Tema 2.

Diagnosticarea si
identificarea criminalistica
1.
2.
3.
4.
5.

Conceptul si bazele stiintifice ale diagnosticarii criminalistice;

Sarcinile, formele si categoriile de diagnosticare criminalistica;
Notiunea si premisele stiintifice ale identificarii criminalistice;
Obiectele si genurile identificarii criminalistice;
Etapele si procesul identificarii criminalistice.

Bibliografie
1. Lucean Ionescu si Dumitru Sandu, Identificarea Criminalistica, Bucuresti 1990;
2. Mihail Gheorghita, Diagnosticarea Criminalistica ca premisa a identificarii criminalistice,
Materialele Simpoziunului de criminilastica, Bucuresti 2005.
I
Termenul diagnosticare provine din medicina, in sens criminalistic acesta inseamna a
constata, a stabili. Ofiterul de urmarire penala cind soseste la fata locului, dupa anumite obiecte
care pot fi depistate, dupa urmele lasate, dupa modul de savirsire a infractiunii, acesta face o
diagnosticare. Gaseste o urma, inseamna ca a fost o singura persoana, mai multe urme, mai multe
persoane. Diagnosticarea are loc l-a inceput de cercetare, acesta determina cercul persoanelor,
locul unde pot fi ascunse obiectele furate de exemplu s.a. Ofiterul de urmarire penala, procurorul,
specialistul criminalist, acesta este cercul de subiecti care poate diagnostica.
Sarcinile diagnosticarii:
1. stabilirea directiei de cercetare;
2. determinarea cercului de persoane unde trebuie cautat faptuitorul;
3. determinarea actiunilor de urmarire penala si masurilor speciale de investigatii care
necesita a fi efectuate;
4. stabilirea consecutivitatii efectuarii actiunilor nominalizate.
Sarcinile diagnosticarii pot fi clasificate:
1. in depdendenta de gradul de complexitate:
a) sarcini simple:
diagnosticarea proprietatilor si starii obiectului dupa reflectarile(necunoscut)
sale, care include: determinarea gradului de informare a urmelor; stabilirea
proprietatilor si starii obiectului la momentul efectuarii acestora; determinarea
cauzelor schimbarii proprietatilor sau starii obiectelor dupa reflectarea
constatata.

diagnosticarea proprietatii si starii obiectului nemijlocit, care presupune:

stiudiu general si constatarea starii obiectului; constatarea proprietatii
particulare a obiectului nominalizind prezenta sau absenta unor abateri de la
starea normala a obiectului; prognozarea starii initiale a obiectului.
b) sarcini complexe:
constatarea mecanismului evenimentului, procesului, actiunii;
instituirea mecanismului de evenimente in dinamica acestora;
determinarea conditiilor in care a fost savirsita infractiunea;
determinarea timpului sau a succesiunii cronologice a actiunilor infractionale;
determinarea locului de actiuni si locului unde au parvenit consecintele
acestuia;
determinarea legaturii cauzale dintre actiuni si rezultatele acestora.
Bazele stiintifice ale diagnosticarii criminalistice cuprind urmatoarele trasaturi:
1. posibilitatea de cunoastere a evenimentului dupa caracteristicele sale;
2. acumularea unei informatii importante din punct de vedere criminalistic;
3. existenta datelor stiintifice privind modelele tipice de percepere a mecanismului
infractiunii;
4. utilizarea anumitor metode si procedee de diagnosticare criminalistica.
Diagnosticarea criminalistica constatarea, examinarea si aprecierea proprietatilor si a
starii obiectului, situatiei dupa urmele depistate, in vederea stabilirii modificarilor care au avut
loc in legatura cu infractiunea savirsita. Cind vorbim de obiecte ne referim si la persoane,
obiecte, urme.
Diagnosticarea criminalistica se efectueaza in doua forme: procesuala si neprocesuala. De
obicei acest proces se incepe cu forma neprocesuala, care continua pina la pornirea cauzei
penale, adica pina la emiterea ordonantei de pornire a urmaririi penale. Dupa pornirea cauzei
penale, diagnosticarea are loc in forma procesuala, la efectuarea diversilor actiuni de urmarire
penala.
Categoriile diagnosticarii (ce se poate de diagnosticat):
1. caracteristicile tipologice ale persoanei concrete cunoscute;
2. caracteristicile tipologice ale persoanei necunoscute, dupa reflectarile parvenite in mediu,
pe obiecte, cu care a intrat in contact, dupa aceste semne studiem persoana;
3. starile fizice, psihice a persoanei care a savirisit infractiunea, conditiile in care a activat;
4. comportarea, conditii neobisnuite de actiune si a mecansimului de formare a urmelor;
5. caracteristicle tipologice ale obiectelor materiale care au fost depistate in scena
infractiunii, pe calea studierii lor nemijlocita, poate fi stabilita natura, destinatia, metoda
de confectionare;
6. caracteristicele tipologice ale obiectelor necunoscute dupa reflectarile lor in mediu, dupa
particulele de substanta si altele cu care acestea au intrat in contact;

7. starea obiectelor materiale aplicate: daca ele se aflau in stare de functionare sau ele au
fost utilizate cu diferite defecte (de ex. motivul din care nu a exploadat bomba, acesta
lucru fiind efectuat de specialistul pirotehnic);
8. conditiile de aplicare si mecanismul de formare a urmelor de arme, obiecte si substante,
acestea pot fi de o constuctie cunoscuta sau necunoscuta.
III
Identificarea criminalistica se aplica practic pe toate dosarele penale, civile,
adminstrative. A identifica inseamna a stabili identitatea. Prin identificare criminalistica se
subintelege un proces de stabilire a obiectului care are legatura cauzala cu fapta cercetata in
scopul obtinerii probei judiciare. Identificarea criminalistica, adica stabilirea prin mijloace
tehnico-stiintifice a identitatii unor fiinte sau a unui obiect material care are legatura cu fapta
savirsita. Identificarea criminalistica ca proces se realizeaza treptat, de la general la particular.
Acest proces de identificare este un proces unic si parcurge clasic doua faze:
1. determinarea apartenentii la grup sau apartenentii generice se efectueaza in baza
indicilor posedate de fiecare obiect, persoane (sexul e primul indiciu, adica descrierea
se incepe de la sex, virsta, constitutia, inaltimea, rasa)
2. identificarea individuala cum ar fi cicatricele, culoarea ochilor s.a.
Premisele stiintifice ale identificarii:
1. individualitatea obiectelor, persoanelor (prin obiecte ne referim mereu si la persoane);
2. reflectivitatea obiectelor, persoanelor (adica urmele ramase, urme materiale (ramins pe
suprafata) si urme ideale (urmele din constiinta persoanelor), totul se reflecta in mediu);
3. stabilitatea relativa a indicilor, obiectelor, persoanelor implicate in infractiune (indicii pot
fi schimbati, de ex. in urma unei operatii dar totusi indicii ramin stabili, chiar si dupa ani.
Obiectele pot fi nimice, acele cu care a fost savirsita infractiunea, de aceea spunem ca
este relativ, pentru ca sunt instabili).
IV
Ca obiecte ale identificarii criminalistice pot fi:
1. persoanele pot fi identificate in natura, vii, adica prezentate sau prin fotografii,
prezentata fiind fotografia, in numar de 5 se prezinta. Daca se prezinta fotografia si
persoana a fost identificata, atunci nu se mai recurge la prezentarea in natura.
2. obiectele materiale orice obiect care a fost implicate, despre care au fost obtinute
anumite date, obiectele in numar de 3 se prezinta. Nu pot fi identificate obiectele
risipitoare (griu, orz, orez s.a., se identifica doar grupul, dar nu si cine a fabricat),
lichidele (se identifica doar daca e apa sau tuica de ex.)
3. animalele - se prezinta la locul aflarii lor, se invita persoana vatamata, in prezenta
veterinarului se identifica animalele. Identificarea se poate face si sub forma de expertiza.

4. cadavrele sau partile acestora prin expertiza.

Genurile de identificare criminalistica:
1. dupa caracterul obiectelor identificate:
a) identificarea dupa imaginea pastrata in memoria omului si imaginea senzoriala;
b) identificarea dupa imaginile material fixate in mediu ale obiectelor (depistam urme de
picioare iar la perchezitie gasim cizme si ridicam aceste cizme si se trimit la expertiza
pentru a stabili daca coincid urmele, se compara imaginile fixate cu obiectul real);
c) identificarea unui obiect pe baza fragmentelor acestuia (din fragmente de ex. pot fi
restabilite documentele, se stabileste continutul; in cazul accidentelor rutiere se
desprind unele piese si se poate stabili de la vehicul sunt piesele).
V
Identificarea ca proces se efectueaza in 4 etape:
1. examinarea prealabila a obiectelor supuse identificarii fiecare obiect se examineaza in
detaliu, se evidentiaza indicii generali si particulari a obiectelor;
2. examinarea separata a obiectelor se fixeaza toate particularitatile depistate;
3. examinarea comparativa se compara daca coincid indicii unui obiect cu indicii altui
obiect;
4. formularea concluziei despre identitate sau neidentitate si intocmirea raportului de
expertiza in cazul in care indicii evidentiati nu sunt suficienti pentru a formula o
concluzie, expertul intocmeste un proces-verbal de imposibilitate de a face concluzii in
identificare.