Universitatea ’’ Dunarea de Jos’’, Galati

Facultatea de Educatie Fizica si Sport

PIPP,Anul I, 2022

Proiect
Elevul-
obiect si subiect al educatiei

Coordonator Conferentiar Doctor-

Caciuc Viorica

Student
Doca (Gaiu) Marlena
 Elevul- obiect si subiect al educatiei
Invatamantul ultimilor ani promoveaza si urmareste un model de educatie ce pune
accentul pe dimensiunea de stare de bine, psihologica a elevului. Viziunea de la care am
pornit este încrederea că fiecare copil poate si trebuie să fie susţinut in procesul de invatare si
dezvoltare. Credem ca fiecare elev se poate dezvolta adecvat, daca este vazut ca o persoana
autonoma, daca beneficiaza de un context favorabil dezvoltarii unor relaţii de calitate cu
profesorii si colegii, este tratat echitabil, daca toate elementele mediului scolar îi potenteaza
cresterea. Mai mult , acesta nu este privit doar ca obiect ci dimensiunea se largeste , elevul
devenind si subiect al educatiei in functie de coeficientul de angajare si activism la propria sa
formare.

1.Educatia
1.1.Definitii ale educatiei din mai multe directii.
-Platon definea educatia ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile
native pentru virtute, ale acelora care dispun de ele.’’
Jan Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera ca la nastere, natura inzestreaza
copilul numai cu „semintele stiintei, ale moralității si religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om
numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor
„seminte”, si implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât
daca este educat”.
-In cartea Pedagogie , scrisa de Constantin Cucos, educatia este privita ca acțiune întreprinsă (pe
lângă cineva) în susținerea unei cauze, o intervenție în scopul obținerii unui anumit
rezultat. ,,Educatia, se stie, este un demers prin excelenta teologic, orientat spre atingerea unui scop,
ceea ce presupune stabilirea dinainte a unor etape pentru a ajunge la acele zari dezirabile vizate de
unii sau de altii (educati, educatori, parinti, societate etc.)’’ p.20.
-,,Ansamblu de actiuni si influente ce se exercita asupra omului cu un scop precis, in mod constient,
organizat si sistematic in vederea formarii si dezvoltarii lui.:(Pedagogie,I.Radu, p. 11, 1979).
- ,,Educatia este actiunea de disciplinare, cultivare,civilizare si moralizare a omului, iar scopul
educatiei este de a dezvolta in individ toata perfectiunea de care este susceptibil „(Pedagogie, de
I.Radu, p. 11, 1979, apud.Kant,1992,p.17).
-Educatia- reprezinta transformarea (in sens pozitiv) a fiintei umane, modelarea structurii si
componentelor native si dobandite ale individului, conform unui ideal educational. Astfel spus, un
proces de inzestrare a fiintei umane cu cunostinte, comportamente, atitudini, sentimente si capacitati
necesare integrarii ei in viata sociala. Educatia ca proces presupune plasarea educatului intr-o
pozitie de subiect activ ( care actioneaza si reactioneaza in acelasi timp ) si nu ca un simplu obiect
inert. ( suport de curs – Pedagogie si Educatie).
-,,Ne-am pus cu toţii întrebarea, la un moment dat, ce înseamnă de fapt educaţia. Este o ştiinţă, un
fapt sau doar o remarcă a unui comportament civilizat bazat pe însuşirea unor acţiuni împrumutate
de la cei în vârstă de către tineri? Ei bine, este foarte important să conştientizăm că educaţia stă la
baza tuturor proceselor care ne conduc către statutul de om civilizat, de fiinţă ce aparţine unei
comunităţi, dezvoltându-ne totodată şi latura spirituală.”( iTeach: Experienţe didactice- o revistă
pentru educaţie şi educatori -articol publicat in 2 ianuarie 2015, de Madalina Ene).
-Din punctul meu de vedere educatia este arta de a modela , influenta, innobila un individ, o
continua perfectionare prin aplicarea unor strategii si tactici cu scopul de a atinge idealul
educational. . Educatia este secretul succesului si pasaportul pentru viata.
1.2.Istoric
Se pare că, prima treaptă în pregătirea educaţională, aceea de însuşire a celor mai elementare
forme de învăţământ, adică scrisul, cititul, noţiuni matematice de bază, se desfăşurau în casa
părintească sub îndrumarea directă a tatălui sau, în anumite cazuri, a unui om liber. Deci, sclavii nu
aveau dreptul la educaţie.
-Diaconul Coresi, argumenta și el în Psaltirea sa, prima în limba română, apărută în 1577,
necesitatea învățământului și a tipăriturilor în limba vorbită de majoritatea populației, in limba
romana.
Primele așezăminte de tip școlar au apărut pe lângă mănăstiri și aveau ca scop învățarea
scrisului în limba slavonă, iar Nicolae Iorga le numea ,,scoli de chilie”.
-Cea mai veche școală de pe teritoriul României este menționată în anul 1380 la Sibiu. În anul 1522
este atestată ,,Școala din deal”, din Sighișoara, iar în 1541 este atestat gimnaziul superior săsesc din
Brașov.
-La 23 aprilie, 1881, in Bucuresti se infiinta prima gradinita de copii din Romania.
-In 1893 se infiinteaza o gradinita de copii cu predare in limba romana in scheiul Brasovului, iar in
anul 1897 se infiinteaza prima gradinita particulara din Romania, in Bucuresti. Se deschid in toata
tara puncte educative astfel că la începutul secolului al XVI-lea exista câte o școală primară în
aproape fiecare comună săsească (Transilvania). În Țara Românească și Moldova, deși școlarizarea
era disponibilă mai ales la orașe, în mod frecvent funcționând pe lângă biserici și mănăstiri,
dezvoltarea sistemului de educație continuă cu organizarea primelor cursuri de studii superioare in
limba română. Incă de la Revoluția română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-
un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat.
Din cele expuse mai sus se poate observa ca educatia s-a dezvoltat in anumite conditii sociale si
istorice. Singurul aspect ce nu s-a schimbat de-a lungul timpului a fost tinta pe care a avut-o aceasta
si anume de a functiona doar in interesul elevului.
2. Rolul educatiei in viata elevului.
Sistemul de invatamant romanesc are ca tinta idealul educational. Ce urmareste
educatia? Aceasta observa tendinta generala de dezvoltare a societatii ( predictibila si
anticipativa), observa nevoile viitoare si actioneaza in consecinta. Educatia trebuie sa ia in
considerare pregatirea multivalorica a elevului, generala si apoi poate fi orientata spre o zona
anume, specifica.
Școala oferă elevului cadrul pentru dezvoltare, formare, socializare plecând de la cunoașterea
particularităților individuale și de vârstă specifice fiecărei etape de dezvoltare, având la bază o
programă, o planificare, resurse educaționale, metode și strategii didactice menite să ducă la
realizarea obiectivelor și a scopului propus.
Formarea , modelarea elevului cuprinde doua directii, sociala si individuala.
Din punct de vedere social, tinta educatiei este intr-o mare parte acela de a-l face capabil sa
faca fata provocarilor societatii, a vietii de zi cu zi. Mai mult, aceasta face posibilă integrarea
individului într-o societate, nu numai prin prisma valorilor comune, ci și prin faptul că persoana
respectivă se specializează într-un domeniu necesar societății si convietuirii. Nevoile simtite si
mediul in care traim exprima necesitatea educatiei in viata omului. Conditiile sociale si mediul
inconjurator evidentiaza nevoia de educatie , nu numai la nivelul copiilor ci pana la nivelul
oamenilor la varsta matura. Diferitele meserii: inginer, medic, profesor, sudor, electrician,
macaragiu, constructor etc., toate acestea fiind considerate ca niste nevoi ale societatii ce necesita
stagii de educare/formare. Sarcina pe care o detine scoala consta in transmiterea de informatii si
cunostinte de baza asigurand un progres economic. Astfel, scoala adresandu-se in special
tineretului, contribuie la dezvoltarea culturii si la un progres social.
O a doua directie a educatiei este formarea integrala a personalitatii elevului. Personalitatea
fiecarui individ este dezvoltata prin educatie, iar odata cu aceasta si latura spirituala, dar şi
psihologica. Pana la urma moralizarea fiintei este una din tintele educatiei. Alaturi de familie,
scoala joaca un rol foarte important în procesul educatiei, dar si al dezvoltarii personalitatii. Exista
foarte mulţi furnizori de educaţie: şcoala, biserica, societatea, mass-media, familia. Educația există
în toate domeniile vieții de zi cu zi, chiar si printre oamenii cu care traim si de la care avem ceva de
învatat. Dar scoala are un rol major în formarea personalitătii oamenilor. Profesorii au sarcina de a
incuraja atitudini, inclinatii pozitive si sa dezaprobe conduite negative. Indrumatorul trebuie sa
cunoasca bine conditiile vietii de familie, unde traieste copilul. Acest lucru se realizeaza prin
vizitarea familiei, sau comunicarea indeaproape pentru cunoasterea conditiilor de viata, activitatea
si odihna. Relatia defectuoasa dintre parinti si copii, precum si climatul familial nepotrivit, în
general, reprezinta motive de ingrijorare în ceea ce priveste dezvoltarea fizica si psihica normala a
copilului.
In cartea ,, Pedagogie”, scrisa de Constantin Cucos, se pune accent pe faptul ca ,, Fiecare
dintre noi trebuie sa fie pregatit pentru efectele crescande ale mecanizarii, ale rationalizarii
existentei noastre. Apetitul pentru cultura , al cautarii perfectionarii continue trebuie sa constituie o
prioritate. A sti sa te cultivi, sa-ti imbogatesti spiritul, sa-ti fasonezi conduitele sunt obiective de
prim rang ale unei formari autentice. Societatea asteapta in continuare de la educatie un raspuns la
problemele imediate, cum ar fi pregatirea fortei de munca pe termen mai mult sau mai putin scurt.
Dar a lucra ,,pe termen scurt”, adica pentru scopuri imediate si precise, constituie totusi un risc si
pentru individ si pentru societate.” Aceasta conceptie subliniaza rolul important al educatiei si
implicit al formatorului,, profesorul ajunge sa cunoasca elevul educandu-l si-l educa mai bine
cunoscandu-l’’ (I.Radu, Pedagogie, p.108). In primul rand se vizeaza urmarile pe termen lung.
Traim intr-o lume in care totul se schimba rapid, asa ca elevul format trebuie sa faca fata acestor
provocari si schimbari rapide si sa-i ofere posibilitatea si capacitatea , prin informatie , de a fi
permanent atent la cerintele mediului inconjurator, social si cultural.Intre cele doua directii ale
educatiei din viata unui om ,incepand din copilarie si pana la maturitate, trebuie sa existe un
echilibru. Orice demers formativ, ,,toate continuturile generale ale educatiei (morale-stiintifice-
teologice-estetice-psihofizice) si toate formele generale ale educatiei/instruirii(formale-
nonformale-informale)’’ urmareste o pregatire a elevului, ucenicului pentru a face fata solicitarilor
exterioare, dar si interioare. A-l forma pentru o profesie, pentru a se pune la dispozitia celorlalti,
pentru a se integra in comunitate reprezinta un prim obiectiv al educatiei. A-l forma, in plus, pentru
a se cunoaste pe sine, pentru a-si da raspuns la propriile cautari, pentru a lua o pozitie fata de ceea
ce se afla sau se intampla in jur constituie un al doilea obiectiv nu mai putin important decat primul.
(Elevul-obiect si subiect al educatiei, Sorin Cristea, articol Didactica Pro, nr.4, 2001).
3. Elevul in cadrul institutiei scolare si familiei.

In cartea ,,Pedagogie”, scrisa de Constantin Cucos, elevul este vazut ,,ca o persoana
dornica sa invete de la un formator, avand sarcina de a asculta , de a munci, de a intelege si a
interioriza, intr-un cuvant, de a invata intr-un mod vizibil si controlabil”.
Prin aceasta forma de a vedea elevul , se face o legatura intre cei doi si acest lucru este vazut ca un
contract didactic intre formator si cel care invata. Ambii urmarind aceiasi tinta si anume pregatirea
in copilul de azi pe omul de maine. Iar tinta este atinsa atunci cand individul obtine acea autonomie
care-l determina sa fie stapan pe propriul destin si pe propria personalitate. Maurice Dubesse spunea
ca ,,educatia, prin formator, nu-l creeaza pe om, ci ea il ajuta sa se creeze’’.
Elevul este vazut,, nu numai ca obiect al educatiei, fiind pus in fata unor cerinte mereu noi si
complexe. Acesta raspunde printr-o activitate organizata, devenind participant la propria formare. In
felul acesta, elevul devine si subiect al educatiei.”( I.Radu , ,,Pedagogie” p. 108)
Este o abordare plina de profunzime , adevarata si implica o viziune realista. Desi formarea elevului
are loc sub influenta intregii realitati sociale,iata ca ucenicul este si el participant la propria formare.
Sorin Cristea in articolul sau ,, Elevul-obiect si subiect al educatiei”, subliniaza faptul ca, in
pedagogia traditionala elevul ramane (doar) un agent inclinat sa reproduca un singur rol, de receptor
sau de ,,rotita” intr-un mecanism determinat mai mult din exterior. Pentru pedagogia moderna
elevul devine ,, un actor al educatiei”- alaturi de profesor”... Acesta doreste sa aduca o viziune noua
si il plaseaza pe elev din planul inferior, in planul principal, oferindu-i un rol principal pe scena
educatiei. Astfel elevul poate deveni efectiv din obiect-actor al educatiei, subiect- autor al educatiei.
Alta viziune din sfera pedagogiei (curs fundamentele pedagogiei), elevul este vazut ca o
persoana supusa unui ansamblu de influente care se succed sau se imbina armonios.Unele au un
caracter intentionat, sistematic, organizat, altele actioneaza spontan, accidental.
Am putea spune despre elev ca este un„ornament” care da viata unei institutii de invatamant
datorita a ceea ce el primeste la nivel de informatie,dar conceptul acesta este mai mult de atat. El
este implicat si cointeresat in a cunoaste, a face si a intreprinde tot felul de activitati. Si acest lucru
il face sa devina din obiect-subiect al educatiei.
3.1. Elevul in cadrul institutiei scolare
Obiectul educatiei scolare este copilul de diferite varste. Orice informatie teoretica ce vine din
directia educatiei trebuie sa tina pasul cu evolutia ,,obiectului” pe care il are in vizor. Copilaria este
perioada cea mai propice invatarii. Fiecare copil are dreptul la educatie.
Scopul educarii copilului este ca acesta sa devina o persoana independenta, autonoma care sa se
descurce singura ( fara a fi dependenta de cineva sau ceva). ,,Aceasta urmareste formarea unor
componente operatorii care permit transformarea cunoştinţelor ştiinţifice în instrumente directe şi
eficiente ale activităţii practice. Aici se includ: gândirea şi aptitudinea tehnică, o serie de capacităţi
senzoriomotorii şi priceperile şi deprinderile practice.’’(suport curs, c. 8.2.2).
Legea Educatiei din anul 2011 exprima cel mai bine directia urmarita de aceasta ca
institutie.
,, Educația și formarea profesională a copiilor, a tinerilor și a adulților au ca finalitate principală
formarea competențelor, înțelese ca ansamblu multifuncțional și transferabil de
cunoștințe,deprinderi/abilități și aptitudini, necesare pentru:
a) împlinirea și dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viață, conform
intereselor șiaspirațiilor fiecăruia și dorinței de a învăța pe tot parcursul vieții;
b) integrarea socială și participarea cetățenească activă în societate;
c) ocuparea unui loc de muncă și participarea la funcționarea și dezvoltarea unei economii durabile;
d) formarea unei concepții de viață, bazate pe valorile umaniste și științifice, pe cultura națională și
universală și pe stimularea dialogului intercultural;
e) educarea în spiritul demnității, toleranței și respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale
omului;
f) cultivarea sensibilității față de problematica umană, față de valorile moral-civice și a respectului
pentru natură și mediul înconjurător natural, social și cultural.”
,,Educaţia se sprijină pe patru piloni importanţi: a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti
împreună cu alţii şi a învăţa să fii. În funcţie de această optică, dar şi de implicaţiile globalizării
asupra indivizilor, ale problematicii lumii contemporane, educatorii din învăţământ urmează să
îndeplinească roluri noi.’’(Voichitoniu Iacob, Elevul- ,,Oglinda invatamantului’’,Ed. EduLand,
Bucuresti, 2021).
3.2. Elevul in cadrul familiei.
Parintii pot oferi neincetat sprijin copiilor si scolii, deoarece ei sunt cei care-i cunosc cel mai
bine pe copiii lor, în cele mai variate aspecte. Datorita numarului de informatii pe care le detin,
parintii pot si trebuie sa fie parteneri in educatie.
Pentru a realiza parteneriatul cu parintii, consider ca este necesar ca:
--Parintii sa fie priviti ca participanti activi, care pot contribui în mod real si valoros la educarea
copiilor lor;
-- Parintii sa ia parte la adoptarea deciziilor referitoare la copiii lor;
-- Sa se recunoasca si sa se aprecieze informatiile date de parinti despre copiii lor;
--Sa se valorifice aceste informatii si sa se utilizeze in completarea informatiilor profesionale ;
--Responsabilitatea sa fie împartita intre parinti si profesori.
,,Dintotdeauna educatia a vizat nu doar prezentul, cat mai ales perspectiva persoanei, a
comunitatii.’’,, In aceste conditii, educatia ar trebui sa puna accentul pe innobilarea omului, pe
formarea spiritului...’’ si nu doar intr-un cadru institutionaliza ci si in familie.(Constantin Cucos,
Pedagogie, p.27).
Pot afirma că numai printr-o colaborare stransa, sustinuta, familia si scoala pot
pune in aplicare procesul de educare al copilului, ca numai asa se pot forma copii calmi, intr-o viata
zbuciumata, copii fericiti, intr-o societate in permanenta schimbare.
„Învatarea in cadrul familiei” se refera la orice activitate de invatare care implica atat copiii,
cat și membrii adulti ai familiei, in care rezultatele invatarii îi vizeaza pe toti si care contribuie la o
cultura a învatarii in familie. Cresterea nivelului educational al parintilor este una dintre actiunile de
succes in prevenirea parasirii timpurii a scolii. Atunci cand parintii se implica in activităti
educationale pentru ei însisi, se promoveaza o serie de interactiuni culturale si educationale in
intreaga familie. Prin invatarea în cadrul familiei, parintii devin increzatori in propriile capacitati,
sunt abilitati si se implica mai mult in viata scolara a copiilor lor. De asemenea, acestia dezvolta
incredere în capacitatea lor de a-si ajuta copiii sa invete acasa. În paralel, elevilor li se ofera mai
multe oportunitati de invatare impreuna cu parintii lor, ceea ce conduce la cresterea interesului
copiilor fata de scoala si la rezultate scolare mai bune.
Cercetarile arata ca implicarea familiilor in programele de alfabetizare este esentiala pentru
cresterea nivelului competentelor de scriere si citire si al competentelor numerice ale copiilor si
adultilor. Constatarile principale ale unui proiect european de cercetare arata ca programele care
vizeaza cresterea nivelului de competente in familie sunt foarte rentabile, atat datorita imbunatatirii
competentelor copiilor, cat si datorita imbunatatirii competentelor de sprijinire ale parintilor. Este
important ca acestea sa fie aliniate la activitatile de îmbunatatire a competentelor din clasa si sa vina
in completarea acestora.
Comunicarea eficienta este piatra de temelie a educatiei.
O serie de studii de cercetare arată ca implicarea parintilor în activitatile
de învatare ale copiilor influenteaza in mod pozitiv performantele si motivatia acestora de a
invata.
In studiul realizat de Gettinger, Maribeth, Guetschow, Kristen Waters au fost
examinate parerile in privinta rolurilor, eficacitatii si oportunitatii implicarii parintilor în viata
scolii. La acest studiu au participat 558 parinti și 142 profesori din sase scoli. În general,
profesorii au considerat că implicarea parintilor în a-si ajuta copiii, prin participarea parintilor
la activitati, este mai benefica decat ceea ce au considerat parintii insisi. Profesorii au punctat
si faptul ca parintii intampina multe bariere si au putine oportunitati de implicare in viata
scolii. Acest proiect are ca scop gasirea de modalităti de a imbunatati si consolida relatiile familie-
comunitate-scoala. Familiile asigura sentimentul sigurantei si ii ajuta sa depaşeasca obstacolele,
inerente vieţii, este punctul lor de sprijin, educandu-i sa devina persoane responsabile, adaptate
timpului in care traiesc.
Acest nucleu este determinat, în primul rand prin condiţiile economice, materiale, de hrana,
imbracaminte, locuinta, de organizarea unui ritm al vietii, de nivel cultural si comportamental, de
integrarea sociala ,dar si morala, prin care îsi pune desigur amprenta pe existenta si dezvoltarea
copilului, a elevului, în mod hotarator. Pana la urma cea mai importanta caracteristica, chiar
definitorie a omului si a umanitatii intregi, o constituie moralitatea, iar moralizarea fiintei este una
din sarcinile educatiei, fie ea in institutii ,fie in familie.(Constantin Cucos, Pedagogie,p.101).
Familia exercita o influenta deosebit de adanca asupra copiilor. O mare parte dintre cunostintele
despre natura, societate, deprinderile igienice, obisnuintele de comportament, elevul
le datoreaza educatiei primite in familie. (Utilizarea in limbajul comun a expresiei: "A avea cei
sapte ani de acasa"). Educaţia in familie, cei sapte ani de-acasa, influentează puternic întreaga
existenta a individului, indiferent daca el recunoaste sau nu. Parintii sunt modele pe care copiii,
constient sau inconstient, le vad cu ochii mintii si le urmeaza. Daca acesta asimileaza si aspecte
negative din familie, profesorul-dirigintele/invatatorul, este bine sa cunoasca si partea aceasta.
,,Cunoasterea elevilor trebuie sa fie constructiva, ceea ce nu inseamna a neglija insusirile
negative.’’(I. Radu, Pedagogie,p.108).
Dacă interactiunile dintre familie si scoala sunt de calitate, cei care contribuie la stabilirea acestor
relatii se vor simti mai puternic conectati, mai optimisti, mai respectati si mai pregătiti în ceea ce
priveste ajutorul pe care îl pot oferi elevilor în procesul învatarii. (suport curs)

4. Elevul-obiect si subiect al educatiei.

Obiectul educatiei reprezinta o persoana sau un grup de persoane care indeplinesc rolul de
"educat" in diferite ipostaze si situatii pedagogice si sociale (copil, prescolar, elev, student, adult
aflat la un curs de perfectionare etc). Principalul participant, cel mai activ subiect de autodezvoltare
al procesului educațional este copilul însusi, elevul. El este însusi obiectul si subiectul cunostintelor
pedagogice, de dragul caruia se creeaza procesul de învatare. Cum este recunoscut faptul ca
educatia este predictibila, atunci cand pornesti la drum si ai incredere in calea pe care trebuie sa o
urmezi, o parcurgi in ciuda tuturor piedicilor. (Constantin Cucos,Pedagogie,p.44). Daca privesti
pesimist lucrurile ,asa se va intampla. Aceasta ideologie ca elevul poate fi atat obiect cat si subiect
al educatiei, face parte dintr-o perspectiva dorita si urmarita de departe, o educatie ce se doreste a fi
moderna. O conceptie acceptata atat de elev cat si de formator.,,Pentru Pedagogia traditionala elevul
ramane (doar) un agent inclinat sa reproduca un singur rol ( sau aceeasi categorie de roluri), de
receptor sau de rotita intr-un mecanism determinat mai mult din exterior. Pentru pedagogia moderna
elevul devine un actor al educatiei alaturi de profesor’’(Sorin Cristea, Eelevul-obiect si subiect al
educatiei, articol Didactica Pro, nr.4, anul 2001). Asadar elevul nu mai exista doar ca receptor al
informatiei, ca fiinta transformata cu ajutorul educatiei/formatorului, ci devine o ,,conducta’’ cu
dublu sens. Fiind pus in fata unor cerinte mereu noi si provocat sa se adapteze unor situatii
educative din ce in ce mai complexe, copilul devine participant la propria formare.
(I.Radu,Pedagogie,1979,p.94).

Cum va realiza acest lucru? Prin maiestria formatorului si vocatia pe care trebuie sa o detina. Ea
înseamnă o atracţie deosebita, o chemare si o angajare hotarata în directia educarii si formarii
omului. Vocatia se bazeaza pe intelegerea importantei, a valorii sociale si umane a profesiunii
didactice, pe nevoia interna de a-si exercita influenta sa, de a face ca altii sa beneficieze de calitatile
personale si pregatirea sa. Ea presupune, de asemenea, dorinta si pasiunea de a preda, de a transmite
altora, de a propaga specialitatea preferata. Pentru un profesor cu vocatie pedagogica activitatea de
instruire si educatie reprezinta rostul principal al existentei sale.

Bibliografie-

- Jan Amos Comenius, Didactica magna

-iTeach: Experienţe didactice- o revistă pentru educaţie şi educatori -articol publicat in 2 ianuarie 2015, de
Madalina Ene).

-Constantin Cucos, Pedagogie, editia a 3a revizuita si adaugita, Editura Polirom, Iasi, 2014.

-I.Radu,A. Dancsuly, M. Ionescu, D. Salade,Pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti ,1979.

-suport de curs (/2.1/2.3.2/8.3.3/8.3.4)

-Sorin Cristea, Elevul-obiect si subiect al educatiei, articol Didactica Pro, nr.4, anul 2001