
aurul... Îúi Ġineau de gâtare juncanii laĠi în greabăne, vacile ugeroase, caii
fornăind în căpestre, oile úi măgarii deopotrivă. Astea, în zilele de târg. În
rest, târgul al nostru era. Jucam fotbal de dimineaĠa până seara, non stop.
CâĠi fotbaliúti n-au plecat de pe târg úlefuiĠi de Rudi Wetzer la C.F.R!...
Viteziúti fără splină, dribleuri vizavi de care porumbeii jucători îúi roúeau
ciocurile de ruúine, marcatori din gurgui úi úpiĠ..., machitori de performanĠă,
Ġuică de-a bătrână, rom, vermouth, bere úi mici... Vremuri, timpuri...
Niciunul nu s-a pricopsit. Au strălucit meteoric... gagici cu grămada, cră-
coase, bulănoase, ĠâĠoase... Taxiuri úi lăutari... Un sezon, două, trei, apoi
dezalcoolizarea, spitalul de demenĠă, infarctul, accidentul vascular úi... stop!
PierduĠi în uitare sau în legendă, după caz...
„Tabaciul”, cartier lăsat spre marginile Dunării, dinspre Cloúani mai la
vale: case amărâte, magherniĠe, aúezare pestriĠă de mici meúteúugari,
tăbăcari, tâmplari, chiriútigii, hamali, căruĠaúi, pescari, ceferiúti... CăsuĠe cu
curĠi mici, cu liliac úi corcoduúi, cu pompe de apă, băncuĠe úi lighean de
aluminiu în care capii de familie îúi spălau trunchiurile transpirate la subraĠ,
îúi dădeau pămătuful peste meclele pătrăĠoase, Ġepoase, úi treceau cu
iscusinĠă briciul. Îúi lăsau mustăĠi sârbeúti, uúor aduse din colĠuri, sau
olteneúti, pe oală, sau muscă, precum Raj Kapoor, văzut de ei în
cinematografele din centru. Muierile, toate casnice, tanti, ĠaĠe, leliĠe, sau
madame, pândeau ligheanul de aluminiu cu ibricele încălzite pe godin, să se
spele pe jos, sau, după caz, să smotocească în el coca cozonacilor, galbenă
úofran, dată prin zaharul vanilat úi coajă de lămâie hrănită în úapte ouă,
îmbâcsită de nucă, úi să te Ġii crăpelniĠă de Crăciun úi de Paúti... „Moara de
foc”... spaimă, cu singura stradă mai largă: strada morii cu motorul duduind
 Tudorel Butoi-Severin
16
răguúit. Cartier dens de porumbagii, scandalagii úi cuĠitaúi. Cartier munci-
toresc proletar, prelungit către Strada Mare, pe care se înúirau dughenele,
băcăniile úi birturile cu terase populate de lume úi popor. Mici, saramură,
scăriúoară, pizdulici, toate la grătar cu cărbune de prun, după caz. Ceafă de
porc, măsline, brânză de oaie dată-n vinuri acriúoare, secărică úi bere, la
halbă úi la Ġap...
În Moara de foc, la úcoala generală nr. 4, am făcut amărâtele de clase
primare. Cititul l-am învăĠat, mi-am deprins mâna cu scrisul, mi-am deprins
mintea cu socotitul úi, după caz, am simĠit severitatea sau mângâierea
autorităĠii úcolare.
ViaĠă úi úcoală, úcoală úi viaĠă... am avut de toate. O copilărie de basm,
aventură úi risc. ImaginaĠie hrănită de Roald Amundsen, cpt. Scott, haiducul
Trocan, cula Vladimirescului, sandaua legiunilor romane pe cărămizile
castrului Drobeta, Dunărea cu fâúia de frontieră... Barbutul la greu, furturile
de lemne úi porumbei, încăierările úi anchetele sectoriútilor cu labă grea,
duhnind a secărică din nas. Înjurături, jargoane úi poúte la mereu abonatele
Mariana úi Geta, prin lanurile de floarea soarelui, între două drumuri la
bunarul cu cea mai rece apă, manevrat pe roată úi lanĠ.
Îmi amintesc, ca acum: o luam cam de dimineaĠă, toamna, septembrie
úi octombrie, îmi cărăbăneam cărĠile pe la tăinuitorii de bizuială, făceam
repede pomul, dădeam beĠele prin potloaga cu cleiul meúteúugit din vâscul
stejarilor de la Vârciorova úi pâú, pâú, cu fereală, ajungeam pe maidanele
ogaúului de la Podul Gruii (astăzi cochetul stadion municipal). Instalam
făcătura cu sticleĠii strigători din prinzătoare úi coliviile mici. Ne-aúezam la
taclale, după vreo colină sau mărăciniúuri úi-aúteptam stolul... Nu trecea
mult úi năpădeam pe pom, alergam ca apucaĠii, ne-mpiedicam, lunecam,
stolurile de sticleĠi, ghilivani úi Ġaizări înĠelegeau dezastrul prea târziu... De
fiecare dată rămâneau capcanate pe beĠele perverse, date cu clei, cel puĠin
două, trei piese la fiecare strigare. În sfârúit, instinctul de vânător era hrănit!
ğineam în pumni făpturile minunate făcute de Dumnezeu. Cu tact úi
meúteúugit le curăĠam aripile úi picioruúele de clei. Le curăĠam cu gaz de
lampă. Penajul le rămânea strălucitor. Sticletele galben, roúu, negru,
albăstrui, alb úi maron parcă, rămânea captiv.
De-acum, departe de el grija gerului, a ploilor, a ereĠilor celor cruzi. Le
ofeream totul cu dragoste neĠărmuită de copil al maidanelor, devenit, iată,
vânător... Nu-i înĠelegeam atunci libertatea. Deúi nici mie nu-mi era prea
uúor s-o dobândesc... Zeci de nuiele de gutui mi-a rupt mama de cur,
 Moara fără noroc • Confesiunile unui poliţist – psiholog criminalist
17
sancĠionându-mi evadările úi de câte ori n-am simĠit pe spinare cureaua
tatei... Câte corvezi úi pedepse am dus pentru libertate... Libertatea de a
înota în Dunăre, de a-mi înnegri de petrol spinarea costelivă... de a exersa
văcsuitul cizmelor grănicerilor de frontieră, care aveau norocul să ne
prindă-n flagrant pe fâúie... Libertatea de-a juca barbut, de-a trăi norocul
câútigătorului, drama perdantului, riscurile triúorului, schimbul de pumni úi
de picioare, gustul sângelui din buzele sparte... Când úi când, morga,
cortegiul funerar, bocete, marú funebru, lăutari, fraĠi úi surori, mătuúi,
mame, copii, unchi úi nepoĠi, rude de la Ġară, dric, caii mascaĠi, curgerea
tristă úi neagră după cel dus, Ġeapăn dat cu pudră, cu vată în nas úi inima
înĠepată de úundriu...
Schela, Moara de Foc, Tabaci, Izvorul Bârzii, Cloúani, Târgul de vite,
Colibaúi, nedei úi baluri... BagabonĠi ducând hora cu toporul la purtător úi
cuĠitul între dinĠi... Taraf plângând după contrabas úi tobele făcute praf...
Încăierare... Muieri Ġipând, strălucire de brici úi... Stop! Mortul, mort
sângerat úi răcindu-se încet... Spre dimineaĠă, făptaúul cules, cules din
bordeie, cules din palate, dintre zdrenĠe sau mătăsuri, de lângă cururi
apetisante, amante tuberculoase, mame plângând în colĠ de basma úi copii
cu mucii la nas... Puúcăria, aci, aproape, la margine de oraú, apoi
transferurile dureroase la Aiud, Poarta Albă, Gherla, Mărgineni, Bârcea
Mare, dezrădăcinarea, neliniútea, spaima, visul urât... Stăteau la draga nenii
op’úpe, douăj’dă ani... Veneau albi, chinuiĠi, duri, cutaĠi, ridaĠi, tatuaĠi,
haladiĠi, futuĠi în găoază, cu priviri pieziúe, ciudaĠi... O luau de la capăt:
cuĠitul la cizmă, totuna le era... Fugea lumea de ei ca dracu de tămâie. Încet,
încet se dădeau cu vremea... Din nou jocuri de noroc, porumbei, furăciuni,
încăierări, iar puúcărie, până se stingeau...
Nouă, copiilor, ne cădea mucul în anturajul lor. Nu ne era frică de ei.
Ne trimiteau după băutură, să ducem bilete la curve sau să le facem corvezi.
Ne lăsau să le stăm prin preajmă, să chibiĠăm, să le Ġinem dă úase, ne dădeau
mărunĠiú... Când veneam acasă de prin taverne, miroseam a tutun... Mi-o
luam la greu...
Din teoriile asupra cărora mai târziu aveam a zăbovi, ar fi trebuit să
sfârúesc pe la pârnaie, prin ocnele de sare, căci stofă aú fi avut... N-a vrut
bunul Dumnezeu úi, mai ales mama n-a vrut... Am ieúit poliĠist... psiholog
criminalist am ieúit... În orice altă meserie de pe pământ aú fi fost un ratat.
Ca poliĠist, unii spun c-am lăsat o dâră pe unde am trecut...