C4

PLURALITATEA DE INFRACTORI

I. Aspecte generale privind pluralitatea de infractori

1. Noţiune
Pluralitatea de infractori reprezintă cooperarea mai multor persoane la săvârşirea unei
singure infracţiuni.
2. Formele pluralităţii de infractori
Pluralitatea naturală (necesară)- natura faptei presupune în mod necesar
cooperarea mai multor persoane. Poate fi bilaterală, când este necesară cooperarea
a două persoane (ex. art. 303- bigamie, art. 203- incest) sau poate fi necesară
cooperarea mai multor persoane (ex. 322- încăierarea).
Pluralitatea constituită- presupune asocierea mai multor persoane pentru
săvârşirea unei infracţiuni, incriminată ca infracţiune distinctă, indiferent de
împrejurarea că s-a trecut sau nu la comiterea infracţiunilor programate (ex. 323-
asocierea pentru săvârşirea unei infracţiuni).
Pluralitatea ocazională- la comiterea faptei penale participă un număr mai mare
de persoane decât era necesar.

II. Participaţia penală (pluralitatea ocazională)

1. Noţiune
Definiţie- Există atunci când o infracţiune care poate fi săvârşită de o singură persoană sau în cazul
infracţiunilor cu pluralitate naturală ori constituită de subiecţi activi de două sau mai multe persoane, a fost
totuşi săvârşită de două persoane sau de un număr de persoane mai mare decât cel necesar potrivit naturii
faptei;
Art. 23 Cod penal- „participanţii sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de
legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici”.
Conform art. 144 Cod penal comiterea unei infracţiuni în calitate este considerată o formă atipică a
infracţiunii.
Condiţiile participaţiei penale:
Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală- în formă consumată sau tentativă;
Cooperarea mai multor persoane decât era necesar- sub forma instigării, complicităţii a
coautoratului;

1
 Legătura subiectivă dintre participanţi- voinţa comună ce uneşte toţi participanţii;
Calificarea faptei comise ca infracţiune;

2. Felurile participaţiei penale

a) După atitudinea psihică:
Participaţie proprie (propriu-zisă, perfectă)- toţi participanţii acţionează cu
aceeaşi formă de vinovăţie;
Participaţie improprie (imperfectă)- participanţii nu acţionează cu aceeaşi formă
de vinovăţie;
b) După contribuţia participanţilor:
Autori, coautori
Instigatori
Complici
c) După importanţa contribuţiei participanţilor:
Participaţie principală- prin contribuţia participanţilor se realizează conţinutul
infracţiunii (autori, coautori);
Participaţie secundară- contribuţiile participanţilor nu se încadrează în realizarea
faptei (instigarea este secundară faţă de coautorat şi secundară faţă de complicitate);

3. Autoratul şi coautoratul
Noţiune
Art. 24- „autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea
penală”
Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.
Coautoratul este forma de participaţie în care două sau mai multe persoane contribuie nemijlocit
la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, în baza unei legături subiective.
Condiţii pentru coautorat:
a) să fie săvârşită o faptă prevăzută de legea penală;
b) presupune contribuţia nemijlocită a două sau mai multe persoane;
Contribuţia nemijlocită nu presupune ca actele să fie identice, ele pot fi şi similare (ex. la
omor lovire cu cuţit şi corpuri contondente), fiind admisă în practica judiciară şi contribuţia
indirectă, cu condiţia ca ea să fie indispensabilă comiterii faptei (înfrângerea rezistenţei victimei
pentru a face posibilă uciderea).
De asemenea contribuţia poate fi concomitentă sau succesivă.

2
 În cazul infracţiunilor complexe, contribuţia poate fi identică sau diferită (ex. o persoană
ameninţă iar cealaltă sustrage bunurile).
c) coautorii să acţioneze în baza unei voinţe comune;
Din punct de vedere subiectiv coautorii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie, în ceea
ce priveşte intenţia opiniile fiind unanime, în ceea ce priveşte culpa fiind exprimate opinii
diferite.
Infracţiuni ce nu pot fi comise în coautorat
De regulă nu pot fi comise cu coautorat infracţiunile comise prin inacţiune (art. 170- nedenunţarea),
cu subiect unic (art. 260 mărturia mincinoasă) iar cele cu subiect calificat (delapidarea) nu pot fi comise cu
coautorat decât dacă făptuitorii au calitatea cerută de lege.

4. Instigarea
Noţiune
Art. 25 Cod penal- „instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să
săvârşească o faptă prevăzută de legea penală”
Instigarea reprezintă forma de participaţie care constă în fapta unei persoane, instigator-
autor moral, de a determina cu intenţie o altă persoană, instigat, să săvârşească o faptă prevăzută
de legea penală.
Condiţiile instigării:
a) o activitate de determinare din partea unei persoane, prin mijloace verbale, scrise, directe sau
indirecte, explicite sau ascunse, respectiv luarea hotărârii de a săvârşi infracţiunea;
b) activitatea de determinare să privească săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
c) instigatorul să acţioneze cu intenţie;
d) cel instigat să fi trecut la săvârşirea faptei realizând el puţin o tentativă pedepsibilă.
Felurile instigării:
a) după mijloacele folosite:
insitgare simplă- mijloacele de determinare sunt simple (rugăminţi, îndemnuri);
instigare calificată- mijloacele folosite sunt deosebite (oferirea de daruri, presiuni);
b) După numărul persoanelor ce desfăşoară activitatea:
Instigare cu un singur instigator;
Coinstigarea- mai mulţi instigatori care acţionează pentru determinarea unei sau mai
multor persoane, concomitent sau succesiv, în ultima situaţie trebuind a fi dovedită şi
intenţia comună;
c) După numărul persoanelor faţă de care se desfăşoară activitatea:

3
 Instigarea individuală- se desfăşoară asupra unei sau mai multor persoane determinate;
Instigarea colectivă- se adresează unui număr nedeterminat de persoane;
d) După modul de acţiune al instigatorului:
Instigarea imediată: instigatorul se adresează nemijlocit instigatului;
Instigarea mediată: instigarea se realizează prin intermediul altei persoane;
e) După modul ascuns sau deschis în care acţionează instigatorul:
Instigarea explicită (deschisă)- instigatorul comunică instigatului deschis scopul său;
Insitgarea ascunsă (insidioasă)- instigatorul nu îşi dă în vileag rolul său;
f) După rezultatul urmărit:
Instigare determinată- se precizează infracţiunea ce urmează a fi comisă;
Instigare nederminată- nu se precizează infracţiunea ce urmează a fi comisă („fă ce
trebuie sa procuri bani”);

5. Complicitatea
Noţiune
Art. 26 Cod penal- „complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod
la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care
promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că
va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită”.
Condiţiile complicităţii:
a) comiterea unei fapte prevăzute de legea penală;
b) complicele să-şi aducă efectiv contribuţia la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală prin
ajutor, înlesnire sau promisiunea de tăinuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului;
Înlesnirea- activitatea desfăşurată de autor anterior comiterii infracţiunii, în faza de pregătire a
infracţiunii (ex. procurarea mijloacelor, a informaţiilor necesare pentru săvârşirea infracţiunii).
Ajutorul- activitatea desfăşurată de complice în timpul executării faptelor de autor (ex. asigurarea
pazei, oferirea unei arme, încurajarea în timpul comiterii infracţiunii).
Promisiunea de tăinuire a bunurilor sau de favorizare a infractorilor- înainte de comiterea
infracţiunii sau cel mai târziu până în momentul comiterii infracţiunii, cu scopul de a-l încuraja
pe autor, fără a avea relevanţă dacă promisiunea se realizează sau nu.
c) săvârşirea cu intenţie directă, indirectă;
Felurile complicităţii:
a) după natura ajutorului
Complicitatea materială- constă în executarea de acte cu caracter material (ex. procurarea

4
pentru autor a unor instrumente sau mijloace cu ajutorul cărora acesta săvârşeşte fapta penală, cum ar fi :
obiecte, arme, substanţe, confecţionarea sau adaptarea pentru autor a unor instrumente ori mijloace cu care
să săvârşească fapta periculoasă; înlesnirea sau ajutorul material dat de complice în timpul săvârşirii faptei).
Complicitatea morală- constă în acte de sprijin moral cu rolul de a întări rezoluţia
infracţională luată de autor sau de întreţinere a acesteia (sfaturi, instrucţiuni legate de modul în care să se
comită infracţiunea sau chiar al procurării de informaţii şi date cu privire la împrejurările, modalitatea, locul,
timpul săvârşirii infracţiunii, despre victimă, prezenţa la locul faptei pe baza înţelegerii prealabile cu autorul
cu scopul de a intimida victima, promisiunea de tăinuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului).
b) după momentul în care se acordă ajutorul:
Complicitatea anterioară- constă în contribuţia dată înainte de săvârşirea faptei ( ex. procurarea
de mijloace, confecţionarea ori adaptarea de instrumente, procurarea de informaţii).
Actele de complicitate anterioară sunt acte preparatorii săvârşite de altă persoană decât autorul şi care
devin acte de complicitate atunci când autorul a trecut la săvârşirea faptei, realizând cel puţin o tentativă
pedepsibilă.
Complicitatea concomitentă- acte de ajutor în cursul executării, fie pentru a asigura reuşita
materială a acestuia, fie acţionând asupra psihicului autorului pentru a menţine hotărârea infracţională.
c) după modul directsau indirect în care se realizează contribuţia complicelui:
Complicitatea nemijlocită- complicele acordă sprijin autorului;
Complicitatea mediată- complicele acordă sprijin prin intermediul altui participant, autor
sau complice;
d) după aspectul dinamic al contribuţiei complicelui:
complicitatea prin acţiune (comisivă)- complicele acordă sprijinul prin acţiune;
complicitatea prin inacţiune- complicele nu îndeplineşte obligaţiii legale (ex. un paznic
care nu îşi îndeplineşte atribuţiile);

6. Participaţia improprie
Noţiune
Participaţia improprie (imperfectă)- acea formă de participaţie penală la care persoanele care săvârşesc
prin voinţă comună, o faptă prevăzută de legea penală, nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie, unii
participanţi lucrând cu intenţie, alţii din culpă sau fără vinovăţie.
Participaţia improprie poate exista la toate formele de participaţie.
Modalităţi
a) modalitatea intenţie şi culpă – art- 31 al. 1 Cod penal- „determinarea , înlesnirea sau ajutarea în orice

5
mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se
sancţionează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenţie”
b) modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie- art. 31 al. 2 Cod penal- „determinarea , înlesnirea sau ajutarea
în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care
comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune”

7. Tratamentul penal al participaţie

Sistemul de sancţionare a participanţilor cunoaşte două modalităţi: al parificării
pedepselor aplicate participanţilor, respectiv toţi participanţii să fie sancţionaţi cu aceeaşi
pedeapsă şi cel al diversificării sancţiunilor, cu prevederea unor pedepse diferite în funcţie de
formele de participaţie.
Pentru participaţia proprie Codul penal român prevede sistemul parificării.
Art. 27 Cod penal- „instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu
intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se
ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 72.”
În ceea ce priveşte circumstanţele personale (ex. calitatea de funcţionar, starea civilă,
antecedentele penale), conform art. 28 din Codul penal acestea nu se răsfrâng asupra celorlalţi
participanţi iar cele reale, privitoare la faptă, (ex. mijloace folosite, loc, timp) se răsfrâng numai
asupra participanţilor care le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
În conformitate cu prevederile art. 29 din Codul penal, actele de instigare neurmate de
executarea faptei, precum şi cele urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către
acesta a producerii rezultatului se sancţionează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei
pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general, iar când pedeapsa prevăzută de lege
este detenţiunea pe viaţă se aplică pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani. În situaţia în care
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai mică,
aceste acte nu se sancţionează, afară de cazul în care actele îndeplinte de autor până în momentul
desistării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală.
În ceea ce priveşte împiedicarea de către participant a săvârşirii faptei, conform art. 30
din Codul penal, participantul nu se pedepseşte dacă în cursul executării, dar înainte de
descoperirea faptei, împiedică consumarea acesteia. Dacă actele săvârşite până în momentul
împiedicării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală, participantului i se aplică pedeapsa
pentru această faptă.

6
Bibliografie
C. Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Casa de Editură şi Presă “Şansa”, Bucureşti,
1995;
M Basarab, V. Paşca, Ghe. Mateuţ, C. Butiuc, Codul penal comentat. Partea Generală, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2007;
N. Giurgiu, Infracţiunea, Editura Gama, Iaşi, 1994;