C 14

MĂSURILE PROCESUALE

1. NOŢIUNE ŞI CLASIFICARE
► sunt mijloace prevăzute de lege de care pot uza organele judiciare penale
pentru a asigura desfăşurarea normală a procesului penal.
Clasificare
 după criteriul legal instituit prin dispoziţiile Codului de procedură penală:
a) măsuri preventive care reprezintă măsuri procesuale cele mai drastice întrucât
se referă la restrângerea libertatea persoanei (reţinerea, obligarea de a nu părăsi
localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara, arestarea preventivă a învinuitului sau
inculpatului).
b) alte măsuri procesuale (măsuri de ocrotire, măsuri de siguranţă, restituirea
lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare).
 după valoarea socială asupra căreia se îndreaptă:
a) măsuri preventive personale care privesc persoanele fizice participante în
procesul penal: măsuri preventive, măsuri de ocrotire, măsuri de siguranţă, liberare sub
control judiciar şi pe cauţiune;
b) măsuri procesuale reale privesc anumite bunuri sau relaţii faţă de ele: măsuri
asigurătorii, restituirea lucrurilor, restabilirea situaţiei anterioare.
 scopul special urmărit prin luarea lor:
a) măsuri procesuale de constrângere: măsuri preventive, măsuri asigurătorii;
b) măsuri de ocrotire: măsuri de ocrotire, măsuri de siguranţă, restituirea
lucrurilor, restabilirea situaţiei anterioare.

2. MĂSURILE PREVENTIVE
► reprezintă acea categorie a măsurilor procesuale, prevăzute de lege, cu caracter
de constrângere, prin luarea cărora organele judiciare urmăresc privarea de libertate sau
restrângerea libertăţii de mişcare a învinuitului sau inculpatului cu scopul de a asigura
buna desfăşurare a procesului penal ori de a împiedica sustragerea învinuitului sau
inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Felurile măsurilor preventive, potrivit art. 136 Cod proc. pen.:
- Reţinerea;
- Obligarea de a nu părăsi localitatea;
- Obligarea de a nu părăsi ţara;
- Arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului.
Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune este o măsură procesuală
dar care nu are natura juridică a unei măsuri preventive, dar care urmăresc acelaşi scop.
Luarea măsurilor de prevenţie
Condiţii generale:
 să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârşit o faptă
prevăzută de legea penală. Sunt indicii temeinice, conform art. 68¹ Cod proc pen.
atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că
persoana faţă de care se efectuează actele premergătoare sau actele de urmărire
penală a săvârşit fapta;
 pentru infracţiunea săvârşită, legea să prevadă pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a
închisorii. Condiţia se consideră realizată şi în cazul în care se prevede alternativ
pedeapsa închisorii, cu excepţia măsurii arestării preventive unde art. 136 alin. 6
Cod proc. pen. prevede că măsura nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor
pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii;
 să existe vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 lit. a-f :
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de
la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la
urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei;
a1 ) inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi
localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri;
b) există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect
aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert, ori prin
distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;
c) există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni;

2
 d) inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune;
e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că
încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta;
f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa
în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a-e, măsura arestării preventive a inculpatului
poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau
închisoarea mai mare de 4 ani.
Conform art. 143. al. 4 Cod proc. pen.- reţinerea poate fi dispusă pentru oricare
din cazurile de la art. 148 Cod proc. pen. şi în caz de infracţiune flagrantă, oricare ar fi
limitele de pedeapsă prevăzute de lege, iar în cazul măsurii obligării de a nu părăsi
localitatea şi obligării de a nu părăsi ţara, cazurile de la art. 148 nu au nicio relevanţă.
 învinuitul sau inculpatul să fie ascultat, în prezenţa apărătorului.
Conform art. 136 al. ultim Cod proc. pen., în afara condiţiilor generale, la alegerea
măsurii de prevenţie ce urmează a fi luată, trebuie să se ţină seama de unele criterii
complementare, şi anume, de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii,
de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se iau
aceste măsuri.
Organele judiciare care pot lua măsurile preventive:
- reţinerea: organul de cercetare penală şi procuror;
- obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara: procuror sau
judecător, în cursul urmăririi penale, judecător în cursul judecăţii;
- arestarea preventivă: judecător;
Actele prin care pot fi luate măsurile preventive:
- ordonanţa organului de cercetare penală;
- ordonanţa sau rechizitoriul procurorului;
- hotărârea instanţei de judecată (sentinţă, decizie sau încheiere).
În cuprinsul actului prin care se dispune luarea măsurilor preventive se vor indica:
fapta care face obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege în care aceasta se
încadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită iar în ipoteza

3
reţinerii şi arestării preventive, suplimentar, cazul prevăzut în art.148, precum şi
temeiurile concrete din care rezultă existenţa acestuia.
În cazul obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, actul prin care se ia această
măsură trebuie să indice temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii, fără a se
face referire la vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148.
Înlocuirea măsurilor de prevenţie
Măsurile de prevenţie au caracter provizoriu şi este posibil ca pe parcursul
desfăşurării procesului penal să intervină elemente care impun înlocuirea măsurii de
prevenţie luate iniţial cu o altă măsură de prevenţie.
Art. 139 alin. 1 Cod proc. pen.- măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă
măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
În cazul în care măsura preventivă a fost luată, în cursul urmăririi penale, de
instanţă sau de procuror, organul de cercetare penală are obligaţia să-l informeze de
îndată pe procuror despre schimbarea sau încetarea temeiurilor care au motivat luarea
măsurii preventive.
În lumina art. 139 alin. 31, în cazul în care măsura preventivă a fost luată, în cursul
urmăririi penale, de procuror sau de instanţă, procurorul dacă apreciază că informaţiile
primite de la organul de cercetare penală justifică înlocuirea sau revocarea măsurii
dispune aceasta ori, după caz, sesizează instanţa.
Procurorul este obligat el însuşi să sesizeze şi din oficiu instanţa, pentru înlocuirea
sau revocarea măsurii preventive luate de către aceasta, când constată personal că nu mai
există sau s-a schimbat temeiul care a justificat luarea măsurii.
Revocarea măsurilor de prevenţie
- când măsura a fost luată cu încălcarea prevederilor legale;
- nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive;
Revocarea măsurilor de prevenţie se poate face la cerere sau din oficiu, iar
organul de cercetare penală are obligaţia să-l informeze pe procuror despre schimbarea
ori încetarea temeiurilor care au motivat luarea măsurii.
Instanţa de judecată, când consideră că măsura preventivă luată de procuror este
ilegală sau nu este justificată, dispune revocarea acesteia şi punerea în libertate a
învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.

4
 Încetarea de drept a măsurilor de prevenţie
Cazurile în care măsurile preventive încetează de drept sunt prevăzute în art. 140
Cod proc. pen.:
- la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare, ori i
la expirarea termenului prevăzut în art. 160b alin.1, dacă instanţa nu a procedat la
verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen;
- în faza de urmărire penală, în caz de scoatere de sub urmărire penală sau încetare
a urmăririi penale;
- în faza de judecată, în caz de achitare sau încetare a procesului penal;
- atunci când, înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă
instanţă, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru
infracţiunea ce face obiectul învinuirii, fără a se putea depăşi, în cursul urmăririi penale,
durata maximă de 180 de zile, stabilită de art. 159 alin. 13;
- în alte cazuri anume prevăzute de lege, respectiv cele prevăzute de art. 350 alin.
3 potrivit cărora măsurile de prevenţie privative de libertate încetează de drept, când
instanţa pronunţă :
a) o pedeapsă cu închisoarea cel mult egală cu durata reţinerii şi arestării
preventive;
b) o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea executării sau cu executare la locul
de muncă;
c) amenda;
d) o măsură educativă.
Se poate adăuga şi cazul de condamnare la pedeapsa închisorii, la care se aplică în
întregime graţierea.
În cazurile menţionate, instanţa de judecată, din oficiu sau la sesizarea
procurorului, ori procurorul, în cazul reţinerii, din oficiu sau în urma informării organului
de cercetare penală, are obligaţia să dispună punerea de îndată în libertate a celui reţinut
sau arestat, trimiţând administraţiei locului de deţinere o copie de pe dispozitiv sau
ordonanţă ori un extras cuprinzând următoarele menţiuni: datele necesare pentru
identificarea învinuitului sau inculpatului, numărul mandatului de arestare, numărul şi

5
data ordonanţei, ale încheierii sau hotărârii prin care s-a dispus liberarea, precum şi
temeiul legal al liberării.
Căile de atac împotriva actelor procesuale prin care se dispune asupra luării,
revocării sau încetării de drept a măsurilor de prevenţie
 Plângerea împotriva ordonanţei organului de cercetare penală sau a
procurorului privind măsura reţinerii
Art. 1401 Cod proc. pen.- împotriva ordonanţei organului de cercetare penală prin
care s-a luat măsura preventivă a reţinerii se poate face plângere, înainte de expirarea
celor 24 de ore de la luarea măsurii, la procurorul care supraveghează cercetarea penală
iar împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat această măsură se poate face
plângere, înainte de expirarea celor 24 de ore, la prim-procurorul parchetului sau, după
caz, la procurorul ierarhic superior.
Porcurorul se pronunţă prin ordonanţă, în termen de 24 de ore.
 Plângerea împotriva ordonanţei procurorului privind obligarea de a nu
părăsi ţara şi obligarea de a nu părăsi localitatea
Art. 1402 Cod proc. pen.- împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune
luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi
ţara, se poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanţa căreia i-ar
reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Dosarul va fi înaintat instanţei în termen de 24 de ore, iar plângerea se
soluţionează, în cameră de consiliu, în termen de 3 zile.
Ca şi reguli soluţionarea se face în camera de consiliu şi, deşi citarea învinuitului
sau inculpatului este obligatorie, neprezentarea acestuia nu împiedică judecarea plângerii;
Prezenţa procurorului la judecarea plângerii este obligatorie.
Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin încheiere.
Această plângere nu are efect suspensiv de executare.
 Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de judecător în cursul
urmăririi penale privind măsurile preventive
Art. art. 1403 Cod proc. pen.- împotriva încheierii prin care judecătorul dispune,
în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea
de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere

6
a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs
la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi şi de la
comunicare pentru cei lipsă.
Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea,
înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac.
Învinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în faţa instanţei de recurs şi va fi
ascultat în prezenţa apărătorului său. În cazul în care învinuitul sau inculpatul se află
internat în spital şi, din cauza stării sănătăţii, nu poate fi adus în faţa judecătorului sau
când, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă,
recursul va fi examinat în lipsa acestuia, dar numai în prezenţa apărătorului său, căruia i
se dă cuvântul pentru a pune concluzii.
Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie.
Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se
soluţionează în termen de 48 de ore, în cazul arestării învinuitului, şi în 3 zile în cazul
arestării inculpatului.
Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi prin încheiere, iar când consideră că măsura
preventivă este nelegală sau nu este justificată, instanţa dispune revocarea ei, dispunând
punerea de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în
altă cauză.
Potrivit art. 1403 alin. 8, recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus
luarea măsurii preventive sau prin care s-a constatat încetarea de drept a acestei măsuri,
nu este suspensiv de executare.
Dosarul se restituie organului de urmărire penală a cărei încheiere a fost atacată în
termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.
 Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul
judecăţii privind măsurile preventive
Art. 141 Cod proc. pen.- încheierea dată în prima instanţă şi în apel, prin care se
dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a
măsurii preventive, precum şi încheierea prin care se dispune menţinerea arestării
preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de
24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.

7
 Încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de
revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi
de atac.
Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se
judecă în 3 zile. Instanţa de recurs va restitui dosarul primei instanţe în termen de 24 de
ore de la soluţionarea recursului.
Potrivit art. 141 alin. 3, recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus
luarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept
a arestării preventive nu este suspensiv de executare.

3. REŢINEREA
- poate fi dispusă de către organul de cercetare penală sau de către procuror pe o
durată de cel mult 24 de ore.
Condiţiile cumulative pentru a fi luată această măsură sunt, potrivit art. 143 alin.
1 şi 2, următoarele :
- să existe probe sau indici temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârşit o faptă
prevăzută de legea penală;
- pentru fapta săvârşită legea să prevadă pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori pedeapsa
închisorii. Condiţia este considerată îndeplinită şi când pedeapsa alternativă prevăzută de
lege este închisoarea sau amenda;
- să existe unul din cazurile prevăzute de art. 148 sau infracţiunea să fie flagrantă oricare
ar fi limitele pedepsei cu închisoarea prevăzută de lege pentru fapta săvârşită;
Organele competente să dispună reţinerea sunt: organul de cercetare penală şi
procurorul. Despre luarea acestei măsuri, organul de cercetare penală este obligat să-l
încunoştinţeze, de îndată, pe procuror.
Când organul de cercetare penală consideră că este necesar a se lua măsura
arestării preventive, înaintează procurorului, în primele 10 ore de la reţinerea învinuitului,
o dată cu încunoştinţarea la care se referă art. 143 alin. 2, un referat motivat. Înăuntrul
termenului de 24 de ore, procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute
de lege pentru luarea măsurii arestării preventive, procedează potrivit art. 146.

8
 Organul judiciar care a luat măsura va aduce la cunoştinţa învinuitului că are
dreptul să-şi angajeze un apărător şi, de asemenea, că are dreptul de a nu face nici o
declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.
Persoanei reţinute i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii.
Măsura reţinerii se dispune prin ordonanţă, în care trebuie să se menţioneze: ziua
şi ora la care a început, fapta, încadrarea juridică, pedeapsa juridică pentru infracţiunea
săvârşită, temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii.
Durata reţinerii este de maxim 24 de ore, iar din această durată se deduce timpul
cât persoana a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrate a conducerii la
sediul Poliţiei, prevăzută în art. 31 alin. 1 lit. b din Legea nr. 218/2002 privind
organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.
Calculul duratei reţinerii se face potrivit dispoziţiilor art. 188, ora la care începe
reţinerea şi ora la care încetează intrând în durata acestei măsuri procesuale.

4. OBLIGAREA DE A NU PĂRĂSI LOCALITATEA – ART. 145 Cod proc.

pen.
- este o măsură preventivă care constă în îndatorirea impusă învinuitului sau
inculpatului de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, fără încuviinţarea organului care a
dispus măsura.
Obligarea de a nu părăsi localitatea poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii :
- să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârşit o
faptă prevăzută de legea penală;
- pentru fapta săvârşită legea să prevadă pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau
pedeapsa închisorii. Condiţia este considerată îndeplinită şi când pedeapsa alternativă
prevăzută de lege este închisoarea sau amenda;
- învinuitul sau inculpatul să fie ascultat numai în prezenţa apărătorului.
Oraganele competente să dispună această măsură sunt:
- în cursul urmăririi penale, procurorul prin ordonanţă ori judecătorul, prin încheiere,
- în cursul judecăţii, instanţa de judecată, prin încheiere.

9
 Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, organul judiciar va dispune
ca învinuitul sau inculpatul să respecte patru obligaţii şi poate dispune ca acesta să
respecte alte şase obligaţii.
Obligaţiile care se dispun faţă de învinuit sau inculpat sunt următoarele, conform
art. 145 alin. 11:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de
judecată, ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul
judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul
de poliţie ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încunoştinţarea organului judiciar care a dispus
măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească sau să nu poate nici o categorie de arme;
Obligaţiile care pot fi dispuse faţă de învinuit sau inculpat sunt următoarele,
conform art. 145 alin. 12 :
a) să poate permanent un sistem electronic de supraveghere;
b) să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive sau culturale sau în orice alte
locuri stabilite;
c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoana
împreună cu care a comis fapta, martori, experţi ori alte persoane stabilite de organul
judiciar şi să nu comunice cu acestea, direct sau indirect;
d) să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule stabilite;
e) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate;
f) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea
căreia a săvârşit fapta.
Organul judiciar care a dispus măsura are următoarele obligaţii :
- comunicarea copiei de pe actul procesual, în aceeaşi zi, învinuitului sau
inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei,
poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră,
precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin;

10
 - învinuitului sau inculpatului i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-
credinţă a măsurii sau a obligaţiilor impuse, se va lua faţă de acesta măsura arestării
preventive;
- menţionarea expresă în cuprinsul ordonanţei sau încheierii prin care se dispune
obligarea de a nu părăsi localitatea a obligaţiilor pe care învinuitul sau inculpatul trebuie
să le respecte.
Organul de poliţie desemnat de organul judiciar verifică periodic respectarea
măsurii şi obligaţiilor şi în cazul în care constată încălcări ale acestora sesizează, de
îndată procurorul sau instanţa de judecată.
Durata acestei măsuri, în cursul urmăririi penale, nu poate depăşi 30 de zile, însă
ea poate fi prelungită în caz de necesitate şi numai motivat. Prelungirea se dispune de
procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire
neputând să depăşească 30 de zile.
Durata maximă a acestei măsuri în cursul urmăririi penale este de un an. În mod
excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea de
10 ani ori mai mare, durata maximă a obligării de a nu părăsi localitatea este de 2 ani.
În cursul judecăţii, măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi luată până
la soluţionarea cauzei.

5. OBLIGAREA DE A NU PĂRĂSI ŢARA

- este o măsură preventivă care constă în îndatorirea impusă învinuitului sau
inculpatului de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus această
măsură.
Art. 1451 alin. 2 Cod proc. pen. - condiţiile şi procedura de luare a acestei măsuri
sunt cele prevăzute de art. 145 pentru obligarea de a nu părăsi localitatea, care se aplică în
mod corespunzător.
Copia ordonanţei procurorului sau, după caz, a încheierii instanţei, rămasă
definitivă, se comunică, în aceeaşi zi, învinuitului sau inculpatului, secţiei de poliţie în a
cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor
competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în
vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin.

11
 6. Arestarea preventivă
Arestarea preventivă a învinuitului
Art. 229 Cod proc. pen.- învinuitul este persoana faţă de care se efectuează
urmărirea penală, cât timp nu a fost pusă în mişcare împotriva sa acţiunea penală.
Potrivit art. 146 alin. 1, condiţiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru a se
lua această măsură sunt :
- să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul a săvârşit o faptă prevăzută de
legea penală;
- pentru fapta săvârşită legea să prevadă pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau
pedeapsa închisorii; măsura arestării preventive nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor
pentru care legea prevede alternativ pedeapsa închisorii sau amenda;
- să existe vreunul din cazurile prevăzute în art. 148;
- învinuitul să fi fost ascultat în prealabil numai în prezenţa apărătorului ales sau a
celui numit din oficiu;
- să fie necesară privarea de libertate în interesul procesului penal.
Ascultarea învinuitului nu se mai cere în cazul când acesta este dispărut, se află în
străinătate, ori se sustrage de la urmărirea penală, sau se află în stare de reţinere ori de
arestare provizorie şi din cauza sănătăţii ori din cauză de forţă majoră sau stare de
necesitate nu poate fi adus în faţa instanţei.
Măsura arestării învinuitului în cursul urmăririi penale se dispune numai de către
judecător, prin încheiere, după o procedură detaliată în art. 146.
Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, când
consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre cazurile
prevăzute în art. 148, dacă apreciază că arestarea învinuitului este necesară în interesul
urmăririi penale, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, întocmeşte
propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a învinuitului.
Dosarul împreună cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive întocmită
de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală se prezintă
preşedintelui ori unui judecător delegat de acesta de la instanţa competentă.
Legea stabileşte o competenţă alternativă, ce revine fie instanţei căreia i-ar reveni
competenţa să judece cauza în fond, fie instanţei corespunzătoare acesteia în a cărei

12
circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
După primirea dosarului cauzei şi a propunerii de arestare făcută de procuror,
preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta, fixează ziua şi ora de soluţionare
a propunerii, până la expirarea celor 24 de ore de reţinere, pe care le comunică atât
apărătorului ales sau din oficiu, cât şi procurorului, acesta din urmă fiind obligat să
asigure prezenţa în faţa instanţei a învinuitului reţinut.
Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un
singur judecător, indiferent de natura infracţiunii, Învinuitul este adus în faţa
judecătorului şi va fi asistat de apărător; participarea procurorului este obligatorie.
După ascultarea învinuitului, judecătorul admise sau respinge propunerea de
arestare preventivă, de îndată, prin încheiere motivată.
Durata maximă pentru care se poate dispune arestarea preventivă a învinuitului
este de 10 zile şi nu poate fi prelungită.
Judecătorul emite de urgenţă mandat de arestare a învinuitului ce va cuprinde :
instanţa care a dispus luarea măsurii, data şi locul emiterii, numele şi prenumele şi
calitatea persoanei care a emis mandatul de arestare, arătarea faptei ce formează obiectul
învinuirii şi denumirea infracţiunii, numele şi prenumele învinuitului, durata pentru care
este dispusă arestarea preventivă a acestuia, semnătura judecătorului.
În caz de respingere a propunerii de arestare preventivă, dacă sunt întrunite
condiţiile prevăzute de lege, judecătorul poate dispune măsura obligării de a nu părăsi
localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Împotriva încheierii instanţei se poate face recurs în termen de 24 de ore de la
pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.
Arestarea învinuitului poate fi dispusă şi în faza de judecată, în cazul infracţiunii
de audienţă şi în cazul extinderii procesului penal cu privire la alte persoane, conform art.
337 Cod proc. pen.
Arestarea preventivă a inculpatului – este cea mai aspră dintre măsurile de
prevenţie privative de libertate.
Condiţiile necesare luării măsurii preventive a arestării inculpatului:

13
 - îndeplinirea condiţiilor arătate la arestarea învinuitului;
- existenţa unui inculpat în cauză, ceea ce implică punerea în mişcare a acţiunii
penale.
- inculpatul trebuie ascultat de către procuror şi de către judecător, înainte de
luarea măsurii, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate, ori se
sustrage de la urmărire penală ori de la judecată sau se află în stare de reţinere sau de
arestare şi din cauza sănătăţii ori din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu
poate fi adus în faţa instanţei.
În ipoteza în care inculpatul este arestat, judecătorul încunoştinţează despre
dispunerea arestării, în termen de 24 de ore, un membru din familia acestuia ori o altă
persoană pe care o desemnează inculpatul, consemnându-se aceasta într-un proces-verbal.
În ipoteza în care mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi
ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.
Organele judiciare penale care pot dispune luarea măsurii arestării inculpatului
- în faza de urmărire penală numai de către judecător;
- în faza judecăţii, numai de către instanţa de judecată.
Arestarea preventivă a inculpatului în cursul fazei de urmărire penală
În cursul urmăririi penale, potrivit art. 1491 alin. 1 Cod proc. pen., procurorul, din
oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, dacă sunt întrunite condiţiile
prevăzute în art. 143 Cod proc. pen. şi există vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148
Cod. proc. pen., când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea
inculpatului, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, întocmeşte
propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului.
Dosarul împreună cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive întocmită
de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală se prezintă
preşedintelui ori unui judecător delegat de acesta de la instanţa competentă (cea căreia i-
ar reveni competenţa să judece cauza în fond, cea cprespunzătoare în grad în a cărei
circumscripţie de află locul de detenţie, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul).
Se fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, astfel:
- până la expirarea mandatului de arestare preventivă a învinuitului devenit inculpat;

14
- până la expirarea celor 24 de reţinere a învinuitului devenit inculpat;
- cu respectarea principiului operativităţii, dacă inculpatul este în stare de libertate.
Procedura de soluţionare a propunerii de arestare preventivă este următoarea:
- se soluţionează în camera de consiliu, în condiţii de nepublicitate;
- completul de judecată este format dintr-un singur judecător;
- participarea procurorului este obligatorie;
- participarea inculpatului este obligatorie, cu excepţia situaţiilor în care este
dispărut, se află în străinătate, ori se sustrage de la urmărire penală ori de la judecată sau
se află în stare de reţinere sau de arestare şi din cauza sănătăţii ori din cauză de forţă
majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în faţa instanţei.
- măsura arestării preventive a inculpatului se dispune prin încheiere motivată.
După întocmirea încheierii prin care s-a dispus arestarea inculpatului, judecătorul
de la instanţa competentă sau, după caz, preşedintele completului de la instanţa de recurs,
emite de urgenţă mandat de arestare. În cazul în care prin aceeaşi încheiere s-a dispus
arestarea mai multor inculpaţi, se emite mandat de arestare separat pentru fiecare dintre
ei.
Mandatul de arestare se întocmeşte în 4 exemplare din care un exemplar rămâne
la dosarul instanţei, unul se înmânează inculpatului, unul se ataşează la dosarul de
urmărire penală iar unul va fi trimis administraţiei locului de deţinere, cu conţinutul
prevăzute în art. 151Cod proc. pen..
Arestarea preventivă a inculpatului în cursul fazei de judecată
În faza de judecată, arestarea inculpatului se dispune de către instanţă prin
încheiere, dacă măsura se ia în cursul judecăţii, sau prin sentinţă ori decizie dacă măsura
se ia o dată cu rezolvarea fondului şi condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii sau
detenţiunii pe viaţă.
Potrivit art. 160a Cod proc. pen., instanţa poate dispune, în cursul judecăţii, prin
încheiere motivată, arestarea preventivă a inculpatului, dacă sunt întrunite condiţiile
prevăzute de lege. Încheierea primei instanţe şi a instanţei de apel poate fi atacată separat
cu recurs.

15
 Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi,
şi de la comunicare pentru cei lipsă. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de
24 de ore, iar recursul se judecă în 3 zile.
Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este
suspensiv de executare.
Când instanţa dispune arestarea inculpatului, emite un mandat de arestare, care va
cuprinde în mod corespunzător, menţiunile prevăzute în art. 151.
Durata arestării inculpatului
Durata arestării inculpatului, dispusă în cursul urmăririi penale, nu poate depăşi
30 de zile, afară de cazul când este prelungită în condiţiile legii. Durata maximă a
arestării preventive în cursul urmăririi penale este de 180 de zile.
Termenul de 30 de zile curge de la:
- emiterea mandatului, când arestarea a fost dispusă după ascultarea inculpatului;
- punerea în executarea a mandatului când măsura a fost dispusă în lipsa inculpatului;
- dacă inculpatul a fost anterior arestat ca învinuit sau a fost reţinut, arestarea inculpatului
nu poate fi dispusă decât pentru zilele care au rămas după scăderea din 30 de zile a
perioadei în care acesta a fost anterior reţinut sau arestat.
În cursul judecăţii durata arestării preventive este de cel mult 60 de zile, după care
instanţa are obligaţia de a verifica legalitatea şi temeinicia măsurii, dispunând revocarea
sau menţinerea acesteia.
Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care
au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice
privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi
punerea de îndată în libertate a inculpatului, conform art. 160b alin. 2 Cod proc. pen.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în
continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de
libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Prelungirea arestării preventive a inculpatului
Art. 155 alin. 1 Cod proc. pen, în cursul urmăririi penale, arestarea inculpatului
dispusă de instanţă poate fi prelungită motivat, dacă temeiurile care au determinat

16
arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să
justifice privarea de libertate, fără a depăşi 180 de zile.
- propunerea de prelungire poate fi făcută, conform art. 156 Cod proc. pen.,
motivat de procurorul care, după caz, efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Când în aceeaşi cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi pentru care durata arestării
preventive expiră la date diferite, procurorul care sesizează instanţa pentru unul din
inculpaţi va sesiza, totodată, instanţa cu privire la ceilalţi inculpaţi.
- în cazul în care procurorul supraveghează urmărirea penală, acesta va fi sesizat
motivat de către organul de cercetare penală, în vederea formulării propunerii de
prelungire, cu cel puţin 8 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive.
- dosarul cauzei va fi depus la instanţă, împreună cu propunerea de prelungire a
arestării preventive de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, cu
cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive;
- apărătorul inculpatului are dreptul de a consulta dosarul cauzei.
- propunerea de prelungire a arestării preventive se soluţionează în termen de 24 de ore,
cu cu respectarea următoarelor reguli:
- în camera de consiliu, în şedinţă nepublică;
- de un singur judecător;
- participarea procurorului este obligatorie;
- inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător. În cazul în
care inculpatul arestat se află internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus
în faţa judecătorului sau când, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate,
deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai
în prezenţa apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.
- instanţa de judecată se pronunţă prin încheiere asupra prelungirii arestării preventive în
termen de 24 de ore de la primirea dosarului şi comunică încheierea celor lipsă de la
judecată în acelaşi termen;
- încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de
procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau
de la comunicare, pentru cei lipsă.

17
 - recursul se soluţionează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse
anterior încheierii atacate şi nu este suspensiv de executare.
Menţinerea arestării inculpatului
În cursul judecăţii, dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat
arestarea preventivă au încetat sau nu mai există temeiuri noi care să justifice privarea de
libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în
libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în
continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de
libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.

7. DISPOZIŢII SPECIALE PENTRU MINORI

Reţinerea
Minorul între 14-16 ani poate fi reţinut la dispoziţia procurorului sau a organului
de cercetare penală în mod excepţional cu îndeplinirea următoarelor condiţii :
- să răspundă penal;
- să existe date certe că minorul a comis o infracţiune pedepsită de lege cu pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau închisoarea de 10 ani sau mai mare;
- înştiinţarea procurorului care supraveghează urmărirea penală.
Durata reţinerii este de cel mult 10 ore şi poate fi prelungită de procuror prin
ordonanţă numai dacă se impune pentru o durată de cel mult 10 ore.
Pentru minorii între 16-18 ani se aplică procedura comună a luării măsurii
reţinerii.
Organul judiciar are obligaţia de a încunoştinţa imediat părinţii, tutorele, persoana
în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul ori alte persoane pe care le
desemnează acesta despre măsura luată.
Arestarea preventivă a inculpatului minor
Inculpatul minor între 14-16 ani va putea fi arestat preventiv în următoarele
condiţii :
- minorul să răspundă penal;

18
- pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care este învinuit este detenţiunea pe viaţă
ori închisoarea de 10 ani sau mai mare;
- altă măsură preventivă nu este suficientă.
Durata arestării inculpatul minor între 14-16 ani, în cursul urmăririi penale, este
de cel mult 15 zile.
În mod excepţional măsura poate fi prelungită, fiecare prelungire neputând depăşi
15 zile. În total arestarea preventivă nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu mai mult
de 60 zile. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de
20 ani sau mai mare durata maximă a arestării preventive în cursul urmăririi penale va fi
de 180 zile.
În cursul judecăţii măsura arestării preventive a inculpatului minor între 14 şi 16
ani nu este condiţionată de respectarea unui termen limită ci doar a celui rezonabil, cu
obligaţia instanţei de a verifica legalitatea şi temeinicia arestării în mod periodic, dar nu
mai târziu de 30 zile.
Inculpatul minor între 16-18 ani va putea fi arestat în cursul urmăririi penale
pentru cel mult 20 zile.
Măsura poate fi prelungită de fiecare dată cu câte 20 zile pe o perioadă rezonabilă
dar nu mai mult de 90 zile. În mod excepţional, dacă pedeapsa prevăzută de lege este
detenţiunea pe viaţă ori închisoarea de 10 ani sau mai mare, durata maximă a arestării
preventive în cursul urmăririi penale va fi de 180 zile.
În cursul judecăţii, durata arestării preventive a minorului între 16-18 ani nu este
condiţionată de un termen limită, doar de cel rezonabil, iar instanţa este obligată să
verifice în mod periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive dar nu mai târziu de
40 zile.
Odată cu arestarea preventivă judecătorul încunoştinţează spre aceasta părinţii,
tutorele etc. precum şi Serviciul de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a
executării sancţiunilor neprivative de libertate de pe lângă instanţa căreia i-ar reveni să
judece în primă instanţă cauza şi se va întocmi un proces verbal în acest sens.
Durata arestării învinuitului minor este de cel mult 3 zile potrivit art. 160 h alin. 4
Cod proc. pen.

19
 Liberarea provizorie - este o măsură procesuală neprivativă de libertate care
înlocuieşte măsura arestării preventive a învinuitului sau inculpatului şi se dispune de
instanţa judecătorească în vederea desfăşurării normale a procesului şi executarea
pedepsei aplicate inculpatului în caz de condamnare;
Art. 1601 Cod procedură penală în tot cursul procesului penal învinuitul sau
inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie (sub control
judiciar sau pe cauţiune).

Alte măsuri procesuale

1. Măsurile de ocrotire şi de siguranţă
Măsurile de ocrotire sunt acele măsuri procesuale care se iau în cadrul procesului
penal în vederea ocrotirii persoanelor care ar avea de suferit în urma luării împotriva
învinuitului/inculpatului a unor măsuri privative de libertate sau a unor măsuri de
siguranţă ce implică restrângerea libertăţii persoanei.
- sunt reglementate de art. 161 Cod procedură penală;
Persoanele faţă de care se pot dispune faţă de :
- un minor;
- o persoană pusă sub interdicţie;
- o persoană căreia i s-a instituit curatela;
- o persoană care datorită vârstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor;
Măsurile de ocrotire se dispune în următoarele condiţii :
- faţă de învinuit/inculpat să se fi luat măsura reţinerii arestării preventive ori o măsură
restrictivă de libertate;
- în îngrijirea învinuitului/inculpatului se află una din persoanele enumerate mai sus şi
care are nevoie de ocrotire;
- în lipsa învinuitului/inculpatului acele persoane să rămână fără ocrotire.
Măsurile de siguranţă- sunt sancţiuni de drept penal care se dispun provizoriu, în
raport cu persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală în scopul înlăturării
unor stări de pericol ori al preîntâmpinării săvârşirii altor fapte prevăzute de legea penală;
- sunt reglementate de art. 112 Cod penal: obligaţia la tratament medical,
internarea medicală, interzicerea de a ocupa o funcţie sau profesie, meserie ori o altă

20
ocupaţie, interzicerea de a se afla în anumite localităţi, expulzarea străinilor, confiscarea
specială, interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată.
Dacă procurorul în cursul urmăririi penale constată că învinuitul/inculpatul se
află în vreuna din situaţiile menţionate sesizează instanţa care va aprecia asupra luării
provizorii a măsurii de siguranţă corespunzătoare, ce nu poate depăşi 180 de zile.
În cursul judecăţii măsurile de siguranţă corespunzătoare se dispune provizoriu de
instanţă.
Dintre măsurile de siguranţă obligarea la tratament medical şi internarea medicală
devin măsuri procesuale.
Condiţii pentru a se dispune luarea măsurii de siguranţă :
- să existe starea de boală sau intoxicare cronică cu alcool , stupefiante sau alte asemenea
substanţe;
- să existe pericol pentru societate;
- să fie ascultat învinuitului/inculpatului în prezenţa avocatului şi a procurorului;
- să se constate iresponsabilitatea învinuitului/inculpatului datorită unei boli mintale sau
toxice.
Instanţa ia măsuri provizorii a internării medicale şi sesizează comisia medicală
competentă să avizeze internarea.
Hotărârea instanţei prin care s-a confirmat măsura internării poate fi atacată cu
recurs care nu suspendă executarea.
2. Măsurile asigurătorii
- sunt măsuri procesuale cu caracter real care se iau în cursul procesului penal de
organele de urmărire penală sau instanţă şi constau în indisponibilizarea unor bunuri
mobile şi imobiliare prin instituirea unui sechestru în vederea reparării pagubei produse
prin infracţiune şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
Categorii de măsuri asiguratorii:
- sechestrul aplicabil bunurilor mobile;
- inscripţia ipotecară aplicabilă bunurilor imobile;
- poprirea, aplicabilă sumelor de bani;
Nu se pot lua măsuri asigurătorii asupra :
- bunurilor care aparţin unei unităţi dintre cele prev. de art. 145 Cod penal;

21
- bunurilor exceptate de lege (art. 406 - 409 Cod procedură civilă, de exemplu bunurile de
uz personal sau casnic strict necesare debitorului).
Luarea măsurilor asiguratorii este este obligatorie când cel vătămat este o
persoană lipsită de capacitatea de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, sau în
alte situaţii prevăzute de lege, de exemplu în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală.
Organul competent să dispună luarea măsurilor asiguratorii:
- în faza de urmărire penală: pocurorul, prin ordonanţă;
- în faza de judecată: instanţa, prin încheiere.
Sechestrul penal propriu - zis
- constă în indisponibilizarea anumitor bunurilor mobile ale
învinuitului/inculpatului sau ale părţii responsabile civilmente, în cazul reparării pagubei
produse prin infracţiune sau ala confiscării speciale sau numai aparţinând învinuitului sau
inculpatului, în ipoteza garantării executării pedepsei amenzii;
- este reglementat de art. 165 Cod proc. pen. şi presupune următoarele operaţiuni:
-identificarea prin individualizare şi enumerare a bunurilor sechestrate;
- evaluarea pe bază de acte sau prin folosirea experţilor;
- declararea ca sechestrate a bunurilor;
Organul care aplică sechestrul încheie un proces verbal care cuprinde următoarele
date:
- activităţile efectuate de organul competent;
- descrierea amănunţită a bunurilor sechestrate cu indicarea valorii lor;
- indicarea bunurilor găsite la persoana căreia i s-a aplicat sechestrul şi care sunt
exceptate de la măsură;
- consemnarea obiecţiilor părţilor sau a altor persoane interesate.
Inscripţia ipotecară
- este o formă specială a sechestrului care se aplică în cazul bunurilor imobile;
- este reglementată de art. 166 Cod proc. pen. şi presupune ca organul care a
dispus instituirea sechestrului să ceară organului competent luarea incscripţiei ipotecare,
prin anexarea copiilor de pe actul prin care s-a dispus sechestrul şi a unui exemplar de pe
procesul verbal de sechestru;

22
Poprirea
- o formă specială de sechestru, folosită pentru urmărirea sumelor de bani;
- reglementată de art. 167 Cod proc. pen. şi presupune ca sumele datorate
învinuitului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente de altă persoană
sau de cel păgubit să fie poprite în mâinile acestora, în limitele prevăzute de
lege..
Împotriva măsurilor asigurătorii poate formula plângeri ori contestaţie învinuitul,
inculpatul şi partea responsabilă civilmente, orice altă persoană interesată.
Contestaţia se adresează organul de urmărire penală, dacă procesul se află în faza
de urmărire penală şi instanţei de judecată, dacă se află în curs de judecată iar după
soluţionarea definitivă a cauzei instanţei civile.
3. Restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii
infracţiunii
Restituirea lucrurilor- art. 169- presupune ca până la soluţionarea definitivă a
cauzei, în scopul reparării în natură a pagubei pricinuită prin infracţiune, dacă procurorul
sau instanţa de judecată constată că lucrurile ridicate de la învinuit sau inculpat sau de la
orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau
au fost luate pe nedrept din posesia sau deţinerea sa aceste lucruri să fie restituite
persoanei vătămate. Aceasta nu are loc dacă ar stingheri aflarea adevărului sau justa
soluţionare a cauzei, şi presupune obligarea celui căruia îi sunt restituite să le păstreze
până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Restabilirea situaţiei anterioare- art. 170- procurorul sau instanţa de judecată
pot lua măsuri în acest sens, când schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vădit prin
comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.

23