Capitolul I.

Consideraţii introductive

1.1 Sistemul de salarizare

1.1.1 Salariul
Salariul reprezintă preţul muncii depuse de o persoană în baza unui contract individual
de muncă, contract care poate fi încheiat pe perioadă nedeterminată sau perioadă determinată.
Salariul cuprinde însumarea salariului de baza, a sporurilor, indemnizaţiilor şi alte
adaosuri.

Din punct de vedere fiscal, salariul reprezintă:

• Pentru angajatori o cheltuială care derivă în urma desfăşurării unei activităţi de
personalul angajat.
Angajatorul plăteşte salariile şi are obligaţia:
- să înregistreze salariile acordate pe cheltuieli, în debitul contului 641 „Cheltuieli cu remuneraţiile
personalului “ ;
- să înregistreze în evidenţa financiar-contabilă salariile plătite, respectiv drepturi cuvenite
personalului, în creditul contului 421 „Personal – remuneraţii acordate” ;
- să calculeze şi să reţină la sursă, obligaţiile bugetare (contribuţia pentru şomaj, pensie, sănătate şi
impozitul).
Calculul şi reţinerea obligaţiilor datorate statului revine ca obligaţie angajatorului (a celui care
face plata salariilor) şi se face prin reţinere la sursă, urmând a fi virate către Bugetul de Stat.

• Pentru salariat este venitul acordat de angajator în urma calculării şi reţinerii

obligaţiilor de plată datorate statului.
Noţiunea de salariu, din punct de vedere fiscal, capătă sens doar dacă este privită atât
din punct de vedere al angajatorului, cât şi a celui angajat.1

1.1.2 Salariatul
Contractul individual de muncă, cu timp integral sau timp parţial de muncă, încheiat
pe perioadă determinată sau nedeterminată, conferă calitatea de salariat.

1
Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice.

4
 1.2 Contractul Comment [c3]: Aici tr scris complet: Contractul
individual de muncă sau măcar Contractul de muncă

Contractul individual de muncă se încheie între două sau mai multe persoane, pe baza
căruia angajatul (persoana fizică sau juridică), se obligă să presteze munca în schimbul unui
salariu, sub autoritatea angajatorului. Fiecare urmăreşte un beneficiu.
Ȋn condiţii expres prevăzute de lege, contractul individual de muncă se poate încheia şi
pe durată determinată.
Clauzele contractului individual conţin prevederi la nivelul stabilit, prin acte
normative ori prin contracte colective de muncă.
Prin angajator se înţelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să
angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă.
Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă asigură salariatului
vechime în muncă.
Ȋn cazul în care, un salariat cumulează mai multe funcţii în baza contractelor
individuale de munca, poate beneficia de salariul corespunzător aferent acestora, excepţie
făcând situaţiile prevăzute prin lege ca fiind incompatibilităţi.
Salariaţii aflaţi în situaţia de a cumula mai multe funcţii, au obligaţia de a declara
angajatorilor locul unde exercită funcţia de bază.
Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi 40 ore pe săptămână
pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă.
Pentru angajaţii cu normă parţială, timpul de muncă nu trebuie sa fie mai mic de 10
ore pe săptămână.2

2
Legea nr. 53 din 2003 - Codul Muncii actualizat 2015.
5