Trecut și prezent – liant între educația formală și nonformală

Fiecare copil și fiecare ființă umană învaţă în cele mai diferite contexte - la şcoală, acasă,
în grupul de prieteni, prin joc, la locul de muncă, prin interacţiunea cu ceilalţi. Altfel spus, putem
învăța în orice context, în orice situație, în orice moment. De aceea, asupra personalităţii
copilului acţionează variate categorii de influenţe şi acţiuni, fiecare având forţă de modelare, însă
cu efecte diferite.
Învăţământul, ca sistem şi proces, este interesat de cunoaşterea şi chiar dirijarea,
organizarea în sens pozitiv a acestora, după gradul de manifestare şi relaţionare. Contribuţia
educaţiei, prin toate formele ei- formală, informală si nonformală -la dezvoltarea personlităţii
individuale este unanim recunoscută. Este evident faptul că în aceste condiţii, pe fondul unei
evoluţii rapide a societăţii şi implicit a educaţiei şi a cunoaşterii, multe dintre cunoştinţele şi
practicile valabile ieri, astăzi trebuie completate, îmbunătăţite, iar mâine vor fi depăşite,
învechite. Nevoia de reactualizare, de redefinire a rolului educaţiei şi de pliere a acesteia pe
cerinţele şi provocările prezentului, se fac tot mai simţite.În acest context un loc aparte il deține
gândirea critică, care nu este o materie de studiu , ci un produs , este un nivel la care ajungem în
momentul în care actionăm din obişnuinţă ca modalitate firească de interacţiune cu ideile şi
informaţiile pe care le descoperim.
În prezent se constată o tendinţǎ de apropiere între educaţia formalǎ şi cea nonformalǎ:
prima tinde sǎ devinǎ tot mai flexibilǎ, mai adaptatǎ nevoilor şi motivaţiilor specifice acestora, în
vreme ce a doua se organizeazǎ din ce în ce mai riguros, urmǎreşte o cât mai explicatǎ
recunoaştere publicǎ, foloseşte metode probate şi recunoscute de specialişti. Având în vedere
acest aspect, ideea de a îngloba metode şi activităţi nonformale în educaţia formală este
binevenită şi, în acelaşi timp, este cel mai eficient mod de asigurare a unui mediu propice
exersării şi cultivării diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi ale elevilor.
Astfel, pe lângă competenţele şi aptitudinile dezvoltate elevilor în cadrul învăţării
formale, intervin competenţele complementare ca relațiile interpersonale, capacitatea de lucru în
echipă, încrederea în sine, disciplina, responsabilitatea, capacităţi de planificare, coordonare şi
organizare/competenţe de gestionare a proiectelor, capacitatea de a rezolva probleme practice ce
țin de educația nonformală. Întrucât aceste competenţe au relevanţă crescută în dezvoltarea
personală a individului, ele contribuie deopotrivă și la integrarea activă a individului în societate
şi pe piața muncii.
Educaţia nonformală însoţeşte cu succes formarea educaţională. Dezideratele educației
nonformale sunt în strânsă legătură cu realizarea următoarelor finalități: să lărgească și să
completeze orizontul de cultură,imbogățind cunoștințele din anumite domenii,să creeze condiții
pentru „desăvârșirea profesională sau inițierea într-o nouă activitate”,să sprijine alfabetizarea
grupurilor sociale defavorizate,să contribuie la receerea și la destinderea participTradiâanților
precum și la petrecerea organizată a timpului liber, să asigure cadrul de exersare și de cultivare a
diferitelor înclinații,aptitudini și capacități,de manifestare a talentelor. Raportul dintre educația
nonformală și cea formală este unul de complementaritate atât sub aspectul conținutului,cât și în
ceea ce privește formele și modalitățile de realizare.
Pentru a deveni cu adevărat o dimensiune permanentă a existenţei umane, educaţia
trebuie să aibă un caracter global, conjugând armonios şi eficient dimensiunile tradiţionale ale
educaţiei cu ,,noile educaţii” şi educaţia formală cu cea nonformală.. Așa cum afirma Comenius-
“Școlile trebuie să-și deschidă porțile spre lumea largă.”
Evoluţia spre ,,learning society” înseamnă depăşirea cadrului strict al transmiterii
didactice şi trecerea la o educaţie permanentă flexibilă, integratoare de variate niveluri şi forme,
inovativă şi eficientă.

Bibliografie:
 Văideanu, G, 1998, Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Politică, Bucureşti.
 Cernea, Maria, 2000, Contribuţia activităţilor extracurriculare la optimizarea procesului
de învăţământ, Editura Discipol, Bucureşti.