CURS 14

SPECII DE ANIMALE RECOMANDATE ÎN TERAPIE

Ovis aries – oaia

• Clasificare ştiinţifică:
• Regn: Animalia
• Încrengătură: Chordata
• Clasă: Mammalia
• Ordin: Artiodactyla
• Familie: Bovidae
• Subfamilie: Caprinae
• Gen: Ovis
• Specie: O. aries
• Oaia domestică (denumire binomială, Ovis aries), cea mai comună specie a genului Ovis, este un
mamifer patruped rumegător, relativ mic, cu păr creţ numit lână, care probabil descinde din
specia de mufon sălbatic din sudul central şi sud-vestul Asiei.
• Se presupune ca a fost domesticită aprox 9.000 la 12.000 ani î.e.n.
• Importanţă farmaceutică are lanolina, ADEPS LANAE, substanţă grasă, impermeabilă la apă, ce
se găseşte în lâna de oaie, folosită în foarte multe produse cosmetice.

Dactylopius coccus cacti - coşenila

• Regn: Animalia
• Încrengătură: Arthropoda
• Clasa: Insecta
• Ordin: Homoptera
• Superfamilie: Coccoidea
• Familie: Dactylopiidae
• Gen: Dactylopius
• Specie: D. coccus
• Dactylopius coccus cacti din superfamilia Coccoidea , sunt cunoscute ca insecte coşenila, gândaci
sau insecte cu solzi.
• Insecte hemiptere care constituie un grup omogen, au corp moale, turtit, de formă ovală, cu gură
în formă de cioc cu care penetrează tulpini de cactus (Opuntia sp.) rămân fixe şi se hrănesc cu
sucul plantei.
• În stadiul de nimfă insectele coşenila se dispersează. Insectele tinere produc filamente lungi de
ceară şi se deplasează spre marginea tulpinii de cactus, de unde vântul duce filamentele de ceară
spre noi locaţii. Aceşti indivizi se stabilesc în noi locuri de hrană şi formează grupări noi de
coşemila, o nouă generaţie.
• Nimfele masculi se hrănesc pe cactus până când ajung la maturitate sexuală după care nu se mai
pot hrăni şi trăiesc numai atât cât să fecundeze ouăle.
• Insecta coşenila, este nativă din Mexic, America Centrala si Peru.
• Coşenila produce acid carmic care o apără de atacul altor insecte. Acidul carmic poate fi extras
din ouăle sau corpul insectei pentru a se obţine un colorant natural de culoare roşie.
• Majoritatea întrebuinţărilor a acestui colorant natural se află în industria alimentară cât şi în
produsele medicinale sau cosmetice.

Apis mellifica – albina

• Clasificare ştiinţifică
• Regn: Animalia
 • Încrengătură:Arthropoda
• Clasă: Insecta
• Ordin: Hymenoptera
• Subordin: Apocrita
• Suprafamilie: Apoidea
• Familie: Apidae
• Subfamilie: Apinae
• Trib: Apini
• Gen: Apis
• Specie: A. mellifica
• Albinele lucrătoare sunt femele infertile. Ele secretă ceară pentru construirea fagurelui, curăţă şi
păstrează stupul, hrănesc pe cei tineri, apără stupul şi colectează nectar şi polen.
• Albinele trântori sunt masculii coloniei. Ei nu au organe pentru depunerea ouălelor şi nici ac de
înţepat. Trântorii nu colectează nectar sau polen. Principalul şi singurul rol este să fecundeze
regina.
Albinele produc miere prin colectarea nectarului care este un lichid clar constând din 80% apă şi substanţe
zaharoase. Albinele colectoare stochează nectarul într-un stomac secundar şi se întorc la stup unde este
preluat de albinele lucrătoare. Acestea digeră nectarul brut timp de 30 minute folosind enzime pentru
prelucrarea complexului de zaharuri
Mierea brută este apoi înprăştiată şi lăsată să se usuce în celulele goale ale fagurelui.
În timp ce nectarul este procesat albinele crează cu aripile un curent de aer în stup. Conţintul de apă este
scăzut cu 20%. Cînd s-a încheiat procesul de uscare, celulele sunt închise cu ceară pentru a păstra mierea.
Importanţă farmaceutică au toate produsele: lăptişor de matcă, miere de albine, ceara – CERA ALBA,
CERA FLAVA.

Physeter macrocephalus – caşalot

Clasificare ştiinţifică
• Regatul: Animalia
• Phylum: Chordata
• Clasa: Mammalia
• Ordinul: Cetacea
• Subordinul: Odontoceti
• Familie: Physeteridae
• Genus: Physeter
• Specia: P. macrocephalus
sau P. catodon

Physeter macrocephalus este catalogat drept cel mai mare dintre cetaceele cu dinţi. Dimensiunile sale
ajung cam la 18-20metri lungime si peste 50 de tone în greutate. Capul imens al acestei specii creşte
disproporţionat, până când atinge până la o treime din lungimea corpului animalului. Femelele sunt mai
mici, cântărind numai 20 de tone, în comparaţie cu greutatea medie a masculilor de 55 de tone.
Animale oceanice, caşaloţii se apropie rar de uscat. Masculii şi femelele au trasee diferite de migraţie,
deoarece, deşi masculii pot să reziste la frigul din regiunea arctică, femelele şi puii au nevoie de
temperaturi mai ridicate ale apei. Prin urmare, numai masculii se întâlnesc la latitudini mai mari decât
aproximativ 45° în ambele emisfere.
Caşalotul este uşor recunoscut după capul său mare. Orificiul nazal este situat în vârful capului, care este
descentrat şi se află pe partea stângă.
Înotătoarea dorsală îi lipseşte. Caşalotul poate să rămână scufundat timp de peste o oră. Maxilarul inferior
al caşalotului are 36-56 de dinţi, lungi de aproximativ 20 cm. Caşalotul poate să trăiască mai mult de 70
ani.
De la caşalot se mai foloseşte uleiul – CETACEUM - ca lubrefiant şi ambra – substanţă ceroasă cu miros
de mosc formată în intestinele de caşalot şi utilizată în parfumerie. 300 de ani caşalotul a fost vânat pentru
a se obţine spermanţet – substanţă grasă, de culoare albă cu aspect de ceară, obţinută din craniul de
caşalot, folosită în cosmetică şi pentru confecţionarea lumânărilor.

Bombyx mori – viermele de mătase

Clasificare ştiinţifică:
• Kingdom: Animalia
• Phylum: Arthropoda
• Class: Insecta
• Order: Lepidoptera
• Family: Bombycidae
• Genus: Bombyx
• Species: B. mori
Aripi mari acoperite cu solzi, frumos colorate, (aripile posterioare mai mici decât cele anterioare)
trompă foarte lungă formată din ambele maxile. Larvele fluturilor posedă trei perechi de picioare
toracice şi câte o pereche de picioareabdominale pe segmentele 3 – 6 şi o pereche de organe auxiliare
pe segmentul 10. În regiunea cefalică omizile prezintă glande sericigene pentru fabricarea firelor de
mătasecu care nimfele construiesc gogoşile.

Hirudo medicinalis - lipitoare

• Regn: Animalia
• Încrengătura: Annelida
• Clasa: Clitellata
• Ordin: Hirudinida
• Familia: Haemopidae
• Gen: Haemopis
• Specie: H. sanguisuga

Lipitorile în general sunt acvatice au nevoie de teren şi apă şi trăiesc în exclusivitate în apă proaspătă.. Ele
se hrănesc sugând sânge de la toate animalele cu sînge cald sau rece care vin sau se găsesc în apă. O
lipitoare poate absorbi până la 32 g de sânge. O dată fixată cu ventuzele , lipitoarea taie cu maxilarele ei
dinţate pielea animalului şi, datorită secreţiei salivareanticoagulante şi anithemolitice sângele absorbit
curge apoi în corpul ei umplând cercurile intestinal.
Lipitoarea medicinală este cilindrică, plată, cu corpul împărţit în segmente lungă până la 20cm. Are un
abdomen negru sau negru pătat cu benzi roşii longitudinale, dorsale. Prezintă două ventuze (cea bucală,
rotundă şi cu trei maxile, şi cea anală triunghilară.
Lipitoarea medicinală are acţiune reflexoterapeutică, înţepând pielea(ţesutul) în locurile acupuncturii.
Efectul mecanic este cel mai evident şi se exprimă prin descărcarea(eliberarea) esenţială a circulaţiei
sanguine regionale. In sfârşit acţiunea biologică constă în secreția salivei care conţine numeroase
substanţe curative, care blochează coagularea sângelui, cea mai importantă dintre ele fiind hirudina.

Gadus morhua – Codul de Atlantic

Clasificare ştiinţifică:
• Regn: Animalia
• Încrengătura: Chordata
• Clasa: Actinopterygii
• Ordin: Gadiformes
• Familia: Gadidae
• Gen: Gadus
 • Specie: G. morhua

Gadus moruha, un peşte de 1 la 1,5m lungime, populează regiunile nordice ale Oceanului Atlantic. Are
corp alungit acopeit cu solzi mici şi zimţaţi. Au trei înotîtoare dorsale şi una codală. Înotătoarele
abdominale sunt mici şi aşezate la gât, iar cea codală este lată mai mult sau mai puţin rotundă.
Ficatul este folosit în industria farmaceutică.

Vipera ammodytes – vipera cu corn

• Regn: Animalia
• Încrengătura: Chordata
• Subîncrengătura: Vertebrata
• Clasa: Reptilia
• Ordin: Squamata
• Subordin: Serpentes
• Familia: Viperidae
• Subfamilia: Viperinae
• Gen: Vipera
• Species: V. ammodytes

Vipera cu corn este o specie de şarpe veninos care populeaza cu precadere Europa de Est, în special zonele
calcaroase, însorite, cu vegetaţie rară, fiind cunoscută drept una dintre cele mai periculoase din familia sa
(Viperidae), din cauza veninului foarte toxic. Poate fi uşor recunoscută datorita câtorva caracteristici
specifice: zig-zag-ul de culoare inchisa de pe spate şi extremitatea anteriara a capului, care prezinta un
corn mic si moale, acoperit cu solzi. Adulţii cresc în lungime până la 95 cm, mărimea medie fiind de 85 de
cm.
Vipera cu corn este o specie de şarpe veninos care populeaza cu precadere Europa de Est, în special zonele
calcaroase, însorite, cu vegetaţie rară, fiind cunoscută drept una dintre cele mai periculoase din familia sa
(Viperidae), din cauza veninului foarte toxic. Poate fi uşor recunoscută datorita câtorva caracteristici
specifice: zig-zag-ul de culoare inchisa de pe spate şi extremitatea anteriara a capului, care prezinta un
corn mic si moale, acoperit cu solzi. Adulţii cresc în lungime până la 95 cm, mărimea medie fiind de 85 de
cm.

Vipera berus - vipera comună

Clasificare ştiinţifică:
• Regn: Animalia
• Încrengătura: Chordata
• Subîncrengătura: Vertebrata
• Clasa: Reptilia
• Ordin: Squamata
• Subordin: Serpentes
• Familia: Viperidae
• Subfamilia: Viperinae
• Gen: Vipera
• Specie: V. berus

Specia "Vipera berus" este răspândită în nord, din Scandinavia până la cercul polar de nord. Corpul
şarpelui este lăţit, având frecvent un desen ce seamănă cu litera „V” pe cap, care are o formă triunghiulară.
Specia este veninoasă, veninul fiind produs de o glandă cu venin, otrava fiind injectată victimei prin doi
dinţi lungi situaţi pe maxilarul superior, fiind prevăzuţi cu un canal. Viperele sunt în general active ziua şi
în amurg, iarna cad într-o stare de amorţire. Hrana lor constă în special din mamifere mici, care sunt
omorâte de veninul injectat prin muşcătura viperei.
Veninul de viperă este hemotoxic, distrugând hematiile şi ţesuturile cu care vine în contact (rezultatul
fiind necroze), având totodată o acţiune anticoagulantă; printr-o acţiune neurotoxică poate produce
paralizii. Cu mici excepţii, viperele sunt animale vivipare (nasc pui vii).

Bitis gabonica – Vipera de Gabon

Clasificarea ştiinţifică:
• Regn: Animalia
• Încrengătura: Chordata
• Subîncrengătura: Vertebrata
• Clasa: Reptilia
• Ordin: Squamata
• Subordin: Serpentes
• Familia: Viperidae
• Subfamilia: Viperinae
• Gen: Bitis
• Speciea:B. gabonica

Bitis gabonica este o specie de viperă ce trăieşte în pădurile umede şi savanele din Africa. Este cel mai
lung specimen al genului Bites dar şi cea mai lunga şi grea viperă din lume, cu colţii cei mai lungi (55mm)
şi care produce cea mai mare cantitate de venin.
Există două subspecii B.g. gabonica şi B.g. Rhinoceros. Adulţii au în medie 122 – 152cm, cel mai mare
specimen 205cm raportat în Sierra Leone. Sexele pot fi deosebite funcţie de lungimea cozii în raport cu
lungimea totală a corpului, aproximativ 12% pentru masculi, 6% femele. Adulţii, în special femelele sunt
foarte grei şi puternici. O femelă adultă are următoarele dimensiuni:
- Lungime totală 174 cm
- Lăţimea capului 12 cm
- Circumferinţa 37 cm
- Greutate (stomac gol) 8,5kg
Are un cap mare şi triunghiular, gâtul se subţiază până la 1/3 din lăţimea capului. Între nările ridicate are o
pereche de coarne, mici la B.g. Gabonica şi mult mai mari la B.g. rhinoceros. Ochii mari, aşezaţi mult în
faţă, se pot mişca şi sunt înconjuraţi de solzi circumorbitali.
Are 12-16 solzi interoculari în partea superioară a capului, 4-5 rânduri de solzi suboculari şi supralabiali.
Există 13-18 supralabiali şi 16-22 sublabiali. Pe mijlocul corpului există 28-46 rânduri de solzi bine fixaţi
cu excepţia celor din exterior, cei laterali puţin oblici. Solzii ventrali sunt în număr de 124 – 140, rareori
mai mult de 132 la masculi şi rareori mai puţin de 132 la femele. Există 17-33 rânduri de solzi subcaudali,
masculii nu au mai puţin de 25, femelele nu mai mult de 23, au un singur solz anal.

Crotalus atrox – şarpe cu clopoţei

Crotalus horridus
Clasificare ştiinţifică:
• Regn: Animalia
• Încrengătura: Chordata
• Subîncrengătura: Vertebrata
• Clasa: Reptilia
• Ordin: Squamata
• Subordin: Serpentes
• Familia: Viperidae
• Subfamilia: Crotalinae
• Gen: Crotalus
• Specia: C. atrox
Sarpele cu clopotei este o specie de sarpe veninos care traieste in America de Nord, avand o lungime de
pana la 2 metri, a carui coada este prevazuta cu solzi cornosi ce produc un zgomot caracteristic. Ochii au
ploapele unite, privirea fixa si nu clipesc. Vazul este dezvoltat.Urechile nu au pavilioane. Mirosul este
foarte bine dezvoltat. Limba este lunga, bifurcata si serveste la pipait.
Poate fi întâlnit pe câmpii plate, canioane stâncoase şi abrupte sau pe coasta dealurilor. Trăieşte în deşert,
pe soluri nisipoase, păşuni sau paduri de pin şi stejar, în sud poate fi găsit în pădurile tropicale cu frunze
căzătoare.
Medicamentele preparate din otrava de şarpe pot fi de mare folos pentru calmarea durerilor. Incă din 1929
s-a descoperit posibilitatea ameliorarii durerilor prin veninul de paianjen. Veninul de cobra, în special,
suprimă de pildă, marile dureri ale canceroşilor, având o acţiune analgezică foarte importantă,
asemănătoare cu cea a morfinei. Există astăzi preparate farmaceutice speciale în acest scop. Fabricile de
medicamente sunt aprovizionate cu venin de şarpe de la fermele speciale, în care se cresc serpi.