DISCIPLINA DE PATOLOGIE ANIMALĂ ȘI TEHNICI SANITAR VETERINARE

Facultatea de Zootehnie, anul III

LP. IV

SEMIOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR

Examinarea aparatului cardiovascular începe cu ancheta clinica ce poate orienta medicul

spre diagnosticul unei afecțiuni cardiovasculare.

Se urmăresc următoarele aspecte:

- vârsta ;
- efortul depus;
- condiții de microclimate;
- unele boli infecțioase care pot afecta cordul, vasele de sânge (rujetul, febra aftoasă,
leucoza, etc);
- boli endocrine;
- boli de nutriție și metabolism;

EXAMEUL FUCȚIOAL

Examenul funcțional constă în examinarea cordului (stabilirea frecventei cardiac), alergarea

animalului pe o distanță scurtă și reexaminarea acestuia.
Se urmăresc simptome generale și de organ.
Simptomele generale:
- semne nervoase – vertij ( tulburi de mers și echilibru), sincopa, oprirea cordului și a
respirației
- semne circulatorii- puls venos retrograde, răcirea extremităților, edeme la distanță,
colaps circulator
- semne digestive- greață, vomă
- scăderea capacității de effort
Simptomele de organ:
- dispneea de efort
- dispneea cardiac (sufocare, cianoza pielii și a mucoaselor)
- durerea cardiacă ( locală, sau la distanța)

1
 EXAMEUL FIZIC al aparatului cardiovascular

Examenul cordului

Cordul se poate examina prin metode generale (inspectie, palpație, parcutie, ascultație) și
metode speciale.
Inspectia
Oferă date puține care trebuie appreciate sub aspect general și local.
Inspecţia se face pe partea stângă, prin descoperirea ariei de proiecţie, obligând
animalul să facă un pas mai în faţă sau trăgând membrul toracic stâng în faţa liniei de aplomb.

La inspecţie interesează în primul rând starea fizică a regiunii, respectiv conformaţia

(diametrul, forma şi curbura coastelor) şi integritatea toracelui (leziuni ale peretelui costal în
traumatisme majore).
Se mai examinează mişcările ariei cardiace care se datorează şocului cardiac, vizibil la
animalele slabe. Mişcări evidente în zona cardiacă apar după efort, la animalele fricoase, în
boli febrile sau alte afecţiuni cardiace. Şocul cardiac intensificat pe partea dreaptă reprezintă un
indiciu al unei hipertrofii cardiace sau a unei devieri spre dreapta a cordului =
dextropatie cardiacă.
În urma inspectiei se poate identifica și dispneea cardiacă sau alte tulburări
circulatorii precum și unele modificări de atitudine (cifoza), tremurături ale
tricepsului brahial, transpirație, tuse dureroasă, gemete, datorate durerii cardiace.

Palpația cordului
Aria de percuție a cordului se poate realize: superficial sau profund, unilateral sau
bilateral.
Palpaţia permite aprecierea semnelor fizice locale superficiale ca temperatura,
sensibilitatea superficială şi freamătul dat de frecătura pericardică sau suflurile endocardice,
precum şi a semnelor profunde ca durerea şi şocul cardiac, integritatea şi deformările zonei
cardiace (fracturi costale, leziuni la nivelul pielii şi a musculaturii intercostale, prezenţa
corpilor străini)

Şocul cardiac este rezultatul contracţiei cardiace şi a atingerii peretelui toracic de
către peretele lateral al miocardului sau de vârful cordului la om şi câine, când poartă
denumirea de şoc apexian.

2
 Şocul cardiac se receptează mai puternic pe partea stângă decât pe dreapta şi este mai
intens la tineret şi la animalele slabe. Şocul cardiac se apreciază în privinţa frecvenţei, a
ritmului, a intensităţii şi a sediului.
Frecvenţa şocului cardiac variază în funcţie de specie, vârstă, starea fiziologică,
temperatura mediului ambiant şi efortul depus.
ovine 70/80 contracții/min Bovine adulte 40/80 contracții/min
Suine 60/80 contracții/min păsări 150/200 contracții/min
Bovine tineret 80/100 contracții/min
Creșterea frecvenței cardiace poartă denumirea de tahicardie. Apare în condiții fiziologice
(effort, gestație, creșterea temperaturii mediului ambient) sau patologice (stări febrile, colică,
anemie, hipertiroidism, boli infecțioase.
Scăderea frecvenței cardiace poartă denumirea de bradicardie. Apar în uremie, icter,
intoxicații, tumori, hemoragiii cerebrale
Ritmul socului cardiac se apreciază în raport cu intervalul de succesiune al
contracţiilor cardiace pe unitate de timp. in condiţii fiziologice, ritmul şocului cardiac. În
condiții fiziologice, ritmul cardiac este ritmic ( cu excepția câinelui).
Intensitatea socului cardiac diferă funcţie de specie, vârstă şi starea de întreţinere.
Diminuarea intensității apare în emfizem pulmonary, miocardoze, insuficiență cardiac,
intoxicații și afecțiuni cerebrale grave (colaps circulator).
Creșterea intensității șocului cardiac apare în stări febrile, hiperyrofie cardiac, boli
infecțioase.

Percuția cordului
Se poate aplica direct pentru evidențierea sensibilității dureroase cardiace și costale și
indirect, (digito-digital) pentru aprecierea sonului de percuție și stabilirea ariei de percuție.
• Sunet mat = la majoritatea speciilor,
• Sunet submat = bovine
• Sunet mat si submat = cabaline
Aria de percuție este în general de formă triunghiulară.
Aria poate fi modificată (mărită sau micșorată)
Mărirea ariei de percuție poate fi din cauze cardiace: dilatației cordului, hipertrofia
cordului, pericardita exsudativă și cauze extracardiace: afecțiuni pulmonare ( pleurezie, atelectazie,
tumori, etc).
Micșorarea ariei de percuție apare în emfizem pulmonar, pneumotorax, pneumopericard.

3
 Ascultația cordului
Se poate efectua direct sau indirect cu perceperea zgomotelor cardiac normale și modificate,
a zgomotelor cardiac supraadaugate sau a zgomotelor extracardiace.
In condiții fiziologice se percep două zgomote:
• primul zgomot – sistolic – produs de contracția miocardului ventricular și închiderea
valvulelor atrio-ventriculare. Este un zgomot puternic, lung, tonalitate joasă.
• al doilea zgomot – diastolic – produs de închiderea valvulelor sgmoidiene ale aortei
și pulmonarei și vibrarea bazei marilor vase. este scurt, de intensitate slabă, tonalitate
înaltă.
Zgomotele cardiac vor fi appreciate din punct de vedere al:
a. intensității și timbrului
b. frecvenței
c. ritmului
d. sediului
In stări patologice se apreciază prezența suflurilor și a altor zgomote.
a. Intensitatea
Este crescută:
• în condiții normale, după efort, neliniște, frică, etc,
• în condiții patologice în leziuni cardiace sau extracardiace.
• intensitatea primului zgomot este crescută în: anemie, febră, parturiție
• intensitatea celui de-al doila zgomot apare crescută în emfizem pulmonar, ciroză,
hipertrofie cardiac;
• creșterea intensității ambelor zgomote – malformații ale toracelui (torace strîmb),
hipertrofie cardiac, miocardite, febră, etc;
Este diminuată:
• endocardite cornice, dilatație cardiac, emfizem pulmonary, pleurezii, obezitate, etc
b. Frecvența:
Tahicardia (creșterea frecvenței) poate fi:
• normotropă (sinusală)
• heterotropă (extrasinusală)
Bradicardia ( scăderea frecvenței) poate fi:
• sinusală (rărirea frecvenței influxuilor nervoase );
• vagală ( leziuni ale vagului);

4
 Apare în intoxicații grave, icter, cetonemie crescută.

c. Ritmul zgomotelor cardiace

Este dat de intervalul de timp la care ele se succed.
Fiziologic, cordul este ritmic la toate speciile de animale cu excepția câinelui.

Tulburările de ritm apar :

- când emiterea impulsurilor sino-atriale nu sunt ritmice
- când apar dereglări în transmiterea lor
- când nu există un sincronism între componentele care participă la formarea zgomotelor
cardiace si apare prelungirea sau dedublarea lor.
• Dedublarea primului zgomot cardiac = zgomot de gallop – nu are semnificație
patologică
• Dedublarea celui de al doilea zgomot cardiac = zgomot de pitpalac – apare în
emfizem pulmonar, pneumotoraz, hipertensiune, insuficiență mitrală;

 Aritmiile cardiace
Pot fi: batmotrope si dromotrope.
o Aritmiile batmotrope apar datorită tulburărilor mecanismului de producere a
sistemului excito- conducător.
o Aritmiile dromotrope apar prin tulburări ale mecanismului de conducere a stimulilor
excite-conducători.

 Zgomote cardiace supraadaugate

Acestea se suprapun peste zgmotele cardiace principale și sunt reprezentate de suflurile
cardiace (endocardiace) și zgomotele extracardiace.
Suflurile endocardiace sunt:
= organice: pot fi de stenoză sau de insuficiență;
=funcționale apar în urma efortului, la schimările de temperatură a mediului, în
vasodilatație sau vasoconstricție; apar în anemii, intoxicații, etc
= cardio-pulmonare au caracter suflat și nu implică leziuni organice.
Zgomote extracardiace sunt reprezentate de:
= frecătura pericardică întâlnită în pericardita traumatic,
= frecătura pleuropericardică, apare în pleuripericardită,
= zgomote de lichid, pericardita traumatic.
5
EXAME1UL VASELOR SA1GVI1E

Examenul ARTERELOR
Se pot examina prin metode generale și speciale.
Inspecția:
o apreciază traiecul vasului, integritatea lui și a regiunii, modificări de formă și
volum; modificare globuloasă a unei artere se numește anevrism.
Palpația:
o se realizează cu scopul aprecierii pulsului și a sensibilității vaselor, temperature,
calibrul, uniformitatea și traiectul vaselor;
o Frecvența pulsului este identică cu a șocului cardiac.
 puls accelerat (puls tahicardic): în febră
 puls rar (puls bradicardic): întâlnit în distonie vagotonă, lipsa pulsului la
nivelul arterelor terminale de la nivelul membrelor, arterită.
o Ritmul pulsului este regulat la majoritatea speciilor cu excepția cîinelui.
 puls aritmic în condiții patologice apare în insuficiență mitrală,
extrasistole;
o Viteza (durata) pulsului) se apreciază după timul cât se simte unda pulsatilă sub
pulpa degetului.
 puls cu durată scurtă (viteză mare) – puls rapid sau săltăreț - se
întâlnește în insuficiență aortic, febră, miocardite cornice;
 puls cu durată lungă (viteză mică)- puls rar, puls în platou – apare în
stenoze aortic și în arterioscleroze.
o Amplitudinea pulsului – este moderată la cal și mare la celelalte specii,
 puls mare (magnus) sau înalt – apare în insuficiența aortic cu hipertrofia
cordului stâng
 puls mic (parvus) – apare în stenpza aortic, insuficiență atrio-
ventriculară; când este foarte mică se numește puls filiform, przent în
marile hemoragii;
 puls different – apare în arterite, anevrisme, tromboze, etc;
 puls inegal
 puls alternant – apare în miocardite grave;
 bigeminat – apare în intoxicații;
o tensiunea undei pulsatile- reprezintă rezistența opusă de către unda pulsatilă la
apăsare.
6
  puls dur – apare în hipertrofii cardiace, stenoze aortic, nephrite cornice
 pulsul moale – puls filiform, este consecința insuficienței cardiace, colaps
circulator, stări hemoragice intense.

Ascultația arterelor:
Se realizează cu ajutorul stetoscopului pentru a evidenția zgomotele de stenoză (arterite
tromozante), la nivelul arterelor carotid, femurală și pentru aprecierea tensiunii arteriale.
Tensiometria – presupune măsurarea tensiunii ( presiunii) arteriale cu stetoscopul. Valoarea
tensiunii arteriale este influențată de tonusul muscular, de starea de îngrășare a animaului, efort,
vârstă, gestație, afecțiuni renale, endocrine, nervoase, vasculare, hematologice.
Tensiunea normală (normotensiune) valoarea tensiunii încadrată între o limită maximă (
tensiunea arterial sistolică- când apare pulsul) și alta minimă ( tensiunea arterial distolică- cînd
dispare pulsul).
 cresterea tensiunii arteriale= hipertensiune
 scăderea tensiunii arteriale – hipotensiune
Examinarea radiologică a arterelor cu ajutorul substanțelor de contrast poartă denumirea de
arteriografie.

Examenul VE1ELOR

Venele se pot examina prin inspecție, palpație, percuție și tehnica radiologică.

Inspecția
În cadrul inspecției venelor se va urmări traiectul marilor vase superficial, calibrul și
uniformitatea lor și uneori pulsul venos.
Se pot observa și mișcări ondulatorii la nivelul jugularelor, care poartă denumirea de puls
venos retrograd = o manifestare asemănătoare pulsului arterial dinspre cord spre cap. Este
considerat pozitiv când este sincron cu pulsul arterial și apare în insuficiența atrio-ventriculară
(pericardita traumatic a bovinelor) sau poate fi negative ( asincron cu pulsul arterial) apare în
stenoza atrio-ventriculară, fiind normal doar la bovine.
Palpația
Evidențiază modificări de temperatură și sensibilitate dureroasă (flebite acute) pecum și
tensiunea venoasă.
Percuția
Urmărește sensibilitatea dureroasă în cazul tromboflebitelor.
Ascultația
7
 Oferă posibilitatea decelării unui suflu continuu și anume un fremisment (zgomot de titirez)
în staze de origine cardiac.
Examinarea radiologică a venelor cu substanțe de contrast poartă denumirea de flebografie.