Agresivitatea de tip bullying și posibilele implicații ale acesteia

în Stresul Posttraumatic

Irene Ionescu- psiholog și profesor pentru învățământul primar

Bullyingul este un fenomen complex și eterogen care afectează direct sute de oameni
în fiecare an. Importanța fenomenului a condus la realizarea a mai multe cercetări în ultimele
două decade, astfel fiind realizate sute dacă nu chiar mii de lucrări pe acest subiect.

În mare parte acest articol are la bază definiția oferită de Olweus în 1993, aceasta
fiind un important punct de plecare, studiile doctorului Olweus fiind printre primele care au
abordat această fenomenologie. Prin acest articol îmi propun definirea actualizată a
fenomenului bazată pe unificarea teoriei eco-evoluționistă, conform căreia, bullyingul este o
acțiune cu scop agresiv care vătămează alt individ în baza unei diferențe de puteri. Totodată
doresc să subliniez că agresivitatea de tip bullying este cunoscută ca fiind un factor stresor
traumatic atât în cadrul școlar cât și în câmpul muncii. Se afirmă că unele probleme de
sănătate fizică și mentală ale persoanelor vizate de agresivitatea de tip bullying sunt
asemănătoare simptomatologiei Stresului Posttraumatic (PTSD), cu toate acestea, este încă
neclar dacă agresivitatea de tip bullying poate fi considerată un precursor al acestuia.

Bullyingul a fost pentru prima data definit de Dan Olweus în lucrarea deja socotită
piatră de căpătâi ,,Bullyingul în școală’’, definiția dată de acesta fiind citată de peste 4900 ori.
Olweus definește bullyingul astfel: ,, un elev este bullied sau victimizat atunci când acesta este
expus în mod repetat în timp acțiunilor negative din partea unuia sau mai multor elevi.’’

O acțiune negativă presupune situația în care cineva provoacă în mod intenționat

răniri sau disconfort unei persoane, acțiunile negative pot presupune fie contact fizic,
agresiune verbală, dar și mimică și/sau gestică menite să provoace disconfort cuiva. Ca să
putem utiliza termenul bullying este necesară observarea unei diferențe de putere (relație de
putere asimetrică), respectiv, elevul expus acțiunilor negative are dificultăți în a se apăra și
este cumva neajutorat în fața celui care îl hărțuiește. Așadar fenomenul bullying se referă la
comportamentul agresiv intenționat, care este repetat în timp în cadrul unei relații asimetrice
de putere. Această definiție a furnizat fundamentul construirii Chestionarul de Bullying și
Victimizare Olweus, ce a ajutat și ajută la măsurarea fenomenul în rândul sutelor de mii de
adolescenți de pretutindeni.

Ideea intenționalității și repetitivității naturii comportamentului reprezintă principalul

mijloc de diferențiere între agresivitate în general și agresivitate de tip bullying. Este foarte
ușor să le confundăm pe cele două însă important să nu o facem. Efectele agresiunii de tip
bullying au un impact mult mai profund la nivel psihologic tocmai prin întinderea în timp și
repetitivitatea agresiunii. Definiția lui Olweus statutează că bullyingul este o acțiune
intenționată, spre deosebire de rănirea accidentală unde putem încadra și agresivitatea
generală. Agresorul de tip bully utilizează adevărate strategii în acțiunile sale menite să-i
confere popularitate, putere și alte beneficii (Marsee et al. 2014).

Tocmai prin evidențierea acestei orientări către obținerea de beneficii agresorului

putem departaja clar agresiunea de agresiunea-bullying. Mai mulți cercetători au descris
bullyingul ca având caracteristici proactive sau instrumentale fiind neprovocat, premeditat și
orientat spre scopuri sau obținerea de avantaje.

1
 Reputația sau dominanța socială este printre cele mai frecvent vizate beneficii ale
bullyingului, îndeosebi când vine vorba de grupuri noi, în care nu a fost încă stabilită o
ierarhie. Acest tip de comportament este întâlnit frecvent și în grupuri în care ierarhia este
stabilită, angajarea în acțiuni de tip bullying, putând reprezenta un mod de a promova
solidaritatea și coeziunea grupului. La nivel individual reputația dobândită de agresori îi ajută
pe aceștia în pozitivizarea imagini de sine, a validării sau a dobândirii unui statut social
important. Pe lângă cele menționate anterior, agresorii pot dobândi și beneficii non-sociale, ce
au valoare contextuală cum ar fi: alimentele, obiectele și banii. Ca o paralelă cu teoria eco-
evoluționistă, în contextele ce presupun lipsuri alimentare, bullyingul este folosit ca un
mijloc de obținere a alimentelor în vederea asigurării supraviețuirii agresorului. Din fericire
acest gen de comportament este rar întâlnit în majoritatea societăților dar frecvent în rândul
populațiilor țărilor subdezvoltate, neputând astfel afirma că acțiunile agresive de tip bullying
pentru obținerea resurselor nu continua să existe în societatea modernă. Un exemplu mai
elocvent, poate, este acela al disputei dintre frați pe jucării, dispozitive electronice, privilegii,
și altele.

Nu putem ignora scopul biologic ce poate stă la temelia unui comportament de tip
bullying. Dacă bullyingul oferă un avantaj evoluționar, atunci acesta poate fi asociat
avantajelor reproductive, agresorul dobândind un statut de personaj alfa, beneficiind de o
deschidere către mai mulți posibili parteneri, prin prisma imaginii sociale construite în grupul
proxim.

Afirmam mai sus că violența de tip bullying este mai degrabă proactivă decât reactivă,
fără însă a adresa diferențele dintre bullying și agresiunea proactivă. Determinant este rolul
diferenței de putere regăsită în relația agresor-victimă, ca factor decisiv în diferențierea
agresiunii clasice de cea de tip bullying.

Poate că unul dintre cele mai dramatice efecte ale agresivității de tip bullying este
acela că odată demarat procesul acesta nu-și diminuează din intensitate, căpătând valențe din
ce în ce mai ample, importantă fiind în această situație evaluarea frecvenței agresiunilor dar și
intensitatea lor.

În cercetarea efectelor psihologice ale bullyingului, atât printre adulți cât și printre
copii, expunerea pe termen lung la comportamente abuzive, ostile, a fost asociată cu spectrul
larg de efecte negative asupra sănătății, incluzând aici atât efecte psihologice cât și somatice.
Au fost raportate asocieri între bullying și simptome de anxietate, depresie, insomnie,
iritabilitate, lipsa abilității de concentrare, agitație, iar la nivel somatic oboseală, turburări
gastro-intestinale, dureri articulare și musculare (Nielsen & Einarsen, 2012). Puse laolaltă
aceste probleme de sănătate se aseamănă simptomatologiei care caracterizează Stresul
Posttraumatic, așadar putem concluziona că expunerea la agresiune de tip bullying ar putea
conduce la instalarea acestuia (Tehrani, 2004). Cu toate astea este intens dezbătut dacă
diagnosticul de PTSD poate fi aplicat unor consecințe asupra sănătății emergente dintr-o
agresiune fizică cum este bullyingul, rămânând neclară ipoteza potrivit căreia acesta poate fi
privit ca fiind o cauză a simptomatologiei acestuia.

Stresul Posttraumatic reprezintă o tulburare ce constă într-o constelație de trei areale

simptomatice (retrăirea persistentă a evenimentului, evitarea stimulilor asociați traumei și
încordarea/starea de agitație persistentă), rezultante ale expunerii la un eveniment traumatic
(APA, 2000). Când a fost pentru prima dată formulat în 1980, diagnosticul de Stress
Posttraumatic nu a fost privit ca relevant pentru copii și adolescenți, cu toate acestea, această
perspectivă a fost ulterior introdusă în următoarele versiuni ale DSM-ului.
 Simptomele Stresului Posttraumatic la copii și adolescenți sunt aproape izomorfe cu
cele ale adultului, cu toate acestea, ele păstrează specificitatea vârstei. Cu toate că expunerea
la agresivitatea de tip bullying, constituie o expunere sistematică la o serie de evenimente
negative pe decursul unei perioade lungi de timp, față de un eveniment traumatizant se afirmă
că stresul resimțit de victime este echivalent stresului asociat evenimentelor traumatice
intense (Tehrani, 2004).

Este cunoscut faptul că agresivitatea verbală poate avea un impact psihologic negativ
mult mai amplu, față de cea fizică. Într-o cercetare privind simptomele posttraumatice ale
cadrelor medicale s-a descoperit că respondenții au cotat agresivitatea verbală ca având mai
mare impact asupra simptomelor posttraumatice decât cea fizică (Walsh & Clarke, 2003).

Principalul impediment în stabilirea clară am unei legături dintre fenomenul bullying

și Stresul Posttraumatic este unul de natură metodologică - pentru a putea evalua dacă
acțiunile de tip bullying în școală sau la muncă pot conduce la instalarea simptomatologiei
este nevoie de studii longitudinale cu loturi fundamental reprezentative. Nivelul agresiunii
trebuie analizat cu ajutorul unor instrumente valide precum și corelarea unor factori cum ar fi
personalitatea, psiho-patologia timpurie, dispoziție ereditară, factori stresori precum și
susținerea socială de care beneficiază subiecții.

Bibliografie:

1. American Psychiatric Association, (2000). Diagnostic and statistical manual of mental

disorders IV TR Washington, DC

2. Olweus, D.. (1993). Bullying at schools: What we know and what we can do. Blackwell,
Oxford

3. Nielsen, M.B. & Einarsen, S.. (2012). Outcomes of workplace bullying: A meta-analytic
review. Work and Stress, 26 (4), pp. 309–332

4. Tehrani, N.. (2004). Bullying: A source of chronic post traumatic stress. British Journal of
Guidance and Counselling, 32, pp. 358–366

5. Walsh, B.R. & Clarke, E. (2003). Post-trauma symptoms in health workers following
physical and verbal aggression. Work and Stress, 17 (2) pp. 170–181

6. Marsee, M.A. et al. (2014). Profiles of the forms and functions of self-reported aggression
in three adolescent samples. Development and psychopathology