Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Fizica mea
motto:
Natura nu-i formată din sisteme închise și nu funcționează prin cazuri ideale. Din
momentul în care scapi din vedere aceste aspecte toate concluziile tale științifice vor
fi false.
Cărțile, indiferent de formatul lor, sunt rezultatul muncii celui care le-a scris și
reprezintă valoarea muncii autorului... Dacă le-ar da la toată lumea pe gratis ar muri
de foame. Ca atare toți cei care au descărcat această carte gratuit de pe internet sunt
rugați să depună suma de 30 lei, reprezentând contravaloarea cărții, în contul CEC
Bank deschis pe numele meu : RO84CECEDB0408RON0620679.
Vă mulțumesc și vă doresc lectură plăcută !
Cătălin Dan Cârnaru 11 mai 2018
carnaruc@gmail.com
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
ISBN 978-973-0-27076-1
Moreni 2018
2
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Cuprins
Altă perspectivă....................................................................................................................................5
Introducere.......................................................................................................................................7
Dogma............................................................................................................................................13
Perpetuarea sclaviei prin controlul cunoașterii..............................................................................19
De ce nu cred definiția curentului electric și nici modelul corpuscular al atomului ?...................30
Părerea unui zidar..........................................................................................................................36
Radiația universală și efectele ei....................................................................................................39
Legile naturii sunt una singură !....................................................................................................46
Ce-i flacăra și de ce n-are umbră ?................................................................................................48
Electrostatica, câmpul electric și condensatorul............................................................................51
Electricitatea..................................................................................................................................57
Magnetismul..................................................................................................................................64
Energia, lucrul mecanic și magneții...............................................................................................81
Ce-i energia ? Există sau nu energie liberă ?.................................................................................87
Motoarele electrice și reversibilitatea lor.......................................................................................91
O amintire despre pârghii...............................................................................................................95
Mangealâc în cutia de viteze........................................................................................................102
Volanți, giroscoape... galaxii........................................................................................................105
Perpetuu mobile și accesul la energie..........................................................................................111
Forma planetelor..........................................................................................................................115
Gravitația......................................................................................................................................119
Culorile gravitației.......................................................................................................................128
Sistemul solar...............................................................................................................................130
Expansiunea universului ?...........................................................................................................133
Cosmosul rece și negru................................................................................................................138
Teoria relativității, relativă ca orice minciună.............................................................................141
Corzi, bosoni și bazaconii............................................................................................................148
Tabelul periodic fără electroni.....................................................................................................151
Cronica Akashă și cronovizorul...................................................................................................153
Despre suflet................................................................................................................................162
Parascovenia lui Parascan............................................................................................................166
Posibil și imposibil în filmele SF.....................................................................................................173
Introducere...................................................................................................................................175
Energie la discreție.......................................................................................................................178
Invizibilitatea...............................................................................................................................181
Metal transparent.........................................................................................................................184
Teleportarea.................................................................................................................................188
Armele cu raze.............................................................................................................................191
Sarcofagul lui Goauld..................................................................................................................194
Destiny.........................................................................................................................................198
Warp.............................................................................................................................................202
Universuri paralele.......................................................................................................................206
Timpul..........................................................................................................................................207
Citește și dă mai departe...................................................................................................................209
3
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
4
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Altă perspectivă
5
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
6
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Introducere
Această carte este scrisă de un om care nu știe fizică. Ca urmare dacă nu vreți să
știți cum arată fizica cuiva care nu știe fizică nu citiți această carte. De asemenea dacă
sunteți ferm convinși că fizica pe care ați învățat-o în școală e capabilă să vă dea
răspuns la toate întrebările privind funcționarea universului în care trăiți, nu citiți
această carte. Și mai ales nu citiți această carte dacă cumva credeți că matematica e
singura care poate dovedi validitatea unor fenomene, pentru că cel care scrie această
carte nu știe nici matematică.
Cu toate astea, cartea aceasta e scrisă de cineva căruia i-a plăcut și continuă să-i
palcă să citească despre fizică, dar nu despre fizica teoretică și rigidă încastrată-ntre
formule a manualelor ci despre cea practică, de pe teren unde aproape nimic din ce
scrie în manuale nu prea se mai potrivește. Această carte e doar o perspectivă
personală asupra unei părți din fizica pe care am învățat-o toți în școală.
Cartea această nu e un bloc unitar ci o colecție de articole și ca urmare unele
afirmații se vor repeta de-a lungul ei căci articolele respective pot avea ca punct de
pornire același fenomen, principiu sau întâmplare. De asemenea, pentru că cel care
scrie această carte nu știe fizică unele dintre afirmațiile lui contrazic flagrant
manualele... De, ce să-i faci ?! Acesta-i riscul cu cei care nu știu buchia cărții...
Am fost deseori acuzat fie că nu aș ști fizică, fie c-aș fi învățat această materie
cu femeia de servici a școlii, ceea ce tot că nu cunosc fizică înseamnă. Dar poate că
nu știu fizică pentru că nu am vrut s-o știu ! În fond, oare de ce vrea cineva să învețe
ceva și de ce din contră, ar vrea să nu învețe ? În ambele cazuri trebuie să existe un
motiv întemeiat, care pentru acel cineva probabil că e și foarte important. Poate că
simte că are sau nu are nevoie de acea învățătură. Poate că cel ce nu vrea să
primească o anumită învățătură simte că acea învățătură e falsă sau cel puțin
incompatibilă cu simțurile și trăirile sale, sau poate că simte că nu-i este utilă ori chiar
mai grav, îi poate aduce prejudicii... Ce credeți ? Ar fi posibil ca asemenea motive să
fie întemeiate ?... Păi ia să vedem...
Am deschis ochii asupra lumii într-o casă în care erau multe cărți. Încă de la
început obiectele acelea mi s-au părut foarte interesante. În ciuda faptului că erau
construite la fel și că interiorul lor era identic, arătau fiecare diferit fiind unice prin
desenele de pe cele două fețe ale lor și prin literele de pe aceste desene... Aș fi vrut
foarte mult să știu ce reprezintă acele semne... Cam tot în acel timp am relizat că
acele semene sunt peste tot în jurul meu, la alimentara unde mama mă trimitea să
cumpăr pâine, pe banii cu care cumpăram pâinea, pe stradă, peste tot... Cu puțin timp
înainte de a intra în prima clasă de școală părinții mei au cumpărat televizor și atunci
am descoperit că unele filme în care se vorbea o limbă pe care nu o înțelegeam aveau
în partea de jos două rânduri cu aceleași semne ca și-n cărți care se schimbau periodic
pe măsură ce imaginile de pe ecran variau. Am înțeles fără să fie nevoie să mi se
spună, încă de la început, că acele semne sunt codificări ale sunetelor și atunci când
am pășit pe drumul spre prima clasă de școală asta voiam să învăț. Să citesc ! Nu să
socotesc. Cifrele și socotelile nu m-au atras niciodată. Am simțit încă de la început că
e ceva malefic în ele... de altfel eu nu am asociat absolut niciodată în viața mea
7
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
8
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
cu frica-n sân la adresa nuielei... Iar după ce am terminat-o de recitit am citit alta și
alta și... cred că deja când am ajuns la școală în clasa a doua citisem cât nu citise nici
unul din colegii mei, adică vreo trei sau patru cărți. Acestea au fost urmate de altele și
de tot altele cu fiecare vacanță ce trecea și printre picături în timpul liber chiar și-n
timpul școlii. Toată această lectură continuă mi-a format capacitățile normale de
funcționare ale creierului pe care ar trebui să le aibă oricine : logica, spiritul critic,
curiozitatea, capacitatea de a prinde rapid esența ideilor și de a le analiza în timp real.
Asta a făcut ca încă din primele clase primare să constat dezamăgit o gravă
neconcordanță între ce ar fi trebuit să fie și ce este în realitate sistemul de învățământ
care nu ține seama de dorințele și sentimentele copiilor pe care se laudă că-i educă...
Dar asta e altă temă pe care o s-o discut mai târziu.
Oricum citind mult, am ajuns curând, înainte de vârsta de zece ani și la altceva
decât povești și povestiri specifice vârstei, trecând astfel la romane de sute de pagini
și la cărți de popularizare a științei. Pe la zece ani eram în Târgoviște și la scurt timp
după ce am ajuns acolo am devenit clientul bibliotecilor publice ale acelui oraș,
împrumutând regulat de la fiecare un număr de trei patru cărți. Ajunsesem deci să
citesc atât din biblioteca familiei mele care creștea mereu căci familia mea cumpăra
cu regularitate cărți cât și de la bibliotecile publice. Astfel că în scurt timp aproape tot
ce mi se preda la școală era neinteresant pentru că fie deja cunoșteam subiectul fie îl
consideram fals intrând în contradicție cu unele cunoștințe mai avansate pe care deja
le asimilasem din diferitele cărți citite în afara școlii sau chiar cu ceea ce învățasem
cu foarte puțin timp înainte la alte discipline de studiu.
Îmi amintesc cât de entuziast am fost în momentul în care, prin clasa a șasea, am
găsit la început de an pe bancă, manualul de fizică... Din păcate am fost dezamăgit în
scurt timp constatând că ceva nu se prea lega în ce mi se preda la cea disciplină față
de ce știam eu deja despre lumea înconjurătoare. Deși nu aveam pe atunci conceptul
de sistem energetic închis sau deschis, știam din lecturile mele și din multele
deplasări în sânul naturii că în natură totul e legat cu totul și că nimic nu e singular,
orice animal fiind cumva legat de alt animal și orice plantă de altă plantă precum și că
toate plantele și animalele sunt interdependente între ele toată viața planetei fiind
interdependentă... Știam deja și constatasem tot pe propria mea piele că însăși planeta
funcționează prin sisteme și structuri integrative interdependente... înțelesesem asta
studiind meteorologia de unde aflasem că pentru ca undeva pe glob să fie o furtună
foarte rece trebuie ca în prealabil altundeva să fi fost exagerat de cald, căldură care să
facă aerul să se ridice accelerat antrenând înlocuirea lui cu un aer foarte rece... Deci
chiar dacă nu aveam noțiunea de sistem deschis, știam că natura face permanente
schimburi energetice și că nici un fenomen nu se desfășoară singular, el fiind cumva
legat de un alt fenomen de natură opusă. Ori dezamăgirea mea era dată de faptul că
constatam că la fizică mi se prezentau diferite experimente singulare ca și cum s-ar fi
desfășurat într-un borcan închis fără a avea vreo legătură cu mediul înconjurător și
nici cu alte experimente din același manual și mi se spunea apoi că acel fenomen
definește nu știu ce caracteristică a naturii... Așa că dorința mea de a afla răspunsuri
de la școală la unele întrebări născute de lecturile mele, deja se întrevedea a nu se
potrivi cu ce voia școala să-mi arate...
9
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
10
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Din păcate pentru mine și din fericire pentru sistem, eu eram singurul care
observam aceste neconcordanțe flagrante, pentru că eu nu primeam aceste informații
într-un creier gol ci peste niște alte informații unele chiar mai avansate decât mi se
spunea în școală și mai ales într-o conștiință care deja știa să analizeze critic
informațiile primite.
Interesant este faptul că în toate școlile prin care am călcat, toți profesorii cu
care am vorbit nu au fost capabili să-mi dea răspunsuri la întrebările privind
cosmogonia, gravitația și magnetismul, singurul lor răspuns fiind, fie că asta se
studiază la forme de învățământ mai avansate, fie la facultățile de profil, fie că sunt
lucruri care nu se știu încă... Dar în special în ciclul primar mi s-a spus că asta se va
învăța în liceu, iar în liceu că se va învăța în facultate. Numai că ajungând să discut
cu profesori universitari, am continuat să primesc răspunsuri asemănătoare...
Bine bine, mi-am spus la un moment dat în viață, dacă nici în facultăți nu pot
afla răspuns la lucrurile astea, atunci unde ?... Concluzia la care am ajuns încă de
timpuriu a fost că sunt mințit sistematic și că aceste informații deși se știu, căci altfel
nu ar exista agenții spațiale și rachete care părăsesc pământul... totuși masele largi nu
au acces la ele. Și a venit fireasca întrebare : De ce ? De ce ar ține cineva secret așa
ceva ?... Vom vedea din cuprinsul cărții că într-adevăr se știu și care e motivul pentru
care nu se predau în școli...
Ca atare, se vede de ce am ajuns ca încă înainte de terminarea școlii primare să
nu mai am încredere în ce mi se preda. Aveam cel puțin un motiv întemeiat să nu
vreau să învăț ceea ce mi se preda la școală... Dar am învățat ... Trebuie să știți că în
timp am ajuns ca biblioteca mea să scadă progresiv astfel că din multele cărți pe care
le aveam la un moment dat, acum nu mai am decât un procent destul de redus de cărți
pe care le consider esențiale sau care au pentru mine o oarecare valoare afectiv-
nostalgică. Ei bine printre acele cărți sunt și manualele de fizică de ciclu primar și de
liceu. Sunt aici în biblioteca mea și de asemenea sunt aici în calculatorul meu. Le
consult destul de des alături de articole din enciclopedia Wikipedia referitoare la
diferite efecte și legi fizice... Dar nu o fac ca să le iau drept literă de lege ci ca să le
înțeleg drept cazuri particulare de funcționare a naturi atunci când este blocată în
sisteme închise...
Am știut la un moment dat fizica de liceu foarte bine, chiar dacă fără
componenta ei matematică ( eu învățând la vremea respectivă doar explicațiile și
enunțurile, nu și demonstrațiile matematice ). Însăși faptul că eram un anti-
matematică m-a ajutat să înțeleg mai bine în ce constau de fapt majoritatea legilor
fizicii. Dar de-a lungul timpului am descoperit și am înțeles faptul că ceea ce se predă
în școlile de mase, mai ales în generală și liceu sunt doar cazuri generale ale
fenomenelor și legilor fizice, cazurile particulare nefiind analizate... Asta a făcut ca
cineva să mă acuze de curând că confund lucrul mecanic cu echilibrul de forțe și că
nu există lucru mecanic dacă nu există mișcare... El probabil neavând cunoștință de
cazurile particulare ale lucrului mecanic în care e implicată gravitația și elasticitatea...
De altfel tocmai această acuzație a sa suprapunându-se peste alte afirmații cum
că nu aș cunoaște fizica m-a determinat acum să scriu această carte...
Marile filozofii orientale spun că orice drum începe cu un prim pas și că orice
maestru ca să ajungă la desăvârșire a trebuit să uite tot ce a învățat anterior...
11
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
12
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Dogma
Dicționarul explicativ descrie termenul prin două definiții :
1) Principiu de bază al unei filozofii sau religii
care este obligatoriu pentru adepți ei și contra căruia
nu se admit obiecții. 2) fig. Teză considerată imuabilă și
acceptată fără rezervă în orice condiții. /<fr. dogme,
lat. Dogma
Trecând încă odată peste faptul că Academia
Română acordă unei vaste majorități a cuvintelor limbii
noastre o proveniență străină în ciuda faptului că limba
vorbită de poporul român e printre cele mai vechi din
lume, dovadă că, chiar de la înființarea acestei academii
așa numiții oameni de știință care o compun au fost
slugile unor interese străine, vedem că dogmă înseamnă
de fapt un tipar de gândire impus și care nu trebuie
încălcat, tipar care determină în mod firesc un alt tipar, de data aceasta
comportamental.
Păi însăși societatea modernă se bazează pe tipare și reguli de neîncălcat... fapt
ce ne duce la concluzia că trăim într-o lume dogmatică. E normal. Fără anumite reguli
s-ar instaura haosul. Deci dogma, până la un punct e utilă și benefică chiar. Ei, aici e
aici : expresia „până la un punct” este esențială. Dincolo de acel punct dogma nu
numai că nu mai e utilă ci din contră, devine principala frână a progresului.
Deci încă de mici ne obișnuim să respectăm reguli. Învățăm să-i respectăm pe
cei mai în vârstă, respectăm puterea lor, și prin extensie învățăm să respectăm
autoritatea. E bine să respecți autoritatea mai ales știind că aceasta acționează în
interesul tău. Dar dacă autoritatea acționează contra interesului tău ?... Ei, cum să
acționeze împotriva interesului meu ?... Nu se poate asta !... Doar noi i-am pus în
funcțiile acelea prin alegeri democratice...
Ia să vedem... Pornim în viață cu o educație mai mult sau mai puțin solidă
căpătată de la părinții noștri care deja ne formează niște automatisme de gândire și de
acțiune care ne înscriu automat în niște dogme și tipare comportamentale... În felul
acesta ne integrăm grupului social din care facem parte la fel cum o oaie se integrează
în turmă. Și e bine să fii oaie ascultătoare în turmă pentru că mergi la păscut cu toată
turma, mergi la somn cu toată turma și dacă dă lupul la stână ai șanse cu atât mai mari
să nu ajungă lupul la tine cu cât ești mai adânc integrat în mijlocul turmei... În plus
acolo undeva, în fără turmei și a cercului tău de interes, există câinii și ciobanii care
se vor lupta cu lupul și-l vor alunga. E bine să fii oaie !... Nu-i așa ?... Scoal-te-masă,
pun-te-somn, scoal-te-somn și pun-te-masă și tot așa până când ajungi... la cuțit !
Odată cu suratele din turmă...
Așa suntem și noi... mergem de la părinți la școală crescând odată cu toți
semenii noștri iar după școală la o slujbă, ne întemeiem o familie iar copii noștri vor
urma același parcurs... În tot acest timp vom fi liniștiți și fără griji știind că dacă
suntem bine integrați social și respectăm regulile, acolo undeva în afara cercului
nostru de interes, organele de ordine și politicienii ne vor apăra de orice pericol...
13
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
14
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
utilizatorul său după placul acestuia. Este însă mai prejos decât un sclav deoarece
sclavul măcar poate să-și urască stăpânul, să se răscoale sau să se sinucidă.
Obedientul suprem nu deține nici măcar aceste opțiuni de lux, creierul lui este
astfel programat încât să asculte și să se supună fără să crâcnească; nu este om și
nici măcar animal. Este un trup de om lipsit de creierul său, creier care a fost
deturnat de către stăpânii săi prin îndoctrinare repetată pentru a fi folosit pentru
scopurile acestora.
Un cățel al lui Pavlov care nu mai poate mușca și nici măcar lătra. O
prelungire corporală a creierului stăpânului. De fiecare dată când se pretinde
obediență din partea cuiva se pretinde transformarea acelei persoane într-un
instrument și i se cere să renunțe la propria capacitate de-a gândi. Se pretinde
transformarea momentană a acelei persoane în simulacrul de individ prezentat mai
sus. Dacă i s-ar pretinde supunerea în virtutea unui fapt care poate fi justificat logic
de ce să i se mai pretindă supunere în loc să i se justifice logic? Dacă o acțiune este
justificată sub aspect logic și rațional atunci cum mai este relevantă supunerea?
În fapt, chiar se pot detecta ideologiile nocive care promovează comportamente
nejustificabile rațional după gradul de supunere pe care îl necesită din partea
aderenților. Cu cât mai irațională este acea ideologie cu atât obediența și
necesitatea suspendării judecăților critice devin mai necesare. Pe lângă faptul că
această obediență este dezumanizantă, ea vine la pachet cu altă oroare - evadarea
din fața responsabilității.
Odată ce omul se consideră un instrument și nu acționează în baza unei decizii
pe care nu a luat-o el ci în baza unei decizii luate de altcineva, instinctele lui spun că
responsabilitatea se află pe umerii celor care au luat decizia respectivă nu pe ai săi.
Și astfel obedientul, instrumentul, devine capabil de-a comite orice fel de
atrocitate pe care o dictează stăpânul său, începând de la torturi inimaginabile sau
de la uciderea copiilor și a femeilor însărcinate și până la genocid. În procesul de la
Nurenberg au fost condamnați vreo 24 de inși, ca și cum doar acei 24 de inși au fost
responsabili pentru toate crimele de război comise de către germani în timpul
numitului război. E de-a dreptul stupid să crezi că 24 de oameni pot aduce singuri la
îndeplinire ceea ce a făcut mașina de război nazistă. Totuși la proces au fost
condamnați 24 de oameni, nu a fost condamnată ideologia nazistă nici cea a
obedienței pe care se bazează orice mașină de război și nici erorile de logică, căci
dacă ar fi fost condamnate și acestea la moarte așa cum au fost condamnați cei 24,
le-ai fi văzut studiate în prezent prin școli în așa fel încât oamenii să se poată apăra
de efectele lor, dar acest lucru nu se întâmplă pe nicăieri, nici măcar în țările
civilizate. Ceea ce se poate întâmpla și chiar se întâmplă sunt alte atrocități, care
într-adevăr nu ajung nici de departe la nivelul celor din timpul nazismului, dar de
care toți se pot spală pe mâni argumentând că ei doar au executat ordine. Au
renunțat la propriul creier și la responsabilitate și au executat ordine fără să
gândească.
Într-adevăr, a nu gândi este o crimă împotriva propriei ființe dar și împotriva
altora. Mi se pare cel puțin ironic faptul că teologii se folosesc de dogma liberului
arbitru pentru a scăpa de problema răului în timp ce religia pe care o promovează
are ca principal scop aservirea psihică a credincioșilor și eliminarea totală a ceea ce
15
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
ei numesc liber arbitru. Ascultând muzică religioasă asculți un singur cântec, acela
al obedienței, un cântec al sclavagismului mental; sentimentul de renunțare la creier
iese prin toți porii religiei, a dogmelor religioase și a anecdotelor de prin cărțile
sfinte, iar când spun despre religioși că sunt sclavii lui Dumnezeu, nu cuvântul
„sclavii” este o metaforă ci celălalt. În fapt unii dintre ei chiar au recunoscut că sunt
sclavii lui Dumnezeu, și pe deasupra mai erau și încântați de asta. Dumnezeu este o
metaforă pentru un grup de indivizi care se folosesc de această obscenă construcție
culturală pentru a-și menține o pepinieră de sclavi controlați prin cap, nu de alta,
dar cei care sunt controlați prin trup sunt mult mai greu de întreținut. miercuri, 27
aprilie 2011»
Textul provine de pe un blog care nu avea nici un semnatar și despre care toți cei
întrebați mi-au spus că nu știu nimic. Am să pun aici adresa de unde am luat textul
mulțumind încă odată autorului anonim pentru el :
http://sclavii.blogspot.co.ke/2011/04/religie-obedienta-si-sclavagism.html?m=1â
16
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
care se vindeca o fractură în câteva ore, tot dogmei se datorează... atât religioasă cât
și militară !
Iar azi, când progresul tehnico-științific ne-a ajutat să ajungem pe lună ( unii
spun că nu am fi ajuns niciodată ! ) am putea crede că dogma aceasta nu ne mai
controlează evoluția... Din păcate atât dogma religioasă cât și cea miliară încă există
și e aproape la fel de influentă chiar dacă nu se mai ajunge la arderea pe rug a
oamenilor de știință...
Mai tragic este că pe lângă ea a mai apărut una la fel de periculoasă, dacă nu
chiar mult mai periculoasă, anume dogma științifică... Orice om de știință care
găsește fisuri în teoriile și conceptele dogmatic acceptate unanim de către știința
actuală și are curajul să le aducă în atenția comunității științifice, va fi rejectat, își va
pierde slujba, va deveni un paria.
În biologie dogma cea mai puternică o constituie darwinismul. Deși de la
moartea lui Darwin s-au tot adunat dovezi că teoria sa are fisuri serioase, evoluția
petrecându-se în salturi ci nu în milioane de ani și lumea vie având un tipar de
dezvoltare care dovedește o anumită inteligență auto-ordonatoare. Orice biolog care
îndrăznește să pună la îndoială darwinismul și-a dat foc la pălărie căci pentru
științificii lumii a contesta darwinismul sau a pomeni de un design inteligent al vieții
e totuna cu a fi adeptul creaționismului, al credinței în Dumnezeu. Ori designul
inteligent al autoorganizării lumii vii nu are nici o legătură cu Dumnezeul religiilor și
nu este creaționism...
Situația e identică și-n astronomie. Oricine remarcă perfecțiunea autoorganizării
universului va fi imediat taxat drept creaționist.
În istorie și arheologie situația e și mai tragică... Știm toți că s-au găsit tot felul
de artefacte care nu se potrivesc perioadei istorice – geologice a stratului în care au
fost găsite, așa numitele artefacte în afara timpului care pun la îndoială succesiunea
temporală și chiar credibilitatea istoriei noastre
oficiale...
Ei bine sunt o sumedenie de istorici și
arheologi care fie și-au pierdut slujbele fie au avut
serios de pierdut în cariera lor, în momentul în care
au pus în discuție aceste artefacte ținute la secret
prin depozitele muzeelor sau uneori chiar distruse
direct la locul descoperiri și nepomenite pe nicăieri
de istoria oficială. În imaginea alăturată este o urmă
de picior uman descoperită în 1987 de Jerry
MacDonald într-o rocă din New Mexico a cărei
vechime este stabilită în plină eră de existență a
dinozaurilor...
În medicină situația e mai tragică și e la fel de
veche ... În acest domeniu numai în ultimii doi – trei ani au murit în condiții suspecte
peste o sută de medici și farmaciști care pun la îndoială paradigma medicală și
farmaceutică actuală...
În fizică și în tehnologie, domeniu de care m-am ocupat mai atent în ultimul
timp, vă pot spune că situația e identică cu cea din medicină... Cele mai fericite cazuri
17
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
sunt acele în care oamenii de știință, inginerii și inventatorii respectivi sunt excluși
din mediul tehnico științific cum a fost poate cel mai notoriu caz cel al lui Nikola
Tesla, căruia întreaga umanitate îi datorează toată civilizația electrică pe care o trăim.
Cazuri fericite sunt și acele în care se refuză acordarea unui brevet de invenție
pentru un dispozitiv tehnic oarecare funcțional și prezentat în fapt comisiei științifice
de brevetare, sub motivul că încalcă știința actuală sau că aduce atingere tehnologiei
existente, sau pur și simplu fără nici un fel de explicații.
Cele mai tragice sunt situații ca cea a lui Viktor Schauberger căruia sub pretextul
încheierii unui contract de colaborare cu industria care ar fi urmat să pună-n producție
invențiile sale, în fapt niște reprezentanți ai CIA, i-au confiscat toată documentația și
l-au forțat să semneze renunțarea la orice drept asupra tuturor invențiilor sale...
A murit la scurt timp, afrontul suferit grăbindu-i moartea. Un caz asemănător
din prezent este cel al lui Thomas Bearden care a fost amenințat tot de niște CIA-
notici de-ăștia că va fi omorât, împreună cu toți pasagerii avionului cu care călătorea,
dacă va introduce în producția de serie generatorul său fără mișcare. Iar cazurile cu
adevărat grave sunt asemeni celor ale lui Lester Handeshot, Stanley Meyer, Edwin
Gray, și alții, ori mai aproape de noi al lui Eugene Mallove, care au fost omorâți.
Știința actuală declară vehement că este dedicată adevărului, progresului,
dezbaterii științifice... Cu toate astea !...
Cine vrea mai multe amănunte dincolo de cele ce tocmai le-am spus eu aci,
poate citi de prin cărțile mele mele mai vechi sau poate urmări filmul documentar al
lui Ben Stein „Exmatriculat – Inteligența nu e permisă”... ori să citească cărți cu
titluri ca Mafia medicală, Istoria interzisă, Știința interzisă, Arheologia interzisă,
Medicina interzisă, etc... În general cărți care au alături de numele unei științe
cuvântul „interzisă”...
„Din păcate întrebările la care nu se răspunde corect au tendința să nu dispară”,
spunea cineva în filmul sus pomenit.
Cu stimă ! CCD 21.03.2018
18
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
19
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
încât să capete puteri peste stăpânii palatelor și astfel a apărut masoneria și alte
organizații secrete superstatale care au propus ceva genial...
Au propus prin influență și manipulare a ciobanilor celor mari de la castele,
înființarea statelor centralizate moderne... se propunea omului de rând, oițelor-om
renunțarea la arme, iar ciobanilor li se garanta stăpânirea unor turme care să devină
obediente total și să nu mai pună niciodată mâna pe arme...
Turmelor li s-a propus renunțarea la armele grele și incomode pe care trebuia să
le cari permanent după tine și să știi să le mânuiești. Cine nu ar fi dorit să scape de
fierătaniile de la brâu care-i trăgeau mereu pantalonii-n vine și-i făceau bătături pe
șolduri și pe care trebuia să le zdrăngăni toată viața în antrenamente zilnice ca să știi
să le mânuiești pentru a-ți apăra viața cu ele la nevoie?!... Toți !... Sau aproape toți !
Numai că apoi, nu-ți mai garanta nimeni viața. Așa că au venit șmecherii din
masonerie și au spus : ”Uite înființăm organisme militare asemeni armatelor care însă
în loc să fie în slujba ciobanului cel mare și a prietenilor lui vor fi în slujba ta și-ți vor
apăra viața atunci când vei fi atacat... Iar ciobanului îi vom impune să respecte asta
prin niște înscrisuri pe are le vom numi legi... și chiar și voi, oițelor veți putea avea
legile voastre dacă veți alege dintre voi pe unii mai cu patru coaie și cu știință de
carte care să le scrie.”
În același timp ciobanului cel mare i-au spus : „uite ți-am asigurat o turmă
ascultătoare. I-am păcălit să renunțe la arme și le-am spus că poliția și jandarmeria e
în slujba lor... Dar de fapt iată că ai un instrument mai eficient ca armata pentru a
stăpâni turma... Ai forțele de ordine și legile. Le spui oilor că poliția și jandarmeria e
a lor dar ele vor asculta de fapt de tine”...
În acest fel ciobanul s-a văzut deodată cu o turmă lipsită de apărare la discreția
lui. Numai că nu a fost suficient... Omul prin natura firii lui, mai ales după ce sute de
ani a purtat la brâu sau în spate o armă, simte că fără ea este neputincios, lipsit de
putere și fără apărare... așa că trebuie să-i dăm pe lângă promisiuni și ceva care să-i
dea iluzia puterii... Și s-au gândit să transfere puterea dată de monedă pe care o aveau
doar aristocrații – ciobanii cei mari de la castel, către turmele de oi-oameni... Adică...:
„vă dăm și vouă bani dacă vreți. Nu mai munciți doar pe casă și masă ci vă dăm bani
așa cum au ciobanii și veți avea șansa să aveți și voi luxul lor... Însă pentru ca poliția
și jandarmeria precum și ciobanii să aibă grijă de voi, ar trebui ca voi să le dați o
parte din banii pe care-i câștigați muncind ca să vă asigure paza și libertatea”...
Atât masele cât și ciobanii au acceptat această afacere pentru că era mai sigur și
mai frumos să primești impozit și cote din munca întregii turme decât a câtorva vasali
și era mai simplu și mai frumos că nu te mai lupți tu pentru viața și averea ta ci s-o
facă un polițist...
Și uite așa și ciobanul și turma au fost păcălite de șmecherii de deasupra lor care
punând stăpânire pe emiterea de bani au ajuns să fie stăpâni și peste ciobani și peste
turme... Ciobanii s-au ales cu o armată cu care să se lupe între ei și cu alta cu care să
stăpânească turma iar turmele s-au ales cu iluzia democrației adică a libertății tale
apărate de stăpânul tău... Mai rămânea numai ca nici ciobanul nici turma să nu-și dea
seama că sunt prostiți, să nu înțeleagă că deasupra lor se află un stăpân mai mare... iar
dacă cumva înțelegeau să fie cumva astfel încât să le convină situația.
20
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Ori asta e mai greu de realizat... trebuie cumva ca atât turmele cât și ciobanii să
fie determinați să se suspecteze reciproc dar și între ei astfel ca oricine iese din front,
oricine nu respectă regulile astfel impuse, să fie pus la punct de cei de lângă el nu de
stăpânii cei mari.
Aceștia au alte trebuiri de făcut ca spre exemplu cum să îmbunătățească
permanent acest sistem până la perfecțiune... Ciobanii se vor ciondăni între ei pentru
stăpânirea turmei iar turmelor, cărora nu li se va permite niciodată să aibă acces
suficient la resurse, vor fi permanent mânate de lăcomie și suspiciune față de ce cel
de lângă, indiferent că e membru al familiei, prieten sau concetățean... Astfel oița-om
se va răzbuna pe oricine iese din frontul turmei, în dorința de a fi răsplătită sau de a
pune mâna pe averea ori poziția socială a oiței date-n gât, iar ciobanii scăpați de grija
de a supraveghea turma, vor căuta permanent, cum au făcut-o de-a lungul întregii
istorii, să aibă turme cât mai mari și pășuni cât mai bogate...
Firește că felul cum v-am povestit eu aici, e un pic cam mult simplificat... dar
ideea generală cam asta a fost...
Cum s-a realizat asta ?... Cum să faci ciobanii să se bată-ntre ei pe pășuni și
turme și oițele să se urască-ntre ele și să se pârască reciproc către cioban ?... Păi ia să
vedem... cam cum ai proceda dacă ai vrea să fii stăpânul absolut al omenirii ?... Nu
cumva ai încerca să ai un avantaj suprem atât asupra ciobanilor cât și asupra turmelor
lor ?... Cam așa ar fi logic că ai putea să-ți asiguri puterea supremă...
Cum se face ?
Pentru a înțelege cum se face asta, trebuie să analizăm puțin structura realității
noastre, a lumii în care trăim. Realitatea noastră este construită piramidal pe mai
multe nivele, fiecare nivel contribuind decisiv și într-un anumit grad la viziunea
fiecăruia asupra lumii, pe care ne-o construim singuri prin acțiunile noastre, toată
viața. Primele două niveluri, constituind fundamentul piramidei realității noastre, sunt
de natură intelectuală și se află în mintea fiecăruia. Acestea sunt cunoașterea și
decizia.
La baza întregii noastre lumi se află cunoașterea sau mă rog, lipsa ei în anumite
grade. Tot ceea ce cunoaștem, aflăm prin educație de la părinți, școală, presă sau prin
cultură proprie, constituie cunoașterea pe baza căreia acționăm întreaga noastră viață.
Următorul nivel structural al lumii noastre este binomul înțelegere-decizie care
este dependentă de cunoașterea pe care o avem. De asemenea și înțelegerea poate fi
totală sau să spunem corectă sau incorectă funcție de existența sau inexistența unei
cunoașteri corecte. Indiferent ce situație vom întâlni în viața noastră, ea va fi raportată
la cunoașterea pe care am dobândit-o prin educație și în funcție de analiza
comparativă făcută vom lua o decizie anume.
Aceste două niveluri vor determina ulterior celelalte două niveluri ale piramidei
realității care sunt exterioare fiecăruia și care constituie etajele lumii în care trăim.
Astfel următorul nivel este înțelepciunea-comportamentul nostru care este cel
care transformă în realitate concretă ceea ce mintea noastră a hotărât.
Aceste trei procese care stau la baza realității noastre constituie unica cale care
duce spre aflarea adevărului. Fiecare din aceste trei procese, etaje, constituie o
21
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
prismă. De calitatea fiecărei din aceste trei etaje depinde ca noi să fim conștienți sau
nu de realitatea în care trăim, să vedem lumea corect și critic prin prisma adevărului.
În trecut educația se baza exclusiv pe această metodologie a cunoașterii. Nimic
nu se poate alfa fără a urma această metodologie, acești trei pași. Procesul
cunoașterii prin acești trei pași care constituie așa cum am spus, prisma adevărului
purta numele de „trivium” în lumea antică, atunci când au fost puse bazele educației.
Ei bine, nici o școală din lumea modernă nu mai uzează de această metodologie
care a fost eliminată din procesul de învățământ. În prezent, niciun cadru educațional,
fie că vorbim de educatori, învățători, profesori sau cadre universitare nu a auzit
vreodată de trivium nu numai ca termen cât mai ales ca metodologie de lucru.
Deasupra celor trei etaje care constituie adevărul avem rezultatul
comportamentului nostru, adică concretizarea realității.
Dacă oricare din cele trei etaje anterioare este alterat cumva, rezultatul va fi fals
și vom vedea lumea prin ochelari de cal... sau printr-o prismă spartă, ciobită...
Realitatea pe care o vom vedea și pe baza căreia vom construi la rândul nostru
propria noastră realitate va fi deformată... Având cunoaștere, înțelegere și înțelepciune
incomplete, vom avea un comportament greșit, care va duce la construirea unei
realități false.
Întreaga realitate a unei societăți se bazează pe calitatea comportamentelor
individuale ale fiecărui membru al acelei societăți. Cu alte cuvinte atât timp cât
comportamentul individului are la bază un edificiu solid, adică o prismă a adevărului
întreagă acel individ va acționa corect pe baze sănătoase, morale și corecte iar
realitatea construită de el și implicit a întregii societăți va fi una corectă, sănătoasă,
morală care va duce societatea înspre progres.
Întorcându-ne acum al stăpânii noștri, fie că vorbim de ciobani sau de cei de
deasupra lor, dacă vrei să controlezi comportamentul turmei poți să o obligi brutal,
prin forță și constrângere să acționeze așa cum vrei tu. Numai că deja turma și
ciobanii ei au luat niște decizii pe baza unui adevăr cunoscut și e aproape imposibil
să-i poți convinge să acționeze altfel pentru că întregul proces care constituie
piramida adevărului ( sau triviumul ) este imposibil de combătut.
Ca urmare nimeni nu va îndeplini de bună voie ceea ce vrei tu dacă deja a trecut
prin acest proces al cunoașterii adevărului și ca urmare vor înțelege imediat că se-
ncearcă să fie controlați... totul se va termina într-o baie de sânge...
Deci pentru a putea controla masele ai nevoie de o cale prin care să le
influențezi acțiunile pornind cât mai de la bază, de la fundamentul lor... Ca urmare
vei acționa modificând cunoașterea la care are acces turma și ciobanii ei. Adică vei
construi o dogmă, niște reguli imuabile...
Asta este deja simplu de realizat după ce sunt constituite statele centralizate
pentru că acestea au guverne pe care le controlezi prin președinți, prin fluxurile
financiare ( să nu uităm că cu bani mulți și bine plasați poți cumpăra absolut orice ! )
astfel că sub pretextul faptului că omenirea se dezvoltă tehnic uniform și integrat în
aceiași paradigmă tehnologică vei impune ca programa de învățământ a întregii
omeniri să fie comună, adică cu mici diferențe de la stat la stat constituite de
caracteristicile culturale ale fiecărui popor, cunoașterea care va determina ulterior
acțiunile individuale și de mase, va fi aceiași...
22
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Deci atât timp cât controlezi cărțile, manualele și presa prin intermediul
guvernelor fiecărei țări vei controla întreaga umanitate... Și aici vedem că acea dogmă
despre care vorbeam anterior este ușor de implementat oriunde în orice societate,
grup profesional sau religios căci toată societate umană se bazează pe informație care
dacă va fi manipulată va avea ca rezultat un comportament adecvat felului cum a fost
manipulată informația.
Și astfel s-a ajuns că întreaga știință a omenirii a urmat anumite tipare, avem o
anumită viziune unitară atât în fizică cât și în chimie, matematică, istorie, sociologie
cu componentele sale economice și psiho-politice, etc. Dacă părinții tăi și apoi
manualele școlare te-nvață că e corect și moral să faci parte dintr-o societate
democratică unde destinul tău este hotărât prin vot de majoritatea care alege o clasă
politică care ajunge să conducă, iar apoi vine presa și face campanie electorală prin
care de fapt îți impune, te dresează, să alegi între doi candidați sau partide, două
alternative ambele impuse de stăpâni vei considera că lumea e corect întocmită... și că
cei de la putere au ajuns acolo prin votul și alegerea ta. Pentru că printre altele în
întreg ciclul tău de învățământ ai fost învățat că presa este liberă și formată din
ziariști independenți care scriu despre adevăr informând corect populația... Doar că
nimeni nu ți-a spus că toată presa mondială la fel ca și toate instituțiile de învățământ
sunt controlate de unul și același stăpân mondial...
În școală înveți că anumite legi ale științei nu pot fi încălcate, și denumirea de
legi îți induce subliminal confirmarea că nu pot fi încălcate, și astfel vei accepta că
anumite aspecte ale realității pe care le trăiești nu sunt posibile și vei judeca lumea
înconjurătoare din această perspectivă. E imposibil perpetuu mobile, e imposibil
omul înaintea sau contemporan cu dinozaurii, e imposibil omul să trăiască mai mult
de un secol, e imposibil să zbori cu viteze mari fără aripi, e imposibil să produci mai
multă energie decât consumi, nu există extratereștri, OZN-urile sunt scornelile unor
oameni nebuni, etc.
În același timp ți se descrie realitatea ca fiind invariabilă, dintr-o unică
perspectivă. Lumea e făcută din atomi formați din particule subatomice, curentul
electric este o deplasare de electroni, soarele produce milioane de grade, energia nu
poate fi obținută decât pe cale repulsivă, explozivă, centrifugă, motorul cu ardere
internă e unicul tip de motor rentabil, gravitația nu poate fi învinsă... și altele de genul
acesta...
Toate astea sunt apoi confirmate de toată presa internațională de profil al fiecărei
profesii și științe în parte precum și de cea de interes general... iar tu vei fi convins că
asta e unica variantă posibilă a lumii. Până și filmele SF care spun contrariul sunt în
așa fel făcute încât să inducă convingerea că tot ceea ce știi este exact așa cum știi.
Până ce vine cineva care nu știe asta și dovedește că se poate altfel... Dar după
ce dovedește că se poate dispare iar presa nu va spune nimic despre el sau va
răstălmăci informația făcând a se înțelege că a fost un nebun care și-a imaginat sau
care a afirmat niște lucruri care încălcau legile științei și că ceea ce a relizat el, s-a
dovedit în urma expertizelor științifice de la cutare sau cutare academie, facultate,
institut, că era un fals...
Și uite așa oameni de știință geniali cum ar fi Nikola Tesla, Nathan Stubblefield,
John Worrell Keely, Oliver Lodge, Walter Russell, Edwin Vincent Gray, T. Henry
23
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
24
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Cazul Feynman
25
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
posibil, să poți primi premiul Nobel pentru fizica emisiei și absorbției de radiație, în
condițiile în care tu habar nu ai să explici în câteva cuvinte ce-i magnetismul !?
Înseamnă că ori ești prost bâtă și acel premiu e de fapt rezultatul muncii
altcuiva, ori ești foarte rău intenționat și refuzi să împărtășești lumii cunoașterea la
care ai ajuns, ceea ce-n ambele cazuri, este extrem de grav.
De altfel este clar ca lumina zilei că premiul Nobel este doar un mecanism prin
care niște escroci profită de munca altora ca să iasă-n lumina reflectoarelor luând
locul celor care au muncit și merită a fi premiați.
De fapt nea Feynaman nu e un caz singular. Întreaga societate umană este
condusă și controlată de escroci. În secolul nouăsprezece – douăzeci au fost folosiți
Edisoan și cu Einstein pentru a-l elimina din conștiința publică pe Nikola Tesla. În
partea a doua a secolului douăzeci până acum a fost folosit Stephen Hawking și alți
trepăduși, ca domnul Fenyman, ca să nu permită accesul la conducerea sectorului
științific al umanității unor oameni capabili. Despre Edison nu știu ce o fi fost de
baștină dar despre Einstein și Howking știu sigur că au fost evrei așchenazi (khazari).
Și ambii au fost niște escroci ordinari a căror singură știință a fost să aducă
plagiatul și înșelătoria la rang de artă. Știu că acum vor sări „de cur” în sus niște
pudibonzi scandalizați că dau în idolii științei mondiale. E suficient că cauți pe net cu
termenul Einstein escrocul în loc de Einstein geniul și vei fi uimit câte dedesubturi
urâte ale vieții lui vei afla...
Nu stau acum să adun toate datele care-l încriminează transformându-l din geniu
în escroc și nici despre Stephen Hawking nu aș face asta. Numai că despre meritele
de curând decedatului paralitic genial al umanității se-ntâmplă să știu sigur că și-a
însușit fără drept o parte din munca de cercetare a lui Nassim Haramein și de
asemenea o lucrare științifică importantă a lui Mehran Tavakoli Keshe. Câți alții or
mai fi fost ?!...
Atât Einstein cât și Hawking au avut stăpâni cărora le-au fost servitori obedienți
în schimbul unei vieți de huzur pe cele mai înalte trepte ale scării sociale.
Dar nimic, sau mă rog, aproape nimic din munca lor nu le aparține. Ar trebui să
începem să devenim conștienți că nimeni dintre cei prezentați de presa oficială drept
geniu, erou, personalitate cu merite deosebite, nu e decât cel mult un mediocru scos
în față pentru a putea fura munca unor iluștri și cinstiți necunoscuți.
Boala
26
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
27
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Iar cel mai mare criminal de tip chimic în acest război este întreaga industrie
farmaceutică în care absolut toate medicamentele sunt chimicale de sinteză pe a căror
prospecte sunt trecute ( deci se recunoaște oficial ) efecte adverse mult mai
periculoase decât boala pe care se declară că ar trata-o...
Tot acest război este susținut de o legislație mondială care permite și încurajează
utilizarea acestor arme și îi scutește pe criminali de răspunderea juridică a crimelor
comise. E drept că dacă ești un oaie-om care te informezi exclusiv de pe sticla
televizorului ( brevet de invenție US 6506148B2 ) și din ziarele oficiale nici nu vei fi
capabil să relizezi că tot ce spun eu acum și aici este adevărat ... Eu cred totuși că
există și...
Soluții
Dacă vrem să scăpăm din situația asta trebuie să acționăm imediat ( niciodată nu
e prea târziu ! ) și radical. Și nici nu e greu de făcut. Trei sunt direcțiile în care trebuie
să se acționeze. Și nu sunt cine știe ce mare secret sau cine știe ce mare descoperire.
Nu-s eu geniul omenirii, au fost mulți alții înaintea mea și deasupra mea care au
depistat aceste soluții :
- În economie – trebuie eliminat complet sistemul bancar actual. Banul e un
mijloc de schimb învechit, depășit și care predispune la corupție și inechități.
Sistemele informatice actuale sunt perfect capabile să permită administrarea
schimburilor comerciale la orice nivel și scară fără existența banului.
- În învățământ – cercetare :
Învățământul este baza oricărei societăți. Trebuie renunțat definitiv și total la
sistemul educațional concurențial. Concurența scoate tot cei e mai rău în sufletul
omului și formează criminali. Singurii care au voie să concureze sunt tu cel de azi cu
tine cel de ieri, fără calificative care duc la formarea de ierarhii sociale. Ierarhiile
sociale sunt sămânța dorinței de putere. Toată baza învățământului trebuie să fie
construită pe conceptul cinstei, dreptății, echității și meritului personal, Oricare
individ, după ce trece prin oricare sistem de învățământ, fie el incomplet sau complet,
fie particular sau de stat, ar trebui să urască nedreptatea, necinstea și inechitatea și să
condamne imediat și categoric, eliminând din preajma lui pe oricine are tendințe spre
așa ceva. Trebuie încurajat meritul personal și un corect simț moral. Trebuie
încurajată conștiința faptului că nimeni nu e mai presus de ceilalți și nimeni nu are
nici un drept asupra celui de lângă el și nici asupra planetei pe care trăim toți și ai
cărei proprietate suntem.
Cercetarea este baza dezvoltării tehnico-științifice a societății. Trebuie introdus
un sistem organizatoric al acestui sector care să nu permită accederea la conducerea
unui colectiv pe baza furtului meritelor altora. Conducerea trebuie înțeleasă în sens
strict administrativ al coordonării unei activități și nu trebuie să aducă nici un fel de
beneficii financiare – materiale sau de orice altă natură.
- În administrație trebuie introdus un sistem organizatoric care să se bazeze
strict pe meritul personal și care să interzică orice tip de organizare socială secretă
( masonerie, societăți secrete de tipul „oase și cranii” sau „iluminatti”, etc. ) ori
publică ( de tipul partidelor ori a organizațiilor bancare și politice mondiale)
28
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
29
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
30
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
31
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
În plus !... Școala a continuat din acel moment să facă gafe peste gafe în cele ce
mi le preda despre atom și comportarea lui... înșirându-mi contradicție după
contradicție cu o nonșalanță și totală inconștiență, demne de niște cauze mai bune :
Fizica vine și-mi spune că electronii nu pot supraviețui independent față de
atomul lor, caz în care fie se leagă de un atom transformându-l în ion negativ fie
dispar transformându-se în fotoni, după care vine un capitol mai încolo să-mi spună
că metalele sunt pline cu o ceață de electroni care zburdă liberi printre atomi.
De aceea nu cred definiția curentului electric și nici modelul corpuscular al
atomului...
Fizica îmi descrie atomul ca fiind format din electroni orbitând în jurul nucleului
format din câte o pereche proton-neutron de 3500 de ori mai mari decât el, că
diametrul total al atomului este tot de vreo 3500 de ori mai mare decât cel al unui
electron și că straturile de electroni sunt de fapt așezate pe suprafața sferei virtuale
determinate de orbita ultimului electron. Astfel că întreg spațiul de 99,9 % din
volumul total al atomului este gol...
Păi dacă ar fi să ridicăm tot atomul la o scară mare astfel încât electronul să aibă
dimensiunea și greutatea unei mingi de pingpong, ( 3 cm și 3 g ) atomul ar fi o sferă
cu diametrul total de peste o sută de metri, adică cât un stadion de fotbal, electronii ar
orbita toți între sferele determinate de marginea din față și din spate a porților iar
nucleul ar fi situat la centrul stadionului.
În condițiile astea atomul de aur ( cel mai bun conductor ), care are 79 de
electroni, dintre care doar unul se află pe stratul de valență, ar avea nucleul format din
tot atâtea perechi proton-neutron având greutatea și dimensiunea de 3500 de ori mai
mare adică ar fi o sferă cu diametrul de peste o sută de metri și greutatea de 829,5
Kg.... Păi atunci unde este tot spațiul acela gol de 99,9 % ?
De aceea nu cred definiția curentului electric și nici modelul corpuscular al
atomului...
Prin alte părți am întâlnit informația că de fapt nu dimensiunea electronului e de
3500 de ori mai mică ca perechea proton neutron asociată lui ci masa lui,
32
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Dar vine apoi tot fizica și-mi spune că efectul termic al curentului electric este
determinat de interacțiunea dintre electroni și atomii metalului printre care aceștia
circulă determinând astfel atomii să-și crească nivelul energetic încălzindu-se...
Cu alte cuvinte electronii se lovesc de atom și-l fac să se încălzească... hai să
fim serioși ! Adică dumneavoastră puteți crede că o minge de pingpong poate să facă
o mașină să se-nroșească lovind-o, chiar și cu viteza luminii ?!... Nu vi se pare mai
probabil că mingea respectivă de pingpong s-ar strivi instantaneu de automobilul de
la centrul stadionului ?... Și în plus de vreme ce 99.9 % din volumul atomului este
spațiu gol, cum naiba se lovește electronul de atom ? Înseamnă că e incredibil de
norocos sau din contră, de ghinionist, să nimerească numai în nucleu ?
De aceea nu cred definiția curentului electric și nici modelul corpuscular al
atomului...
Dar dacă se lovește de nucleu va fi absorbit de către câmpurile de 276 000 de ori
mai puternice ale atomului ( nucleului ) decât câmpul său ( 79 x 3500 ) Păi atunci
cum mai avem circulație de electroni ?
De aceea nu cred definiția curentului electric și nici modelul corpuscular al
atomului...
Și hai să spunem că... chiar cred că efectul termic e determinat de interacțiunea
dintre electron și fiecare atom pe care-l întâlnește în drum, căruia îi determină
schimbarea de prag energetic.
Păi dată fiind diferența asta imensă de masă și implicit și de câmp dintre un
electron și un atom rezultă că pentru ca efectul termic să se susțină ar trebui ca
numărul de electroni care să interacționeze cu atomul să fie de cel puțin 3500 de ori și
33
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
de cel mult vreo 300 000 de ori mai mulți pentru fiecare atom din structura
conductorului respectiv. Păi nu există în tot conductorul respectiv atât de mulți
electroni ? De unde-i scoatem ?
De aceea nu cred definiția curentului electric și nici modelul corpuscular al
atomului...
Și aici mai este un aspect... Circulația electronilor printre atomii metalului în
cazul de față aur, formează curentul electric... Bun. De acord ! Dar cum circulă ăștia
că fiecare atom fiind de 79 de ori mai mare numeric ori ( deînmulțit ) de 3500 de ori
ca masă ( adică așa cum vedem mai sus cât o mașină de-o tonă ) decât amărâtul de
electron ( cât o minge de pingpong ), acesta fie va fi capturat de forțele fantastice ale
atomului fie va fi respins... Și în ambele cazuri s-a dus dracu circulația ordonată de
electroni care formează curentul electric.
De aceea nu cred definiția curentului electric și nici modelul corpuscular al
atomului...
În același timp tot fizica vine și-mi spune că funcționarea condensatorului se
bazează pe acumularea de sarcini electrice în cele două armături ale lui. Adică pe
cablurile de la bornele sale vin în șir indian miliarde și miliarde de electroni care se
adună ca turmele de oameni la mitingul din piață, pe armăturile condensatorului.
Bun ! Vin și întreb : cine-i împiedică pe toți electronii ăia să plece înapoi pe
cablu după ce condensatorul nu mai e alimentat astfel încât ei să se împrăștie în
atmosfera din jur ? Nimeni și nimic ! Păi atunci de ce nu se descarcă condensatorul la
fel cum bagheta de sticlă revine la normal după un timp de la frecarea ei de blănița
pisicii ?
De aceea nu cred definiția curentului electric și nici modelul corpuscular al
atomului...
Chimia vine și-mi spune că legăturile atomice sunt realizate de singurii electroni
care pot părăsi structura unui atom, cei de pe ultimul strat numiți electroni de valență,
caz în care aceștia de fapt nu părăsesc atomul ci sunt folosiți în comun de doi atomi
alăturați. Geologia vine și-mi confirmă asta subliniind că legăturile cristaline sunt atât
de puternice încât absolut nimic nu le poate desface și că sunt realizate tot de
electronii de valență. După care vine fizica și-mi spune că electricitatea este o
deplasare ordonată de electroni.
De aceea nu cred definiția curentului electric și nici modelul corpuscular al
atomului...
De vreme ce legăturile atomice sunt realizate de electronii de valență... Păi
majoritatea metalelor conductoare de electricitate au unul sau cel mult doi electroni
pe acest strat și cristalul elementar cubic adică format din patru atomi așezați unul
lângă altul punând în comun unicul lor electron de valență. Păi dacă electronii pleacă
la plimbare formând curentul electric, atunci efectul imediat nu ar trebui să fie
dematerializarea, vaporizarea, instantanee a metalului respectiv ?!
De aceea nu pot crede în modelul corpuscular al atomului și nici în definiția
curentului electric...
Dar pornind de aici rezultă că nici tabelul periodic al elementelor nu are cum să
fie valid. Dar voi aborda acest subiect în alt articol...
Cu stimă ! CCD 23.03.2018
34
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Bine, veți spune, atunci în ce crezi ? Iar eu vă voi răspunde în felul următor :...
Printre cele opt calificări cu care m-a procopsit viața până-n prezent, cea pe care
o cunosc cel mai puțin dintre ele, pentru că am obținut-o doar de nevoie fiind obligat
de Oficiul Forțelor de Muncă să mă recalific, ca să am dreptul la șomaj, a fost
meseria de zidar. Nu mi-a plăcut și nu-mi place pentru că e murdară și se lucrează cu
substanțe toxice ( cimentul este un material toxic și nici varul nu e prea bun în contact
direct cu pielea ). În plus nu mi-a plăcut de loc viața de șantier. Ca să evit viața de
șantier, am refuzat după armată să plec pe Șantierul Național Canal Dunăre – Marea
Neagră și astfel am ratat angajarea ca șofer și ulterior practicarea acestei meserii...
Am lucrat circa un an ca zidar într-un șantier de construcții industriale, și
probabil că echipa de acolo în frunte cu maistrul ei or fi simțit că nu-mi place traiul
printre ei, căci nu mi s-a permis niciodată să lucrez efectiv ca zidar.
Maistrul pe care l-am avut acolo m-a folosit exclusiv ca salahor, refuzând să mă
lase să pun mâna pe mistrie, sub pretextul că nu știu meserie...
Poate că avea dreptate. Dar eu, indiferent dacă mi-a plăcut sau nu ceea ce am
făcut la un moment dat în viață, am obiceiul de a mă ține cu seriozitate de ceea ce fac.
Ca urmare am avut numeroase conflicte cu acel om, toate pornind de la
observația mea că nici nu voi învăța vreodată meseria pentru care am ajuns pe șantier,
dacă nu-mi va permite să o practic. Idiotul, pe numele lui de maimuță superioară,
Boureanu Vasile, era de fapt genul de om bolnav de plăcerea de a da ordine și de a-i
batjocori pe cei pe care-i considera mai slabi ca el...
Am plecat de pe șantier într-un sfârșit de iarnă, pe un ger de minus zece grade,
părăsindu-l în mijlocul străzii, exasperat de permanentele lui reproșuri că în vreme ce
el m-a îmbrăcat și m-a încălțat, oferindu-mi un loc de muncă și făcându-mă om, eu nu
aș ști meserie... Așa că m-am oprit din mers în mijlocul drumului, m-am dezbrăcat de
toate hainele de pe mine și aruncându-i cu cizmele și salopetele-n cap, i-am urat să
se-ngroape cu ele, că eu mă cac pe locul lui de muncă !
Am plecat spre casă în chiloți și tricou și cu picioarele goale indiferent la lumea
care începuse să se adune în jurul nostru, lăsându-l blocat în mijlocul drumului, și din
acel moment nu am mai călcat pe acel șantier. Abia peste vreo două luni m-am dus
să-mi scot cartea de muncă, refuzând să-mi motivez absența în vreun fel ori să depun
vreo cerere de demisie. Așa că mi s-a desfăcut contractul cu litera i, motiv pentru care
m-a durut exact în gaura neagră din centrul galaxiei, de ei !
Un lucru am învățat însă din această calificare în puținul timp cât am fost
șantierist... Am învățat să respect meseria de zidar pentru că nu e o meserie ușoară și
pentru că toate construcțiile pe care ni le-au lăsat strămoșii, printre care este și cea
mai mare dintre ele și singura care se vede de pe lună, au fost realizate de zidari,
punând cărămidă peste cărămidă. Unele din aceste construcții dăinuie de mii de ani.
Ca urmare răspund pornind de la...
35
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
36
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Următoarea imagine este suprafața unei bucăți de aur. După cum vedeți atomii
de pe suprafață ( ca de altfel la majoritatea metalelor ) se ordonează în benzi cu spații
între ele...
Iar ultima imagine cea din dreapta este, cea a unui microscop electronic care nu
cred că e chiar tipul cu care s-au obținut aceste fotografii... e doar unul din multele
modele de microscoape electronice, cuantice sau sau cu efect de tunel.
Cunosc perfect toate modelele atomului care circulă-n mediul științific și despre
care manualele școlare nu pomenesc nimic. Cunosc modelul propus de mecanica
cuantică care arată că de fapt nucleul ar fi înconjurat de norul de electroni care
datorită principiului incertitudinii sunt nici corpuscul nici undă sau și una și alta...
Cunosc de asemenea modelul propus de Nassim Haramein cu al său univers
holografic compus de sus până jos, dincolo de sub-particulele atomice, din
singularități Planck echivalente de fapt cu niște minuscule găuri negre... Acest
concept foarte elegant spune de fapt că până și sub-particulele atomice au la rândul
lor o unică sub-particulă din care sunt realizate : cuanta sau constanta Planck...
Cunosc și modelul propus de domnul Mehran Tavakoli Keshe cu al său proton
format din câmpuri magneto-plasamtice... Și poate dincolo de faptul că dumnealui nu
vorbește de electroni sau de neutroni ci doar de protoni ducând cu gândul la faptul că
întregul atom ar fi echivalent cu protonul... cred că e cel mai apropiat de ceea ce cred
eu. Cunosc inclusiv modelul propus de fanii teoriilor vortexului care spun că de fapt
atomul este un vârtej toroidal format doar din electroni a căror poziție poate fi aflată
prin matematica vortexului și care electroni orbitează formând un nor la fel ca-n
teoria cuantică, dar nu în jurul unui nucleu care nu există, ci în jurul unei zone numită
puntul zero de liniște absolută ( stillness )
Cunosc toate aceste teorii dar eu plec de la judecata rațională simplă și logică... a
zidarului... Nu contează câte feluri de cărămizi folosești și din ce sunt realizate ele,
clădirea pe care o vei realiza din ele, va fi impunătoare și trainică, pentru că tot ce
contează este felul cum ai îmbinat cărămizile, nu din ce sunt ele compuse.
Ca urmare în situația că ar exista electroni, sunt ferm convins că ei nu sunt de
natură materială ci plasmatică și nu părăsesc niciodată atomul. De aceea nu au cum să
formeze nici curentul electric, nici ceața de electroni existentă printre atomii
metalelor, și tot de aceea ei nu se pot transforma în fotoni – cuante de lumină. Și
pentru că veni vorba de asta eu nu cred că lumina este cuantică ci doar și numai doar
ondulatorie, radiație pură.
Indiferent din ce e compus până la urmă atomul, subliniez încă odată, dacă e
compus din ceva mai mic ca el însuși, nu cred că e de natură materială. Nu în sensul
la care ne duce gândul când pronunțăm cuvântul „material” !
Natura, am învățat toți la școală că e formată din patru stări de agregare... Mai
nou cei care studiază apa spun că ar mai exista o a cincia...
Dar hai să ne limităm la cele patru. Solid, lichid, gaz și... plasmă ! Unii spun că
plasma e flacăra focului, alții ne spun că e flacăra scânteii electrice, alții că e gaz
supraîncălzit... Dar nimeni nu a lămurit vreodată această problemă, cel puțin nu
pentru noi cei mulți care nu trebuie să cunoaștem asemenea lucruri.
Ei bine plasma este fiecare din toate acestea și toate la un loc căci de fapt flacăra
indiferent că e de natura electrică a scânteii din întrerupător, ori a fulgerului normal
37
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
ori globular, sau că e flacăra rezultată din arderea unui combustibil sau cea a
presupusei reacții termonucleare a unei stele, este același lucru. Este exact ceea ce
spune domnul Mehran Keshe, o colecție de câmpuri magnto-electrice întrepătrunse
densificate și atât de potente energetic că uneori, pot atinge temperaturi de mii de
grade... Spun uneori pentru că bănuiesc că soarele este rece.
Bun, deci indiferent dacă atomul este o unică sferă sau e compus din particule
mai mici, după părerea mea atât el cât și eventualele lui sub-componente structurale,
este nimic altceva decât plasmă... Un submicroscopic fulger globular care își menține
forma și densitatea prin dinamica infinită a plasmei care la acea scară de mărime nu
încetează niciodată pentru că este cea mai mică plasmă posibilă... așa cum spuneau
grecii indivizibilă.
Să ne imaginăm că avem o sursă de radiație punctiformă. Acea sursă este de fapt
o unică particulă elementară indivizibilă. Eu consider că este asemănătoare unui soare
sau a unei găuri negre. E doar un unic constituent indivizibil sferic care emite vibrând
sau rotindu-se la o viteză ( frecvență de oscilație ) fantastic de mare radiație sferică
de jur împrejur. Dacă sursa e infinit de mică iar frecvența e aproape infinit de mare
adică lungimea de undă e aproape infinit de mică atunci radiația aceea atât de
compactă va avea o viteză de deplasare infinit de mică și deplasându-se cu această
viteză infinit de mică va da impresia de solid.
Deci eu când mă refer la atom mă refer la un vortex sferic, radiație staționară
densificată în plasmă ultramicroscopică adică câmp staționar magneto-electric care
radiază la fel ca orice plasmă și care prin aglomerări ordonate formează și dă senzația
de solid, lichid sau gaz, funcție de gradul de concentrare în unitatea de volum a
materiei respective... Deci nu ce e atomul contează ci ceea ce rezultă din aglomerările
sale și cum se comportă ceea ce rezultă ...
Firește că veți spune că atunci cum îmi explic tabelul periodic ?... Voi vorbi
separat și despre asta...
Cu stimă ! CCD 29.03.2018
38
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
39
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
40
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
acest lucru, de aceea fierbe apa și se topesc metalele. Logica i-a condus pe oamenii de
știință la concluzia că la temperatura de zero absolut ( – 273,15 o C ) adică cât există
în spațiul intergalactic, atomii ar trebui să-și înceteze vibrația. Din fericire tot practica
a demonstrat că acest lucru nu se întâmplă. De aceea radiația fundamentală a
materiei, adică a atomilor care o compun a primit și denumirea de radiație de punct
zero. Aici trebuie să fac o mică paranteză. Pe net circulă sintagma ZPE ( Zero Point
Energy ) referitoare la tehnologiile energetice noi. Această energie a punctului zero
este energia acestei radiații fundamentale a materiei și tehnologiile ZPE se doresc a
accesa o parte din această energie.
Dacă vibrația atomilor nu încetează nici la zero absolut iar radiația aceasta a lor
este atât de incredibil de densă, vedem că a accede această radiație, e echivalent cu a
avea oricâtă energie vrei, în absolut orice condiții și în orice loc din univers. Nici
măcar nu e nevoie să accesezi vreo cantitate prea mare din această energie, ci datorită
densității sale atât de mari e suficient să o „zgârii” puțin la suprafață... doar s-o atingi
un pic și vei avea suficientă energie ca să poți să trăiești foarte bine fără să te mai
preocupe încălzirea, transportul etc. De aceea spunea Nikola Tesla în 1892, că :
„Energia electrică este prezentă peste tot în cantități nelimitate și poate conduce
toate mașinile din lume fără a fi nevoie de cărbune, petrol sau gaze …” sau cu altă
ocazie afirma că „În tot spațiul există energie. Este această energie statică sau
cinetică? Dacă este statică speranțele noastre sunt în van; dacă este cinetică și noi
știm că este așa, cu siguranță atunci aceasta este o simplă chestiune de timp până
când oamenii vor reuși să își conecteze mașinăriile la mecanica universului”..
De ce spunea Nikola Tesla aceste lucruri ? Pentru că se pare că el ajunsese să fie
conștient de radiația fundamentală a materiei pe care o considera de natură electrică și
căreia el chiar i-a calculat densitatea... cifra la care a ajuns el atunci este mult mai
mică decât i-a ieșit spre exemplu lui Nassim Haramein, dar chiar și așa acea cifră a
lui indica o densitate energetică foarte mare... În plus, după părere mea, făcea aceste
afirmații, pentru că era conștient de dubla natură a oricărei radiații : mecanică și
electro-magnetică... De fapt natura mecanică a radiației este cea care determină
componenta scalară a ei și așa cum afirma el natura ei cinetică.
Ce-i radiația scalară ? Mai întâi să lămurim ce e radiația herțiană. Domnul
Heinrich Rudolf Hertz, fizician german, care a trăit între 1857 și 1894, a tras
concluzia pe baza experimentelor sale că radiația se răspândește sferic de jurul
împrejurul sursei emitente, inducând în mediul înconjurător sfere concentrice de
densitate energetică diferită care se depărtează de sursă crescând tot mai mult. Prin
creștere, odată cu depărtarea de sursă, radiația pierde energia prin disiparea ei pe un
volum tot mai mare de spațiu. De aceea antenele de transmise radio ( și tv. care e tot o
formă de unde radio ! ) trebuie să fie alimentate cu energie tot mai multă pe măsură
ce vor să emită mai departe. Aceasta e natura herțiană a radiației : sferic disipativă.
Dar dacă în acea sferă formată de câmpul radiant al acelei surse am introduce
radial un cilindru, am obține în acel cilindru un tren
de unde direcționale, determinate de creșteri și
scăderi ciclice de presiune și densitate a radiației care
în momentul în care intră în contact cu materia se
transformă în unde mecanice, întocmai cum aerul
41
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
atmosferic este împins ciclic în conul din fața unui difuzor. Aceasta este natura
scalară a radiației. Adică deplasarea ei direcțională... Componenta herțiană a radiație
este toată radiația care nu pică perpendicular pe materie. Cea care lovește
perpendicular va induce în materia respectivă la nivel atomic, la fel cum se induce
curentul electric în conductori, o oscilație direcțională a acestora ceea ce va face ca
unda respectivă să străbată tot acel corp material și la ieșirea în partea opusă să-și
continue drumul cu și mai multă energie, pe care a acumulat-o din vibrația
fundamentală a atomilor corpului pe care tocmai l-a străbătut.
De aceea componenta mecanică ( scalară ) a radiației poate străbate orice mediu
indiferent că este solid, lichid sau gazos și trecând prin materia respectivă va acumula
energie permanent și pe baza acestei energii poate să atingă viteze super-luminice. Și
vedem astfel că în vreme ce componenta herțiană a radiație este una disipativă care
pierde energia pe măsură ce străbate spațiul, cea scalară este o componentă radiantă
care acumulează energie din mediul pe care-l străbate. După părerea mea, greșita
înțelegere a componentei scalare și herțiene a radiație a dus și la conceptul eronat al
dualității undă-particulă a luminii... Din studiile mele de-a lungul timpului am întâlnit
în câteva locuri pe net dar și la unii specialiști în electronică afirmația că undele
scalare s-ar deplasa cu viteze de peste 470 000 km/s. Cât o fi de adevărat, nu știu dar
cred că e posibil pentru că tocmai v-am explicat cam cum poate această componentă
a radiației să acumuleze energie pe măsură ce străbate spațiul.
Dacă devenim conștienți că orice frecvență indiferent de cât de înaltă sau
scăzută este ea, are și o componentă mecanică ( numită curent radiație scalară ) atunci
devine perfect explicabil efectul Casimir. Existența radiației universale a fost enunțată
teoretic de fizicianul olandez Hendrik Brught Casimir prin 1946 și confirmată practic
câțiva ani mai târziu cu ajutorul a două plăci metalice perfect lustruite puse față-n
față. Totul se petrece astfel : două plăci metalice neutre electric și magnetic, de
suprafață foarte mare, perfect lustruite sunt atârnate una în fața celeilalte la o distanță
foarte mică. Imediat ce sunt lăsate în repaus ele se vor apropia una de cealaltă cu o
viteză accelerată alipindu-se, exact cum fac doi magneți ( vezi imaginea de la
începutul articolului, cu specificarea că planul orizontal pe care sunt plăcile e o
greșeală ). Apropierea lor se datorează diferenței de presiune exercitată de radiația
universală între cele două fețe ale lor. Pe fețele exterioare se manifestă radiația de
orice lungime de undă împingând puternic în suprafața plăcilor în vreme ce între plăci
nu se poate manifesta decât radiație cu lungime de undă specifică, egală sau mai mică
decât distanța dintre plăci. Ca urmare apare o diferență de presiune între fețele lor
care face ca plăcile să fie împinse una spre cealaltă iar pe măsură ce se vor apropia,
radiația dinte ele fiind din ce în ce mai mică și diferența de presiune din ce în ce mai
mare, ele vor accelera până ce se vor alipi una de cealaltă.
Această experiență nu a demonstrat numai existența radiației universale ci și un
lucru mult mai important, anume efectul mecanic al acesteia asupra materiei, adică
tocmai existența și modul cum poate acționa componenta scalară a radiației asupra
materiei. După părerea mea, acest experiment nu se studiază în școli pentru că ar
atrage atenția nu neapărat asupra faptului că radiația universală există ci asupra
faptului că ea are efect mecanic asupra materiei, fiind așa cum spunea Tesla energie
42
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
cinetică și ar face pe prea mulți să înțeleagă niște treburi ca cele pe care le-am înțeles
eu și le explic aici...
În plus greșita viziune pe care o avem asupra lumii și a universului în general se
petrece și dintr-o proastă înțelegere a ceea ce înseamnă unde, începând cu nașterea
lor, continuând cu felul cum se comportă ele și terminând cu efectele lor. În primul
rând, toți, datorită felului cum ne-au fost predate în școală, inclusiv marea majoritate
a specialiștilor în studiul și utilizarea lor își închipuie undele ca pe acele curbe care
șerpuiesc de-o parte și de alta a unei linii de mijloc... Ele chiar așa sunt, numai că așa
sunt într-un singur plan acela al hârtiei, sau al tablei din fața clasei... doar ca grafic al
comportării lor reale pe axa timp – linia aceea orizontală ! În realitate undele sunt
spațial volumetrice și au diferite forme funcție de sursa care le-a generat.
Ei bine, această sursă a lor în natură nu e ceea ce ne-a spus profesorul la tablă în
școală. În natură nu există bobine și nici antene... Deci undele nu sunt generate de
bobine ! Undele sunt generate de corpuri în rotație. Rotația este oscilația de bază a
universului. Rotația naște oscilații circulare care pot avea fie formă sferică, atunci
când sunt emise punctiform și se răspândesc în toate direcțiile în același timp, fie
formă cilindrică sau conică atunci când sunt emise punctiform dar au răspândire de-o
parte și de alta a axei de rotație caz în care ele nu se disipă, păstrându-și caracterul
direcțional – scalar pe distanțe foarte mari. În toate aceste cazuri undele nu sunt
liniare ci volumetrice, ocupând întreg volumul spațiului de propagare. De aceea
câmpul radiant nu este niciodată o suprafață ci un volum.
Am spus că în natură nu există nici bobine nici antene. În univers în general
există doar corpuri sferice ( stele și planete ) sau discoidale ( galaxii ) care se rotesc,
sau corpuri cu formă mixtă între sferă și disc, cum ar fi unele galaxii, cum există și
corpuri fără o formă definită exact – nebuloase care sunt considerate a fi galaxii în
formare. Dar chiar și acolo în acei nori de materie, fiecare obiect în sine va avea o
mișcare proprie de rotație... sau de oscilație...
Oscilațiile rectilinii nu sunt specifice macro-universului ci mai degrabă
universului viu... Pe pământ în jurul nostru le vedem în oscilațiile crengilor și
frunzelor în bătaia vântului sau în bătăile de aripi ale păsărilor și insectelor, în
mișcările de deplasare ale animalelor, etc.
Formele rotunde din univers fie ele planete, stele sau galaxii, nefiind perfect
simetrice și nici perfect echilibrate ( în antură nu există simetrie perfectă ! ) vor avea
oscilații de mișcare în rotația lor care vor naște vibrații și oscilații. Dacă materia din
care sunt create este pur nemetalică câmpul lor magnetic va fi slab sau chiar
inexistent... În această situație ele vor emite doar câmp electro – mecanic, adică doar
vibrație mecanică și electrică... Dacă vor avea în compoziție metale, sau mai corect
spus materii cu caracteristici magnetice puternice, vor emite atât unde mecanice cât și
unde mixte electro-magnetice.
Așa cum am specificat deja considerând eu că atomul este de natură plasmatică,
mai exact câmp dens de radiație mixtă de extrem de înaltă frecvență, el va emite atât
vibrație mecanică cât și radiație electro-magnetică. Frecvența de vibrație, intensitatea
și proporțiile acestor componente ale radiației sale fiind specifice pentru fiecare
substanță în parte, și ele determinând masa atomului acelei substanțe și respectiv, la
nivel macroscopic masa și densitatea specifică a substanței respective.
43
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Undele care formează câmpul radiant, fiind emise de corpuri în rotație, vor pleca
și vor străbate mediul înconjurător deplasându-se prin rotații elicoidale, volumetrice
care atunci când vor întâlni în drumul lor copuri cerești, prin faptul că corpurile se
află în vidul cosmic, adică în imponderabilitate și că undele respective care formează
radiația de fond fundamentală a universului acționează permanent, vor induce
corpurilor respective tendința de rotație care, nefiind de cine să fie frânată, se va
menține miliarde de ani.
Ca urmare întreg universul este pus în mișcare de radiație care la rândul ei este
generată de mișcare și avem un cerc vicios imposibil de spart datorită faptului că în
spațiul intergalactic nu există frecări ci doar presiuni radiante. Frecările există doar în
materia care compune structural corpurile cerești. De aceea radiația naște
vibrație/rotație care le rândul ei naște radiație și se-nchide cercul vicios care se va
menține miliarde de ani... În funcție de lungimea de undă a radiației câmpului
respectiv, adică a diametrului acelei radiații și implicit a energiei purtate, a vitezei de
rotație și propagare a ei, se formează pe această cale întreg universul. Totul fiind
controlat de progresia armonică a frecvențelor radiației universale. La dimensiuni ale
lungimii de undă atomice și subatomice densitățile câmpurilor fiind fantastic de mari
vor lua forme sferice minuscule pe care știința actuală le privește ca pe particule dar
care, așa cum am spus deja, după părerea mea, sunt doar aglomerări de frecvențe
extrem de ridicate formând plasmele atomice adică însăși volumul radiant al
atomului. Invers mergând spre capătul opus al lățimii de bandă a radiației universale
materia formează prin aglomerări induse de presiunile radiației, forme tot mai mari
până se ajunge la formarea nebuloaselor, galaxiilor, a supergalaxiilor și norilor
galactici.
Totul e determinat de lungimea de undă a radiației influente și de felul cum
radiația interacționează în univers funcție de frecvență și de armonicile formate.
Radiația variabilă în progresie armonică, va determina atât forma materiei
universale cât și mișcarea ei și asta explică atât rotația vibrațională a atomilor, cât și
rotația sferelor cerești și pe a galaxiilor, de la viteze mici la periferie spre viteze tot
mai mari spre centru, funcție de lungimea de undă a frecvențelor influente după legea
rotației centripete care este cea mai stabilă din univers. Din combinarea între rotație și
presiunile radiante ale câmpurilor apar forțele numite centrifug și centripet respectiv
gravitație și anti-gravitație. Voi vorbi la alt articol despre corpurile de rotație și
comportarea lor cum și despre gravitație și ce ce cred eu că este ea.
Mai rămâne să mai facem o remarcă referitoare la efectul mecanic al radiației
asupra materiei în sensul de cum diferă aceasta odată cu variația frecvenței în ceea ce
privește efectul ei direct asupra noastră ca ființe vii.
În armată, pentru cine a făcut-o, și-amintește că era interzis a se bate pas de
defilare pe poduri. De ce ? Pentru că cadența rară a sute de pași lovind simultan
imprima suprafeței podului șocuri a căror sumă totală era foarte mare. Un om lovește
solul cu talpa la presiuni de circa treizeci de kilograme forță și fiecare lovitură este un
punct generator al unei unde mecanice, întocmai cum o piatră azvârlită-n apă
generează oscilația mecanică care va forma valurile concentrice. Dacă considerăm că
circa două companii cât încap pe tablierul unui pod normal înseamnă un număr de
circa 200 de oameni și marșul în cadență presupune lovituri cu cadența de două cel
44
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
mult trei lovituri de pas pe secundă, rezultă că podul va suporta în total lovituri de
șase mii de kilogrameforță la fiecare pas, distribuite pe-ntreaga sa suprafață. Nu e
mult dar vibrația respectivă n-are timp să se stingă între doi pași și atunci se va
însuma armonic ducând la amplificări care pot aduce structura podului la rezonanțe
mecanice periculoase care îl vor distruge sigur... Practic, există riscul foarte real ca
podul să se rupă sub 200 de oameni care cântăresc doar cât un camion, cu toate că
podul e construit să suporte greutatea a zeci de camioane. Dar vibrația rezonantă este
extrem de periculoasă și e cu atât mai periculoasă cu cât frecvența ei este mai mică și
amplitudinea ei este mai mare. E exact același fenomen pe care-l întâlnim la ciocanul
roto-percutor al mașinilor de găurit... Doar că e un ciocan imens și e la fel, exact
același fenomen care e descris în biblie când zidurile Ierihonului au fost dărâmate de
un grup de cântăreți din corn... Vibrația mecanică rezonantă indiferent că e rezultatul
unui sunet de joasă frecvență sau al unor lovituri ritmice, duce la slăbirea integrității
construcției și chiar la prăbușirea ei sub propria ei greutate.
În ideea asta trebuie să știți că la infrasunetele de frecvențe situate imediat sub
pragul audibil al omului, în jurul frecvenței de 19 Hz organele interne intră-n
rezonanță mecanică și apar dureri atroce care, dacă continuă pot duce la moarte. Nu e
nevoie decât de puteri mici de emisie până-n o sută de wați pentru a avea aceste
efecte, dar la puteri mai mari spre un kilowatt ( care iar nu e o putere foarte mare ! )
efectul poate fi dărâmarea clădirilor...
Frecvențele mai ridicate dincolo de domeniul ultrasunetelor indiferent că vorbim
de undele mecanice sau de cele electromagnetice ( să nu uităm nici o clipă că ele se
manifestă simultan ! ) pot induce prin rezonanța cutiei craniene efecte de vibrație,
dureri de cap, etc. Dacă sunt modulate cu o frecvență audibilă pe care se comunică un
mesaj se vor auzi voci... De altfel există brevete de dispozitive care să transmită
asemenea trenuri de unde, care au fost construite de armatele lumii și care-s destinate
fie războiului geo-climatic, caz în care pot provoca dezastre naturale, de la cutremure
la furtuni, cicloane etc. ( HAARP, ȘURA, etc. ) cât și destinate războiului psihotronic.
Au existat și sunt documentate în presa vremii, cazuri de folosire a unor
asemenea arme psihotronice, care au determinat prin mesaje subliminale transmise
direct în cutia craniană, sinuciderea unor oameni de știință, medici, etc. incomozi
statului american, rus , englez etc. Grav este că aceste frecvențe pot fi transmise prin
tehnologia GSM sau Radio-tv actuală, putând induce manipularea comportării
maselor mari de oameni. De altfel eu sunt convins că se practică asta deja de câteva
decenii cu ajutorul televizoarelor și a telefoanelor mai noi... Dar asta e altă discuție...
Am scris ceva mai mult despre asta în cartea „Totuși, ce naiba-i energia
liberă ?!” în articolul intitulat „Spiridușii și războiul”...
Vedem deci că ceea ce se-nvață în școală despre spectrul electromagnetic fiind
extrem de puțin și informația răspândită în manuale sau capitole diferite, omul actual
este total incapabil să înțeleagă rolul radiației în univers și mai ales să înțeleagă o
sumedenie de lucruri, altfel normale, ce se petrec în lumea noastră și-n univers,
controlate fiind de câmpurile radiante.
Cu stimă ! CCD 1.04.2018
45
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
46
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
va pleca de la gros la subțire, de la strâmt la larg, astfel ca segmentul mai scurt și mai
gros să fie aproximativ egal cu segmentul mai lung sau mai larg și mai subțire...
Totul este acțiunea și reacțiune, echilibru format din minuscule dezechilibre și
totul, dar absolut tot ceea ce am descris și voi descrie în această carte, indiferent dacă
eu am devenit sau nu conștient de asta, este guvernat de această unică lege.
Pârghia cu ale sale brațe inegale va forma la centru un echilibru perfect între
lungimea brațelor și între cele două forțe pe care le va transmite amplificându-le sau
atenuându-le, curentul electric este reacțiunea sincronă la acțiunea câmpului magnetic
variabil, variația presiunii apei sau a oricărui alt fluid, este reacția la acțiunea de
variație a secțiunii albiei sau conductei, creșterea vitezei la centru a rotațiilor
centripete ale apei ce se scurge printr-o gaură ( sau a oricărei alte materii ce urmează
o rotație asemănătoare ) e reacția la acțiunea de reducere a secțiunii de curgere a
fluxului materiei, totul e acțiune și reacțiune sau reacțiune la acțiune !
Natura are oroare de dezechilibre dar urăște și mai mult echilibrul perfect, natura
are oroare de asimetrii dar urăște și mai mult simetria perfectă...
Tot ce e perfect e static. Tot ce e imperfect e dinamic. Orice acțiune e pericol de
stricare a unui echilibru de moment și va fi contracarată instantaneu de o reacție
opusă. Nimic nu stă, totul se mișcă, se rotește, oscilează vibrează între echilibru și
dezechilibru, între acțiune și reacțiune, între simetrie și asimetrie. Dacă asta s-ar opri
universul ar muri.
Cu stimă ! CCD. 5.04.2018
47
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
48
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
49
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
50
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
51
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
știuse să-mi spună până atunci de ce se resping doi magneți, am înghițit în sec și
dezamăgit m-am retras în cochilia mea și nu m-a mai interesat ce spunea profesoara,
apucându-mă să desenez...
Învățam într-o școală nouă, dotată cu aparatură de laborator atât pentru chimie și
biologie cât și pentru fizică. Deci deși ceilalți copii au rămas în continuare interesați
de ce arăta profesoara la catedră cu stativele pe care erau atârnate mici bobițe de
polistiren, și cu electroscopul, pe mine nu m-a mai interesat subiectul. Printre dotările
moderne ale școlii erau și băncile cu tăblia din melamină albă. Așa că eu până la
sfârșitul orei, terminasem de desenat pe jumătatea mea de bancă, povestea lui Joe
Limonadă pe care tocmai o citeam acasă în timpul liber... Îl desenasem pe vestitul
cawboi echipat cu noii săi pantaloni și vestă din piele cu ciucuri, cu cizme cu pinteni
și cu două pistoale mari la brâu, după care l-am desenat călare pe cal pe drumul spre
vestul sălbatic, printre cactușii columnari din deșert, și chiar într-un duel cu un
pistolar vestit, duel petrecut în barul cu uși batante...
Vedeți dumneavoastră, eu am fost mereu un copil problemă pentru sistemul de
învățământ pentru că oricât m-ar fi momit sistemul să mă integrez în turma colegilor
mei, nu prea reușea asta, pentru că din momentul în care nu știai să-mi răspunzi la o
întrebare dovedindu-mi că nu cunoști subiectul suficient de temeinic, nu mă mai
interesa ce mai ai de spus...
Pe de altă parte, gândind din perspectiva bieților mei profesori pe care i-am avut
de-a lungul timpului, cred că e groaznic să ai un elev care nu se mulțumește niciodată
cu jumătăți de adevăr și te pune-n situația jenantă să te faci de râs față de o clasă
întreagă de elevi neștiind să răspunzi la niște întrebări copilărești.
De altfel vă garantez că dacă vei să încui pe cineva, fie el și câștigător al
premiului Nobel, și cel mai cult și enciclopedic om, e suficientă să-l asaltezi cu un șir
de întrebări „de ce ?”. De ce e așa și nu altfel, de ce se petrece asta ? „De ce ?” spus
în rafală va destabiliza pe oricine și mai devreme sau mai târziu tot îl va aduce-n
situația să nu mai știe să răspundă... Ieșirea în asemenea situații, dacă chiar ești un
dascăl bun, este să recunoști că nu știi și să încerci să-l provoci pe elevul respectiv la
a căuta împreună răspunsul... Din păcate peste 80 – 90 % din oamenii din spatele
catedrelor oricărui sistem de învățământ, sunt doar profesori nu și dascăli... Dar totul
pornește de la minciuna imensă pe care o reprezintă programa de învățământ de la
orice nivel al învățământului public. Ar fi timpul ca ciobanii planetari să cam
priceapă că nu merge să existe-n jur o sumedenie de surse de informare care să-ți
aducă mereu informații despre cele mai noi descoperiri științifice în vreme ce tu
continui să predai în școli o știință veche de peste o sută e ani.
Săptămâna următoare, profesoara noastră de fizică a scos din dulapul cu minuni
al cabinetului de fizică, un generator electrostatic Van de Graff și o butelie de Leyda...
Nici nu vă puteți închipui cât de încântat am fost să văd cum se formau scânteile
acelea mari în timp ce cureaua aparatului aluneca antrenată de manivelă prin fața
periilor. Iar când am atins cu propria mea mână aparatul și am simțit acea furnicătură
concomitent cu sentimentul ciudat că tot părul mi se zbârlește a fost fantastic ! Și tot
fantastic de interesant mi s-a părut faptul că butelia de Leyda se-ncărca de la aparat și
apoi se descărca printr-un pocnet ușor sau electriza toate obiectele care intrau în
contact cu ea...
52
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
53
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
De fapt nu după foarte mulți ani, vreo douăzeci, aveam să realizez că intuiția
mea copilărească legată de încălzirea prin frecare a materialelor era adevărata cauză a
fenomenelor electrostatice. Ce se-ntâmplă e foarte simplu : Indiferent că vorbim de
frecarea dintre bagheta de sticlă ( sau din orice dielectric ) și blănița pisicii sau o
bucată de lână, ori de frecarea dintre periile mașinilor electrostatice și suprafața
cestora, în cazul mașinilor electrostatice cu perii de contact, fie că vorbim de mașinile
electrostatice fără contact ( cum e mașina Bonnetti ) în toate cazurile frecarea dintre
materiale sau dintre moleculele de aer antrenate prin adeziune și forță centrifugă de
discul în rotație și periile aflate în curentul de aer respectiv, toate duc la o încălzire
locală. Această încălzire locală nu este neapărat sesizabilă fiindcă plusul de energie
pe care-l aduce este imediat preluat de moleculele și atomii materialelor dielectrice
respective a căror vibrații își cresc amplitudinea ceea ce duce la o creștere a câmpului
radiat de ele. Această creștere de amplitudine de vibrație a frecvenței naturale a
dielectricului respectiv este ceea ce numim curent electric continuu.
Această amplificare a vibrației prin creșterea amplitudinii duce la o creștere
fantastică a câmpului rediat de materialul respectiv care câmp duce la răspunsul
rezonant al întregului mediu înconjurător, răspuns rezonant pe care-l numim câmp
electric.
Plecând de la câteva observații făcute de-a lungul timpului, am ajuns chiar să
determin lățimea de bandă aproximativă a acestei radiații, și deci frecvența
aproximativă a curentului electric continuu de înaltă tensiune. Firește că acum, veți
spune imediat că am afirmat deja că e vorba de un curent continuu. Da. Dar curentul
acesta continuu am spus că este vibrația naturală a materiei ( atomilor ) deci este un
curent alternativ numai că frecvența lui fiind extrem de ridicată el este perceput de
aparatura de măsură și de simțurile noastre drept un curent continuu.
Am observat faptul că toate scânteile electrice au cam aceiași culoare situată la
marginea superioară a spectrului vizibil, de cele mai multe ori ele fiind alb – albăstrii
uneori cu nuanțe de verde sau roșu. Aceste nuanțe sunt însă determinate de spectrul
de ardere al metalelor din care sunt construiți electrozii între care are loc scânteia
respectivă. Toate, fie că vorbim de cele din întrerupătorul din perete, fie de cele din
transformatorul de înaltă tensiune a tubului cinescop a televizorului, fie arcul electric
al sudurii, ori scânteia uriașă a fulgerului, toate sunt alb – albastre. Asta înseamnă că
pragul de jos al benzii lor este în spectrul vizibil indigo-violet și urcă spre
ultraviolete. Confirmarea vine de la faptul că orice sudor care sudează mult cu pielea
neprotejată se va bronza pe acea porțiune a pielii, bronzul fiind rezultatul
ultravioletelor emise de arcul electric al sudurii.
Faptul că unii din cei expuși timp îndelungat unor descărcări de curent de înaltă
tensiune se plâng de senzații de rău, greață, dureri de cap ori amețeli mă face să cred
că pragul superior al curentului electrostatic este situat în zona emisiei atomice, adică
a lungimi de undă egală cu mărimea unui atom, ceea ce confirmă faptul că am
dreptate spunând că curentul electric este o creștere a radiației naturale a atomilor.
Ori lungimea de undă comparabilă cu dimensiunea unui atom este tocmai
domeniul razelor x, care știm toți că nu sunt tocmai benefice organismului ci din
contră.
54
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
55
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
56
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Electricitatea
57
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
conductorului să-și crească energia cinetică a oscilației până la nivelul la care vibrația
lor este distinctă de mediul înconjurător și ca urmare sesizabilă aparatelor de măsură.
Această variație de amplitudine și direcție a vibrației
atomilor, se transmite instantaneu și sincron pe toată
lungimea firului conductor întocmai cum se transmite
instantaneu, șocul dat de o bilă, unui șir întreg de bile, astfel
că ultima bilă va fi cea ce va continua mișcarea întreruptă
busc de prima bilă, la contactul cu a doua. Dacă
conductorul formează undeva într-o altă locație o a doua
bobină, în aceasta se va forma un câmp identic cu cel al magnetului care a generat
modificarea vibrației conductorului. Acolo vom avea însă, nu un câmp magnetic ci
unul electromagnetic, adică un câmp magnetic generat electric de bobina respectivă.
Dacă lângă acea bobină, foarte aproape de ea ar fi o a doua bobină în aceasta va
apărea un curent electric identic dar de intensitate și tensiune mai mică. Dacă acea
bobină ar fi făcută dintr-un fir lăcuit și ar fi bobinată printre firele primei bobine,
curentul obținut în ea ar fi aproape identic cu cel din conductorul primei bobine. Ca
urmare de aici rezultă că nu contează dacă vorbim de variațiile unui câmp magnetic
sau de cele ale unui câmp electromagnetic, ambele câmpuri sunt perfect capabile să
inducă apariția curentului electric.
Concluzia pe care o tragem de aici este că variația câmpului creează curent
electric ( vibrație ) în conductor iar această vibrație la rândul ei creează câmp.
Aceasta e o lege universală a naturii și reprezintă una din multele îndepliniri ale
principiul acțiunii și reacțiunii, în domeniul electric.
O experiență concludentă care confirmă acest fapt este să luăm un electromagnet
provenit de la un contactor, căruia să-i conectăm bobina la un osciloscop și apoi cu
un ciocan să lovim miezul. Vom constata că pe osciloscop se vor înregistra oscilații
de curent electric care se vor amortiza încet încet. În locul osciloscopului merge să
conectăm și un led de mică tensiune, care va lumina pentru circa o secundă. Deci
avem confirmarea faptului că curentul electric este de fapt vibrație care în acest caz
se transmte mecanic de la miez la bobină care e înfășurată foarte strâns pe el. Dacă
vom conecta bobina la o sursă de curent alternativ adecvată și vom pune mâna pe
miez vom simți vibrația acestuia care se transmite atât mecanic cât și electromagnetic
de la bobină spre miez. Dacă vom apropia de electromagnet un magnet măricel vom
constata că acesta va începe să ne vibreze în mână, vibrația lui fiind indusă de câmpul
electromagnetic al electromagnetului.
Sugerez utilizarea unui manget căci acesta va amplifica vibrația indusă de
câmpul electromagnetic, altfel vibrația indusă este aproape insesizabilă simțurilor
noastre. Dar totuși dacă avem tăria să atingem cu spatele palmei ( și numai cu spatele
palmei sau a degetelor ! ) conductorii rețelei naționale de curent alternativ vom simți
foarte clar vibrația curentului electric alternativ care fiind de înaltă tensiune are o
amplitudine suficient de mare ca să poată fi simțită prin simpla pipăire...
Deci vibrația creează câmp iar câmpul vibrație.
Trebuie să specificăm aici că dacă curentul electric continuu e o creștere a
amplitudinii de vibrație a atomilor metalului respectiv care se petrece diferit între cele
două capete ale conductorului în funcție de poziția sa față de câmpul influent,
58
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
59
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
primul caz sau tensiunea în cel de-al doilea ar avea valoare de peste 50 mA/mV
atunci ne-am curenta serios.
În ambele cazuri vedem că deși una din mărimile electrice este foarte, foarte
mare, cealaltă chiar dacă e prezentă, este extrem de mică. Ca urmare de aici putem
trage concluzia că indiferent cât de mare ar fi una din mărimile electrice pereche
tensiune-intensitate cealaltă nu poate lipsi total. Asta înseamnă că cele două mărimi
electrice specifice care definesc și determină puterea electrică sunt două mărimi fizice
inseparabile ele fiind mărimi fizice coexistente.
Analizând în continuare rezultatele obținute din experiența cu cele două discuri
rotative mai putem trage niște concluzii interesante. Astfel de vreme ce la discul
dielectric aveam tensiuni uriașe și intensități aproape inexistente rezultă că tensiunea
electrică ( sau căderea de tensiune – niciodată diferența de potențial care înseamnă cu
totul altceva ! ) este o mărime electrică specifică materialelor dielectrice. În același
timp la discul metalic lucrurile petrecându-se invers tragem concluzia că intensitatea
curentului electric e o mărime electrică specifică metalelor.
Mai corect spus având de-a face cu materiale nemetalice dielectrice ( izolator
electrice ) și materiale metalice ( conductoare electrice ), care e diferența specifică
între ele ? Păi materialele metalice au densitate mare. Materialele nemetalice au
densitate mică. Din această experiență am mai observat că materialele dielectrice
formează cu ușurință câmpuri electrice. Despre metale știm deja că formează cu
ușurință câmpuri magnetice chiar dacă nu am avut posibilitatea să constatăm acest
fapt la discul nostru în rotație.
Concluzia ce se desprinde de aici este că tensiunea este o mărime electrică
invers proporțională cu densitatea și direct proporțională cu masa materialului
izolator iar intensitatea e o mărime magnetică direct proporțională atât cu densitatea
cât și cu masa materialului conductor.
Acum ne putem explica ușor de ce fulgerele care se formează în atmosferă, care
în condiții normale este un dielectric și numai prin ionizare devine conductor, au
tensiuni de zeci de milioane de volți care se descarcă doar în momentul în care
tensiunea atingând anumite valori va „ioniza” ( de fapt va încălzi ) local aerul și
atunci se creează un canal conductor în interiorul izolatorului care e aerul atmosferic,
canal pe care curentul electric se va „scurge” fie spre pământ în cazul trăsnetului fie
între doi nori în cazul fulgerelor... curentul acela fiind de fapt plasmă electrică.
Ce trebuie să reținem de aici este că tensiunea este o mărime electrică și este
specifică materialelor dielectrice iar intensitatea este o mărime magnetică și e
specifică materialelor metalice. Ca urmare de aici rezultă că câmpul prezent în jurul
discului Faraday și pe care nu am avut cum să-l constatăm este un câmp magnetic
care e direct proporțional ca intensitate și volum cu intensitatea curentului electric iar
câmpul electric din jurul materialelor dielectrice ( izolatoare ) este o mărime
dependentă direct de tensiune și are intensitatea și mărimea cu atât mai mare cu cât
tensiunea curentului electric este mai mare.
Deci când vorbim de curentul electric neputând separa tensiunea de intensitate
vom vorbi de puterea curentului electric sau de diferența de potențial, care este
produsul curent-tensiune, iar când vorbim de câmpurile formate în jurul
60
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
61
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
experimentele cu cele două discuri, atât din radiație electrică cât și din radiație
magnetică.
E cazul aici să explicăm și despre curentul electric continuu obținut prin pile
electrice ( baterii ). Acolo avem de-a face cu o cădere de tensiune, adică diferență a
amplitudinii de vibrație a atomilor celor două metale din care sunt construiți
electrozii bateriei, indusă de reacțiile chimice din electrolitul dintre electrozi.
Intensitatea curentului dat de baterie va fi dependentă de masa metalică
implicată în reacția chimică respectivă.
De vreme ce curentul electric este caracterizat de aceste două mărimi electrice
tensiune și intensitate, care nu pot fi separate, rezultă că defazarea dintre curent și
tensiune pe care o proclamă știința oficială ca fiind puterea reactivă este un fals, căci
curentul ( intensitatea ) nu poate fi departajat de tensiune și nici invers. Ori defazarea
lor ar însemna că ar trebui ca oricare din ele să se manifeste fără existența celeilalte
care ori ar fi după cum spun științificii întârziată sau în devans... ambele cazuri fiind
imposibile.
Ceea ce vedem pe osciloscop atunci când științificii lumii electrotehnicii și
electronicii ne spun că avem defazare dintre curent și tensiune este de fapt citirea a
doi curenți electrici diferiți. Am văzut că dacă am monta în cea de-a doua bobină a
primului conductor din exemplul de mai sus o a doua bobină în aceasta, prin inducția
electromagnetică a primei bobine, ar apărea un curent electric identic. Acest curent
electric este numit curent electric indus. Aici apare un alt rezultat al legii acțiunii și
reacțiunii aplicată curentului electric. Orice curent electric la care ar fi conectat un
inductor ( o bobină ) va genera în aceasta un câmp electromagnetic care așa cum am
văzut va induce în orice bobină din apropiere un curent identic... Ei bine, orice bobină
din apropiere este inclusiv ea însăși ! Deci în orice bobină curentul electric va genera
câmp electromagnetic care la rândul lui va induce un curent electric numit curent
auto-indus, care este de sens contrar curentului principal care i-a dat naștere.
Acest fenomen a fost observat de Heinrich Lenz și-i poartă
numele iar pentru a fi reținut mai ușor de elevi a fost pus într-o
poezioară : „eu curentul cel indus, totdeauna m-am opus cauzei ce
m-a produs”.
Ca urmare în momentul în care un osciloscop ne arată
defazarea dintre curent și tensiune dintr-un circuit electric, de fapt
ne arată tensiunea curentului electric principal și intensitatea
curentului auto-indus, nicidecum defazarea curent-tensiune a unuia
și aceluiași curent electric, pentru că așa cum am văzut tensiunea nu
poate exista fără intensitate și nici intensitatea fără tensiune. Ca urmare defazarea
curent-tensiune a curentului electric este după părerea mea, un nonsens, o gafă
monumentală și aș spune, inadmisibilă din partea unui specialist în electricitate.
Cea de-a treia mărime electrică caracteristică curentului electric este rezistența
electrică ce se referă de fapt la proprietatea materialelor de a se opune sau nu apariției
curentului electric, nu așa cum greșit se afirmă circulației sale. Știința oficială ne
spune că rezistivitatea ar însemna opoziție la trecerea curentului ( plecând de la falsa
definiție a curentului electric văzut ca deplasare sau curgere de electroni ). De fapt
rezistivitatea se referă la gradul de răspuns pe care-l are un material la a intra în
62
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
63
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Magnetismul
În copilăria mea nu existau magneții de azi, aveau să fie inventați cam prin anii
în care am terminat eu liceul. Ca urmare, magneții cu care m-am jucat eu pe vremea
aceea erau fie de tip AlNiCo, fie din ferite, fie din oțel moale. Toate aceste trei tipuri
de magneți sunt destul de slabi față de magneții din pământuri rare existenți acum. Cu
toate acestea chiar și așa, am fost fascinat de proprietatea lor de a se respinge între ei
sau de a fi atrași unii de alții sau de către piesele feromagnetice. Mă nedumerea acest
lucru și mai ales mă nedumerea cum un magnet atât de mic cum este acul busolei
poate să arate spre polii geografici ai pământului, aflați la multe mii de kilometri
distanță...
Încă pe la vârsta de opt - zece ani mi-a căzut în mână o mică broșurică din
colecția ABC a editurii Ion Creangă. Am fost atât de entuziasmat când am văzut
cărticica în librărie, că am citit-o pe nerăsuflate pe drumul spre casă. Din păcate, în
loc să mă lămurească ce se ascunde în spatele
proprietății magneților de a fi atrași sau respinși între
ei, m-a lăsat și mai nedumerit căci în tot cuprinsul
acelei cărticele nu se spunea nimic despre asta.
Singurul lucru cu adevărat util nedumeririi mele
pe care l-am aflat din acea broșură, a fost că pământul
însuși e un manget și ca urmare se explica comportarea
acului busolei. În schimb după lecturarea ei apăruseră
întrebări noi...
De altfel niciodată nu aveam să aflu acest răspuns
nici de la școală nici din lecturile ulterioare, care au
fost multe...
Școala, în toți anii următori, s-a mulțumit să-mi
spună că magnetismul este o forță și cu asta a închis
subiectul, omițând faptul că deja fusesem învățat că
orice forță este rezultatul unei acțiuni. Mi s-a părut
încă de la început absurd să explic un fenomen ca fiind o forță fără a specifica care
este cauza apariției acelei forțe. Cine sau ce anume acționează pentru a da naștere
acelei forțe ? Pentru mine a spune că magnetismul e o forță fără a specifica sursa
forței, era echivalent cu a explica un cuvânt prin el însuși... adică pur și simplu un
nonsens.
Din păcate sistemul mondial de învățământ continuă, chiar și în prezent, să
omită cu perseverență demnă de fapte mai bune, explicarea către masele largi a unor
fenomene fundamentale ale fizicii printre care este și magnetismul.
Și iată cum astfel întreaga omenire folosește aproape zilnic magneți sau
dispozitive electrice și electronice care produc sau utilizează câmp magnetic dar
nimeni nu știe ce este un manget și cum funcționează el...
Eu unul, nu am putut fi de acord cu așa ceva... așa că am căutat să aflu și deși a
trebuit să treacă o viață întreagă de studii individuale, într-un târziu am ajuns să știu și
să fiu, cred, printre puținii care chiar știu ce e un magnet și cum funcționează el,
64
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
astfel ca acum să fiu capabil să spun celor care sunt interesați, ce e magnetismul, cum
apare, cum se manifestă și de unde-și extrage acesta energia inepuizabilă, Dar înainte
de asta trebuie să vorbim puțin despre...
Fizica ne-a învățat în școală despre undele radio, despre căldură și lumină ca și
despre razele cosmice dar a uitat să specifice faptul că toate acestea sunt părți mici
ale aceluiași fenomen și anume radiația electromagnetică universală sau spectrul
electromagnetic, care merge de la cea mai mare lungime de undă imaginabilă, adică
de la cea mai joasă frecvență posibilă până la cea mai scurtă lungime de undă
imaginabilă, adică până la cea mai ridicată frecvență posibilă... Într-un cuvânt
spectrul electromagnetic este cuprins între minus infinit și plus infinit... Întreagă
această radiație electromagnetică este parte componentă a universului care e format
din materie și radiație. Deși poate că nu e cazul s-o spun aici, însăși materia este la
rândul ei, la nivel cel mai mic imaginabil, să spunem sub-microscopic, formată tot
din radiație și anume din radiație staționară... Ca urmare întreg universul este format
în cele din urmă, din cele două forme fundamentale ale radiației universale anume
cea staționară și cea activă, călătoare.
Tot fizica ne-a spus că radiația electromagnetică călătorește cu viteza luminii,
dar adevărul e că viteza cu care se propagă radiația este foarte variabilă mergând mult
atât sub viteza luminii cât și peste aceasta în funcție de mediul pe care radiația
respectivă îl străbate. Undele staționare au proprietatea ca în manifestarea lor locală
sub-microscopică, să emită unde de radiație activă care în general, se depărtează
sferic uniform în jurul punctului de emisie. Undele care au viteză superioară celei a
luminii sunt unde direcționale așa numitele unde scalare a căror viteză minimă este
cea a luminii și care au proprietatea interesantă de a putea străbate nestingherite orice
mediu, indiferent de structura și de forma sa de agregare. În felul acesta orice obiect
din univers fie că vorbim de un atom, un fir de nisip sau o planetă ori o stea, emite
radiație electromagnetică a cărei însumare umple întreg spațiul dintre obiecte, fie ele
atomi, fire de nisip sau corpuri cosmice.
Această radiație a fost pusă în evidență prima dată de fizicianul olandez Hendrik
Brught Casimir prin vestita sa experiență cu plăcile metalice. Existența radiației
universale a fost enunțată teoretic de Casimir
prin 1946 și confirmată practic câțiva ani mai
târziu cu ajutorul celor două plăci de care
vorbim.
Deși experiența respectivă e cunoscută, o
voi descrie aici pe scurt. Două plăci metalice
neutre electric și magnetic, de suprafață foarte
mare, perfect lustruite sunt atârnate una în fața
celeilalte la o distanță foarte mică. Imediat ce
sunt lăsate în repaus ele se vor apropia una de
cealaltă cu o viteză accelerată alipindu-se,
exact cum fac doi magneți.
65
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
66
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
dacă undele vor fi în fază sau dacă vor interfera în anti-fază se vor anula reciproc. În
cazul interferenței nesincrone dintre ele lungimea de undă a intermediarei va fi în
jurul valorii de jumătate din lungimea de undă a celor două unde. Ca urmare dacă
avem două frecvențe inegale frecvența intermediară va fi superioară atât față de
frecvența celei mai mici cât și față de jumătatea frecvenței celei mai mari, astfel că ea
va fi cu atât mai depărtată de frecvența cea mai mică cu cât diferența dintre cele două
frecvențe va fi mai mare.
Exemplificând, dacă vor interacționa o frecvență de 50 Hz și una de 10 Hz
intermediara lor va fi de 30 Hz în timp ce în cazul unei frecvențe de 500 Hz și a uneia
de 50 Hz rezultanta lor va fi 275 Hz. Trebuie să subliniem că de aici rezultă faptul
că cu cât o undă are lungime mai mare cu atât deplasarea ei e mai rapidă în sensul că
ea străbate o aceiași lungime de spațiu dintr-un număr de ondulații mai mici. În
același timp cu cât lungimea de undă a unei unde e mai mică pentru o amplitudine
egală, cu atât energia sa e mai mare deoarece prezintă un număr de oscilații mai mari
în unitatea de timp. De fapt există aici o compensare, o echilibrare... pentru două
unde de lungimi diferite efectul mecanic va fi mai mare la impact pentru una de
frecvență mai mică și lungime mare decât pentru una de frecvență ridicată și lungime
de undă mică dar asta pentru că impactul are loc în timpul manifestării unei singure
oscilații a acelei lungimi de undă. Dacă impactul durează pe perioada a mai multe
oscilații, energia transmisă este cu atât mai mare cu cât oscilațiile sunt mai multe în
unitatea de timp. De aceea plăcile din experimentul lui Casimir pot fi împinse de
radiația externă care are lungime de undă mai mare decât cea dintre plăci. Lămurită
această problemă, hai să vedem acum...
67
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
68
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
69
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
70
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
71
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Ultimele două fotografii, reprezintă liniile de câmp ale unuia din polii unui
magnet cilindric magnetizat pe fețe ( sus ) și ale unuia discoidal cu polii pe capete
( jos ) văzuți tot prin ferofluid sub lumină incandescentă. Vedem că liniile de câmp
pleacă din magnet după un tipar toroidal urmând forma unui vortex. Remarcați
asemănarea liniilor de câmp ale discului cu modelul înfloririi și fructificării florii
soarelui. Nimic nu e întâmplător !... Astfel radiația se rotește de jur împrejurul
magnetului pe linii de câmp, expulzată fiind la capete și curgând înspre centrul
magnetului unde intră în interiorul acestuia de o parte și de alta a planului median
unde pătrunde în interiorul magnetului în spirală centripetă. Pe la capetele
magnetului radiația iese deci extrem de concentrată expulzată asemeni materialelor
adunate de o tornadă.
Avem astfel două tornade de radiație așezate vârf în vârf rotindu-se în contrasens
care culeg liniile de câmp și le aruncă prin capetele magnetului. Rezultă că polaritatea
este dată de sensul de rotație a radiației expulzate iar câmpul e dat de lărgimea sau
grosimea celor două toruri de radiație cuprinsă-n turbionul rotativ care absorb radiația
înconjurătoare. Veți spune poate : bine, dar nu ai spus că radiația este în anti-fază la
capetele magnetului, acum spui că se rotește ? Păi orice rotație este o formă de
oscilație iar termenul anti-fază în cazul rotației înseamnă sensuri de rotație opuse.
Ca urmare a acestei structuri în planul spațial al peretelui Bloch avem o zonă de
calm magnetic în care radiația e absorbită de jur împrejur spre centru adunându-se pe
liniile de câmp magnetic din tot spațiul înconjurător magnetului. Știu că poate exista
aici remarca : de unde nu știu că pe exterior radiația ar avea o rotație centrifugă ? Eu
am convingerea că nu e așa pornind de la afirmația și experiența lui Viktor
Schauberger care a ajuns la concluzia că cea mai stabilă rotație din univers,
generatoare de energie și echilibru, este cea centripetă nu cea centrifugă.
Această afirmație a sa este confirmată de structura galaxiilor a căror materie
spirală este absorbită central spiralat în fuioare rotitoare în planul galactic în vreme ce
pe la poli radiația este expulzată pe axul central al rotației galaxiei... Și tot această
comportare a materiei indusă de presiunea radiației este cea care explică tendința
materiei de a se ordona în structuri sferice venind dinspre discoidal.
Bine, forma materiei în univers mai e determinată de momentele inerțiale
centrifugale și centripetale a căror echilibru dictează forma final sferică a majorității
corpurilor cerești, dar cred că aceste momente sunt tot o rezultantă a presiunilor
create de radiație. Dar asta-i altă discuție, alt articol...
72
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Mai trebuie să explic acum ceva interesant relevat de fotografiile de pe net care
ne arată câmpul magnetic al magneților cu ajutorul ferofluidului.
Aceste fotografii ne prezintă polii magnetici formați din sute de conuri de
ferofluid care ne relevă faptul că liniile de câmp magnetic nu sunt așa cum crede
știința unde direcționale liniare ci sunt unde elicoidale înfășurate în jurul liniei de
câmp, care unde forțează apariția în ferofluid a formelor conice odată cu apropierea
de magnet și creșterea forței undelor respective.
Și iată cum dintre toți cercetătorii magnetismului de-a lungul istoriei civilizației
noastre, primul care s-a apropiat cel mai mult de cauzele efectului numit magnetism
nu a fost unul din cei ai secolului nostru sau ai celui trecut ci a fost filozoful francez
Rene Descartes ( 1596 – 1650 ), care referindu-se la
magnetismul terestru a afirmat că este rezultatul a
două circuite de „fluid magnetic” care ies pe la poli și
intră pe la ecuatorul magnetului circulând prin niște
canale speciale invizibile, caracteristice numai
materialelor magnetice. Iar fluidul imaginat de el era
format din entități foarte mici, elicoidale pe care le-
am putea asemăna foarte bine cu elicoidele radiației
care înconjoară liniile de câmp... Vedem alăturat
desenul realizat de el.
73
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
apropia accelerat unul de celălalt. Situația descrisă aici este identică și în cazul
atracției dintre un magnet și o piesă din oțel, spre exemplu.
În situația că magneții sunt poziționați cu același pol unul spre celălalt datorită
faptului că radiația lor este emisă în fază, aceasta se va însuma între ei, căpătând
amplitudine și forță de presiune mai mare decât a radiației din jurul lor și atunci ei se
vor respinge unul pe altul învingând atât greutatea lor cât și frecările cu suportul pe
care sunt așezați... Situația e identică și în cazul interacțiunii dintre un magnet și un
diamagnetic aflat în mișcare față de magnet. Prima imagine în ambele grupaje este
imagine obținută pe un tub catodic, cea de-a doua este imagine obținută cu ajutorul
unei folii detectoare iar ultima este combinarea celor două.
Bine, veți spune, dar e chiar atât de puternică această radiație a lor rezultată din
totalitatea radiației domeniilor magnetice ? Eu vă spun că da, dar că nu doar aceasta
este cea care dă forță și energie magneților. Deci hai să vedem...
74
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
75
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Condiții de demagnetizare
Sunt cunoscute două condiții în care un magnet permanent își poate pierde
magnetismul. Dar eu am ajuns de curând la concluzia că există și o a treia condiție...
Cea mai cunoscută este folosirea lui la temperaturi ridicate. Orice magnet are o
temperatură maximă până la care poate fi utilizat în siguranță după după care prag de
temperatură, fiecare grad în plus devine critic. A doua situație cunoscută este aceea a
supunerii lui la șocuri. Prin șocuri repetate magnetul își va pierde din proprietăți cu
atât mai rapid cu cât șocurile vor fi mai puternice, mai dese sau dacă vor fi slabe se
vor repeta des pe perioade îndelungate de timp. Acum hai s-o vedem pe a treia :...
Unul din cei mai vestiți constructori de motoare magnetice, Mike Brady care a
produs în urmă cu vreo zece ani grupuri energetice cu motoare magnetice pe care le-a
oferit în lising a ajuns să fie reclamat de clienți și dat în judecată pentru că motoarele
magnetice de tip repulsiv care antrenau generatoarele acelor grupuri energetice au
mers defectuos pierzându-și rapid forța de antrenare a generatoarelor ( brevet nr.
WO2006/045333A1 ).
Nu știu ce or fi crezut alții dar eu am tras din asta, concluzia că magneții care
lucrează repulsiv își pierd magnetismul în timp foarte scurt. La data când am tras
această concluzie am și verificat asta cu ajutorul unor magneți din ferită pe care i-am
76
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
montat forțat în contact repulsiv unul cu altul și i-am menținut astfel o perioadă de
vreo două săptămâni. Când i-am desfăcut am constatat nu că și-au pierdut
magnetismul ci doar că câmpul lor magnetic basculase sau era în curs de a bascula
perpendicular pe axa inițială de magnetizare.
La începutul acestui an au venit pe la mine câțiva din băieții de la Pitești care se
ocupă cu conversia mașinilor de pe motoare cu ardere internă pe electric și mi-au
povestit o chestie interesantă. Mi-au spus că cineva dintre cunocuții lor de acolo a
achiziționat un magnet din pământuri rare, foarte puternic pe care l-a ecranat într-un
ecran foarte eficient și l-a lăsat astfel ecranat un timp îndelungat, uitând de el.
Când și-a amintit și l-a „dezbrăcat” a constatat dezamăgit că magnetul, de unde
avusese sute de kg forță, acum nu mai avea forță nici cât un magnet de ferită de
aceiași dimensiune... Așa că dezamăgit l-a azvârlit pe un banc și iar a uitat de el...
În câteva zile, magnetul și-a revenit lipindu-se puternic de bancul respectiv și
furând sculele din mână celor ce se apropiau de el, căci dat fiind forța sa foarte mare,
nu au reușit să-l desprindă de banc imediat...
Asta vine să confirme faptul că am dreptate când spun că sursa energiei
magnetului provine din mediul înconjurător. Magnetul fiind ecranat nu a mai avut
contact cu radiația înconjurătoare și... și-a pierdut câmpul.
Prietenul Iosif, cu care lucrez de câtva timp la mănăstire a sugerat că ar fi fost
posibil ca demagnetizarea să se fi produs datorită inducției create de magnet în ecran
care s-a încălzit la contactul cu magnetul. Nu am cum verifica asta.
Dar faptul că magnetul și-a revenit ulterior în decurs de câteva zile vine să
confirme că sursa energiei magnetului este radiația mediului înconjurător iar o
ecranare în jurul unui magnet pe axa sa de magnetizare va împiedica închiderea celor
două toruri de radiație și va avea ca rezultat pierderea magnetismului său.
Și această întâmplare mă face să trag concluzia că deși lucrul repulsiv face doar
să basculeze câmpul, ceea ce oricum e grav, pentru că scade forța magnetului pe
direcția de lucru pe care este montat, este aproape sigur că de fapt motoarele lui
Brady, au pierdut forța din cauza ecranării...
Magnetul terestru
Se consideră că o mare parte din masa planetei noastre este formată din roci și
minereuri feroase și feromagnetice. Ba mai mult, se consideră că în interiorul său
pământul are un miez masiv din nichel. Cum toată această masă e feromagnetică e
destul de clar că pământul în integralitatea lui se comportă și de fapt chiar este un
magnet uriaș de formă aproximativ sferică a cărui pol sud magnetic e situat în
preajma polului nord geografic. Orientarea câmpului său magnetic rezultă printr-un
mecanism complex și sinergic care duce la menținerea câmpului magnetic terestru.
Orientarea domeniilor magnetice din rocile și miezul intern al planetei are loc
atât prin mecanismul de rotire sub influența forțelor centrifuge cât și prin cel de
influență electromagnetică a câmpului magnetic solar în interiorul căruia pământul
navighează, precum de asemenea și printr-un mecanism de dinam electric format de
câmpul electric și termic al atmosferei terestre și al miezului intern de magmă. Ori,
fie că vorbim de câmp electric, fie de cel termic, ne referim în esență tot la radiație
77
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Câteva sfaturi
Deoarece lucrez de ceva timp cu magneți pot face câteva recomandări celor care
nu au experiență în acest sens.
Forța unui magnet, necesară pentru lucrul cu el în montajele mecanice este dată
de producător în kg, însemnând că el poate susține la orice înălțime o bucată de fier
cu acea greutate. Acela fiind deci lucrul mecanic maxim pe care-l va putea efectua în
Kgf. Dar pentru că această valoare se referă la contactul direct cu magnetul e clar că
lucrul mecanic pe care-l va efectua motorul magnetic, sau oscilatorul mecanic realizat
cu acel magnet nu va fi același ci va fi cu poate, până la 50 % mai mic funcție de
distanța la care vor fi montați magneții care vor lucra în ansamblul mecanic respectiv.
Dacă nu știm ce forță are un magnet putem afla ușor fixându-l undeva la
înălțime, după care vom lipi de el un cârlig metalic cu suprafața de contact mai mare
decât polul magnetului și bine șlefuită. Astfel cârligul se va fixa ferm de magnet, iar
de el atârnăm o plasă în care turnăm nisip până ce cârligul se desprinde. Nu rămâne
decât să cântărim apoi cârligul punga și nisipul. Se poate afla și trăgând de cârlig cu
un cântar cu resort.
Pentru lucrul în electrotehnică, magneții au notată pe fișa tehnică și valoarea
remanenței magnetice, Br ( magnetizarea reziduală ) care e inducția magnetică sau
densitatea câmpului magnetic, fie în unități Gaus fie în unități Tesla. De asemenea pe
fișa tehnică mai figurează și valoare câmpului coercitiv ( Hc ) care este valoare
câmpului opus maxim care poate duce la demagnetizarea magnetului în Oersted
( Oe ) sau amperi pe metru ( A/m ), precum și produsul energetic maxim
( magnetizarea maximă a acelui magnet ) care se măsoară în Kilojouli pe metru cub
( KJ/m3 ) sau MegaGaus-Oested ( MGOe ).
Toate aceste valori însă, nu sunt foarte utile, pentru că inducția creată de un
magnet într-o bobină depinde de mulți factori, cum ar fi calitatea firului acelei
bobine, ce metal diamagnetic este ( Al, Cu, Au, Ag, etc. ) dar mai ales de distanța față
de magnet a bobinei și a felului cum e construită, dimensiunile ei față de cele ale
magnetului, spețiile dintre spire, cu izolator mai gros sau mai subțire, cu material
diferit din care este construită carcasa bobinei, miezul, etc.
Ca urmare eu, care sunt și un anti-matematică de felul meu, prefer să construiesc
direct o bobină cu o dimensiune anume ( 10 – 30 spire ) cu conductorul respectiv cu
care urmează să fac bobina finală, așezată exact la mijlocul distanței dintre magneții
pe care îi folosesc și apoi funcție de valoarea curentului indusă în acea bobină să
calculez necesarul de spire al bobinei finale, care va scoate o tensiune foarte
apropiată de ceea ce mi-a ieșit din acest procedeu empiric.
78
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
În același timp tot pentru că mi se pare prea complicat să folosesc calculele, care
nu sunt foarte simple, prefer să așez magneții în felul următor: dacă sunt doi care vor
flanca o bobină îi voi așeza la distanța de acțiune a câmpului unuia din ei, adică la
jumătatea distanței de la care se influențează ei reciproc, iar dacă bobina va fi
influențată doar de un magnet pe unul din capete prefer să o fac cu grosimea maximă
de două treimi din adâncimea câmpului acelui magnet. Distanța de influență a
câmpului se poate afla fie cu o busolă fie cu o agrafă de birou sau un bold.
O caracteristică foarte importantă de interes este temperatura până la care
lucrează magnetul respectiv. Pentru cei cu neodim există o codificare specifică : N,
M, H, SH, UH sau EH care înseamnă în grade celsius : 80, 100, 120, 150, 180 sau
200 °C. Pentru alte tipuri de magneți se va consulta documentația pusă la dispoziție
de comerciant căci nici eu nu le știu pe toate !...
Un alt sfat pe care-l dau e legat de faptul că magneții care sunt sinterizați,
indiferent că vorbim de ferite sau magneți cu pământuri rare, sunt foarte casanți și
sensibili la șocuri. În plus cei din pământuri rare fiind extrem de puternici, dacă se
vor ciocni accidental, având în vedere vitezele și forțele fantastice pe care le au în
momentul contactului, de obicei se vor distruge reciproc. Mi s-a întâmplat ca doi
magneți mai puternici să se transforme în cioburi mărunte și foarte ascuțite în urma
ciocnirii.
De aceea sfatul meu este, mai ales pentru cei care nu au mai manipulat magneți,
să comande cel puțin două sau trei perechi de magneți în plus față de necesar.
În același timp recomand ca magneții puternici să fie manipulați cu clești din
bronz sau aluminiu, suficient de puternici ca să permită apucarea lor fermă. Iar
apropierea pe piesele de montaj să se facă prin alunecare pe piesă, controlată cu mare
grijă. E util ca magneții puternici să nu fie manipulați de o singură persoană iar masa
de montaj să fie construită din materiale nemagnetice. Dacă este totuși o masă
metalică se va pune peste blatul ei o placă cât mai groasă de pal sau orice alt material
nemagnetic a cărei dimensiuni să le depășească pe cele ale blatului mesei cu cel puțin
zece centimetri pe fiecare parte.
Magneții indiferent de mărimea și forța lor se vor ține obligatoriu la o distanță
minimă față de orice altă piesă care-i poate atrage de cel puțin două ori mai mare
decât raza câmpului lor ( ceea ce înseamnă de obicei de peste douăzeci de ori
dimensiunea lor cea mai mare ! ).
Accidentele care implică magneți de peste o sută de kg forță pot duce la leziuni
cum ar fi fracturi și striviri ale țesuturilor sau ale oaselor mâinii și în cazul ciocnirii
între ei când cioburile rezultate zboară departe cu viteze comparabile cu ale unui
glonț chiar la accidente mortale.
Ca urmare trebuie ca magneții din pământuri rare să fie manipulați cu extrem de
multă precauție. Dacă printr-un accident oarecare cioburi de manget cu neodim au
ajuns să ne intre în carne trebuiesc scoase urgent căci oxidul de neodim este foarte
toxic.
În încheiere...
79
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Concluzia
80
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
81
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Trebuie să facem remarca că energia potențială a bilei ( sau a oricărui alt obiect )
depinde în același timp și de accelerația gravitațională care o frânează la deplasare în
sus și o accelerează la deplasare spre centrul pământului.
În acest caz energia cinetică în cazul căderii va fi masa obiectului înmulțită cu
cei 9,8 m/s ai accelerației gravitaționale. În cazul că obiectul va urma o traiectorie
verticală ascendentă, energia cinetică a acelui obiect va scădea pe măsură ce acesta
urcă mai sus, și-și pierde tot mai mult din impulsul primit inițial, în lupta cu
gravitația...
În toate cazurile în care există deplasare sub imperiul unei forțe avem de-a face
cu lucru mecanic. Așa ne-nvață fizica...
Din păcate datorită, după părerea mea unei proaste înțelegeri a noțiunii de lucru
mecanic cei mai mulți inclusiv unul din interlocutorii mei de atunci consideră că dacă
nu există deplasare nu există nici lucru mecanic.
Ei bine aici intervine dezacordul meu major pentru că după părerea mea lucrul
mecanic nu e definit de existența deplasării ci de existența unei forțe.
De altfel fizica confirmă asta când se referă la cazul particular al lucrului
mecanic efectuat de forțele conservative, caz care nu e studiat în fizica de liceu și din
câte știu eu nici prin facultăți cu excepția celor de specialitate.
Forțele conservative sunt cele care se conservă ( de-aia se numesc conservative )
indiferent dacă există sau nu există deplasare și acestea sunt : forța elastică,
presiunea, gravitația, magnetismul și forța electrică.
Datorită acestor forțe conservative eu nu sunt de cord cu faptul că energia
potențială nu execută lucru mecanic. Pentru că deși nu există deplasare, forța
conservativă acționează permanent și învinge contra-acțiunea oricărei forțe ce i se
opune, permanent, fracțiune de secundă cu fracțiune de secundă. În momentul în care
forța conservativă respectivă ar înceta atunci obiectul va cădea sau va fi deplasat de
contra-forța acelei forțe conservative.
Aici e falsa înțelegere !...
Cum conform legii trei a lui Newton oricărei acțiuni i se opune o reacțiune
rezultă că oricărei forțe i se opune o contra-forță.
Revenind la lucrul mecanic... e clar ca lumina ochilor și vizibil pentru oricine că
o deplasare este rezultatul vizibil al unei forțe care acționează în sensul deplasării.
Dar nu mai e vizibilă existența unei forțe dacă nu există deplasare. De aceea
spun că lucrul mecanic depinde nu de existența deplasări ci de existența unei forțe.
Păi hai să ne imaginăm un pendul... Aceiași fizică care ne spune că lucrul
mecanic este deplasare ori forță ne spune că pendulul transformă rând pe rând energia
cinetică în energie potențială și invers... Păi... Cum face asta... la coborâre pendulul
sub imperiul accelerației gravitaționale și a masei sale acumulează energie cinetică
pentru că se deplasează în sensul gravitației și... se presupune că această energie îl
ajută să urce iar până la punctul maxim opus al traiectoriei sale... Ce se-ntâmplă în
cele două momente ale poziției sale maxime în cel mai înalt punct la care ajunge și se
oprește ?... Acolo fizica ne spune că el a transformat energia cinetică în energie
potențială...
82
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
83
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Dar dacă i-am explica unui elev că dacă trage de coarda unui arc ( forța elastică
e o forță conservativă ! ) el va simți o forță cu atât mai mare cu cât trage el mai tare,
el va avea extrem de clar în minte noțiunea de reacțiune și contra-foță... Și de-atunci
niciodată nu va putea confunda echilibrul de forțe cu lipsa lucrului mecanic căci în
orice moment al tracțiunii sale asupra sistemului elastic al arcului el va simți
reacțiunea și contra-foța ei ( adică forța elastică a arcului ce se opune acțiunii sale,
chiar dacă va înceta să mai tragă orpind tracțiunea la jumătatea drumului, și cu cât va
sta mai mult în acea poziție cu atât îi vor obosi mai tare brațele și spatele... Deci va fi
permanent conștient că, indiferent dacă există sau nu echilibrul de forțe, lucrul
mecanic există pentru că-l efectuează atât el trăgând de arc cât și arcul trăgând de
mâna lui...
Dar un privitor din exterior nu va simți nimic din toată lupta herculeană dintre
mușchii omului și coarda arcului și va spune că nu există mișcare și ca urmare nu
există lucru mecanic... și de asemenea va spune că sistemul om-arc nu are energie
cinetică ci doar energie potențială. Dar acea energie potențială este rezultatul unei
confruntări permanente în care în fiecare fracțiune de secundă coarda se deplasează
pe o zecime sau două de milimetri trasă când de arc când de mușchii arcașului... Deci
energia potențială nu înseamnă nemișcare, lipsa mișcării, repausul total....
E doar o aparență dată de imposibilitatea simțurilor noastre de a constata din
exterior această confruntare permanentă dintre forța acțiunii și contra-forța
reacțiunii...
De fapt am mai spus cu altă ocazie că în univers nu există repaus. Totul e
mișcare, vibrație, rotație adică totul se mișcă. Chiar dacă nu avem cum să constatăm
asta. Ca urmare după părerea mea energia potențială este tot o energie cinetică dar
care se manifestă la scară mult prea mică pentru ca simțurile noastre să o poată
observa. Și pe cale de consecință rezultă că de fapt energie potențială așa cum este
definită de fizica clasică ca fiind una caracteristică repausului total, nu există.
De aceea fizica clasică neavând capacitatea de a constata această luptă de forțe
la nivel microscopic a luat în calcul energia potențială ca fiind definită de poziția de
început și cea de sfârșit a mișcării unui obiect, care după de și-a încetat mișcarea se
presupune că nu mai execută lucru mecanic...
Dar așa cum am spus, lucrul mecanic al forțelor conservative venind să
sublinieze faptul că forța și poziția e cea care definește lucrul mecanic ci nu
deplasarea consfințește și faptul că energia potențială este tot o energie manifestă
numai că nu vedem noi această manifestare.
E simplu : eu consider că energia cinetică e energia mișcării la nivel
macroscopic iar cea potențială e energia cinetică manifestată la nivel microscopic.
Dar niciodată, sub absolut nici o formă nu există vreun obiect în univers asupra
căruia să nu existe o forță care să acționeze la un moment dat.
Acum să analizăm căderea unei bucăți de fier cu greutatea de 50 Kg pe o
suprafață din beton de la o sută de metri înălțime... Impactul va fi de 50 x accelerația
gravitațională ori distanța adică 50 kg x 10 m/s x 100 m = 50 000 kgf care se vor
manifesta într-o fracțiune de secundă pe suprafața de câteva zeci de cm pătrați cât are
blocul nostru de metal. De aceea un meteorit fie el și de mărimea unei corcodușe
trece prin acoperișul unei case și uneori chiar și prin podelele camerelor !...
84
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Interesant este ce se-ntâmplă apoi după ce blocul atinge solul. Când aceasta
atinge solul își încetează mișcarea aparentă ( adică nu mai are impuls ) și cei mai
mulți vor spune că nu avem lucru mecanic. Dar între suprafața solului și suprafața
bucății de metal va exista o permanentă presiune reciprocă de 50 kg x 10 m/s care va
strivi orice obiect moale ( nesolid, nerigid) prins între sol și obiect.
Acum să ne imaginăm că aceiași bucată de fier este atrasă de un magnet cu forța
de 100 kgf prins pe o grindă la 100 m înălțime...
În acest caz magnetul va menține PERMANENT blocul de oțel lipit de el
efectuând lucrul mecanic egal cu 50 kg x 10 m/s x 100 m... pentru că dacă nu s-ar
întâmpla asta blocul de oțel s-ar desprinde și ar cădea ajungând astfel la primul caz...
Dar magnetul nostru duce o luptă permanentă cu gravitația și cu accelerația ei
smulgându-i acesteia blocul de oțel în fiecare fracțiune de secundă care trece...
Avem aici confruntarea brută între două dintre cele mai puternice forțe
conservative din univers : gravitația și magnetismul. Și un magnet de 100 kgf va
putea ține acel bloc la înălțimea de 100 m vreo câteva secole, dacă e să ne luăm după
garanția oferită de producătorii magnetului care-i garantează magnetizarea între 300
și 500 de ani. Deci poate că nu o fi un perpetuu mobile dar comparativ cu lungimea
vieții noastre pare a fi.
Dacă plecăm de la definiția unității standard pentru lucru mecanic care este calul
putere și care înseamnă o greutate de 75 kg ridicată la un metru timp de o secundă,
puteți afla singuri ce lucru mecanic poate efectua un magnet care susține la o sută de
metri înălțime un bloc de fier de 50 kg greutate.
Aici trebuie să mai fac niște remarci importante :
Prima remarcă constă în faptul că printre cei care consideră că atracția dintre doi
magneți ( respectiv un magnet și o piesă feromagnetică ) nu reprezintă lucru mecanic
au fost unii care mi-au spus că aceasta este un fenomen asemănător sudurii sau
lipiturii cu un adeziv oarecare dintre două piese. Nu pot fi de acord cu asta pentru că
la sudură cele două metale de sudat împreună cu electrodul de adaos sunt aduse la
temperatura de topire iar lipitura rezultată este un aliaj, adică între piesele sudate se
formează o legătură la nivel microscopic între atomii respectivi ceea ce transformă
practic cele două piese într-una singură.
85
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
86
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
87
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
când încercăm să apropiem forțat unul de altul doi magneți orientați cu același pol :
presiunea radiației lor, pe care domnul Feynman a refuzat să i-o explice reporterului
care l-a întrebat despre asta.
Ca urmare indiferent dacă vorbim de materie sau de radiație ambele au
proprietatea de a efectua lucru mecanic, chiar dacă noi nu-l percepem decât pe cel
efectuat de materie. Lucrul mecanic efectuat de materie are ca rezultat nașterea
radiației iar lucrul mecanic efectuat de radiație are ca efect mișcarea materiei...
Deci energia este proprietatea celor două componente ale universului de a
suferi transformări în cursul cărora se potențează reciproc.
De aceea, mișcarea materiei dă căldură lumină sau câmp electric ( din ceea ce
putem noi să percepem ! ) iar câmpul electric, magnetic, căldura sau lumina pot duce
la mișcarea materiei. Din cauza faptului că nu percepem partea radiantă a universului
decât extrem de limitat nu suntem conștienți nici de efectul mecanic pe care-l are
radiația asupra materiei. Dar acest efect este ceea ce fizica clasică denumește lucru
mecanic al forțelor conservative, adică elasticitatea, gravitația, magnetismul și
câmpul electric.
În sens general și pe înțelegerea oricui, chiar și a unui copil, energia ar fi
capacitatea de a efectua mișcare, fie că e mișcare materială fie că e mișcare de
unde și câmpuri radiante...
Acum trecând la a doua întrebare a titlului e clar că există energie și că ea,
prezentă în întreg universul fiind, așa cum am spus, e potența de a mișca fie ea
mișcare indusă material sau radiant, a universului dar în același timp și cea ce
întreține această mișcare. Ca urmare putem considera că energia este alături de
câmpurile radiante, componenta nevăzută și imperceptibilă a universului care
potențează toată mișcarea universală.
Acum dacă ea e liberă sau nu, e altă discuție ! În primul rând spunem liberă
raportat la ce ? Noi ființele vii mișcătoare, putem fi liberi sau înrobiți, înlănțuiți ori
încarcerați. Dar energia e omniprezentă în întreg universul și ca urmare e mai liberă
ca pasărea cerului care e sclava gravitației terestre.
De fapt expresia „energie liberă” a născut în mentalul public o mare ambiguitate
datorită felului peiorativ în care tehnologiile care accesează direct câmpul radiant
universal sunt tratate. Noi, în ciuda faptului că învățăm în școală, prin prima lege a
termodinamicii, faptul că energia nu poate fi nici produsă nici distrusă ea find doar o
funcție de stare supusă exclusiv transformărilor, acceptăm ca pe ceva normal să
plătim întreaga noastră viață, electricitatea pe care escrocii care stăpânesc tehnologia
energetică globală pretind că o produc. Nu există nici o diferență între tehnologiile
energetice ale sistemului energetic global și cele așa numite „tehnologii free energy”
despre care se vorbește tot mai des în ultimele decenii. Toate aceste tehnologii
accesează în același fel energia câmpurilor radiante universale, numai că tehnologiile
de tip industrial ale ciobanului mondial au randamente extrem de mici și prețuri
invers proporționale cu randamentul, în vreme ce tehnologiile așa zis „free energy”
sau „new energy” sunt tehnologii de mare și foarte mare eficiență și randament
energetic, ceea ce le face un concurent nedorit pentru stăpânii sistemului energetic
global, depășit de mult, atât fizic cât și moral.
88
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
89
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Ca urmare... tehnologiile energetice noi, numite adeseori ale energiei libere, vor
duce mai devreme sau mai târziu la eliberarea omului de sub jugul în care se află
acum.
Problema e că ciobanul nu va lăsa de la sine controlul din mână, deci nu ne
putem aștepta ca în sistemul de învățământ public să ni se spună tot ceea ce spun eu
în această carte, și ca urmare cine vrea să fie liber, având însă și un minim de confort
va trebui să învețe singur să-și producă tehnologia necesară.
Restul... dacă vor cu adevărat să fie liberi, probabil că vor alege să fie nomazi
asigurându-și energia la fel ca și bunicii lor prin focul făcut în sobe cu combustibil
vegetal... Deja se răspândesc mult în anumite regiuni ale globului casele portabile pe
roți, traiul în rulote sau în iurte, în case butoi sau case container, etc.... fiecare din
acestea fiind un pas spre libertate.
Dar libertatea totală este aceea în care ești nu doar nomad, adică liber să te
deplasezi, ci atunci când posezi și tehnologia energetică care să-ți permită să te
desprinzi de barbaria de a te-ncălzi cu focul care mistuie viața semenilor tăi din
lumea verde.
Aceea e adevărata libertate când poți să te stabilești oriunde pe coaja
pământului, fără să-ți fie teamă că frigul de-afară îți pătrunde-n casă și fără să
trebuiască să ucizi pentru a te-ncălzi.
Cu stimă ! CCD 6.04.2018
90
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
91
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
92
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
93
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
poate fi consumată dacă paralel cu condensatoarele ( deci pe fiecare din cele trei
bobine ) vom instala o priză unde vom putea conecta consumatori. Spre exemplu
becuri cu incandescență sau orice alt consumator electric nepretențios la valoarea
frecvenței curentului electric.
Ce se-ntâmplă este că puterea reactivă acumulată de condensatoare vărsându-se
în bobinele motorului exact la momentele de nod ale sinusoidei curentului de
alimentare, vor face să se dubleze frecvența de lucru a motorului, care va accelera, și
accelerând va intra în regim de generator, viteza rotației sale și frecvența de lucru
fiind stabilită natural prin echilibrul dintre pierderile termice și prin frecări și câștigul
motorului. De aceea consumatorii conectați la bornele bobinelor motorului cu cât vor
fi mai mari cu atât vor forța întoarcerea la regimul de motor.
Pentru ca generatorul auto-antrenat astfel obținut să fie fiabil și să funcționeze în
regim constat este bine ca pe axul său să existe montat un volant cu masa concentrată
preponderent pe circumferință, a cărui diametru să fie egal sau cu puțin mai mare
decât diametrul exterior al motorului. Ar putea fi folosit și un polizor de banc căruia i
se înlocuiesc pietrele originale cu doi volanți.
După părerea mea aceasta e adevărata reversibilitate a mașinilor electrice
rotative, așa numita reversibilitate motor-generator. Din păcate datorită faptului că
dogma conform căreia un motor e generator doar dacă este antrenat de la ax este mult
mai puternică decât logica bunului simț, orice specialist în electricitate căruia i-am
expus acest aspect, a respins categoric ideea pe motiv că motorul nu are cum să intre
singur într-un asemenea regim de funcționare și nici nu are cum să se mențină acolo.
Dar asta, după câte am înțeles din unele discuții cu ingineri din sectorul
energetic, se-ntâmplă pentru că specialiștii în electricitate nu învață în facultățile lor
de profil decât tangențial, despre regimul de rezonanță armonică, pentru că întreaga
rețea este standardizată să lucreze la frecvența de 50 – 60 Hz iar toate aparatele
electrice destinate funcționării la rețeaua energetică globală funcționează forțat la
frecvența acesteia. Ca urmare ei nici nu concep că ar putea funcționa altfel și nici nu
au vreun motiv să învețe așa ceva. De aceea cred că cei cărora le-am expus acest
aspect al reversibilității motoarelor electrice, nici măcar nu s-au arătat dispuși să
verifice ceea ce le-am spus eu.
Eu personal nu am verificat încă practic pentru că nu am dispus de fondurile
necesare, dar știu sigur că merge pentru că este logic să se-ntâmple astfel și pentru că
există asemenea experimente publicate pe Youtube de diferiți electricieni pasionați de
motoare de pe suprafața globului.
Încă o remarcă pentru cei care utilizează motoare electrice cu consum mare : nu
vă mai bazați pe bateriile de condensatoare montate pe circuitul general de alimentare
al atelierului de către companiile de electricitate, căci acele baterii varsă energia
recuperată în rețea iar reducerea de consum e mică, ci montați baterii de
condensatoare de recuperare a puterii reactive direct pe bornele motorului. În felul
acesta veți recupera peste 60 % din puterea nominală a motorului respectiv căci el va
lucra în regim de rezonanță și ca urmare cu randament maxim.
Cu stimă ! CCD 16.04.2018
94
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Voisem să scriu câte ceva și despre pârghie, despre faptul că e predată dintr-o
perspectivă eronată care induce o greșită înțelegere a funcției și utilizării ei.
Dar mi-am amintit că în urmă cu vreo patru ani, pe vreme când aveam un blog
cu articole despre energie liberă, am scris deja despre acest subiect. Așa că voi
transcrie aici integral acel articol pentru că este relevant și nu e cu mult diferit de ce
voiam să spun acum:...
« Despre pârghii și pendule
În vreme ce în articolul intitulat „Despre pendule și roți” explicam funcționarea
pendulului rigid și a roților, spunând că prin rotația pulsatorie are loc o colectare de
energie din mediul înconjurător, în articolele intitulate „Adevăr și minciună”, „Un
strop de aritmetică” și „Teoria chibritului” am vorbit despre funcția de amplificare a
energiei cinetice a volanților.
Din păcate se pare că blocajele mentale instituite de un sistem de învățământ
care nu are interesul să scoată din noi oameni ci doar niște slugi obediente cu o
viziune falsă asupra mediului în care trăim, fac ca majoritatea noastră să refuzăm să
vedem realitatea, să refuzăm să acceptăm evidențele. Am primit asupra tuturor
acestor articole comentarii, unele dintre ele dure, care mă acuzau în diferite feluri că
de fapt eu sunt cel care nu cunoaște fizica. și poate că într-adevăr nu o cunosc… sau
cel puțin nu în accepțiunea celor care mă critică astfel. Dumneavoastră ați dori să știți
pe de rost o materie de studiu despre care aveți convingerea că v-ar forma o viziune
falsă asupra vieții și mediului în care trăiți ?
Eu sincer să fiu, nu !
Se vedea din atitudinea și tonul majorității acelor comentarii faptul că în ciuda
explicațiilor mele cei ce mă criticau refuzau să înțeleagă realitatea legăturii dintre un
pendul rigid și o roată și mai ales continuau să insiste asupra faptului că volantul nu
este decât un simplu acumulator de energie cinetică energie care se acumulează pe
baza extracției ei din sursa motorului care întreține rotația, adică de cele mai multe
ori din sistemul energetic național.
Acești oameni nu pot înțelege în ciuda explicațiilor mele faptul că un motor care
are fie pe axul lui, fie pe un angrenaj pe care-l conduce, un volant, va porni cu mare
greutate, în regim de supra-sarcină datorită faptului că mișcă volantul prin
intermediul brațului scurt al unei pârghii, după care odată ajuns la viteza uniformă de
rotație va trece la un regim de mers în gol deoarece volantul va ajunge într-un final să
conducă motorul…
Aceste regimuri de lucru pot fi oricând verificate de orice meșter cu ajutorul
unui clește ampermetru care va arăta curentul absorbit din rețea începând cu prima
fracțiune de secundă de după pornirea motorului și până în momentul în care
consumul se va stabiliza la o valoare constantă…
În plus într-unul din comentarii am primit și o atenționare asupra faptului că nu
contează că între circumferința unui volant, cea a axului său și centrul de rotație, este
o pârghie, aceasta e doar o aparență căci volantul tot acumulator de energie cinetică
rămâne…
95
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Acestui comentariu i-am răspuns printr-o întrebare simplă și de bun simț, anume
aproximativ următoarea : „Domnule, dumneavoastră când proptiți o rangă în pământ
sprijinind-o pe o piatră pentru a ridica cu propriile dumneavoastră brațe o căruță
încărcată, acumulați energie cinetică sau amplificați propria forță musculară ?”
Sunt aproape ferm convins că acești critici nu știu un lucru, deoarece nimeni nu
s-a obosit să li-l comunice vreodată, anume faptul că tendința de rotație îndelungată a
unui volant după ce motorul său de antrenare s-a oprit, nu are nici o legătură cu vreo
acumulare de energie cinetică sau de orice alt fel, ( nu vorbim aici de acumulatori ) ci
este rezultatul direct al faptului că orice obiect ce se rotește își creează un câmp
gravitațional propriu care e cu atât mai puternic cu cât viteza de rotație și masa acelui
obiect sunt mai mari… asta duce la o destabilizare locală a echilibrului energetic al
câmpului magneto-gravitațional terestru.
Ori atunci când gravitația și magnetismul exterior, ( din jurul obiectului aflat în
rotație ) dispar sau sunt mult atenuate ( la fel cum este în cosmos ) orice mișcare are
tendința de a se permanentiza.
Dincolo de acest aspect m-a frapat faptul că toți acești critici nu sunt capabili să
recunoască existența și funcțiile unei pârghii. Mi-am dat seama că e vorba de un
blocaj mental, și am căutat să-i aflu sursa. Așa cum spuneam, blocajele mentale
induse de o proastă metodă de predare și de o incorectă înțelegere a naturii, sunt
aproape imposibil de desfăcut dacă nu există bunăvoință, dacă suntem orbi în fața
evidențelor. De aceea consider că e cazul să discut un pic despre pârghii pentru ca
prin ele să vă introduc apoi în cunoașterea unui alt dispozitiv care vă poate ajuta să
extrageți energia din gravitația terestră, anume pendulul lui Milkovici. Deci…
Despre pârghii
Căutând sursa blocajului mental de care spuneam, am încercat să mă întorc la
manualele de fizică din liceu, convins fiind că acolo pe undeva am învățat odată
despre pârghii. Am fost surprins să constat că în toată fizica de liceu nu s-a învățat
niciodată despre pârghii. și asta a făcut să merg la manualele de școală generală…
Într-un târziu am găsit lecția respectivă în manualul de fizică de clasa a șaptea…
Deși pare cumva logic ca pârghia să fie subiect de studiul încă de la primele ore
de fizică, anormal este faptul că deși toată fizica studiată în ciclul primar este
aprofundată mai târziu în liceu, despre pârghii nu se mai pomenește nimic în nici unul
din cele patru manuale de liceu…
Nu mi se pare a fi nici o omisiune întâmplătoare și nici o anomalie datorată
vreunei greșeli… ci cred că e ceva ce s-a făcut cu bună știință. Spun asta pentru că
aproape că nu există mecanism tehnic din orice domeniu care să nu aibă în schema sa
cinetică măcar o pârghie.
Ori dacă cunoștințele elementare din anii de școală primară sunt rapid acoperite
de munții de informație inutilă sau mai puțin utilă ce vin în avalanșă în anii de liceu
( eu la un moment dat aveam nu mai puțin de 14 discipline de studiu pe an ) sunt
șanse sigure ca adultul să nu mai știe ce este și cum funcționează cu adevărat o
pârghie, și ce rol important are aceasta în viața de zi cu zi și în mecanismele,
procesele și funcționarea intimă a naturii. Ori combinația dintre pârghie și rotație este
cea care se află la baza stăpânirii și controlului gravitației căci prin ele se naște
aceasta și prin ele aceasta există în întreg universul…
96
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Dacă tot omul ar fi conștient de acest fapt atunci un mare procent dintre noi, am
ajunge prin diferite concursuri de împrejurări din viață, să înțelegem cum putem
stăpâni și utiliza în folos propriu, gravitația…
Deci m-am dus așa cum spuneam la fizica de clasa a șaptea și am descoperit că
acolo ( la pagina 45, e vorba de ediția 1998 – dar care e identică cu manualele
anterioare ) pârghia este predată incomplet, așa cum pentru mine care deja aveam
suspiciunea unei greșite înțelegeri a funcției ei, era de așteptat.
De fapt ce se întâmplă acolo, este că pârghia este privită doar din punctul de
vedere a forțelor care apasă pe ea și mai ales din punctul de vedere al echilibrului
dinamic dintre cele două brațe ale ei, și implicit și din punctul de vedere al
echilibrului de raport dintre cele două forțe de la capetele unei pârghii.
Există o definiție a pârghiei : « Pârghia este o bară rigidă care se poate roti în
jurul unui punct de sprijin, și asupra căreia acționează două forțe, forța care
trebuie învinsă numită forță de rezistență și forța cu ajutorul căreia este învinsă
forța de rezistență, numită forță activă. »
De fapt principala definiție de acolo e următoarea: « Dacă o pârghie este în
echilibru, raportul forțelor este egal cu raportul invers al brațelor ».
Până aici nimic anormal am avea tendința de a spune, numai că la analiza celor
două tipuri principale de pârghii, anume cea cu punct de sprijin median și cea cu
punct de sprijin pe capăt, se insistă doar pe direcția de aplicare a forțelor ce
acționează asupra pârghiei, spunându-se că în timp ce la prima forțele activă și
rezistentă sunt în același sens, la cea de-a doua categorie sunt în sensuri contrare…
Se dau ca exemple câteva utilizări curente ale pârghiei, pe care orice copil
trebuie să le fi întâlnit cum ar fi o foarfecă, o roabă, un om care mută o greutate cu o
rangă sprijinită pe o piatră, precum și penseta și spărgătorul de nuci ca exemplu de
împreunare a două pârghii cu sprijin pe capăt.
Ce vreau să spun este că prin aceste două definiții se induce subtil în mentalul
copilului, ( iar ceva pătruns în
subconștient la acea vârstă rămâne
definitiv pentru mulți ani,
independent de voința și conștiința
omului ) faptul că forțele de la
capetele unei pârghii sunt într-un
permanent echilibru ( de fapt sunt
într-un raport de interdependență
continuă ! ) Dar exprimarea este
defectuoasă inducând ideea de
static și anulând funcția dinamică a
pârghiei, și această anulare a
funcției dinamice este întărită prin
următoarea constatare pe care am făcut-o :…
Dezinformare prin omisiune
Firește că se spune că pârghia a fost studiată prima dată de Arhimede dar
contează enorm cum se spune asta : « … aplicând condițiile de echilibru în cazul
pârghiei, putem spune că raportul F/R ( forță activă/ forță de rezistență ) este egal
97
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
cu raportul br/bf ( raportul brațelor celor două forțe ). Această relație a fost
descoperită pe cale experimentală de învățatul grec al antichității Arhimede ( 287 –
212 î.e.n. ). Relația poate fi enunțată astfel: dacă o pârghie este în echilibru,
raportul forțelor este egal cu raportul invers al brațelor... »
Cam asta-i tot… nimic despre celebra afirmație a învățatului antic, afirmație
care ar schimba definitiv percepția asupra funcției reale a unei pârghii și mai ales ar
forța la explicarea pârghiei din punctul de vedere al transmiterii forțelor în lungul ei,
transmitere care se face prin amplificare sau din contră și care se desfășoară-n sensuri
contrare…
Neexistând această menține și analiză a pârghiei din acest punct de vedere
copilul, tânărul și maturul de mai târziu, va rămâne cu o idee cel puțin falsă despre
pârghie și dacă cumva nu va lucra într-un domeniu tehnic unde pârghia este des
folosită va avea toată viața lui o percepție greșită asupra acestei simple bare rigide…
Dacă privim imaginea extrasă din manual, și analizăm schița reprezentând omul
care deplasează piatra observăm că în vreme ce el apasă pe capătul lung al pârghiei,
adică pe brațul forței active, brațul forței rezistente adică capătul scurt al pârghiei
apasă în sens contrar asupra pietrei… am figurat asta cu săgeți albastre adăugate de
mine ) și se vede că forța cu care pârghia apasă la capătul scurt asupra pietrei e foarte
mare, ceea ce contravine schițelor de acolo unde sunt reprezentate cu săgeți negre,
respectiv roșii, doar forțele ce acționează asupra pârghiei, nu și transmiterea forței
prin pârghie.. Avem de-a face cu două puncte de vedere diferite. În vreme ce schița de
la punctul a, b, și c ne spune cum acționează forțele asupra pârghiei, nu ne spune în
schimb absolut nimic despre cum acționează pârghia.
Celebra frază spusă de Arhimede atunci când a
studiat pârghia este : « Dați-mi un punct de sprijin și
un levier suficient de lung și voi muta pământul din
loc! »
Dacă adolescenții de clasa a șaptea ar fi avut în
manualul de fizică această imagine însoțită de o
explicație amănunțită a ceea ce a vrut să spună
învățatul antic, atunci alta ar fi fost percepția lor
asupra pârghiei și această percepție nu ar fi permis ca în viață să li se inducă alte și
alte informații false… căci principiul pârghiei ar fi intrat în contradicție cu noile și
falsele informații…
Acest mecanism de gândire, l-am constatat pe propria-mi piele, căci eu când
ajunsesem la acea vârstă citisem mult mai multe decât colegii mei, aveam un spirit
critic foarte dezvoltat și da, știam deja și despre afirmația lui Arhimede… și mai ales
ce implica această afirmație.
Practic pârghia e un amplificator de forță… Dacă apeși pe capătul unei pârghii
cu o forță oarecare, celălalt capăt va apăsa în sens opus cu o forță de atâtea ori mai
mare, sau mai mică, de câte ori este mai lung, sau mai scurt brațul forței active, față
de brațul forței rezistente… Datorită acestei funcții a pârghiei eu am considerat din
totdeauna volantul ca fiind un amplificator de forță, ci nu un acumulator de energie
cinetică…
98
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
99
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
100
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
...Vedem clar din încheierea acestui articol faptul că o bună înțelegere a felului
cum acționează o pârghie și un pendul l-a dus pe profesorul de fizică din Serbia la
realizarea acestui dispozitiv extrem de puternic care e pendulul ce-i poartă numele.
În continuare posibila aplicație a acestuia în transportul rutier este iar un
exemplu clar a ce ar putea însemna buna și corecta înțelegere a funcționării naturii,
fapt ce oferă o alternativă fiabilă și foarte curată la arderea combustibililor fosili din
prezent. Întreaga energie cu care funcționează acest interesant dispozitive este extrasă
din gravitația terestră și ca urmare e aplicabilă în orice punct de pe suprafața planetei,
fie pe mare fie pe uscat. Practic am convingerea că navele actuale oricât ar fi ele de
mari ar putea fi propulsate de acest pendul care să aibă la capătul forței mari un
volant antrenat printr-o bielă-manivelă, și-un ambreiaj pe volant, iar pendulul de la
capătul opus, adus în regim de rezonanță, să fie antrenat de un electromagnet cu
consumuri insignifiante de energie electrică care ar proveni de fapt tot de la volantul
din capătul opus care ar antrena un alternator. Propulsia navei ar fi astfel asigurată
exclusiv de gravitație...
Din păcate, stăpânii actuali ai sistemului energetic global și ai guvernelor lumii
nu au nici un interes ca asemenea soluții gratuite să fie disponibile în tehnologia
planetară și ca urmare au grijă să aranjeze manualele de fizică astfel ca să fie cât mai
puțini dintre noi care să înțelegem cum am putea extrage energie din mediul
înconjurător cu ajutorul unor dispozitive simple, atât de simple cum este pârghia
bătrânului Arhimede.
Cu stimă ! CCD 17.04.2018
101
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
102
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Ce voi încerca să clarific prin articolul de față este faptul că roata, care este
considerată de unii istorici ai tehnicii ca fiind prima mare invenție tehnică a omenirii,
este, nimic altceva decât, o pârghie în rotație sau o colecție de pârghii ( să spunem
câte una pentru fiecare din cele 360 de grade ale cercului care o definește ). Astfel
orice roată, de orice tip ar fi ea definește între centrul ei de rotație, circumferința
butucului ei și circumferința ei exterioară, în punctul de contact cu solul sau cu o altă
roată, o pârghie a cărui braț lung al forței aplicate, este determinat de punctul de
contact cu solul și circumferința butucului, respectiv brațul scurt al forței rezistente
fiind determinat pe aceiași linie diametrală ( în cazul pârghiei de tip unu ) sau radială
( în cel al pârghiei de tip doi ) între centrul de rotație și circumferința butucului.
Roata mare cu zbaturi a unei mori de apă este o colecție de pârghii așezate
radial, pe capetele cărora acționează apa, a cărei forță se regăsește multiplicată cu
raportul dintre diametrul ei și diametrul butucului ei la angrenajul care va roti în
interiorul morii piatra rotativă care va măcina boabele. Fiecare roată dințată din
interiorul morii, realizate secole la rând de meșterii populari din lemn, sunt în dreptul
fiecărui dinte, de la vârful acestuia până la butucul și centrul ei de rotație, câte o
pârghie așezată radial de jur împrejur, transmițând prin dinți în funcție de diametrele
lor rapoarte de forțe diferite care se regăsesc la capătul lanțului de transmise format
de ele, sub forma forței apei amplificată pentru a putea roti pietrele grele de moară.
Cutia de viteze a unei mașini este în esență tot un lanț de transmise format din
roți dințate. Orice lanț de transmise format din roți dințate, indiferent că sunt
angrenate direct una cu alta sau prin intermediul curelelor sau lanțurilor de
transmisie, reprezintă reductoare sau cutii de viteze.
Fiecare rotă din ele este o pârghie în rotație și ansamblul tuturor roților din ele
reprezintă per total tot o pârghie astfel că orice reductor, fie că vorbim de cel de la
sonda de petrol fie cel al cutiei de viteză a mașinii, ori simplul angrenaj cu pinioane
dințate și lanț al bicicletei este, în esență, o pârghie care transmite rapoarte diferite de
forțe folosind rotația.
Orice roată, având diametrul axului de cel puțin zece ori mai mic decât
diametrul ei, va lucra cu forțe de cel puțin zece ori mai mari la ax decât la periferie și
ca urmare devine clar de ce nici o roată care are o anumită viteză de rotație nu poate
103
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
104
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
105
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
106
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Giroscopul este un volant care se-nvârte liber sprijinit pe unul din capetele axei
sale în cazul titirezului sau pe ambele capete care sunt însă prinse pe o articulație
cardanică dublă care-i permite mișcarea în toate cele trei planuri spațiale.
Eu, ca aproape orice copil, am fost fascinat
încă din copilărie de obiectele în rotație făcându-mi
titireze din pinioane de ceas de masă sau din volanții
jucăriilor pe care le demontam ( existau pe atunci
diferite mașinuțe de jucărie cu propulsie inerțială
dată de rotația unui volant antrenat de roți prin
intermediul unor pinioane ). De asemenea o jucărie
pe care mi-o făceam destul de des și pe care chiar și
acum la maturitate o mai fac uneori era să pun un
nasture mare cu margini groase pe sfoară pentru a-l antrena prin tracțiunea sforii, care
tracțiune obliga nasturele să se rotească... forța cu care ajungea să tragă nasturele
accelerat în acest fel era chiar considerabil de mare.
Deci am constatat încă de mic faptul că cu cât un obiect rotund este mai greu,
are diametru mai mare și se rotește mai repede cu atât greutatea sa crește mai mult și
firește că mi-am dat seama că această greutate e aparentă... acesta find și motivul
pentru care am fost fascinat încă de atunci de titreze.
Un volant care se rotește liber pe axul său de rotație datorită momentului de
inerție și a vitezei de rotație execută pe lângă rotația în jurul axei sale o altă rotație a
axei în jurul verticalei punctului de sprijin numită mișcare de precesie. Cu cât
valoarea celor trei mărimi fizice ale sale – masă, diametru și viteză unghiulară și/sau
periferică sunt mai mari cu atât axa sa este mai stabilă și mai apropiată de verticală.
Totodată cu cât aceste valori sunt mai mari cu atât giroscopul are o greutate
aparentă mai mare. Și concomitent asta vine la pachet cu ciudata proprietate de a sta
în orice poziție perfect stabil sfidând gravitația, ceea ce m-a îndemnat încă de mic să
trag concluzia că obiectele aflate în rotație au o gravitație proprie care le face imune
la gravitația terestră. Această proprie gravitație pe care o constatam încă de atunci
când eram copil, nu e suficient de mare pentru a le face să leviteze dar e suficientă ca
să le permită să stea în poziții asemănătoare giroscopului din imaginea alăturată, care
după cum observați, stă aproape orizontal.
De fapt centrul său de greutate datorită vitezei mari de rotație și a momentului
de inerție foarte mare se mută pe capătul axului său în punctul de sprijin. Tocmai
această proprietate a volantului sau a giroscopului de a avea la axul său un moment
de de torsiune de multe zeci și chiar sute de ori mai mare decât masa sa, îl face să fie
un dispozitiv extrem de important nu doar pentru fizica teoretică ori pentru aplicațiile
practice ale sale, cât mai ales pentru că pe proprietățile sale se bazează funcționarea
întregului univers. Pentru cei interesați de teoria giroscopului există informații pe net.
Pentru mine ca anti-matematică e o chestie complicată cu ecuații diferențiale și
integrale care mă depășesc. Eu știu doar că precesia unui giroscop este cu atât mai
mică cu cât momentul de inerție, diametrul și greutatea sa sunt mai mari și mai știu că
datorită acestora, axa sa devine extrem de puternică având un moment de torsiune
care poate fi de sute de ori mai mare decât greutatea sa, ceea ce-l face extrem de util
în stabilizarea corpurilor. Una din aplicațiile practice ale acestui fenomen constituie
107
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
aparatele sportive inerțiale care pot dezvolta forțe de zeci și chiar sute de kg. Practic
orice încercare de schimbare a axei de rotație a unui volant este extrem de grea căci el
refuză să se miște ca și cum ar fi de multe zeci sau sute de ori mai greu. În afară de
bicicleta sportivă și de aparatele de antrenament de factură asemănătoare, o aplicație
utilă al giroscopului este bicicleta și motocicleta ale căror stabilitate se datorează tot
momentului inerțial giroscopic al roților lor. O altă aplicație interesantă a
giroscopului este și cea a folosirii a două giroscoape ca stabilizatoare pentru
motocicleta carosată a lui Daniel Kim de la firma „Lit Motors” din San Francisco,
care este imposibil de răsturnat indiferent dacă stă pe loc sau se deplasează și
indiferent dacă are sau nu motorul pornit. Atât timp cât motoarele celor două
giroscoape din podeaua interesantei mașini pe două roți funcționează, motocicleta se
comportă ca și cu ar avea patru roți și ar fi de zece ori mai grea.
Ultimul răcnet în materie de aparate sportive de acest gen este „Power Ball” sau
„Force Ball” care este o bilă de plastic ( unele mai pretențioase au o carcasă de tablă )
care are în interior un volant de vreo o sută și ceva de grame
care poate fi accelerat treptat la viteze de rotație de până la
zece mii, douăzeci de mii de rotații pe minut. Bila din
imaginea alăturată care are pe total vreun sfert de kilogram, la
viteza de unsprezece mii de rotații pe minut dezvoltă un
moment inerțial giroscopic de peste unsprezece kilograme,
fapt ce o transformă într-o veritabilă ganteră profesionistă care
pune serios mușchii brațelor, pieptului și spatelui la muncă.
Conservarea momentului cinetic sau a inerției la aceste viteze fac din această
mică jucărie tehnică un accesoriu foarte util pentru menținerea condiție fizice a
oricui, indiferent că este un „șoarece de birou” care stă în fața calculatorului toată
ziua sau un sportiv de performanță... .
Ce e foarte important la giroscop este că el se comportă astfel indiferent de
condițiile de mediu așa că dacă pe pământ ne putem antrena cu greutăți, în
imponderabilitate asta nemaifiind posibil, singura modalitate rămâne fie folosirea
resorturilor elastice ( extensoare cu arcuri sau cu cauciuc ) fie aparate inerțiale
giroscopice cum e această biluță. Acum, dacă încercăm să ne imaginăm biluța din
imaginea alăturată crescută la scara diametrului de... să spunem trei-ș-pe mii de
kilometri, numai bine obținem pământul pe coaja căruia trăim... firește că el nu se
rotește la viteze amețitoare de zece mii de rotații pe minut, ci doar la o singură rotație
pe zi... dar având în vedere faptul că este extrem de mare și are o masă uriașă,
momentul inerțial al său e suficient ca să-i asigure stabilitatea pe orbită... Precesia
axei pământului este foarte lentă încheind un cerc complet în decurs de douăzeci și
șase de mii de ani... Tot datorită vitezei foarte reduse, forța centrifugă a sa e aproape
inexistentă, aceasta fiind cauza pentru care naivii care se gândesc că ne mișcăm cu o
mie șapte sute de kilometri pe oră și ar trebui să fim aruncați de pe suprafața
pământului se înșală în argumentația lor cum că de vreme ce nu suntem aruncați de
pe suprafața pământului acesta este plat nu sferic... Nu avem cum să fim proiectați în
spațiu, pentru că la o singură rotație pe zi indiferent cât ar însemna asta în kilometri
parcurși de un punct de pe suprafața pământului, forța centrifugă e practic inexistentă.
108
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Întorcându-ne acum la volant sau hai să spunem la un titirez cu axul foarte scurt
obținem ceva asemănător unei galaxii...
Galaxiile, indiferent de mărimea și forma lor, sunt aglomerări dinamice de
corpuri cerești care din punct de vedere mecanic sunt volanți sau giroscoape perfecte
iar din punct de vedere al comportării materiei în interiorul lor, sunt niște pompe
centripete.
Să ne amintim de titirez sau să ne imaginăm discul giroscopului de mai sus ca și
cum ar fi orizontal... De o parte și de cealaltă a sa aerul este antrenat într-o mișcare de
expulzare centrifugă care face să fie înlocuit de o colană de aer care vine pe lângă
axul său. Se formează astfel de o parte și de cealaltă a discului său două vortexuri
toroidale de aer, care firește că sunt invizibile dar care ar putea fi puse-n evidență cu
un gaz colorat. Asta se întâmplă datorită faptului că avem un singur disc și că fluidul
( chiar dacă e gaz ) sub influența gravitației terestre are proprietatea de a adera la
suprafața discului. Pe această proprietate se bazează și vestita pompă cu discuri a lui
Nikola Tesla.
Acum hai să privim imaginea alăturată care reprezintă o galaxie foarte frumoasă
pe care habar nu am cum o cheamă... Este și nu este o galaxie tipică... în sensul că
orice galaxie are în centrul său o gaură neagră de
diferite dimensiuni. Se știe că găurile negre sunt
inima oricărei galaxii și ele sunt cele care duc la
formarea galaxiilor, dar totodată și la moartea lor,
atunci când după multe miliarde de ani acestea nu
mai au de unde să absoarbă materie din spațiul
înconjurător. În imaginea de față avem în centrul
galaxiei un quasar. De fapt quasarii sunt inima
galaxiilor tinere.
L-am ales pentru că permite vizualizarea axului de rotație a galaxiei care este
identic cu cel al quasarului. În mod normal o gaură neagră, datorită absorbției dată de
viteza fantastică de rotație care duce la expulzarea materiei în jurul axei sale de
rotație absoarbe în jetul turbionar tot, materie și radiație și de aceea din orice galaxie
nu vedem decât planul ecuatorial al ei, nu și ce se află de o parte și de alta a acestuia.
Quasarii fiind elementul central al galaxiilor tinere adică găuri negre în formare care
încă datorită faptului că au masă și dimensiuni mai mici decât găurile negre din
centrul galaxiilor mature încă permit observarea radiației și materiei expulzate... Am
spus că orice galaxie este o pompă centripetă. Ca să înțelegem cum „funcționează”,
cum se comportă o galaxie să ne imaginăm că avem două discuri care se rotesc în
contrasens, față-n față la mică distanță.
În urma acestui tip de rotație în contrasens a celor două suprafețe, materia fluidă
dintre ele, ( în fond materia galactică cu tot ce reprezintă ea, stele, planete, nebuloase,
praf stelar etc. se comportă per total ca un fluid ) capătă o mișcare de rotație în plan,
cu ax radial semicircular, dinspre periferie spre centru. Dacă materia solidă are
tendința de a fi aruncată de forța centrifugă, fluidele se comportă total invers ele
având tendința de a se orienta centripet. Amintiți-vă vârtejurile formate în apă fie la
scurgerea unei căzi, a unei chiuvete sau chiar în curgerea naturală a apelor.
109
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
110
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
111
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
112
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
energie, și atunci când analizează un anumit sistem tehnic, de orice fel ar fi el, să nu
vadă decât una din formele de energie implicate în funcționarea acelui mecanism
tehnic… O altă mare confuzie este aceea de a confunda forța cu energia… De multe
ori un sistem, folosind o anume cantitate de energie, prin utilizarea corectă a pârghiei
poate să efectueze un lucru mecanic care la prima vedere și insist să spun asta, la
prima vedere poate părea a nu fi posibil decât cu un consum mult mai mare de
energie.
O altă mare confuzie este pierderea din vedere a faptului că nici un fel de
mișcare continuă nu e de fapt continuă… chiar și mișcarea planetelor are la un
moment dat un sfârșit… indiferent dacă raportat la lungimea vieții noastre mișcare lor
pare fără sfârșit…
Și poate că acestea nici nu sunt cele mai importante confuzii, și de asemenea
nici nu sunt singurele… Dar ele sunt sursă ale unor mari neînțelegeri și mai ales a
refuzului de a înțelege natura chiar și în ciuda evidențelor…
Legile termodinamicii precum și cele ale mecanicii, au fost stabilite în urma
unor cercetări experimentale de laborator și din păcate atât la elaborarea lor cât și la
introducere lor în programa de învățământ s-a pierdut din vedere că de fapt ele sunt
doar cazuri particulare ale comportării naturii. S-a pierdut din vedere că ele deși par a
stabili niște limite stricte, în realitate nu pun nici un fel de opreliști… ele nu doar că
nu interzic aportul de energie dinspre mediu spre sistem ba chiar prima lege a
termodinamicii, prin declararea faptului că energia nu se produce și nu se distruge ci
doar se transformă și a treia prin declararea faptului că nu se poate ajunge la 0
absolut, ( mișcare moleculară și radiația nu încetează ) tocmai asta subliniază… Orice
consum energetic am efectua noi în sistemele noastre tehnice, acestea nu consumă
energia ci o cedează mediului… Dar în natură orice cedare energetică va fi rapid
înlocuită de o cantitate de energie venită din altă parte… energie care, subliniez asta,
căci e foarte important, nu e totdeauna de același tip cu cea cedată și nici nu e mereu
egală ! ( exemplu : sistemul energetic format de atmosfera terestră, unde orice
deplasare a unei mase de aer cald va fi înlocuită de o masă de aer rece și invers…
ducând la… uragane, tornade, etc. … nu vedem aerul și nici temperatura sa, dar
vedem mișcarea valurilor sau efectele tornadelor…). De aici rezultă faptul că
pierderile energetice ale sistemelor noastre sunt înlocuite cu cantități egale sau nu, de
energie venite din mediul înconjurător, doar că printr-o concepție cel puțin neinspirată
sistemele noastre tehnice nu știu să exploateze această reechilibrare naturală.
Impedimentul cu tehnologiile destinate colectării energiei libere este acela că nu sunt
înțelese tocmai pentru că anterior nu sunt înțelese legile termodinamicii…
Toate aceste tehnologii, fără excepție, nu fac altceva decât de a folosi o mică
cantitate dintr-o formă de energie pentru a controla și a colecta o cantitate mare dintr-
o altă formă de energie. Problema este că nu suntem capabili să vedem decât una din
aceste tipuri de energii implicate…
Cazul cel mai concret este cel al grupului cinetic motor-generator al lui Chas
Campbell care folosind 750 W energie electrică, prin lucrul mecanic efectuat de
motorul de antrenare, colectează o cantitate mare de energie din câmpul gravitațional
pe care o convertește prin generatorul de la ieșire în 3 KW energie electrică. Toți văd
energia electrică din intrarea și din ieșirea sistemului, dar nimeni nu e capabil să vadă
113
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
colectarea de energie din câmpul gravitațional, care are loc pe lanțul cinetic de
transmisie și ca urmare se creează impresia eronată că acest dispozitiv încalcă legile
termodinamicii… Acest dispozitiv aplică de fapt, în mod inteligent, proprietățile
obiectelor aflate în mișcare de rotație, adică fizica clasică a căror legi au fost stabilite
de Isaac Newton, fizică ce se studiază în primul an de liceu și de asemenea o teorie
relativ nouă necunoscută și nepredată nicăieri în școli : Teoria pulsatorie a energiei a
lui Lawrence Tseung de la Universitatea din Hong Kong. Mai e cazul să amintesc aici
premiul Nobel acordat prin 1978 lui Ilya Prigogine pentru “Termodinamica
sistemelor aflate în permanent dezechilibru energetic”, termodinamică care nu se
studiază pe nicăieri în învățământul mondial… și care descrie tocmai starea de
interdependență a tuturor sistemelor naturale, în colaborarea lor continuă spre a-și
reface dezechilibrele temporare…
Realitatea problemei pe care o avem este educația parțial eronată pe care am
primit-o fiecare din noi, care ne împiedică să înțelegem principiile de funcționare a
acestor tehnologii. Ca urmare deși internetul e plin de asemenea tehnologii, și este în
egală măsură plin de falsuri, insuficienta pregătire pe care o avem nu ne dă
posibilitatea de a putea depista care sunt cu adevărat funcționale din ele… ( și când
spun insuficientă, nu mă refer la ea în termeni doar cantitativi ci și în termeni
calitativi – cu alte cuvinte nu suntem pregătiți în domeniul necesar aprecierii acestor
fenomene ). Ajungem astfel să le considerăm pe toate falsuri…
S-au făcut și se fac încă comentarii cum că cei care studiază aceste tehnologii
cunoscute cu numele de „free energy” ar alerga după „cai verzi pe pereți” după un
ipotetic „Sfânt Graal al energiei libere ( gratuite )”… Dar acel „Sfânt Graal al
energiei libere” există de mult timp, numai că prin contribuția egală a educației pe
care o avem și a acțiunii cercurilor interesate ca masele să nu aibă acces la energie, nu
suntem capabili să-l recunoaștem, și cu atât mai puțin să ajungem la el....
Cu stimă ! CCD. 31.03.2014 »
După cum am spus deja principalul nostru handicap este faptul că nu percepem
din cele două componente al universului – materia și radiația, decât partea materială
iar din radiație percepem un spectru extrem de îngust din ea și cei mai mulți dintre
noi nu sunt conștienți că atât căldura cât și lumina sunt același fenomen. Firește că la
anumite nivele, deasupra celor care stabilesc programele de învățământ ale lumii se
cunoaște perfect tot ceea ce nu se predă de loc sau se predă eronat în școli.
Dar așa cum am mai spus de asemenea, cum ar mai putea fi perpetuată
exploatarea omului de către om dacă cei exploatați ar fi la fel de bine informați și
pregătiți tehnic ca cei care îi exploatează ?...
Așa cum valurile nu vor înceta niciodată să bată malurile pentru că-și iau energia
de la soare care la rândul lui și-o ia din galaxia prin care ne poartă, tot la fel și noi ar
trebui să învățăm să construim mecanisme tehnice care să își ia energia din mediul
înconjurător și care, chiar dacă nu vor funcționa la infinit, măcar să ne poată asigura
energia necesară pe perioada acelor decenii cât trăim.
Cu stimă ! CCD 22.04.2018
114
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Forma planetelor
De ce au planetele formă sferică ? A
fost una din multele întrebări pe care mi le-
am pus în copilărie. La nivel intuitiv îmi
imaginam că de vreme ce se rotesc ar fi
normal să aibă formă rotundă, dar de ce
sferică și nu discoidală sau în formă de
minge de rugbi sau orice altă formă rezultată
prin rotația unei forme geometrice plane ?
Abia când am înțeles rolul presiunilor interne ale materiei care sunt puse în
evidență cel mai clar de picăturile de apă am realizat care-i cauza.
Copiii de azi nu mai știu și nici mulți dintre cei ai generației mele nu știau că apa
curată are la contactul cu aerul, o peliculă formată din moleculele de la suprafața ei
care este extrem de rezistentă. Pe rezistența extraordinară a peliculei superficiale a
apei se bazează experimentele la prima vedere incredibile cu umplerea paharelor care
sunt deja pline cu apă cu ace cu gămălie. Uneori e necesar să adaugi în apa din pahar
două cutii de bolduri, ca să reușești să faci ca apa să se reverse într-un târziu, din
pahar. Tot pe rezistența peliculei superficiale a apei stă și efectul de plutire pe apă a
discurilor de metal. Trucul se realizează de obicei cu o monedă care are suprafața cât
mai mare și e cât mai subțire posibil. Așezată cu grijă pe suprafața apei dintr-o
farfurie, astfel ca pelicula superficială să nu fie străpunsă și să poată prelua greutatea
monedei pe toată suprafața ei aceasta va pluti pe apă ca și cum ar fi din lemn.
În imaginea alăturată vedem ceva foarte interesant. Unul din astronauții de pe
stația spațială privind încântat o picătură de apă în care a fost prinsă o bulă de aer.
Picătura este încă în mișcare de aceea nu are formă perfect sferică dar putem
observa că aerul din interiorul ei a luat formă sferică. Presiunea internă a moleculelor
de apă apăsând uniform pe pelicula superficială a apei, în lipsa gravitației o obligă să
ia formă sferică. De ce sferă ? Pentru că sfera e singura formă geometrică a cărui
masă este maximă în minimul de volum disponibil. Forma picăturii de aer din interior
este rezultatul aceluiași fenomen. În acest caz pe cele două fețe ale peliculei
superficiale a apei acționează uniform atât presiunea aerului prins în capcană pe de-o
parte, cât și presiunea moleculelor de apă pe partea opusă. Cum aceste presiuni sunt
egal distribuite pe întreaga suprafață de contact dintre apă și aer picătura de aer
prinsă-n interior va lua la rândul ei forma sferică. Presiunea aerului din cabina stației
spațiale acționează și ea asupra suprafeței picăturii, dar pentru că aceasta se află încă
în mișcare, forma ei oscilează în jurul sferei datorită agitației lichidului care însă,
nereușind să spargă pelicula superficială, într-un final se va liniști și va lua forma
sferică perfectă.
Orice presiune care apasă uniform și de jur împrejur asupra materiei va avea ca
rezultat organizarea materiei respective în forma sferică. Când eram copii și ne
băteam iarna cu bulgări de zăpadă, cel mai repede realizam un bulgăre din zăpadă
prinzând între palme o cantitate mare de zăpadă și presând-o puternic între ambele
palme făcute căuș. Obțineam o formă aproximativ sferică pe care apoi o finisam
răsucind bulgărele între palme. Materia în cosmos nefiind supusă unei forțe
115
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
gravitaționale externe ci doar presiunilor ei interne ( care în final vor forma gravitația
proprie ) dar fiind în același timp supusă presiunii uniform distribuite din toate părțile
a radiației universale se va aduna încă de la început, din stadiul de praf galactic
( particule cât de mici ) în forme care vor avea tendința de a se aglomera sferic.
Îmi veți reproșa că norii de materie cosmică cunoscuți sub numele de nebuloase
nu fac asta ? Oare ? Ați trăit suficient de mult ca să vedeți cum au luat naștere și cum
au evoluat de când există ? Viața noastră e mult prea scurtă comparativ cu perioadele
de timp în care se petrec evenimentele cosmice.
Orice materie care nu e supusă unei forțe exterioare ei ci doar fie presiunii
uniforme a agitației moleculare proprii fie a celei a radiației universale fie a
combinației dintre ele se va organiza de la sine în formă sferică.
Rotația va apărea aproape de la începutul formării datorită diferențelor variabile
dintre presiunea internă a ei și radiația universală care se propagă elicoidal. În plus
odată cu aglomerarea, materia se stratifică în sfere concentrice pe baza densității
materiei care face ca la centru materia să fie presată de materia care continuă să se
strângă astfel că neomogenitățile de masă dintre centru și periferie vor contribui prin
pârghia formată radial de materie la o mai ușoară pornire a mișcării de rotație. Rotația
este deci determinată de un cumul de factori care acționează sinergic.
Astfel odată pornită mișcarea de rotație, materia se va organiza accelerat spre
forma finală sferică care-i va permite să ocupe minimum de spațiu disponibil. Cum
natura nu face risipă de energie iar echilibrele și dezechilibrele se restabilesc
instantaneu, forma sferică este singura formă de autoorganizare a materiei nevii în
imponderabilitate. Veți întreba acum probabil : de ce galaxiile au formă ovoidă sau
discoidală ?
Galaxiile nu sunt corpuri cerești independente ci sunt aglomerări de corpuri
cerești și ele sunt rezultatul absorbției acestei aglomerări de materie de către quasarul
sau gaura neagră centrală. Deci vorbim despre două lucruri distincte. Auto-
organizarea materiei în corpuri cerești independente, stele și planete va avea ca
rezultat sfera iar absorbția materiei de către un corp ceresc imens ( quasar sau gaură
neagră ) va avea ca rezultat o formă discoidală sau discoidal sferică numită curent
galaxie...
Și pentru că tot vorbim de forma planetelor, ar fi cazul aici să iau în discuție și
un fenomen îngrijorător, nu doar la noi în țară ci și la nivel mondial. Anume curentul
care pune stăpânire pe o categorie tot mai mare din populația lumii și care încearcă să
aducă omenirea înapoi în obscurantismul evului mediu prin declararea formei
pământului ca fiind plată. Se fac filme documentare doveditoare se răspândesc
materiale publicitare cu fotografii însoțite de texte așa zis științifice care dovedesc că
de fapt forma sferică a pământului e o minciună și că școala, guvernele și agențiile
spațiale internaționale ne mint când spun că pământul e sferic. Se declară sus și tare
că pământul e o suprafață plană imobilă, un disc cu o singură față ( ?! ) deasupra
căruia e atârnată o semisferă de sticlă de care sunt atârnate soarele luna și stelele...
Și se aduc argumente științifice, calcule matematice și trigonometrice eronate și
tot felul de dovezi puerile de genul ” cum de mărul cade atras de gravitație dar
milioanele de tone de apă din nori nu cad ?” sau „de ce nu se vede curbura
pământului din avion ?” și altele asemenea... Dincolo de faptul că acești oameni care
116
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
fac aceste filme și cei care le cred orbește nu au minimul simț al proporțiilor
neînțelegând că înălțimea de unsprezece kilometru la care zboară de obicei avioanele
de linie este echivalent cu a te târî pe fața pământului de vrem ce raza acestuia e de
peste șase mii de kilometru și deci e imposibil să observi cu ochiul liber curbura de
acolo și de faptul că apa din nori e în stare de vapori... E greu să te lupți cu acești
omeni încercând să le explici cum și de ce greșesc de vreme ce ei nu au învățat nimic
în școală și nu au cele mai elementare noțiuni de fizică, chimie, geologie, geometrie
etc... Toate argumentele acestor materiale publicitare, sunt doar la prima vedere
argumente căci prind numai și numai la omul nou, analfabet funcțional incapabil să
înțeleagă ce citește dar care se pricepe perfect să butoneze telefonul mobil de ultimă
generație. Se îndeplinesc sub ochii noștri niște profeții alarmante lansate în urmă cu
vreo patru, cinci decenii... :
Alvin Toffler futurolog și scriitor american scria cândva că „Analfabetul
viitorului nu va mai fi cel care nu știe să citească, ci acela care nu știe să
înțeleagă.” Marele astrofizician Carl Sagan declara cu un an înainte de moarte :
„...facultățile noastre critice fiind în declin, incapabile să distingă între ceea ce se
simte bine și ceea ce este adevărat, vom aluneca, fără să ne dăm seama, înapoi în
superstiție și întuneric”
Mi-amintesc că acum vreo doi ani am încercat să-i explic unui tânăr produs al
sistemului de învățământ actual, de ce efectul
Coriolis este o dovadă că pământul e sferic.
I-am arătat că pe cele două fețe ale unui
disc în rotație o bilă va aluneca în sensul opus
rotației discului, rotindu-se însă în sens contrar.
Chiar dacă i-am făcut desene și i-am rotit
efectiv un disc de carton pe care am pus o
minge de pingpong, nu am reuști să-l fac să
înțeleagă ce semnifică acest efect. Pur și simplu
acel tânăr era incapabilă să înțeleagă diferențe
dintre comportarea mingii de pingpong pe cele
două fețe ale discului, respectiv prin extensie pe cele două emisfere ale unei sfere.
Acestui efect i se datorează faptul că vârtejurile curgerii apei se rotesc în
emisfera nordică în sensul acelor de ceasornic iar în cea sudică în sensul invers acelor
de ceasornic. Interesant este că efectul e vizibil chiar la câțiva metri de o parte și de
alta a ecuatorului.
Experimentul efectuat în Tanzania pentru amuzamentul turiștilor e unul din
filmulețele la care adepții pământului plat nu prea mai au ce să comenteze...
Cele trei pâlnii galbene pictate frumos cu negru sunt plasate una la vreo zece
pași nord de ecuator, una exact pe linia ecuatorului iar cealaltă la zece pași sud de
ecuator. Cu toate că apropierea e incredibil de mare de linia ecuatorului, raportat la
dimensiunile globului terestru efectul se manifestă foarte clar, apa formând vârtejuri
de sensuri contrare în pâlniile așezate de o parte și de alta a ecuatorului și curgând
fără vârtej în pâlnia de pe ecuator, pâlnie în care floricica care plutește drept martor
nu s-a rotit în nici un sens ci a rămas imobilă deasupra centrului pâlniei :
117
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
118
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Gravitația
119
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
consider că concluzia la care am ajuns are avantajul, față de știința oficială, de a oferi
o explicație mai clară și de a oferi un „vinovat” pentru acțiunea care duce la apariția
forței „de atracție” care e numită de fizică cu numele de gravitație.
Aici e cazul să mai fac câteva precizări :
- prima se referă la faptul că forța numită gravitație nu este o atracție ci este o
împingere, o presiune, unul din efectele acțiunii radiației asupra materiei.
- a doua este aceea că gravitația, la fel ca și magnetismul, este un fenomen fizic
prezent la toate obiectele indiferent de formă și mărime dar care este manifestă
vizibil și sesizabil, numai la obiectele în rotație și în condiții stricte determinate de
masa și dimensiunile lor.
- când vorbesc de gravitație mă refer strict la fenomenul care face ca obiectele
mici să stea pe suprafața obiectelor mari. Poziția relativă a corpurilor cerești în
sistemele stelare este, după părerea mea, rezultatul unui alt fenomen. Acum hai să
vedem de unde a pornit totul...
120
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Mai târziu în adolescență, am citit despre fenomenul de atracție dintre două nave
de dimensiuni diferite navigând paralel. Este un cunoscut accident naval care s-a
petrecut din cauza aceasta, pe canalul Solent care separă insula Wight de Anglia, între
o navă celebră și una mai puțin cunoscută.
În data de 20 septembrie 1911 fratele geamăn al Titanicului, transatlanticul
Olympic a fost lovit în lateral de crucișătorul Hawke
care, din drumul său paralel cu transatlanticul a făcut
brusc un viraj la 90 de grade, în ciuda eforturilor
disperate ale timonierului de a păstra direcția de
navigație, și a intrat perpendicular în acesta, turtindu-și
prova în carena groasă a uriașului transatlantic, căruia i-
a făcut doar gaură relativ mică în bordaj... Vinovat a
fost găsit, la data respectivă, căpitanul crucișătorului,
pentru neglijență dar adevărul este că vina le aparținea
în egală măsură ambilor căpitani care nu ar fi trebuit să
se angajeze într-o cursă paralelă la distanță atât de mică
unul de celălalt într-un canal îngust cum e Solent. Însă
la acea dată nu cunoșteau fenomenul care a dus la
coliziunea dintre navele lor. Depresiunea făcută între
ele, de deplasarea navelor ( efectul Bernoulli ) a făcut ca navele să fie împinse una
spre cealaltă de către presiunea mai mare care a acționat pe bordajele lor exterioare.
Cea care și-a schimbat drumul a fost cea mai mică dintre nave care s-a așezat firesc,
în poziția care i-a permis echilibrarea naturală a presiunilor... poziție care era
perpendiculară pe bordul navei mai mari.
Atunci a fost prima oară când am înțeles că diferența de presiune dintre două
suprafețe aflate paralel este o forță la fel de puternică ca și cea dintre pereții sferei de
Magdenburg și am intuit că aici se poate ascunde măcar parțial secretul gravitației.
Ulterior aveam să aflu că această diferență de presiune a fost pusă în evidență de
Hendrik Casimir, și în cazul radiației electromagnetice.
O altă observație banală pe care am făcut-o a fost aceea că la un moment dat am
remarcat, în parc, o fată care avea mai multe baloane umplute cu un gaz mai ușor ca
aerul, legate firește fiecare cu câte o ață. Când a dat drumul baloanelor am remarcat
că acestea odată cu drumul spre înalt pe care l-au luat a fost și acela de a se îndepărta
uniform unul de celălalt. Atunci am relizat că s-ar putea ca atracția dintre obiecte să
nu prea fie atracție sau, nu neapărat în toate situațiile...
Mai târziu când lucram ca lăcătuș în fabrică, am remarcat un fenomen interesant
la pietrele de polizor din fabrică. Am remarcat că forța centrifugă nu e așa cum mi-a
spus fizica din școală perpendiculară pe circumferință și în continuarea razei ci era
din contră perpendiculară pe rază și tangentă la circumferință.
Atunci am înțeles că de fapt din punct de vedere mecanic, nu există forță
centrifugă pură ci doar o rezultantă dintre centrifug și inerție... În același timp am
realizat că forța centrifugă, sau mă rog ceea ce interpretăm noi drept forță centrifugă,
depinde de viteza tangențială indiferent de dimensiunile corpului rotativ... Firește că
pentru aceiași viteză tangențială două corpuri în rotație de diametre diferite automat
vor trebui să aibă viteză de rotație diferită... Dar atunci m-am gândit că dacă o piatră
121
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
de polizor execută cam 4,3 milioane de rotații pe zi, pământul abia execută una... Am
realizat astfel că s-ar putea ca forța centrifugă, și implicit și cea reactivă a ei ( forța
centripetă ) să depindă foarte mult de viteza de rotație în raport cu diametrul corpului
aflat în rotație... și mai ales cu masa acestuia.
Cam tot în acea perioadă am relizat că de fapt forța centrifugă se manifestă mai
puternic deasupra suprafeței de rotație ci nu în imediata ei apropiere sau chiar în
contact cu ea, asta fiind cauza pentru care atunci când te culci pe un corp în rotație
forța centrifugă acționează mai puțin asupra ta... - fapt care mi-a reamintit de
observațiile făcute cândva cu microscopul. Atunci frecarea cu corpul care este
rezultantă a atracției gravitaționale este mult mai puternică... cu această ocazie am
înțeles că forța centrifugă este ceva legat de gravitație în sensul că ar putea avea
aceiași sursă...
Cu alte cuvinte fenomenul care dă naștere forței centrifuge să fie același care
creează și forța opusă a ei forța centripetă... ea fiind cea care acționează preponderent
atunci când ești culcat pe obiectul în rotație, adică în imediat contact cu acesta.
La un alt moment în viață, am citit pe undeva că gravitația este mult mai
puternică în zonele ocupate de oceane decât pe uscat. Știind că apa este dielectric am
tras concluzia că câmpul gravitațional trebuie să fie de natură electrică sau măcar
amplificat de radiația electrică a apei... Probabil că au mai fost și alte observații pe
care le-am făcut de-a lungul timpului care au avut un anumit impact emoțional
temporar la momentul respectiv și or fi rămas imprimate în subconștient astfel că
atunci când am înțeles cum stă treaba, fiecare din acestea a contribuit la „iluminarea”
pe care am avut-o odată cu...
Înțelegerea
122
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
forțe sunt rezultatul efectului pe care-l are radiația materiei amplificată de rotație. Să
nu uităm că orice rotație este o oscilație adică un ciclu repetitiv care duce la rezonanță
și la amplificări rezonante.
Am avut revelația faptului că forța centrifugă este o forță de dispersie care se
disipă pe măsură ce se depărtează de suprafața obiectului în rotație iar forța centripetă
care e opusul ei este o forță concentratoare căreia îi crește valoare odată cu apropierea
de centrul de rotație... Și atunci am înțeles că de fapt gravitația este în realitate același
lucru cu forța centripetă... dar că ea se manifestă ca forță care ține obiectele la
suprafața planetei ( sau a oricărui obiect în rotație ) numai și numai dacă raportul
dintre obiectul în rotație care prezintă gravitație și obiectele ținute de aceasta pe
suprafața lui este foarte mare... iar viteza de rotație este mică...
Radiația uniformă a oricărui corp sferic este emisă radial și pică perpendicular
pe orice punct de pe suprafața sau de deasupra suprafeței sferei respective ceea ce
face ca potențialul ei scalar ( adică împingerea ei mecanică ) să fie maxim. În cazul
gravitației deci, radiația acționează nu ca la magnetism după liniile de câmp impuse
de domeniile magnetice ci după orientarea radială impusă de rotație...
Și a venit și concluzia finală care spune că gravitația este suma dintre
componenta reactivă a radiației proprii a obiectului în rotație și componenta activă
a radiației mediului înconjurător în condițiile amplificării date de rotație. Cu alte
cuvinte radiația proprie a obiectului nu are efect gravitațional ea fiind o radiație de
dispersie ce se depărtează de obiect și având valoare mare numai la viteze mari de
rotație, caz în care presiunea ei este denumită forță centrifugă. În schimb reactiva ei
care este o radiație opusă care este orientată spre centrul de rotație a planetei fiind în
același timp tot mai concentrată pe măsura apropierii de centru este forța centripetă
care devine gravitație în momentul în care este însumată cu radiația care are aceiași
direcție dar provine din mediul înconjurător.
Cu alte cuvinte avem o radiație de dispersie dinspre planetă spre mediu și o
radiație concentrată care este presiunea reactivă a radiației de dispersie însumată
cu presiunea activă a radiației venită dinspre mediul înconjurător.
Ca urmare gravitația se manifestă ca presiune care ține obiectele lipite de
suprafața planetei datorită faptului că în imediata apropiere a suprafeței planetei
este mult mai puternică decât forța centrifugă pe care o anulează. În cazul planetei
noastre a cărei rază este de peste șase mii de kilometri, grosimea de siguranță a forței
gravitațional-centripete, cred că este de câteva sute de kilometri.
În încheiere trebuie să fac precizare că am cunoștință de teoria domnului Mehran
Tavakoli Keshe care afirmă că gravitația ar fi rezultatul interacțiunii dintre două
câmpuri magnetice fiind de fapt componenta atractivă a celor două câmpuri.
Aș fi de acord cu dumnealui dacă aș ști sigur că toate, dar absolut toate planetele
și stelele din univers au câmp magnetic la fel de puternic raportat la masa lor. Câmpul
magnetic al unei planete ( sau mă rog, stea sau oricare corp ceresc ) este dependent
în special de compoziția materială a acelui corp ceresc ( mai multe sau mai puține
metale, sau chiar lipsă totală a lor ) și abia apoi de masa lui. Ca urmare știu sigur că
există corpuri cerești a căror câmp magnetic este aproape inexistent dar care au totuși
gravitație puternică... caz care nu mai susține teoria domnului Keshe.
123
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Creare și manipulare
124
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
125
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Dar firește, cine sunt eu să spun că lucrurile stau chiar așa ? Un neica nimeni
fără facultate care are tupeul să vorbească despre lucruri la care nu se pricepe... Și
lucrurile chiar așa ar sta, dacă școala ar fi făcut pustiul de bine să-mi spună ce e
gravitația... Dar nu mi-a spus !... Nu pot crede că acum în secolul două-ș-unu când se
declară că am fi ajuns pe lună încă de când eram eu la grădiniță, știința omenirii să nu
știe asta...
Din punct de vedere mecanic gravitația... să ne amintim un pic despre pârghie,
volanți și giroscoape... Momentul de rotație care este greutatea planetei multiplicată
cu pârghia formată de raza sa dă naștere forței centripete care fiind o forță de torsiune
internă convergentă spre centrul de rotație este superioară forței centrifuge care e o
forță divergentă de dispersie... Și astfel face ca orice se interpune în calea ei, inclusiv
micile obiecte de pe suprafața aflată în rotație va fi împins spre suprafața de rotație...
A fost greu ? Chiar dacă nu există nici un fel de referire la radiație tot ar fi putut
exista această explicație care m-ar fi scutit de căutare timp de o viață-ntreagă...
Numai că marele of al fizicii oficiale este că predă pârghia la vremea când copiii
nu sunt capabili psihic s-o înțeleagă și pe deasupra o predă și greșit, din perspectiva
forțelor aplicate pe ea, nu a celor pe care ea le multiplică și apoi nu mai pomenește
niciodată de ea. Nici chiar în fizica de facultate...
Ori totul în univers este echilibru și dezechilibru interacțiuni continue de forțe,
adică mangealâc. Inclusiv rotația planetelor și efectele ei !.... Și atunci ne mirăm că în
prag de mileniu trei, întreaga omenire habar nu are ce e gravitația și pe cale de
consecință nu știe să o manipuleze decât cu ajutorul pârghiei, nici aia înțeleasă corect.
Măcar avem norocul că omenirea nu a evoluat până aici datorită teoreticienilor
cu robe și pălării cu bor pătrat în vârf de unde atârnă un ciucure bleg la fel ca
cunoașterea pe care o oferă ei omenirii, ci datorită pălmașului care s-a lovit de
necesitatea practică a înțelegerii fenomenelor ca să-și poată construi o casă, un drum,
o școală, un spital, o biserică ori un gard...
126
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Concluzia
127
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Culorile gravitației
128
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
străbat sticla s-ar putea realiza aparate dedicate acestor frecvențe cu obiective
electromagnetice ( așa cum au acum microscoapele electronice ). Dintr-un program
digital s-a putea alege la dorință capetele benzii de frecvență dorite iar programul ar
regla automat frecvențele receptate din filtrele de pe cel de-al doilea procesor dotat
numai cu filtre de reglare a frecvenței.
Deci cu alte cuvinte s-ar putea construi aparate de fotografiat care să poată
vedea orice bandă de frecvență acordându-i digital culori vizibile. Asta fac acum doar
radiotelescoapele. Dar părerea mea, e că abia când vom avea aparate de fotografiat pe
care să le putem regla ca să vedem ce lățime de bandă vrem, abia atunci vom putea
deveni capabili să percepem radiația universală și să înțelegem relația ei intimă cu
materia.
Având la dispoziție asemenea aparate fotografice de bandă largă, am putea
vedea felul cum se propagă undele radio de diferite frecvențe, am putea vedea astfel
unde sunt sau unde nu sunt periculoase. Am putea vedea felul cum funcționează un
magnet, adică felul cum acesta capturează radiația înconjurătoare transformând-o în
radiație proprie, am putea vedea radiația gravitațională precum și pe cea calorică ori
câmpurile de radiație moleculară și nucleară a razelor x și gama și chiar mai sus...
Totul, toată radiația înconjurătoare, în funcție de domeniul ei de frecvență, ne-ar
apărea în culori de diferite nuanțe și intensități care ne-ar putea face să pășim în
adevărata eră a înțelegerii și controlului radiației electromagnetice.
Din păcate deși tehnic acest lucru nu e imposibil ci chiar, de când au apărut
aparatele foto digitale industria acestora ar putea construi și asemenea aparate... nu e
voie ! Noi nu trebuie să avem posibilitatea de a vedea ce face radiația
electromagnetică din jurul nostru. E câh mare să avem noi acces la așa ceva !
Cu stimă ! CCD 23.04.2018
129
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Sistemul solar
130
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
este acoperit de cel mangetic astfel că acesta nu e sesizabil. Singurul loc unde câmpul
electric este manifest este zona de mijloc a mangetului în planul și de o parte și de
alta a planului median dintre cei doi poli magnetici.
Pe de altă parte pentru că planetele se rotesc în interiorul influenței câmpului
electromagnetic solar care e unic, ele vor
genera același tip de sarcini electrice și
magnetice cu alte cuvinte ele se vor respinge
reciproc dar și față de soare. Singura zonă
unde există atracție din partea soarelui este cea
mediană adică în planul său ecuatorial, fix
între cei doi poli mangetici ai săi. Ori tocmai
aici este plasat și planul orbital al planetelor.
Dar această atracție de natură
electrostatică din zona ecuatorială a stelei, este
compensată de respingerea magnetică, și cum
intensitatea câmpurilor generate depinde de
masa planetei respective, planetele se vor situa de la sine la distanțe proporționale cu
masa și compoziția lor. Cum câmpul mangetic al planetelor este identic cu cel al
stelei planetele sunt prinse repulsiv între polii magnetici ai stele și de asemenea stau
la distanță una față de alta tot datorită respingerii de vreme ce toate au aceiași
orientare a polarității.
Urmare este că orice deplasare a stelei în „sus„ sau în „jos” adică pe direcția
axei sale va obliga planetele să o însoțească. Lămurit fiind acest aspect, hai să vedem
de ce planetele nu se întorc la o sută optzeci de grade astfel ca să fie atrase între ele
sau de către soare.
Responsabil pentru stabilitatea lor pe orbită este un alt mecanism de astă dată nu
de natură radiantă ci de natură mecanică și anume faptul că prin rotație ele se
comportă ca un giroscop și capătă astfel inerție giroscopică care le împiedică să-și
schimbe axa de rotație și ca urmare poziția atât reciprocă cât și față de soare.
Datorită faptului că viteza de rotație a lor atât pe orbită ( ex pământul face o
rotație în jurul soarelui într-un an ) cât și în jurul axei ( rotația-n jurul axei fiind de o
zi ) forțele centrifuge sunt aproape inexistente și eu cred că se compensează una pe
cealaltă în sensul că forța centrifugă orbitală este anulată de cea centrifugă de spin
ceea ce face ca să nu existe nici un factor perturbator al poziției orbitale care este
stabilă datorită efectului giroscopic al rotației lor.
Acum ar mai rămâne de lămurit chestiunea schimbării polarității mangetice a
planetelor. Știm toți că polii mangetici tereștri ( și prin urmare ai oricărei planete )
basculează interschimbându-se la câteva mii sau zeci de mii de ani. Schimbarea
aceasta nu este una care să se petreacă de azi pe mâine. Ea durează cel puțin câteva
secole. Ca urmare pe măsură ce polaritatea magnetică începe să alunece spre ecuator
concomitent, prin mecanismul giroscopic al rotației planetare, îndeplinind principiul
acțiunii și reacțiunii, axa planetei se modifică din aproape în aproape astfel că atunci
când planeta și-a schimbat complet polaritatea magnetică, cred că este întoarcă la o
sută optzeci de grade în raport cu veche poziție rămânând în continuare captivă
câmpului magnetic stelar.
131
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
132
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Expansiunea universului ?
133
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Una din explicațiile pe care am putut-o găsi este aceea că datorită faptului că în
școlile de mase nu se studiază astronomia, noțiunile de distanțe și volume
astronomice ne sperie prin mărime și nefiind obișnuiți cu ele nici nu le putem
cuprinde cu imaginația.
Pe de altă parte m-am gândit adesea la conceptul oficial al astrofizicii care spune
că universul s-ar afla în expansiune și consider că asta se contrazice cu noțiunea de
infinit. Pentru că expansiune presupune răcire. În realitate ideea de expansiune vine
de la efectul Doppler constatat la mișcarea astrelor pe care le putem „vedea”. Spun
vedea, între ghilimele pentru că cea mai mare parte a universului cunoscut de noi în
acest moment îl vedem cu ajutorul restului spectrului electromagnetic dincolo de
lățimea de bandă a luminii vizibile. Pe baza acestui efect oamenii de știință au tras
dubla concluzie că universul e într-o continuă expansiune concomitent cu o tot la fel
de continuă răcire. Acest efect este răspunzător de asemenea și de ideea acelui Big
Bang original. Oricum ar fi ideea de expansiune continuă ne va duce la evoluția spre
momentul în care întreg universul s-ar răci atât de puternic încât ar îngheța la propriu
și și-ar înceta existența... Ori ce fel de univers infinit ar mai fi acela atunci ?...
Pe de altă parte pentru moment nu putem observa decât o infimă porțiune din
infinitul universului dar luând în calcul ce înseamnă noțiunea de infinit, omul
niciodată nu va fi capabil să observe întreg universul. Rămânem deci cu singura
posibilitate care ni se oferă aceea că la orice moment în viitor noi o să observăm doar
o mică parte din univers, parte pe care o numim universul observabil din punctul și în
momentul în care ne aflăm.
Ne putem imagina, totuși ( atât timp cât nu putem percepe granițele universului
speculațiile pot merge în orice direcție ! ) și ideea că de fapt universul în care trăim
este unul finit cuprins într-unul mai mare care și acela la rândul lui ar putea fi finit...
Dar o multitudine de universuri finite cuprinse unele în altele duce tot la ideea
de infinit... Conceptul universului fractalic lansat de Nassim Haramein spre o
asemenea idee ne conduce. Dar chiar și așa trebuie să ținem seama și de faptul că
indiferent cum ar sta situația noi nu putem observa decât o anumită parte din univers
și datorită faptului că radiației electromagnetice ( fie ea undă radio sau lumină ) îi
trebuie un timp anume ca să ajungă la noi venind din orice direcție.
Dar până una alta pentru o mai bună înțelegere a noțiunii de infinit hai să ne
întoarcem la universul observabil în acest moment, care pentru noi, e tot universul.
În calitate de observatori ai cosmosului, ne aflăm în centrul unei sfere cu
diametrul de 93 de miliarde de ani lumină. Acesta e tot universul pentru noi.
Oriunde am privi constatăm cu ajutorul efectului Doppler atât în spectrul radio
cât și luminos, faptul că întreaga materie se îndepărtează de noi. Bun deci e clar că
există expansiune... Întrebarea este exact de natura filozofică a răspunsului dat de
mine doamnei M.I. Orice expansiune în infinit înseamnă tot infinit...
Ca să înțelegem mai clar ce urmează să spun trebuie să devenim conștienți că
întreaga știință pe care o cunoaște omul până în prezent ne-a dus la ideea că în natură
există mereu un echilibru, o armonie. Această noțiune eu o definesc afirmând că
natura ( deci implicit și universul ) are oroare de dezechilibre. E simplu : e însăși
aplicarea la scară mare a noțiunii de acțiune și reacțiune. Când ai o acțiune rezultă
automat o reacțiune opusă ei. Principiul universal Yin-Yang
134
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
135
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
la infinit pentru tot universul... Dacă am fi în centrul unei sfere care se restrânge, tot
pe baza efectului Doppler, ne-am da seama că toată materia universului vine spre noi
și ne-am face probleme întrebându-ne cât și până unde ne vom apropia de alte corpuri
cerești... Dar totodată aflându-ne în centrul unei sfere ce se extinde, întregul univers
observabil, chiar dacă am putea observa dincolo de această aferă ce se extinde, ne-ar
părea tot în extindere pentru că spațiul în curs de contracție din jur s-ar contracta
urmând aceiași direcție în care ne extindem noi. Deci „privind” de aici, componentele
sale vor părea tot că se depărtează de noi. Ca urmare impresia unui univers aflat în
expansiune e falsă pentru că nu avem cum să vedem contracția aflată în afara
expansiunii noastre.
Acum imaginându-ne ce observăm noi din univers ( adică din infinit ) ca o sferă
înconjurată de alte sfere începem să cuprindem cu mintea noastră limitată dacă nu tot
universul măcar o porțiune din el și prin noțiunea de repetare continuă ( structură
fractalică ), să ne putem face o idee asupra a ce ar putea însemna infinitul.
Ideea generală este că întreaga masă a universului fiind formată din sfere care,
unele se extind iar altele se restrâng, la fel cum oscilează molecula de apă în
interiorul unui pahar cu apă, prin compensare și echilibru, universul în integralitatea
lui, ar rămâne să aibă o „formă” constantă și abia atunci ar putea fi îndeplinită
condiția de caracter infinit al universului... De aceea am convingerea că atât ideea Big
Bang-ului cât și cea a extinderii la infinit a universului e falsă. Cel mult putem spune
doar că universul observabil din acest punt și din acest moment este în extindere, dar
dacă ținem la ideea de infinit în spațiu și timp a universului atunci în mod absolut
necesar o altă zonă din univers se restrânge pentru a compensa extinderea noastră și
undeva în timp, tot absolut necesar, acea zonă după ce se va fi comprimat la o
dimensiune minim suportată de materia respectivă va începe să se extindă moment în
care universul nostru observabil va face exact invers adică va începe un proces de
contracție... Și în acest fel se va perpetua la infinit noțiunea de spațiu și timp infinit.
Trebuie să spun aici că de mare ajutor în înțelegerea a ce am explicat până acum
a fost afirmația lui Nikola Tesla care a spus cândva că „Dacă vrei să înțelegi
universul, gândește la energie, frecvență și vibrație.”
Această afirmație a lui, ne spune că totul în univers înseamnă vibrație și
oscilație, deci inclusiv materia universală vibrează și oscilează la orice scară am
privi-o. Eu afirm uneori că materia e vie și pulsează la fel ca o inimă... Universul
nostru, al omului, observabil în acest moment, reprezintă inima universului infinit în
centrul căruia ne putem considera și pe bună dreptate ne și aflăm căci într-un univers
infinit orice punct poate fi centrul. Asta definește caracterul non local al universului.
În privința timpului am doar o singură remarcă de făcut. Timpul nu este pentru
universul în sine decât ca o înșiruire de momente ale existenței și evoluției sale dar nu
există conștient decât pentru noi, fiind o convenție și nimic mai mult, care ne permite
să ne orientăm de-a lungul zilelor, lunilor și anilor vieții noastre. Pentru un câine sau
o pisică nu există timp. Există doar acum. Timpul este doar în mintea noastră fiind
determinat de amintirile noastre, el nefiind ca noțiune fizică existențială.
Ca urmare datorită acestui fapt nici călătoriile în timp nu consider că sunt
posibile. Orice fenomen sau ființă în momentul în care încetează, adică se distruge
sau moare, trece din existență în non existență. Își încetează existența. Ori călătoria în
136
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
timp presupune să treci fie prin ( peste ) momentul nașterii tale fie prin ( peste ) cel al
morții. În ambele sensuri călătoria în timp presupune logic că vei dispărea fie prin
antenaștere fie prin moarte... Călătoria fizică în timp presupune deci forțarea
dispariției acestor două momente, adică forțarea renașterii sau recreării unei ființe sau
fenomen din nonexistență. Așa ceva e imposibil fie și pentru logica cea mai simplă.
Odată ce ai încetat să exiști nu vei putea trece de acel moment nici în trecut nici
în viitor.
Ca urmare călătoria rămâne a fi călătorie doar în plan material în cursul vieții pe
care o trăim și doar atât, determinată fiind doar de distanța la care putem ajunge
funcție de viteza cu care ne putem deplasa sau de perioada în care știința ne-ar
permite să ne încetinim funcțiile biologice, dar niciodată în timp care nu există fizic și
care neexistând fizic nici nu poate fi manipulat.
În privința afirmației mele privind punctele de reper într-un univers infinit,
problema e foarte simplă. Nu te deplasezi într-un univers infinit ci în universul
cunoscut, observabil.
Omul are acum, o viață de un secol și capacitatea de a observa o sferă a cărei
rază e de cincizeci de miliarde de ani. O cartografiază, și stabilește cu ajutorul unor
calcule complexe ( acum le pot face calculatoarele ) un model de evoluție a
universului observabil având ca centru sistemul nostru solar...
O hartă... Cea de mai sus. E valabilă local, adică numai pentru atât cât putem noi
observa și numai din perspectiva pe care o avem noi în acest punct al universului. Pe
măsură ce vom putea observa mai mult, fie că ne vom deplasa, fie că mijloacele de
observație la distanță vor evolua, harta se va extinde și va căpăta straturi adiacente,
strat cu strat exact ca foile unei cepe... din acel moment universul nostru observabil
va crește, dar el va avea permanent un punct de reper central și alte câteva puncte de
reper adiacente care ne vor permite să ne deplasăm oriunde în spațiul tridimensional
din jur, dar niciodată nu vom putea, așa cum am spus, să cartografiem întregul
univers, tocmai datorită caracterului lui infinit comparativ cu viața noastră și cu
galaxia noastră foarte, foarte finite... Cam așa văd eu universul. Dacă alții or avea
mintea mai cuprinzătoare ca mine, să-l vadă altfel, cinste lor !
Cu stimă ! CCD 31.01.2018
137
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
138
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
139
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
140
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
141
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
142
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
frige, și arde... Dar timpul ?... cum îl simți ? Nu ai cum pentru că el nu are o
manifestare materială.
Problema cu timpul este că el nu există... indiferent de ce unitate de măsură
folosim nu putem să-l amestecăm în calcule în care sunt folosite dimensiuni fizice
geometrice și proprietățile lor. Nu poți amesteca existențe materiale cu non existențe
sau existențe teoretice, imaginare...
Acum să lămurim mai concret în ce constă de fapt teoria relativității. Sunt
câteva lucruri pe care aceasta le postulează și care sunt considerate de comunitatea
științifică internațională ca fiind adevărate tabuuri științifice... ( chiar dacă-s
dogmatice și după părerea mea de o falsitate jignitoare!).
În primul rând o mare problemă a teoriei relativității este, încă de la început,
viteza luminii care e considerată constantă și maximă posibilă pentru tot universul,
ca fiind 3000 000 km/s
Ei bine viteza ei se pare că nu este nici constantă și nici unică. S-a pornit de la o
eroare de logică care spune că în vid nu are ce să influențeze această viteză. Ori în vid
poate să nu existe materie, dar radiație există și poate fi atât de densă încât să
încetinească puternic viteza de deplasare a undelor luminoase. În plus undele
luminoase pot fi atât de puternic influențate de radiația prezentă în acel vid încât să
dispară pur și simplu prin fenomenul de interferență... O frecvență superioară sau
chiar inferioară luminii, având o densitate mai mare va face ca pur și simplu lumina
să dispară, transformându-se în intermediara dintre cele două frecvențe. Și atunci
unde e viteza constantă a luminii ?
În plus de ceva timp anumite experimente efectuate de unele universități au
stabilit că de fapt viteza luminii poate fi chiar cu mult mai mare decât cei 3000 000
km/s... Bun... lăsând la o parte asta, hai să vedem ce postulează teoria relativității...
Un prim postulat al acestei teorii e că viteza luminii este aceiași indiferent dacă
observatorul se deplasează sau nu chiar și dacă se deplasează cu viteza luminii și o
face fie în același sens cu lumina fie în sens contrar. Dincolo de enormitatea logică
a unei asemenea afirmații atunci ar trebui ca dacă ar fi adevărat, efectul Doppler să nu
existe. Cu asta cred că am încheiat discuția referitor la acest postulat...
Unul din postulate spune că timpul se scurge diferit pentru doi observatori
independenți aflați în mișcare relativă unul față de celălalt...
Ei bine aceasta este o altă eroare monumentală de logică.. Poate fi dovedită
matematic dar asta nu înseamnă că e real.
Exemplul cel mai concret este cel cu
cei doi frați gemeni care la vârsta de 25 de
ani se despart, unul rămânând pe pământ
iar celălalt pleacă cu viteză foarte
apropiată de a luminii, în cosmos. Teoria
spune că după cincizeci de ani când
fratele rămas pe pământ va fi deja foarte
bătrân 75 de ani, călătorul se va întoarce
și va fi ... minunea lui Dumnezeu ! - doar cu câțiva ani mai bătrân decât era la
plecare...
143
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Oare să fie chiar așa ? Timpul biologic este invincibil și nu depinde de nimic,
nici măcar de viteza de deplasare. În plus trebuie să ne reamintim că o deplasare în
spațiul cosmic presupune asigurarea unor condiții de trai identice cu cele de pe
pământ ( presiune atmosferică și simularea gravitației ) căci lipsa lor ar afecta drastic
sănătatea călătorului.
Deci după o săptămână ceasurile de pe pământ și de pe rachetă vor arăta aceiași
dată și aceiași oră iar cei doi frați vor fi îmbătrânit cu o săptămână doar că călătorul
nostru va fi la o săptămână lumină distanță de pământ.
După un an situația va fi identică, vor avea amândoi cu un an mai mult dar
călătorul nostru va fi la un an lumină distanță de pământ. Și tot așa. Ceasurile lor vor
continua să meargă constant căci ele sunt niște motoare care merg la fel indiferent de
condițiile de mediu ( mai ales dacă sunt electronice ! ) ...
Corect ?.. Mergem mai departe și să spunem că după nouăsprezece ani călătorul
nostru a ajuns la destinație pe planeta Ixulete unde petrece un an făcând cercetări,
Aici își serbează cei patruzeci și cinci de ani. La sărbătorire se gândește să
trimită un mesaj fratelui rămas acasă... Așa că se filmează făcându-i urări și
spunându-i ce face el pe planta respectivă și trimite înregistrarea spre pământ. După
care la câteva zile pornește „rachetovenia” cu care a venit și pleacă și el spre casă...
Pentru că merge cu viteza luminii ( admițând că aceasta e constantă și e cea
declarată de științifici ! ) va călători aproximativ în același timp cu transmisiunea
video pe care a trimis-o așa că după nouăsprezece ani fără câteva zile din momentul
în care a pornit spre casă, fratele lui va primi înregistrarea... În acel moment fratele va
avea 74 de ani și va viziona emoționat o înregistrare video din urmă cu 19 ani în care
fratele lui e mai tânăr cu 19 ani decât el...
Doar că peste alte câteva zile sosește și „rachetul” care-i cară fratele plimbăreț
prin cosmos, și fratele de pe pământ va strânge în brațe pe fratele lui care are exact
aceiași vârstă cu el...
Vedeți dumneavoastră poate să spună calculul matematic orice... natura nu se
joacă cu viața, iar ceasul biologic nu poate fi influențat de nimic. Chestia e că cei
bolnavi de fizico-matematică, care habar nu au de biologie, nu știu asta...
Eroarea de logică monumentală de care vorbeam este aceea că cu cât racheta se
depărtează mai mult de pământ cu atât semnalul radio va avea nevoie de un timp mai
îndelungat să se-ntoarcă străbătând distanța înapoi Deci totdeauna înregistrările
provenite de pe navele aflate la mare distanță , dacă vor călători cu viteza luminii vor
prezenta pe cei care le-au trimis din urmă cu tipul necesar transmisiunii să parcurgă
distanța respectivă. Dar asta nu însemnă că cel de pe rachetă e mai tânăr, ci dor că cei
de pe pământ văd o înregistrare a lui din urmă cu acel timp. În același timp în care
transmisiunea sa merge înapoi spre casă el continuă să trăiască și viața lui se scurge
cu același timp biologic constant predestinat genetic speciei lui indiferent că el se
deplasează cu viteza luminii sau a unui tren.
Bun și acum să venim și să punem și bomboana pe colivă...
Fratele de pe pământ doar crede că a stat imobil în orașul lui văzându-și de viața
lui tihnită. În realitate pământul în acești 39 de ani a călătorit împreună cu soarele la o
distanță de 220 km/s x 39 de ani față de locul în care se afla când cei doi frați s-au
despărțit. Deci care a stat pe loc și care a călătorit ?...
144
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
145
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
volumul acelui corp și nu are cum să fie modificată. Da, acea masă va cântări mai
mult dacă acel corp va fi mutat pe o planetă a cărei gravitație e mai mare, dar asta nu
înseamnă modificarea masei ci doar a condițiilor de mediu al acelui corp și nu are
nici o legătură cu viteza sa de deplasare...
De altfel conform principiului trei al mecanicii cel al acțiunii și reacțiunii, e
clar că cu cât vei încerca să accelerezi mai repede un corp cu atât vei întâmpina o
rezistență mai mare din partea lui ca urmare a recțiunii sale la acțiunea ta de a-i
schimba poziția și starea.. Și e logic că dacă ai să încerci să aduci la viteza luminii un
obiect oarecare, într-un timp foarte scurt, inerția sa se va multiplica cu viteza lumini
astfel că vei obține o masă aparentă de neatins...
Dar a spune că masa crește odată cu viteza și că viteza luminii nu pate fi atinsă
de un obiect care are masă e o greșită înțelegere a legilor mecanicii... Eu sunt convins
că un corp, propulsat în vidul cosmic, poate atinge orice viteză dacă forța care-l va
împinge va acționa treptat și suficient de mult timp.
Una peste alta părerea mea e că nenea Einstein nu știa prea bine fizica
elementară și a cam făcut o varză din ea, jucându-se cu formule și calcule
matematice... De altfel este din ce în ce mai clar că a fost un escroc, mulți din
oamenii de știință onești recunoscând până la urmă că multe din calculele sale nu au
nici o susținere, că majoritatea ideilor au fost plagiate de pe la oameni de știință ai
timpului său, mai puțin importanți și fără prestigiul lui social. Am întâlnit chiar un
comentariu care spune că vestita lui formulă E=mc2 e un mister căci nimeni nu ar ști
exact cum a ajuns el la ea...
Eu nu sunt în măsură să judec calculele sale matematice, nefiind de felul meu un
pasionat de acestei materii. Dar un mare matematician, pe care am avut cinstea să-l
am profesor, domnul Constantin Ghiță, mi-a spus la un moment dat că un
matematician bun, poate modela orice cu ajutorul matematicii. Ori e clar că nu e-n
regulă dacă logica de la care pleacă acele modele e greșită... În plus același
matematician mi-a spus cu altă ocazie să nu-mi fac probleme pentru faptul că nu sunt
capabil să pricep matematica pentru că nici el nu e capabil să facă ce fac eu... Abia
după vreo doi ani aveam să aflu că-mi citise poeziile..
Dacă logica ta e strâmbă, judecata ta nu e rațională și nu ține seama de nișe
realități, bazându-se doar pe concepte imaginative, atunci tot ce va rezulta din asta va
fi total fals și fără legătură cu natura. Chiar dacă modelul matematic, construit
pornind de la o asemenea judecată, poate să-ți confirme o validitate, acea confirmare
nu va fi referitoare la o realitate din teren ( mediul înconjurător, cosmos, univers ) ci
va fi o confirmare a validității imaginației tale. Matematica construiește orice model
pentru că poate descrie orice, iar orice înseamnă inclusiv realitățile virtuale ale
propriei noastre imaginații. Dar asta nu înseamnă că realitatea palpabilă a lumii
înconjurătoare, este conformă cu ce ne-am imaginat noi.
De fapt, ceva, ceva a intuit nenea Einstein când a scris el despre teoria asta a
relativității, dar este legat de accelerări și de gravitație, neavând însă legătură cu
timpul ci cu modificarea frecvențelor de oscilație ale materiei. Iar celor care-mi vor
reproșa că frecvența este număr de oscilații în unitatea de timp le voi răspunde că
unitatea de timp poate fi orice perioadă aleasă aleator după bunul plac al celui care o
stabilește, în funcție de fenomenul ciclic natural folosit ca bază. Spre exemplu putem
146
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
147
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
148
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
enorme și cu niște aparate imense care nu pot fi construite decât de guverne sau
concernele industriale mondiale !?...
Adică... verifică Ghiță dacă poți, să vezi dacă te mint sau nu ! Și dacă nu ai cum
verifica e musai să-nghiți gogoașa !... Hai să fim serioși ! Totu-mi pute-a căcat de-a
împuțit toată planeta !
Ia să vă spun eu cum văd toată tărășenia-asta...
Am spus în articolul introductiv numit „Perpetuarea sclaviei prin controlul
cunoașterii” că planeta este controlată de niște așa zise „elite”, de fapt niște șmecheri
cu mentalități criminale, a căror lăcomie de averi și de putere nu are margini, prin
controlul accesului omenirii la cunoaștere.
Păi ia să vedem cum ai putea să-ți asiguri supremația în domeniul științei dacă ai
face parte din acea facțiune a acestei „elite” care are pretenția să controleze știința
omenirii ?... Să ne imaginăm următorul scenariu pe care apoi să-l analizăm la rece și
să vedem dacă are sau nu, vreo șansă. să fie veridic :...
Deci să să spunem că dacă ai fi „Ciobanul Șef al Științei” ai dori în primul rând
să găsești o modalitate exclusivistă de a face ultimele descoperiri, o modalitate la care
să nu aibă acces nimeni, decât tu. Pentru asta ar trebui să depistezi un element comun
tuturor științelor lumii, element de care depinde prin extensie toată știința omenirii și
pe cale de consecință ar determina și funcționarea naturii... ( chiar dacă asta-i doar o
minciună gogonată ! )
Păi ăsta-i atomul ! E comun atât lumii vii vegetale sau animale cât și celei nevii
și ca urmare dacă declari că de el și de structura lui depinde toată evoluția științifică a
omenirii ți-ai asigurat monopolul suprem al științei. Da... numai că atomul este, de
când e lumea lume, cunoscut ca cea mai mică particulă materială indivizibilă...
Așa că prima și cea mai grea sarcină a ta, ar fi să-i convingi pe toți, adică
întreaga ta turmă de mioare proaste, că „ăia din antichitate și din civilizațiile care ne-
au precedat erau niște proști, înapoiați străvechi, care nu aveau acces la știința
grozavă la care am ajuns noi și deci habar nu aveau ce spuneau când declarau că
atomul e indivizibil... Nu-i adevărat ! Atomul e format din mai multe particule mai
mici decât el care au, fiecare diferite comportări, de care depinde structura și
comportarea materiei precum și varietatea elementelor chimice.”
Asta s-a făcut cam de pe vremea lui Nikola Tesla prin presa științifică a vremii
deținută, fiește, de ceilalți ciobani ai lumii, prietenii tăi. După ce presa științifică a
reușit să impună ideea unui atom divizibil, s-a deschis o nesperat de largă lume de
oportunități !... Și firește că, odată ideea impusă de presa științifică, era normal ca
conceptul să fie apoi preluat de manualele școlare și universitare ale întregii lumi...
A fost la fel de ușor căci guvernele sunt formate din oameni, iar oamenii sunt
cea mai ușor de cumpărat marfă, dintre toate !... Apropo de asta, trebuie să remarcăm
aici că prin aceiași metodă s-a impus și medicina și farmacia actuală declarând că
bolile sunt provocate de agenți patogeni externi corpului nostru, care nu pot fi
anihilați decât și numai decât cu substanțe chimice. Așa că medicina tradițională și
toate remediile ei naturiste vechi de mii de ani, au fost ridiculizate și trecute-n
ilegalitate. Dar asta-i altă discuție care n-are legătură cu fizica...
Și pentru că atomul e mic, mic, de nu se vede nici cu microscopul, ca să
dovedim că ceea ce am afirmat e adevărat trebuie să-l spargem, doar că asta nu e
149
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
150
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
151
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
152
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Pe măsură ce obscurantismul și
incultura se adâncesc în lume, răsar tot mai
mulți escroci de factură… ezoterico-
spirituală… Pe lângă religiile mari și
pletora de culte desprinse din acestea, a
început să-și facă apariția o nouă religie,
una pe cât de eterogenă pe atât de
insidioasă… Începând cu străvechii astrologi reinventați de tehnologiile informatice
și terminând cu tot felul de mistici care se cred în legătură cu învățați spirituali
dispăruți de mult sau mesageri ai unor civilizații extraterestre… ori din cei care se
cred chiar veniți din cine știe ce constelații răspândite în imensitatea galaxiei –
pleiadeeni, siriusieni, alfa-centaurieni sau mesageri ai unor presupuse consilii
galactice care ar muri toate de grija sorții insignifiantei planete pe care trăim… E o
întreagă faună dubioasă formată fie din escroci spiritiști care acum jupoaie omenirea
folosindu-se de instrumentele extrem de puternice alte tehnicii de calcul și ale rețelei
internet, fie din oameni puturoși sau bolnavi psihic, care incapabili să-și înțeleagă
rostul și să-și suporte răspunderea propriei vieți, se trezesc într-o dimineață convinși
că de vreme ce nu se simt bine printre oamenii normali, precis sunt născuți pe planeta
greșită…
Toți aceștia, îmbătați de studiul după ureche al metafizicii și astronomiei și tot
mai conștienți că nu suntem singuri în univers, transformă cunoștințele cu adevărat
științifice într-un soi de ciorbă ezoterică cu iz de știință menită să-i convingă atât pe
ei înșiși cât și pe cei din jurul lor că de fapt cineva din afara noastră, fie spirite fie
civilizații extraterestre, ne conduc și ne controlează implacabil destinul… Și culmea e
că masele largi, nemulțumite de eșecul științei oficiale care ne ține-ntr-o stare de
prostie semidoctă, pentru a fi mai ușor manipulați de elite, sunt din ce în ce mai
convinse că aceasta-i alternativa viabilă nu doar a științei dar și a religiilor eșuate în
corupție, lăcomie și păcat…
Și-s tot mai pline librăriile și internetul de un anumit gen de literatură pseudo-
științifică, ezoterico-științifică ori mistico-științifică, din care se cultivă necultivații
noștri concetățeni care încă mai știu să citească…
În toată această literatură fie ea tipărită sau blogăristică apare din loc în loc dar
ca un lait motiv termenul „cronica akaha” sau „înregistrările akashice”…
Dacă-i întrebi, cei mai mulți din acești proaspăt cultivați în domeniul atât de
fascinant al acestei pseudoștiințe, habar nu au ce e de fapt această cronică, pe care
însă ei o pomenesc adesea cu adorația adevărului suprem.
Enciclopedia virtuală Wikipedia începe descrierea acestui termen astfel :
« Cuvântul akasha în sanscrită înseamnă „cer”, „spațiu” sau „Aether” este
un termen folosit de autorii ezoteriști în teosofie ( și Antropozofie ) pentru a descrie
un compendium de cunoștințe mistice codificat în planurile existențiale non-fizice.
Aceste înregistrări sunt descrise a conține toată cunoașterea întregii
experiențe umane cât și istoria cosmosului. Sunt prezentate metaforic ca o
153
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
bibliotecă cât și alte analogii deseori găsite în concepte derivate din mișcările
teozofice ale secolului 19, rămânând predominant un subiect din discursul New
Age. De obicei, autorii încearcă pe aceasta cale să dea o aură de revelație
propriilor scrieri fantastice, dar unii dintre aceștia cred în aceste ,,revelații”
imaginare, ele fiind rodul imaginației lor în stări de transa meditativă, sau stări
alterate de conștiință, cum ar fi cele ale unor persoane bolnave de epilepsie … »
Și peste toată această dereglare spirituală de mase, a venit să pună gaz pe foc o
știre de acum vreo doi ani, care anunța cu surle și trâmbițe pe marile agenții de presă,
faptul că Vaticanul ar avea o mașină de factură științifico-fantastică… un vis de
milenii al omenirii, anume adevărata mașină a timpului… Această mașină s-ar numi
cronovizor… care nu face călătorii reale în timp ci așa cum îi sugerează numele ar fi
un fel de televizor care prezintă imagini și secvențe de viață trecută sau viitoare a
universului pe care de fapt le-ar recepționa din… cronica akashă…
Pentru că în discuțiile mele de pe internet din ultimul timp s-a făcut de mai
multe ori referire al această cronică sau la acest televizor magic, mă văd obligat să
încerc să lămuresc un pic această problemă făcând o analiză din perspectiva
cunoștințelor tehnice pe care le am pentru a depista cât ar putea fi adevăr și cât
minciună din existența acestui cronovizor și al postului său de emisie numit cronica
akashă.
Și voi porni în analiza mea prin încercarea de a depista dacă ar putea exista cu
adevărat vreo modalitate de stocare a informației universale pe timp nedefinit, astfel
ca ea să poată fi accesată oricând.
Întregul univers este format din radiație electromagnetică, de diferite lungimi de
undă și de densități diferite. Mai nou s-a dovedit că însăși materia nu e de fapt
corpusculară în sensul material înțeles până acum, ci atomii ar fi de fapt radiație
condensată… Asta ar fi în perfect acord cu cunoștințele străvechi filozofice,
transmise de milenii care spun că totul este vibrație, adică radiație : ( aici a fost un
link spre un articol foarte interesant care, din păcate, a dispărut de pe net... )
Mai trebuie să știm că orice radiație, de orice frecvență și orice natură ar fi ea
are două componente. Chiar dacă noi în școală nu am învățat acest fapt, undele nu
sunt doar unde herțiene…. Componenta herțiană ( care le face să oscileze
perpendicular pe direcția de propagare ) e numai una din componente, cea de-a doua
fiind cea tesliană sau scalară. După cum îi spune numele această componentă a
undelor a fost descoperită de Nikola Tesla. Orice undă în timp ce oscilează
perpendicular pe direcția de propagare, în același timp are și o oscilație în lungul
direcției de propagare. Această componentă deși e responsabilă ca purtătoare a celei
mai mari părți a energiei unei unde, nu se studiază-n școli și nu ni se spune de ea la
orele de fizică… O ciudățenie e aceea că în timp ce oscilația perpendiculară a undei
are viteza luminii, cea longitudinală poate avea viteză superluminică.
O altă caracteristică importantă a undelor scalare este aceea că ele pot străbate
orice mediu nefiind cunoscută ( cel puțin până în prezent sau cel puțin în mod
public ) vreo modalitate de a ecrana această componentă a undei. Cu alte cuvinte dacă
undele herțiene sunt absorbite de mediu și ecranate de materialele metalice, partea de
oscilație longitudinală a lor trece prin orice cu viteză superluminică ( instantaneu ! ).
154
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Un alt aspect pe care trebuie să-l luăm în calcul atunci când vorbim de unde
electromagnetice este acela al interacțiunii lor. Dacă undele de aceiași frecvență se
interferează, în cazul când au aceiași fază se vor însuma, adică amplitudinea lor se va
dubla, sau va crește, iar dacă sunt în antifază se vor anula reciproc total sau parțial
funcție de diferența de amplitudine dintre ele... Când vorbim de unde de frecvențe
diferite, întâlnirea dintre ele are ca rezultat modificarea formei lor de undă care
modificare poartă numele de modulație care e de două feluri, în frecvență, când unei
unde de bază care-și păstrează oscilația joasă i se umple oscilația cu frecvența ridicată
a celei de-a doua unde, sau atunci când undei în sine a purtătoarei îi oscilează
amplitudinea de vibrație în ritmul frecvenței ridicate… De fapt lucrurile nu stau chiar
așa simplu, interacțiunile dintre unde fiind foarte complexe… dar ce am spus acum
simplificând la maximum, e suficient pentru înțelegerea articolului de față.
De asemenea știm că întreaga informație inclusiv cea a tuturor bibliotecilor ar
putea fi, cu ajutorul tehnicii actuale transformată în informație digitală care poate fi
stocată electronic… O primă modalitate de stocare a informației ar fi cea digitală…
care … atenție aici ! : poate fi magnetică, adică pe suport magnetic… sau… în mai
noile unități de memorie electronice… Dar aceste unități de memorie au în
componența lor niște minuscule condensatoare…
Iar în condensator se stochează energie electrică… Cel puțin așa am învățat la
fizică… și am mai învățat că un condensator, dacă e bine construit și electrozii săi
sunt izolați de orice mediu conductor, poate stoca pe timp nedefinit sarcina electrică
din el…
Ei…eu, aici, am de făcut o mică corecție… De-a lungul timpului datorită anilor
de studii științifice am ajuns de mult la concluzia că mecanismul de stocare al
energiei în condensator nu este cel predat nouă la școală unde ni s-a spus că sarcinile
electrice sub formă de electroni ar fi înmagazinate în armăturile metalice ale
condensatorului.
Dacă armăturile ar înmagazina electroni așa cum ne-a spus nouă fizica de școală
primară, atunci aceștia, datorită faptului că materia inclusiv aerul e compusă printre
altele și din ioni, s-ar scurge rapid din condensator în exterior iar condensatorul nu ar
putea rămâne încărcat pe termen nedefinit cum se întâmplă de fapt…
În plus funcționarea condensatorului confirmă și convingerea la care am ajuns
că electricitatea nu e deplasare de electroni ci vibrație a atomilor căci în cazul
deplasării de electroni, condensatorul nu ar fi capabil să stocheze electricitate
deoarece electronii nu au viață lungă de sine stătători și se transformă în fotoni după
care dispar sau se vor pierde prin cei doi conductori fiind absorbiți de mediul
înconjurător așa cum am mai spus adineauri.
Cele două armături ale unui condensator sunt mai degrabă asemănătoare plăcilor
din experiența lui Hendrik Brught. G. Casimir din 1947 experiență prin care acesta a
dovedit existența radiației universale… Acesta a demonstrat că între două plăci
metalice atârnate față în față se manifestă doar frecvențele electromagnetice a căror
lungime de undă e comparabilă cu distanța dintre plăci, în vreme ce radiația
exterioară plăcilor fiind de spectru mai larg creează o presiune pe fețele externe ale
lor care duce la apropierea acestora din ce în ce mai rapidă pe măsură ce radiația
dintre ele are lungime de undă tot mai mică, până ce ele intră-n contact direct… iar
155
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
156
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
157
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
158
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
159
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
160
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
pentru el și s-ar putea spune, la un anumit nivel logic, că nici nu există. Aceiași
situație este și pentru un copil care a terminat prima clasă dar încă nu e capabil să
citească… ca și pentru oricare alt analfabet funcțional. O femeie nepasionată de
tehnică dar pasionată de literatură va putea avea acces și va înțelege doar romanele și
poeziile, și să spunem cărțile de bucate sau care conțin alte informații femeiești…
cum la fel, un filozof nu va-nțelege nimic din informațiile tehnice, iar un tehnician
din filozofie. Biblioteca le stă la dispoziție tuturor… dar nivelul de accesare și
înțelegerea a informației este dependent strict de nivelul cultural și tehnic sau mai
corect spus intelectual al fiecăruia.
Situația poate fi similară și-n cazul cronicii akashice… O accesăm prin
acordarea frecvenței creierului pe frecvența radiației din înregistrările akashice,
inconștient pe timpul relaxării, în timpul somnului sau în comă ori conștient prin
meditație, introspecție vis conștient, etc. Dar ceea ce putem culege din toată
informația existentă în această bază de date, va fi strict dependent de capacitatea
noastră intelectuală. Și încă odată subliniez, indiferent ce credem că putem accesa din
această bază de date nu se referă decât la prezent și la trecut… Nu poți înregistra ceva
ce încă nu s-a născut, chiar dacă literatura SF cochetează cu această idee.
Nu există nici un secret… Secretul e doar în mintea noastră… secretul e dat de
propriile noastre limitări… Dacă vrem să avem acces la cunoașterea omenească la
marile secrete ale acesteia, nu trebuie decât să învățăm. Niciodată nu e suficient și cu
cât vom învăța mai mult cu atât vom accesa și vom înțelege un procent mai mare, mai
profund din cunoașterea lumii. Sperând că prezentul articol v-a fost util și v-a plăcut,
am onoarea să vă salut…
Cu stimă ! Cătălin Dan Cârnaru 25.12.2014
161
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Despre suflet
162
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Dar ce e informația ? Dacă până acum o jumătate de secol erau puțini cei care ar
fi putut explica clar asta, odată cu explozia tehnicii de calcul foarte mulți dintre noi
înțeleg, fie și la nivel intuitiv, conceptul de informație... Pentru a clarifica totuși acest
concept hai să apelăm la explicațiile pe care ni le oferă tehnica de calcul... Să luăm
exemplul acestei pagini pe care tocmai o citiți. Indiferent că e în format electronic sau
că e tipărită, dumneavoastră în acest moment transformați șirurile de litere de pe
fondul alb al paginii în informație și cunoștințe... Literele sunt doar un mod de stocare
a informației, dar informația nu este memorată de creierul nostru sub forma literelor
ci mai degrabă sub forma cuvintelor rostite la citirea literelor. Așadar am clarificat că
literele sunt doar un suport iar informația este sunet... Sunetul este vibrație mecanică
a materiei, dar totodată sunetul poate fi și vibrație electromagnetică a bobinei
microfonului care captează sunetul ori a difuzorului care-l redă...
Microfonul și difuzorul sunt mijloace materiale prin care informația este
transferată sub formă de sunet printr-o conversie dublă mai întâi din sunet în vibrație
electromagnetică transmisă apoi electric pe cablu ori prin unde radio, de la microfon
la difuzor și ulterior reconvertită din vibrație electromagnetică în sunet de către
acesta... Dar nici sunetul nici textul scris nu-s de fapt informație, ci sunt doar
suporturi ale informației... Informația este doar cunoașterea pe care ne-o dă textul sau
sunetul... Informația e ceva imaterial și impalpabil dar fără de care nu am putea exista
și nici interacționa cu mediul înconjurător, am fi doar niște entități amorfe, niște
„legume” inconștiente și incapabile de mișcare. De când a apărut tehnica de calcul
am început să înțelegem asta și de acea informației, fie ea programul care face să
funcționeze calculatorul fie cunoașterea pe care acesta o stochează și o prelucrează ca
text, sunet și imagine, îi spunem soft sau software... în vreme ce mediul fizic din care
e format calculatorul constituit, circuitele sale electronice care prelucrează informația
îi spune hardware... Ceea ce prelucrează însă calculatorul nu este nici text nici sunet
nici imagine... Așa cum microfonul transformă sunetul în unde electromagnetice și în
curent electric oscilatoriu tot la fel calculatorul transformă textul sunetul și imaginea
în biți de informație, adică în impulsuri electronice de curent continuu care străbat
circuitele sale. Atât curentul electric sinusoidal al sunetului convertit analogic de
microfon cât și impulsurile de curent continuu numite biți de informație nu sunt decât
tot un suport al informației... e vorba de suport electric.
Deci, din perspectivă istorică am avut inițial ca suport al informației, hârtia,
scrisul și tiparul, conversia spre informație fiind făcută de simțurile și creierul nostru
iar ulterior odată cu dezvoltarea tehnologică, informația a părăsit suportul fizic al
hârtiei și a pătruns în suportul electronic al computerului care de fapt este curentul
electric... adică oscilațiile electrice și electromagnetice... care apoi pot părăsi suportul
fizic al aparatului electronic sub formă de unde electromagnetice care plecând de la
antenă pot fi trimise oriunde în jur...
Ei bine până aici am înțeles că informația se apropie din ce în ce mai mult de
impalpabilul realității ei odată cu apariția transmisiei undelor radio... Odată cu
transmisia sub formă de undă a informației aceasta pătrunde de fapt în mediul ei real
acela al mediului informațional constituit de radiația universală a întregului cosmos...
Despre ce vorbim ?... Spuneam mai devreme că atât plantele cât și animalele
sunt capabile de comunicație telepatică.... De fapt ce e telepatia ? Este transmisie
163
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
radio-biologică. Adică ființele vii sunt capabile să facă ceea ce face un post de radio,
să transmită informație în mediul înconjurător sub formă de unde electromagnetice și
electrice, numai că o fac cu infinit mai multă eficiență...
Acum să revenim un pic la calculator. Toți suntem de acord că un calculator este
o mașină inertă, fără nici o utilitate dacă pe suportul ei fizic nu se instalează un sistem
de operare și nișe programe aplicație, adică software... Aceste programe se instalează
pe un suport de stocare, care este hard discul, asemănător hârtiei care poartă textul
scris sau tipărit, dar pentru ca calculatorul să funcționeze are nevoie și de un procesor,
adică de o componentă capabilă să prelucreze informația stocată pe suportul de
stocare adică să permită acestei informații să se manifeste logic și auto structurat.
Această proprietate a calculatoarelor e dependentă de gradul lor de complexitate
atât la nivel fizic – hardware, cât și la nivelul suportului informațional – soft. Odată
cu dezvoltarea tehnicii de calcul au început să apară calculatoare capabile să învețe
singure, dar ele nu învață datorită componentelor lor fizice ci datorită suportului
informațional al lor adică a softului. E drept să acesta nu poate fi foarte evoluat dacă
suportul fizic nu ține pasul cu evoluția lui...
Cu alte cuvinte cu cât puterea de calcul dată de complexitatea procesoarelor
componente e mai mare, cu atât și softul ( suportul informațional ) va fi mai complex
și mai evoluat... De aceea calculatoarele capabile să învețe singure sunt doar cele cu
adevărat foarte complexe.... Aceste calculatoare au ca suport fizic și mod de
funcționare matrici informaționale și electronice care se apropie foarte mult de felul
cum e construit și cum funcționează creierul...
Ei bine, aici ajungem la esența problemei ce ne interesează. Creierul nostru și în
general sistemul nervos al ființelor vii este doar componenta de procesare a
informației, adică al gândurilor și sentimentelor noastre. Totalitatea acestora
constituie conștiința noastră. Spuneam că tradițiile afirmă că ființele vii sunt animate
de spirite, sau de corpul lor astral... Aceasta e conștiința noastră... suportul
informațional, spiritul, sufletul nostru. Cu alte cuvinte noi suntem conștienți și
acționăm integrându-ne în mediu datorită spiritului nostru care e suportul
informațional al nostru, softul nostru... Iar sistemul nervos este doar procesorul,
componenta de prelucrare al datelor informaționale...
Până aici am aflat că ființele, asemenea unor mașini de calcul, pentru a putea
funcționa au nevoie pe lângă sistem nervos care e componenta fizică de prelucrare și
de un soft propriu care este spiritul lor, adică suportul lor informațional. Mai rămâne
să aflăm acum : unde se află suportul de stocare a informației, adică cine poartă
spiritul nostru, sufletul nostru, softul nostru propriu ? Ei bine, aceasta e o întrebare la
care omenirea abia începe să îi întrevadă răspunsul... Fizic, în corpul nostru suportul
de stocare al sufletului este ADN-ul adică nucleul fiecărei celule din corpul nostru și
apa care compune cea mai mare parte a celulei. Acesta e suportul pe care spiritul
nostru s-a instalat atunci când am fost concepuți. Practic la câteva săptămâni după
concepție, când corpul nostru fizic e capabil să ofere suficient spațiu de stocare în
numărul celulelor din care suntem formați...
Din cele spuse până aici se deprinde faptul că ideea vehiculată de unele filme SF
care prezintă posibilitatea stocării sau preluării conștiinței unui om de către o mașină
de calcul fie ea computer sau robot, e limitată doar de puterea de calcul și algoritmii
164
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
165
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
În copilărie cochetam cu ideea unui univers cuprins într-un alt univers. Cu alte
cuvinte îmi imaginam că noi suntem parte componentă a unui univers mai mare care
este oarecum similar cu al nostru dar pe care nu-l putem percepe pentru că noi am fi
în acel univers la fel cum un atom este într-al nostru.
Era o idee îndrăzneață care specula universul fractalic al lui Nassim Haramein
dar la o altă scală de concepție.
Bănuiam că în acest fel un univers infinit de mare ar putea cuprinde o infinitate
de universuri din ce în ce mai mici care să nu fie conștiente unele de celelalte... Un
fel de păpușă Matroșka la scară universală... Nu cred că am abandonat niciodată
ideea asta dar cumva prin adolescență am renunțat să mă mai gândesc la ea în mod
serios.
Totul până pe la-nceputul acestui an când, la puțin timp după ce începusem să
scriu cartea aceasta, constatând că nu prea mai am spațiu de stocare pe hard discurile
exterioare pe care le am, am început să fac un pic de ordine pe ele. Știți cum e când
aduni tot felul de informații și nu ai timp să le parcurgi pe toate dar nici nu-ți vine să
renunți la ele ștergându-le... Așa că le salvezi pe un mediu de stocare exterior
calculatorului în speranța că vei avea timp la pensie, la bătrânețe, când nu vor mai fi
valabile sau cine știe, într-o altă viață, să le parcurgi...
Și pentru că informația multă însemnă și uitare multă, unele din fișierele, de
orice tip, salvate astfel sunt invariabil dubluri, când hard discul se umple, în mod
sigur mai ai loc pe el, dacă te apuci să elimini dublurile...
Și făcând eu asta pe unul din discurile mele, am descoperit printre multele filme
documentare un filmuleț al cărui titlu
m-a intrigat, dar despre care nu-mi
aminteam absolut de loc. Deși nu-mi
aminteam de acel film, unul din cele
două nume din titlul filmului îmi
părea vag cunoscut.
Filmulețul, numit „De la
Stephen Hawking la Gheorghe
Parascan” era înregistrat în urmă cu
trei ani. Numele vag cunoscut nu era
Hwking, după cum v-ați dat seama,
ci Parascan.
Așa că așteptând ca filmulețul
să se deschidă ( uneori calculatorul meu, unii ar putea spune că prea mic atât la
propriu cât și la figurat, lucrează greu cu fișiere de pe mediile externe ) două întrebări
mă frământau : de unde cunosc eu numele de Parascan ? și... : ce parascovenie o fi-n
filmulețul acesta de nu-mi amintesc de el dar totuși l-am păstrat atât timp ?... Și tot
punându-mi întrebările aste numai ce mi-a atras atenția asemănarea dintre numele de
Parascan și substantivul parascovenie.
166
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
167
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
168
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
169
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
între aceste limite întâlnim atomi, molecule, macromolecule, organite celulare, cât și
cristale. Este curios, dar o analiză a ceea ce numim materie ( structuri ) în spectrul
gamma – radio, arată preponderența materiei vii : organite celulare, celule și
organisme. E ca și cum spectrul electromagnetic clasic ar fi dedicat aproape exclusiv
materiei vii, substanțelor chimice și cristalelor. Atomii se află sub nivelul undelor
gamma și fac subiectul studiului radiațiilor cu lungime mai mici ca acestea. Este o
lume pe care nu o percepem, ci doar o sesizăm indirect în cadrul experiențelor fizice
la nivel dimensional atomic și subatomic.
Se știe însă că virușii sunt vii în interiorul celulelor atacate și nevii în afara
acestora. Este posibil ca și sub dimensiunea undelor „X” și „gamma” să existe
structuri biologice. Virușii ar fi astfel doar o mică parte a structurilor vii aflate la
nivele dimensionale atomice și subatomice. Să fie materia vie infinită în structuri
rezonante pe axa frecvențelor electromagnetice ? Asta ar însemna că pe întreg
spectrul infinit, vom putea presupune că, există organite celulare.
Un organit celular este rezonant la o anumită porțiune din spectrul
electromagnetic. Se constată că dimensiunea structurii rezonante este de 1... 1/2 din
lungimea de undă rezonantă. Organitele se dovedesc realmente a fi antene similare
antenelor radio-tv. O celulă vie este astfel conectată simultan pe întreg spectrul
solar.
Este ca și cum am avea un aparat de radio care să funcționeze simultan pe toate
frecvențele. Dacă acceptăm ideea că pe un spectru electromagnetic infinit putem
avea o infinitate de organite celulare diferite ca dimensiune, ar însemna că Universul
este o macrostructură vie. Dovadă avem înșiruirea logică : molecule organice,
organite celulare, celule vii, organismele speciile vii, ecosistemele locale,
ecosistemele planetare, ecosistemele sistemelor solare... galactice... Faptul că avem
molecule organice în meteoriți și comete, însemnă că Universul este un ecosistem
gigant, care își feliază materia vie pe fiecare porțiune a spectrului electromagnetic
infinit. Asta înseamnă că lumea întreagă este o ființă compozită spectrală.
Există oare diferențe între materia vie și materia nevie ? Aproape că putem
spune că nu ! Ceea ce numim materie nevie ar putea face parte din materie vie
rezonantă la o altă porțiune din spectrul electromagnetic infinit. Iată așadar ideea că
în Univers avem un singur tip de materie : materie rezonantă electromagnetic. Și
aceasta este vie ! O atare idee ne conduce la a susține că viața pe Pământ nu a
apărut ci a existat peren. Emisiile de radiații electromagnetice mari în spectrul solar
au creat structurile numite organite celulare, personalizând în condițiile planetei
Pământ organitele observate ale celulelor vii. Cum fiecare planetă, corp ceresc are
condiții personalizate ale mediului, rezultă că materia vie este și ea specifică fiecărei
locații cosmice. Este posibil ca organitele celulelor vii marțiene, să fie la nivel
molecular, atomic sau chiar subatomic, ceea ce face ca viața acestei planete să ne fie
imperceptibilă. Conform legilor spectrului electromagnetic, putem găsi viață identică
cu a Pământului, doar în condiții similare de mediu electromagnetic...
Tocmai de aceea nu am depistat încă viața extraterestră. Un sistem solar posedă
doar o mică porțiune bio-spectrală de tip terestru și doar în cazul stelelor galbene.
Dacă teoria este reală, în sistemul solar ar exista mai multe forme de viață.
170
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
171
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
172
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
173
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
174
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Introducere
175
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Acum toți avem acces la a face tot felul de prelucrări atât în lemn cât și în
metale, dar aproape nimeni nu mai cunoaște nici meseria de tâmplar nici pe cea de
lăcătuș, toți lucrând după ureche și căpătând experiență din propriile greșeli.
În bucătării și băi gospodinele nu mai lucrează manual, nu mai toacă legumele și
carnea manual, nu mai spală rufele manual... totu-i mecanizat cu motoare de peste un
kilowatt...
Toate sculele astea electrice extraordinare sunt sensibile și se defectează ușor, nu
doar pentru că ar fi proaste, cât și pentru că cei care lucrează cu ele, neștiind meserie,
nu știu să le exploateze corect. Toate aceste mașinării consumă curent electric cu
nemiluita ( practic cât consumau cele fixate în beton cândva ) și pentru că se strică
des trebuiesc cumpărate altele noi căci atelierele de reparații nu mai există, și chiar
dacă există, pe acolo pe unde mai există, e prea scump să le repari așa că preferi să le
cumperi de noi, după ce le-ai aruncat pur și simplu la gunoi pe cele stricate, pentru că
nu există nici un fel de sistem de colectare și reciclare a lor.
Aceiași este situația și cu telefoanele și calculatoarele. Le aruncăm la gunoi și
luăm altele, prea puțin preocupați de ce fac firmele de salubritate cu ele după ce le-
am aruncat noi la gunoi. Cele mai multe ajung fie pe continentul african unde sunt
țări întregi ajunse groapa de gunoi a lumii, fie pe fundul oceanelor planetare...
Pe noi ne doare-n pix de degradarea și distrugerea ecosistemului planetar căci
plăcere și ușurința cu care comunicăm unii cu alți la orice distanță sau cu care ne
adâncim individual în jocurile și filmele calculatoarelor noastre, ori ale televizoarelor
în care privim până ne ia somnul, zilnic, după ce am venit frânți de la o slujbă
stresantă și care ne mănâncă tot timpul, au devenit un drog. Oricum nu ne interesează
ce se-ntâmplă cu planeta căci noi nu ne mai petrecem timpul în natură. Dă-o dracului
de planetă că oricum noi nu trăim pe ea ! Noi trăim în casele noastre cu gadget-urile
noastre minunate, cu rezoluții de mii de pixeli per inch având cel mai fascinant sonor
pe șase canale... Stricăm cu nepăsare totul și aruncăm la gunoi pentru că cumpărăm
destul de ușor totul, neînțelegând că tot ce cumpărăm, cumpărăm cu propria noastră
viață.
Nu mai știm meserie pentru că nu ne mai interesează și nu mai vedem nici o
plăcere în a realiza ceva cu propriile noastre mâini, de vreme ce orice realizăm
artizanal, manual din pasiune, e imposibil de valorificat pentru că nu cumpără nimeni
lucruri mai scumpe decât minunile tehnologice pe care ni le oferă industria mondială
care ne ține captivi în această viață virtual minunată ce se scurge pe lângă noi fără să
ne dăm seama. Ne curg balele cu ochii-n televizor, muncim până ajungem în spital
sau în mormânt, ca să plătim taxe, impozite, facturi și datorii dar habar nu mai avem
ce înseamnă viața adevărată în libertate, în natură...
În oceanul Pacific sunt trei insule imense din peturi, plauri oceanici artificiali pe
care pinguinii și-au făcut deja casă, fundul oceanelor e plin de anvelope și carcase de
electronice, apa oceanelor e iradiată și otrăvită cu toate deșeurile toxice ale acestei
industrii mondiale a fascinației individuale...
Nu ne dăm seama dar adevărul e că suntem sclavi. Sclavi moderni, mult mai
înrobiți decât erau cei legați în lanțurile Romei antice, pentru că am ales de bună voie
această sclavie... Dar măcar de vreme ce nu ne dăm seama că suntem sclavi, trăim o
sclavie fericită, de la primele zile de bebeluși injectați cu zeci de vaccinuri și drogați
176
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
de filme și știrile false ale unei prese mincinoase și ale unei industrii cinematografice
vândute răului, până ce ajunși la groapă nici măcar nu simțim că am trăit... Dar am
trăit o viață de sclavi cu ștaif !...
Nu credeți ce spun ?... Păi toată aparatura asta construită pe principiul uzurii
programate costă bani, pe care-i câștigăm cu ore din viața noastră. Toate consumă
curent electric pe care-l plătim tot cu ore din viața noastră. Și toate, atât sculele astea
minunate cât și calculatoarele și televizoarele, sunt realizate de corporații multi
naționale aparținând ciobanului mondial, adică al celor care stăpânesc finanțele și
economia mondială. Și tot curentul pe care-l consumă ele este „produs” și deci
proprietatea aceluiași cioban mondial...
În tot acest timp în care aceste tehnologii care ne consfințesc statutul de sclavi
cu ștaif, au ajuns unde sunt acum, industria care ar fi putut să ne elibereze de
dependența față de aceste organizații și organisme numite corporații industriale,
bancare și administrative ( statele ) au rămas tot proprietatea lor, tot în stadiul în care
erau acum o sută și ceva de ani. Niciun autoturism electric cu adevărat fiabil nu
circulă... Cele prea puține care există și care funcționează prin consum de electricitate
din rețeaua globală, nu sunt fiabile și se pierd în imensa masă a celor care consumă
carburanți petrochimici. Niciun fel de sursă portabilă de electricitate care să
„producă” electricitatea altfel decât prin arderea aceluiași carburant nu a apărut pe
piață și nu s-a răspândit în acești o sută și ceva de ani de la inventarea curentului
electric alternativ de către Nikola Tesla.
E doar o iluzie de progres. Unii sunt fascinați de faptul că aparate minunate de
genul celor pe care acum vreo patru decenii le vedeam prin filmele SF au devenit
realitate... Există aparate de telecomunicații foarte mici, există ceasuri de mână
televizor, ceasuri de mână telefon, ceasuri de mână cu funcție de camere de luat
vederi, etc. aparate de analize chimice foarte asemănătoare tricorderului din Star
Trek, există calculatoare care pot simula orice piesă industrială orice comportare a
materialelor sau a proiectelor, dar nici atunci, nici acum filmele nu ne prezintă vreo
tehnologie cosmică de propulsie nereactivă. Și nici atunci și nici acum aceleași filme
nu ne prezintă vreo tehnologie energetică portabilă care să ofere libertate
individului... Iar acolo unde există în astfel de filme, este prezentată ca aparținând
unor civilizații tehnologice care ne depășesc cu cel puțin trei – patru secole și se află
la tot atâta distanță de noi... Iar noi continuăm să nu înțelegem că cineva, acolo sus,
ne ține sclavi prin interzicerea accesului la tehnologii care să ne ofere libertatea !
Acum, dincolo de asta, hai să vedem ce anume din tot ceea ce vedem prin
filmele SF poate fi, sau nu poate fi adevărat ?... Ce există în realitate dintre ele și noi
nu știm, ce nu poate exista, și de ce ?...
Totul, firește, din perspectiva mea ! Repet, tot ce e-n cartea asta reprezintă
părerea mea personală, bazată pe cultura tehnică pe care am acumulat-o în anii de
când mișun și io pe coaja pământului...
Cu stimă ! CCD 2.05.2018
177
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Energie la discreție
178
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
179
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Un moto generator de circa cinci kilograme greutate care scoate o putere utilă de
vreun kilowatt se construiește cu o cheltuială de aproximativ trei - patru mii de lei,
numai în cazul prototipului final.
Cum necesarul de putere instalată instantanee la un apartament este de minim
zece KWh iar la o gospodărie e de trei ori mai mare... vă puteți face singuri un calcul
aproximativ al prețului acestor mașinării. Niciodată ele nu vor putea concura cu
producția industrială în spatele căreia stau departamente de cercetare cuprinzând sute
de cercetători bine plătiți, linii de producție automate sau semiautomate și de
asemenea o politică comercială foarte agresivă. Orice om cu bun simț, când vede că
un grup energetic independent de tip „free energy” l-ar costa cât urmează el să
plătească curentul către distribuitorul național/global pe următoarele două sau trei
decenii, va prefera să plătească în continuare energia escrocilor care i-o aduc la
poartă, pe peretele blocului sau la stația „PECO”, de unde o cumpără cu picătura pe
măsură ce o consumă...
Dar asta nu înseamnă că energie nu ar fi, sau că aceste tehnologii care să ne
permită să mergem o viață-ntreagă fără să alimentăm sau să ne stabilim oriunde vrem
fără a avea nevoie de stâlpi și cabluri, nu ar exista sau ar fi nefiabile ori inaccesibile
științei și tehnologiei actuale. Ele există, și există cam... chiar de când a fost inventat
curentul electric alternativ, numai că cei care stăpânesc planeta și care hotărăsc
destinele omenirii nu permit ca aceste tehnologii să ajungă la îndemâna noastră.
Precis aici se va găsi cineva care va spune că de fapt suntem în economie de
piață și orice tehnologie, dacă e fiabilă și rentabilă se impune, deci controlul și
permisiunea cuiva nu are nimic de-a face aici. Oare ? Păi fiabil înseamnă ieftin,
accesibil, ori dacă ești obligat să construiești artizanal, cu materiale cumpărate la preț
comercial... Și apoi... Amintiți-vă ce spuneam la începutul cărții despre controlul
cunoașterii. Nu trebuie să fie cineva care să impună brutal și direct interzicerea sau
excluderea unei tehnologii, deși se face și asta, ci prin însăși educația pe care am
primit-o toți, marea majoritate a celor din jurul nostru nu acceptă posibilitatea
existenței acestor tehnologii considerându-le niște utopii care încalcă legile fizicii.
Subliniez că acel moto-generator despre care vorbeam mai sus având un COP de
26, nu încalcă nici o lege, ci din contră, e construit în concordanță perfectă cu tot ceea
ce am povestit în prima parte a acestei cărți. În plus un factor important al
neproliferării acestor tehnologii este și invidia și răutatea celor din jurul nostru.
Deci controlul acestor tehnologii este făcut în primul rând prin educația pe care
o primim, și abia apoi prin legislație și reglementări potrivnice, astfel că noi cei mulți,
stăpânii tuturor atelierelor și fabricilor lumii, nu acceptăm ca fiind reale și fiabile
asemenea tehnologii și ne ferim de a le
produce. Ori, atât timp cât ele nu vor fi luate-n
producție industrială masivă la nivel planetar
așa cum se produc acum frigiderele,
televizoarele, caloriferele cu ulei, boilerele, etc.,
situația energetică actuală a omenirii nu se va
schimba.
Cu stimă ! CCD 4.05.2018
180
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Invizibilitatea
181
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
cele mai inteligente animale de pe fața pământului, unele dintre ele dovedind un grad
de inteligență superior cimpanzeilor.
Caracatița are o vedere color perfectă, asigurată de o pereche de ochi foarte
mari, unii din cei mai mari ochi raportat la dimensiunile corpului lor. Ca urmare
imaginea foarte amănunțită pe care o percepe caracatița despre mediul său de trai o
poate reproduce perfect cu ajutorul creierului ei specializat în comanda și controlul
funcționării pielii sale colorate.
Acum... știind că industria tehnicii de calcul și monitoarelor cu cristale lichide a
realizat deja afișaje elastice și maleabile, de dimensiuni considerabile vedem că
realizarea dacă nu a manitei fermecate, ( din pânză – probabil că se va face și aia într-
un viitor ! ) măcar a unui tub cilindric display color care să poată fi purtat spre
exemplu de cineva și care să afișeze imaginea mediului înconjurător, nu e nici
imposibilă nici foarte departe. Trebuie doar un set de camere de luat vederi de mare
rezoluție un procesor video puternic care să poată comanda și afișa aceste imagini, pe
partea opusă a afișajului față de fiecare cameră de luat vederi și... invizibilitatea ar
cam fi gata... Nu prin transparență ci prin mimetism.
De altfel sunt câteva universități și laboratoare pe planetă care lucrează intens la
perfecționarea acestei tehnologii. Deci cel puțin copierea comportării caracatițelor ne
stă la îndemână și probabil că deja în unele structuri militare s-au relizat asemenea
echipamente. Unde altundeva, căci cine sunt primii care pun stăpânire pe cele mai
avansate tehnologii !?
În privința invizibilității prin transparența corpului...
Eu sunt de părere că e imposibilă. Modificarea structurii celulare al oricărui
organism de așa natură ca să devină transparent cred că este imposibilă fără urmări
grave asupra funcționării celulei și implicit a periclitării sănătății acelui organism.
În plus nici nu ar fi folositor căci un organism total transparent este la fel de total
orb, adică invalid... Vedeți dumneavoastră ?... Meduzele nu au ochi... Dar puii
anghilelor au iar aceștia sunt destul de mari și foarte vizibili căci dacă ar fi invizibili
ca restul corpului lor acestea ar fi oarbe căci ochiul funcționează identic unei camere
de fotografiat deci are nevoie de o cameră obscură neagră – globul ocular, de un
obiectiv – cristalinul, de o diafragmă – irisul, și de o peliculă sensibilă pe fundul
ochiului adică de retină. Dacă astea ar fi transparente lumina ar trece nestingherită
prin ele iar în ochi nu s-ar forma nici o imagine, deci acea ființă total transparentă ar
fi la fel de total oarbă...
Deci de aici rezultă că omul invizibil al lui Wells, ( ca de altfel toți invizibilii din
filme care devin transparenți ! ) admițând că s-ar găsi soluția minune care să-i facă
tot corpul perfect transparent, fără a-l ucide, ar fi un invalid.
Mai rămâne de discutat despre invizibilitatea mașinăriilor noastre, a mijloacelor
de transport. Aici sunt două aspecte : cel al invizibilității optice și cel al invizibilității
radar.
Invizibilitatea optică se poate rezolva la fel cum a rezolvat-o caracatița dar la o
scară mai mare... Cu alte cuvinte probabil că într-un viitor mai mult sau mai puțin
apropiat, mașinile speciale dotate cu capabilitatea de a fi invizibile optic vor avea ca
înveliș exterior un display cu cristale lichide care va fi capabil să afișeze orice
imagine, adic în partea din față imaginea peisajului din spate, respectiv în spate
182
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
imaginea celui din fața vehiculului, iar pe dreapta imaginea din stânga și pe stânga
imaginea din dreapta. În privința invizibilității radar, ea e deja folosită de unele nave
și avioane militare. Sunt două aspecte, fie forma vehiculului e de așa natură ca să
interfereze cât mai puțin cu undele radar, fie materialul cu care caroseria acelui
vehicul e acoperit este un puternic absorbant de unde radar. Astfel de tehnică militară
costă însă enorm și s-a ajuns la performanțele de azi după multe decenii de cercetări
și cheltuirea a, poate cea mai mare parte din vestitele bugete negre ale armatelor
lumii, care dispar în neant.
Interesant este, conform unui articol de pe net, că de curând, un fizician român,
Gabriel Pascu ar fi venit cu o idee care face ca orice avion sau mă rog orice vehicul
cu caroserie de aluminiu să poată deveni
invizibil pentru radar cu niște cheltuieli
minore. Practic caroseria acelui vehicul
trebuie doar să fie izolată de șasiu astfel ca să
constituie o cutie independentă electric de
restul vehiculului iar apoi pe cochilia astfel
obținută se va aplica un curent de înaltă
frecvență, o încărcătură electrostatică care va
absorbi orice fel de unde cu care vehiculul va
interfera... amintiți-vă de articolul despre
magnetism din prima parte a cărții ! Schema
de principiu este cea din imaginea alăturată și
am luat-o din articolul respectiv. Din păcate nu
am salvat decât articolul nu și link-ul spre
articolul respectiv...
Firește că pentru mijloace de transport mai sofisticate care să poată deveni
invizibile atât optic cât și radar probabil că peste display-ul optic ar trebui să existe un
înveliș ceramic transparent, ( în articolul viitor ! ) pe care să se poată aplica acel
curent de înaltă frecvență după principiul domnului fizician Pascu.
Cu stimă ! CCD 4.05.2018
183
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Metal transparent...
« - Vrei să-mi explici și mie cum plănuiești să construiești tancul ăsta de apă ?
- În mod obișnuit, aș putea sa-l fac din piese de aluminiu transparent.
- Mi-e teamă că ești cu multi ani înainte pentru așa ceva.
- Știu. Trebuie să găsesc echivalentul secolului 20 pentru asta. Dar unde ?...
...
- Nichols, mai degrabă avem noi ceva să-ți oferim.
- Da ?
- Am observat ca încă lucrați cu polimeri.
- Încă ? Cu ce altceva aș putea să lucrez ?
- Aha, cu ce altceva, într-adevăr ? Să pun problema altfel. Cât de groasă ar
trebui să fie o bucată de plexiglas, de 18 metri pe 3 metri, care să reziste la o
presiune de 510 metri cubi de apă?
- Asta-i ușor. 15 centimetri. Avem chestii de-astea mari în depozit.
- Am observat. Acum, presupune, doar o presupunere, că ți-as putea arăta o
metodă prin care să fabrici un perete, care să îndeplinească aceiași funcție, dar la o
grosime de doar 2,5 centimetri. Ar valora asta ceva pentru dumneata ?
- Glumiți.
184
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
- Aluminiu transparent ?
- Ăsta-i biletul tău norocos, flăcău.
- S-ar putea să-mi ia ani doar să-mi dau
seama de dinamica acestei matrici.
- Da, dar vei fi mai bogat decât în cele mai
avare visuri. Deci, pentru tine valorează asta ceva?
Sau să apăs „Șterge”?
- Nu... »
185
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
186
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
exemplu banalul „Superglue” pe care-l cumpărăm cu un leu sau doi este un adeziv a
cărui putere de adeziune e de circa o sută de kilograme pe centimetrul pătrat. De
aceea se și vinde în cantități atât e mici. Eu nici nu aș fi putut visa în copilăria mea la
un adeziv cu o putere de adeziune atât de mare... Până și magneții moderni cu
pământuri rare sunt o realizare de excepție la care nici nu aș fi visat în copilăria mea...
Și pentru că-n film îl vedem pe Scotty îmbinând panourile de aluminiu
transparent prin sudură în vreme ce aparatul de sudură nu se vede pe nicăieri trebuie
să vă spun că în copilăria mea, atelierul de lăcătușerie al școlii era dotat cu un
transformator de sudură care arăta ca un cub metalic cu latura de juma de metru și
care se lupta eroic să rămână sub o sută de kilograme... De aceea avea și roți și
mânere ca o roabă !
Pe când aparatul de sudură cu care sudez eu în prezent prin curte, făcând diferite
reparații, este fix cât o cutie de pantofi și cântărește două kile și jumătate... La fel și
masca... Până de curând am sudat cu mască clasică care-mi ocupa o mână și era
dotată cu un geam din sticlă verde prin care nu se vede nimic... De ceva timp sudez
cu o mască care are un „geam” cu cristale lichide, prin care văd ca prin fereastra
casei, dar care se întunecă instantaneu la apariția arcului electric.
Nu mai vorbim de extraordinara evoluție a tehnicii de calcul la care am asistat în
ultimele două decenii. În 1999 când am cumpărat primul calculator care-mi ocupa
jumătate din spațiul de sub și de pe masă și care avea doar un procesor de trei sute de
megahertzi, un disc de trei gigabaiți și șaizeci și patru de megabaiți de memorie, nici
nu aș fi putut visa că după două decenii voi scrie cartea de față la un calculator care
are un procesor de aproape doi gigahertzi, un hard disc de jumătate de terabait și
patru gigabaiți de memorie, având dimensiunile unei coli de scris și greutatea de un
kilogram... Și-ncă e-un laptop fabricat în urmă cu zece ani !
Vedem cum situația tehnologică actuală pare dictată de filmele copilăriei
noastre. Dar numai până la un punct, și doar pare !...
Cu stimă ! CCD 6.05.2018
187
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Teleportarea
188
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
189
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
rezonanță atunci atomii vor pierde mare parte din coeziunea dintre ei, peretele va
căpăta consistența unui gel gros, și orice altă materie care nu rezonează la acea
frecvență ( adică căreia coeziunea nu-i e afectată ) va putea să pătrundă lejer printre
ei. În plus amintiți-vă de ce spunea domnul Parascan, și mare dreptate avea, că dacă
materia nu poate ocupa același spațiu, radiația poate. Ori dacă admitem că însăși
materia e tot radiație ( staționară dar tot radiație ), dacă două obiecte vor vibra pe
direcții și la frecvențe ușor diferite, vor putea să se întrepătrundă reciproc...
Acum mai rămâne problema teleportării... Înțeleg că un obiect poate fi făcut să-
și piardă greutatea și deci să plutească, printr-o radiație care să anuleze local
gravitația... dar încă nu știu prea clar cum poate fi determinat să se deplaseze în acest
fel... Bănuiesc că printr-o anulare locală a radiației din fața sa ( cum se petrece între
magneți ) astfel ca radiația universală înconjurătoare să-l împingă spre zona de
depresiune radiantă din față.
În privința teleportării adevărate, adică a ridicării sau coborârii pe o rază cu mare
viteză presupun că raza respectivă ar trebui modulată rezonant cu acel obiect astfel ca
să poată fi făcut captiv acelei raze... sunt lucruri pe care nu le știu tehnic cum să le fac
dar cred că acesta-i mecanismul...
În privința transmutației elementelor .. Cred că e clar că orie element chimic,
respectiv tip de atom, are o frecvență proprie de rezonanță. Dacă îl obligi să rezoneze
la alta, aducându-l într-un regim de auto-menținere a acelei frecvențe el va forma acel
element specific frecvenței la care l-ai adus...
După mine e mult mai simplu, mai logic și mai natural să înțeleg aceste
fenomene în acest fel și mi se pare că e singura modalitate prin care ar putea fi
explicate. În plus, din perspectiva mea, e singura modalitate de comportare a materiei
care ar putea explica cazurile de teleportări naturale. Au existat asemenea rapoarte
inclusiv petrecute la noi în țară, în zona Întorsurii
Buzăului sau în zona pădurii Huia Baciu de lângă Cluj.
Dacă teleportarea s-ar petrece prin dematerializare
și rematerializare conform procesului descris de știința
oficială, care necesită j-de-mii-de-miliarde de calcule, e
clar că teleportarea naturală nu ar exista. Ce vedeți
alături, se presupune că fotografia ar proveni de la Vasile
Rudan, dacă nu e un trucaj, este o dematerializare
petrecută natural undeva în Munții Vrancei.
Cu stimă ! CCD 6.05.2018
190
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Armele cu raze
191
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
192
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
193
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
194
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
adevărul suprem al medicinei actuale trebuie să știți dragi cititori, că toate aceste
tehnici naturiste și psiho-energetice pe care le vedem în diferitele filme SF sunt
perfect reale, doar că așa cum spune și-n filmele respective îți trebuie un anumit
antrenament ca să le poți aplica.
Trebuie să știți că Gregg Braden a dovedit într-o conferință de-a lui, cum câțiva
medici chinezi concentrându-se puternic și sincron au reușit să facă să se vindece în
numai trei minute un cancer abdominal. Totul s-a filmat sub ecograf și s-a văzut clar
că pe măsură ce vindecătorii se concentrau și timpul trecea tumoarea respectivă se
restrângea...
Filmul Matrix, în întreaga lui desfășurare, ne induce ideea că mintea noastră e
capabilă de absolut orice cu condiția să știm să o controlăm. În acest sens astronomul
și astrofizicianul Brian O. Leary a dovedit într-una din conferințele sale, cu niște ani
înainte de a muri, cum puterea minții întregii săli poate îndoi o lingură metalică ...
Occidentul acaparat complet de sistemul corporatist-capitalist de tip mafiot, nu
doar că nu are nici un interes să acorde credit acestor tehnici străvechi de vindecare,
ci din contră, chiar le denigrează și le ridiculizează. Dar în orient, acolo de unde
provin mare parte din ele, sunt încă la mare cinste și acolo se studiază prin facultățile
de medicină. Fie că vorbim de acupunctură, de masaje energetice, de medicină
energetică, de tehnici Reiki, Ayurveda, electro-medicină, etc, toate-și au rădăcina în
timpuri imemoriale, când medicul nu era plătit dacă pacienții săi erau bolnavi...
De aceea trebuie să vă gândiți la scenariul în care în locul celor trei medici
chinezi care au vindecat cancerul prin concentrare sincronă ar fi existat unul singur
dar care ar fi fost ajutat de un dispozitiv electromagnetic, un fel de antenă
amplificatoare care să-i amplifice voința și bio-câmpul. Cam asta sugerează aceste
filme : că ajutați de anumite dispozitive putem ajunge să vindecăm bolile și rănile
noastre, fără a fi nevoie să vină un măcelar cu un cuțit finuț botezat bisturiu, care să
ne taie și să ne umble prin măruntaie...
Trebuie să știți că asemenea aparate precum sarcofagul, sau dispozitivul portabil
de vindecare din serialul Stargate chiar există și nu există de azi de ieri, ci de mulți
ani. Numai că cei care le-au inventat, având ghinionul să fie occidentali, au fost
denigrați, declarați oficial drept șarlatani, arestați, încarcerați și chiar uciși...
Sarcofagul din filmul SF s-a inspirat
din acumulatorul orgonic al lui Wilhelm
Reich care este o cutie mare în care
poate intra un om, a cărei pereți sunt
formați din mai multe straturi alternative
de materiale conductoare și izolatoare
electrice. Cu ajutorul lui s-au putut
vindeca aproape orice fel de boli...
Wilhelm Reich a fost acuzat de
șarlatanie, arestat și băgat în pușcărie
unde a și murit. Interesant este că după
aproape jumătate de secole de atunci, un
german brevetează exact acumulatorul orgonic al lui Reich pentru care a primit
brevetul numărul DE 19915730 din data de 11 septembrie 2000. Un alt vindecător
195
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
care a folosit asemenea tehnologii capabile să ucidă orice fel de boală a fost Royal
Raymond Rife, care a determinat cu ajutorul unor microscoape optice speciale, cu
prisme, construite de el însuși, a căror putere de mărire era echivalentă cu un
microscop electronic, faptul că teoria agenților patogeni externi este falsă fiind de
fapt o escrocherie menită să favorizeze dezvoltarea industrie farmaceutice actuale. El
a demonstrat că toți așa numiții agenți patogeni există în corpul nostru fiind
simbionții naturali ai oricărui animal.
Trebuie să știți că în corpul nostru numărul de celule străine corpului care trăiesc
în simbioză cu celulele noastre este aproximativ egal cu al propriilor noastre celule.
Acești simbionți, cei mai mulți dinte ei fiind bacterii, în condiții de mediu bio-
chimic adecvat, adică în condițiile în care ne hrănim incorect și mediul biochimic al
organismului nostru devine acid, se transformă din microorganisme benefice sau
indiferente organismului nostru, în microorganisme ostile...
Ceea ce medicina declară a fi viruși, agenți patogeni externi în general, sunt
proprii noștri simbionți care s-au transformat, nu sunt organisme provenite din afara
corpului nostru. Trebuie să ținem seama că microorganismele au o viață de câteva ore
sau cel mult câteva zile și ca urmare după o săptămână în care chimismul
organismului nostru s-a modificat în sens favorabil apariției lor, acestea se înmulțesc
rapid ajungând ca după câteva generații ( câteva zile ) să nu mai semene de loc cu
microorganismul din care provin. Rife a denumit acest proces pleomorfism.
Reif a văzut acest proces desfășurându-se sub proprii săi ochi, în cazul fiecărei
boli studiate cu microscoapele sale, căci aceste fiind microscoape optice permiteau
urmărirea evoluției acestor modificări ale microorganismelor pe viu. Un microscop
electronic nu poate face asta pentru că el ucide orice ființă vie.
Constatând acest lucru Rife a observat și
faptul că toate aceste organisme microscopice
devenite patogene, sunt sensibile la diferite
frecvențe ale radiației electromagnetice, astfel
că a determinat toate frecvențele la care fiecare
boală poate fi vindecată.
A fost denigrat, defăimat i s-a distrus
laboratorul a fost falimentat, i s-au intentat
procese și într-un final a ajuns să moară singur
și părăsit într-un spital după ce dăduse în patima
băuturii. Microscoapele sale nu sunt cunoscute
de opticieni, iar în facultățile de medicină nu i
se pomenește numele. Niciun medic actual nu
știe ce este cu adevărat pleomorfismul... firește
că dacă aud termenul și vor să afle ce este, li se spune că e o teorie a unui scrântit care
a pretins el că a redescoperit roata în medicină...
Un altul care a apelat la aparatură specifică electrică pentru vindecare bolilor a
fost Georges Lakhovsky. Acesta a pus la punct un aparat cu radiație multi-armonică
de înaltă frecvență care acționând asupra bolnavului distrugea eventualele infecții și
repunea organismul în echilibru energetic... A avut cam aceiași soartă ca și Rife și
Reich...
196
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Sunt mulți cei care au pus la îndoială medicina actuală și au dovedit că e o mare
escrocherie destinată îmbogățiri unei anumite industrii chimice și a stăpânilor ei. Nu e
aici rostul cărții de a-i înșira pe toți... dar credeți-mă că nu spun minciuni când afirma
că adevărata medicină nu e cea din spitale și farmacii ci aceea din cabinetele
medicinei energetice și din drogherii.
Și pentru că am pomenit de aparatul portabil pentru vindecat trebuie să știți că
există și acesta... bobinele medicinale ale tehnologiei Keshe sunt asemenea
dispozitive. Prin faptul că sunt făcute din cupru acoperit cu carbon, se comportă ca
puternice amplificatoare ale bioenergiei, atât a celui care vindecă cât și a pacientului,
restabilind echilibru energetic al organismului și amplificând puternic aura și forța
corpului astral care ne ajută să ne vindecăm.
Așa că medicina filmelor SF e pe undeva pe aici, printre noi, doar că noi nu știm
de ea.
Cu stimă ! CCD 8.05.2018
197
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Destiny
198
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Deși acum, spre deosebire de ce declara când eram eu copil, știința oficială
spune că temperaturile soarelui sunt de milioane de grade doar în centrul său ( mă-
ndoiesc ), de vreo 5000O C în fotosferă și de 20 000 O C în coroană, eu nu pot să cred
asta pentru că dacă ar fi așa soarele nostru nu ar fi o stea galbenă ci una albastră. Deci
e clar ca lumina soarelui că temperatura sa este mai mică de 7500 O C.
Sunt convins că în fotosferă are circa 2500 O C – 3500O C, iar în coroană nu mai
mult de 5500O C. Cum majoritatea metalelor se topesc între 1500O C și 2000O C, cu
excepția wolframului care se topește la peste 3500 O C putem să ne imaginăm că prin
ceva mijloace adecvate de protecție, Destiny ar putea călători prin coroana unei
stele... Cel puțin teoretic... Și dacă-i teoretic, categoric este și adevărat în filmele SF !
Acum hai să vedem dacă asta ar putea fi adevărat și în realitate... Ca să-nțelegem
dacă ar fi sau nu posibil, amintiți-vă că atât lumina cât și căldura sunt practic același
fenomen : radiație electromagnetică. Diferența între ele este dată de frecvență, adică
de lungimea de undă a radiației respective. Plecând de aici există două posibile căi
prin care s-ar putea rezolva tehnic ca o astronavă să călătorească prin coroana unei
stele. Prima, cea mai brută și primitivă cale ar fi aceea de a termoizola carena acelei
nave cu un material care să reflecte natural căldura și lumina... Ei bine deși pare
aproape imposibil chiar există asemenea materiale. Vă amintiți de aerogelul și bureții
metalici din paginile precedente ?... O placă de aerogel cu grosimea de numai un
centimetru izolează perfect flacăra de gaz metan a unui arzător de laborator care bate
direct în ea, astfel că pe partea opusă temperatura este egală cu cea a mediului
înconjurător. Același lucru se petrece și în cazul unui burete metalic. De ce ? Pentru
că atât aerogelul cât și buretele metalic sunt structuri construite preponderent din aer
și doar câteva procente din masa lor este material solid. Asta face ca deși fibrele
solide ale materialului atât în cazul aerogelului cât și a buretelui metalic, preiau
căldura în contact cu flacăra, o conduc în zona unde nu bate flacăra și o cedează
aerului din jurul lor care este de fapt principalul constituent al aerogelului și al
buretelui.
În plus hai să ne mai amintim ceva din prima parte a cărții. Spuneam la articolul
despre gravitație, că entomologul rus Viktor Grebenikov a descoperit faptul că
structura microscopică a aripilor și elitrelor insectelor este formată din microtuburi cu
diametru de câteva zecimi de milimetru care se comportă ca niște tuburi de orgă
emițând radiație și anulând efectul gravitațional...
Păi rezultă că o structură cavitară, cum e buretele metalic sau aerogelul, dacă ar
avea structurile poroase dimensionate corespunzător, pe lângă că ar disipa foarte bine
căldura, ar mai și reflecta în mod natural orice radiație cu lungime de undă apropiată
de dimensiunile fizice ale spațiilor cavitare ce-l constituie. Ca urmare devine clar că
dacă s-ar construi un material izolator de tip ceramic sau metalic poros având spațiile
goale din interiorul său de dimensiunea lungimii de undă a radiației calorice, acestea
nu s-ar mai încălzi căci pe de o parte ar reflecta radiația, dar totodată pe cea pe care
nu ar reuși s-o reflecte ar disipa-o rapid în mediu... Deci am constatat că, cel puțin
teoretic, s-ar putea construi un asemenea material... Cum s-ar vedea acea navă care ar
fi acoperită cu asemenea material ?
Probabil că fie complet neagră dacă ar absorbi sau disipa radiația, fie foarte
strălucitoare de culoarea radiației reflectate... Priviți imaginea următoare. Este o
199
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
captură de ecran dintr-unul din filmele făcute de cel mai nou observator solar NASA,
„Observatorul Solar Dinamic”.
Ce vedem, este o astronavă sferică de dimensiunea pământului, care navigând în
coroana solară a soarelui nostru, absoarbe materie din el. Asta era în 2012 . Deci iată
că se poate ! Chiar se poate ca o astronavă
să intre în coroana unei stele. Și după cum
vedeți este neagră... Sau cel puțin așa pare
comparativ cu radiația solară ce-o
înconjoară. Am mai multe asemenea
filmări și asta e una din cele mai
spectaculoasă.
Acum hai să vedem cam care ar putea
fi cea de-a doua cale de a contracara
temperaturile din coroana unei stele... să-i
spunem calea mai evoluată, mai puțin
primitivă...
Una din mașinăriile secrete ale armatelor lumii, este elicopterul silențios...
Știm toți cât zgomot face un elicopter. Ei bine acum vreo trei decenii, cineva a
avut ideea să anuleze sunetul elicopterului dotându-l cu o instalație de sonorizare de
mare putere care capturând sunetul scos de motor, îi inversează faza și apoi îl emite în
jur. Cele două sunete fiind în anti-fază se anulează reciproc și astfel rezultatul este o
liniște aproape deplină... din câte am înțeles se mai aude destul de slab fâșâitul palelor
elicei tăind aerul.
Prin același mecanism se poate anula orice radiație indiferent de lungimea ei de
undă. Ca urmare dacă carcasa unei nave ar emite un câmp staționar de aceiași
lungime de undă dar în antifază cu radiația care trebuie anulată, ar rezulta
contracararea totală a efectelor acelei radiații. Asta nu ar fi foarte greu de făcut dacă
ne amintim de fizicianul Gabriel Pascu. Ca urmare o astronavă care ar avea
capacitatea de a modula orie frecvență pe învelișul ei exterior ar putea foarte ușor să
anuleze radiația calorică a coroanei solare.
Și pentru că tot suntem la acest capitol al discuției noastre, prin același
mecanism ar funcționa și scuturile pe care le vedem în special în serialul Star Trek
care apără navele de efectele distructive ale armelor cu raze ale inamicilor...
Amintiți-vă de mecanismul prin care am explicat eu că se alimentează magnetul
din radiația universală. Dacă carcasa externă a unei nave emite un câmp radiant de
frecvență extrem de ridicată și de amplitudine mare va contracara prin disipare orice
rază energetică care s-ar lovi de ea.
Ce nu cred că e posibil și ne este adesea prezentat în aceste filme, este oprirea
proiectilelor prin aceste scuturi de câmp radiant. Mai degrabă pot crede că un câmp
radiant extrem de dens ar putea face să ricoșeze un proiectil și de asemenea sunt
convins că un asemenea câmp de intensitate și frecvență adecvată poate vaporiza prin
destructurare orice obiect rupându-i legăturile atomice, prin mecanismul explicat
anterior la articolul despre teleportare și dematerializare.
De altfel așa cum am mai spus, dacă înțelegem și mai ales conștientizăm faptul
că întreaga radiație electromagnetică, indiferent de lungimea ei de undă și de efectele
200
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
sale, este același fenomen și că ea controlează ceea ce numim materie, nu mai este
decât un pas spre posibilitatea controlului total al comportării materie. Dacă ținem
seama de asta, putem înțelege că întregul sistem energetic actual este construit pe
baze greșite și ca urmare tehnologiile noastre fie ele de tip militar sau civil sunt foarte
periculoase pentru mediul înconjurător și totodată sunt și total inutile, căci energia
fiind în jurul nostru oriunde, putem pur și simplu, să o colectăm de-a gata din mediul
nostru de trai nu trebuie să o „producem” prin tehnologii distructive de genul
exploziilor sau al fuziunii termonucleare.
În încheiere vă ofer o a doua imagine cu o astronavă imensă, alimentându-se din
soarele nostru, imagine luată în septembrie
2016, de același observator. Specific că am
convingerea că o civilizație a cărei nave
cosmice sunt capabile să intre în coroana
stelelor fără a fi afectate de aceasta este la
fel de capabilă să anuleze efectele oricărui
tip de atac, fie cu proiectile fie cu raze
energetice de tipul laserelor.
Dar tot ce am spus până acum este
valabil din perspectiva faptului că știința
oficială chiar ar avea dreptate și soarele are
temperaturi de mii de grade... Eu am o
vagă bănuială că s-ar putea ca soarele să fie rece... Adică să nu aibă nici măcar o mie
de grade... Dar asta nu am cum să dovedesc. Plec doar de la constatarea că flacăra de
hidrogen și oxigen a gazului rezultat din electroliza apei este rece, ea nu încălzește
aerul înconjurător. De asemenea știu ( sper că nu mă înșală memoria ! ) că toate
gazele ușoare au o flacără asemănătoare. Ori oamenii de știință afirmă că soarele e
format din heliu și hidrogen... Deci ar putea arde cu flacără rece... De asemenea mai
plec de la părerea că Eric Dollard s-ar putea să aibă dreptate... S-ar putea ca radiația
soarelui să devină căldură doar în interacțiune cu câmpul magnetic și atmosfera
terestre...
Dar asta-i altă discuție despre care nu mă pot pronunța definitiv atât timp cât nu
pot verifica personal, deși am așa... sentimentul că are dreptate, și ca urmare mă
mulțumesc să o iau doar ca o posibilitate ( foarte probabilă ! ), și atât.
Cu stimă ! CCD 9.05.2018
201
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Warp
202
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
radiant pentru că nevoind și neacceptând încă să-l dea jos de pe piedestal pe Einstein,
ei consideră mediul înconjurător ca pe un mediu vâscos numit spațiu-timp prin care
s-ar regăsi amestecată cumva și radiația universală...
Pornind de la faptul că de vreme ce pilotul militar Doru Davidovici a afirmat că
au fost văzute OZN-uri deplasându-se cu viteza luminii și chiar peste, se poate trage
concluzia logică că datorită progresului firesc și natural al științei, omul va călători,
mai devreme sau mai târziu, cu astfel de viteze. Ca să înțelegem cum ar fi posibil ca
pământenii să călătorească ca-n filmele SF cu viteze măcar de câteva ori mai mari ca
viteza luminii, trebuie să facem o scurtă înșiruire a unor evenimente petrecute în
ultimele decenii în lumea științei și tehnicii.
În 1980 profesorul David Froning inventatorul teoriei cuantice a propulsiei
propune un motor numit „Ram Jet” care deși nu știa cum ar putea fi construit, ar fi
putut asigura viteze de deplasare a astronavelor, inimaginabil de mari.
În 1994 fizicianul mexican Miguel Alcubiere, pasionat de SF fiind, reușește să
pună la punct și publică modelul matematic al teoriei deformării spațiului care ar
permite călătoria cu viteze super-
luminice. Conform acestei teorii o
astronavă de construcție specială ar
putea deforma spațul contractându-l în
față și expandându-l în spate. În același
timp astronava respectivă ar forma o
bulă sferică de spațiu nemodificat
( hiperspațiu ) care ar permite traiul
normal al echipajului. Nava ar rămâne
cumva nemișcată în timp ce spațiul ar fi
absorbit în jurul ei.
Practic Alcubiere a reușit să pună
la punct modelul matematic, care ar permite ca deplasarea navelor din Star Trek, să
devină realitate. Din păcate calculele sale au demonstrat că pentru a fi posibil așa
ceva ar fi nevoie de o cantitate enormă de energie, rezervorul necesar fiind cam de
mărimea planetei Jupiter. Teoria sa a fost primită cu scepticism de oamenii de știință.
În 1994 când Alcubiere și-a publicat studiul, David Froning a realizat că
combinația dintre teoria sa și a lui Alcubiere ar putea face posibilă realizarea practică
a unui motor care să ducă la deplasarea cu viteze super-luminice.
Mai târziu un pic, în 2012, fizicianul Harold Sony White de la NASA Johnson
Space Center, a demonstrat că cantitatea de energie necesară ar putea fi redusă drastic
dacă bula spațio-temporală Warp ar avea nu formă sferică ci forma unui inel dublu.
Tot el continuând cercetările și calculele, a ajuns la concluzia că cantitatea de energie
necesară ar scădea și mai mult făcând totul posibil, dacă emisia de radiație a navei ar
fi pulsatorie ci nu continuă.
În paralel prin 2000 Roger Shawyer a inventat motorul EM-drive care este
practic un generator de microunde ( un magnetron mai mare un pic ca cel din
cuptoarele cu microunde ! ) și care ar fi fost desemnat să echipeze următoarea
generație de rachete, căci agențiile spațiale caută să renunțe la propulsia reactivă
chimică care este ineficientă și prea scumpă.. Din păcate acest tip de motor a fost
203
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
primit cu și mai multă neîncredere decât teoria lui Alcubiere, pentru că se presupunea
că ar încălca principiul trei al mecanicii ( acțiunea și reacțiunea ) căci el emițând doar
microunde nu are ce acțiune să genereze pentru a crea propulsie.
Prin 2015 NASA a anunțat că „imposibilul” motor EM-drive funcționează,
creând propulsie. Cu ocazia acestor teste s-a descoperit că comportarea mediului
înconjurător în timpul funcționării motorului EM-drive, se conformează descrierilor
lui Alcubiere. În decembrie 2016, China a anunțat că a verificat un model propriu al
motorului EM-drive în spațiul circumterestru în condiții de gravitație zero.
Firește că această scurtă listă este formată doar din cele mai importante
momente și personaje ale cercetărilor în acest domeniu. Realitatea e că cercetările
sunt ample la nivelul tuturor agențiilor spațiale și foarte mulți astrofizicieni sunt cei
care muncesc din greu în acest domeniu.
Mai rămâne o critică foarte importantă a teoriei lui Alcubiere, aceea că deși s-ar
putea ajunge la viteze Warp, la destinație, în momentul decelerării, eliberarea
cantității de energie disipată la frânare ar distruge sistemul solar respectiv... Asta cred
eu, e o dovadă că oameni de știință respectivi gândesc în termeni materiali și nu au
înțeles încă că universul e format de fapt doar din radiație, din câmp activ sau
staționar dar radiație electromagnetică.
Ce nu știu marea majoritate a oamenilor de știință și nu au prea luat în calcul cei
care au criticat propulsorul EM-drive, este că de fapt chiar și radiația
electromagnetică creează presiune deci legea acțiunii și reacțiunii nu e încălcată cu
nimic. Pornind de aici se desprind două căi de atingere a vitezelor super-luminice.
Iată cum văd eu situația, căci după părerea mea spațiul nu poate fi deformat,
universul văzându-și de treburile lui nu se supune el, interpretării formulelor
matematice ale științificilor de pe pământ... Așa cum am mai spus și cu alte ocazii
modelul matematic creat de cineva urmează logica și raționamentul celui care l-a
creat. Ca urmare modelul matematic va confirma teoria chiar dacă e falsă...
Amintiți-vă ce spuneam în prima parte a cărții legat de faptul că universul este
format din două componente majore, materie și radiație, care radiație umple tot
spațiul nematerial, cu câmpul radiant universal ( hai să-l numim eter așa cum îl
numea Tesla ) câmp care are o densitate energetică foarte mare, așa cum am spus.
De fapt ceea ce face EM-drive este, nu să deformeze spațiul și timpul, ci să
modifice local densitatea energetică a mediului radiant înconjurător. Amintiți-vă de
felul cum am explicat eu că se apropie sau se resping magneții între ei. La apropiere,
radiația dintre ei se anulează astfel că radiația înconjurătoare îi împinge progresiv și
exponențial unul spre celălalt, iar la respingere radiația dintre ei se însumează creând
presiune care învinge radiația universală și deci ei se depărtează unul de altul.
Imaginați-vă că atunci când funcționează, EM-drive face exact la fel, anume în
fața sa produce o depresiune radiantă foarte mare ( practic anulează orice radiație
prin emisia sa în antifază ) iar în spate creează o creștere a presiunii radiante, ceea ce
face să se comporte exact ca un magnet, adică se va deplasa accelerat în direcția
depresiunii. În același timp producând această radiație el anulează și efectele
gravitaționale ale radiației înconjurătoare. Păi dacă nu mai ai greutate nu mai ai nici
inerție. Ca urmare motorul EM-drive creează prin această radiație emisă, și un mediu
local lipsit de inerție. Urmare este că se formează o bulă de radiație proprie ( câmp
204
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
205
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Universuri paralele
206
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Timpul
207
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
208
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
De vreo trei ani mă tot gândesc să scriu cartea aceasta. Anul acesta reușind iată,
să o scriu, am, ca de obicei de altfel, căci așa mi se-ntâmplă cu toate cărțile,
sentimentul că aș fi putut s-o scriu mai bine de atât. Simt că nu am scris-o destul de
clar, destul de accesibilă înțelegerii oricui. Mi-aș dori să fie citită de cât mai mulți
căci este rezultatul căutărilor mele de aproape o jumătate de secol, căutări în care
răspunsul la întrebările copilăriei mele nu a fost de loc, ușor de găsit.
Școala și astăzi, ba mai mult ca atunci când eram eu copil, continuă să nu
răspundă întrebărilor fundamentale pe care și le pune orice om la vârsta când începe
să înțeleagă lumea în care trăiește. Școala de azi este și mai închistată și mai obtuză și
mai lipsită de perspective decât era când am făcut-o eu. Și asta, în ciuda evoluției
tehnico științifice a umanității, petrecută de atunci și până azi.
De aceea spun încă odată, că mi-aș dori ca această carte să fie citită de cât mai
mulți. Nu sunt convins că ceea ce am înțeles eu din lumea-n care trăiesc este conform
cu realitatea, dar măcar am încercat să fac ceea ce școala a refuzat să facă. Am
încercat să găsesc explicații și să dau niște răspunsuri.
Ca urmare îndemn pe toți cei care vor descărca această carte pentru a o citi, să o
dea mai departe, să o ofere oricui căci am convingerea că e utilă, nu neapărat pentru
că ar avea vreo pretenție științifică, ci pentru că încercând niște explicații, îndeamnă
la înțelegere. Ori înțelegerea e cheia evoluției.
Abia când înțelegi cum funcționează natura înconjurătoare, vei reuși să o copii
în realizările tale. Și realizările tale sunt importante, sunt mai importante decât ale
oricui. Nu contează ce spun cei din jur. Nu contează că nu ai studii, că nu ai absolvit o
facultate sau un liceu. Dacă ai făcut cu mâna ta, ceva care îmbunătățește traiul sau
ușurează munca ta și a celor din jurul tău, ești de o mie de ori mai răsplătit decât dacă
ai fi avut recunoașterea unei diplome sau a unui titlu.
Nu titlurile și diplomele academice au adus omenirea unde este acum, ci
meștereala celui de jos, confruntat de la o generație la alta, cu necesitatea de a-și
ușura viața și de a-și îmbunătăți traiul prin propriile lui realizări.
Progresul omenirii nu stă în știința aridă a celor care activează în universități
predând la catedre. Cel mai adesea și mai ales în ultimele decenii, aceștia sunt total
rupți de realitatea proceselor prin care natura înconjurătoare funcționează.
Cel mai adesea, aceștia sunt aserviți unor interese obscure, care le finanțează
vacanțele, cercetările și titlurile universitare. Scopul lor nu e să explice învățăcelului
despre natură ci doar să îndeplinească o îndoctrinare după o agendă bine pusă la
punct de niște cercuri de interese, situate mult deasupra oricărei instituții din orice
țară ar fi ea.
Ca urmare dragi tineri, dacă aveți idei, dacă vă place să meșteriți, dacă vă place
să realizați ceva nou, ceva deosebit, ceva special, ceva altfel decât ați învățat în
școală, nu vă mai amăgiți cu speranța că dacă veți breveta vă va ajuta să vă relizați.
Sunt pline oficiile de brevete și mărci ale planetei de mii și mii de brevete pe
care nu le-a transformat nimeni în realitate. Fiecare epocă are inventatorii și invențiile
ei.
209
Fizica mea Cătălin Dan Cârnaru
Dar acești inventatori cel mai adesea s-au amăgit cu ideea greșită că dacă vor
breveta ideea pe care au avut-o, mecanismul pe care l-au imaginat, se va găsi un
sponsor care să-i ajute să le transforme-ntr-o realitate de pe urma căreia să se
îmbogățească. Cei cu bani, niciodată nu vor pune-n practică ideile mărețe și altruiste.
Pentru că cei cu bani nu înțeleg. Au alt tip de gândire. Ei nu văd beneficiile unei
invenții, ei nu văd ușurarea vieții semenilor lor, ei nu văd decât oportunitățile de a
face și mai mulți bani. Mintea lor nu știe să aprecieze binele și iubirea, pentru că
mintea lor nu știe decât să facă speculații din care să câștige mai mulți bani. Lăcomia
lor nu e compatibilă cu binele celor din jurul lor.
De aceea dacă aveți o idee, apucați-vă și realizați-o, înfăptuiți-o, încercați să o
transformați în realitate, cu propriile mâini. Chiar dacă nu veți reuși, perseverați, căci
dacă una din zece idei veți reuși să o transformați în realitate, înseamnă că ați ajutat
omenirea cu o realizare și prin asta se cheamă că nu ați trăit degeaba.
Această carte e o cale spre o alt fel de înțelegere a lumii... e o cheie, o poartă, o
perspectivă aparte. E perspectiva mea, care pe mine m-a ajutat să înțeleg cum se
poate ca un motor care consumă jumătate de kilowatt să poată să producă lucru
mecanic echivalent a mai mulți kilowați... Acesta e adevăratul progres al omenirii.
Înțelegerea prin propriile forțe și strădanii, nu ceea ce ne bagă pe gât și în creier
cu de-a sila, dogma științifică a școlilor de mase.
Ca urmare dac-ați citit cartea asta, indiferent dacă v-a plăcut sau nu, dați-o mai
departe !
Cu stimă ! Cătălin Dan Cârnaru 10 mai 2018 Moreni
210