Deficitul de atenție însoțit de tulburarea hiperkinetică (ADHD) nu este ceva nou, a fost desris

pentru prima dată cu aproape 100 de ani în urmă.

Interesul major investit în tulburările de tip ADHD din ultima vreme ne –ar putea face să
credem că nu aflăm în mijlocul unei adevărate epidemii. Dar ADHD nu este astăzi mai frecvent decât
era în trecut, ci doar am ajuns să recunoaștem mai ușor această problemă reală pe care în trecut n-o
remarcam sau o diagnosticam greșit.
Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM -IV) specifică faptul că la
copiii cu această tulburare apar predominant dificultăți în două arii majore: inatenția și
hiperactivitatea. Mai specific, elevii au dificultăți de menținere a atenției, de realizare a sarcinilor
școlare, de a se reține de la întreruperea activităților.
DSM-IV identifică si descrie trei tipuri de ADHD:
- Tipul predominant inatent
- Tipul predominant impulsiv – hiperactiv
- Tipul combinat
Copiii care sunt diafnosticați cu tipul inatent al ADHD manifestă în general dificultăți de organizare,
de a urma indicațiile și de a-și menține atenția. La tipul impulsiv- hiperactiv al ADHD lipsesc
dificultățile de atenție, dar apar mai multe probleme de hiperactivitate si impulsivitate(nerăbdare,
acționează fără a gandi înainte, agitație excesivă, răspunsuri impulsive si dificultate de a-și aștepta
rândul să vorbească.)
Tipul combinet de ADHD conține o combineție a celor două categorii, copilul manifestând cel puțin
șase simptome ce caracterizează inatenția, hiperactivitatea si impussivitatea.
Peste jumătate dintre acești copii cu ADHD sunt apoi afectași de una sau mai multe dintre tulburările
comorbide care produc probleme psihiatrice, neurologice sau ale învățării suplimentare.
Aceste tulburări comorbite pot fi: tulburări specifice de dezvoltare a abilităților școlare, tulburări de tip
opoziție- sfidare, tulburări de conduită, depresia, ticurile si sindromul Tourette, comportamente-
obsesiv- compulsive, tulburări bipolare maniaco- depresive.
Prezența toleranței scăzute la frustrare, a evaluării globale a propriei persoane si a altora, catastrofarea
cerințelor absolutiste față de propria persoană, față de alții și față de condițiile vieții pot contribui la
diferite probleme secundare care pot exarcerba impactul pe care ADHD-ul îl are asupra performanțelor
stării de bine și relațiilor sociale.
Farmacoterapia, traning-ul cognitiv- comportamental, traning-ul părinților, modificarea
comportamentului si managementul contingențelor la clasă și contribuția dintre medicație
psihostimulantă și modificarea cognitiv- comportamentale sunt cele mai eficace tratamente utilizate la
copiii cu ADHD.
Factorii care asigură succesul intervenției în tulburările de atenție si hiperkinetice sunt:
- Orientarea intervenției spre frânarea influenței cât mai multor factori care determină sau favorizează
aceste tulburări
- Tretamentul acordat este suficient de flexibil încât să răspundă nevoilor specifice ale copilului
- Intervenția este orientată înspre prevenirea agravării tulburării și a comportamentelor antisociale
Cele mai eficiente metode de intervenție în ADHD sunt:
- Traning-ul părinților
- Antrenamentul în rezolvarea de probleme
- Combinarea intervențiilor la nivel familial cu cele efectuate la nivelul școlii