Lectia fluturelui

Intr-o zi intr-un cocon a aparut o mica

gaura.
Un om, care trecea din intamplare prin
preajma, s-a oprit mai multe ore pentru
a observa fluturele care se forta sa iasa
prin aceasta gaura mica. Dupa multe
incercari se parea ca fluturele a
abandonat si gaura ramasese la fel de
mica. Parea ca fluturele a facut tot ce
putea si nu mai era in stare de nimic
altceva.
Atunci omul a decis sa ajute fluturele. A
luat un cutit si a deschis coconul.
Fluturele a iesit imediat. Insa corpul
fluturelui era slab si anemic. Aripile sale erau putin dezvoltate si
aproape ca nu se miscau.
Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul
aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea
fluturelui pentru ca acesta sa poata zbura. Insa acest lucru nu s-a
intamplat!
Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant cu corpul
sau slab si cu aripile chircite. Nu a putut zbura niciodata!
Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a
ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a
coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul
din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul
prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru
a se dezvolta.
Morala: Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie in
viata. Daca ni s-ar permite sa ne traim viata fara a intalni
obstacole, am fi limitati. Nu am putea fi atat de puternici cum
suntem. "Nu am putea zbura niciodata!"

Meseria de mama
Intr-o zi, o femeie numită Anne, îşi lua carnetul de şofer. Când au întrebat-o care era
profesia ei, ea avu un dubiu. Nu ştia cum să se considere.
Funcţionarul insistă:
”Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu.”
”Sigur că da, am un serviciu”, exclamă Anne, “sunt mamă”.
"Noi nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez casnică”, spuse funcţionarul cu
răceală.
O prietenă a ei, Marta auzi cele
întâmplate şi căzu pe gânduri câtva timp.
Intr-o zi, se află în aceiaşi situaţie.
Persoana care o interoga era o
funcţionară de profesie, sigură şi
eficientă.
Formularul părea enorm şi interminabil.
Prima întrebare era: “Care este ocupaţia
dvs?”
Marta se gândi puţin şi fără să ştie cum,
răspunse:
“Sunt doctoră în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”.
Funcţionara făcu o pauză şi Marta trebui să repete cu pauze, emfatic, apăsând
cuvintele mai semnificative. După ce a notat totul, tânara vru să verifice.
“Pot să vă intreb, ce înseamnă că faceţi, mai exact?”
Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Marta explică:
"Desfăşor un program pe termen lung, înăuntru şi în afara casei”.
Gândindu-se la familia ei, ea continuă: "sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit
deja patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de
14 ore pe zi, uneori chiar până la 24 ore”.
Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta observă creşterea tonului de respect
în vocea funcţionarei.
Când se întoarse acasă, Marta fu primită de echipa sa: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi
alta de 3. Suind spre dormitoarele casei, ea auzi pe cel mai nou proiect al ei: un bebe
de 6 luni, probând o nouă tonalitate a vocii. Fericită, Marta luă pe bebe în braţe şi
gândi la gloria maternităţii, cu multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile
de dedicaţie.
”Mama unde-mi sunt pantofii? Mama, mă ajuţi să-mi fac o fundă? Mama, bebe nu
încetează din plâns. Mama, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mama, vii mâine să mă vezi
dansând? Mama, mergi la cumpărături? Mama...”
Stând în pat, Marta se gândi: ”Sunt Doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile
umane, dar bunicile ce or fi?”
Si apoi a descoperit un titlu pentru ele: Doctore superioare în dezvoltarea infantilă şi
în relaţiile umane”. Străbunicile sunt doctore executive superioare. Mătuşile sunt
doctore-asistente. Si toate femeile, mamele, soţiile, prietenele şi colegele, doctore în
arta de a face viaţa mai bună.

Intr-o lume unde se dă atâta importanţă titlurilor, în care se cere mereu cea mai mare
specializare în domeniul profesional, transformă-te într-o specialistă în arta de a iubi.

Morala: Am ajuns sa traim cu totii intr-o lume atat de ocupata si egoista, incat
uitam esenta vietii in sine. Si de cele mai multe ori, uitam de cea care ne-a ajutat sa
primim in dar viata. Dar de ce?
 Cartofii din rucsac

Într-o zi, profesorul ne-a cerut să

aducem la şcoală nişte cartofi cruzi şi
o pungă de plastic. Ne-a spus să
punem în punga de plastic câte un
cartof pentru fiecare persoană faţă de
care avem resentimente şi să-i
scriem numele. Ne-a cerut ca timp de
o săptămână să cărăm sacoşa cu
cartofi în rucsac peste tot unde
mergem. Unii dintre cartofi erau cu
adevărat grei! Fireşte, cartofii au
început să se strice cu timpul.
Efortul de a căra sacoşa asta tot
timpul mi-a demonstrat clar cât de
mare era greutatea pe care o purtam
zi de zi în viaţa mea şi în inimă din
cauza ranchiunei şi resentimentelor.
Deoarece eram mereu atent să nu uit sacoşa, mi-am dat seama că neglijam
lucruri care erau mai importante pentru mine.
Exerciţiul acesta m-a făcut să mă gândesc la preţul pe care îl plăteam pentru
că nu puteam să iert ceva care deja se întâmplase şi pe care nu-l mai
puteam schimba.

Morala: De multe ori credem că iertarea este un cadou pentru celălalt,

fără să ne dăm seama că noi suntem primii care beneficiem de pe urma
iertării.
Toţi purtăm cartofi care putrezesc în “rucsacul” nostru sentimental.
Neputinţa de a ierta este ca un venin pe care îl luăm zilnic, picătură cu
picătură şi care sfârşeşte prin a ne otrăvi.
Iertarea ne eliberează de greutăţi care ne amărăsc sufletul şi ne îmbolnăvesc
trupul.
Să ierţi nu înseamnă să fii de acord cu ce s-a întâmplat sau să aprobi acel
lucru. A ierta nu înseamnă să încetezi să acorzi importanţă celor întâmplate,
nici să dai dreptate celui care te-a rănit.
Înseamnă pur şi simplu să laşi deoparte acele gânduri negative care îţi
produc durere şi supărare.
Gandhi afirma “Iertarea este calitatea celor curajoşi. Doar cel care este
suficient de puternic pentru a ierta o ofensă ştie să iubească”.
Hotărăşte-te chiar azi să ierţi!
 O dragoste adevarata

Era o dimineaţă aglomerată la

cabinet când, în jurul orei
08:30, intră un domn bătrân cu
un deget bandajat. Îmi spune
imediat că este foarte grăbit
căci are o întâlnire fixată pentru
ora 09:00. L-am invitat să se
aşeze ştiind că avea să mai
treacă cel puţin o jumătate de
oră până să apară medicul. Îl
observ cu câtă nerăbdare îşi
priveşte ceasul la fiecare minut
care trece.
Între timp mă gândesc că n-ar
fi rău să-i desfac bandajul şi să
văd despre ce este vorba. Rana
nu pare a fi aşa de gravă. În aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi
mă lansez într-o mică conversaţie.
Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte
sosirea medicului pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă
neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.
Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că
soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-
mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă
grăbesc să-i tratez rana, dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5
ani cine este el…
Şi-atunci îl întreb mirată: “Şi dvs.. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun
împreună?“. Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde:
“E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea“.
Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care
se îndepărta cu paşi grăbiţi.
Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea: “Asta este dragostea, asta este
ceea ce îmi doresc de la viaţă!… Căci, în fond, aşa este dragostea adevărată …nu
neapărat fizică şi nici romantică în mod ideal.
Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce
încă nu s-a întâmplat.”

Morala: Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce este
mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au.
Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni, ci să ştii să dansezi în ploaie !!
 Cele 7 minuni ale lumii

Unui grup de studenţi i s-a cerut să recompună lista celor

şapte minuni ale lumii, adaptată timpurilor pe care le
trăim. Au existat multe diferenţe, dar iată lucrările care
au obţinut calificative maxime:
1. Piramidele din Egipt
2. Taj Mahal
3. Marele Canion
4. Canalul Panama
5. Empire State Building
6. Basilica San Pietro din Roma
7. Marele zid chinezesc
În timp ce se citeau lucrările, profesorul a observat că o
studentă încă mai scria.
Profesorul a întrebat studenta dacă are dificultăţi şi ea a
răspuns:
«E atât de greu să decizi, sunt atâtea minuni pe lume!»
Profesorul a întrebat dacă o poate ajuta.
Studenta a ezitat puţin şi apoi a răspuns:
«Cred că cele şapte minuni ale lumii sunt:
1. a vedea
2. a auzi
3. a mângâia
4. a savura
5. a simţi
6. a râde
7. a iubi»
Colegii au rămas tăcuţi. Aceste lucruri sunt aşa de simple
încât nu ne dăm seama cât sunt de minunate!

Morala: Lucrurile preţioase nu pot fi cumpărate sau

construite de om.

Lacomia pierde omenia

Un avocat din SUA a cumparat o cutie de tigari, foarte rare si deosebit de
scumpe. Pe urma le-a asigurat, printre altele si impotriva incendiului.
In decurs de o luna, fumand toate tigarile din cutie si fara sa fi facut nici
macar prima plata pentru polita de asigurare, avocatul a solicitat companiei
de asigurari sa fie despagubit, aratand ca tigarile au fost distruse intr-o serie
de "mici focuri".
Compania de asigurari a
refuzat plata, invocand
motivul evident si anume
ca avocatul a fumat
tigarile.
Avocatul a chemat in
judecata compania de
asigurari si A CASTIGAT.
Administrand probatoriul,
judecatorul a fost de
acord cu societatea de
asigurari si anume ca
cererea de despagubire
era cel putin
"neserioasa". Totusi, judecatorul a retinut faptul ca avocatul detinea o polita
de asigurare pentru tigari care garanta ca acestea erau asigurate inclusiv
impotriva foculului, fara a defini ce este considerat a fi "foc acceptabil", iar
societatea de asigurari a fost obligata sa-l despagubeasca pe asigurat. Decat
sa treaca printr-un proces lung si costisitor, societatea de asigurare a
acceptat sentinta si a platit 15.000 $ avocatului pentru pierderea tigarilor in
"incendiu".
Dupa ce avocatul si-a incasat cecul, compania de asigurari a cerut ca acesta
sa fie arestat pentru 24 de cazuri de incendiere.
In urma propriei cereri de despagubire si a declaratiei de la procesul anterior
(folosite acum impotriva lui), avocatul a fost condamnat pentru incendiere
intentionata a bunurilor sale asigurate si a fost condamnat la 24 de luni de
inchisoare si o amenda de 24.000$.

Charlotte, Carolina de Nord

Morala: Lacomia pierde omenia! Vorba unui proverb cunoscut.

Cine se lacomeste sa apuce si ce nu-i apartine, le pierde si pe ale
sale.

Impulsul unui moment

 O tanara doamna astepta
avionul in camera de imbarcare
a unui mare aeroport.
Pentru ca trebuia sa astepte
multe ore, isi cumpara o carte
pentru a-i trece timpul mai usor
si un pachet de fursecuri. S-a
asezat in fotoliu in camera VIP a
aeroportului, ca sa se poata
odihni si citi linistita.
Langa fotoliul unde era pachetul
de fursecuri s-a asezat un domn.
Acesta si-a deschis o revista si a
inceput sa citeasca.
Cand a luat prima prajitura,
barbatul a luat si el una. S-a simtit iritata dar nu a spus nimic. S-a
gandit numai: “ce tupeu! Daca as fi fost nervoasa l-as fi lovit
pentru indrazneala!”
Pentru fiecare prajitura pe care o lua, barbatul lua si el una. Asta o
infuria, dar nu vroia sa provoace o scena.
Cand a mai ramas numai o prajitura s-a gandit: “Ce o sa faca
nesimtitul asta acuma?”
Apoi barbatul, luand ultima prajitura, o imparte in doua si ii da ei
jumatate.
Ah! Era prea mult! Era foarte nervoasa acum! Si-a luat rapid
cartea, lucrurile si s-a indreptat ca o furtuna spre locul de
imbarcare.
Cand s-a asezat la locul ei in avion, si-a luat poseta sa-si caute
ochelarii si spre surpriza ei pachetul ei de prajituri era acolo,
neatins si nedeschis.
I-a fost foarte rusine! Si-a dat seama ca a gresit. A uitat ca
prajiturile ei erau in poseta.
Barbatul a impartit prajiturile cu ea fara ura sau rautate, in timp
ce ea era nervoasa, gandind ca ea si-a impartit prajiturile cu el. Si
acum nu mai era nici o sansa de a explica sau de a-si cere scuze.

Morala povestii: Sa ne gandim intotdeauna la

actiunile si intentiile pe care intentionam sa le avem,
pentru ca nu vom reusi sa recuperam timpul, fapta sau
cuvantul, iar raul ramane facut.
Morala unui prieten adevarat!

A fost odata un baiat cu un caracter

foarte urat. Tatal lui i-a dat intr-o zi un
saculet cu cuie si i-a spus sa bata cate
un cui in usa gradinii de fiecare data
cand isi pierde cumpatul si/sau se
cearta cu cineva.
In prima zi a batut 37 de cuie in usa.
Saptamanile ce au urmat a invatat sa se
controleze si numarul cuielor batute in
usa s-a micsorat de la o zi la alta.
Descoperise ca este mult mai usor sa te
controlezi decat sa bati cuie intr-o usa.
In sfarsit a sosit ziua in care baiatul nu a
mai batut nici un cui in usa. S-a dus prin
urmare la tatal sau sa ii spuna ca nu a
mai batut nici un cui in aceasta zi.
Tatal lui i-a spus atunci sa scoata un cui
din usa pentru fiecare zi care trece in care nu isi pierde rabdarea. Zilele
au trecut si in sfarsit baiatul a putut sa-i spuna tatalui ca a scos toate
cuiele din usa.
Tatal l-a condus pe baiat pana in fata usii si i-a spus:
"Fiule, te-ai purtat foarte bine dar priveste cate gauri sunt in usa ! Nu
va mai fi niciodata ca inainte. Cand te certi cu cineva si cand ii spui
lucruri urate ii lasi o rana ca aceasta. Poti infige un cutit intr-un om si
sa il scoti imediat, dar rana va ramane pentru totdeauna. O rana
verbala face la fel de rau ca si una fizica. Nu are importanta de cate ori
te vei scuza, rana va ramane."

Morala: Atentie la ce vorbesti! Nu-ti scuza orgoliul folosindu-te de

cuvinte si inconjoara-ti realitatea de prieteni adevarati!
Inainte sa vorbesti si sa acuzi, gandeste-te daca cel pe care esti pornit
sa-i faci rau iti vrea cu adevarat raul la randul lui! Oare ce-l pentru care
esti in stare sa faci sacrificii iti este prieten, doar pentru ca iti spune
cuvinte frumoase sau laude nemeritate, dar pe care-ti doresti sa le
auzi? Te-ai gandit ca ar putea avea vreun interes material sau de alta
natura lingusindu-te? Probabil nu ai o parere prea demna despre tine
nici chiar tu, de simti nevoia sa te inconjori cu astfel de fiinte pentru a
auzi asemenea cuvinte.
Eu una prefer in jurul meu, persoane care au curajul sa-mi spuna
realitatea in fata, nu mincinosi cu interese ascunse. Si viata mi-a daruit
astfel de persoane in jur. Nu sunt multi si imi ajung degetele de la
maini sa-i numar, dar stiu un lucru: PRIETENII ADEVARATI sunt
bijuterii rare!

Raul exista?
Intr-o zi un profesor universitar s-a decis
sa-si infrunte studentii. Asa ca i-a intrebat
daca Dumnezeu a creat tot ce exista.
Un student curajos a raspuns ca da.
“Chiar tot”, a intrebat profesorul?
“Da, tot”, a raspuns studentul.
“Atunci Dumnezeu a creat si raul. Pentru ca
raul exista”, a replicat profesorul.
La acest argument studentul nu a mai stiut
ce sa zica si a ramas tacut.
Profesorul era satisfacut de ocazia de a
demonstra inca o data ca, credinta este
doar un mit.
Deodata un alt student a ridicat mana si a
spus:
“Pot sa va adresez o intrebare, domnule
profesor?”
“Bineinteles”, a venit imediat raspunsul
“Frigul exista?”
“Bineinteles!” A raspuns profesorul. “Nu ti-a fost niciodata frig?”
“De fapt, domule profesor ma simt nevoit sa va contrazic: frigul nu exista. Stiinta
fizicii ne spune ca frigul este absenta caldurii. Un obiect poate fi studiat doar daca
acesta emite caldura deoarece doar caldura obiectului transmite energie care apoi
poate fi masurata. Fara caldura, obiectul este inert, incapabil sa transmita semnale.
Frigul nu exista. Oamenii au creat termenul de frig pentru a exprima lipsa caldurii”.
Studentul continua cu o alta intrebare:
“Dar intunericul?”
”Exista”, vine raspunsul profesorului.
“Din nou gresit, domnule profesor. Intunericul este lipsa luminii. Putem studia
lumina si stralucirea, dar nu si intunericul. Prisma lui Nichols ne arata variatia
diferitelor culori si modalitatea in care acestea pot reflecta lumina in functie de
lungimea de unda. Intunericul este termenul creat de noi pentru a explica lipsa
luminii”
In final studentul intreba:
“Si raul, domnule profesor, raul exista?”
“Da!”
“Dumnezeu nu a creat raul. Raul este absenta lui Dumnezeu in inimile oamenilor,
este absenta dragostei, omenei si credintei. Dragostea si credinta sunt ca lumina si
caldura. Ele exista. Absenta lor da nastere raului”
Acum era randul profesorului sa taca.

Numele studentului era: ALBERT EINSTEIN.

Morala: Nu te grabi cu concluziile, mai ales daca nu esti in stare sa ti le sustii
argumentat. Graba de a oferi un raspuns nu inseamna ca automat ai avea si
dreptate.

O clipa de meditatie binevenita!

"M-am uitat la tine cand te-ai
trezit de dimineata. Asteptam
sa-mi spui doua trei cuvinte,
multumindu-mi pentru cele ce
ti s-au intamplat, cerandu-mi
parerea pentru cele ce urma
sa le faci astazi. Am observat
ca erai mult prea preocupat
ca sa-ti cauti haine potrivite
pentru a merge la seviciu.
Speram sa gasesti cateva
clipe ca sa-mi spui: Buna
dimineata! Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea ca-ti sunt
alaturi, am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele.
Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta mea. Te-am privit
plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind
atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-mi spui doua vorbe.
Cand te intorceai de la munca, ti-am vazut oboseala si stresul si
ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat.
Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de
mine. In schimb, suparat , m-ai injurat. Doream atat de mult sa-mi
vorbesti. Oricum ziua era, inca, lunga! Ai pornit televizorul si in
timp ce urmareai programul preferat, eu am asteptat. Ai cinat
apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de mine. Vazandu-te atat
de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca
sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna. Am lasat veghetori
pentru tine o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai
observat. Dar nu conteaza! Poate chiar nu ti-ai dat seama ca eu
sunt aici pentru tine. Am mai multa rabdare decat poti sa-ti
imaginezi tu vreodata. Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu, la randul
tau, sa o arati celor din jurul tau. Te iubesc atat de mult incat te
voi rabda. Acum esti pe punctul de a te trezi din nou. Nu-mi
ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi imi vei acorda
putin timp din timpul tau. Iti urez o zi buna! Al tau Tata,
Dumnezeu."
Morala: Oare de ce noi oamenii consideram intotdeauna ca
totul ni se cuvine de drept, iar atunci cand obtinem ce ne dorim
uitam sa spunem un simplu multumesc?

Tu ai descoperit pana acum secretul fericirii?

Acum mulţi ani, a trăit în India un înţelept care

se spune că păzea într-un cufăr
încântător un mare secret care l-a
făcut să fie învingător în toate
aspectele vieţii sale şi care, pentru
aceasta, se considera cel mai fericit om
din lume. Mulţi regi invidioşi i-au oferit
putere şi bani şi au încercat să-l
jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar
totul a fost în zadar. Şi cu cât încercau
mai mult, cu atât erau mai nefericiţi,
pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa
au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare
zi mai fericit.
Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus:
"Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi
eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?"
Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis:
"Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent."
În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi
inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul
vieţii.
Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l
iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se
întâmplă.
Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi,
trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la
mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.”
Acest pas se cheamă autostimă ridicată.
Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent,
acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti
iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci
propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine.
Acest pas se cheamă motivare.
Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine
partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.
Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa
să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită!
Ştiu că e greu, dar nu imposibil.
 Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale
naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.
Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să
fie respectate şi iubite.
Şi ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să
descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti
că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.

Morala: Secretul fericirii se află în fiecare. Caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi.

Importanta iubirii

O femeie iese din casã si vede 3 mosnegi cu

barbã albã stând în fata casei. Nu-i cunostea
dar, vazându-i supãrati, îi invita în casã sã
manânce ceva.
"Sotul tãu este acasã?" – întreabã ei.
"Nu, este iesit."
"Atunci nu putem intra" – replicã ei.
Seara, când sotul se întoarce acasã, ea îi
povesteste despre cei trei mosnegi.
"Du-te, spune-le cã am venit si pofteste-i înãuntru."
Femeia se duce si îi invitã.
'Nu putem intra toti în casã', replicã ei.
'Cum asa?' întreabã ea.
Unul dintre mosnegi îi explicã.
'Eu sunt BUNÃSTARE, el este SUCCES iar celãlalt este IUBIRE. Acum du-te si întreabã-l
pe sotul tãu care dintre noi sã vina în casã.'
Femeia intrã în casã si îi spune sotului, care se bucurã.
'Ce bine!! In acest caz invitã-l pe BUNÃSTARE sã ne umple casa cu bunãstare!'
Sotia nu a fost de acord.
"De ce sã nu-l invitãm pe SUCCES?"
Nora îi asculta dintr-un colt al casei.
'N-ar fi mai bine sã-l invitãm pe IUBIRE? Casa noastrã ar fi atunci plinã de iubire!' – a
sugerat nora.
'Hai sã ne ghidãm dupã sfatul norei' îi zice sotul sotiei. 'Du-te afarã si invitã-l pe IUBIRE sã
ne fie oaspete.'
Femeia iese afarã si întreabã:
"Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invitãm sã ne fie oaspete."
IUBIRE porneste înspre casã. Odatã cu el se pornesc în urma lui si ceilalti doi.
Surprinsã femeia întreabã:
"L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniti si voi cu el?"
Cei trei mosnegi replicarã:
'Dacã l-ai fi invitat pe BUNÃSTARE sau pe SUCCES, ceilalti ar fi rãmas pe loc, dar de
vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el mergem si noi.'

Morala: Unde este IUBIRE este si BUNÃSTARE si SUCCES!!!!!!