Sunteți pe pagina 1din 11

Motto

Ce e nou sau ce e vechi în lumea asta nouă ?


Tot aşteptând să treacă ce e nou...
Eu m-am trezit în lumea noastră veche.

Daniel Morlova

Lucrări de piatră
CONSTRUCŢIA UNUI ŞEMINEU

Şemineu Andana - lucrare efectuată de Nicolae


Helerea.
Iarnă, zăpadă, munte, cabană, ski. Sunt lucruri care se succed de multe ori exact în această ordine. Unde poate fi mai
frumos iarna decât la munte? Cele mai plăcute locuri de cazare sunt cabanele. Ele oferă o intimitate pe care nu o întâlnim
decât în propria casă. După o zi la ski sau la săniuş ne vom aşeza comod într-un balansor la gură focului şi vom savura un
pahar de vin fier cu scorţişoară. Flăcările jucăuşe ne vor purta gândurile către copilărie şi spre frumos. Vechiul se va îmbina
cu noul arătându-ne că vechiul este noul.

Acest ghid ne va arăta cum se poate construi un şemineu cu focar închis pe lemne, în care piatra de munte are rol
decorativ. Am lucrat cu drag, aşa că vă invit să parcurgem împreună etapele construcţiei şi să citim detaliile descrise
de naratorul nostru Daniel Morlova.

Citiţi cu atenţie acest ghid practic şi însuşiţi-vă etapele lucrării înainte de a trece efectiv la construcţie.

Dimensiuni:
Pentru studierea cotelor daţi click
pe poză. Cotele pot fi ajustate
după dorinţă.

Schemă cu circulaţia aerului.


Scule necesare.
Adezivi necesari şi modul de
preparare.
Calculator rețetă betoane

1) Poziţia şemineului a fost


stabilită de către proprietar pe
mijlocul peretelui. Şemineul va fi
aşezat întotdeauna pe un pat de
beton. Dacă acesta nu există va
trebui să-l creaţi. După stabilirea
modelului, trasăm dimensiunile
şemineului direct pe patul de
beton cu un creion.

1
2) Începem construcţia soclului.
Şemineul va fi construit într-o
cabană de lemn şi din motive de
siguranţă am ales ca şemineul să
fie la o distanţă de aproximativ 1,5
cm de peretele de rigips. Înainte
de a începe zidirea soclului vom
avea grijă să ţinem cărămizile
scufundate în apă timp de 10
minute, operaţia o repetăm de
fiecare dată când lucrăm cu
cărămizi. Pregătim mortarul
necesar şi trecem la zidirea
soclului. Vom avea grijă să
respectăm cotele. Unghiurile le
vom verifica cu un echer iar
planeitatea cu nivela cu bulă.
3) Cărămida la pereţi
perpendiculari o vom zidi pe
lăţime, iar la pereţii paraleli cu
peretele pe cant. În imagine se
vede că la zidul ridicat paralel cu
peretele am lăsat o jumătate de
cărămidă în exterior (la fel s-a
lăsat şi în stânga). Acea cărămidă
ne va permite legarea cadrului
central de alte 2 cadre (stânga/
dreapta) pe care le vom construi
din piatră. Construcţia va fi
compactă, unită şi nu vor apărea
crăpături între corpuri. Golul lăsat
pe cel de-al 2-lea perete paralel va
forma priza de aer. Schemă cu
circulaţia aerului.
4) După ridicarea soclului la cotele
dorite continuăm prin realizarea
unui cofraj în interiorul soclului.
Cadrul de lemn din faţă este cu 3
cm mai jos decât cel din spate.
Pentru demontarea ulterioară a
cofrajului recomand folosirea
şuruburilor autofiletante,
înfiletarea se va face dinspre
scândurile verticale spre scândura
orizontală (de jos în sus), astfel
vom putea decofra uşor. Verificaţi
planeitatea cofrajului cu nivela cu
bulă. Folosiţi pene de lemn pentru
ajustarea planeităţii.
5) Tăiem 2 cărămizi în 2 pe cant în
lung şi zidim 2 colţare, ca în
imagine. Aşezăm o bucată de OSB
ca şi fund al cofrajului şi încă o
scândură în spatele colţarelor. În
partea din faţă facem un suport pe
care vom zidi poliţa din cărămidă
de şamotă. Turnăm beton la
partea din faţă şi armăm pe
lungime. Fierul beton folosit este
de fi 10. Pentru rigidizare îl vom
lega cu sârmă. Vom aştepta 12 ore
pentru întărirea betonului turnat
înainte de a continua.

2
6) Pentru realizarea poliţei dispusă
în faţa focarului de fontă vom avea
nevoie de cărămidă de şamotă.
Alegeţi cărămizi care nu au defecte
vizibile. Ajustăm prin tăiere
lăţimea lor la 8 cm. Măsurăm şi
calculăm numărul de cărămizi
necesar pentru poliţă. Cu un creion
trasăm linii care ne vor servii drept
ghidaj pentru dispunerea
cărămizilor, în acest fel rosturile
dintre cărămizi va fi egal. Mai
puteţi folosi de asemenea şi
distanţiere. Rosturile nu trebuiesc
umplute cu mortar refractar.
Verificaţi planeitate poliţei cu
bolobocul.
7) După zidirea poliţei realizăm
finisarea rosturilor. Acest lucru îl
facem cu acelaşi tip de mortar pe
care l-am folosit la zidirea lor.
Aplicăm mortarul în rosturi cu o
mistrie ştucatoare, aşteptăm 2-3
ore şi cu un burete înmuiat în apă
ştergem uşor rosturile şi
cărămizile. Cărămizile trebuie să
rămână curate. Poliţa fiind
realizată putem turna placa de
beton pe care va fi aşezat focarul.
Turnăm placă până la nivelul
superior al poliţei. La turnare,
vibraţi uşor betonul prin lovirea lui
cu muchia mistriei pentru a nu
forma bule de aer.
8) Vom aştepta 7 zile întărirea
betonului înainte de a continua
construcţia şemineului. Puteţi
decofra.
Piatră din imagine o vom folosi la
zidirea şi placarea şemineului.
Piatra a fost culeasă din albia unui
pârâu din localitatea Somartin.
Spălaţi pietrele de resturi vegetale
şi pământ înainte de a trece la
zidirea lor. Finisarea finală o vom
face cu acid clorhidric în
concentraţie de 30 %, dar să nu
ne grăbim, vom vorbi despre asta
la momentul potrivit.

9) Începem construcţia cadrului


din dreapta. Trasăm cu un creion
linii de ghidaj. Umezim cu apă pe
jos şi de asemenea spălăm pietrele
cu o perie de sârme şi apă înainte
de a le zidi. Ca şi adeziv vom folosi
ciment în amestec cu nisip fin.

3
10) Vom folosi piatra doar la
partea din faţă şi lateral dreapta.
În spate vom folosi cărămidă
ceramică. Avem grijă să păstrăm
rostul de aproximativ 1,5 cm între
peretele de rigips al cabanei şi
peretele şemineului. Ca şi ghidaj
am folosit un rest dintr-o placă de
rigips. Vom începe şi placarea cu
piatră a pereţilor soclului central al
şemineului. Alegem plăci de piatră
mai subţiri pentru această
operaţie. Rosturile de ciment pe
lăţime, dintre pietre nu trebuie să
depăşească în medie 2 cm. Nu
realizăm nici un fel de finisaj al
rosturilor în acest moment.

11) Continuăm zidirea cadrului cu


piatră cât şi placarea lui. Folosim
nivela cu bulă periodic pentru a
verifica orizontalitatea şi
verticalitatea pereţilor ridicaţi.
Pentru aşezarea pietrelor în poziţia
dorită ne putem ajuta de bucăţi de
piatră pe care le folosim ca şi
distanţiere.

12) Ridicarea zidului de piatră o


facem până la nivelul inferior al
poliţei. După ridicarea zidului la
nivelul dorit, împărţim cadrul în 2
şi ridicăm un zid de cărămidă în
interiorul lui. Apoi creăm un pat de
cărămizi peste tot perimetrul
cadrului. Pentru că finisarea
rosturilor dintre pietre se face la
un interval de 4-5 ore de la zidirea
lor vom avea grijă ca tot acest
cadru să-l facem într-o zi.
13) După construcţia patului din
cărămidă ceramică trecem la
realizarea finisajului. Începem
finisajul cu o perie de sârme.
Primul lucru pe care îl facem este
să curăţăm adezivul de pe pietre.
Avem grijă să nu apăsăm prea
tare, riscăm să dislocăm pietrele.
Următoarea etapă este finisarea
rosturilor, îndreptăm rosturile şi le
adâncim aproximativ 0,5-1 cm
maxim. Nu grăbiţi procesul de
curăţare al pietrelor şi al rosturilor,
lucraţi încet şi cu grijă, aspectul
vizual al şemineului va fi definit şi
de finisarea rosturilor.

4
14) Curăţarea rosturilor cu peria
de sârme fiind completă continuăm
finisarea cu un burete. Înmuiem
buretele în apă şi ştergem rosturile
şi pietrele. Spălaţi frecvent
buretele şi schimbaţi apă cât mai
des. Vom şterge pietrele cu
buretele în aşa fel încât pe pietre
să rămână cât mai puţin adeziv.
Chiar dacă pietrele par curate
după prima trecere cu buretele
peste ele, repetaţi procedura de
cel puţin 5-6 ori, dacă nu sunt bine
curăţate de adeziv după uscare se
vor albi. Aveţi grijă să nu adânciţi
rosturile, doar le neteziţi.

15) Continuăm cu construcţia


cadrului în partea stângă. Modul
de execuţie este identic cu a
cadrului din dreapta. Studiaţi
poziţiile 9..14.

16) După cum se vede pe laterale


stânga/dreapta în continuarea
cărămizilor de şamotă de la poliţa
spre perete a rămas un loc gol. În
acel loc zom zidi 2 cărămizi
dispuse perpendicular cu peretele
case. Le ajustam prin tăiere la
dimensiunea cărămizi de şamotă şi
le zidim. La poziţia 18 se văd şi
aceste cărămizi zidite.

17) La cererea proprietarului voi


face o corecţie de model creând o
arcadă sub poliţa din faţa
focarului. În acest scop tăiem o
cărămidă în 2 pe lăţime în
diagonală. Aplicăm adeziv şi le
aplicăm pe poziţie. Ulterior poliţa
va fi placată cu piatră.

18) Urmează aşezarea focarului de


fontă pe patul de beton. Cereţi
ajutorul unei alte persoane, focarul
este greu şi se manevrează dificil,
avem grijă să nu zgâriem poliţa
din cărămidă de şamotă. Folosim
nivela cu bulă şi echerul pentru al
aşeză corect în plan şi unghi.
Dispunerea focarului se face la o
distanţă de minim 8 cm faţă de
peretele din spate. La final mai
verificăm odată dispunerea pe
poziţie.

5
19) Construim dintr-o placă de
polistiren un suport pe care îl vom
folosi ca ghidaj pentru zidirea
pietrelor. Pietrele neavând feţe
plane nu se pot susţine una pe
cealaltă, aşa că vom folosi ghidajul
pentru a sprijini pietrele şi pentru
a construi zidul drept la partea
interioară. La partea din faţă se
poate vedea că am pus o mică
scândură care ne va da linia pe
verticală şi vă oprii totodată
adezivul să se scurgă spre focar şi
ce este cel mai important va
păstra o distanţă de focar de 1 cm.
Aşezarea pietrelor se va face cu 2
cm mai înafară, spre lateral
dreapta respectiv stânga.
20) Dacă forma pietrelor este
neregulată nu vom zidi piatră dintr-
o dată pe înălţimi mari. Putem face
acest lucru dacă se lucrează în
cofraj (nu este cazul acum).
Ridicăm 3 rânduri de piatră şi ne
mutăm pe partea stângă unde
repetăm operaţia de zidire a
pereţilor focarului. Spuneam mai
sus ca placa de polistiren ne ajută
la ghidaj. Un lucru foarte
important este şi spaţiul care
trebuie să rămână între pereţii
laterali şi focar (minim 8 cm),
niciodată nu vom construi pereţi
lipiţi de focar. Încălzirea pereţilor
se face prin radiaţie nu prin
transfer de căldură prin contact.
21) După ridicarea a 3 rânduri de
piatră pe stânga ne mutăm din
nou la zidul din dreapta, îl ridicăm
până aproape de marginea de sus
a focarului (lăsăm un rând nezidit)
după care ridicăm şi zidul din
stânga la fel. În partea din spatele
zidului de piatră vom avea grijă să
păstrăm un rost de aproximativ
1,5 cm. După ridicarea zidului
avem grijă să scoatem placa de
polistiren. Executăm finisajul
rosturilor, o descrie completă
găsim la poziţia 13-14. Dacă nu v-
am spus, vă repet, lucraţi îngrijit şi
curat, urmaţi detaliile de finisaj
descrise.
22) În continuare confecţionăm din
lemn un suport pe care vom
sprijini poliţa de deasupra
focarului. Spuneam mai sus că
lăsăm un rând nezidit la pereţi
stânga/dreapta. Acum îi vom zidi
şi pe aceştia, la partea din faţă a
pereţilor vom folosi pietre de
lăţimea zidului şi pe cât posibil să
fie plate, pe acestea vom aşeza un
fier beton striat de fi 20. Aşezare
pietrei se va face cu 2 cm spre
exterior-faţă. După prima piatră 6
aşezată vom continua zidind, însă
pietre mai subţiri. Observaţi în
poză modul de aşezare a pietrelor.

23) Următoarea etapă este


confecţionarea pieselor necesare
construcţiei poliţei de deasupra
focarului. În acest sens vom tăia
cărămizi de şamotă pe lăţime în
diagonală. Vom măsura în aşa fel
încât dintr-o cărămidă să ne iasă 2
piese identice. Vom alege cărămizi
fără defecte vizibile. Puteţi tăia
cărămizile şi cu polizorul unghiular
în care se montează un disc
segmentat.
Sfat:
Operaţiile de tăiere executaţi-le în
aer liber cu folosirea
echipamentului de protecţie
necesar acestei etape.

24) Aşezăm piesele una lângă alta


ca în imagine. Trasăm cu un creion
2 linii paralele la o distanţă de 3
cm una faţă de cealaltă. Prima
linie va fi la o distanţă de 5 cm
faţă de marginea cărămizi. Cu un
polizor unghiular în care montăm
un disc segmentat tăiem pe o
adâncime de 3 cm.

25) Cu partea cioplitoare a


ciocanului de piatră lovim uşor
cărămidă între cele 2 şanţuri
tăiate, vor rezulta piesele din
imagine.
Spuneam că pietrele au fost culese
din albia unui pârâu, am ales
aceste pietre pentru ai conferii
şemineului un aspect rustic şi
pentru faptul că pietrele au
marginile rotunjite natural. Un alt
aspect este coloritul lor, de-a
lungul timpului pietrele au stat în
apă iar stratul vegetal s-a
impregnat în piatră pigmentând
natural pietrele cu tente verzui.

7
26) Începem construcţia poliţei de
deasupra focarului. Am aşezat un
rest de placă de rigips ca şi
distanţier. Cărămizile poliţei nu
trebuie să atingă focarul. Pentru a
păstra aceiaşi distanţă între rosturi
puteţi folosi distanţiere sau puteţi
trasa cu un creion pe lemnul
suport poziţiile cărămizilor. Pentru
fixarea provizorie a cărămizilor
vom folosi pene de lemn. Folosim
nivela cu bulă pentru a verifica că
zidim poliţa în plan orizontal.
27) După construcţia poliţei
trecem la finisarea ei. Folosim un
burete şi apă. Înmuiaţi buretele în
apă şi ştergeţi surplusul de adeziv
de pe cărămizi, nu apăsaţi la
ştergerea rosturilor, doar le
uniformizăm. Penele de lemn le
scoatem după întărirea definitivă a
mortarului. Reluăm construcţia
pereţilor laterali, stânga/dreapta.
Pe partea interioară la ultimul rând
folosim cărămidă ceramică
ajustată prin tăiere, pe care o
zidim. Aplicăm un strat subţire
(0,5 mm) de adeziv pe tot
perimetrul compus din pereţi
laterali şi poliţa superioară şi
nivelam.

28) Următoarea operaţie ne va


folosi la coş. Trasăm pe perete cu
un creion liniile hotei. Vom tăia un
pătrat în perete pe unde vom
scoate coşul de fum. Acoperiţi
construcţia pentru a nu cădea
mizerie înăuntru.

29) Izolăm tavanul hotei cu placă


termoizolantă şi ignifugă.
Prinderea se va face cu şuruburi
rapide dispuse la o distanţă de 15
cm între ele. Gaura din tavan este
destinată transferului de aer cald
către mansardă. Trecem la
realizarea găuri din perete.

30) Până sosesc materiale


comandate vom trece la finisarea
locului destinat depozitării
lemnelor. În acest sens vom placa
interiorul cu piatră.

8
31) Pentru placarea arcadei de sub
focar confecţionăm dintr-o placă
de polistiren o arcadă suport.
Bucăţile de piatră pe care le vom
folosi la placare se vor sprijini pe
acest suport. După placare, finisaţi
conform descrierii de la poziţiile 13-
14.

32) Spuneam la poziţia 6 că tăiem


cărămizile de şamotă la 8 cm,
resturile rămase nu se vor arunca,
le vom folosi pentru a pava partea
de sub focar. Întindem un pat de
adeziv şi aşezăm piesele pe el la
distanţe egale. Pentru păstrarea
distanţelor dintre rosturi puteţi
utiliza distanţiere. După întărirea
adezivului umplem rosturile cu
mortar, aşteptăm până se
întăreşte un pic şi finisăm ştergând
mortarul de pe cărămidă cu un
burete înmuiat în apă.

33) Terminăm de dat gaura


destinată coşului. Gaură în partea
de jos şi în partea de sus s-a dat
sub un unghi de 45 de grade,
aplecat spre interior. Aplicăm placa
termorezistentă şi ignifugă, plăcile
le vom tăia mai lungi faţă de
perete, aproximativ 3-4 cm.

34) Urmează să facem podul


şemineului, pentru acesta vom
crea un cadru din profile metalice
de racordare UW 50, prinderea de
perete se va face cu elemente de
prindere universale (dibluri), la
distanţe de 30-40 cm unele de
altele. În interiorul cadrului creăm
o altă structură din profile
montanţi CW 50, acestea trebuiesc
introduse cel puţin 2 cm în
profilele de racordare. Fixarea
între cele 2 profile se realizează cu
şuruburi autoforante.
35) Din motive de izolare fonică
vom avea grijă ca profilele de
racordare să fie cât mai strâns
prinse de elementele de
construcţie, de asemenea, fixarea
unui profil de altul trebuie să fie
fermă având grijă ca între profile
UW-CW să lăsăm un luft de 5 mm
pentru dilataţie. După fixarea
cadrului, aplicăm pe plăcile
termorezistente un strat de chit
termorezistent de 0,3-0,5 mm prin
şpăcluire. La tunel de dirijare a
aerului cald către mansardă vom
9 realiza acelaşi tip de izolaţie.
36) Fără a mai izola cadrul, trecem
la placarea lui cu placa de rigips
termorezistentă. Fixare se va face
cu şuruburi rapide la o distanţă de
10-15 cm unul faţă de celălalt,
acest lucru nu va permite plăci de
rigips să scoată zgomote neplăcute
în momentul în care interiorul
podului se vă încălzii. În tunelul de
dirijare a aerul cald s-a
confecţionat şi montat o clapetă de
închidere a tunelului în cazul în
care nu dorim să încălzim şi
mansardă.
37) După placarea lateralelor cu
plăci de rigips termorezistente,
începem zidirea cu cărămidă
ceramică a peretelui care va
reprezenta spatele şemineului.
Avem grijă să păstrăm un spaţiu
între peretele casei şi peretele
şemineului de 1,5 cm. Mai zidim
un rând de cărămidă pe tot
perimetrul construcţiei, aplicat
peste poliţa de deasupra focarului
şi respectiv stânga/dreapta.

Detaliu. Detaliu.

38) Continuăm zidirea peretelui


până sus.

39) Coşul de fum. Pentru coşul de


fum s-a confecţionat un racord din
tablă de inox de 0,4 mm. Se putea
folosi şi un racord flexibil, dar
durata de viaţă a racordului flexibil
este mai mică. Am fixat coşul pe
focar şi l-am trecut prin perete.
Golul rămas de jur împrejurul lui la
ieşirea prin perete l-am umplut cu
vată de sticlă.

40) Peste vata de sticlă tencuim cu


praf de şamotă. Tencuim cu
mortar şi partea din faţă, deasupra
poliţei.

10
41) Montăm placă de rigips pe faţa
hotei, aşezăm şi fixăm poliţa de
lemn, o acoperim cu bandă
adezivă de hârtie pentru a proteja
în momentul aplicării tencuieli
decorative. Pe colţuri şi la
îmbinarea hotei cu tavanul aplicăm
banda de fibră de sticlă prin
gletuire. Decupăm în partea din
faţă şi lateral dreapta locaşurile în
care vom monta grilele de
ventilaţie. Fixăm cadrele metalice
ale grilelor şi tencuim hota.
42) Următoarea etapă înainte de
finisajul final este realizarea
băncuţelor. Turnăm un strat de 2
cm de beton pe care îl nivelăm,
avem grijă ca acesta să fie în plan
orizontal. La finisarea pietrelor
vom folosi acid clorhidric în
concentraţie de 30%, aplicăm cu o
pensulă acidul şi aşteptăm 10-15
minute ca acesta să dizolve
resturile de adeziv de pe pietre.
După ce acidul îşi face efectul
spălăm pietrele cu apă pentru
îndepărtarea acidului şi resturile
dizolvate de acesta. Montaţi grilele
de ventilaţie pe poziţie. Aprinderea
focului se poate face după 2-3 zile.

Construcţia şemineului a luat


sfârşit !

Vă aştept cu drag să ciocnim o


cană de vin fiert la gura focului.

Sfaturi:

● Nu efectuaţi lucrarea cu scule defecte sau improvizate.


● Nu grăbiţi/întârziaţi procesele detaliate aici.
● La terminarea zilei de lucru ştergeţi/spălaţi toate sculele.
● Păstraţi curăţenia la locul de muncă.
● Pericolul focului.

Contact
Nicolae Helerea

Reproducerea partiala sau totala a documentului prezent se poate face numai cu acordul de principiu al Dl Helerea
Nicolae. Informatiile prezentate sunt cu titlu informativ. Nu ne asumam nici un fel de responsabilitate pentru orice
probleme aparute din utilizarea acestui ghid.

Designed by: Daniel Morlova

11

S-ar putea să vă placă și