PEDAGOGIE 

 
 

 
TEMĂ SEMINAR: 

EDUCAȚIA MORAL – CIVICĂ ȘI RELIGIOASĂ

 
 
 
 
 
 

Credința umană a fiecărui om, legată de complexul de tendințe și

aspirații individuale, generate de intimitatea cu Cuvântul lui Dumnezeu și

1
realitățile sociale, culturale și politice pot defini întreaga condiție a ființei
umane.
Patrimoniul polivalent al structurii psihologice, prin interacţiunea cu
factori externi, dar nu în afara unei paradigme supreme, determină starea
ființei umane în ceea ce privește dezvoltarea personală și dialogul pozitiv cu
Ființa Supremă, cu ceilalți și cu mediul.
Religia clasifică și structurează conţinuturi educaţionale din punct de
vedere valoric şi moral, care sunt creştine pentru român. Educaţia
moral-religioasă are conotații educaționale profunde, pentru că
cunoașterea propriilor valori reprezintă un fel de garanție
culturală, un semn de civism și culturalitate.
Prin urmare, reconsiderarea scopurilor finalităților educației moral-
religioase reflectă idealul educațional în raportare la aria posibilităţilor sale
reale de fundamentare, adică trecerea de la o viziune îngustă şi subiectivă la
una largă, cu o deschidere extinsă, și obiectivă. Acest tip de educație
determină convingerea că lumea spirituală, ca un întreg, este o realitate mai
presus de percepția comună a simțurilor și oferă resursele necesare pentru
a se ridica peste propria persoană.
Nivelurile de existenţă relevate de educația moral-religioasă conduce,
prin restaurări semantice succesive, la o explorare lucidă sau la
transformarea lumii reale, astfel încât educația moral-religioasă este
concepută ca un proces menit să dezvolte capacitățile native ale elevilor și
să-i ajute să dobândească un set de valori autentice.
Conform învățăturii creștine, omul are, întipărit în el, ca dar
ontologic, chipul lui Dumnezeu, astfel încât formarea bunelor obiceiuri şi
exercitarea moralităţii nu pot deveni autentice fără apariţia dispoziției
spirituale favorabile unei conduite umane ireproșabile, iar această
dispoziție se dobândește prin educație morală religioasă.
Procesul de educație moral-religioasă are de-a face cu predarea unui
anumit set de cunoștințe în raport cu un fapt religios, având consecinţe
majore pentru o naţiune. Pentru zona românească, acest fapt religios este
definit de credința creștin-ortodoxă, care a acționat ca un factor care a
contribuit la cristalizarea și perpetuarea națiunii [române]. (Timiş, 2011, p.
16). A fi educat înseamnă a fi inițiat în spiritul propriei națiuni, a-și
continua și a crește educația înseamnă a aprecia și a trăi, în cazul României,
2
valorile modului de viață creștin, valori moștenite din comoara istorică a
neamului românesc și, mai mult, a fi deschis la valorile moral-religioase ale
compatrioților care au alte credințe religioase.
Cunoașterea propriilor valori religioase reprezintă un fel de asigurare
culturală, un semn de civism și culturalitate (Timiș, 2011, p. 16). Educația
moral-religioasă nu trebuie privită doar ca un act misionar-sacramental în
numele Bisericii sau al unui anumit cult, întrucât are și profunde conotații
educaționale.
S-a observat că această educație invită la reflecție, conștiință de sine,
dobândirea directă a valorilor morale, primul efect fiind acela de a crea
solidaritate între membrii unei comunități și de a delimita o conștiință
autentică.
Pentru societatea românească în ansamblu, educația moral-
religioasă asigură accesul la propria spiritualitate și reprezintă
un instrument esențial în procesul de educație al tinerei
generații.
Existența educației moral-religioase în aria curriculară reprezintă un
act de dreptate după căderea regimului comunist, ceea ce a dovedit că nu
poate exista conștiință autentică în lipsa suportului religios (Timiş, 2011,
pp. 16-17).
Acumularea valorilor moral-religioase este fundamentul
antrenamentului de conștiință de sine, prin care omul poate prelua anumite
fenomene sociale și morale sub controlul său (de exemplu, își poate asuma
responsabilitatea pentru egoism, indiferență, corupție etc.).
S-a recunoscut și s-a afirmat că actele de corupție, de exemplu, au
consecințe negative nu doar pentru economie, ci și pentru comuniunea
dintre oameni.
Referitor la aceste consecințe, marele cărturar Bartolomeu Anania,
ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, a subliniat că înainte de a fi un viciu,
corupția este o mentalitate. Iar o mentalitate nu poate fi schimbată nici prin
justiție, nici prin administrație, ci printr-un sistem educațional de lungă
durată, care nu poate fi realizat fără a se folosi de religie și cultură
(Bartolomeu, 2011, p. 314).

3
 S-a observat că tinerii creează - în contextul inserției lor sociale - o
continuă reînnoire a mentalităților (Cucoș, 1996, p. 136) și își pun întrebări
despre existența lui Dumnezeu, despre nemurire, despre simțul vieții,
despre ce sunt destinate, pentru a lua decizii esențiale pentru viață
(Călugăr, 1976, p. 95).
Trebuie menționat că în majoritatea țărilor europene, educația moral-
religioasă este reglementată prin acte normative. Ele evidențiază obligațiile
statului în ceea ce privește educația moral-religioasă, precum și drepturile
diferitelor culte din acest domeniu.
În același timp, aceste acte reflectă raportul juridic al acestor state cu
viața religioasă, sau, cu alte cuvinte, raportul dintre stat și Biserică, care
determină expresia acestei vieți. Având în vedere relația Stat-Biserică, se
remarcă următoarea clasificare a vieții religioase la nivel național, cu
influențe directe asupra vieții morale și a formării conștiinței de sine:
a) jurisdicționalismul, promovând concepția că statul trebuie să
intervină. în chestiuni religioase, în organizarea și controlul cultelor;
b) ultraliberalismul, și anume situația în care statul renunță la orice
drept de reglementare în domeniul vieții religioase;
c) confesionalismul, concept care invocă competența civilă a statului
în ceea ce privește viața religioasă; un statut public sau anumite privilegii
sunt acordate anumitor culte sau religii, declarate fie ca fiind oficiale, fie ca
aparținând statului sau Bisericii naționale;
d) laicismul, care include ateismul (statul este ostil oricărei forme de
manifestare religioasă) și laicismul (statul se declară neutru față de diferite
culte și manifestări religioase) (Poulat, 1988, pp. 151-152)
Învățământul religios, cu componenta sa morală, este reglementat în
România prin intermediul legilor generale [Constituția României din 1991,
cu modificările aduse în anul 2003 (art. 29. 1, 2, 6; art. 32, 7); Legea nr.
489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor,
adoptat în 2006)] și legile legate de școală (Legea Învățământului Național
nr. 84/1995 și nr. 1/2011, Legea privind statutul personalului didactic),
precum și de mijloace de diferite protocoale, ordine și note ale ministrului
educației (Horga, 2011, p. 43, 46).

4
 Educația moral-religioasă are profunde conotații educaționale. Iată
de ce analiza scopurilor educaţiei moral-religioase evidenţiază idealul
educativ în raport cu posibilităţile sale reale de fundamentare, şi anume
trecerea de la o viziune îngustă şi subiectivă la una largă, cu o perspectivă
amplă şi obiectivă.
Acest tip de educație determină convingerea că lumea spirituală, în
ansamblu, este o realitate mai presus de percepția comună a simțurilor și
oferă resursele necesare pentru a se ridica asupra faptului imediat plin de
non-valoare (prin capacitatea de a vibra la cel suprasenzual).
Nivelurile de existență evidențiate de educația moral-religioasă duc,
prin restaurări semantice succesive, la o explorare lucidă sau la
transformarea lumii reale; educația moral-religioasă este concepută ca un
proces menit să dezvolte capacitățile native ale elevilor și să-i ajute să
dobândească un set de valori autentice.
Importanța educației moral-religioase pentru tineri constă în faptul
că își stabilește scopuri etice (descoperirea celorlalți și respectarea lor,
elaborarea unui spirit de toleranță și cooperare, respectarea naturii și a
creației, învățarea cerințelor de bază ale unui trai responsabil în societate,
învățarea să-și evalueze acțiunile în lumina mesajului învățăturii creștine,
având un stil de viață care ține cont de valorile morale și spirituale etc.),
obiective culturale (descoperirea datelor culturale și istorice ale civilizației
creștine, cunoașterea și aprecierea valorilor majore ale anumitor tendințe
de gândire și a diferitelor culturi cu care se confruntă elevii etc.) și scopuri
spirituale (nevoia de sacru, nevoia de a cunoaște dimensiunea spirituală a
vieții umane etc.).
În concluzie, educația moral-religioasă reprezintă un suport pentru
setea firească a omului de a se regăsi și ocupă o zonă centrală în curriculum
în ceea ce privește potențialul său de formare; poate avea o contribuție
majoră în formarea personalității în curs de dezvoltare a elevilor, în acord
cu valorile eterne, inspirate de Dumnezeu, care stau de fapt la baza
educației moderne și post-moderne, precum și a civilizației europene.

5
 Bibliografie
Timiş, V. (2004). Misiunea Bisericii şi educaţia. Cluj-Napoca: Editura
Presa Universitară Clujeană.
Timiş, V. (2011). Misiunea şi consilierea, realităţi şi şanse în educaţia
religioasă din şcoala românească. In D. Opriş, & M. Opriş (coord.). Religia
şi şcoala... (pp. 15-34).
Poulat, E. (1987). Liberté, laïcité: la guerre des deux France et le
principe de modernité. Paris: Edition Cerf/Cujas.
Horga, I. (2011). Organizarea educaţiei religioase în şcolile publice:
cadrul legal. In D. Opriş, & M. Opriş (coord.). Religia şi şcoala... (pp. 35-
48).
Horga, I. (2007). Dimensiuni curriculare ale educaţiei religioase.
Aspecte specifice în sistemul de învăţământ românesc. teză de doctorat,
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei - Universitatea Bucureşti,
Bucureşti.
Bartolomeu Mitropolitul (2011). Corupţia spirituală. Texte social-
teologice. Cluj-Napoca: Editura Eikon.