La răscruce de vânturi este o carte scrisă de Emily Bronte și publicată in 1847.

În roman este
vorba de dragostea dintre doi tineri, Heathcliff și Catherine. Cei doi erau sortiți ca toată lumea să fie
împotriva lor.
Într-un eseu publicat în 1954, Maugham l-a considerat unul dintre cele mai bune zece romane din
lume.

„La răscruce de vânturi” pune accent pe dragostea neîmplinită dintre Heathcliff și Catherine
Earnshaw. Totul începe odată cu sosirea domnului Lockwood (naratorul romanului), un cetățean
sosit din zgomotoasa Londră, ce dorea să se izoleze de agitația orașului. Thrushcross Grange i se
părea cel mai potrivit loc, după cum și spune: „Desigur că n-aș fi putut alege, din toată Anglia, un loc
mai la adăpost de orice frământare omenească”. Heathcliff, proprietarul casei, un om dur, ce nu
urmărea nicio regulă și îi displăcea compania oamenilor, a fost încă un imbold pentru domnul
Lockwood să locuiască o vreme aproape de orașul Gimmerton. Deoarece dorea să îl cunoască în
persoană pe acest domn Heathcliff, acesta se duse mai întâi să îl viziteze la Wuthering Heights (prin
traducere, „La răscruce de vânturi”), o casă ce era încolțită de vânturile cu aer mereu tăios și rece. Cu
toate acestea, arhitectul prevăzuse casa pentru astfel de furtuni, având ferestrele înguste, adânc tăiate
în zid, cu colțurile apărate de pietre mari. Casa avea un aer grotesc, datorită sculpturilor pe care
timpul își pusese amprenta, „risipite cu precădere în fațadă și în jurul intrării principale, printre
nenumărați grifoni care începuseră să se fărâmițeze și amorași lipsiți de pudoare”. Interiorul era tot la
fel de predispus la mizerie și paragină ; de altfel, singurii servitori prezenți la Wuthering Heights erau
Joseph, un bătrân morocănos și Zillah, o servitoare corpolentă, care nu își făcu apariția decât după ce
domnul Lockwood fu atacat de câinii lui Heathcliff revoltați. În cele din urmă, gazda își face din nou
apariția și stă de vorbă cu naratorul, care se calmează spre final și promite că va sosi și a doua zi la
Wuthering Heights.
În ziua următoare, vremea se înăspri și, deși domnul Lockwood ar fi trebuit să fi rămas la
Thrushcross Grange, acesta se îndreptă, așa cum îi promisese gazdei, către Wuthering Heights. Din
păcate, Heathcliff era plecat când acesta ajunsese acolo și fiind lăsat afară de către morocănosul
Joseph, trebui să-și găsească ajutor într-un tânăr murdar și cu maniere grosolane, care îl conduse
printr-o spălătorie și o magazie de cărbuni, până în salon. Acolo se afla „cucoana”, o femeie, care
deși avea o privire acră și plină de dispreț, i se puteau contura câteva trăsături de o rară frumusețe.
Până să-și dea seama de greșeala imensă pe care o făcea spunându-i „doamna Heathcliff”, sosi și
acesta, împreună cu tânărul murdar și cu manierele grosolane și se puseră la masă. Cu toate acestea,
află în cele din urmă că pe femeie o chema Catherine Linton, iar pe tânăr Hareton Earnshaw. Era clar
că domnul Lockwood era curios din cale-afară despre trecutul acestei familii ciudate, dar nu mai puse
nicio întrebare. Cum vremea nu se îmbunătățise deloc de la plecare, ba chiar se făcuse mai aspră,
Lockwood se hotărî să rămână până peste noapte la Wuthering Heights.
Înainte de a adormi, citi scrijelit pe tăbliile patului „Catherine Linton” sau „Catherine Earnshaw” și,
din când în când, „Catherine Heathcliff”. Lângă pat găsi o carte care avea toate spațiile libere
măzgălite, un fel de minijurnal. Naratorul citi doar o parte din el, în care Catherine, împreună cu
Heathcliff, era bătută și ținută la punct de către Hindley, fratele ei proaspăt căsătorit, și de către
Joseph. Toate aceste întâmplări îi dădură coșmaruri lui Lockwood, în care Catherine se ținea de
fereastră și încerca să ajungă în camera ce fusese odinioară a ei. Trezindu-se din acel vis neașteptat,
musafirul se hotărî să plece imediat, dorind să aibă, bineînțeles, și o gazdă care să îl conducă prin
zăpadă. Heathcliff avu un moment de slăbiciune când auzi de visul său, însă, în cele din urmă refuză,
așa că acesta trebui să răzbată prin nămeții de afară, ajungând cu greu și cu o răceală gravă la
Thrushcross Grange.
Deoarece știa că, acum cu această răceală, domnul Lockwood nu o să mai poată pleca din pat, își dori
ceva care să îl scoată din plictiseală și, pentru că încă dorea să afle mai multe despre tânăra
domnișoară Catherine, o întrebă pe servitoarea care îl îngrijea dacă nu ar putea să afle mai multe de
la ea. Ellen Dean, o servitoare devotată și, în același timp, o bună povestitoare, acceptă și începu să
povestească odată cu plecarea domnului Earnshaw, tatăl lui Hindley și bunicul lui Hareton, la
Liverpool. Cei doi copii, Hindley și Catherine, își doriră fiecare ca tatăl lor să le aducă o vioară și,
respectiv, un bici. Când tatăl lor se întoarse în cele din urmă, istovit, după o lungă perioadă de timp,
cei doi copii constatară dezamăgiți că niciunul din cadourile promise nu le fusese adus ; un copil
negru și murdar în schimb ieși la iveală. Numele acestuia urma să fie Heathcliff. La început, niciunul
dintre copii nu îl putea suporta, până și servitoarei, Nelly, îi plăcea să râdă de băiat. Domnul
Earnshaw, cu toate acestea, îl avea ca favorit chiar pe tânărul băiat. Orice spunea el era adevărat și îl
apăra când vedea că unul din copii se poartă urât cu el. De aceea lui îi plăcea uneori să mintă și să
capete avantaj în fața lui Hindley, în special și tot așa i se formă și caracterul aspru. Catherine începu
cu timpul să țină la Heathcliff, iar cei doi obișnuiau adeseori să se joace împreună. Hindley ,cu toate
acestea, îl ura din ce în ce mai tare și nu a fost niciodată de acord cu el în familie.
Dar timpul trecea, și domnul Earnshaw s-a îmbolnăvit și în cele din urmă a murit.După moartea
parintiilor , Hindley , care fusese trimis la studii , se întoarce la Wuthering Heights casatorit , in
postura unui stăpân tiranic . Primele masuri le ia împotriva lui Heathcliff , pe care îl alunga printre
servitorii de la bucătărie , punându-l la o munca de randas . Proportional cu tiranitatea lui Hindley
cresc iubirea si solidaritatea dintre Catherine si Heathcliff . Când scapă de sub supraveghere , ei
rătăcesc fericiţi pe plaiuri , ca doi rebeli revoltaţi împotriva unei restricţii fara sens . In pelegrinarile
lor , copiii ajung la resedinta familiei Linton . Confortul , civilizaţia si bunele maniere exercita un
adevărat miraj asupra lui Catherine , care se întoarce la Wuthering Heights complet transformata . Ea
trăiește pe două planuri : planul identității spirituale cu Heathcliff , de care o leagă trecutul și firea
patimașă și planul vanității feminine și al perspectivelor de avere și de situaţie , reprezentate de Edgar
Linton . Esenţa dilemei i-o impartaseste intr-o seara lui Nelly Dean, însă in mărturisirea iubirii ei
pentru Heathcliff isi face loc uşor sentimentul de degradare . Auzind doar ultimele cuvinte care
înseamnă pentru el sfarsitul lumii , Heathcliff fuge de la Wuthering Heights. Catherine îl cauta in
zadar pretutindeni si , ajunsa la paroxismul disperării , e doborâta de febra.
Ieşind din boala trupului si a mintii , Catherine apare apatica si indiferentă . Se căsătorește cu Edgar
Linton , trădându-și propria fire si idealurile . Vreme de jumătate de an ea duce o existență pasivă și
pare chiar mulţumită . Insa intr-o seara Heathcliff se întoarce , radical schimbat : frumos , impunător ,
bogat – în aparență calm , în realitate , hotărât să se răfuiască cu lumea . Lucid și flexibil , el s-a
întors pentru răzbunare și distrugere . Cu răbdare diabolica și cu bucurie , el urmărește și aduce la
îndeplinire un plan prestabilit , devenind stăpânul averilor Earnshaw și Linton.
Cathy , fiica lui Catherine , și Hareton , fiul lui Hindley , se iubesc și se inteleg , unindu-se împotriva
lui Heathcliff . Iubirea lor îi aminteşte acestuia de propria lui dragoste și de propria lui lupta .
Triumful lui monstruos îi pare acum van și fără sens , dându-și seama că a căzut pradă propriului său
joc . Răzbunarea nu-l mai interesează . El moare cu nervii zdruncinaţi . Cuplul Cathy – Hareton ,
eliberat prin moartea lui Heathcliff , își va făuri un cămin fericit , romanul încheindu-se cu o notă de
speranţă .