IONITA AMALIA VASILICA

EXPLICATI ROLUL EDUCATIEI IN FORMAREA PERSONALITATI

ELEVULUI

Inca de la varste fragede, copii sunt indrumati de catre parintii lor spre educatie si formare,
pentru ca acestia sa isi formeze si sa isi desavarseasca personalitatea. Educatia are un rol deosebit
pentru reusita fiecaruia dintre noi in viata, si reprezinta un fenomen social, la care populatia
participa in masa. Printre altele, acest proces are rolul de a forma elevi cu abilitati de comunicare
la cele mai inalte nivele, imprima copiilor inca de mici ideea de bune maniere si respect reciproc
fata de semeni, dar si fata de cei mai mari, si deschide acestora cai spre noi orizonturi are
cunoasterii. Educatia are un rol destul de important oriunde in lume, deoarece oricat de bogat sau
sarac este bugetul unei tari, o parte din bugetul acestuia se aloca pentru educatie. Ca forma
particulara a dezvoltarii , dezvoltarea psihica si fizica a individului cuprinde atat etape de
evolutie pur cantitativa - cresterea –procesul calitativ al maturizarii , deci al trecerii , de exemplu
, de la structura infantila la cea adulta a personalitatii . Majoritatea covarsitoare a specialistilor
inclina astazi spre teza ca personalitatea este o rezultanta a interactiunii dialectice dintre ereditate
, mediu si educatie . Aceasta "nastere" a personalitatii se realizeaza in procesul socializarii , care
impune determinari specifice relatiei dintre componentele biopsihice si cele sociale. Pentru a
putea clarifica dialectica relatiei dintre ereditate , mediu si educatie este nevoie sa clarificam mai
intai notiunile respective. Prima notiune este ereditatea care e premisa naturala a dezvoltarii
psihoindividuale, este o insusire biologica generala a organismelor vii ce se manifesta prin
transmiterea unor caractere morfofiziologice de la ascendenti la descendenti . Exista o ereditate
generala (a speciei) si o ereditate speciala (particulara) care se manifesta in transmiterea unor
caracteristici individualizatoare. Orice om se naste cu un patrimoniu genetic denumit de regula ,
genotip . In stabilirea rolului patrimoniului genetic in procesul dezvoltarii trebuie sa lamurim mai
intai continutul ereditatii . Majoritatea cercetarilor actuale conduce spre concluzia ca potentialul
genetic al omului constituie premisa indispensabila a dezvoltarii si formarii personalitatii. Sub
raportul semnificatiilor psihopedagogice , elementele ereditare constituie un ansamblu de
predispozitii ce stau la baza dezvoltarii individului. Ea consta in faptul ca acelasi ansamblu de
predispozitii ereditare poate evolua in sensuri diferite in conditii diferite de mediu si educatie
. Prin ereditate "se transmite" , indeosebi capacitatea omului de a reactiona plastic si variabil la
influentele mediului si educatiei.A doua notiune este mediul – cadru socio- uman al dezvoltarii
psihoindividuale, este constituit din ansamblul conditiilor materiale si sociale ce contureaza
cadrul de existenta si de dezvoltare a omului. Intre factorii de mediu ce influenteaza procesul
dezvoltarii omului putem distinge influente ale mediului fizic (natural sau primar) cele ale
mediului social si mai nou dupa studii recente mediul nutritional (dat fiind impactul sau
considerabil nu numai in planul cresterii ai maturizarii fizice , ci si in cel al dezvoltarii diferitelor
procese si functii ale vietii psihice) . Mediul fizic este cadrul natural in care se desfasoara viata
oamenilor .Influenta cea mai importanta o exercita insa mediul social . care permite
"umanizarea" copilului , in afara acestuia el ramanand la conditia biologica initiala, actioneaza in
mod direct , prin modelele pe care le ofera noului venit comportamentele celorlanti membri ai
societatii careia ii apartine, avand in vedere ca diverse personaje, care intervin in istoria
individului de la inceputul copilariei. Diversele structuri ale mediului - social -econo-mice ,
profesionale , culturale , educationale etc. - influenteaza neuniform evolutia copilului si a
personalitatii sale . Educatia este factorul care mijloceste interactiunea dintre premisele ereditare
si conditiile de mediu , orientand procesul formarii si dezvoltarii personalitatii in perspectiva
unor finalitati formative explicite . Educatia este,in ultima instanta , un proces sistematic si
organizat de socializare si umanizare , de asimilare si interiorizare progresiva a elementelor
socio- culturale din mediul ambiant . Prin intermediul educatiei,copilul asimileaza si
interiorizeaza-transferandu-le in comportamente, modele,norme, valori,atitudini , cunostinte, ce
asigura trecerea de la realitatea pur biologica , la cea sociala ,umana . Pe aceasta baza - avand ca
premisa predispozitiile ereditare - se edifica personalitatea copilului . Premisa actiunii educative
se afla in conditia naturala a copilului care se naste polivalent si nedeterminat , ceea ce impune o
perioada relativ indelungata de formare si dezvoltare al carui continut si a carei orientare sunt
date de finalitatile educatiei . "Copilul cu polivalenta si nedeterminarea sa , este prin excelenta un
animal educandum , o fiinta care cheama educatia " (Langeveld). Se poate afirma ca
personalitatea copilului este rezultanta actiunii conjugate a factorilor ereditari , de mediu si de
educatie , ca ea nu se poate configura adecvat prin considerarea si actiunea lor paralela . "Cel mai
important punct al acordului stiintific rezida in faptul ca nici o trasatura sau calitate nu este
exclusiv ereditara si nici una nu este exclusiv ambientala la origine" - subliniaza unul dintre cei
mai remarcabili specialisti in problema personalitatii . Cu toate acestea , trebuie spus ca efectele
formative ale actiunii conjugate a factorilor stau sub semnul rolului conducator si determinant al
educatiei . Acest rol al educatiei se manifesta atat in planul actiunii , cat si in cel al
efectelor. Exista desigur , un consens ( bazat pe rezultatele investigatiilor stiintifice) asupra
interactiunii optime si "echilibrului" (Piaget) dintre factorii interni (ereditari) si factorii externi
(ambientali) ai dezvoltarii individului , consens ce ne fereste de exagerari intr-o directie sau alta .
Cu toate acestea , trebuie sa admitem semnificatia majora , esentiala a factorilor externi si in
maturizarea si dezvoltarea psihica a individului. J. Piaget subliniaza ca maturizarea sistemului
nervos "deschide doar o serie de posibilitati " , fara insa ca ele "sa actulalizeze " relevant atata
timp cat conditiile mediului educatiei nu antreneaza aceasta actualizare. Daca factorii interni sunt
cei care regleaza ordinea stadiilor dezvoltarii psihice , cei externi confera orientare , continut si
pot accelera ritmurile dezvoltarii (si implicit ale progreselor in achizitionarea cunostintelor si
comportamentelor) . Trebuie spus , de asemenea , ca in vreme ce ponderea si semnificatia
factorilor interni este mai mare in achizitionarea sau dezvoltarea conduitelor elementare ,
factorii externi - si indeosebi educatia - au rol covarsitor in formarea comportamentelor
(intelectuale , afective ,morale etc.) complexe . Cu cat actiunea factorilor externi este mai bine
organizata si ordonata in perspectiva unor finalitati clare , cu atat influenta lor modelatoare si
stimulativa asupra individului este mai mare . Acest nivel de "optimalitate " este realizat prin
educatie , care este o influenta organizata constienta si finalista. Actiunea ei formativa se afla
sub incidenta decisiva a idealului de om al societatii, care configureaza un anumit model de
personalitate ce urmeaza a fi realizat in practica prin intermediul educatiei . Pentru a atinge acest
ideal , actiunea educativa este institutionalizata , scoala fiind institutia educativa cea mai
importanta . Aceasta intrucat ea structureaza un mediu educational optim , a carui influenta se
realizeaza constant , durabil , sistematic , pe baza investigarii stiintifice a caracteristicilor
psihoindividuale ale elevilor . In toate timpurile si oranduirile sociale a existat o atitudine
favorabila de incredere in forta si rolul educatiei . Astfel Democrit afirmase ca in fiecare individ
educatia poate crea "o a doua natura" .Kant sustinuse ca "in educatie sta marele secret al
perfectiunii naturii omenesti" . Comenius aratase ca "nu se afla alt mijloc mai puternic sub Soare
pentru imbunatatirea vietii omenesti decat o buna educatie a tineretului" .