Interdependenţa între formele educaţiei

Cele trei forme ale educaţiei (formală, nonformală şi informală) se sprijină şi se

condiţionează reciproc. Educarea copiilor nu este o sarcină exclusivă a şcolii, ci
dezvoltarea personalităţii copilului este un obiectiv, la realizarea căruia contribuie
întregul sistem social prin intermediul mai multor factori implicaţi. Cu toate că se
deosebesc, cele trei forme ale educaţiei se întrepătrund şi se află într-un raport de
complementaritate, astfel încât individul să facă faţă cerinţelor şi exigenţelor tot mai
complexe impuse de societatea contemporană. Dacă educaţia formală şi nonformală
asigură însuşirea cunoştiinţelor ştiinţifice, a valorilor culturii naţionale şi universale,
formarea capacitaţilor intelectuale, formarea deprinderilor şi abilităţilor practice, educaţia
informală este cea care oferă contextul în care pot fi aplicate, cuprinzând totodată, un
câmp mai larg şi mai complex. Fiecare dintre aceste forme constituie un proces vital în
formarea şi dezvoltarea personalităţii individului, dar care îl pregăteşte pe acesta pentru
diferitele etape ale traseului vieţii.
Pentru o înţelegere mai bună a relaţiei coexistente între formele educaţiei o să ofer un
exemplu care să susţină cele spuse mai sus: programa şcolară a disciplinei „Religie-
Cultul Ortodox” vizează formarea elevilor în spiritul valorilor moral-creştine care să stea
la baza concepţiei asupra relaţiei Dumnezeu-om , om-semeni şi la baza atitudinilor faţă
de propria persoană (educaţie formală).Educaţia nonformală este evidenţiată prin faptul
că elevul merge împreună cu colegii la Biserică pentru “Sfânta Taină a Spovedaniei”.
Educaţia informală sprijină şi potenţiază reciproc celelalte două forme, astfel că părinţii
sunt cei care îl învaţă pe copil, încă de la cea mai fragedă vârstă diverse rugăciuni, dar
şi comportamentul potrivit prin care îşi arată credinţa, nădejdea şi dragostea faţă de
Dumnezeu şi faţă de semenii lui.