De ce si cum iertam?

Michael E. McCullough “Beyond revenge – The

evolution of forgiveness instinct”
Din perspectiva psihologiei evolutioniste:

•  Mintea: mozaic de structuri mentale specifice (structuri

cognitive), rezultate in mare parte in urma procesului de
selectie naturala (diversitate si adaptare), menit sa
permita stramosilor nostri sa se adapteze mediului de
vanatoare-recolta in care s-a dezvoltat specia umana.

•  mediul adaptabilitatii evolutioniste (environment of

evolutionary adaptedness; EEA): compozit statistic al
trasaturilor relevante dpdv adaptativ ale mediului
ancestral experimentat de catre stramosii nostri.
 Fitness
-o masura a gradului in
care genele unui individ
ajung la generatia
urmatoare (numarul de
descendenti produsi de
un individ, care
supravietuiesc pana la
varsta reproducerii)

Fitness = potential biologic adaptativ (Hamilton, 1964)

- fitness direct

-  fitness indirect

-  fitness inclusiv

W.D. Hamilton - biolog evolutionist britanic

“Forgiveness enables organisms to promote
their own inclusive fitness by avoiding a self-
defecting tendency to over-harshly punish
their genetic relatives, and it enables them to
forge ahead with their bumbling efforts to
cooperate with each others, despite the
mistakes that they and their cooperation
partners will inevitably make”.

McCoullogh, 2007
De ce se iarta?

Cercetari din biologia teoretica:

- iertarea ar fi putut evolua pentru a ajuta organismele sa isi

imbunatateasca fitnessul prin promovarea fitnessului
rudelor lor si prin cooperarea cu indivizi neinruditi.

S-a intamplat oare asa? Putem vorbi de structuri cognitive

adaptative in cazul iertarii?

- nu putem sa ne intoarcem in timp, dar putem sa privim

acum cand, unde, cum si de ce oamenii si alte organisme
sociale iarta.
In ultimii 30 de ani – cercetarile etologice si antropologice –
descoperiri revolutionare la nivel de intelegere a
agresivitatii, conflictului si mecanismelor pacii.

- cand animalele care traiesc in grupuri experimenteaza

conflicte agresive intre rude si/sau parteneri sociali, cele
mai multe dintre aceste conflicte se termina cu reconciliere
(impacare).

Reconcilierea si iertarea nu sunt identice conceptual, dar au

probabil aceleasi radacini evolutioniste.
Reconciliere si iertare

Iertarea – in definirea conceptului – focus pe ideea ca atunci cand oamenii

iarta un agresor, ei se vor simti mai putin razbunatori si se vor intoarce la
motivatii pozitive, aspiratii pozitive – poate chiar iubire – fata de acesta.

Iertarea = “a private process of getting over your ill will and negative
emotions” si inlocuirea “negativelor” cu “pozitive” (aspiratii de bine in ceea
ce priveste agresorul si speranta unei relatii mai bune cu acesta).

Schimbarile motivationale si emotionale à comportament mai bun fata de

agresor.

Daca ierti pe cineva = la nivel minimal, nu mai cauti razbunare si doresti

binele acelei persoane (cel putin intr-un sens limitat).
Reconciliere si iertare

Reconcilierea – spre deosebire de iertare, este definita in

termeni comportamentali: “a friendly reunion between former
opponents”, prin care se presupune ca relatia se aduce la un
nivel normal de toleranta si cooperare.

Primatologii nu au acces la emotiile si motivatia cimpanzeilor,

deci focusul este pe ceea ce se vede, adica pe comportament.
Reconciliere si iertare

Iertarea = proces intern de trecere peste intentiile malefice fata de oponent,

un proces privat, cu potentiala incarcatura morala (good people are
supposed to be forgiving) – permite oamenilor sa devina “iertatori”

Reconcilierea = rezolvare prietenoasa a conflictului, care nu implica in

toate cazurile iertare (poti reconcilia fara sa ierti), dar daca exista iertare,
probabilitatea reconcilierii este mult mai mare (reconciliere autentica?).
Restaurarea unei relatii la un nivel normal de toleranta = efectul social
bazic al iertarii.
Este capacitatea de a ierta adaptativa?

Are impact asupra supravietuirii si fitnessului si a rezolvat probleme

adaptative?

Apare iertarea la animale? Greu de masurat...observatii ale

comportamentelor post-conflict à indicatori ai unui potential “forgiveness
instinct” (instinct al iertarii).

Kohler si De Waal – observarea “sarutului” post-conflict la cimpanzei, rata

crescuta de grooming, mangaiatul prietenos, imbratisatul etc. – aceste
comportamente prosociale – frecventa mai crescuta post-conflict decat
in perioade fara conflicte – sunt acestea raspunsuri tipice la conflict?
Este capacitatea de a ierta adaptativa?

Astazi – metode de masurare a reconcilierii – “Conciliatory

Tendency” (CT), cu valori intre 0 si 1.

CT = 0 à animalele dintr-un grup nu sunt mai prietenoase unele cu altele

in perioade post-conflict decat in perioade de pace;

CT = 1 à animalele din interiorul unui grup au manifestari prietenoase

doar dupa conflicte, niciodata in perioade de pace.

In general, scorurile CT in grupurile de primate depasesc rar 0.5

(animalele sunt prietenoase si in afara conflictelor).
Putem vorbi de o lege a atractiei intre conflicte si comportamente
prietenoase?

Obervarea societatilor de primate (cimpanzei, bonobo, gorile de munte,

maimute Rhesus) à “conflicts and aggression seem to make comabatants
more attractive to each other”.

Formele de reconciliere sunt variate: grooming, vocalizari prietenoase, sex

etc.

Nu doar primatele reconciliaza, ci si alte animale: hiene, delfini, oi, specii

de capre, pasari etc.
Tendinta de reconciliere la oameni

-  studii transculturale la copii (varsta 3-4 ani) – au un CT asemanator

cimpanzeilor de 0.40

-  copii cu varsta de 7-8 ani din Kalmyc (grup minoritar din Rusia,
descendenti din mongoli – practica o forma de Budism) au un CT = 0.7
à reconciliatori activi.

Strategiile de reconciliere ale copiilor (asemanatoare cu ale adultilor):

scuze, invitatii la joc, impartit de jucarii, imbratisat, tinut de mana etc.

Exista diferente culturale la nivel de strategie care primeaza, dar

nesemnificative (ex. copiii japonezi – scuze exprimate verbal; copiii
suedezi – invita la joaca).
Reconcilierea si iertarea: Human Universals?

Daly si Wilson – date etnografice din 60 de culturi – tendinta de razbunare

(blood revenge) regasita in 95% din culturi.

Din aceeasi baza de date – exista dovezi ale strategiilor de iertare si

reconciliere in 57 din 60 de culturi (93%), in contexte diferite: relatia de cuplu,
relatie parinte-copii, relatii sociale intre adulti, relatii intergrupale, relatii de
munca etc.

In patru culturi, antropologii nu au descris aceste fenomene – toate patru sunt

culturi asemanatoare societatilor de vanatoare-recolta din EEA-ul pleistocenic
(tribul Bororo din Brazilia, indienii Pawnee si Klamath din America de Nord,
societatea Chukchee din zona arctica).

D. S. Wilson – “It is actually difficult to find descriptions of forgiveness in hunter-

gatherer societies, not because forgiveness is absent but because it happens so
naturally that it often goes unnoticed”.

Unele culturi au gesturi ritualice, sacrificii pentru a ierta, altele o fac printr-un
gest simplu de atingere cu mana sau cu privirea.
De ce iertarea si reconcilierea la animalele care traiesc in grupuri?

- biologii au introdus doua ipoteze explicative ale tendintei de iertare si

reconciliere la animalele de tip group-living.

1. Joan Silk – ipoteza “benign intent” – animalele reconciliaza pentru a

semnala ca s-au saturat de lupta si doresc sa se reintoarca la
toleranta sau relatii prosociale unele fata de altele. Functia reconcilierii
= de a informa inamicii ca pot sa renunte la atitudinea defensiva si sa
lase armele jos. Reconcilierea aduce in acest caz doua tipuri de
libertati: eliberarea fata de frica si libertatea de a trai in liniste cu cei
din jur.

2. Frans de Waal – ipoteza “valuable relationship” – animalele

reconciliaza pentru a repara relatii importante care au fost stricate prin
agresiune; actul de a fi dragut cu agresorul post-conflict poate repara
stricaciunea facuta prin agresiune. Astfel, anumite relatii de baza
pentru fitness pot fi salvate, conservate.
De ce iertarea si reconcilierea la animalele care traiesc in grupuri?

Cele 2 ipoteze nu sunt exclusive. Cea mai sustinuta dpdv evolutionist

este ipoteza relatiei pretioase:

1.  Ipoteza are sustinere din partea biologiei teoretice, care

postuleaza valoarea adaptativa a iertarii: organismele capabile sa
isi ierte rudele au avut avantaje la nivel de fitness inclusiv in
comparatie cu organismele care au atacat/eliminat indivizii inruditi
in timpul conflictelor.

- tot astfel de avantaje au avut probabil si organismele capabile sa

ierte partenerii de cooperare.

- modelarile computerizate/simulari indica faptul ca SN poate

promova achizitia de procese comportamentale care permit
iertarea, astfel incat iertatorii pot avea beneficii din relatiile
familiale si parteneriatele sociale.
De ce iertarea si reconcilierea la animalele care traiesc in grupuri?

2. A doua linie de evidenta: cele mai reconciliatoare animale sunt cele cu

organizare sociala complexa de tip grup.

Primatele (exceptand orangutanii), hienele, delfinii sunt interdependente

intragrupal – nu pot supravietui fara grup (grupul = set de raspunsuri
adaptative la presiunile de selectie in EEA).

Animalele cu organizare de tip grup se asista unul pe altul in gasirea hranei, a

adaposturilor, cresterea puilor, alerta in fata pericolului etc.
De ce iertarea si reconcilierea la animalele care traiesc in
grupuri?

Pisicile domestice sunt o exceptie. Adultii nu depind unul de

altul pentru a supravietui. Pisicile nu au comportament
reconciliator dupa conflicte.
De ce iertarea si reconcilierea la animalele care traiesc in grupuri?

Ideea ca la anumite specii, reconcilierea apare ca o adaptare la viata in grup

este sustinuta si de analiza trans-specifica (similara cu comparatia intre
culturi diferite):

- cu cat indicele de coeziune sociala este mai mare in interiorul unei specii
(coeziunea poate fi mai mare la speciile la care indivizii au avut nevoie
unii de altii pt a se apara in fata pericolelor), cu atat tendinta de
reconciliere este mai mare.
De ce iertarea si reconcilierea la animalele care traiesc in grupuri?

3. A treia linie de evidenta – ipoteza relatiei pretioase prezice ca

reconcilierea va fi mai frecventa intre rude si/sau aliati apropiati decat
intre indivizi neinruditi si/sau nealiati.

De Waal – studiul cimpanzeilor in captivitate – 60% din comportamentele

de reconciliere aveau loc intre “close friends” (prietenia intre cimpanzei
se poate masura pe baza indicelui de asociere spatiala).

De asemenea – in conditii de captivitate, se poate manipula “valoarea

unei relatii” – daca indivizii sunt antrenati sa obtina hrana doar prin
cooperare, valoarea CT creste semnificativ. Cand animalele sunt puse
sa aleaga intre (1) a reconcilia cu un partener “pretios” cu care a avut
un conflict si (2) a nu reconcilia si a ramane fara hrana, animalele aleg
semnificativ mai mult varianta 1.
Anxious to forgive?

-  la animale – situatii post-conflict - exista predictori comportamentali ai iertarii –

comportamente de tip anxios (self-directed behaviors – scarpinat excesiv,
scuturat, cascat stereotip etc.).

Studiile primatologilor – in conditii de post-conflict, cu cat relatia dintre combatanti

este mai pretioasa, cu atat intensitatea comportamentelor de tip anxios este
mai mare.

Dupa ce are loc reconcilierea, frecventa si intensitatea comportamentelor

anxioase se reduce dramatic (sustinere a ipotezei “benign intent”).
Anxious to forgive?

Se intampla la fel si la oameni? Putem sa ne bazam decizia de a ierta pe

rationalitate si principii morale, dar acest lucru nu exclude si rezolvarea
comportamentului de tip anxios.

Exercitii in conditii de laborator – imagerie mentala – imaginati-va ca aveti ocazia

sa va razbunati pe o persoana din trecut à creste semnificativ nivelul de
anxietate de stare si nivel crescut al hormonilor de stres din saliva.

Agresivitatea si conflictele duc la stres si anxietate à motivatie intrinseca de a

ierta si a reconcilia.

Cand persoana care te-a ranit este un prieten/ruda à persoanele incapabile sa

ierte indivizii apropiati vor continua sa simta anxietate de cate ori se gandesc/
intalnesc cu persoana respectiva.

Spre deosebire de animale, la oameni, anxietatea se reduce si daca iertarea se

face fara ca ofensatorul sa afle acest lucru. Faptul ca aflam ca am fost iertati à
reducere a anxietatii de stare legata de conflictul specific.
Motivatia de a te simti mai putin anxios si stresat = cauze
proxime ale iertarii

Mentinerea unui set stabil de parteneri sociali/prieteni prin

iertare = cauze ultime ale iertarii.

Animalele care traiesc in grup investesc mult in relatiile post-

conflict, eliminand in mod activ efectele negative ale
conflictelor. Reconcilierea si iertarea nu sunt fenomene
pasive. Reconciliatorii in lumea animala sunt onesti unii cu
altii, la fel de onesti cum au fost in timpul conflictelor.

Observatii la copii si transculturale – specia umana are toate

dotarile unui instict al iertarii.
Instinctul iertarii – aplicabil in special asupra relatiilor pretioase.

Un comportament/trasatura este mentinut in evolutie, cand beneficiile sunt

mai mici decat costurile (asupra fitnessului). Cand iertarea presupune
costuri mai mari decat potentialele beneficii (ex. iertarea unui inamic care
ramane inca periculos) à vor fi favorizate alternative ale iertarii, de ex.
razbunarea.

Razbunarea si iertarea sunt numite “adaptari conditionale” – sunt sensibile la

variatiile contextuale. Daca suntem motivati sa iertam sau sa ne
razbunam depinde de cine si cum ne raneste. Structurile noastre
cognitive vor realiza algoritmul decizional.
Putem sa iertam mai mult? Nu trebuie neaparat sa ne schimbam noi, ci sa
schimbam lumea din jurul nostru.

Exemplu cu un caine care a adoptat puii de leu/tigru – daca oamenii pot

planifica conditii de mediu in care instinctul matern al unui caine poate
fi indreptat spre puii unei alte specii, de ce nu putem sa facem acest
lucru cu noi insine?

Societatea ar putea fi schimbata in asa fel incat oamenii sa fie motivati

sa ierte chiar si in conditii cand seturile lor de rezolvare de probleme
sociale ii indreapta spre solutii mai dure (tip razbunare, crima)?
“Even though our basic behavioral inclinations are shaped by
natural selection, we humans aren’t slaves to our
instincts....Because our large brains enable us to reflect
on our own condition, to view things from the perspectives
of other people, to reason about the causes of our
behavior and the behavior of others, to exert control
over our appetites and emotions in the service of higher
ideals...there is every reason to believe that we can
construct social institutions that will encourage
forgiveness rather than revenge”.