1.

Locul și rolul disciplinei religie la nivelul învățământului preuniversitar: Educaţia religioasă

constituie un aspect important al misiunii Bisericii în lume. Activitatea învăţătorească a Bisericii
a fost rânduită de Însuşi Mântuitorul Hristos, pentru ca oamenii să cunoască voia Lui şi să o
împlinească. Prin demersul educaţional din cadrul orelor de religie, Biserica vine în ajutorul
societăţii în ansamblul ei, promovând dragostea, prietenia, pacea, înţelegerea, întrajutorarea şi
cooperarea între semeni, toate acestea constituind principiile de bază ale credinţei creştine.
Alături de multe alte transformări economice, politice şi sociale, anul 1990 a adus cu sine şi
posibilitatea unor reforme şi transformări în plan religios. Una dintre noile realităţi religioase o
constituie şi introducerea religiei în şcolile laice, educaţia religioasă fiind una din problemele de
substanţă ale societăţii în ansamblul ei şi totodată ale politicii educaţionale. Astăzi religia și-a
câştigat un loc în cadrul sistemului de învăţământ. În cadrul ariei curriculare Om şi societate,
religia ierarhizează şi structurează conţinuturile educaţionale din perspectiva valorilor şi a
moralei creştine. Predarea Religiei în şcoală constituie un act misionar-sacramental, dar totodată
are conotaţii educaţionale profunde. Cunoaştera propriilor valori religioase reprezintă o formă de
securizare culturală, un semn de civism şi culturalitate. Educaţia religioasă invită la reflecţie, la
autocunoaştere, la o convertire la lumea valorilor. Valorile religioase au darul de a aduce
comuniunea între oameni, de a solidariza membrii unei comunităţi. Ultimii ani au dovedit că
prezenţa religiei în şcoală este necesară nu numai pentru Biserică, ci şi pentru societatea
românească în ansamblul ei, care a câştigat prin acest act de dreptate atât accesul la propria-i
spiritualitate, cât şi un instrument esenţial în procesul de educare al tinerei generaţii. Pentru
spaţiul românesc, credinţa creştină a acţionat ca un factor de coagulare şi de perpetuare al
neamului. A fi iniţiat religios, însemnă şi a fi educat, înseamnă a avea capacitatea de a spori şi
continua educaţia.

2. Baza legislativă a predării religiei în școală: a) Un prim pas: în 1990, între Ministerul
Învățământului şi Ştiinţei şi Secretariatul de Stat pentru Culte s-a încheiat un protocol cu privire
la introducerea educaţiei moral-religioase în învăţământul de stat: câte o oră la 2 săptămâni de
educație moral-religioasă, obiect de învăţământ, cu statut de disciplină opţională şi facultativă,
este inclusă în orar şi se desfăşoară în şcoli. b) În 1991, în Constituţia României, articolul 32, alin
(7), se afirmă că Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice
fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege. c) Abia
în anul 1995 când a fost votată Legea Învăţământului (Legea nr. 84/1995) s-a stipulat
obligativitatea religiei pentru clasele I-IV, pentru gimnaziu religia era cuprinsă doar în formă
opţională, iar pentru licee şi şcoli profesionale religia avea un statut facultativ. d) Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr. 36/1997, pentru modificarea şi completarea Legii Învățământului nr.
84/1995, în art 9, alin(1), precizează că Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial,
liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu
acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea. Alin(2)
preciza că La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu
frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără această disciplină. În
mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat
condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. e) Ordinul nr. 3670 din 2001, cu privire
la aplicarea Planurilor-cadru de învăţământ pentru liceu în anul şcolar 2001-2002, la art(5)
prevede: Conform articolului 9 din Legea Învăţământului, planurile-cadru ale învăţământului
primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului
comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi
confesiunea. La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu
frecventeze orele de religie. În acestă ultimă situaţie, elevul îşi va alege în locul disciplinei
Religie o disciplină opţională. (Aici Timiș remarcă: „Legislaţia ar putea fi îmbunătăţită dacă
aliniatul (2) al Ordinului nr. 3670/din 2001, ar fi modificat în următoarea variantă: în cazul
refuzului de a participa la ora de religie elevul va participa la un opţional propus de către
profesorul de religie. Se pot propune opţionale înrudite cu religia, cum ar fi: Istoria Religiilor,
Elemente de iconografie, Muzică bisericească, Arhitectura şi pictura creştină etc. În acest fel s-ar
elimina concurenţa neloială”). Cele două acte normative (Legea Învăţământului şi Ordinul 3670)
poziţionează Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, aria curriculară Om şi
Societate. În această situaţie disciplina Religie nu mai are un statul opţional şi devine opţională
disciplina aleasă în locul Religiei. f) Este îmbucurător faptul că şi Ordinul Ministerului Educaţiei
şi Cercetării nr. 5723/2003 include Religia pentru toate specializările din învăţământul
preuniversitar. g) Statutul Personalului Didactic, în articolul 136, aliniatul (1) stipulează că:
Disciplina Religie poate fi predată numai de personal abilitat, în baza protocoalelor încheiate
între Ministerul Învăţământului şi cultele religioase recunoscute oficial de stat. h) Diferitele
soluţii ale problemei relaţiei între religie şi educaţie în cadrul sistemului de învăţământ depind de
conturarea şi structurarea raportului dintre Biserică şi Stat. O problemă care se va ivi în viitor va
fi cea a şcolilor confesionale. Prin noua Constituţie statul asigură posibilitatea înfiinţării de către
diferite culte a şcolilor confesionale. Articolul 32 alineatul (5) prevede că Învăţământul de toate
gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii. i) Legea
489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor prevede în art.32, alin (1): În
învățământul de stat și particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute. j)
în noua Lege a Educației Naționale, propusă în 2009, la articolul 18 se prevedea: (1) Planurile-
cadru ale învăţământului primar, gimnazial și liceal includ Religia ca disciplină şcolară, parte a
trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu
religia şi confesiunea. (2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a
tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În
acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi
pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor
la această disciplină. (3) Disciplina Religie poate fi predată numai de personal didactic
calificat,conform prevederilor prezentei legi și abilitat în baza protocoalelor încheiate între
Ministerul Educației, Cercetării și Inovării şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.

3. Programa școlară: structură, importanță: a) Programele școlare sunt documente oficiale

elaborate de Ministerul Educației Naţionale şi Consiliul Naţional pentru Curriculum, şi stabilesc:
modelul curricular (prezintă o imagine sintetică a structurii interne a disciplinei, semnificativă
pentru procesul de predare-învăţare); obiectivele cadru (sunt obiectivele care se subordonează
idealului educaţional şi finalităţilor educaţiei şi se armonizează cu cele ale altor discipline
conexe; ele indică schimbările în comportamentul elevilor la care ar trebui să ducă studiul
disciplinei, pe nivele de şcolaritate); obiectivele de referinţă (reprezintă rezultatele la care ar
trebui să ducă studiul disciplinei la nivelul fiecărui an de studiu); activităţile de învăţare (sunt
exemple ale unor demersuri ce conduc la învăţarea, întărirea şi dezvoltarea capacităţilor
prevăzute de către obiective; conţinuturile învăţării (sunt mijloace prin care se urmăreşte
atingerea obiectivelor cadru şi de referinţă propuse; unităţile de conţinut sunt organizate fie
tematic, fie în conformitate cu domeniile constitutive ale obiectelor de studiu); recomandările
făcute profesorilor; standardele curriculare de performanţă pentru ciclurile de învăţământ (sunt
sisteme de referinţă comune ...
pentru toţi elevii vizând sfârşitul unui nivel de şcolaritate, sunt folosite la evaluarea calităţii procesului de
învăţare şi au caracter normativ). b) Programa şcolară pentru disciplina Religie este elaborată de către
fiecare cult, avizată de Secretariatul de Stat pentru Culte şi aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Elaborarea noilor programe de Religie – Cultul Ortodox s-a realizat având în vedere următoarele aspecte:
utilizarea modelului de proiectare curriculară centrată pe competenţe, model care permite asigurarea
continuităţii şi progresiei de la o clasă la alta, dar şi continuitatea cu programele de Religie pentru ciclul
primar şi cele pentru liceu; asigurarea coerenţei la nivelul ariei curriculare Om şi societate, prin corelarea
cu schimbările intervenite la nivelul celorlalte programe şcolare; recomandarea unor valori şi atitudini
care să completeze dimensiunea cognitivă a învăţării cu cea morală, din perspectiva finalităţilor
educaţiei, dar şi a disciplinei Religie; contribuţia competenţelor-cheie din aria curriculară Om şi societate
la profilul de formare al absolventului învăţământului obligatoriu, în mod deosebit la competenţe care
vizează: comunicarea, participarea la rezolvarea problemelor comunităţii, învăţarea eficientă. Disciplina
Religie are un rol deosebit de important în formarea personalităţii elevilor, în formarea unor deprinderi şi
abilităţi necesare pentru a le asigura accesul la învăţarea pe toată durata vieţii şi integrarea activă într-o
societate bazată pe cunoaştere. Scopul studierii Religiei este acela de a forma personalităţi în
concordanţă cu valorile creştine, prin integrarea cunoştinţelor religioase în structurarea de atitudini
moral-creştine şi prin aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa proprie şi a comunităţii. Disciplina Religie
–– Cultul Ortodox face parte din aria curriculară ”Om şi societate” şi i se alocă o oră/săptămână în
trunchiul comun pentru toate nivelurile de învăţământ. Competenţele generale se definesc pe obiect de
studiu şi se formează pe durata învatamântului gimnazial. Ele au un grad ridicat de generalitate si
complexitate şi au rolul de a orienta demersul didactic către achiziţiile finale dobândite de elev prin
învatare. Pentru fiecare an de studiu, programa propune competenţe specifice, deduse din competenţele
generale; ele reprezintă achiziţii-cheie ale învăţării. Conţinuturile sunt organizate tematic şi au grade
diferite de complexitate. Profesorii vor acorda fiecărei teme, numărul de ore pe care îl consideră necesar,
astfel încât să trateze în mod adecvat toate acele probleme, pe care le au în vedere în construirea
lecţiilor. Un conţinut poate fi tratat în una sau mai multe lecţii, conform deciziei profesorului. Ordinea
temelor poate fi schimbată în funcţie de nevoile concrete ale activităţii didactice, în măsura în care nu se
modifică sensul programei. COMPETENŢE GENERALE: 1) Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca
fundament al desăvârşirii şi mântuirii omului; 2) Utilizarea adecvată a limbajului din sfera valorilor
religioase în diferite contexte de comunicare; 3) Manifestarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în
propriile atitudini şi comportamente; 4) Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi
practice, în cadrul diferitelor grupuri; 5) Aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa personală şi a
comunităţii. Programa şcolară odată aprobată este obligatorie. Manualele şcolare sunt alcătuite pe baza
programelor şcolare.

4. Manualele şcolare. Auxiliarele didactice şi importanţa lor: Manualul şcolar este un document şcolar
alcătuit pe baza programei şcolare. În cuprinsul lui se prezintă atât cunoştinţe, cât şi activităţi care
trebuie desfăşurate de către elevi pentru asimilarea acestora. Manualul de religie se alcătuieşte în
conformitate cu principiile didactice şi catehetice, cu scopurile propuse şi cu strategiile didactice folosite
în activitatea educativă. Pentru fiecare temă din manual, profesorul repartizează una sau mai multe ore,
în funcţie de gradul de dificultate al conţinutului învăţării şi de specificul clasei. Manualul este instrument
de lucru atât pentru profesor, cât şi centru elevi. Pentru profesor, manualul este un instrument de
orientare în ceea ce priveşte conţinutul, deoarece trebuie să adapteze sistemul metodologic la
particularităţile elevilor. Întrucât în programa şcolară pot interveni modificări, profesorul va utiliza
manualul în scopul atingerii obiectivelor propuse de programă. Pentru elevi, este un izvor important de
cunoştinţe, un mijloc de perfecţionare a cunoştinţelor, un stimulent în dezvoltarea interesului şi
curiozităţii, un ghid în formarea priceperilor şi deprinderilor de muncă individuală. Manualul poate fi
utilizat la toate tipurile de lecţie, împreună cu diferite mijloace de învăţământ. Alături de manual, în
predarea religiei pot fi utilizate şi alte lucrări: Mica Biblie,Micul Catehism,Vieţile Sfinţilor etc.