Sunteți pe pagina 1din 2

Copilul ne oferă adevărata sinteză a vieţii, care rezidă în

spiritul umanităţii. Dar acel spirit care învăluie copilăria noastră


este apoi întunecat de umbrele temniţei care începe deasupra
copilului în creştere; iar omul îl vede murind departe şi pierind
în lumina zilei obişnuite. Într-adevăr, viaţa noastră socială
înseamnă destul de des întunecarea şi moartea vieţii naturale
care există în noi.
Maria Montessori în Descoperirea copilului (1977)
Pentru copii, nu e loc în casele din ce în ce mai strâmte
ale oraşelor moderne în care se aglomerează familiile. În stradă
nu e loc pentru că vehiculele se înmulţesc, iar trotuarele sunt
înteţite de lume grăbită. Adulţii n-au timp să se ocupe de ei,
căci sunt zoriţi de lucru şi pleacă de acasă, şi tatăl şi mama.
Când nu se găseşte lucru, mizeria îi târăşte şi pe ei, împreună
cu adulţii. Dar şi în familiile de condiţiuni bune, copilul bogat
este exilat în camera copiilor, lăsat în grija unei persoane
străine, plătite şi nu îi este îngăduit să intre în camerele
rezervate pentru cei care i-au dat viaţă. Nu există refugiu unde
copilul să poată simţi că sufletul lui e înţeles, unde activitatea
lui să nu fie stânjenită.
Maria Montessori în Taina copilărie
Dacă un copil are în sine cheia propriei sale taine, dacă
are un plan sufletesc şi directive de dezvoltare, acestea trebuie
să fie în el potenţiale şi extrem de gingaşe în sforţările lor de
împlinire. Intervenţia grosolană a individului adult, volitiv şi
ameţit de puterea lui închipuită, poate nimici aceste planuri sau
poate devia înfăptuirile ascunse; adultul poate şterge planul
dumnezeiesc, încă de la început şi, în felul acesta, din generaţie
în generaţie, omul se îndepărtează tot mai mult de ceea ce ar
trebui să fie.
Maria Montessori în Taina copilăriei
O inteligenţă deviată nu poate fi constrânsă la o muncă
silnică, fără a provoca un fenomen psihic de apărare.Maria
Montessori în Taina copilăriei
„Copiii trebuie invatati cum sa gandeasca, nu ce sa gandeasca.”
Margaret Mead

15. „Copiii nu-si amintesc ce incerci sa-i inveti. Ei isi amintesc ceea ce
esti.”
Jim Henson

Scopul programului meu nu este de a-l învăţa pe copil


multe lucruri, ci de a nu lăsa să-i pătrundă în creier decât idei
juste şi clare. Chiar dacă nu o să ştie nimic, puţin îmi pasă;
totul este să nu se înşele; nu îl învăţ unele adevăruri decât
pentru a-l feri de greşelile pe care le-ar putea învăţa în locul
lor.
Jean-Jacques Rousseau în romanul Émile sau despre
educaţie (1762)
Înţelepciunea este baza oricărei virtuţi.
definiţie clasică de Jean-Jacques Rousseau în Julie sau Noua
Eloiză (1761)

S-ar putea să vă placă și