TEMA : PIAȚA MUNCII ȘI

DEZECHILIBRELE EI
Cuprins:
• Caracteristica generală a pieţei muncii şi
componentele ei;
• Modelele de bază ale pieţei muncii;
• Şomajul: esenţă, concepte, forme;
• Noţiune de rată naturală a şomajului.
Histereza şomajului. Euroscleroza ;
• Costurile social-economice ale şomajului.
Legea lui Okun. Politica ocupării
 1.Caracteristica generală a pieţei muncii şi
componentele ei

Piaţa muncii reprezintă totalitatea relaţiilor economice cu

privire la cumpărarea-vânzarea unei mărfuri specifice – a
forţei de muncă şi reprezintă elementul central al economiei
de piaţă. Componentele pieţei muncii sunt: cererea agregată
de forţă de muncă (cererea însumată pentru resursele de
muncă în cadrul economiei naţionale la orice nivel posibil de
preţ pentru ele), oferta agregată de muncă (volumul însumat
de ofertă a resurselor de muncă la fiecare preţ posibil pentru
ele).
Principalii subiecţi ai pieţei
muncii sunt:
• lucrătorii angajaţi,
• angajatorii,
• statul,
• patronatul,
• sindicatele.
Componentele pieţei muncii sunt:
cererea agregată de muncă,
forţa de muncă (cererea însumată
pentru resursele de muncă în
cadrul economiei naţionale la
orice nivel posibil de preţ pentru
ele),
oferta agregată de muncă
(volumul însumat de ofertă a
resurselor de muncă la fiecare
preţ posibil pentru ele).
În evaluarea remunerării muncii se
deosebesc:
•salariul nominal (W – wage)
reprezintă suma de bani pe care o
primeşte salariatul pentru munca
prestată;
•salariul real (W/P) exprimă
cantitatea de bunuri şi servicii care
poate fi procurată, la un moment dat,
cu un salariu nominal.
Indicele salariului real se determină
analogic, prin împărţirea indicelui
salariului nominal la indicele preţului.
2. MODELE DE BAZĂ ALE
PIEȚEI MUNCII
 Modelul neoclasic al pieţei muncii.
Abordarea neoclasică porneşte de la faptul că cererea de muncă şi oferta ei
depind de salariul real. În acelaşi timp, cererea se află în dependenţă inversă,
iar oferta – în dependenţă directă faţă de salariul real. Echilibrul pe piaţa
muncii se determină în baza funcţiei cererii de muncă: DL=f(W/P), iar funcţia
ofertei de muncă este: SL=f(W/P).

Condiţia de echilibru, pe piaţa muncii, este reprezentată de nivelul preţului

muncii (W/PE) la care se realizează ocuparea deplină a forţei de muncă:
LE=DL=SL.
 MODELUL NEOCLASIC AL PIEŢEI
MUNCII
W
P
SL

*
W 
 
P

DL
L
L*
 ŞOMAJ VOLUNTAR
W/P
DL SL

W/PR
E
W/PE

LD LE LS L
Modelul keynesist al pieţei muncii
• Keynes considera că şomajul voluntar este
„datorat refuzului sau imposibilităţii, pentru
purtătorul forţei de muncă, de a accepta o
retribuţie corespunzătoare valorii produsului
bazată pe anumite prevederi legale, pe uzanţe
sociale, pe înţelegeri în vederea negocierilor
colective, pe adaptarea lentă la schimbări sau pe
simpla încăpăţânare, proprie naturii umane”.
• Spre deosebire de neoclasici, keynesiştii pornesc
de la faptul că lucrătorii nu se orientează la salariul
real, ci la salariul nominal (W).
Curba keynesistă a ofertei de muncă

W
SL

L
Curba keynesistă a cererii de muncă

W*
DL
L
L
 Şomajul involuntar
• constă din acea parte a folosirii incomplete a
forţei de muncă, care decurge din rigiditatea
salariului, respectiv din acele persoane care
ar fi dispuse să lucreze pentru un salariu real
mai mic decât cel existent, astfel că atunci
când cererea efectivă de forţă de muncă va
creşte, va spori şi gradul de ocupare.
3. Şomajul: esenţă, concepte, forme
• Clasificarea populaţiei cu vîrstă de muncă

Populaţie economic activă, Populaţie economic inactivă, nu este inclusă

forţa de muncă globală (L) în componenţa forţei de muncă (NL)

ocupată (E) şomeri (U)

Populaţia activă din punct de vedere
economic (L – labor force)

o reprezintă persoanele ce-şi propun

forţa de muncă pentru producţia de
bunuri şi servicii, include populaţia
ocupată (E) şi şomerii (U):
L = E + U.
 Populaţia ocupată (E – employed
workers)
• o reprezintă persoanele care efectuează o
activitate economică sau socială, pentru
producţia de bunuri şi servicii, cu scopul
primirii veniturilor (salariu, profit). La
această categorie se referă persoanele
angajate (în sectorul public şi sectorul
privat) şi persoanele autoocupate.
Pentru reflectarea stării potenţialului de muncă
al ţării sunt utilizaţi următorii indicatori:
• rata de activitate reprezintă raportul dintre
populaţia activă cu vârsta mai mare de 15 ani şi
populaţia totală cu vârsta mai mare de 15 ani;
• rata ocupării sau gradul de ocupare se
determină ca raport între populaţia ocupată cu
vârsta mai mare de 15 ani şi populaţia totală cu
vârsta mai mare de 15 ani;
• ocuparea deplină („full emplyment”) semnifică
acea situaţie a economiei caracterizată prin
utilizarea completă a factorilor de producţie, în
primul rând a factorului muncă.
Populația economică inactivă include
următoarele categorii:
– elevii şi studenţii la zi;
– persoanele ce primesc pensii (după vârstă, starea
sănătăţii);
– persoanele ce îngrijesc copii, gospodinele casnice;
– persoanele întreţinute;
– persoanele descurajate şi retrase de pe piaţa muncii din
cauza şanselor reduse de angajare;
– persoanele deţinute în închisori;
– invalizii şi persoanele ce se află la tratament în clinici de
psihiatrie;
– boschetarii.
Șomer (U – unemployed) este orice persoană care
are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte concomitent
următoarele condiţii:

• este aptă de muncă;

• nu are un loc de muncă şi nu desfăşoară o
activitate în scopul obţinerii unor venituri;
• caută efectiv un loc de muncă, utilizând în
ultimele 4 săptămâni diferite metode în
acest scop;
• este disponibilă să înceapă lucrul în
următoarele 15 zile dacă şi-ar găsi imediat
un loc de muncă.
Șomajul
• reprezintă un fenomen social-
economic, când o parte din
populaţia economic activă nu este
ocupată în procesul social de
producţie.
Rata șomajului (rate of unemployement)
• se determină prin raportul numărului
şomerilor la populaţia economic activă
disponibilă, exprimată în procente:

U U
u   100% u  100%
L sau E U
 Cauzele şomajului:
• acumularea capitalului în condiţiile PTŞ;
• disproporţii în dinamica consumului,
economiilor, investiţiilor;
• „boom”-ul demografic;
• ciclicitatea producţiei;
• falimentarea întreprinderilor;
• disproporţii cu caracter instituţional.
• circumstanţe economice (efectul de substituţie
şi efectul de venit).
Formele şomajului:
• Şomajul fricţional;
• Șomajul structural (tehnologic);
• Șomajul ciclic;
• Șomajul camuflat (ascuns);
• Șomajul sezonier;
• Șomajul de discontinuitate în muncă;
• Șomajul stagnant.
• Şomajul fricţional este legat de căutarea şi
aşteptarea unui loc de muncă mai bun, cu
condiţii mai bune.
• Şomajul structural (tehnologic) apare în urma
modificărilor structurale în economia naţională
şi se exprimă prin neconcordanţa între oferta şi
cererea de forţă de muncă în unele ramuri,
firme, profesii.
• Totalitatea şomajului fricţional şi structural
formează şomajul natural pe ansamblul
economiei.
Unat. = Ufric. + Ustr.
• Şomajul ciclic apare în faza de criză a ciclului
economic, când ocuparea se reduce ca
rezultat al dezechilibrului dintre cererea şi
oferta agregată.
• Şomajul camuflat (ascuns): persoanele se
află în lista angajaţilor, dar practic nu
activează sau activează cu regim redus de
muncă.
• Şomajul de discontinuitate în muncă este
legat de concediile de maternitate, bolile
îndelungate.
• Şomajul sezonier apare în urma
fluctuaţiilor la nivelul activităţii
economice pe parcursul anului. Este
caracteristic acelor sectoare care depind
de factorii naturali (agricultură,
silvicultură, construcţii).
• Şomajul stagnant este reprezentat de
persoanele, care au pierdut speranţa de
angajare în câmpul muncii.
Durata şomajului:
• reprezintă durata medie a timpului în care o
persoană rămâne în situaţia de şomer şi este
în căutarea unui loc de muncă.
• Durata medie a şomajului (timpul mediu de
căutare a unui loc de muncă) se determină
ca mărime medie ponderată pentru
componenţa studiată a şomerilor.
4. Noţiune de rată naturală a şomajului.
Histereza şomajului. Euroscleroza
• Rata naturală a şomajului (u*) se
subînţelege un astfel de nivel al şomajului,
care semnifică ocuparea deplină a forţei de
muncă şi asigură un PIB potenţial. Rata
naturală a şomajului corespunde echilibrului
macroeconomic şi stabilizează (nu
accelerează) inflaţia.
În ultimele decenii rata șomajului a
crescut datorită următorilor factori:
o creşterea ponderii adolescenţilor şi
femeilor, în mai mare măsură supuşi
şomajului, în numărul total al populaţiei
economic active;
o progrese instituţionale pe piaţa muncii
(majorarea mărimii şi termenului de
acordare a alocaţiilor de şomaj, creşterea
nivelului salariului minimal).
Histereza
• fenomen care apare într-o economie aflată în
echilibru pe termen lung confruntată cu o
perturbare, de exemplu, o recesiune.
Rezultatul recesiunii se resimte chiar şi după
ce perturbarea a dispărut, economia fiind
incapabilă să revină la nivelul de echilibru pe
termen lung al producţiei şi şomajului.
• Nivelul cronic înalt al şomajului în
condiţiile creşterii economice este
nominalizat prin „euroscleroză”,
deoarece acest fenomen a apărut în
ţările europene: Franţa, Germania,
Marea Britanie (anii 80, sec.XX).
5. COSTURILE SOCIAL-ECONOMICE ALE
ŞOMAJULUI.
LEGEA LUI OKUN. POLITICA OCUPĂRII
Costuri economice:
•diminuarea intensităţii procesului de dezvoltare
economică;
•volum de producţie nerealizat – pierderea unei
producţii de bunuri şi servicii datorată şomajului
(decalajul ciclic al PIB).
• Conform calculelor lui Arthur Okun, creşterea
şomajului real cu fiecare procent supra rata
naturală a şomajului duce la reducerea PIB-
ului potenţial în medie cu 2,5%.
• Matematic, formula generală a reducerii PIB-
ului potenţial ca rezultat al şomajului ciclic
poate fi prezentată prin egalitatea:

Y Y *
   u  u *
Y*
2) Costuri financiare:
–scăderea veniturilor populaţiei;
–pierderea veniturilor bugetului de stat
rezultate din impozite: atât directe cât şi
indirecte, determinate de reducerea
cheltuielilor;
–pierderea contribuţiilor în fondul asigurărilor
sociale, care puteau fi încasate;
–majorarea alocaţiilor pentru şomaj.
3) Costuri sociale:
–diminuarea nivelului de trai al
populaţiei;
–degradarea (profesională şi socială) a
şomerilor;
– creşterea situaţiei infracţionale în
societate.
 Politica de ocupare a forţei de muncă:
tipuri, instrumente
• Sunt cunoscute două abordări de reglementare
a nivelului ocupării:
• 1. abordarea keynesistă: cererea agregată de
bunuri şi servicii gestionează volumul
producţiei, respectiv şi cererea pentru forţa de
muncă.
• 2. abordarea neoliberală: accentuează
dezvoltarea antreprenoriatului în contextul
majorării locurilor de muncă, extinderea micului
business ca bază a autoocupării.
Reglementarea ocupării se practică în
forma:
• politicii active (preventive), care
presupune susţinerea dezvoltării
businessului mic şi mijlociu, formarea
unui sistem public de pregătire şi
reciclare a cadrelor;
• politicii pasive: acordarea
indemnizaţiilor de şomaj şi ajutoarelor
păturilor vulnerabile.