Participarea publicului la adoptarea deciziilor de mediu

Avantajele participării publicului

Protecţia mediului înconjurător constituie un proces de colaborare care necesită eforturi susţinute
dinpartea organelor guvernamentale, ONG-urilor, persoanelor particulare şi întreprinzătorilor. În
virtutea acestui fapt, participarea la procesul de adoptare a deciziilor are importanţă deosebită.
Antrenarea publicului la acest proces poate aduce avantaje fiecărei din aceste grupe şi societăţii
în ansamblu.i
Participarea publicului la procesul de adoptare a deciziilor este un proces bilateral. Pe de o parte,
aceasta este o obligație morală, deoarece autorităţile de stat funcţionează în interesele societăţii.
Pe de altă parte, datorită participării publicului, persoanele cu funcţii de răspundere care iau
decizii primesc de la el informaţii privitoare la doleanţe şi aşteptări, precum şi la corespunderea
acţiunilor şi deciziilor lor aşteptărilor societăţii.

Principii generaleale participării publicului

Concepţia participării publicului se întemeiază pe două principii de bază:

● cetățenii au dreptul să participe la elaborarea deciziilor principale, care vor avea influenţă
asupra vieţiilor;
● datorită participării active a publicului interesat, calitatea deciziilor politice şi administrative
poate fimajorată.
Participarea publicului deschide posibilităţi pentru adoptarea unor decizii mai reuşite şi mai
durabile. Decizii reuşite pot fi considerate acele decizii, care corespund necesităţilor majorităţii,
au termen de acţiune mai lung şi sînt mai viabile. Deciziile reuşite au drept scop ameliorarea
calităţii vieţii fiecărei persoane în parte. La examinarea problemei în parametri globali apare
posibilitatea de a asigura îmbunătăţirea concomitentă a condiţiilor sociale, economice şi
ecologice.
Cu cît mai multe persoane sînt antrenate în proces, cu atît mai vastă este experienţa pe care ele o
propun.
Totodată, sînt prezentate mai multe puncte de vedere, precum şi astfel de informaţii despre
condiţiile locale, care pot să nu fie cunoscute pentru toţi. Dacă la adoptarea deciziilor se ţine cont
de un spectru mai vast de experienţă şi opinii personale, va exista o probabilitate mult mai mare,
că această decizie va fi „corectă”, deoarece în acest caz s-a ţinut cont de mai multe aspecte şi au
fost apreciaţi mai mulţi factori ai riscului.

Avantajele participării publicului

1
Acordînd publicului posibilitatea de a participa la procesul de adoptare a deciziilor oferă un şir
de avantaje.
Pentru autorităţile publice avantajele pot fi următoarele:
● devin mai clare preferinţele generale ale publicului;
● publicul face cunoştinţă cu caracterul planurilor de dezvoltare şi problemele procesului de
adoptare a
deciziilor;
● publicul capătă cunoştinţe privitor la faptul, cum serealizează elaborarea, implementarea
planurilor şi
monitorizarea proiectelor;
● publicul capătă deprinderi pentru soluţionarea problemelor;
● se îmbunătăţesc capacităţile reprezentanţilor publicului care participă la viaţa politică a
comunităţii locale;
● creşte gradul de satisfacţie faţă de deciziile adoptate de autorităţile de stat şi gradul de
încredere în ele.
Antrenînd publicul la etapele timpurii ale procesului deelaborare a deciziei, informîndu-l despre
acţiunile următoare, autorităţile obţin reacţia prealabilă a segmentului activ de populaţie în
privinţa conţinutului documentului discutat. Acesta poate deveni momentul de referinţă pentru
definitivarea proiectului deciziei. În unele cazuri, semnalînd reacţia negativă univocă, autoritatea
executivă poate renunţa la ideea adoptării acestei decizii.
Familiarizarea prealabilă a cetăţenilor cu prevederile legii discutate, noile reglementări ale cărora
sînt legate de unele restricţii, va oferi posibilitatea de a adapta parţial segmentul interesat al
societăţii la modificările viitoare.
Consultarea publicului în deciziile importante ale administraţiei de stat, mai ales în cazurile care
ating interesele vitale ale cetăţenilor (tăierea arborilor şi arbuştilor, construcţia obiectivelor
periculoase pentru mediu, reducerea zonelor de recreere etc.), luarea în considerare a opiniei lor
vor permite evitarea unor posibile conflicte între autorităţile publice şi populaţie.
Cu toate că majoritatea deciziilor sînt elaborate de profesionişti şi, s-ar părea, că pentru
reprezentanţii ONG-urilor, altor grupuri de cetăţeni ar fi dificil să aducă completări la ele, deseori
se întîlnesc şi alte exemple. Un punct de vedere nou al unui nespecialist poate sugera o cale mai
eficientă, mai raţională de atingere a scopului, propus de autoritatea publică. Nivelul avansat al
dezvoltării ONG-urilor, existenţa unor experţi erudiți în rândul lor nu exclude generarea de către
aceştia a unor idei remarcante privitor la faptul, cum este mai bine să formulezi decizia şi să
atingi rezultate mai bune în viitor. Toate aceste momente, în ansamblu, vor condiţiona
îmbunătăţirea calităţii documentului discutat şi vor contribui la adoptarea de către autoritatea de
stat a unor decizii mai întemeiate.

Inerţia şi pasivitatea unei părţi din societatea civilă deseori constituie motiv pentru reprezentanţii
autorităţilor publice să nu întreprindă eforturi în vederea antrenării populaţiei în procesul de
adoptare a deciziilor, uitînd că tocmai crearea condiţiilor care ar contribui la exprimarea liberă a
gîndurilor, ideilor constituie una din sarcinile principale ale statului. Legislaţia cu privire la
2
mediul înconjurător permite autorităţilor să antreneze activ cetăţenii în acest proces, delegîndu-le
un şir de împuterniciri, realizează, astfel, conştientizarea participării la treburile ţării, localităţii şi
cultivă cetăţenilor simţul răspunderii civice.
Antrenarea activă de către autorităţi a publicului interesat în procesul de adoptare a deciziilor are
drept urmare perceperea mai bună a activităţii acestor organe, creşterea autorităţii lor şi formarea
unei imagini pozitive, ceea ce constituie un aspect important în procesul de pregătire către
alegeri şi alte acţiuni care necesită sprijinul populaţiei.

2.1. Eventualele dificultăţi şi momente negative în cazul antrenării publicului la procesul de

adoptare a deciziilor
Primul lucru, pentru care trebuie să fie pregătite autorităţile de stat, este necesitatea de a mări
intervalul de timp pentru stabilirea contactelor şi susţinerea dialogului cu publicul. Chiar dacă ele
nu au servicii care să răspundă pentru relaţii cu publicul (asemenea instituţii sînt forte puţine), în
orice caz conducătorii, colaboratorii din corpul de comandă vor fi nevoiţi să rezerveze destul de
mult timp pentru întîlniri, discuţii, adunări etc.
În al doilea rînd, va fi nevoie de mijloace suplimentare pentru informarea locuitorilor republicii,
oraşului, satului, pentru colectarea şi prelucrarea datelor, plasarea materialelor în mass-media.
Cel mai simplu anunţ, foaie volantă necesită anumite cheltuieli, nemaivorbind de publicarea
unor planuri, programe întregi sau chiar efectuarea unui sondaj sociologic complet! E nevoie de
antrenarea specialiştilor calificaţi, fapt destul de costisitor. Pot să apară şi alte probleme, dar
acest fapt nu trebuie să influenţeze intenţiile structurilor guvernamentale de a supune dezbaterii
publice deciziile ecologice importante.
Participarea publicului nu constituie o garanţie a faptului că decizia adoptată îi va satisface pe
toţi, deoarece diferite grupuri de persoane au diferite priorităţi şi necesităţi. Fără îndoială, este
mai bine, ca unele interese să fie luate în considerare la etapele iniţiale ale procesului de
planificare, cînd este mai uşor să operezi modificări, decît la etapele finale, cînd chiar şi
modificările nesemnificative pot genera cheltuieli considerabile de mijloace financiare şi de
timp. Însă, chiar şi în cazul cînd o parte din persoane nu sînt de acord cu decizia adoptată, există
o probabilitate mult mai mare că ele vor înţelege motivele adoptării ei.

Diferite niveluri de antrenare a publicului

Gradul de antrenare a publicului într-un proces concret depinde de un şir de factori, printre care:
● rezultatul scontat;
● proporţiile;
● cine concret şi cîte persoane vor fi antrenate în proces;
● va asigura oare rezultatul reglementarea problemelor la nivel naţional, regional sau local etc.

Persoanele pe care procesul de adoptare a deciziilor sau de elaborare a documentelor politice le

va afecta la maximum trebuie să dispună de mai multe posibilităţi de exercitare a influenţei
asupra acestui rezultat.

3
Procesul de participarea publicului la adoptarea a deciziilor poate fi reprezentat în formă de
„scară”.

„Scara” participării publicului

1. Publicul ajută la elaborarea deciziilor

2. Publicul obţine posibilitatea de a comenta decizia înainte de adoptarea ei
3. Publicul este înştiinţat despre decizie

Treapta de jos — publicul este înştiinţat despre decizie prin scrisoare sau aducere la cunoştinţă
publică. Publicul nu are posibilitate să-şi propună comentariile pînă la adoptarea deciziei şi, afară
de aceasta - nici o posibilitate de a influenţa decizia.
Treapta mijlocie — publicul obţine posibilitatea de a-şi expune părerea despre decizie înainte de
adoptarea ei: se organizează audieri publice, se expediază avize personale, au loc întîlniri cu
specialiştii respectivi sau cu persoanele pe care le va privi decizia în cauză.
Autorităţile pregătesc documentul în care sînt totalizateobiecţiile publicului, rezultatele
participării lui, precum şi corectările operate în proiectul deciziei, ţinîndu-se cont de comentariile
primite.
Treapta de sus — publicul poate elabora decizia:
societatea în ansamblu (persoane aparte, specialişti, organizaţii, autorităţi publice locale) obţin
posibilitatea de a elabora proiectul deciziei. Acest fapt poate fi realizat prin organizarea unui grup
de lucru, în componenţa căruia vor fi incluşi reprezentanţi ai persoanelor, grupurilor interesate,
care elaborează propuneri pe marginea deciziei. Forma de realizare - referendum, negocieri,
lucrări speciale (poate fi organizat „atacul intelectual”).
Bineînţeles, fiecare treaptă a „scării participării publicului” trebuie luată în consideraţie, însă cea
mai reuşită practică este considerată atingerea celei mai înalte trepte.

Sindromul „NMP”
În cadrul discuţiilor despre participarea publicului este imposibil să ocoleşti sindromul NMP -
„Nu mă priveşte”. De cele mai multe ori acest sindrom poate fi semnalat în cartierele locative cu
hotare strict delimitate. El ţine, în primul rînd, de opunerea manifestată de cetăţeni faţă de oricare
noi planuri de dezvoltare şi apare în cazurile în care oamenii consideră că proiectele, planurile,
construcţiile de acest fel se pot răsfrînge asupra costului proprietăţii şi asupra securităţii în zona
lor.
Unul din tipurile strategiilor care îşi propun scopul de a depăşi sindromul NMP este lucrul cu
oamenii, care permite a ridica gradul înţelegerii reciproce şi a ţine cont de interesele legitime ale
oamenilor la etapa elaborării noilor proiecte.

2.2. Principii generaleale participării publicului

4
Indiferent de regiune saulocalitate, principiile de bază ale participării publicului rămîn
neschimbate. De aceea aceste principii trebuie respectate la elaborarea procedurii de participare a
publicului:
● publicul este antrenat la etapa iniţială, la care există posibilitatea de a influenţa decizia
adoptată;
● se stabilesc termene rezonabile pentru participare;
● este asigurată informarea eficientă a publicului despre posibilităţile de participare a lui;
● publicului i se oferă informaţia de bază;
● întregul volum de informaţie, aplicată în procesul deadoptare a deciziilor, este accesibil pentru
familiarizare;
● este asigurată posibilitatea prezentării obiecţiilor;
● în deciziile elaborate de autorităţile de stat se ţine cont, la modul cuvenit, de obiecţiile expuse
de public;
● publicului i se oferă informaţia despre decizia finală.

2.2.1. Antrenarea publicului la etapa iniţială, cînd există posibilitatea de a influenţa decizia
Antrenarea publicului la etapa iniţială înseamnă posibilitatea lui de a participa la proces atunci,
cînd este posibilă alegerea oricărei variante şi această participare va fi eficientă. Acest fapt
permite a evita discuţiile de lungă durată după adoptarea deciziei, deoarece toate divergenţele de
opinii deja au fost luate în consideraţie.
Decizia adoptată va fi aprobată cu atît mai repede, cu cît mai deschis, mai onest şi mai
responsabil a fost procesul de adoptare a ei.

2.2.2. Termene rezonabile

Toate etapele de adoptare a deciziilor cu participarea publicului trebuie să presupună termene
care vor permite a asigura participarea eficientă a publicului, ţinîndu-se cont de timpul necesar
pentru:
● recepţionarea informaţiei de bază de către public;
● solicitarea informaţiei suplimentare de la autorităţile de stat;
● familiarizarea cu informaţia oferită publicului;
● pregătirea pentru participare la audieri sau dezbateri;
● participare eficientă a publicului la toate procedurile menţionate.

Stabilirea termenelor rezonabile va fi utilă şi pentru autorităţile de stat, deoarece în acest caz ele
dispun de suficient timp pentru prelucrarea informaţiei oferite de public. Pentru diferite
proceduri, diferite vor fi termenele optime, dar este important a nu uita, că acordarea unor
termene prea mari poate genera pasivitatea oamenilor.

2.2.3. Informarea eficientă a publicului despre posibilităţile de participare a lui

Informaţia despre participarea publicului trebuie să fie prezentată, în formă accesibilă, unui
număr cît mai mare de persoane. Există două metode oficiale de informare a publicului:
5
● Înştiinţarea publică;
● Înştiinţarea individuală (mai amănunţit despre aceasta - în punctul 2.3).

Înştiinţarea trebuie să fie:

● completă, adică să conţină toată informaţia necesară pentru asigurarea participării eficiente;
● oportună, oferind timp pentru discutarea proiectului supus dezbaterilor;
● accesibilă - să fie pe înţelesul atît a publicului interesat, cît şi a publicului larg.

Autorităţile de stat pot folosi diverse căi, pentru ca informaţia despre posibilităţile de participare
să fie cît
mai vizibilă pentru grupurile sociale interesate. În societatea modernă, saturată cu informaţie,
atragerea atenţiei persoanelor, cărora vor să se adreseze autorităţile de stat, poate deveni o
problemă extrem de dificilă. Pot fi folosite următoarele mijloace de înştiinţare: publicaţii în ziare,
alte ediţii de tipar difuzate pe larg, difuzarea înştiinţărilor în mass-media electronice, plasarea
anunţurilor în locurile de circulaţie intensă a transportului.

Plasarea unui anunţ nu prea mare în ziar, printre sute de alte anunţuri, nu poate fi considerată un
mijloc eficient de înştiinţare.

2.2.4. Informaţia de bază

Pentru asigurarea participării eficiente trebuie de oferit toată informaţia de bază.
Publicul trebuie să cunoască:
● ce activitate se preconizează şi în baza cărei cereri va fi adoptată decizia;
● care va fi caracterul deciziilor posibile sau proiectul lor;
● care autoritate de stat poartă răspundere pentru decizia adoptată;
● procedura participării publicului;
● dacă activitatea în cauză este supusă procedurii evaluării impactului asupra mediului
înconjurător la
nivel naţional sau transfrontalier.

2.2.5. Accesul la familiarizarea cu informaţia

Autorităţile de stat sînt obligate să ofere publicului interesat, ca răspuns la solicitare şi în mod
gratuit, accesul la toată informaţia de care dispun, referitor la decizia adoptată. Urmează să fie
oferită toată informaţia care se referă la întrebarea în cauză, adică informaţia în orice formă.
Limitarea informaţiei furnizate la rapoarte şi rezumate succinte este inadmisibilă.

Se admite perceperea de către autorităţile de stat a plăţii, în mărime rezonabilă, pentru anumite
servicii, cum ar fi confecţionarea copiilor de pe documente. Mărimea plăţii, însă, trebuie să ţină
cont de costul copiei ca atare,fără a include în sumă plata legată de munca pentru confecţionarea
ei.
6
2.2.6. Posibilitatea prezentării comentariilor
Orice reprezentant al publicului este în drept, în cadrul procedurii participării publice, să prezinte
obiecţii, informaţii, date analitice, opinii. Posibilităţile acestei prezentări sînt condiţionate de
tipul procesului de adoptare a deciziilor şi cerinţele legislaţiei naţionale. Aceste posibilităţi pot
presupune adresarea obiecţiilor în formă scrisă sau orală, în cadrul audierilor publice sau în
decursul unei anumite perioade de timp, rezervate dezbaterilor publice. Obiecţiile şi propunerile
pot avea formă de note informative, propuneri, informaţii analitice, opinii, decizii de alternativă,
recomandări oficiale etc.

Autorităţile de stat nu sînt în drept să respingă nici una din obiecţiile, informaţiile, datele
analitice sau opiniile prezentate, pe motiv că reprezentantul publicului care le-a prezentat nu se
referă la publicul interesat.

Răspunsurile la propunerile şi obiecţiile scrise trebuie să fie prezentate, de asemenea, în scris. În

cazul în care autoritatea care adoptă decizia nu este de acord, în întregime sau parţial, cu obiecţia
sau propunerea, ea este obligată să aducă argumente în favoarea punctului său de vedere şi să
explice modalitatea ulterioară de soluţionare a litigiului.

Autoritatea de stat responsabilă pentru proces este obligată să ţină evidenţa obiecţiilor şi
propunerilor, care urmează să fie incluse în materialele ce constituie temei pentru adoptarea
deciziei.
Asigurarea posibilităţii de prezentare a propunerilor şi obiecţiilor de către public este utilă chiar
şi atunci cînd acest fapt nu este prevăzut de legislaţie. Această cale de studiere a opiniei publice
este cea mai reuşită. Afară de aceasta, ea poate fi de ajutor la căpătarea informaţiei utile pentru
decizia elaborată.

2.2.7. Decizia care ţine cont, în mod adecvat, de obiecţiile publicului

Autorităţile de stat sînt obligate să examineze, în mod adecvat, comentariile prezentate de public
în procesul adoptării deciziei. „A ţine cont în mod adecvat” înseamnă, că autorităţile de stat sînt
obligate:

● să studieze propunerile şi obiecţiile;

● să reacţioneze la acele propuneri şi obiecţii sau la elementele lor, care conţin temeri întemeiate
cuprivire la mediu sau la sănătatea oamenilor;
● să elaboreze măsuri sau decizii care ar înlătura cauzele acestei îngrijorări.

De obligaţiile autorităţilor de stat nu ţine prezentarea separată a răspunsului la fiecare obiecţie.

Dacă numărul total al propunerilor şi obiecţiilor nu este mare, se poate da răspuns la ele în
ansamblu, în formă scrisă sau în cadrul adunării publice. Dacă însă numărul propunerilor şi

7
obiecţiilor este considerabil, autorităţile de stat trebuie să le analizeze, să le grupeze după
conţinut şi să răspundă la ele la elaborarea deciziei definitive.

2.2.8. Informarea operativă a publicului despre decizia adoptată

Autorităţile de stat sînt obligate să înştiinţeze publicul despre decizia adoptată. Această obligaţie
presupune nu numai informarea participanţilor la procedură sau a publicului interesat, dar şi
necesită înştiinţarea (informarea) maselor largi ale publicului.

Publicului trebuie să-i fie oferit textul deciziei, conţinînd toate argumentele şi concluziile pe care
s-a întemeiat această decizie.

La această etapă publicului trebuie să-i fie prezentată toată informaţia necesară cu privire la
posibilităţile de contestare a deciziei adoptate de autoritatea de stat.

2.2.9. Nivelurileparticipării publicului la adoptarea deciziilor

Indiferent de dificultatea problemei discutate, cadrul temporal al acestui proces, alţi factori,
există patru niveluri de participare a publicului la adoptarea deciziilor.
(a) Transmiterea informaţiei. Autoritatea publică sau organizaţia nonguvernamentală formulează
şi difuzează pe toate canalele de care dispune volumul maxim de informaţie despre intenţia lor,
conţinutul proiectului deciziei şi modul de discutare a ei.
Aceleaşi acţiuni întreprind companiile interesate în a primi avize pozitive de la reprezentanţii
publicului.
La acest nivel fluxul de informaţie are direcţie unilaterală - către populaţie. Se întîmplă, că
guvernul se limitează la o simplă înştiinţare, considerînd că astfel şi-a îndeplinit datoria. În acest
caz are de suferit atît
conţinutul deciziei, cît şi autoritatea organelor.
(b) Consultarea publicului. Acest nivel presupune stabilirea şi susţinerea unui dialog viu între
autoriipropunerii supuse discutării şi grupurile interesate de cetăţeni, experţii independenţi,
reprezentanţii ONG-urilor etc. Autorităţile explică şi argumentează acţiunile propuse, iar cealaltă
parte analizează informaţia, îşi expune punctul de vedere, formulează propuneri concrete.
Consultările pot fi directe (întîlniri lalocul de trai, discuţii cu experţii, liderii ONG-urilor), cît şi
prin intermediari, în contumacie (chestionare ale opiniei publice, întrebări-răspunsuri în paginile
ediţiilor periodice etc.).
(c) Colaborarea părţilor. Acest nivel presupune conlucrarea reprezentanţilor autorităţilor,
businessului(atunci cînd sînt atinse interesele lui) şi ale publicului privind întocmirea variantei
finale a proiectului deciziei. Este un moment extrem de important şi responsabil, în care este
antrenat un număr mare de persoane, care cu adevărat pot îmbunătăţi calitatea deciziei adoptate.
Autorităţile de stat rareori includ din proprie iniţiativă reprezentanţii publicului în grupurile
pentru definitivarea proiectelor deciziilor.

8
Obişnuindu-se cu gîndul, că publicul trebuie să fie informat despre toate acţiunile sale, să fie
consultată opinia lui, autorităţile trebuie să stabilească cu publicul relaţii egale de parteneriat,
inclusiv antrenarea reprezentanţilor lui la elaborarea planurilor şi programelor de activitate.
(d) Delegarea împuternicirilor. Acesta este nivelul superior de participare, cînd reprezentanţii
împuterniciţi aipublicului participă la şedinţele consiliilor de diferiteniveluri, organelor colegiale
ale puterii, avînd posibilitatea să ia cuvîntul şi să expună opinia populaţiei, uneori chiar
dispunînd de drept de vot deliberativ.

Evident, delegarea nu are loc pe fiecare întrebare discutată, ci numai în caz de necesitate
extremă.
Pentru asigurarea procesului neîntrerupt de participare, ONG-urile şi guvernul pot încheia
acorduri de colaborare pe termen lung, în care este prevăzut mecanismul de reprezentare,
inclusiv calitatea de membru în autorităţile care adoptă decizii.

2.2.10. Etapele implicării publicului

Timpul folosit pentru antrenarea publicului într-un proces concret poate fi divizat, în mod
condiţional, în cîteva etape.

Prima etapă — populaţia este înştiinţată despre decizie prin scrisoare şi/sau prin aducerea la
cunoştinţă publică a deciziei. Se creează toate posibilităţile pentru familiarizarea publicului cu
proiectul şi alte materiale solicitate.

A doua etapă — publicul are posibilitatea să se expună asupra deciziei înainte de adoptarea ei:
seorganizează audieri publice, se expediază înştiinţări personale, se desfăşoară întîlniri cu
specialiştii respectivi sau persoanele pe care le va leza decizia în cauză.
Autorităţile pregătesc documentul în care sînt totalizate obiecţiile publicului, rezultatele
participării lui, precum şi corectările operate în proiectul deciziei, ţinîndu-se cont de comentariile
parvenite.

A treia etapă — publicul ajută la elaborarea deciziei:

publicul în ansamblu, persoane aparte, specialişti, organizaţii, autorităţile publice locale
formează grupuri de lucru, în care sînt incluşi reprezentanţi ai persoanelor, grupurilor interesate
etc., care elaborează propuneri pe marginea deciziei.

Durata etapelor se stabileşte în funcţie de sarcinile şi experienţa de organizare a procesului, însă,

în linii generale, pentru fiecare din ele trebuie să fie rezervate intervale aproximativ egale de
timp.

2.2.11. Ce posibilităţi oferă legislaţia Republicii Moldova pentru antrenarea publicului în

procesul de adoptare a deciziilor în domeniul mediului

9
Legea nr. 239 din 13.11.2008 privind transparența în procesul decizionalstabilește normele
generale aplicabile pentru asigurarea transparenţei în procesul decizional din cadrul autorităţilor
administraţiei publice centrale şi locale, altor autorităţi publice şi reglementează raporturile lor
cu cetăţenii, cu asociaţiile constituite în corespundere cu legea, cu alte părţi interesate în vederea
antrenarii acestora în procesul de adoptare a hotărâtilor în orice domeniu, inclusiv de mediu.
Conform art. 6 al Legii respective cetăţenii, asociaţiile constituite în corespundere cu legea, alte
părţiinteresate au dreptul:să participe la orice etapă a procesului decizional;să solicite şi să obţină
informaţii referitoare la procesul decizional, inclusiv să primească proiectele de decizii însoţite
de materialele aferente, în condiţiile Legii privind accesul la informaţie;să propună autorităţilor
publice iniţierea elaborării şi adoptării deciziilor;să prezinte autorităţilor publice recomandări
referitoare la
proiectelede decizii supuse discuţiilor.Autorităţile publice, la rândul lor sînt obligate, după caz, să
întreprindă măsurile necesare pentru asigurarea posibilităţilor de participare a cetăţenilor, a
asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, a altor părţi interesate la procesul decizional,
inclusiv prin:
a) diseminarea informaţiei referitoare la programele (planurile) anuale de activitate prin
plasarea acestora pe pagina web oficială a autorităţii publice, prin afişarea lor la sediul acesteia
într-un spaţiu accesibil publicului şi/sau prin difuzarea lor în mass-media centrală sau locală,
după caz;
b) informarea, în modul stabilit, asupra organizării procesului decizional;
c) instituţionalizarea mecanismelor de cooperare şi de parteneriat cu societatea;
d) recepţionarea şi examinarea recomandărilor cetăţenilor, asociaţiilor constituite în
corespundere cu legea, ale altor părţi interesate în scopul utilizării lor la elaborarea proiectelor de
decizii;
e) consultarea opiniei tuturor părţilor interesate de examinarea proiectelor de decizii.
În Legea nr. din privind protecţia mediului înconjurător este consfinţit principiul luării obligatorii
în considerare a opiniei populaţiei la proiectarea, amplasarea şi darea în exploatare a obiectivelor
social-economice, realizarea programelor şi activităţilor care generează schimbări în mediul
înconjurător (art. 3 lit. d). Autorităţile locale nu sînt în drept să adopte nici o decizie fără acordul
populaţiei, interesele căreia pot fi lezate în urma activităţii obiectivelor menţionate.În art. 30 al
aceleiaşi legi este stipulat dreptul cetăţenilor de a participa la dezbaterea proiectelor de legi,
diverselor programe economice sau de altă natură ce vizează direct sau indirect protecţia
mediului şi folosirea resurselor naturale; dreptul la informare şi consultare asupra proiectelor de
amplasare şi construire a obiectivelor cu efecte negative asupra mediului. Tot aici este prevăzut
dreptul de a organiza referendumuri naţionale şi locale în probleme majore de protecţie a
mediului.Legea privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător
oferă o interpretare şi mai vastă a participării publicului interesat la adoptarea deciziilor cu
privire la problemele mediului.

10
Acţiunea ei, conform art. 6, se extinde asupra proiectelor de acte legislative şi de alte acte
normative, instrucţiunilor, normativelor şi metodologiilor, regulamentelor şi standardelor
referitor la starea mediului şi/sau care reglementează activităţile potenţial periculoase pentru
mediul înconjurător, folosirea resurselor naturale şi protecţia mediului înconjurător. În capitolul
III sînt prevăzute practic toate aspectele efectuării expertizei ecologice.
Astfel:
● în art. 9 este indicat modul de organizare şi efectuare a expertizei ecologice;
● la art. 10 sînt prevăzute drepturile cetăţenilor şi asociaţiilor obşteşti în domeniul organizării
expertizei;
● art. 11 - drepturile lor de efectuare a expertizei.
Conform acestor articole, ei au dreptul să solicite şi să primească pentru examinare orice
documentaţie privitor la proiecte, să participe la efectuarea expertizei de stat;
● în art. 12 sînt indicate condiţiile de efectuare a expertizei obşteşti, printre care se
menţioneazănecesitatea depunerii cererii respective la autorităţile publice locale şi informării
publicului despre efectuarea expertizei obşteşti;
● conform art. 13, numai în cazuri aparte (cînd documentaţia de proiect constituie secret, cînd
statuteleorganizaţiilor nonguvernamentale nu prevăd această activitate etc.) autorităţile locale pot
respinge înregistrarea cererii de efectuare a expertizei ecologice obşteşti;
● avizul expertizei ecologice obşteşti are putere juridică numai după aprobarea rezultatelor ei de
cătreexpertiza de stat şi poate fi publicat în presă sau prezentat autorităţilor de stat competente
(art. 14).

La fel de amănunţit este examinată în lege şi participarea publicului la discutarea evaluării

impactului asupra mediului înconjurător. Studii de acest fel se efectuează în cazul unor proiecte
de proporţii, care pot avea influenţă considerabilă asupra mediului. Una din condiţiile principale
ale acestor cercetări este publicarea Declaraţiei cu privire la impactul asupra mediului
înconjurător şi organizarea informării publicului (capitolul V al anexei la legea menţionată).
Organizarea acestei activităţi este pusă în sarcina beneficiarului şi autorităţilor administraţiei
publice, care oferă posibilitatea asociaţiilor de cetăţeni, cetăţenilor, asociaţiilor obşteşti de
iniţiativă să facă cunoştinţă cu materialele Declaraţiei (capitolul VI) şi să participe la discutarea
ei.

În art. 27 al Legii nr. 835-XIII din 17 mai 1996 privind principiile urbanismului şi amenajării
teritoriului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.12-13), este prevăzut că
consultarea populaţiei se face anterior aprobării tuturor categoriilor de planuri urbanistice şi
de planuri de amenajare a teritoriului. Se prevede (art. 29) consultarea populaţiei în mod
diferenţiat, în funcţie de volumul şi de importanţa documentaţiei, în conformitate cu
regulamentul elaborat de autoritatea administraţiei publice centrale pentru urbanism şi
amenajarea teritoriului şi aprobat de Guvern.

11
Majoritatea legilor ecologice, în diferită măsură, prevăd dreptul participării populaţiei la procesul
de adoptare a deciziilor. În Legea nr. 591-XIV din 23 septembrie 1999 cu privire la spaţiile verzi
ale localităţilor urbane şi rurale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 133-134),
(art. 29 alin. 4) este prevăzut dreptul cetăţenilor şi organizaţiilor obşteşti să participe la
elaborarea şi examinarea deciziilor privind dezvoltarea şi protecţia spaţiilor verzi, să iniţieze în
aceste scopuri consultări ale populaţiei, inclusiv referendumuri locale. Legea în cauză prevede în
art.20 alin. 3 interzicerea efectuării construcţiilor în spaţiile verzi fără avizul pozitiv al
expertizei ecologice de stat şi obşteşti şi fără acordul populaţiei din zonele limitrofe.

Descrierea amănunţită a unor proceduri de antrenare a publicului la elaborarea şi adoptarea

deciziilor ecologice se conţine în Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr. 72 din 25 ianuarie 2000. În acest document sînt specificate cazurile de antrenare
benevolă şi obligatorie a publicului la adoptarea deciziilor, instituţiile de stat care asigură acest
proces (autoritatea centrală pentru mediu), precum şi instituţiile responsabile pentru discutarea
proiectelor documentelor împreună cu publicul (autorităţile locale şi serviciile teritoriale de
protecţie a mediului). Noul Regulament

Regulamentul prevede că cheltuielile pentru desfăşurarea procedurii dezbaterilor sînt asumate de

persoanele juridice şi cele fizice, interesate în construcţia unui sau altui obiectiv, iar în cazul în
care e vorba de programe naţionale mijloacele pot fi alocate din Fondul Ecologic Naţional.
Regulamentul examinează trei niveluri ale participării publicului la procesul de adoptare a
deciziilor:
● elaborarea proiectelor de legi, programe, regulamente, alte acte normative;
● deciziile de activitate la nivel local;
● dezbaterea proiectelor de amploare naţională (programe ale dezvoltării social-economice, care
prevăd
utilizarea resurselor naturale şi un impact considerabil asupra mediului).
Unele autorități publice locale dispun de proprii acte normativecre reglementează transparența
procesului de antrenare a publicului înactul decisional. Consiliul municipal Chișinău, prin
hotărârea 1/4 din22 ianuarie 2008, a aprobat Regulamentul cu privire la asigurarea transparenţei
decizionale în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale.Documentul dat conține prevederi
privind formele și etapele de asigurare a transparenței, modul de informare despre proiectele de
decizii și de consultare a cetățenilor, precum și asigurarea transparenței procesului de adoptare a
deciziilor și monitorizarea transparenței decizionale.

2.3. Deosebirea dintre deciziile particulare şi cele strategice

Căile de organizare a participării publicului depind în mare măsură de caracterul deciziei
discutate. În legătură cu aceasta, atît Convenţia, cît şi majoritatea legislaţiilor naţionale stabilesc
trei tipuri de decizii:

12
● decizii privitoare la lucrări concrete, legate de realizarea unor proiecte concrete sau a altor
activităţi (deexemplu, primirea autorizaţiei pentru lucrări de construcţie, pentru volumul de
emisii, primirea licenţelor pentru lucrări de abataj etc.);
● decizii strategice, cum ar fi planurile, programele şi directivele politice ce completează
prevederile legislative în domeniu. Ele sînt elaborate de autorităţile executive (de exemplu,
planul urbanistic stabileşte modul dezvoltării zonelor urbane şi obiectivele ei). Pentru majoritatea
deciziilor strategice este stabilit cadrul temporal (1 an, 3 ani, 5 ani);
● decizii legislative care stabilesc norme de aplicare generală - legi, regulamente normative.

2.3.1. Adoptarea deciziilor privind activităţi concrete

Ce fel de decizii?
Există patru categorii principale de decizii asupra cărora pot sau trebuie să se extindă
prevederile despre participarea publicului ale Articolului 6 al Convenţiei şi ale legislaţiei
naţionale:
● Perfectarea deciziilor în domeniile stipulate expres ca fiind supuse procedurii EIMÎ (Articolul
6.1.a al
Convenţiei de la Arhus şi părţile respective ale legislaţiei interne privind EIMÎ) (de exemplu,
primirea autorizaţiilor pentru amenajarea obiectului de plasare a deşeurilor nepericuloase în
volum de peste 50 tone pe zi).
● Perfectarea autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii cu impact potenţial considerabil asupra
mediului, asupra căreia cerinţele pentru EIMÎ se aplică în mod direct de către autoritatea care
adoptă decizia (Articolul 6.1.b al Convenţiei de la Arhus şi părţile respective ale legislaţiei
interne privind EIMÎ) (de exemplu, primirea autorizaţiilor pentru amenajarea obiectului pentru
plasarea deşeurilor nepericuloase în volum de peste 40 tone pe zi).
● Perfectarea autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii cu impact potenţial asupra mediului,
faţă de care cerinţele pentru EIMÎ sau efectuarea expertizei ecologice nu se aplică (deciziile
pentru emisii în atmosferă).
(d) Perfectarea licenţelor pentru prestarea anumitor servicii (licenţa generală pentru desfăşurarea
lucrărilor de extragere ).

Articolul 6 se aplică în mod obligatoriu procesului de adoptare a deciziilor, ce se referă la

categoriile (a) şi (b) şi poate fi aplicat unor proceduri de adoptare a deciziilor, ce se referă la
categoriile (c) şi (d), în funcţie de cerinţele legislaţiei interne şi practica existentă.

În Republica Moldova antrenarea cetăţenilor la procesul de adoptare a deciziilor la nivel local

este prevăzută în următoarele cazuri:
● Proiectarea şi construcţia obiectivelor social-economice cu impact negativ asupra mediului.
● Elaborarea schemelor, programelor şi planurilor teritoriale ale dezvoltării fizice.
● Elaborarea planului local de acţiuni pentru protecţia mediului.
● Autorizaţii pentru activităţi periculoase demediu, pentru emisii şi deversări, folosirea
resurselor naturale. Acest caz nu şi-a găsit reflectare strictă în legislaţia Republicii Moldova, cu
13
toate că necesitatea participării reprezentanţilor societăţii la adoptarea deciziilor de acest gen
creşte în legătură cu majorarea numărului de cereri ale întreprinzătorilor pentru desfăşurarea
activităţii de producţie, legată de producerea deşeurilor şi exploatarea noilor zăcăminte(!).
Răspunderea pentru antrenarea publicului la adoptarea deciziilor revine autorităţilor locale
(consiliile municipale, orăşeneşti, săteşti şi organele lor executive) şi subdiviziunile regionale sau
raionale ale Inspectoratului Ecologic de Stat (Agenţiile Ecologice Teritoriale, Inspecțiile
Ecologice Raionale).
Pentru a asigura participarea eficientă a publicului la etapa iniţială, însuşi investitorul trebuie să
creeze condiţii pentru informare şi discutarea oportună a proiectului prezentat.

Evaluarea (de mediu)şi expertiza ecologică

În toate ţările există cerinţa de apreciere a impactului pe care îl poate exercita asupra mediului
proiectul propus. În diferite ţări această evaluare se desfăşoară în mod diferit. Pot fi evidenţiate
două indicii de bază ale acestor proceduri în douăsprezece ţări membre ale EEACC şi în celelalte
ţări europene.
În majoritatea ţărilor europene evaluarea impactului asupra mediului înconjurător este prevăzută
pentru proiecte şi evaluarea strategică a impactului asupra mediului înconjurător pentru planuri,
programe şi directive politice.

Totodată, unele principii de bază ale participării publicului se aplică procesului de adoptare a
deciziilor atît cu privire la acţiunile particulare, cît şi cu privire la cele strategice: obligaţia de
înştiinţare, prezentarea informaţiei de bază, luarea în consideraţie a propunerilor şi obiecţiilor,
antrenarea publicului interesat. Forma şi metodele de aplicare pot fi diferite.

Cine este publicul interesat?

Chiar dacă ţinem cont de drepturile menţionate mai sus, stabilite de Convenţia de la Arhus, nu
fiecare persoanăpoate participa la orice proces concret de adoptare a deciziilor. Participarea
oricărui doritor ar condiţiona tergiversarea considerabilă a procesului şi majorarea costului lui.
Din aceste considerente procedura se limitează la acele persoane, pe care această decizie le va
afecta mai mult sau mai puţin nemijlocit, precum şi acele, care au manifestat interes vădit de
participare.

Articolul 6.2 al Convenţiei obligă autorităţile de stat să înştiinţeze publicul interesat despre
procesul de adoptare a deciziilor. Afară de aceasta, în ea este stabilit, cine anume poate fi raportat
la publicul interesat (Articolul 2.4-5.). Conform Convenţiei, aceasta poate fi orice persoană fizică
sau juridică care:
● poate fi lezată de către decizia adoptată (nu numai populaţia locală, dar şi întreprinderile,
organizaţiilecomunităţilor locale, ONG) sau care
● poate fi cointeresată în procesul de adoptare a deciziei. Acestea pot fi oricare ONG-uri, unul
din obiectivele activităţii cărora, conform statutului, este protecţia mediului înconjurător. De
14
exemplu, ONG dislocată în altă localitate, dar activitatea căreia se referă la obiectul deciziei
adoptate, trebuie să fie examinată ca fiind interesată în procesul de adoptare a deciziei şi trebuie
să fie atribuită la categoria publicului interesat, respectiv, să participe la procesul adoptării
deciziei.

Dacă întruniţi una din condiţiile de mai sus, definiţia în cauză se extinde şi asupra Dvs., deci,
puteţi participa la procesul adoptării deciziei.

Cine este responsabilpentru participarea publicului?

Autorităţile de stat sînt responsabile pentru asigurarea participării publicului la procesul de
adoptare a deciziilor pe genuri concrete de activităţi în trei forme posibile:
● Însuşi autoritatea care adoptă decizia (de exemplu, Consiliul raional).
● O altă autoritate publică ce ia parte la proces (de exemplu, într-un şir de ţări filiala regională a
ministerului adoptă decizia, iar autorităţile publice locale răspund pentru antrenarea publicului în
acest proces).

● Pentru ca participarea publicului să se soldeze cu rezultate, ea trebuie să se desfăşoare la etapa

iniţială , de aceea în multe ţări însuşi investitorul este obligat să asigure participarea publicului la
nivel cuvenit şi desfăşurarea consultărilor.

Indiferent de faptul, care din cele trei părţi nominalizate trebuie să asigure procedura participării
publicului, statul (organele lui) este obligat să garanteze, cel puţin, respectarea prevederilor
Convenţiei. Astfel, de exemplu, în ţările în care responsabil pentru participarea publicului este
investitorul, autorităţilor de stat, cu toate acestea, le revine obligaţia de a asigura informarea
oportună, cuvenită şi eficientă a publicului în fiecare caz, prezenţa în înştiinţări a punctelor
enumerate în Articolul 6.2 şi respectarea altor prevederi ale Articolului 6.

Aceste obiective pot fi realizate cu succes în cazul operării în legislaţia internă a dispoziţiilor
detaliate respective (de exemplu, prevederile despre EIMÎ).
Cu toată importanţa asigurării posibilităţilor pentru persoanele care locuiesc în apropierea
viitoarei uzine farmaceutice sau automagistralei de a influenţa asupra deciziilor cu privire la
mărimea exactă a acestor obiective, locul definitiv de amplasare a lor şi alţi parametri tehnici,
este şi mai important, ca părerea acestor persoane să fie ascultată la etapele primare ale acestor
proiecte. În realitate, o bună parte a procesului de adoptare a deciziilor cu privire la eliberarea
autorizaţiilor se va simplifica considerabil, dacă părţile interesate deja la etapele iniţiale au avut
posibilitatea de a exercita influenţă asupra planurilor dezvoltării regionale sau creării unei reţele
de transport, în care se stabilesc procedurile primirii autorizaţiilor şi locurile desfăşurării
proiectelor viitoare.
În Convenţia de la Arhus se conţine cerinţa univocă potrivit căreia orice ţară, indiferent de faptul
cum sînt stabilite în legislaţia ei procedurile de adoptare a deciziilor, trebuie să asigure

15
participarea eficientă a publicului la aceste proceduri în toate cazurile, cînd e vorba de
problemele ecologiei.

2.3.2. Adoptarea deciziilor strategice

Conform Articolului 7 al Convenţiei de la Arhus, autorităţile de stat sînt obligate să prevadă
măsuri respective de participare a publicului la pregătirea planurilor şiprogramelor legate de
mediu în cadrul unei proceduri transparente şi judicioase, cu condiţia oferirii întregului volum de
informaţie necesară publicului.

Despre ce fel de planuri, programe şi directive politice e vorba?

Vorbind despre planuri şi programe legate de mediu, Convenţia în nici un caz nu limitează cadrul
acestei obligaţii la planuri şi programe cu privire la protecţia mediului. Deja expresia „legate de”
presupune că această obligaţie este mult mai vastă şi se referă la pregătirea oricăror planuri şi
programe care într-un fel sau altul pot influenţa asupra mediului. Cu alte cuvinte, deşi Articolul 7
se referă la elaborarea planurilor de acţiuni ecologice şi a altor programe ecologice, el ţine şi de
unele decizii strategice, cum sînt planurile dezvoltării regiunilor, planurile de construcţii,
planurile folosinţei funciare, planurile dezvoltării reţelei transporturilor şi reţelei energetice,
precum şi multe alte decizii strategice în domeniul transportului, energeticii, industriei grele şi
uşoare, resurselor acvatice, ocrotirii sănătăţii, securităţii sanitaro-pidemiologice etc. la toate
nivelurile de conducere.

La această categorie pot fi atribuite iniţiativele guvernamentale, care îşi propun drept scop
realizarea anumitor directive politice legate de ecologie, de exemplu, un program în care sînt
stabiliţi indicatori concreţi de reducere a emisiilor care trebuie atinşi.

Directiva politică poate fi definită ca „principiu, plan sau mod de acţiune” care, de regulă, are
caracter general, în comparaţie cu planurile şi programele.ii

Adoptarea regulamentelorpractice şi/sau a altor regulamente

În unele ţări EEACC nu există prevederi legislative privitoare la faptul, cum trebuie să fie
antrenat publicul la procesul de elaborare a proiectelor directivelor politice, planurilor,
programelor.

În Republica Moldova, însă, Constituţia şi Legea cu privire la protecţia mediului înconjurător

prevăd, căfiecare persoană are dreptul de a participa la discutarea proiectelor de legi, a
proiectelor economice şi a altor proiecte legate, în general sau parţial, de protecţia mediului şi
folosirea resurselor naturale.

Convenţia, în principiu, nu cere de la participanţii săi elaborarea obligatorie a acestor prevederi

legislative. Cu toate acestea, ea CERE existenţa:
● mijloacelor practice de participare a publicului;
16
● standardelor pentru această participare;
● situaţiei, în condiţiile căreia, în spiritul Convenţiei, această participare ar fi eficientă.

Exemple de asemenea mijloace practice pot servi indicaţiile stricte, emise de autorităţile de
planificare, cu privire la faptul, în ce mod trebuie să fie antrenat publicul, şi principiile politice
de notorietate publică sau indicaţiile referitor la faptul, cine şi în ce mod poate participa la aceste
procese.
Un alt element, destul de răspîndit, este elaborarea şi publicitatea amplă a planului de participare
a publicului pentru fiecare decizie strategică, ţinînd cont de domeniul aplicării acestei decizii,
caracterul ei şi părţile interesate implicate (de exemplu, planul local de acţiuni în domeniul
protecţiei mediului - PLAPM - se va deosebi de politica dezvoltării reţelei transnaţionale de
transport în ceea ce priveşte elementele lor, precum şi în ceea ce priveşte gradul de participare a
publicului).

SFAT PRACTIC
Cu toate că nu există cerinţe obligatorii de elaborare a normelor legislative cu privire la
participarea publicului la procesul de adoptare a deciziilor strategice, existenţa prevederilor
legislative de aplicare generală poate facilita considerabil atît viaţa publicului, cît şi activitatea
autorităţilor de stat. La pregătirea unui plan sau program funcţionarii publici oricum, probabil,
vor fi nevoiţi să elaboreze planul de participare a publicului, dar reglementările legislative deja
existente le vor fi de ajutor la stabilirea succesiunii etapelor şi le vor oferi un set de standarde în
acest domeniu. Pe de altă parte, publicul va înţelege, cu ce trebuie să înceapă. Graţie acestui fapt,
va fi micşorat volumul de informaţie căutată şi de explicaţii privitor la proceduri.

Baza proceduralătransparentă şi echitabilă

Acest element al obligaţiei presupune, că autorităţile de stat trebuie să aducă la cunoştinţa
fiecărei persoane antrenate foarte explicit, în ce mod ea poate participala elaborarea planului,
programului sau a altei deciziistrategice. Pentru aceasta, în primul rînd, este necesară existenţa
unei proceduri strict determinate şi aducerea la cunoştinţa publicului a planului sau programului
concret. În al doilea rînd, aceasta presupune, că la nivel general în privinţa tuturor deciziilor
strategice trebuie să fie stabilite anumite reguli. Bineînţeles, cea mai bună variantă de
implementare a acestor reguli ar fi reflectarea lor în actele legislative sau alte acte normative.

Informaţia necesară
Pe lîngă elaborarea unor proceduri clare, autorităţile de stat la pregătirea fiecărei decizii
strategice concrete trebuie să ofere publicului informaţia necesară participării lui eficiente la
procesul de adoptare a deciziilor:
● informaţia despre procesul însuşi, fapt care, de regulă, se face prin înştiinţări, similare
înştiinţărilor despreprocedura EIMÎ (vezi informaţia mai amănunţită în exemplele de mai jos);

17
● informaţia necesară pentru prezentarea obiecţiilor şi comentariilor sau pentru alte moduri de
participare:
materiale introductive, proiecte de planuri sau programe, alte date şi materiale relevante.

Cine este publicul interesat?

Pentru a se adresa către toate persoanele care pot participa la proces, autorităţile de stat
responsabile pentru asigurarea acestei participări urmează să determine toate persoanele sau
grupurile de persoane, pe care le poate influenţa această decizie sau care pot fi cointeresate în
adoptarea ei. Într-un anumit sens, acest proces este similar procedurilor EIMÎ şi de eliberare a
autorizaţiilor. În cazul dat, însă, publicul interesat va fi altul: raza de influenţă şi modul de
acţiune a deciziilor strategice sînt mult mai vaste. Afară de aceasta, implementarea acestora şi
chiar elaborarea lor necesită mult mai mult timp. Însă, ca şi în cazul EIMÎ, cu cît mai devreme
sînt antrenate în proces publicul şi diferite părţi interesate, cu atît mai uşor şi mai eficient va
decurge procesul însuşi.

Încheiere: două căide participare a publicului

1. Participarea publicului la elaborarea planului sau programului se extinde asupra întregului
proces de elaborare a proiectului planului sau programului, începînd cu etapele iniţiale.
2. Planurile şi programele de ramură, ca şi toate celelalte decizii, de regulă, sînt supuse Evaluării
Ecologice (EE).

În prezent aceasta se face pe două căi: fie se efectuează Evaluarea Ecologică Strategică (EES),
fie se efectuează Expertiza Ecologică (EE), în funcţie de cadrul juridic învigoare. EES şi EE
constituie doar una din etapele de pregătire a planului sau programului. Însă ele pot conţine
cerinţe suplimentare referitor la participarea publicului.

2.4. Adoptarea deciziilor privitoare la acţiuni concrete: decizii referitor la evaluarea

ecologică
Activitatea intensă a întreprinderilor industriale şi a altor întreprinderi generează solicitarea
excesivă a mediului.

Pentru a reduce povara exercitată asupra mediului, instituţiile ecologice elaborează diverse
standarde,norme şi restricţii. Ele se extind asupra oricăror activităţi care pot avea influenţă
asupra ecologiei. În cazul în care se presupune o influenţă considerabilă asupra mediului, este
necesară evaluarea (aprecierea) acestei influenţe.

Evaluarea ecologică, de regulă, se efectuează în cazul în care genul de activitate în cauză:

● este menţionat în una sau cîteva norme legislativecare necesită EIMÎ. De cele mai multe ori
lista genurilor de activitate prevăzute de aceste norme se referă la astfel de ramuri, cum sînt:
industria minieră, arderea deşeurilor, industria chimică etc.

18
● permite a presupune, cu suficient temei, că rezultatul potenţial al acesteia va fi impactul
negativ asupra mediului.

În calitate de exemplu de gen de activitate care necesită EIMÎ poate servi construcţia unui
obiectiv pentru înhumarea deşeurilor sau construcţia unei uzine farmaceutice.

2.4.1. Descrierea generală a procesului de adoptare a deciziilor

Două sisteme: expunerea succintă a procedurilor
În ţările Uniunii Europene, SUA, precum şi în multe alte ţări aceste proiecte constituie obiectul
Evaluării Impactului asupra Mediului Înconjurător (EIMÎ), ceeace constituie deja un proces de
adoptare a deciziilor. EIMÎ este efectuată de investitor sau iniţiatorul lucrărilor. În cele ce
urmează, materialele EIMÎ sînt prezentate autorităţilor de stat pentru examinare. După aceasta, în
temeiul concluziilor EIMÎ, se adoptă decizia. În linii generale, acest proces poate fi prezentat în
felul următoriii:
În ţările EEACC proiectele ce presupun impact considerabil asupra mediului sînt supuse
procedurii expertizei ecologice (EE). EE nu este o procedură de sine stătătoare, ci constituie unul
din elementele procesului general de aprobare a proiectului (spre deosebire de procedura IEMÎ în
ţările occidentale). Acest proces cuprinde şi IEMÎ, care este efectuată de către investitor.
Rezultatele IEMÎ sînt prezentate comisiei de experţi desemnate de autorităţile de stat, care îşi
prezintă avizul. Dispoziţiile acestui aviz sînt executorii atît pentru autorităţile care adoptă
decizia, cît şi pentru investitor. Cu toate acestea, IEMÎ constituie doar unul din elementele
procesului general de primire a autorizaţiei pentru desfăşurarea lucrărilor de construcţie.
Succesiunea componentelor acestui proces poate fi reprezentată în felul următoriv:

Semne convenţionale:
EE - Expertiza Ecologică
EES - Expertiza Ecologică de Stat
A/E - Avizul Expertizei Ecologice de Stat şi/sau participarea expertului obştesc
 - nu constituie prevedere a legislaţiei
Procesul evaluării ecologice în majoritatea cazurilor poate fi divizat în trei faze principale şi
cîteva etape de bază.

În ultima instanţă, sistemele EIMÎ şi EE nu se deosebesc chiar atît de mult. Tabelul de mai sus
este simplificat la maximum. În consecinţă, însă, rezultatul final pentru ambele sisteme este
acelaşi. Totodată, în sistemul EIMÎ prima fază presupune interacţiunea activă cu toate părţile
interesate, de aceea cea de-a doua fază în realitate este mai puţin importantă. În cadrul EE cea
de-a doua fază constituie faza principală a procedurii: comisia de expertiză de stat examinează
documentaţia (efectuează expertiza ecologică), această procedură fiind stabilită în detalii.

Participarea publicului în cadrul primului şi celui de-al doilea sistem

19
După cum rezultă din tabelul de mai sus, principalele deosebiri legate de participarea publicului
pot fi prezentate în modul următor:

Sistemele care aplică numai EIMÎ

Pentru diferite etape ale Fazei I procedurile şi cerinţele privitor la participarea publicului sînt
strict reglementate.

La etapa stabilirii volumului de lucrări investitorul este obligat să elaboreze Planul de participare
a publicului.

La prima sau cea de-a doua etapă, cît şi în cadrul celeilalte părţi a procedurii, în funcţie de
existenţa materialelor, trebuie să se efectueze înştiinţarea publicului.

La etapa elaborării Cererii cu privire la impactul asupra mediului înconjurător se preconizează

procedura
consultărilor active cu publicul. În fine, documentaţia depusă în pachetul EIMÎ trebuie să conţină
rezultatele tuturor propunerilor şi obiecţiilor care trebuie să fie luate în consideraţie la adoptarea
deciziei.

Sistemele care aplică EIMÎ

În legislaţia cu privire la EIMÎ dintr-un şir de ţări există anumite cerinţe cu privire la măsurile pe
care trebuie să le întreprindă investitorul la etapa EIMÎ, în scopul asigurării participării
publicului. Cerinţa principală, totuşi, rămîne a fi reflectarea opiniei publice într-un document
aparte, depus împreună cu alte documente pentru EE. Există şi cerinţa participării publicului la
EE, însă aceasta, de regulă, nu este concretizată.

Trăsătura caracteristică de bază a sistemelor EE este posibilitatea efectuării expertizei

ecologice obşteşti- procedură de alternativă, pe care o pot iniţia organizaţiile nonguvernamentale
sau persoane aparte şi care se desfăşoară în paralel cu EE de stat. Însă pentru persoanele care
adoptă decizii rezultatele EE obşteşti au doar caracter de recomandare. În legislaţia ucraineană
se stipulează, că persoanele care adoptă legi „pot examina” aceste rezultate (prevedere standard
în corespundere cucerinţele Articolului 6.8 al Convenţiei de la Arhus care prevede „luarea în
consideraţie” a comentariilor).

Cine trebuie să fie antrenat?

Tipul şi proporţiile deciziei depind în mod direct de numărul de persoane pe care îi va atinge sau
care sînt cointeresate în adoptarea ei. Aceste aspecte trebuie să fie supuse analizei de către
autoritatea de stat responsabilă sau investitor (vezi mai sus: cine poartă răspundere pentru
procedura adoptării deciziei la etapele ei iniţiale). Cea mai bună metodă este elaborarea Planului
de participare a publicului, concomitent cu emiterea înştiinţării despre intenţii sau îndată după
emiterea ei.
20
SFAT PRACTIC
Cea mai reuşită soluţie ar fi aplicarea atît a metodei pasive, cît şi a celei active.

Editarea unui press-release sau organizarea întîlnirii cu publicul la tema proceselor şi intenţiilor
examinate pentru perspectiva apropiată va fi avantajoasă la etapa iniţială, deoarece aceste
măsuri:
● denotă transparenţa şi caracterul deschis al procesului;
● ajută la difuzarea informaţiei prealabile;
● asigură datele despre reacţia iniţială a publicului, ajutînd astfel la determinarea părtaşilor,
adversarilorşi altor părţi interesate.

La determinarea tuturor părţilor interesate potenţiale şi la difuzarea informaţiei va fi util ajutorul

autorităţilor locale.

Organizaţiile obşteşti locale vor simţi că sînt antrenate în proces şi vor fi mai constructive, dacă
vor fi antrenate la etapa iniţială, va fi solicitat sfatul şi ajutorul lor în procesul aducerii
informaţiei la cunoştinţa populaţiei.

Să examinăm exemplul organizării unei gropi de gunoi pentru deşeuri nepericuloase în

municipalitatea А.
1. Cei care vor fi atinşi în mod considerabil chiar de labun început:
● Persoanele, care locuiesc în vecinătate nemijlocită a locului viitoarei gropi de gunoi.

2. Cei pe care faptul îi priveşte nemijlocit:

● Alţi locuitori ai municipalităţii А;
● Locuitorii din municipalităţile vecine B şi C, aflate în vecinătatea nemijlocită a gropii de
gunoi;
● Businessul local, care potenţial poate fi lezat (atît în municipalitatea A, cît şi în municipalităţile
B şi C),
inclusiv hotelurile, restaurantele, fermierii;
● Proprietarii particulari de terenuri (ei pot să nu locuiască în acest raion, avînd aici terenuri în
posesie);
● ONG-urile ecologice din localitatea dată ;
● Alte organizaţii locale.

3. Părţile interesate:
● ONG-urile care se ocupă cu problema deşeurilor în ţară.

4. Cei care vor fi atinşi în mod indirect:

● Locuitorii ţărilor vecine (dacă, de exemplu, municipalitatea A se află nu departe de frontieră).
21
Căile de aducere a informaţiei la cunoştinţa părţilor interesate
Este important, ca informaţia despre decizie şi despre posibilităţile de participare la procesul de
adoptare a ei să fie adusă la cunoştinţa, după posibilităţi, tuturor părţilor interesate. Din păcate,
este evident, că în fiecare caz concret absolut toţi nu pot fi înştiinţaţi. Cu toate acestea, este
importantă deja încercarea de a contacta publicul anume în aceste proporţii. Modul de primire a
informaţiei de către părţile potenţial interesate, volumul informaţiei şi etapa procesului, la care se
prezintă informaţia, constituie factorii decisivi ai reuşitei procesului de participare a publicului la
procesul de adoptare a deciziilor.

2.4.2. Informaţia care trebuie să fie adusăla cunoştinţa publicului

Există cel puţin trei categorii de informaţie, care trebuie adusă la cunoştinţa persoanelor ce o vor
solicita:
1. Înştiinţarea despre procesul adoptării deciziei;
2. Informaţia pe care oamenii o pot solicita în cadrul procedurii;
3. Informaţia care trebuie să fie accesibilă pentru studiere în timpul întregului proces.

Înştiinţarea despre procedură şi informaţia care trebuie adusă la cunoştinţă

Să examinăm obligaţiile stabilite la Articolul 2 al Convenţiei de la Arhus.
Aici este înaintată cerinţa privitor la faptul CUM trebuie să fie informat publicul:

Publicul interesat trebuie să fie înştiinţat la modul cuvenit, oportun şi eficient fie prin înştiinţare
publică, fie prin înştiinţare individuală, în funcţie de situaţie, la etapele iniţiale ale procedurii de
adoptare a deciziilor în domeniul mediului.
Publicul trebuie să fie înştiinţat la modul cuvenit, oportun şi eficient, în funcţie de situaţie, fie
prin înştiinţare publică, fie prin înştiinţare individuală. Aceasta înseamnă, că organizatorul este
obligat să stabilească, care estecea mai potrivită metodă de adresare către diferite grupuri
interesate.

Modalitatea înştiinţării depinde de raza de acţiune, obiectul şi proporţiile deciziei, tradiţiile locale
şi alte momente. De aceea în exemplul nostru despre groapa de gunoi în municipalitatea А (la fel
ca şi în majoritatea cazurilor, cînd este vorba de EIMÎ şi eliberarea autorizaţiilor) va fi
insuficient, dacă organizatorul va afişa un aviz în holul clădirii municipalităţii. Acest aviz nu va
putea fi cunoscut de majoritatea persoanelor şi organizaţiilor care pot manifesta interes pentru
decizia adoptată. Deoarece el nu va fi cunoscut de majoritatea persoanelor interesate, el nu este
corespunzător.

SFAT PRACTIC
În cazul efectuării EIMÎ, unele din căile posibile de aducere a informaţiei la cunoştinţa maselor
largi pot fi următoarele.
22
Pentru înştiinţarea publicului:
● Anunţuri în presa locală;
● Adunarea populaţiei locale (este aplicabilă, de regulă, numai în cazul în care adunările
populaţiei locale de desfăşară sistematic şi numai în localităţile mici);
● Anunţ în biserică sau în alt loc vizitat intens, de exemplu, piaţa (în Polonia deseori por fi
văzute anunţuri despre EIMÎ pe tablele de anunţuri în bisericile catolice. Deoarece majoritatea
oamenilor frecventează cel puţin serviciile divine de duminică, există o mare probabilitate a
faptului că informaţia va fi cunoscută de un număr mare de enoriaşi).

Înştiinţarea individuală deseori este cea mai bună variantă în cazul în care activitatea propusă va
exercita influenţă asupra unui teritoriu nesemnificativ. Încă un avantaj al acestei metode este
contactul personal, posibilitatea de a explica personal unele momente. Iată cîteva variante:
● Înştiinţarea poştală individuală;
● Expedierea foilor volante cu înştiinţarea şi, posibil, cu informaţie mai detaliată;
● Vizitarea oamenilor la domiciliu.
Înştiinţarea trebuie să conţină toată informaţia care comunică publicului despre procedură:

Tabelul 7. Conţinutul înştiinţării

● Activitatea propusă (de exemplu, organizarea gunoiştii);

● Cererea în baza căreia va fi adoptată decizia (aici poate fi folosită declaraţia despre intenţii);
● Esenţa posibilei decizii sau proiectul deciziei (deexemplu, autorizaţia);
● Autoritatea responsabilă pentru adoptarea deciziei (de exemplu, o subdiviziune concretă
aministerului sau autorităţile locale);
● Procedura examinării, inclusiv, în ce mod şi cîndtrebuie să fie furnizată această informaţie
(dacăinformaţia lipseşte la momentul emiterii înştiinţării, ea trebuie să fie oferită în acelaşi mod
ca şi cea precedentă);
● Începutul procedurii (cînd începe procedura, momentul desfăşurării diferitor etape (aprecierea
proiectelor pentru adoptarea deciziilor despre necesitatea evaluării ecologice, stabilirea cadrului,
adoptarea deciziei etc.);
● Posibilitatea participării publicului (în ce modoamenii pot fi antrenaţi în procesul de lucru:
grupuri de lucru, adunări, întîlniri organizate, prezentarea comentariilor etc.);
● Timpul şi locul desfăşurării tuturor audierilor publice prevăzute;
● Indicarea autorităţii, de la care poate fi primită informaţia relevantă şi a locului în care
aceastăinformaţie este plasată pentru studiere de către populaţie;
(a) Autoritatea care poate prezenta mai multă informaţie în cazul în care va fi solicitată şi
carepoate să răspundă la întrebări (de regulă, autorităţile locale sau autorităţile care adoptă
decizii);
(b) unde poate fi examinată informaţia amănunţită şi documentele referitor la proiect (de
exemplu,autorităţile locale, biblioteca locală etc.);

23
● Indicarea autorităţii competente sau a altui organ oficial la care pot fi depuse comentariileşi
întrebările, precum şi termenele pentru depunerea comentariilor şi întrebărilor (adică, pînă cînd
pot fi depuse comentariile şi cînd acestea vor fi apreciate);
● Indicarea informaţiei ecologice existente, referitor la activitatea propusă (lista documentelor
şia altor materiale oferite publicului pentru examinare); precum şi
● Indicarea faptului, dacă activitatea este supusă procedurii evaluării impactului asupra
mediuluiautohtone sau interstatale (nu pentru toate deciziile este necesară EIMÎ, de aceea în
înştiinţare trebuie să fie indicat concret, dacă ea se referă la cazul de faţă).

SFAT PRACTC
● Ca şi în oricare alt lucru în domeniul informării, cu cît mai multă informaţie este oferită, cu atît
mai puţine întrebări vor fi adresate şi mai puţine detalii aflate în cursul procedurii.
● Trebuie să fie clar sensul înştiinţării, în ea trebuie să fie incluse toate explicaţiile de rigoare, ce
nu ţin de ordin tehnic îngust, pentru ca informaţia de bază să fie înţeleasă atît pentru specialişti,
cît şi pentru nespecialişti.
● Indiferent de tipul informaţiei care apare mai tîrziu în cadrul procesului, ea de asemenea
trebuie să fie oferită persoanelor interesate.

Informaţia care trebuie să fie oferită în cursul procedurii

De ce?
Dacă oamenii trebuie să prezinte comentarii semnificative şi propuneri, atunci informaţia ce se
conţine în înştiinţare nu este suficientă pentru aceasta. Scopul înştiinţării este atragerea atenţiei la
proces şi furnizarea informaţiei de bază. Persoanele care în temeiul acestei informaţii vor decide
să ia parte la proces vor trebui să cunoascămai multe amănunte despre proiectul planificat, mai
cuseamă - despre consecinţele lui ecologice şi sociale.
Folosul pe care îl oferă prezentarea informaţiei foarte amănunţite şi depline este:

● Stabilirea dialogului şi prezentarea comentariilor constructive;

● Primirea unui volum mai mare de informaţie pentru planificare în urma dialogului;
● Mai multă încredere faţă de proces.

Cine furnizează?
Informaţia amănunţită cu privire la proiect trebuie să fie furnizată de investitor. Însă, ca şi în
privinţa altor obliga ţii, rolul autorităţilor constă în asigurarea accesului neîngrădit al publicului
la informaţie, explicarea clară a faptului, unde poate fi cunoscută această informaţie, precum şi
volumul cît mai amplu al furnizării informaţiei.

Care informaţie?
În legislaţia naţională privind EIMÎ/EE deseori este descris volumul minim de informaţie, care
trebuie să fie adusă la cunoştinţa publicului în procesul planificării. Aici vom examina, în
principal, obligaţiile prevăzute la Articolul 6.6 al Convenţiei.
24
Obligaţiune/Articolul 6.6.
Principala obligaţiune constă în asigurarea accesului la TOATĂ informaţia, care se referă la
decizia ce se adoptă. În cazul prezentării cererii de scutire de anumite proceduri, informaţia poate
fi prezentată în baza listei expuse în Articolul 4 al Convenţiei.

Obligaţiune / Articolul 6.6

Convenţia stabileşte lista minimă a documentelor care trebuie aduse la cunoştinţă. În principiu,
această obligaţie presupune prezentarea întregului volum de informaţie, prin urmare, această listă
trebuie să conţină:
1) Descrierea locului de amplasare, precum şi a parametrilor fizici şi tehnici ai activităţii
planificate, inclusiv aprecierea resturilor preconizate de substanţe şi emisii.
● Descrierea locului de amplasare este descrierea locului unde se va desfăşura activitatea
planificată.
● Descrierea parametrilor tehnici a fost deja solicitată în calitate de element al cererii la
autoritatea de stat.
● Aprecierea resturilor de substanţe şi emisii preconizate în urma activităţii planificate. Ea
reprezintălegătura dintre parametrii fizici şi tehnici, pe de o parte, şi influenţa potenţială a
activităţii planificate, pe de altă parte.
2) Descrierea impactului considerabil al activităţii planificate asupra mediului.
● Această descriere este depusă deja în calitate de parte componentă a documentaţiei la
autorităţile de
stat.
3) Descrierea măsurilor prevăzute pentru prevenirea şi/sau reducerea impactului, inclusiv a
emisiilor:
● Afară de studierea şi aprecierea impactului posibil al activităţii asupra mediului,
solicitantul şi/sau autoritatea publică competentă trebuie să ia măsuri pentru prevenirea acestui
impact sau, în caz dacă acesta nu poate fi evitat, pentru diminuarea lui la maximum.
Aceasta se referă la emisii şi alte influenţe considerabile.
4) Descrierea succintă a celor expuse mai sus sub alt aspect, afară de cel tehnic.
● Bineînţeles, că descrierea locului de amplasare a parametrilor tehnici, a impactului şi a altor
aspecteconstituie informaţie tehnică şi ştiinţifică detaliată care, de regulă, este examinată de
specialişti cu studii tehnice. Însă opiniile şi temerile persoanelor interesate, de asemenea, pot fi
extrem de valoroase. Expunerea succintă sub alt aspect, decît cel tehnic, va permite oamenilor de
rînd să înţeleagă esenţa şi consecinţele proiectului planificat.
5) Descrierea variantelor de bază, studiate de solicitant.
● De regulă, procesul adoptării deciziilor privitor la activitatea planificată cu impact potenţial
asupramediului presupune cercetarea diferitor variante de alternativă ale desfăşurării activităţii
planificate.

25
Aceasta se face cu scopul de a demonstra, că varianta propusă va avea un impact mai mic asupra
mediului, în comparaţie cu alte variante posibile (de exemplu, altă amplasare, altă tehnologie,
altă îmbinare a cîtorva factori).
6) Asupra rapoartelor şi recomandărilor de bază, prezentate autorităţilor publice în perioada
informăriipublicului interesat, se extinde cerinţa înştiinţării.
● Primind rapoartele sau recomandările referitor la proiect şi aspectele lui ecologice, autorităţile
destat trebuie să le plaseze în “dosarul pentru public”. Deoarece acţiunea cerinţei de înştiinţare a
publicului nu se limitează la primul aviz, înştiinţările suplimentare ale publicului trebuie
efectuate pe măsura apariţiei acestor rapoarte, în orice moment, pe toată durata procedurii de
participare a publicului.
Altă informaţie, prezentarea căreia este cerută de AE (aprecierea ecologică), poate fi de mare
ajutor pentru persoanele interesate la înţelegerea proiectului. De exemplu, în unele ţări trebuie să
fie efectuată evaluarea impactului asupra stării mediului înconjurător pînă la efectuarea
construcţiei, în formă de analiză aparte. În ultima instanţă, ea este folosită pentru a stabili, care
nivel al sarcinii suplimentare este admisibil, şi pentru modelarea impactului activităţii
planificate.

SFAT PRACTIC
Nu toată informaţia este disponibilă la începutul procesului: analiza variantelor de alternativă,
avizele despre eventualul impact ecologic şi social şi, tot ce-i posibil, informaţia despre
beneficiul proiectului - toate aceste informaţii pot să apară la etapele mai avansate ale procesului.
O importanţă colosală arenu numai plasarea acestei informaţii în mapa pentru public, dar şi
anunţarea faptului existenţei ei. Dacă se formează impresia că unele documente ale dosarului au
fost plasate în el întîmplător, atunci neîncrederea şi suspiciunea generată de acest fapt se poate
răsfrînge negativ atît asupra planificării proiectului, cît şi asupra existenţei lui.

Termene
Obligaţiune / Articolul 6.6
Materialele sînt elaborate pe parcursul întregului proces al evaluării ecologice. Toate
documentele sau materialele noi trebuie să fie date publicităţii, îndată ce au apărut. Astfel, dacă
în cadrul procesului apare un nou studiu cu privire la anumite influenţe sau, după studierea
materialelor de alternativă, un alt loc de amplasare este considerat mai reuşit, această informaţie
trebuie îndată să fie plasată în dosarul destinat publicului. Prezentarea materialelor pentru
examinare presupun furnizarea neîntîrziată a lor.

Obligaţiune / Articolul 6.6

Toată informaţia trebuie să fie furnizată publicului în mod gratuit. Aceasta înseamnă, că orice
persoane interesate, atît fizice, cît şi juridice, pot veni la locul indicat în înştiinţare, pentru a
consulta “dosarul pentru public”: culegerea tuturor materialelor referitor la proiect (unele din ele

26
sînt enumerate mai jos). Afară de aceasta, publicul, bineînţeles, dispune de dreptul de a adresa
întrebări privitor la proiectul şi a solicita informaţie.
Atît EIMÎ (EE), cît şi termenul participării publicului sînt limitate în timp. Dacă la autoritatea
publică a fost depusă o întrebare sau o solicitare a informaţiei cu privire la activitatea planificată
în cadrul procedurii EIMÎ, nu e cazul să fie rezervat termenul maxim de o lună pentru
prezentarea răspunsului. Ar părea o tratare formală a problemei. Mai mult ca atît, se poate crea
impresia că autorităţile publice ascund ceva.

SFAT PRACTIC
Cea mai bună soluţie ar fi multiplicarea materialelor în cîteva exemplare şi plasarea lor în mape
diferite, care se vor afla în diferite locuri: de exemplu, sediul autorităţii publice locale, fără
îndoială, este un loc minunat pentru păstrarea acestor materiale, însă programul ei de lucru este
limitat. Biblioteca, şi ea este un loc destul de reuşit. În sfîrşit, dacă investitorul se află în această
zonă, atunci în oficiul companiei, de asemenea, se poate păstra un exemplar pentru publicul
interesat.

2.4.3. Etapele,termenele şi metodeleantrenării publicului în proces

Procedura EIMÎ, de regulă, se compune din cîteva etape, strict delimitate. În diferite ţări ale
lumii aceste etape au multe afinităţi. Totodată, există şi multe deosebiri, în ceea ce priveşte
metodele de antrenare a publicului în acest proces la diferite etape în diferite ţări.

Obligaţiune/Articolul 6.3
Autorităţile publice de resort trebuie să asigure:
● Existenţa unei proceduri stricte de participare a publicului;
● Stabilirea unor termene rezonabile pentru diferite etape ale procedurii participării publicului la
EIMÎ.

Aceasta înseamnă că la toate fazele şi etapele EIMÎ:

a. publicul dispune de suficient timp pentru examinarea informaţiei existente la această etapă;
b. publicul dispune de suficient timp pentru formularea punctului său de vedere şi a
propunerilorreferitor la această etapă, pînă la finisarea executării sarcinilor acestei etape;
c. publicul dispune de suficient timp pentru prezentarea propunerilor, planurilor sale,
expunereatemerilor pînă la finalizarea acestei etape.

Pentru a aprecia, dacă a fost rezervat suficient timp pentru participarea publicului la fiecare etapă
a EIMÎ,

27
Convenţia propune efectuarea testului următor: va fi oare participarea publicului la procesul
adoptării deciziilor nu numai posibilă, dar şi eficientă, dacă se va limita la termenul stabilit
pentru întreaga ţară sau regiune?

I-a ETAPĂ - EIMÎ

efectuată de investitor

Investitorul sau specialistul, consultant al acestuia, pregăteşte documentaţia care fundamentează

cererea pentru acordarea autorizaţiei.

Faza 1 - aprecierea proiectului pentru adoptarea deciziei privind necesitatea evaluării

ecologice (screening)

Aprecierea proiectului pentru adoptarea deciziei privind necesitateaevaluării ecologice

constituie prima etapă a EIMÎ. În funcţie de sistemul ţării în cauză, fie investitorul, fie autoritatea
de stat decid asupra necesităii efectuării EIMÎ pentru proiectul în cauză sau, în unele cazuri,
decid în ce formă se va efectua EIMÎ.

Ce decizii se adoptă la faza 1?

● Dacă activitatea planificată este specificată în lista domeniilor de activitate pentru care,
conform legislaţiei naţionale cu privire la EIMÎ, efectuarea EIMÎ este necesară, atunci EIMÎ
constituie o cerinţă obligatorie.
● Dacă activitatea în cauză nu este prevăzută în lista menţionată, atunci se examinează
întrebarea, dacăaceasta va avea impact negativ asupra mediului.
Dacă răspunsul este afirmativ, atunci este necesară efectuarea EIMÎ în temeiul deciziei autorităţii
de stat.
● În ţările în care există două forme de EIMÎ (generală şi simplificată) se decide, care procedură
va fi aplicată.

De ce publicul trebuie să fie antrenat pentru a participa la această fază?

Dacă autoritatea de stat urmează să decidă, dacă activitatea în cauză este supusă EIMÎ, atunci
gradul de îngrijorare sau de interesare a publicului de a participa la proces poate fi unul din
motivele efectuării EIMÎ.

Afară de aceasta, faptul va permite a stabili, ce cred oamenii referitor la această întrebare şi care
momente trebuie examinate mai detaliat în discuţiile viitoare dincadrul EIMÎ.

În fine, aceasta va permite publicului să-şi expună opinia asupra problemei la faza iniţială, ceea
ce poate fi de ajutor la formularea variantelor sau soluţiilor de alternativă care sînt examinate la
faze mai avansate.

28
Care forme de antrenare a publicului în proces sînt cele mai reuşite?
Mai întîi de toate, în această perioadă este util a pregăti planul de participare a publicului. Acest
fapt va asigura executarea cerinţei de participare timpurie şi eficientă a publicului, corespunzător
înştiinţării (Articolul 6 al Convenţiei de la Arhus).

La aceeaşi fază trebuie să se desfăşoare consultări prealabile, în scopul stabilirii persoanelor

interesate (atît pentru cei vizaţi, cît şi pentru cei care manifestă interes). Acest lucru poate fi făcut
cel mai bine împreună cu ONG-urile cunoscute în această regiune sau în acest domeniu.

O altă formă de antrenare a publicului - întîlnirile cu experţii nestatali, care lucrează în domeniul
proiectului sau în acel domeniu al protecţiei mediului, asupra căruia va fi exercitat impactul.

Ce probleme pot să apară şi cum pot fi soluţionate acestea?

Problema concretă de participare a publicului la această fază este legată de stabilirea locului de
aflare a activităţii planificate. Dacă încă nu a fost adoptată decizia cu privire la locul amplasării,
va fi dificil de stabilit, care public trebuie să fie antrenat. La această întrebare se poate răspunde
în felul următor: desfăşuraţi consultări, întîlniri, antrenaţi publicul din toate raioanele propuse.
Ulterior, aceasta va fi de ajutor la selectarea celei mai bune decizii şi pentru a concluziona, unde
va fi acceptat cu mai multă bunăvoinţă proiectul.

O altă problemă - lipsa materialelor şi informaţiei care pot fi discutate cu publicul. Însă,
stabilirea clară a obiectivelor şi a aşteptărilor de la participarea publicului (de exemplu, stabilirea
necesităţii efectuării EIMÎ a proiectului, stabilirea cercului de persoane care trebuie să fie
antrenate în proces la fazele mai avansate, depistarea momentelor vulnerabile şi a temerilor) vor
oferi suficient material pentru discuţii.

Prevederi normative
Оbligaţiune / Articolul 6.4
Articolul 6.4 al Convenţiei de la Arhus obligă guvernele să asigure participarea publicului la faze
timpurii, cînd toate variantele sînt deschise şi participarea publicului este eficientă.
În proporţiile ţării această fază a procedurii este reglementată de actele normative privind EIMÎ.

Faza 2 - Determinarea volumului

Cea de-a doua fază a procesului EIMÎ presupune stabilirea volumului şi obiectivelor ei. La
această fazăeste stabilit impactul potenţial asupra mediului şi variantele de alternativă principale
ale activităţii planificate.

Ce decizii se adoptă la faza 2?

● Se determină impactul potenţial negativ asupra mediului (deocamdată, nu se evaluează);
29
● Se determină obiectivele EIMÎ pentru proiectul în cauză;
● Se determină variantele de alternativă ale amplasării şi ale activităţii înseşi;
● Se elaborează sarcina tehnică pentru EIMÎ (în majoritatea ţărilor EEACC acest lucru este
desfăşuratîmpreună cu autorităţile care aprobă documentul în cauză);
● La această fază, de regulă, se pregăteşte Planul de participare a publicului. În caz contrar,
procesulde participare a publicului nu poate da rezultate. Deseori el este parte a sarcinii tehnice.

De ce publicul trebuie să fie antrenat la această fază?

● Determinarea publicului interesat ajută la determinarea influenţei potenţiale şi a riscului şi
oferăposibilitatea de a li se acorda atenţie prioritară.
● De la părţile interesate locale poate fi primită infor maţia suplimentară privitor la
problemele mediuluiînconjurător şi situaţia locală.
● O importanţă enormă pentru elaborarea planului de participare a publicului (a sarcinii tehnice)
o are
determinarea grupurilor interesate principale, precum şi alte date parvenite de la acestea.
● Datele primite în cadrul consultărilor cu populaţia locală şi grupurile interesate principale au
importanţă enormăpentru determinarea corectă a variantelor de alternativă, mai cu seamă
referitor la locul amplasării.

Care forme de antrenare a publicului la proces sînt cele mai reuşite?

Unele metode pot fi: întîlnirile cu publicul, sondarea opiniei publice, uneori chiar şi formarea
grupurilor de lucru, la activitatea cărora participă experţii - reprezentanţii diferitor grupuri
interesate.

Faza 3 - Aprecierea importanţei impactului potenţial

Faza 4 - Determinarea măsurilor pentru reducerea impactului potenţial

La această fază sînt apreciate consecinţele potenţiale ale activităţii planificate şi importanţa lor
pentru mediu referitor la toate variantele de alternativă propuse. Sînt propuse şi sînt elaborate
măsuri pentru diminuarea impactului potenţial.

Ce decizii se adoptă la fazele 3 şi 4?

● Aprecierea viitoarelor emisii în mediul înconjurător;
● Pronosticul eventualelor modificări ale mediului în urma activităţii planificate (inclusiv,
interacţiunea elementelor,analiza unor sisteme complexe, cum ar fi ecosistemul);
● Eventualul impact asupra sănătăţii oamenilor, iar uneori şi asupra mediului social;
● În temeiul rezultatelor analizei se elaborează măsurile pentru reducerea riscurilor şi impactului.
De ce publicul trebuie să fie antrenat la această fază?
● Procedura evaluării impactului are un caracter bilateral. Pe de o parte, se efectuează
evaluareatehnică şi calculele, iar pe de altă parte, se evaluează impactul asupra factorului social
şi altor factori, inclusiv aprobarea şi opinia publicului;
30
● Opinia publicului este importantă mai ales în cazul în care se face analiza comparativă a
diferitor variante(amplasarea, procesele tehnologice);
● Populaţia locală poate cunoaşte foarte bine ce măsuri trebuie de întreprins, pentru a reduce
riscul;
● În sfîrşit, consultarea publicului la aceste faze şi la cele precedente demonstrează cu prisosinţă,
dacăproiectul va genera apariţia opunerii sociale şi dacă el poate fi aplicat în locul în cauză.
Acest fapt poate influenţa asupra variantelor de alternativă, dar este mai mare posibilitatea, că
aceasta va permite ca proiectul să fie realizat cu mai puţine probleme.
Care forme ale antrenării publicului sînt cele mai reuşite?
● O parte din informaţia colectată la fazele precedente poate fi folosită la acest moment pentru
stabilirea
raportului dintre impactul presupus şi valorile sociale;
● Antrenarea experţilor obşteşti, specialişti în probleme tehnice, la activitatea în grupurile de
lucru poate
fi utilă şi interesantă. În momentul de faţă experţii ONG-urilor şi specialiştii tehnici locali
constituie principalele segmente de auditoriu, care trebuie antrenate la acest proces;
● Cu ajutorul municipalităţilor şi pe calea efectuării adunărilor în deplasare pe teren pot fi
organizateconsultări cu populaţia.

Faza 5 - Pregătirea Cererii cu privire la impactul asupra mediului înconjurător

Este o fază de scurtă durată, în cadrul căreia investitorii sau experţii care lucrează în baza
contractului fac totalurile lucrului efectuat la fazele 1-4. Dacă publicul a fost antrenat la
activitatea desfăşurată în cadrul fazelor precedente, în raport sînt reflectate rezultatele acestei
activităţi. Este important, ca documentul să fie înţeles şi să conţină o parte din descrierea
generală a proiectului, exceptînd descrierea tehnică.

Faza 6 - Discutarea Cererii cu privire la impactul asupra mediului înconjurător

Proiectul sau varianta finală a Cererii cu privire la impactul asupra mediului înconjurător se
remite pentru consultare publicului sau autorităţilor publice.

Ce decizii se adoptă la faza 6:

● În funcţie de prevederile legislaţiei ţării, spre examinarea publicului este prezentat proiectul
sau versiunea finală a Cererii cu privire la impactul asupra mediului înconjurător;
● Concomitent, CIMÎ este transmisă autorităţilor de stat spre examinare;
● În sistemul EE procedura dezbaterilor deseori se desfăşoară paralel cu examinarea EIMÎ de
cătrecomisia de stat de expertiză.

De ce publicul trebuie să fie antrenat la această fază?

31
● Dezbaterile publice în temeiul EIMÎ şi întregul set de materiale pentru EIMÎ care trebuie să
fie prezentatepentru studiere, au un rol decisiv în antrenarea publicului;
● La această fază există materiale concrete şi complete, asupra cărora pot să-şi expună
comentariile nunumai experţii, dar şi oamenii de rînd;
● EIMÎ constituie un mijloc suplimentar pentru a ajuta publicului să înţeleagă, ce reprezintă
proiectul şi ceimpact va avea el asupra mediului;
● Informaţiile primite de la părţile interesate la această fază sînt cele mai ample şi sînt cele
mai importante.Dacă publicul deja a participat la fazele anterioare, faza 6 nu va prezenta mari
dificultăţi.

Care forme ale antrenării publicului sînt cele mai reuşite?

● Dezbaterile publice - formă obişnuită de participare a publicului la această fază;
● Mesele rotunde şi alte forme de organizare a întîlnirilor, de asemenea, sînt posibile.

ETAPA a II-a - Verificarea EIMÎ/ expertizei ecologice

Calitatea efectuării EIMÎ şi corespunderea acesteia cerinţelor legislaţiei naţionale, plinătatea ei

(inclusiv reflectarea opiniei publice) în cadrul acestei etape sînt apreciate de experţi
guvernamentali sau experţi desemnaţi de guvern.

Cine?
În legislaţia naţională privind EIMÎ sau expertiza ecologică se stabileşte, care autorităţi naţionale
sau locale răspund pentru examinarea documentaţiei EIMÎ. În majoritatea cazurilor aceasta ţine
de atribuţiile ministerului ecologiei, agenţiilor teritoriale sau experţilor desemnaţi de aceştia.

În ce mod?
Autoritatea publică responsabilă, de regulă, desemnează o comisie de experţi pentru examinarea
tuturor documentelor depuse în cadrul EIMÎ.

Care modalităţi de antrenare a publicului sînt posibile?

În ţările în care decizia se adoptă în temeiul rezultatelor EIMÎ publicul, practic, nu participă la
acest proces.

Totodată, în ţările în care se efectuează expertiza ecologică această etapă este principală şi este
reglementată în detalii. În majoritatea ţărilor EEACC există asemenea cerinţe:
● În momentul depunerii cererii sau îndată după depunerea ei autoritatea publică anunţă
efectuareaprocedurii ulterioare (de regulă, prin mass-media);
● La această etapă informaţia este prezentată pentru studiere;
● La această etapă se recomandă desfăşurarea audierilor publice;

32
● Comentariile publicului pot fi depuse în scris la autoritatea de stat sau, prin intermediul
autorităţii de stat,la comisia de expertiză.

Expertiza ecologică obştească

Cea mai cunoscută formă de antrenare a publicului în acest proces este expertiza ecologică
obştească (EEO) (cu toate că ea nu se foloseşte chiar atît de des). Ea se efectuează în paralel cu
expertiza oficială şi poate oferi comentarii cu caracter de recomandare. Misiunea principală a
EEO este familiarizarea cu opinia suplimentară a experţilor. În condiţiile unei bune organizări la
activitatea ei sînt antrenaţi experţi independenţi în domeniul activităţii planificate. Acestora, de
regulă, le ajută persoanele care cunosc bine această zonă. Această îmbinare poate oferi rezultate
extrem de interesante şi utile. Unele din ele pot conferi mare valoare avizelor şi recomandărilor
oficiale. Cheltuielile pentru efectuarea EEO sunt acoperite de asociația obștească care efectuează
expertizarea.

Termene
Este important, ca publicul să dispună de suficient timp pentru a găsi şi a antrena experţi, a studia
documentaţia, a încheia avize serioase şi a le transmite experţilor guvernamentali.

De aceea, este obligatorie înştiinţarea de la bun început despre procedura oficială EE.

Termenele consultării publicului sau ale EEO nu pot fi mai mici de 30 de zile, chiar dacă
publicul a fost deja antrenat la etapa EIMÎ. Cel mai rezonabil poate fi considerat termenul de 60
de zile.

Termenele, desigur, depind de durata EE. De asemenea, trebuie să fie rezervat timp pentru
examinarea rezultatelor consultării publicului sau ale EEO.

Să presupunem, Ministerul Mediului are la dispoziţie 8 săptămîni pentru examinarea EIMÎ.

Aceste termene sînt reale numai în cazul în care participarea publicului a fost eficientă la etapa 1,
la pregătirea EIMÎ. Dacă publicul are posibilitate să-şi expună părerea şi să înainteze propuneri
numai în decurs de cîteva săptămîni de efectuare a EE, atunci prevederile Articolelor 6.3 şi 6.4
vor fi executate inexact. Unul din motive este faptul, că procesul de adoptare a deciziei se află la
etapa finală: într-adevăr, ce influenţă pot avea considerentele persoanelor interesate, expuse cu o
săptămînă înainte de adoptarea avizului EE?

În Republica Moldova avizul expertizei ecologice obşteşti nu este obligatoriu pentru autorităţile
de stat, cu toate că ele pot să ţină cont de doleanţele publicului.

33
În contextul situaţiei, cînd rezultatele şi recomandările expertizei ecologice obşteşti nu sînt
obligatorii pentru executare, este extrem de importantă discutarea în detalii a intenţiilor
investitorului la etapa iniţială, cînd se decide asupra afectării terenului pentru obiectivul viitor.

Conform Legii Republicii Moldova cu privire la expertiza ecologică şi evaluarea impactului

asupra mediului înconjurător, dreptul de a efectua expertiza ecologică obştească aparţine numai
organizaţiilor obşteşti, în statutul cărora este prevăzut acest gen de activitate. Această prevedere
limitează substanţial dreptul publicului de a participa la adoptarea deciziilor. ,
Cele mai importante elemente ale efectuării expertizei ecologice obşteşti sînt:
(а) existenţa experţilor calificaţi (pentru protecţia aerului, apei, solului, plantaţiilor silvice etc.) în
cadrulorganizaţiei;
(b) remiterea către experţil (organizaţii) a întregului volum al documentaţiei de proiect necesare;
(c) acordarea termenelor suficiente pentru familiarizarea cu documentaţia de proiect şi
elaborarea avizului;
(d) Antrenarea populaţiei care locuieşte în zona amplasării viitorului obiectiv la studierea
materialelor oferite de investitor.

Avizul expertizei ecologice obşteşti se remite autorităţii publice locale, inspectoratului (agenţiei)
ecologice de stat şi investitorului pentru familiarizarea şi adoptarea măsurilor de perfecţionare a
proiectului, dacă experţii obşteşti consideră, că există această necesitate.

Încă un moment obligatoriu - prezentarea documentaţiei referitor la proiect experţilor care

participă la
EEO.

Etapa a III-a - Decizia

Luarea în consideraţie, în mod adecvat

Obligaţiune / Articolul 6.7

La adoptarea deciziei autorităţile de stat trebuie să ţină cont, la modul cuvenit, de propunerile şi
obiecţiile parvenite.

În practică aceasta înseamnă, cel puţin:

● Înregistrarea minuţioasă a tuturor comentariilor publicului;
● Studierea amănunţită a tuturor comentariilor parvenite (inclusiv, a celor înregistrate în
procesul-verbal
al audierilor publice);
● Aprecierea posibilităţii de aplicare şi realizare a tuturor comentariilor în contextul proiectului;
● Necesitatea găsirii soluţiei pentru temerile întemeiate, expuse în comentariile publicului;
34
● Dacă numărul comentariilor nu este mare, la fiecare din ele trebuie de răspuns separat;
● Dacă numărul comentariilor este mare, ele pot fi clasificate în grupuri, răspunsul la toate fiind
reflectat înargumentarea deciziei;
● Decizia publicată trebuie să fie însoţită de o argumentare în favoarea adoptării deciziei;
● Comentariile pot fi rezumate şi oferite pentru studiere pînă la adoptarea deciziei.

Tot mai multe ţări aplică metoda electronică de colectare a comentariilor şi de prezentare a
răspunsului
la ele. Acest fapt va permite economisirea timpului şia mijloacelor. Afară de aceasta, va fi
asigurată reacţia promptă la ele.

Publicarea deciziei

Оbligaţiune / Articolul 6.9

● Autorităţile de stat sînt obligate să informeze neîntîrziat publicul despre decizia adoptată.
● Funcţionarii publici care lucrează la această decizietrebuie să stabilească metodele furnizării
informaţiei.
● Motivele şi considerentele pe care se întemeiază decizia trebuie să fie publicate odată cu
decizia.

Neîntîrziat
Informarea neîntîrziată despre decizie şi motivele adoptării ei constituie nu doar o simplă
informare, ci
şi o reacţie la comentariile publicului. Dacă decizia saumotivele adoptării ei nu vor fi clare,
participanţii la proces vor fi decepţionaţi. Acest fapt poate pune la îndoială executarea proiectului
şi procedurile similare în viitor. Informarea neîntîrziată înseamnă, că informaţia este oferită cît
mai repede după adoptarea deciziei şi cu mult înainte de începutul unor acţiuni.

Mijloacele respective
De regulă, cele mai potrivite mijloace de familiarizare a persoanelor interesate cu decizia sînt
aceleaşi mijloace, care au fost folosite la publicarea înştiinţărilor în cadrul procesului în cauză.

Motive şi considerente
Doar decizia adoptată aparte nu este suficientă. În înştiinţare trebuie să fie explicat faptul, că
decizia nu a fost arbitrară. Este extrem de important să se explice, de ce a fost aleasă anume
această variantă, care sînt avantajele ei şi laturile pozitive. Într-o decizie argumentată principalul
este faptul, cum au fost luate în consideraţie comentariile publicului, inclusiv:
● Tipurile comentariilor primite;
● Modul de primire a comentariilor;
● Cum s-a lucrat cu ele;
● Cum au fost reflectate comentariile în decizie.
35
2.5. Adoptarea deciziilor la eliberarea autorizaţiilor

Procedurile de eliberare a licenţelor şi a autorizaţiilor, deşi sînt diferite în esenţă, se

caracterizează prin
tratarea similară a momentului participării publicului.

Distincţiile şi asemănările sînt specificate în tabelul de mai jos.

Autorizaţiile, de regulă, sînt necesare pentru exercitarea unor funcţii de exploatare ale
obiectivelor (de exemplu, autorizaţia pentru construcţie sau exploatare, autorizaţiile cu privire la
volumul de emisii).

Licenţele ecologice sau alte licenţe se eliberează în cazul în care este desfăşurată o activitate ce
presupune
folosirea mediului sau a componentelor lui sau solicitarea acestora. Licenţele sînt necesare
pentru activitatea industrială sau serviciile care, din motivul folosirii anumitor tehnologii, pot
exercita impact asupra mediului înconjurător sau sănătăţii oamenilor, pot provoca situaţii de
avarie etc.

Autorizaţiile şi licenţele ecologice şi de altă natură, eliberate pentru desfăşurarea anumitor

lucrări, pot fi acordate pentru activităţi, care:
● sînt pasibile procedurii evaluării impactului asupra mediului înconjurător;
● sînt pasibile obţinerii autorizaţiei ecologice unice pentru activitate, eliberate în cadrul
procedurii IPPC
(în ţările-membre ale UE şi în ţările candidate);
● sînt pasibile auditului ecologic sau aprecierii caracte risticilor;
● nu sînt atribuite la categoriile pasibile procedurii eliberării autorizaţiei unice pentru activitate
sau EIMÎ;
● nu se referă la nici una din categoriile enumerate mai sus, însă pentru desfăşurarea cărora
estenecesară autorizaţia autorităţii pentru mediu sau autorizaţia unei alte autorităţi (de exemplu,
licenţele pentru extracţii miniere sau unele tipuri de autorizaţii pentru construcţii).

În cazul de faţă am supus examinării doar procedura participării publicului la eliberarea

licenţelor şi autorizaţiilor, pentru care nu este necesară efectuarea EIMÎ.

EXEMPLU
Investitorul a prezentat municipalităţii propunerea de a organiza Bursa poloneză agroalimentară
în raionul Osova, Gdansk. Conform legislaţiei poloneze, investitorul primeşte autorizaţia “cu
privire la condiţiile construcţiei”. Nu e vorba de autorizaţia pentru construcţie, ci de documentul,
în care va fi indicat, ce poate fi construit, în ce loc şi în ce condiţii. Urmînd prevederile
36
legislaţiei, municipalitatea a expediat copiile deciziei tuturor vecinilor (adică, deţinătorilor de
terenuri vecine). Afară de aceasta, informaţia despre investiţia planificată a fost publicată în
mass-media.

Publicul a participat la procesul de investire chiar de la începutul proiectului, adică din

momentul, cînd au fost operate modificări în planul folosinţei funciare, pe durata stabilirii locului
de amplasare a proiectului şi pînă la eliberarea autorizaţiei pentru construcţie. Acest proces a
durat din 1996 pînă la sfîrşitul anului 1998.

Consultarea publicului s-a dovedit a fi eficientă. Au fost prevăzute şi au fost luate măsuri pentru
reducerea impactului proiectului asupra mediului.

În Republica Moldova cea mai răspîndită practică de antrenare a publicului este discutarea
documentelor
pentru proiectarea şi construcţia obiectivelor social-economice. Pentru adoptarea deciziilor de
acest fel autorităţile publice locale au nevoie de acordul populaţiei şi avizul pozitiv al expertizei
ecologice obşteşti. Acordul populaţiei pentru amplasarea obiectivelor într-o zonă sau alta
constituie o condiţie obligatorie pentru adoptarea deciziei de proiectare a lor. Numai primind
acordul populaţiei care locuieşte în apropierea obiectivului, autoritatea publică locală este în
drept să elibereze autorizaţia pentru efectuarea lucrărilor de proiectare. Acţiunile autorităţilor
care în aceeaşi decizie permit investitorului şi să proiecteze, şi să construiască întreprinderea, sînt
greşite şi nelegitime.

De regulă, aceasta se desfăşoară în două etape:

● La prima etapă se constituie comisia pentru selectarea terenului pentru viitoarea construcţie,
esteînştiinţată populaţia, inclusiv populaţia din sectorul
în cauză şi cetăţenii care lucrează la întreprinderile din vecinătate. Respectînd procedura,
investitorul şi autoritatea publică prezintă toată informaţia necesară despre viitoarea
întreprindere, eventualul impactasupra mediului şi în decurs de 30 de zile primesc acordul
populaţiei pentru afectarea terenului necesar începutului lucrărilor de proiectare. În ce formă
trebuie să fie exprimat acordul populaţiei? De cele mai multe ori el este perfectat în formă de
proces-verbal al adunării generale a locuitorilor care locuiesc învecinătatea nemijlocită a
viitorului obiectiv. Nu este recomandabilă eliberarea documentului de autorizare, în numele
locuitorilor, de către preşedintele cooperativei de locuinţă sau un organ obştesc care îl
înlocuieşte.

O altă formă de exprimare a acordului este scrisoarea conţinînd semnăturile majorităţii

cetăţenilor, care nu obiectează împotriva afectării terenului pentru proiectarea obiectivului în
cauză.

37
În cazul în care construcţia viitoarei întreprinderi va afecta interesele unui mare număr de
persoane, unul din argumentele posibile pot fi rezultatele chestionării, perfectate şi semnate de
grupul format în acest scop. Din componenţa lui trebuie să facă parte specialişti pentru relaţii cu
publicul, reprezentanţii ONG-urilor, alte persoane care nu reprezintă partea interesată.
● La cea de-a doua etapă, după adoptarea deciziei de alocare a terenului de către autoritatea
publicălocală, investitorul comandă proiectul, care neapărat trebuie să conţină compartimentul
“Protecţia mediului înconjurător”, şi îl prezintă spre expertiză autorităţilor de stat specializate şi
publicului interesat.

2.5.1. Cine poate participa?

Publicul interesat
La fel ca şi la adoptarea deciziilor privind EIMÎ, la procedura participării publicului la adoptarea
deciziilor de eliberare a licenţelor şi autorizaţiilor poate fi antrenat publicul interesat. În procesul
de eliberare de către autorităţile de stat a licenţelor şi autorizaţiilor, ce nu ţin de ecologie,
participă doar părţile care sînt vizate nemijlocit.

De regulă, părţile care sînt vizate nemijlocit sînt:

● solicitantul (investitorul);
● municipalităţile vizate nemijlocit;
● posesorii proprietăţii sau locuitorii din zonă etc.

Părţile sînt înştiinţate în mod individual şi sînt invitate la audieri, în cadrul cărora ele pot să-şi
prezinte comentariile. După adoptarea deciziei pe marginea cererii, aceasta se expediază tuturor
părţilor aparte, indicînduse motivele şi considerentele adoptării ei. Părţile beneficiază de dreptul
de a depune apel la autoritatea de stat ierarhic superioară sau să acţioneze în justiţie.

Cu alte cuvinte, licenţele şi autorizaţiile se eliberează în baza procedurii administrative, conform

căreia pentru participare la acest proces este necesară determinarea strictă a statutului
administrativ: cine este vizat nemijlocit (solicitantul, autoritatea de stat, persoanele pe care
aceasta le va privi nemijlocit, de exemplu, vecinii).

SFAT PRACTIC
Pe de altă parte, în cazul eliberăriiautorizaţiilor ecologice, potenţial, acest fapt poate atinge multe
persoane, în afară de solicitant şi autoritatea locală.
De aceea, oamenii trebuie să fie antrenaţi mai activ în procesul de participare.
Acest fapt este cu atît mai mult îndreptăţit în cazul eliberării autorizaţiilor ecologice generale (de
exemplu, autorizaţii pentru lucrul cu deşeuri periculoase, pentru emisii nocive şi alte genuri de
activităţi periculoase).

38
Un model reuşit există în Ungaria la nivelul municipalităţilor, unde sînt organizate audieri
publice pînă la adoptarea deciziei municipalităţii privind problema lucrului cu deşeurile sau
privind organizarea unei gunoişti de deşeuri, indiferent de faptul efectuării EIMÎ. Publicul
interesat trebuie să fie invitat la audieri publice în conformitate cu prevederile normative despre
audierile publice în cazul efectuării EIMÎ (inclusiv notificarea, prezentarea comentariilor etc.).

Să examinăm exemplul menţionat mai sus din Polonia cu privire la eliberarea autorizaţiei pentru
construcţie:

Cei vizaţi nemijlocit:

● funcţionarii municipalităţii;
● investitorul;
● populaţia locală.

Cei vizaţi indirect sau cei care sînt interesaţi, într-un fel sau altul:
● comercianţii locali;
● populaţia care locuieşte la o anumită depărtare de la obiectul proiectului investiţional.

Conform legii, procedura este deschisă doar pentru cei vizaţi nemijlocit. Însă, după ce populaţia
locală şi a exprimat protestul împotriva proiectului, oraşul a decis să o recunoască parte a
procedurii. Au fost desfăşurate patru întîlniri în vederea consultărilor, cu sprijinul considerabil al
primarului oraşului. La întîlniri veneau cîte 200-300 persoane. Toate discuţiile au fost fixate în
procese-verbale. Consultările suplimentare şi schimbul de informaţii avea loc o dată la două
săptămîni.

Deseori această participare neobligatorie, dar eficientă a publicului permite a evita

confruntările de proporţii şi a găsi soluţii constructive.

2.5.2. Informaţia disponibilă

Înştiinţarea
În majoritatea ţărilor europene există cerinţa de înştiinţare în cazul eliberării deciziilor, însă ea,
de regulă, se aplică în privinţa părţilor pe care faptul le priveşte (adică, cei vizaţi nemijlocit).

Cine înştiinţează?
Obligaţia înştiinţării ţine de competenţa municipalităţii sau autorităţii publice respective, în
temeiul documenta ţiei disponibile (cererea, descrierea succintă a activităţii, comunicarea
oficială).

Cine trebuie să fie înştiinţat?

● Dacă eliberarea autorizaţiei este reglementată de normele administrative generale, atunci,
39
conform legii, urmează să fie înştiinţate doar acele părţi, care sînt vizate nemijlocit (de exemplu,
solicitantul, vecinii vizaţi etc.).
● Dacă în cadrul procedurii se desfăşoară consultări de amploare, atunci locuitorii şi alte părţi
interesate
pot fi notificaţi prin înştiinţare oficială.

Conţinutul înştiinţării
Înştiinţarea oficială trebuie să cuprindă:
● locul aflării şi descrierea succintă a activităţii, conform cererii;
● informaţia despre faptul, unde şi cînd se poate lua cunoştinţă de conţinutul cererii;
● termenul limită pentru depunerea comentariilor pe marginea cererii şi evaluării prealabile.

Modul de înştiinţare
● Părţile vizate nemijlocit, de regulă, sînt înştiinţate în mod individual, prin expedierea
înştiinţării personale.
● Cerinţele pentru înştiinţarea oficială în această situaţie au multe tangenţe comune cu cerinţele
pentru efectuarea EIMÎ. Deoarece influenţa deciziilor de eliberare a autorizaţiilor fără EIMÎ, de
obicei, este mai mică, modul de înştiinţare trebuie să fie adaptat la situaţia concretă.

Altă informaţie, pasibilă prezentării la efectuarea acestei proceduri:

● Cererea pentru primirea autorizaţiei.
● Descrierea succintă a activităţii.

EXEMPLU
În oraşul Dunaivaroş pe parcursul a zece ani a funcţionat un depozit de deşeuri periculoase.
Deoarece compania a hotărît să-şi extindă activitatea, a apărut necesitatea obţinerii licenţei.
În conformitate cu legislaţia ungară, licenţa ecologică poate fi eliberată fie în temeiul evaluării
efectuate de către autoritatea ecologică de stat, fie în temeiul evaluării indicatorilor ecologici
(EIE), efectuată de către companie. În cazul de faţă autoritatea de stat a aprobat rezultatele EIE,
exprimîndu-şi acordul de a elibera licenţa pentru desfăşurarea activităţii. După ce a fost prezentat
proiectul deciziei, autoritatea ecologică de stat a cerut municipalităţii să înştiinţeze publicul
despre acest fapt, să prezinte documentul pentru studiere, să organizeze audieri publice şi să
colecteze comentariile.
Procedura participării publicului a durat 30 de zile.
Înştiinţarea: În înştiinţarea pregătită de municipalitate se vorbea despre existenţa
documentelor ecologice, era indicată data şi locul audierilor publice. Ea a fost publicată de două
ori în ziarul local şi în ediţia locală de ublicitate, livrată gratuit la domiciliu. Afară de aceasta, pe
parcursul unei luni ea a fost difuzată în teletext pe canalul local de televiziune.
Mass-media: În ziarul local a văzut lumina zilei un articol, în care se vorbea în limbaj accesibil
publicului despre activitatea planificată.
40
La televiziunea locală au fost difuzate cîteva emisiuni, în cadrul cărora au fost discutate laturile
pozitive ale acestei propuneri, planurile şi riscul eventual pentru mediul înconjurător, însă fără a
concretiza amănuntele.
Autoritatea publică locală: Consiliul local şi comitetul acestuia pentru mediul înconjurător au
anunţat despre activitatea planificată şi au comunicat despre ea în paginile buletinului informativ.
Audierile publice: În cadrul audierilor publice experţii, autorităţile publice şi reprezentanţii
companiei au răspuns la întrebări şi comentarii. Comentariile au fost fixate în proces-verbal,
putînd fi consultate ulterior la primărie şi în oficiul agenţiei pentru protecţia mediului
înconjurător.
Comentariile: Au fost examinate comentariile publicului care meritau atenţie, fiind luate în
consideraţie la adoptarea deciziei.
Agenţia pentru mediul înconjurător a adoptat decizia finală şi i-a acordat companiei licenţa
solicitată.

Cererea trebuie să conţină:

● Descrierea activităţii;
● Măsurile legate de folosirea materialelor sau deşeurilor periculoase sau cele mai bune metode
tehnice
existente;
● Descrierea zonei care va fi supusă impactului;
● Impactul preconizat asupra mediului şi sănătăţii oamenilor;
● Metodele de control al emisiilor;
● Măsurile orientate spre prevenirea accidentelor sau, în caz de accidente, măsurile pentru
reducerea prejudiciului pentru mediul înconjurător şi sănătatea oamenilor .

Este oportună, de asemenea, solicitarea descrierii măsurilor planificate sau întreprinse pentru
informarea publicului.

Publicului interesat trebuie să-i fie oferită posibilitatea de a se familiariza gratuit cu documentele
enumerate în oficiul municipalităţii respective.

Afară de aceasta, informaţia trebuie să fie prezentată oricărei persoane, la cerere.

Termene acceptabile
● În conformitate cu procedura administrativă generală, comentariile pot fi depuse de către părţi
în cadrul
audierilor.
● În cazul înştiinţării publicului trebuie să fie prevăzute 15-30 de zile din momentul emiterii
înştiinţării pentruprezentarea comentariilor de către public.

41
EXEMPLU
Exemplul ungar de eliberare a licenţei pentru obiectivul de păstrare a deşeurilor (continuare)
Toată documentaţia referitor la activitatea planificată putea fi consultată, în mod neîngrădit, pe
parcursul a 30 de zile din momentul înştiinţării publicului, după care ea a rămas în dosarul ce se
păstrează la primărie şi în oficiul agenţiei pentru protecţia mediului înconjurător. Informaţia era
oferită în mod gratuit.

2.5.3. Formele de participare a publicului

Pot fi utilizate diferite forme de participare a publicului:
● Depunerea comentariilor. Comentariile pot fi depuse în scris la oficiul indicat, începînd cu
momentul
înştiinţării şi pînă la expirarea termenului stabilit.
● Audieri publice.
● Audieri speciale pentru părţile atinse nemijlocit.

Audierile speciale deseori sînt ajustate la ieşirile pe teren. Deseori la ele sînt invitate doar
autorităţile responsabile pentru adoptarea deciziei, municipalitatea vizată şi alte părţi vizate
nemijlocit. Timpul şi locul desfăşurării audierilor este stabilit de autoritatea de stat. Părţilor li se
expediază invitaţii sau înştiinţări despre audieri.

Formele utilizate de participare

EXEMPLU
Exemplu din Polonia (continuare)
În scopul asigurării participării locuitorilor din Osova la procesul de adoptare a deciziei, au fost
utilizate următoarele forme de participare a publicului:
● A fost organizat un punct de consultanţă, în care colaboratorii municipalităţii (autoritatea
competentă care adoptă decizii administrative) ofereau populaţiei informaţii privitoare la proiect
şi măsurile preconizate pentru protecţia mediului; locuitorii puteau lua cunoştinţă de planurile
locale ale folosinţei funciare, EIMÎ a asupra proiectului şi documentele în care se descrie, în ce
mod va fi exploatată bursa.
● În clădirea şcolii primare locale au fost organizare două întîlniri cu lucrătorii primăriei şi o
întîlnire cu investitorul, pentru locuitorii interesaţi. În cadrul uneia din aceste întîlniri a fost
demonstrat un film despre lucrul unui centru similar la Poznan. Au avut loc discuţii publice.
Întîlnirile au decurs în ritm foarte activ.
● Pentru locuitorii care au manifestat interes a fost organizată o deplasare pe teren la Poznan, să
vadă funcţionează un centru similar. Acest lucru s-a făcut cu scopul ca locuitorii să poată vedea
cu ochii proprii cum arată o instituţie de acest fel şi cum funcţionează aceasta.
●Întrebarea amplasării obiectivului a fost tratată în numeroase rînduri în presa locală şi la
televiziune.
42
Rezultatele participării publicului
Rezultatele participării publicului trebuie să influenţeze asupra deciziei finale. Presiunea
exercitată de locuitorii raionului Osova şi fermitatea lor au asigurat luarea măsurilor, care au
minimalizat impactul negativ al bursei: a fost construit un drum de acces la Ovcearnea, care a
legat bursa direct cu drumul de ocolire. Graţie acestui fapt, toate mijloacele de transport au
posibilitatea să se deplaseze direct pe drumul de ocolire, fără a traversa raionul Osova. Aceasta a
fost una din condiţiile, propuse de locuitorii raionului Osova. O altă măsură, inclusăîn proiect la
propunerea locuitorilor, a fost amenajarea unui terasament de pămînt şi plantarea unei fîşii
forestiere care separă bursa de raionul Osova. Motivul care a condiţionat aceste măsuri - a reduce
gradul de poluare fonică, vibraţii, mirosuri şi poluarea aerului.

În acest caz autoritatea de stat a făcut mult mai mult decît se cere de la ea conform legii. Ea s-a
implicat în procesul de căutare a soluţiilor acceptabile, în scopul asigurării participării eficiente.
Printre altele, a fost organizată o deplasare la o întreprindere similară aparţinînd aceleiaşi
companii. Este extrem de important, că în cazul de faţă a fost organizat un punct de consultanţă.
Acest mecanism este prevăzut de Convenţie, fiind de ajutor la executarea prevederilor
Articolului 6.5 (consultări prealabile). Succesul acestor lucrări este determinat, în primul rînd, de
măsurile întreprinse pentru înlăturarea temerilor, expuse de public, mai cu seamă plantaţiile verzi
şi drumul de acces. Aceste modificări operate în proiect nu numai că au îmbunătăţit proiectul
însuşi, dar şi au asigurat susţinerea publicului.

EXEMPLU
Exemplu din Ungaria (continuare)
Au fost utilizate următoarele modalităţi de participare a publicului:
● Prezentarea comentariilor: raportul ecologic a fost oferit pentru consultare la primărie pe
parcursul a 30 de zile. Cetăţenii puteau formula comentarii în registrul plasat lîngă documente.
Comentarii nu au fost formulate, însă cîteva persoane au făcut cunoştinţă cu raportul. Peste30 de
zile au fost organizate audieri publice.
● Audierile publice: la audierile publice au participat locuitorii băştinaşi, autorităţile de stat şi
investitorii. În cadrul audierilor autorităţile publice au fost reprezentate de experţii de la agenţia
pentru protecţia mediului înconjurător, specialiştii serviciului pentru igienă publică, persoana de
la primărie responsabilă pentru problemele protecţiei mediului. Compania a fost reprezentată de
către directorul acesteia pentru problemele protecţiei mediului şi şeful filialei locale a companiei.
În cadrul audierilor reprezentantul agenţiei pentru problemele protecţiei mediului a povestit
despre procedura, normele legislative de depunere a cererii pentru primirea licenţei şi despre
activitatea planificată. În cadrul audierilor reprezentanţii publicului şi-au depus comentariile, s-
au consultat cu colaboratorii autorităţilor şi investitorii.

43
Pe parcursul a 15 zile de audieri publice au fost pregătite procese-verbale, care au fost transmise
la primărie şi agenţia pentru mediu, pentru familiarizare generală.

Care au fost rezultatele participării publicului?

Unele comentarii prezentate de public au fost luate în consideraţie la adoptarea deciziei. Două
dintre comentariile formulate în cadrul audierilor publice au fost luate în consideraţie la
elaborarea condiţiilor de prevenire a prejudiciului cauzat mediului în viitor. Alte stipulări în
proiect au dat dovadă de faptul, că temerile expuse în timpul audierilor au fost luate în
consideraţie. Textul deciziei şi a procesului-verbal al audierilor constituia o mărturie a faptului,
în ce mod autoritatea de stat a adoptat decizia privitor la aceea, care comentarii ţin de esenţa
întrebării în cauză. Decizia adoptată reflecta elocvent, care comentarii au fost luate în
consideraţie şi în ce mod autoritatea de stat a adoptat decizia privitor la faptul, care comentarii
ţin de esenţa întrebării.

Adoptarea deciziei
Autoritatea de stat este obligată, la adoptarea deciziei finale, să ţină cont de comentariile
prezentate de publicul interesat. Autorităţile sînt obligate să informeze publicul interesat despre
decizia adoptată pe marginea cererii de acordare a licenţei, comunicînd totodată motivele şi
considerentele pe care s-a întemeiat decizia şi demonstrînd în ce mod au fost examinate
problemele abordate de public.

2.5.4. Cadrul juridic al cerinţelor cu privirela participarea publicului

În Convenţia de la Arhus (Articolul 6.1.b) sînt descrise amănunţit cerinţele juridice pentru
participarea publicului la adoptarea deciziilor referitor la anumite genuri de activităţi ce pot avea
impact considerabil asupra mediului, care însă nu sînt enumerate în Anexa I la Convenţie. Părţile
Convenţiei pot decide de sine stătător, dacă vor aplica acestor genuri de activităţi aceleaşi cerinţe,
ca şi în cazul unui impact considerabil asupra mediului înconjurător.

2.6. Întocmirea planurilor: participarea publicului la planificarea fizică (planuri

urbanistice, planuri ale folosinţei funciare şi alte planuri)
Scopul planificării fizice este asigurarea luării în considerare a intereselor diferitor membri ai
societăţii în
problemele schimbărilor de mediu, dezvoltării durabile,folosirii pămîntului, precum şi asigurarea
interdependenţei planificării social-economice şi fizice.
Planificarea activităţii trebuie să se desfăşoare în mod public, fapt menit să asigure accesul
oportun al persoanelor interesate la informaţie şi oferirea posibilităţii acestor persoane să-şi apere
interesele.

2.6.1. Cerinţe de ordin juridic

La planificarea fizică, de regulă, se folosesc cîteva tipuri de planuri: Strategiile în domeniul
planificării naţionale , , planul teritorial general şi planul de detaliu.
44
Cererea cu privire la politica naţională în domeniul planificării reprezintă descrierea generală a
dezvoltării teritoriului naţional, care se elaborează pentru întregul teritoriu al statului.

Planul general se alcătuieşte pentru teritoriul agricol al raionului sau pentru oraş.

Planul de detaliu se alcătuieşte pentru sectoare aparte ale oraşului sau raionului agricol şi
constituie temei pentru lucrările de construcţie de scurtă durată.

Pentru adoptarea deciziei finale asupra tuturor tipurilor de planuri este necesară organizarea
participării publicului.

EXEMPLU
În Republica Moldova Legea privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului conţine
un şir de prevederi normative referitoare la participarea publicului şi consultarea lui. Legea
dispune consultarea publicului anterior aprobării planurilor urbanistice şi de amenajare a
teritoriului (cu excepţia planului de amenajare a teritoriului naţional şi a planurilor urbanistice de
detaliu care nu afectează domeniul public). Este obligatorie depunerea anunţului la autoritatea
publică locală şi prezentarea documentaţiei proiec-tului pentru înştiinţarea publicului, în scopul
organizării dezbaterilor generale. Consultarea publicului ţine de obligaţiunea administraţiei
publice locale. Procedura de consultare publică este expusă in Regulamentul

2.6.2. Fazele procesului de planificare

2.6.3. Publicul interesat şi părţile interesate antrenate

În procesul planificării, ca şi în cadrul altor genuri de activităţi descrise în prezentul capitol

trebuie să fie stabilite grupurile interesate şi îngrijorate ale publicului şi trebuie găsite căile de
creare a stimulenţilor şi de motivare a participării lui.

Planificarea de fiecare dată este un proces multilateral, care include o mulţime de părţi interesate,
inclusiv:
● autorităţile publice locale şi autorităţile teritoriilor
aferente;
● alte instituţii de stat;
● sectorul întreprinzătorilor;
● ONG-urile;
● proprietarii funciari particulari;
● locuitorii raionului în cauză.
45
Proprietarii de imobil, populaţia locală şi alte persoane interesate trebuie să fie antrenate, în mod
obligatoriu, la procesele planificării generale şi de detaliu.

Tuturor grupurilor de persoane interesate trebuie săle fie oferite posibilităţi egale pentru primirea
informaţiei referitor la activităţile planificate, precum şi posibilităţi de participare la procesul de
adoptare a deciziilor în asemenea mod, ca iniţiativa să aparţină autorităţii de stat responsabile.
Totodată, persoanele al căror mod de viaţă şi mediul se vor pomeni sub influenţa directă a
acţiunilor planificate trebuie tratate în mod individual.

2.6.4. Informaţia accesibilă, conţinutul înştiinţării

Pentru asigurarea antrenării publicului la fazele timpurii ale procesului este necesară expedierea
avizului
respectiv aproximativ cu o lună înainte de planificare. Procesul general de planificare presupune,
că înştiinţările trebuie să fie expediate la fiecare etapă-cheie a planificării, şi anume: pregătirea,
aprobarea şi implementarea planului.

Înştiinţarea generală
Cercurile largi ale publicului, de regulă, sînt înştiinţate prin mass-media sau ediţiile periodice
oficiale. Mass-media sînt selectate în funcţie de categoria planului. Pentru înştiinţările despre
plan la nivel local sînt folosite mass-media locale, iar la nivelul ţării - mass-media naţionale.

Înştiinţarea individuală
Dacă planul lezează interesele unor persoane sau companii aparte, ele trebuie să fie informate
despre aceasta în mod individual. De exemplu, dacă municipalitatea localăîncepe elaborarea
unui plan complex pentru crearea unei noi zone de protecţie, atunci populaţia care locuieşte în
această zonă trebuie să fie informată asupra faptului chiar la începutul procesului. Posibilitatea
oferită populaţiei de a primi informaţia respectivă şi a stabili relaţii de încredere cu funcţionarii
publici competenţi reduc probabilitatea faptului că deja la etapele iniţiale oamenilor li se va crea
o atitudine negativă faţă de unele idei noi, ce pot aduce schimbări în viaţa lor cotidiană.

Înştiinţarea trebuie să fie făcută astfel, ca publicul să atragă atenţia la ea. Cerinţa participării
publicului nu se consideră executată, dacă înştiinţarea a fost publicată în ultima pagină a ziarului,
printre alte anunţuri mici şi anunţuri de publicitate.

Dacă persoana sau autoritatea care adoptă decizia au web-site-uri în Internet, atunci toate
înştiinţările aduse la cunoştinţa publicului trebuie să fie publicate şi în Internet.

2.6.5.Termene rezonabile de participare

Pentru toate etapele de planificare, la care participă publicul, persoanele cu funcţii de răspundere
trebuie să stabilească termene ce vor asigura participarea eficientă a publicului.
46
Oamenii au nevoie de timp, pentru a studia hărţile de planificare, pentru a reflecta asupra
informaţiei ce se conţine în înştiinţare, a primei informaţie suplimentară la autorităţile publice
indicate în înştiinţare, a studia informaţia oferită publicului, a se pregăti pentru participare la
audieri sau depunerea comentariilor, a participa eficient la aceste proceduri.

De regulă, termenele de efectuare a diferitor etape ale planificării şi de prezentare a acestora

maselor largi ale publicului sînt stabilite de legislaţie.

2.6.6. Formele participării publicului

Participarea pînă la începutul procesului de planificare

Momentele participării populaţiei locale şi a altor părţi interesate este mai bine să fie prevăzute la
etapele iniţiale ale procesului. În acest caz ele vor avea posibilitatea să-şi expună punctul de
vedere asupra deciziilor preliminare la începutul procesului de planificare. Afară de aceasta,
populaţia locală, elevii, profesorii, alte grupuri de persoane interesate vor avea posibilitatea să-şi
împărtăşească informaţia extrem de valoroasă, care va asigura reuşita procesului de planificare.

EXEMPLU
Exemplu de abordare corectăAutorităţile locale din oraşul Narva, Estonia, au încheiat un contract
cu compania pentru elaborarea planului dezvoltării oraşului. Pentru a se convinge de
corespunderea folosirii planificate a teritoriilor urbane necesităţilor reale ale populaţiei locale,
compania, pentru început, a vizitat
trei şcoli din localitate. Ea a difuzat în mediul elevilor hărţile oraşului şi le-a propus acestora să
noteze înele acele sectoare, în care le este plăcut, interesant sau le este frică să se afle. Aplicînd
acest mod de antrenare a oamenilor la etapele iniţiale ale procesului, compania a obţinut
informaţia extrem de valoroasă şi interesantă despre caracterul oraşului. Bineînţeles, viziunea
elevilor se deosebea considerabil de impresiile generale ale maturilor, dar totodată, se distingea
prin caracter creativ şi entuziasm. Este extrem de important să planifici oraşul astfel, ca
generaţiilor viitoare să le fie comod să locuiască în el. În această direcţie un pas util constituie
clarificarea imaginii viitoare a oraşului în viziunea copiilor.

Afară de înştiinţarea publicului, pot fi folosite cîteva alte metode, cum sînt, de exemplu,
grupurile-focare sau chestionarele, ceea ce va oferi posibilitatea:
● a înţelege recepţionarea întrebărilor de către public;
● a determina priorităţile publicului;
● a ridica nivelul cunoştinţelor populaţiei despre întrebările existente;
● a stimula înţelegerea planului de către public ca parte a lucrului său.

Demonstrarea publică a planului

47
În corespundere cu legislaţia cu privire la planificare, proiectul planului raionului trebuie să fie
prezentat publicului, pentru ca acesta să poată să-şi expună părerea asupra lui. Cerinţele privind
locul hărţii, în care vor fi indicate lucrările planificate, vor fi diferite, în funcţie de categoria
proiectului. De regulă, planul trebuie să fie expus într-un loc accesibil al oraşului sau în centru,
precum şi în locuirile de importanţă strategică ale municipalităţii/circumscripţiei.

În timpul demonstrării publice fiecărei persoane trebuie să-i fie asigurat accesul la toate
materialele şi informaţiile referitor la planuri, dreptul de a studia hărţile şi a-şi prezenta
propunerile şi comentariile.

Autoritatea publică locală trebuie să comunice prin mass-media locale şi regionale, cel puţin cu o
săptămînă pînă la începutul prezentărilor publice, locul, timpul şi durata desfăşurării lor.
Publicul, de asemenea, trebuie să fie înştiinţat despre dreptul său de acces la informaţie, dreptul
de a depune întrebări în scris şi a primi răspuns de la persoanele care adoptă decizii în termen de
patru săptămîni după finalizarea măsurilor de prezentare, precum şi despre dreptul de a-şi expune
opinia şi a prezenta propuneri referitor la operarea modificărilor în plan.

În cazul în care la realizarea planului apare necesitatea afectării terenurilor, modificării schemei
existente a folosinţei funciare sau a drepturilor de edificare a construcţiilor, autorităţile publice
locale sînt obligate să înştiinţeze despre măsurile de prezentare deţinătorii terenurilor, pe care
faptul îi poate viza, prin scrisoare recomandată, cel tîrziu cu două săptămîni înainte de începutul
acestora.

Prezentarea publică a planului, de regulă, durează:

● pentru planul de detaliu - două săptămîni;
● pentru planul general - patru săptămîni;
● pentru planul regional - şase săptămîni.

SFAT PRACTIC
Este util a îmbina măsurile publice de prezentare cu asemenea măsuri, cum ar fi ziua uşilor
deschise, cînd toţi funcţionarii publici competenţi, arhitecţii urbani, planificatorii terenurilor şi
alte persoane interesate se află la faţa locului, ajutînd reprezentanţilor publicului să înţeleagă
conţinutul hărţii şi răspunzînd la întrebările lor.

Examinarea rezultatelor măsurilor publice de prezentare

Comentariile obţinute în cadrul măsurilor de prezentare trebuie examinate şi, după caz, reflectate
în varianta finală a planului.

Toate comentariile şi variantele de alternativă ale proiectului se remit pentru analiza conţinutului
lor, după care se includ în documentaţia pentru planificare. Dacă unele comentarii nu au fost
incluse în documentaţie, compania care se ocupă de planificare trebuie să-şi întemeieze decizia.
48
Comunicarea despre decizie
Rezultatele şi comentariile primite în cadrul prezentărilor publice trebuie să fie aduse la
cunoştinţa publicului. De obicei, pentru aceasta se organizează adunări ale publicului şi
înştiinţarea acestuia prin mass-media. Înştiinţarea trebuie să conţină informaţia referitor la
posibilităţile contestării planului în judecată şi dreptul de acces la planurile adoptate.
Persoanele, ale căror propuneri nu au fost luate în consideraţie în cadrul prezentărilor publice, au
dreptul
să conteste decizia referitoare la plan. De regulă, este fixat un anumit termen pentru depunerea
contestaţiilor care, de cele mai multe ori, constituie o lună din momen-tul familiarizării cu
decizia. Termenul începe să curgă din momentul, cînd persoana în cauză a fost înştiinţată despre
decizie sau a luat cunoştinţă de ea în alt mod. (Dacă decizia nu a fost adusă la cunoştinţa maselor
largi ale publicului, atunci reclamantul poate declara, că a luat cunoştinţă de ea mai tîrziu).

Înştiinţarea individuală despre decizie

Este de dorit ca persoanele pe care planul adoptat le priveşte nemijlocit (adică persoanele, ale
căror drepturi asupra pămîntului vor fi lezate) să fie înştiinţate în mod individual. În unele ţări
aceasta este o normă juridică, în alte ţări această normă nu este prevăzută. Totuşi, este de dorit să
fie respectată această procedură, mai cu seamă ţinînd cont de faptul, că persoanele lezate
nemijlocit de acest proces (care, posibil, vor contesta decizia în judecată) nu vor fi satisfăcute de
rezultate.

Referitor la unele cazuri nesemnificative planurile de detaliu pot fi scutite de procedura

participării publi-
cului. În aceste cazuri nu au loc modificări esenţiale ale mediului sau raionului.

2.6.7. Rezultatul scontat

Elaborarea procesului de planificare, colectarea informaţiei respective, acumularea ei şi aducerea
la cunoştinţa tuturor părţilor interesate ale procesului constituie sarcina autorităţii de stat
responsabile pentru aceste lucrări. Totodată, ea poartă răspundere pentru reflectarea rezultatelor
procesului în textele documentelor, pe hărţi şi scheme. Anume de eficienţa proceselor participării
publicului şi de gradul de reflectare a factorilor principali de către varianta finală a planului
depinde:
● dacă produsul şi rezultatele procesului de planificare vor fi acceptate de populaţia locală;
● dacă rezultatele planificării vor fi utilizate ulterior pentru pregătirea altor documente de
planificare (de
exemplu, pentru elaborarea planurilor de detaliu);
● dacă vor fi efectuate lucrări reale pentru realizarea concepţiei planului.

Antrenarea cetăţenilor în procesul de elaborare a schemelor, programelor şi planurilor dezvoltării

teritoriului este reglementată amănunţit în actele legislative şi normative ale RM. Există un
49
anumit volum de experienţă de aplicare în practică a prevederilor legii. În special, consiliul
municipal Chişinău a supus procedurii consultării publicului un şir de decizii ale sale, cum ar fi:
● schema amplasării staţiilor de alimentare cu benzină în municipiu;
● schema şi hotarele exacte ale spaţiilor verzi;
● planul amplasării staţiilor de alimentare cu gaz;
● schema amplasării parcurilor şi spălătoriilor de autoturisme cu mai multe niveluri.

Spre deosebire de adoptarea deciziilor de amplasare a obiectivelor concrete, în cazul discutării

planurilor şi programelor e nevoie de mai mult timp şi mai multe mijloace, deoarece în acest
proces, de obicei, este antrenat un număr mai mare de experţi şi reprezentanţi ai publicului (de
cele mai multe ori - întregul oraş). Răspunderea pentru antrenarea publicului revine pe seama
autorităţii publice care adoptă decizia. Dar iniţiativa şi susţinerea pot să vină şi din partea
organizaţiilornonguvernamentale, altor grupuri de cetăţeni interesaţi.

2.7. Elaborarea programelor: planul local de activitate pentru protecţia mediului

(PLAPM)1

PLAPM înseamnă dezvoltarea continuă a Planului naţional de activitate în domeniul mediului

înconjurător (hotărîrea privind Planul naţional pentru ţările Europei Centrale şi de Est a fost
adoptată la Conferinţa a doua a miniştrilor - “Un mediu pentru Europa” de la Lucerne în 1992).

PLAPM are drept obiectiv formarea unui for, în cadrul căruia se pot întruni diferite grupuri de
oameni cu diverse interese, valori şi opinii ce-şi propun drept scop:
● perfecţionarea deciziilor privind problemele mediului înconjurător într-o comunitate teritorială;
● creşterea gradului de competenţă şi responsabilitate a societăţii faţă de problemele ecologice;
● creşterea posibilităţilor autorităţilor locale şi ONG-urilor în domeniul administrării realizării
programelor ecologice;
● dezvoltarea colaborării dintre cetăţeni, autorităţile locale, ONG-uri, structurile de afaceri şi alte
părţi
interesate orientate spre soluţionarea problemelor cu care se confruntă regiunea;
● determinarea, aprecierea şi stabilirea priorităţii ecologice a activităţii, în baza valorilor locale şi
datelor
ştiinţifice;
● întocmirea planului teritorial de activitate în domeniul mediului înconjurător, care să conţină
măsuri concrete de soluţionare a problemelor ecologice;
● îndeplinirea cerinţelor normative naţionale privind elaborarea planului de activitate pentru
protecţia mediului,în caz dacă guvernul ţării hotărăşte acest lucru.

De ce participarea publicului e atît de importantă?

1
Descrierea părţilor componente participante poate folosi, de asemenea, la elaborarea proiectelor altor planuri ori programe locale/raionale ce se
referă la mediul înconjurător (de exemplu, “Agenda - 21”).

50
Se ştie deja că publicul informat, care se include activ în proces, va susţine programele concrete
de protecţie a mediului. Scopul lucrului de instruire este ca, implicîndu-i pe oameni în acest
proces, aceştia să fie familiarizaţi cu problemele ecologice concrete, cu noile idei şi obiective,
pentru a ameliora situaţia.

Afară de aceasta, populaţia locală, graţie diferitor izvoare de informaţie, poate cunoaşte bine
problemele cu care se confruntă comuna sau raionul, precum şi deciziile respective ale
autorităţilor publice locale. Cetăţenii pot ajuta mult la culegerea informaţiei, la supravegherea
respectării legilor şi actelor normative, la formularea deciziilor inovatoare şi la constrîngerea
guvernului, pentru ca acesta să acţioneze în caz dacă dispoziţiile sale n-au fost îndeplinite.

2.7.1. Normele juridice

De obicei, PLAPM nu este un document juridic; el reprezintă o totalitate de măsuri legale,
stabilite de comun acord de către populaţia locală privitor la cele mai reuşite metode de
soluţionare a problemelor ecologice. Ca acest plan să fie cît mai eficient şi folositor, e necesar de
a-l coordona cu procesul legitim concret de planificare la nivel local şi regional.

De exemplu, cînd autorităţile publice locale urmează să elaboreze planul de dezvoltare a

teritoriului cu indicaţii concrete, unde şi cum trebuie să se efectueze aceste lucrări, PLAPM poate
da unele recomandări referitor la crearea unor noi zone verzi (parcuri) sau a unor spaţii verzi în
jurul oraşului.

2.7.2. Publicul, părţile interesate

Părţile sau grupurile potenţial interesate ale PLAPM pot fi:
● autorităţile publice locale. Ele poartă nemijlocit răspundere pentru realizarea acţiunilor
prevăzute de
PLAPM;
● organizaţiile ecologice şi alte asociaţii ale cetăţenilor, care soluţionează problemele mediului
înconjurător;
● structurile industriale şi cele de business, care sînt ceimai mari poluanţi ai mediului, precum şi
companiile, cîştigurile cărora depind de resursele naturale - companiile producătoare de hîrtie,
hotelurile locale etc.
● întreprinderile comunale de stat şi cele private, responsabile de apa potabilă, de deşeurile
menajere ş.a. şi care cunosc problemele mediului şi prevederile legislaţiei cu privire la acestea;
● specialiştii din domeniul ecologic, precum şi naturaliştii, arhitecţii pentru spaţiile verzi,
persoanele care
se ocupă de planificarea şi valorificarea terenurilor agricole şi a resurselor naturale;
● instituţiile regionale de stat, de exemplu, inspecţia pentru mediul înconjurător, inspecţiile
sanitare regionale etc.;
● şcolile locale;

51
● stăpînii de terenuri agricole private, proprietatea cărora poate suferi din cauza impactului
negativ
asupra mediului înconjurător;
● sindicatele şi alte organizaţii ale salariaţilor;
● populaţia locală, cu interesele ei concrete, sau“publicul larg”;
● mass-media.

Părţi interesate pot fi, de asemenea, şi în afara hotarelor teritoriului dat. De exemplu, măsurile
întreprinse pentru a curăţa un rîuşor într-un raion pot influenţa benefic alte raioane, aşezate mai
jos pe cursul apei.

2.7.3. Informarea publicului/ conţinutul informaţiei

Proiectul planului local de acţiuni pentru protecţia mediului trebuie să fie prezentat populaţiei
pentru a face cunoştinţă cu el. Propunerile, sugestiile şi datele puse la dispoziţie de către cetăţeni
vor juca un rol important la întocmirea pe viitor a planului. De aceea, e foarte important ca
proiectul PLAPM să fie pus la dispoziţia publicului şi să fie discutat pe larg. E necesar de
remarcat faptul că populaţia trebuie să aibă timp suficient pentru a lua cunoştinţă şi a face
propuneri pe marginea proiectului planului.

Proiectul planului de acţiuni pentru protecţia mediului se compune din următoarele părţi:

1. Notiţa introductivă a primarului sau a preşedintelui consiliului local

2. Informaţia de bază despre PLAPM

Conţine descrierea, etapele, istoria, sarcinile şi obiectivele proiectului, numele persoanelor
responsabile de elaborarea lui, precum şi textul cererii de program a localităţii.

3. Expunerea sumară a planului

Descrierea pe scurt a tuturor problemelor ecologice existente, un suport real pentru a le stabili pe
cele prioritare, precum şi prezentarea sumară a acţiunilor recomandate pentru soluţionarea lor.

4. Capitolele consacrate unor chestiuni concrete (protecţia aerului, a apei, solului etc.)
● Informaţia de bază;
● Descrierea problemei;
● Scopul, sarcinile;
● Criteriile de evaluare;
● Acţiunile recomandate;
● Termenele;
● Persoanele şi organele responsabile.

5. Cuvîntul de încheiere
52
O nouă formulare a principalelor teze ale planului şiimportanţa participării întregii societăţi la
realizarea cu succes a PLAPM.

6. Anexele
Includ descrierea amănunţită a evaluărilor tuturor problemelor, articole din ziare şi broşuri, lista
proiectelor, elaborate în timpul lucrului asupra PLAPM etc.

2.7.4. Termenele admisibile, termenul limită

Trebuie să ţinem cont de faptul că pentru a obţine rezultate bune e necesar, la etapa iniţială, de a
antrena în lucru cît mai activ părţile şi grupurile interesante. Aceasta îi va inspira pe oameni şi
astfel ei vor fi mult mai activi în perioada adoptării deciziilor necesare. E important să realizăm,
că oamenii vor colabora mai activ, dacă îi vom încadra în procesul de lucru de la bun început şi
nu după ce vor fi adoptate deja deciziile corespunzătoare.

2.7.5. Modalităţile de participare a publicului

Există diferite posibilităţi de a antrena publicul la realizarea PLAPM:
● forul local;
● lucrul cu mass-media;
● efectuarea investigaţiilor;
● materialele de publicitate;
● participarea instituţiilor de stat; ● munca în sfera învăţămîntului; ● participarea publicului.

2.7.6. Etapele PLAPM

Etapa 1: Începutul
● Asigurarea susţinerii din partea autorităţilor locale.
● Formarea unui grup de persoane interesate (GPI), caresă ajute la o cît mai activă participare în
lucru a publicului şi să dirijeze acţiunile cetăţenilor în procesul PLAPM.
● Întocmirea unei declaraţii-program, în care să seexplice cum doreşte populaţia locală să-şi
vadă satul sau oraşul natal.

Participarea publicului
Pentru a familiariza publicul cu principiile şi conţinutul PLAPM, e nevoie de întreprins
următoarele acţiuni:
● convocarea forului local: convocarea unui astfel de for ne oferă posibilitatea de a aduna
împreunăpopulaţia, interesele căreia sînt lezate, cu scopul de a o familiariza cu PLAPM, de a
elabora declaraţia-program şi de a trasa problemele ecologice ale localităţii sau raionului.
Convocarea forului local neva permite, de asemenea, să evidenţiem persoanele care pot şi vor să
colaboreze la proces;
● lucrul cu mass-media: e necesar să relatăm în cadrul unor emisiuni radio şi de televiziune,
precum
53
şi în presă, despre acţiunile întreprinse pe marginea proiectului, despre munca şi rezultatele
obţinute;
● efectuarea investigaţiilor în rîndul populaţiei locale:aceasta ne va ajuta să stabilim, care dintre
problemele ecologice ale unei sau altei localităţi sînt de importanţă majoră;
● editarea materialelor de publicitate: e necesar de editat broşuri şi alte materiale despre
PLAPM, des-
pre sarcinile, obiectivele planului, durata activităţii şi importanţa lui pentru localitatea sau raionul
dat.

Etapa 2: Evaluarea problemelor ecologice şi formularea priorităţilor

● Determinarea situaţiei ecologice existente într-o localitate prin efectuarea unei evaluări
colective, datele
pentru care sînt culese, în principiu, nu numai de specialişti, şi/sau alcătuirea unui raport de
expertiză, pentru care sînt folosite metode mult mai formale.
● Determinarea priorităţilor în domeniul mediului înbaza informaţiei adunate la etapa evaluării.

Participarea publicului:
La etapa următoare a PLAPM e bine să folosim alte modalităţi de participare.

E necesar de format:
● grupuri de persoane interesate (GPI);
● consilii de lucru, din care să facă parte diferite grupuri ale populaţiei locale.2

În scopul organizării grupurilor de persoane interesate (GPI), municipalitatea şi/sau organizatorii

pot pregăti lista potenţialilor participanţi interesaţi care, la dorinţa lor, vor fi prezentaţi, după care
vor fi invitaţi să lucreze. Important e ca selecţia să decurgă în mod deschis şi cinstit, pentru a da
GPI un caracter legitim în ochii publicului. GPI trebuie să reprezinte diferite părţi interesate:
industrie, ONG-uri, investitori etc. Pentru ca oamenii să vină la adunările grupurilor, se poate de
folosit diferite modalităţi ca, de exemplu, scrisori, discuţii ş.a. Înainte de a forma GPI, trebuie să
decidem, cîte persoane vor intra în fiecare grup. Dacă GPI va fi mare, înseamnă că orice membru
luat aparte va fi limitat în timp, cînd se va discuta vreo problemă, va avea loc vreo adunare ori va
trebui să se ia vreo hotărîre importantă. Pe de altă parte, un număr mai mare de membri într-un
GPI va însemna că volumul de lucru va putea fi repartizat la un număr mai mare de persoane.

GPI (deopotrivă cu soluţionarea altor probleme):

● înlesneşte şi asigură participarea organizaţiilor, responsabile de realizarea planului de acţiuni;
● organizează şi desfăşoară acţiuni cu caracter instructiv;
● contribuie la participarea cetăţenilor.

2
Mai detaliat se poate de făcut cunoştinţă cu PLAPM, citind manualul despre realizarea practică a programelor ecologice locale în ţările Europei
Centrale şi de Est. REC, 2000.

54
Pe lîngă aceasta, e raţional, ca în municipiile, unde există un volum mare de lucru, să se formeze
consilii de lucru. În timp ce GPI supraveghează procesul de planificare şi duce evidenţa tuturor
opiniilor expuse, consiliul ajută la realizarea unor acţiuni aparte în procesul planificării. Din
consilii va face parte un număr neînsemnat de reprezentanţi ai părţilor interesate, de obicei,
numiţi de GPI, cei care se interesează în mod deosebit de anumite probleme sau care posedă
anumite cunoştinţe în domeniul respectiv. Consiliul de lucru poate fi folosit la efectuarea
investigaţiilor, la pregătirea analizelor tehnice, desfăşurarea unor măsuri în scopul antrenării în
acţiunile de activitate a diferitor grupuri ale publicului. Pentru asigurarea concordanţei tuturor
acţiunilor de planificare consiliul periodic îşi va prezenta darea de seamă în faţa GPI şi va veni
cu recomandările necesare.

Etapa 3: Elaborarea planului de acţiuni pentru protecţia mediului

● Determinarea obiectivelor, sarcinilor şi indicatorilor în domeniul mediului înconjurător.
● Analizarea practicii existente în domeniul mediului înconjurător.
● Stabilirea acţiunilor în scopul atingerii obiectivelor propuse şi îndeplinirii sarcinilor existente.
● Alegerea criteriilor de evaluare a celor mai importante acţiuni.
● Elaborarea proiectului planului de acţiuni pentru protecţia mediului.
● Prezentarea proiectului pentru a fi examinat de public şi aprobat de municipalitate.

Participarea publicului
La etapa aceasta a PLAPM, grupul de persoane interesate continuă să joace un rol de frunte la
pregătirea planului de activitate. Afară de aceasta, e necesar de a examina mecanismele antrenării
în această activitate a altor grupuri interesate şi persoane aparte, interesele cărora sînt lezate. De
exemplu, dacă pentru Dvs. problema apei potabile este prioritară, puteţi pune în discuţie
chestiunea creării unui consiliu de lucru pe problemele apei potabile, care va fi responsabil de
efectuarea cercetărilor, analizelor şi va elabora un şir de recomandări referitor la acţiunile de
îmbunătăţire a calităţii apei de băut.

În acest consiliu pot intra reprezentanţii companiilor de utilizare a deşeurilor, municipalitatea,

locuitori, principalii consumatori, inspecţiile sanitare regionale şi chimişti.

Etapa 4: Acţiuni practice de realizare

● Municipiile îşi asumă toate “împuternicirile” pentru a îndeplini recomandările.
● Se determină autorităţile locale, regionale şi naţionale, precum şi reprezentanţii sectorului
privat şi
acele ONG-uri, care pot servi drept potenţiali agenţi, responsabili de realizarea proiectului.
● Este creată o structură organizatorică corespunzătoare cu scopul de a îndeplini cît mai eficient
preve-
derile proiectului.
55
● Se întocmeşte un plan comun, care întruneşte toate acţiunile strategice de executare a
programului.
● Se elaborează planul financiar al proiectului în vederea finanţării cît mai eficiente a părţilor.

Participarea publicului
La etapa aceasta trebuie să determinăm care sînt posibilităţile de lucru ale diferitor sectoare
(sectorul privat, ONG-urile), precum şi să asigurăm participarea instituţiilor de stat la lucrările de
realizare a proiectului.

Există un şir de posibilităţi de colaborare între funcţionarii publici şi ONG-uri, în special:

● Crearea unor coaliţii (alianţe). Autorităţile şi ONG-urile pot forma o alianţă puternică,
eficientă, datorităcăreia fiecare din participanţi va reuşi să-şi soluţioneze problemele mult mai
uşor. De exemplu,instituţia de stat care se adresează unei organizaţii internaţionale după ajutor
financiar pentru realizarea unui proiect de ameliorare a stării ecologice în regiune, va avea mai
mulţi sorţi de izbîndă, dacă aliata sa va fi o ONG. Un atare parteneriat ajută să demonstrăm că
guvernarea locală face tot ce e posibil pentru a înlesni participarea publicului la colaborare şi la
democratizarea adoptării deciziilor.
● Cum să mobilizăm publicul. ONG-urile ţin contact cu multe grupuri de oameni, astfel ele pot
oricînd ajuta primăriilor să mobilizeze populaţia, s-o informeze cît mai bine, să se adreseze ei
după sfaturi sau propuneri.
● Ajutorul oferit în procesul executării. Municipiile nuprea dispun de resurse financiare şi de
experienţa necesară pentru a realiza un program sau altul. ONG-urile se pot descurca mai bine în
asemenea situaţii, deoarece au cunoştinţe suficiente şi experienţă, ba au şi posibilităţi să
mărească finanţarea, datorită timpului şi muncii depuse de către voluntarii lor.

Există cîteva argumente în favoarea funcţionării cu succes a parteneriatului dintre guvern şi

ONG-uri.
● Adoptarea unor decizii cît mai democratice. Devenindparteneri ai ONG-urilor, funcţionarii
publici pot să sefolosească de cunoştinţele, experienţa şi reţelele populaţiei despre politica şi
activitatea guvernului şi, ce este mai important, pentru a atrage un număr mai mare de cetăţeni la
procesul adoptării deciziilor, elaborării politicii de stat şi realizării ei.
● Adoptarea unor decizii optime. Deciziile, adoptate cu ajutorul şi concursul ONG-urilor, sînt
rezultatul unui spectrularg de valori şi opinii a unor cercuri largi ale populaţiei locale. Deciziile,
adoptate în baza unui spectru larg de opinii, de regulă, sînt mult mai reuşite şi mai viabile.
● Consolidarea încrederii publicului. ONG-urile, de regulă,se bucură de mai multă încredere la
public decît guvernul, deoarece există părerea că valorile şi interesele lor corespund mai pe
deplin cu valorile şi interesele cetăţenilor. Colaborînd cu ONG-urile, guvernul are posibilitatea
de a spori încrederea populaţiei în instituţiile de stat.

Etapa 5: Rezultatele monitorizării şi evaluarea

56
● Elaborarea programului de monitorizare şi evaluare în scopul controlului asupra mediului
înconjurător şiindicatorilor fixaţi.
● Prezentarea pentru autorităţile executive a dărilor de seamă despre lucrul efectuat.
● Evaluarea în scopul comparării rezultatelor obţinute cu obiectivele stabilite.
● Familiarizarea publicului cu rezultatele evaluării.
● Transmiterea către autorităţile executive a dării deseamă despre reacţia publicului.

Implicarea publicului
E important de a informa permanent populaţia locală despre mersul realizării planului de acţiuni
pentru protecţia mediului. Populaţia trebuie să cunoască în ce stare se află mediul înconjurător în
regiune, în ce mod situaţia a fost îmbunătăţită şi ce pot întreprinde cetăţenii de rînd pentru a ajuta
la realizarea unor obiective concrete din domeniu.

Pot fi folosite diverse metode de participare:

● de scris diferite materiale ştiinţifice şi de popularizare, folosind unele rezultate ale evaluării,
destinate
unui auditoriu concret sau unui grup de persoane interesate;
● de organizat conferinţe de presă şi de editat press-release-uri (trimiteri la press-release);
● de creat un film video de scurt metraj despre rezultatele şedinţelor şi discuţiilor, în cadrul
cărora a fost
făcută analiza situaţiei.

Elaborarea Planului de mediu al municipiului Chişinău a fost înfăptuită, ţinîndu-se cont de un şir
de etape (vezi tabelul 8). Analiza participării publicului la elaborarea şi discutarea PLAPM a
arătat că la diferite etape nivelul a fost diferit (vezi tabelul 9).

Există un şir de momente, de care trebuie să se ţină cont în procesul de antrenare a publicului la
elaborarea PLAPM:
a) La etapa iniţială autorităţile administraţiei publice locale trebuie să aibă garanţia că sînt
susţinute de populaţie, fapt pentru care se formează grupul de persoane interesate (GPI), nucleul
căruia poate fi o organizaţie nonguvernamentală, ce se bucură de mare autoritate la public, ori un
grup de persoane de vază din oraş. Se organizează forul local, în cadrul căruia populaţia este
familiarizată cu obiectivele PLAPM şi unde se discută problemele ecologice principale. Tot la
acest for se poate de evidenţiat acele persoane care manifestă interes faţă de proces şi sînt gata de
a colabora la întocmirea PLAPM.

b) O garanţie a succesului antrenării publicului în procesul de elaborare a PLAPM o constituie

colaborarea strînsă cu mass-media. La început, nu e suficientă doar organizarea unei conferinţe
de presă, ci e necesar de a-i informa permanent pe ziarişti despre activitatea de zi cu zi, despre

57
rezultatele preliminare şi acţiunile întreprinse, pentru ca publicul larg să se poată încadra şi el în
lucru.

c) Calitatea viitorului plan în mare măsură depinde de faptul cît de minuţios a fost făcută analiza
problemelor ecologice din localitate, în ce mod au fost formulate priorităţile şi ordinea acţiunilor
de perspectivă în vederea asanării mediului înconjurător. De aceastatrebuie să se ocupe
specialiştii în domeniul dat, experţii netitulari, datele fiind culese de către diferiţi oameni şi nu
neapărat de angajaţii administraţiei publice locale sau ai instituţiilor ştiinţifice.

d) După publicarea proiectului PLAPM şi a comentariilor la el, important e să se asigure o

legătură inversăcît mai eficientă. Comunicaţiile telefonice, emisiunile radiofonice şi televizate în
direct, susţinerea unei rubrici de întrebări şi răspunsuri în presa locală, deplasarea la faţa locului
şi întîlnirile cu populaţia le va oferi autorilor proiectului o vastă şi diversă informaţie, precum şi
numeroase propuneri pentru perfecţionarea PLAPM.

e) În procesul de lucru la argumentarea acţiunilor propuse pentru soluţionarea problemelor

ecologicetrebuie de atras cît mai activ ONG-urile, care au o bogată experienţă în domeniul dat, la
elaborarea proiectelor şi obţinerea mijloacelor financiare pentru realizarea acestor proiecte.
Publicarea în anexa la PLAPM a listei proiectelor ecologice pentru anii următori, îl vor face mult
mai atractiv pentru donatorii locali şi străini, doritori să investească în domeniul mediului
înconjurător.

f) Colaborarea cu publicul în procesul elaborării PLAPM nu se încheie odată cu adoptarea lui în

cadrul şedinţei autorităţii administraţiei publice locale. Conţinutul lui trebuie de adus la
cunoştinţa publicului larg - un ajutor mare în această privinţă îl pot acorda ONG-urileşi alte
pături de populaţie, interesate ca acest plan să fie tradus în viaţă. Tot ei pot să ajute din punct de
vedere financiar, să participe la monitorizare şi să facă propuneri în vederea îmbunătăţirii lui.

2.7.7. Rezultatele scontate

PLAPM reprezintă rezultatul înţelegerii dintre mai multe persoane interesate cu privire la
priorităţile ecologice ale raionului. Lucrul asupra elaborării PLAPM permite să se ia în calcul
opiniile şi preferinţele publicului şi, astfel, contribuie la aceea că publicul începe să acorde o mai
mare susţinere programelor ecologice.

2.8. Evaluarea strategică de mediu/ evaluarea impactului asupra mediului înconjurător

(ESM/EIMÎ)

Evaluarea strategică a impactului asupra mediului înconjurător este evaluarea acţiunii asupra
mediului înconjurător a diferitor planuri - planuri ale localităţii, planuri de dezvoltare, programe
şi proiecte. În acest domeniu există Protocolul CEE/ONU cu privire la evaluarea strategică a
mediului înconjurător, aprobat în anul 2003 şi semnat de mai multe ţări ale EEACC la Conferinţa
58
“Un mediu pentru Europa”. Protocolul dat stabileşte detaliile evaluării strategice de mediu
(ESM) la nivel naţional.

Evaluarea strategică ecologică a planului trebuie efectuată în timpul elaborării proiectului şi,
deopotrivă cu planurile şi programele, ea trebuie prezentată publicului spre a lua cunoştinţă de
ea.

Principalele deosebiri dintre evaluarea strategică de mediu şi evaluarea impactului asupra

mediului sunt incluse în tabel XX

În timpul efectuării ESM se folosesc unele etape şi elemente ale EIMÎ, inclusiv:
● estimarea proiectelor pentru adoptarea deciziei despre necesitatea evaluării ecologice;
● determinarea acţiunii;
● pregătirea dării de seamă.

Toate părţile protocolului trebuie să asigure posibilităţi

● timpurii,
● prompte,
● eficiente
pentru participarea publicului, cînd toate variantele sînt accesibile.

Autorităţile, folosind mass-media electronice sau alte mijloace corespunzătoare, trebuie să

asigure informarea la timp a publicului privind proiectul planului sau al programului şi raportul
despre mediul înconjurător. Autorităţile sînt obligate, de asemenea, să asigure determinarea
publicului, interesele căruia sînt vizate, inclusiv ONG-urile respective.

În tabelul de mai jos este examinată folosirea ESM în planificarea intervenţiei strategice.
Exigenţele cu privire la participarea publicului rămîn aceleaşi ca şi pentru efectuarea EIMÎ.

2.9. Pregătirea legilor şi actelor normative

Deoarece participării publicului la elaborarea planurilor, programelor şi directivelor politice i se
acordă tot mai multă atenţie în scopul unei concordanţe mai bune la nivel de decizii concrete, nu
mai puţin importantă se dovedeşte a fi şi asigurarea evidenţei opiniei publice în cursul elaborării
actelor legislative de aplicare comună.

Obligaţiune / Articolul 8
În Convenţie este înaintată cerinţa privitor la faptul că autorităţile de stat sînt obligate să
contribuie la participarea eficientă a publicului la procesul pregătirii de către autorităţile de stat a

59
legilor şi actelor normative, să stabilească procedura concretă de participare a publicului şi să
asigure o cît mai amplă evidenţă a rezultatelor participării publicului.

Convenţia dispune aplicarea următoarelor măsuri:

● se stabilesc termenele privind asigurarea participării eficiente;
● se publică în presă sau se informează în alt mod publicul asupra regulilor existente cu privire la
ela-
borarea proiectelor; precum şi
● publicului i se oferă posibilitatea de a prezenta comentariile (observaţiile) independent sau prin
autorităţile consultative reprezentative.

Care sînt deciziile vizate?

● Proiectele actelor legislative elaborate de către autorităţile executive (înaintea depunerii lor
înParlament). De exemplu, proiectul Legii cu privire la protecţia mediului înconjurător la etapa
elaborării sale la Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale.
● Proiectele de decizii elaborate şi aprobate de către Guvern, ministere, alte autorităţi de stat
(regulamente, ordine, dispoziţii etc.).

EXEMPLU
Exemplu pozitiv
Reglementările acestui compartiment nu se extind asupra proiectelor de legi care se află în
Parlament, întrucît însăşi Convenţia nu reglementează procesul adoptării deciziilor de către
autorităţile legislative. Cu
toate acestea, într-un şir de ţări s-a înrădăcinat minunata tradiţie, cînd comisiile parlamentare
oferă publicului posibilităţi foarte mari, în scopul de a obţine de la el observaţiile privind
proiectele de legi elaborate de către aceste comisii.

În unele ţări ale EEACC în Parlament au loc dezbateripublice ale proiectelor de legi. De
exemplu, regulamentul Parlamentului Republicii Moldova permite ca reprezentanţii societăţii
civile să urmărească desfăşurarea sesiunilor parlamentare deschise, să prezinte comentarii scrise
şi să ia cuvîntul, conform înregistrării preliminare. În experienţa actuală a Ucrainei se observă
tendinţa desfăşurării a multiple dezbateri publice ale proiectelor de legi. Ele sînt organizate de
comisiile parlamentare. (Legea respectivă)

Desigur, o astfel de practică va da roade bune doar atunci cînd persoanele, interesate în
participarea la dezbaterile publice, vor dispune de suficient timp pentru a-şi pregăti comentariile,
iar informaţia necesară le va fi pusă la dispoziţie şi mai din timp.

2.9.1. Invitaţie la comentarii

60
Indiferent de faptul ce se discută - un proiect de lege sau un act normativ, experienţa
demonstrează că autorităţile de stat stimulează opinia publicului:
(1) publicînd proiectele de legi în Internet sau anunţînd despre posibilitatea de a lua cunoştinţă de
ele înpresa centrală - pentru publicul larg;
(2) difuzîndu-le în rîndul grupurilor interesate.

Publicarea proiectului în Internet şi/sau în organele centrale ale mass-media

Deoarece actele normative şi legislaţia au o aplicare comună, proiectele lor trebuie prezentate
pentru a fi
examinate de public integral. Mai curînd, comentariile vor parveni din partea acelor persoane,
care sînt într-un fel sau altul antrenate în domeniul vizat de proiect (de exemplu, regulamentele
cu privire la protecţia naturii îi vor interesa, în special, pe specialişti şi ONG-urile care activează
în sfera dată, precum şi pe autorităţile locale şi conducerea zonelor protejate). Însă, întrucît legile
îi vizează pe toţi, toată lumea trebuie să aibă posibilitatea să se pronunţe pe marginea lor. Chiar
dacă în timpul determinării grupurilor interesate unele părţi au fost trecute cu vederea, oricum, şi
ele vor beneficia de posibilitatea de a lua act de acest proiect de lege.

Deosebit de avantajos în acest sens se dovedeşte publicarea proiectelor de legi în Internet.

Internetul permite colectarea celor mai diverse opinii într-o perioadă scurtă de timp. Accesul la
comentarii poate fi deschis chiar pe aceeaşi pagină. Nu trebuie să uitaţi, însă, că, deşi Internetul a
cunoscut o răspîndire rapidă, în majoritatea ţărilor el mai rămîne încă inaccesibil pentru păturile
largi ale populaţiei. În astfel de ţări prezentarea proiectului de lege prin Internet nu este o măsură
suficientă pentru informarea majorităţii cetăţenilor. În cazul dat mai eficientă va fi publicarea
proiectului în presa centrală a ţării date.

Difuzarea proiectului de lege în rîndul grupurilor interesate

Un moment important îl reprezintă determinarea părţilor interesate, mai numeroase ale
domeniului dat. De regulă, acestea vor fi doar ONG-urile, dar în majoritatea cazurilor se au în
vedere multe din grupurile sus-menţionate. Dacă se va proceda astfel referitor la fiecare proiect
în parte, problema aceasta va deveni una foarte dificilă.

EXEMPLU
Exemplu pozitiv
Ministerul Mediului Înconjurător al Ungariei a elaborat o procedură de informare foarte
rezonabilă. Ministerul difuzează proiectele actelor sale normative prin reţeaua electronică a
ONG-urilor ecologice pentru a culege comentariile respective. O altă metodă, care poate fi
folosită cu eficacitate în ţările mari, este crearea listei diferitor ONG-uri şi persoane particulare
care au anumite interese în domeniul dat (de exemplu, chestiuni legate de ramura energeticii,
transport, de protecţia naturii, de calitatea aerului, securitatea chimică etc.). Acele proiecte care
vizează un anumit domeniu sînt răspîndite printre destinatarii listei corespunzătoare. Cînd o atare

61
practică este deja folosită, orice persoană poate ruga să fie inclusă într-o listă anume sau în mai
multe liste.

Termene

Proiectele de legi
În unele ţări proiectul de lege este prezentat pentru examinare publicului la etapa desfăşurării
consultaţiilor interministeriale. Avantajul de la o astfel de participare rezidă în faptul că aceasta
contribuie la economisirea timpului, întrucît procedurile sînt desfăşurate în paralel. Acest lucru,
de asemenea, oferă publicului mai mult timp pentru prezentarea observaţiilor sale.
Imperfecţiunea acestei metode, însă, constă în faptul că, în consecinţă, apare necesitatea de a
informa publicul despre schimbările introduse deja după consultaţiile avute cu alte ministere.

De exemplu, în Estonia organul de resort poate difuza prin Internet pentru comentarii întregul
proiect al legii în acelaşi moment, cînd acesta este expediat pentru dezbaterile interministeriale.3

În alte ţări proiectul este furnizat pentru examinare publicului după coordonarea
interministerială. Legea RM privind transparența în procesul decizionalstabilește că proiectele de
decizii se publică cu celpuțin 15 zile până la examinarea acestuia.

Proiectele actelor normative

Termenele vor fi diferite, în funcţie de obiectul şi complexitatea actului normativ. În majoritatea
ţărilor termenul mediu este, totuşi, de 4-6 săptămîni.

2.9.2. Procedura coordonată

Oferirea posibilităţii de a comenta proiectul legii este doar una din acţiunile, şi nu tocmai cea
iniţială, de antrenare a publicului în procesul elaborării unui proiect.

Funcţionarii publici, împreună cu politicienii şi ONG-urile, trebuie să determine principiile

colaborării, sarcinile şi obligaţiunile. Se impune necesitatea elaborării unei proceduri constante
de informare vizavi de procesul legislativ, de antrenare în el a grupurilor interesate şi de evidenţă
a observaţiilor expuse de acestea.

Drept argument forte, prezentăm, pentru autorităţile de stat, modelul de participare a publicului
la procesul de elaborare a legilor.

3
Guvernul Estoniei a inaugurat site-ul “Eu decid astăzi”, în cadrul căruia ministerele inserează toate proiectele de legi şi amendamentele la
acestea, ceea ce permite publicului larg să le studieze, să-şi prezinte comentariile şi sugestiile pe marginea acestora, precum şi a legislaţiei în
ansamblu. Ideile care sînt susţinute de majoritatea utilizatorilor site-ului ulterior sînt propuse spre examinare organelor competente.

62
2.10. Referendumul

Referendumul este o modalitate de participare a cetăţenilor la procesul adoptării deciziilor pe

calea punerii la vot a proiectelor de lege şi altor decizii de importanţă locală sau naţională.

Ce se poate hotărî în modul acesta?

Referendumul naţional poate adopta decizii cu privire la:

● Constituţie şi amendamentele la ea;
● Adoptarea legilor sau a amendamentelor la ele;
● Regulamentele privind interpretarea Constituţiei sau a legilor;
● Alte chestiuni care ţin de competenţa statului.

Referendumul local sau regional poate adopta decizii cu privire la:

● Chestiunile privind competenţa organelor puterii locale sau regionale.

Cine poate convoca?

● Referendumul naţional:
♦ Preşedintele;
♦ Un anumit număr de alegători (de exemplu, 450 000 în Belarus sau 100.000 în Republica
Moldova), care reprezintă un anumit număr de regiuni (raioane), de obicei, o jumătate.
♦ Un anumit număr de deputaţi (de obicei, 1/3sau 1/2).

● Referendumul local/regional:
♦ Autorităţile locale/regionale;
♦ Consiliul local/regional;
♦ Un anumit procent (de obicei, 10%) al alegătorilor locali.

În ce mod publicul poate convoca un referendum?

Publicul poate iniţia un referendum, folosindu-se de două posibilităţi:
● Prin Parlament - apelînd la un deputat ales de el sau la partidul din care face parte;
● Colectînd semnăturile unui număr necesar de alegători.

Cine plăteşte desfăşurarea referendumului?

Din momentul iniţierii (iar în cazul iniţierii de către public, din momentul prezentării unui număr
necesar de semnături), toate cheltuielile sînt achitate, respectiv, din bugetul de stat sau local.

Deciziile adoptate la referendum sînt definitive şi au putere juridică supremă.

63
Avantaje:
● Rezultatele obţinute sînt absolut competente şi definitive: e unicul proces de adoptare a
deciziilor, încare opinia publicului poartă un caracter obligatoriu;
● Procesul de adoptare a deciziilor este de sine stătător;
● Deseori, e unicul mod de a influenţa direct procesulde adoptare a deciziilor;
● Hotărîrile adoptate la referendum, de regulă, beneficiază de o susţinere unanimă mai mare
decît atunci,
cînd sînt adoptate doar de autorităţi.

Restricţii:
● E foarte dificil de convocat un referendum, folosind mecanismul iniţiativei publicului;
● Deseori, la fel ca şi la alegeri, sistemul de votare poate fi manipulat;
● Referendumurile sînt totdeauna costisitoare;
● Posibil, ca folosul economic să pară mai importantdecît pericolul ecologic.

Referendumul pe probleme de mediu

În foarte puţine ţări este prevăzut a supune unui referendum chestiunile legate de mediul
înconjurător. Totuşi, astfel de probleme sînt soluţionate indirect, prin caracterul general al
subiectelor supuse unui referendum. De exemplu, populaţia poate înainta la referendum
chestiunea privind adoptarea sau introducerea amendamentelor la legislaţia în domeniul
protecţiei mediului înconjurător. Dar cu ajutorul unui referendum pot fi, mai curînd, soluţionate
problemele locale concrete.

EXEMPLU
În Ungaria, unde legislaţia cu privire la referendumuri prevede examinarea chestiunilor legate de
mediul înconjurător, referendumurile locale, deşi nu au loc în fiecare zi, nu reprezintă, totuşi,
ceva ieşit din comun. Unul din exemplele recente priveşte amplasarea locului de depozitare a
deşeurilor slab radioactive ale staţiei atomice. Atunci cînd autorităţile au propus cîteva variante
de amplasare a locului de depozitare în una din regiuni, locuitorii de aici au convocat un
referendum care a interzis depozitarea. La fel a fost soluţionată problema şi cu al doilea loc de
depozitare, propus de autorităţi. Şi, în sfîrşit, la a treia propunere similară, locuitorii au votat
pentru amplasarea depozitului dat, dar au convenit cu guvernul asupra înlesnirilor economice,
măsurilor stricte de securitate şi de supraveghere a depozitării.

2.11. Planul de implicare publicului

O condiţie preliminară obligatorie pentru participarea mai bună la proces a publicului este
nivelul suficient de pregătire.

Procesul participării publicului trebuie să fie deschis şi cinstit, să inspire multă încredere şi să
demonstreze dreptatea deciziei adoptate. Cel mai mult dăunează procesului impresia că hotărîrea

64
a fost deja adoptată. Dacă publicul va considera că decizia a fost deja adoptată, nu mai are rost să
sperăm la participarea lui la referendum.

Deşi elaborarea planului joacă un rol decisiv, atingerea cu orice preţ a scopului propus în el ar fi
o gafă. Periodic, comparaţi mersul evenimentelor cu planul şi verificaţi, dacă nu cumva sînt
necesare careva schimbări ale planului, schimbări ce vor favoriza realizarea obiectivelor propuse.

Participarea publicului poate fi:

(a) oficială, cînd autorităţile antrenează, în calitate de partener, o organizaţie nonguvernamentală
sau unalt grup de persoane interesate, pentru îndeplinirea unui lucru anume în cadrul dezbaterii
unui proiect concret;
(b) neoficială, în cazul cînd ONG-ul ia, de sine stătător sau la rugămintea populaţiei, o decizie,
conform
căreia dezbaterea proiectului se va face în limitele normelor juridice.

În primul caz iniţiativa aparţine autorităţilor, care pot înştiinţa, printr-o scrisoare oficială, ONG-
ul despre intenţia de a o antrena în dezbaterea proiectului. Sînt delimitate obligaţiunile fiecăreia
dintre părţi, este elaborat planul participării, care urmează a fi tradus în viaţă cu eforturile
comune ale ambelor părţi.

Dacă ONG-ul decide să desfăşoare de sine stătător campania de discutare a proiectului, ea

trebuie să dispună de un plan propriu al participării. Planul va începe cu anunţul despre intenţia
dezbaterii deschise a proiectului de hotărîre, a planului, programului sau altui document. Deseori
autorităţile nu reacţionează la iniţiativele publicului, fapt care nu trebuie să aibă, însă, un efect
descurajator.

2.11.1. Pregătirea planului pentru procesul de participare a publicului

Există o mulţime de căi de pregătire a planului de participare a publicului. Una dintre metode
este folosirea în proces a elementelor următoare:
● Segmentele de auditoriu şi analiza lor;
● Stabilirea obiectivelor, a măsurilor, resurselor şi funcţiilor;
● Graficul participării publicului;
● Lista de control cu privire la realizarea acţiunilor de participare a publicului (conform
legislaţiei în vigoare).

Segmentele de auditoriu şi obiectivele lor

Deşi procesul adoptării unei decizii trebuie să fie deschis pentru toţi cei care vor fi vizaţi de
această decizie (inclusiv cei care au poziţii şi păreri diferite de cele ale autorităţilor), e mai
rezonabil de început elaborarea planului de participare a publicului cu stabilirea segmentelor de
auditoriu şi cu crearea în aceste grupuri a unei atmosfere de încredere.

65
Întrebarea principală, pe care trebuie să şi-o pună în acest caz funcţionarul public este, cum s-ar
putea de asigurat includerea în proces a tuturor părţilor interesate şi posibilităţile acestora de a-şi
face auzită opinia.

De exemplu, segmentele de auditoriu şi grupurile interesate pot fi stabilite, reieşind din:

● specificul locului, localităţii (interesele de nivel local, regional, de stat sau de rang
internaţional);
● faptul, în ce mod îi vizează acest proces (direct sau indirect);
● interesul comun sau profesional;
● tipul sectorului (particular sau de stat, ONG sau persoane particulare).

Schema stabilirii segmentelor de auditoriu în Estonia de sud-vest:

1. Cei, pe care procesul îi vizează nemijlocit -
a) populaţia municipalităţii Neo, care este în evidentă pierdere din cauza scăderii preţurilor la
pămînturile sale;
b) populaţia care locuieşte în apropierea drumurilor, pe care, din cauza prezenţei unei gunoişti,
traficul va
deveni din ce în ce mai intens;
c) locuitorii Estoniei de sud-vest, care vor fi nevoiţi să plătească pentru depozitarea gunoiului
mai multdecît înainte şi, în acelaşi timp, să se ocupe de sortarea gunoiului;
d) birourile locale de turism, hotelurile mici, organizatorii odihnei în localităţile rurale, care ar
putea să-şi
piardă turiştii, clientela.

2. Cei pe care procesul îi vizează în mod indirect -

a) locuitorii Estoniei de sud-vest;
b) municipalităţile vecine.

3. Interesul profesional -
a) specialiştii în protecţia mediului înconjurător;
b) ONG-urile;
c) specialiştii în deşeuri.

4. Interesul comun:
a) districtele vecine.

Din punctul de vedere al sectoarelor, grupurile interesate pot fi prezentate astfel:

1. Sectorul de stat:
a) Ministerul Ecologiei;
b) Districtul;
66
c) Autorităţile urbane;
d) Municipalităţile locale;
e) Organele elective.

2. Sectorul privat:
a) Operatorii obiectivelor (locurilor) de depozitare
a deşeurilor;
b) Investitorii locali;
c) Întreprinzătorii din sfera turismului.

3. ONG-urile.

4. Persoane particulare, populaţia locală.

O problemă dificilă va fi şi cea a încrederii populaţiei, fapt care va influenţa nivelul de
participare al acesteia la proces. Poate că în plan ar trebui să fie prevăzută o etapă (o perioadă) de
creare a unor relaţii de încredere dintre public şi autorităţile locale, ONG-uri şi întreprinzători.
Una din posibilităţile de creare a atare relaţii şi de elucidare a temerilor şi speranţelor populaţiei
vizavi de acţiunile planificate poate fi organizarea discuţiilor neformale cu liderii asociaţiilor
locale - aşa-numitele persoane-cheie. Informaţia obţinută în urma acestor convorbiri poate sta la
baza elaborării planului de participare a publicului, mai cu seamă, cînd e vorba de un grup
concret de persoane.

Important e ca ONG-urile locale şi cele de rang naţional să nu fie lăsate la o parte, deoarece ele
joacă un rol deosebit în acest proces. În caz că evenimentele vor evolua pozitiv, ONG-urile nu
vor reprezenta, negreşit, opoziţia faţă de administraţia locală; activitatea lor mai presupune:
● mobilizarea păturilor largi ale populaţiei;
● creşterea competenţei publicului şi a atitudinii lui conştiente în folosul planului şi al planului
preliminar;
● propunerea şi introducerea de noi amendamente la deciziile şi schimbările privind proiectul
planului;
● rolul de mijlocitor dintre populaţia locală şi municipalitate;
● acordarea de ajutor autorităţilor, prin organizarea unor întîlniri cu publicul ori a unor acţiuni
comune,
conform tematicii diferitor chestiuni legate de planificare.

De regulă, oamenii constituie un izvor nesecat de propuneri şi opinii diferite, care deseori se
contrazic. Toate aceste propuneri trebuie ascultate, notate şi la toate de dat răspuns. Cei pe care îi
ignoraţi mai mult ca sigur, pe viitor, vă vor da bătaie de cap.

Stabilirea obiectivelor, acţiunilor, resurselor şi a funcţiilor

67
Se recomandă de examinat:
● acţiunile,
● sarcinile, precum şi
● funcţiile, care trebuie îndeplinite în procesul de participare a publicului.

La etapa aceasta e necesar de determinat nivelul de participare a publicului (se presupune sau
schimbul reciproc de informaţii, sau o implicare mai serioasă a lui la procesul de adoptare a
deciziilor), precum şi problemele-cheie, care necesită un număr mai mare de consultaţii şi
dezbateri.

De exemplu, pentru alegerea locului unei gunoişti de însemnătate regională, să luăm Ţările
Baltice, la început trebuie de informat pe larg opinia publică, de familiarizat populaţia raioanelor
de sud-vest ale Estoniei cu schimbările în politica de prelucrare a deşeurilor pentru următorii
cîţiva ani şi de obţinut acordul oamenilor privitor la construirea unei noi gunoişti de rang
regional în corespundere cu prevederile UE. Abia după aceasta se vor face următorii paşi - va fi
mobilizat publicul la alegerea locului (terenului) pentru construcţia dată.

O mare importanţă are şi prognozarea acelui domeniu de activitate (economic, ecologic, politic
sau alt aspect social), care va interesa mai mult ca orice publicul. Cînd vine vorba de gunoişte,
trebuie atrasă atenţia nu doar asupra schimbărilor din viaţa de zi cu zi, ci şi asupra unui şir întreg
de probleme de ordin economic şi social. Necesitatea evacuării gunoiului a crescut, deci şi
populaţia trebuie să plătească pentru aceasta mai mult. De obicei, entuziasmul şi participarea
oamenilor e cu mult mai mare atunci, cînd ei văd că viaţa lor e în pericol. În acelaşi timp,
oamenii trebuie îndemnaţi, mobilizaţi să participe la anumite procese chiar şi atunci, cînd viaţa
lor nu e ameninţată de nimeni şi nimic.

Resursele existente
De existenţa volumului suficient de resurse, necesare pentru asigurarea procesului de participare
a publicului, răspund autorităţile de stat. Deoarece resurse niciodată nu ajung, autorităţile de stat
trebuie să aleagă astfel de metode de participare a publicului, pentru care resursele reale vor fi
suficiente. Un mijloc bun de sporire a resurselor îl constituie crearea relaţiilor de parteneriat cu
alte organizaţii, de exemplu, cu ONG-urile. Printre altele, cei mai activi reprezentanţi din rîndul
publicului pot fi mobilizaţi la formarea grupurilor şi consiliilor administrative. Apropo, dacă se
va organiza studierea nivelului de cunoştinţe ecologice, ar fi bine să se recurgă la ajutorul
elevilor din şcolile locale.

Un rol important va avea aprobarea bugetului pentru finanţarea procesului de participare a

publicului. Acest buget trebuie să prevadă mijloacele necesare de acoperire a cheltuielilor reale,
de exemplu, imprimarea diferitor materiale, arenda încăperilor pentru întruniri etc.

68
Elaborarea planului definitiv privitor la informarea şi participarea publicului necesită circa 5-7%
din suma totală a bugetului. În caz de nu ajung bani, se poate recurge la alte metode mai puţin
costisitoare.

Termene
Uneori termenele minime de prezentare a proiectului planului, a deciziei luate de public şi cele
pentrucolectarea comentariilor, de regulă, sînt stabilite prin lege. În caz de lipsă a unui normativ
anume, perioada minimă de timp, în care populaţia trebuie să prezinte comentariile sale vizavi de
proces, pentru fiecare etapă în parte constituie trei-patru săptămîni. Astfel, publicului i se oferă
timp destul pentru a face cunoştinţă cu materialele pe care se va baza decizia viitoare, pentru a le
analiza şi a-şi expune opinia.

2.11.2. Demararea procesului de participare a publicului prin realizarea planului

Important e ca de la bun început să i se explice publicului următoarele:
● prin cîte faze trece procesul de adoptare a deciziilor şi care sînt posibilităţile de participare la el
la fiecarefază;
● care sînt funcţiile diferitor părţi interesate (cine adoptă hotărîri, cine elaborează planul de
participare, saucare organ este responsabil de perfecţionarea lui), care este rolul şi obligaţiile
acestor părţi din punctul de vedere al legislaţiei.

În unele cazuri publicului îi vine greu să fie de acord cu decizia, care a fost adoptată înainte ca el
să fie antrenat în proces şi care a devenit punctul de plecare pentru toate acţiunile următoare.
Astfel, de exemplu, populaţia Estoniei de sud-vest poate să-şi pună întrebarea: de ce, totuşi, s-a
iscat necesitatea de a construi o gunoişte şi cine a avut influenţă asupra deciziilor, coordonate cu
diferite grupuri interesate (se poate referi la strategia naţională de prelucrare a deşeurilor,
adoptată de diferite organizaţii şi autorităţi de stat).

În procesul de implementare practică a planului de participare trebuie de evitat un şir de greşeli şi

imperfecţiuni tipice ca:
● Documentele au fost pregătite fără participarea nemijlocită a publicului şi sînt prezentate doar
pentrua fi comentate.
● Unele comentarii ale publicului n-au fost prezentate persoanei care ia decizia.
● Materialele propuse publicului pentru comentarii nu conţin date grafice pe înţelesul tuturor şi
nici explicaţii atotcuprinzătoare.
● În materialele ce oglindesc opinia publicului, deseori lipseşte expunerea referativă a
chestiunilor careinteresează cel mai mult publicul.
● Publicul nu vede reacţia corespunzătoare. Dacă cetăţenii nu au o închipuire clară privitor la
comentariilesau opiniile lor, data următoare nu vor mai dori să participe.

69
● Aroganţa specialiştilor. În multe cazuri specialiştii în planificare manifestă doar un interes
formal faţă departiciparea publicului. Ei nu doresc să dea explicaţiile de rigoare, iar purtarea lor
nu înseamnă nici pe departe, că ei ţin cont de opiniile publicului.
● Termenele acţiunilor planificate sînt alese greşit.Pentru a garanta o participare reală a
publicului la procesul de adoptare a deciziilor, toate acţiunile prevăzute în acest scop trebuie să
aibă loc în ziuaşi la ora care convine tuturor. Desfăşurarea acţiunii (o discuţie publică) într-un
oraş ori sat, care nu au comunicaţie auto şi nici feroviară suficientă, sau chiar în orele dimineţii,
cînd majoritatea oamenilor se află la serviciu, va fi o eroare.

2.11.3. Evidenţa şi analiza rezultatelor procesuluide participare a publicului

Evidenţa şi analiza rezultatelor participării publicului e un element de o importanţă deosebită al

acestui proces.

Raportul despre participarea publicului trebuie să conţină neapărat lista cu numele de familie a
tuturor persoanelor care au prezentat opinii şi comentarii (observaţii). Dacă au avut loc audieri
publice, trebuie să se facă descrierea lor amănunţită, lista participanţilor, expunerea referativă a
dezbaterilor, inclusiv a comentariilor.

La întocmirea raportului autorităţile negreşit trebuie să compare comentariile şi opiniile propuse

de public cu proiectul deciziei propus. E necesar de expus motivele, în baza cărora au fost făcute
schimbări în proiectul deciziei. Aceste motive trebuie să fie strict argumentate din punct de
vedere profesional, politic şi practic.

Autorităţile trebuie să explice clar publicului modalităţile de prezentare a comentariilor, precum

şi procesul de prelucrare a lor.

EXEMPLU
● Toate comentariile sînt transmise persoanei care elaborează planul, iar răspunsurile la întrebări
- publicului, în formă scrisă;
● Comentariile publicului pot fi înregistrate pe calea analizei de matriţă, cînd părerile sînt sortate
conform problemelor ecologice concrete, cu indicarea caracterului lor pozitiv sau negativ, cît şi a
gradului de importanţă.

În caz dacă adoptarea deciziei întîrzie, e mai bine de explicat publicului situaţia. Iar în acele
cazuri, cînd autorităţile adoptă decizii ce contravin opiniei publice, comentariile publicului pot
fi/trebuie luate în consideraţie, reflectînd îndoielile exprimate/obiecţiile în planul sau programul
următor.

2.11.4. Comunicarea rezultatelor procesului PP participanţilor la el

70
Procesul PP (Participarea Publicului) nu poate fi considerat terminat/definitiv pînă cînd
rezultatele lui şi decizia finală nu vor fi comunicate publicului în întregime,precum şi
persoanelor, organizaţiilor etc., care au primit înştiinţări în mod individual şi părerea cărora a fost
luată în calcul, fiecare în parte, în cursul desfăşurării procesului. De informat publicul asupra
variantei finale a planului sau programului e mai bine, totuşi, dacă e posibil, imediat după
adoptarea deciziei. Textul integral al deciziei poate fi publicat în presă.

Concomitent cu înştiinţarea publicului referitor la rezultatele PP şi decizia finală, autorităţile sînt

obligate să informeze publicul despre drepturile sale privind accesul la informaţie, precum şi
asupra posibilităţilor contestării deciziei.

Astfel de înştiinţări trebuie adresate atît publicului, în general, cît şi expediate în mod individual.

În acest scop pot fi folosite aceleaşi mijloace, care au fost aplicate pentru antrenarea publicului în
dezbateri (avize în presă, scrisori, anunţuri în locuri publice etc.).

Menţinerea relaţiilor cu publicul

Menţinerea relaţiilor deja stabilite cu publicul interesat este folositoare din punctul de vedere al
proceselor de participare a publicului, care vor avea loc în viitor. Publicul poate fi antrenat atît în
analiza planului sau programului, cît şi în procesele aplicării lor. În acest scop pot fi fondate
organizaţii şi consilii obşteşti.

2.11.5. Evaluarea procesului de participare

Pentru cizelarea şi perfecţionarea procesului participării publicului, autorităţile trebuie să
efectueze evaluarea lui. O astfel de evaluare va contribui la îmbunătăţirea calităţii proceselor PP
în viitor.

Autorităţile trebuie să se gîndească la iniţierea unor discuţii deschise ale utilizatorilor

obiectivului, de la care se pot primi comentariile necesare.

Iată unele întrebări-cheie care trebuie puse în timpul evaluării reuşitei procesului:
● Au fost oare puse la curent toate păturile populaţiei, la care se referea planul/programul, cu
elaborarea lui?
● Au avut oare ele posibilitatea să participe la elaborarea lui?
● Poate fi oare participarea publicului considerată drept satisfăcătoare? De ce - da sau de ce - nu?
● Poate fi oare publicul încrezut că părerea sa va fi luată în consideraţie?
● Înţelege oare publicul motivele, în baza cărora persoanele responsabile au elaborat acest plan
sau program?
● Au existat oare resurse suficiente pentru realizarea practică respectivă a planului participării?
● Ce se poate de întreprins pentru desăvîrşirea procesului PP?
71
Privitor la întrebările care au obţinut răspunsuri negative, va trebui de ales, pentru ameliorarea
situaţiei, măsurile corespunzătoare.

2.12. Metodele şi mijloacele de informare şi de participarea publicului

Există trei niveluri de participare a publicului la acţiunile consultative, fiecare dintre ele
necesitînd o tratare specială.

Sub aspect practic, planul participării publicului la proiectele mari va include în sine, mai curînd,
toate cele trei niveluri. Elaborarea unui proiect de anvergură presupune:
● furnizarea informaţiei pe tot parcursul existenţei proiectului;
● colectarea părerilor diferitor părţi la diverse etape ale proiectului şi, de asemenea -
● concentrarea eforturilor în scopul obţinerii unui consens general privitor la modul de acţiune.

După cum se arată în tabel, fiecărui nivel i se potrivesc metodele, procedeele şi mijloacele
specifice doar lui. Dacă metodele deja testate la etapa începătoare nu s-au încununat de succes, şi
rezultatele mai lasă de dorit, se cuvine să procedaţi la combinarea lor sau să folosiţi un şir de alte
mijloace.

La alegerea metodicii trebuie să ţineţi cont de următorii factori decisivi:

● Tipurile şi numărul părţilor interesate (studiile, cunoştinţele tehnice, nivelul de informare în
dome-
niul ecologiei, statutul social etc.);
● Natura proiectului, complexitatea şi caracterul tehnic al informaţiei ce urmează a fi transmisă;
● Situaţia organizatorică, existenţa posibilităţilor profesionale şi financiare pentru îndeplinirea
proiectului.

De exemplu, dacă intenţionaţi să alegeţi diferite variante de soluţionare, în baza cărora poate fi
elaborat planul dezvoltării turismului în zonele cu cerinţe ecologice deosebite, o să aveţi, posibil,
nevoie de consultaţiile a cel puţin trei grupuri:
● un număr nu prea mare de persoane, care locuiesc în zona dată sau traiul cărora e legat de acest
loc şi
pe care îi vor viza nemijlocit deciziile adoptate;
● o grupă ceva mai numeroasă de specialişti în domeniul protecţiei naturii, turismului sau
resurseloracvatice, specialişti din ministere, institute de cercetări, ONG-uri de rang naţional şi
internaţional, cărora va trebui să le furnizaţi o informaţie amplă de ordin tehnic şi ştiinţific;
● o grupă şi mai numeroasă de reprezentanţi ai industriei, fermieri, exponenţi ai comunităţilor
locale,căreia îi este caracteristic un interes mai general pentru problemele influenţei potenţiale a
deciziilor adoptate în domeniul ecologiei asupra activităţilor lor curente, precum şi pentru acele
posibilităţi care pot apărea în timpul realizării noului proiect.
72
Se poate de prevăzut:
● discuţii, seminare, simularea situaţiilor în grupurile vizate în modul cel mai nemijlocit de
deciziile potenţiale, cu scopul de a le demonstra consecinţele diferitor soluţii, precum şi pentru a
le înţelege mai bine preferinţele;
● dezbateri publice pentru un auditoriu mult mai numeros alcătuit din specialişti, pentru a stabili
întrebărileexistente şi a forma lista variantelor ce vor fi supuse analizei;
● o conferinţă pentru un auditoriu larg, la care să se sistematizeze şi să se aducă la un numitor
comun
toate opiniile.

Pentru toate metodele menţionate este prevăzută participarea activă a unor specialişti bine
pregătiţi în probleme de comunicare cu auditoriul.

Costul fiecărei dintre aceste metode va depinde de mărimea şi numărul grupurilor, de durata
seminarelor/ întrunirilor, precum şi de acea parte a cheltuielilor pe care este gata s-o achite
investitorul.

În tabelul de mai jos sînt ilustrate avantajele şi insuficienţele diferitor modalităţi de informare a
publicului, ascultîndu-i părerile şi antrenîndu-l la procesul de adoptare a deciziilor.

Unele metode sînt descrise mai detaliat în Anexa IV b.

73
i
Participarea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul ecologiei la nivel local. Seminarul privind Convenţia de la Arhus de la Newcastle, Marea
Britanie, 2000.

ii
În calitate de exemplu informativ de participare a publicului la formarea politicii ecologice poate servi procesul de elaborare a acestei politici de către
Ministerul Apărării din Olanda. De remarcat, că nu există prevederi legislative de elaborare a acestei politici procesul a fost iniţiat de ministerul însuşi. El a
găsit de cuviinţă că formarea acestei politici ţine de datoria sa, pentru ca ulterior să-şi desfăşoare activitatea în corespundere cu politica ecologică naţională
a ţării. Pe lîngă consultările, fireşti pentru un asemenea caz, cu serviciile militare şi ministerele de resort (Ministerul Mediului şi Ministerul Protecţiei
Naturii), Ministerul Apărării a solicitat propuneri şi obiecţii pe marginea proiectului de la ONG-uri, incluzînd grupuri de activişti pentru protecţia mediului.
Convenţia de la Arhus: ghid pentru aplicarea prevederilor. UNECE, 2000. http: //www.unece.org/env/pp/acig.htm
iii
From O. Cherp et all. Enviromental Assessment and Enviromental Expertisa, Moscow Socio-Enviromental, 2001, p. 50.
iv
From O. Cherp et all. Enviromental Assessment and Enviromental Expertisa, Moscow Socio-Enviromental, 2001, p. 223.